Revolutia de le 1848

Anul 1848 a marcat pentru intelectualii români triumful ideii de naţiune. In ambele Principate şi în Imperiul Habsburgic aceştia şi-au justificat cererile de independenţă politică prin invocarea dreptului legitim la autodeterminare al unei comunităţi etnice. S-a analizat ideea unirii tuturor românilor de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor pe baza puternicelor legaturi etnice, lingvistice şi culturale dintre aceştia.Aspiraţiile generaţiei de la 1848 şi-au găsit expresia practică în nemulţumirea generală, a tuturor claselor sociale din Principate, faţă de condiţiile politico-economice existente.Revoluţia de la 1848 din Principatele române a fost, in primul rând opera intelectualilor liberali paşoptişti. Aceştia au iniţiat-o, i-au definit obiectivele şi au condus-o. Evenimentele care aveau loc în Vestul Europei, răsturnarea regelui Franţei, Louis-Philippe, în februarie 1848, şi extinderea rapidă a revoluţiei de laViena, Budapesta şi în oraşele germane – i-au îndemnat pe intelectualii români să treacă la acţiune.  In Moldova,la începutul lunii aprilie aceluiaşi an boierii şi reprezentanţii orăşenilor auorganizat la Iaşi o întâlnire, în scopul de a denunţa despotismul. Poetul Vasile Alecsandri a redactat o petiţie în care se cerea instaurarea un regim politic moderat-liberal şi luarea unor măsuri care să stimuleze dezvoltarea economica.

In Tara Romaneasca  intelectualii doreau să limiteze puterile domnului Mihail Sturza. Acesta din urmă însă a răspuns prin forţă revendicărilor lor şi, dupa scurte ciocniri, mulţi dintre revoluţionarii de frunte au fost siliţi să se exilze. Printre cei însărcinaţi cu organizarea unei revolte armate au fost C.A. Rosetti radical liberal şi Ion Ghica moderat. Printre alte figuri marcante care au îmbrăţisat spiritul revoluţionar se numară şi Nicolae Bălcescu, reprezentant al studenţiei române la Paris, Ion Heliade Rădulescu care a dat citire Proclamaţiei de la Islaz . Conform acesteia apartenenţa la naţiunea românădepindea de etnie, nu de rangul social si ca Principatul Tarii Romanesti isi pastreazasuveranitatea si independenta. Printre principalele dorinte ale comitetuluirevolutionar se numarau: respectarea tratatelor cu Imperiul otoman, egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor, larga participare la viata publica prin vot universal,libertatea presei, a cuvantului si a intrunirilor , abolirea sistemului de claca etc. Prin Proclamatia de la Islaz  s-a pus accentul pe libertatile individuale si pe prevederile referitoare la cresterea rolului cetatenilor in problemele publice.Principalul teatru de actiune a fost Bucurestiul, unde scanteia revolutiei a inceput in iunie 1848. Desi domnitorul Gheorghe Bibescu nu a opus niciun fel de rezistenta si a semnat imediat proclamatia, acesta nu simpatiza deloc aceste reforme.Dupa abdicarea lui s-a instaurat un guvern provizoriu care a incercat consolidarea pozitiei prin promovarea de reforme si instaurarea de noi institutii. Printre obiective s-a abordat si problema agrara, un punct de divergenta intre liberali si conservatori.In urma conflictului dintre Rusia si guvernul provizoriu, tarul isi dorea reprimarea revolutiei prin cooperarea cu autoritatile otomane. In urma acestor dispute guvernul a decis o orientare catre Franta si Marea Britanie, dar fara niciun rezultat. Datorita apropierii dintre Rusia si Imperiul Otoman, o armata otomana a intrat in Tara Romaneasca in septembrie; desi aici s-au confruntat cu o puternica rezistenta,infrangerea survenind datorita lipsei de efectiv. Fiind preocupat de inabusirearevolutiei in toata Europa Centrala, tarul a decis ocuparea Tarii Romanesti,concretizandu-se in septembrie prin trecerea dinspre Moldova spre Tara Romaneasca, inaugurand controlul asupra acesteia din urma care a durat pana la semnarea Conventiei de la Balta Liman, aprilie/ mai 1849.

In Transilvania aspiratiile de libertate civila se impotriveau eforturilor maghiarilor de alipire a Transilvaniei la Ungaria. La fel ca in celelalte doua provincii, revolutia a fost in mare parte a intelectualilor, pentru ca acestia au formulat practic obiectivele si scopurile urmarite . Conducatorii romani se aflau pe de o parte si de cealalta a baricadei, in primul rand au salutat reformele maghiare

si totusi doreau progresul propriei natiuni. De aici nu mai fost decat un pas pana la un program de actiune, prezentat la Marea Adunare nationala de la Blaj in mai 1848. Punctul cel mai important al programului l-a reprezentat declaratia de independenta a natiunii romane. Totusi actiunile romanilor nu s-au soldat cu niciun rezultat, pentru ca Dieta din Cluj a votat in majoritate unirea cu Ungaria si astfel relatiile s-au deteriorat simtitor. In Transilvania s-a instaurat in final statutul de provincie imperiala care presupunea ca romanii sa revina la vechiul statut de supusi credinciosi si anonimi imparatului.

UNIREA PRINCIPATELOR 1850-1859In urma conventiei de la Balta se restabilea ascendenta traditionala comuna a Rusiei si

Imperiului Otoman in cele doua Principate. Aceste doua puteri i-au numit ca domni pe Barbu Stirbei in Tara Romaneasca si Grigore Ghica in Moldova. Atat Stirbei cat si Ghica au promovat dezvoltarea economica si invatamantul nefiind in niciun fel simple instrumente ale politicii rusesti sau otomane. Criza internationala, care a condus la razboiul dintre Rusia si Imperiul Otoman in 1853 si la implicarea Frantei si Marii Britanii un an mai tarziu, a permis Principatelor sa faca noi pasi catre unire si independenta.Deterioarea relatiilor dintre dintre Rusia si Imperiul otoman a dus la ocuparea Principatelor de catre rusi in iulie 1853. Cei doi domni au plecat in exil in Austria, inlocul lor instaurandu-se un guvern militar rusesc.In iunie 1854 Austria si Imperiul otoman au semnat conventia de la Boiacikoy, in urma careia Austria se angaja sa forteze retragerea Rusiei din Principate , in schimb avea voie sa le ocupe si sa le aministreze. Pe masura ce fortele rusesti paraseau Principatele in perioada iulie-septembrie, acestea au fost rapid inlocuite de o armata de ocupatie austriaca. Acestea au desfintat protectoratul Rusiei, au respins pretentiile otomane la suzeranitate, au confirmat autonomia Moldovei si Tarii Romanesti.In martie 1856 la Paris s-a semnat tratatul care punea capat razboiului. Desi ramase sub suzeraniatea Imperiului Otoman, Principatele beneficiau de protectia colectiva a marilor puteri, care interziceau unei puteri unice sa intervina inproblemele lor interne. Toate partile semnatare inclusiv Imperiul otoman,recunosteau independenta adinistrativa a Principatelor, dreptul fiecaruia de avea armata nationala, de a emite legi si de a face comert liber cu alte tari.

Marile puteri au pregatit alegerea unei adunari consultative speciale, o asa numita adunare ad-hoc, in fiecare Principat. Acestia s-au organizat la Iasi si la Bucuresti pentru a pregati alegerile pentru adunarile ad-hoc.Cele doua adunari au dat rezolutii prin care cereau unirea,autonomia si o garantare colectiva a noii ordinini catre marile puteri. In perioada martie-aprilie 1858 comisia de ancheta a prezentat la Paris raportul sau catre marile puteri asupra dorintelor romanilor, exprimate in adunarile ad-hoc. Marile puteri au semnat Conventia de la Paris,in august 1858. Desi marile puteri nu au dat Principatelor dreptul de a se uni si le-au lasat sub suzeranitate otomana , au fost de acord ca PrincipateleUnite ale Moldovei si Tarii Romanesti sa se autoadministreze fara amestecul Imperiului Otoman. In ceea ce privea enuntarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor conventia prelua atributele unei Constitutii . Sustinator al unirii, liberalul Alexandru Ioan Cuza , invinge in alegeri in Moldova. In Tara Romaneasca adunarea a fost dominata de conservatori. Cand a devenit evident ca nici unul nu putea sa-si aleaga propriul candidat, deputatii au hotarat sa-si declare sprijinul fata de unire prin alegerea ca domnitor al lui Alexandru I. Cuza. Votul de la 24 ianuarie (Moldova)/ 5 februarie(Tara Romaneasca) in favoarea acestuia a fost unanim. Romanii si-au realizat de fapt unirea, prin forte proprii si prin respectarea intocmai a Conventiei de la Paris.