rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_ro_ioana-borcan2.pdfau...

36
1 Rezumat teză de doctorat Titlu: Implicaţii ale practicilor UE de evaluare. Analiza Noului Cadru de Concepte şi Recomandări pentru Monitorizarea şi Evaluarea Politicii de Coeziune în Perspectiva Financiară 2014-2020 Domeniu: Ştiinţe Politice – Relaţii Internaţionale Autoare: Drd. Ioana Borcan Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. Iordan Gh. Bărbulescu Prin lucrarea de faţă mi-am propus să analizez practicile de evaluare recomandate la nivelul Uniunii Europene şi posibilele implicaţii ale acestora asupra rezultatelor şi recomandărilor formulate. Mai exact, prin intermediul său, am dorit construirea unui model de analiză a asumpţiilor teoretice existente în spatele practicilor de evaluare, şi aplicarea acestuia evaluărilor solicitate de către Comisia Europeană în privinţa Politicii de Coeziune din perspectiva financiară 2007-2013, dar şi specificaţiilor din noul Ghid de concepte şi recomandări privind monitorizarea şi evaluarea FEDR şi FC în perspectiva financiară 2014-2020. Aici, ar putea fi ridicată întrebarea „de ce este relevant să cunoaştem şi să analizăm asumpţiile teoretice din spatele practicilor de evaluare, în general, şi a celor recomandate la nivelul Uniunii Europene, în particular?”. Prin includerea anumitor criterii în termenii de referinţă, grupurile interesate (în cazul de faţă, Comisia Europeană, reprezentanţi ai instituţiilor de la nivel naţional, regional şi local, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţi ai mediului privat, etc.) decid ce poate fi considerat ca fiind valoros sau nu. Acest lucru se întâmplă şi în cazul ghidurilor furnizate de către Comisia Europeană, atunci când recomandă prin intermediul acestora anumite practici şi direcţii de evaluare. Astfel, atunci când Comisia recomandă în Ghidul de evaluare şi monitorizare al Fondului European de Coeziune şi Fondului European de Dezvoltare Regională concentrarea pe rezultate, înseamnă că acestea sunt considerate ca fiind mai importante de urmărit de către evaluatori. Mai mult, în spatele acestei decizii se pot afla implicaţii multiple şi, de asemenea, poate genera efecte diverse la nivelul statelor membre. De exemplu, de la o perspectivă financiară la alta, practicile de evaluare recomandate în cazul Politicii de Coeziune au înregistrat o serie de schimbări, pe care le abordez mai pe larg alături de motivele care au dus la realizarea acestora în capitolul dedicat evoluţiei Politicii de Coeziune şi practicilor de evaluarea aferente acesteia.

Upload: others

Post on 11-Mar-2020

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

1

Rezumat teză de doctorat

Titlu: Implicaţii ale practicilor UE de evaluare. Analiza Noului Cadru de Concepte şi

Recomandări pentru Monitorizarea şi Evaluarea Politicii de Coeziune în Perspectiva

Financiară 2014-2020

Domeniu: Ştiinţe Politice – Relaţii Internaţionale

Autoare: Drd. Ioana Borcan

Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. Iordan Gh. Bărbulescu

Prin lucrarea de faţă mi-am propus să analizez practicile de evaluare recomandate la nivelul

Uniunii Europene şi posibilele implicaţii ale acestora asupra rezultatelor şi recomandărilor

formulate. Mai exact, prin intermediul său, am dorit construirea unui model de analiză a

asumpţiilor teoretice existente în spatele practicilor de evaluare, şi aplicarea acestuia evaluărilor

solicitate de către Comisia Europeană în privinţa Politicii de Coeziune din perspectiva

financiară 2007-2013, dar şi specificaţiilor din noul Ghid de concepte şi recomandări privind

monitorizarea şi evaluarea FEDR şi FC în perspectiva financiară 2014-2020.

Aici, ar putea fi ridicată întrebarea „de ce este relevant să cunoaştem şi să analizăm

asumpţiile teoretice din spatele practicilor de evaluare, în general, şi a celor recomandate la

nivelul Uniunii Europene, în particular?”. Prin includerea anumitor criterii în termenii de

referinţă, grupurile interesate (în cazul de faţă, Comisia Europeană, reprezentanţi ai

instituţiilor de la nivel naţional, regional şi local, organizaţii neguvernamentale,

reprezentanţi ai mediului privat, etc.) decid ce poate fi considerat ca fiind valoros sau

nu. Acest lucru se întâmplă şi în cazul ghidurilor furnizate de către Comisia Europeană,

atunci când recomandă prin intermediul acestora anumite practici şi direcţii de evaluare.

Astfel, atunci când Comisia recomandă în Ghidul de evaluare şi monitorizare al Fondului

European de Coeziune şi Fondului European de Dezvoltare Regională concentrarea pe

rezultate, înseamnă că acestea sunt considerate ca fiind mai importante de urmărit de către

evaluatori. Mai mult, în spatele acestei decizii se pot afla implicaţii multiple şi, de asemenea,

poate genera efecte diverse la nivelul statelor membre. De exemplu, de la o perspectivă

financiară la alta, practicile de evaluare recomandate în cazul Politicii de Coeziune au

înregistrat o serie de schimbări, pe care le abordez mai pe larg alături de motivele care au dus

la realizarea acestora în capitolul dedicat evoluţiei Politicii de Coeziune şi practicilor de

evaluarea aferente acesteia.

Page 2: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

2

De ce am ales evaluările realizate în cazul Politicii de Coeziune şi nu aferente unei alte

politici europene? Fondul European de Dezvoltare Regională, care alături de Fondul de

Coeziune şi celelalte fonduri structurale se află la baza Politicii de Coeziune, a fost creat în

1975 cu scopul de a contrabalansa predominanţa politicii agricole comune şi de a combate

şomajul structural existent la acel moment în statele membre. Iar de atunci, acestea au tins să

fie extinse unui număr tot mai ridicat de domenii şi chiar să depăşească PAC din punct de

vedere al alocării financiare. Prin urmare, am ales această politică pe de-o parte, datorită

volumului ridicat de resurse alocate, dar şi datorită faptului că aceasta a ajuns să fie una

dintre politicile cele mai intens evaluate de la nivelul UE (Bachtler şi Wren, 2006). De altfel,

am putea spune că intensitatea cu care se realizează evaluări în acest caz, se datorează tocmai

procentului ridicat de resurse alocate. Resursele financiare investite în intervenţiile aferente

politicii de coeziune trebuiesc justificate şi legitimate în faţa cetăţenilor contibuabili. Iar

evaluarea reprezintă poate cel mai bun instrument capabil să indice raportul dintre resursele

cheltuite şi rezultatele obţinute.

Numai că, în opinia mea şi după cum au susţinut şi numeroşi teoreticieni din domeniu,

evaluarea poate furniza chiar mai multe beneficii, reflectate în funcţiile şi scopurile sale. De

exemplu, în Ghidul EVALSED elaborat de către Comisia Europeană sunt recunoscute

următoarele scopuri ale evaluării: responsabilitatea financiară (accountability), planificare/

eficienţă, îmbunătăţirea implementării, dobândirea de cunoaştere, şi întărirea capacităţii

administrative. Iar în capitolul 6, analizez pe larg aspectele ce ţin de şi implicaţiile scopurilor

evaluării, în special prin raportarea acestora la celelalte elemente ale modelului de analiză

construit. Pe de altă parte, toate cele 10 elemente ale modelului se află în relaţie de

interdependenţă, influenţându-se reciproc unele pe celelalte. Iar modul în care acestea sunt

combinate reprezintă un element de noutate adus de către lucrarea de faţă. Mai ales în

condiţiile în care aceasta urmăreşte să vadă în ce măsură abordarea teoretică din spatele

practicilor de evaluare sunt interconectate cu scopurile asumate de către evaluările aferente.

Subiectul abordat este analizat în cadrul a 9 capitole care includ atât referiri la stadiul

cercetărilor deja realizate în domeniu, cât şi o cercetare de birou şi o analiză a datelor

empirice colectate din rândul a 45 de evaluatori din România, dar şi de la nivel european şi

nivel internaţional. În capitolul 1 fac o introducere cu privire la subiectul lucrării şi expun o

serie de aspecte privind justificarea şi relevanţa temei alese, şi realizez o descriere a

metodologiei folosite în analiză. În cel de-al doilea capitol arăt cum anumite prezumţii

specifice teoriilor integrării, Europenizării şi neoinstituţionalismului istoric descriu relaţia

Page 3: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

3

existentă între instituţiile UE, şi în special Comisia Europeană, şi teoriile despre

componentele programelor specifice Politicii de Coeziune. Pe de altă parte, demersul meu de

cercetare se fundamentează într-o anumită măsură pe ideea că aceste teorii sunt influenţate în

mod puternic de către instituţiile Uniunii Europene.

Ulterior, în capitolul 3, dedic atenţie celor mai frecvent întâlnite paradigme şi abordări din

evaluare (pozitivismul, realismul şi constructivismul), precum şi implicaţiilor avute de

alegerea uneia dintre acestea în ghidarea practicilor de evaluare. Însă, tot aici, am ales să

dedic un subcapitol separat şi abordării evaluării bazate pe teorie, întrucât sunt de părere că

toate evaluările ar trebui să analizeze teoria programului şi logica din spatele procesului de

implementare şi a rezultatelor obţinute. Prin utilizarea acestei abordări putem ştii mai bine ce

fel de intervenţii funcţionează şi cum, iar prin construirea unei viziuni sistemice cu privire la

programele implementate, putem câştiga mult mai multă cunoaştere, spre deosebire de

situaţia în care ne-am concentra exclusiv pe rezultate. Prin urmărirea pas cu pas a procesului

de implementare şi a relaţiilor de cauzalitate putem să îmbunătăţim performanţele şi modul

de implementare al unui program.

În capitolul 4, descriu şi analizez evoluţia în timp a politicii europene de coeziune, precum şi

orientările din evaluarea acesteia. Tot aici, descriu reţeaua actorilor implicaţi în procesul de

evaluare şi includ o serie de consideraţii cu privire la politica de coeziune în perioada de

programare 2014-2020 şi la noul cadru cu concepte şi recomandări privind evaluarea şi

monitorizarea acesteia. Toate acestea, pentru ca, în cel de-a cincilea capitol, să descriu şi să

analizez elementele noului model de analiză a practicticilor de evaluare, precum şi relaţiile

care se stabilesc între acestea.

Pentru construcţia modelului de analiză am pornit de la elementele modelului realizat de

către autorii Hoerner şi Stephenson (2011) – asumpţii epistemologice, metodologie, tipul de

abordare (de sus în jos sau de jos în sus/ abordare micro sau macro), implicarea grupurilor de

interese şi rolul evaluatorului, cărora le-am adăugat alte cinci dimensiuni de analiză pe care

le-am considerat ca fiind necesare în vederea realizării unei analize mai în profunzime a

asumpţiilor teoretice ce stau la baza practicilor de evaluare şi a implicaţiilor acestora –

ontologie, relaţiile de cauzalitate, atitudinea faţă de valori, scopul evaluării şi tipul de

învăţare. Astfel, în capitolul 5 am analizat pe rând fiecare element menţionat şi am descris

rolul acestora în modelul de analiză, din punct de vedere al informaţiilor pe care ni le pot

furniza despre practicile de evaluare.

Page 4: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

4

Mai departe, am ales să dedic un capitol special scopurilor evaluării şi relaţiei acestora cu

tipul de învăţare, tocmai datorită rolului important pe care aceste două elemente le au în

contextul modelului de evaluare, dar şi pentru o expunere mai pe larg a raţiunilor existente în

spatele scopurilor enunţate de către Comisia Europeană în Ghidul EVALSED, şi pentru a

analiza mai în profunzime modul în care sistemul construit de către autorul Richard

Hummelbrunner (2015) se aplică în cazul de faţă. După care, arăt cum modelul de analiză

elaborat poate fi aplicat, prin analiza unui pachet de lucru din perspectiva financiară 2000-

2006 şi a altor 7 pachete de lucru din perspectiva financiară 2007-2013. În total, există 15

pachete de lucru formate din termeni de referinţă şi raport final de evaluare aferente

intervalului 2007-20131, însă la momentul realizării analizei nu erau toate disponibile pe

pagina de internet a Comisiei Europene. În secţiunea dedicată metodologiei am menţionat

mai multe despre criteriile pe baza cărora am ales cele 7 pachete de lucru în vederea analizei.

Iar pentru realizarea unei analize mai comprehensive, recomand continuarea cercetării prin

includerea tuturor pachetelor de lucru aferente perioadei.

În continuare, lucrarea include şi un capitol de analiză statistică şi analiză calitativă a

răspunsurilor obţinute în urma aplicării unui chestionar mai multor evaluatori de la nivel

naţional, european şi internaţional. Din cele 49 de răspunsuri obţinute, 45 au fost considerate

valide şi, drept urmare, au fost incluse în procesul de analiză. Menţionez că, printre

respondenţi, s-au aflat în special evaluatori din România şi din Spania, dar şi profesionişti de

la nivel internaţional, ale căror nume sunt bine-cunoscute în domeniu. Şi, după cum reiese,

din analiză, nivelul de experienţă al respondenţilor este preponderent unul ridicat. Identitatea

respondenţilor a fost anonimă, iar cei care doresc să consulte baza de date pe care a fost

fundamentată cercetarea îi pot scrie autoarei la următoarele adrese de e-mail:

[email protected]; [email protected].

În capitolul 9, sunt formulate o serie de concluzii rezultate în urma cercetării, precum şi o

serie de recomandări construite pe baza acestora din urmă.

Metodologie

Într-un articol din 2012, autorii Hoerner şi Stephenson publică rezultatele cercetării pe care

au realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici în cadrul UE.

1 A se vedea Anexa nr. 1 – Pachete de lucru Politica de Coeziune 2007-2013.

Page 5: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

5

Mai specific, aceştia analizează 3 evaluări solicitate de către Comisia Europeană pe baza unui

model de analiză elaborat de către aceştia. Spre deosebire de aceştia, am ales să construiesc

un model mai elaborat, pe baza a 10 caracteristici (faţă de cele 5 caracteristici propuse de

către cei doi autori) pentru o analiză mai în profunzime a practicilor de evaluare la nivelul

UE. Cele 10 caracteristici (ontologie, epistemologie, metodologie, tip de abordare, relaţiile de

cauzalitate, implicarea grupurilor de interese, atitudinea faţă de valori, rolul evaluatorului,

scopul evaluării şi tipul de învăţare) sunt abordate pe larg în capitolul 5 referitor la modelul

de analiză a practicilor de evaluare dezvoltat şi aplicat în această teză.

Obiectiv general

- să analizez abordările teoretice specifice practicilor de evaluare de la nivelul UE.

Obiective specifice

- să analizez practicile de evaluare din cadrul UE cu privire la politica de coeziune în

perspectiva financiară 2007-2013, dar şi cu privire la implicaţiile avute de către

practicile propuse pentru 2014-2020;

- să analizez modul în care este perceput scopul evaluării la nivelul instituţiilor UE, în

cadrul altor organizaţii internaţionale şi din cadrul statelor membre, ce activează în

domeniul evaluării, precum şi din punct de vedere al evaluatorilor;

- să analizez perspectivele evaluatorilor cu privire la practicile de evaluare recomandate

de către CE.

Metode folosite:

consultarea literaturii de specialitate cu privire la următoarele subiecte:

neoinstituţionalism şi integrare europeană, abordările teoretice şi metodele folosite în

evaluarea Politicii de Coeziune, evaluarea bazată pe teorie, scopurile evaluării şi tipuri

de învăţare;

cercetare de birou – analiză de documente în cazul termenilor de referinţă şi

rapoartelor iniţiale sau finale de evaluare – aferente a 7 pachete de lucru (a se vedea

Anexa nr. 1 cu lista pachetelor de lucru analizate);

colectare de date primare prin metoda anchetei sociologice – instrument: grilă

chestionar;

Page 6: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

6

analiză de date primare – analiză cantitativă şi calitativă a răspunsurilor obţinute în

urma aplicării instrumentului – scop: de explorare şi aprofundare a anumitor aspecte

urmărite prin intermediul celorlalte metode.

Limite

Pentru prima parte a cercetării, am aplicat modelul de analiză în cazul a 7 pachete de lucru

constând în: 6 dintre acestea – seturi de termeni de referinţă şi rapoarte finale de evaluare; iar

cel de-al şaptelea este alcătuit din documentul conţinând termenii de referinţă şi raportul

iniţial de evaluare, întrucât raportul final încă nu fusese publicat pe pagina de internet a

Comisiei (până la data de 30 august).

Chestionarul a fost trimis potenţialilor respondenţi în luna August 2016 şi în prima parte a

lunii Septembrie 2016. Data până la care am colectat răspunsuri este 9 septembrie. În acest

interval am primit 49 de răspunsuri, însă am fost nevoită să exclud 4 formulare de răspuns

datorită faptului că erau incomplete.

Limitări

În cazul raportului final de evaluare aferent pachetului de lucru nr. 8 – Eficienţă energetică,

nu am analizat şi documentele conţinând studiile de caz deoarece acestea nu erau publicate pe

pagina de internet a CE. În cazul celorlalte pachete de lucru, am analizat şi metodologia

aferentă acestora, acolo unde evaluarea includea respectiva metodă.

O altă limitare se datorează faptului că nu sunt membră a Societăţii Europene de Evaluare şi

nici a Asociaţiei Americane de Evaluare. Ambele ar fi putut fi de folos în vederea trimiterii

chestionarului către un număr mai ridicat de evaluatori de la nivel european şi internaţional.

Însă, datorită sumelor ridicate care ar fi fost necesare în vederea dobândirii calităţii de

membru, am ales să folosesc mai degrabă grupurile profesionale din domeniul evaluării de pe

platforma socială online LinkedIN. Mai jos, este descrisă mai pe larg metodologia folosită în

cazul anchetei sociologice, iar chestionarul propriu-zis poate fi consulta în Anexa nr.3.

Metodologie anchetă sociologică

Prin intermediul acestei anchete sociologice, doresc să aflu mai multe despre cum se

raportează evaluatorii faţă de termenii de referinţă, dar şi despre metodele de evaluare pe care

le preferă şi pe care le folosesc. O atenţie sporită o voi acorda scopurilor evaluării pe baza

cărora aceştia îşi ghidează activitatea. Iniţial, intenţionam să folosesc metoda interviului, însă

Page 7: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

7

datorită faptului că exista posibilitatea ca un număr ridicat de respondenţi să se fi aflat deja în

perioada de concediu2 sau ca aceştia să fie mai reticenţi în a ne întâlni pentru realizarea

interviurilor, am decis transformarea grilei de interviu într-un chestionar. Iar pentru a putea

înregistra opinii şi perspective ale evaluatorilor vizavi de subiectele abordate, am ales să

folosesc modelul de scală dezvoltat de către cercetătorul Rensis Likert. Astfel, am ales să

folosesc modelul scalei Likert în cinci puncte după cum urmează: Acord total (1); Acord (2);

Neutru (3); Dezacord (4); Dezacord total (5).3 Avantajul utilizării acestui design de cercetare

constă în faptul că permite analiza calitativă de date colectate prin metode cantitative.

Link-ul pentru completarea chestionarului a fost trimis tuturor persoanelor care activeaza în

domeniul evaluării din baza de date de contact personale ale autoarei şi prin mesaj pe portalul

social Linkedin tuturor contactelor autoarei, care lucrează în domeniu. Mai mult, un anunţ

conţinând link-ul către formularul în cauză a fost publicat şi pe pagina de Linkedin a autoarei

şi pe paginile aferente mai multor grupuri profesionale din evaluare din cadrul aceleiaşi reţele

sociale profesionale4.

Întrebările folosite în cadrul chestionarului au fost grupate în domeniul următoarelor

dimensiuni de analiză:

Scopul evaluării

Q12: Care este scopul evaluării în opinia dumneavoastră? Variante de răspuns:

responsabilitatea financiară; luarea deciziilor; învăţarea şi dobândirea de cunoaştere;

îmbunătăţirea programelor; întărirea capacităţii administrative/ organizaţionale; altele (vă

rog, specificaţi).

Menţionez că, în acest caz, evaluatorii au putut opta pentru mai multe variante de răspuns, şi

că acestea din urmă s-au bazat pe cele cinci scopuri ale evaluării enunţate în Ghidul

EVALSED.

Tipul de metode/instrumente şi tehnici preferate/ utilizate de către evaluatori şi

motivele pentru care le-au folosit

2 Chestionarul a fost trimis respondenţilor în luna august 2016. 3 În engleză: Strongly agree (1); Agree (2); Neutral (3); Disagree (4); Strongly disagree (5). 4 De exemplu: American Evaluation Association (19 456 membri); Monitoring and

Evaluation Professionale (43 106 membri); Balkan Forum of Evaluators (228 membri).

Page 8: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

8

Această dimensiune de analiză este adresată în mod direct prin întrebările Q14 şi Q15, şi

indirect de cele 9 subpuncte din Q165.

Q14: Ce metode folosiţi/ aţi folosit de obicei în procesul de evaluare?

Q15: Ce instrumente de colectare a datelor folosiţi/ aţi folosit în procesul de evaluare?

Iar Q16 urmăreşte să identifice motivaţiile din spatele utilizări anumitor metode de

evaluare sau tehnici şi instrumente de colectare a datelor.

Utilizarea evaluării

Q17: Dumneavoastră aţi fost cel/ cea responsabil/ă pentru diseminarea rezultatelor

evaluării?;

Q18: Dacă da, ce grupuri aţi vizat pentru diseminarea rezultatelor evaluării? Variante

de răspuns: decidenţi; solicitanţi ai evaluării/ clienţi; publicul larg; nu este cazul;

grupuri specifice (vă rog daţi exemple);

Şi cele 10 subpuncte din cadrul Q19, prin care este urmărită înregistrarea opiniilor

evaluatorilor vizavi de scopurile în care au fost utilizate rezultatele evaluării la nivel

naţional şi european.

Paradigme şi abordări teoretice preferate/ folosite

Q20: Consideraţi că activitatea dumneavoastră în domeniul evaluării este ghidată de

anumite paradigme şi abordări teoretice din domeniu?

Q21: Dacă da, vă rog să menţionaţi care sunt acestea şi câteva motive pentru care aţi

ales să le folosiţi.

Suplimentar, chestionarul urmăreşte să afle şi în ce măsură sunt evaluatori participanţi

familiarizaţi cu noul ghid de monitorizare şi evaluare a politicii de coeziune în perspectiva

financiară 2014-2020, dar şi cu metodele de evaluare de impact recomandate prin intermediul

acestuia: evaluarea de impact de tip contrafactual şi evaluarea de impact bazată pe teorie.

De asemenea, la începutul formularului sunt incluse şi o serie de întrebări care urmăresc

aflarea de date socio-demografice despre respondenţi, dar şi despre ţara de origine şi de

reşedinţă, despre sursele de informare ale acestora cu privire la domeniul evaluării, şi

apartenenţa acestora în cadrul anumitor organizaţii şi societăţi profesionale specifice. Astfel,

Q1-11 sunt după cum urmează:

5 A se vedea Anexa nr. 3: Grilă chestionar evaluator.

Page 9: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

9

Q1: Domeniul de activitate (întrebare deschisă)6;

Q2: Nivelul experienţei în domeniul evaluării (0-3 ani; 3-5 ani; 5-10 ani; mai mult de

10 ani);

Q3: Vârsta (18-24; 25-34; 35-44; 45-54; 55-64; 65-74; 75 sau mai mult;

Q4: Gen (feminin sau masculin);

Q5: Ţara de origine (întrebare deschisă);

Q6: Ţara de reşedinţă (întrebare deschisă);

Q7: Nivel cel mai înalt de educaţie urmat (licenţă, master, doctorat, altul);

Q8: În ce domeniu de studiu aţi primit diploma pentru cel mai înalt nivel de studiu?

(întrebare deschisă);

Q9: Aţi participat la realizarea de evaluări la __? (nivel local, nivel naţional, nivel

european; nivel internaţional; toate variantele de răspuns);

Q10: Sunteţi membru/ membră a unei asociaţii din domeniul evaluării de la __?

(nivel naţional, nivel european, nivel internaţional, toate variantele de mai sus, nu sunt

înregistrat/ă în nicio asociaţie de profil.

Q11: Din ce surse vă informaţi despre ultimele evoluţii şi ştiri din domeniu? Variante

de răspuns: cărţi/ jurnale academice; grupuri de discuţii şi forumuri puse la dispoziţie

de asociaţiile din care fac parte; alte grupuri de discuţii şi forumuri; buletine

informative trimise de asociaţiile din care fac parte; cursuri de formare profesională;

altele (vă rog specificaţi).

Prin intermediul corelării răspunsurilor primite la întrebările Q5 şi Q6 cu răspunsurile

înregistrate cu privire la practicile şi paradigmele de evaluare preferate şi/sau folosite de către

respondenţi, intenţia a fost de a explora o serie de aspecte cu privire la scopurile evaluării

pentru care aceştia şi-au manifestat opţiunea şi scopurile evaluării urmărite în cadrul

organizaţiilor ce îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi state ca şi respondenţii.

6 Aceasta funcţionează şi ca întrebare filtru, pentru a mă asigura că respondenţi activează în

domeniul evaluării sau alte domenii conexe.

Page 10: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

10

Concluzii analiză răspunsuri anchetă sociologică

Scopuri

evaluare

responsabilitate

financiară

luare

decizii

întărirea

capac.admin.

îmbunătăţirea

politicilor/progr.

cunoaştere/

învăţare

Nivel naţ CE naţ CE naţ CE naţ CE naţ CE

Procent

acord &

acord total

30.8 66.6 41.6 38.5 25 46.2 50 61.6 66.7

Procent

dezacord &

dezacord

total

23.1 16.7 25 30.8 33.3 23.1 25 7.7 25

Neutru 46.2 16.7 33.3 30.8 41.7 30.8 25 30.8 8.3

Tabel nr.1: Scopurile evaluării

Dacă ar fi să realizăm câte un top al scopurilor evaluării la nivel naţional şi la nivel de

evaluări solicitate de către CE, vom obţine următoarele rezultate. În cazul evaluărilor

realizate la nivel naţional ordinea importanţei este următoarea: dobândirea de cunoaştere şi

învăţare; îmbunătăţirea politicilor şi programelor; întărirea capacităţii administrative/

organizaţionale; şi, pe ultimul loc, responsabilitatea financiară. Iar în cazul evaluărilor

solicitate de către CE, topul ar fi după cum urmează: dobândirea de cunoaştere şi învăţare

(66.7%); responsabilitatea financiară urmează îndeaproape (66.6%); îmbunătăţirea politicilor

şi programelor (50%); luarea deciziilor (41.6%); iar întărirea capacităţii administrative se

poziţionează pe ultimul loc (25%), aflându-se chiar la o distanţă procentuală mare faţă de

scopurile dinainte.

Astfel, în ambele cazuri dobândirea de cunoaştere şi învăţarea reprezintă cel mai important

scop de urmat prin evaluare. De altfel, şi îmbunătăţirea programelor şi politicilor reprezintă

un scop important din punct de vedere al tuturor evaluatorilor chestionaţi. Însă o diferenţă

notabilă între cele două categorii se remarcă în privinţa scopului privind responsabilitatea

financiară (accountability). În timp ce 66.6% dintre evaluatorii care au participat la evaluări

solicitate de CE declară că acestea din urmă urmăresc asigurarea responsabilităţii financiare,

doar 30.8% dintre cei care au participat la evaluări derulate la nivel naţional sunt de acord că

acest scop este urmărit în cadrul respectivelor evaluări.

Pe de altă parte, scopul care a înregistrat cele mai ridicate procente de dezacord la ambele

niveluri – naţional şi european (30.8%, respectiv 33.3%), este cel referitor la întărirea

capacităţii administrative/ organizaţionale. Orientarea mai scăzută a evaluărilor solicitate de

Page 11: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

11

CE pe acest scop reiese, de altfel, şi din analiza termenilor de referinţă şi rapoartelor de

evaluare ex-post pentru programele implementate în perspectiva financiară 2007-2013. În

cadrul respectivelor documente, acest scop nu a fost asumat în mod explicit, ci, după cum am

concluzionat în analiză, reiese din anumite activităţi presupuse de procesul de evaluare, cum

ar fi sesiunile de consultare a AM-urilor şi a reprezentanţilor CE cu privire la rezultatele

evaluării.

Pentru a analiza mai în profunzime motivele care stau în spatele anumitor diferenţe

înregistrate, de exemplu, cum se întâmplă şi în cazul scopului privind responsabilitatea

financiară, recomand realizarea şi de interviuri în profunzime cu evaluatorii şi aplicarea unui

chestionar unui număr mai ridicat de respondenţi, pentru un grad mai ridicat de

reprezentativitate.

Pe de altă parte, pentru a afla ce tipuri de metode sunt indicate de către evaluatorii

respondenţi ca fiind utilizate cel mai mult, am realizat o analiză a răspunsurilor acestora

oferite la Q14. Iar pentru a putea realiza şi o analiză statistică acestora am optat pentru o

codificare a răspunsurilor primite în funcţie de următoarele categorii: a) metode cantitative;

b) metode mixte + metode cantitative; c) metode mixte; d) metode mixte + metode calitative;

e) metode calitative. Astfel, variantele de răspuns iau oarecum forma unei scale de tip Likert,

în care limitele sunt reprezentate de metodele cantitative, pe de o parte, şi metodele calitative,

în cealaltă parte, iar metodele mixte reprezintă centrul scalei.

Un exemplu al modului în care am realizat codificarea răspunsurilor deschise primite este:

atunci când un respondent a spus că preferă utilizarea atât de metode calitative, cât şi

cantitative, am încadrat răspunsul său la varianta c), metode mixte. Iar în cazul variantelor de

răspuns de tipul b) metode mixte + metode cantitative, şi d) metode mixte + metode

calitative, am inclus formulările care făceau referire în mod explicit la metode mixte de

evaluare, dar care includeau în plus şi menţiuni cu privire la metode calitative sau cantitative.

Cantitativ Calitativ Mixte

Mixte +

calitative

Mixte +

cantitative

e

Page 12: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

12

Tabelul nr.2: Codificare răspunsuri Q14 – Tipuri de metode de evaluare utilizate

preponderent

Figura nr.1: Codificare răspunsuri Q14 – Tipuri de metode de evaluare utilizate preponderent

Din tabelul şi figura de mai sus se poate observa predominanţa metodelor calitative şi a celor

mixte de evaluare. 39.5% dintre răspunsuri au putut fi încadrate la varianta e) de răspuns

(metode calitative), 23.7% la varianta d) metode mixte + metode calitative. Despre 31.6%

dintre respondenţi s-a putut considera că preferă metode mixte. Iar cei care au optat pentru

varianta metodelor cantitative reprezintă un procent de doar 5.3%.

Page 13: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

13

În capitolul 8, am realizat însă şi o analiză pe rând a răspunsurilor oferite referitor la scopurile

evaluării de către cei care au optat pentru o variantă sau alta de răspuns cu privire la metodele

de evaluare folosite.

m.calitative şi m.mixte +

m.calitative

m.cantitative şi m.mixte +

m.cantitative

Da Nu Da Nu

Responsabilitate

financiară

50% 50% 57.1% 42.9%

Luarea

deciziilor

79.2% 20.8% 92.9% 7.1%

Dobândirea de

cunoaştere

79.2% 20.8% 57.1% 42.9%

Îmbunătăţirea

programelor

79.2% 20.8% 92.9% 7.1

Întărirea

capacităţii

administrative

54.2% 20.8% 42.9% 57.1%

Tabelul nr.3: Scopurile evaluări şi tipul de metode folosite preponderent

Din tabelul de mai sus, putem observa diferenţele existente între cele două categorii grupate

de respondenţi – cei care au optat pentru metode cantitative şi metode mixte + metode

cantitative; şi cei care au ales fie metode calitative doar, fie metode mixte + metode calitative.

Prima categorie menţionată include 14 respondenţi, în timp ce cea de-a doua include cu 10

mai mulţi, 24 de respondenţi. În acest caz, ipoteza mea era că evaluările bazate preponderent

pe metodologii cantitative sunt realizate în special cu scopul de a asigura responsabilitatea

financiară, sau în vederea luării de decizii. Iar în situaţia opusă, se află evaluările bazate

preponderent pe metodologii calitative care urmăresc în special dobândirea de cunoaştere şi

învăţarea.

Astfel, uitându-ne la tabelul de mai sus, putem observa că această ipoteză se verifică doar

într-o anumită măsură. 57.1% din respondenţii care folosesc preponderent metode cantitative

sprijină scopul privind responsabilitatea financiară. Însă acest procent este doar cu puţin mai

mare faţă de cele 50 de procente din cazul respondenţilor care folosesc preponderent metode

calitative. Mai mult, 92.9% respondenţi din prima categorie sprijină scopul luării de decizii,

Page 14: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

14

comparativ cu cei 79.2% de respondenţi din cea de-a doua categorie. Atunci când este vorba

de scopul privind dobândirea de cunoaştere şi învăţare prin evaluare, 79.2% dintre

respondenţii care preferă utilizarea de metode calitative l-au sprijinit, în timp ce doar 57.1%

din cealaltă categorie au optat pentru acesta. Pe de altă parte, procentele înregistrate în cazul

scopului de îmbunătăţire a programelor au arătat că acest scop poate fi corelat puţin mai mult

cu metodologiile de tip cantitativ, spre deosebire de cele calitative (92.9% dintre respondenţi

faţă de 79.2% în cea de-a doua categorie). Iar în ceea ce priveşte scopul referitor la întărirea

capacităţii administrative/ organizaţionale, răspunsurile obţinute sunt împărţite. Procentul

respondenţilor care au optat pentru folosirea preponderentă de metode calitative şi care,

totodată, sprijină acest scop este mai mare decât în cazul respondenţilor care au optat pentru

folosirea de metode cantitative. Chiar şi aşa, aici trebuie atrasă atenţia asupra faptului că, în

toate cazurile analizate, datorită numărului redus de respondenţi, nu putem generaliza sau

extrapola concluziile la care am ajuns.

Consideraţii finale

Analiza de faţă poate fi continuată prin aplicarea modelului de analiză tuturor pachetelor de

lucru aferente perioadei financiare 2007-2013. Autorii Hoerner şi Stephenson au aplicat

modelul lor de analiză în cazul practicilor de evaluare aferente perioadei 2000-2006 şi au

ajuns la concluzia că paradigma predominantă în respectiva perioadă este cea pozitivistă. Iar

în urma aplicării modelului extins pe care l-am construit în cadrul acestei lucrări asupra celor

7 pachete de lucru analizate am constatat o predominanţă a paradigmei realiste, spre

deosebire de cazul rezultatele obţinute de către cei doi autori menţionaţi anterior. Astfel,

putem spune că se remarcă o evoluţie în privinţa practicilor de evaluare recomandate de către

Comisia Europeană de la o abordare teoretică de tip pozitivist la una de tip realist. Iar aici,

reamintesc faptul că paradigmei realiste din evaluare îi sunt specifice utilizarea de metode

mixte de evaluare, un accent crescut acordat relaţiilor de cauzalitate şi elementelor ce ţin de

context, implicarea unui număr mai ridicat de grupuri de interese spre deosebire de cazul

paradigmei pozitiviste (însă unora dintre acestea li se acordă mai multă importanţă,

perspectivele lor având mai mare greutate), şi evaluatori care deconstruiesc mecanismele

existente în spatele programelor/ politicii.

Nr.crt. Evaluare Descriere Tip abordare

teoretică din evaluare

1. Evaluare intermediară

Program URBAN 2002

Abordare pozitivistă

Page 15: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

15

2. Pachetul de lucru nr. 0 Evaluarea calităţii şi

a colectării datelor

Abordare pozitivistă

3. Pachetul de lucru nr. 2 Sprijin pentru IMM-

uri

Abordare realistă

4. Pachetul de lucru nr. 4 Sprijin acordat

marilor întreprinderi

Abordare realistă

5. Pachetul de lucru nr. 6 Mediu

Abordare realistă

6. Pachetul de lucru nr. 8 Eficienţă energetică

în clădirile publice şi

cele rezidenţiale

Abordare pozitivistă

în anumite cazuri,

combinată cu o

abordare realistă

7. Pachetul de lucru nr. 10 Evaluare ex-post a

dezvoltării urbane şi

infrastructurilor

sociale

Abordare pozitivistă

8. Pachetul de lucru nr. 12

Sisteme de livrare Abordare realistă

Tabel nr.4: Concluzii – abordări teoretice în evaluare

Învăţarea şi dobândirea de cunoaştere nu sunt urmărite ca scop în sine, ci reprezintă mai

degrabă un mijloc prin intermediul căruia pot fi îmbunătăţite performanţele programelor

viitoare.

Majoritatea evaluărilor analizate aveau potenţialul de a contribui la întărirea capacităţii

administrative, însă acest scop nu este urmărit de către autorii TOR în mod explicit. Prin

participarea la seminar a reprezentanţilor din partea AM-urilor şi a Comisiei, evaluarea poate

contribui la întărirea relaţiilor interinstituţionale prin încurajarea comunicării şi confruntarea

perspectivelor acestora, precum si la o mai bună înţelegere a ce funcţionează, cum, şi pentru

cine poate contribui în mod implicit şi la dezvoltarea capacităţii reţelelor de implementare a

programelor.

Pentru un grad mai ridicat de certitudine, însă, recomand aplicarea modelului de analiză în

cazul tuturor pachetelor de lucru existente pe pagina de internet a Comisiei Europene. Acelaşi

lucru este valabil şi în cazul analizei răspunsurilor obţinute prin aplicarea chestionarului.

Eşantionul de respondenţi (45 de răspunsuri valide) nu este suficient pentru a putea trage

concluzii generale cu privire la întreaga comunitate de evaluatori, fie aceasta de la nivel

european sau internaţional. Pe de altă parte, exerciţiul este extrem de util în vederea realizării

unei analize aprofundate a practicilor de evaluare preferate de către evaluatori, precum şi a

motivelor din spatele alegerilor făcute de către aceştia din urmă.

Page 16: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Anexa nr. 2: Grila de analiză propusă

Nr. crt. Descriptori Întrebări Pozitivism Realism

Autori: Pawson şi Tilley,

Constructivism

Autori: Stake, Guba şi Lincoln

1. Ontologie

(viziunea

asupra

realităţii)

Care este natura

realităţii? Poate fi aceasta

cunoscută?

Cum este percepută

realitatea de către

evaluator? (obiectivă/

subiectivă)

Realism naiv

Pozitiviştii susţin existenţa unei

singure realităţi, care poate fi

cunoscută prin intermediul

demersurilor ştiinţifice.

Există o realitate care poate fi

cunoscută şi care este determinată

de legi naturale şi mecanisme

imuabile Prin cercetare se poate

ajunge la rezultate despre

„adevărata” stare a lucrurilor. (Guba

şi Lincon, 1994, p.109) – existenţa

unei realităţi obiective

Realitate complexă1

Este recunoscută importanţa

contextului socio-economic şi a

factorilor determinanţi

Perspectivă sistemică –

programele fac parte din sisteme

sociale mai largi

Nu există o singură realitate, ci mai

multe realităţi, care derivă din sistemele

subiective de credinţe ale indivizilor.

(Christie şi Alkin, 2013, p.17)

Realitate subiectivă şi relativă

Acceptă existenţa mai multor realităţi

sociale (tot atâtea câti indivizi/ grupuri

interesate sunt implicaţi/e) care uneori

pot fi aflate chiar şi în conflict (Guba şi

Lincoln, 1994, p. 111)

2. Epistemologie

(natura

cunoaşterii)

Care este natura

cunoaşterii?

Poate fi cunoscută

realitatea?

Cunoaşterea constă în ipoteze

verificabile care pot fi privite ca

fapte şi legi potenţiale. (Guba şi

Lincon, 1994, p.113)

Teoriile pe care este

fundamentat un program trebuie

disecate şi analizate. (Pawson şi

Tilley, 2004)

Cunoştinţele şi descoperirile noi pot fi

înţelese doar prin prisma experienţelor,

credinţelor şi modurile de înţelegere a

lumii ale fiecărei persoane (Christie şi

Alkin, 2013, p.17)

1 Programele nu pot fi pe deplin izolate sau menţinute constante. În cazul acestora pot interfera evenimente neanticipate, schimbarea politică, schimbări de personal, interacţiuni

din cadrul programului sau între programe, nivelul de învăţare al practicienilor, prezenţa în media, imperativele organizaţionale, inovaţiile din performanţa managementului şi

altele. Astfel de externalităţi au întotdeauna un impact asupra programelor, ceea ce presupune că nu vor fi niciodată implementate la fel. Pe altă parte, realismul merge mai

departe în înţelegerea naturii schimbătoare a programelor, acestea din urmă fiind privite ca fiind chiar auto-transformatoare.

Intervenţiile de succes pot schimba condiţiile/ contextul care le-au făcut să funcţioneze în primă instanţă. Realiştii privesc programele ca fiind un set de interacţiuni sociale

plasat în mijlocul unei realităţi sociale complexe. (Pawson şi Tilley, 2004)

Page 17: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Putem ajunge la adevăr

prin intermediul

cercetării?

Rezultatele evaluării pot

fi considerate ca fiind

obiective/ subiective?

Există un adevăr

absolut?

În procesul de cercetare, cel care

încearcă să cunoască şi obiectul

cunoaşterii sunt interconectate. Pentru a

putea determina obiectul cunoaşterii,

cercetătorul construieşte o realitate care

se bazează şi se fundamentează pe

context şi experienţe. Acest lucru este în

contradicţie cu percepţia pozitivistă în

care se consideră că cercetătorul şi

obiectul cercetării sunt independente.

(Christie şi Alkin, 2013, p.17)

Natura cunoaşterii:

cunoaşterea constă în acele construcţii cu

privire la care există un consens relativ

(sau cel puţin o anumită mişcare spre un

consens) în rândul celor consideraţi

competenţi să interpreteze conţinutul

construcţiei. De asemenea, pot exista şi

„cunoaşteri multiple” atunci când există

viziuni diferite în rândul actorilor

competenţi. Aceste construcţii de

cunoaştere sunt supuse în permanenţă

unui proces de revizuire, fiind generate

schimbări când sunt juxtapuse altor

construcţii într-un context dialectic.

(Guba şi Lincon, 1994, p.113)

Pe scurt, atingerea unui consens pe baza

mai multor construcţii individuale

Page 18: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

3. Metodologie Ce tip de metode sunt

folosite preponderent –

calitative sau

cantitative? (sau – Este

recomandat un anumit

tip de metode? Şi dacă

da, de care? – pentru

cazul documentelor

ghid)

Cum sunt colectate

datele? – Prin metode

calitative sau

cantitative? Dar în cazul

analizei?

Preponderent metode cantitative

Folosirea frecventă a

experimentului

Metode cantitative şi calitative

Folosirea de metode cantitative

sau calitative (în mod special,

studiile de caz) depinde de

specificul programului, de

context şi de necesarul de

evaluare. (Hoerner şi

Stephenson, 2012, p.706)

Preponderent calitative

Exemplu: studii de caz

Colectarea datelor: focus grup,

interviuri, povestea vieţii, etc.

4. Relaţiile de

cauzalitate

Evaluatorul poate

identifica legăturile de

cauzalitate existente în

cadrul programului

evaluat?

Relaţiile dintre cauze şi efecte pot fi

determinate şi analizate prin

intermediul cercetărilor ştiinţifice

Importanţă crescută acordată

relaţiilor de cauzalitate

Sunt folosite metode specifice

evaluări bazate pe teorie şi teorii

ale schimbării

Constructiviştii sunt de părere că este

imposibil de identificat relaţiile cauză-

efect, deoarece relaţiile sunt

interdependente, elementele analizate

influenţându-se reciproc tot timpul şi

simultan. (Christie şi Alkin, 2013, p.17)

5. Atitudinea

faţă de valori

Care este atitudinea faţă

de valori a evaluatorului/

autorilor TOR?

Le recunoaşte influenţa

asupra programului

şi/sau asupra

contextului?

Încearcă acesta să le

integreze în procesul de

Valorile sunt excluse.

Faptele şi valorile nu trebuie

separate, ambele fiind la fel de

importante pentru programele

implementate (Hoerner şi

Stephenson, 2012, p.706)

Valorile au un rol important în procesul

de evaluare.

Procesul de cercetare este influenţat de

valori şi, prin urmare, viziunile

părtinitoare/ prejudecăţile ar trebui

recunoscute. (Christie şi Alkin, 2013,

p.17)

Page 19: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

evaluare? Şi dacă da, în

ce măsură?

6. Tip de

abordare: de

sus în jos sau

de jos în sus

Ce fel de analize sunt

derulate – la scară largă

(meta) sau studii

aprofundate la scară mai

mică?

Există un set de întrebări

stabilit la nivel central

de către evaluatori / cei

care au solicitat

evaluarea? Sau

întrebările sunt

fundamentate la nivel

local/ de bază?

Rezultatele evaluării pot

fi considerate

generalizabile?

Sau este recunoscută

importanţa contextului

socio-economic şi a

factorilor determinanţi?

Prezenţa unei logici

deductive/ inductive

De sus în jos

(la nivel macro, accent pe

generalizări, iar cazurile particulare

sunt lăsate deoparte) (Hoerner şi

Stephenson, 2012, p.706)

De sus în jos/ de jos în sus (nivel

macro/micro) (Hoerner şi

Stephenson, 2012, p.706)

De jos în sus (nivel micro, ia în calcul

specificităţile locale şi regionale,

posibilităţi reduse de a generaliza)

(Hoerner şi Stephenson, 2012, p.706)

Logică inductivă, în care cazurile

particulare servesc pentru formularea de

principii mai generale. (Christie şi Alkin,

2013, p.17)

Relevanţa la nivel local este considerată

ca fiind prioritară în faţă

generalizabilităţii. (Christie şi Alkin,

2013, p.17)

Concepţii similare celor din relativism.

Page 20: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

7. Implicarea

grupurilor de

interes

În ce măsură sunt

implicate grupurile de

interes?

Este implicat un număr

ridicat sau redus de

grupuri de interes?

Care este gradul de

reprezentativitate al

grupurilor de interese

implicate? – A facilitat

evaluatorul participarea

grupurilor de interese

mai puţin vocale? În ce

etape ale procesului de

evaluare au fost

implicate grupuri de

interese şi de la ce nivel?

Metodele de evaluare/

cercetare folosite sunt

orientate către

implicarea actorilor

interesaţi?

Doar în mod pasiv ca actori

economici

Obiect al analizei (Hoerner şi

Stephenson, 2011, p.706)

Implicarea unui număr ridicat de

grupuri interesate.

Evaluatorii şi grupurile de

interese au o relaţie de tipul

profesor-elev

Sugestiile grupurilor de interese

reprezintă o parte importantă din

raportul de evaluare. (Hoerner şi

Stephenson, 2012, p.706)

Sunt implicate chiar şi grupurile de

interese care nu doresc să participe sau

care nu sunt conştiente de implicarea lor.

(Hoerner şi Stephenson, 2012, p.706)

Evaluatorul încearcă să implice toate

grupurile afectate de programul evaluat,

şi să se asigure că sunt reprezentate

inclusiv grupurile mai puţin vocale.

8. Rolul

evaluatorului

Cum sunt evaluatorii

conceptualizaţi?

Sunt percepuţi ca fiind

neutri sau mai degrabă

Actor dezinteresat (Guba şi Lincoln,

1994, p. 115)

Evaluatorul deconstruieşte

mecanismele existente în spatele

programelor/ politicii şi le

analizează pe baza teoriilor

Evaluatorul ca „participant pasionat”

implicat în mod activ în facilitarea

reconstrucţiei „multivoce” a

construcţiilor proprii şi ale celorlalţi

participanţi. Schimbarea este facilitată pe

Page 21: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

ca un factor independent

în procesul de evaluare?

schimbării, însă nu este

implicat în mod activ.

măsură ce se formează respectivele

reconstrucţii, iar indivizii sunt stimulaţi

să acţioneze conform lor. (Lincoln, 1991

apud. Guba şi Lincoln, 1994, p.115)

Evaluatorul ca orchestrator şi facilitator

al procesului de cercetare, responsabil de

asigurarea reprezentării tuturor actorilor

afectaţi de către program

9. Scopul

evaluării –

atitudinea faţă

de rezultate,

obiective,

procesul de

implementare,

rolul evaluării

în procesul de

învăţare

În ce moment este

realizată evaluarea? –

ex-ante, intermediară,

ex-post?

Căror elemente din

procesul de înfăptuire a

politicilor şi programelor

li se acordă mai multă

importanţă conform

scopului evaluării în

cauză? (rezultate,

obiective, procesul de

implementare)

În ce măsură este

integrat în procesul de

evaluare rolul evaluării

ca facilitator al învăţării?

Concentrare pe rezultatele obţinute

şi pe raportarea acestora la

rezultatele aşteptate

Evaluare bazată pe teoria

programului

Accent pe procesul de

implementare2 („Ce

funcţionează, pentru cine, în ce

circumstanţe, în ce privinţe şi

cum?”) – Evaluarea este

responsabilă pentru testarea

teoriilor din spatele

programelor, despre cum acestea

ar trebui să funcţioneze.

Evaluarea este văzută ca

facilitator al învăţării – aceasta

urmăreşte să testeze teoriile unui

program în scopul rafinării

acestora

Accent crescut pus pe evaluare ca

instrument de învăţare.

2 Evaluarea realistă se foloseşte de 4 concepte cheie interconectate pentru explicarea şi înţelegerea programelor: mecanism, context, model de rezultate, şi configurarea

modelului context-mecanism-rezultate. (Pawson şi Tilley, 2004)

Page 22: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Care este scopul final al

evaluării derulate?

În ce privinţă se doreşte

utilizarea rezultatelor

acesteia?

Acest tip de evaluare face dificil

într-o anumită măsură procesul

de luare a deciziilor de către

decidenţii politici, deoarece îi

sunt specifice nuanţele (realitate

complexă)

10. Tipul de

învăţare

Învăţare într-o singură buclă Toate tipurile de învăţare Toate tipurile de învăţare

Page 23: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Anexa nr. 3: Grilă chestionar evaluatori

Evaluation scope and uses

Thank you for participating in my survey. Your feedback is very important.

1. Fields of work:

2. Level of experience in evaluation:

0-3 years;

3-5 years;

5-10 years;

more than 10 years.

3. What is your age?

18 to 24

25 to 34

35 to 44

45 to 54

55 to 64

65 to 74

75 or older

4. What is your gender?

Female

Male

5. Country of origin:

Page 24: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

6. Country of residence:

7. What is the highest level of education you have completed?

Undergraduate school;

Graduate school;

Ph.D.

Other (please specify)

8. In which field of study have you received your highest degree?

9. Have you attended in evaluation at:

local level;

national level;

European level;

international level;

all of the above.

10. Are you a member of an evaluation association:

at national level;

at European level;

at international level;

all of the above;

Page 25: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

I am not registered in any association of that kind.

11. Where from do you get informed regarding the latest developments and news from the field?

from books / academic journals;

from discussion groups and forums provided by the association I belong to;

from other discussion groups and forums;

from newsletters provided by the association/s I belong to;

from professional courses and training;

Other (please specify)

12. What is the scope of evaluation in your opinion?

accountability;

decision-making;

acquisition of knowledge and learning;

program improvement;

building administrative/ organizational capacity;

Other (please specify):

13. Have you attended in any evaluations requested by the European Commission?

Yes;

No.

14. What methods did / do you usually use in evaluation?

Page 26: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

15. What instruments for data collection have you been / are you using in evaluation?

16. Please agree or disagree with the following statements:

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

I have used

thosemethods bec

ause they

weresuggested/

requested in the

terms of reference

(TOR).

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Strongly

agree

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Agree

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Neutral

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Disagree

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Strongly

disagree

I have used

those methods bec

ause they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). N/A

I have used

thoseinstruments

and

techniques becaus

e they

weresuggested/

requested in the

terms of reference

(TOR).

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Strongly

agree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Agree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Neutral

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Disagree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). Strongly

disagree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

were suggested/

requested in the

terms of reference

(TOR). N/A

Page 27: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

I have used

thosemethods bec

ause they

seemedappropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case.

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Strongly

agree

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Agree

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Neutral

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Disagree

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Strongly

disagree

I have used

those methods bec

ause they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. N/A

I have used

thoseinstruments

and

techniques becaus

e they

seemedappropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case.

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Strongly

agree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Agree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Neutral

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Disagree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. Strongly

disagree

I have used

those instruments

and

techniques becaus

e they

seemed appropriat

e for the context

and specific of the

program/ policy at

case. N/A

The TOR for the

evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

The TOR for

the evaluations

commissioned by

the European

Commission are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

Page 28: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

designs and

choosing

evaluation

methods.

designs and

choosing

evaluation

methods. Strongly

agree

designs and

choosing

evaluation

methods. Agree

designs and

choosing

evaluation

methods. Neutral

designs and

choosing

evaluation

methods. Disagree

designs and

choosing

evaluation

methods. Strongly

disagree

designs and

choosing

evaluation

methods. N/A

The TOR for the

evaluations

commissionedby o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods.

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. Strongly

agree

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. Agree

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. Neutral

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. Disagree

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. Strongly

disagree

The TOR for

the evaluations

commissioned by o

ther

organizations are

offering me

freedom of choice

when it comes to

building evaluation

designs and

choosing

evaluation

methods. N/A

I have found

myself in

situations in which

I thought

necessary

otherevaluation

methods than the

ones specified in

the TOR.

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. Strongly

agree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. Agree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. Neutral

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. Disagree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. Strongly

disagree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary

other evaluation

methods than the

ones specified in

the TOR. N/A

Page 29: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

I have found

myself in

situations in which

I thought

necessary other

evaluationinstrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the TOR.

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the

TOR. Strongly

agree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the TOR. Agree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the

TOR. Neutral

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the

TOR. Disagree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the

TOR. Strongly

disagree

I have found

myself in situations

in which I thought

necessary other

evaluation instrum

ents and

techniques than

the ones specified

in the TOR. N/A

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods.

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. Strongly

agree

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. Agree

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. Neutral

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. Disagree

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. Strongly

disagree

I have taken

actions (e.g. by

speaking with the

clients or other) in

order to be able to

use other

evaluation

methods. N/A

17. Were you the one responsible for disseminating evaluation results in some cases?

Yes;

No.

18. If yes, what groups did you target for disseminating evaluation results?

decision-makers;

evaluation commissioners/ clients;

Page 30: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

the large public;

I was not responsible for disseminating evaluation results;

not the case;

Specific groups (please give examples):

19. Please agree or disagree with the following statements:

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken

atnational

level are being

used

foraccountability

purposes.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used

for accountability

purposes. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken

atnational

level are being

used fordecision-

making.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for decision-

making. N/A

Page 31: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken

atnational

level are being

used forbuilding

administrative

capacity.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for building

administrative

capacity. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

forimproving

policies and

programs.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. Strongl

y agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. Disagre

e

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. Strongl

y disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken at

national level are

being used

for improving

policies and

programs. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken

atnational

level are being

used foracquiring

knowledge and

for learning.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

learning. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

learning. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

learning. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken

at national

level are being

used for acquiring

knowledge and for

learning. N/A

Page 32: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

learning. Strongly

agree

learning. Strongly

disagree

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

theEuropean

Commission are

being used

foraccountability

purposes.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being used

for accountability

purposes. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

theEuropean

Commission are

being utilized

fordecision-

making.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for decision-

making. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

Page 33: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

theEuropean

Commission are

being utilized

forbuilding

administrative/

organizational

capacity.

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. Strongly

agree

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. Agree

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. Neutral

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. Disagree

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. Strongly

disagree

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for building

administrative/

organizational

capacity. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

theEuropean

Commission are

being utilized

forimproving

programs and

policies.

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. Strongly

agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. Agree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. Neutral

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. Disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. Strongly

disagree

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

for improving

programs and

policies. N/A

I believe that the

results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

theEuropean

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

I believe that

the results for the

evaluations I have

undertaken and

commissioned by

the European

Commission are

being utilized

Page 34: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

Strongly agree Agree Neutral Disagree Strongly disagree N/A

foracquiring kno

wledge and for

learning.

for acquiring kno

wledge and for

learning. Strongly

agree

for acquiring kno

wledge and for

learning. Agree

for acquiring kno

wledge and for

learning. Neutral

for acquiring kno

wledge and for

learning. Disagree

for acquiring kno

wledge and for

learning. Strongly

disagree

for acquiring kno

wledge and for

learning. N/A

20. Do you consider that your activity in evaluation is being guided by certain paradigms and theoretical approaches from the field?

Yes;

No.

21. If yes, please mention what those are and state some of the reasons why you chose them?

22. Are you familiar with the specifications of the new guide of the European Commission for evaluation and monitoring of the European

Cohesion Policy in the 2014-2020 programming period?

Yes;

No.

23. Have you ever participated in counterfactual impact evaluations?

Yes;

No.

24. If yes, please mention shortly what are the advantages of that type of evaluation.

25. If yes, please mention shortly what are the disadvantages of that type of evaluation.

Page 35: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

26. If yes, why did you use this type of evaluation?

because it was demanded through the TOR;

because it was suggested/ demanded by the client;

because it was considered to be adequate by the evaluation team;

because I considered it to be adequate;

Other (please specify):

27. Have you ever attended in theory-based impact evaluations?

Yes;

No.

28. If yes, please mention shortly what are the advantages of that type of evaluation?

29. If yes, please mention shortly what are the disadvantages of that type of evaluation?

30. If yes, why did you use this type of evaluation?

because it was demanded through the TOR;

because it was suggested/ demanded by the client;

Page 36: Rezumat teză de doctoratdoctorat.snspa.ro/wp-content/uploads/2016/09/rezumat_RO_Ioana-Borcan2.pdfau realizat-o cu privire la perspectivele teoretice specifice evaluării de politici

because it was considered to be adequate by the evaluation team;

because I considered it to be adequate;

Other (please specify):

31. Any suggestions or comments for the author of this survey?

Thank you very much for taking the time to fill in this survey!