revolutia sexuala

2
Mihail Neamu aproape exclusiv în grădiniţelor şi a şcolilor etatizate) şi gri- ja pentru bătrâni (transportaţi discret în cămine). Inutil să spunem că, în absenţa unor repere afective esenţiale, s-a pu- tut naşte o „naţiuni de bastarzi” (pentru a-l cita aici pe teo- logul canadian Douglas Farrow). Bunica de la ţară cu zece nepoţi care nu cunoştea noţiu- nea de carieră dar rostea cu inocenţă rugăciunile la masă a fost rapid înlocuită cu femeia stearpă, interesată de ultime- le oferte turistice pentru o vacanţă în Hawaii. La fel, bunicul din Occident numără uneori trei-patru divorţuri la vârsta de- plinei imaturităţi interioare. Cei reticenţi la exemple rurale se pot gândi la o comparaţie între două figuri intelectuale ale secolului XX: Alice Voinescu (1885-1961) şi Susan Sontag. Pentru aceasta din urmă, ideologia revoluţionară anti-patri- arhală a înlocuit gramatica afectivităţii. Pentru cea dintâi, stu- diul neokantianismului german n-a însemnat deloc o înde- părtare de rădăcinile ascunse ale misterului vieţii trăită prin suferinţă. Într-o familie dezbinată sau fragmentată, mesajul religios va fi transmis, if ever, în absenţa acelei pilde nemij- locite de iubire şi jertfă pe care, în ochii unui copilul binecu- vântat, o pot întrupa bunicii longevivi şi părinţii fideli învă- ţăturii lui Iisus. Decesul familiei tradiţionale este evenimentul major al sfâr- şitului de sec. XX. O sociologie a secularizării va trebui să ţină cont de acest factor determinant al ideologiei stângiste. (iulie 2008) Revoluia sexual În sine, fenomenul este complicat, ca orice manifestare nelipsită de rădăcini şi istorie. Totuşi, revoluţia sexuală se vede altfel din România. Simptomele sale – violente ca orice insurecţie – sunt pretutindeni. Revoluţie la televizor, cu emisiunile de caba- ret tembel, şedinţe amoroase sau proxenetism mascat. Re-

Upload: florin-purice

Post on 07-Nov-2015

219 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Neamtu

TRANSCRIPT

  • Mihail Neamu

    aproape exclusiv n grdinielor i a colilor etatizate) i gri-ja pentru btrni (transportai discret n cmine). Inutil s spunem c, n absena unor repere afective eseniale, s-a pu-tut nate o naiuni de bastarzi (pentru a-l cita aici pe teo-logul canadian Douglas Farrow).

    Bunica de la ar cu zece nepoi care nu cunotea noiu-nea de carier dar rostea cu inocen rugciunile la mas a fost rapid nlocuit cu femeia stearp, interesat de ultime-le oferte turistice pentru o vacan n Hawaii. La fel, bunicul din Occident numr uneori trei-patru divoruri la vrsta de-plinei imaturiti interioare. Cei reticeni la exemple rurale se pot gndi la o comparaie ntre dou guri intelectuale ale secolului XX: Alice Voinescu (1885-1961) i Susan Sontag. Pentru aceasta din urm, ideologia revoluionar anti-patri-arhal a nlocuit gramatica afectivitii. Pentru cea dinti, stu-diul neokantianismului german n-a nsemnat deloc o nde-prtare de rdcinile ascunse ale misterului vieii trit prin suferin. ntr-o familie dezbinat sau fragmentat, mesajul religios va transmis, if ever, n absena acelei pilde nemij-locite de iubire i jertf pe care, n ochii unui copilul binecu-vntat, o pot ntrupa bunicii longevivi i prinii deli nv-turii lui Iisus.

    Decesul familiei tradiionale este evenimentul major al sfr-itului de sec. XX. O sociologie a secularizrii va trebui s in cont de acest factor determinant al ideologiei stngiste.

    (iulie 2008)

    Revoluia sexualn sine, fenomenul este complicat, ca orice manifestare

    nelipsit de rdcini i istorie. Totui, revoluia sexual se vede altfel din Romnia.

    Simptomele sale violente ca orice insurecie sunt pretutindeni. Revoluie la televizor, cu emisiunile de caba-ret tembel, edine amoroase sau proxenetism mascat. Re-

  • Elegii conservatoare

    voluie n vocabular, unde genitaliile au tot mai mult drept nestingherit la expresie. Revoluie pe tarabe, invadate de sursul tabloid i vacuitatea vesel a fetelor glossy. Revoluie n coal, unde dezinhibiiile erotice produc nu doar senza-ii tari, ci, iat, i cteva sicrie. Revoluie la mare, unde ab-sena maestrului Bivolaru este pesemne dureros resimit printre nuditii New Age de Costineti. Revoluie, n ne, pretutindeni: cinematograful, publicitatea, industria inter-net, reele ONG, medicul de familie, cuplul marital, dreptul civil, scaunul de spovedanie, ideologiile de partid, geopoli-tica reproducerii toate aceste instane ale vieii comunita-re constat o radical schimbare de paradigm.

    n Occident, astfel de nouti au aprut treptat, ntr-un ritm care a permis totui naterea unui discurs alternativ, iro-nic i conservator (convingtor sugerat de sociologul harvar-dian Pitirim Sorokin n tomul profetic Th e American Sex Re-volution, 1956). La noi, falsa pudibonderie, tabuizrile forate, moralismul abstract i ateismul de consum curent al epocii comuniste nu aveau cum s pregteasc ntlnirea cu ocul unei transformri de profunzime a moravurilor romneti. Ne-am trezit astfel cu orae sufocate peste noapte, cum alt fel? de prostituie nocturn. Avem o capital unde orice sex-shop poate primi licen de funcionare n proximitatea unei coli sau biserici. Ne ludm astzi, printr-o compensa-ie cinic fa de regimul Ceauescu, cu cea mai mare rat de avorturi din Europa. Ne grbim, n ne, s adncim opera de emancipare a brbatului i femeii printr-un discurs vehe-ment despre realizarea profesional, n care abia ne camu- m dispreul fa de instituia familiei clasice da, idilicul portret al mamei, tatlui, bunicilor i nepoilor, unii prin crez, tradiii, proiecte de via i alte solidariti profunde.

    ncotro mergem? Uneori cred c tim, dei nu avem cu-rajul vorbirii pe fa. Statisticile demogra ce descurajeaz ns optimismul saltului nainte. Revoluia sexual cost mult viitor, bani i snge.

    (iunie 2007)