rezumat proiect-comoara sufletului

17
CONCURS JUDEŢEAN INSCRIS IN CALENDARUL ACTIVITATILOR EDUCATIVE EXTRASCOLARE JUDETENE IN SEMESTRUL al II-lea, POZITIA 44 COMOARA SUFLETULUI – SĂRBĂTOAREA PASCALĂ EDIŢIA I REZUMATUL PROIECTULUI Prezentul proiect antrenează copiii în activităţi de cunoaştere a tradiţiilor pascale, menite să dezvolte fiecăruia dintre noi un moment de linişte sufletească şi de apropiere de oameni, de familie. Astfel activităţile de educaţie non formală îi vor ajuta să-şi formeze priceperi şi deprinderi de creare a unor poveşti, activităţi de creaţie artistică (concurs cu expoziţie de desene şi colaje), prin care să se regăsească în tradiţiile noastre pascale, activităţi cultural-artistice pentru valorificarea potenţialului artistic al copiilor. Activităţile sunt de tip concurs judeţean, prin implicarea mai multor parteneri şi colaboratori, sunt organizate pe mai multe secţiuni de concurs, cu jurizare de specialitate. Criteriile de concurs sunt elaborate cu ajutorul partenerilor implicaţi: ISJ, mass-media locală, membrii ai vieţii artistice argeşene, parteneri. Concursurile se încheie cu festivitatea de premiere în cadrul căreia sunt acordate premii, diplome. Activităţi propuse, în ordinea în care se vor desfăşura 1. Simpozion”Sărbătoarea pascală-merinda sufletului şi a trupului” - referate şi lucrări. 2. Vanătoarea de comori-concurs prin care elevii primesc indicii pe baza cărora folosindu-se de intuiţie, vor putea descoperi ouăle încondeiate ascunse de către organizatori.

Upload: malina-oncioiu

Post on 11-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

!

TRANSCRIPT

CONCURS JUDEEAN INSCRIS IN CALENDARUL ACTIVITATILOR EDUCATIVE EXTRASCOLARE JUDETENE IN SEMESTRUL al II-lea, POZITIA 44COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA I

REZUMATUL PROIECTULUI Prezentul proiect antreneaz copiii n activiti de cunoatere a tradiiilor pascale, menite s dezvolte fiecruia dintre noi un moment de linite sufleteasc i de apropiere de oameni, de familie.

Astfel activitile de educaie non formal i vor ajuta s-i formeze priceperi i deprinderi de creare a unor poveti, activiti de creaie artistic (concurs cu expoziie de desene i colaje), prin care s se regseasc n tradiiile noastre pascale, activiti cultural-artistice pentru valorificarea potenialului artistic al copiilor.Activitile sunt de tip concurs judeean, prin implicarea mai multor parteneri i colaboratori, sunt organizate pe mai multe seciuni de concurs, cu jurizare de specialitate. Criteriile de concurs sunt elaborate cu ajutorul partenerilor implicai: ISJ, mass-media local, membrii ai vieii artistice argeene, parteneri. Concursurile se ncheie cu festivitatea de premiere n cadrul creia sunt acordate premii, diplome.

Activiti propuse, n ordinea n care se vor desfura1. SimpozionSrbtoarea pascal-merinda sufletului i a trupului - referate i lucrri.2. Vantoarea de comori-concurs prin care elevii primesc indicii pe baza crora folosindu-se de intuiie, vor putea descoperi oule ncondeiate ascunse de ctre organizatori.

3. nvrtim i rsucim - atelier hand made de mpodobire a oulor cu tehnica quilling.4 . I.Lumina din culoare - concurs de desene i pictur . II. Mesagerii iepuraului - concurs hand made de confecionat felicitri.

5. Lca sfnt-izvor de inspiraie - concurs de realizare a icoanelor pe suport de ipsos cu tehnica decupage.

Beneficiarii direci i indireci:

Proiectul se adreseaz prescolarilor i colarilor din nvmntul primar care i pot valorifica aptitudinile, talentele nnscute sau dobndite, prinilor, cadrelor didactice, comunitii locale .Activitatea nr.1 participare indirectTitlul activitii: Simpozion Srbtoarea pascal-merinda sufletului i a trupuluiPerioada de desfurare 28.03.2015Locul desfurrii : Lucrrile vor fi transmise pe adresele de e-mail [email protected], (Prof. nv.primar Ivacu Georgeta-Mihaela coala Gimnaziala Theodor Aman) i/sau [email protected] (Prof. nv.primar Liceul cu Program Sportiv) Activitatea nr 2-participare directTitlul activitii: Vntoarea de comoriData/perioada de desfurare 04.04.2015, ora 10,00 n incinta Liceului cu Program Sportiv din Cmpulung.

Locul desfurrii : dac vremea ne va permite, activitatea se va desfura pe stadionul din curtea unitii colare, iar dac vremea va fi urt, activitatea se va desfura n sala mare de competiii sportive a Liceului cu Program Sportiv.Participani (elevi, cadre didactice, prini, reprezentani ai comunitii etc) : colarii claselor a III-a i a IV-a, cadre didactice participante.Activitatea nr.3 participare direct

Titlul activitii nvrtim i rsucim - atelier hand made de mpodobire a oulor cu tehnica quilling. Data/perioada de desfurare : 04.04.2015 ora 10,00 n incinta colii Gimnaziale Theodor Aman din Cmpulung. Locul desfurrii: c.Gim. Theodor AmanParticipani (elevi, cadre didactice, prini, reprezentani ai comunitii etc) : colari ai claselor a III-a i a IV-a, prini, cadre didactice participante.Activitatea nr.4 -participare indirect.I. Titlul activitii: Lumina din culoare - concurs de desene i pictur II. Titlul activitii: Mesagerii iepurasului - concurs hand made de confecionat felicitri.

Data/perioada de desfurare : 04.04.2015Locul desfurrii- colile participante.

Participani (elevi, cadre didactice, prini, reprezentani ai comunitii etc) : precolari, colarii claselor pregtitoare, I, a II-a, a III-a i a IV-a, prini, cadre didactice participante.Ornamentele confecionate n cadrul activitilor Lumina din culoare, Mesagerii iepurasului vor fi donate ctre Asociaia Muscel pentru Educaie i Cultur.Activitatea nr.5-participare directTitlul activitii Lca sfnt-izvor de inspiraie - concurs de realizare a icoanelor pe suport de ipsos cu tehnica decupage.

Data/perioada de desfurare: 04.04.2015, ora 10,00 n incinta Liceului cu Program Sportiv. Locul desfurrii : Biserica Sf. Pantelimon SpitalParticipani (elevi, cadre didactice, prini, reprezentani ai comunitii etc) colarii claselor

a III-a i a IV-a, cadre didactice participante.REGULAMENT DE PARTICIPARECONCURS JUDEEANCOMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA I

I:ETAPELE PROIECTULUI.1. Lansarea oficial a proiectului postarea acestuia pe siteul ISJ Arge, www.didactic.ro i n presa local MARTIE / APRILIE 2015.2. nscrierea participanilor se va face pe baza fielor de nscriere i a acordurilor de parteneriat avizate de conducerea unitii (n dublu exemplar) i un plic timbrat autoadresat, n perioada 01-31.03.2015 .3. Expedierea lucrrilor cu participare indirect se realizeaz n perioada 10.03.2015-31.03.2015 pe adresa, COALA GIMNAZIAL THEODOR AMAN, Str. G. Toprceanu, Cmpulung-Muscel, Jud. Arge, cod 115100, alturi de fia de nscriere i acordul de parteneriat.4. Jurizarea lucrrilor cu participare indirect se va face n perioada 03-04.04.2015 .5. Se vor acorda diplome pentru locurile I, II, III i meniune elevilor i profesorilor ndrumtori. 6. Se vor acorda diplome de participare tuturor cadrelor didactice i elevilor participani.7. Expedierea diplomelor/adeverinelor se va face n cursul lunii MAI 2015 pe adresele cadrelor didactice participante.8. Realizarea expoziiei n incinta colii Gimnaziale Theodor Aman din Cmpulung Muscel n data de 04 aprilie 2015.

Concursul se desfoar pe urmtoarele seciuni:

PARTICIPARE DIRECT ( 04.04.2015 ) Activitatea nr. 2- Vntoarea de comoriActivitatea nr. 3- nvrtim i rsucim

Activitatea nr. 5- Lca sfnt-izvor de inspiraie

PARTICIPARE INDIRECT (15.03 -03.04. 2015)Activitatea nr. 1 - Simpozion Srbtoarea pascal - merinda sufletului i a trupuluiActivitatea nr. 4 - - I. Lumina din culoare - concurs de desene i pictur . - II. Mesagerii iepuraului - concurs hand made de confecionat felicitri.

Colaj, pictur-Compoziiile plastice vor fi realizate cu tehnica de lucru la alegere, pe suport la alegere, dar s nu depeasc A4, lucrarea va fi lipit pe un carton alb sau colorat, avnd o margine de maxim 5 cm, n colul din dreapta, jos se aplic eticheta care va cuprinde: titlul lucrrii, numele i prenumele copilului, vrsta, clasa, numele i prenumele cadrului didactic ndrumtor, coala, localitatea. Lucrrile care nu ndeplinesc aceste cerine nu sunt luate n considerare.

Lucrrile dintr-o instituie vor fi nsoite de un tabel ce va conine la antet instituia, nr. de telefon, e-mail, iar tabelul va conine numele i prenumele copilului participant, seciunea (desen sau colaj), vrsta, clasa, numele i prenumele cadrului didactic ndrumtor.

- Lucrrile nscrise n concurs nu se restituie;

- Fiecare cadru didactic poate nscrie n concurs cel mult 5(cinci) lucrri ale copiilor pe care i ndrum.

Ornamente -Hand made

Toate prodoabele vor fi ambalate n pungi cu etichet care va cuprinde: numele i prenumele copilului, vrsta, clasa, numele i prenumele cadrului didactic ndrumtor, coala, localitatea. Lucrrile care nu ndeplinesc aceste cerine nu sunt luate n considerare.

Lucrrile dintr-o instituie vor fi nsoite de un tabel ce va conine la antet instituia, nr. de telefon, e-mail, iar tabelul va conine numele i prenumele copilului participant, activitatea 4- Mesagerii iepurasului, vrsta, clasa, numele i prenumele cadrului didactic ndrumtor.

- Lucrrile nscrise n concurs nu se restituie;

- Fiecare cadru didactic poate nscrie n concurs cel mult 5(cinci) lucrri ale copiilor pe care i ndrum. Se vor acorda diplome elevilor clasai pe locurile I, II, III i meniune pentru fiecare categorie de vrst, precum i diplome de participare. Cadrele didactice coordonatoare vor primi diplome, adeverine .

Un cadru didactic coordonator poate participa cu 2 elevi la aceeai seciune sau la seciuni diferite. (participare direct)

Un cadru didactic coordonator poate participa cu cel mult cinci lucrri din aceeai seciune sau din seciuni diferite. (participare indirect)II SIMPOZIONUL JUDEEAN

SRBTOAREA PASCAL- MERINDA SUFLETULUI I A SUFLETULUI1.Simpozionul Judeean Srbtoarea pascal - merinda sufletului i a trupului se va desfasura sub forma unei sesiuni de referate si comunicari stiintifice ale cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar.

2. Scopul simpozionului este de evideniere a rolului obiceiurilor pascale, familiei i al colii n formarea i desvrirea personalitii elevilor, precum i valorizarea colaborrii dintre aceti factori educaionali, valorificarea experienei la clas a profesorilor, a viziunii privind locul, importana familiei i a colii n nvmntul contemporan. .

3. Realizarea acestor proiecte mbrac forma unor comunicri tiinifice (cu aparat critic i bibliografie). Lucrrile pot fi nsoite de, plane, fond audio i orice alt suport care poate contribui la o mai bun susinere oral.

4. Tehnoredactarea lucrrilor se face pe format A4, la un rnd i jumtate, Times New Roman, 12, cu semne diacritice, cu margini egale de 20 mm. Titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman, 14, bold, centrat). La 2 rnduri de titlu se va scrie autorul sau autorii i instituia (Times New Roman,12). Fiierele vor fi salvate astfel nct s poat fi deschise cu Microsoft Office 2003/2007.Lucrarea trebuie s aib maximum 4 pagini. Bibliografia i anexele se vor consemna la sfritul lucrrii, n ordinea urmtoare: numele i prenumele autorului, titlul lucrrii, editura, oraul, anul apariiei.

5. nscrierea participanilor se face pe baza fiei de nscriere din anex , trimis odat cu lucrarea integral, n format electronic, prin e-mail: [email protected], (Prof. nv.primar Ivacu Georgeta-Mihaela coala gimnaziala Theodor Aman) i/sau [email protected] (Prof. nv.primar Liceul cu Program Sportiv)

6. Lucrarile vor fi transmise pana la data limita de 25.03.2015.

7. Participarea la simpozion poate fi directa sau indirecta conform fisei de participare anexata prezentului regulament.

8. Verificarea lucrrilor va fi realizat de ctre o comisie format din cadre didactice de specialitate 9. Grila de verificare va avea ca indicatori:

-rigoarea tiinific a coninutului;

-modul de redactare (originalitate n alegerea temei, structurarea logic a coninuturilor, interpretarea fenomenelor i a evenimentelor ecleziastice i bibliografie minimal);

-expunere i argumentare (limbaj de specialitate, capacitate de sintez, de analiz, abilitate n citirea, interpretarea i, argumentarea, expresivitatea prezentrii i capacitatea de a susine o dezbatere etc.);

-consistena suportului de susinere a comunicrii;

- metodele de cercetare folosite i abilitile formate;

-creativitate;

-ncadrare n tematica si timpul alocat prezentrii.

10. Se vor acorda diplome de participare. 11. Modalitatea de monitorizare i evaluare a simpozionului se va realiza prin publicarea unei cri cuprinznd referatele, studiile de caz i comunicrile prezentate de ctre participani avnd ISSN.

12. Deschiderea oficiala a simpozionului va avea loc in data de 28.03.2014 la coala Gimnazial Theodor AmanNu se percepe tax de participare!ACORD DE PARTENERIAT

COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA I

ncheiat astzi..........................................................

1.PRILE CONTRACTANTE:

A. COALA GIMNAZIAL THEODOR AMAN din Cmpulung Muscel reprezentat prin: prof.Costescu Marilena n calitate de director, i prof. nv. primar Ivacu Georgeta-Mihaela n calitate de coordonator i LICEUL CU PROGRAM SPORTIV din Cmpulung Muscel reprezentat prin: prof.Staicu Constantin n calitate de director, i Inst. Nstase Loredana Nicoleta i prof. nv. primar Cciul Camelia n calitate de coordonatori. B..........................................................................................................................., str................................................nr........, localitatea..............................................., judeul................................. prin ................................................ n calitate de director i .. n calitate de partener.

2.OBIECTUL CONTRACTULUI:

Obiectul prezentului acord de parteneriat l reprezint colaborarea dintre aplicant i partener, n vederea organizrii i desfurrii de activiti extracolare n instituiile COALA GIMNAZIAL THEODOR AMAN i LICEUL CU PROGRAM SPORTIV din Cmpulung-Muscel, judeul Arge .

3.GRUP INT: colari din nvmntul precolar, colar i cadre didactice.4. OBLIGAIILE PRILOR:

A) Aplicantul se oblig :

- s informeze unitile de nvmnt despre organizarea concursului;

- s organizeze concursul;

- s respecte termenele de desfurare a concursului;

- s emit i s distribuie diplomele colarilor premiani;

-s distribuie diplomele de participare elevilor i cadrelor didactice ndrumtoare.

B) Partenerul se oblig s respecte urmtoarele condiii:

- s mediatizeze concursul n coal;

- s pregteasc elevii pentru activitate;

- s nsoeasc elevii n ziua concursului la coala organizatoare;

- s respecte regulamentul de desfurare a concursului;

- s evite orice situaie generatoare de risc ce poate afecta n mod negativ imaginea concursului.

5. DURATA ACORDULUI:

Acordul intr n vigoare la data semnrii acestuia i este valabil pe perioada semestrului II al anului colar 2014-2015.

6. CLAUZE FINALE ALE ACORDULUI:

Concursul judeean de creaie :COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL face parte din categoria activitilor extracolare i urmrete stabilirea de relaii de colaborare ntre instituiile de nvmnt din judeul Arge.

Prezentul contract se ncheie n dou exemplare,cte unul pentru fiecare parte.

COALA GIMNAZIAL THEODOR AMAN

DIRECTOR,

Prof. COSTESCU MARILENA

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV DIRECTOR,

Prof. STAICU CONSTANTINFIA DE PARTICIPARE

ANEXA 1

SIMPOZIONUL JUDEEAN

SRBTOAREA PASCAL- MERINDA SUFLETULUI I A SUFLETULUIAUTORUL/AUTORII LUCRRII: 1. NUMELE....................................................PRENUMELE.............................................

ADRESA DOMICILIU........................................................................................................

TELEFON............................................................................................................................

EMAIL.................................................................................................................................

INSTITUIA.......................................................................................................................

LOCALITATEA..................................................................................................................

TITLUL LUCRRII

........................................................................................................................................Participare: DIRECT INDIRECT

Prezentarea lucrrii: Power-point

Eseu Articol de revist

Studiu de caz Lucrare OBSERVAII:

Participarea cu lucrare la Simpozionul judeean este gratuit;

Transportul i cazarea nu intr n sfera de atribuii a organizatorilor;

Prezentarea studiului/articolului va fi sub forma unei mese rotunde, a dezbaterilor, a unor ateliere de lucru ca modele de bun practic n cercetarea tiinific;

Data limit de transmitere a lucrrilor este 25.03.2015.

Lucrrile vor fi transmise electronic, pe adresele de e-mail: [email protected], (Prof. nv.primar Ivacu Georgeta-Mihaela coala Gimnaziala Theodor Aman) i/sau [email protected] (Prof. nv.primar Liceul cu Program Sportiv)

FIA DE PARTICIPARE

ANEXA 2

COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA I

Activitatea nr 2- Vntoarea de comoriUNITATEA DE NVMNT:

ADRESA:

NUMELE I PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC NDRUMTOR:

ADRESA PERSONAL DE E-MAIL:

CLASA:

TABEL NOMINAL CUPRINZND ELEVII PARTICIPANI LA CONCURS

Nr.

crtNumele i prenumele

elevuluiTitlul

lucrriiSeciunea Clasa

1

2

Cadru didactic ndrumtor,

FIA DE PARTICIPARE

ANEXA 3

COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA IActivitatea nr. 3 - nvrtim i rsucim

UNITATEA DE NVMNT:

ADRESA:

NUMELE I PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC NDRUMTOR:

ADRESA PERSONAL DE E-MAIL:

CLASA:

TABEL NOMINAL CUPRINZND ELEVII PARTICIPANI LA CONCURS

Nr.

crtNumele i prenumele

elevuluiTitlul

lucrriiSeciunea Clasa

1

2

Cadru didactic ndrumtor,

FIA DE PARTICIPARE

ANEXA 4COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA IActivitatea 4 - Lumina din culoareUNITATEA DE NVMNT:

ADRESA:

NUMELE I PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC NDRUMTOR:

ADRESA PERSONAL DE E-MAIL:

CLASA:

TABEL NOMINAL CUPRINZND ELEVII PARTICIPANI LA CONCURS

Nr.

crtNumele i prenumele

elevuluiTitlul

lucrriiSeciunea Clasa

1

2

3

4

5

Cadru didactic ndrumtor,

FIA DE PARTICIPARE

ANEXA 5

COMOARA SUFLETULUI SRBTOAREA PASCAL

EDIIA IActivitatea nr. 5 - Lca sfnt-izvor de inspiraie

UNITATEA DE NVMNT:

ADRESA:

NUMELE I PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC NDRUMATOR:

ADRESA PERSONAL DE E-MAIL:

CLASA:

TABEL NOMINAL CUPRINZND ELEVII PARTICIPANI LA CONCURS

Nr.

crtNumele i prenumele

elevuluiTitlul

lucrriiSeciunea Clasa

1

2

Cadru didactic ndrumtor,