riscuri societale si spatiul virtual

8/7/2019 Riscuri Societale Si Spatiul Virtual

http://slidepdf.com/reader/full/riscuri-societale-si-spatiul-virtual 1/46

1

Riscurile societale şi spaţiul virtual –

note de curs[rb1]

Curs Master Studii de Securitate II

2011

Prof.univ.dr. Radu Baltasiu

Cursul îşi propune o trecere în revistă a principalelor coordonate civile şi militare ale ciberspaţiului.

Ciberspaţiul este parte a realităţii sociale, chiar dacă, paradoxal, o reconstruieşte în virtual. Din

această perspectivă, tangenţele cu filosofia spaţiului, timpului şi fiinţei îşi propun să releve

studenţilor implicaţiile grave ale noului „utilaj” dezvoltat de om. Riscul este subordonat acestei

înţelegeri lărgite a fenomenului, fără a trece cu vedere câteva dintre „aspectele sale concrete”.

Ciberspaţiul şi câteva din implicaţiile sale, la nivelul socialităţii negative sunt, de asemenea, trecute în

revistă. Punctăm aspectul interesant al noii geopolitici americane pentru care ciberspaţiul face parte

din geopolitica aerului – informaţia este noul nivel de supraveghere-desfăşurare care trebuie stăpânit

pentru a face efectivă cel mai eficient tip de lovitură – lovitura aeriană. Totodată înţelegem contextul

ciberspaţiului din perspectiva sistemului numit cibernetică. Cum se leagă faptele sociale în noul

context? Noile legături, intensitatea lor energetică (energia unui lucru este diferită de conţinuturile şi

semnificaţiile sale) duc mai aproape societăţile de posibilitatea controlului total – lucru exprimat prin

relativ noua ştiinţă totală a ciberneticii. Ştiinţa mijloacelor dinlăuntrul acestor noi configuraţii senumeşte logistică şi câteva dintre trăsăturile sale militare, sociologice, economice etc. sunt trecute în

revistă.

Riscul şi timpul. Definiţia riscului Riscul se referă la percepţia negativă asupra viitorului, variabila necontrolabilă[rb2], în raport cu

acumulări prezente (trecut plus prezent).

Spaţiul virtual este o zonă de manifestare care măreşte semnificativ arealul acţiunii umane. Este

spaţiu de lucru cu totul nou, cu posibilităţi nebănuite de acţiune socială. Una dintre feţele„nebănuite” este aceea a riscului, hazardului, incertitudinii, a efectului negativ, intenţionat şi

neintenţionat.

Efectele nebănuite – riscurile, se manifestă atât pe mai multe coordonate:

- Ale acţiunii sociale ca atare (economice, sociale, militare, politice, culturale)

- La nivelul mai puţin vizibil, al sociabilităţii omeneşti – riscurile asociate ca dereglarea

raportului dintre homo faber şi homo sapiens

o societăţile care domină exportul mondial – locuri ale lui homo faber sau ale lui homo

sapiens?

o Funcţia spiritului în recompunerea centralităţii omeneşti



2

o Riscul, în această accepţiune, este descentrarea omului (pierderea sau diminuarea

axului său spiritual).

- La nivelul mecanismului social – problema înţelegerii este esenţială în special în ceea ce

priveşte procesul de decizie. Cunoaşterea, aplicarea cunoaşterii la realitate, sunt parte a

identificării şi răspunsului la provocări pe care fiecare societate le are de gestionat. Adeseori

rămânerea în urmă a societăţilor poate fi explicată şi prin incapacitatea de înţelegere corectă

a realităţii (Hirschman).

Riscul se referă la probabilitatea ca un fenomen dăunător interesului naţional să se producă, să

aibă efecte (daune).

În momentul de faţă, riscul naţional are o componentă globală tot mai evidentă. Interesul unor state

ca SUA pot fi afectate în puncte sensibile aproape oriunde pe glob. State cu perspectivă globală: SUA,

Germania, Israel, China. Perspectiva globală este definită prin capacitatea de proiecţie a puterii .

Paradoxul riscului:

Cu cât alonja interesului naţional, capacitatea de proiecției a puterii este mai mare cu atât riscurile

(vulnerabilităţile) la adresa stabilităţii naţionale (şi mondiale) sunt mai mari. Paradoxul decurge din

faptul că proiecţia puterii este ea însăşi un ef ort de a diminua riscul.

La rândul său, capacitatea de proiecţie a puterii depinde de curba maximei posibilităţi productive. Cu

alte cuvinte, riscul poate fi determinat cvasimatematic în logica economiei a consumului şi producţiei

în funcţie de capacitatea de procesare şi de consum a unei societăţi. Cu cât capacitatea de producţie-

consum este mai mare, cu atât riscurile la adresa acelei societăţi sunt mai mari.

Riscuri şi ameninţări. Definiţii

Figură 1 Trecerea căii ferate fără respectarea semnelor de circulaţie este de natură să constituie risc la viaţa pasagerilor



3

Figură 2 Ameninţarea reprezintă maturizarea riscului. "Se produce" nerespectarea regulilor de circulaţie. Pericolul apare.

Ameninţarea este în desfăşurare. Probabil că pasagerii auto scapă printr-o ultimă apăsare disperată a acceleraţiei.

Ameninţarea este un risc maturizat, concretizat – este fapta riscantă aflată în derulare, fapta,

obiectul care produce daune. Ameninţarea este starea de pericol, reprezintă timpul şi starea

acţională în care incertitudinea producerii unui fenomen negativ se maturizează, devine

certitudine, aproape că nu mai poate fi împiedicată să se producă decât printr-un complex acţional

imediat . Singura diferenţă dintre ameninţare şi concretizarea acesteia este suprapunerea dintrefenomenul negativ şi ţintă care are o doză de incertitudine dată de hazard, condiţii tehnice, alţi

factori neprevăzuţi etc. Nu toate riscurile sunt ameninţări. Riscurile pot fi evitate. Riscul care nu este

corect gestionat devine, sau are mari şanse să devină, ameninţare. Însă nu în toate cazurile riscurile

nematurizate nu produc ameninţări. Există factori de risc care se manifestă pulsatoriu, care nu

produc direct ameninţări. Aşa de pildă,despiritualizarea factorului politic este un factor de risc major

care nu produce în sine ameninţări. Însă luarea deciziilor în necunoştinţă de cauză, fără înţelegerea

semnificaţiilor fenomenului în sine şi a celor conexe, constituie riscuri care pot produce direct

ameninţări.

Condiţia riscului – parte a timpului social

Riscul este parte componentă a timpului social. Este partea negativă a temporalităţii sociale. Riscul sereferă la provocările constante pe care fiecare societate le are de înfruntat în istorie. Provocarea

(Toynbee) este o condiţie a creşterii societăţii şi a civilizaţiei, în general:„Anume, creşterea unei civilizaţii are loc ori de câte ori o provocare determină o ripostă biruitoare,care, la rândul ei, determină o altă provocare, de tip diferit.” (Toynbee

1, II, p.373).

Din această cauză vom spune că riscul este parte a normalităţii evoluţiei sociale.

Riscul – principalul factor de prevenire este educaţia – oamenii informaţi.

1 Arnold J.Toynbee, " Studiu asupra Istoriei. Sinteza a volumelor I-VI de D.C. Somervell", Humanitas, Bucuresti, 1997



4

Definiţii suport : punct sensibil, proiecţia puterii, ciberspaţ iul[r3]

Puncte sensibile sau zone de risc – sunt acele locuri (cu sau fără proiecţie geografică) a căror

configuraţie-temperatură culturală, economică, politică este de natură să afecteze direct sau indirect,

securitatea unei societăţi mai mult sau mai puţin îndepărtate. Aşa de pildă, tensiunea-temperatura

frontierei dintre India şi Pakistan interesează indirect SUA, fiind parte a rimlandului – controlului

ieşirii Eurasiei la mările calde. În mod concret, instabilitatea respectivului areal este de natură să

producă tulburări în Pakistan şi India, puteri nucleare (pericolul unui război nuclear), polarizări

nedorite globale (prin cereri de înarmare către SUA din partea Pakistanului, către Rusia din partea

Indiei; activarea Chinei care are diferende teritoriale latente cu India etc.), instabilitatea Oceanului

Indian şi deci, afectarea rutelor maritime globale (cvasiparalizarea lor, prin faptul că un Ocean Indian

instabil blochează circulaţia fluentă între Atlantic şi Pacific) etc.

Figură 3 Geopolitica punctelor sensibile. Georgia (iulie 2008), invadată după ce, la summitul NATO de la Bucureşti (apr.

2008) nu a fost primită în organizaţie; revoltele arabe din nordul Africii şi Pen. Arabia (2011); Afganistanul cu "soluţia" sa în diferendul indiano-pakistanez, vechi de când cele două state şi-au câştigat independenţa. Neadmiterea Georgiei înNATO a echivalat cu undă verde dată Rusiei pentru invazia acestei ţări, de importanţă capitală pentru proiectul energeticNabucco. La rândul său, gradul de realizare al Nabucco reprezintă capacitatea UE de a-şi creşte autonomia energeticăfaţă de Rusia. Cum Franţa şi Germania sunt cele care s-au opus intrării Georgiei în NATO, aceasta arată atât fisurarelaţiilor dintre „Vechea Europă *Occidentală+” şi SUA, cât şi coerenţa slăbită a conceptului UE chiar în interiorul său, înfaţa forţei de atracţie a energiei din spaţiul rusesc.



5

Figură 4 De la Golful Porcilor, Criza Rachetelor la asasinarea lui Kennedy - Cuba, punctul sensibil (1961-1963). Cuba a

devenit comunistă în 1959. Din Golful Mexic până în Caucaz, această succesiune de crize dovedeşte sensibilitatea regiunii(a Cubei pentru SUA şi URSS).

Puncte sensibile2 din perspectiva spaţiului virtual – sunt acele „locuri” cu localizare geografică

naţională sau globală şi cu o verticală a sensibilităţii (capacitate de disrupere odată afectate) în raport

de funcţiile îndeplinite – funcţie de importanţa/”sensibilitatea”/ierarhia comunicaţiilor care trec prin

ele. Înţelegem că punctele sensibile sau nevralgice din spaţiul virtual sunt puncte sau/şi noduri de

comunicare ierarhizate pe straturi funcţionale în raport cu:

nevoia (funcţia) deservită – importanţa şi adâncimea comunicaţiei (vezi diferenţa dintre

situaţia de comunicare a două persoane particulare sau între două guverne, sau între un

submarin nuclear şi preşedintele care este singurul care poate decide lansarea unei arme

nucleare). În raport cu funcţia deservită avem comunicaţii civile şi comunicaţii militare. Unelecomunicaţii civile au şi funcţie militară paralelă, deja utilizată (comunicaţiile de tip autostradă

sau cale ferată) sau potenţială (liniile aeriene civile care îşi pot la dispoziţie aeronavele).

Există însă comunicaţii civile fără funcţie militară (de apărare/atac imediate sau evidente)

foarte importante, a căror disrupere poate avea implicaţii de ordini militar, poate fi

2 O definiţie generală a punctelor sensibile sub forma infrastructurii critice: „Critical infrastructures

are categorized as follows: information and communications; banking and finance; water supply;

aviation, highways, mass transit, pipelines, rail, and waterborne commerce; emergency, fire, and

continuity of government services; public health services; electric power, oil and gas production, and

storage.” (Hildreth: CRS7 *p.10+)



6

interpretat ca o agresiune majoră – cazul manipulării marilor conglomerate financiare, reţele

energetice.

viteza de comunicare: comunicaţiile în spaţiul virtual nu au viteze uniforme, de cele mai

multe ori acestea sunt limitate de caracteristicile constructive sau de operatori (vezi

diferenţa între „g” în reţelele wireless, de maxim 54 mb/sec şi „n” – cu o viteză teoretică de

300 mb/sec; sau diferenţa dintre capacitatea de comunicaţie a unui cablu telefonic tipic de

cupru – care poate „purta” 24 de canale voce pe 2.5 km şi unul de fibră optică – care poate

„purta” peste 32000 de „voci” pe 200 km3, sau dintre standardul de comunicaţii mobile EDGE

(aprox. 384 kb/sec)4 şi 3G (14 mb/sec HSDPA

5) etc.)

Capacitatea de proiecţie a puterii [rb4]

Concept relativ recent, se referă la capacitatea de a proteja şi promova interesul naţional dincolo de

frontierele naţionale prin mijloace preponderent militare (hardpower) dar şi cultural-ideologice

(softpower). Capacitatea de asigurare efectivă a interesului naţional în lume este însă sinonimă cu

capacitatea şi intensitatea deplasării de forţe militare pe apă, aer şi terestru în orice moment . Cu alte

cuvinte, proiecţia puterii reprezintă influenţa pe care o putere oarecare o are în lume şi de

asigurarea acestei influenţe prin capacitatea sa de intervenţie. În prezent, cel mai important

instrument de asigurare a softpower este binomul portavion şi submarin atomic. În relaţia dintre

marile puteri intervine şi capacitatea de lovire prin rachete balistice (se înţelege că în relaţia cu un

stat slab sau rogue – stat capturat , racheta balistică nu este un instrument de descurajare potrivit).

Figură 5 The Economist, 8 iunie 2006 - raza de acţiune a rachetelor chinezeşti

Ciberspaţiul, după cum o să vedem în cele ce urmează, reprezintă realitatea interconectărilor

informatice precum şi realitatea virtuală rezultat al matricei apărută ca urmare a funcţionării

interconectărilor informatice.

3The Fiber Optic Association – Tech Topics. Cooper of Fiber? What’s the real story?

http://www.thefoa.org/tech/fo-or-cu.htm 4

Search Mobile Computing.org, http://searchmobilecomputing.techtarget.com/definition/EDGE 5Search Mobile Computing. org,

http://searchtelecom.techtarget.com/sDefinition/0,,sid103_gci214486,00.html

http://www.thefoa.org/tech/fo-or-cu.htm


http://searchmobilecomputing.techtarget.com/definition/EDGE










7

Superioritatea informaţională

Vezi #Conceptul de superioritate strategică. Funcţia informaţiei

[la cibernetică+

O componentă majoră a siguranţei naţionale este superioritatea informațională.

Scopul superiorităţii informaţionale este prevenirea surprizei strategice. Din acest punct de vedere

trebuie făcută o precizare importantă: acţiunea strategică are relevanţă în primul rând în raport cu

capacitate de mişcare suverană a actorului în spaţiul său naţional. Dacă societatea în cauză nu îşi

poate desfăşura acţiunile în sprijinul intereselor sale pe propriul teritoriu, înseamnă că respectiva

societate nu mai beneficiază de un stat suveran. Suveranitatea reprezintă capacitatea statului, ca

reprezentant legitim al societăţii, de a-şi exercita autoritatea asupra teritoriului. Subordonate imediat

conceptului de suveranitate sunt, deci exercitarea autorităţii ca expresie a guvernării . Cu alte cuvinte,

acţiunea strategică este parte a capabilităţii de guvernare. Superioritatea informaţională pe

teritoriul naţionale este, astfel, obligatorie.

Înţelegem, deci, că supravegherea factorilor de risc pentru prevenirea surprizei strategice este

parte a protejării suveranităţii naţionale. Geopolitica, ca ştiinţă generală a expresiei factorilor de

putere în geografia intereselor internaţionale, este parte a strategiilor de protejare a interesului

naţional. Având în vedere resursa de cunoaştere a geopoliticii, ea însăşi este un element strategic al

siguranţei naţionale. Strategia reprezintă maniera şi obiectivele (teoria şi practica) întrebuinţării

resurselor naţionale în scopul protejării şi promovării interesului naţional.

În momentul în care un stat renunţă la atributul său de a gândi strategic în termeni geopolitici, fără a

pune în loc alt element de cunoaştere de aceeaşi anvergură, rezultă că protejarea interesului naţional

rămâne fără obiect. Statul însuşi a renunţat la un atribut important al suveranităţii: cunoaştereastrategică (geopolitică). Această situaţie absurdă nu este un construct abstract ci … parte a istoriei

contemporane a României. Iată ce spunea Radu Vasile, şeful delegaţiei parlamentare a României,

unul din liderii PNŢcd, viitor prim ministru, în 1997:

"Liderii ţărănişti s-au distanţat ieri de criticile aduse de ministrul de Externe, Adrian Severin,

Comitetului de Miniştri al CE. 'Ne disociem de aceste declaraţii pentru că ele nu ajută poziția

României. Criticile lui Severin, chiar dacă sunt adevărate, trădează o lipsă de tact. O ţară care doreşte

să se integreze nu-şi poate permite aşa ceva', a spus ieri preşedintele PNŢCD, Ion Diaconescu. Alături

de el, şi secretarul general al PNŢCD, Radu Vasile, şeful delegaţiei parlamentare române la CE, a spus

că 'criticile lui Severin cad prost', pentru că România intenţionează să se integreze după 2005 înComunitatea Europeană şi până atunci 'nu-şi poate permite să facă nici geopolitică, nici declaraţii

de acest gen.'"6

[s.n.]

Superioritatea informaţională este inerent o problemă de politică naţională, se situează într-o

paradigmă naţională. Obiectivele superiorităţii informaţionale, mai ales într-o ţară mică, se află în

spaţiul său interior. Pe de altă parte, superioritatea informaţională, pentru a opera corespunzător,

are nevoie de legitimitate. Legitimitatea în spaţiul social, sau gradul de disponibilitate a publicului de

a susţine politicile naţionale în domeniul siguranţei naţionale, este cheia de boltă a deţinerii

superiorităţii informaţionale. Legitimitatea aceasta este dependentă, la rândul ei de paradigma

6 O nouă ciocnire între ţărănişti şi democraţi. …, în “Adevărul” nr.2325, 11 nov.1997



8

dominantă, de modul în care este explicitată ideea de ţară, politică naţională publicului. Paradigma

dominantă asigură suportul social al demersurilor de superioritate informaţională şi ea este

distribuită în societate de media, şcoală şi familie. Cea mai sensibilă pătură socială la paradigma

dominantă, sub forma „opiniei publice” este clasa politică. Decidenţii vor interpreta informaţiile

primite de la instituţiile de specialitate în funcţie de disponibilitatea „publicului” faţă de necesitatea

de reacţie relevată de instituţiile care se ocupă cu superioritatea informaţională. Dacă decidenţilor li

se pare că „contextul nu este favorabil” unei anumite acţiuni, oricât de presante, venită dinspre

paradigma naţională a superiorităţii informaţionale, atunci paradigma dominantă, a contextului, va

prevala. Pentru a pune în acord paradigma dominantă cu paradigma naţională, este important ca

instituţiile care culeg şi distribuie informaţie, inclusiv presa şi academia, să se afle pe aceeaşi lungime

de undă.

Să revenim la problematica definiţiei superiorităţii informaţionale. Palierele acesteia sunt:

Information Superiority combines the capabilities of intelligence, surveillance, reconnaissance

(ISR) and command, control, communications, computers, and intelligence (C4I) to acquireand assimilate information needed to effectively employ our own forces to dominate and

neutralize adversary forces. [Joint Warfighter Science and Technology Plan, 1996]

“We must have information superiority: the capability to collect, process,and disseminate an uninterrupted flow of information whileexploiting or denying an adversary’s ability to do the same. Information superiority will require both offensive anddefensive information warfare (IW). Offensive informationwarfare will degrade or exploit an adversary’s collection or useof information. It will include both traditional methods, such asa precision attack to destroy an adversary’s command and control capability, as well as nontraditional methods such aselectronic intrusion into an information and control network toconvince, confuse, or deceive enemy military decision makers.There should be no misunderstanding that our effort to achieveand maintain information superiority will also invite resourcefulenemy attacks on our information systems. Defensive informationwarfare to protect our ability to conduct informationoperations will be one of our biggest challenges in the periodahead. Traditional defensive IW operations include physicalsecurity measures and encryption. Nontraditional actions willrange from antivirus protection to innovative methods ofsecure data transmission. In addition, increased strategic levelprograms will be required in this critical area.” (Joint Vision 2010, p.16)

Diferenţa dintre criză de proporţii şi actul de agresiune

Agresiunea este un act de violenţă deliberată şi sistematică. Criza este un accident de sistem; de cele

mai multe ori al unui sistem economic; dacă există persoane responsabile de declanşarea crizei

acestea vor fi judecate civil . Războiul este un act de agresiune recunoscut social şi legal care poate

include declanşarea unor crize, însă are ca finalitate eliminarea de pe un anumit referenţial geografic

sau geopolitic a puterii atacate (corecţia prezenţei sale geopolitice), eliminarea cvasicompletă sau

ocuparea adversarului (reconfigurarea fundamentală a balanţei de putere între agresor şi agresat),

prin mijloace consacrate legal (militare – cu victime ale operaţiunilor de foc şi nemilitare – cu victime

ale constrângerilor şi perturbărilor vieţii sociale asociate agresiunii). Din acest punct de vedere,



9

războiul este un mijloc (relativ7) raţional (limitat - până la 1914 sau nelimitat – după 1914, când

războiul s-a purtat cu orice mijloace şi nu doar împotriva armatelor) de atingere a unor obiective

naţionale: Clausewitz -1812 - arăta că „războiul este un act de violenţă prin care oponentul este făcut

să se supună voinţei politice a agresorului”8. Dacă războiul se desfăşoară în afara convenţiilor sociale

şi în afara dreptului internaţional el devine imoral şi iraţional, iar ţara care a declanşat războiul, odată

învinsă, riscă penalităţi internaţionale majore.

La Conferinţa Dezarmării din 1933, reprezentantul URSS – Litvinov (Litvinoff) a definit

agresiunea după cum urmează:

„The aggressor in an international conflict shall be considered that State which is the first to take any of the following actions:

(a) Declaration of war against another State;

(b) The invasion by its armed forces of the territory of another State without the

declaration of war;

(c) Bombarding the territory of another State by its land, naval or air forces or

knowingly attacking the naval or air forces of another State;

(d) The landing in or introduction within the frontiers of another State of land, naval

or air forces without the permission of the Government of such a State, or the

infringement of the conditions of such permission, particularly as regards the duration

of sojourn or extension of area;

(e) The establishment of a naval blockade of the coast or ports of another State.” 9

Deşi conceptul nu a fost însuşit de către marile puteri, este pentru prima oară cândse face asocierea lipsită de ambiguitate dintre agresiune şi utilizarea forţei armate. în

relaţiile dintre state. Problema este că utilizarea forţei în relaţiile dintre state este

mai mult decât utilizarea forţei armate, iar declararea faptului că un stat este victimă

poate fi o chestiune de credibilitate-legitimitate internaţională.

Însă tocmai în momentul acela al istoriei, URSS punea la punct alte tipuri de războaie, subversive:

războiul logistic şi cel cultural. Principala caracteristică acestor două tipuri de agresiune este

imposibilitatea recunoaşterii lor oficiale şi deci, capacitatea de reacţie depinde de abilitatea elitelor

locale de a răspunde unor provocări nedeclarate. Când sunt subordonate războiului ideologic, atât

războiul logistic cât şi cel cultural sunt foarte dificil de declarat, recunoscut, şi, în consecinţă de

reacţionat la ele. Atât războiul logistic cât şi cel cultural pot fi deci, parte a războiului ideologic.

Războiul logistic are ca obiectiv incapacitarea societăţii agresate de a-şi gestiona într-o manieră

articulată procesele „de spate”, prin disruperea articulaţiilor sale în domeniul transporturilor,

7 Chiar dacă operaţiunile pot fi foarte raţional structurate, e fectul acestora, inclusiv asupra celui ce le

desfăşoară, pot fi profund inumane şi deci, iraţionale. Vezi distrugerile masive generate de un potenţial atacatomic.8

Britannica, Ultimate Reference Suite, War.9 Articolul 1 al proiectului propus de URSS în cadrul Conferinţei Generale pentru Dezarmare din 1933, apud.

p.9-10



10

telecomunicaţiilor, aprovizionării cu materii prime etc. Războiul logistic, când este subordonat

războiului ideologic este rezultatul unui blocaj mental instituţionalizat, prin paradigme-parazit.

Privatizarea cu orice preţ a avut şi încă are urmări dezastruoase, demne de cifre de război. La rândul

ei, lozinca statului naţional-stat imperialist, a fost parte a complexului cultural-ideologic indus de

serviciile ruseşti prin Komintern după 1920.

Riscul – în termeni geopolitici În accepţiunea acestui curs, îndepărtarea ordinii internaţionale de principiile wilsoniene descrise În

cele 14 puncte – 1918) se constituie în riscuri de fond la adresa ordinii internaţionale şi, implicit pot

constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale, implicit a securităţii societale.

Lista factorilor de risc, din perspectiva lecturii Celor 14 puncte este dată de următoarele elemente:

1. netransparența relaţiilor dintre state – cu corolarul neparticiparea poporului la decizie

2. exercitarea monopolului asupra mărilor

3. naţionalismul economic

4. cursa înarmărilor

5. nerespectarea dreptului popoarelor la autodeterminare

6. nesuprapunerea frontierelor cu determinarea etnică a teritoriului

7. inexistenţa unui for internaţional reprezentativ al naţiunilor , cadru al dezbaterilor, care să

înlocuiască diplomaţia de cabinet a marilor puteri.

Probleme ascunse ale statelor

Acestea reprezintă sensibilitatea specială a statelor, în virtutea unui mintal colectiv social dominant,

faţă de alte state sau categorii de forţe înconjurătoare. O bună expresie a acestora sunt panideile

(Housoffer) şi fricile sau complexele (cf. Kissinger). Aşa de pildă, Rusia are dintotdeauna complexul

încercuirii , motiv pentru care mereu se află în expansiune. Paradoxul este că acestei temeri i s-a

răspuns printr-o geopolitică a … încercuirii10(containment ). Franţa a fost preocupată mereu de forţa

10

„Paradoxul istoriei ruse stă în permanenta ambivalenţă dintre pornirea mesianică şi un pătrunzătorsentiment al insecurităţii. În cea mai aberantă formă a sa, această ambivalenţă a generat teama că,

dacă nu se extindea, imperiul avea să se surpe asupra sa însuşi. Astfel, atunci când Rusia a făcut, ea

cea dintâi, primul pas spre împărţirea Poloniei *parca Frederic cel Mare al Prusiei a propus asta], a

acţionat astfel în parte din motive de securitate, în parte din nevoia de mărire caracteristică secolului

al XVIII-lea. Un secol mai târziu, acea cucerire căpătase o semnificaţie independentă. În 1869,

Rostislav Andreevici, un ofiţer panslavist, scria în eseul său de răsunet «Opinii despre Problema

Orientală» că Rusia trebuia să-şi continue marşul spre vest pentru a-şi proteja cuceririle deja făcute:

«Deplasarea – p.123 istorică a Rusiei dinspre Nipru spre Vistula *împărţirea Poloniei – n.a.] a fost o

declaraţie de război adresată Europei, care rupsese o parte a continentului ce nu-i aparţinea. Rusia

stă acum în mijlocul liniilor duşmane – această situaţie este numai vremelnică; ea trebuie să fiepregătită să-l împingă înapoi pe duşman, fie să abandoneze poziţia … trebuie fie să-şi extindă



11

demografică şi economică a Germaniei. Germania, la rândul său, niciodată democratizată la nivelul

administraţiei, dar cu forţă economică şi militară de temut, a căutat întotdeauna să se extindă fără să

aibă mijloacele politice potrivite: doar în virtutea puterii în sine (Kissinger: 14311

). Din acest punct de

vedere Uniunea Europeană este cadrul în care este ţinută sub control instituţionalizat atât dorinţa de

expansiune a mecanismului social-politic german cât şi teama – contrareacţia posibilă a Franţei.

Operaţionalizarea riscului în termenii securităţii societale Securitatea reprezintă lipsa ameninţării. Securitatea este, deci, starea în care societatea îşi poate

gestiona riscurile aşa fel încât acestea să nu se maturizeze (să devină ameninţări). Securitatea se

referă „la capacitatea statelor şi a societăţilor de a-şi menţine identitatea independentă şi

integritatea lor funcţională.”12(Buzan, p.30) Securitatea are însă mai multe niveluri de desfăşurare:

1. statul

2. societatea

3. insul

Starea de securitate se referă la situaţia în care individul se poate manifesta liber în cadrele identităţii

sale. Această frază subsumează relaţia dintre aceste trei paliere – stat, societate şi ins, în sensul că

lămureşte în termeni wilsonieni raporturile dintre general şi particular. Particularul nu poate fi înţeles

în afara generalului şi invers. Statul devine disfuncţional dacă nu asigură libertatea insului (principiul

democraţiei la Wilson13), dar insul însuşi este un determinat societal, colectiv de tipar naţional

dominaţia spre Adriatica, fie să se retragă dincolo de Nipru …» *Citat din B. H. Sumner, Russia and the

Balkans, 1870-1880 (Oxford: Claredon Press, 1957), p.72] – Kissinger: 122

11 „Motivul pentru care oamenii de stat germani au fost obsedaţi de puterea în sine a fost acela că, spre

deosebire de alte state naţionale, Germania nu a dispus de un cadru filosofic de integrare. Nici unul dintre

idealurile care cizelează ideea unui stat naţional modern în restul Europei nu se regăsise în construcţia lui

Bismarck – nici accentul pus de Marea Britanie pe libertăţile tradiţionale, nici apelul la libertate universală

formulat de Revoluţia franceză şi nici chiar imperialismul universalist benign *curioasă concepţ ie: statul care se

rezema pe 70% alte naţionalităţi era „benign”. Panideea mitteleuopeana la un slujitor al Casei Albe ieşit (oare?)

la pensie+ al Austriei. La drept vorbind, Germania lui Bismarck nu întruchipa deloc aspiraţiile unui stat naţional,

întrucât îi exclusese cu bună ştiinţă pe germanii austrieci. Reich-ul lui Bismarck s-a dovedit a fi un construct

imaginar, existând în primul rând şi-n primul rând ca o Prusie mai mare, al cărei scop principal era să -şisporească propria putere.”

12Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, ediţia a doua, O agendă pentru studii de securitate internaţională

în epoca de după războiul rece, traducere de Vivia Săndulescu, Editura Cartier, Chişinău, 2000 (1991 ed. Engl.) 13

„Intrarea Americii în Război a făcut posibilă din punct de vedere tehnic victoria totală, însă pentru nişte

scopuri care nu prea aveau legătură cu ordinea mondială pe care o cunoscuse Europa în ultimele trei sute de

ani … America dispreţuia conceptul de echilibru de forţe şi considera imorală practica aşa-numitului Realpolitik.

Criteriile ei pentru ordinea mondială erau democraţia, securitatea colectivă şi autodeterminarea, nici unul

dintre ele nestând la baza vreunuia dintre acordurile europene anterioare. …

Proclamând o distanţare radicală de perceptele şi experienţele Lumii Vechi, ideea lui Wilson despre ordinea

mondială pornea din credinţa americanilor în natura umană esenţialmente paşnică şi în fundamentala armonie



12

(dreptul la autodeterminare al popoarelor la Wilson). Funcţia statului, din acest punct de vedere,

este de vehicul istoric pentru ins în cadrul comunităţii sale (de apartenenţă şi, mai larg, al societăţii

unde îşi împlineşte personalitatea câştigându-şi existenţa).

Buzan identifică cinci niveluri ale securităţii – implicit ale zonelor de risc:

„Securitatea colectivităţilor umane este afectată de factori din cinci sectoare principale: militar,

politic, economic, social şi de mediu.

Vorbind în general, securitatea militară priveşte interacţiunea dublă a capacităţilor statului de

ofensivă şi defensivă armată, şi percepția statelor, fiecare despre intenţiile celuilalt.

Securitatea politică se referă la stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernare şi a

ideologiilor care le legitimează.

Securitatea economică priveşte accesul la resurse, finanţe şi pieţe necesar pentru a susţine un nivel

acceptabil de bunăstare şi de putere a statului.

Securitatea socială se preocupă de capacitatea de susţinere, în limitele unor condiţii de evoluţie

acceptabile, a elementelor tradiţionale de limbă, cultură, identitate şi obiceiuri culturale şi religioase.

Securitatea mediului se referă la menţinerea biosferei locale şi planetare, ca suport esenţial de care

depind toate acţiunile oamenilor.

Aceste cinci sectoare nu operează izolat unul de celălalt. Fiecare defineşte un punct central în cadrul

problematicii securităţii, ca şi un mod de a ordona priorităţile, dar toate sunt întreţesute într-o

strânsă reţea de legături.” (Buzan, p.31)

Pentru Buzan, ideea organizatoare este esenţială pentru asigurarea coerenţei dintre ins-societate şi

stat. Ideea organizatoare se referă la imaginarul colectiv care stă la baza construcţiei instituţionale,

privind funcţia şi rolul instituţiilor, al statului etc. şi care, definesc, în ultimă instanţă, însăşi ideea de

stat.

„Fiecare stat îşi are ideea sa unică, în realitate o compilaţie de mai multe elemente.” (Buzan, p.90)

a lumii. De aici reieşea că naţiunile democratice erau, prin definiţie, paşnice; popoarele cărora li se garantaautodeterminarea nu vor mai avea motive să intre în război sau să asuprească alte popoare. Odată ce toate

popoarele lumii vor fi gustat din binefacerile păcii şi democraţiei, cu siguranţă că se vor ridica la unison pentru

a-şi apăra câştigurile. …

„Conducătorii europeni nu dispuneau de nici un fel de categorii ale gândirii în care să includă asemenea vederi.

Nici instituţiile lor interne şi nici ordinea internaţională nu avuseseră la bază teorii politice în care să se

proclame bunăstarea funciară a fiinţei omeneşti. Dimpotrivă, ele fuseseră proiectate pentru a plasa egoismul

demonstrat al omului în slujba unui bine mai înalt. Diplomaţia europeană nu se articula pe caracterul iubitor de

pace al statelor, ci pe înclinaţia lor spre război, care trebuia să fie descurajată sau contrabalansată. Alianţele se

formau pentru urmărirea unor obiective specifice şi definibile, nu în apărarea unui concept abstract al păcii. …

(Kissinger: 191)



13

Dacă ideile înseşi sunt slabe sau dacă sunt slab susţinute în societate sau daca sunt puternic

susţinute, dar opuse, aflându-se în competiţie cu societatea, atunci statului se află pe un fundament

politic fragil. …” (Buzan, p.88)

Din punctul de vedere al paradigmei securităţii societale principalul factor de risc la adresa ordiniimondiale este statul de forţă fără incoerenţă internă – pe liniile propriei coeziuni interne (ai

securităţii societale).

„ Distincţia dintre state slabe şi state puternice este vitală pentru orice analiză a securităţii naţionale.

… statele slabe sau puternice se referă la gradul de coeziune socio-politică; puterile slabe sau de forţă

se referă la distincţia tradiţională dintre state în funcţie de capacitatea lor militară şi economică în

relaţie unele cu altele. ….” (Buzan: 106)

Din perspectiva paralelismului reciproc dintre stat, societate şi ins, avem un risc general, sistemic,

căreia fiecare societate trebuie să-i facă faţă: acordarea coerentă a intereselor individuale între ele, a

intereselor individuale cu cele ale comunităţilor, interesele comunităţilor între ele în cadrul societăţii,

interesele individuale şi sociale cu interesul de stat. Primatul statului asupra individului nu este o

soluţie în interesul statului, din moment ce competitivitatea statului este condiţionată de

manifestarea iniţiativei individuale. Pe de altă parte, nici insul nu-şi poate ridica „individualitatea”

deasupra comunităţii şi a statului, decât cu riscul de a se plasa în afara intereselor celorlalţi,

afectându-şi astfel, realizarea propriilor interese. Chestiunea a fost lămurită în filosofia politică şi

economică europeană prin conceptul liberal de mână invizibilă a lui Ricardo.

Înţelegem, iată, utilitatea deosebită a sociologiei gustiene, legea paralelismului fiind, implicit, o teorie

a riscului. Sistematizând complet spaţiul social pe relaţia dintre cele şase coordonate (trei

manifestări: economice, spirituale, politico- juridice şi trei cadre: cosmic, biologic, psiho-istoric), legea

gustiană reprezintă una dintre cele mai solide puncte de plecare pentru teoria riscului.

„Am stabilit prin urmare un întreit paralelism sociologic, cunoscut în sistemul şcolii dela Bucureşti sub denumirea de lege a paralelismului sociologic , care înseamnă, în altă terminologie, un întreit echilibru social: un paralelism între manifestări, un

paralelism între cadre şi un paralelism între cadre şi manifestări. Paralelismul acesta

priveşte în acelaşi timp existenţa şi funcţionarea societăţii, ceea ce se indică uneori sub

numele de statică socială, cât şi evoluţia societăţii, ceea ce se indică şi cu numele dedinamică socială. Societatea omenească nu poate fi redusă la nici unul din genurile ei

de manifestări, fie ele economice, spirituale, etico- juridice şi politico-administrative.

Ea le cuprinde pe toate deodată şi nici nu se poate lipsi de vreuna în prezent sau îndecursul dezvoltării ei, fără a risca să - şi vadă primejduit echilibrul. Societateaomenească este înrâurită în acelaşi timp de cadrele cosmologic, biologic, psihic şi

istoric , fără să se poată lipsi de vreunul din ele, decât cu preţul unui dezechilibru. În sfârşit, societatea omenească [prin manifestări] înrâureşte la rândul ei cadrele,

ajungând în cazurile normale la o adaptare reciprocă sau la o formulă de echilibru şidimpotrivă, orice nepotrivire dintre cadre şi manifestări duce la dezechilibru social. …



14

În încheiere, subliniem că legea paralelismului sociologic sau a echilibrului social general nu are numai o valoare teoretică, ci şi practică. Prin respectarea ei, societăţile pot dobândi un echilibru mai trainic şi pot evita fenomenele de dezechilibru şi dedezagregare …. Pe calea aceasta sociologia poate întemeia ştiinţific politica şi decialături de celelalte ştiinţe, ea poate servi îmbunătăţirii vieţii omeneşti.” (Gusti, 1999,

p.30-31, s.n.)

Legea paralelismului sociologic, în afară de sublinierea interdependenţelor obligatorii de interes

pentru om (care transcend chiar logica socială, cum sunt, de pildă, cadrul cosmic, sau manifestările

spirituale) ne mai arată încă un fapt, anume cele trei paliere de autonomie ale realităţii:

Cercetătorul şi omul politic trebuie să ţină seama de cele trei niveluri de autonomie ale realităţii

sociale: 1) de echilibrul propriu în interiorul componentelor sale active – numite manifestări, 2)

înlăuntrul factorilor săi de condiţionare şi 3) între manifestări şi cadre (Gusti, I, 266). Prin legea

paralelismului, şcoala sociologică de la Bucureşti şi-a dat măsura la cunoaşterea universală. Din

păcate, aşa cum bine ştim, nu doar că această moştenire este insuficient valorificată, darcunoaşterea gustiană ea însăşi este plasată la nivelul derizoriului. Necunoaşterea lucrurilor

cunoscute, cu atât mai mult necunoaşterea unor teorii de asemenea amploare, ignorarea lor

academică şi politică sunt, în sine, factor de risc.

Utilitatea risculuiPrincipala utilitate este rescrierea ordinii civilizaţiei , mai ales în cazul riscurilor capitale, majore, care

odată maturizate, pot rescrie ordinea economică, socială, reprezentările asupra realităţii. Un

asemenea caz a fost prăbuşirea „economiei internet” pe 10 martie 2000. Până atunci se credea că

„noua economie” – centrată pe realitatea virtuală, produsă de industria realităţii virtuale, va concuracu succes „economia reală”. Nu a fost să fie aşa: prăbuşirea întreprinderilor dot.com a antrenat

pierderi de aproximativ 5 trilioane de dolari14

(prin comparaţie, criza din 2008 a generat pierderi,

doar pieţelor de capital, de 24 trilioane de dolari, circa jumătate din valoarea lor15).

Ciberspaţiul şi Realitatea virtuală Ciberspaţiul are două componente:

1. Realitatea interconectărilor informatice. În teren, aceste interconectări iau forma reţelelor

de comunicaţii . Între computerele care constituie esenţa acestor interconectări, formacomunicaţiilor se numeşte internet – în accepţiunea ei lărgită, sau matrice de date – în

14

Quad City Business Journal, 16 July 2006, Will dotcom bublle burst again? http://www.qctimes.com/business/article_114ea0f5-677a-5487-8f16-de1faca2dddd.html15

The Economist, 4 dec. 2008, Where have all your savings gone?



15

accepţiunea unui tipar logic pe care o iau aceste comunicaţii

Figură 6 Wired_Com_10oct2007_SUA_centrul_comunicatiilor_trafic_cfTelegeography_2005

2. Realitatea virtuală, este noua realitate u-topică şi a-temporală, fără determinant spaţial şi

temporal pe care o generează matricile de date.

Realitatea virtuală poate rămâne ficţiune, după cum poate fi folosită, în virtutea capacităţilor

sale de abstractizare, în controlul asupra realului.

Figură 7 Realitatea virtuală. Pură ficţiune



16

Figură 8 Carlinga unui avion modern de luptă. Cerul - spaţiul de luptă integrat în spaţiul virtual (spaţiul şi ţintele traduse

digital).

Fiind câmpul realităţii ca informaţie, ciberspaţiul poate apărea ca un real slăbit. Este ciberspaţiul

un real diminuat? Poate fi redusă lumea la informaţie? Fiind redus la informaţie, realul devine, în

esenţă, o structură de putere. Chestiunea este aceea că ciberspaţiul devine un plan dominant al

realităţii.

Cyberspace is the total interconnectedness of human beings through computers andtelecommunication without regard to physical geography. … Cyberspace is often used as a metaphorfor describing the non-physical terrain created by computer systems. Online systems, for example,

create a cyberspace within which people can communicate with one another (via e-mail), do

research, or simply window shop.

Like physical space, cyberspace contains objects (files, mail messages, graphics, etc.) and

different modes of transportation and delivery. Unlike real space, though, exploring

cyberspace does not require any physical movement other than pressing keys on a keyboard

or moving a mouse. Some programs, particularly computer games, are designed to create a

special cyberspace, one that resembles physical reality in some ways but defies it in others.

In its extreme form, called virtual reality, users are presented with visual, auditory, and even

tactile feedback that makes cyberspace feel real.” (Hildreth: CRS1 *p4+)

Ciberspaţiul reprezintă o lume posibilă, dar reală – realitatea virtuală. O lume fără corespondent

neapărat în realitatea fizică, dar care produce efecte asupra noastră, şi al cărei suport este

raţionamentul binar (construit doar din combinaţii de 0 şi 1), total diferit de cel natural, procesat de

către computer. Această realitate construită printr-o nouă logică (binară) se sprijină pe puterea de

calcul şi de transmitere a informaţiei prin reţele de calculatoare. Realitatea astfel vehiculată are

forma matricilor de date, fiind de la bun început structurată într -o logică prestabilită (matriceală).

Având ca suport această reţea, gândul poate construi noi realităţi sau poate fi încadrat în matr icile

generate binar, constituind astfel realitatea virtuală, unde determinaţiile fizice ale realităţii contează

mai puţin sau deloc. Aici insul se va alătura unei structuri de masă, altor milioane de indivizi care



17

călătoresc mental sau care sunt încadraţi în matricile care circulă în reţeaua informatică respectivă

(internetul ):

„… unii comentatori ai fenomenului au sugerat că reţelele informatice *ICT16

+ facilitează apariţia unor

noi forme de relaţionare umană care se numeşte ciberspaţiu: un domeniu public generat de computer

care nu are graniţe teritoriale sau atribute fizice şi poate fi folosit la nesfârşit.” (Loader, p. 1)

Ciberspaţiul, aşadar, este un fenomen şoc. Pentru prima oară tehnologia încadrează omul la

nivel de masă într-o nouă logică (binară, generată de tehnologia însăşi), îl separă de lumeacunoscută şi-l integrează într-una nouă – realitatea virtuală, generată de reţele (informatice şide cei care le stăpânesc).

Prin urmare, componentele ciberspaţiului sunt:

Restructurarea lumii ca ansamblu de relaţii informatice – reţele informatice; Realitatea socială este generată informatic; Mentalitatea colectivă se restructurează. Prin reţele informatice se poate călători mental; În consecinţă, realitatea fizică are o importanţă redusă (nu există graniţe fizice, iar atributele

fizice sunt minimale ca importanţă).

Ciberspaţiul reconstruieşte lumea pe următoarele coordonate:

- organizarea universului cunoaşterii în baze de date, care, la rândul lor, pot fi interconectate

cu ajutorul internetului(world wide web17

);

o principalul impact al organizării sociale pe principii informatice este creşterea

remarcabilă a eficienţei. Costurile se reduc prin eliminarea redundanţelor, datorită

conexiunilor dintre elementele din real marcate-cuprinse în bazele de date; prin

[rb5]transmiterea rapidă a comenzilor şi feedback în timp real privind îndeplinirea

comenzilor. Totodată, prin cunoaşterea în timp real a fiecărei parte din realitatea

monitorizată se poate interveni asupra cerinţelor noi: fie că trebuie depanat ceva, fie

că se epuizează stocul din produsul tocmai trecut prin scannerul de la casa de marcat

etc.

- multiplicarea ierarhiilor. Până la generalizarea internetului şi a tehnicii de calcul personale,singurele instanţe care distribuiau ordine erau marile instituţii: statul – cu aparatul său

politic, militar şi de justiţie; universitatea – reţeaua organizată a cunoaşterii sistematice, şi,

într-o oarecare măsură, presa (presa ea însăşi la confluenţa dintre politic şi universitate-

cunoaştere)

16 Information and communications technologies.17

The web's technology was created in 1989 by Tim Berners-Lee at CERN, Europe's high-energy physics

laboratory, to help researchers cope with the huge quantities of data thrown out by their particle accelerators.

It worked, so Mr Berners-Lee, with CERN'S permission, made the software freely available over the Internet.

Enthusiasm spread from terminal to terminal around the world. Volunteers sprang up to develop the

technology. As Mr Berners-Lee puts it, "The reason that most things happened with the web is that somebody just decided that they were going to make it happen, and did." (The Economist, 5 feb. 1994, Webbed fingers,

http://www.economist.com/science-technology/displaystory.cfm?story_id=13256461 )

http://www.economist.com/science-technology/displaystory.cfm?story_id=13256461





18

Limite de fond ale ciberspaţiului:

- realitatea este urmărită doar pe dimensiunea acţională – ce se mişcă din punctul monitorizat

x1 în punctul monitorizat x2;

- şi pe dimensiunea ei cantitativă. Calitatea – este înregistrată prin cuantificarea opiniei sau a

stărilor psihologice monitorizate - problema de fond a monitorizării este că digitalizarea realităţii presupune reducerea

diversităţii stimulilor la o hartă de combinaţii între 0 şi 1. Această hartă combinatorie poate

avea mai multe straturi (adâncime) însă rămâne să înţeleagă realitatea doar prin intermediul

numărului. Realitatea digitală nu are expresivitate decât în urma calculului.

- masa foarte mare de date – deluviul informatic riscă să destructureze capacităţile cognitive.

În momentul de faţă există o confuzie între accesul la date şi cunoaştere. Cunoaşterea

presupune spirit critic – organizarea prealabilă a datelor într -un model cognitiv ideal tipic. În

raport cu acest model sunt organizate apoi bazele de date informatice propriu-zise. Însă

odată cu revoluţia informatică – răspândirea puterii de calcul artificiale în societate, a mai

avut loc o „revoluţie” – creşterea aşa numitei clase de mijloc. „Între 1990 şi 2005 mai mult de

1 miliard de oameni au intrat în clasa de mijloc.”18Problema este că această clasă de mijloc

este doar un „inventar” statistic, nu şi ideologic, întrucât creşterea economică care a făcut

umflarea rândurilor clasei de mijloc s-a făcut pe suport informaţional, iar computerul nu

promovează cunoaşterea în fapt, ci doar este un instrument de organizare, deci de execuţie.

Or, clasa de mijloc a fost până nu demult principalul factor de mobilizare ideologică a

planetei. Odată cu integrarea sa în spaţiul informatic, a devenit o categorie socială mai

înstărită, fără iniţiativă în ceea ce priveşte asumarea vreunor imperative colective.

Internetul[rb6]

Concept subordonat ciberspaţiului, asigurându-i acestuia infrastructura, internetul este o

matrice de comunicare în formă de reţea bazată pe telecomunicaţii şi computere, conexând

la scară globală milioane de persoane.

O alăturare de televiziune ar fi interesantă. Chiar dacă are acoperire mondială prinstaţiile de retransmisie prin satelit, reţeaua de televiziune este o comunicare univocă :

receptorul nu poate modifica sau răspunde la mesajul emiţătorului. Realitatea nu estetransmisă ca matrice de date, deci nu poate produce o nouă realitate, cel mult o poate alterape cea existentă prin manipularea mentalului privitorului. Internetul este, deci:

- matrice de date (reţea de comunicaţii electronice), - aptă să se multiplice/modifice prin adăugarea fiecărui nou utilizator (care poate propune noi

realităţi), - care are capacitatea de a relaţiona simultan milioane de persoane,- şi care nu este controlat – teoretic – de un guvern anume sau de un singur guvern.

„Până în momentul de faţă, cea mai puternică caracteristică a acestei matrice a reţelelorinformatice şi comunicaţionale, care constituie internetul, care leagă milioane de oameni la

18The Economist, 25 feb. 2010, Data, data everywhere.



19

scară globală, este că creşte foarte rapid zilnic, ia noi forme şi direcţii de manifestare ca urmarea acţiunilor voluntare ale participanţilor şi, se pretinde, nu este controlată de o singurăautoritate.” (Loader, p. 1)

Într-adevăr, internetul este atât de divers încât nu este controlat de o singură autoritate, însăeste sau poate fi supravegheat de grupările care sunt interesate şi au mijloacele financiare şitehnologice să urmărească comunicarea derulată prin intermediul internetului şi a altormijloace de comunicare digitală.

Reificarea. Ciberspaţiul şi Realitatea obiectivată. Subiectiv şi

obiectiv[rb7].Separarea obiectului, a fenomenului, de propriul conţinut se numeşte reificare.

Subiectivitatea înseamnă cultură trăită. Obiectivarea se referă la expansiunea unui standard

impersonal. Cine domină pe cine este tensiunea civilizaţiei de la Atena antică încoace când, se pare,

cele două au fost suprapuse (realitatea subiectivă cu realitatea obiectivată), când, cu alte cuvinte,

modelele au coincis cu nevoia individualizată de expresie (Simmel).

Capitalismul, logica socială a capitalismului mondial modern, este întemeiat pe obiecte, pe liberul

acces la acestea (mărfuri) prin intermediul banilor. Obiectivarea realităţii – ca reificare a acesteia, se

referă la reducerea realului la funcţiile utile a fenomenelor, la separarea existenţei şi a conţinuturilor

acestora de subiectivitatea omenească, la separarea conţinuturilor acestora de funcţionalitatea lor

(Simmel). Reificarea realului capătă reflexe în trăirile deplasate, aberante, de tipul avarului, sau al

donjuanismului, bovarismului etc.

Ciberspaţiul este primul sistem în care realitatea socială nu mai este mediată de vreun obiect. Realul

este complet reificat, este transformat în informaţie. Trăirea, atunci când circulă, este recompusă

digital (ca muzică, de pildă, pictură etc.). Paradoxul este că, deşi suntem inundaţi cu informaţie,

aceasta nu ne ajunge, nu este decodificată şi nici nu capătă expresie, tocmai pentru că nu mai avem

cheile afective de descifrare a informaţiei. Realitatea subiectivă nu mai este capabilă să producă

cheile personale prin care componentele sistemului sunt însuşite de fiecare persoană în parte.

Familia nu doar că nu mai este locul unde ne petrecem cel mai mult timpul, dar nici nu mai produce

grila sensibilă de decodificare a realului datorită evoluţiilor rolului mamei, tatălui, al pedagogiei

familiale etc., dominate de consumerism, tiranie infantilă şi toleranţă ca înlocuitor al

comprehensiunii. Problema este că locul familiei nu a fost acoperit de nici o altă instanţă,

solidaritatea din cadrul grupului primar familial fiind, se pare, de neînlocuit.

Într-un plan mai general,

“Problema agresivităţii umane pare a fi, susţine unul dintre fondatorii etologiei, NikoTinbergen , faptul că posibilitatea de adaptare a omului este limitată. Această limitareeste determinată de ritmul lent al evoluţiei filogenetice, al bagajului genetic.

«Genetic, noi nu am evoluat foarte mult de la stadiul omului de Cro-Magnon, însă cacivilizaţie, am suferit schimbări dincolo de orice închipuire, şi continuăm să ne



20

schimbăm într -un ritm tot mai alert. ....Există temeiuri serioase să credem că posibilităţile de adaptare ale comportamentului uman au fost depăşite de către schimbările mediului social, acest fapt explicând de ce omul se simte atât de prost în propria sa societate. .... [T]răim acum la densităţi [demografice] cu mult mai maridecât cele programate în cursul evoluţiei genetice. Acest lucru, combinat cu [apariţia]

comunicării pe distanţe mari, a condus la contacte intergrupale mult mai frecvente, de fapt continui, şi astfel la [stimuli percepuţi ca] provocări constante.» (Niko Tinbergen

apud Caplan, Arthur L., (ed.), p.88)

In legătură cu acelaşi subiect, Eibl-Ebesfeldt consideră că,

«O mare perioadă a istoriei sale omul a trăit în grupuri mici, unde fiecare îl cunoştea pe celălalt. Chiar atunci când gradul de rudenie între membrii grupului se diminua, faptul că ei se cunoşteau reciproc anula frica. In societatea modernă situaţia este cu

totul alta. Trăim în mijlocul unor oameni pe care nu-i cunoaştem, ceea ce activează

continuu sistemul combativ. .... [L]ocuitorii marilor oraşe dezvoltă strategii prin careurmăresc evitarea contactului [personal].» (Eibl -Eibesfeldt, p.38).

Din acest punct de vedere, ideea „satului internet” face parte mai degrabă din panoplia falselor

mituri ale lumii moderne. Satul prin excelenţă presupune contactul real , direct. Afectivitatea în

relaţiile tradiţionale de tip faţă- în-faţă este de cu totul altă factură decât aceea din relaţia virtuală. În

acest ultim caz afectul nu are nici un control, afară de raţiunea conştiinţei actorilor. Distanţa

împiedică orice control cultural, ritualizat – consacrat în tradiţiile relaţiilor cu care suntem

familiarizaţi. De aici şi explozia fanteziilor şi a fantasmelor de tot felul în relaţiile dominate de

distanţă, adevărate maladii ale spiritualităţii omului contemporan.

In virtutea cuceririlor sale din ordinea civilizaţiei, omul a reuşit “performanţa” să se emancipeze de sub

controlul factorilor limitativi (tradiţiile, acţiunile cu încărcătură spirituală) ai agresivităţii. In consecinţă,

aceste forme de agresivitate ar părea că nu mai au stavile naturale semnificative în prezent. (cf. Lorenz,

p.42 şi I. Bădescu, 1996, p.530-531).

Revenind la problematica securităţii, orice real obiectivat (sistem) este produsul subiectivităţii

omeneşti, fie a unei mari personalităţi, fie conjugată prin efortul a mai multor generaţii, sub forma

doctrinelor, paradigmelor, tipologiilor instituţionale. Instanţa subiectivă care deţine controlul asupra

realului obiectivat va avea controlul asupra ordinii naţionale, respectiv mondiale.

În acelaşi timp, ciberspaţiul, ca expresie ultimă a realului obiectivat conţine cu sine întreaga paletă de

riscuri asociate reificării din spaţiul social, multiplicate cu dimensiunile încă neştiute ale componentei

virtuale a noului real.

Ciberspaţiul şi Cibernetica Ciberspaţiul funcţionează în bună măsură după legile ciberneticii.

Realitatea este un sistem de sisteme care pot fi exprimate matematic prin modele. Orice mişcare-

proces în interiorul sistemului are consecinţe. Consecinţa se numeşte feedback .



21

“Cybernetics is the science that studies the abstract principles of organization in complexsystems.”19

Înţelegem de aici că ciberspaţiul este spaţiul abstract în care, folosindu-ne de mijloacele,

determinaţiile sale, în măsura în care este suficient de răspândit, umanitatea se organizează.

Odată cu ciberspaţiul, umanitatea îşi delegă rolul organizării, de la gândirea proprie, maşinii.

Riscurile aferente ciberspaţiului subîntind aceeaşi „suprafaţă socială” cu aceea a eficienţei utilizării

computerului şi a reţelei computerizate.

Cibernetica este ştiinţa controlului sistemelor complexe, al eficienţei relaţiilor sociale. Lumea este

văzută ca o ierarhie de sisteme. Cibernetica reconstruieşte lumea ca un ansamblu de modele

matematice, ordinea fiind o relaţie între ideal tipuri modelate matematic. Prin Psihologia

consonantistă (1938), Odobleja este precursorul ciberneticii, cu 10 ani înaintea lui Norbert Wiener.

Părintele ciberneticii este Ştefan Odobleja (1902-1978):

„«Sociabilitatea este în raport direct cu proximitatea fizică a indivizilor, consonanţa lor psihologică,

compensaţia reciprocă dintre indivizi, cu diferenţierea şi specializarea lor, cu diviziunea muncii şi cu

gradul de antisociabilitate anterior; sociabilitatea este în raport invers cu diferenţa şi divergenţele

dintre indivizi; concurenţa şi îndepărtarea lor reciprocă, cu abuzurile şi exagerările din societate»”.

[Şt. Odobleja, Cybernétique générale. Psychologie consonantiste. Science des sciences, Montreal-

Paris-Lugoj-Roma, Editions Nagard, 1983, p.624] (Ion Ungureanu, Paradigme ale cunoaşterii

societăţii, 1990, p.73)

Ne dăm seama că expresia cibernetică a societăţii este o funcţie matematizabilă (matematică) a legii

paralelismului social a lui Dimitrie Gusti.

Wiener, pe de altă parte, a definit cibernetica drept „ştiinţa controlului şi comunicaţiilor atât în

lumea animală cât şi în domeniul maşinilor”. Cibernetica, din acest punct de vedere, este foarte

apropiată cu controlul automatizat, pe de o parte, cu fiziologia sistemului nervos, pe de altă parte.

(Britannica 2008 Ultimate Reference Suite, Wiener, Norbert ).

Informatica, deşi s-a dezvoltat ca ansamblu separat de ramuri ale ştiinţei calculatoarelor, este parte a

ciberneticii. Logica sistemelor, ca esenţă a ciberneticii, este dată de procesarea informaţiei – aspect

central al ciberneticii.

Principii ale ciberneticii: conservare, control, feedback, ierarhie.

Realitatea, lumea, sunt organizate pe sisteme. Organizarea poate fi spontană, sau controlată.

Finalitatea ambelor tipuri de organizări-sisteme este stabilitatea. Sistemele-control, spre deosebire

de cele naturale-spontane, îşi produc stabilitatea prin reacţia selectivă la perturbări . Această

capacitate de reacţie selectivă este de mare importanţă pentru că trimite la sursa reacţiei – a

capacităţii de reacţie, care, în sistemele sociale, este de ordin moral-profesional (aici este zona unde

19Francis Heylighen, Cliff Joslyn, Cybernetics and Second-Order Cybernetics, in R.A. Meyers (ed.), Encyclopedia

of Physical Science and Technology (3rd ed.), Academic Press, New York, 2001.



22

„se simte” încălcarea ordinii), este stocată la nivelul elitelor. Totodată, capacitatea de reacţie este

transmisă concret prin reţelele ciberspaţiului care subîntind în foarte mare măsură cibernetica

realităţii, în măsura în care societatea este guvernată, economia funcţionează prin intermediul

computerului şi a reţelelor de calculatoare, comunicaţii informatice etc.

Principii care privesc funcţionarea spontană a sistemelor, capacitatea naturală de auto-organizare arealităţii, aspecte generale:

1. Principiul lui Ockham, sau principiul parcimoniei : în procesul gândirii ştiinţifice, trebuie ales

din mai multe modele pe cel mai simplu. În acest fel, modelul explicativ va fi mai uşor de

utilizat, eliminându-se ambiguităţile şi redundanţele – erori care pot fi critice în raport cu

informaţia – capacitatea informativă a sistemului20.

2. Principiul supravieţuirii selective (the principle of selective retention)21

: sistemele instabile

tind să fie eliminate. Acesta este principiul conservator al logicii sistemelor.

3. Principiul creşterii autocatalitice (the principle of autocatalytic growth)22

: sistemele stabile

care facilitează apariţia unor configuraţii similare tind să se multiplice mai mult. Aici avemaspectul evoluţionar al logicii sistemelor.

4. Principul tranziţiei asimetrice (the principle of asymmetric transitions: entropy and energy)23

:

tranziţia de la un sistem instabil la unul stabil este posibilă, însă de la unul stabil la altul

instabil nu este posibilă. Direcţia de evoluţie nu este, deci biunivocă. Principul denotă direcţia

auto-organizării sistemelor – prin reducerea entropiei. Entropia se referă la gradul, „stocul”

de dezordine, de variaţie al unui sistem24.

5. Principiul variaţiei «în orb» (the principle of blind variation)25

: este imposibil de prevăzut care

este finalitatea variaţiei unui sistem complex, oricât de bine determinate i-ar fi premisele fără

a-i cunoaşte secvenţa stărilor intermediare.

6. Principiul variaţiei selective (the principle of selective variety)26

: cu cât un sistem are mai

multe configuraţii, cu atât creşte şansa ca cel puţin una dintre acestea să fie selectată. Ceea

ce contează aici este regimul care face selecţia. Când regimul care face selecţia într-un sistem

se schimbă, sistemul devine instabil. Acesta generează mai multe configuraţii ca răspuns la

schimbarea regimului de selecţie. Cu cât apar mai multe configuraţii, cu atât şansa de

stabilizare a sistemului reconfigurat este mai mare27

.

20 „One should not increase, beyond what is necessary, the number of entities required to explain anything” –

F. Heylighen, Principia Cybernetica Web, “Occam’s Razor”, http://pespmc1.vub.ac.be/OCCAMRAZ.html,

[apr.2010]21 „Stable configurations are retained, unstable ones are eliminated.” Heylighen, 1995, p.1 22

„Stable configurations that facilitate the appearance of configurations similar to themselves will become

more numerous.” Heylighen, 1995, p.2. 23

„A transition from an unstable configuration to a stable one is possible, but the converse is not.” Heylighen,1995, p.224

Vezi şi24

Francis Heylighen, Cliff Joslyn, Cybernetics and Second-Order Cybernetics, in R.A. Meyers (ed.),

Encyclopedia of Physical Science and Technology (3rd ed.), Academic Press, New York, 2001, glosar.25

„The larger the variety of configurations a system undergoes, the larger the probability that at least one of

these configurations will be selectively retained.”, Heylighen, 1995, p.3 26

„The larger the variety of configurations a system undergoes, the larger the probability that at least one of

these configurations will be selectively retained.” Heylighen, 1995, p.3. 27

A classic example is the danger of monoculture with genetically similar or identical plants: a single disease orparasite invasion can be sufficient to destroy all crops. If there is variety, on the other hand, there will always

be some crops that survive the invasion. (Heylighen, 1995, p.3)

http://pespmc1.vub.ac.be/OCCAMRAZ.html






23

7. Principiul construcției sistemelor recursive (the principle of recursive systems construction)28

:

procesele rezultate în urma variaţiei în orb şi cele rezultate în urma variaţiei selective (BVSR –

blind-variation-and-selective retention) tind să îşi refacă structurile stabile prin recombinarea

elementelor stabile.

8. Principiul conservării echilibrului (principle of homeostasis): finalitatea controlului sistemelor

este echilibrul, conservarea lor. Lumea, aflăm de la acest principiu, este construită

conservator chiar atunci când se află în dinamică.29 Dinamica nu este altceva decât reacţia

unui sistem la stimulii externi pentru a recâştiga echilibrul.

9. Principiul retroacţiunii (al feedback-ului): fiecare proces este cauză şi efect. Acest principiu

este unul dintre cele mai importante în cibernetică30. Feed-back-ul este repetiţia informată,

cauza devine ea însăşi cauză ca reacţie la efect . Repetiţia este o caracteristică esenţială a

comunicării şi a comenzii la viteze foarte mari – tipice spaţiului în care circulă informaţia. Ca

repetiţie informată fenomenul suferă mutaţii în timp, dând ideea de evoluţie în timp31.

10. Principiul intenţionalităţii (the principle of intentionality): fiecare sistem are un scop, iar

scopul înseamnă optimul de atins al acelui sistem. Controlul unui sistem înseamnă atingereaoptimului său, iar optimul înseamnă intenţionalitate. Controlul însuşi reprezintă scopul. Iar

scopul, în logica sistemului, înseamnă optimul. Procesul de control este o înlănţuire de acte.32

Înţelegem, iată, din nou, funcţia voinţei şi a conştiinţei de la Dimitrie Gusti: orice sistem

presupune regândirea sa permanentă. Controlul înseamnă voinţă, iar voinţa înseamnă

cunoaştere şi conştiinţă.

Scop, optim – mediocritate.

Principii privind sistemele organizatoare – de control .

11. Legea variaţiei necesare (the law of requisite variety)33: cu cât un sistem apt de control are

mai multe opţiuni, cu atât mai mult acesta poate gestiona, compensa, mai multe perturbări

la adresa sa. Această lege este o variantă a principiului variaţiei selective. În acelaşi timp,

această lege arată că agentul reglator din sistem nu poate fi mai puternic decât capacitatea

de transmitere (comunicare) a puterii sale reglatoare în sistem. Sistemul reglator trebuie fie

la nivelul complexităţii sistemelor pe care le gestionează. Corolarul aceste legi este

necesitatea adecvării modelului de funcţiune la obiectul concret (Sarnovsky: 4).

28

„BVSR processes recursively construct stable systems by the recombination of stable building blocks.”,Heylighen, 1995, p.3. 29

„It expresses the fact that the base goal of control is homeostasis. This principle represents (with a certain

analogy) the laws of conservation. Like in physics, these laws are tightly connected with the optimality

principles (the variational principles). The homeostasis is the ability of system to preserve ultrastability, i.e. the

conservation of stability at the changing external conditions.” Sarnovsky, p.230

„The principle of feedback”, Sarnovsky, p.4 31

Wiener, pp.6, 3632

The notion of intentionality is usually understood as a immanent characteristic of subject. The aim (goal) is

created as a sure ideal picture to be attained. The expression of this principle is the phenomenon of optimality.

… The optimality is always connected with the chosen goal (criterion). From this viewpoint the all what hasbeen occurred is optimal. It is a certain analogy of «Hegel statement» what is real is rational, and what i s

rational is real”. Sarnovsky, p. 4 33 „The larger the variety of actions available to a control system, the larger the variety of perturbations it is

able to compensate.”, Heylighen, 1995, p.4.



24

12. Legea complementului exterior *sau al inadecvării conducerii+ (the principle of external

completion): este imposibil pentru un sistem să posede limbajul de control complet adecvat

misiunii sale.34

Pentru remedierea acestei slăbiciuni inerente oricărui sistem, controlul are

nevoie de completări exterioare. Ceea ce înseamnă că niciodată un lider nu-şi va putea

gestiona subordonaţii într-o manieră lipsită de fricţiuni. Conducerea va fi totdeauna supusă

zgomotului produs de ne înţelegerea limbajului ordinii (al comenzii).

13. Legea necesarului de cunoaştere (the law of requisite knowledge)35

: pentru a putea

compensa perturbările la care este supus, sistemul de control va trebui să poată alege din

dintr-o varietate de acţiuni posibile. Pentru a restabili echilibrul nu este îndeajuns doar să ai

de unde alege. Este necesară cunoaşterea, discernământul şi capacitatea de alegere, a

opţiunii potrivite. Cu cât un sistem este supus mai multor perturbaţii, cu atât capacitatea de

compensare este mai mică în absența cunoașterii. În plus, cu cât variația perturbărilor este

mai mare, cu atât com plexitatea cunoașterii cu care trebuie compensată este mai mare.

Înțelegem, iată, de ce în vremuri de tranziţie, capacitatea de reacţie adecvată a societăţii, a

insului, este mai mică, în condiţiile în care baza de reacţie – cunoaşterea, este slăbită.Rezultă că singura cale de a gestiona spaţiul aflat în tranziţie este cultura, educarea

publicului. Ciberspaţiul complică viaţa socială, introducând un nou plan de vulnerabilităţi la

adresa securităţii societale, prin imperativele sale legate de viteză, acurateţe, repetiţie a

deciziei. Vulnerabilităţile sunt, în acelaşi timp, oportunităţi , după cum putem înţelege din

legile şi principiile ciberneticii descrise mai sus. Însă operarea cu oportunităţi şi nu cu

vulnerabilităţi este o chestiune de capacitate cul turală („cultural empowerment”). Principiile

eticii normative ale lui Dimitrie Gusti nu au fost niciodată mai actuale:

Corolarul gustian al legii necesarului de cunoaştere:

1. “Acţionează astfel încât în fiecare clipă a acţiunii tale să atingi realizarea maximală a

personalităţii tale.” (Gusti, II, 37).

2. “Atinge actualitatea maximală a personalităţii tale, spre a o desfăşura pentru crearea celor mai

înalte valori culturale.” (ibidem)

Imperativele [r8]ordinii axate pe circulaţia informaţiei – Wiener

Pentru Norbert Wiener[r9], fondatorul paradigmei dominante a ciberneticii, realitatea este un sistem

de informaţie (informatic). Principalul obiectiv al sistemului este controlul subsistemelor sale în aşa

fel încât acesta să poată se subziste mai departe. Ordinea, în concepţia lui Wiener, este pe vectorinformaţional, prin transferul de informaţie.

Înainte de a menţiona câteva dintre trăsăturile acestei ordini , se cuvine menţionată linia de gândire a

fenomenologiei româneşti în domeniul ordinii, şi aici avem în vedere pe Mircea Vulcănescu şi pe

34„This principle has been formulated by S. Beer (1960). In the accordance with Gödel theorem of

incompleteness there is no language of control completely adequate to its mission.” Sarnovsky, p.335„ In order to adequately compensate perturbations, a control system must “know” which action to select

from the variety of available actions.”



25

Dimitrie Gusti. Am observat deja că la Gusti ordinea este în primul rând o problemă de voinţă

derivată din conştiinţă. Tot astfel, pentru Mircea Vulcănescu, controlul social este în primul rând o

problemă de conştiinţă individuală, care implică diferite etaje ale interacţiunii dintre voinţă-

conştiinţă.

Pentru paradigma occidentală şi, implicit pentru Wiener, controlul este o problemă de putere, înţeleasă ca şi capacitate de reacţie la stimuli . Şi cel mai capabil să reacţioneze în timp real la

varietatea stimulilor, şi fără greşeală, este maşina, nu conştiinţa.

Trăsăturile necesare subordonate sunt viteza şi acurateţea transmiterii informaţiei. De unde şi nevoia

dezvoltării unor capabilităţi de control pe măsură, automatizate. Dezvoltarea unor capacităţi de

control este vitală pentru aceste sistem, de unde şi organizarea lor ierarhică. Democraţia, în sensul

participării subsistemelor la decizii, este importantă numai ca feed-back , asigurând redundanţa vitală

circulaţiei informaţiei. Decizia o ia în continuare sistemul ierarhic superior. Funcţia sistemelor„inferioare” este doare de informare şi de ajustare a circuitului de comandă. Viaţa sistemelor

organizate cibernetic, dacă existenţa lor se reduce la informaţie, devine transmiterea inteligentă a

informaţiei. Atât.

Mai departe, pentru a asigura controlul informaţia trebuie redusă la o formă cât mai reproductibilă:

aceasta este informaţia digitală – numerică, prin combinaţii de zero şi unu.

1. realitatea este numerică pentru a asigura acurateţea la viteze mari de transmitere a

informaţiei

2. fiind numerică, comprimă realitatea în combinaţii de 0 şi 1. Realitatea analitică este

scalabilă. Realitatea numerică este combinatorie. Scala, dacă apare, este tot o combinaţie

de 0, 1, este o recompunere a realităţii.

3. Maşina are capabilităţi logice independente. Face singură analiza. Omul decide doar către

ce o îndreaptă la început . Ulterior, analiza urmează să facă parte chiar din procesul logic

intern al maşinii.

4. Capacitatea de calcul a maşinii trebuie corelată cu capacitatea de stocare. De aici va rezulta

nevoia de organizare a datelor, ca baze de date – o masă mare de date care poate fi citită

cu acurateţe, foarte rapid, oricând , de către maşină. Având în vedere observaţia 3, baza de

date poate fi organizată de maşină însăşi, sau de către om, în concordanţă cu potenţialul-

necesităţile maşinii. (Wiener: 1965, p.4)

Organizarea cibernetică a realităţii este, în paradigma wieneriană, punerea în prim plan a ceea ce se

consideră a fi esenţa realităţii: mesajul şi comunicarea lui (informaţia). S-a trecut, astfel, în societatea

modernă, de la ordinea întemeiată pe distribuirea energiei pe ordinea axată pe distribuţia

informaţiei. Aici mesajul este central. Esenţa energetică a societăţii devine comunicarea însăşi.

Pentru a putea comunica coerent datele trebuie accesate rapid. Pentru aceasta este nevoie de

organizarea datelor. Funcţia bazelor de date este foarte importantă, fiind locul unde sistemul îşi

stochează capabilităţile de acţiune pe baza experienţelor anterioare. O sinteză a raţionamentului

wienerian prezentăm mai jos:



26

1. sistemele funcţionează cu energie

2. energia are însă un vector informaţional

3. suportul informaţional este baza de date – stoc de impresii

a. care poate genera acţiune la un moment dat

b. care sunt folosite în raport cu necesarul , în funcţie de necesitate

c. sistemul poate învăţa

4. energia pe vector informaţional înseamnă acţiune prin mesaj, conţinută în mesaj. (Wiener:

1965, p.42)

Implicaţii asupra ordinii sociale. Critica paradigme wieneriene

Cibernetica este o realitate şi un mod de gândire. Ca ştiinţă, cibernetica este puternică pentru că

trimite la capacitarea societăţii de a da maximum de randament în condiţii de echilibru. Problema

este că această capacitare, dacă se face pe vector insuficient din punctul de vedere al capabilităţilor

fiinţei omeneşti, conduce la incapacitarea simbolică a societăţii. Domnia legii – necesară funcţionăriiierarhiilor, aspect central în cibernetică, poate să însemne foarte bine ordonare prin agresiunea

simbolică a unei comunităţi. Aşa cum a fost gândită de Odobleja, cibernetica este lumea modelelor şi

concepţia asupra controlului social din perspectiva sociabilităţii . Linia lui Odobleja, axată pe

sociabilitate ca principiu de ordonare a sistemelor a fost bifurcată de linia devenită dominantă lui

Wiener pentru care realul înseamnă informaţie. Cibernetica devine astfel ştiinţă a unui real

depotenţat, incomplet, chiar diminuat. Ordinea, lumea, realul, raţionalitatea, se reazemă şi pe alte

planuri decât acelea ale mesajului discret, comunicat numeric. Spiritualitatea este mai mult decât

informaţie şi aici avem planul cu adevărat superior al capacităţii omului de a produce ordine. Decizia

numerizată, digitalizată, din mijloc de muncă devine principiu de ordonare. În felul acesta,

autoprofeţia wieneriană riscă să se implementeze foarte rapid cu ajutorul celui mai eficient

instrument inventat de om - computerul: „Perhaps I may clarify the historical background of the

present situation if I say that the first industrial revolution, the revolution of the “dark satanic mills,”

was the devaluation of the human arm by the competition of machinery. … The modern industrial

revolution is similarly bound to devalue the human brain … . answer, of course, is to have a society

based on human values other than buying or selling. To arrive at this society, we need a good deal of

planning and a good deal of struggle …” (Wiener: 1965, pp.27-28)

În logica wieneriană, ordinea socială este abstractă, contractualistă. Aici se vede şi limita intrinsecă

a ciberneticii: reducerea realității la ansamblul conexiunilor raționale/logice ale realității – vezi

principiul intenţionalităţii. Faptul că realitatea are un scop, nu înseamnă că trebuie şi cunoscut

logic . Raţiunea, arată Patristica, înseamnă capacitatea de a primi Cuvântul , ceea ce înseamnă mai

mult decât logică aristotelică. Astfel, concluzia guvernării mondiale de la punctul e, este firească,

dar ignoră vectorul identitar – cultural ca factor al esenţei umane. Cibernetica eşuează în ordinea

umană pentru că-l pierde pe drum pe Weber şi iese în decor părăsindu-l pe Odobleja cu principiul

consonanţei pentru a rămâne pe traiectul lui Wiener: societatea ca reţea de impulsuri de

comunicare. În acelaşi timp, atât timp cât sistemele politice sunt doar raţional-logice, adică pe tipar

machiavelian, ele vor funcţiona în raport cu logica de mai jos:

a. se vor af la în conflict unele cu altele atâta timp cât vor avea suveranităţi echivalente,



27

b. conflictul va dura până când sistemul ierarhic superior va fi absorbit o parte din sistemul

competitor (înfrânt); c. cauza conflictului va fi lipsa de control legal asupra insului ; d. pacea este sinonimă cu domnia legii e. şi cu transferul autorităţii suveranităţilor aflate în competiţie unei entităţi suverane

universale – guvernul mondial Dacă reducem societatea la problema eficienţei circulaţiei informaţiei - ca măsură a succesului în

control, atunci, politica este necesar machiavelian-orwelliană. Ajungem astfel necesar la societatea

supravegheată: funcţia politicii este „stabilizarea” mediului social prin „controlul” şi „observarea”

acesteia. (Sarnovsky, p.6)

Problema sistemelor astfel structurate este confuzia dintre ordine şi lege, dintre adevăr şi exactitate,

dintre viteză şi reproducere întocmai, dintre autoritate şi ierarhie. În felul acesta ordinea modernă

care are ca obiectiv guvernarea mondială, prin instituţii vector de tip FMI, ONU, Banca Mondială,

etc., sunt paradigmatic predispuse să încalce legea circulaţiei elitelor , de pildă, din moment ce doarsistemul ierarhic superior are dreptate, el distribuie punctul de vedere, straturile de jos neavând

decât funcţie consultativă. Mai departe, reducerea schimbului social la logica acurateţei materiale,

recentrează realitatea în jurul interesului, omiţând faptul că interesul comun, pentru a nu fi

conjunctural, se întemeiază pe conştiinţă, adică pe valori comune, deci, pe credinţă. Legea este

rezultatul conştiinţei comune şi mai puţin invers. Eroarea legalistă este, deci, o altă slăbiciune a

concepţiei cibernetice de tipar wienerian. A treia eroare în ordinea fiinţei este reducerea realităţii de

raportul de cumpărare-vânzare. Observaţia aparţine chiar lui Norbert Wiener (1965: 28) dar nu are

consecinţe operaţionalizate în opera lui. Lumea interesului are o singură validare – competitivitatea

preţului în bani. Atât timp cât banii sunt măsura muncii, nu este nici un risc – munca asigurând

tocmai securitatea morală a relaţiei sociale. Am văzut însă că morala în logica acestei paradigme,

adică pacea, este rezultatul acţiunii unui sistem, este rezultatul controlului. Avem aici confuzia dintre

pacificare şi pace, dintre morală şi anihilarea identităţii.

Credem că prima victimă a organizării wieneriene la scară geopolitică este însăşi Uniunea Europeană.

Este un sistem în care guvernele naţionale sunt subordonate oarecum unei birocraţii transnaţionale.

Problema este că identităţile locale nu sunt reprezentate în logica sistemului dominant. În acelaşi

timp, substratul unificator al respectivelor identităţi locale este complet ignorat în conceptul

decizional superior de la Bruxelles şi din marile capitale – Paris şi Berlin, ale integrării europene. În

acest fel, factorul etnic rămâne un potenţial negestionat. Negestionat înseamnă că nu este

reprezentat. Etnicitatea devine potenţial ratat şi factor de risc în acelaşi timp la adresa stabilităţii

europene, tot atât pe cât dezambalarea lui de factorul unificator creştin, ignorarea tradiţiei creştine a

statalităţii europene, sunt de natură să lipsească construcţia europeană de cel mai înalt nivel de

coordonare, care nu este află în logica materiei, ci, în logica spiritului. „Europa” devine, deci, un

concept superstatal incapacitat la cel mai înalt nivel, la cel spiritual.

Conceptul de superioritate strategică. Funcţia informaţiei[r10] Prevenirea surprizei este primul pas în dobândirea superiorităţii strategice. Cum informaţia a devenit

cea mai importantă componentă a securităţii, iar ciberspaţiul este primul spaţiu informativ



28

Definiţia informaţiei

Informaţia reprezintă caracteristicile unui obiect, fenomen, subiect. Informaţia, în sine, nu

înseamnă nici cunoaştere, nici putere. Informaţia este, din acest punct de vedere, rezultatul

percepţiei şi al raţiunii pe baza datelor culese prin percepţie şi alte mijloace. În acelaşi timp,

informaţia este produs al cunoaşterii. Informaţia este parte a reflectării mentale a realităţii.

Informaţia mai înseamnă şi comunicarea caracteristicilor obiectelor, fenomenelor etc. Informaţia

reprezintă trăsături comunicate.

Cunoaşterea este informaţie înţeleasă. Cunoaşterea este filtrată de conştiinţă şi este parte a ştiinţei .

Din momentul în care omul ştie să mânuiască lucrurile, să le reordoneze, informaţia devine sursă de

putere prin cunoaştere – şi ştiinţă. Ştiinţa modernă înseamnă cunoaştere sistematică în condiţii

precise, cu corpus teoretic, metodologic şi obiect de studiu.

Informaţia este partea esenţială a capacităţii de comandă, care la rândul ei, înseamnă control ,

decizie, putere, suveranitate. Cu alt cuvinte, suveranitatea naţională astăzi înseamnă capacitatea

societăţii de a-şi distribui coerent fluxurile informative în orice zonă de interes. Informaţia reprezintăcapacitatea de a şti , a reacţiona şi organiza spaţiul social aferent. În acelaşi timp, trebuie precizat că

informaţia în sine nu produce putere. Puterea este rezultatul întâlnirii dintre informaţie,

înţelegere-conştiinţă şi voinţă. Puterea este capacitatea de organizare, a resurselor sociale în acord

cu interesul public, în sensul creşterii civilizaţiei de pe un teritoriu dat (mutarea mai la dreapta a

curbei maximei posibilităţi productive)36. Informaţia este, de fapt, rezultatul cunoaşterii . În acelaşi

timp, este parte a puterii şi este rezultatul binomului cunoaştere-putere. Informaţia reprezintă

caracteristicile unui obiect, fenomen, subiect. Cunoaşterea, ca decizie de a acumula informaţie,

informaţie de un anume tip, care să servească la rândul ei o anume decizie, este condiţionată de

conştiinţă-voinţă. Conştiinţa reprezintă caracterul – gradul de însuşire a interesului public,

capacitatea de experiere colectivă a actorului. Conştiinţa este cea care defineşte capacitatea de

decizie în raport cu:

1. lăţimea canalului de cunoaştere, în raport cu sensibilitatea raţională, care condiţionează

acumularea de date. Avem aici sensibilitatea logică. Cultura generală şi de specialitate,

trăsăturile de personalitate native determină această sensibilitate.

2. posibilitatea de înţelegere a realităţii, în raport cu morala. Aceasta este sensibilitatea

comprehensivă. Educaţia din familie, pregătirea din timpul şcolii, sunt determinante în

raport cu această sensibilitate. Sensibilitatea morală – capacitatea de a-l experia pe

celălalt – empatia.

36 Dezvoltarea este posibilă prin cucerirea pieţei interne de către societate şi stat. Înţelegem că expansiunea

este o condiţie a dezvoltării şi ea priveşte nu doar expansiunea exterioară a statului cât în primul rând cucerire a

propriului potențial şi organizarea societăţii ca piaţă internă (mai mult decât suma intereselor individuale şi cuatât mai mult decât concurenţa ideologiilor). Conceptul prin care înţelegem această „cucerire internă” estecurba maximei posibilităţi productive (PPF: production possibility frontier). Când curba PPF-ului se deplaseazăspre dreapta avem dezvoltare. Aceasta înseamnă că putem avea în acelaşi timp mai multe produse fără sărenunţăm la altele. Instrumentul cu care deplasăm spre dreapta PPF-ul este tehnologia – prin intermediul

căreia descoperim noi resurse şi noi mijloace de gestiune a resurselor. Sunt tehnologii care definesc, astfel,epocile. Tehnologia aburului a produs un PPF, tehnologia motorului cu ardere internă alt PPF, iar tehnologiainformatică alt PPF – adică alte moduri de a gestiona resursa, alte moduri de consum şi de organizare a forţei

de muncă, tehnologia definind însăşi resursa dominantă.



29

3. Aceste două capabilităţi se manifestă în ceea ce este cunoscut sub denumirea de

capacitatea de analiză-sinteză: capacitatea de culegere şi interpretare a datelor în raport

cu un obiectiv precis.

Voinţa reprezintă, la rândul ei, capacitatea de a implementa (hotărârea) decizia luată şi este tot

parte a complexului cunoaştere- înţelegere-voinţă. Voinţa se poate aplica în cazuri cu miză sau încazuri fără miză. Capacitatea de a distinge între ce este important şi ce nu este important, depinde de

conştiinţă, gradul de cunoaştere şi tipul de raţionalitate (raţionalitate instrumentală, de valoare,

după tradiţie etc. – vezi Max Weber).

Capacitatea unei societăţi de a se organiza pe sine reprezintă, din punct de vedere cibernetic,

expresia suveranităţii naţionale. Noţiunea de control , centrală în distribuirea cibernetică a

informaţiei, o înţelegem sociologic prin capacitatea de organizare. Informaţia care produce civilizaţie,

o face prin creşterea capacităţii de organizare socială, prin adăugarea de noi niveluri de organizare,

prin eficientizarea celor existente, unde prin eficientizare înţelegem scăderea costurilor contabile şi

de altă natură (stresul aferent mobilităţii sociale de pildă).

Hotărârea, ca parte a complexului conştiinţă-voinţă, este parte a fiinţei . Importanţa acestui fapt

pentru ciberspaţiu este covârşitoare pentru că asigură că percepţia realului şi reconstituirea lui prin

cunoaştere sunt parte a responsabilităţii umane, parte a nevoii omului de a fi şi de a se manifesta ca

fiinţă. Orice mânuire destructurantă a informaţiei are repercusiuni asupra caracterului omului ca

fiinţă – îl dezumanizează.

Informaţia ca sursă a ordinii-dezordinii (Wiener). Informaţia şi actorii

sociali. Paradoxul societăţii

Paradoxul informaţiei în societatea modernă este contradicţia dintre funcţia socială a informaţiei şicomportamentul antisocial al deţinătorilor ei dominanţi. Wiener a arătat că stratul social cu acces la

informaţie, elitele, au conduitele centrate în jurul egoismului şi al lăcomiei . Actorul acesta este

„foarte inteligent şi foarte nemilos” (Wiener, ed.rom., : 210). Actorii care controlează sistemul

social, şi, implicit, circulaţia informaţiei, sunt factorii care au cea mai mare contribuţie la

instabilitatea socială. Vina nu este neapărat „una de clasă”, cum ar fi tentaţi marxiştii să considere,

cât rezultatul ideologiei aşa-numite organizatoare de substrat a vieţii sociale moderne: mâna

invizibilă şi piaţa liberă:

„Există convingerea, curentă în multe ţări, ridicată în Statele Unite la rang de articol oficial de

credinţă, că libera competiţie este ea însăşi un proces homeostatic: că pe o piaţă liberă, egoismulindividual al celor care negociază, fiecare căutând să vândă cât mai scump şi să cumpere cât mai

ieftin, va duce până la sfârşit la o dinamică stabilă a preţurilor, în avantajul binelui comun maxim.

Aceasta se asociază cu părerea foarte mângâietoare că întreprinzătorul individual, căutând să

promoveze propriul său interes, este oarecum un binefăcător public şi şi-a agonisit astfel marile

recompense cu care societatea l-a gratificat. Din nefericire, evidenţa este împotriva acestei teorii

simpliste. (Wiener, ed. rom., p.210)

Asocierile care se produc între asemenea elite, arată Wiener, invariabil sunt „coaliţii trădătoare” nu

doar în raport cu binele public, cât în raport cu iniţiatorii lor. Atât timp cât realitatea socială este

diminuată coerenţa infrastructurii sociale se va situa pe un palier foarte jos al coerenţei – acela alinteresului , care funcţionează după principiul raţionalităţii în raport cu informaţia deţinută.



30

Cu defecţiunea elitelor descrisă mai sus, se ajunge, arată Wiener, la paradoxul conform căruia

comunitatea devine mai puţin inteligentă decât părţile sale. Comunitatea devine incapacitată

informaţional şi decizional chiar de către elite. Şi, în acest fel, cibernetica, prin Wiener, redescoperă

legea de fier a oligarhiei a lui Michels – imposibilitatea de facto a stabilirii democraţiei:

“These phenomena would seem to prove beyond dispute that society cannot exist without a"dominant" or "political" class, and that the ruling class, while its elements are subject to a frequent

partial renewal, nevertheless constitutes the only factor of sufficiently durable efficacy in the history

of human development. According to this view, the government, or, if the phrase be preferred, the

state, cannot be anything other than the organization of a minority. It is the aim of this minority to

impose upon the rest of society a "legal order," which is the outcome of the exigencies of dominion

and of the exploitation of the mass of helots effected by the ruling minority, and can never be truly

representative of the majority. The majority is thus permanently incapable of self-government. Even

when the discontent of the masses culminates in a successful attempt to deprive the bourgeoisie of

power, this is after all, so Mosca contends, effected only in appearance; always and necessarily there

springs from the masses a new organized minority which raises itself to the rank of a governing class.327

Thus the majority of human beings, in a condition of eternal tutelage, are predestined by tragic

necessity to submit to the dominion of a small minority, and must be content to constitute the

pedestal of an oligarchy. … There is no essential contradiction between the doctrine that history is

the record of a continued series of class struggles and the doctrine that class struggles invariably

culminate in the creation of new oligarchies which undergo fusion with the old.”37[s.n.]

Superioritatea strategică prin informaţie

„Superioritatea strategică în domeniul securităţii naţionale desemnează situaţia în care

instrumentele şi resursele utilizate în serviciul obiectivelor naţionale ale unei părţi sunt mai relevante

decât resursele adversarului.”38

Percepţia unui areal cât mai mare informativ, capacitatea de prelucrare şi sinteză a acestor date,

luarea deciziilor adecvate ca reacţie sau proactiv în raport cu aceste date astfel comunicate în

interiorul societăţii, reprezintă parte a capabilităţii strategice a unei societăţi de a-şi gestiona spaţiul

informativ.

Spaţiul informativ este tot ceea ce este relaţie socială. Esenţa spaţiului informativ este cunoaşterea.

Produsul cel mai important din acest punct de vedere este ideea organizatoare39 – care asigură

funcţionarea din fundal a coerenţei sociale.

37Robert Michels, Political Parties; a Sociological Study of the Oligarchical Tendencies of Modern Democracy,

Jarrold & Sons, London, 1916, Part Six. Synthesis: The Oligarchical Tendencies of Organization, cap. II,

Democracy and the Iron Law of Oligarchy, http://etext.lib.virginia.edu/etcbin/toccer-

new2?id=MicPoli.sgm&images=images/modeng&data=/texts/english/modeng/parsed&tag=public&part=6&div

ision=div1 38

Definiția dată de think-tank-ul izraelian Reut . The Reut Institute, Strategic Superiority in National Security, 2

iulie 2007, http://reut-institute.org/en/Publication.aspx?PublicationId=1404 [aprilie 2010]39

Ideea aparţine lui Barry Buzan, numai că autorul respectiv utilizează termenul de „ideologie organizatoare”.

Ideologia, ca expresie politică a unei idei, poate denatura coerenţa socială în raport cu ideea, mai exact cupanoplia ideilor populare asupra ordinii. Din punctul nostru de vedere funcţia organizatoare o are cultura înprimul rând, mai ales în măsura în care cultura formală ţine seama de cultura nescrisă („bunul simţ” sau „simţul

http://etext.lib.virginia.edu/etcbin/toccer-new2?id=MicPoli.sgm&images=images/modeng&data=/texts/english/modeng/parsed&tag=public&part=6&division=div1#n327


http://etext.lib.virginia.edu/etcbin/toccer-new2?id=MicPoli.sgm&images=images/modeng&data=/texts/english/modeng/parsed&tag=public&part=6&division=div1





http://reut-institute.org/en/Publication.aspx?PublicationId=1404










31

Normalitatea strategică se referă la capacitatea societăţii de a-şi defini acest spaţiu şi de a opera în

el. Superioritatea strategică reprezintă capacitatea de a defini un spaţiu informativ afl at în

concurenţă - dispută – actuală sau potenţială, în termenii de interes ai propriei societăţi. În

condiţiile în care spaţiul social (economic, politic, cultural, de comunicaţii-infrastructura) se află într-o

dispută latentă cu alte interese, în logica concurenţei internaţionale, starea de superioritate

strategică apare ca fiind o necesitate permanentă. Concurenţa internaţională este o stare de sistem

şi, atât timp cât nu produce daune la nivelul interesului public (pierderile cauzate intereselor

particulare ca urmare a concurenţei nu sunt considerate neapărat daune publice), poate să fie

benignă. Rolul instituţiilor care se ocupă cu gestiunea spaţiului informativ au, în acest caz, funcţia de

a se asigura că mecanismul concurenţei internaţionale rămâne un element pozitiv, în limita

provocărilor la care societatea este nevoită să le facă faţă prin adaptare.

Instituţiile care gestionează spaţiul informativ sunt, de regulă, acelea care sunt definitorii pentru soft

power :

- Instituţiile care distribuie cunoaştere: Universitatea, Academia – cultura distribuită pedagogicşi cercetarea, cercetarea-dezvoltarea în general – componente ale economiei şi ale

academiei, Teatrul, Opera – cultura de fundal

- Instituţiile publice care veghează direct asupra circulaţiei informaţiei media, economice etc.

ca atare: organizaţiile civile de monitorizare a media de tipul Consiliului Naţional al Audio-

Vizualului, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Agenţia Naţională pentru Reglementare

în Telecomunicaţii şi Informaţii etc.

- Instituţiile publice militarizate care au în gestiune supravegherea spaţiului naţional: Armata,

Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale etc.

Ne amintim că în bună măsură soft power este capacitatea de atracţie şi de cooperare cu altesocietăţi40

. Lansat, se pare, de Steven Lukes în 1974, prin eseul Power: A Radical View,

conceptul este mai mult decât cultură şi informaţie, cât însemnele unei civilizaţii superioare.

Componentele prin care o naţiune poate atrage sunt şi de ordin economic, nu doar cultural, după

cum pot fi şi de ordin militar (ordinea militară întemeiată pe respectul faţă de forţa legiunilor). În

general însă, soft power desemnează atracţia în virtutea simbolizării puterii naţiunii emitente în

mentalul celorlalte societăţi. Soft power este parte a superiorităţii strategice.

Superioritatea strategică presupune următoarele capabilităţi :

1. Manevra dominantă

41

- se referă la capacitatea de a manevra resurse, forţe şi mijloace,inclusiv informaţie în spaţiul de interes, în aşa fel încât să păstrezi iniţiativa.

2. Angajarea cu precizie – capacitatea de a identifica cu precizie ameninţarea, de a acţiona

conjugat cu forţele prietene, de a angaja coerent propriile mijloace, de a înţelege efectele,

3. Protecţia zonelor de interes pe toate dimensiunile lor – aşa încât să se poată asigura

libertatea de mişcare a propriilor forţe.

comun”) şi apoi politicul prin expresia sa ideologică. Pentru expresia de „ideologie organizatoare” vezi Buzan,op.cit., p.88.40

Joseph S. Neye, Jr., The Decline of America’s Soft Power, „Foreign Affairs”, mai-iunie 2004,http://www.foreignaffairs.com/articles/59888/joseph-s-nye-jr/the-decline-of-americas-soft-power [apr. 2010]41

Vezi şi Joint Warfighter Science and Technology Plan, 1996, II, Vision and Strategy

http://www.foreignaffairs.com/articles/59888/joseph-s-nye-jr/the-decline-of-americas-soft-power





32

4. Logistică elastică – capacitatea de a mobiliza resurse în raport cu nevoile, capacitatea de a

răspunde la nevoi: de dezvoltare, provocări, crize.

Pe de altă parte, acestea presupun superioritatea informaţională, concept care se referă la

capacitatea de a afla, supraveghea, comanda, controla comunicaţiile, capacitatea de a asimila şi

înţelege datele mele, ale partenerilor, ale oponenţilor. Conceptul de superioritate informaţională nutrimite neapărat la conceptul militar, care presupune ad litteram dobândirea unei dominanţe în

spaţiul informaţional. În vreme de pace, superioritatea informaţională trimite şi , sau mai degrabă

la, capacitatea unei societăţi de a-şi proiecta propria ordine în jurul unei maxime culturale, vizibile

la nivelul curriculei şcolare, al orientării cercetării-dezvoltării, sistematizată politic într-un spectru de

paradigme şi conduite politice, implementată economic - expresie a unor politici economice,

monetare etc. Maxima culturală are ca funcţie definirea stimei de sine la nivel colectiv, în condiţiile

protejării şi încurajării iniţiativei individuale42(Adam Smith).

Ameninţări tipice ciberspaţiului În prezent, ciberspaţiul este principalul vector nonuman, dar care poate fi animat uman sau

nonuman, de organizare socială. Ciberspaţiul este mişcarea pe suport electromagnetic a cărei

esenţă este de tip informaţional – acumulare, analiză şi distribuţie de date. Cu cât logica sistemului

social şi a sistemului mondial modern se întemeiază mai mult pe construcţia de modele – baze de

date, cu atât mai mult aceste două mari sisteme sunt mai expuse riscului.

Riscurile şi ameninţările privesc funcţionarea logicii ciberspaţiului („malware” sau pur şi simplu

vulnerabilităţi exploatabile în sistemele informatice) şi administrarea concretă a bazelor de date. Nu

toată lumea stăpâneşte logica sistemului. Există „sedii” – „cap” al modelului cibernetic.

Ciberspaţiul antrenează mai multe tipuri de riscuri societale. Acestea se împart în mai multe

categorii:

A. din punctul de vedere al prezenţei forţei militare43

- riscuri militare propriu-zise: instalaţii militare: porturi, aeroporturi, baze, comunicaţii

etc. Cazul ţinerii la sol al aviaţiei franceze de pe câteva baze ca urmare a infectării cu

un vierme a reţelei militare în ianuarie 200944.

- riscuri civile cu valoare militară (sau strategică)

42Adam Smith, Wealth of Nations, 14-15 în WWW. Rostow, Theorists of Economic Growth from David Hume

to the Present. With a Perspective on the Next Century, New York, Oxford, Oxford University Press, 1990, p.4743

Prin „forţa militară” înţelegem acele capabilităţi prin care statul îşi apără suveranitatea prin utilizarea forţei într-un cadru organizat – adică pe calea armelor. Utilizarea forţei presupune violentarea capabilităţilor delovire, uneori şi spaţiului actorului considerat ţintă. Caracterul militar al forţei presupune forma organizată,disciplinată (disciplina militară – insul înrolat ascultă necondiţionat de comandamentele şefilor în cadru jurământului militar), în cadrul unor structuri recunoscute astfel pe plan internaţional (portul uniformei, încadrul unor unităţi relativ standardizate şi identificabile ca atare prin numere, locaţii etc.). Forţa militară saulovitura militară nu se rezumă doar la armele de foc ci, în general, la orice formulă de lovire organizată militar(cu foc - cinetică sau fără, cel mai bun exemplu de lovitură militară care nu e de foc fiind manipularepsihosociologică a adversarului sau războiul cibernetic).44

Telegraph.co.uk, 7 feb. 2009, "French fighter planes grounded by computer virus", Kim Willsherhttp://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/4547649/French-fighter-planes-grounded-by-

computer-virus.html [martie 2010]

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/4547649/French-fighter-planes-grounded-by-computer-virus.html







33

B. din punctul de vedere al funcţionării societăţii

- ameninţări logistice45(sau de spate): asupra infrastructurii militare şi civile care

condiţionează buna funcţionare a mecanismului militar şi civil, în general a mecanismului

social. Acestea sunt ameninţări asupra organizării diferitelor componente ale vieţii sociale.

Cel mai serios risc potenţial la adresa logisticii sociale este degradarea capacităţilor de

organizare cognitivă ale insului prin curricula şi mass-media, pe de-o parte, şi prin influxul

deluvian neorganizat de date de pe internet.

- ameninţări ale forţelor situate pe curba maximei posibilități productive (de front sau „de

primă linie” ). Acestea sunt ameninţări asupra funcţionării diferitelor componente ale vieţii

sociale. Aici avem întreruperile posibile în fluxurile de lucru ale diferiţilor actori sociali, cum

ar fi fabrici, instituţii, transporturi etc.

C. din punctul de vedere al integrităţii sociale şi ale persoanei. Mecanismul social poate fi pus la

modul propriu în pericol nu atât de atacuri directe, cât mai ales de utilizarea fără

discernământ a capacităţii speculative colosale a informaticii. – criza – amploarea daunelor – Cea mai mare criză din 1933[rb11], pierderile din Produsul Mondial Brut fiind de 75% la nivelul

anului 200846

. Atacurile propriu-zise generează daune tot mai mari

Riscurile din ciberspaţiu sunt în acelaşi timp elemente ale superiorităţii civile şi militare.

În conceptul strategic militar american de apărare Joint Vision – 2020 (mai 2020) se specifică faptul

că superioritatea informaţională:

“ … changes in the information environment make information superiority a key enablerof the transformation of the operational capabilities of the joint force and the

evolution of joint command and control.”

Este o nouă demografie a ciberspaţiului, care trebuie gestionată – de la „generaţia texting” (a sms-

urilor) până la provocările la adresa noii ordini sociale în funcţie de abilităţile de utilizare ale noilor

tehnologii.”

Speculaţia financiară

“Financial crises can pose such a threat to national incomes because of the way they

erode national wealth. From the start of 2008 to the spring of this year the crisis knocked

$30 trillion off the value of global shares and $11 trillion off the value of homes,

45 Joint Publication 1-02, Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms

logistics - The science of planning and carrying out the movement and maintenance of forces. In itsmost comprehensive sense, those aspects of military operations which deal with: a. design anddevelopment, acquisition, storage, movement, distribution, maintenance, evacuation, and dispositionof materiel; b. movement, evacuation, and hospitalization of personnel; c. acquisition or construction,maintenance, operation, and disposition of facilities; and d. acquisition or furnishing of services. (Air War College. Gateway to the Internet , http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/awc-logi.htm#definition )

46The Economist, 1 octombrie 2009, The long climb. String Theory,

http://www.economist.com/specialreports/displaystory.cfm?story_id=E1_TQVPDDJP

http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/awc-logi.htm#definition









34

according to Goldman Sachs, an investment bank. At their worst, these losses amounted

to about 75% of world GDP.” 47

Criza declanşată în 2008, cu costurile enunţate mai sus, cea mai mare criză din 1933 încoace, îşi are

vectorul (axa de desfăşurare) pe digitalizarea cvasicom pletă a sistemului economic. Scopul final al

organizării producţiei, distribuţiei şi schimbului într-un ansamblu de sisteme de baze de date esteeficientizarea - scăderea la maxim al costurilor şi maximizarea profiturilor. Finalitatea aceasta,

observăm, este în sine abstractă, economia desprinzându-se de om şi de gospodărie (centrată în jurul

familiei), mutându-şi axul în jurul unor expresii monetare.

Informatizarea economiei a avut loc, desigur, mult înainte de 2008, ca proces. Însă primul deceniu al

secolului XXI reprezintă generalizarea bazei de date în economie. Economia devine un sistem colosal

de baze de date. Baza de date devine inima economiei. Greutatea acţiunii economice se mută

dinspre producţie şi comerţ, spre gestiunea cât mai eficientă a stocurilor în timp real. Marele avantaj,

în economia reală, îl reprezintă:

a. gestiunea în timp real a proceselor prin managerizarea cantităţilor şi implicit, a costurilor, pe

unitatea de produs

b. şi deci explorarea mult mai bună a economiei de nişă – încă un domeniu de expansiune al

sistemului capitalist.

În economia circulaţiei financiare, implicaţiile mutării centrului de greutate dinspre valoarea reală a

acţiunilor (valoarea acoperită în productivitate a muncii) spre speculaţia preţului a însemnat

abstractizarea nemaiîntâlnită a tranzacţiilor şi ruptura dintre monedă şi muncă.

Un caz interesant şi foarte real de supraraţionalizare în economie - adică pe pieţele financiare - este

dezvoltarea în ultimele decenii a aşa-numitelor instrumente derivate de plată: securizare, contractepe termen, opţiuni şi schimb în natură. Scopul "eficienţei" - cel mai scurt drum de la un obiectiv la

altul - a fost de data asta legat de a face profituri mari şi neaşteptate dispersând riscul. Aceste

instrumente financiare au fost menite să disperseze riscul, şi ele se află în centrul celei mai grave

crize din zilele noastre de la cea din 1933. De exemplu, numai schimburile în natură (comerţ la mâna

a doua) cu neachitare de credit au ajuns la 60 miliarde dolari în 2008. Ele au fost mijloace foarte

abstracte de a deplasa expunerile la risc la alți cumpărători, pe baza unor teorii matematice

sofisticate din economie: "În acelaşi timp, creşterea numărului de magii pe computer a făcut posibilă

crearea unei game ameţitoare de instrumente derivate, care să permită debitorilor şi deponenţilor să

despacheteze şi să comercializeze tot felul de riscuri financiare. Pieţele derivate s-au dezvoltat într-un

ritm amețitor. În conformitate cu Banca Plaților Internaţionale, valoarea tuturor contractelor

restante la nivel mondial la sfârşitul anului 2007 a ajuns la 600 miliarde dolari, aproximativ de 11 ori

capacitatea de producţie mondială.48

"

Data mining

Sau business intelligence - setul de mijloace prin care mediul de afaceri, de regulă, află date despre

comportamentul potenţialilor clienţi, prin cartografierea obiceiurilor de consum.

47

The Economist, 1 oct 2009, idem.48 The Economist , 9 oct.2009, The World Economy. Taming the beast. How far should finance be re-regulated?

[http://www.economist.com/surveys/displaystory.cfm?story_id=E1_TNPSPSQR]



35

Prin data mining sau sortarea ţintită reprezintă substratul relaţiei dintre aparatul economic ş i ins ca

cetăţean de rând în orice moment acesta din urmă utilizează orice poate fi catalogat (integrat şi

interogat într-o bază de date). La nivelul browserelor de internet, sortarea ţintită se petrece cu

ajutorul „prăjiturelelor” – aşa numitele fişiere text „cookie”. Însă comportamentul insului poate fi

monitorizat începând cu „log”-urile (opis-ul) convorbirilor sale telefonice, atât timp cât acestea trec

printr-o centrală digitală, şi sfârşind cu coşul său de cumpărături „trecut” pe vreun „card de

fidelitate”.

Cibercrima

Context

Pierderile în SUA datorate cibercrimei s-au ridicat la valoarea de 560 milioane de dolari, de la 265

milioane în 2008, arată BBC în martie 201049. După alte surse, daunele ar fi putut ajunge la circa 1

trilion de dolari, comparabile cu pierderile bancare generate de incapacitatea de plată a creditelor

pentru case în 2008: „The credit losses on the mortgages that financed these houses and on the

pyramids of complicated debt products built on top of them are still mounting. In its latest

calculations the IMF reckons that worldwide losses on debt originated in America (primarily

related to mortgages) will reach $1.4 trillion, up by almost half from its previous estimate of

$945 billion in April. So far some $760 billion has been written down by the banks, insurance

companies, hedge funds and others that own the debt.”50

Delimitări conceptuale

Cibercrima se referă la ansamblul acţiunilor de agresare a integrităţii persoanei, instituţiilor, folosind

computerul şi mijloacele asociate acestuia: infrastructura de tip reţea şi mijloacele de acţiune

negative („crimeware”). Cibercrima reprezintă setul de acţiuni care:

1. deşi se petrec în spaţiul virtual au implicaţii dincolo de acesta, în spaţiul real, al bunăstării

sociale şi personale, asupra ordinii sociale şi integrităţii personale;

2. se petrec fără consimţământul persoanei pe proprietatea acesteia (computerul);

3. violează intimitatea persoanei;

4. au autor anonim – agresorul este greu identificabil. Caracterul neindentificabil este de natură

să cenzureze foarte serios capacitatea de reacţie în raport cu nedreptatea a societăţii.

Incapacitatea de îndreptare a răului este parte a creşterii potenţialului dezordinii sociale

(Durkheim);

5. produc daune personale şi colective;

6. transformă un utilaj cu inteligenţă artificială (computerul personal) într-un instrument de

exploatare socială (botnet de pildă), de posibilă redistribuire financiară la scară mare.

Mijloacele de acţiune negativă („Crimeware”), sau mijloacele de agresare din ciberspaţiu sunt

instrumentele software, de program, prin care computerul este folosit pentru a agresa integritatea

persoanelor şi instituţiilor.

49BBC News, 16 martie 2010, Cyber crime losses in US almost «double» during 2009,

http://news.bbc.co.uk/2/hi/technology/8569805.stm 50The Economist, 9 oct. 2008, When Fortune frowned. Anatomy of a collapse,

http://www.economist.com/specialreports/displaystory.cfm?story_id=E1_TNPSPGJG

http://news.bbc.co.uk/2/hi/technology/8569805.stm








36

Reţinem faptul că domeniul primar al agresiunii sunt informaţiile personale sau sensibile (în cazul

afacerilor sau al reţelelor militare etc.). Ţinta finala al agresiunii sunt câştigul material sau de orice

altă natură a agresorului (răzbunarea etc.). Daunele materiale pot fi rezultatul acţiunii directe

(dorinţa de a produce pierderi, de a bloca sistemul atacat etc.) sau al manipulării în scopuri

fraudulente a datelor obţinute (rezultate indirecte). Însă daunele provocate pot depăşi cu mult sfera

informaticii, atingând economia reală şi chiar integritatea persoanei (echilibrul ei psihologic).

Mijloacele de acţiune negativă sunt programe care includ, între cele cel mai periculoase:

înregistrarea a tastaturii – keylogger 51

– tot ceea ce este tastat este înregistrat şi transmis

unui actor care altfel nu are nici o îndreptăţire să cunoască respectivele acte sau acţiuni;

transformarea computerului personal într-un zombie – botnet – computerele infectate de

programe speciale devin mijloace ale agresiunii altor spaţii personale;

viruşi - aplicaţii apte să se înmulţească singure într-un mediu informatic şi care produc daune

acestora;

troieni – aplicaţii care furnizează date agresorului din computerul infectat. Adeseori troienii

reprezintă o primă fază a unui atac, „sosiţi” sub forma unor programe sau în cadrul unor

aplicaţii aparent inofensive – de la muzică la e-mailuri.

viermi – aplicaţii care se pot replica singure şi care pot bloca un sistem informatic prin

propria lor reproducere. Viermii sunt de multe ori instalaţi prin fişiere spam.

programe spion – spyware – care culeg date despre utilizatorul legitim fără ştirea acestuia.

Programele de înregistrare a tastaturii fac parte din această categorie. În general, frontiera

dintre dorinţa mai mult sau mai puţin legitimă a controlorilor de trafic pe net (prin cookies –

un cookie este sunt informaţii text trimise către un server emitent ori de câte ori este folosit

un browser şi foloseşte la autentificare, urmărirea comportamentului pe net, reţinereapreferinţelor etc. ) şi trecerea în zona datelor private este tot mai greu de realizat.

computere subversive – backdoor – sisteme care sunt controlate de către alţi actori decât cel

legitim. Adeseori, viermii sunt vectorii principali ai transformării computerului personal într-

unul subversiv.

mesaje nesolicitate – spam;

rootkit – programe care, odată instalate, permit acces la nivelul de administrator asupra

computerului infestat. Adeseori vectorul iniţial este de tip spyware care ulterior transformă

maşina infestată într-un backdoor (computer subversiv). De regulă,pentru a elimina

ameninţările asociate cu rootkit , este de preferat ștergerea completă a computerului52 și

reinstalarea sistemului de operare.

phishing – amăgirea: prin programe care simulează pagini de internet legitime, scrisori

electronice („e-mail”) care trimit, invită, la site-uri care au ca scop extragerea datelor

personale care fac posibilă devalizarea persoanei astfel amăgite.

51 A Key logger (KeyLogger or Keystroke Logger) is a program that runs invisibly in the background, recording

all the keystrokes, usually saving the results to a log file. 52 SearchMidmarketSecurity.com, „Rootkit”,

http://searchmidmarketsecurity.techtarget.com/sDefinition/0,,sid198_gci547279,00.html






37

Cibercrima poate produce daune asupra fiinţei . Aşa de pildă, victimele agresiunii sexuale pe net, înspecial în rândul copiilor şi al adolescenţilor, este puţin probabil să îşi mai regăsească echilibrul (the

victims may never be whole again.”53

)

Cibercriminalul este actorul care comite infracţiuni folosindu-se de computere.

Războiul cibernetic

Războiul cibernetic – cyberwafare reprezintă agresiunea sistematică asupra sistemului informatic alunei alte părţi cu scopul paraliziei mecanismului social-politic-economic al acesteia. Cel atacat nu îivine să creadă că este atacat şi când îşi dă seama nu are mijloace. Dată fiind capacitatea deascundere-infiltrare oferită de către sistemele informatice, războiul cibernetic poate fi nedeclarat ,

şi, oficial, fără agresor identificabil . Caracterul ascuns al agresiunii are două etaje:a) nivelul social – statul agresor se poate folosi de structuri ale aşa-numitei “societăţi civile”

pentru a direcţiona atacuri generalizate, structuri care cel mult, odată identificate de cătrecomunitatea internaţională, pot fi judecate după sistemul de drept penal-civil. Un asemenea

agresor poate săvârşi acte la scară mare, acte care au, de regulă, girul statului, fără ca statulsă poată fi făcut răspunzător.

b) nivelul tehnic – tehnologia în sine permite purtarea unor acte de agresiune ascunse, de la

hacking la bootneting aşa încât efectul să fie maxim fără identificarea agresorului.“Cyberwarfare

54can be used to describe various aspects of defending and attacking information and

computer networks in cyberspace, as well as denying an adversary’s ability to do the same. Some

major problems encountered with cyber attacks, in particular, are the difficulty in determining the

origin and nature of the attack and in assessing the damage incurred.”

Instrumente ale războiului cibernetic sunt calculatoarele-robot (botnet) şi supraîncărcarea cu date(distributed denial of service – DDOS).

Elemente de logistică

Sociologica logisticii

Logistica reprezintă totalitatea proceselor de spate ale unei societăţi . Este ştiinţa resurselor ca

mijloace în raport cu scopurile. Orice mijloace: mentale, economice, politice, militare, culturale etc.

Apărută la începutul secolului al XIX-lea în scrierile militare ale francezului Antoine-Henry Jomini

(1779-1869), logistica a căpătat formulă modernă în 1917, în mijlocul primului război mondial, prin

opera Pure Logistics a locotenent-colonelului american Cyrus Thorpe. În felul acesta, logistica a

trecut din cea de-a treia componentă a artei războiului, alături de strategie şi tactică (cu Jomini) în

accepţiunea pe care o are şi astăzi – de totalitate a proceselor de spate care pot susţine efortul

militar. După al doilea război mondial, logistica a cunoscut dezvoltări specializate, pe direcţia militară

şi cea economică, de business, încadrată fiind de matematici speciale ale predictibilităţii şi

incertitudinii .

53 Marian Merritt, Symantec’s Internet Safety Advocate, Cybercrime exposed, 2010, p.12

54Steven A. Hildreth, CRS Report for Congress. Cyberwarfare. June 2001



38

Ceea ce este lăsat însă deoparte de paradigma dominantă astăzi, după care logistica este cu

precădere ştiinţa organizării resurselor disponibile pentru un scop , a fost însă teoretizat implicit în

gândirea românească interbelică de Dimitrie Gusti şi Mihail Manoilescu. Din punctul de vedere

românesc, logistica reprezintă totalitatea proceselor care fac posibilă apariţia resurselor

disponibile, nu numai procesele organizatoare pentru resurse existente. Este diferenţa dintre posibil

– parte a sociologiei cadrelor, şi disponibil. Ştiinţa occidentală observând un real care nu este

întemeiat pe precaritate (realul negativ), nu a fost nevoită să observe şi acest plan, care devine

primul plan în gândirea cercetătorilor români.

Sunt mai multe accepţiuni ale logisticii . În mod curent, logistica este asociată cu capabilităţile legate

de procurarea şi menţinerea constantă a aprovizionării cu resurse. În raport cu logica socială,

logistica reprezintă ştiinţa organizării spatelui unei societăţi – tot ceea ce condiţionează buna

funcţionare a mecanismului social. Mijloacele se suprapun cu organizarea. Logistica, în această a

doua accepţiune, este domeniul echilibrului şi al codeterminărilor din legea paralelismului social a luiDimitrie Gusti care fac posibilă organizarea coerentă a nevoilor sociale, şi deci a instituţiilor, urmată

implicit, de capacitatea insului de a-şi urmări realizarea propriilor aspiraţii (personalitatea de

vocaţie).

În plan mai aplicat, logistica55

este ştiinţa planificării şi implementării tehnicilor privind organizarea

procurării şi producerii resurselor necesare funcţionării unui sistem: economic, de sănătate, militar.

Atunci când face trimiteri la sisteme foarte mari, sau la pericole de mare amploare, logistica se referă

la tot ceea ce face posibilă buna funcţionare a mecanismului social, fiind sinonimă cu politicile

aplicate.

În ultimii 20 de ani, spaţiul organizării procurării şi producerii de bunuri şi utilităţi, inclusiv cel al

cunoaşterii, este gestionat prin computer. Ciberspaţiul a devenit cel mai important mijloc de

organizare a procurării şi producerii resurselor, al doilea ca importanţă după clasa politică – care

are iniţiativa producerii resurselor.

Abilităţile şi stocul de cunoaştere şi sănătate fac parte din prima resursă logistică a unei naţiuni. A

doua resursă reprezintă capabilitatea de relaţionare social -economică (efectele de relaţie, capitalul

social, piaţa internă şi competitivitatea naţională). Ecosistemul şi infrastructura de comunicaţii

reprezintă cel de-al treilea nivel de resursă logistică.

Din punctul de vedere al legii paralelismului, al legii echilibrului social, care împarte realitatea în

cadre şi manifestări, avem următoarele straturi ale mijloacelor de a produce şi gestiona realitatea:

- cadrele: familia, şcoala (cunoaşterea), profesia şi credinţa.

- manifestările: sănătatea, funcţionarea (utilitatea) instituţiilor, capitalul social,

competitivitatea naţională. Manifestările reprezintă cadrele actualizate, rezultatele acţiunii

sociale din interiorul cadrelor.

Există, după cum vedem, mai multe niveluri ale capabilităţilor şi operaţiunilor logistice.

55 Vezi şi What is Logistics?, la Logistics World, http://www.logisticsworld.com/logistics.htm [martie 2010]

http://www.logisticsworld.com/logistics.htm






39

Logistica naţională funcţionează prin combinaţii dintre cadrele şi manifestările aferente, fiind un

proces de permanentă codeterminare dintre potenţialităţile şi acţiunile prin care acestea devin

evidenţe sociale. Sănătatea, de pildă, nivel de bază al mijloacelor (resurselor) disponibile pentru un

scop depinde în bună măsură de cunoaşterea factorilor patogeni, de noţiuni legate de alimentaţia

raţională etc., cu alte cuvinte, de gradul de conştiinţă distribuit prin familie şi şcoală (ierarhia dintre

bun şi rău în ordinea biologiei şi psihismului uman).

Şcoala, familia şi credinţa sunt cadrele mijloacelor – puterilor posibile ale unei societăţi în sensul că

aici sunt definiţiile ordinii posibile, prin cunoaştere, morală, disciplină. Familia şi credinţa reprezintă

suportul logistic primar al ordinii comunitare.

Tot un cadru de putere este profesia, locul unde insul se integrează în ultimul cadru al disciplinei

sociale – acela al integrării funcţionale în societate. Profesia este suportul logistic primar al ordinii

funcţionale.

Cunoaştere reprezintă potenţarea celor două cadre ale ordini i – comunitară şi profesională, fiind însoţitorul permanent care face posibilă gestionarea relaţiilor şi a resurselor sociale şi materiale.

Sănătatea este prima expresie a normalităţii cadrelor în sensul că aparatul uman general, la nivel de

masă demografică, este apt să susţină maşinăria socială.

Caracterul funcţional al instituţiilor este însăşi legitimitatea suprastructurii, implicit a aparatului

politic, fără de care statul şi mecanismul politic devin dominante şi parazitare (compradoare).

Capitalul social reprezintă manifestarea calităţii relaţiilor sociale, ca urmare a bunei funcţionări a

cadrelor dar şi a instituţiilor. Este stocul de încredere. Familiile prăbuşite sub presiunea culturii

sărăciei56, curricula care îndepărtează tinerii de mitologia armoniei sociale, desacralizarea spaţiuluisimbolic sunt elemente care lipsesc societatea de capitalul său social.

Competitivitatea naţională este rezultatul succesului societăţii în a-şi răspunde propriilor nevoi de

consum prin crearea unei pieţe interne valide în condiţiile menţinerii unei ascensiuni externe în

domeniul unor categorii de produse bine remunerate la export.

56Cultura sărăciei, un termen lansat de Oscar Lewis in The Culture of Poverty, 1986 (Scientific

American, apud Richard T. LeGates, Frederic Stout (eds.), The City Reader, Routledge, New York,

1997, pp.217-225), se referă la structurarea ordinii sociale într-o manieră negativă, în care ordinea

asigură la limită predictibilitate şi confort. Rolurile sociale de bază (mamă, tată) sunt asumate

minimal, paternitatea fiind cel mai mult afectată de imaturitatea simbolică şi socială (în ierarhia

socială). Cultura sărăciei se află, în acelaşi timp, în opoziţie cu valorile dominante ale clasei de mijloc.

Membrii săi se raportează la aceleaşi categorii şi dorinţe de consum, dar, pentru că nu le pot atinge,

ajung la conduite disfuncţionale, antiinstituţionale. Fatalism, antiinstituţionalism, despiritualizare,

masificare, familii monoparentale (în special centrate pe mamă), care nu au perspectiva asupra

viitorului – sunt câteva dintre trăsăturile dominante ale culturii sărăciei.



40

Logistica militară. Strategie şi tactică

Din punct de vedere militar, logistica este ştiinţa mijloacelor, în trinomul strategie-tactică-logistică.

Strategia şi tactica reprezintă arta conducerii războiului. ( Stanley L. Falk, în Introduction la lucrarea

lui G. Thorpe, Pure Logistics. The Science of War Preparation, National Defense University Press

Edition, Washington, 1986 [1917], p.xxii). Deci, logistica este parte a ştiinţei războiului.

După Clausewitz, tactica reprezintă arta folosirii forţelor militare în luptă. Strategia, după

acelaşi autor, reprezintă arta întrebuinţării luptelor în raport cu obiectivele războiului.57

Războiul este o colosală activitate de consum de mijloace care are ca scop înfrângerea, oprirea un

adversar, prin ocuparea sau nu a teritoriului acestuia. Mijloacele sunt determinante pentru

capabilitatea de a susţine un conflict.

După al doilea război mondial, amiralul Henry E. Eccles, în lucrarea Logistics in the National Defense

(1959) lărgeşte aria celor trei termeni la cinci: strategie, tactica, logistica, intelligence şi comunicaţii.

(Britannica, 2008, Logistics – military ). Pentru Eccles, logistica reprezintă componenta militară a

oricărei economii, în orice moment, şi componenta economică a oricărei operaţii militare.

Astăzi58, perspectiva militară asupra logisticii se concentrează pe capabilitatea de a răspunde rapid

crizelor, de acces rapid la resurse în diferite zone, de control asupra resurselor critice şi de a furniza

mijloacele potrivite în funcţie de nevoi . Informaţia, fluxul ordonat , în timp, bazele de date coerente şi

disponibile sunt critice în funcţia logistică.

Şi una dintre cele mai importante nevoi este capabilitatea de a asigura forţa de lovire precisă,

adecvat de puternică, în orice moment, oriunde, prin superioritate în spaţiul informaţional (ciberspaţiu).

Relaţia dintre logistica militară şi logistica din timp de pace. Cazul prăbuşirii URSS

„… Este evident că maşina de război, dacă trebuie să facă faţă ameninţărilor, are neapărată nevoie de

cooperarea, cooperarea eficientă a omului muncitor . [s.n.] De aceea, pregătirea de război nu este

completă până când omul muncitor nu este pregătit pentru război.” (Thorpe, p.69)

Înţelegem acum prăbuşirea URSS din 1991 ca urmare a pierderii războiului logistic – prăbuşirea

ordinii interne ca urmare a presiunilor impuse de cursa cu SUA în „Iniţiativa de Apărare Strategică” a

lui Reagan. Kissinger relatează destul de clar momentul:

«„Cea mai puternică mărturie a acestui efect *vezi mai sus – Halliday] a venit din surse sovietice.

Începând din 1988, teoreticienii sovietici au început să recunoască responsabilitatea sovietică pentru

eşecul destinderii. … Violând această înţelegere *a destinderii+ tacită şi căutând câştiguri unilaterale,

conducerea lui Brejnev a stârnit reacţia din anii 80 a lui Reagan, care s-a dovedit a fi mai mult decât

putea duce Uniunea Sovietică.

Unul dintre cele mai timpurii şi mai interesante dintre aceste comentarii «revizioniste» sovietice a

venit din partea lui Viaceslav Daşicev, profesor la Institutul de Economie a Sistemului Socialist

57Apud. Thorpe, p.9

58 1996, Joint …, p.1



41

Mondial. Într-un articol din Literaturnaia Gazeta din 8 mai 1988 [nota 48: Vyacheslav Dashichev,

«East-West: Quest for New Relations: On the Priorities of the Soviet State’s Foreign Policy» în Foreign

Broadcast Information Service (SOV-88-098, 20 mai 1988, pp.4-8)… Daşicev scria:

«… după cum Occidentul a văzut, conducerea sovietică exploata activ destinderea pentru a-şi

construi propriile forţe militare, căutând paritatea militară cu Statele Unite şi în general şi în generalcu toate puterile opozante – fapt fără precedent istoric. … Acţiunea efectului de «feedback» a plasat

Uniunea Sovietică într-o situaţie extrem de dificilă în politica externă şi sub aspect economic. Marile

puteri mondiale – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, RFG-ul, Italia, Canada şi China – i s-au opus.

Opoziţia imens superiorului lor potenţial a depăşit periculos de mult posibilităţile URSS-ului.»” *nota

49: ibid ca la nota 48]

Acelaşi lucru a fost subliniat şi de ministrul de externe sovietic, Eduard Şervardnaze, într-un discurs

din 25 iulie 1988, la o întâlnire de la Ministerul sovietic de Externe *nota 50: Eduard Shevardnadze,

«The 19th All-Union CPSU Conference: Foreign Policy and Diplomacy», International Affairs

(Moscow), october 1988+. El a enumerat greşeli sovietice precum dezastrul din Afganistan, duşmăniacu China, îndelungata subestimare a Comunităţii Europene, costisitoarea cursă a înarmărilor,

retragerea din 1983-1984 de la convorbirile de la Geneva privind controlul armamentului, decizia

sovietică de a lansa în primul rând SS-20-urile şi doctrina sovietică a apărării potrivit căreia URSS

trebuia să fie la fel de puternic precum orice potenţială coaliţie de state îndreptată împotriva sa. Cu

alte cuvinte, Şevarnadze contesta aproape tot ce făcuse Uniunea Sovietică vreme de douăzeci şi cinci

de ani. Era o recunoaştere implicită a faptului că politicile occidentale avuseseră un impact major

asupra Uniunii Sovietice, deoarece, dacă democraţiile nu ar fi impus nici o penalizare aventurismului,

politica sovietică ar fi putut fi descrisă ca plină de succes şi fără nici o nevoie de reevaluare.”»

(Kissinger, Diplomația, p.697)

Problema Estului este că după pierderea războiului economic şi social, ca urmare a relei întemeieri

ideologice şi a presiunii fantastice a Occidentului, acesta din urmă a supus Estul Europei unui proces

de rescriere a logisticii sale sociale prin fenomenul Marshalului ideologic (Ilie Bădescu):

„Referindu-se la această chestiune pentru perioada de după 1989, Janine R. Wedel a scris o carte,

"Collision and Collusion. The Strange Case of Western Aid to Eastern Europe: 1989-1998", apărută la

St. Martin's Press, New York, 1999. Ea arată că "moştenirea războiului rece şi a comunismului a jucat

un rol important în acordarea asistenţei către Europa de Est"i. Ideea axială care a dirijat filosofia

ajutorului ar putea fi aceea a unui Marshall ideologic, adică a unui ajutor cu direcţionare ideologică

precisă, pornindu-se de la premisa că "puterea vechii elite şi persistenţa vechilor relaţii şi mentalităţinu au putut fi eliminate la fel de uşor ca statuile lui Lenin din pieţele publice"ii. Încât asistenţa a vizat

prelungirea "războiului rece" sub forma unor mici războaie locale în temeiul unei ipoteze integral

false că înlăuntrul societăţilor locale, ar fi persistat un fel de "Plevne interioare", nişte redute ale

sistemului comunist. Nenorocirea cea mare a acestei filosofii este că plecând de la această definire a

situaţiei locale au fost "inventate" grupări şi agenţi în conformitate cu ideea "inamicului" care trebuie

nimicit. Care a fost "inamicul" în România, dintr-un atare unghi de privire? Oricine s-a manifestat

"creator" în perioada comunistă, în ciuda sistemului şi adeseori contra premiselor lui, a ajuns a fi

prezentat, nu ca "exponent al rezistenţei organice" în faţa opresiunii comuniste, ci drept colaborator

al regimului. Interpretarea aceasta care prelungeşte războiul rece după căderea zidului Berlinului,

merge până acolo încât, aşa cum face, Shoephlin, consideră că aceste grupări au procedat la o simplă



42

înlocuire a bazei ideologice comuniste cu o bază ideologică naţionalistă, astfel că războiul contra

comunismului trebuie grabnic prelungit într-un război contra naţionalismului, care, fiind interpretat

aşa de larg, include toate operele teoretice şi chiar artistice care se revendică de la ideea naţională,

de la moştenirea naţională, de la mituri, simboluri, eroi naţionali, ori chiar de la religia unui popor

anume.” (Ilie Bădescu, Geopolitica Integrării Europene, Mitteleuropa, 2002, mss., p.55-56)

Logistica economică (afacerilor)

Logistica economică este ştiinţa organizării mişcării bunurilor şi oamenilor în legătură cu activităţile

aferente. Derivată din logistica militară, logistica economică este preocupată cu planificarea derulării

activităţilor legate de: aprovizi onarea, transportul, facilităţile de depozitare, serviciile aferente.

“According to the Council of Logistics Management, a nonprofit organization of business personnel, it

is «the process of planning, implementing, and controlling the efficient, effective flow and storage of

goods, services, and related information from point of origin to point of consumption for the purpose

of conforming to customer requirements.»” (David Simchi-Levi, Xin Chen, Julien Bramel, The Logic of

Logistics. Theory, Algorithms, and Applications for Logistics and Supply Chain Management, second

edition, Springer series in operations research, 2005 Springer Science Business Media Inc., New York,

p.1)

Figură 9 Simchi et all., p.2, "The Logistics Network"

În accepţiunea modernă, aspectele logistice ale companiei privesc:



43

- Relaţiile cu clienţii

- Planificarea cererii

- Planificarea producţiei

- Circulaţia informaţiei şi a deciziilor – inclusiv aspectele legate de facilitarea coordonării şi a

managementului propriu-zis

- Circulaţia bunurilor – managementul traficului şi al transporturilor

- Mişcările de bunuri şi oameni dintre întreprinderi

- Stocurile

- Procesarea comenzilor

- Ambalarea

- Serviciile asocierii vânzării, post-vânzării, inclusiv retururile

- Depozitarea şi serviciile aferente (transporturi, comunicaţii etc.)

- Colectarea, depozitarea, prelucrarea reziduurilor

În acelaşi timp, la nivelul general, al economiei ca şi funcție socială, logistica economică se referă la

contribuţia acţiunii economice la buna funcţionare a mecanismului social. Pentru aceasta, discuţia

trebuie ridicată de la nivelul întreprinderii (al microeconomiei), contextul organizării mişcării

bunurilor fiind insuficient. Logistica economică se referă la mijloacele prin care poate fi menţinut

caracterul de utilitate publică al economiei.

„Să căutăm să adâncim în cuvinte puţine forţele morale, care constituie mijloace în promovarea

activităţii economice şi care se adaugă celorlalţi factori materiali ...” (Manoilescu, 1923, p.22)

Când aceste forţe morale lipsesc sau printr-un vând de anarhie sunt paralizate, întregul organism

economic al societăţii este condamnat la nemişcare şi pieire, oricât de mare, de perfecţionat şi de

bogat ar fi utilajul material pe care se sprijină.”

Astfel, pentru Mihail Manoilescu (Politica producţiei naţionale, Cultura Naţională, 1923), economia

este un mijloc real (factor) de coeziune şi de creştere socială în măsura în care:

- se întemeiază pe principiul justiţiei sociale o prin remunerarea corectă a muncii: „Cea dintâi forţă morală, fără de care nu se

poate concepe o continuitate a eforturilor omeneşti este aceea pe care o trezeşte

siguranţa sau cel puţin probabilitatea răsplatei muncii şi iniţiativei . *s.a.+ ...”

(Manoilescu, p.22)

o prin libertatea iniţiativei pentru eficacitate economică: „Dacă înaintarea economică

nu se poate concepe fără siguranţă şi stabilitate, ea nu poate căpăta o mare

amploare fără o altă forţă morală, pe care numai libertatea o poate da. … *Să

căutăm+ acele forme care îngăduie maximum de libertate individuală com patibil cu

viața socială şi naţională.*s.a.+” (Manoilescu, p.23)



44

o prin cultură: „Cultura elementară, cultura profesională şi cultura literară şi ştiinţifică

superioară constituie pentru un popor factori direcţi de progres economic.”

(Manoilescu, p.24)

o în raport cu un minimum de bunăstare: „Dar însuşi sporul de energie prin cultură nu

este totdeauna îndeajuns, ci trebuie desăvârşit cu un altul care de multe ori chiar îl

condiţionează. Dezvoltarea individualităţii umane în marile mase ale poporului nu

este cu putinţă, în afară de o viaţă omenească bazată pe un minimum de bunăstare.

*s.a.+” (Manoilescu, p.24)

o prin conştiinţa datoriei: „În sfârşit cea din urmă, dar nu cea mai neînsemnată din

forţele morale pe care le reclamă şi le mobilizează activitatea economică, este acea

forţă nepreţuită pentru orice popor, atunci când pătrunde în adâncul fiinţei oricărui

element producător: e conştiinţa datoriei.*s.a.+ … Iată de ce, numai de la dezvoltarea

conştiinţei individuale prin educaţie în ramura profesională ca şi în cea cetăţenească,

putem să aşteptăm, odată cu progresul celorlalţi factori economici, o mărire a

randamentului naţional şi o ridicare a bunei stări generale.” *s.a.+” (Manoilescu, p.25) - face posibilă utilizarea eficientă a resurselor sociale prin:

o muncă puţină, valoare produsă mare (productivitatea muncii)

o utilizarea eficientă a resurselor de mediu

Acestea sunt doar câteva dintre elementele unei teorii româneşti a logisticii sociale, a mijloacelor

care fac posibilă apariţia resurselor .

Alte noţiuni şi exemple

Efectul de multiplicare:

S-a constatat că pentru fiecare 1 miliard dolari venituri brute pe an în medie al unei companii de

producţie (fabrici), investiţia în IT este de 20 milioane. Pentru o companie financiară, pentru fiecare 1

miliard dolari venituri brute investiţiile în IT sunt de circa 90 de milioane de dolari. Cele mai mari

investiţii în domeniul informatic le au corporaţiile financiare, diferenţa faţă de sectorul productiv

fiind de circa 4 ori59

.

Vezi mai departe Anexa 1 şi Anexa 2 (fişiere separate)

Bibliografie selectivă Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, ediţia a doua, O agendă pentru studii de securitate

internaţională în epoca de după războiul rece, traducere de Vivia Săndulescu, Editura Cartier,

Chişinău, 2000 (1991 ed. Engl.)

Arnaud Blin, Gérard Chaliand, Francois Géré (coord.) de la Beaumarchais Center for International

Research, Puteri şi Influenţe. Anuar de geopolitică şi geostrategie 2000-2001, Corint, Bucureşti,

2001

59Select Demographic Market Statistics for the Information Technology Market , p.4



45

Caplan, Arthur L., (ed)., The Sociobiology Debate. Readings on Ethical and Scientific Issues, Harper &

Row, 1978

Eibl-Eibesfeldt, Agresivitatea umană. Studiu etologic, traducere Vasile D. Zamfirescu, Bucureşti,

Editura Trei, 1995

Gusti, Dimitrie, în , Şcoala monografică. Volumul I. Dimitrie Gusti – Ştiinţa realităţii sociale,

Paideia, 1999.

Gusti, Dimitrie, Opere, Vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1969

Heylighen, Francis, Principles of Systems and Cybernetics: an evolutionary perspective, 1992, in

Cybernetics and Systems, '92, R. Trappl (ed.), (World Science, Singapore)

Iancu, Ştefan Cybernetics and its Romanian Forerunners. Parallel session invited paper, Int. J. of

Computers, Communications & Control, ISSN 1841-9836, E-ISSN 1841-9844

Vol. III (2008), Suppl. issue: Proceedings of ICCCC 2008, pp. 82-91

Kissinger, Henry, Diplomaţia, traducere de M. Ştefancu şi R. Paraschivescu, All, Bucureşti, 2007 (1994

ediţia în engleză)

Manoilescu, Mihail, Politica producţiei naţionale, Cultura Naţională, 1923

Merritt, Marian, Symantec’s Internet Safety Advocate, Cybercrime exposed, Symantec, 2010.

Hildreth, Steven, CRS Report for Congress, Cyberwafare, 19 iunie 2001, Congressional Research

Service

Sarnovsky, J., Cybernetics Principles and international stability, Technical University of Kosice, f.a.

Schilling, William, R. Nontraditional warfare. Twenty-First Century Threats and Responses, Brassey’s

Inc., Washington D.C., 2002

Thorpe, G., Pure Logistics. The Science of War Preparation, National Defense University Press

Edition, Washington, 1986 [1917]

Wiener, Norbert, Cybernetics or control and communication in the Animal and the Machine, 1948,

1061, MIT Press paperback edition, February 1965

*** Joint Chiefs of Staff, Joint Vision 2010, iulie 1996

*** Joint Chiefs of Staff, Joint Vision 2020, mai 2000

*** Joint Warfighter Science and Technology Plan, 1996 [The Federation of American Scientists:

http://www.fas.org/spp/military/docops/defense/jwsp/index.html]

***Applied Computer Research Inc., Phoenix, Arizona, Select Demographic Market Statistics for the

Information Technology Market, 2006

i J.R Wedel, p.7

http://www.fas.org/spp/military/docops/defense/jwsp/index.html





ii ibidem

riscuri societale si spatiul virtual

Documents