REZUMATUL LUCRĂRII:

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Tema lucrării:

ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ - parteneriat pentru educaţie –

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Păun EmilDoctorand: Stăiculescu Camelia

CUPRINSUL LUCRĂRII:Motivaţia alegerii temei

CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

I.I. ŞCOALA ŞI CONTEXTUL SOCIAL I.II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1. Şcoala – caracteristici generale 2. Comunitatea 2.1. Evoluţia conceptului de comunitate 2.2. Comunitatea şi binele comun 2.3. Spiritul comunitar în România

I.III. PARTENERIATUL ŞCOALĂ COMUNITATE LOCALĂ 1. Scurtă caracterizare a relaţiei de parteneriat 2. Necesitatea parteneriatului şcoală – comunitate 3. Caracteristici ale parteneriatului şcoală – comunitate 4. Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat dintre şcoală şi comunitate 5. Managementul şcolii bazat pe comunitatea locală 6. Probleme educative majore care pot fi abordate în parteneriatul şcoală – comunitate locală 7. Concluzii

CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂIII.I ŞCOALA ŞI FAMILIA

1. Caracteristici definitorii ale familiei 2. Funcţii ale familiei 3. Fenomene sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie 4. Implicarea familiei în viaţa şcolii 5. Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală – familie 6. Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie 7. Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie 8. Concluzii

II.II ŞCOALA ŞI AUTORITĂŢILE LOCALE 1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi 2. Parteneriatul şcoală – autorităţi locale din perspectiva respectării drepturilor copilului 3. Instituţii ale autorităţilor administraţiei publice cu rol în parteneriatul şcoală – comunitate 4. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale

II.III ŞCOALA ŞI POLIŢIA

1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – Poliţie 3. Programe educative comunitare desfăşurate de Poliţie

II.IV ŞCOALA ŞI UNITĂŢILE SANITARE 1. Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităşi sanitare 3. Parteneriatul şcoală – unitaţi sanitare din perspectiva relaţiilor cu părinţii 4. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriatul şcoală unităţi sanitare

II. V. ŞCOALA ŞI BISERICA 1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică 2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – biserică 3. Programe educative desfăşurate de către biserică

II.VI. ŞCOALA ŞI AGENŢII ECONOMICI 1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici

II.VIII ŞCOALA ŞI ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE 1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei public – privat 2. Scurtă descriere a domeniului organizaţiilor neguvernamentale 3. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale

CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ - COMUNITATE

III.I FORME ALE EDUCAŢIEI 1.1 Educaţia formală 1.2 Educaţia nonformală 1.3 Educaţia informală

III.II INTERACŢIUNEA FORMELOR EDUCAŢIEI DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ

IV.I. DESCENTRALIZAREA PREMISĂ A PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ 1. Premise teoretice ale descentralizării 2. Domenii ale descentralizării 3. Descentralizarea – şansă sau risc? 4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspective descentralizării 5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate locală 6. Blocaje ale descentralizării în învăţământul românesc

IV.II DEZVOLTAREA LOCALĂ ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA INSTITUŢIEI ŞCOLARE 1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra şcolii 2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară 3. Propuneri de programe pentru dezvoltarea parteneriatului şcoală – comunitate locală – cercetare 3.I Obiectivele cercetării 3.II Ipotezele cercetării 3.III Universul cercetării 3.IV Metodede cercetare 3.V Instrumente utilizate în cercetare 3.VI Rezultatele cercetării 4. Concluzii

V. BIBLIOGRAFIE

Motto: Omul sfinţeşte locul

(proverb românesc)

Motivaţia alegerii temei:

Şcoala şi comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi, sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie la mecanismele de funcţionare ale acestora, agenţii implicaţi şi gradul de implicare al acestora în promovarea educaţiei. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul său comunitatea şi dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii şi expresiile folosite de practicieni, specialişti şi chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică în acestă problematică.

Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.

În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de către şcoală şi comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creşterii gradului de educaţie al actorilor comunităţii (elevi, părinţi, diverse categorii sociale etc.).

Lucrarea este structurată în patru părţi distincte:- Partea I a lucrării – Şcoala şi contextul social îşi propune o clarificare a rolurilor sociale ale şcolii, o plasare a acesteia în contextul comunitar în care funcţionează, delimitaterea conceptelor utilizate în problematica abordată;- Partea a II-a a lucrării – Şcoala şi partenerii săi abordează într-o manieră descriptivă şi interpretativă parteneriatul dintre şcoală şi principalii agenţi comunitari identificaţi: părinţi, autorităţi locale, poliţie, biserică, unităţi sanitare, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale;- Partea a III-a a lucrării - Educaţia şi extensia câmpului educaţional face o analiză a modului în care cele trei forme principale ale educaţiei: formală, nonformală şi informală se întrepătrund şi crează spaţiul necesar manifestării parteneriatului educaţional;- Partea a IV-a a lucrării – Şcoala şi dezvoltarea locală analizează aspectele care fac posibilă dezvoltarea locală a şcolii, descentralizarea ca premisă a parteneriatului, factorii dezvolotării comunitare, modele de dezvoltare comunitare. În acestă parte sunt cuprinse şi rezultatele demersului de cercetare realizat asupra a trei şcoli care funcţionează în contexte comunitare diferite şi sugestii privind dezvoltarea acestora.

Motivaţiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea teme, puţinele preocupări teoretice care să ofere un tablou complet al parteneriatului dintre şcoală şi comunitatea locală în care funcţionează, asupra agenţilor comunitari locali, diversitatea semantică folosită atunci când se vorbeşte despre comunitate şi dezvoltarea sa.

Sperăm ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puţin abordate în literatura de specialitate iar sugestiile date reprezentanţilor şcolilor analizate să le fie de folos acestora.

CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

Interogaţii pedagogice: Care este locul şcolii în contextul social în care funcţionează? Care sunt acceptiunile termenulului de comunitate? Cum poate fi caracterizată o relaţie de parteneriat? Care este specificul unui parteneriat educaţional? Este necesar parteneriatul dintre şcoală şi comunitate locală? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt problemele educative majore pe care se poate baza parteneriatul şi care sunt blocajele care pot interveni?

Cuvintele/sintagme cheie: şcoala, comunitatea, comunitatea locală, binele comun, parteneriat, parteneriat şcoală – comunitate locală.

I. I. Şcoala şi contextul social Abordarea temei „Şcoala şi comunitatea locală – parteneriat pentru educaţie” îşi găseşte

legitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţi agenţi educaţionali.

Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori

recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.

Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţe manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic, culturale şi ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.

Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin juridic şi administrative.

Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.

I. II. Delimitări conceptuale1. Şcoala – caracteristici generale

Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţie în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local. Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şi elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.

2. Comunitatea Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluţie în timp. Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunităţii:

- comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde;- comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat în virtutea transcedenţei sale de ordin etic şi politic;- comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentru individ, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ.

În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune geografică, ca un spaţiu fizic delimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a deveni comunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult.

I. III. Parteneriatul şcoală comunitate localăNoţiunea de parteneriat are un câmp semantic vast.Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii

definesc împreună scopul general al parteneriatului. Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o

modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat.

Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.

Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în comunitate.

Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească.

Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se realizează astfel un echilibru între schimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin social.

Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentru a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.

CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI

Interogaţii pedagogice: Care sunt agenţii comunitari cu rol educativ major? Cum poate colabora şcoala cu: familia, autorităţile locale, agenţii economici, unităţile sanitare, poliţia, biserica, organizaţiile neguvernamentale?

Cuvintele/sintagme cheie: parteneri ai şcolii, familia, autorităţi locale, agenţi economici, unităţi sanitare, poliţie, biserică, organizaţii neguvernamentale.

II. I. Şcoala şi familiaParteneriatul şcoală – familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin

activităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, să conştientizeze şi să îndrepte comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice în activităţi educative.

Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:- evoluţia natalităţii;- divorţialotatea;- migraţia forţei de muncă;- trecerea de la familia comunitară la familia societală.

Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.

Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoală adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă de aprecierile cadrelor didactice etc.

Considerăm că şcolile din România nu sunt unitar dezvoltate în ceea ce priveşte colaborarea şcolii cu familia. Dacă pregătirea cadrelor didactice pentru a susţine o relaţie corespunzătoare cu familia este abordată în programele de pregătire iniţială şi continuă a cadrelor didactice, colaborarea concretă este diferită de la o şcoală la alta.

Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală - familieEducaţia părinţilor poate fi etapizată pe două paliere mari:- educaţia viitorilor părinţi prin: introducerea unor cursuri de educaţie sexuală, educaţie

pentru viaţa de familie etc.;- educarea părinţilor care au deja copii în funcţie de nevoile acestora. Dacă pentru copiii mici

pot fi urmate cursuri privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului mic, aspecte medicale, juridice etc. pentru părinţii copiilor adolescenţi pot fi introduse cursuri referitoare la caracteristicile psiholgice ale adolescenţilor, riscuri şi modalităţi de comunicare cu adolescenţii etc. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, drepturile de care dispune pentru educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala.

Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familieÎn ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a

acestei relaţii sunt: Şedinţele cu părinţii. Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi. Organizarea unor întâlniri cu părinţii Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative Voluntariatul Asociaţiile de părinţi

Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familieConform Regulamentului şcolar părinţii au dreptul de a alege unitatea şcolară.La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:

1. Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi2. Consiliul clasei3. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală4. Comitetul de părinţi ai clasei

Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii.

Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.

Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie (care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.

II.II Şcoala şi autorităţile locale1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţiAnaliza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi

consiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc.

Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administraţiei publice, de exercitarea influenţei politice asupra deciziilor, influenţa personală a leaderilor informali faţă de deciziile consiliului local.

Sub influenţa teoriei birocraţiei lui Weber este înlocuit sistemul administraţiei personale cu un sistem impersonal, bazat pe reguli, pe principii, care anulează arbitrariul în decizia administrativă.

Teoriile clasice ale managementului (Weber, Taylor) introduc elemente menite să asigure coerenţa unui sistem de management precum: specializarea sarcinilor, caracterul impersonal al muncii, realizarea şi utilizarea de manuale şi proceduri, accentul pe raţionalitate şi impersonalism.

Începând cu anii 80 prinde contur un nou model managerial (cunoscut cu numele de „managerialism” sau „noul management public” - Hood, 1991) care pune un nou accent pe relaţiile dintre gestionarea sectorului public şi sectorul de afaceri precum şi cel neguvernamental. Noua paradigmă pune accentul pe rezultate, pe satisfacţia cetăţeanului-client, consumator de servicii publice.

Dacă sistemul tradiţional îşi găsea legitimarea în soliditatea regulilor şi procedurilor, predictibilitate şi conformitate, noul sistem de management îşi găseşte legitimitatea în eficacitatea acţiunilor, în capacitatea sistemului de a-şi îndeplini sarcinile şi obiectivele, volorizează schimbarea, inovaţia, mobilitatea.

În sistemul românesc este greu de precizat în acest moment, unde ne situăm. După o lungă perioadă în care deciziile erau centralizate şi supervizate de la un centru de putere s-a trecut la delegarea responsabilităţilor la nivel local. Pe de o parte, structurile au trebuit să se adapteze din mers, unele responsabilităţi au fost delegate, altele nu, pe de altă parte mentalitatea oamenilor se schimbă greu, aceştia învaţă greu să-şi asume responsabilităţile. Controlul cetăţenilor asupra autorităţilor publice este de cele mai multe ori inexistent. Organizaţiile neguvernamentale ale cetăţenilor îşi exercită prea puţin influenţa asupra deciziilor administraţiei locale.

În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintre reprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune. Mai ales în oraşe, autorităţile locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe şcoli. Se ştie că, acestea au nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţie şcolară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite.

În acest context cum se asigură un echilibru în interesul manifestat de autorităţile locale faţă de nevoile specifice ale şcolilor? Managementul contextual în care resursa urmează nevoia ar putea fi un răspuns.

Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şi ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către şcoli. Se constată o situaţie bună în

şcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Şcolile, aflate în concurenţă pentru furnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru aşi atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai mult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cu unităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local.

2. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei

Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţii de acţiune ale colaborării dintre autorităţile centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei astfel:- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu. - dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri. - organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare. - organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber şi odihnă.- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului şcolar din motive economice.

II.III Şcoala şi poliţia1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitateÎn comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi. Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii:

- preventive;- de intervenţie în situaţii speciale.

Parteneriatul dintre şcoală şi poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune.În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta. În esenţă,

domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală – poliţie sunt următoarele:- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunităţii în general;- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;- Violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;- Prevenirea consumului, a traficului de droguri;- Educaţia rutieră;- Prevenirea prostituţie/proxenetism, pedofiliei;- Prevenirea cerşetoriei;- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;- Promovarea respectului faţă de lege;- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în instituţie;- Culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora (perimetrul şcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;- Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;- Stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestă identitatea;- Recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei.

Şcoala prin reprezentanţii săi, cadre didactice, elevi, personal administrativ trebuie să identifice problemele de comportament ale elevilor, să colaboreze cu poliţia în cazul copiilor infractori sau potenţial infractori. Desigur, nu numai şcoala şi poliţia trebuie să se implice în aceste situaţii, se impune o colaborare cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu asistenţii sociali, cu familia elevilor.

Este de menţionat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în funcţie de nivelul de vârstă, de înţelegere al acestora, de potenţialele riscuri ale grupelor de vârstă. Formele de parteneriat sunt multiple şi implică nu numai şcoala şi poliţia, ci şi alţi actori comunitari cu rol educaţional: părinţii, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile etc.

II.IV Şcoala şi unităţile sanitare1.Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate

La nivelul comunităţilor locale, un rol important îl au unităţile sanitare. Şcolile pot desfăşura parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii mentale şi fizice a copiilor şi a familiilor acestora.

Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţi comunitare pe care unităţile sanitare le au.

Unităţile sanitare reprezintă unităţile care asigură populaţiei asistenţă medicală, curativă şi profilactică în sectorul public şi privat prin: spitale şi ambulatorii de spital şi de specialitate, dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, sanatorii TBC, centre de diagnostic şi tratament, ambulatorii de spital şi specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicale şcolare/studenteşti, laboratoare medicale, creşe, farmacii şi puncte farmaceutice, depozite farmaceutice, unităţi medico-sociale, centre de diagnostic şi tratament, de specialitate, centre de transfuzie sanguină, sanatorii, preventorii etc.

Rolul unităţilor sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populaţiei.Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilităţi diferite. 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităţi sanitareÎn opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie şi cabinetele medicale

şcolare/studenţeşti. Medicul de familie este acela care, cunoaşte pacientul în complexitatea sa, cunoaşte familia de provenienţă, eventualele probleme genetice, evoluţia fizică şi psihică a copilui. Acesta poate recomanda familiei şi copilului un anumit tip de activităţi, sau pot informa asupra activităţilor nerecomandate (ex. activitate sportivă), poate informa, respectând confidenţilitatea datelor şi drepturile pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor. În cazuri speciale medicii de familie pot recomanda părinţilor un anumit tip de şcoală (ex. şcoala de masă sau cea specială în cazul copiilor cu dizabilităţi) debutul sau amânarea şcolarizării, pot interveni în cazuri de refuz din partea şcolii, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a primi în şcoală/clasă un copil cu dizabilităţi, sau boli cronice, pot da explicaţii, date despre riscuri, precizări privind comportamentul. Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie, a părinţilor sau chiar a şcolii. De asemenea, medicul de familie trebuie să anunţe unitatea şcolară în cazul în care constată o boală contagioasă la un copil, la cadrele didactce sau personalul şcolii (hepatită, bolile copilăriei, TBC, gripă), care pune în pericol sănătatea colegilor, a cadrelor didactice, să anunţe alte unităţi sanitare cu responsabilitati specifice (Direcţia de Sănătate Publică) şi să intervină în colectivitate.

Medicul de familie poate consilia şi orienta părinţii, atunci când constată probleme care pot afecta activitatea şcolară a copiilor, spre alte servicii specializate (ex. cabinete oftalmologice, investigaţii şi intervenţii medicale de specialitate, unităţi sportive de practicare a diverselor sporturi etc.). Medicii de familie pot iniţia sau pot participa la acţiunile iniţiate de şcoli, la activităţi educative pentru copii: educaţie pentru sănătate, educaţia reproducerii, prevenirea transmiterii bolilor contagioase, siguranţa şi sănătatea alimentaţiei etc.

Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situaţii de abuz asupra copiilor, la alţi profesionişti din comunitate pentru a sesiza şi rezolva cazurile acestora: asistenţi sociali, poliţişti, alţi reprezentanţi ai autorităţilor etc. Medicii pot sesiza abuzurile asupra copiilor, dar, cei care intră mai frecvent în relaţiile cu copii sunt cadrele dicatice. Relaţia de colaborare dintre aceştia este esenţială, personalul medical şi cadrele didactice trebuie să aibă informaţii despre semnele prin care pot recunoaşte un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea familiilor sau să apeleze la alţi specialişti din reţeaua comunitară.

O situaţie de discutat este aceea în care, unităţile farmaceutice, sau mai exact marii producători de medicamente iniţiază acţiuni, campanii educative în şcoli, fie pentru că şi-au conştientizat rolul social pe care-l au, fie ca o formă mascată de publicitate. În aceste cazuri, se impune o analiză a influenţelor educative, a consecinţelor acestor acţiuni de către reprezentanţii şcolii, părinţi şi copii şi să se decidă continuarea sau stoparea unor astfel de acţiuni.

Activităţi educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în cabinetele medicale dar şi în şcoli sau în alte medii nonformale.

Un caz special este cel al copiilor care suferă de boli cronice şi care sunt nevoiţi să-şi întrerupă şcoala. În cazul în care, copilul se află în îngrijirea familiei, personalul medical ar trebui să informeze şcoala despre posibilitatea ca bonavul să fie şcolarizat acasă, care sunt riscurile dar şi capacitatea de efort a copilului. În cazul în care, copii bolnavi cronici trebuie să fie internaţi pe perioade lungi de timp, unităţile sanitare trebuie să asigure posibilitatea copiilor bolnavi să-şi continue studiile: să amenajeze spaţii corespunzătoare, să angajeze personal, să colaboreze cu inspectoratul şcolar pentru asigurarea personalului, a materialelor didactice, a manualelor etc.

În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, de nivelul acestora de înţelelegere, de nivelul cunoştinţelor acestora.

Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:- igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător;- acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă;- educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii;- educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;- educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor;- educaţia pentru practicarea sporturilor;- educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului şi calculatorului, etc.)- educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.

3. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriat şcoală unităţi sanitareFormele generale adoptate pentru diseminarea cunoştinţelor se realizează prin campanii de

informare şi de prevenire. Contribuţia unităţilor sanitare şi a personalului medical la succesul acestor acţiuni are un rol decisiv. Personalul medical trebuie să depună eforturi pentru informarea părinţilor şi a copiilor asupra diverselor probleme privind sănătatea şi alimentaţia copiilor, igiena şi salubritatea mediului înconjurător, obiceiuri de viaţă sănătoase etc. Personalul medical poate oferi aceste informaţii în incinta unităţilor sanitare sau în munca de teren.

Programele educaţionale oferite de către şcoli pot atrage personalul medical să se implice în: cursuri privind igiena, primul ajutor, educaţia sexuală, sănătatea reproducerii etc. Pot fi organizate concursuri pentru copii (de desen, de acordare a primului ajutor etc.) în care copiii să capete informaţii, deprinderi într-o manieră încurajatoare.

II. V. Şcoala şi biserica1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – bisericăUna dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat

încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli.Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi în

promovarea educaţiei de tip moral – religios.2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale

parteneriatului şcoală – bisericăÎn societatea contemporană rolul bisericii ca instituţie comunitară s-a diminuat mult. Cu toate

acestea, putem identifica, pe o axă a influenţei valori diferite ale impactului bisericii în comunităţile în care funcţionează. Dacă în marile aglomerări urbane, influenţa bisericii este mult diluată, manifestările religioase ale credincioşilor sunt manifestate datorită voinţei persoanelor, în mediul rural influenţa bisericii este semnificativă. Aici sistemul relaţiilor interpersonale este unul strâns, instituţia este vizibilă, păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor religioase este mai evidentă. Cu toate acestea şi în mediul rural întâlnim influenţe diferite ale bisericii asupra comunităţii. Acestea, indiferent de mediul la care ne raportăm, sunt puternic influenţate de persoanele implicate în instituţia bisericii, ţin de un anumit marketing comunitar de identificare şi implicare în problemele comunităii, de promovare a unei bune imagini a bisericii în comunitatea în care funcţionează.

Trebuie făcută însă o distincţie între funcţionarea instituţiei bisericii la nivel comunitar şi educaţia religioasă realizată în şcoli.

Pledăm pentru faptul că biserica şi religia au rol important în formare competenţelor şi atitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitatea faţă de ei şi faţă de alţii, toleranţa, diversitatea şi acceptarea sa, respectarea drepturilor omului, umanismul, solidaritatea, libertatea, promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc.

Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziţii, spectacole etc.) cu ocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către şcoală: deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu părinţii, întâlniri ale reprezentanţilor bisericii cu elevii;- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);- participarea reprezentanţilor bisericii la campanii destinate eradicării: violenţei, comportamentelor deviante în rândul elevilor, traficului de copii etc.

O importantă misiune educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vedere valorile creşine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la:- educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le aduce întregii comunităţi;

- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla acestea;- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;- medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului copilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familia acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;- sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare;- implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;- mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;- implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii;- organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale comunităţii şi ale şcolii.

II.VI. Şcoala şi agenţii economici1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economiciÎn cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa care stă la

baza lucrării de faţă, că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de consultare vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi.

În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o bună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului.

Din punct de vedere formal, conform cu legislaţia în vigoare, agenţii economici pot participa la conducerea unei instituţii de învăţământ prin desemnarea de reprezentanţi în Consiliul de administraţie al unei şcoli.

Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de şcolarizare activităţile desfăşurate pot fi multiple:- pentru ciclul primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii deschise, sponsorizări acordate de agenţii economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanţi ai agentilor economici la lecţii care să aibă ca obiectiv educaţia economică a micilor şcolari;- la ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activităţi productive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală, consiliere profesională, activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale, prezentarea diverselor meserii etc.;- pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică de specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către şcoală. Parteneriatul în acest caz capătă un aspect formal, între unităţile de învăţământ, inspectoratele şcolare şi partenerii agenţi economici existând contracte de colaborare clare.

Concret, şcoala şi agenţii economici pot colabora prin:- asigurarea de spaţii şi dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităţilor economice, acest lucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;- angajarea absolvenţilor. Sunt agenţi economici care, selectează absolvenţi în vederea angajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiţionând acordarea bursei de angajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;- organizarea de stagii de învăţare, de întâlniri cu persoane din structura de management a companiilor, modele de succes profesional;- organizarea şi desfăşurarea de programe de formare continuă pentru angajaţi în şcoli sau pentru cadre didactice în unităţi economice; - realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;- organizarea unor târguri ale firmelor de exerciţiu, târguri de locuri de muncă pentru absolvenţi;- furnizarea unor servicii de informare, orientare şi consiliere pentru carieră elevilor.

II.VIII Şcoala şi organizaţiile neguvernamentale1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei

public – privat

Şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudine de alte organizaţii. Influenţele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra şcolii. Unele dintre organizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra şcolilor sunt organizaţiile neguvernamentale.

Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fi analizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educaţia poate fi considerat un serviciu social de interes general, la fel cum şcoala poate fi considerată o organizaţie publică.

Organizaţiile publice, printre care şi şcolile sunt aşteptate să devină, ca şi cele private antreprenoriate, inovatoare şi eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe, în medii în schimbare. Schimbarea organizaţiilor publice este complexă: se produc schimbări în funcţionarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite şi în modul în care sunt oferite aceste servicii.

Şcoala, alături de alte organizaţii publice, trebuie să facă faţă concurenţei, organizaţiile de tip privat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale şcolii, acestea având o dimensiune mai mică sunt mai flexibile şi se pot adapta mai uşor contextelor şi cerinţelor, organizaţiile private pot prelua chiar modelele de funcţionare, total sau parţial, de la organizaţiile publice. Influenţa este deci, una reciprocă.

Graniţa dintre organizaţiile publice şi cele private este din ce în ce mai flexibilă, acestea intră în reţele adaptabile la probleme şi la nevoile reale ale beneficiarilor (clienţi, cetăţeni).

Şcoala este o organizaţie publică, cu un tip aparte de management, cu roluri sociale recunoscute. Parteneriatul impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unor noi tipuri de servicii.

Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:- complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;- crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;- dezvoltarea profesională a celor implicaţi;- satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu.

Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp, informaţionale etc.) pentru binele comun;- activităţi / proiecte / programe comune;- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;- testarea nevoilor locale;- formarea resurselor umane;- atragerea de resurse către comunitate etc.

Este dificil să facem o descriere a tipurilor de parteneriat dezvoltate de şcoli cu organizaţiile neguvernamentale datorită marii diversităţi a acestor forme. Vom încerca o clasificare a organizaţiilor şi a tipurilor de servicii/proiecte derulate după mai multe criterii.

Concret, organizaţiile neguvernamentale activează în:- furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de personae;- dezvoltarea comunitară: creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele rurale şi semi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetăţenilor în activităţi/proiecte/programe de dezvoltare locală, dezvoltare personală;- advocacy şi influenţarea politicilor publice la nivel naţional şi local (promovarea unor iniţiative legislative, a procedurilor de intervenţie în diverse cazuri, a drepturilor persoanelor etc.);- protecţia mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calităţii mediului de care beneficiază populaţia, educaţia privind protecţia mediului şi militarea pentru îmbunătăţirea acestuia;- parteneriate cu alte organizaţii (federaţii, coaliţii), cu organizaţii guvernamentale centrale şi locale, cu instituţii, cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale etc.

Influenţa organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor se manifestă pe mai multe planuri:- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cu dizabilităţi cu servicii integrate (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai căror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activităţi educative, sportive şi de recreere), clase integrate (copii fără dizabilităţi împreună cu copii cu dizabilităţi) etc.;- influenţe asupra curriculumului;- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice;- implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale în diverse activităţi;- realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale;.

- influenţe asupra politicilor educaţionale;- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli;- promovarea unor modele de activităţi/proiecte/programe educaţionale inovatoare.

Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizaţii. Organizaţiile neguvernamentale îşi legitimează rolul social, îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost create, şcolile se dezvoltă, îşi completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinţi, comunitate.

CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE

Interogaţii pedagogice: Cum poate fi dezvoltat parteneriatul şcoală – comunitate locală în cadrul formelor educaţiei: formală, nonformală, informală? Care sunt interferenţele formeloe educaţiei care încurajează parteneriatul şcoală – comunitate locală?

Cuvintele/sintagme cheie: educaţia formală, educaţia informală, educaţia nonformală, interacţiunea formelor educaţiei din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate locală.

III. I. Forme ale educaţieiParteneriatul şcoală – comunitate poate fi analizat şi din perspectiva relaţiilor dintre formele

educaţiei: educaţia formală, nonformală, informală.Raportându-ne la gradul de organizare şi de oficializare ale formelor educaţiei, putem

delimita astfel trei mari categorii:- educaţia formală;- educaţia non-formală;- educaţia informală.

1.1 Educaţia formală tinde astăzi să depăşească graniţele clasice prin care aceasta deţinea rolul prioritar. Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii contemporane. Parteneriatul şcoală - comunitate poate fi susţinut printr-o serie de măsuri concrete precum:- descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;- introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşi desfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei, valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii etc.;- susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile prin creşterea şi diversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale (pachete de cursuri opţinale, alte servicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);- oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);- posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie de nevoile locale de educaţie şi formare;- asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, în sensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţilor optime de articulare între acestea;- armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurarea calităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturor nivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente etc.

1.2 Educaţia nonformală Educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la

tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi;b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile;c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.

- o altă clasificarea a educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile desfăşuare. Astfel întâlnim:

1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.);

2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.- Activităţile paraşcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific: activităţi de perfecţionare şi de reciclare, de formare civică sau profesională. - Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi de autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilor

sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.

Toate aceste activităţi folosesc predominant resurse locale.Obiectivele educaţiei nonformale sunt multiple şi specifice diverselor situaţii întâlnite.

Totuşi putem sistematiza câteva dintre acestea:a) Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru. b) Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizare

socială, conflicte sociale etc.d) Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică,

ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.e) Recreerea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber; f) Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi;g) Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilorEducaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii

locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică, poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi prin mass-media.

Din punctul de vedere al parteneriatului şcoală – comunitate locală, educaţia nonformală este importantă pentru că:- fiind centrată pe cel care învaţă, dezvoltă capacităţi, competenţe aptitudini personale care pot fi utilizate în acţiuni la nivel comunitar;- răspunde promt şi adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind la formarea resurselor umane locale;- dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor. Aşa cum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală şi aspecte comunitare;- contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferind activităţi de perfecţionare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;- creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membrii comunităţii;- în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunităţii locale, prin implicarea membrilor comunităţii conducând la creşterea coeziunii membrilor comunităţii;- asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii;- menţine interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi pregătirii lor profesionale etc.

1.3 Educaţia informală Din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate această formă de educaţie este deosebit

de relevantă. Plecând de la premisa că educaţia informală se referă la experienţele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate şi conduc către o învăţare informală, Sorin Cristea subliniază faptul că atunci când aceste ”experinţe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membrii comunităţii ele se constituie în educaţie informală.”

Educatorii informali sunt agenţii care acţionează la nivel comunitar în relaţiile interpersonale dezvoltate de membrii comunităţii şi pot fi: părinţii, prietenii, rudele etc. Interacţiunea este una continuă, copilul învaţă din aceste interacţiuni să se descurce în viaţa de zi cu zi.

Deschiderea şcolii către comunitate vizează aspecte ce ţin de valorificarea experienţelor pozitive ale educatorilor informali, orientarea şi consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educaţie nonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinţi în care aceştia pot învăţa cum să-i sprijine pe copii la lecţii, primesc informaţii despre psihologia vârstelor, sunt consiliaţi dar sunt şi consultaţi în probleme care ţin de administrarea şcolii şi a comunităţii, realizarea programelor de finanţare pentru şcoală şi comunitate etc.

Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind din variate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie. Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini, comportamente, sentimente etc.

Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme de educaţie. Agenţii implicaţi în educaţie sunt multipli şi au influenţe specifice celor trei forme de educaţie.

CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ

Interogaţii pedagogice: Este descentralizarea o premisă a parteneriatului şcoală – comunitate locală? Cum influenţeză dezvoltarea locală instituţia şcolară şi parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari? Au persoanele implicate în parteneriat percepţii diferite legate de parteneriatul şcoală – comunitate locală (părinţi, cadre didactice, elevi, poliţişti, agenşi economici, medici, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor, ai ONG-urilor etc.)

Cuvintele/sintagme cheie: descentralizarea, dezvoltarea locală, direcţii de dezvoltare ale parteneriatului şcoală – comunitate locală.

IV.I. Descentralizarea premisă a parteneriatului şcoală – comunitate locală1. Premise teoretice ale descentralizării Descentralizarea sistemului educaţional este o opţiune de politică educaţională necesară din

perspectiva democratizării vieţii interne şi a eficientizării administraţiei serviciilor publice.Şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de

educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici, biserică, poliţie, unităţi sanitare etc. Pentru ca parteneriatul şcoală – comunitate locală să funcţioneze adecvat, descentralizarea este absolut necesară. Ea este inevitabilă.

În esenţă descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Se crează astfel cadrul unei colaborări eficiente între şcoală şi comunitate.

Direcţia aleasă, pentru politica educaţinală din sistemul educaţional românesc, este cea a descentralizării. Analiza prevederilor legale şi a măsurilor adoptate în cadrul procesului de reformă, ne indică faptul că, cel puţin formal descentralizarea este soluţia aleasă.

Descentralizarea în educaţie presupune:• redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţii educaţionale specifice, de la nivel central către nivelul local ;• participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţii civile, la procesul de luare a deciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii profesionale, parteneri sociali etc.).• transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale şi/sau organizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educaţie.

Descentralizarea nu este un scop în sine. Este o opţiune de politică educaţională care se înscrie în strategia naţională de descentralizare.

Succesul descentralizării se bazează în principal pe echilibrul între autoritate şi responsabilitate pe de o parte, precum şi capacitatea resurselor umane şi fluxurile de informaţii, pe de altă parte.

Descentralizarea conferă şcolii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea şi consultarea tuturor actorilor sociali interesaţi din perspectica dezvoltării durabile a comunităţii în care funcţionează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educaţiei

Descentralizarea este o politică intersectorială ce vizează şi celelalte componente ale socialului (politice, economice, culturale, administrative).

2. Domenii ale descentralizării2.1 Domeniul legislativ – asigurarea aplicării măsurilor de descentralizare trebuie făcută în

primul rând prin prevederi legislative în care să existe o corelaţie între legislaţia specifică sistemului de învăţământ şi celelalte domenii.

2.2 Sincronizarea descentralizării învăţământului cu celelalte procese similare în plan politic, economic, administrativ

Descentralizarea prin delegarea unor competenţe de decizie sporite în direcţia şcolii, a partenerilor sociali şi economici presupune realizarea unei reforme globale care afectează intreg sistemul educativ. Formarea comunităţilor locale, cu o politică de dezvoltare locală coerentă şi solidă este în măsură să încurajeze descentralizarea sistemului de învăţământ. Şcoala componentă esenţială a comunităţii locale trebuie să dezvolte astfel un parteneriat comunitar. Descentralizarea este un proces desfăşurat în toate sectoarele sociale: servicii educaţionale, servicii sociale, administraţie publică, etc. Funcţionalitatea măsurilor de descentralizare este asigurată de sincronizarea acestora în toate domeniile sociale.

2.3 Revizuirea şi reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educaţiei Descentralizarea este un process realizat în etape cu o durată mare şi vizează atât

mecanismele sistemului cât şi schimbarea mentalităţilor. Realizarea unui plan al descentralizării, adoptarea unor strategii de acţiune pe termen mediu şi lung sunt condiţii esenţiale.

4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspectiva descentalizăriiÎn studiul de diagnoză menţionat în Strategia Naţională pentru Descentralizarea

Sistemului de Învăţământ Preuniversitar şi dat publicităţii în 2005, sunt menţionate următoarele constatări referitoare la stadiul procesul de descentralizare:- Acţiunile guvernamentale iniţiate şi realizate în perioada 1997-2004 în vederea modernizării învăţământului preuniversitar şi al compatibilizării acestuia cu sistemele de învăţământ europene s-au materializat, între altele, în adoptarea şi aplicarea unui set de acte normative care au asigurat, parţial, transferul de la nivelul central la cel al unităţilor de învăţământ şi consiliilor locale al unor responsabilităţi şi atribuţii cu privire la conţinutul şi structura procesului de învăţământ, la reţeaua şcolară, la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ şi la politicile în domeniul resurselor umane.- Deciziile privind descentralizarea nu au fost coerente şi consecvente în perioada menţionată. În 2004, prin HG nr. 1942/2004 au fost desemnate 8 judeţe-pilot în care se aplică prevederile Legii nr. 354/2004 de modificare şi completare a Legii învăţământului nr. 84/1995 şi Legii nr. 349/2004 de modificare şi completare a Statutului Personalului Didactic, cu privire la descentralizarea sistemului de finanţare şi administrare a şcolilor.- Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfăşurat în ritmuri diferite pe diversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unităţii de învăţământ, politici de personal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel unele incoerenţe şi disfuncţionalităţi în sistem.

5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate locală

Impactul estimat al procesului de descentralizare vizează aspecte importante ale parteneriatului şcoală – comunitate şi anume:

a) la nivelul şcolii:– democratizarea vieţii şcolii;– inovaţie şi diversificare a ofertei şcolare;– asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ şi a condiţiilor de realizare a acestuia;

b) la nivelul consiliului local:– implicarea reală şi efectivă în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional;– asumarea de către autorităţile locale a responsabilităţii privind furnizarea de servicii educaţionale;– dezvoltarea comunităţii prin transformarea şcolii în centru de informare şi dezvoltare pentru comunitate;

c) la nivelul societăţii:- corelarea mai bună dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii;- integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni;- promovarea valorilor autentice şi a tradiţiilor specifice.

IV.II Dezvoltarea comunitară şi influenţa sa asupra instituţiei şcolare

1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra dezvoltării şcolii

Caracteristicile unei comunităţi dezvoltateŞcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată de

nivelul de dezvoltare comunitară. În esenţă dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acesteia, un proces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şi pune în practică propria viziune de dezvoltare.

Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul de apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare.

În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectele specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.

Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale, culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstarea comunităţii şi a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunităţii acţionează colectiv pentru a soluţiona problemele comunităţii, iniţiativele variind ca intensitate şi întindere de la iniţiative luate de grupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate.

1.3 Factorii dezvoltării comunitareDezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane,

financiare, de infrastructură.Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale şi metale de

suprafaţă/subteran, petrol şi gaze naturale, păduri, vegetaţie, viaţă sălbatică. O bună gestionare şi administrare a acestora aduce bunăstare comunităţii şi membrilor săi.

Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară şi vizează: familii şi stiluri de viaţă sănătoase, capacitatea de a construi, educa şi pregăti, planificarea carierei, valori şi norme etc.

Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele sunt localizate, atrase şi cheltuite adecvat la nivelul comunităţii.

Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri şi construcţii fizice, transport, sisteme de comunicaţii, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare, încălzire, curăţenie şi gestionarea deşeurilor etc.

Nu trebuie să facem însă abstracţie de istoria comunităţii, de contextul socio-economic şi istoric în care se dezvoltă o comunitate.

În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta şi este dependentă de localizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale.

2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitarăDezvoltarea şcolii trebuie privită din cel puţin două perspective:

- aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorităţi active, oameni implicaţi, nivelul investiţiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiţii în infrastructură în general şi în infrastructura şcolii etc.;- eforturi depuse de către şcoală în scopul adaptării la cerinţele comunităţii: management participativ, conlucrare cu autorităţile, părinţii, implicare a cadrelor didactice şi pregătirea adecvată a acestora etc.

Dezvoltarea comunităţii în care funcţionează o şcoală o influenţeză decisiv pe acesta din urmă. Fenomene precum: scăderea natalităţii, migraţia forţei de muncă tinere, îmbătrânirea populaţiei, schimbarea structurii ocupaţiilor etc. influenţeză viaţa şcolii, mai ales a perioadei de şcolarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unităţile şcolare, insuficienţa spaţiilor de învăţământ, lipsa spaţiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc departe de şcoală, lipsa de salubritate etc., influenţeză viaţa de zi cu zi a şcolii. Într-o comunitate interdependenţa aspectelor sociale conduce la funcţionalitatea sa. Dacă de exemplu, autorităţile nu se preocupă pentru sporirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător: reţelele de apă şi canalizare, electricitate, managementul deşeurilor, nu întreţine reţeaua de străzi), locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentaţi să părăsească localitatea, natalitatea scade şi acest lucru poate duce la desfiinţarea unităţilor şcolare.

Relaţia şcoală comunitate locală este influenţată de o multitudine de factori printre care putem enumera:- mediul social al comunităţii (rural, urban, mărimea comunităţii, întindere geografică etc.). - gradul de cultură, nivelul studiilor populaţiei care îşi trăieşte viaţa în comunitate – influenţeză şi viaţa şcolii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiaţi copiilor influenţează şi gradul acestora de aspiraţii. - profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta şi o anumită orientare a şcolii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate, de agenţii economici activi;- dezvoltarea economică şi tehnologică a comunităţii;- reprezentările sociale, mentalităţile şi atitudinile privind educaţia copiilor, nivelul aspiraţiilor familiilor faţă de educaţia copiilor;- valoarea acordată studiilor şi profesiilor;- percepţia privind misiunea şcolii în comunitate;- componenţa demografică a comunităţii: ritmul creşterii demografice, structura pe vârste a populaţiei, tipul de familii, structura ocupaţională a locuitorilor etc.

Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare. Iniţiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea şcolii. Parteneriatul şcolii cu alţi reprezentanţi ai comunităţii se dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi, interese privind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii, familii dar şi pentru comunitate. Şcolile care au acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane, materiale, informaţionale, tehnologice) pot dezvolta forme de manifestare ale parteneriatului şcoală – comunitate diverse şi centrate pe nevoile comunităţii.

Pe de altă parte, gestionarea optimă a problemelor educaţionale şi sociale identificate de către şcoală este dependentă de gradul în care şcoala este responsabilă de propriul management. Prin descentralizarea unităţilor de învăţământ se încearcă sporirea ariei de responsabilitate a şcolii în privinţa propriului management. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte propriul management, cu atât parteneriatul este mai posibil.

Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară presupune un efort de voinţă din partea celor implicaţi dar şi o opţiune mangerială. În opinia noastră nu putem vorbi de o dezvoltare adecvată a şcolii în context comunitar fără a ţine seamă de toate aspectele enumerate. Deşi investite cu aceleaşi roluri sociale, şcolile funcţionează în comunităţi diferite, gradul de dezvoltare al acestora este dependent de resursele comunităţii, de tipul de management adoptat de conducerea şcolii dar şi de nevoile beneficiarilor de servicii educaţionale: copii, familii, adulţi etc.

O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde adecvat unei game cât mai mari de nevoi ale beneficiarilor săi, dispusă şi implicată în parteneriate, flexibilă şi cu oameni pregătiţi şi motivaţi.

IV. II. 3 PROPUNERI DE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa că la nivel local, comunităţile se dezvoltă diferit, au caracteristici care le diferenţiază. Şcoala, ca instituţie centrală a comunităţii locale, se dezvoltă şi ea conform unor direcţii locale. În cercetarea noastră am încercat să aducem argumente care să certifice cele afirmate.

I. OBIECTIVELE CERCETĂRII:1. Identificarea rolurilor agenţilor comunitari din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate;2. Descrierea factorilor care contribuie la creşterea coeziunii din cadrul parteneriatului şcoală – comunitate locală;3. Identificarea posibilelor forme de organizare a parteneriatului şcoală – comunitate locală.4. Identificarea blocajelor care pot apărea în parteneriatul şcoală – comunitate locală;5. Identificarea unor soluţii de optimizare a parteneriatului şcoală – comunitate.

II. IPOTEZELE CERCETĂRII:Ip. 1 Dacă şcoala are iniţiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentru

comunitate atunci, este posibil ca diverşi parteneri să se alăture activităţilor iniţiate de către şcoală;Ipoteze de lucru:a. Parteneriatul se dezvoltă pe componentele comunităţii care au interes pentru copii;b. Dacă parteneriatul şcoală – agenţi comunitari există atunci, produce efecte benefice pentru ambele părţi.

Ip. 2 Dacă şcoala are acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane, materiale, informaţionale, tehnologice) atunci, formele de manifestare ale parteneriatului şcoală – comunitate sunt mai diversificate şi mai centrate pe nevoile comunităţii;Ipoteze de lucru:c. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte propriul management cu atât dezvoltarea parteneriatului este mai posibilă;d. Parteneriatul instituţional între şcoală şi agenţii comunităţii este mai prezent în mediul urban decât în mediul rural.

III. UNIVERSUL CERCETĂRIINu ne propunem ca prin cercetarea noastră să extragem date semnificative statistic la nivel

naţional. Aşa cum am mai afirmat, şcolile, din perspectiva parteneriatului cu comunitatea locală, se dezvoltă diferit. Fiecare şcoală funcţionează într-un context local diferit din mai multe puncte de vedere: istoric, economic, al resurselor umane (demografie, structură etc.), al resurselor naturale, al perspectivelor de dezvoltare, culturale etc. De aceea, considerăm că, o analiză de tip statistic la nivel naţional nici nu poate fi posibilă fără să ştirbim din specificul local, din „originalitatea” locului. În

funcţie de acest specific, nevoile de dezvoltare instituţională locală ale şcolii sunt diverse. De aceea, pe baza analizei specificului local, utilizând instrumente de analiză proprii, vom creiona câteva direcţii de dezvoltare locală pentru fiecare din şcolile studiate. Analiza realizată a avut în vedere şcoli care furnizează educaţie pentru nivelul de şcolarizare obligatoriu (şcoli generale). În cazul altor tipuri de instituţii de învăţământ parteneriatul poate avea nuanţe diferite influenţate de obiectivele acestor tipuri de şcoli, de caracteristicile populaţiei şcolare etc.

Universul prezentei cercetării cuprinde mai multe domenii: - instituţional: şcoli, autorităţi, instituţii locale (unităţi medicale, poliţia, biserica), agenţi

economici locali, ONG-uri care au dezvoltat programe de parteneriat sau care ar putea fi interesate de astfel de programe.

Instituţiile şcolare studiate sunt în număr de 3:- Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău;- Şcoala cu clasele I - VIII, din comuna Băleşti, jud. Vrancea;- Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti

Motivaţiile alegerii celor 3 şcoli sunt multiple:- Comunităţile unde acestea funcţionează sunt diferite: o şcoală care funcţionează într-o comunitate teritorială întinsă, cu o unitate şcolară coordonatoare şi alte şcoli subordonate (7 sate) - Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău; o şcoală care funcţionează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună - Şcoala cu clasele I - VIII, din comuna Băleşti, jud. Vrancea; o şcoală care funcţionează în mediul urban - Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti. Realităţile sociale din comunităţile studiate sunt diverse – structura populaţiei diferită, ocupaţii principale ale populaţiei sunt diferite, posibilităţi economice şi de dezvoltare diferite, resurse locale diferite, istoric specific pentru fiecare şcoală/comunitate etc.;- 2 şcoli sunt din mediul rural şi 1 din mediul urban;- şcoala din localitatea Băleşti, judeţul Vrancea funcţionează într-o comunitate compactă, un sat comună, fiind singura unitate de învăţământ din comunitate care are arondată şi o unitate de învăţământ preşcolară;- şcoala din Comuna Puieşti are arondate mai multe şcoli mai mici aflate în satele comunei. Comuna Puieşti are 7 sate iar unităţile şcolare sunt dispuse astfel: Şcoala cu clasele I – VIII Nicoleşti (deserveşte satele Nicoleşti şi Dăscăleşti), Şcoala cu clasele I – VIII Puieşti de jos (deserveşte satele: Puieşti de jos – centru de comună, Puieşti de sus, Lunca, Plopi, Măcrina), Şcoala cu clasele I-IV Măcrina. Trebuie menţionat faptul că pe raza comunei funcţionează 5 unităţi preşcolare (în satele: Măcrina, Puieşti de jos, Puieşti de sus, Nicoleşti şi Dăscăleşti).- Diversitatea comunităţilor studiate ne va ajuta să creionăm o imagine complexă a relaţiei şcoală – comunitate în contexte sociale diferite.- uman: părinţi, elevi, cadre didactice, preoţi, medici, reprezentanţi ai agenţilor economici, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primar, viceprimari, consilieri locali), poliţişti;- informaţional: statistici, lucrări de specialitate, site-uri, documente administrative, monografii ale şcolilor, documente cu caracter istoric etc.

1. METODE DE CERCETAREÎn demersul de cercetare folosesc mai multe metode:

- ancheta pe bază de chestionar;- observaţia;- monografia;- analiza documentelor sociale;- studiul de caz;- interviul structurat;- biografia socială.

V. INSTRUMENTE UTILIZATE IN CERCETARE V. 1 Principalul instrument de cercetare utilizat a fost: grila de evaluare a şcolii prin prisma

parteneritului şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară care a vizat analiza a trei paliere temporale:- trecut - dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii locale;- prezent – situaţia şcolii şi a comunităţii în prezent;- viitor – dezvoltarea şcolii în context comunitar local.

Pentru obţinerea informaţiilor necesare completării grilei am utilizat toate metodele de cercetare enunţate: ancheta pe bază de chestionar, observaţia, monografia, analiza documentelor

sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem o radiografie a şcolilor şi comunităţilor în care acestea funcţionează.

Instrumentul I: Grila de evaluare a şcolii (ANEXA I)a urmărit următoarele dimensiuni:1. Dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii 2. Resurse locale de dezvoltare actuale3. Dimensiunea resurse umane4. Conducere şi management5. Resurse informaţionale6. Comunicare7. Cultură8. Resurse strategice9. Resurse materiale10. Resurse financiare11. Alte resurse12. Programe în parteneriat13. Disponibilitatea pentru parteneriat

Instrumentul propune o posibilă grilă de evaluare a şcolii prin prisma parteneritului şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară. Această grilă nu este una exhaustivă, ea poate fi îmbunătăţită şi nuanţată. Rezultatele unei analize complexe, realizate prin aplicarea criteriilor acestei grile îi poate ajuta atât pe managerii şcolari cât şi pe ceilalţi reprezentanţi ai comunităţii să realizeze o strategie de dezvoltare a şcolii coerentă şi să o pună în aplicare.

V.2 În cercetare Ancheta pe bază de chestinar este aplicată mai multor agenţi comunitari din comunităţile studiate: elevi; părinţi; cadre didactice; primari şi viceprimari, consilieri locali; medici; poliţişti; preoţi; reprezentanţilor agenţilor economici.

Instrumentul II: ChestionarulPentru fiecare categorie de agenţi comunitari a fost elaborat un chestionar, urmărind

variabile comparabile, care cumulate, pot da o imagine asupra percepţiei şcolii şi a rolurilor acesteia în comunitatea locală precum şi posibilităţi de dezvoltare de parteneriate la nivel local.

Chestionarul aplicat elevilor (Anexa II):Chestionarul a fost aplicat colectiv (în timpul orelor, cu sprijinul cadrelor didactice) şi a

cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:- identificarea noţiunilor caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (elevilor li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);- percepţia copiilor despre implicare părinţilor în viaţa şcolii;- identificare activităţilor extraşcolare/extracurriculare care sunt organizate de către şcoală (aşa cum sunt ele percepute de elevi);- identificarea activităţilor extraşcolare pe care elevii le au.

Chestionare aplicate părinţilor (Anexa III):Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 26 de întrebări (închise, deschise, mixte, cu

variante la alegere) care vizau:- identificarea noţiunile caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (părinţilor li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);- identificarea gradului în care părinţii sunt mulţumiţi de diferite aspecte ale şcolii;- Frecvenţa vizitelor la şcoală a părinţilor;- Identificarea persoanelor pe care părinţii le contactează atunci când vin la şcoală;- Implicarea şi disponibilitatea părinţilor în viaţa şcolii;- Procedurile de consultare cu părinţii folosite de şcoală (contactarea părinţilor, alegerea acestora în structurile representative, alegerea manualelor, a disciplinelor opţionale);- Percepţia părinţilor faţă de colaborarea dintre şcoală şi agenţii comunitari.

Chestionare aplicate cadrelor didactice (Anexa IV):Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 12 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante

la alegere) care vizau:- climatul organizaţional al şcolii;- identificarea unor practici la nivelul şcolii care să ne indice tipul de management întâlnit în şcoală (identificarea elementelor de management participativ);- formele de perfecţionare continuă pe care le-au urmat cadrele dicatice (arată interesul dar şi gradul de acces al cadrelor dicatice din mediul rural la activităţi de perfecţionare);- formele de parteneriat şi colaborare desfăşurate de către şcoală la nivel local şi percepţia cadrelor didactice faţă de acestea precum şi posibilităţile de dezvoltare în această direcţie.

Chestionarul aplicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale: primărie şi consiliu local (Anexa V)

Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 19 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – autorităţi locale şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplinesc autorităţile locale faţă de şcoală în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – autorităţi locale;- rolul autorităţilor locale în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – autorităţi locale;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – autorităţi locale şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea parteneriatului.

Chestionarul aplicat agenţilor economici (Anexa VI):Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante

la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – agenţi economici şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia agenţii economici faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – agenţi economici;- rolul agenţilor economici în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – agenţi economici;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – agenţi economici şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea parteneriatului.

Chestionarul aplicat reprezentanţilor bisericii (preoţi) (Anexa VII)Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante

la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – biserică şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor bisericii faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – biserică;- rolul bisericii în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – biserică;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – biserică şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea parteneriatului.

Chestionarul aplicat reprezentanţilor unităţilor sanitare (medici) (Anexa VIII)Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante

la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – unităţi sanitare şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor unităţilor sanitare faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – unităţi sanitare;- rolul unităţilor sanitare în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – unităţi sanitare;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – unităţi sanitare şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea parteneriatului.

Chestionarul aplicat reprezentanţilor poliţiei (Anexa IX)Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 13 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante

la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – poliţie şi evidenţierea următoarelor aspecte:- perceţia reprezentanţilor poliţiei faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – poliţie;- rolul poliţiei în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – poliţie;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – poliţie şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea parteneriatului.

VI. REZULTATELE CERCETĂRIIVI.1.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII Puieşti

Analiza datelor rezultate din efectuarea cercetării ne relevă câteva concluzii cu privire la nivelul de dezvoltare şcolară şi direcţii de acţiune viitoare din perspectiva parteneritului.

Datele adunate, în cazul şcolii Puieşti confirmă ipotezele cercetării. Şcoala s-a dezvoltat şi a evoluat o dată cu evoluţia comunităţii locale. Viaţa sa a fost şi este influenţă de ceea ce se întâmplă la nivelul comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderenţă pe acele componente care au ca principal beneficiar elevul.

Şcoala analizată este bine dezvoltată, recunoscută pe plan local ca o instituţie însemnată. Aceasta confirmă ipoteza conform căreia, accesul la resurse diverse ale comunităţii, a condus la existenţa unei şcoli bine dezvoltate şi recunoscute la nivel comunitar.

Buna colaborare cu autorităţile locale a făcut posibil ca şcoala, cel puţin din punct de vedere material, să aibă o dezvoltare bună.

Reprezentanţii primăriei şi ai consiliului local au conştientizat faptul că, investiţia în infrastructura locală şi servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune sunt cu atât mai motivaţi să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan local cu cât au acces mai mare la servicii şi utilităţi publice. Astfel, comuna a fost racordată la reţeaua de apă, s-au asfaltat căi de acces, a fost construită o sală de sport modernă, reconstruite / consolidate: clădirile primăriei, 2 biserici, localurile şcolilor.Infuzia de fonduri în infrastructură conduce la creşterea motivaţiei atât pentru personalul didactic cât şi al elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunităţii.

Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenţii comunitari percep rolul pe care îl au în parteneriat cu şcoala, conştientizează efectele benefice ale parteneriatului asupra comunităţii şi a reprezentaţilor acesteia.

În privinţa şcolii, deşi sunt făcute eforturi permanente pentru întreţinerea / dotarea şcolii, acesta mai are o serie de nevoi materiale:- renovarea spaţiilor şcolilor comunei (în prezent este consolidat şi reamenajat localul şcolii din Puieşti de jos). Existenţa mai multor localuri ale şcolilor şi unităţilor preşcolare pe raza comunei face ca şi efortul autorităţilor locale să fie mai mare. De asemenea, faptul că unele localuri ale şcolilor din satele unde nu mai pot fi organizate clase ca urmare a lipsei copiilor sunt dezafectate, impune un efort de conservare al localurilor sau o redistribuire a acestor spaţii pentru a fi folosite în alte scopuri;- dotarea şcolilor şi a unităţilor preşcolare cu materiale şi mijloace didactice moderne. Este o nevoie resimţită de cadrele didactice şi care condiţionează în bună măsură oferirea unei educaţii de calitate;- dotarea şcolilor din satele Dăscăleşti şi Măcrina cu centrale pentru încălzire. Acestă dotare ar oferi un plus de siguranţă şi confort copiilor şi cadrelor didactice dar ar crea şi necesitatea alocării unor resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreţinerea acestora;- primăria şi şcoala în analizele făcute în plan local semnalează necesitatea susţinerii activităţii de educaţie preşcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădiniţa din Puieşti şi funcţionarea acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din partea autorităţilor locale: construirea spaţiilor, dotarea, angajarea de personal pentru susţinerea programului prelungit pentru pregătirea şi servirea mesei, supravegherea programului de somn. Tinând cont că multe dintre femeile care au copii de vârste preşcolare sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă supravegheaţi de bunici, se impune o analiză atentă a nevoilor pe termen mediu şi lung;- sporirea numărului de calculatoare şi conectarea acestora la reţeaua de internet. Acest lucru oferă copiilor posibilitatea să înveţe, le oferă copiilor şi cadrelor didactice posibilitatea de a avea acces mai facil la informaţii. O posibilă soluţie la acestă problemă ar fi solicitarea unei sponsorizări din partea agenţilor economici care oferă servicii de cablu la nivelul comunei. Acestă solicitare poate veni fie din partea reprezentanţilor şcolii, fie ai autorităţilor locale sau poate fi o cofinanţare a acestora a costului de acces.

În ce priveşte resursele umane pot fi desprinse mai multe concluzii:- în satele mai dezvoltate ale comunei rata natalităţii este relativ constantă ceea ce asigură sustenabilitatea funcţionării şcolilor pe termen mediu. Şcoala şi autorităţile au identificat ca pe o ameninţare faptul că populaţia comunei are tendinţe de îmbătrânire ceea ce conduce la scăderea natalităţii. Pentru asigurarea populaţiei şcolare o posibilă soluţie ar fi şcolarizarea copiilor de etnie rromă, a căror natalitate este crescută. Problema care se pune este însă că familiile acestor copii nu valorizează educaţia, abandonul şcolar întâlnit este în rândul acestor copii este mare. Se mai întâlnesc încă practici de căsătorie a copiilor minori în rândul acestei populaţii. Şcoala şi autorităţile în acest caz trebuie să-şi unească eforturile. Şcoala, ca o posibilă soluţie la analfabetismul populaţiei de etnie rromă, îşi propune realizarea unor cursuri de alfabetizare pentru aceasta (majoritatea rromilor sunt analfabeţi). Sunt însă două probleme majore: motivarea populaţiei rrome de a participa la aceste cursuri (nu le văd utilitatea) şi resursele financiare necesare unui astfel de program. Accesarea unor

fonduri nerambursabile, fie în numele şcolii sau al autorităţilor locale, fie înfiinţarea unei organizaţii neguvernamentale care să poată accesa fonduri nerambursabile (asociaţie a comunităţii, asociaţie de profesionişti etc.) pot fi soluţii pentru finanţarea unor cursuri destinate adulţilor. În ce priveşte motivarea populaţiei adulte rrome pentru participarea la cursuri, poate trebuie făcută o consultare cu reprezentanţii acestora. De asemenea, părinţii trebuie informaţi şi consiliaţi cu privire la efectele abandonului şcolar, la căsătoria timpurie a copiilor. În comună populaţia de etnie rromă este foarte săracă, nu migrează, mijloacele de subzistenţă fiind asigurate de munca în agricultură, ca zilieri şi prin acordarea de ajutoare sociale de la primărie. Un alt fapt de menţionat este acela că în rândul acestei populaţii, mai ales în rândul bărbaţilor, este frecvent alcoolismul, combaterea şi prevenirea acestuia poate fi făcută prin acţiuni concertate ale autorităţilor, unităţilor sanitare, şcolii, poliţiei etc.;- o altă problemă sesizată este aceea a numărului mic de copiii la şcoala din Măcrina, care a impus organizarea de clase cu predare simultană (a I - a cu a III-a şi a II-a cu a IV-a). Procesul de învăţământ este astfel greoi, rezultatele şcolare ale copiilor sunt scăzute. Am identificat două posibile soluţii: fie se fac demersurile necesare pentru aprobarea funcţionării unor clase cu efectiv redus, fie, copiii să fie transportaţi în şcolile din Puieşti de jos şi Nicoleşti;- în rândul copiilor întâlnim şi situaţii în care părinţii acestora sunt plecaţi la muncă în străinătate. Este necesară urmărirea mai îndeaproape a acestor copii, sesizarea situţiilor problematice, care pot apărea, unităţilor de asistenţă socială precum şi consilierea şi informarea părinţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copii;- în ce priveşte cadrele didactice, procentul mare de cadre didactice navetiste (40% din totalul cadrelor didactice ale şcolii) creşte riscul migrării acestora. Acest risc este dublat de procentul asemănător de suplinitori care, de asemenea, pot migra uşor. Din păcate, numărul de ore alocat pentru unele discipline nu asigură normarea în totalitate a unora dintre posturi. Accesul facil în localitate, prezenţa mijloacelor de transport în comun, a căilor de acces adecvate, apropierea de oraş a localităţii (la 14 km. de oraşul Râmnicu Sărat) fac însă ca naveta cadrelor didactice să fie uşoară, şcoala să fie atractivă pentru cadrele didactice din afara şcolii.

Ca puncte bune în caracterizarea şcolii mai putem menţiona: faptul că toate cadrele didactice sunt calificate, multe cadre didactice sunt tinere şi numai un cadru didactic este pensionar.- o altă problemă pe care o semnalăm este aceea a implicării cadrelor didactice în activităţi extraşcolare şi extracurriculare. Deşi se declară deschise pentru implicare, motivaţia acestora poate fi fluctuantă. Activităţile de acest tip pot fi influenţate şi de faptul că mulţi profesori sunt navetişti. Valorizarea celor imlplicaţi, evidenţierea lor în diverse manifestări culturale, premierea celor cu rezultate pot fi căi de motivare a celor implicaţi;- analizând punctele strategice menţionate în documentele şcolii am întâlnit ca punct de referinţă faptul că şcoala, ţinând cont de datele sale istorice (de faptul că a mai funcţionat o astfel de şcoală în localitatea Nicoleşti), să înfiinţeze în anul şcolar 2007 – 2008 o clasă specifică Şcolii de Arte şi Meserii în care elevii să fie pregătiţi în meserii cerute pe piaţa locală de forţă de muncă: zidar, tâmplar, fierar, croitor etc. Acest lucru nu s-a realizat în perioada menţionată. Dacă acest deziderat va fi menţinut, şcoala şi autorităţile locale trebuie să identifice posibilităţlie legale pentru un astfel de demers precum, logistica necesară şi sursele de finanţare aferente. De asemenea, se impune o analiză a cerinţelor locale de forţă de muncă precum şi a aspiraţiilor copiilor şi a familiilor acestora.

În strategia de dezvoltare a şcolii ca punct slab este menţionat faptul că unii copii abandonează şcoala după cele 8 clase oferite în plan local. Din documentele şcolare rezultă că toţi cei care absolvă cele opt clase merg mai departe cu pregătirea şcolară (liceu, şcoala de arte şi meserii). În cazul copiilor cu risc de abadon, şcoala, autorităţile, familiile trebuie să-şi unească eforturile, să consilieze familiile, să identifice surse pentru acordarea de sprijin material;- deşi cazurile de violenţă şcolară nu sunt foarte grave, cadrele didactice menţionează o creştere a acesteia în rândul copiilor (din chestionare şi din planul strategic). Este o tendinţă semnalată la nivelul întregii ţări. Consilierea copiilor (de către un specialist), informarea despre riscurile şi consecinţele unor astfel de manifestări, implicarea poliţiei, reprezentanţilor unităţilor sanitare, bisericii etc. în aceste activităţi pot fi soluţii pentru diminuarea violenţei;- ca şi manifestări de cultură organizaţională şcoala îşi propune reînvierea tradiţiilor culturale prin desfăşurarea de activităţi extraşcolare şi extracurriculare prin organizarea de manifestări precum: hora satului (a fost organizată în colaborare cu Primăria), şezători, claca, urări de sărbători etc. Aşa cum am văzut, aceste manifestări culturale există, sunt vizibile în comunitatea locală şi apreciate.

Pentru întârirea imaginii şcolii şi marcarea specificului acesteia în comunitate şi regiune poate ar fi indicat ca acesta să adopte un nume care să o diferenţieze de alte şcoli precum şi a unei zile a şcolii în care să fie organizate acţiuni comune cu actorii comunitari (părinţi, autorităţi, polţie, biserică etc.).

Un alt punct strategic menţionat de către şcoală este realizarea unei monografii complete a şcolii. Este benefic un astfel de demers din perspectiva culturii organizaţionale a şcolii. De asemenea, în demers pot fi implicate mai multe persoane: cadre didactice, copii, bătrânii satului, persoane reprezentative din comunitate etc.- dacă analizăm componenta informaţională constatăm că în curriculum la decizia şcolii oferta este puţin variată, unele dintre discipline sunt impuse pentru completarea normei unor cadre didactice. Atât copiii cât şi părinţii acestora propun ca părinţii şi elevii să se implice mai mult în alegerea manualelor şi a disciplinelor opţionale. Acest lucru presupune însă şi un comportament adecvat din partea cadrelor didactice, o deschidere către comunicare, informarea şi consilierae părinţilor, diversificarea ofertei educaţionale a şcolii;- În ce priveşte relaţia cu familia, şcoala îşi propune colaborarea mai strânsă cu părinţii pentru armonizarea opţiunii acestora cu oferta educaţională a şcolii precum şi pentru diversificarea surselor de finanţare (nu se precizează cum), cuprinderea în Consiliul de Administraţie al şcolii a 1 - 2 reprezentanţi ai părinţilor. Deşi formal, Comitetele de părinţi există, în plan operaţional acestea nu sunt funcţionale în totalitate. Aşa cum am văzut şi din datele furnizate de chestionarea părinţilor, mulţi dintre părinţi nu sunt foarte mulţumiţi de colaborarea cu şcoala, mai ales de modalităţile de comunicare cu acesta. Marea majoritate a părinţilor se declară deschişi colaborării. În opinia noastră, şcoala ar trebui să regândească procedurile de consultare cu părinţii, să organizeze mai des întâlniri cu aceştia, să îi consulte nu numai în probleme care privesc situaţia şcolară a copiilor. Din analiza situaţiei prezente a şcolii, din opinia copiilor, reiese că şcoala desfăşoară multe activităţi extraşcolare, sportive, culturale, foarte apreciate de copii, dar care sunt puţin cunoscute de către părinţi. Şi din analiza altor date obţinute putem trage concluzia că şcoala este în continuare un spaţiu de manifestare al cadrelor didactice şi copiilor, familia fiind cea care colaborează mai degrabă tradiţional cu aceasta (şedinţe, discuţii cu profesorii şcolii). Copii văd şcoala ca pe un loc în care socializează, învaţă dar şi ca pe un loc care provoacă stres, frustrare. În ce priveşte colaborarea cu familiile lor a şcolii, deşi doresc o mai strânsă colaborare, o implicare concretă a părinţilor (activităţi sportive, culturale) văd relaţia cu şcoala ca pe una stresantă. Acest lucru poate fi rezultatul practicilor de comunicare cu părinţii, aceştia sunt chemaţi la şcoală când sunt probleme, la şedinţe se discută rezultate şcolare, probleme de comportament ale copiilor. Părinţii de multe ori resimt ei înşişi acestă relaţie ca pe una frustrantă;- Ceilalţi agenţi comunitari, deşi au o bună relaţie de colaborare în plan local, aceasta ţine tot de manifestarea unor roluri ale instituţiilor pe care le reprezintă. Este de apreciat însă, că întâlnim la nivelul comunităţii prezentate, multe practici de colaborare şi parteneriat, un climat adecvat şi deschis;- Din analiza răspunsurilor la chestionarele aplicate consilierilor locali rezultă că aceştia au mai degrabă o idee vagă faţă de rolurile pe care le au de îndeplinit în raport cu şcoala, marea majoritate spunând că acesta trebuie să finanţeze şcoala. De aceea considerăm că, reprezentanţii şcolii trebuie să facă lobby pe lângă consilieri, să-i atragă în activităţi;- Primăria, printr-un contract făcut cu agenţii economici care asigură transportul local, finanţează transportul copiilor din satele comunei la şi de la şcoală. Achiziţionarea unui mijloc de transport propriu pentru şcoală paote ar fi o soluţie mai bună;

Analiza datelor furnizate din chestionareale aplicate ne arată că, cei chestionaţi identifică o serie de bariere care stau în calea unei mai bune colaborări dar şi posibile soluţii.

În concluzie considerăm că, deşi parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari în plan local este destul de bine dezvoltat, eforturile pentru îmbunătăţirea acestuia trebuie să fie continue.

VI.2.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII BăleştiDin cercetarea efectuată asupra Şcolii generale cu clasele I – VIII, Băleşti, putem trage

câteva concluzii cu privire la nivelul de dezvoltare şcolară şi direcţii de acţiune viitoare din perspectiva parteneritului la nivel local. Realitatea comunităţii analizate ne confirmă ipoteza conform căreia şcoala şi parteneriatul acesteia cu reprezentanţii comunităţii sunt dependente de nivelul de dezvoltare al comunităţii şi de specificul acesteia.

În primul rând, şcoala funcţionează într-o localitate slab dezvoltată, atât în ce priveşte resursele cât şi serviciile locale. Comuna Băleşti este situată la graniţa judeţului Vrancea şi la aproximativ 19 km. de cea mai apropiată localitate urbană (Râmnicu Sărat). Până în anul 2008 accesul în comună era dificil, între localitatea învecinată (Puieşti de jos) şi Băleşti, drumul de acces era dificil de accesat (drum de piatră). În anul 2008 acest neajuns a fost înlăturat. Accesul greoi, faptul că şcoala din localitate aparţine Inspectoratului Judeţean Vrancea, distanţa mare faţă de oraşul reşedinţă de judeţ (Focşani) fac şcoala neatractivă pentru cadrele didactice. Situaţia ocupării cu personal didactic a şcolii (din totalul cadrelor didactice: 6 sunt navetiste, 4 necalificate, 2 pensionare, 8 suplinitori (50%), 8 (50%) au vechime de peste 20 de ani în învăţământ) sunt riscuri majore pentru

şcoală. Personalul şcolii este fluctuant ceea ce-şi pune amprenta asupra calităţii actului didactic. La acestă situaţie se adaugă starea de conflict a primarului cu reprezentanţii şcolii (cadrele didactice au descris diverse situaţii conflictuale care au avut loc) care conduce la un climat tensionat. Acestă situaţie însă poate avea rezolvare, primarul în funcţie la data realizării cercetării nefiind reales pentru un nou mandat (2008 – 2012).

Calitatea scăzută a terenului arabil, lipsa serviciilor şi facilităţilor (comuna are reţea de apă nefuncţională, nu are acces la internet, mijloacele de transport în comun ajung rar în comună, asistenţa medicală este redusă), slaba posibilitate de a obţine un loc de muncă la nivel local, au condus la migraţia masivă a forţei de muncă tinere. Acest fapt are efecte directe şi asupra şcolii, din elevii şcolii 13,5% au ambii părinţi emigranţi, 31,76% trăiesc în familii monoparentale. Acestă situaţie ridică probleme şcolii: este o cauză a absenteismului ridicat (30%), 1/3 dintre elevii şcolii nu mai urmează nici o formă de şcolarizare după încheierea celor opt clase oferite de şcoală, unii copii ş-au întors împreună cu părinţii din străinătate şi doresc reintegrarea şcolară.

Pentru diminuarea efectelor acestei situaţii, la nivel local, şcoala, alături de alţi agenţi comunitari trebuie să acţioneze. Posibile soluţii pot fi:- să apeleze la specialiştii serviciilor sociale (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivel judeţean) pentru asistena copiilor cu probleme;- consilierea părinţilor care doresc să plece/au plecat în străinătate, informarea acestora despre efectele acestui fapt asupra copiilor, în colaborarea cu autorităţile, DGASPC, Poliţia);- monitorizarea manifestărilor comportamentale ale copiilor în şcoală şi în afara ei şi intervenţia atunci când este nevoie;- asigurarea siguranţei personale şi a bunurilor familiilor şi copiilor etc.

În comună întâlnim o formă de parteneriat şi de valorificare a resurselor umane locale care trebuie continuată. Sunt copii care, din diverse motive nu urmează şcoala mai departe de cele opt clase absolvite şi care învaţă meserii de la meşterii locali (lemnărie, fierărie). De altfel, meşterii locali sunt recunoscuţi ca buni profesionişti în plan local.

Analiza datelor obţinute prin realizarea cercetării ne arată că familiile sunt în mare măsură sărace (în şcoală sunt oferite 140 de alocaţii complementare), au un nivel de educaţie scăzut (nivel mediu de 8 clase). Părinţii trebuie îndrumaţi, informaţi, consiliaţi şi sprijiniţi pentru a-i încuraja şi trimite pe copii să-şi continue şcoala.

Şcoala are numeroase nevoi materiale: are calculatoare insuficiente, clădirea trebuie consolidată (se realizează în acest moment), dotarea şi mobilierul sunt învechite. Pentru îmbunătăţirea bazei materiale eforturile trebuie făcute atât de către şcoală cât mai ales de către autorităţile locale şi judeţene.

Numărul de copii relativ constant, natalitatea bună de 6‰ reduc riscul ca şcoala să devină nefuncţională prin număr insuficienmt de elevi.

O problemă majoră este aceea a abandonului şcolar, mai ales în rândul copiilor de etnie rromă şi frecvenţa redusă a acestora la şcoală. Această problemă este întâlnită şi în alte şcoli, posibilele soluţii ţin de informarea familiilor, de realizarea unor activităţi valorizante pentru toţi copiii. Este dificil de rezolvat o astfel de problemă în condiţiile în care susţinerea familiilor faţă de activitatea şcolară practic nu există, multe dintre acestea fiind analfabete.

Ca formă de parteneriat local întâlnim colaborarea şcolii cu Asociaţia Saint Leonard – Băleşti (ONG cu personalitate juridică). În cadrul acestei colaborări au fost realizate schimburi de experienţă între localităţi (România – Franţa) la care au participat copii, cadre didactice, părinţi. Biblioteca comunală a fost dotată cu cărţi. Din păcate acestă colaborare nu mai este activă de câţiva ani, cadrele didactice şi-au exprimat însă dorinţa de a o reactiva.

Manifestările culturale sunt la nivel local destul de restrânse, serbări, obiceiuri de iarnă. Şcoala are şi o revistă proprie dar care apare destul de rar, în formă xerocopiată şi prin efortul unuia dintre învăţătorii şcolii. Şcoala nu sărbătoreşte o zi a şcolii şi nu are site propriu. Se impun realizarea mai multor demersuri în vederea creşterii manifestărilor culturale ale şcolii analizate. Adoptarea unui nume propriu care să o diferenţieze de alte şcoli din zonă, adoptarea unei zile a şcolii, organizarea unor manifestări culturale cu prilejul zilei şcolii, adoptarea în cadrul orelor de curs a unor teme care să abordeze istoricul local pot contribui, în opinia noastră la creşterea culturii organizaţionale a şcolii analizate.

Din datele obţinute în urma cercetării apreciem că atmosfera din şcoală permite realizarea de parteneriate locale. De altfel, şcoala valorifică resursele locale existente, organizează manifestări culturale împreună cu biserica, a beneficiat de sponsorizări din partea agenţilor economici, are proceduri de comunicare cu părinţii (lectorate, şedinţe) etc. Starea de conflict cu primarul comunei a făcut ca dorinţa de implicare a cadrelor didactice în parteneriate să fie destul de redusă. Noul primar ales pentru periada 2008 – 2012 şi-a manifestat deschiderea faţă de şcoală. Un punct benefic este

disponibilitatea la cooperare şi parteneriat a agenţilor comunitari, disponibilitate exprimată în chestionarele cercetării.

Copiii apreciază mult activităţile extraşcolare organizate de şcoală: concursurile, orele de educaţie sanitară, activităţile sportive. Copiii din comunitate au posibilităţi extrem de reduse de petrecere a timpului liber în afara activităţilor organizate de către şcoală. Putem spune că, în cazul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, şcoala este singura constantă din viaţa acestora. Motivarea cadrelor didactice să se implice mai mult, găsirea unor posibilităţi de finanţare a activităţilor (sponsorizări, proiecte cu finanţare externă), implicarea concretă şi punctuală a diverşilor reprezentanţi ai comunităţii în activităţi (reprezentanţi ai poliţiei, agenţilor economici, unităţilor sanitare etc.) pot fi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea posibilităţilor oferite copiilor.

Considerăm că şcoala trebuie să-şi realizeze un plan strategic de dezvoltare, cel puţin pe termen mediu. Ca puncte de dezvoltare strategică planul poate viza: atragerea şi menţinerea cadrelor didactice (asigurarea cazării acestora, decontarea transportului, acordarea de stimulente financiare din resurse locale), consilierea şi informarea părinţilor şi copiilor (de etnie rromă, care migrează, care se întorc îmreună cu părinţii lor din străinătate), îmbunătăţirea relaţiei de comunicare cu autorităţile locale, îmbunătăţirea bazei materiale, sprijinirea copiilor cu dificultăţi materiale, diversificarea ofertei extracurriculare etc. De asemenea, acesta trebuie să identifice şi să valorifice disponibilitatea de parteneriat exprimată de agenţii comunitari, implicarea persoanelor resursă şi nu în ultimul rând realizarea în cooperare, în urma unor dezbateri, analize ale planului strategic.

VI.2.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII , nr. 1 “Sfinţii Voievozi”

Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi” sectorul 1, Bucureşti, reprezintă din multe puncte de vedere un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte parteneriatul şi formele de manifestare ale acestuia.

Situată în mediul urban, posibilităţile de acces la servicii şi resurse diverse sunt foarte mari. Şcoala are acces la informaţii, situată într-o zonă accesibilă a capitalei este foarte atractivă pentru cadrele didactice şi părinţi, are o bună imagine în zona în care funcţionează şi printre celelalte unităţi şcolare.

Realitatea şcolii analizate confirmă ipoteza conform căreia accesul la resurse multiple ale comunităţii conduce la o mare diversitate a parteneriatului şi răspund unei mai largi palete de nevoi ale elevilor, familiilor acestora, cadrelor didactice.

Dincolo de toate acestea însă, managementul şcolii a făcut din aceasta un punct de referinţă pentru mulţi părinţi, cadre didactice, elevi, alte şcoli.

Şcoala este foarte bine dotată (chiar supradotată cu echipamente uneori insuficient folosite) şi oferă servicii diverse copiilor şi familiilor acestora: semiinternat, logopedie, consiliere psihopedagogică, asistenţă medicală, cursuri de alfabetizare pentru copiii care au abandonat şcoala etc.

Unitatea de învăţământ are o imagine proprie promovată în comunitate, are un nume care o diferenţiază printre alte şcoli, organizează multe manifestări care ţin de cultura organizaţională a şcolii (ziua şcolii, festivalul primăverii, are revistă proprie, site etc.)

Cu toate acestea, în şcoală întâlnim şi o serie de neajunsuri:- cadrele didactice din şcoală sunt foarte bine pregătite şi se constată o relativă stabilitate a acestora. Supracalificarea cadrelor didactice din ciclul primar (majoritatea sunt institutori), nivelul mic de salarizare al cadrelor didactice, raportat la nivelul de salarizare mediu al oraşului, cresc riscul de migraţie al personalului didactic;- şcoala organizează multe activităţi extraşcolare, se implică în activităţi de parteneriat, proiecte. Acest lucru presupune un efort suplimentar din partea cadrelor didactice, care, de cele mai multe ori sunt puţin dispuse, în lipsa unei motivaţii corespunzătoare, să se implice;- activităţile extraşcolare şi extracurriculare sunt foarte apreciate de copii dar prea puţin cunoscute de către părinţi, mulţi dintre cei chestionaţi declarându-se nemulţumiţi de acestea. Cu toate că părinţii sunt implicaţi, consultaţi în alegerea disciplinelor opţionale, activităţi extraşcolare (excursii, proiecte, spectacole, activităţi sportive), aceştia ar trebui mai des informaţi şi implicaţi în activităţi diverse astfel încât să le cunoască şi să le aprecieze;- o altă problemă semnalată de către cadrele didactice o reprezintă copiii de etnie rromă, manifestările comportamentale ale acestora, abandonul şcolar, lipsa de cooperare cu familia. Apreciem pozitive eforturile şcolii de a oferi acestor copii şansa de a învăţa în limba maternă, efortul continuu de integrare al acestora. Dar şcoala nu poate face singură totul, se impune o strânsă legătură cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu poliţia, cu organizaţiile neguvernamentale;- diversitatea parteneriatelor încheiate, activităţilor derulate în comun cu diverşi actori comunitari este benefică, dar în opinia noastră, aceste colaborări ar trebui să fie triate, conform unor

priorităţi identificate de către şcoală. Altfel, apar riscuri precum: suprasolicitrii cadrelor didactice, implicărea în activităţi nerelevante.- un alt punct benefic este oferta educaţională a şcolii. Şcoala are o ofertă bogată de discipline opţionale, cadrele didactice pregătite, dotarea bună a şcolii fac posibile aceste lucruri. De asemenea, şcoala organizează clase cu preadre intensivă a limbii engleze, a informaticii;- Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi” se doreşte un centru de resurse pentru comunitate. Astfel, pentru a avea un spaţiu adecvat, a demarat demersurile pentru construirea unui corp de clădire în care să funcţioneze: cabinete (logopedie, consiliere, medicale), semiinternatul, o cantină şcolară. Şcoala este una dintre puţinele de la nivelul capitalei care a realizat un astfel de demers şi care astăzi oferă elevilor şi familiilor o paletă largă de servicii integrate;- Plasarea şcolii în mediul urban, într-un oraş cu multe posibilităţi, le dă copiilor şcolii posibilitatea de a petrece timpul liber şi de a-şi dezvolta potenţialul. Mulţi dintre copiii chestionaţi au declarat că profită de aceste oportunităţi.

Apreciem că, dintre şcolile analizate, Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, este cea mai dezvoltată din punctul de vedere al parteneriatului şi al dezvoltării instituţionale.

Pentru contracararea punctelor slabe (identificate de şcoală şi rezultate din cercetare) recomandăm câteva direcţii de acţiune:- realizarea unei strategii de promovare a imaginii şcolii în comunitate. Deşi şcoala desfăşoară multiple acţiuni benefice pentru şcoală, familii, comunitate în general, acestea sunt puţin cunoscute;- stabilirae unor priorităţi în ce priveşte realizarea activităţilor de parteneriat şi cooperare;- identificarea unor mecanisme de stimulare a cadrelor didactice care să se implice în activităţi extraşcolare şi extracurriculare.

VI. 4 CONCLUZIIAnaliza datelor colectate în realizată vine să confirme ipotezele cercetării. Şcolile cercetate au un grad diferit de dezvoltare. Acesta este influenţat de contextual

comunitar în care funcţionează, de acccesul acestora la resurse şi, nu în ultimul rând, de calitatea resurselor umane, a managementului şcolii.

Şcolile au relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor, autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai strânse relaţii se desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile acestora. Colaborarea cu ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi sanitare ţin pe de o parte de exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivaţia celor implicaţi, de conştientizarea rolului comunitar pe care îl au.

Colaborările cu autorităţile, instituţiile, organizaţiile locale de orice tip ţin de cele mai multe ori de manifestarea atribuţiilor legale ale acestora, de rolurile tradiţionale percepute de către cei din comunitate. Manifestarea parteneriatului este dependentă de resursele umane implicate, de voinţa şi disponibilitatea acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii.

Motivaţiile care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituţionale, administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, „binele comun” etc.

Parteneriatul şcoală – comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente care vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea spaţiului şcolar etc.

În localităţile în care există o mai mare diversitate de instituţii, şcoala poate colabora cu acestea: biblioteci, palate ale copiilor, alte şcoli etc. Şcolile din mediul rural analizate au semnificativ mai puţine forme de manifestare ale parteneriatului comparativ cu şcoala din mediul urban studiată. Şcolile din mediul rural desfăşoară parteneriate mai degrabă tradiţionale ca forme de manifestare, în şcoala urbană analizată întâlnim forme mult mai diverse şi creative.

Din analiza datelor obţinute în urma cercetării putem trage concluzia că există două tipuri de iniţiative în ceea ce priveşte parteneriatul:- iniţiative ale şcolii care vizează mai ales părinţii, apoi autorităţile;- iniţiative ale celor interesaţi de programele educative ale şcolii: mai ales ONG-uri.

Şcolile sunt cele care, de cele mai multe ori, au iniţiativa parteneriatului. Cu cât cei implicaţi sunt mai educaţi, au mai multe informaţii, au acces la mai multe resurse,

cu atât parteneriatul şi formele de manifestare ale acestuia sunt mai diverse. Important este ca fiecare dintre cei implicaţi să-şi conştientizeze interesele (personale sau instituţionale), să vadă avantajele parteneriatului. Acolo unde, şcoala vine cu oferte diverse pentru copii, familii, comunitate

şi face cunoscute aceste oferte, comunitatea, reprezentanţii acesteia pot fi mai implicaţi şi mai conştienţi de avntajele parteneriatului.

Cumulând datele obţinute şi comparând şcolile din mediul rural cu şcoala din mediul urban studiate putem concluziona:- şcolile din mediul urban funcţionează într-un context social larg, au înscrişi copii de pe o distanţă mai mare, copiii care o frecventază pot fi din cartiere / sectoare diferite;- cei care au influenţe asupra şcolii sunt cei care au interese directe legate de aceasta;- şcolile aflate pe raza de acţiune a unei autorităţi locale sunt într-o oarecare concurenţă, atragerea susţinerii pentru diversele iniţiative ale şcolii depinde de cele mai multe ori de abilitatea şcolii, a managerilor şcolari de a atrage sprijinul autorităţilor;- în mediul urban oportunităţile de care pot beneficia şcolile sunt mult mai mari decât cele din mediul rural: şcolile au acces la mai multe informaţii, copiii pot beneficia de multiple forme de educaţie nonformală, cadrele didactice sunt mai motivate să funcţioneze în şcoli urbane;- utilităţi şi serviciile din mediul urban sunt mult mai dezvoltate: şcolile sunt conectare la reţeaua de internet, la reţeaua de apă şi canalizare, la reţeaua de transport în comun. În mediul rural, managerii şcolari sunt nevoiţi să acopere nevoile de utilităţi, să manageriaze şi activităţi legate de asigurarea utilităţilor;- şcolile au imagini publice diferite, cele cu o imagine bună reuşesc să atragă elevi din familii cu interes pentru şcoală, au bază materială mai bună, oferă programe extraşcolare diverse, au cadre didactice pregătite şi cu rezultate etc.- relaţiile dintre diverşii reprezentanţi ai comunităţii (părinţi, autorităţi, poliţie, agenţi sanitari etc.) sunt mai formalizate în mediul urban decât în mediul rural unde relaţiile interpersonale sunt mai frecvente, locuitorii comunităţii se cunosc între ei;- şcolile din mediul urban sunt mai atractive pentru reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pentru a desfăşura activităţi în parteneriat, în mediul rural acestea şi activitatelor lor sunt cvazinecunoscute, acestea au puţine proiecte/activităţi care se adresează mediului rural;- cadrele didactice din mediul urban au acces mai facil la programe de formare continuă, au posibilitatea să aleagă pe cele pe care le consideră cele mai potrivite;- în mediul rural, relaţiile dintre reprezentanţii agenţilor comunitar sunt de cele mai multe ori informale, oamenii se cunosc între ei, în activitatea de colaborare cu şcoala sunt implicaţi mai ales cei care au interes direct, au copii care urmează şcoala. În mediul urban, relaţiile sunt formalizate, relaţiile interpersonale sunt mai puţin întâlnite.- fiecare dintre agenţii implicaţi în actul educaţional direct (elevi, cadre didactice, părinţi) şi indirect (reprezentanţi ai autorităţilor, ai agenţilor economici, ai poliţiei, ai ONG-urilor, ai bisericii etc.) au imagini proprii despre rolurile şcolii (în cele mai multe din cazurile anlizate acestea sunt convergente), despre rolurile instituţiei/organizaţiei pe care o reprezintă le are faţă de şcoală, de barierele şi soluţiile de optimizare a parteneriatului. Recomandăm managerilor şcolari crearea unui sistem propriu de consultare publică. Cei interesaţi îşi pot comunica mai bine părerile, pot găsi căi de parteneriat şi colaborare. Managerii şcolari trebuie să în privinţa parteneriatului şcoală – comunitate şcolară şi să propună celor implicaţi forme viabile şi acceptate de către cei implicaţi în parteneriat.- şcolile au atribuţii relativ limitate în ce priveşte gestionarea propriilor resurse, depind de primărie şi consiliu local în ce priveşte alocarea resurselor materiale, financiare, angajarea personalului administrativ, de inspectoratul şcolar în ce priveşte repartizarea cadrelor didactice. Sunt unele şcoli care au găsit modalităţi prin care să atragă resurse către ele (ex. Şcoala nr. 1 “Sfinţii Voievozi”). Plasarea acestora într-o comunitate dezvoltată a făcut posibil acest lucru. Unele şcoli însă, sunt plasate în comunităţi sărace, cu slabe posibilităţi locale. Atribuirea diferenţiată a resurselor naţionale, în funcţie de necesităţile locale, poate fi o soluţie pentru acestă problemă. Descentralizarea resurselor, a managementului poate fi premisa unei bune dezvoltări a parteneritului local, de asemenea, atragerea de surse de finanţare la nivel local (mai ales din fonduri structurale). Toate acestea se pot realiza însă, cu o bună pregătire a resurselor umane.

Pe fondul schimbărilor accentuate ale socităţii contemporane, educaţia, învăţământul, şcoala este principala instituţie care are rolul de refacere a identităţii sociale şi de valorizare a potenţialului uman. Considerăm benefic pentru toţi cei analizaţi dezvoltarea parteneriatului între şcoală şi comunitatea locală, ca răspuns la nevoi locale diverse.

În concluzie, putem afirma că parteneriatul dintre şcoală şi comunitate locală trebuie să aibă în vedere crearea unei reţele comunitare. Funcţionarea optimă a acestei produce efecte benefice atât asupra celor educaţi cât şi întregii comunităţi locale.

V. BIBLIOGRAFIE1. *** Autoritate Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor - Ordinul nr. 219 /2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate2. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului - Rolul şi responsabilităţile asistenţilor sociali în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 20063. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului - Rolul şi responsabilităţile poliţiştilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 20064. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Rolul preoţilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 20065. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Rolul şi responsabilităţile personalului medical în protecţi şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 20066. *** Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile - Catalogul Asociaţiilor şi Fundaţiilor din România, 19997. *** Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Programul Operaţional Regional, 20078. *** Institutul de Ştiinte ale Educaţiei, UNICEF - Violenţa în şcoală, Bucureşti, 2005, http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf9. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Strategia descentralizării învăţământului preuniversitar10. *** Programul de guvernare 2005-2008;11. *** Proiectul John Hopkins de Studiere Comparativă a Sectorului Nonprofit: Globalizarea Sectorului Nonprofit - o revizuire, Editura Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucuresti, 199912. *** Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române13. *** Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică 2004-2006 ( H.G. nr.699/2004);14. *** Strategia post-aderare 2007–2013 a Ministerul Educaţiei şi Cercetării;15. *** Strategia privind Descentralizarea Sistemului Învăţământului Preuniversitar16. *** UNICEF - Manual pentru implementarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea

Drepturile Copilului, Bucureşti, Vanemonde, 200617. Alexiu, Teodor, Mircea; Teodora, Anastăsoaei - Dezvoltare comunitară, Editura Waldpress, 200118. Ausubel, David; Floyd R. - Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 198119. Bandura, A., şi Walters, R. H. - Social learning and personality development, New York: Holt,

1963 în Davitz, J. R. şi Ball, S., Psihologia procesului educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşt, 1978

20. Bauman, Zigmunt – Comunitatea Căutarea siguranţei într-o lume nesigură – Editura Antet, Bucureşti, 2001

21. Bădescu Ilie - Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 199422. Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis

Print, Bucureşti, 200423. Bogard, G. - Éducation des adultes et mutations sociales. Rapport intérimaire (1989-1990).

Strasbourg, Conseil de l'Europe, Conseil de la Cooperation culturelle, 199124. Bolam, R., Wieringen, F., - Research on educational management in Europe, Waxmann Munster\

New York, Munchen, Berlin, 199925. Bontaş, Ioan - Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 199726. Bunescu, Gheorghe - Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor,

http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html27. Cerghit, Ioan - Formele educaţiei şi interdependenţa lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr,

coord., Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 198828. Cerghit, Ioan - Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii,

Editura Aramis, Bucuresti, 200229. Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. - Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 198830. Chiriac Dumitru, Stănculescu Manuela Sofia, Humă Cristina - Dezvoltarea comunitară rurală a

zonei metropolitane Bucureşti, ICCV, Bucureşti, 2000 în www.iccv.ro31. Constituţia României, Secţiunea a 2-a, art. 119 publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21

noiembrie 199132. Coombs, Philip, H. - La crise mondiale de l’education, Presses Universitaires de France, Paris,

1968

33. Cosmovici A., Iacob L. (coord) - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 199834. Cozma, Teodor - Educaţia formală, nonformală şi informală, în Psihopedagogie, Editura Spiru

Haret, Iaşi, 199735. Cristea, Sorin - Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educaţional, Chişinău, 200236. Cristea, Sorin - Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

199837. Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca - O prezentare a sectorului ONG

românesc: Revigorarea strategiilor donatorilor, Septembrie 2000 în http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro

38. Delors, Jacques – Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al comisiei internaţionale pentru educaţie în secolul XXI – Iaşi, editura Polirom

39. Diaconu Mihai, Sociologia educaţiei, Editura ASE, Bucureşti, 200440. Doise, W., Mugny, G. - Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă, Editura Polirom, Iaşi, 199841. Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Etitura Polirom, Iaşi, 200242. Fiszbein, Ariel – Descentralizing Education in Transition Societies. Case Studies from central and

Eastern Europe, Washington, The World Bank, 200143. Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Strategies of Community

Organization44. Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Tachtics and techniques of

Community Practice – F. E. PEACOCK PUBLISHERS, INC., Ilasca, Illinois, 198945. Frege, X., - Descentralizarea, Editura Humanitas, Bucureşti, 199146. Georgescu, Marin – Monografia Şcolii Generale Nr. 1, Bucureşti, 1992 – 197247. Gheţău, Vasile, Scăderea numărului populaţiei şi îmbătrânirea demografică – una din marile

sfidări ale României la începutul secolului XXI, „Populaţie & Societate”, supliment nr. 1, 2001.48. Guthrie, J., Garnes, W., Pierce, L., - School finance and educational policy, Second edition, Allyn

and Bacon, 199849. Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, prin care au fost nominalizate 8 judeţe pilot (Brăila, Cluj,

Dolj, Harghita, Iasi, Neamţ, Satu-Mare si Sibiu;50. Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004, privind aprobarea normelor metodologice de administrare si

finanţare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţele pilot; 51. Hotărârea de Guvern nr. 224/2005 privind numirea şi salarizarea directorilor şi a directorilor

adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar;52. Hotărârea Guvernului României nr. 1488/200453. Hotărârea Guvernului României nr.1432/200454. Illich, I. - Une societe sans ecole, Edition du Seuil, Paris, 197155. Iosifescu, S. (coord.) - Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti, ISE

- MEC, 200156. Iosifescu, Şerban – Managementul în contextual descentralizării în Patru exerciţii de politică

educaţională, Editura Educaţia 2000+, Humanitas Educaţional, Colecţia Politici Educaţionale, Bucureşti, 2006

57. Isopescu, V., Raduleac, E. - Concluziile studiului comparativ privind structurile de decizie din sistemul de învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 1994

58. Ivan,G., Brâncoveanu, R. - Descentralizarea reformei învăţământului, Revista de pedagogie, nr. 9\1991

59. Jinga Ioan, Istrate Elena - Manual de pedagogie, Editura All Educaţional, Bucureşti, 200160. Kant, Imanuel - Tratat de pedagogie, Iaşi, Editura Agora, 199261. Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr.

204/23 aprilie 200162. Legea învăţământului nr. 84/199863. Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) publicată în

Monitorul Oficial nr. 27/6 feb. 192464. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată

în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 200265. Legea nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la

asociaţii şi fundaţii, pubicată în Monitorul Oficial nr. 656/25 iul. 200566. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului67. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;68. Legea nr. 349/2004 de modificare si completare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul Personalului

Didactic; 69. Legea nr. 354/2004 de modificare si completare a Legii învăţământului nr. 84/1995;

70. Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale71. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/200672. Macbeth, Al., (coordonator) şi colaboratorii, L'enfant entre l'école et sa famille. Rapport sur les

relations entre l'école et la famille dans les pays des Communautés Européennes. Bruxelles, Comisia comunităţilor europene, Colecţia Studii, Seria Educaţie, nr. 13, 1984

73. Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Regulamentul şcolar74. Miroiu, A., (coord.) – Învăţământul românesc azi – studiu de diagnoză, Editura Polirom, Iaşi, 199875. Mitrofan I, Ciupercă C, - Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Editura Edit

Press, Bucureşti, 199876. Mitter, W., - The school in the local community: autonomy and responsibility, General raport,

Concil for cultural cooperation Strasburg, 199377. Monteil, J.-M.- Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 199778. Neacşu, I., (coord.) – Şcoala românească în pragul mileniului trei, Editura Paideia, Bucureşti,

199879. Niel, Mathilda - Drama eliberării femeii, Editura Politică, Bucureşti, 1994,80. Novak, C., (coord.), - Cartea albă a reformei învăţământului, Ed. Alternative, Bucureşti, 199881. Oprea Crenguţa Lăcrămioara - Pedagogie. Alternative metodologice interactive interactive în

http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf82. Ordin al Ministrului Educaţiei Nr.4496 / 11.08.200483. Ordin de ministru comun Ministerul Educaţiei si Cercetării (nr. 5004/31.04.2006) si Ministerul

Administraţiei si Internelor (nr. 1423/31.08.2006), privind organizarea si derularea fazei-pilot a proiectului “Managementul financiar si administrativ al scolii într-un mediu descentralizat”

84. Ordin de ministru nr. 157/15.01.2007, privind aprobarea Echipei de proiect la nivelul Ministerul Educaţiei si Cercetării si a Echipelor de coordonare la nivel de judeţ, precum si Planul de acţiuni al proiectului

85. Ordin de ministru nr. 5671, privind numirea Grupului de Coordonare pentru organizarea si desfăsurarea fazei pilot „Managementul administrativ si financiar al şcolii într-un mediu descentralizat”;

86. Ordonanţa de Guvern nr. 26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/31 ian. 2000

87. Osterrieth, P., Copilul si familia, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 197388. Pârnuţă, Gh. – Istoria învăţământului şi gândirea pedagogică din Ţara Românească Secolul XVII

– XIX, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 197189. Păun, Emil - Şcoala – o abordare sciopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 199990. Popescu, Ion; Bondrea, Aurelian; Constantinescu Mădălina – Dezvoltarea durabilă O perspectivă

românească, Editura Economică, Bucureşti, 200591. Potolea Dan (coord.) - Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Editura

Polirom, Iaşi, 200292. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – Şcoală şi comunitate Ghid pentru profesori, Colecţia educaţia

2000+, editura Humanitas Educaţional, Bucureşti 200293. Sandi, A., (coord.) - Analiza structurilor de decizie în vederea descentralizării sistemului

românesc de învăţământ, Institutul de ştiinţele educaţiei, Bucureşti, 1992-199494. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 200595. Sandu, Dumitru (coord.) – Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iaşi, 200796. Simion Maria - Profilul demografic al României în

http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf97. Stanciu, I. Gh. - Şcoala şi doctrinele pedagogice în secolul XX, Bucureşti, E.D.P., 199598. Stăiculescu, Camelia – Solicitarea cu success a fondurilor europene, Forum Media Publishing,

Bucureşti, 200399. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – familie”, în volumul Managementul

grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2007100. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale,

în volumul Schimbarea Paradigmei în Teoria şi Practica Educaţională, volumul II, Chişinău, Republica Moldova

101. Stăiculescu, Camelia, Râşnoveanu Adriana - Managementul proiectelor cu finanţare externă în domeniul educaţional, în Pleşanu, T.,I., Kraft L. (coord.), Managementul cunoaşterii: proiecte, sisteme, tehnologii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007

102. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – comunitate, în Spaţiul sud-est european în contextul globalizătii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007

103. Stăiculescu, Camelia - Premise teoretice şi practice ale descentralizării sistemului de învăţământ în Lefter V., Râpan F., Maloş G., Ciobanu O (coord.), Educaţie şi instruire - calitate, etică, descentralizare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2006

104. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – familie în Jinga I., Ciobanu O., Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2006

105. Stănciulescu, Elisabeta - Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996106. Străinescu, Ioan; Ardelean, Ben-Oni – Managementul ONG, Editura Didactică şi Pedagogică,

R. A., Bucureşti 2007107. Toth Georgiana, Toth Alexandru, Voicu Ovidiu, Mihaela Ştefănescu - Efectele migratiei: copiii

rămaşi acasă, www.soros.ro, Bucureşti, 2007108. Văideanu, George - Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti, 1998109. Vlăsceanu Mihaela – Organizaţii şi comportament organizaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2003110. Vlăsceanu Mihaela – Sectorul non-profit. Contexte, organizare, conducere, Bucureşti, Editura

Paideea, 1996111. Voiculescu, Florea - Analiza resurse – nevoi şi managementul strategic în învăţământ,

Editura Aramis, 2004112. Zamfir C., Vlăsceanu L. – Dicţionar de sociologie, Editura Babal, Bucureşti, 1993113. Zamfir Cătălin, Stănescu Simona (coord.) – Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom,

Iaşi, 2007114. Zani, Bruna; Palmonari Augusto (coordonatori) - Manual de psihologia comunităţii, Editura

Polirom, Iaşi, 2003

Webgrafie:115. http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf 116. http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC12/06%20beguni.pdf 117. http://edu.ro 118. http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalitate 119. http://www.1educat.ro 120. http://www.afaceriagricole.net/localitate/2135-Balesti.html 121. http://www.beclocale2008.ro/documm/ 122. http://www.brasov.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1012&lacas=true 123. http://www.copii.ro/ 124. http://www.corectonline.ro/stiri.php?id_meniu=1&&id_stire=3515 125. http://www.crestinortodox.ro/

Festivalul_oratoric_Sf__Ioan_Gura_de_Aur_si_a_desemnat_castigatorii-135-6569.html126. http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro 127. http://www.edu.ro 128. http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8263/Dosar-

Natalitatea-in-cadere-libera-in-Romania-si-in-lume.html129. http://www.europa.eu.int/comm/education/elearning/ 130. http://www.fundatia-smb.ro/gradinita-si-scoala.php 131. http://www.guv.ro/obiective/mec/program-educatie-sanatate.pdf 132. http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf 133. http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx 134. http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf 135. http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/relatia_cu_ong_urile_2.html 136. http://www.politiaromana.ro/Prevenire/programe_in_derulare.htm 137. http://www.primariasector1.ro 138. http://www.recensamant.ro/datepr/tbl6.html 139. http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortodox/scurt-istoric-al-bisericii-ortodoxe-romane/biserica-din-

tara-romaneasca-si-moldova-in-evul-mediu/140. http://www.see-educoop.net/portal/id_workshop_bukaresta.html 141. http://www.unesco.org/education/portal/e_learning/index.shtml 142. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf 143. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf 144. https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAN101A 145. www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=4564 146. www.fdsc.ro 147. www.iccv.ro 148. www.soros.ro