Rochia cu o suta de vieti

de: Ioana Cristina

Istoria celui mai admirat, indragit si uzitat articol vestimentar feminin se aseamana cu o istorie a iubirii. Viata unei rochii de gala e marcata de extazul debutantei ce paseste pentru prima oara intr-o sala de bal de la Versailles. O rochita mini va pastra mereu curbele dulci ale fetei care a purtat-o la prima intalnire din viata ei, iar un corset va incatusa mereu cu fidelitate torsul curtezanei patimase de la Curtea lui Ludovic al VI-lea. Orice femeie ii va multumi lui Coco Chanel si va poza, in joaca, in fata oglinzii, in postura de Audrey Hepburn, cand va imbraca pentru prima oara o little black dress, asa cum orice iubitoare de vintage isi va dori sa fi trait in epoca lui Anais Nin, cand va dansa nebuneste intr-o rochie Charleston, la o petrecere tematica. Istoria rochiei nu se masoara in ani, ci in momente. Clipe care au consolidat statutul ei insolvabil, de elogiu adus feminitatii, frumusetii trupului si rafinamentului clasic. Fiecare moment poate insemna o secunda sau o epoca.

Sofia Coppola ne-a infatisat-o pe Maria Antoaneta drept una dintre cele mai iconice figuri din istoria modei de pe batranul continent. Domnia ei mult blamata peste regatul francez a fost compensata, spun cronicile istorice la unison cu pelicula din 2006, de o domnie absoluta peste moda vremii. Desi ridiculizata pentru tinutele simpliste pe care obisnuia sa le asocieze cu accesorii ostentative, a reusit sa puna bazele trendului denumit mai tarziu Empire, popular in timpul dominatiei Napoleoniene. Maria iubea hainele nesofisticate, insa era perfect constienta de modul in care le putea face demne de garderoba unei regine. Timpul nu a fost insa iertator nici cu regina si nici cu vesmintele ei de o frumusete covarsitoare. Colectiile particulare de arta din prezent ne ofera doar cateva nepretuite piese vestimentare, portrete si schite, ultimele efigii ale autenticitatii si stilului ei greu de egalat.

O era pentru crinoline

In 1837, Victoria a urcat la tron, iar Curtea si-a expus, cu severitate, indoielile: va fi capabila tanara regina sa instaureze noi tendinte si sa devina o adevarata Doamna a epocii? Contrar credintelor populare, Victoria a avut o pasiune pentru moda intreaga viata. I-a lipsit insa frivolitatea atat de fireasca a capetelor incoronate, remarcandu-se mai degraba prin preferinta ei pentru simplitate si eleganta naturala. Victoria a spus nu bogatiei de podoabe si ornamentatiei ostentative promovate de ludovicani. Abolirea treptata a bonetelor ample, manecilor bufante si fundelor uriase a orientat preferintele femeilor spre umeri ridicati, fuste cu talie joasa si cat mai stramta.

Foto

Niciun alt vesmant din istorie nu si-a asumat, insa, un asemenea statut politic, social si sexual precum corsetul. O simpla piesa de lenjerie, conceputa pentru a sublinia

feminitatea, pastreaza chiar si in contemporaneitate, un statut aproape iconoclastic, incorporand suma tuturor fascinatiilor legate de codul etic ambiguu al Victorianismului. Era corsetul, oare, o forma de etalare a puterii sau, dimpotriva, o restrictie pentru pastrarea castitatii? Se facea el responsabil de comunele maladii ale epocii, de la lesinuri pana la avorturi spontane? Cat de departe era o femeie dispusa sa mearga pentru o talie de viespe, care sa ii aduca admiratia barbatilor, invidia femeilor si respectul slujitorilor? Ei bine, zicala “rabda baba la frumusete” se potriveste ca turnata istoriei corsetului. Imaginea unei Scarlett O’Hara strangand in brate o coloana a patului pentru a nu se dezechilibra, in timp ce trupul ii este incorsetat de Mammy, pana la dobandirea supletei dezirabile, insumeaza, probabil, imaginea colectiva a zeci de generatii, asupra femeilor din Era Victoriana. Condamnate, supuse pozitiei lor sociale, ingenuncheate de conventii, umile in fata dictaturii modei si dornice sa placa barbatilor, indiferent de cost.

Si cum orice legenda contine un sambur de adevar, femeile sufereau cu certitudine de dragul modei, la fel cum o fac si in ziua de azi, apeland la liftinguri faciale si liposuctii chinuitoare. Frumusetea insemna un pret greu de platit de catre sanatatea multor femei ale epocii: crinoline impozante, arcuri ce inhibau mersul degajat si corsete incadrate de sarme protuberante, menite sa sustina bustul, sa il mareasca si sa subtieze linia taliei. Crinolina a intrat pe scena dupa 1830, devenind una dintre rigorile vremii in materie de frumusete. La inceput, era confectionata dintr-o fusta apretata de matase sau bumbac, intarita de cordoane din par de cal, insa, incepand cu 1856 a fost inlocuita de faimoasa crinolina-colivie, patentata de Auguste Person. Crinolina si-a schimbat forma de-a lungul secolului al XIX-lea, urmand cursul firesc al modei. Evolutia ei a cunoscut transformari dramatice, de la juponul proeminent, supradimensionat, spre constructia ludovicana ridicol de infoiata, si pana la pastrarea unui singur element, trena elaborata, pornind imediat sub talie. Crinolinele au fost intens criticate si satirizate. Pericolele si inconvenientele purtarii „coliviei” erau foarte vehiculate in presa vremii si includeau imposibilitatea de a incapea in calesti si prin intrari inguste. Caricaturile portretizau femei nevoite sa isi lepede crinolinele inainte de a calatori intr-o trasura. Nu lipseau nici desenele comice ce sugerau ca o simpla adiere de vant ar fi ridicat intreaga constructie a crinolinei in aer, dezgolind trupul mai mult decat se cuvenea.

Primul Razboi Mondial a declansat radicalismul si in moda. Coafurile ample au cedat locul bob-urilor chic, trenele lungi au fost substituite de mai practicele rochii lungi pana la jumatatea gambei. Corsetele au fost uitate in lazile de zestre iar femeile au inceput sa imprumute tot mai mult elemente din garderoba masculina. Primul instinct al creatorilor a fost cel de respingere a androginismului. Incepand cu 1925, insa, trendul a prins contur la nivel international, conservandu-se pana in ziua de azi. Sanii mici si talia nedefinita au devenit standardul de frumusete al epocii, in timp ce liniile tot mai simple si agresivitatea pielii brusc dezgolite dupa secole de abstinenta erau compensate de broderii, boa din pene si accesorii flamboaiante. Rochia flapper (definitorie in Franta pentru look-ul garçonne) a fost imbratisata cu extaz de tinerele femei, devenind expresia cea mai graitoare a luxului, petrecerilor nebune si exuberantei.

The little black dress to impress

Despre Coco Chanel s-a spus nu o data ca a condus revolutia franceza a modei, ghidand tranzitia de la epoca rigorilor si a contrangerilor la cea a contradictiilor si elevarii. Chanel se face responsabila de cel mai fair trade ever din istoria modei. A schimbat panglicile bonetelor cu penele palariilor cu bor larg, a inlocuit snururile corsetelor cu butonii, a decorsetat femeile de inhibitii si prejudecati,Foto

oferindu-le la schimb rochia neagra, ultimatumul in materie de rafinament si eleganta. Cu certitudine, a fost un moment fara precedent. Cine ar mai fi dorit sa dospeasca sub zeci de jupe si cordoane sau sa isi suprime structura osoasa fragila intr-un corset, dupa ce a “gustat” textura si lejeritatea naturala a unei little black dress? Femei din intreaga lume i-au fost si ii sunt in continuare, fara indoiala, atat de recunoscatoare.

The cocktail ready-to-wear chic

Rochia de cocktail rivalizeaza, probabil, in sifonierul unei femei, doar cu the little black dress. Feminina, sclipitoare prin distinctie si extrem de sexy, atatatoare de priviri si rasfat pentru forme – oricarei femei i-ar fi aproape imposibil sa spuna Nu unei asemenea tentatii. Petrecerile cocktail au devenit cea mai in voga forma de socializare din lumea buna, la inceputul secolului trecut. Primele rochii de cocktail au fost create la mijlocul anilor 1920 si erau similare modelelor Charleston, cu franjuri, croiala lejera si talie larga. Create initial pentru femeile tinere, rochiile abia daca atingeau genunchiul. Majoritatea erau impodobite in exces cu margele de sticla si franjurate, materialele uzuale erau sifonul si matasea. Accesoriile tinutei de cocktail erau posetele minuscule – cat sa poata purta bani si pudra – incrustate cu pietre semipretioase sau decorate cu metale comune si atarnand de un lantisor. Anii ‘40 au fost marcati de intoarcerea soldatilor pe continentul european. Multi au adus cu ei imbracaminte de peste mari si tari, imprimand modei vremii un exotism aparte. Influentele asiatice si cele Hawaiiene au inceput sa se regaseasca in rochiile de brocart si in imprimeurile florale bogat colorate si decorate. Croiala a inceput sa dezveleasca tot mai multa piele, ridicandu-se deasupra genunchilor si renuntand la maneci, in timp ce decolteurile au coborat dramatic, punand in valoare frumusetea sculpturala a bustului. In anii ‘50, cocktail-ul devenise emblema unei culturi. In epoca jazz-ului si a barurilor underground, barbatii au devenit la fel de atenti la vestimentatie ca si sotiile lor. Tinutele feminine, confectionate din matase, dantela sau triplu voal, au coborat de aceasta data, pana in pamant, incarcata de volane si dezvelind cu dezinvoltura spatele. Petrecerile s-au mutat in livinguri, devenind evenimente private, extravagante si exclusiviste. Pe masura ce anii ‘60 se apropiau de final, lamé-ul stralucitor si tinutele aproape disco au luat locul pastelurilor si materialelor apasatoare. Consumul de alcool a devenit tot mai vehiculat, lasand loc exceselor si ducand la o blazare a oamenilor fata de sensul original de petrecere cocktail. Odata cu anii ‘90, traditia a recastigat teren, cunoscand o revenire aproape spectaculoasa la stilul care a conscrat-o. Inceputul de secol XXI a revolutionat conceptul, intoarcerea la “origini” facandu-se simtita atat in moda cat si in muzica. Vintage a devenit termenul preferat al cautatoarelor de comori din epocile trecute. Pentru ele, mirajul seratelor fastuoase din prima jumatate a secolului trecut, leganate de briza oceanului, scaldate in sampanie si

acompaniate de orchestre cum numai in filme mai vedem, reprezinta cel mai bun motiv sa reinvie aceasta cultura desavarsita a luxului.

Tinerele talente au devenit exponentele succesului in anii ’60. Pentru prima data in lunga si tumultoasa ei istorie, moda era prezidata de generatia tanara. Perceptiile radicale si ideile cu adevarat inovative au facut valuri, recompunand look-ul androgin de Lolita, celebrat de embleme precum Jane Birkin, Françoise Hardy sau Marianne Faithfull.

In 1966, Mary Quant a creat fusta mini, si, pe un ton amuzant, nimic nu a mai fost la fel. Permitand femeilor sa isi puna in valoare supletea picioarelor si conturul ferm al soldurilor, fustele mini si micro au revolutionat conceptul de feminitate, asociindu-l cu puterea sexualitatii. Subtire si filiforma, dar la fel de fermecatoare ca o papusa, Twiggy a fost primul supermodel care a pasit pe catwalk intr-o rochie mini. Deschizand o noua era, Twiggy a devenit un epitom al femeii baby doll, adulata de barbati pentru ingenuitatea ei seducatoare si admirata de femei pentru talia trasa prin inel. Considerate initial simboluri ale modei strazii, fusta si rochia mini au castigat o popularitate fara precedent printre designeri, sustinuta pana la timpul prezent.

Cand eram copil, povestea mea favorita le avea ca protagoniste pe noua surori si o rochita. Cele noua surori erau una mai frumoasa ca alta, iar singura samanta de cearta dintre ele incoltea cand o noua rochie sosea in casa. Bunica a fost cea mai mica dintre cele noua surori, iar rochiile pe care ajungea sa le poarte in adolescenta trecusera deja prin saisprezece maini. Erau demodate si usor patinate de trecerea timpului, dar nu e moda, oare, facuta pentru a reveni? Fiecare isi traise propria poveste in acel vesmant, asa ca, la final, in mainile subtiri ale bunicii, nu se mai afla doar o rochie, ci un buchet urias de vise si vieti, amintiri si amoruri trecute, sperante si deznadejdi. Istoria unei rochii incepe acolo unde tesaturile se impletesc cu itele sufletului stapanei ei. Astfel ca, o rochie poate avea atatea vieti cate dorim noi. Nu numai noua, ci chiar si o suta.