revoluŢia francezĂ Şi gruparea robespierre
DESCRIPTION
lucrare licentaTRANSCRIPT
SPECIALIZAREA ISTORIE
TEZĂ LICENŢĂ
REVOLUŢIA FRANCEZĂ ŞI GRUPAREA ROBESPIERRE
Profesor univ. dr: Absolvent
Bucureşti
2010
1
Cuprins
Capitolul IConsideraţii introductive.....................................................................................................31.1. Vechiul regim...............................................................................................................41.2. Iluminismul...................................................................................................................51.3. Societatea franceză.......................................................................................................61.3.1. Prima stare.................................................................................................................61.3.2. A doua stare...............................................................................................................71.3.3. Starea a treia..............................................................................................................7
Capitolul IICadrul şi cauzele revoluţiei franceze2.1. Desfăşurarea revoluţiei.................................................................................................92.2. Revoluţia moderată.......................................................................................................92.2.1. Convocarea Adunărilor Stărilor Generale.................................................................92.2.2. Adunarea Stărilor Generale.......................................................................................92.3. Începutul Adunării Constitţtionale..............................................................................102.4. Căderea Bastiliei.........................................................................................................11
Capitolul III3.1. Abolirea vechiului regim............................................................................................123.2. Constituţia civilă a clerului.........................................................................................133.3. Monarhia constituţională............................................................................................133.4. Căderea monarhiei şi Comunitatea din Paris..............................................................143.4.1. Convenţia girondină.................................................................................................14
Capitolul IVMaximilian de Robespierre-figură a revoluţiei franceze4.1. Avocatul sărăcimii......................................................................................................164.2. Deputatul Robespierre................................................................................................174.3. Discursul din 7 aprilie 1791........................................................................................194.4. Apărarea drepturilor populaţiei coloniale...................................................................214.5. Maximillian Robespierre- incoruptibilul....................................................................224.6. Funcţia de prim magistrat al tribunalului de district...................................................234.7. Atitudinea faţă de război.............................................................................................234.7.1. Activitatea sa în cadrul revoluţiei............................................................................284.8. Complotul împotriva lui Robespierre.........................................................................30
Capitolul VAnexe documentare..........................................................................................................32Tabel cronologic...............................................................................................................35Revoluţia franceză în imagini……………………………………………………………44
Concluzii............................................................................................................................49.Bibliografie……………………………………………………………………………54
2
Capitolul I
Consideraţii introductive
Cercetarea epocii prerevoluţionare pune de la început problema unui
paradox .
Unii contemporani şi după ei nu puţini istorici au insistat de-a lungul vremii
asupra caracterului neaşteptat al Revoluţiei Franceze. Fireşte, elementul surpriză
nu a lipsit. El este prezent în declanşare, desfăşurare, forţă de şoc. Dar şi istoricii
pentru care revoluţia din 1789 ”n-a fost un lucru necesar”, ci doar un accident
caracterizat prin starea de nepregătire absolută în care s-au găsit cu toţii; au
recunoscut uneori că ea a rezolvat chestiuni foarte esenţiale puse de multă
vreme1”.
De fapt, aşa cum s-a subliniat în ultimele decenii printr-o formulă
fericită ,Revoluţia Franceză nu a însemnat ”o bubuitură de tunet într-un cer senin”2
. Mai mult, cercetările au confirmat fără putinţă de tăgadă că furtună a fost amplu
pregătită, atât spiritual, cât şi material. Conştient sau inconştient. Fie că acceptă
sau nu durată de ”un secol şi mai bine” propusă de unii specialişti pentru acest
complicat proces. Sau dacă şi astăzi premisele epocalei răsturnări social-politice
continuă să fie discutate şi reevaluate. 3
Revoluţia de la 1789 a fost aşadar o surpriză pregătită.
Pentru a înţelege în ce au constat cauzele Revoluţiei Franceze şi a stabili
existenţa momentelor şi tendinţelor prerevolutionare în arealul societeţii franceze
de până acum două secole trebuie să ne oprim asupra trăsăturilor definitorii ale
acestei societăţi şi asupra cadrului istoric.
Încă de la declanşarea ei ,Revoluţia Franceză şi-a îndreptat ascuţişul
împotriva tarelor dezvăluite de criză vechiului regim, caracteristic majorităţii
statelor europene. Termenul aparţine epocii şi fost utilizat printre primii de
1 N .Iorga ,Istoria poporului francez .O incercare de explicaţie,Bucureşti,1919, pag 353.2 Jacques Godechot, La prise de la Basille Paris1965, pag 12.3 Albert Mathiez, La revolution Francaise, 1992.
3
Mirabeau. Precizat istoric în veacul trecut, el îşi păstrează şi azi prestigiul
ştiinţific.
Pe plan socio-economic, l'ancien regime corespundea unei societăţi
dominant arisocratice, întemeiată pe baze preponderant agrare de tradiţie feudală. 4
1.1. Vechiul Regim
Vechiul Regim este o expresie folosită pentru a desemna sistemul francez
de guvernare, legile şi instituţiile care au precedat revoluţia de la 1789 (acesta se
sprijinea pe cele trei ordine stări):
-starea întâi reprezentată de cler;
-starea a două reprezentată de nobilime;
-starea a treia reprezentată de burghezie, ţărănime şi păturile sărăseneşti
sărace.
Primele două stări erau privilegiate, în timp ce starea a treia reprezenta
96% din populaţia franceză.
Monarhia franceză era o monarhie absolută, nu una despotică, adică nu
acţionă într-o manieră arbitrară şi ilegală. Regele era împiedicat de legile şi
cutumele regatului şi existau multe organisme independente, cum era Adunarea
Clerului, care aveau drepturi şi privilegii în care regale nu putea interveni, întrucât
erau garantate de lege. Regele emitea legi după consultarea consilierilor săi, deşi
4 In corespondenţa secretă din 1970 cu regele Ludovic, unde “ l’ancien regime” era pus defavorabil în cumpăna cu le nouvel etat dede chose”provocată de revoluţia franceză. Tot ca repudiere a unui trecut detestat , termenul apăruse in presă la sfârşitul anului anterior: Ne pas laisser dans un article constitutionnel des traces de l’ncien .
4
nu era obligat să le accepte opinia. Parlamentele provinciale şi stările locale
limitau de asemenea puterea regală.
Regele era reprezentat în teritoriu de intendenţi de poliţie, justiţie şi finanţe
în cele 34 de circumscripţii ale Frânte. Ei supervizau perceperea impozitelor, legea
şi ordinea şi răspundeau de lucrările publice, comunicaţii, comerţ şi industrie.
Monarhia franceză nu primea suficienţi bani din impozite pentru a-şi
acopoeri cheltuielile, aşa încât pe timp de război, când cheltuielile statului creşteau
foarte mult, recurgea la împrumuturi cu dobânzi uriaşe.
Metodă de colectare a impozitelor directe prin sutele de slujbaşi aducea
prejudicii statului, deoarece uneori aceştia foloseau banii în scopuri personale.
Cheltuielile curţii de la Versailles au atins cote îngrijorătoare. De pildă,
regina Maria Antoaneta a acumulta datorii de o jumătate de million de livre la
jocuri de noroc.
1.2. Iluminismul
Iluminismul a reprezentat o mişcare ideologică şi culturală, care s-a
manifestat pe parcursul secolului al XVIII-lea, al cărui scop a fost să pună raţiunea
în centrul tuturor lucrurilor şi să lumineze naţiunea prin educaţie şi cultură.
Iluminiştii erau mai mult scriitori decât filosofi, că Voltaire, Montesquieu
şi Rousseau.
Voltaire era de orientare iluministă conservatoare. A avut o operă extrem de
vastă. Scrierile sale au fost îndreptate împotrivă inechităţilor sociale, superstiţiilor,
intoleranţei religioase. A criticat Vechiul regim şi biserica militând pentru
libertatea cuvântului, a gândirii şi egalitatea tuturor oamenilor în faţă legii.
Consideră că relele societăţii pot fi indrepatate prin alianţă între monarhi şi
filosofi. Voltaire este teoreticianul despotismului luminat.
Montesquieu era de orientare iluministă moderată.în 1721 a publicat
Scrisorile persane în care prezintă călătoria a doi persani prin Europa şi care critică
5
realităţile continentului nostrum şi anume; intoleranţă religioasă, instituţiile
culturale şi de stat, inclusive monarhia absolută. În cartea Spiritul legilor
teoretizează principiul separării puterilor în stat. Consideră monarhia
constituţională formă de guvernarea cea mai eficientă, deoarece puterea executivă,
legislative şi judecătorească erau independente una faţă de cealaltă.
Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radicală. Lucrările sale
„Discurs asupra inegalitaii şi avere şi Contractul social”, exprimă aspiraţiile micii
burghezii din care făcea parte. Consideră sursa inegalităţii şi a relelor în societate
ca fiind proprietatea privată, de aceea ea trebuia limitată.
Denis Diderot şi D”Alembert au publicat Enciclopedia în 35 de volume.
Această conţine ideile revoluţionare ale iluminismului; luptă pentru progres,
libertate şi tolerantă, egalitatea între popoare. Forma ideologică a iluminismului,
prin critică la adresă Vechiului Regim, a pregătit, pe plan ideologic, marile
răsturnări cauzate de Revoluţia Franceză.
1.3. Societatea franceză
În secolul XVIII, societatea franceză era împărţită în stări sau ordine.
Clerul forma prima stare, nobilimea, starea a doua, iar starea a treia cuprindea
restul populaţiei formată din burghezie, ţărani şi muncitori urbani.
1.3.1 Prima stare
Ordinele aveau la rândul lor categorii şi trepte, mai mult sau mai puţin
rigide.
Clerul era secular, când nu aparţinea ordinelor monahale sau regular când
făcea parte din ele. ”Printii” bisericii (episcopi, arhiepiscopi, cardinali) şi alţi înalţi
ierarhi erau de obicei numiţi din marea aristocraţie; clerul de rând mai adesea din
rândurile burgheziei. În 1789 toţi ”prinţii bisericii” erau de ascendenţă nobiliară.
6
1.3.2. Starea a doua
Nobilimea putea fii de spadă cu funcţii militare tradiţionale sau reale şi de
robă cu funcţii civile, de obicei de natură juridical sau administrative. Din
rândurile ei şi ale clerului se detaşau cei ce formau în esenţa curtea regală. Între
marea aristocraţie şi micul gentilom de provincie se aflau nu odată mai multe
trepte greu de trecut decât între cea dintâi şi vârfurile burgheziei, unde contactele
erau înlesnite de starea materială apropiată sau nu de elitismul intelectual.
1.3.3. Starea a treia
Burghezia însăşi putea fii deosebită după preocupări financiare, comerciale,
industriale, iar în mod ierahic dupa opulenţă în burghezia mare şi burghezia mică.
Ea îşi arogă cu timpul misiunea de a intervenii şi în ce priveşte revendicările
ţărăneşti (au apărut mlădiţele burgheziei săteşti), pe lângă situaţia maselor
populare de la oraşe. De care de altfel, treptele inferioare ale burgheziei nu se
diferenţiau întotdeauna. Chiar dacă formarea clientelei politice burgheze nu poate
elimină orice deosebiri de interese şi mentaliate specifice5 .
5 De aici tentative delimitarii unei stări aparte de natura populară si urbană “starea a patra”. Le quatrieme etat,cap XX ,pag 387-404.Proletariatul francez modern se delimitaează şi afirmă din secolul XIX ca forţa social-politcă distinctă.
7
Capitolul II
Cadrul şi cauzele Revoluţiei Franceze
Una din cauzele principale ale revoluţiei a fost, pentru cei care au înfăptuit-
o, necesitatea de a pune capăt osificării socio-economice şi politice a vechiului
regim, sprijinit pe absolutismul monarchic.
E drept că unii istorici nu numai din Frântă continuă să insiste asupra
încurajării innoilor sub ultimul rege absolut, Ludovic al XVI-lea. Eşecul sau nu a
fost numai urmărea unui concurs nefericit de împrejurări . ”Despotismul
luminat” -cum observă Albert Soboul s-a soldat în cele din urmă aproape
pretutindeni printr-un esec. Legaţi prin prea multe fire de clerul lor, de nobilimea
lor, aceşti monarhi apartineau şi unii şi alţii vechiului regim, edificiu prea vechi
pentru a fi refătuit.”
Alături de cauzele mai generale ale acestei crize fundamentale, cum erau
persistenţă inegalităţilor flagrante social-economice şi politice de esenţa feudală,
lipsă de drepturi şi libertăţi şi nesiguranţa vieţii pentru cei mulţi, nivelul relative
scăzut de trăi al producătorilor, cu atât mai evident în faţă luxului fără frâu al
claselor conducătoare şi posedante, corupţia sau intoleranţă, anii după 1770 au
adus noi motive de împotrivire.
Avand un nivel de trai din ce in ce mai apropiat de al nobilimii, burghezia
educată în spriritul filozofiei iluministe şi având exemplul recent al Revoluţiei
americane, ar fi dorit să îşi asume o parte din responsabilitatea politică.
Statul şi populaţia trecea printr-o criză financiară şi a fost determinată şi de
faptul că în intervalul 1740-1783, a fost implicate trei războaie: războiul pentru
succesiunea (1740-1748), apoi războiul de 7 ani (1756-1763) şi în sfârşit războiul
American pentru războiul American pentru (1778-1783). Tentativele de ale
sistemului financiar francez au eşuat. Nu doar statul pragul falimentului ci
populaţia.
8
Anii premergători izbucnirii revoluţiei, anii cu producţii slabe erau anii in
care statul menţinea un nivel ridicat de impozite taxe ;. 1778 mult de 80% din
dările strânse au fost absorbite de datoriilor statului. Nobilimea, clerul fiind
exceptate de impozitelor, numeroase cereri au denunţat mărimea injusteţea
acestor impozite.
2.1.Desfăşurarea Revoluţiei (1789-1799)
2.2. Revoluţia ( 1789-1793)
2.2.1. Convovarea Adunării Stărilor Generale
În faţa cererilor nobilimii a provinciilor, regele Ludovic al XVI-lea
convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru 1789, lucru ce nu se întâmplase din
1614. Pespectiva acestei Adunării a reaprins conflictul de interese dintre nobilime
starea a treia (burghezia). Primele stări nu reprezentau la un loc decât 2% din
populaţie, iar burghezia deţinea o parte tot mai importanta din bogăţia ţării.
După modelul din 1614, fiecare stare ar fi trebuit să fie reprezentată de un
număr egal de deputaţi. A treia stare a cerut dublă reprezentare, obţinând un număr
mai mare de reprezentaţi decât celelate două.
2.2.2. Adunarea Stărilor Generale
La 5 mai 1789, în mijlocul a numeroase festivităţi, respectând strict etichetă
de la 1614, Adunarea Stărilor Generale se deschidea la palatul regal de la
Versailles. Regele a dorit să impună votul colectiv, astfel încât majoritatea avută
de starea a treia să devină inutilă. În loc de discutarea impozitelor, principală
preocupare a Adunării a fost organizarea legislaturii, în discuţii separate. La 17
9
iunie, în urmă eşecului tentativelor de reconciliere între stări, reprezentaţii celei de
a treia stări s-au declarat că find Adunare Naţională, fără ordine, ci a poporului.
Celelalte două ordine au fost invitate să adere, dar noua adunare şi-a
exprimat clar intenţia de a se ocupă de naţiune, cu sau fără el.
„ Sire, statul e în pericol[...]. O revoluţie se pregăteşte în ce priveşte
principiile guvernării: aduce cu sine frământarea spiritelor. Instituţii socotite drept
sfinte şi prin care această monarhie a progresat vreme de atâtea secole sunt
convertite problematic sau chiar discreditate ca nedrepte.
Orice autor se dirijează în legiuitor. Oricine face o propunere îndrăzneaţă,
oricine propune să se schimbe legile, e sigur că găseşte cititori şi partizani. „
Creşterea nefericită a acestei efervescente e de aşa natură că opinii care
păreau cu câtva timp în urmă cele mai criticabile, par astăzi juste şi rezonabile. Şi
ceea ce indignează azi pe oamenii de bine va trece poate, peste câtăva vreme, că
potrivit regulilor şi legitim.Cine poate spune unde se va opri îndrăzneală opiniilor.
Reflecţiile de mai sus făceau parte dintr-un memoriu către Ludovic al XVI-
lea, conceput ca semnal de alarmă în timpul discutării convocării stărilor generale
şi elaborării regulamentului electoral.
2.3. Începutul Adunării Constituante
Noua adunare s-a ocupat imediat de finanţe şi de nevoile poporului. Deşi
cu scopul de a anula hotărârile adunării, regele a încercat să împiedice reunirea
acesteia, însă deputaţii au depus la 20 iunie jurământul de a nu se despărţi până
când nu vor oferi Franţei o constituţie. Două zile mai târziu fiindu-le împiedicată
intrarea în sală de reunire, Adunarea s-a reunit la biserică Saint-Louis, unde o parte
a clerului li s-a alăturat.
La 23 iunie, regele a ordonat dispersarea Adunării Statelor Generale.
Majoritatea nobilimii şi clerului s-a supus ordinului, deputaţii celei de a treia stări
au rămas fideli jurământului de a realiză o noua constituţie.
10
Regele a înconjurat cu trupe Parisul şi Versailles, dar Adunarea primea
numeroase mesaje de sprijin din partea populaţiei din Paris. La 9 iulie,
reconstituindu-se că Adunare Constituantă Naţională această cerea regelui,
retragerea trupelor. Regele a refuzat cererea şi a oferit adunării posibilitatea
de a se deplasa în afară Parisului pentru a o priva astfel de sprijinul parizienilor.
La 11 iulie, regele acţionând sub influenţa nobililor conservatori, şi-a
schimbat miniştrii. Ştirea a fost anunţată în Paris la 12 iulie, fiind interpretată că o
lovitură de stat a conservatorilor şi a reprezentat începutul unei perioade
insurecţionale în Paris. În acest timp, Adunarea se află într-o sesiune continuă
pentru a nu îşi pierde din nou spaţiul de reuniune.
2.4. Căderea Bastiliei 6
Ziua naţională a Franţei 14 iulie, comemorează căderea în 1789, a
inchiosorii Bastilia. În diminaeta de 15 iulie, regale a realizat înfrângerea în faţă
insurecţiei cetăţenilor parizieni şi a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui şi a
revenit asupra schimbărilor guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris,
a fost stabilit un nou primar, într-o noua structură numită comună şi s-a înfiinţat o
armată populară, Gardă Naţională.Revoluţia s-a răspândit în ţara după modelul
parizian, populaţia organizându-se în municipalităţi cu scop de autoguvernare şi au
înfiinţat corpuri ale Gărzii Naţionale, ignorând autoritatea regală. La 27 iulie,
într-un gest de aparentă conciliere, regale a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în
Primăria Parisului. În ciudă acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească
ţara.
6 Fortareată în Paris, construită intre 1370 si 1382 ,inchisoare de stat din secolul XV.Simbol al absolutismului regal a fost luata cu asalt de masele populare pariziene la 14 iulie 1789 si demolată in 1792.
11
Capitolul III
3.1.Abolirea Vechiului Regim
La 4 august, Adunarea Naţională a abolit feudalismul, ştergând privilegiile
nobililor şi clerului şi anulând ordinele, precum şi drepturile specilale ale oraşelor
şi provinciilor. Din noua societate era exclus privilegiul, formă veche de libertăţi,
astfel ca egalitatea juridical devenea regulă şi cadrul pentru noua libertate.
Adunarea a înlocuit provinciile istorice cu 83 de departamente, administrate
uniform şi aproximativ egale între ele, în teritoriu şi populaţie.
Are loc clarificarea facţiunilor din cadrul adunării. Opoziţia de revoluţie.
Monarhiştii democraţi şi-ar fi dorit instalarea unui regim asemănător celui britanic.
Partidul, principal, burghezia. Pentru un timp a existat un consens între centru şi
stânga politică. La 26 august, adunarea a publicat „Declaraţia Drepturilor Omului
şi Cetăţeanului” în care idealurile revoluţionare sunt rezumate în formularea
Libertate, Egalitate, Fraternitate, ceea ce priveşte forma de organizare, partidele
populare au impus un model legislativ unicameral. Regele un drept de blocare
prin veto.
Între timp o mulţime de parizieni, principal, femei, mărşăluind spre
Versailles, la 5 octombrie, a reuşit să îl aducă pe rege înapoi, separându-l de
eforturile regaliştilor de a bloca noua ordine.
12
3.2. Constituţia civila a clerului
Pentru a rezolva criza financiară cât şi, datorită ideologiei anti-creştine a
revoluţionarilor francezi,la sfârşitul anului 1789 şi începutul lui 1790 au fost emise
o serie de legi, prin care au fost confiscate averile Bisericii Catolice. Constituţia
clerului a fost adoptată la 12 iulie 1790 şi ratificată de rege în acelaşi an, la 26
decembrie. Ea prevedea transformarea membrilor clerului funcţionari şi interzicea
ordinele monastice.Victorie a forţelor celor Bisericii, legea va transforma în
adversari ai revoluţiei acei preoţi care contribuiseră la succesul ei. Textul legii
prevedea printre altele, alegerea funcţiile clericale să se facă de către toţi cetăţenii,
indifferent de apartenenţa lor religioasă. Mai mult la 27 noiembrie, Adunarea
decretează toţi preoţii sunt obligaţi să depună jurământ de fidelitate faţă de
naţiune, lege şi rege, sub ameninţarea cu destituirea. Aproximativ 45% dintre
preoţi-refractării-au refuzat să presteze jurământul, pe care considerau drept o
schismă faţă de Roma.
3.3. Monarhia constitutionala
Veritabila ruptură între popor şi familia regală s-a produs în timpul
tentativei de a fugi în străinătate. Membrii familiei regale au fost opriţi la
Varennes în 21 iunie 1791.Deja discreditat de vizibila ostilitate faţă de Revoluţie,
Ludovic XVI-lea este readus în, 25 iunie, şi este suspendat.
În septembrie, în faţa dezordinilor în creştere şi a ostilităţii vechilor
monarhii europene, majoritatea din Adunarea decide să-l reinstaleze pe Ludovic
XVI pe tron. El era nevoit să partajeze puterea cu Adunarea păstrându-şi dreptul
de veto şi de alegere a miniştrilor. În Adunarea legislative, s-au constituit
următoarele facţiuni:
-monarhist;
-republicani liberali (girondini);
-republicani radicali (iacobini);
13
3.4. Căderea monarhiei şi Comună din Paris
Uniţi provizoriu de convingerile republicane, girondinii şi republicanii au
votat împreună mai multe texte important ,cum ar fi obligaţia emigranţilor de a se
întoarce înainte până la sfârşitul anului 1791 şi condamnarea la închisoare sau
deportare pentru clerul refractar.
Din motive diferite, regale, monarhiştii şi girondinii îşi doreau război cu
puterile oştile. Regele consideră că înfrângerea ar putea să îi consolideze puterea,
girondinii doreau să canalizeze elanul revoluţionar înspre exteriorul Franţei.
Creaţă în Paris în iulie 1789 şi instalată la Primăria oraşului după căderea
Bastiliei, Comună a devenit insurecţională în 10 august 1792, pe fondul
înfrângerilor suferite pe front şi a ameninţărilor primate din partea străinilor.
La începutul lui septembrie 1792, panicat în faţă înnaintarii armatelor
inamice şi de rumorile de complot contra-revoluţionar, poporul înarmat a masacrat
mai mult de o mie de raglisti, preoţi refractari şi deţinuţi de drept comun în
închisorile din Paris şi din alte oraşe din provincie.
Iacobini, sub conducerea avocatului Georges Daton, dominau Comună şi
şi-au mărit influenţa în Adunarea Legislativă.7
3.4.1 Convenţia girondină
O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter naţional şi politic,
nemaifiind un conflict între regi.La 20 septembrie 1792, o armată franceză a oprit
la Valmy înnaintarea prusaca.
Convenţia decide că regele să fie judecat pentru trădare în faţă şi printr-un
vot cvasi-unanim, Ludovic al XVI-lea este găsit vinovat şi este condamnat la
moarte şi ghilotinat la 21 ianuarie 1793.8
7 Armata prusacă a generalului Karl Wilhelm este infrântă de armata franceză. Ca urmare a acestei victorii la 21 septembrie 1792 va fi proclamată Republică Franceză.8 Ludovic al XVI-lea monarh absolut al Fraţtei intre 1774 -1789.
14
La 24 februarie, Convenţia votează conscripţia militară a 300.000 de
oameni. Comisarii trmisi în departamente pentru a organiza imobilizarea, sunt
alesi dintre iacobini,l ărgind falia dintre girondini şi măsele populare.
Girondinii încerca în van să se opună propunerilor iacobine destinate a
creşte putera guvernului central. Un Tribunal Revoluţionar este instituit la 10
martie pentru a judecă suspecţii iar la 6 aprilie, Convenţia creează Comitetul de
Salvare Publică, organul executiv al Republicii.
Dificultăţile militare, extinderea războiului civil, avansul forţelor inamice
pe teritoriul naţional, au produs o criză în cadrul Convenţiei, rivalitatea dintre
girondini9 şi iacobini10 fiind din ce în ce mai mare. Un contra-atac nefast al
girondinilor, îndreptat împotrivă lui Jean-Paul Mărat, unul dintre şefii iacobini cei
mai populari şi radicali, eşuează prin achitarea să în faţă Tribunalului
revoluţionari, la 24 aprilie.
9 Girondini-membru al unei grupari din Franta in timpul Revolutiei de la 1789,care preluand puterea s-a situate pe pozitii moderate impotriva exceselor revolutiei.10 Iacobini-membru al celei mai radicale grupari revolutionare franceze;democrat cu idei foarte avansate;franceaza Jacobin.
15
Capitolul IV
Maximilien de Robespierre- figură a revoluţiei franceze.
4.1. Avocatul sărăcimii.
”Il iubim pe Robespierre-declară Albert Mathiez-pentru că el a întrupat
Frântă revoluţionară în ce avea ea mai nobil, mai generos, mai sincer. îl iubim
pentru învăţămintele sale şi pentru simbolul morţii lui. A căzut sub loviturile
tâlharilor.
Îl iubim pe Robespierre pentru că numele lui rezumă toate nedreptăţile
sociale a căror dispariţie o dorim. Consacrându-ne strădaniile reabilitării amintirii
lui, credem că slujim nu numai adevărul istoric, ci suntem siguri că facem o operă
utilă pentru aceea Franţă care ar trebui să rămână ceea ce era pe vremea lui
Robespierre, campioana dreptăţii, nădejdea prigonitorilor, făclia Universului.”
Entuziastă caracterizare a lui Robespierre din partea profesorului Albert
Mathiez este răspunsul admiratorilor dat celor care, în număr destul de mare, au
deformat vreme de decenii marea figură a Franţei revoluţionare.
Procesele pe care le pledează au un răsunet care trece deseori de marginile
regiunii Arras. Dar ceea ce îl caracterizează îndeosebi sunt procesele în care ia
apărarea ţăranilor şi a celor săraci.
Deşi arhiepiscopul din Arras l-a sprijinit în timpul studiului şi deşi era
primejdios să înfrunte în acea vreme un înalt prelat, totuşi Robespierre îşi însuşeste
o plângere a unui grup de ţărani împotrivă arhiepiscopului şi pledează cauza lor.
Cazuri asemănătoare s-ar mai putea cîta. Lor li se datorează faptul că
tânărul avocat din Arras a fost numit avocatul sărăcimii.
Pe lângă activitatea lui juridică Maximilien Robespierre ducea şi o
activitate literară. În oraşul Arras există un club literar denumit Rosati, unde se
strângeau din când în când personalităţile reprezentative ale oraşului.
16
Primirea în acest club era întotdeauna împărtăşită de un anumit ceremonial.
Maximilien a fost şi el membru al acestui club. Avea pe atunci şi preocupări
literare. A scris versuri, poeme pe care le recită. Dar activitatea scriitoricească
depăşea desoeri cadrele clubului.
În 1783 este primit că membru al Academiei din Arras, care se ocupă mai
mult cu retorică. Acolo desfăşoară o activitate intensă şi în anul 1789 reuşeşte să
fie numit director al Academiei. Toate aceste îndeletniciri au făcut din Robespierre
o persoană îndeajuns de cunoscută în regiunea Arras. Atitudinea lui faţă de
păturile nevoiaşe l-a făcut cunoscut în rândurile celor necăjiţi. Activitatea să de la
club, academie şi poziţia ideologică pe care o ocupă l-au plasat în rândurile
intelectualităţi reprezentative celei de a treia stări.
Convocarea Adunări Statelor Generale nu îl găseşte pe Robespierre în
rândurile partizanilor vechiului regim. De la bun început el ia atitudine împotrivă
sistemului electoral şi protestează împotrivă excluderii ţăranilor de la alegeri.
Acest protest este aşternut pe hârtie şi editat. Ediţiile se epuizează repede dar
simpatia stării a treia îl pune în faţă unei campanii duşmănoase din partea
apărătorilor vechiului regim.
Această nu îl înspăimânta, după cum nu îl înspăimânta nici ameninţările
guvernatorului provinciei. Prietenii îi depun candidatură. Din cei opt deputaţi, care
se aleg, el este ales al cincilea.
Astfel la începutul lunii mai 1789, Robespierre porneşte spre Paris şi aici îl
găsim printre cei 1200 de deputaţi care iau parte în ziua de 5 mai, la deschiderea
Adunării Statelor Generale.
4.2 Deputatul Robespierre
Deputatul Robespierre nu este încă cunoscut în acea vreme. Dar
intervenţiile lui în timpul desfăşurării evenimentelor atrag curând atenţia asupra
lui.
17
El intervine în dezbateri, chiar din primele zile aduce propunerea-
neacceptata de Adunare-că deputaţii stării a treia să se unesca cu deputaţii clerului
pentru că împreună să se poată împotrivii nobilimii. Atunci când arhiepiscopul
d”Aix caută să domolesca rezistentă deputaţilor stării a treia şi în numele
suferinţelor poporului-cum spune el-vrea să îi convingă să cedeze pentru a se
putea vota mai repede măsurile preconizate, Robespierre îl întrerupe: „Spuneţi
colegilor voştrii să nu întârzie prea multă vreme deliberările noastre”. Miniştri ai
unor religiuni sublime, întemeiate pe dispreţul bogăţiilor, ei ar trebui să imite pe
stăpânul lor divin şi să renuntţ în favoarea săracilor la un lux jignitor. Vechile
canoane spun că se pot vinde vasele sfinte pentru a salvă viaţă celor săraci. Dar nu
este nevoie să ajungeţi la astfel de resurse. Vindeţi echipajele voastre
superbe,imobilele voastre somptuoase şi din acest surplus potrivnic tradiţiilor
primilor creştini faceţi pomeni mari nevoiaşilor. Se înţelege că o astfel de atitudine
a fost bine primită de către starea a treia.
Primul discurs de la Adunare nu era un debut pentru Robespierre, care
ocupase nu odată tribună din Arras. Totuşi în acea perioadă, el nu se număra încă
printre tribunii de frunte.
Robespierre participă la lucrările Adunării, urmărea cu atenţie dezbaterile şi
intervenea prin întreruperi sau chiar discursuri când consideră necesar,
nelăsându-se niciodată împiedicat să îşi termine expunerea. Se caracteriza printr-o
voinţă de fier în luptă pentru aplicarea ideilor sale. Participă la reuniunile care
încep să se organizeze la clubul Deputaţilor din Bretania şi puţinul timp liber ce îi
rămâne îl petrece în meditaţii solitare.
Robespierre care rămâne în continuare reprezentatntul paturilor populare,
găseşte odată cu evoluare lui, prieteni printre girondini, cu care continuă să
colaboreze un timp în clubul iacobinilor.
Venirea Girondinilor la putere şi renunţarea de către aceştia la o serie de
principii care trebuiau să asigure Franţei caracterul nou burghez democratic, a
determinat pe Robespierre să îi părăsească pe aceştia, ba chiar să îi combată. El
cultivă vechile prietenii şi caută prieteni noi printre cei care, că Saint-Just,
18
Couthon, tind să realizeze acele principii burghezo-democratice care stăteau
la bază concepţiilor lui Robespierre.
În Adunarea Statelor Generale, toate hotărârile de seamă, care s-au luat, au
dovedit că majoritatea Adunării era condusă de interesele burgheziei.
Relaţiile între diferitele grupări politice ale Adunării erau, însă de aşa
natură încât principiile burgheziei n-au fost aplicate până la capăt.
Măsurile luate privitor la problemă agrară,între 4-11 august, nu au
corespuns promisiunii anterior făcute şi înceată lor realizare a făcut să se nască
conflicte între ţărănime şi forţele armate ale burgheziei.
Prin legea ulterioară din martie 1790, se îngrădeau drepturile moşierilor, dar nu se
atingeau pământurile dinainte acaparate.
Această însemna rezolvarea problemei agrare conform cu interesele
nobilior liberali, care făceau greutăţi enorme ţăranilor în recunoastrea dreptului la
pământ şi cereau sume immense pentru răscumpărarea lui.
4.3 . Discursul din 7 aprilie 1791
Problemă agrară a rămas nerezolvată până în anul 1790-1791.
Robespierre consideră că această atitudine faţă de problemă agrară este un
abuz al celor bogaţi.
Într-un discurs ţinut în 7 aprilie 1791, el cere să se facă dreptate ţăranilor
şi precizează că acolo unde este multă bogăţie, virtutea este privită cu oroare. În
ţările corupte de lux , nici talentul nu este privit că un mijloc de a adună averi. Într-
o atare stare de lucruri, libertatea nu este decât o simplă himeră şi legile nu sunt
decât un instrument de opresiune. Voi nu aţi făcut deci nimic pentru fericire
publică, dacă toate legile voastre, toate instituţiile voastre nu tind să distrugă
această prea mare inegalitate a bogăţiilor. . .Poate omul să dispună după ce a murit
19
de pământul pe care l-a cultivat când trăia? NU. Proprietatea omului
trebuie să se întoarcă în patrimoniul public după moartea acestuia. Numai pentru
interesul public. Societatea transmite posterietatii bunurile primului proprietar. Iar
interesul public este cel al egalităţii.”
Politică economică, industrială şi comercială a Adunării, politică
corespunzătoare programului liberalist al lui Turgot, a eliberat industria franceză
numai de unele înlănţuiri.
Pe plan religios, politică Adunării Statelor Generale (Constituantei) nu a
rezolvat despărţirea Bisericii de stat, deşi a sustras Bisericii anumite atribuţiuni pe
care le avea înainte şi pe care Adunarea le-a predate autorităţilor civile.
Avutul Bisericii, în măsură în care se opunea intereselor mării burghezii, a
trecut în mainele Naţiunii spre a servi acoperirii asignatelor şi rezolvării crizei
finaciare.
Cât priveşte politică muncitoreasca a guvernului burghez, ea se rezumă la
legea lui Chapelle” care tindea dupa aprecierea lui Karl Marx-să răpească
muncitorilor drepturile de asociere abia cucerite. Ceea ce va caracteriza mai mult
activitatea Adunării Constituante este întocmirea Constituţiei care a intrat în
vigoare în anul 1791 şi care poartă numele de Constituţia din 1791.
Principiile acestei constituţii au fost aprobate de către Adunare după
Declaraţia Drepturilor Omului din august 1789.
Dar numai puţine zile după numirea acestei declaraţii, care susţinea că
oamenii se nasc egali în drepturi, comitetul de întocmire a Constituţiei a propus că
majoritatea să nu aibă dreptul de a participă la alegeri, în urmă împărţirii
cetăţenilor în activi (cu avere) şi pasivi şi a stabilirii calităţii de cetăţean activ pe
bază cenzitară.
Gruparea de extremă stânga din Constituantă şi, în fruntea ei, Maximilien
Robespierre s-a opus cu îndârjire acestei hotărâri..
De la tribună clubului şi a Adunării, Robespierre combate împărţirea
cetăţenilor în activi şi pasivi. Apărătorii decretului electoral recunosc contradicţia
20
acestuia cu ideile egalităţii şi cu nădejdea că ne vor înşela prin vorbe, au ticluit
despărţirea între cetăţenii activi şi pasivi.
Dar oare suntem noi atât de proşti să nu înţelegem că cetăţeanul pasiv, la
drept vorbind, nu este cetăţean deoarece nu are drepturile unui cetăţean. Cum
puteţi să îmi răpiţi mie dreptul de a participă la treburile publice pe bază simplului
fapt că sunteţi mai bogaţi decât mine? Dacă într-adevăr egalitatea trebuie să fie
respectată atunci să o facem mai curând în interesul celor neavuţi.
Această e mai lesne de înţeles, deoarece sarcină alegerilor şi a puterii în
stat constă tocmai în aceea de a apăra pe cei slăbi împotrivă nedreptăţilor şi a
asupririi.
Cum să răpeşti poporului drepturile, când Revoluţia triumfă datorită lui?
Oare bogaţilor şi avuţilor le datorăm noi glorioasa răscolă care a salvat Franţa?
Dacă cu prilejul apărării drepturilor cetăţenilor pasivi, Robespierre străluceşte prin
poziţia pe care o ocupă în apărarea masleor populare, nu mai puţin caracteristică
pentru cunoastrea concepţiei lui Robespierre este atitudinea lui faţă de problemă
colonială.
4.4. Apărarea Drepturilor Populaţiilor Coloniale
La întocmirea Constituţiei, Adunarea avea să hotărască asupra drepturilor
populaţiei din coloniile franceze, populaţie formată din albi, mulatri şi negri.
Numai cetăţenii albi se bucurau în acele colonii de drepturi electorale, iar
organele alese nu aveau decât drepturi consultative.
În general, coloniile nu aveau dreptul de a avea reprezentanţi în Adunare şi
numai sub influenţa activităţii Comitetului Colonial organizat la Paris, colonia
Saint-Dominique a obţinut dreptul să aibă reprezentanţi în adunare.
Încă de pe vremea dezbaterilor Caietelor de revendicări s-a enunţat la Paris
revendicarea eliberării negrilor din sclavie.
21
Încă din 1778 luase fiinţă o societate pentru protecţia negrilor. În anii
1789-1791, deputaţii din gruparea de extremă stânga a Adunarii, Petion,
Robespierre, Abatele Gregoire au devenit membri ai acestei asociaţii care a
desfăşurat o largă activitate.
La tribuna Adunarii, Maximilien Robespierre a ţinut un înflăcărat discurs în
favoarea negrilor. El apăra cu îndârjiere libertatea lor, susţinând că mai curând
trebuie să piară drepturile asupra coloniilor, decât ele să ne piardă onoarea, gloria
şi libertatatea .Să piară drepturile noastre asupra unor colonii, dacă colonizării vor
să ne impună prin ameninţări ceea ce convine numai intereselor lor.
Dar multi deputaţi nobili liberali şi burghezi, deşi alesi de starea a treia, au
fost personal interesaţi în exploatarea colonială .
De aceea, in Constituţia din 1791 se specifică:
Cu toate că, coloniile şi stăpânirea franceză din Asia, Africa şi America formează
o parte din imperiul Francez, totuşi acesta Constitutie nu se întinde şi asupra lor.
4.5. Maximilien Robesppierre-Incoruptibilul
Nenumarate au fost ofertele băneşti care i s-au facut din diferite locuri şi tot
de atâtea ori Robespierre le-a respins. Până şi invitaţia pe care i-a facut-o familia
Duplay de a se ascunde în casa ei în timpul represiunilor care au urmat după
manifestaţia din Câmpul Marte, el a primit-o numai cu condiţia să plăteasca chiria
şi cheltuielile de hrană. Pentru toate acestea şi multe altele Marat i-a dat apelativul
lui Robespierre de incoruptibilul.
În perioada culminantă a vieţii şi popularităţii sale s-au încercat câteva
atentate împotriva sa .
Reprezentanţii Republicii din Adunarea Naționala i-au propus o gardă
specială pentru a îl păzi.A refuzat cu încăpăţânare.
22
4.6. Funcţia de prim magistrat al tribunalului de district.
În toamna anului 1790, Robespierre a fost anunţat de către autorităţile
oraşului Versailles că a fost ales în funcţia de prim magistrat al tribunalului de
district .
Mai tarziu el este ales acuzator public al Parisului.
Aceste onoruri se datorau popularităţii dobândite în activitatea desfăşurată
în vremea Constituantei. Dar conform unor hotătrâri luate de Adunare, deputaţii
din Constituanta nu au mai primit dreptul de a fi alesi în Adunarea Legislativă.
În urma acestiu fapt, Robespierre nu va mai putea să participe la dezbaterile
ei.Începand cu noiembrie 1791, activitatea din club îl absoarbe în intregime.
4.7.Atitudunea faţă de război
Se discută în acea vreme o problemă care avea să hotărască soartă Franţei şi
a revoluţiei. Problemă războiului sau a păcii.
Posibilitatea unui război apropiat a fost discutată în Adunare, în clubul
Iacobinilor. Poziţia diferitelor grupări politice faţă de această problemă hotărâtoare
a fost diferită.
Gruparea monarhistă din jurul regelui nu avut nimic împotrivă unui
război cu gândul că se va putea reinstaura absolutismul sau că, cel puţin, în cazul
unei victorii, situaţia lui Ludovic se va putea consolida. În cazul unei înfrângeri, se
va da o lovitură Revoluţiei şi din această va câştiga deasemni regele. Printre
miniştrii regelui, nu există unitate. Unii nu voiau război, alţii sprijiniţi de La
Fayette, îl doreau.
De altfel, legăturile curţii cu Viena şi Berlinul nu au încetat nici o clipă şi
agenţii speciali unelteau în această direcţie.
Uneltirile emigraţiei la Coblentz şi înţelegerea militară între Austria şi
Prusia au atras atenţia Franţei revoluţionare, asupra faptului că o ameninţă o
intervenţie străină. Dar grăbirea războiului nu era în interesul Revoluţiei .
23
Cu toate acestea o mare parte din stânga Adunării Legislative se află pe
poziţia intrării imediate în război.
Întreagă grupare girondina ducea Franţa spre război şi a provocat
începerea lui când mai era posibil să fie amânat. În calitate de reprezentanţi ai
marei burghezii comerciale şi industriale din sudul şi sud-vestul Franţei a susţinut
azi academicienii ruşi Volghin şi Târle-Girondinii tindeau să lărgească graniţele
Franţei, să mărească influenţa economică şi să cucerească pieţele europene. O
victorie, pe care ei sperau să o obţină repede în război, ar fi putut să creeze condiţii
favorabile realizării celor mai de sus.
Pe de altă parte, creşterea nemulţumirii maselor care cereau îmbunătăţirea
situaţiei lor materiale şi criză financiară care cuprinsese ţara formau un simptom
periculos. Un război victorios ar fi putut să îndepărteze interesul maselor de la
luptele sociale şi să ducă la ieşirea din situaţia anormală care Adunarea se găsea
de care pe ascuns .
Din aceste motiv, Girondinii sprijineau declararea războiului Austriei.
Cluburile iacobine din sprijineau , la anului 1791 începutul anului 1792, poziţie
a Girondinilor.
Salvarea patriei depinde de măsuri hotatratoare. Aceste măsuri sunt
războiul, scria o circulară a clubului iacobin către cluburile din provicie. De altfel,
Girondinilor se sprijinea pe principiul că Franţa revoluţionară trebuie să sprijine
toate popoarele care se răscoală împotriva tiranilor. În acest timp, regele
reorganizează guvernul numeşte miniştrii din cei care doreau războiul, adică
dintre Girondini.
Instaurarea guvernului girondin a grăbit hotatrarea privitoare la război. În
ziua de 20 aprilie 1792, pe bază propunerii regelui şi a guvernului girondin,
Adunarea Legislativă,în majoritate, votează decretul prin care se declară război
Austriei. În 1792, Franţa începe acel război din care nu va ieşi decât în 1815. În
ciudă acestei atmosfrere, Maximilien Robepierre s-a declarat hotărât împotriva
războiului.
24
În discursurile sale, Robespierre şi-a arătat îngrijorarea faţă de greutăţile
prin care le vor creă elementele restricţionare din interiorul ţării considerând că,
pentru a duce cu success luptă împotrivă intervenţiei străine, este necesar, în
primul rând lichidarea contrarevoluţiei din interior.
Discursurile pe care le-a rostit Robespierre împotrivă războiului-spune Jean
Jaures-erau discursuri pline de curaj, de pătrundere şi de putere. Ne face plăcere că
partidul care a fost cel mai hotărât democratic, partidul care urmărea să facă
într-adevăr din suveranitatea poporului o realitate, a rezistat cel mai mult energic
războiului. Mai târziu, când războiul a fost dezlănţuit , când Franţa revoluţionară a
trebuit să îşi apere libertatea, să lupte împotrivă uneltirilor lumii întregi,
revoluţionarii democraţi l-au susţinut cu o energie implacabilă. Dar atâta timp cât
pacea li s-a părut posibilă, ei au luptat, chiar împotrivă voinţei poporului pentru a o
păstra.
Fără îndoială, a declarat Robespierre, iubesc că şi mulţi alţii, un război
pentru a întinde domnia libertăţii şi aş putea să va descriu dinainte toate
rezultatele lui. Dacă aş fi fost stăpânul Franţei, dacă aş fi după gustul meu sa
conduc forţele şi resursele ei, trimiteam de mult o armată în Brabant, ajutăm pe cei
din Liege, sfărâmam lanţurile din Batavia. Aceste expediţii sunt foarte pe gustul
meu. E drept nu aş fi declarat război cetăţenilor rebeli. I-aş fi lecuit până şi de
dorinţă de a se adună. Nu aş fi permis unor inamici, care sunt mai mari şi mai
aproape de noi (curtea), să îi protejeze şi să creeze în interior primejdii mult mai
serioase. Dar în conditiunile în care se găseşte ţara noastram, eu arunc o privire
îngrijorata în jurul meu şi mă întreb dacă războiul pe care îl vom face va fi acela
pe care entuziasmul ni-l promite.
Mă întreb cine propune acum, ce împrejurări pentru ce? situaţia. Voi v-
aţi întors neîncetat privitile, am dovedit ceea ce este limpede pentru lumea.
Propunerea de este rezultatul alcătuit de vreme de către interni libertăţii noastre.
25
Ridicându-se războiului, Robespierre atrage atenţia duşmanului din
interior, cu care ocazie subliniază pe ce anume se poatr biziu revoluţia, adică pe
popor.
El spune: ”Există încă puternice doze otravă în sânul Franţei si este nevoie
de puternice exploziuni pentru a le expulza. Dar corpul e sănătos, nu avem de ce
ne temem.
După declararea războiului, Robespierre îşi expune din nou părerile lui cu
privire la situaţie. În faţă necesităţii de a apăra revoluţia, el nu şovăie.
Dacă războiul a început el trebuie dus cât mai intens. El trebuie să aibă cu
totul alt caracter decât războaiele dinainte; acest război trebuie dus nu de către
guvern şi de către întregul popor înarmat.
În diferitele momente ale războiului, Robespiere va avea faţă de această
problemă o atitudine realistă. Cu un an mai târziu în vremea dictaturii iacobine, în
luptă împotrivă Herbertistilor, Robespierre nu va tinde spre un război ideologic.
El va enunţă necesitatea unei linii politice, formulate în decretul votat de
Convenţie în ziua de 17 noiembrie 1793 şi în care se sublinia necesitatea
continuării relaţiilor prieteneşti între Revoluţia Franceză de o parte şi Elveţia şi
Statele Unite ale Americii de altă parte. Robespierre vroia să evite o lărgire a
coaliţiei antifranceze şi să împiedice total izolarea economică a Franţei prin
menţinerea legăturilor cu acele ţări, destul de puţine cu care existau dinainte
relaţii.
Potrivit agitaţiei Hebertistilor, care cereau un război pentru a impune
pretutindeni principiile Revoluţiei, decretul mai sus amintit declară că Franţa
asigură şi respectă teritoriile tuturor ţărilor neutre. Pe de altă parte, Robespierre şi-
a manifestat dorinţă de a încheia pace cu Austria şi alte ţări duşmane, cu excepţia
Angliei.
În discursul rostit pentru a sprijini decretul şi în care expune politică
externă a Franţei, Robespierre subliniază că interesele tuturor popoarelor se
armonizează cu interesele poporului francez. Revoluţia a dat avânt dezvoltării
întregii lumi şi dacă Anglia caută să menţină alianţă împotrivă poporului francez,
26
ea face această pentru că să îl destrame şi să cucerească porturile Toulon şi
Dunkerque şi coloniile franceze. Victoria Coaliţiei asupra Revoluţiei va fi o
lovitură nu numai pentru poporul francez , dar pentru toate popoarele mici şi slabe.
Dar pentru popoarul francez trebuie să îşi concentreze toate forţele pentru a
obţine victoria. Pentru acesta trebuie, înainte de toate, să fie unit. Duşmanii voştri
ştiu că pot să va înmormânteze numai cu ajutorul vostru. Ei vor să va dezbine.
Rămâneţi în rânduri unite.Cu toţii vom fi destul de când ne vom PATRIA.
Principiile glorioasei nostre Revoluţii trebuie se răspândească prin
mijlocirea cugetului nu prin puterea armelor.
Dorinţa Republicii este să înlăture pe duşmanii săi, să fie mărinimoasa în
relaţiile ei cu vecinii şi cu toate popoarele. Robespierre, care a căutat inainte
pacea, apoi cu pasiune războiul pentru apărarea Franţei. Dar chiar atunci
găsească drumul spre asigurarea unor relaţii paşnice popoare.
După cum ne spune Albert Mathiez, Robespierre a propus Convenţiei un
text referitor la, text pe care ea l-a respins pentru l-a găsit prea îndrăzneţ. În
Adunarea Statelor Generale, el intrase că monarhist. E drept că dorea să vadă
instaurată în Franţa o monarhie constituţională. Trecerea de la concepţia monarhic
constituţională la principii republicane, nu are loc dintr-o dată. El a avut o
perioadă de nehotărâre, în care deşi nu se pronunţa încă pentru republică, numai
era nici partizanul monarhiei.
Am fost acuzat în sânul Adunării că sunt republican. Mi s-a făcut prea
mare cinste. Nu sunt. Dacă aş fi fost acuzat de a fi monarhist, aş fi fost
dezonorat .Nu sunt nici monarhist.cuvintele republică şi monarhie sunt pentru
mulţi cetăţeni lipsite de înţeles.
27
4.7.1. Activitatea sa în cadrul Revolutitiei
Din această stare de echivoc, Robespierre va ieşi curând .Când situaţia
Franţei va deveni tot mai grea, Robespierre va înfrânge excesivul lui legalism. El
va chemă pe cetăţenii Parisului la acţiune. De pe tribună , el va rosti cuvintele:
”Trebuieşte salvată naţiunea cu orice pret.Neconstituţional este numai ceea
ce tinde să ruineze naţiunea.”
Acest strigăt a lui Robespierre a răsunat în momentul în care ducele de
Braunchsweig comandantul trupelor inamice, lansase manifestul lui ameninţător
împotrivă Revolutitiei şi când Ludovic al XVI-lea crezuse că a sosit momentul să
fugă.
Sanchilotii Parisului au răspuns la această chemare şi astfel s-a organizat
răscoală populară la 10 august 1792,i nsaturandu-se Comună din Paris.
Robespierre a fost ales membru al Comunei; este deasemeni ales şi ocupă din nou
locul de deputat în Convenţie. Era republican. Motive de stat au determinat
răspunsul lui la apelul nominal care avea să hotărască soartă lui Ludovic.
Ludovic trebuie să moară pentru că Patria trebuie să trăiască.
În Adunarea Naţională de la sfârşitul anului 1792, Girondinii deţineau
majoritatea, ceea ce i-a detreminat saporneasca ofensivă împotrivă comunei din
Paris.
Situaţia pe front se îmbunătăţeşte şi problemele interne erau din nou la
ordinea zilei şi încep să se cristalizeze deosebirile dintre Girondini şi Montanarzi.
În caracterizarea deosebirilor de vederi dintre aceştia, subt semnificative cuvintele
rostite de Robespierre: Programul vostru, iată-l: libertatea absolută a comerţului şi
baionete pentru a astâmpăra poptul neliniştit şi flamanda. Observati că bogataşii se
îndreptă spre ei (girondini). Ei sunt cinstiţi, oameni cu vază ai Republicii. Noi
suntem sanchilotii, noi suntem prostimea.
28
Având în vedere acestea, Girondinii nu s- au dat in laturi in a il
învinui fel si chip pe Robespierre. Răspunsul lui Robespierre nu se opri la o
apărare :” Durerea voastra sa aiba o margine ca toate cele omeneşti.Sa ne
lacrimile pentru nenorociri mai miscatoare .Plângeţi pe cei o mie de patrioţi
jertfiţi de tiranie. „
Revoluţia din 31 -21 iunie 1793 a înlăturat de la putere pe girondisti,
reprezentanţi burgheziei industriale, care trecuse acel moment contrarevoluţiei.
Se instaurează iacobinilor.
Se formează Comitetul de Salvare, care majoritatea este deţinută de
robespieriştii care doreau să satisfacă măcar în parte doleanţele poporului.
S-a întocmit o serie de decrete împotrivă speculanţilor, pentru închiderea
Bursei, pentru abolirea, fără despăgubiri, a drepturilor feudale. Prin aceste măsuri
se dorea satisfacerea cererii maselor populare arăseneşti şi ale ţărănimii sărace,
deşi în întreagă lor politică socială, robespierrişti au avut deseori momente de
şovăială.
Situaţia ţăranilor şi a maselor populare arăseneşti nu s-a imbunatăţit. Au loc
chiar unele mişcări ale mulţimii. Dar mai mult nu putea atunci sa dea noul regim
ieşit din revoluţie.
În schimb, Robespierre încerca să îndrume mulţimea spre preocupări
spirituale. El va încerca să creeze cultul Fiinţei Supreme.
Diferitele păreri, care s-au născut în jurul cultului Raţiunii, nu puteau însă
să nu preocupe în mod deosebit pe cei din guvern-în speţă pe robiespirrisi.
Robespierre era sub influenţa Contractului Social al lui Rousseau. El consideră că
religia e necesară noului regim instaurat. Statului îi trebuie o religie care să il facă
pe cetăţean să îşi iubească obligaţiunile şi să respecte legile.
29
4.8. Complotul împotriva lui Robespierre
Dar, în afară acestor preocupări principale au fost şi altele care l-au făcut
pe Robespierre să se preocupe de această problemă. El nu a vrut să îndepărteze de
Revoluţie masa ţărănească legată de religie şi tradiţie. A dat naştere cultului
Fiinţei Supreme, că o religie de stat. Acest cult trebuia să slujească statului, că o
armă puternică în sprijinul regimului; dar această încercare nu a reuşit, iar
Robespierre nu a reuşit să îşi lărgească simpatiile în mulţime. Revendicările
sociale ale mulţimii rămânând nesatisfăcute, pe bază socială a iacobinilor s-a
îngustat din ce în ce mai mult. Divergenţele în sânul Comitetului de salvare au
început să apăra. Unii membri ai acestui comitet au încercat să reînvie anumite
puncte din programul hebertistilor. Înlăturarea lui Robespierre, care se opunea
acestor principii .a apărut unor membri din Comitet ca singură soluţie.
Aceştia au început să comploteze în Convenţie sprijinându-se pe
elementele compromise din cauza teroarei la căra s-au dedat Fouche şi alţii-şi
împotrivă cărora Robespierre se ridicase.
În situaţia această-după ce duşmanii Revoluţiei fuseseră goniţi peste hotare
şi după ce în interior cuceririle Revoluţiei se consolidaseră-Robespierre tindea să
obţină pacea pentru noua Franţă iar, prin această dorea să slăbească teroarea şi să
revină la o stare normală prin înlăturarea dictaturii contrarevoluţionare instaurată
temporar.
Robespierre nu a avut asigurată unitatea Comitetului de Salvare Publică
pentru politică lui.Faţă de adversarii săi ,el rămâne pasiv. Ba mai mult se retrage
din Comitet şi timp de şase săptămâni îi lasă să acţioneze.În acest timp, se
pregăteşte complotul care avea să ameniţe Revoluţia. De acest lucru Robespierre
îşi da seamă mai apoi-dar încă nu era prea târziu. Însă de data această,
Robespierre nu mai ia aceeaşi atitudine că în mai 1793, când a dat semnalul
Revoluţiei,anunţând:
30
”Declar că mă ridic împotriva deputaţilor corupţi.Invit pe toţi deputaţii
montagnarzi să se unească şi să combată aristocraţia”.
Nu. De data această,Robespierre vrea să se bizuie numai pe Convenţie.Iar
atunci când, în Adunare ,elementele contrarevoluţionare erau active, când publicul
de la galerii era adus şi plătit că să îl fluiere pe Robespierre şi când preşedintele
adunării era pus să îl împiedice să vorbească, iar un deputat complotist îl înlătura
pe Saint-Just de la tribună; când într-o atare atmosferă de vacarm se votează
arestarea lui, Robespierre nu face apel la Comună şi la Armată, care sprijineau
guvernul. Nici atunci când este eliberat din închisoare de către mulţimea din Paris,
care luase armele când a auzit de complotul Convenţiei, Robespierre nu se
hotărăşte să ia conducerea mulţimii. Iar când ,după multă întârziere,semează apelul
către Comună, poprul lipsit de conducători se împrăştie.Complotiştii printr-o
lovitură aventuroasă, reuşiră să îl rănească grav pe el şi pe cei din jurul lui şi să îi
grăbească execuţia.
Toţi cei condamnaţi-în frunte cu Robespierre s-au urcat pe eşafod fără a da
un semn de slăbiciune. Această se întâmplă în ziua de 28 iulie 1794.(10
Thermidor)-momentul în căderii dictaturii Iacobinilor,momentul căderii
Revoluţiei.
31
Capitotolul V
Anexe documentare
DECLARAŢIA DREPTURILOR OMULUI ŞI ALE
CETǍŢEANULUI DIN AUGUST 1789
Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunare naţională,
considerând că nerecunoaşterea, uitarea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt
singurele cauze ale nenorocirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotărât să
expună, într-o declaraţie solemnă, drepturile naturale inalienabile şi sacre ale
omului, în acest fel această declaraţie, mereu prezentă pentru toţi membrii corpului
social, să le amintească neîncetat drepturile şi datoriile lor ; pentru ca actele puterii
legislative şi cele ale puterii executive, putând fi în fiecare clipă comparate cu
scopul oricărei instituţii politice, să fie mai pe principii simple si incontestabile, să
tindă totdeauna la menţinerea Constituţiei şi la fericirea tuturor. În consecinţă,
Adunarea naţională recunoaşte şi declară, în prezenţa şi sub auspiciile Fiinţei
supreme, următoarele drepturi ale omului şi ale cetăţeanului.
Art. 1. – Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Distincţiile
sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitatea comună.
Art. 2. – Scopul oricărei asociaţii politice este păstrarea drepturilor naturale
şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea,
securitatea şi rezistenţa la opresiune.
Art. 3. – Principiul oricărei suveranităţi rezidă în esenţă în Naţiune. Nici un
individ nu poate exercita o autoritate care nu emană în mod expres de la ea.
Art. 4. – Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia ;
astfel, exercitarea drepturilor naturale de către fiecare om nu are alte limite decît
cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii folosinţa aceloraşi drepturi. Aceste
limite nu pot fi determinate decît prin lege.
32
Art. 5. – Legea nu are dreptul să interzică decît acţiunile dăunătoare
societăţii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat şi nu poate fi
constrâns ds facă ceea ce ea nu porunceşte.
Art. 6. – Legea este expresia voinţei generale. Tţi cetăţenii au dreptul să
concure personal sau prin reprezentanţii lor la alcătuirea ei. Ea trebuie să fie
aceeaşi pentru toţi, fie că protejează, fie că pedepseşte. Toţi cetăţenii, fiind egali în
ochii ei, sunt la fel de admisibili în toate demnităţile, locurile şi funcţiile publice,
după capacitatea lor şi fără nici o altă deosebire decît cea a virtuţilor lor şi a
talentelor lor.
Art. 7. – Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deţinut decît în cazurile
determinate de lege şi după formele pe care ea le-a prescris. Cei care solicită,
expediază, execută sau fac să fie executate ordine arbitrare trebuie să fie pedepsiţi.
Dar orice catăţean chemat sau prins în virtutea legii trebuie să se supună imediat:
el se face vinovat prin rezistenţă.
Art. 8. – Legea nu trebuie să stabilească decît pedepse în mod strict şi
evident necesare şi nimeni nu poate să fie pedepsit decît in virtutea unei legi
stabilite şi promulgate anterior delictului şi aplicate în mod legal.
Art. 9. – Orice om fiind presupus nevinovat până ce a fost declarat culpabil,
dacă se consideră indispensabil să fie arestat, orice asprime care n-ar fi necesară
pentru arestarea persoanei sale trebuie să fie cu severitate interzisă prin lege.
Art. 10. – Nimeni nu trebuie să fie tulburat pentru opiniile sale, fie ele chiar
religioase, atîta vreme cît manifestarea lor nu tulbură ordinea publică stabilită prin
lege.
Art. 11. – Comunicarea liberă a gândurilor şi opiniilor este unul din
drepturile cele mai preţioase ale omului; orice cetăţean poate deci să vorbească, să
scrie, să tipărească liber, având obligaţia de a răspunde de abuzul acestei libertăţi,
în cazurile determinate prin lege.
Art. 12. – Garantarea drepturilor omului şi ale cetăţeanului face necesară o
forţă publică; această forţă e deci instituită în avantajul tuturor şi nu pentru
folosinţa particulară a celor cărora îi este încredinţată.
33
Art. 13. – Pentru întreţinerea forţei publice şi pentru cheltuielile de
administraţie, este indispensabilă o contribuţie comună; ea trebuie să fie
repartizată în mod egal între toti cetăţenii, ţinând seamă de posibilităţile lor.
Art. 14. – Cetăţenii au dreptul să constate prin ei înşişi sau prin
reprezentanţii lor necesitatea contribuţiei publice, să-i urmărească întrebuinţarea şi
să-i determine cota-parte, aşezarea, perirea şi durata.
Art. 15. – Societatea are dreptul să ceară cont oricărui agent despre
administraţia sa.
Art. 16. – Orice societate în care garantarea drepturilor nu este gurată, nici
separarea puterilor determinată nu are deloc Constituţie.
Art. 17. – Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru, nimic nu poate fi
lipsit de ea decît atunci când necesitatea publică constatată i-o cere în mod evident
şi cu condiţia unei drepte si prealabile îndemnizaţii.
34
Tabel cronologic
1787-1789- criză economică din Franta.
1788 ,19 februarie - se creează Societatea Prietenii Negrilor.
15 iunie- Decretul Consiliului Regal pentru convocarea Statelor Generale.
27 decembrie -Declaraţia lui Ludovic al XVI-lea, anunţând numărul deputaţilor
stării a treia.
1789 1 ianuarie -publicarea decretului regal pentru convocarea Statelor Generale.
24 ianuarie -publicarea regulamentului privitor la alegerile Statelor Generale.
13 şi 30 martie,6 şi 30 aprilie răscoale populare la Paris, Dunkerque, Marsilia,
Toulon.
5 mai- deschiderea Statelor Generale;
17 iunie-deputaţii stării a treia se proclamă Adunare Naţională.
19 iunie-unirea celor mai mult deputati ai clerului cu depuatii starii a treia
9 iunie-hotărârea Adunării Naţionale de a îşi da titlul de Adunare Constituantă.
23 iunie –Adunarea Regala.Refuzul regelui de a recunoaşte Adunarea Naţională
proclamată la 17 iunie.
25 iunie-hotărârea alegătorilor din Paris de a organiza o milţie burgheză;
35
28 iunie –infratirea armatei cu poporul şi refuzul de a trage în popor.
9 iulie –hotararea Adunării Naţionale de a îşi da titlul de Adunare Constituantă
11 iulie –demiterea ministrului de finanţe Necker care preconizase ca şi nobilii să
plătească anumite impozite,de care pînă atunci erau cu totul scutiţi.
12 iulie –primele ciocniri pe ulitele Parisului între poporul răsculat şi armata
regala.
13 iulie –constituirea Comitetului Permanent municipal al Parisului.
14 iulie-căderea Bastiliei.
4 august-declaraţia făcută în Adunarea Naţională de către deputaţii nobili şi cler
prin care se dezic de anumite privilegii feudale;
26 august-Adunarea Naţională votează Declaraţia Drepturilor Omului şi ale
Cetăţeanului, care consfinţeşte principiile de vază ale noii ordine în curs de
instaurare.
11 septembrie-decretul adunării constituţionale prin care se acorda regelui dreptul
de veto ,dar numai pentru a suspenda o lege fără a o înlatura;
20 septembrie-prezentarea proiectului împărţirii cetăţenilor în activi şi pasivi;
1 octombrie la banchetul de la Versailles al ofiţerilor regalişti au loc
contramanifestaţii contrarevolutionare,călcându-se în picioare cocarda tricolora;
5 şi 6 octombrie –marşul maselor populare spre Versailles şi hotătrârea regelui de
a transfera Adunarea Naţională şi regală la Paris;
36
2 noiembrie –decretul de predare a averilor bisericeşti în folosirea naţiunii.
22 decembrie –adoptarea sistemului cenzitar în alegeri cu doua ranguri;
1790, 25 ianuarie-discursul lui Robespierre pentru acordarea votului universal.
15 martie-anularea dreptului feudal privitor la moştenire.
8 mai –decretul Adunării Naţionale privitor la elaborarea principiilorsistemului
metric
Mai –iunie –hotătârarea Adunării Constituante,cu privire la împărţirea Parisului în
48 de secţiuni;
14 iulie-proclamarea Franţei ca monarhie constituţională.
6 august –anularea îngrădirilor privind pe străinii care locuiesc în Franţa;
28-31 august –răscoala garnizoanei din Nancy şi înnăbuşirea ei sângeroasă;
2 si 3 septembrie-demonstraţie populară la Paris în semn de solidarizare cu soldaţii
garnizoanei din Nancy;
1791,16 februarie –decretul de anulare a privilegiilor Corporaţiilor;
26 martie –decretul de organizare a unei expediţii ştiinţifice pentru măsurarea
meridianului, cu scopul stabilirii unei singure unităţi de măsură;
2 aprilie –moartea lui Mirabeau;
26 mai si 26 august-decretul pentru organizarea lui Louvre a unui muzeu de artă şi
ştiinţă;
Iunie-stabilirea la Coblent a centrului emigraţiei contrarevoluţionare;
37
14 iunie –votarea decretului Le chapelle prin care se interzice organizarea
muncitorilor;
20 iunie –fuga lui Ludovic al XVI-lea şi a familiei regale la Varennes.
21 iunie –întocmirea petiţiei Clubului Cordelier pentru înlăturarea monarhiei.
Hotărârea Adunării Constituante privind preluarea puterii executive.
25 iunie –readucerea lui Ludovic al XVI-lea la Paris în calitate de prizonier.
9 iulie-a doua petiţie a Clubului Cordelierilor pentru instaurarea Republicii;
12 iulie-întocmirea în clubul Cordelierilor a apelului către Naţiune pentru
instaurarea unui directoriu naţional;
13 iulie-discuţia din Adunarea Constituantă cu privire la raportul comisiei asupra
fugii regelui;
15 iulie –demonstraţia anitmonarhistă împrăştiată de către Garda Naţionala
condusă de La Fayette;
16 iulie-sciziunea din clubul iacobinilor o fracţiune de dreapta de sub influenţa lui
La Fayette părăseşte clubul Iacobinilor şi îşi deschide un nou club. Întocmirea
Petiţiei Clubului Iacobin cerând înlăturarea lui Ludovic XVI-lea;
17 iulie –întocmirea Petiţiei pe Câmpul Marte subscrisă de 600 de cetăţeni prin
care se cere înlăturarea regelui şi darea lui în judecata. În urma hotărării Adunării
Constituante La Fayette deschide foc asupra demonstraţilor republicani de pe
Câmpul Marte;
38
18 iulie –decretul preconizând represiuni împotriva acelora care se opun
autorităţilor legale;
3 septembrie votarea Constituţie de către Adunarea Constituantă.
13-14 septembrie-ipocrită acceptare a Constituţiei de către Ludovic al XVI-lea şi
reinstalarea sa pe tron.
27 septembrie –decretul Adunării constituante prin care se acorda drepturi
cetăţenesti evreilor din Franţa;
28 septembrie şi 16 octombrie-decretul de acordare a libertăţii sclavilor de pe
teritoriul coloniilor Franţei;
30 septembrie închiderea Adunării Constituante.
1 octombrie-deschiderea Adunării Legislative.
28 octombrei –Adunarea Legislativa alege un comitete pentru educaţia naţională;
9 noiembrie –întocmirea decretului prin care se răpesc emigraţilor toate
funcţiile ,gradele şi pensiile în cazul în care când nu se reîntorc în Franţa până la 1
ianuarie 1792 şi darea lor în judecată ca trădători, în cazul când se întorc în secret
după această dată.
29 noiembrie –întocmirea decretului prin care se răpesc pensiile şi toate drepturile
tutuor preoţilor care nu depun jurământul pe noua Constituţie civilă, în timp de o
săptămână.
39
14 decembrie-Marat fuge în Anglia din cauza represiunilor rămăne în Anglia până
în februarie 1792.
1792 ianuarie răscoale populare la Paris şi în provincie din cauza crizei
alimentare.
9 februarie –decretul privitor la la confiscarea averilor emigranţilor;
10 martie-căderea guvernului format din membrii grupării de dreapta plecată din
Clubul Iacobin;
13 martie –formarea guvernului girondin (Roland);
20 aprilie-Franţa declară război Austriei;
2 mai –întocmirea decretului nesancţionat de rege, împotriva preoţilor care nu au
depus jurământul pe Constituţie;
13 iunie-demiterea guvernului girondin de către Ludovic.
28 iunie –încercarea lui La Fayette de a dizolva cluburile şi a pedepsi pe
participanţii de la demonstraţia de la Palatul Tuillers;
11 iulie-întocmirea decretului pentru organizarea batalioanelor de voluntari
22 si 23 iulie –începutul mişcării secţiilor din Paris pentru detronarea regelui;
25 iulie –ducele de Braunschweig lansează manifestul în care dezvăluie intenţiile
sale de a înnăbuşi revoluţia;
40
3 august-prezentarea în faţă Adunării legislative a unei petiţii semnate de 46 de
secţiuni, în care se cere detronarea regelui, înlăturarea dinastiei Bourbonilor şi
convocarea unei convenţii Naţionale.
11 august decretul Adunării Legislative prin care se declară detronarea regelui şi
convocarea Convenţiei Naţionale pe bază votului universal.
15 august –formarea Consiliului Provizoriu executiv din şase miniştri, în care
intra şi un membru din stânga clubului Iacobin-Montagnardul Danton;
17 august-creearea Tribunalului Excepţional Provizoriu;
20-28 august-decretele agrare: uşurarea ţăranilor de a-şi asigura drepturi reale şi
plata pământurilor, restituirea pământurilor obştei ţăranilor;
22 august-coloniilor Franţei li se recunoaşte dreptul de avea reprezentanţi în
adunarea Legislativă se fixează numărul deputaţilor pe care îi vor trimite în
Convenţie;
26 august-decretul prin care se acorda tuturor preoţilor care nu au depus
juarământul pe Constituţie dreptul de a părăsi Franţa. În caz contrariu ,vor despărţi
insulele Havane;
2 şi 6 septembrie-dezlănţuirea terorii populare împotriva aristocraţilor la Paris şi în
provincie;
20 septembrie-victoria armatelor revoluţionare la Valmy.
1793 1 ianuarie-instituirea de către Convenţie a Comitetului de Apărare
Naţionala;
41
15 ianuarie-începutul votării nominale în Convenţie privitor la vina lui Ludovic al
XVI-lea;
24 ianuarie-executarea lui Ludovic al XVI-lea .Convenţia hotătreşte ca problema
financiară problema războiului şi a educaţiei naţionale să fie permanent la ordinea
de zi.
1 februarie-intrarea în război a Angliei şi Olandei împotriva Franţei;
24 aprilie-depunerea în convenţie a unui proiect întocmit de Robespierre privitor
la declaraţia drepturilor omului. Discrsul lui Saint-Just împotrivă proiectului
girondin.
31 mai şi 2 iunie-răscoala populară .Alungarea Girondinilor din Convenţie.
10 iunie –depunerea proiectului Constituţie din 1793 în faţa Convenţiei;
27 iulie-Robespierre intră că membru în Comitetul de Salvare Publică.
5 august-discursul lui Robespierre la Clubul Iacobinilor împotrivă lui Jean Roux.
10 august-ziua Constituţiei din 1793;
5 octombrie-reorganizarea Tribunalului Revoluţionar cu scopul de a grăbi
rezolvarea proceselor politice;
10 octombrie-discursul lui Saint-Just.Conventia prelungeşte mandatul guvernului
revoluţionar şi întăreşte puterea centrală până la încheierea păcii;
16 octombrie-executarea Mariei Antoaneta;
24 şi 31 octombrie-procesul şi executarea Giordinulor;
42
17 noiembrie-declaraţie Convenţiei cu privire la discursul lui Robespierre asupra
politicii externe a Franţei şi a păstrării relaţiilor prieteneşti cu Elveţia şi Statele
Unite ale Americii.
19 noiembrie-proclamarea Convenţiei Război palatelor,pace colibelor
1794, 7 mai-introducerea de către Robespierre a cultului Fiinţei Supreme.
22 mai-atentat asupra lui Robespierre.
11 iunie –furtunoasa şedinţă în Comitetul de Salvare Publică. Începutul
dezbinării membrilor săi.
26 iulie-ultimul discurs al lui Robespierre în Convenţie.
27 iulie-(9 thermidor) lovitură de stat contrarevoluţionara.
28 iulie -(10 thermidor) executarea lui Robespierre, Saint –Just Couthon şi a
adepţilor lor.
11 noiembrie -închiderea clubului iacobin.
43
REVOLUŢIA FRANCEZǍ ÎN IMAGINI
Europa in 1789
44
45
Maximilien de Robespierre
Maria Antoaneta
Ludivic al XVI-lea
46
47
Concluzii
1”.Originile” revoluţiei franceze
Cauza Revoluţiei române de la 1848, scria Nicolae Bălcescu în
1850,trasând retrospective din exilul postrevoluţionar francez Mersul revoluţiei în
istoria românilor,se pierde în zilele veacurilor.Uneltirile ei sunt optsprezece
veacuri de trude,suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi.O opinie
similară găsim, în prefaţa lui Jules Michelet la ultimul volum din Histoire de la
Revolution Française 1868. A începe această istorie cu anul 1789 înseamnă a te
mulţumi cu un efect fără cauza. Nici domnia lui Ludovic al XV-lea nu ajunge
pentru a o explică. Trebuie să sapi mult mai departe. O pregăteşte întreagă viaţă a
Franţei, ceea ce te face să îi înţelegi dramă finală. Între acest punct de vedere total,
48
menit să explice romantic infinitul Revoluţiei şi între pozitivismul îngust al celor
care caută să reducă la minim rădăcinile Revoluţiei Franceze, urmărind numai
motivarea imediată în timp şi spaţiu, s-au desfăşurat vreme de două secole.
În ce ne priveşte, am demonstrat de la început existenţa unui complex de
cauzee mai indepartate, imediate, generale sau speciale cu implicaţii socio-
economice, politice, ideologice şi morale. Ele corespundeau în fond carenţelor
care nu mai pot fi ascunse ale Vechiului Regim în Franţa şi convingerii despre
necesitatea înlăturării lui datorită şubrezirii bazelor feudale şi absolutiste.
2.Necesitatea Revoluţiei
Adepţii reformelor fără zguduiri socio-politice,precum şi adversarii
conservatori, admiratori tardivi ai Vechiului Regim susţin şi azi că s-ar fi putut
face economie de op revoluţie.
a) dacă s-ar fi lăsat să se dezvolte despotismul luminat
b)dacă s-ar fi apucat pe calea monarhiei constituţionale de tip englez.
Ca orice mare răsturnare de structure şi valori din istoria societăţii
umane,Revoluţia Franceză şi-a propus două categorii de obiective:
a)înfăptuirea selective a celor promise şi imperfect realizate de către sistemul
socio-politic anterior
b)idearea şi înfăptuirea de obiective noi solicitate de noua construcţie.
49
Revoluţia franceză a însemnat în acelaşi timp subordonarea puterii regale
suveranităţii naţionale,exercitată prin reprezentanţi aleşi,ceea ce s-a dovedit o
lovitură mortală pentru corabia oricât de bine calfatuita şi aparenr consolidată a
Vechiului Regim şi a monarhiei franceze.
Pentru a răspunde la problemă necesităţii Revoluţiei Franceze am urmărit
ecourile şi consecinţele sale majore,începând cu preluarea suveranităţii de către
reprezentanţii aleşi ai naţiunii,înlocuind treptat pe cea a monarhului,introducerea
celei dintâi legi fundamentale a statului ,Constituţia ,şi desfiinţarea privilegiilor de
esenţa feudala.
Se decretează libertatea presei şi a tiparului,libertatea de conştiinţă.Se face
prima încercare de introducere a învăţământului secundar laic şi în general a
învăţământului de stat.
3.Caracterul general al Revoluţiei
Contemporani şi participanţi la revoluţia franceză au insistat asupra
caracterului ei politic şi militar sau moral.cu timpul semnificaţia socială le-a
intercut pe celelalte,pentru a se reveni în ultimul timp la prioritatea politicului.De
fapt ne aflăm în faţă unui eveniment cu multiple semnificaţii,incluzând sip e cele
de mai sus.
Antifeudala ,Revoluţia luptă pentru desfiinţarea societăţii bazate pe ordine
şi privilegii,dar pregareste dominaţia burgheziei”.
Naţională,punând baze noi specificului şi unităţii naţionale,ea este în
acelaşi timp interationala şi se doreşte eliberatoare.Deşi politică hoatrelor naturale
şi a Mării naţiuni duce la innabusire republicilor surori şi cronicizarea campaniei
de cuceriri.
50
Monarhică şi republicană ,ea face trecerea de la suveranitatea unei singure
personae privilegiate,prin proclamarea suveranităţii legii,la suveranitatea naţiunii
şi poporului,de la monarhie absolutasau constituţională la republică de tip modern.
Liberală şi democratică,deşi uneori cele două poziţii se manifestă
contadictoriu,Revoluţia franceză propune la un moment dat îmbinarea
liberalismului politic cu democraţia socială.
Înnoitoare de mentalitate şi creatoare de opinie publică,Revoluţia de la
1789 înlocuieşte propensiunea conservatoire a societăţii franceze în ansamblu,cu
cea spre renovare şi progresul ireversibil.
4.Revolutionarul Robespierre
Nu mai cunosc pe nimeni atat de nesuferit,atat de arogant,de taciturn,de
plicticios.11
Robespierre este extrem de sensibil si suspicios;vede
comploturi,tradare ...pretutindeni...Este autoritar in opiniile sale ,ascultandu-se
numai pe sine,nesuportand sa fie contrazis,neiertandu-i niciodata pe cei care i-au
ranit amorul propiu,nerecunoscandu-si niciodata greselile.12
Spiritul republicii este virtutea,cu alte cuvinte dragostea de tara,acel
devoatament generos care topestetoate interesele particulare in folosul interesului
general...Teroarea nu este altceva decat justitie prompta si inflexibila;este asadar
o emanatie a virtutii...Zdrobiti dusmanii libertatii prin teroare si veti fi confirmati
ca fondatori ai republicii.13
11 Germanul Oelsner,membru al clubuli Iacobin.12 Petion,primarul Parisului despre Robespierre.13 Robepierre despre virtute.
51
Nu ne aflam in fata unui proces.Ludovic nu este un acuzat si
dumneavaostra nu sunteti judecatori;sunteti si nu puteti fii decat oameni de sta si
reprezentanti ai Natiunii.nu trebuie sa pronuntati o sentinta pentru sau umpotriva
unui om,trebuie sa luati o masura in interesul salvarii publice,saq savarsiti un act
de providenta nationala.dilema care va framanta se cuprinde in cuvintele
urmatoare:Ludovic a fost detronat pentru crimele sale,Ludovic a denuntat poporul
francez ca rebel;pentru a il pedepsi ,el a chemat armatele tiranilor de-o seam cu
el.Victoria si poporul au decis ca el a fost singurul rebel.Ludovic ,deci nu poate
fi9 judecat,el este deja condamnat;sau este condamnat sau republica nu este
nevinovata ...popoarele nu judeca asemeni curtilor de justitie;ele nu impart
sentinte,ci arunca fulgere,ele nu condamna pe regi,ci ii nimicesc si aceasta justitie
valoreaza tot atat cat justitia tribunalelor.14
Maximilien Francois Marie Isidoire de Robespierre unul din simbolurile
Revolutiei franceze ,s-a nascut la Arras,intr-o familie instarita.Avocat el a fost ales
deputat al starii a treia in Artois.A devenit cunoscut prin discursurile sale din
clubul iacobin si din procesul regelui.A fost ales lider al acestei grupari radicale.A
fost supranumit Incoruptibilul pentru ca ducea o viata simpla.Robespierre ramane
un personaj controversat,prezentat de unii ca un iodealist iar de altii ca un
fanatic.In 1793, a provocat caderea grupului Girondinilor.Ca membru al
Comitetului Salvarii Publice a fost adeptul si apolegetul politicii de teroare
impotriva adversarilor politic,care a dus la decapitarea pe ghilotina a multor
reprezentanti de frunte ai Revolutie franceze.
14 Discursul lui Robespierre la procesul lui Ludovic al Xvi-lea ,3 decmbrie 1792.
52
Bibliografie
Berstein,Serge;Milza Pierre,Istoria Europei,volumul III,Institutul European,1998
Jules Michelet ,Istoria Revolutiei,volumul II;
Roller Mihail, Figuri din revolutia franceza;
Albert Mathiez,Autour de Robespierre;
Ciachir Nicolae,Istorie universala moderna,volumul II;
Albert Soboul ,Revolutia franceza;
53