Roger Caillois (n. 3 martie 1913 la Reims - d. 21 decembrie 1978), a fost un scriitor,

sociolog, eseist și critic literar francez, membru al Academiei Franceze. În 1932, atunci când

devine memru al Academiei franceze, proaspătul academician a fost întâmpinat de către Rene

Huyghe cu cuvintele „Sunteți, domnule, unul dintre cele mai curioase spirite ale vremii

noastre, unul dintre cele mai autonome.“

Roger Caillois s-a formormat în atmosfera cursurilor lui Georges Dumézil, Alexandre

Kojeve și Marcel Mauss de la École Pratique de Hautes Études, apoi, timp de câțiva ani, este

foarte aproape de grupul suprarealist, de care se desparte însă în 1935.

În 1938 întemeiază Colegiul de Sociologie cu Georges Batailles. În 1939 pleacă în

Argentina, unde-l întâlnește, pe aceleași poziții politice ca el, adică de activă susținere a

Rezistenței, pe alt scriitor exilat, Georges Bernanos. Întors după război în Franța, inițiază la

Gallimard colecția de literatura sud-americană „Croix du Sud“ și fondează

revista Diogene (1952), de care se va ocupa până la sfârșitul vieții. Diogene este un jurnal

interdisciplinar finanțat de UNESCO. Cărțile sale explorează sacrul, poezia, fantasticul,

pietrele (a dedicat mai multe cărți gemologiei), iar în ele s-a simțit mereu refuzul său de a

gândi la modul trivial. Pilat din Pont, un roman din 1960, are aceeași calitate, el repovestește

istoria știută de toată lumea după ce a cântărit-o însă cu cea mai mare atenție de unul singur.

Alături de Tzvetan Todorov este unul din cei mai importanți teoreticieni ai literaturii

fantastice.

Opera

Le Mythe et l'homme, Mitul și omul, (1938),

Les impostures de la poesie, Imposturile poeziei, (1944),

Le Rocher de Sisyphe, Piatra lui Sisif, (1946),

Babel, Babel, (1948),

Description du marxisme, Descrierea marxismului, (1950),

L'incertitude qui vient des reves, Nesiguranța care vine din vise, (1956),

Les Jeux et les Hommes, Jocurile si oamenii, (1958),

Ponce Pilat, Pilat din Pont, (1960),

Roger Caillois, traducere Nicolae Baltă, Abordări ale imaginarului, București,

Nemira, 2001;

Roger Caillois, traducere Viorel Grecu, Eseuri despre imaginație, București,Univers

1975;

Roger Caillois, traducere Adrian Istrate, Fluviul Alfeu, București, Nemira, 1997;

Roger Caillois, traducere Iulia Soare, În inima fantasticului, București, Meridiane,

1971;

Roger Caillois, traducere Dan Petrescu, Omul și sacrul, București, Nemira 2006.

Lucrarea care pe care am decis să o prezint este Mitul și omul, traducere din limba

franceză de Lidia Simion, apărută în anul 2000, la Editura Nemira, București.

În lucrarea dată, Roger Caillois continuă să-și dezvolte discursul pe fundamentele unei

teme deja consacrate ale operei domniei sale- imaginarul, în cazul de față percepția mitului

sub diferite aspecte. Autorul însuși mărturisea „ Recitind-o, nu am găsit în ea nimic de

renegat. Este mai degrabă o mărturie a iluziilor pe care le-am pierdut. În orice caz nu am

corectat nimic. Dimpotrivă, cartea îmi demonstrează unitatea, continuitatea și tenacitatea

unei cercetări diversificate uneori până la disperat”.

Autorul, în alcătuirea acestei lucrări, a divizat informația în trei mari capitole: Funcția

mitului, Mitul și lumea, Mitul și societatea. Caillois consideră că un prim nivel de determinare

al mitului îl constituie fenomenele naturale, însă nu trebuie să considerăm că mitologia este „o

traducere poetică a fenomenelor atmosferice”. Aceste fenomene fiind mai degrabă o simplă

condiționare terestră în creearea mitului. Mult mai ușor de interpretat un mit este atunci când

ne inspirăm din informațiile istorice și sociologice, aceste date fiind învelișurile esențiale ale

miturilor. Deși mitul a fost cândva o sursă de satisfacție, societatea dădea crezare mitului și

oficia rituri pentru a le actuliza, moartea mitului nu a însemnat o încetare a existenței sale și se

observă continuitatea în cadrul imaginarului colectiv uman. Autorul afirmă că în cadrul

mitologiei se poat distinge două tipuri: una asituațiilor și alta a eroilor. Ori situațiile mitice pot

fi interpretate ca o proecție de conflicte psihologice, iar eroul este o proiecție a individului

însuși. Se încearcă o acordare pentru noțiune de erou a unei dimensiuni adevărate, citez

„Eroul este cel ce rezolvă, găsește o ieșire fericită sau nefericită” ori omul creează acest mit al

eroului din cauze strict psihologice. El vede în sine neputința de a schimba lucrurile, este acea

neputință lăuntrică ce îl transformă într-o pradă. Pentru a rezolva situația în care se află, omul

îl deleagă pe erou în locul său. Astfel Rogier Caillois consideră că se găsește o rezolvare a

impasului existent căci individul „ în lumina aparte a mitului-a măreției-el apare total

dezvinovățit”. Fiindcă există și necesitatea unei identificări reale, apare și ritul. Dacă ar fi

departe de rit, mitul și-ar pierde din capacitatea de a fi trăit. Un studiu de mitologie devine o

adevărată prospecțiune psihologică, citez „ rațiunea suficientă a mitului se află în

supradeterminarea sa, adică în faptul că el este un proces de complexe psihologice”.

În capitolul Mitul și lumea, Caillois ne oferă un tablou detaliat al imaginarului prin

intermediul a două exemple: călugărița și mimetismul. Deși inițial ni s-ar părea hazliu primul

exemplu folosit de autor, lecturând ne dăm seama de importanța exemplului cu pricina în

formarea ideei despre percepția omului fața de ceea ce îl înconjoară, imaginarul său mintal.

Călugărița este o mică insectă care la prima vedere nu ar trebui să stârnească un interes major,

însă de la antici până în prezent situația a fost total diferită. Aristah relata că acesteia i se

atribuie deochiul, privirea ei fiind cauza unor nenorociri. La Roma celui ce se îmbolnăveau îi

ziceau că a fost privit de o călugăriță.În languedoc, din perioade stravechi această mică ființă

este plasată într-o lumină magică, se consideră că ea arată calea celui ce s-a rătăcit; în

Provența este considerată sacră, caracter ce apare și la turci. Autorul este uimit de rolul

semnificativ pe care îl ocupă această gânganie și în multe religii din Africa și Asia.

Care sunt cauzele acestei mitificări, de ce o mică vietate este subiectul atâtor discuții și

credințe?

Răspunsul dat de autor este cât se poate de simplu. În primul rând este vorba despre

faptul că omul face parte din natură, nu este izolat de ea. El nu se poate sustrage anumitor legi

biologice ce determină comportamentul speciilor animale. Călugărița atrăgea atenția omului

mai ales prin forma sa vizibil antropomorfă, ceea ce creează o legătură directă cu aceată

gânganie. Rezultă că există o condiționare biologică a imaginației, după cum afirmă autorul.

Pentru Rogier Caillois, problema finală ramâne deosebirea dintre real și imaginar.

Mimetismul este exemplificat prin diferite situații luate din lumea animală. Cunoaștem

diferite specii de viețuitoare care sunt capabile să-și schimbe forma, culoarea și alte

caracteristici pentru a putea supraviețui. Mimetismul este o necesitatea, necesitatea de a

supravețui în fața celui puternic. Acest mimetism se naște dintr-un isntinct natural. Mitul are

și el asemenea caracteristici. Formăm o anumită imagine pentru a ne satisface anumite nevoi.

În cel din urmă capitol-Mitul și societatea-autorul își dezvoltă discursul în contextul

informațiilor istorice legate de Imperiul Chinez, un imperiu al ordinii și al ritului. Ordinea din

cadrul statului era susținută de strictețea ritului, a unor obiceiuri străvechi ce trebuiau să fie

respectate. Valorile date au fost o forță necesară pentru binele supușilor. Această societate a

fost ghidată de inerție și pasiune. Urmează paginile consacrate lumii grecești, perioada

minoică. O lume a mitului prin însăși existența sa. Aceasta este lumea Ariadnei, a lui Tezeu

și a faptelor sale. O lume în care omul credea în minotauri și diferite alte animale sacre. O

magie a vieții continuă să pulseze chiar și acum printre ruinele din Cnossos. Mitul eroului a

fost zămislit de această lume, după cum afirmă poetic autorul.

Mitul nu are o valoare estetică, el e cel ce justifică, aparține colectivității, susține

exitența unui popor. Este o adevărată cutumă ce trebuie respectată cu strictețe. Calități mitice,

sacre sunt oferite și mediului urban Rogier Caillois ne oferă ca exemplu Parisul. Centru al

unor evenimente din diferite romane și poeme, Parisul a fascinat lumea. Această creare a

mitului Parisului prin intermediul litaraturii, este, după autor, o încercare de transpunere a

vieții cotidiene în imaginar, viața exterioară se transformă în legendă. Este o continua căutare

a frumosului, a idealului de viață, iar mitul este revelația.

Mitul este realitatea dincolo de realitate, incercarea omului de a se refugia de propria

persoana. Adevărul este idealizat și i se oferă o altă aură. Mitul este o creați necesară

instinctului de supraviețuire, poate este o amăgire, dar niciodată una fără finalitate.