2011

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

TEZĂ DE DOCTORAT

RELAŢIILE DE CUPLU ÎNTRE

MODERN ŞI TRADIŢIONAL

REZUMAT

Doctorand: Stoichici (Pescaru) Onelia-Nicoleta Coordonator ştiinţific: prof.univ.dr. Mitrofan Nicolaie

Structura lucrării

Teza este structurată în două părţi, prima dintre ele realizând o amplă

prezentareteoretică, realizată pe baza unei bibliografii generoase a relaţiilor de cuplu în

primul deceniu al mileniului III şi prefacerile pe care cuplul le-a cunoscut în ultimele

decenii, prefaceri generate de industrializare, revoluţia sexuală şi emanciparea femeii.

Partea a II a lucrării prezintă aspecte practice legate de cuplul contemporan, pe

baza a două studii după cum urmează:

STUDIUL NR.1.- Cercetare privind raportul dintre tradiţional şi modern în

perceperea şi evaluarea cuplului familial

STUDIUL NR.2. Cercetare privind parametrii vieţii de cuplu:

- comunicare maritală

- acomodare maritală

- satisfacţie şi insatisfacţie maritală

- dominanţă şi submisivitate în cuplu

- competitivitate maritală

INTRODUCERE: Cuplul românesc la început de mileniu III

Cei mai mulţi dintre noi s-au născut în familii tradiţionale. Mama, tata, bunicii ne-

au vegheat paşii, ne-am imprimat valori după ne ghidăm prin viaţă, încercând să fim, să

gândim şi să acţionăm asemeni majorităţii. Adică, să fim „în rând cu lumea”. De secole

viaţa curge lin, cu reguli clare, „ aşa cum a rânduit Dumnezeu”, nefiind la îndemâna

muritorului să îşi schimbe destinul hărăzit de divinitate, binecuvântat de părinţi şi parafat

de societate. Iată însă că ultimele decenii schimbă spectaculos tradiţia. După secole de

rigiditate şi previzibil nu mai ştim cu certitudine ce va urma. Valorile oamenilor se

schimbă mereu. Căsătoria nu mai este „până ce moartea ne va despărţi” decât pentru mai

puţin de jumătate dintre miri. De multe ori este doar o etapă de tranzit către un nou

început. Cu un alt partener. Alteori, din nou cu primul partener de viaţă. Nuclearitatea şi-

a pierdut forţa. Familia îşi căută identitatea şi principiile într-o lume care nu o mai

valorizează. Funcţiile ei tradiţionale cunosc mutaţii spectaculoase de la un deceniu la

altul, tulburând statisticile şi prognozele celor mai pesimişti cercetători. Decăderea

nuclearităţii s-a concretizat datorită “efectelor perverse ale urbanizării şi capacităţii

umane de a înlocui o structură devenită (aproape) incompatibilă cu nonconformismul şi

hedonismul general acceptat” (Mitrofan şi Ciuperca, 2002). Impunerea toleranţei, ca

modalitate de a elimina stigmatizarea şi etichetarea (fenomene generate de încălcări ale

unor tradiţii epuizate dar păstrate în inconştient), a reprezentat pasul cel mai important în

descătuşarea individului de sub rigorile mecanice, de multe ori absurde, ale unei familii

căreia îi era subjugat.

Astăzi individul reprezintă celula de bază a societăţii. El decide ce vrea să facă şi

cu cine. Nu familia. Individul îşi asumă responsabilitatea tipului de convieţuire care crede

că i se potriveşte cel mai bine, fără presiunea unor norme sau cutume, care deseori

aduceau în viaţa lui doar nefericire. Omul mileniului trei poate părăsi oricând o diadă în

care nu se mai regăseşte, fără teama că opinia publică îl va condamna pentru opţiunea de

a nu-şi fi dus crucea până la sfârşit. Ce înseamnă însă această libertate? Cât de pregătiţi

suntem să ne desprindem de ceea ce au sădit în noi tradiţia, genele şi inconştientul? Cum

mergem mai departe ?

PARTEA I - ASPECTE TEORETICE

CUPRINS

Introducere – Relaţiile dintre sexe la începutul mileniului III

Capitolul I – Triada cuplu-căsătorie-familie

Capitolul II – Cuplul - între modern şi tradiţional

De ce o persoană şi nu alta ?

Anima: Femeia interioară din fiecare bărbat

Animus: imaginea bărbatului din fiecare femeie

Stadii de dezvoltare ale femeii/bărbatului interior

Îndrăgostirea- o stare între mister şi iraţional

De la îndrăgostire la căsătorie. Factori, criterii şi filtre în alegerea

partenerului

Parteneriatul erotic şi sex-rolurile

Maturizarea relaţiei erotice. Nevoi “de întâmpinare “într-un

parteneriat erotic

Cum evoluează partenerii în cadrul cuplului

Accesul la iubirea matură. Mecanismele psihologice

Forme de manifestare ale iubirii şi tipuri de îndrăgostiţi

Tipologii ale iubirii

Tipuri de îndrăgostiţi

”Măsurarea” iubirii

Scala de măsurare a dragostei

Capitolul III – Căsătoria

Aspecte contemporane privind căsătoria.

Dimensiuni ale căsătoriei

Capitolul IV – Familia –între tradiţie şi modernitate

Definiţii ale familiei

Tipuri de familie

Familia nucleară

Familia extinsă

Familia monoparentală

Familia reconstituită (vitregă)

Funcţiile familiei

Forme particulare ale cuplului căsătorit

Cuplul de părinţi-adolescenţi

Cuplul fără descendenţi

Capitolul V – Concubinajul

Aspecte generale privind fenomenul de concubinaj

Tipuri de relaţii de concubinaj

Motivaţii ale coabitării

Socoteala de acasă... Riscurile coabitării

Miturile concubinajului şi consecinţele coabitării

Căsătoria deschisă

Capitolul VI –Experimente neofamiliale. Formule deficitare ale familiei actuale

Semi-căsnicia

Pseudo-căsnicia sau vieţile paralele

Swingers

Cuplurile de homosexuali şi lesbiene

Grupul comunitar sexual

Capitolul VII – Rolul familial- adaptare la rol şi

distorsiune

Sex-rol şi gen –rol. Definirea conceptelor

Cauzele modificării structurii tradiţionale de rol conjugal

Emanciparea femeii

Independenţa economică a femeii

Implicarea femeii în viaţa socială

Cariera profesională a femeii

Evoluţia structurii de gen-rol

Rolul conjugal

Capitolul VIII – Aspecte actuale ale vieţii de cuplu şi de familie. Consideraţii generale

Adaptare, acomodare şi asimilare maritală

Satisfacţie şi insatisfacţie maritală1

Comunicarea în relaţia maritală.Stiluri de comunicare

Divergenţe între soţi

Insatisfacţii sexuale

Sex şi sentimente

Dialectica ” Madonă-prostituată

Dorinţa sexuală –instinctul sexual umanizat

Frustrare sexuală şi conflict

Disputele sexuale şi traumele copilăriei

Capitolul IX – Încredere şi fidelitate

Bazele încrederii

Cum îşi manifestă partenerii încrederea unul în celălalt

Când încrederea este înşelată

Infidelitatea- cauză sau complex al inadaptării

Cauzele infidelităţii. Ce anume declanşează aventura?

Tipuri de aventuri

Particularităţi privind adulterul din perspectiva celor două sexe

Consecinţele infidelităţii pentru relaţia de cuplu

Capitolul X- Divorţul

Aspecte actuale. Teorii privind divorţul

Viaţa după divorţ

Capitolul XI- Moartea unuia dintre parteneri

Moartea unui membru al familiei

Moartea unuia dintre soţi şi destrămarea familiei

Trăirea doliului

Văduvia în literatura de specialitate

Văduvie versus divorţ

Capitolul XII - Terapii de cuplu şi de familie

Disfuncţionalităţi care aduc cuplul la terapeut

Tipuri de terapii şi rolul terapeutului

Capitolul XIII – Cuplul, încotro?

CAPITOLUL I

Triada cuplu – căsătorie – familie

Definirea conceptelor

Definirea celor trei concepte era, până nu demult, mai uşoară, pentru că cele trei

definiţii surprindeau aceleaşi elemente, chiar dacă ele erau privite din perspective diferite.

Realitatea socială contemporană modifică în permanenţă cadrul conceptual, din ce în ce

mai diversificat. Viitorul în ceea ce le priveşte este în aceste condiţii şi mai greu de

anticipat.

1.1. „Cuplul poate fi definit ca o structură bipolară, de tip bio-psihosocial,

bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se

dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin

intermediul celuilalt)” (Mitrofan şi Ciupercă,1998)

Din perspectiva definiţiei mai sus prezentate, cuplul poate fi armonic, satisfăcător

şi stabilizator sau dizarmonic, nesatisfăcător şi distorsionat, tinzând spre disociere. Drept

urmare, cuplurile tind să oscileze, fie către stabilitate, coeziune şi progres, fie către

instabilitate, disensiune şi, eventual, dizolvare.

1.2. Căsătoria implică însă şi o multitudine de consecinţe sociale, afective,

morale şi juridice, care o diferenţiază cât se poate de clar de simpla viaţă de cuplu. Dacă

din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă uniunea liber consimţită dintre un bărbat

şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, din punct de vedere psihologic, a

defini căsătoria înseamnă a vorbi despre o relaţie între doi oameni conştienţi, ea fiind “o

construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective,

având, indiscutabil o natură foarte eterogenă “(C.G. Jung,1994). Căsătoria deschide,

deci, calea unor prefaceri psihologice ale personalităţii care aduc, aşa cum arăta acelaşi

C.G. Jung “metamorfozarea dintr-o stare în care omul e doar unealta naturii sale

instinctuale, într-o altă stare, în care nu mai e unealtă, ci el însuşi, rezultat al prefacerii

naturii în cultură şi a instinctului în spirit.” (C.G. Jung, 1994).

1.3. Familia reprezintă în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită

din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau prin legături paterne,

realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi /sau cea psihosocială.

Viaţa desfăşurată de indivizi în cadrul instituţional al familiei cuprinde două

elemente esenţiale: o latură biologică, constantă, aproape neschimbată de-a lungul

timpului şi o latură socială, în permanentă schimbare. Din punct de vedere sociologic,

familia reprezintă exemplul tipic de grup primar, caracterizat prin puternice relaţii de

tipul „face to face”, prin asocierea şi colaborarea intimă a tuturor membrilor ei. De aici

putem trece în revistă câteva tipologii ale familiei. Una dintre ele ar fi legată de familia

de origine (consangvină) şi familia de procreare (conjugală). Cea dintâi ar fi familia în

care te naşti şi creşti, iar cea de a doua, cea constituită prin propria căsătorie. Familia mai

poate fi caracterizată după gradul de cuprindere a grupului familial în familie nucleară

(formată din soţ, soţie şi copiii acestora) sau extinsă (care include şi celelalte rude). Un

alt criteriu pe care îl putem lua în considerare în studiul familiei ar fi modul de exercitare

al autorităţii. Distingem sisteme familiale: patriarhale, matriarhale sau egalitare. În

sistemul patriarhal autoritatea în cadrul familiei este deţinută de bărbatul cel mai în

vârstă,în cadrul familiei extinse, sau de soţ, în cadrul familiei nucleare.În sistemele

matriarhale, autoritatea în cadrul familiei este deţinută de femeia cea mai în vârstă sau de

soţie. Evident, prezentul confirmă faptul că cel mai răspândit model este reprezentat de

sistemul egalitar, puterea şi autoritatea fiind relativ egal răspândite între soţ şi soţie.

CAPITOLUL II

Dragostea...

Cuplul – între modern şi tradiţional

De ce o anumită persoană şi nu alta?

Este întrebarea care apare de fiecare dată când te îndrăgosteşti. A încercat să

dezlege acest mister, Carl Gustav Jung, cel care a descoperit că fiecare om poartă în

inconştient o imagine a partenerului ideal. În fiecare bărbat există o femeie interioară,

numită Anima, iar în fiecare femeie, un bărbat interior, Animus.

Conjugate în fiecare fiinţă, animusul şi anima alcătuiesc miracolul fiinţei umane şi

generează experienţa iubirii sub toate formele ei, de la cele mai sordide la cele sublime.

ANIMA: femeia interioară din fiecare bărbat

În adolescenţă se activează în bărbat Anima, imaginea femeii interioare, care

iniţiază căutarea partenerei şi desprinderea de părinţi. Devine astfel posibilă autonomia

sa, dezvoltarea unei vieţi psihice prin forţe proprii, într-un cuvânt, maturizarea. Anima

este cea care inspiră bărbatului intuiţiile, nevoia de a iubi şi de a fi iubit, de a fi apreciat,

de a ocroti. De asemenea, este cea care il face capabil de toleranţă, acceptare şi

compasiune.

ANIMUS: imaginea bărbatului din fiecare femeie

În adolescenţă se trezeşte la viaţă şi un alt arhetip, Animus, imaginea bărbatului

din fiecare femeie. Activat, acest adevărat arhetip al vieţii obligă fetiţa să devină femeie

şi determină adolescenta să devină autonoma şi să se maturizeze. Bărbatul interior inspiră

femeii capacitatea de a avea iniţiative, curaj, fermitate şi spiritualitate.

Stadiile de dezvoltare ale femeii/ bărbatului interior

Pe măsură ce bărbatul şi femeia se maturizează, reprezentările lor interioare

asupra feminităţii şi masculinităţii se modifică semnificativ. Dacă pentru majoritatea

adolescenţilor atributele fizice sunt hotărâtoare în alegerea partenerului, la adult contează

calităţile fizice şi spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece Animus şi Anima au mai

multe stadii de dezvoltare.

Îndrăgostirea – o stare” între mister şi iraţional”

De mii de ani, fenomenul îndrăgostirii rămâne o enigmă. S-au străduit să îi

desluşească misterul poeţii, filosofii şi psihologii. Unii numesc această stare extaz (chiar

la limitele stării patologice). Alţii vorbesc doar de o enormă sporire a afectivităţii. Sursă

de fericire tulburătoare, starea de îndrăgostire este asociată însă şi cu una din marile

slăbiciuni ale firii omeneşti.

Din păcate, pentru cel puţin unul dintre cei doi îndrăgostiţi, ieşirea din această stare “

magică “ nu se produce simultan. Unul dintre parteneri începe să se detaşeze, să nu se

mai implice emoţional la fel ca până atunci, să adopte atitudini contrare care duc la

primele semne de întrebare şi, implicit, la primele semne de maturizare relaţională. O

face cu un pas înaintea celuilalt. Când partenerul conştientizează neimplicarea, intervine

etapa tensiunii psihologice a cuplului iesit din vrajă. În acest moment la orizont apare

răspântia celor două căi între care cei doi îndrăgostiţi pot alege:

a) despărţirea. Ea se produce uneori mai mult sub impactul şocului produs de

constatarea că fericirea nu este veşnică, aşa cum au crezut iniţial. Partenerii, sau cel puţin

unul dintre ei, refuză să admită că pot trăi in continuare în rutină, lipsiţi de pasiune şi că

speranţele mari ale începutului se pot transforma în deziluzii şi reproşuri.

b) trecerea la următoarea etapă – dragostea maturizată, bazată pe înţelegere,

echilibru şi comunicare. Acestea înlocuiesc “ingredientele “care la început se numeau

pasiune, ardere ori visare. Partenerii depăşesc acest impas, rămân împreună şi pun alte

valori la baza relaţiei lor.

De la îndrăgostire la căsătorie

De ce se căsătoresc oamenii? J.C. Coleman (1988) schiţează câteva dintre raţiuni:

compatibilitatea sexuală, frica de singurătate, nevoia de companie, nevoia de siguranţa

financiară, fuga de restricţiile părinţilor, dorinţa de a fi important pentru cineva. Acelaşi

J.C. Coleman aminteşte în studiul său şi care ar fi raţiunile pentru care oamenii nu se

căsătoresc, iar dacă totuşi o fac, există riscul apariţiei a tot atâtea surse de stres, care

generează în final disfuncţii şi crize: precauţie faţă de modelul tradiţional al familiei,

neîncrederea în sexul opus, teama de intimitate. Cei doi parteneri care formează un

cuplu, pot avea motivaţii diferite atât pentru căsătorie, cât şi pentru a rămâne împreună.

În plus, în urma interacţiunii celor doi parteneri, apar noi motivaţii de întărire a relaţiei. În

ceea ce priveşte ierarhia motivelor care sunt importante, atât inainte, cât şi după căsătorie,

Mitrofan si Mitrofan (1996), prezintă situaţia în felul următor: încredere (80%),

înţelegere (73%), comunicare (64%), acceptare reciprocă (63%), dorinţa de a evolua

împreună (55%) şi timpul petrecut împreună (45%). Autorii apreciază că, după căsătorie,

apar motivaţii noi, apreciate semnificativ de catre parteneri, între acestea amintind: viaţa

sexuala (57%), intimitarea (55%), dar şi resursele materiale (42%).

Aceste aspecte pot fi explicate prin faptul că intimitatea şi relaţiile sexuale

corespund unei implicări mai profunde a partenerilor în interacţiunea lor, iar resursele

materiale – asumării existenţei în comun.

Factorii şi “filtrele” în alegerea partenerului conjugal

Alegerea partenerului se face în urma unui proces complex, nu întotdeauna

obiectiv. Deşi se bazează pe conștientizarea propriilor sentimente, el este influențat major

de parinți, prieteni, conjunctură și societate.

Există o serie întreagă de studii legate de modelul general al alegerii partenerului,

cea mai cunoscută fiind teoria stimul - valoare - rol, a lui B. Murstein. El distinge trei

stadii succesive în procesul adoptării deciziei maritale:

1. stadiul stimulilor. Prima impresie, bazată în primul rând pe atracția fizică, este

foarte importantă în evoluția relației.

2. stadiul valorilor – este etapa în care persoanele implicate descoperă dacă

atitudinile și credințele lor sunt compatibile. Pentru că multe valori sunt în mare

măsură foarte personale și strâns legate de concepția despre sine, respingerea

acestor valori este trăită ca o respingere a persoanei.

3. stadiul rolurilor – reprezintă perioada de testare a compatibilității rolurilor,

stabilind cât de bine ”se potrivesc” cei doi parteneri.

Majoritatea modelelor elaborate evidențiaza faptul că alegerea partenerului

reprezintă un proces filtrare.

Davies și Kearckoff (apud Coleman, J, 1988) susțin că deja decizia maritală

reprezintă rezultatul unei selecții de cinci paliere, câmpul alegerilor fiind succesiv

îngustat până când este făcută alegerea finală.

Schema ar fi următoarea:

FILTRUL PROXIMITĂȚII

I

I

FILTRUL SIMILARITATE – COMPLEMENTARITATE

I

I

FILTRUL ATRACȚIEI PERSONALE

I

I

FILTRUL COMPATIBILITĂȚII

I

I

FILTRUL ALEGERII

Parteneriatul erotic şi sex-rolurile

Greu de definit, dar mult mai uşor de recunoscut atunci când eşti stăpânit de ea,

iubirea a cunoscut, de-a lungul istoriei omenirii numeroase încercări de a fi înţeleasă şi

conceptualizată. “Iubirea nu poate fi înţeleasă autentic decât ca experienţă de

comuniune simultan sexuală, psihologică şi spirituală. O succesiune de procese de

comunicare, intercunoaştere şi interdezvoltare a sexelor, în cursul cărora protagoniştii

evoluează continuu transformându-se în fiinţe mature, complete şi, nu în ultimul rând,

libere.” ( C. Ciupercă, 2002).

Triunghiul iubirii: intimitate, pasiune, angajament

Potrivit lui Robert Sternberg ( Ed. Trei, 2010) dragostea poate fi înţeleasă ca un

trunghi, în care fiecare vârf ar reprezenta una din următoarele componente:

Intimitate

Pasiune Angajament

Intimitatea se referă la acele sentimente din relaţie care promovează apropierea,

legătura, uniunea.

Intimitatea începe cu autodezvăluirea.

Pasiunea este componenta dragostei care implică o intensă năzuinţă de uniune cu

celălalt. Pasiunea este în mare măsură expresia dorinţelor şi a nevoilor de autostimă,

creştere, dominanţă, supunere şi împlinire sexuală.

Decizia şi angajamentul

Componenta decizie /angajament a dragostei are două aspecte: unul pe termen

scurt şi altul pe termen lung. Perspectiva pe termen scurt reprezintă decizia de a iubi pe

cineva, pe când cea pe termen lung este angajamentul de a menţine această iubire.

Dragostea pasională este deosebit de intensă şi dominant emoţională.

Funcţionează după principiul „focului de paie”, adică se aprinde repede, arde intens şi se

poate întâmpla să se poată stinge la fel de repede precum a apărut. Potrivit specialiştilor

ea ar dura între câteva luni şi până la doi ani. Dacă se manifestă reciproc, partenerii se

simt satisfăcuţi, mulţumiţi şi veseli. Dacă se întâmplă altfel, partenerii sunt deznădăjduiţi

şi chinuiţi.

Dragostea prietenească este întâlnită sub forma dragostei profunde şi de durată,

cu mare încărcătură emoţională şi menţine timp îndelungat coeziunea cuplului.

CAPITOLUL III

Căsătoria

Căsătoria – aspecte contemporane

Căsătoria şi-a pierdut mult, în timp, din sensurile sale legale, religioase şi sociale.

A pierdut şi din autoritate., dar şi din sacralitate. S-a irosit în ceea ce se numeşte generic

„relaţie de cuplu”, creată în special pentru plăcerea sexuală şi emoţională a fiecărui adult.

În ziua de azi, când oamenii se căsătoresc, intră într-o uniune ce pare foarte diferită de

cea în care o intraseră pe vremuri părinţii sau bunicii lor.

Căsătoriile tind astăzi să fie destrămate mult mai probabil de divorţ decât de

moarte. Şi, dacă este cineva care se- aşteaptă ca o mai mare libertate de a trăi într-o

căsnicie nefericită să ducă la creşterea şanselor ca mariajele intacte să fie foarte fericite-

se înşeală. Studiile efectuate pe aceată temă arată că, din nefericire, căsătoriile sunt mai

puţin fericite în zilele noastre decât au fost în ultimele decenii.

Căsătoria are şase dimensiuni importante:

1. Este un contract legal. Creează obligaţii şi drepturi legale şi formale între soţi.

Recunoaşterea publică şi asigurarea protecţiei cuplurilor- prin acest contract- îi

ajută pe parteneri să -şi creeze legături permanente, mai stabile.

2. Este un parteneriat financiar. Într-o căsnicie “banii mei” devin “banii noştri”.

Această împărţire a proprietăţii creează o intimitate şi reciprocitate, care sunt mai

dificil de realizat în afara căsătoriei legale.

3. Este o promisiune sacră. Chiar şi cei mai puţin religioşi văd mariajul ca pe o

uniune sacră, cu implicaţii spirituale profunde.. Credinţa religioasă îi ajută să

adâncească sensul căsniciei şi le oferă un izvor unic de inspiraţie şi sprijin, în faţa

problemelor de viaţă.

4. Este o uniune sexuală. Ea transformă dorinţa sexuală într-un semn permanent de

dragoste, unindu-i puternic pe cei doi parteneri. Este un jurământ public de

fidelitate care îi face pe toţi să fie mai fideli, atât pe bărbaţi, cât şi pe femei.

Cercetările indică, de pildă, că bărbaţii care coabitează sunt de 4 ori mai tentaţi să

înşele decât soţii, iar femeile aflate în aceeaşi categorie- de 8 ori mai mult decât

soţiile.

5. Este o legătură personală. Este, în cele din urmă, recunoaşterea deschisă a iubirii.

Ea încorporează dorinţa de a cunoaşte şi a fi cunoscuţi de o altă fiinţă; reprezintă

speranţele cele mai mari în faptul că dragostea nu este temporară şi că nu suntem

condamnaţi să hoinărim, schimbând la nesfârşit partenerii.

6. Este începutul unei familii. Din doi străini, din punct de vedere biologic, îi

transformă în doi oameni care nu mai pot trăi unul fără celălalt. Ca legătură

procreativă, ea include un angajament de a avea grijă de copiii rezultaţi din

căsnicie. Reintroduce obligaţiile tatălui sau ale rudelor acestuia de a conştientiza

importanţa copilului în sistemul familial.

CAPITOLUL IV

Familia – între tradiţie şi modernitate

Ne naştem în familii şi aici începem să înţelegem cine suntem şi cum

funcţionează lumea. Părinţii ne oferă pe lângă un simplu nume de familie şi primele idei

despre viaţă, despre cum ar trebui să gândim şi care ar trebui să fie legile care ne

guvernează existenţa. Sunt reguli care variază de la o societate la alta, dar toate societăţile

pe care le-a traversat până acum omenirea au avut în centrul lor familia. Astăzi lucrurile

par să se schimbe. Modelele tradiţionale ale familiei se dezintegrează, viitorul îndepărtat

al instituţiei familiale pare incert. Totuşi, nu sunt puţine vocile care susţin că familia şi

căsătoria sunt indispensabile în asigurarea viitorului copiilor şi a societăţii.

Familia se schimbă, într-adevăr, odată cu vremurile, dar ea rămâne încă, un reper

fundamental în societate.

Tipuri de familie

Indiferent de structură, familia va însemna întotdeauna dragoste, grijă şi dorinţă

de a ocroti. Fiecare în felul său crede în anumite valori ale familiei şi luptă pentru acestea.

Institutul pentru familie Vanier a descris în 1994 următoarele tipuri de familie:

- familiile “nucleare” compuse din 2 părinţi şi unul sau mai mulţi copii

biologici sau adoptaţi, care locuiesc împreună;

- familiile “extinse”, compuse din părinţi, copii, unchi, bunici şi alte rude de

sânge, care locuiesc împreună sau nu;

- familiile “amestecate” sau “recombinate” sau “reconstituite”, compuse din

părinţi care au divorţat, s-au căsătorit cu altcineva şi au format o nouă familie, care

include copii din prima căsătorie a unuia sau a ambilor parteneri şi/sau din această

căsătorie;

- familii “fără copii”, care constau într-un cuplu;

- familii “cu un singur părinte”, compuse dintr-un părinte, de obicei o mamă

cu un copil sau mai mulţi;

- “cupluri care coabitează” şi “căsătorii convenţionale”- aranjamente

familiale, care se aseamănă altor forme, dar nu legalizează mariajul.

Din 1972 acest institut recunoaşte cuplurile cu parteneri de acelaşi sex, ca familii.

O cercetare a literaturii despre familie din 1990 indică faptul că mai trebuie adăugat un

alt grup de familii, şi anume părinţii homosexuali şi lesbiene (Schwartz şi Scott).

Funcţiile familiei

Margrit Eichler a realizat o clasificare a principalelor tipuri de “dimensiuni ale

interacţiunilor familiale”.

Cele mai importante dimensiuni-din perspectiva sa-sunt: procreativă, de

socializare, sexuală, rezidenţială, economică şi emoţională.

Forme particulare ale cuplului căsătorit

Cuplul de adolescenţi-părinţi

Cuplul fără descendenţi

CAPITOLUL V

Concubinajul

Convieţuirea cuplului în afara căsătoriei reprezintă în timpurile noastre o formulă

frecventă a vieţii moderne şi este foarte probabil să rămână în forma aceasta multă vreme.

Forţele demografice, economice şi culturale ale vieţii moderne au generat o stare de fapt

pe care nu putem să nu o luăm ca atare. Uniunea consensuală, departe de a fi “prietena”

mariajului, pare din ce în ce mai mult un duşman al acesteia.

Tipuri de relaţii de concubinaj

Sociologul Roland Johnson descrie patru categorii de coabitanţi,

Relaţia de tip “acoperiş”

Acest tip de relaţie de coabitare se bazează pe nevoia copleşitoare de a fi legat de

cineva. Dorinţa de a fi iubit este atât de puternică, încât mulţi vor mai degrabă “să se

stabilizeze” decât să aleagă pe cineva.

Relaţia de emancipare

Acest tip apare atunci când persoana vrea să demonstreze- celor de-o vârstă cu ea

sau părinţilor săi- că este liberă să ia singură decizii, că nu poate fi constrânsă de nimeni

şi nimic. O astfel de relaţie nu încurajează cuplul să comunice sau să rezolve conflicte şi

nu evoluează către un potenţial mariaj.

a) Relaţia de convenienţă

Este o relaţie convenabilă, din punct de vedere economic. Intenţia este de a

împărţi cheltuielile pe jumătate. Este văzută ca fiind benefică pentru tipul de cămin în

care amândoi partenerii sunt egali. Altfel, se transformă în modelul tradiţional: bărbatul

domină, femeia se supune. Este convenabilă bărbatului, dar nu şi femeii.

b) Relaţia de testare

Este o modalitate de a “încerca apa” înainte de a se arunca în ea. Partenerii vor

sau cred că vor să se căsătorească. Vor să vadă dacă sunt compatibili, exersând mariajul.

“Socoteala de acasă şi cea din târg”. Riscurile coabitării

În concluzie, demodatul “Până când moartea ne va despărţi “ a fost înlocuit cu

“atât cât sunt fericit’”.

Căsătoria deschisă

Reprezintă un model de convieţuire aflat între concubinaj şi familia nucleară.

Modelul se suprapune peste valorile şi stilul de viaţă al concubinajului dar, în acelaşi

timp, se aseamănă cu familia nucleară prin oficializare şi structură. Scopul declarat al

acestei legături este acela de se realiza împlinirea şi satisfacţia personală,, aspecte

evident, greu de măsurat, dar, în mod sigur, o miză demnă de luat în considerare. Noua

formulă încearcă să înlocuiască o configuraţie depăşită sub aspectul stilului de viaţă,

model reprezentat de familia nucleară, şi să preia ceea ce este mai bun din modelul

coabitării, adică calitatea relaţiei şi fericirea partenerilor, nu stabilitatea, cu orice preţ, a

unei relaţii lipsite de satisfacţii.

Această flexibilitate a relaţiei este, desigur, dezirabilă, dar nu întotdeauna

posibilă, dacă luăm în considerare forţa modelelor şi a obişnuinţelor socio-culturale,

filtrate moral şi religios. Ea ar depinde, fără doar şi poate, de capacitatea soţilor de a

înţelege ce semnificaţie are “trăieşte-ţi clipa “, de a-şi asuma responsabilitatea propriei

vieţi şi de a discuta matur despre neînţelegeri, nemulţumiri şi conflicte. Compromisurile

sunt astfel înţelese ca necesare pentru a salva calitatea relaţiei, nu statutul de persoană

căsătorită. Căsătoria deschisă nu reprezintă o soluţie definitivă, ci o speranţă, aceea a

redimensionării pozitive a relaţiilor de cuplu. Prin acest tip de relaţie cuplul conjugal –

atât de otrăvit de stereotipuri şi prejudecăţi – redevine cuplu, iar legalitatea şi

instituţionalitatea îl apără de stigmate şi etichetări.În acest fel se reduce stresul cotidian,

căruia îi suntem supuşi cu toţii.

CAPITOLUL VI

Experimentele neofamiliale

Formule deficitare ale familiei actuale

Semi-căsnicia – reprezintă un experiment neofamilial plasat sub semnul falselor

soluţii, având drept scop prelungirea căsătoriei din punct de vedere legal, în ciuda

modificărilor şi alterărilor de esenţă. Situaţia este întâlnită frecvent în cuplurile cu relaţii

tensiv-conflictuiale cronice şi constă în adoptarea şi exercitarea incompletă a rolurilor

maritale de către unul sau de către ambii soţi. Se poate întâmpla ca un soţ să fie implicat

parţial în viaţa familială, atât ca soţ cât şi ca părinte. El poate fi angajat simultan într-o

relaţie adulterină, evitând sau abuzând de partenerul conjugal, îşi poate exercita parţial

funcţiile parentale (suport financiar fără a fi asigurat însă şi suportul emoţional necesar

copiilor) sau poate participa la exercitarea în comun a menajului, dar nu şi la luarea

deciziilor financiare, etc…

I. Mitrofan identifică următoarele variante:

- formula “casa şi copiii împreună, sexul separat “

- formula “sexul împreună, casa şi copiii – mai mult tu, distracţiile separat”

- formula “sexul parţial împreună, casa numai tu, distracţiile parţial

împreună, copiii – mai ales tu, banii – mai ales eu “ (I. Mitrofan, 1989)

Este uşor de imaginat faptul că, în cadrul variantelor mai sus prezentate, dar şi al

altora posibile, se conturează diverse structuri de cuplu disfuncţional, conflicte acute şi

rivalităţi cu impact deosebit de violent în socializarea copiilor şi adeseori, chiar în starea

de sănătate psihică a membrilor familiei.

Tot o variantă a căsătoriei cu roluri maritale incomplet exercitate o constituie

situaţia cuplurilor înlocuite sub aspectul exercitării rolului parental şi chiar casnico-

menajer şi administrativ organizatoric de către bunici (părinţi şi socri), cuplu

transformându-se în acest caz într-un “cuplu – copil “ al unui “cuplu –adult “.

Pseudo-căsnicia sau “vieţile paralele“ - reprezintă una dintre cele mai grave

grave manifestări a psihosociopatologiei maritale. Acest experiment neomarital constă,

de fapt, în adoptarea şi exercitarea inautentică (falsă, aparentă) a rolului conjugal şi a

celui parental. Pseudocăsnicia reprezintă un simulacru sociomorbid al unor hiatusuri şi

funcţii matrimoniale. Ea nu presupune nici un fel de afecţiune mutuală ci doar un sistem

de interese reciproce, de obicei economice şi sociale, care determină în anumite situaţii

opţiunea unor indivizi de oficializare a căsătoriei (Ciupercă, 2001).

Swingers

Acest termen este preluat din limba engleză, (“swinging” însemnând oscilant,

ritmat) însemnând un schimb voluntar şi temporar între perechi, în scop sexual. Acest

schimb se produce între două persoane sau mai multe cupluri sau, în mod ocazional,

poate fi introdusă în grup şi o persoană fără partener, de obicei, o femeie. Oricum,

combinaţiile acestor schimburi sexuale au loc cu consimţământul deplin al tuturor părţilor

implicate.

Cuplurile de homosexuali şi lesbiene

După o fază de căutare a libertăţii în afara familiei, homosexualii şi lesbienele

experimentează acum o mişcare pro-familie. Familiile de homosexuali nu împărtăşesc o

formă anume, ci doar o luptă comună pentru acceptarea socială.

Deşi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex au fost întâlnite în majoritatea

societăţilor, familia de homosexuali / lesbiene ca şi categorie socială a apărut recent, fiind

un produs al revoluţiei sexuale, feminismului şi noilor tehnologii de reproducere.

Mişcarea pentru drepturile homosexualilor i-a încurajat pe aceştia să ceară custodia

copiilor şi din ce în ce mai multe femei independente au născut copii cu ajutorul donării

de spermă mai degrabă decât cu un bărbat. Ambele fenomene s-au dezvoltat şi au

înfruntat o puternică opoziţie socială.

Diminuarea “valorilor familiale” ale majorităţii a determinat multe dintre

problemele reale ale acestor familii.

Grupul comunitar sexual

Adepţii grupurilor comunitare familiale îşi conferă iluzia unei pretinse libertăţi

individuale, plecând de la ideea că mariajul monogam induce de la bun început “o

castrare psihologică şi sexuală a soţilor “, prin respectarea fidelităţii, fie de teama opiniei

publice, fie prin aderarea la principii educative, morale şi religioase perimate. În schimb,

acest nou sistem de convieţuire, pe care îl caută unele cupluri moderne, ridică cel puţin

tot atât de multe probleme pe cât pretinde sau doreşte să rezolve. “Mulţi recurg la

experienţa comunitară pentru a-şi satisface visele infantile de voyerism sau de

exhibiţionism, sau pentru a-şi disimula incapacitatea de a construi, în timp, o autentică

relaţie, durabilă “.

CAPITOLUL VII

Rolul familial – adaptare la rol şi distorsiune

Cauzele modificării structurii tradiţionale de rol conjugal

Structura tradiţională de rol- sex a fost modificată prin acţiunea mai multor

factori. Dintre aceştia cei mai importanţi ar fi:

1. Emanciparea femeii

Emanciparea femeii a reprezentat motorul schimbării structurii de rol conjugal.

Femeia supusă, fără ambiţii, asociată familiei tradiţionale, este azi din ce în ce mai

puţin prezentă în statistici. Foarte puţine femei mai acceptă subordonarea totală faţă de

bărbat, toleranţa excesivă şi dependenţa material-afectivă. Conştientizarea ideii potrivit

căreia femeile pot decide singure cum îşi direcţionează viaţa, cariera şi relaţia de

parteneriat au generat eliminarea discriminării în cariera profesională şi au permis accesul

femeii la ocuparea unor funcţii publice.

2. Independenţa economică a femeii

A devenit din ce în ce mai evidentă. Femeile sunt mai bine educate decât în trecut

şi au şanse mai mari de a obţine o slujbă, astfel încât ele nu mai sunt dependente de

căsătoria- parteneriat economic. Astfel, e mai puţin probabil ca ele să se „cantoneze” într-

un mariaj dificil, menţinut doar de o necesitate pur economică şi e mult mai sigur că vor

pleca atunci când trăiesc experienţe nefericite în căsnicie.

Posibilitatea realizării unui venit propriu în momentul în care implicarea femeii în

sfera publică a devenit concretă a adus acesteia un sentiment de siguranţă, linişte şi

confort.

Diminuarea considerabilă, până la dispariţie, a dependenţei economice faţă de

bărbat a redimensionat radical raporturile dintre sexe, dar independenţa economică a

femeii a generat şi modificări profunde în structura de roluri familiale. Bărbatul ajunge să

preia o serie de activităţi, pe care le îndeplinea doar femeia altădată.

3. Implicarea femeii în viaţa socială

Necesitatea de afiliere a femeii contemporane a fost generată de relativa izolare de

alţi adulţi, caracteristică familiei nucleare de azi, izolare care se cere compensată de

activităţi sociale. În familia tradiţională, casnicele făceau parte dintr-o reţea suportivă de

rude. În plus, lipsa de recunoaştere pentru munca făcută în gospodărie amplifică

sentimentul actual de izolare. Femeia începe să caute satisfacţii în exterior, societatea

oferind recunoaşterea pe care familia nucleară nu mai putea să i-o ofere.

4. Cariera profesională a femeii

Impulsionate de mişcarea feministă, femeile au început să conştientizeze că pot fi

mai mult decât mame, soţii sau gospodine. Munca profesională a femeilor a devenit un

instrument de împlinire personală, transformându-se din necesitate în activitate

revendicată. Conceptul de carieră a început să fie popularizat odată cu dezvoltarea

feminismului. Specialiştii arată că femeile au ajuns să trăiască în zilele noastre experienţa

şomajului cu acelaşi sentiment de ruşine şi neîmplinire personală, ca şi bărbaţii.

Implicaţiile carierei profesionale a femeilor în viaţa de familie nu au întârziat

să apară :

a) cariera profesională a femeilor reprezintă o sursă de conflict pentru

majoritatea bărbaţilor.

b) modificarea raportului de autoritate şi de putere dintre cele două sexe, prin

demolarea imaginii bărbatului ca fiind capul familiei şi singurul aducător de venituri.

Adică singurul capabil să organizeze şi să conducă familia.

c) implicarea partenerilor în viaţa de familie în cazul familiilor cu dublă carieră

presupune preluarea alternativă a sarcinilor domestice.

d) creşterea sentimentului de competenţă a femeii revalorizează sentimentul de

competenţă al bărbatului

e) scăderea natalităţii.

f) apariţia relaţiilor extraconjugale.

CAPITOLUL VIII

Aspecte actuale ale vieţii de cuplu şi de familie. Consideraţii generale

Adaptare, acomodare şi asimilare maritală

Adaptarea maritală vizează atât reorganizări la nivelul comportamentului de rol

marital al indivizilor, cât şi la nivelul functionalităţii lor interpersonale.

Potrivit I. Mitrofan şi N Mitrofan (1994) la nivelul individual adaptarea maritală

are în vedere orientări, potenţări, activări şi reorientări succesive ale motivaţiei de

parteneriate (biologic sexuale, socio-afective, de autoanalizare şi autodezvoltare), precum

şi a disponibilităţilor de parteneritate, determinate în principal de factorul vârstă,

normalitatea şi integritatea bio-psihică, nivelul maturităţii afective şi raţionale,

flexibilitatea şi fluiditatea adaptivă în rolul conjugal.

Aceeaşi autori apreciază că, la nivel interpersonal, adaptarea maritală vizează

sincronizarea intercomunicărilor, potentarea şi maturizarea sentimentelor latente de

afecţiune, a climatului familial, adâncirea intercunoaşterii partenerilor, stimularea

intervalorizărilor în cuplu, echilibrarea şi optimizarea acţiunilor şi deciziilor în cuplu,

interdezvoltarea rolurilor conjugal parentale.

Acomodarea maritală - sau interacomodarea maritală- reprezintă mecanismul de

stimulare şi dezvoltare a adaptării mutuale conjugale. În cadrul acestui proces

interacţional, soţii acceptă, respectă şi valorizează reciproc interesele, atitudinile, opiniile,

valorile, oferindu-şi susţinere şi gratificări unul celuilalt.

Dinamica acomodării maritale presupune şi concesii şi corecţii reciproce. Acestea

pot genera la începutul căsniciei tensiuni şi confruntări, dar, cu eforturile partenerilor pot

fi depăşite. Rolul acestui proces interacţional este acela de facilitare a ajustării

interpersonale, în vederea realizării coeziunii cuplului.

Opusul acomodării maritale îl constituie rigiditatea maritală exprimată în

tendinţa simultană a partenerilor de a-şi conserva şi impune modelele raţionale

contradictorii, dizarmonice, frustrante reciproc. (I. Mitrofan, N Mitrofan 1994).

Inerţia, conservatorismul şi persistenţa vechilor modele, a prejudecăţilor raţionale

constituie un impediment important în calea acomodării interpersonale a soţilor, care

predispune cuplul la relaţii formale, superficiale şi disconfortabile psihologic.

Asimilarea maritală sau interasimilarea maritală, reprezintă acomodarea

mutuală completă a personalităţii maritale, în cadru procesului de interadaptare maritală.

Soţii preiau fiecare, interiorizează şi acţionează în conformitate cu aceleaşi paternuri

atitudinale, motivaţionale şi valorice. (I. Mitrofan, N Mitrofan 1994).

Având la bază un nivel, satisfăcător şi reciproc al intercomunicării şi

intercunoaşterii, asimilarea maritală creează consens mutual şi aduce cuplului echilibrul

funcţional.

Asimilarea maritală constituie o condiţie necesară dar nu şi suficientă a stabilităţii

cuplului.

Satisfacţie şi insatisfacţie maritală

O relaţie este considerată ca fiind “bună” sau ‘’puternică ‘’ atunci când ea

îndeplineşte funcţiile pentru care a fost realizată. Deoarece mai mult de 60% din cupluri

susţin că au o căsătorie fericită, ingredientele unei căsătorii “puternice” nu sunt în mod

evident limitate de o formulă unică.

Cuber şi Harroff au identificat două tipuri de căsătorii: căsătoriile intrinseci şi

cele formale. Pentru cei ce au o căsătorie intrinsecă relaţia pe care o au cu partenerii lor

constituie preocuparea principală şi sursa de plăcere. În timp ce partenerii pot avea şi alte

preocupări cum ar fi cariera sau prietenii, căsătoria se situează pe primul plan.

Angajamentul pentru partener este imens. Partenerii simt nevoia unei apropieri fizice,

emoţionale şi chiar spirituale.

În contrast, căsnicia formală nu este concepută în scopul exprimării unei relaţii

intime puternice. Se observă chiar o relativă absenţă a unor sentimente adânci. În schimb

atmosfera este aceea a unei companii limitate. Multe cupluri îşi organizează viaţa în jurul

carierelor personale sau se concentrează pe rolul de părinte.

Nevoile la care cuplurile căsătorite fac faţă variază de-a lungul ciclurilor vieţii,

aşa cum se întâmplă şi cu satisfacţia în căsnicie.

Comunicarea în relaţia maritală.

Comunicarea, alături de intercunoaştere, reprezintă principalul instrument de dezvoltare

a relaţiilor maritale în cadrul structurii familiale. Prin comunicare se realizează

configurarea rolurilor de gen, sincronizarea şi dezvoltarea acestora şi tot comunicarea

asigură cuplului o structură stabilă a relaţiilor de rol.

Fiecare stil de comunicare descrie un tip aparte de căsnicie. Un cuplu care vede

căsnicia ca un angajament total, incluzând fiecare aspect al vieţii, va întreţine probabil o

comunicare internă, sau cel puţin va încerca acest lucru. Prin contrast, un cuplu care se

mulţumeşte cu o căsnicie formală, unde prietenii, membrii familiei şi interesele exterioare

deţin un rol important ar putea să se mulţumească cu un stil de comunicare convenţional

sau speculativ.

Critica partenerului

Este asociată de partener cu respingerea. Activează simţăminte vechi, din

copilărie, acumulate în urma experienţelor cu proprii părinţi. Critica venea de sus în jos,

de la cel mare la cel mic, atacând respectul de sine, dar şi încrederea, caracterul sau

inteligenţa copilului.

Uneori părinţii îşi critică copilul pentru a-l încuraja, alteori o fac pentru că sunt

obosiţi şi stresaţi, alteori pur şi simplu pentru a pedepsi şi pentru a provoca durere.

Manipularea partenerului

Septimiu Chelcea (1992) definea manipularea drept influenţarea subiecţilor umani

în vederea realizării unor acţiuni în discordanţă cu propriile scopuri, fără ca aceştia să

conştientizeze discrepanţa dintre propriile scopuri şi ale celor care îi influenţează. Se

realizează astfel o influenţă socială negativă, prin simulare şi disimulare, mascarea şi

mimarea unor emoţii, atitudini sau comportamente proprii. Fenomenele prin care se

realizează această influenţă sunt cele de complezenţă şi cele de identificare.

Lipsa comunicării între parteneri

Deşi vorbesc între ei, membrii cuplului nu comunică întotdeauna. Cantitatea de

informaţie poate fi mare, dar calitatea poate rămâne precară. Teama de a nu genera

discuţii şi certuri, evitarea de a exprima nelinişti, frustrări şi nemulţumiri duce la

acumularea acestora în timp, ceea ce poate genera în viitor disensiuni mult mai grave şi

chiar rupturi. Un cuplu se maturizează discutând, analizând problemele, nu evitându-le.

Conflict versus luptă

Cuvintele sunt folosite deseori ca sinonime, în ciuda faptului că înţelesurile lor

sunt profund diferite. Când dorinţele şi nevoile cuiva sunt reprimate, rezultă o stare de

conflict. Un conflict nerezolvat generează sentimente de iritare şi furie, care pot degenera

în luptă.

Divergenţe între soţi

În ciuda iubirii şi a fuziunii emoţionale pe care s-a întemeiat relaţia lor,

îndrăgostiţii, cei doi parteneri ai cuplului sunt două persoane diferite, ale căror nevoi şi

dorinţe nu coincid întotdeauna. Aceste diferenţe pot genera conflicte şi certuri explozive,

care se pot isca de la orice subiect imaginabil, semnificativ sau nesemnificativ.

Divorţurile şi violenţa în familie au atins proporţiile unei epidemii, iar principalul lor

precursor este nefericirea conjugală cronică.

1) redefinirea rolurilor

2) discrepanţe între dorinţe şi aşteptări

3) Insatisfacţia sexuală

CAPITOLUL IX

Încredere şi fidelitate. Infidelitatea conjugală

Relaţiile pe termen lung solicită încrederea pe post de fundament. Fără acest

ingredient, relaţiile devin încărcate de frică şi de vinovăţie.

Cum îşi manifestă partenerii încrederea unul în celălalt ?

Fiecare cuplu este unic. Partenerii au o modalitate specifică de a–şi demonstra

încrederea unul în celălalt, în funcţie de experienţa anterioară, personalitate, cultură,

modul în care cuplul s-a format.

Când încrederea este înşelată

Înşelarea încrederii cuiva reprezintă o trădare. Nu doar a individului, ci şi a unui

amestec de speranţe, vise şi aşteptări. Este ca şi cum o construcţie aflată în lucru începe

să se prăbuşească.

Majoritatea cuplurilor cu probleme care vin la consiliere confundă aventura cu

cauza problemelor. Specialiştii vorbesc însă de faptul că aventurile sunt mai degrabă

simptome decât cauze ale problemelor de cuplu.

La limita dintre necesitate şi nonconformism, relaţiile sexuale extraconjugale au

reprezentat una dintre problemele majore cu care s-a confruntat instituţia familiei de-a

lungul timpului şi una dintre cauzele constante ale destrămării cuplurilor, indiferent de

vechimea sau de trăinicia acestora.

Astăzi, deşi lucrurile s-au transformat fundamental în ceea ce priveşte căsătoria,

relaţiile în afara căsătoriei cunosc o înflorire fără precedent. Adulterul contemporan are o

forţă nebănuită, deşi cauzele care îl susţin sunt altele.

Oamenii se căsătoresc astăzi câd vor şi cu cine vor. Pentru că la baza mariajului

stau de obicei iubirea şi satisfacţia mutuală, adulterul pare lipsit de sens. Schimbarea

mentalităţii în ceea ce priveşte divorţul face de asemenea ilogică aventura extraconjugală.

Oamenii intră şi ies din parteneriate succesive fără teama de altădată că vor fi blamaţi de

societate. Şi totuşi…

Infidelitatea- cauză sau efect al unui complex de inadaptare?

Chiar dacă din perspectiva partenerului trădat infidelitatea celuilalt apare în

primul rând ca o cauză a neînţelegerilor şi conflictelor din cadrul cuplului, o analiză mai

profundă relevă faptul că acesta este în primul rând un efect al complexului dual de

inadaptare maritală. Infidelitatea apare de cele mai multe ori ca reacţie de apărare, sau de

căutare a unei “soluţii compensatorii “, pentru o relaţie maritală nesatisfăcătoare sau

disfuncţională. Adulterul unuia dintre soţi sau al ambilor este un simptom cert al unui

deficit interacţional marial, a cărui cauzalitate nu o constituie neapărat incompatibilităţile

psihosomatice reale, dar, mai ales, erori relaţionale, determinate de o pluralitate de

factori: psihologici, educaţionali, interpersonali şi socio-culturali.

Infidelitatea aduce în cuplul conjugal o serie întreagă de distorsiuni de rol,

perturbând grav climatul socio-afectiv conjugal, exacerbând reacţiile de gelozie, ostilitate

şi ranchiună. Partenerul abandonat fie dezvoltă stări depresive, care îl împiedică să îşi

îndeplinească în mod corespunzător celelalte sarcini de rol familial, fie trăieşte într-o

stare de stres continuu, care îi alimentează agresivitatea

Ce anume declanşează aventura ?

Aventurile nu apar din senin. Cele mai multe au în spate anumite evenimente

care le generează. Multe cupluri nu îşi dau seama de aceste circumstanţe, considerând

evenimentele în cauză lipsite de importanţă. Iată câteva elemente care declanşează

frecvent aventura:

- pierderea unei fiinţe dragi din familie

- atingerea vârstei mijlocii

- problemele materiale

- schimbarea modului de viaţă

- diversificarea şi îmbogăţirea reţelei de relaţii interpersonale.

- alinierea la “standardele “sociale

- probleme de relaţie

Insatisfacţiile şi infidelitatea

Infidelul consideră că partenerul său nu îi satisface nevoile legitime, aşa că, după

o aşteptare în van caută în altă parte ceea ce nu a găsit acasă. Există un decalaj important

între aşteptările unuia şi ceea ce îi oferă celălalt, un decalaj neobservat la începutul

relaţiei.

- lipsa de satisfacere a nevoilor afective poate fi generată de faptul că există

indivizi cu nevoi imense, insaţiabile.

- lipsa de satisfacere a nevoilor sexuale

- lipsa de satisfacere a nevoilor de comunicare

- lipsa de satisfacere a nevoilor energetice

- lipsa de satisfacere a nevoilor de evoluţie

Tipuri de aventuri

Deşi fiecare aventură este unică pentru un anume cuplu, deseori apar teme

comune. Cele mai întâlnite tipuri de aventuri, potrivit Juliei Cole (2005) sunt:

1. Aventura „celui care deschide uşa”

Noua relaţie este ca o uşă deschisă spre o viaţă nouă. Uneori, partenerul înşelat

este, la rândul lui, uşurat că relaţia s-a încheiat. Alteori, consideră că totul funcţiona

normal şi este şocat de faptul că celălalt vrea să rupă relaţia.

2. Aventura „scaunului cu trei picioare ”

Este o aventură de lungă durată, cu implicaţii profunde asupra relaţiei. Când

povara unui cuplu devine prea mare, fie din cauza problemelor din afara cuplului ( un

copil are probleme cu poliţia, boala unui părinte,etc), sau din interiorul său (dificultăţi

financiare, scandaluri frecvente ), unul dintre parteneri poate căuta un sprijin din afară.

Aventura acţionează ca un al treilea picior al scaunului care se clatină, care echilibrează

situaţia. De aceea acest tip de aventură poate dura ani de zile.

3. Aventura „răzbunării ”

Deşi este în general de scurtă durată, poate fi o problemă reală pentru un cuplu.

Apare atunci când unul dintre parteneri se simte rănit şi decide să îşi „pedepsească”

partenerul în acelaşi mod în care a fost şi el rănit.

4. Aventura „observă-mă”

Este o aventură de scurtă durată, de o noapte, sau, se poate întâmpla chiar să nu

implice sexul. Apare în relaţiile în care partenerii nu reuşesc să atragă atenţia unul altuia.

Este o ameninţare emoţională, care poate fi utilizată pentru implicarea cuplului în

rezolvarea unor probleme ignorate.

5. Aventura „evitării”

De fapt, termenul se referă la aventuri repetate. Partenerul care are acest gen de

aventură evită intimitatea cu celălalt şi se teme să nu fie vulnerabil emoţio

6. Aventura „experimentală”

Este aventura cea mai legată de sex ( „ a fost doar sex” – obişnuiesc să spună cei

implicaţi) şi are loc în cuplurile în care experienţa sexuală este redusă, fie pentru că

partenerii cuplului au făcut sex până atunci doar unul cu celălalt, fie au dificultăţi de a

discuta pe acest subiect.

Consecinţele infidelităţii pentru relaţia de cuplu

Urmările infidelităţii sunt tot atât de diverse pe cât sunt de diverse situaţiile şi

persoanele. Ele pornesc de la dezorganizări grave şi chiar definitive ale familiei, până la

reînnodări spectaculoase ale cuplului disfuncţional, redând forţa de regenerare a

interacţiunii maritale.

Consecinţele infidelităţii pot fi sintetizate astfel:

a)pentru persoana infidelă

Efecte benefice: a te îndrăgosti din nou înseamnă a retrăi acea revoluţie a bucuriei

pe care o presupune starea de îndrăgostit. Îndrăgostire înseamnă simţuri exaltate, spirit

luminat şi trăirea impresiei că te-ai născut încă o dată. Un nou partener ne aduce şi alte

modalităţi de a gândi, de a simţi şi de a acţiona, adică : de A TRĂI. De a simţi, din nou,

fericirea.

Efecte negative : sunt legate tocmai de reversul celor descrise mai sus : tristeţe şi

frustrare legate de lipsa amantului sau amantei, agravate de dificultatea de a-I putea

contacta, anxietatea legată de o situaţie adeseori inconfortabilă , epuizarea legată de stres

şi cheltuielle de energie pe care le presupune o viaţă dublă. Lor li se adaugă complicaţiile

sau chiar dramele legate de unul dintre protagonişti : partenerul(a), amantul(a),

partenerul(a) amantului(ei). Suferinţa unora şi a altora umbreşte bucuria trăirii, iar

culpabilitatea tulbură exaltarea.

b)pentru partenerul sau partenera persoanei infidele

Efecte benefice:

-“Resuscitarea” sentimentelor de iubire

- Ameliorarea dispoziţiei partenerului infidel

- Persoana infidelă poate trăi o reîntoarcere a iubirii pentru partenerul său. El sau

ea pot simţi, la un moment dat că, orice ar fi, “tot mai bine este acasă “.

- Infidelul aduce în cuplu conjugal experienţa sa “îmbogăţită “.

Efecte negative :

Suferinţa şi cortegiul ei : sentimentul de abandon, de deposedare, de devalorizare,

trădarea…

Redeschiderea rănilor mai vechi

a) sentimentul de abandon – sentiment pe care copilul din interior nu l-a uitat.

Oricât de iubitoare era mama, ea era nevoită să ne părăsească uneori.

b) sentimentul de deposedare- este cel responsabil de impresia că rivalul nostru ne

ia obiectul afecţiunii şi ne exclude din iubire. Această situaţie este cunoscută încă din

vremea iubirii oedipiene, perioadă în care cunoaştem triunghiul infernal şi gelozia.

c) sentimentul de devalorizare. Infidelitatea partenerului este trăită ca un act care

ne pune în discuţie valoarea. Astfel, suferinţa are şi o rană narcisică la origine.

Toate aceste sentimente au un numitor comun: FRICA, sub toate formele sale :

frica de a nu mai fi iubit, frica de a nu mai fi demn de iubire sau de dorinţă, frica de a fi

singur.

CAPITOLUL X

Divorţul

Divorţul nu mai este o problemă care rămâne doar în familie. A devenit mai mult

decât un proces privat, care implică doar cuplul, pentru că toţi ceilalţi membri ai familiei,

copiii şi prietenii- sunt afectaţi de o asemenea ruptură. Urmările “şocului” le resimt toţi.

Societatea este ancorată încă în idei conservatoare, iar femeia care renunţă la o căsnicie,

deşi nu mai este condamnată, este încă privită cu rezervă. Mariajul este încă privit ca cea

mai puternică formă de relaţie umană, iar femeia datoare să vegheze la păstrarea acestuia.

Societatea o poate respecta pe femeia divorţată, şi chiar invidia, dar nu o poate considera

o persoană capabilă să mai aducă fericire în viaţa cuiva.

Unii cercetători se întreabă dacă această creştere vizibilă a cazurilor de divorţ se

datorează incompatibilităţii dintre soţ şi soţie sau altor cauze. Dacă incompatibilitatea

este acceptată a fi cauza separării în cazul celor proaspăt căsătoriţi, cum s-ar putea

explica situaţia celor aflaţi într-o căsnicie de foarte multă vreme? Într-o vreme a

revoluţiei sexuale, a pilulelor contraceptive şi a modificărilor substanţiale de statut multe

femei au ajuns să creadă că plăcerea şi “liniştea” sunt preferabile stabilităţii pline de

responsabilităţi a vieţii de persoană căsătorită.

Viaţa după divorţ

Divorţul nu înseamnă sfârşitul unei familii, ci o tranziţie către o nouă formă de

familie. Această tranziţie este de obicei dureroasă pentru membrii săi. Necazul adulţilor

se combină cu necesitatea dezvoltării abilităţii de a răspunde copiilor şi nevoilor acestora.

CAPITOLUL XI

Moartea unuia dintre parteneri

Moartea unui membru al familiei

Moartea este o realitate pe care omul învaţă să o înfrunte, uneori, foarte devreme.

Un astfel de eveniment într-o familie poate duce la distrugerea modelelor de viaţă

pentru foarte multă vreme.

Moartea unuia dintre soţi şi destrămarea unei căsnicii sau a unei

relaţii de lungă durată

Poate avea efecte dureroase extreme de dureroase asupra partenerului

supravieţuitor. Fiecare persoană îşi exprimă suferinţa diferit.

Descrierea văduviei în literatura de specialitate

Stigmatul văduviei derivă din faptul că este un statut atribuit, în mod obişnuit,

femeilor. În societăţile patriarhale, orientate către cuplu, văduva este văzută adesea ca

fiind indisponibilă şi neinteresantă din punct de vedere sexual.

Când un partener din cuplul căsătorit moare, cel ce supravieţuieşte nu numai că

este văduvit de soţ/soţie, dar se şi confruntă dintr-odată cu necesitatea de a organiza un

cămin cu părinte unic.

Totuşi, femeile trec mult mai uşor peste drama pierderii partenerului de viaţă,

pentru că acestea se adaptează cu uşurinţă noii situaţii, afirmă psihologii. Nu acelaşi lucru

se întamplă în cazul bărbaţilor aflaţi la o anumită vârstă din familiile tradiţionale, care,

sustin specialiştii, după pierderea soţiei nu supravieţuiesc mai mult de cinci ani. Femeile

îşi revin mai repede dupa moartea partenerului, pentru că acestea acceptă mai uşor

pierderea celui drag, iar în loc să se consume încearcă să găsească soluţii pentru a merge

mai departe.

De asemenea, femeile au un mecanism de adaptare mult mai dezvoltat decât al

bărbatului, cu ajutorul căruia se autosugestionează că viaţa merge mai departe. Este un

lucru stiut ca femeia este cea care se ocupă de toate treburile casei. Ea este cea care face

cumpărăturile, plăteşte facturile, face curăţenie şi mâncare..

Bărbatul, de cealaltă parte, este dependent în gospodărie de femeie, iar pierderea acesteia

îl copleşeşte total. Totodata, aceştia precizează că moartea soţiei îl face pe bărbat

vulnerabil, iar acestuia îi este foarte greu sa se adapteze noii posturi, aceea de văduv.

Barbatul reuşeste cu greu sa supravieţuiască fără jumatatea sa, pentru că moartea

acesteia îl inhibă, determinand de cele mai multe ori apariţia depresiei. După pierderea

femeii, bărbatul se izolează si refuză să mai socializeze cu persoanele din jur. Bărbaţii

acceptă cu greu o noua parteneră, dar nu acelasi lucru se poate spune despre femei.

Acestea îşi găsesc mai uşor un nou partener, nu pentru că iubesc mai puţin, sau

pentru ca l-au uitat pe soţul decedat, ci pentru că doresc să îşi regăsească echilibrul total.

Femeile îşi caută de cele mai multe ori un alt partener şi pentru a-şi asigura protecţia de

care beneficiau în trecut.

Văduvie versus divorţ

În ciuda traumelor evidente ale pierderii soţului, studii americane recente

sugerează că văduvia, în comparaţie cu divorţul- în ciuda imaginii publice contrare- pare,

într-o anumită măsură, mai uşor de îndurat. Văduvele, în comparaţie cu cele divorţate de

aceeaşi vârstă, par să primească mai mult sprijin din partea altor indivizi decât

divorţatele. Statutul de văduvă pare, de asemenea, să aibă o definire mai clară decât

celălalt, atât din perspectiva lor, dar şi a altora, iar văduvele (precum şi cele divorţate care

nu şi-au dorit separarea relaţiei) tind a avea o imagine mai bună în societate decât

majoritatea celor divorţate.

Bărbaţii divorţaţi sunt mult mai dezinvolţi, iar în sinea lor se consideră un fel de

Don Juan-i. Astfel, eticheta pusă de persoanele din jur le determină pe femeile divortaţe

să nu îşi caute un alt partener, pentru o perioadă uneori îndelungată.

Sociologii susţin şi ei că femeile din Romania încă mai poartă un anumit stigmat, dupa un

divorţ. La noi încă există anumite prejudecăţi despre aceste femei. Cele mai marginalizate

femei divorţate sunt cele din zona rurală, pentru că acolo tradiţionalismul nu a dispărut.

Oamenii din provincie sunt conservatori, şi acceptă mai greu divorţul.

De asemenea, persoanele din zona rurală au o încredere mult mai mare in biserică,

iar aceasta interzice despărţirea unui cuplu : ” ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu

despartă “ spune biserica.

CAPITOLUL XII

Terapii de familie

Terapiile de familie reprezintă modele viabile de asistare şi facilitare a

echilibrului sistemului familial aflat în impas, instrumente moderne de acţiune,

preventive şi curative în egală măsură, în slujba familiilor disfuncţionale.

Terapeutul este cel care oferă cuplului aflat în impas o perspectivă neutră,

obiectivă asupra situaţiei existente. El este cel care poate dezvălui celor doi parteneri

alternativele reale de rezolvare a problemelor familiale, cu avantajele şi dezavantajele

fiecăreia, fără a impune alegerea vreuneia. De asemenea, terapeutul este cel care îi poate

ajuta pe cei doi parteneri să se cunoască mai bine, să se poată detaşa de anumite probleme

sau chiar să le evite.

Indiferent de formulele pe care le cunoaşte astăzi viaţa de familie, dinamica şi

transformările care au loc în sânul acesteia reprezintă izvorul din care apar şi se dezvoltă

bucuria sau suferinţa indivizilor, eficienţa sau ineficienţa lor ori adaptarea sau

neadaptarea la cerinţele societăţii moderne.

Tipuri de terapii :

-Terapia centrată pe problemă

- Terapia centrată pe comunicare

-Terapia structurală de familie

- Terapia strategică de familie

-Terapia sistemică de familie

-Terapia narativă de familie

-Terapia de familie de tip experienţial

-Terapia psihanalitică de familie

-Terapia multiplă de familie

CAPITOLUL XIII

Cuplul, încotro?

Constantin Noica susţinea, reluînd o idee a lui Goethe, că mariajul este o „culme a

culturii“, pentru că viaţa „naturală” a cuplului, la un nivel acceptabil al sentimentelor nu

este, după cercetări statistice realizate de specialişti ai domeniului, mai lungă de cinci ani.

Factorul de disoluţie pare a fi, după unele teorii biologice, bărbatul, care este animat din

adâncuri de impulsul irepresibil de a-şi asigura o progenitură cât mai numeroasă, cu cât

mai multe partenere, femeia rămânând, datorită numărului limitat de ovule, ataşată

posibilităţilor realizate. Dacă admitem, însă, că orice cuplu este minat din interior de

puternice forţe centrifuge, care sunt posibilităţile culturii de a le contracara ?

Soluţia victoriană a monogamiei exclusive, de care Occidentul a început să se

desprindă după anii 50 ai secolului XX, odată cu revoluţia sexuală, dar care mai persistă

ca ideal în mentalitatea românească, s-a dovedit a fi surprinsă de disfuncţii nevrotice prin

frustrările majore pe care le presupune.

Epoca burgheză a elaborat paleativul „monogamiei deschise“, în care partenerii,

(la început doar bărbaţii, dar în ultimele decenii şi femeia) îmbină beneficiile securităţii

psihice oferite de căsătoria clasică cu avantajele în ceea ce priveşte intensitatea trăiruilor

oferite de relaţiile extraconjugale. Dificultăţile morale ale acestei soluţii sunt, însă,

considerabile.

O a treia soluţie, greu de aplicat însă, la rândul ei, ar fi separarea în momentul în

care iubirea intensă dispare. Această evadare ar scuti cuplul de perspectiva unor ani de

convulsii şi împăcări, de ranchiună, de conjugarea menajului cu libertinajul şi, în final, de

un sfârşit cu atât mai amar cu cât este mai mult amânat.

O a patra soluţie, cea mai nefericită, ar fi aceea de a accepta împreună, regresia pe

scara dezvoltării psiho-sexuale. O dată amorsată această regresie, cei doi protagonişti ai

unei iubiri iniţial cât se poate de frumoase, nu i se mai pot sustrage. Ei rămân împreună

legaţi doar prin ură şi fervoarea distrugerii reciproce. Care ar fi cauzele acestei crude

realităţi? Trei dintre cele mai importante ar putea fi formulate după cum urmează: în plan

social - prăbuşirea idealului cuplului monogam, în plan spiritual - absenţa unei

comunicări adecvate, iar în plan psihic- existenţa unor puternice fixaţii pregenitale.

Omenirea pare acum mai însetată decât oricând de o adevărată religie a bucuriei

de a trăi. Plăcerea vieţii este aproape sanctificată.În virtutea acestui principiu trebuie să

învăţăm să ne creştem copiii liberi, departe de ceea ce înseamnă vechea noţiune de

păcat.” Orice educaţie prin teamă duce la nevroză.Trebuie să instaurăm o religie a

etosului, care nu cunoaşte pedeapsa şi creează sentimentele ei hedoniste de fericire din

îndeplinirea acestui etos este idealul viitorului. Fiecare individ trebuie să se străduiască

să tindă către acest ideal.” (W. Steckel,1997)

Individualizarea iubirii, eliberarea ei de vechile cătuşe înseamnă, în primul rând,

recunoaşterea puterii de a iubi liber. Iubirea liberă va lega, în viitor, oamenii mai puternic

decât a făcut-o până acum. Când iubirea nu mai poate respecta libertatea partenerului,

înseamnă că a murit, iar pentru fiinţele nobile o legătură lipsită de iubire este imorală. Un

vechi adevăr predicat de Budha susţine că există ceea ce este comun, după cum există

ceea ce este nobil. Dar, mai există şi o libertate care este superioară oricărei percepţii a

simţurilor.

Întregul progres al omenirii se întemeiază pe capacitatea de a iubi, iar fiecare

îndrăgostire reprezintă o pledoarie pentru viaţă şi pentru învingerea egoismului prin forţa

egoismului. W.Stekel spunea că „faptul că există atât de mulţi oameni care nu pot iubi,

care şi-au pierdut capacitatea de a iubi sau nu au avut-o niciodată, determină nefericirea

şi ruşinea culturii noastre. el ne dovedeşte că omenirea se află pe un drum greşit şi că

are nevoie de un nou profet, care să o cheme la ordinea de dinainte şi care să-i arate o

nouă cărare ce duce spre tărâmul fericirii şi al iubirii.“

Putem avansa, deci, ipoteza că bărbatul şi femeia mileniului trei vor depăşi

impasul relaţional în care se află, generat de emancipare şi feminism. Partenerii vor

deveni mai spontani, cu spirit de iniţiativă mai dezvoltat, accentuându-şi capacitatea de a

empatiza. Relaţiile, chiar dacă vor fi mai scurte, vor fi mai pasionale, creând iluzia

individului că merită să trăiască şi alte experienţe, care să îl facă şi mai fericit.

PARTEA A II-a

ASPECTE PRACTICE

STUDIUL nr. 1

Cercetare privind raportul dintre tradițional și modern

în perceperea și evaluarea cuplului familial

Obiectivul de bază l-a constituit evidențierea modificărilor produse privind

gradul de toleranță și acceptare a unor modificări ale normelor tradiționale privind unele

aspecte ale relațiilor de cuplu precum:

a) viața sexuală premergătoare căsătoriei

b) educația premaritală

c) democratizarea relațiilor de cuplu

d) drepturi și obligații ale soților

e) relații extraconjugale

f) forme alternative ale cuplului marital

g) problema creșterii și educării copiilor

Au fost formulate următoarele ipoteze:

1. Femeile sunt mai rigide, mai intolerante, mai conformiste decât bărbații

2. Persoanele mai învârstă, căsătorite, au reprezentări sociale favorabile relațiilor

de cuplu de tip tradițional iar persoanele mai tinere, căsătorite, au reprezentări

sociale mai favorabile relațiilor de cuplu de tip modern.

3. Persoanele care trăiesc în concubinaj sunt mai favorabile cuplului modern

4. Persoanele căsătorite au reprezentări sociale mai favorabile relațiilor de cuplu

de tip tradițional iar persoanele implicate în relații de concubinaj au

reprezentări sociale mai favorabile relațiilor de cuplu de tip modern

5. Persoanele ce aparțin mediului urban au reprezentări sociale mai favorabile

relațiilor de cuplu de tip modern iar persoanele din mediul rural au

reprezentări sociale mai favorabile relațiilor de cuplu de tip tradițional.

Subiecții

Ne-am adresat unui număr de 200 de persoane căsătorite sau aflate în

relații de concubinaj, respectiv, unui număr de 100 de cupluri. Principalul criteriu de

selecție a subiecților l-a constituit vârsta cuplului și anume:

0 - 10 ani – 20 cupluri (40 de persoane)

10 – 20 de ani – 20 de cupluri (40 de persoane)

20 – 30 de ani – 20 de cupluri (40 de persoane)

peste 30 de ani – 20 de cupluri (40 de persoane)

concubinaj – 20 de cupluri (40 de persoane)

Referitor la criteriul sex, lotul cuprinde 100 de femei (50%) și 100 de bărbați

(50%) iar în ceea ce privește mediul de apartenență, 108 persoane provin din mediul

urban și 98 de persoane provin din mediul rural.

Metoda folosită.

Am apelat, mai întâi, la metoda anchetei pe bază de chestionar, având

convingerea că, aplicată pe un lot cât mai mare de subiecți, avem posibilitatea să

surprindem mult mai bine dinamica specifică schimbărilor mentalităților privind viața de

cuplu.

În construirea chestionarului psiho-sociologic am plecat de la varianta

utilizată pentru investigarea unui lot de tineri adolescenți, respectiv, studenți (v. Mitrofan,

Ciupercă, 1997), pe care am modificat-o și adaptat-o în funcție de obiectivele urmărite de

noi (v. anexa1).

Ca mod de aplicare am apelat la procedeul auto-administrării.

Din punct de vedere structural chestionarul cuprinde un număr de 5

secțiuni:

A – problematica familiei în general;

B – problemele pe care le ridică întemeierea unei familii;

C – aspecte privind relațiile sexuale ce se stabilesc între membrii unui

cuplu

D – probleme cu care se confruntă familia în societatea contemporană

E – aspecte care țin de specificul vârstelor tinere

Consideraţíi generale

Perioada post-decembristă a adus modificări în toate sectoarele și

structurile vieții social-economice. Desigur că a fost influențată și viața familiei și a

cuplului marital. Odată cu deschiderea granițelor au fost multiplicate posibilitățile de

comunicare și de informare privind realitățile din alte țări, în special din cele avansate din

punct de vedere economic. S-au înmulțit sursele de informare (ziare, reviste, posturi de

radio, posturi de televiziune), au fost posibile deplasări efective ale românilor în alte țări

și, pe de altă parte, au venit în România reprezentanți din diferite țări ale lumii.

Urmare a tuturor acestor schimbări a fost influențată direct și viața de

cuplu şi, mai larg, viața de familie. Cea mai importantă problemă a constituit-o

„confruntarea” dintre modelul tradițional al vieții de cuplu și modelul modern, provenit în

special din străinătate. Modelul tradițional presupunea existența unui ansamblu de

obiceiuri, credințe și reguli care erau intens apărate și susținute atât prin viața practică, cât

și juridic și cutumiar. Printre caracteristicile de bază ale acestui model pot fi incluse :

1. virginitatea la căsătorie, în special a tinerelor femei;

2. nonacceptarea vieții premaritale, a uniunilor libere sau concubinajului;

3. interzicerea relațiilor sexuale și erotice extraconjugale;

4. supunerea femeii în raport cu bărbatul

5. păstrarea intimității absolute privind viața sexuală a cuplului;

6. distribuirea sarcinilor și responsabilităților între cei doi soți, femeii revenindu-i

predominant grija trebuirilor gospodărești iar bărbaților grija relațiilor externe ale familiei

și, mai ales, procurării resurselor pentru menținerea familiei;

7. menținerea unei puternice influențe din partea familiei de origine (părinții

trebuiau să fie consultați privind accesul urmașilor la statutul matrimonial);

8. menținerea pe cât posibil a tinerilor căsătoriți împreună cu una dintre familiile

de proveniență (familia extinsă);

9. preocuparea membrilor familiei pentru căsătoria copiilor la vârste cât mai

tinere, în special pentru căsătoria fetelor;

10. respingerea cât mai mult posibil a acțiunilor de divorț și apărarea modelului

„căsătoriei pe viață”;

11. dezavuarea activă a celibatului, exemplul tipic constituindu-l prototipul de

„fată bătrână”;

12. interzicerea tuturor modalităților de propagare și susținere a relațiilor sexuale

considerate a fi nefirești (prostituție, homosexualitate, pornografie);

13. restrângerea libertăților persoanelor căsătorite până la limitele prevăzute de

Codul familiei, ale dreptului cutumiar și ale tradiției.

Modelul tradițional al vieții de cuplu era promovat și susținut activ prin

mai multe modalități:

- educația oferită activ în cadrul familiei de origine;

- educația pentru viața de familie oferită în cadrul instituțiilor de învățământ;

- educația oferită prin intermediul mass-media (ziare, reviste, programe radio,

programe TV etc.).

Asemenea model era asimilat încă de la vârse foarte mici și el avea un

puternic rol reglator asupra conduitei tinerilor, atât înainte de căsătorie, cât și după

căsătorie.

Pe de altă parte, modelul nou, modern al vieții de cuplu se deosebește

semnificativ prin mai multe caracteristici:

1. reducerea semnificativă a puterii de influențare a tinerilor de către părinți

privind accesul la statutul matrimonial;

2. reducerea, până la anulare, a „mitului virginității” la căsătorie;

3. promovarea activă a întreținerii înainte de căsătorie a relațiilor sexuale;

4. extinderea liberalizării vieții sexuale, atât înainte de căsătorie, cât și după

încheierea căsătoriei;

5. egalizarea drepturilor și obligațiilor celor doi soți privitor la viața de familie;

6. acceptarea și promovarea activă a unor forme alternative ale vieții de cuplu

(uniuni libere sau concubinaj, în special);

7.creșterea interesului pentru viața sexuală, pentru obținerea unor „competențe”;

8. acceptarea cu mai multă ușurință a divorțului;

9. promovarea ideii conform căreia multiplele căsătorii devin o sursă de sănătate;

10. acceptarea și susținerea unor tipuri de relații sexuale, considerate anterior

nefirești (prostituție. homosexualitate, pornografie);

11. extinderea libertăților persoanelor căsătorite

Urmărind cu atenție întreaga perioadă postdecembristă am putea constata că una

dintre trăsăturile de bază o constituie tendința de înlocuire a modelului tradițional de

către modelul nou, modern al vieții de cuplu. Această înlocuire însă nu s-a produs

instantaneu, în toate zonele geografice, pentru toate categoriile sociale și, mai ales, pentru

toate categoriile de vârstă. Desigur, nici în legătură cu o anumită categorie de persoane

preluarea modelului nu a fost realizată integral. Cercetarea noastră și-a propus să scoată

în evidență existența anumitor tendințe, precum și gradul de accentuare al acestora.

După cum am mai menționat, chestionarul nostru a fost adaptat în mod

special atingerii acestui scop. În ce măsură am reușit vom vedea după ce analizăm

rezultatele obținute.

Pentru fiecare secțiune a chestionarului am înregistrat numărul de

răspunsuri ale subiecților pentru fiecare variantă de răspuns și, apoi, am verificat dacă

există diferențe semnificative între procentul răspunsurilor de la fiecare lot de subiecți.

Am utilizat formula pentru compararea a două proporții, oferită de Andrei Novak

(Memorator pentru metode cantitative în psihologie și sociologie, București, Editura

Oscar Print, 1997, p. 15).

Concluziile studiului

Mai întâi precizăm faptul că, în finalul investigației efectuate, am constatat

că metoda la care am apelat s-a dovedit a fi cea mai potrivită scopului nostru. Cu ajutorul

întrebărilor formulate am reușit să surprindem, la un nivel înalt de fidelitate, „starea”

mentalităților persoanelor căsătorite ce aparțin diferitelor categorii de vârstă privind

modelul vieții de cuplu.

Toate ipotezele noastre au fost confirmate. Tendințele privind preluarea

noului model și renunțarea la cel tradițional de către persoanele căsătorite cu vechime

diferită și de către persoanele aflate în relații de concubinaj au fost bine surprinse.

Ceea ce s-a conturat foarte bine este faptul că schimbările se produc mai

lent și în mod diferențiat atât pentru diferite categorii de vârstă, cât și pentru persoanele

din cadrul aceleiași categorii. Preluarea modelului nou, modern și renunțarea la modelul

tradițional prezintă o dinamică specifică, cei mai activi actori fiind cei ce aparțin

generațiilor tinere. Cei mai în vârstă sunt mult mai puțin receptivi iar eventuala acceptare

a schimbărilor este pur formală și, frecvent, asociată cu suspiciune.

O situație cu totul specială o oferă lotul de concubini. Aceștia manifestă o

poziție cu totul aparte față de modelul vieții de cuplu, respectiv, vieții de familie. Ei nu se

identifică nici cu cei căsătoriți, nici cu cei necăsătoriți. În permanență manifestă un fel de

„fugă de răspundere” când sunt abordați să-și precizeze atitudinile privind viața de cuplu

și de familie. Desigur sunt necesare investigații suplimentare privind această categorie

alternativă a vieții de cuplu și de familie. Din cercetarea noastră reiese clar că sunt

serioase probleme legate de identitate. Ei se află într-o anumită confuzie, chiar într-o

anumită criză de identitate. Nu au convingeri și atitudini nici de persoană căsătorită și

nici de persoană necăsătorită. Și în cazul în care acest fenomen al concubinajului se va

extinde vor apărea în mod sigur și alte probleme privind adoptarea comportamentului

celor două persoane implicate în asemenea tip de relație.

Așa după cum a reieșit din cercetarea efectuată, persoanele mai tinere sunt

mult mai receptive și mai tolerante în raport cu noul model privind viața de cuplu. Ei sunt

mai permisivi în raport cu o anumită liberalizare a vieții sexuale, cu întreținerea unor

relații sexuale înainte de căsătorie. În schimb, persoanele mai în vârstă, cu o mai mare

vechime privind viața de căsătorit acceptă mult mai greu, cei mai mulți fiind total

împotrivă, înlocuirea modelului tradițional cu cel modern. De fapt, pentru ei, noul model

ar aduce cu sine mari pericole pentru stabilitatea familiei și, mai larg, a societății.

Concret, liberalizarea relațiilor sexuale, preocupările intense, chiar exagerate, pentru

problematica sexuală, acceptarea vieții sexuale înainte de căsătorie, promovarea unor

forme alternative ale vieții de familie sunt, fiecare în parte, „dușmanii” a ceea ce a

însemnat viața normală și sănătoasă de cuplu.

În interiorul categoriilor de vârstă sunt, de asemenea, diferențieri. Sunt,

într-adevăr, unele aspecte ale vieții de cuplu în raport cu care regăsim același răspuns la

toți membrii lotului respectiv, ceea ce înseamnă că generația respectivă manifestă o

atitudine unitară. Astfel, de exemplu, privitor la viața sexuală premaritală sau viața

sexuală extraconjugală, persoanele cu cea mai mare vechime în căsătorie manifestă unitar

o atitudine de respingere. Nu înseamnă, însă, că toți subiecții ce aparțin unui lot manifestă

o aceeași atitudine. Astfel, legat de aspectele vieții de cuplu menționate, nu înseamnă că

toți subiecții ce aparțin grupului cu cea mai mică vechime în căsătorie, vor avea o

atitudine exact opusă. Noi am sesizat existența unor tendințe privind trecerea de la

modelul vieții de cuplu tradițional către modelul modern. Această trecere este foarte bine

conturată și ea este ireversibilă. Problema ţine de armonizarea reprezentărilor și

atitudinilor cu realitatea. Existența unor reprezentări și atitudini diferite între generații

conduce, în mod inevitabil, la apariția unor conflicte, cu implicații serioase asupra vieții

reale a cuplurilor. De asemenea, existența unor reprezentări și atitudini diferite la

persoanele ce fac parte din aceeași generație, poate fi cauza unor neînțelegeri și chiar a

unor conflicte. Și, nu în ultimul rând, existența unor reprezentări și atitudini diferite la

membrii cuplului conjugal funcționează în mod sigur ca o cauză reală sau potențială a

unor conflicte conjugale.

Toate aceste aspecte ne conduc către ideea privind creșterea rolului

consilierii psihologice și chiar psihoterapiei de familie, deoarece așa după cum a reieșit

din studiul nostru, conflictele conjugale și conflictele intergenerații se datorează în foarte

mare măsură diferențelor dintre reprezentările și atitudinile privind modelul vieții de

cuplu, mai larg, privind modelul vieții de familie.

STUDIUL NR.2.

Cercetare privind parametrii vieţii de cuplu

- comunicare maritală

- acomodare maritală

- satisfacţie şi insatisfacţie maritală

-dominanţăşi submisivitate în cuplu

- competitivitate maritală

1. Abordarea metodologică a cercetării

1.1. Obiectivele cercetării

Având la bază „schema ciclurilor vieţii familiale”, formulată de Reuben Hill în

anul 1970, în lucrarea de faţă ne-am propus să selectăm, din cele 5 stadii cuprinse în

schemă, etapele de vârstă cronologică pe care le considerăm ca fiind cele mai

semnificative din punctul de vedereal schimbărilor ce se pot produce, şi să urmărim,

dintr-o perspectivă psihosocială, diferenţele care apar în cadrul fiecărei etape de vârstă în

ceea ce priveşte nivelul adaptării maritale.

Bazându-ne pe ipotezele şi argumentaţiile conceptuale formulate, ne-am propus

ca obiectiv central abordarea diferenţelor existente în cadrul celor trei etape, în ceea ce

priveşte adaptarea maritală. S-au urmărit următorii parametrii:

Nivelul de acomodare maritală

Nivelul de satisfacţie în relaţie

Nivelul comunicării în cadrul relaţiei

Competitivitatea în relaţie

Etapele de vârstă luate în considerare sunt următoarele:

- cuplul foarte tânăr (cuplul de adolescenţi);

- etapa cuplului fără copii (cuprinzând perioada de la 0 la 5 ani de la căsătorie);

- etapa cuplului cu copii preşcolari şi şcolari (cuprinzând perioada de 10-15 ani

de la căsătorie;

- etapa cuplului cu copii deveniţi adulţi (cuprinzând perioada de peste 20 de ani

de căsătorie);

- etapa cuplului matur şi vârstnic, fără copii.

Principalul considerent care ne-a determinat să abordăm acest obiectiv îl

constituie semnificaţia aspectelor de adaptare maritală în identificarea şi înţelegerea

funcţionalităţii psihosociale a familiei.

Explorarea încă insuficientă a aspectelor legate de satisfacţie şi comunicare

maritală, competitivitate şi acomodare în relaţia conjugală, impun completarea

cercetărilor existente, mai ales din perspectivă interacţională şi instituţională, cu punctul

de vedere dinamic evolutiv, din perspectiva ciclurilor vieţii familiale. Considerăm

importantă cunoaşterea modificărilor ce survin în cuplul conjugal în trecerea de la o

perioadă la alta a vieţii familiale, date fiind condiţiile sociale într-o permanentă prefacere

şi evoluţie, la care familia trebuie să facă faţă printr-o adaptare activă, adecvată.

De asemenea, suntem de părere că abordarea familiei trebuie să înceapă cu

abordarea cuplului conjugal, scheletul pe care ulterior se vor grefa celelalte dominante ale

familiei.

Cercetarea a avut în vedere în principal obiective de ordin teoretico-metodologic,

a căror elucidare ar putea fi benefică în cunoaşterea fenomenelor de cuplu, în general, şi a

celor familiale, în particular:

1. identificarea diferenţelor ce survin în ceea ce priveşte acomodarea

partenerilor în relaţia de cuplu;

2. evidenţierea modificărilor existente în ceea ce priveşte gradul de

satisfacţie în cadrul stadiilor respective;

3. surprinderea nivelului de comunicare, în cadrul fiecărui stadiu de

dezvoltare şi implicit a schimbărilor ce survin;

4. relevarea curbei competitivităţii în cadrul celor trei perioade de viaţă

de cuplu analizate;

5. adaptarea unui sistem de metode de analiză şi psihodiagnoză maritală,

utile pentru evaluarea aspectelor adaptării maritale puse în discuţie;

6. cunoaşterea particularităţilor evolutive a stilului interacţional marital

în cadrul familiei româneşti;

7. surprinderea anumitor particularităţi pe sexe a elementelor adaptării în

cadrul cuplului la care ne-am referit anterior.

Cele două variabile avute în vedere au fost:

- variabila „timp”, respectiv stadiul cronologic în care se includ cuplurile

studiate;

- variabila „sex”, încercându-se surprinderea caracteristiclor diferenţiale pe sexe

în ceea ce privesc aspectele de adaptare avute în vedere.

1.2. Ipotezele cercetării

Premisa teoretică a cercetării a constat în ideea exitenţei unor diferenţe sub

aspectul adaptării în cadrul relaţiei între cuplurile aparţinând unor etape cronologice

distincte ale legăturii (etapa de la 0 la 5 ani; etapa cuprinsă între 10 şi 15 ani de la

debutul relaţiei ; etapa de la peste 20 de ani de relaţie).

Ipoteza centrală a cercetării a fost următoarea:

Presupunem că există diferenţe între cuplurile aparţinând unor stadii diferite ale

relaţiei, privind adaptarea, evaluată pe baza următorilor parametrii:

1. acomodarea;

2. satisafacţia în relaţie;

3. comunicarea în cadrul relaţiei;

4. competitivitate în relaţie;

5. raportul dominanţă – submisivitate în relaţie.

În baza acestei ipoteze de ordin general, au fost emise ipotezele specifice ale

cercetării. Astfel s-a presupus că:

1. Nivelul de interacţiune ca factor de acomodare în relaţie este mai

crescut în prima etapă (0-5 ani de la debutul relaţiei) comparativ cu a doua

şi a treia etapă de vârstă a relaţiei, de 10-15 ani şi respectiv peste 20 ani de

la debutul relaţiei;

2. Satisfacţia în relaţie scade progresiv de la un stadiu la altul de vârstă al

acesteia;

3. Cuplurile aparţinând etapei cronologice 0-5 ani de la începutul relaţiei

au o comunicare mai bună comparativ cu cele aparţinând stadiului de 10-

15 ani, iar acestea din urmă vor fi superioare celor aparţinând etapei de

peste 20 de ani de relaţie, sub aspectul comunicării;

4. Raporturile de competitivitate în relaţie cresc progresiv, de la un stadiu

la altul al acesteia, în etapa ultimă (de peste 20 de ani de la debutul relaţiei

), competitivitatea fiind ridicată;

5. În stadiul iniţial sunt caracteristice raporturile de dominanţă-

submisivitate, în favoarea celor de dominanţă, în timp ce în celelalte două

stadii raportul se modifică progresiv, în favoarea submisivităţii;

6. Emitem de asemenea ipoteza că ar exista diferenţe semnificative între

bărbaţii şi femeile din fiecare stadiu de vârstă al relaţiei, după cum

urmează:

6.1. Satisfacţia în cuplu a femeilor va fi mai scăzută comparativ cu cea

a bărbaţilor, mai ales în ultimele două etape de vârstă a relaţiei

analizate;

6.2. Comunicarea femeilor în cadrul relaţiei va fi mai bună decât cea a

bărbaţilor, pe măsura înaintării în „vârstă” a relaţiei;

6.3. Gradul de competitivitate în relaţie va fi mai pronunţat la bărbaţi,

comparativ cu femeile;

6.4. Bărbaţii vor fi mai dominanţi decât femeile, în privinţa raportului

„dominanţă-submisivitate”, cu precădere în etapa de început a

relaţiei.

1.3. Subiecţii şi strategiile de cercetare

Lotul supus cercetării a cuprins un număr total de 120 de subiecţi, adică cca 20 de

cupluri pentru fiecare categorie de vârstă sau de vechime a cuplului, excluzând din

cercetare cuplul de adolescenţi, care va constitui obiectul altei investigaţii, dar şi cuplul

fără copii.

Subiecţii supuşi cercetării au fost selectaţi după criteriul „vârstă” a relaţiei şi de

asemenea în funcţie de criteriul „funcţionalităţii - non funcţionalităţii” mariajului sau

relaţiei de concubinaj.

Subiecţii selectaţi provin din mediul urban cu pregătire profesională şi nivel

socio-cultural medii (muncitori, funcţionari, cadre didactice medii, etc.).

Cuplurile investigate au fost diagnosticate ca funcţionale fără tulburări

psihopatogene şi psihopatice vizibile, fără invalidarea socială şi profesională.

În cadrul cercetării au fost utilizate două strategii investigative:

1. strategia psihosocială, pe bază de chestionar;

2. strategia psihodiagnostică, pe baza testelor şi scalelor de evaluare.

A fost folosit un ansamblu de cinci instrumente psihodiagnostice traduse şi

adaptate într-o manieră proprie care a permis investigarea aspectelor de adaptare în cadrul

relaţiei de cuplu avute în vedere.

Menţionăm de asemenea că nivelul socio-cultural al persoanelor a uşurat

adaptarea şi completarea instrumentului de cercetare folosit.

1.4. Metodele şi instrumentele de cercetare

Împărţirea cuplurilor pe criteriul etapei cronologice a relaţiei a fost de natură să

permită realizarea unei viziuni comparative de ansamblul asupra principalelor aspecte de

adaptare avute în vedere:

- acomodare,

- satisfacţie în relaţie,

- comunicare,

- raportul dominanţă-submisivitate în relaţia de cuplu.

S-a urmărit în final, stabilirea diferenţelor existente între cele trei etape de vârste

citate, pe baza scorurilor obţinute de subiecţi la testele şi scalele utilizate în cercetare.

1.4.1. Chestionarul de comunicare maritală (C.C.M.)

În cadrul strategiei psihosociale, am utilizat chestionarul de comunicare maritală

(C.C.M.) pe care l-am considerat în măsură a releva principalele aspecte ale comunicării

din cupluri.

Raţiunea pentru care am considerat necesară aplicarea chestionarului de

comunicare maritală a fost aceea că a permis investigarea unui număr relativ mare de

subiecţi, recoltarea unui material bogat în privinţa aspectelor de comunicare verbală şi

nonverbală din cupluri şi de asemenea datele obţinute sau pretat la o analiză cantitativă în

vederea surprinderii unor semnificaţii de ordin statistic.

Prezentăm în continuare structura şi interpretarea cantitativă şi calitativă a

chestionarului.

C.C.M. este un instrument format din 24 de itemi, cuprinzând aspecte ale

comunicării verbale şi nonverbale în cupluri, şi de asemenea, incluzând aspecte în

legătură cu:

- percepţia individului depre propria capacitate de comunicare;

- percepţia individului despre capacitatea de comunicare a celuilalt.

Pentru a evita discrepanţele referitoare la subscale şi a problemelor în

interpretarea lor am considerat necesară folosirea scorului total.

Chestionarul a fost conceput într-un sistem de cuantificare pe cinci trepte,

acordându-se un punct pentru absenţa manifestării respectivului comportament, şi cinci

puncte pentru manifestarea frecventă a respectivului comportament.

Un punctaj mare înseamnă o comunicare bună sau văzută ca fiind mai bună, după

cum invers, deci un punctaj scăzut relevă un nivel de comunicare redus sau perceput ca

fiind redus.

Am considerat ca necesar ca ambii parteneri ai cuplului marital să completeze

acest chestionar din moment ce el cuprinde întrebări despre propria comunicare şi despre

comunicarea celuilalt.

Scorul de ansamblu (total) care s-a obţinut prin aplicarea C.C.M.-ului s-a dovedit

a fi un bun indicator al comunicării sănătoase între doi membrii ai unui cuplu conjugal.

1.4.2. Testul de acomodare maritală (L.W.M.A.T.)

Situat în cadrul domeniului de investigare psihodiagnostică, testul de acomodare

maritală (L.W.M.A.T.) s-a dovedit a fi unul din instrumentele de măsură scurte, operative

ale acomodării maritale.

Alcătuit din 14 itemi, instrumentul a permis evaluarea şi investigarea principalelor

aspecte ale acomodării maritale.

Întrebările sunt indicatori ai principalelor aspecte ale acomodării maritale, în

privinţa aspectelor celor mai semnificative ale vieţii de cuplu:

1. alocarea finanţelor familiei

2. subiecte de recreere

3. încredere reciprocă

4. mod de viaţă, etc.

Punctajul se obţine prin însumarea rezultatelor obţinute la fiecare întrebare şi

variază de la 1 la 153.

Un punctaj mare este considerat un indicator al unei bune acomodări maritale,

după cum un punctaj scăzut relevă o acomodare deficitară sau necorespunzătoare a

cuplului marital.

Lotul supus investigării acomodării maritale a fost compus din numai 60 de

persoane, respectiv numai unul din partenerii cuplului conjugal a răspuns întrebărilor

presupuse de test.

1.4.3. Scala măsurării satisfacţiei în relaţia maritală R.A.S.

Scala măsurării satisfacţiei în relaţia maritală este un instrument de măsură format

din 7 itemi, incluzând aspecte ale mulţumirii şi satisfacţiei maritale ce ţin de:

- discrepanţa aşteptării iniţiale/rezultate în cadrul relaţiei

- numărul de probleme existente

- comparaţie cu alte relaţii maritale

- dragoste, iubire, etc.

Instrumentul a fost conceput pentru a fi o scală de măsură a satisfacţiei maritale,

scurt, uşor de administrat.

Scala a fost realizată pe un sistem de scorare în cinci trepte de la A=satisfacţie

maritală scăzută până la E=satisfacţie maritală ridicată.

Ambii parteneri ai cuplului conjugal au fost solicitaţi să răspundă, în vederea

surprinderii diferenţelor existente în ceea ce priveşte nivelul satisfacţiei maritale

comparativ la ambele sexe.

1.4.4. Scala de competitivitate maritală (C.S.)

Scala de competitivitate maritală C.S. este un instrument psihodiagnostic alcătuit

din 50 de întrebări, având scopul de a măsura competitivitatea partenerilor într-o relaţie.

Scala C.S. este împărţită în trei subscale:

- scala răspunsurilor plăcute (R.P.), indicator al unei competitivităţi în relaţia

maritală în sens de acomodare şi compensare reciprocă a partenerilor;

- scala răspunsurilor neplăcute (R.N.);

- scala răspunsurilor agresive (R.A.), ambele indicatori ai unei competitivităţi în

sensul existenţei tensiunilor, divergenţelor şi conflictualităţii în cuplul marital.

Instrumentul a fost conceput ca o listă de trăsături/calităţi/comportamente

considerate a fi cele mai frecvente în cuplurile conjugale (atât cele pozitive, plăcute cât şi

cele negative, neplăcute şi chiar agresive).

Scala a fost concepută ca având trei tipuri de răspunsuri: „Tipic”, „Ocazional”,

„Niciodată folosit”.

Scorarea s-a realizat acordând fiecărui răspuns „Tipic” şi „Ocazional” câte un

punct şi apoi însumând aceste puncte pe fiecare subscală.

Subscala R.P. are un maxim de 20 de puncte, subscala R.N. are un maxim de 22

de puncte în timp de subscala R.A. totalizează un maxim de 8 puncte.

Am considerat scala C.S. ca fiind un bun indicator al relaţiilor de competitivitate

în cadrul cuplurilor conjugale.

Ambii parteneri ai cuplului au fost solicitaţi să răspundă la această scală, tocmai

pentru a se evalua diferenţele pe sexe în ceea ce priveşte competitivitatea într-o relaţie de

cuplu.

1.4.5. Scala „Dominanţă-submisivitate” (D.S.)

Scala D.S. este un instrument psihodiagnostic format din 37 de itemi destinat

măsurării dominanţei şi submisivităţii partenerilor în cuplurile maritale.

Dominanţa a fost definită ca încercarea de a controla mediul înconjurător specific;

exprimarea opiniilor, preferinţelor sau atitudinilor într-o manieră verbală sau non verbală

care tinde să influenţeze puternic şi direct comportamentul partenerului.

Un individ înalt dominant este văzut ca încercând să-şi controleze partenerul. Un

individ înalt submisiv a fost definit ca acceptând critica şi reproşul chiar şi când nu

merită, tinzând a se autoproteja, evitând riscul răului fizic şi emoţional, căutând să

maximizeze siguranţa psihologică, personală, bunăstarea şi stabilitatea.

Scorurile înalte la factorul separat (subscala A.A.) indică o tendinţă a acomodării

la partener, o submisivitate în raport cu acesta iar scorurile scăzute afirmă autoafirmarea

(nevoia de autoafirmare) sau dominanţa.

Scorurile înalte la al doilea factor (subscala A.C.) indică răspunsuri care

subestimează propriile tendinţe, în timp de scorurile scăzute la subscala A.C. relevă

supraestimarea propriilor trebuinţe în raport cu cele ale partenerului.

Scala D.S. a fost concepută în cinci trepte, acordându-se cinci puncte dacă

subiectul se declară a fi puternic de acord, şi un punct dacă el se declară a fi în dezacord

puternic.

Scala D.S. este interpretată prin inversarea scorurilor la toţi itemii pentru factorul

al doilea şi apoi însumând valorile itemilor pentru fiecare subscală.

Scala cuprinde itemi cu referiri la aspecte considerate a fi semnificative în viaţa

de cuplu, cu privire la:

- autonomia şi independenţa partenerilor;

- acordurile sau dezacordurile reciproce între membrii cuplului;

- conformism/nonconformism în anumite aspecte ale vieţii de cuplu;

- respect faţă de concepţiile şi ideile celuilalt; etc.

Instrumentul a fost aplicat ambilor membrii ai cuplului, considerându-se a fi un

bun indicator a raporturilor de dominanţă-submisivitate în cuplul marital.

Instrumentarul psihodiagnostic folosit a fost testat iniţial pe un număr de 30 de

cupluri, el fiind aplicat într-o formă brută, neadaptată.

În această perioadă, de pretestare au fost evidenţiate o serie de dificultăţi în

principal de înţelegere corectă a itemilor, o serie de nonconcordanţe, de către subiecţii

supuşi pretestării. În urma observării acestor deficienţe instrumentele psihodiagnostice au

fost modificate şi adaptate într-o manieră proprie, ţinânduse cont de dificultăţile

întâmpinate de subiecţi, în perioada de pretestare.

În cadrul cercetării a fost utilizată de asemenea metoda observaţiei psihologice a

comportamentului mimico-expresiv folosit de subiecţi, şi a rezistenţelor înregistrate, care

au completat în mod semnificativ datele obţinute prin metodele anterioare.

2. CONCLUZII

În directă corelaţie cu obiectivul central al cercetării – acela de abordare a

diferenţelor existente între cele trei etape de vârstă cronologică a unei relaţii xde cuplu,

căsătorit sau nu, în privinţa anumitor aspecte ale adaptării (comunicare dominanţă-

submisivitate, competitivitate în relaţie) – au fost evidenţiate o serie de aspecte

semnificative.

1. Astfel, la chestionarul de comunicare maritală (C.C.M.), au fost observate

diferenţe semnificative între cele trei stadii de vârstă a relaţiei luate în studiu.

În plan general, am remarcat tendinţa progresiv-descrescătoare a nivelului

comunicării maritale, pe parcursul înaintării în „vârstă” căsniciei, ceea ce reflectă

erodarea treptată a sferei comunicării atingându-se un maximum al nivelului de

comunicare în primul stadiu (0-5 ani în cadrul relaţiei) comparativ cu stadiul al doilea

(10-15 ani în cadrul relaţiei) şi cu stadiul al treilea (peste 20 de ani în cadrul relaţiei). În

cadrul acestui stadiu din urmă, comunicarea maritală înregistrează valorile cele mai

scăzute. Probabil această scădere se datorează dezmembrării nucleului familial în ultimul

stadiu (prin plecarea din cadrul familiei a copiilor, în încercarea acestora de a deveni

independenţi, autonomi, generând conflicte şi tensiuni) afectând şi nivelul de comunicare

sănătoasă în cuplu.

Familia tânără (0-5 ani în cadrul relaţiei ) reuşeşte să aibă o comunicare şi o

relaţionare mai bună, comparativ cu cea din stadiul al doilea de vârstă (10-15 ani în

cadrul relaţiei ), în cadrul acesteia din urmă intervenind o serie de probleme legate de

creşterea şi educarea copiilor, întreţinerea acestora odată cu intrarea în şcoală, etc, toate

acestea ducând la o reducere a nivelului de comunicare sănătoasă. Sunt probleme noi, noi

agenţi stresori, la care familia din perioada de mijloc a căsniciei, este nevoită să facă faţă.

În cadrul primului stadiu există o mai mare nevoie de relaţionare şi comunicare, aceasta

reieşind probabil din dorinţa de interacomodare şi interadaptare reciprocă spre care tind

partenerii cuplurilor acestui prim stadiu. Toate acestea fac probabil ca nivelul de

comunicare afirmat să fie mai ridicat, comparativ cu celelalte două stadii.

2. Rezultatele Chestionarului de Comunicare Maritală corelează pozitiv cu cele

obţinute la Scala de Competitivitate Maritală (C.S), în sensul că şi aici se înregistrează o

creştere progresivă a nivelului de competitivitate în cuplu, pe măsura înaintării în

„vârstă” a relaţiei. Odată cu atingerea unei noi perioade de vârstă, relaţiile tind să aibă un

nivel din ce în ce mai crescut al competitivităţii. Aceste diferenţe se datorează probabil

aceloraşi probleme cu care familiile se confruntă, în trecerea de la un stadiu la altul al

relaţiei (apariţia copiilor, noi nevoi legate de creşterea şi educarea acestora,

dezmembrarea microgrupului familial, prin părăsirea familiei de către copiii deveniţi

adulţi, etc) nivelul stresului produs de toate aceste probleme pare să crească de la un

stadiu la altul al relaţiei.

În ceea ce priveşte diferenţierea pe sexe, dacă în cadrul Chestionarului de

Comunicare Maritală nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între cele două sexe, la

Scala de competitivitate s-a observat că nivelul de competitivitate este mai crescut la

bărbaţi comparativ cu femeile, care par a fi mai acomodate, mai puţin competitive, mai

rezistente la agenţii stresori la care ne-am referit anterior.

3. Rezultatele obţinute în cadrul Testului de Acomodare Maritală Locke-Wallace

(L.W.M.A.T), vin să întregească rezultatele obţinute la celelalte instrumente la care ne-

am referit anterior (C.C.M şi C.S) evidenţiind de asemenea o scădere progresivă a

nivelului de interacomodare pe parcursul celor trei stadii de relaţiei, incriminate fiind

relativ aceleaşi probleme ca şi în cadrul instrumentelor diagnostice anterior menţionate.

Putem concluziona că ipotezele presupuse de noi au fost confirmate la pragul de

probabilitate (p<0,01), pentru toate cele trei instrumente psihodiagnistice.

4. În ceea ce priveşte Scala „Dominanţă Submisivitate”, (D.S), rezultatele

obţinute relevă faptul că în cadrul primei şi a celei de a treia etape a relaţiei (0-5 ani şi

respectiv peste 20 de ani în cadrul relaţiei ) există o tendinţă de dominare a partenerului,

mai accentuată comparativ cu stadiul al doilea (10-15 ani în cadrul relaţiei), în care

raportul „dominanţă-submisivitate” se modifică în favoarea submisivităţii.

Aceste rezultate pot fi justificate prin aceea că în primul stadiu al relaţiei (0-5 ani

) are loc confruntarea celor două subidentităţi caracteristice acestui stadiu: subidentitatea

în cadrul relaţiei şi subidentitatea profesională, această confruntare înregistrând conflicte

şi tensiuni, generate de tendinţa partenerilor spre realizare profesională şi totodată spre

consolidarea nucleului familial. Toate aceste conflicte şi fricţiuni pot duce la modificarea

raportului „dominanţă-submisivitate”, în favoarea dominanţei în cadrul acestui stadiu. În

stadiul al doilea, se pare că ponderea şi rolul celor două submisivităţi se clarifică,

generând o mai pregnantă toleranţă a partenerilor unul faţă de celălalt, şi o mai mare

tendinţă de acomodare la partener.

Stadiul al treilea (20-25 ani de relaţie) aduce cu sine o reintrare a raporturilor de

dominanţă între soţi, aceştia justificîndu-se probabil prin nivelul crescut de probleme la

care trebuie să facă faţă în această perioadă de vârstă, care aduc cu ele neînţelegeri şi

conflicte. Această modificare a raportului, poate surveni şi datorită „coaliţiilor” părinţi-

copii caracteristice acestei perioade ce pot duce la tendinţa partenerilor de dominanţă

unul în raport cu celălalt. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei

la această scală.

În cadrul testului de măsurare a satisfacţiei în cadrul relaţiei, s-au înregistrat o

serie de modificări, pe care le-am putea considera caracteristice perioadei actuale, în care

activează familia românească, ca microgrup social.

Spre deosebire de curba evoluţiei previzibile în concordanţă cu ciclurile căsătoriei

analizate prin cercetările anterioare (care spun că satisfacţia maritală scade progresiv,

odată cu trecerea de la un stadiu la altul al căsniciei), pe lotul studiat de noi, în condiţiile

socio-economice de tranziţie se constată o inversare a gradului de satisfacţie resimţit în

cadrul familiei. Astfel, în prima etapă nivelul de satisfacţie este redus, în vreme ce odată

cu înaintarea în vârstă nivelul de satisfacţie afirmat tinde să crească.

Presupunem că această realitate psihologică interpersonală este explicabilă prin

efectele nivelului crescut de insecuritate socială în societatea românească actuală, în

planul relaţiilor interpersonale şi în cel al satisfacţiei maritale.

Astfel, familia stadiului I (0-5 ani de căsnicie) confruntată cu dificultăţi

(financiare, materiale), prezintă un grad scăzut de satisfacţie maritală alimentat de

frustrările emoţionale cu erodarea sferei afectivităţii.

În paralel, familia cu durata de peste 20 ani de căsnicie, tinde să-şi crească nivelul

de coeziune emoţională ca o cale de rezistenţă şi apărare internă, în faţa surselor

perturbatoare externe. Nivelul de coeziune crescut creează un grad de satisfacţie ridicat

privind raportului emoţionale şi sociale în cuplu.

Dacă familia vârstnică găseşte resurse de compensare emoţională în faţa

stresorilor externi, acelaţi lucru nu se întâmplă şi cu familia tânără, la care aceste resurse

sunt limitate.

De asemenea, mutaţiile interacţionale ce alimentează un nivel scăzut sau respectiv

crescut de satisfacţie sunt în directă corelaţie cu nivelul socio-cultural şi profesional al

subiecţilor.

În special familiile cu nivel mediu, se confruntă cu un nivel se insecuritate

marcat(rata şomajului, cheltuieli crescute ale copiilor puberi şi adolescenţi).

Toate aceste probleme explică de ce se evidenţiază un grad crescut de insatisfacţie

maritală în prima şi a doua perioadă de vârstă a căsniciei.

Dacă pe vârstnici, mutaţiile actuale din societate îi unesc şi le conferă un grad de

securitate şi satisfacţie în cadrul relaţiei, pe tineri îi destructurează, le infirmă

expectanţele şi-i fac mai vulnerabili în faţa realităţilor societăţii româneşti actuale.

BIBLIOGRAFIE

* Adler, A. (1996). Cunoaşterea omului. Bucureşti : Ed. Iri

* Adams, B. (1980). The Family: A Sociological Interpretation, Chicago: Rand

Mc Nally

* Aries, P. şi Duby G. (1994). Istoria vieţii private. Bucureşti: Ed. Meridiane

* Bach, G. (1981), The Intimate Enemy. New York: Avon *Baur, S. (2010).

Ora de intimitate. Iubire şi relaţii sexuale în psihoterapie. Bucureşti: Ed. Trei

* Barnes, G. (1998) . Family Therapy in Changing Times. Hampshire:

MacMillan Press LTD

* Bagarozzi, D. (1984). Enhancing intimacy in marriage- a Clinician s Guide.

Atlanta: GA and Athens, GA

* Băran-Pescaru, A. (2004). Familia azi. O perspectivă sociopedagogică,

Bucureşti: Ed. Aramis

* Bawden, J. (2001). Ghidul femeii independente. Bucureşti: Ed. humanitas

* Biberi , E.(1974). Eros. Bucureşti. Ed. Albatros

* Biddulph, Steve & Sharon. (2005). Iubirea se construieşte în doi. Bucureşti. Ed.

Humanitas

* Brehm, S.S. (1985). Intimate relationships. New York Random House

* Boerescu, N. (1908). Morala în acţiune în familie. Piteşti: Ed. Transilvania

* Bowen, M. (1978). Family therapy in clinical practice, New York, Jason Aronson

* Braconnier, A. (2009). Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău. Bucureşti: Ed. Trei

* Broderick, C.B. (1988). Marriage and the family. Pretince Hall

* Bruckner, P. Luni de fiere. (2001). Bucureşti. Ed. Trei

* Bruckner,P. şi Finkielkraut, A. (1995). Noua dezordine amoroasă. Bucureşti: Ed.

Nemira

* Bumpass, Larry, Sweet, J.A. & Cherlin, A. (1998) The Role of Cohabitation in

Declining rates of marriage, University of Wiscosin . Journal of Marriage and The

Family

* Bydlowski ,M. (1998). Psihanaliza maternităţii. (1998). Bucureşti. Ed. Trei

* Campbell , R.( 2001). Educaţia prin iubire. Bucureşti. Ed. Curtea Veche

* Celani, P.D. (2009). Plecarea de acasă. Bucureşti. Ed.Trei

* Ciupercă, C. (2000). Cuplul modern – între emancipare şi disoluţie, Bucureşti: Ed.

Tipoalex

* Chapman, G. (2001). Speranţe pentru cei despărţiţi, Bucureşti: Ed. Curtea Veche

* Chapman, G.(2000). Cele cinci limbaje ale iubirii. Bucureşti: Ed. Curtea Veche

* Chelcea, S. şi Chelcea, A. (1983). Eu, tu, noi. Viaţa psihică- ipoteze, certitudini.

Bucureşti: Ed. Albatros

* Chia, M. (1994). Secretele taoiste ale iubirii. Cluj Napoca: Ed. Divia

* Clarkberg, M. ; Stolzenberg, R.M & Waite, L.J. (1996) Attitudes, Values, and Entrance

Into Cohabitational Unions, in Social Forces

* Cohen ,D. (1998) . Limbajul trupului în relaţiile de cuplu. Bucureşti: Ed. Polimark

* Corneau, G. (2000). Există iubiri fericite? Psihologia relaţiei de cuplu. Bucureşti: Ed.

Humanitas

* Cournut , J. (2003) De ce se tem bărbaţii de femei ? Bucureşti: Ed. Trei

* Dafoe Whitehead, Barbara &Popenoe, David. (1999). Why Wed?Youg Adults Talk

about Sex, Love and First Unions. New Brunswick, Rutgers University- National

Marriage Project

* Day , L. (1998) . Intuiţia în dragoste. Bucureşti: Ed. Antet

* Dolto, F. (2003). Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele copiilor.

Bucureşti: Ed. Trei

* Druţă, F. (1998). Psihosociologia familiei. Bucureşti: Ed. Didactică şi pedagogică

* Druţă, F. (1997) Psihologie şi educaţie. Bucureşti. Ed. Didactică şi Pedagogică

* Duck, S. (2000). Relaţiile interpersonale- a gândi, a simţi, a interacţiona. Iaşi. Ed.

Polirom

Ducici, I. (1994). Fericire, iubire, femeie. Bucureşti: Editura Niculescu

* Dumitrescu ,I. şi Nicolae, A. (1983) Aspiraţii şi atitudini în adolescenţă. Bucureşti. Ed.

Albatros

* Eagly, A. (1987) . Sex Differences in Social Behavior. Erlbaum. Hilsdale

* Eibl, E. (2000) . Iubire şi ură. Bucureşti: Ed. Trei

* Eigen, M. (2009). Hrana care otrăveşte. Bucureşti: Ed Trei

* Enăchescu Constantin, (2003). Tratat de psihosexologie. Iasi. Ed. Polirom

* Everett, C şi Everett, S. (2008). Divorţul sănătos. Bucureşti: Ed. Trei

* Evola, J. (1994). Metafizica sexului. Bucureşti: Ed. Humanitas

* Eysenck, H. şi Eysenck, M. (1998). Descifrarea comportamentului uman. Bucureşti:

Ed. Teora

* Finkielkraut, A. (1994). Înţelepciunea dragostei. Timişoara: Ed. De Vest

* Focault, M. (1995). Istoria sexualităţii. Timişoara: Ed. De Vest

* Fremont, W. şi Fremont, T. (1993). Formula pentru o familie unită. Timişoara: Ed.

Metonia

* Freud, S. (1994). Psihanaliză şi sexualitate. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică

* Freud, S. (1991). Trei teorii asupra sexualităţii. Bucureşti: Ed. Măiastra

* Fromm, E. (1995). Arta de a iubi. Bucureşti: Ed. Anima

* Gasset, O.J. (1995). Studii despre iubire. Bucureşti: Ed. Humanitas

* Gattens, M. (2001). Feminism şi filosofie. Perspective asupra diferenţei şi egalităţii.

Iaşi : Ed. Polirom

* Geerkin, M. şi Grove, W. (1983). At Home and at Work: The Family s allocation of

Labor, Sage. Beverly Hills

* Kernberg, F. O. (2009) . Relaţii de iubire - normalitate şi patologie. Bucureşti: Ed. Trei

* Kingma, D. R. (2001). Cele nouă tipuri de parteneri în dragoste. Bucureşti. Ed.

Humanitas

* Giddens, A. ( 1992). Transformarea intimităţii. Bucureşti. Ed. Antet

* Girod de L ain.(2005). Cum să te căsătoreşti. Toate strategiile pentru femei şi bărbaţi.

Bucureşti: Ed. Trei

* Gray, J. (1997). Bărbaţii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus. Bucureşti: Ed.

Vremea

* Jung C.G. (1994) . În lumea arhetipurilor. Bucureşti: Ed. Jurnalul literar

* Haley, J. (1990) . Strategies of Psychotherapy. Rockville, Md. The Triangle Press

* Hardyment, C. ( 2000). Viitorul familiei. Bucureşti:Ed. Ştiinţifică

* Hauck , P. (1997). Cum să iubeşti pentru a fi iubit. Bucureşti: Ed. Polimark

* Hauck, P. Gelozia.(1994). Cum apare şi cum poate fi învins acest monstru al vieţii

sentimentale, Bucureşti: Ed. Polimark

* Hoffman, M. (1987). Sex differences in empathy and related behaviors, in

Psychological review. p.712-722

* Hutin, S. (1993). Secretele tantrismului. Magia sau tehnica amorului. Arad: Ed.

Sophia

* Kitson, G. C. & (1980). Divorcees and Widows: similarities and differences,

American Journal of Orthopsychiatry, no2

* Iluţ , P.(1995). Familia- cunoaştere şi asistenţă. Cluj Napoca: Ed. Argonaut

* Jung C.G. (1996). Psihologie şi alchimie. Bucureşti: Ed. Teora

* Leleu, G. (2003). Cum să fim fericiţi în cuplu. Între fidelitate şi infidelitate, Bucureşti:

Ed. Trei

* Leleu,G. (2003). Cum să fim fericiţi în cuplu. Intimitate, senzualitate şi sexualitate,

Bucureşti. Ed. Trei

* Leleu, G. (2009). Bărbatul de azi, explicat femeilor. Bucureşti: Ed. Trei

* Leleu ,G. (2007). Tratat de mângâieri, Bucureşti: Ed. Trei

* Macoby, E. şi Jacklin, C. (1974). The Psychology of sex Differences, Stanford:

Stanford University Press

* Lelord, F. şi Andre, C. (2003). Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele.

Bucureşti: Ed. Trei

* Leonelli, E.L.(1997) . Dragoste şi sex. Bucureşti: Ed. Doina

* Mangelsdorf, C. (2001). Bărbatul visurilor noastre. Bucureşti: Ed. Niculescu

* McGraw, P. C. (2003). Salvarea relaţiilor. Bucureşti: Ed. Curtea Veche

* McKinlay, D. (2001). Minciunile dragostei, Bucureşti: Ed. Aldopress

* Minuchin, S.(1974). Families and Family Therapy, Cambrige: M.A., Harvard

University Press

* Miller, T. (1999). Bucură-te de ceea ce ai. Bucureşti: Ed. Humanitas

* Mircea, T. (1994). Familia- de la fantasmă la nebunie. Timişoara: Ed. Marineasa

* Mitrofan, N. (1984). Dragostea şi casătoria. Bucureşti.Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică

* Mitrofan, I. (1989). Cuplul conjugal-armonie şi dizarmonie. Ed. Ştiinţifică şi

enciclopedică

* Mitrofan, I. şi Mitrofan, N. (1991). Familia de la A la Z, Bucureşti. Ed. Ştiinţifică

* Mitrofan I. şi Mitrofan, N. (1994). Elemente de psihologie a cuplului. Bucureşti. Ed.

Şansa

* Mitrofan, I. şi Ciupercă, C. (1997) . Psihologia relaţiilor dintre sexe. Mutaţii şi

alternative. Bucureşti. Ed. Alternative

* Mitrofan, I. şi Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia

familie., Bucureşti: Ed. Mihaela Press

* Mitrofan, I. şi Ciupercă, C. (2002). Psihologia vieţii de cuplu – între iluzie şi realitate.

Bucureşti: Ed. Sper

* Mitrofan, I. şi Ciupercă, C.(2002). Psihologia şi terapia cuplului. Bucureşti: Ed. Sper

* Mitrofan, I. şi Vasile, D. (2001). Terapii de familie. Bucureşti: Ed. Sper

* Moscovici, S. (1998) Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Iaşi: Ed. Polirom

* Musgrove, F.(1996). The Family, Education and Society, Oxford: Alden Press

* Niţescu, V. (1985) Adolescenţa, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică

* Niel, M. (1974). Drama eliberării femeii, Bucureşti: Ed. Politica

* Norwood, R. (2003) Femei care iubesc prea mult. Atunci când îţi doreşti şi speri că el

se va schimba. Bucureşti: Ed.Amalteea

* Nuţă, A. (2001). Inocenţă şi închipuire. Psihologia relaţiei de cuplu. Bucureşti.

Ed.Sper

* Nuţă, A. (2002). Suprafaţa şi adâncimile cuplului, Bucureşti. Ed. Sper

* Nuţă, A. (2002). Psihologia comunicării în cuplu. Bucureşti. Ed. Sper

* Pascal, M. (2001). Arta de a fi mereu împreună. Bucureşti : Ed. Axel Springer

* Pavelcu,V. (1969). Din viaţa sentimentelor. Bucureşti: Ed. Enciclopedică

* Păunescu , C. (1991). Necunoscutele înfăţişări ale sexualităţii. Bucureşti: Ed.

Aldomoro

* Peplan, L.A. (1981). What Homosexuals Want in Relationships. Psychology Today 15

(3)

* Pease, Allan&Barbara. (2004). El e cu minciuna, Ea vorbeşte-ntruna. Bucureşti: Ed.

Curtea Veche

* Pease, Allan & Barbara. (2004) De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în

oglindă, Bucureşti: Ed. Curtea Veche

* Raoul – Duval , J. (2000). Farmecul discret al adulterului. Bucureşti: Ed. Humanitas

*Reuben, D. (2002). Orice femeie poate!. Bucureşti: Ed. Curtea Veche

* Ribot, T. (1996). Logica sentimentelor. Bucureşti: Ed. Iris

* Răducanu, A. (2002). Cum să păstrezi iubirea partenerului. Bucureşti: Licentia

Publishing

* Rousselet, J. (1969). Adolescentul- acest necunoscut. Bucureşti: Ed. Pedagogică

* Rubin, Z.. (1982). The Love Research in Marriage and Family. Guillford

* Rutter, V.; Schwartz P.( 2000). Teste de iubire – spre o viaţă de cuplu fericită şi

armonioasă. Bucureşti: Ed. Niculescu

* Satir, V. ( 1972) . Peoplemaking. Palo Alto : Science and Behavior Books

* Schlessinger, L. (2003). 10 motive stupide care distrug un cuplu. Bucureşti: Ed. Curtea

Veche

* Salome, J. (2004) Vorbeşte-mi, am atâtea să îţi spun. Bucureşti. Ed. Curtea Veche

* Salome, J. (2004). Singurătatea în doi nu e pentru noi. Bucureşti. Ed. Curtea Veche

* Schnabl. S. (1993) . Bărbatul şi femeia. Chişinău: Ed. Universitaria

* Smalley, G. (2002). Cum să-ţi înţelegi soţul. La bine şi la greu. Bucureşti. Ed Curtea

Veche

* Solter, A. (1999). Tears and tantrums, New York: Shining Star Press

* Stănoiu, A. şi Voinea, M. (1983) Sociologia Familiei, Universitatea Bucureşti

* Stekel, W. (1997). Psihologia eroticii feminine. Bucureşti. Ed. Trei

* Stekel, W.( 1997). Psihologia eroticii masculine. Bucureşti. Ed. Trei

* Stanley, S.; Karen S.(1999). Cum devenim părinţi mai buni. Bucureşti. Ed. Humanitas

* Sternberg J. R. (2010) . Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp,Triunghiul

iubirii:intimidate, pasiune, angajament. Bucureşti. Ed.Trei,pg.16-44

* Stoian , M. (1971). Fetele despre băieţi, băieţii despre fete. Bucureşti: Ed. Politică

* Swedenborg, E. (1999). Despre înţelepciunea iubirii conjugale. Bucureşti: Ed. Plural

* Şchiopu, U.; Verzea , E. (1981) Psihologia vârstelor. Bucureşti: Ed. Didactică şi

pedagogică

* Tate, G. (2001). Iubire fără suferinţă. Bucureşti: Ed. Niculescu

* Tordjman, G. ( 1973). La maladie conjugale. Paris

* Turndorf, J. ( 2003) . Arena conjugală. Soluţionarea conflictelor. Bucureşti. Ed. Curtea

Veche

* Tynayre, M. (1992). Istoria iubirii. Bucureşti: Ed. Viaţa românească

* Ungureanu, M. M.(1994). Sex şi sexualitate, Bucureşti. Ed. Viaţa românească

* Vanier Institute of the Family.( 1994). A Statement on Contemporary Familial

Lifestyles. Otawa

* Voinea, M. (1978) Familia şi evoluţia sa istorică, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi

enciclopedică

* Voinea, M. (1993). Sociologia familiei. Bucureşti: Ed. Universităţii Bucureşti

* Voinea, M. (1996). Psihosociologia familiei, Bucureşti: Ed. Universităţii Bucureşti

* Waaldijik, K. (1996). Coabitarea liberă a partenerilor de acelaşi sex, în Jurnalul de

la Maastricht al dreptului European şi comparativ, pg. 271-285

* White, M. (1988) . The externalizing of the problem and re-authoring of lives and

relationships, Dulwich Center Newsletter, nr.9/1988

* Zlate, M. (1997). Psihologia vieţii cotidiene. Iaşi: Ed. Polirom

* Ziglar, Z. (2001). Secretul căsniciei fericite. Bucureşti: Ed. Curtea Veche

ANEXE

STUDIUL 1- ANEXE

ANEXA 1

Chestionarul psiho-sociologic

Am dori să vă cunoaştem opiniile în legatură cu diferite aspecte ale vieţii

de cuplu. Dv. aţi fost ales la întâmplare, iar răspunsurile pe care le vom obţine nu vor fi

comunicate nimănui în această formă. Ne interesează doar numărul persoanelor care au o

opinie sau alta.

* Am dori să începem cu câteva întrebări legate de problematică

familiei, în general

A1. În general vorbind, credeţi că societatea contemporană încurajează sau

desurajează crearea de noi familii ?

1. încurajează formarea familiilor

2. descurajează formarea familiilor

3. nu şziu

A2. Consideraţi că familia reprezintă o necesitate pentru individ ?

1. da 2. nu 3. nu ştiu

A3. Unii oameni consideră că familia reprezintă valoarea cea mai de preţ-

Alţii dimpotrivă, susţin că familia este cea mai mare sursă de stres. Dumneavoastră de

care dintre cele două păreri vă simţiţi mai apropiat ?

reprezintă valoarea 1 2 3 4 5 este cea mai

cea mai de preț mare

sursă

de stres

6. nu știu

A4. Ccare credeţi că ar fi vârsta optimă (potrivită) pentru căsătorie, în

cazul unui bărbat ?

1. sub 19 ani 4. 28-31 ani

2. 20 – 23 ani 5. peste 32 de ani

3. 24-27 ani 6. nu ştiu

A5. Dar în cazul unei femei ?

1. sub 19 ani 4. 28 – 31 ani

2. 20-23 ani 5. peste 32 ani

3. 24-27 ani 6. nu ştiu

A6. Credeţi că este necesar ca partenerii să locuiască un timp împreună,

înainte de căsătorie ?

1. în mod obligatoriu 4. nu ar trebui

2. ar fi necesar 5. nu ştiu

3. nu neaparat

A7. Dacă credeţi că este necesar ca partenerii să locuiască un timp împreună, cât

de lungă ar trebui să fie această perioadă ?

1. sub 1 an 4. peste 5 ani

2. 1 – 2 ani 5. nu ştiu

3. 3 – 5 ani

A8. Sunteţi satisfăcut (ă) de relaţia dumneavoastră actuală ?

1. foarte satisfăcut (ă) 4. deloc satisfăcut (ă)

2. satisfăcut (ă) 5. nu ştiu

3. puţin satisfăcut (ă)

A9. Sunteţi de acord cu concubinajul (uniunea liberă) ?

1. da 2. oarecum 3. nu 4. nu ştiu

* Mai departe, am dori să aflăm părerea dumneavoastră

despre Problemele pe care le riidică întemeierea unei familii

B1. Pentru întemeierea unei familii, care dintre următorii factori credeţi că

este mai important ? (ierarhizaţi factorii în ordinea importan’ei lor):

dragostea încrederea reciprocă

condiţiile materiale alţi factori (care)

viaţa sexuală nu ştiu

respectul între parteneri

B2. Până în prezent dumneavoastră aţi cunoscut dragostea ?

1. da 2. nu 3. nu ştiu

B3. Am putea considera că dragostea menţine cuplul de-a lungul vieţii ?

1. da

2. într-o oarecare măsură

3. nu

4. nu ştiu

B4. Credeţi că familia este o investiţie din punct de vedere economic ?

1. da 2. nu 3. nu ştiu

B5. Condiţiile materiale condiţionează întemeierea unei familii ?

1. condiţionează întemeierea familiei

2. au o influenţă minoră

3. nu condiţionează întemeierea unei familii

4. nu ştiu

B6. Am putea considera că, de-a lungul vieţii materiale menţin cuplul ?

1. da

2. într-o oarecare măsură

3. nu

4. nu ştiu

B7. Credeţi că relaţiile sexuale au un rol important în viața unui cuplu ?

1. foarte important 4. deloc important

2. important 5. nu ştiu

3. nu prea important

B8. Am putea considera că viața sexuală menține cuplul de-a lungul vieții

?

1. da

2. într-o oarecare măsură

3. nu

4. nu ştiu

B9. Care credeţi că sunt motivele care mențin o căsătorie ? (ierarhizați-le

în ordinea importanței lor)

-fiindcă partenerii se iubesc

-din cauza copiilor

-deoarece partenerii se obișnuiesc între ei

-din notive de securitate și afiliere emoțională

-deoarece partenerii nu vor să-și piardă prestigiul și poziția

socială

-alte motive (care)………………..

* În continuare, ne-ar interesa părerea dumneavostră privind

relaţiile sexuale ce se stabilesc între membrii unui cuplu.

C1. În general sunteţi de acord sau nu cu aceste afirmații….

ACORD ACORD DEZACORD DEZACORD

PUTERNIC PUTERNIC

Societatea contemporană a declanșat o preocupare obsesivă

pentru relaţiile sexuale

1 2 3

4

Civilizația actuală nu mai

îngrădește instinctul sexual 1 2 3

4

Satisfacția sexuală a devenit

o dorință a majorității 1 2 3 4

Dragostea este forma

deghizată a instinctul 1 2 3 4

sexual

Încetarea vieții sexuale

duce la dezmembrarea 1 2 3 4

cuplului

Atracția sexuală este

cea mai sinceră și 1 2 3

4

spontană formă a iubirii

C2. Care este vârsta optimă pentru debutul vieții sexuale, în cazul unui

băiat ?

1. 13 – 15 ani 4. peste 21 de ani

2. 16 – 18 ani 5. nu ştiu

3. 19 – 21 ani

C3. Care este vârstă optimă pentru debutul vieții sexuale, în cazul unei fete

?

1. 13 – 15 ani 4. peste 21 de ani

2. 16 – 18 ani 5. nu ştiu

3. 19 – 21 ani

C4. Dumneavoastră când ați început viața sexuală ?

(scrieți codul de la C3)

C5. Care a fost poziția părinților în privința vieții sexuale a dumneavoastră

?

1. au insistat să am viață sexuală

2. au fost de acord cu hotărârea mea

3. au fost indiferenți

4. s-au opus hotărârii mele

5. nu au ştiut că întrețin relații sexuale

C6. În general, care au fost relaţiile dumneavoastră cu părinții?

1. înțelegere, armonie 3. relații tensionate

2. indiferență 4. nu ştiu

C7. În general, care au fost relaţiile dintre părinții dumneavostră ?

1. înțelegere, armonie 4. conflicte permanente

2. indiferență 5. despărțire în fapt

3. conflicte ocazionale 6. nu ştiu

C8. Credeţi că sut indicate relaţiile sexuale înainte de căsătorie ?

1. da 2. nu 3. nu ştiu

C9. Sunteţi de acord cu relaţiile sexuale extraconjugale ?

1. sunt de acord

2. nu sunt de acord

3. nu ştiu

C10. Dacă ne gândim la cauzele relațiilor extraconjugale, cât de

importante credeţi că sunt următoarele motive:

1. FOARTE 2.IMPORTANT

3.NU PREA IMPORTANT 4.TOTAL NEIMPORTANT

Insatisfacția vieții

sexuale 1 2 3

4

în cadrul familiei

Satisfacerea

curiozității 1 2 3

4

Găsirea unor noi

surse de excitație 1 2 3 4

Depășirea plictiselii

Conjugale 1 2 3 4

Formă de pedepsire

a partenerului 1 2 3 4

*Am dori să aflăm opinia dumneavoastră și asupra unor probleme cu

care se confruntă familia în societatea contempo- rană.

D1. În cazul unor neînțelegeri, credeţi că este bine să divorțezi sau nu ?

1. este bine să divorțezi

2. nu este bine să divorțezi

3. nu ştiu

D2. Credeţi că divorțul exprimă un semn de decadență (degradare morală)

?

1. da

2. nu

3. nu ştiu

D3. În cazul unor neînțelegeri grave, este bine să nu divorțezi doar de

dragul copiilor ?

1. este bine să divorțezi

2. nu este bine să divorțezi

3. nu ştiu

D4. Credeţi că, în cazul unui divorț, copilul (copiii) va (vor) avea de

suferit ?

1. sigur va avea de suferit

2. depinde de situație

3. sigur nu va avea de suferit

4. nu ştiu

D5. În ce măsură Sunteţi de acord sau nu cu aceste afirmații ?

ACORD ACORD DEZACORD DEZACORD

PUTERNIC PUTERNIC

Emanciparea femeii

este cauza renunțării la 1 2 3 4

maternitate

Emanciparea femeii

este cauza aparției 1 2 3

4

alternativelor la căsătorie

Bărbații sunt

mai înclinați spre 1 2 3 4

schimbarea partenerei

Sexul în afara căsătoriei

devine din ce în ce mai 1 2 3

4

des și mai obișnuit

D6. Consideraţi că, în ultima vreme, se acordă o importanță tot mai mare

satisfacției sexuale ?

1. se acordă o importanță prea mare

2. nu mă interesează această problemă

3. nu se acordă o importanță deosebită

4. nu ştiu

*În final, am dori să aflăm părerea dumneavoastră asupra unor

probleme care țin de specificul vârstei adolescentine

E1. Pe baza experienței trăite, Sunteţi sau nu de acord cu următoarele

afiemații….

ACORD ACORD DEZACORD DEZACORD

PUTERNIC

PUTERNIC

În timpul adolescenței

se iubește mult și intens 1 2 3

4

În timpul adolescenței

obiectul dragostei 1 2 3

4

variază foarte des

Adolescenții care

nu au relații sexuale

sunt Consideraţi 1 2 3

4

devianți și anormali

Tânăra generație este adepta uniunii libere

1 2 3

4

E2. În Occident se afirmă că popularitatea căsătoriei este în declin. Sunteţi

de acord cu această afirmație ?

Sunt total de acord 1 2 3 4 5 Nu sunt deloc de

acord

6. Nu ştiu

E3. Dar la noi în țară, credeţi că popularitatea căsătoriei este în declin ?

1. da 2. nu-mi dau seama 3. nu

E4. Credeţi că, în viitor, valorile familiale vor fi mai importante ?

1. da

2. s-ar putea

3. nu

4. nu ştiu

E5. Ce credeţi că se va întâmpla în viitor cu vârsta medie la căsătorie ?

1. va crește

2. nici nu va crește, nici nu va scădea

3. va scădea

4. nu ştiu

E6. Ce credeţi că se va întâmpla în viitor cu vârsta medie a primului act

sexual ?

1. va crește

2. nici nu va scădea, nici nu va crește

3. va scădea

4. nu ştiu

E7. Se spune că în societatea contemporană se acordă o importanță tot mai mare

satisfacției sexuale. Dumneavoastră Sunteţi sau nu de acord cu această afirmație ?

Sunt total de acord 1 2 3 4 5 Nu sunt deloc de acord

6. nu ştiu

E8. Câți copii credeţi că este bine să aibă o familie ?

1. nici unul 4. 3 – 4 copii

2. un copil 5. mai mult de 4 copii

3. doi copii 6. nu ştiu

E9. Cu cine v-ați petrecut majoritatea timpului în copilărie ?

1. cu părinții

2. cu părinții și bunicii

3. cu bunicii

4. cu alte rude

E10. Consideraţi că, la ora actuală, în România, statul sprijină formarea de

noi familii ?

1. sprijină formarea de noi familii

2. nu-mi dau seama dacă sprijină sau nu

3. nu sprijină formarea de noi familii

E11. Credeţi că există o politică familială, la ora actuală, în România ?

1. există o politică familială

2. nu-mi dau seama dacă există sau nu

3. nu există o politică familială

*

* *

F1. Sexul…..

1. masculin

2. feminin

F2. Profilul facultății urmate este…

1. umanist

2. tehnic

F3. Domiciliul stabil…

1. urban

2. rural

F4. Zona de proveniență…

1. Moldova 5. Transilvania

2. Dobrogea 6. Crișana-Maramureș

3. Oltenia

4. Muntenia

F5. Din ce tip de familie proveniți ?

1. legal constituită

2. concubină

3. descompletată

4. reorganizată

Vă mulțumim pentru colaborare!

STUDIUL 2- ANEXE

Scala de Dominanţă-Submisivitate

(tradus şi adaptat după CAROL NOLL HOSKINS)

Instructaj:

În paginile următoare veţi găsi o serie de propoziţii care descriu sentimentele dvs.

În relaţia cu partenerul dvs. Vă rog să citiţi cu grijă fiecare propoziţie şi răspundeţi după

cum simţiţi în general.

O scală de evaluare provine din răspunsurile dvs.

Dacă încercuiţi „PA”, înseamnă că sunteţi puternic de acord.

Dacă încercuiţi „A”, înseamnă că sunteţi de acord.

Dacă încercuiţi „I”, înseamnă că sunteţi indecis.

Dacă încercuiţi „D”, înseamnă că nu sunteţi de acord.

Dacă încercuiţi „PD”, înseamnă că sunteţi în dezacord puternic.

1. Ştiu că partenerul meu mă ia în serios când mă preocup de problemele din

lumea de azi.

PA A I D ID

2. Chiar dacă aş putea dormi până târziu de obicei mă trezesc dacă partenerul meu

doreşte acest lucru.

PA A I D ID

3. Când am nevoie de ajutor în casă de la partenerul meu, trebuie să insist pentru

a-l obţine.

PA A I D ID

4. Partenerul meu este de acord să meargă împreună cu prietenii mei, chiar dacă

lui nu-i plac la fel de mult ca mie.

PA A I D ID

5. De obicei cedez dacă partenerul meu îmi explică de ce el(ea) crede că punctele

mele de vedere sunt greşite

PA A I D ID

6. Insisit în punctul meu de vedere despre cât de mult timp liber ne petrecem

împreună.

PA A I D ID

7. Dacă partenerul meu mă trezeşte, încerc să fiu drăguţ, chiar dacă nu mă simt

aşa.

PA A I D ID

8. Chiar dacă partenerul meu are de lucru, ştiu că el(ea) va lăsa lucrul deoparte

dacă am nevoie să fim împreună.

PA A I D ID

9. Când este rândul partenerului meu să strângă după cină, n-o fac eu (îl las pe el

(ea) să facă asta).

PA A I D ID

10. Dacă partenerul meu nu-mi înţelege nevoia de a avea nişte bani ai mei, nu fac

o problemă din asta.

PA A I D ID

11. Încerc să mă alătur ideilor partenerului meu pentru activităţile din week-end,

chiar dacă am alte gânduri.

PA A I D ID

12. Ne cheltuim banii în funcţie de faptul dacă amândoi suntem de părare că ne

putem permite asta.

PA A I D ID

13. Dacă simt că trebuie să mănânc înainte ca partenerul meu să vină acasă, o fac.

PA A I D ID

14. Partenerul meu este cel care de obice hotărăşte când este timpul să terminăm

cu munca şi să ne retragem.

PA A I D ID

15. Partenerul meu îmi ia în considerare interesele la fel de mult ca pe ale lui când

facem planuri pentru timpul liber.

PA A I D ID

16. Dacă nu trebuie să mă trezesc dimineaţa, partenerul meu va pleca singur.

PA A I D ID

17. Când nu suntem de acord cu unele aspecte ale vieţii noastre sexuale, îmi spun

punctele de vedere.

PA A I D ID

18. Cînd ideile noastre pentru sfârşitul de săptămână sunt diferite, îi spun asta.

PA A I D ID

19. Când îmi fac planuri cu prietenii, partenerul meu îşi va adapta programul său

în funcţie de asta.

PA A I D ID

20. Dacă partenerul meu ajunge târziu acasă, îşi poate lua singur cina.

PA A I D ID

21. Dacă partenerul meu mă trezeşte când eu vreau să dorm, îi atrag atenţia.

PA A I D ID

22. Deoarece valorile noastre de bază sunt similare, sunt satisfăcut cu stilul

noastru de viaţă.

PA A I D ID

23. Dacă partenerul meu face dragoste într-un mod pe care eu îl consider

dezagreabil, nu mă alătur lui.

PA A I D ID

24. Când îi spun partenerului meu că am nevoie să fim împreună cu el, ştiu că

el(ea) îşi va face timp pentru asta.

PA A I D ID

25. Chiar dacă ştiu când partenerul meu vrea să facem dragoste, nu cred că trebuie

să mă conformez lui(ei).

PA A I D ID

36. Nu las deoparte ceea ce fac pentru a merge în pat, numai pentru că partenerul

meu este gata.

PA A I D ID

27. Partenerul meu îmi ia în serios grijile mele despre condiţiile sociale.

PA A I D ID

28. Încerc să-mi păstrez prietenii chiar dacă partenerul meu nu este interesat.

PA A I D ID

29. Dacă partenerul meu obiectează la faptul că îi spun chelneriţei că cere prea

mult, n-o mai fac altădată.

PA A I D ID

30. Interesele partenerului meu au prioritate în planificarea timpului liber.

PA A I D ID

31. Când nu suntem de acord cu ce să mâncăm, partenerul meu cedează atât cât o

fac şi eu.

PA A I D ID

32. Prefer să mă retrag dacă partenerul meu nu-mi răspunde din punct de vedere

sexual.

PA A I D ID

33. Mă simt bine să vorbesc partenerului meu despre viaţă şi sensul ei pentru că

el(ea) are respect faţă de concepţiile mele.

PA A I D ID

34. Dacă am nevoie să fiu cu el(ea), nu mă pot baza pe partenerul meu să lase

deoparte alte preocupări.

PA A I D ID

35. Mă simt obligată să servesc cina chiar dacă partenerul meu a întârziat.

PA A I D ID

36. De obicei ezit să-mi cheltuiesc banii fără să-mi consult partenerul.

PA A I D ID

37. Chiar dacă sunt înfometată înainte ca partenerul meu să ajungă acasă consider

că este mai bine să-l aştept.

PA A I D ID

Notă: Scala DA a avut un coeficient de încredere corect cu un alpha total de 84Ş factorul

I a avut un alpha de 79 şi factorul 2 un alpha de 75. DS are o validitate concurentă corectă

cu corelaţii semnificative între scale.

Scala de competitivitate C.S.

(tradus şi adaptat după MARY R. LANER)

Instructaj:

Vă rog să vă gândiţi cu atenţie la comportamentele, trăsăturile sau calităţile pe

care partenerul dvs. Le afişează în relaţiile dintre dvs. Pentru a se impune.

Pentru fiecare din întrebările prezentate mai jos, puneţi un „x” în coloana care se

apropie cel mai mult de descrierea trăsăturilor, calităţilor sau comportamentelor

partenerului dvs. Faţă de dvs.

Pentru a se impune, Această trăsătură/calitate

Partenerul meu: comportament, este:

Tipică Ocazională

Niciodată

Folosită

N.1. afişează brutalitate ( ) ( ) ( )

N.2. înşeală ( ) ( ) ( )

P.3. prezintă flexibilitate ( ) ( ) ( )

P.4. prezintă tenacitate ( ) ( ) ( )

N.5. este tăcut (necomunicativ) ( ) ( ) ( )

A.6. foloseşte forţa fizică ( ) ( ) ( )

(Violenţa)

N.7. minte ( ) ( ) ( )

P.8. perseverează (insistă) ( ) ( ) ( )

P.9. munceşte din greu ( ) ( ) ( )

P.10. se comportă cu stoicism ( ) ( ) ( )

(nu se plânge)

A.11. este nemilos ( ) ( ) ( )

N.12. este şiret ( ) ( ) ( )

P.13. afişează inteligenţă ( ) ( ) ( )

(este spiritual)

A.14. bruschează, ameninţă, ( ) ( ) ( )

Intimidează

P.15. afişează curaj ( ) ( ) ( )

P.16. foloseşte şarmul ( ) ( ) ( )

(farmecul personal)

N.17. Se comportă indeferent ( ) ( ) ( )

Nechibzuit

N.18. vorbeşte blând ( ) ( ) ( )

P.19. afişează toleranţă ( ) ( ) ( )

N.20. foloseşte complimente ( ) ( ) ( )

flatări

A.21. inspiră frică şi anxietate ( ) ( ) ( )

N.22. foloseşte exagerări ( ) ( ) ( )

N.23. pune accent pe realizările ( ) ( ) ( )

trecute

P.24. foloseşte umor, ironii ( ) ( ) ( )

P.25. afişează competenţă ( ) ( ) ( )

A.26. insultă, este abuziv, ( ) ( ) ( )

grosolan

N.27. se comportă cu snobism ( ) ( ) ( )

P.28. afişează energie ( ) ( ) ( )

P.29. se comportă ca o persoană ( ) ( ) ( )

cumsecade

P.30. afişează răbdare ( ) ( ) ( )

N.31. se comportă cu superioritate ( ) ( ) ( )

încrezut

N.32. foloseşte satira, ridiculizează ( ) ( ) ( )

P.33. se comportă exuberant, ( ) ( ) ( )

entuziast

N.34. afişează putere, autoritate ( ) ( ) ( )

Influenţă, este”cel care trage

sforile”

N.35. se comportă sofisticat ( ) ( ) ( )

A.36 afişează mânie ( ) ( ) ( )

N.37 este sarcastic ( ) ( ) ( )

P.38. este grijuliu, meticulos ( ) ( ) ( )

N.39. inspiră vinovăţie ( ) ( ) ( )

N.40. este lăudăros ( ) ( ) ( )

N.41. foloseşte subterfugii ( ) ( ) ( )

P.42. afişează conştiinţă de sine ( ) ( ) ( )

N.44. este înşelător ( ) ( ) ( )

P.45. se bazează pe propria ( ) ( ) ( )

persoană

P.46. se preface a fi slab (se poartă ( ) ( ) ( )

ca un martir

P.47. se poartă calm, cu sânge rece, ( ) ( ) ( )

stăpânire de sine

P.48. susţine că este îndrăgostit ( ) ( ) ( )

N.49. afişează stupiditate,prostie ( ) ( ) ( )

P.50. este diplomat, cu tact ( ) ( ) ( )

Notă: Deşi datele sunt limitate, subscala „Neplăcut” e asociată cu punctajul

combativităţii măsurat de indexul Abuzului Partenerului.

Chestionar de comunicare maritală C.C.M.

(tradus şi adaptat după H. J. LOCKE, F. SABAGHT şi MARY THOMES)

Instructaj:

Mai jos este o listă de întrebări privitoare la comunicarea dintre dvs. Şi soţul dvs.

Folosind scala descrisă aici, completaţi în dreptul fiecărei întrebări, pe foaia de

răspuns, cu numărul ce exprimă cel mai bine gradul în care dvs. şi soţul dvs. vă

comportaţi.

1. Niciodată

2. Rareori

Scala 3. Ocazional

4. Frecvent

5. Foarte frecvent

1. Cât de des vorbiţi împreună cu partenerul dvs. despre lucrurile plăcute care s-au

petrecut pe parcursul zilei?

2. Cât de des vorbiţi cu partenerul dvs. despre lucrurile neplăcute care s-au petrecut pe

parcursul zilei?

3. Discutaţi cu partenerul dvs. despre problemele asupra cărora nu sunteţi de acord sau

cu care aveţi dificultăţi?

4. Discutaţi cu soţul dvs. despre problemele de care sunteţi amândoi interesaţi?

5. Adaptează soţul dvs. ceea cwe spune şi felul cum spune la dispoziţia dvs. Din

momentul respectiv?

6. Cînd începeţi o întrebare, partenerul dvs. ştie dinainte ce vreţi să spuneţi?

7. Vă puteţi da seama de dispoziţiile (trăirile) partenerului dvs. din mimică şi gestică?

8. Evitaţi anumite subiecte în conversaţia cu soţul dvs.?

9. Partenerul dvs. se exprimă printr-o privire sau gest?

10. Discutaţi cu partenerul dvs. înainte să luaţi o decizie importantă?

11. Îşi poate da seama partenerul dvs. ce fel de zi aţi avut fără să întrebe?

12. Partenerul dvs. vrea să viziteze nişte prieteni apropiaţi sau rude. Nu prea vă place

compania lor îi veţi spune?

13. Discută partenerul dvs. probleme sexuale cu dvs.?

14. Dvs. şi partenerul dvs. folosiţi cuvinte ce au un înţeles special neînţeles de cei din jur?

15. Cât de des se supără partenerul dvs.?

16. Putem discuta cele mai sacre concepţii fără sentimente de reţinere sau jenă?

17. Evitaţi sî-i spuneţi partenerului dvs. lucruri care v-ar pune într-o lumină negativă?

18. Dvs. şi partenerul dvs. vă vizitaţi prietenii. Prietenii spun ceva ce vă face să vă uitaţi

unul la altul. Vă ânţelegeţi unul pe celălalt?

19. Cât de des vă puteţi da seama de anumite lucruri din tonul vocii partenerului dvs.

chiar dacă de fapt spune altceva?

20. Simţiţi că în majoritatea situaţiilor partenerul dvs. ştie ceea ce încercaţi dvs. să

spuneţi?

21. Preferaţi să discutaţi despre lucruri intime cu partenerul dvs. decât cu o altă

persoană?

22. Înţelegeţi sensul mimicii partenerului dvs.?

23. Dacă sunteţi în vizită la prieteni sau rude şi unul dintre dvs. începe să spună ceva,

preia celălalt discuţia fără să aibă sentimentul de întrerupere?

24. În timpul căsniciei, aţi discutat majoritatea problemelor împreună?

Notă: C.C.M. a avut o validitate concurentă excelentă fiind într-o strânsă şi

semnificativă corelaţie cu inventarul Relaţiilor Maritale al lui LOCKE

WALLANCE C.C.M. a avut de asemenea o validitate excelentă de grup,

diferind în câteva studii între cupluri fericite şi nefericite care cer terapii maritale

şi cupluri neclinice.

Testul de adaptare maritală

Locke-Wallace (L.W.M.A.T)

(tradus şi adaptat după HARVEY J. LOCKE şi M.WALLACE)

Instructaj:

Încercuiţi punctul de pe scala prezentată mai jos care descrie cel mai bine gradul

de fericire (mulţumire) actual al căsniciei dvs., luând totul în considerare.

Punctul din mijloc, „fericire” reprezintă gradul de mulţumire pe care majoritatea

oamenilor îl obţin în căsnicie, iar scala, într-o parte descreşte către acei puţini care sunt

foarte nefericiţi în căsătorie, iar pe cealaltă parte către acei puţini care trăiesc o fericire şi

o bucurie extremă în căsnicie.

0 2 7 15 20 25 35

Foarte Fericit Foarte

nefericit fericit

(nemulţumit) (mulţumit)

Stabiliţi gradul aproximativ de înţelegere sau neînţelegere între dvs. şi partenerul

dvs. pentru întrebările de mai jos, încercuind un număr pentru fiecare întrebare.

Întotdeauna de acord

Aproape întotdeaun

a de acord

Dezacord ocazional

Dezacord

frecvent

Aproape întotdeau

na dezacord

Întotdeauna

dezacord

Alocarea finanţelor familiei

5 4 3 2 1 0

Subiecte de recreere

5 4 3 2 1 0

Demonstrarea afecţiunii

8 6 4 2 1 0

Prieteni 5 4 3 2 1 0

Relaţii sexuale 15 12 9 4 1 0 Convenţionalism (comportament

corect, bun sau potrivit)

5 4 3 2 1 0

Filozofia de viaţă (mod de a convieţui)

5 4 3 2 1 0

9. Cînd apar nînţelegeri, de obicei ele se soldează cu:

0. soţul cedează

2. soţia cedează

3. înţelegere prin compromis mutual

10. Dvs. şi partenerul dvs. vă angajaţi împreună în probleme exterioare:

10. în toate

8. în unele dintre ele

3. în foarte puţine

11. în nici unele

11. În timpul liber preferaţi, în general:

1. să fiţi tot timpul pe punctul de a pleca (în mişcare)

2. să staţi acasă

Partenerul dvs. preferă:

1. să fie tot timpul pe punctul de a pleca (în mişcare)

2. să stea acasă

12. Vă doriţi vreodată să nu vă fi căsătorit?

0 Frecvent

3 Ocazional

8 Rar

15 Niciodată

13. Dacă ar fi să o luaţi de la capăt credeţi că:

15. v-aţi căsători cu aceeaşi persoană

0. v-aţi căsători cu altă persoană

1. nu v-aţi căsători deloc.

14. Vă confesaţi partenerului dvs.?

0. aproape niciodată

20. rar

10. în majoritatea problemelor

10. în tot

Notă: Consistenţa internă a fost estimată folosind formula Spearman-Brown, care s-a

dovedit a fi foarte bună cu o corelaţie de 0,90.

Scala L.W.M.A.T. a avut o validitate de grup cu scoruri diferenţiind cupluri

adaptate şi neadaptate. Există de asemenea probe ale validităţii concurente, cu scoruri

corelând cu „Testul Predicţiilor maritale”, Locke-Wallance, un instrument al adaptării

viitoare prezise.

Scala măsurării satisfacţiei în relaţie ( R A S)

(tradus şi adaptat după MARY R. LANER)

Instructaj:

Vă rog să marcaţi pe foaia de răspuns litera care corespunde cel mai bine

întrebării respective.

1. Cât de bine vă satisface partenerul dvs. nevoile?

A. puţin (slab)

B.

C. mediu

D.

E. foarte bine

2. În general, cât de satisfăcut sunteţi de relaţia dvs.?

A. nesatisfăcut

C. mediu

D.

E. foarte satisfăcut

3. În comparaţie cu majoritatea relaţiilor, cât de bună este a dvs.?

A. slabă

B.

C. medie

D.

E. excelentă

4. Cît de des vă doriţi să nu fi început această relaţie?

A. niciodată

B.

C. câteodată

D.

E. foarte des

5. În ce măsură această relaţie v-a satisfăcut aşteptările iniţiale?

A. aproape deloc

B.

C. mediu

D.

E. în totalitate

6. Cât de mult vă iubiţi partenerul?

A. nu prea mult

B.

C. mediu

D.

E. foarte mult

7. Câte probleme există în relaţia dvs.?

A. foarte puţine

B.

C. mediu

D.

E. foarte multe

Notă: R.A.S. a avut o consistenţă internă foarte bună cu un alpha – 0,87.

Nu există date despre stabilitate R.A.S. a avut de asemenea un număr de

subscale ale scalelor atitudinilor în dragoste şi a Scalei Adaptării Siadice. R.A.S.

are o validitate predictivă bună făcând o distincţie semnificativă între cupluri ce

au stat împreună ori s-au despărţit.