Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 1

SINAIA EXCELSIOR publicație de cultură, educație şi turism

- pe autostrada culturalã Comarnic-Braşov -

Flori și candele pentru cei de la “Colectiv”

Editată de Cenaclul ,,LUCIAN BLAGA’’ din Sinaia sub egida Asociaţiei socio-culturale

“PRAHOVA EXCELSIOR”

În acest număr semnează: Alessandro Bausmerth, Cristian Bădiliță,

Marius Bratosin, Doru Cernescu, Gabriel-Adrian Ciorbă, prof. Ștefania Constantinescu,

Georgeta Filitti, prof. Octavia Floricică, prof. Ion Floricică, Cecilia Frâncu, Bedros Horasangian,

Maria Iarchy-Leon, Florin Iaru, Valeria Sanda Ioniță, Camelia Iorcic,

Claudiu Istrate, Tiberiu Leurzeanu, Silviu Lupescu, Liliana Manoliu, Iulian Nica

Ce ne învață tragedia de la “Colectiv”?

Scrisoare către Alexandru Hogea, de la tatăl lui

Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, studentul din Sinaia rănit în incendiul din “Colectiv”, a publicat pe Facebook o scrisoare din care aflăm amănunte despre ultimele zile din viaţa fiului său: lupta cu moartea dar și cu un sistem sanitar rigid, eforturile și peregrinările familiei prin Europa, îndoielile, frământările din clipele sfârșitului și, mai ales, întrebările care au rămas: să fi fost prea mari orgoliile unor medici, să fie de vină birocraţia că plecarea în străinătate a întârziat atât de mult, încât atunci când a fost în sfârșit expediat, era infestat cu virusul piocianic? Tatăl devastat spune că va face tot posibilul pentru a afla adevărul. Râmâne să îl aflăm și noi, spre a putea construi o lume fără asemenea tragedii. ”Dragul nostru Alex, băiatul nostru cuminte, deştept şi fru-mos” ”Cum e Raiul azi, cum se vede lumea asta de acolo, Alex? Vezi dezbaterile? Ţi-au arătat Acolo cum ţi-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pământ? Să-ţi spunem şi cum le-am văzut noi, de aici ... Ai supravieţuit incendiului. Ai ieşit în picioare din Colec-tiv. Medical vorbind, ai ajuns la spital ”conştient, cooperant, orientat temporaro-spaţial şi asupra propriei persoane, fără deficite motorii la nivelul membrelor superioare sau membre-lor inferioare, în respiraţie spontană în aer atmosferic, stabil hemodinamic. ” Ai avut lângă tine medici care au luptat să te ajute, unii care nu sunt azi pe la televiziuni şi nici medaliaţi, ci plâng şi ei, neputincioşi ca şi noi, după tine. Erai intubat şi sedat, dar şi aşa îţi făceai noi prieteni, oameni care s-au strâns aproape de tine, cu gândul, cu rugăciunea, cu faptele... Ne-am dorit să continuăm lupta pentru viaţa ta într-un

(Continuare în pag.a 2-a)

Eveniment la Gaudeamus – carte de învățătură Lansarea romanului “Haos” de Alessandro Baussmerth

Bedros Horasangian – critic literar şi scriitor.

“O surpriză extraordina-ră, după ce extraordina-ră a fost şi lectura primei cărţi a aşa numitului domn Popescu. Acest Popescu generic anulea-

ză câteva din virtuţiile marelui stilist care este prozatorul Popescu. Este o carte foarte bună, cu material istoric fabulos. Practic avem o incizie în istoria Europei, dar nu numai a Europei, căci dânsul se plimbă foarte frumos din Germania, Austria şi centrul Europei până în Asia. Coche-tează cu Veneţia, cu Tabrizul, cu Teheranul, cu te miri ce zone din Asia Centrală. Toate poveştile acestea aglutina-te sub forma unui metaroman, căci putem spune că este şi un metaroman, cartea Domniei sale dincolo de eveni-menţialul care curge la un moment dat extrem de intens, e un şuvoi de proză care se aglutinează de la o pagină la alta.

(Continuare în pag.14-15)

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 2

(urmare din pag.1)

spital în care să existe o secţie pentru pacienţi cu arsuri grave, într-o ţară europeană. Pentru că, în ciuda rănilor tale, întinse pe 45-50% din suprafaţa cor-porală, erai stabil, în 4 noiembrie dimineaţa am început căutarea. Clinică AKH Viena avea un pat liber. Tot în 4 noiembrie am primit pentru tine, prin noii tăi prieteni, acceptul scris al clinicii din Viena.

În 5 noiembrie la prima oră ştiam că eşti din nou echili-brat, asta după ce peste noapte fuseseşi uşor instabil (nu era însă o surpriză aceas-tă instabilitate, după ce în acea zi ai fost în sala de ope-raţie pentru prelevare şi grefare de piele). Să ne ierţi că nu ne-am gândit atunci să facem altceva, ci

doar să cerem respectarea drepturilor tale de cetăţean român, asigu-rat al CAS – am cerut Spitalului Municipal Universitar Bucureşti - managerului Cătălin Cîrstoiu, eliberarea raportului medical necesar pentru a solicita Casei de Asigurări de Sănătate Formularul S2 / E112. Din momentul în care am cerut asta, a început o întreagă nebunie – ai devenit ba transportabil, ba netransportabil. Din stabil, ai ajuns în stare critică, cu toate organele afectate. Până şi ministrul Bănicioiu, venit într-o vizită de lucru, a participat activ la dezbateri - eşti sau nu eşti eligibil pentru a obţine Formularul S2, eşti sau nu eşti transporta-bil, a dorit să ştie exact cât o să coste tratamentul tău în Austria. În timp ce pe alţii îi preocupa imaginea spitalului în Europa dacă te lasă să pleci. După 5 ore de dezbateri n-am primit nici raportul medical solicitat, nici nu mai ştiam exact care e starea ta reală – cât de stabil eşti, cât de afectate îţi sunt sau nu toate organele, nici dacă eşti sau nu eligibil pentru Formularul S2/E112 – că doar tratamentul se putea face şi în România, evident - pentru că aici ştim şi putem orice, avem de toa-te!!! Nu ne-au spus şi ce infecţii intraspitaliceşti avem – probabil trebuia să intuim că ”de toate” însemna inclusiv nişte infecţii care să reuşească ce n-a reuşit nici focul – să te trimită unde eşti acum… Spre seară, în aceeaşi nebunească zi de joi, 5 noiembrie, miraculos, acelaşi doctor care ne-a explicat dimineaţă la ora nouă cum o să te omorâm dacă te mişcăm din patul de la Spitalul Universitar, ne-a comunicat pe la ora 19 că eşti singurul pacient transportabil, că ai fost evaluat din nou între timp, că vei pleca în Israel. Spunea domnul doctor Boroş că spitalul ăsta e spital adevărat, nu e ”buticul medical AKH” Viena. Ne-am bucurat că vei pleca într-un spital adevărat… Imediat după, am aflat că ai fost evaluat şi de o echipa de medici belgieni, că vei pleca totuşi la Spitalul Militar Bruxelles. Ne-am bucu-rat iar, am auzit lucruri minunate despre spitalul din Bruxelles. Transferul în Belgia trebuia să se facă în noaptea de 6-7 noiembrie. Nu puteam rămâne noi aici, nu te puteam lasă să ajungi în Belgia fără să fim şi noi aproape de tine… I-am rugat pe noii tăi prieteni să caute transport spre Belgia şi pentru mama şi tata, să fim acolo când ajungi tu. Au găsit, am plecat dimineaţa.. Ce n-au ştiut mama şi tata, Alex, a fost faptul că, pe parcursul nopţii, tu ai dispărut de pe lista cu pacienţii care au fost transferaţi în Belgia. Că, deşi nimeni nu ne-a mai spus nimic, nu ai ajuns în acea dimineaţă la Bruxelles, unde te aşteptam… Şi noi, şi rudele noastre, şi prietenii noştri… am sunat toţi unde ne-am putut gândi să sunăm că să aflăm ceva. Am trimis mesaje peste mesaje. Da, am şi ameninţat, ca să obţinem vreo informaţie. Am aflat că nu ai plecat în Belgia, ba pentru că în dimineaţa aia a fost ceaţă !!!!! (da, ceaţă, doar pentru tine), ba că nu mai erai în stare suficient de gravă cât să pleci, puteai să mai aştepţi. Adevărul nu-l ştim nici acum, nu ştim nici azi ce s-a întâm-plat. Poate în Rai se ştie, oamenii însă, cei care ştiu, nu ne-au explicat încă ce s-a întâmplat atunci… Până la urmă, am fost informaţi că vei pleca totuşi, dar nu în Belgia. Unde? Culmea, plecai în 7 noiembrie, seară, fix în spitalul în care tu fuseseşi acceptat pentru tratament încă din 4 noiembrie – AKH Viena. Ca să-l cităm din nou pe domnul doctor – la „buticul medical AKH” Viena. Am zburat după tine, din Belgia la Viena. Am aflat după, de la

prietenii tăi care încercau să ajute, că şi plecarea ta spre Viena a fost însoţită de emoţii şi de spaime – pentru ei, doar noi eram… unde în altă parte???...într-un aeroport belgian. Am încercat să înţelegem, să iertăm, să sperăm. Am fost încrezători, încurajaţi şi de medicii austrieci să rămânem pozitivi, tu luptai… Am aflat că n-ai fost transferat doar tu la Viena, ai adus cu tine şi bacterii intraspitaliceşti. S-au chinuit să găsească tratamente potrivite, să le stăpânească. Noi am continuat să ne rugăm, să sperăm, înconjuraţi de tot mai mulţi români din lumea asta care se rugau, sperau, împre-ună cu noi. Am tot sperat până când am aflat că nu mai poţi lupta. 22 noiem-brie… Am fost lăsaţi să stăm lângă ţine în ultimele tale ore din viaţa asta. Ţi-am cerut iertare pentru toate, ne-am rugat şi noi şi preotul român care ţi-a dat ultima binecuvântare. Ţi-am povestit multe, chiar şi ultimul meci al echipei tale preferate, FC Barcelona (tati, cum ţi-am spus atunci, Barcelona a umilit Real Madridul, cât te-ai fi bucurat să vezi cele 4 goluri!). Ştiam că e ultima dată când îţi mai povestim aici, înainte să-ţi vorbim prin rugăciuni, în cimitir. Sau iată cum… în scrisori trimise ţie în Rai. Şi lumii, sperând că vom primi măcar acum nişte răspunsuri. 60! E o listă a durerii, Alex… O listă a celor ucişi fie de focul din clubul Colectiv, fie de neputinţă, de corupţie, de laşitate, minciună, răutate şi orgoliu prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili. Numărul 60 pe lista asta a durerii - George Alexandru Hogea. 19 ani. Un număr pentru unii. Pentru alţii, parte dintr-o statistică, ce arată că mai mulţi dintre voi, cei care aţi fost salvaţi în noaptea cum-plită de 30 octombrie din flăcări, aţi murit în străinătate, nu în Româ-nia… Pentru noi ai fost şi eşti lumea întreagă, acum eşti şi Raiul… Şi n-o să avem niciun dram de pace în suflete vreodată, neştiind exact tot, tot ce s-a întâmplat. Adevărul. Aveai sau nu dreptul să pleci? Aveau sau nu obligaţia ca, neputând să te salveze, să-ţi dea totuşi o şansă la viaţă?”

Nota redacției:

Vom continua să scriem despre Alexandru Hogea, despre visele lui și ale generației sale.

Așteptăm mărturii, fotografii, gânduri, idei

Omagiu pentru ingerii de la “COLECTIV”

Expediție pe facebook de Marius BRATOSIN și Camelia IORCIC

“Trei zile de doliu naţional – 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie, declarate de Guvernul României ca urmare a incendiului din seara zilei de vineri, 30 octombrie 2015, de la Clubul Colectiv din Capitalã, care s-a soldat cu 27 de morţi şi aproape 200 de rãniţi. În perioada de doliu naţional, instituţiile publice arboreazã drapelul în bernã, televiziunile şi radiourile îşi vor adopta programul, iar manifestãrile culturale, artistice şi sportive reprogramate. Ultima dată când în România a fost decretat doliul naţional a fost ziua de 26 iunie 2013, în semn de respect faţã de cei 18 români care şi-au pierdut viaţa în accidentul de autocar din Muntenegru.” (“ Știrile TVR – sursa facebook” )

Klaus Iohannis· Preşedintele României

https://www.facebook.com/klausiohannis/?fref=ts

„Sunt cu gândul și cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au

primit astăzi vestea tragică a dispariției celor dragi, aflați în sufe-

rință în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!” (Continuare în pag.3)

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 3

Scrisoarea CUTREMURĂTOARE a unui tânăr către fosta sa iubită, moartă în tragedia din „Colectiv”

“Tina a murit aseară, în incendiul din clubul ăla neno-rocit. Prietenul ei, cu care a fost la concert, n-a pățit nimic. Deși nu o mai văzusem de mai bine de 7 ani, am luat întâmplarea foarte personal, pentru că am fost îndrăgostit de Tina. E drept că nu pentru mult timp, dar, odată ce-ai iubit pe cineva fie și un pic, o

faci pentru toată viața. Așa că atunci când am aflat, acum câteva ore, am înjurat printre dinți providența, după care m-am îmbătat și am plâns, de tristețe și parcă chiar mai mult de neputință. Când am văzut-o pe Tina pentru prima oară eram în ultimul an de facul-tate, tot pe o toamnă friguroasă ca asta. Nu aveam încă mașină și am luat autobuzul din Regie până la Universitate. Aveam emoții mari, pen-tru că eu eram un prost, iar Tina era superbă. Subconștientul meu s-a descurcat de minune să blocheze toate glumele proaste pe care le-am făcut în acea seară, în timp ce încercam, probabil fără succes, să par simpatic și relaxat. Mai țin totuși minte că ne-am plimbat pe Regina Elisabeta, am intrat într-o pizzerie ordinară care există și acum, Tormen, iar eu i-am povestit că acela a fost primul local în care fusesem vreodată, în București. ‘Te-am adus aici nu pentru că n-am bani sau gusturi bune, deși n-am, dar locul ăsta înseamnă mult pentru mine și acum e a doua oară când intru, după 4 ani’. Și ea a spus ceva de genul: Sper ca de acum să însemne și mai mult. Și chiar înseamnă. Am băut bere la halbă și am mâncat pizza proastă, apoi am traversat și am intrat la un film la cinematograful Festival, unde ne-au înghețat oasele în sala neîncălzită și ne-au anchilozat spinările pe scaunele alea tari. Filmul era danez și nu am înțeles nimic din el, pentru că îmi era imposibil să mă concentrez la subtitrare cu Tina lângă mine. Eram preo-cupat să o miros, mai ales. O miroseam ca un pervers, ca un bolnav mintal, ca un ogar, trăgând cât puteam în piept parfumul ăla melancolic și dulceag, parcă obsedat să nu ratez nimic din el și gelos că l-ar putea simți și alți spectatori, apoi profitam de întuneric ca să zâmbesc încân-tat, ca un cretin. La ieșire voia să discute despre film, iar eu i-am recu-noscut franc că nu am văzut filmul, pentru că am fost ocupat s-o miros și mi-e tare greu să țin ochii deschiși atunci când simt mirosuri obsedante. ‘Aoleu, adică miros?!’, a glumit ea cu accentul ăla moldovenesc la fel de dulce ca parfumul. ‘Aoleu, adică eu nu?!’, i-am răspuns. Am condus-o acasă pe jos, iar pe stradă am glumit și-am mân-gâiat doi câini care-și făceau veacul în rond la Carol. Nu-mi mai amintesc câinii, dar îmi amintesc că ambii căței o adorau, și cred că ăla este mo-mentul precis în care m-am îndrăgostit de ea, pentru că pot rezista la multe, dar nu și la fete frumoase pe care animalele le iubesc. Când am intrat pe strada ei, am fost foarte distrat de faptul că stătea pe strada Speranței. I-am fredonat din Corina Chiriac până când am ajuns în drep-tul curții. Culmea, era o casă cu flori. Și, tot culmea, e stătea în aparta-mentul de la parter. Stăteam față în față la poartă, amândoi cu expresia aia bovină de ‘and now what?’ pe fețe. ‘Aș vrea să te pup’, i-am spus, ca un bou, iar ea a râs și m-a sărutat. A fost un sărut pe care-l simt și acum, dacă mă concentrez, fără limbă sau salivă, un sărut perfect, cred, de ăla care te lasă cu botul întins și ochii închiși și la secunde bune după ce s-a terminat. Apoi Tina a intrat în

casă, iar eu am dansat pe străzi până în stația de autobuz. Imediat ce m-am urcat în 601, am tras aer în piept și i-am dat SMS: ‘M-ai făcut să mă simt ca la liceu, mulțumesc’. Iar ea mi-a răspuns: ‘Păi și ne vedem zilele astea să învățăm pentru bac?’. Nu cred în viață după moarte, nu la modul ăla tradițional, cel puțin, deci nu cred că Tina va citi vreodată asta. Dar cred că Tina va trăi măcar cât mine, pentru că odată ce-ai iubit pe cineva, îl iubești pentru toată viața, iar eu o iubesc. În plus, am scris acest text cu intenția clară de a-l face cât de nemuritor se poate, în orice caz mult mai nemuritor decât mine. Măcar la modul ăsta, sper că Tina va trăi, de fapt, chiar mai mult decât voi reuși eu”

( sursa – facebook , 2 noiembrie 2015). Revoltã

În flãcãri mor copii nevinovaţi Acum sunt stele reci pe rece boltã, Cu moartea lor sunt unii mai bogaţi

Şi lãcomia asta mã revoltã! Zadarnic urlã oamenii pe stradã, Am dat nepãsãtori morţii recoltã Şi-acum privim o tragicã paradã,

Fãţãrnicia asta mã revoltã! ( sursa – facebook)

„RESPECT

SINAIA”

„RESPECT

BUSTENI”

In memorian

Ioana Anda Epure Paul Alexandru Georgescu Alexandru Cătălin Simion Andrei Ştefan Hamed Ionut Valentin Fieraru Andrei Petre Bucã Gabriel Matei George Claudiu Petre Mihaela Vieru Valentina Florea Marius Stefan Ruşitoru Ioan Tripa Elena Diana Enache Radu Palada Carmen Irina Opriţa Constantin Marian Ignat Mimi Voicu Adrian Dorian Ruginã Livia Simona Stan Alexandra Matache Mihai Catalin Alexandru Maria Vulcu Cãtãlina Ioniţã Maria Ion Nelu Tilie Liliana Gheorghe Vlad Ţelea Monica Tãnãsoiu Laurenţiu Marian Vârlan Nicoleta Baldovin Costel Carliceanu Andreea Chiriac Daniel Ciobanu Ionut Costin Popescu Ionut Maior Adrian Popa Tullia Ciotola Florin Popescu Mavi Serian Andra Elena Toader Alexandru Chelba Alexandra Radulescu Ayberk Manci Dan Matei Alexandru Bogdan Enache Liviu Zaharescu Teodora Maftei Elena Nitu Tudor Golu Vladut Roberto Andy Alexandru Pascu Claudiu Petre Claudiu Bogdan Istrate Madalina Strugaru Loredana Darescu Ioana Victoria Geambasu Ana Albu Andreea Stefan Alexandru Mihai Iancu Alexandru Hogea

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 4

“Șase ani de Bucegi Natura 2000” de Gabriel-Adrian CIORBÃ

(în dialog cu el însuși) Se împlinesc astãzi șase

ani de la înfiinţarea blogului “ buceginatura2000”. Sunt ceva ani, nu?

Vã mulţumesc tuturor acelora care an de an aţi fost aproape de acest blog, de mine,

de munte, de tot ce am scris sau de ce fac …cu bune şi mai puţin bune!

Azi, la un asemenea moment vã voi vorbi despre un pro-iect început şi dus cu bine pânã la final. Nu este vorba de proiec-tul BucegiNatura2000. El continuã… Este vorba de apariţia unui “Manual de Conştiinţã Publicã” adresat comunitãţilor din Valea Prahovei şi celor care iubesc munţii Bucegi, precum şi tuturor celor care vin aici la întâlnirea cu istoria, prin turism. Acest ma-nual este îmbrãcat cu mantia ghidului turistic, istoric, cultural-religios şi poartã denumirea de „100 de pași în timp – un altfel de ghid despre Valea Prahovei și Parcul Natural Bucegi”.

Cartea am scris-o împreună cu doamna Mariana F. 100 de pași în timp… se traduce prin 50 de capitole de-

spre Valea Prahovei şi 50 despre Bucegi. În paginile cãrţii nu veţi gãsi descrieri largi de obiective turistice clasice, gen Peleşul, cascada Urlãtoarea, cabane, trasee turistice., ci numai informații concentrate sau deloc. Dar ce veţi gãsi atunci? Eu cred cã dupã ce veţi închide aceastã carte de aproape 500 de pagini, bogat ilustratã, veţi vedea într-un alt mod aceste locuri deosebite de pe la noi… şi de ce nu, poate şi viaţa… Mai vorbim dupã!

Documentarea am făcut-o în arhive, instituții, muzee și mai ales pe teren, pentru a alcãtui o carte în care cei din prezent sã conştientizeze pe lângã ce trec… locuri şi lucruri care mor în picioare, lângã noi. Am scris-o cu binecuvântarea unui Arhiepis-cop şi a mai multor stareţi de mânãstiri, sub influenţa lui Dumne-zeu și cu ajutorul mai multor persoane. Pãrţi din sufletele lor le veţi gãsi în carte. Au fost și minuni, întâmplate pânã în ziua când cartea a plecat la tipar. Ultima chiar de Sf. Parascheva, pe care o priveam zugravitã în Biserica Domneascã din Buşteni, la cãteva minute de la rostirea unei rugãciuni. Poate în altã zi voi vorbi despre toate acestea.

Cuvintele din Prefaţã aparţin unor persoane din diferite domenii de activitate. Din “domeniul religios” am considerat cã I.P.S. Casian cu care am fost pe Bucegi, nu are cum sã lipseascã. În domeniul salvãrilor montane – Salvamontul din Bucegi, nu existã un personaj mai serios ca Geo Badea de la Salvamont Dâmboviţa. La turism, în opinia mea cel mai bun este domnul Paul Popa, şeful Centrului de Informare şi Promovare Turisticã din Sinaia, omul care a fost cu standul Sinaiei pe la tot felul de evenimente naţionale şi internaţionale, care a susţinut editãri de hãrţi, vederi etc., un profesionist. Ca om al legii va împãrtãşi cuvintele sale cu dvs. şeful Jandarmeriei din Valea Prahovei, domnul colonel Petrescu Nicolae.

Trebuia cineva şi din domeniul administraţiei publi-ce, adicã un primar, întrucât aceastã carte acoperã zona Predeal-Posada, dar şi zonele din Bucegi ce ţin de Bran, Moroeni, Râşnov. Condiţiile ca un primar sã aparã în carte au fost: fãrã pozã, fãrã cuvinte de laudã, fãrã referiri şi trimiteri la politicã, fãrã pretenţii de a fi mai în faţã sau mai în spate. Cu alte cuvinte, am cãutat omul din spatele funcţiei, nu sã-mi bat joc de munca noastrã şi a altora, construind ceva pe elogii aduse altcuiva. Mai mult de atât,

am fost total contrariat de spusele unora cã aceastã carte, ca sã aparã într-un oraş, trebuie sã aibã firman de la edilul-şef. Adicã orice se face, trebuie sã fie iniţiativa unui singur om, altfel nu se poate face. Niciodatã nu am sã accept asemenea jignire, aseme-nea îngrãdire. Mai bine plăteşti cu viaţa decât sã te întorci iar în regimul stalinist. Ca atare, singurul primar de bun simţ, cu calitãţi compatibile cu aceastã carte şi cu care am putut dialoga normal, fãrã sã fie nevoie sã se suie în picioare pe fotoliu şi sã se batã cu pumnul în piept … a fost primarul din Sinaia, domnul Vlad Oprea. Aceştia sunt oamenii care deschid cartea.

În scrierea acestei cãrţi am plecat, eu şi doamna în cauzã, animaţi de ideea de a lãsa ceva în urma noastrã, pentru ceilalţi. Proiectul a fost unul personal şi nu a urmãrit vreun inte-res. Am dorit sã adunãm toate mãrturiile, descoperirile într-o lucrare şi sã le punem gratuit la dispoziția factorilor abilitaţi, a şcolilor, bibliotecilor, muzeelor. Scrierea cãrţii a început din ianu-arie 2014 şi a durat pânã în septembrie 2015, survenind tot felul de modificãri şi actualizãri. Costul de tipar fiind unul destul de mare, am fost sprijiniţi de mai mulţi oameni care au înţeles exact ce facem. Ei ne-au ajutat sã punem la dispoziţie gratuit, cartea grupului ţintã. Pentru ceilalţi este disponibilã la preţul de tipar. În pofida costului mare pe exemplar, există o cerere mare de carte. Când am primit primul exemplar de la tipografie, sã-l studiez ca sã fie totul cum trebuie, eram deja blocat de telefoanele și mesa-jele e-mail ale celor care voiau cartea. Aveam banii doar pentru cele care trebuiau aduse gratuit. Cum la loto nu caştigasem… nu aveam cum sã mulţumesc atâţia oameni. Nici nu am îndrãznit sã scriu cã am primul exemplar. Chiar dacã mi-am luat o pereche de blugi dupã o jumãtate de an, chiar dacã aş fi fãcut nu ştiu câte economii, poate pe câţiva ani…nu aş fi reuşit sã acopãr costurile de tipar. La tipar un exemplar costa 100 lei.

Totuşi s-a întâmplat ca banii pentru toate comenzile de pânã la aceastã datã sã existe. A sunat cineva şi i-a oferit, ur-mând sã-i recupereze dupã ce se aduna la loc. Vã daţi seama ce OM este cel care a fãcut asta! Nu am scris cartea pentru a scoate bani, eforturile noastre niciodatã nu se vor compensa material, pentru cã nu am gândit în astfel de termeni… mulţumirea noastrã este alta, cu totul alta. Îmi pare rãu sã vã dezamãgesc, dar nu cred cã va fi vreo lansare de carte şi mulţumesc în special Primãriei din Sinaia şi celor care ne-au oferit diverse spaţii fãrã niciun cost sau idei pentru un astfel de eveniment. Am sã vã spun şi de ce. Eu sunt un om dificil, şi greu dar și simplu de înţeles, depinde cum mã vede fiecare. Am învãţat din scrierea acestei cãrţi foarte multe, am întâlnit oameni extraordinari, am trãit foarte multe chestii negative şi la fel de multe bucurii. Nu vreau sã mã preamãresc în fata unor oameni, fie ei şi persoane dragi, prieteni. Îmi este bine în banca mea. Ştiu cã eu şi doamna Maria-na am fãcut ce trebuia şi atât. La anul, când vom mai încheia o carte, vom face o lansare.

Ce spune însã despre carte, specialistul în turism, dom-nul Paul Popa de la C.I.P.T. Sinaia, o opinie avizatã: „ Iatã, cã în peisajul tipãriturilor pentru turism, apare şi o nouã formulã de prezentare a zonei noastre turistice, un alt tip de „ghid turistic”, care urmãreşte cãi noi de promovare, cãi nebãtute pânã la aceastã apariţie. Autorii – Mariana F. şi Adrian C. – dovedesc în paginile lucrãrii cã ineditul este la el acasã, aici la noi, şi cã … locuri aparent banale, cãrora puţinã lume le acordã atenţie sunt, de fapt, locuri importante, din multe puncte de vedere. Documen-tarea impresionantã efectuatã de autori meritã toatã lauda. Sunt aduse la luminã locuri, oameni, întâmplãri, evenimente marcante din istoria acestei regiuni şi ele nu fac altceva decãt sã contribuie şi mai mult la promovarea acestui colţ de lume.

(Continuare în pag.5)

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 5

(urmare din pag.5)

Se deschide astfel cititorului o nouã lume, puţin misterioasã, ineditã, care sperãm că îl va îndemna sã revinã aici şi sã redesco-pere mereu locuri, lucruri, oameni…”.

Aș vrea să-i amintesc aici pe arheologul Alin Frânculeasa, o piesã de bazã în aceastã carte, dar şi pe cei de la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, Direcţia Judeţeanã pentru Culturã şi Patrimoniu Prahova, numeroase persoane din Buşteni, Sinaia etc…

Pe copertã sunt urmãtorii: sus, în stânga, sublocotenen-tul Nicolae Drosescu, mort în luptele de apãrare de la Predeal din 1916, un erou local înmormântat la Sinaia. Lângã el, cu mustaţã, Emil Costinescu, unul dintre cei mai mari industriaşi români, ministru de finanţe, guvernator BNR, ctitor al Bisericii Sf. Ilie din Sinaia etc. Vine apoi arhimandritul Nifon Popescu, unul dintre marii stareţi ai Mânãstirii Sinaia, cel care a pus temeliile turismu-lui montan în Valea Prahovei și în Bucegi (partea românească). El a condus prima asociaţie turisticã din Vechiul Regat, Societatea Carpatina Sinaia. Dacã vã mai amintiţi, am publicat eu odatã, o carte de vizitã originalã a sa. El a murit în anul 1909, mi-o trimi-sese de pe lumea cealaltã …

A fost şi este o mare personalitate a acestor locuri… primul învãţator al Sinaiei. În colţul din dreapta sus, este locote-nentul Virgiliu Abeleanu, el a fost unul dintre miile de aromâni veniţi sã lupte ca voluntari alãturi de noi, românii, în Primul Rãzboi Mondial. Acest erou a murit tot la Predeal şi este îngropat la Buşteni. În stânga titlului şade Regina Maria şi în dreapta Rege-le Carol I, personalitãţile regale cele mai relevante din istoria şi zona noastrã, în opinia autorilor. Jos, în stânga este pãrintele Ioanichie de la Schitul Sf. Ana, cel care a fost ultimul pustnic al Bucegilor.

Lângã el, scriitorul sinãian Gheorghe Nistorescu, cel care a readus dupã Revoluţie, prin cartea sa, atmosfera de odinioarã din zona

noastrã, acel aer al regalitãţii, al istoriei, al culturii. Apoi, cu pãlãrie, este nimeni altul decât Nestor Urechia, mare împãtimit al frumuseţilor din Bucegi şi un mare cronicar al vremii sale. Ul-

timul din dreapta este cel mai reprezentativ general al vânãtorilor de munte, Leonard Mociulschi, luptãtor pe Frontul de Est şi pe cel de Vest, a fost întemniţat de comunişti, bãtut şi torturat. Eliberat în 1964, a fost nevoit la bãtrâneţe el şi soţia

pentru a supravieţui sã încarce vagoane cu lemn. Marele erou a fost repus în drepturi dupã ce Charlles de Gaulle a fãcut o vizitã

în România şi a cerut imperios reabilitarea sa. A murit în anul 1979. Cenuşa sa a fost împrăștiată pe crestele Bucegilor.

Cu acest prilej vă prezint un alt erou local: Constantin Ardelea. Sigur nu ați auzit de el. Acest sinãian, nãscut într-o familie numeroasã, a fost un mare patriot. El a fost internat în lagãrulde la Buchenwald. Reuşeşte sã supravieţuiascã bombardamentelor americane şi la cerere este paraşutat în Munţii Fãgãraş pentru a lupta împotriva comuniştilor. Este prins, degradat militar şi con-damnat pentru înaltã trãdare la 15 ani închisoare. Suportã chinu-

rile închisorii de la Aiud şi în loc sã fie trimis acasã dupã ispãşirea pedepsei, comuniştii îl interneazã forţat în lagãrul de muncã de la Periprava. Înfometat şi bolnav, reuşeşte sã supravieţuiascã şi acolo pânã la Decretul de eliberare din 1964. Se va reintegra în societate, va purta mereu sechelele celor aproape 20 de ani petrecuţi în sistemul de exterminare stalinist… şi va învinge în final comunismul. Constantin Ardelea a murit tocmai în anul 2008.

Dupã Revoluţie a scris poezii şi un minunat poem dedi-cat Sinaiei, poem publicat în premierã în carte...

Cam aşa este cartea „100 DE PAŞI... ÎN TIMP…”

Record de vizitatori la Peştera Ialomiţei în Parcul Natural Bucegi

de Gabriel Adrian CIORBÃ

Peştera Ialomiţei din masivul Bucegi a fost inaugurată pe 25 iulie 2015, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei.

Peştera are o lungime de circa 1.100 de metri, dintre ca-re 450 m sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea peşterii este orientată spre est, iar gura acesteia, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 metri şi o lăţime de 16 metri. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade Celsius. Umi-

ditatea este destul de mare, între 85 şi 100%. Într-o singură săptămână, în intervalul 25 iulie-3 august,

peste 13.000 de persoane au vizitat Peştera Ialomiţei. Iată ce spunea dl. Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa: ''Vreau să vă anunţ că rezultatele sunt spectaculoase. Din data de 26 iulie până în data de 3 august am avut 11.469 de vizitatori, am încasat 84.740 de lei. În data de 25 iulie, ziua inaugurării, intrarea a fost gratuită, au venit 1.784 de vizitatori. Cred că este cea mai mare încasare pe care o are CJ ca venit propriu de la un obiectiv turistic. Sper să continuăm parcursul acesta bun''

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 6

‘’Regina Maria în amintirile Branului’’, de Emil Stoian , o lansare în perspectivă… Valeria Sanda IONIŢÃ

Scoasă de sub tipar în luna noiembrie a acestui an, lună în care inima Reginei Maria, printr-un eveniment solemn, a fost depusă la Castelul Pelișor, în Camera de Aur, cartea scrisă de Emil Stoian apare, cu atât mai mult, ca un omagiu adus unui personaj istoric de o valoare pregnantă, dar și de un firesc şi necontroversat umanism. ‘’Regina Maria în amintirile Branului” este o carte scrisă cu inima …

Pasionat de istorie, de frumosul exprimat prin cuvânt și imagine, Emil Stoian, autorul cu rădăcini adânci în pământul Branului, este, în egală măsură, și un colecționar. Iar asta se ob-servă, indubitabil, cu prisosință, în cartea pe care urmează să o lanseze în curând. Locul firesc pentru acest eveniment e, fără doar și poate Castelul Pelișor, mai ales acum, când inima Reginei Maria s-a întors în camera unde în 1938 a încetat să bată.

O ediție bilingvă, în română și engleză, ne așteaptă să descoperim amintirea, cât și fotografia, ambele depozitare de sentiment și istorie, completându-se reciproc. Pentru că gândul artistului este acesta ‘’ îmi doresc ca orice carte pe care o scriu să ajungă pe raftul bibliotecii cititorului …’’.

Referitor la ’’Regina Maria în amintirile Branului‘’, în chiar Cuvântul înainte, autorul dezvăluie intențiile sale - ‘’Contribuim, în felul acesta, în mod inedit și semnificativ la completarea și la recon-struirea imaginii și istoriei Reginei Maria a României Mari și a Țării Branului, în gene-ral. Fără amintirile unor personaje și fapte, adevărul este mai sărac, lipsit de culoare și poate ar trebui inventat’’.

Cartea începe cu un motto din ilustrul lingvist Sextil Pușcaru, tot brănean de origine. Acesta scria undeva ‘’Regiunea care o atrăgea și o încânta cel mai mult era Branul‘’, pe Regina Maria cea iubitoare de flori, milostivă și iubitoare de oameni, deopotrivă. Personajul central este descris în firescul și umanul său, fără, însă a-și pierde nimic din grandoa-re, din importanța istorică, dimpotrivă aceste valențe umane accentuând caracterul complex al unei personalități importante din istoria României.

Este, spuneam anterior, o carte scrisă cu inima, însă citi-torii vor observa că este, poate, tocmai de aceea, realmente, autentică, atât ca informație, dar și ca stil. Sunt, de pildă, infor-mații din Jurnalul lui Sextil Pușcaru, din scrierile lui Aurel Stoian, bunicul scriitorului, dar și informații de la preotul Gheorghe Ba-beș, de la sătenii Mihai Nicu și Anica lui Tudose etc. ..., căpătând aspect oral, aproape de legendă...

Pentru că (reiese din opera aceasta), în mentalul brăne-nilor, Regina Maria este nu doar un personaj istoric, ci unul care se apropie de legendă. Așa rămâne în amintirile lor . Autenticita-tea este evidentă și, referitor la stil, adaptat în sensul descris de autorul însuși ‘’la redactarea textelor, am căutat să facem o transcriere cât mai apropiată de stilul oral, specific locului, asumându-ne întregul risc și întreaga responsabilitate‘’.

În esență, în opera scriitorului Emil Stoian sunt amintiri despre Regina Maria, despre Principesa Ileana, sunt fotografii ale acestora, ale familiei regale, în special în arealul Branului, dar nu numai, care aduc un plus de culoare și informație, nu doar istori-că, ci și sentimentală, reușind să ne contureze mental imaginea unei regine iubitoare de pământ și de neam, care purta frecvent costum popular, vie în amintirile Branului, dar și în amintirile

României Mari …‘’ În glasul sfânt al clopotelor bisericilor risipite pe dealurile și văile Țării Branului, pe lemnul înnegrit al troițelor eroilor, în jocul de umbre și lumini al castelului medieval, pe aripile simfoniei de culori a florilor, în curcubeul ce preschimbă haina anotimpurilor, dar mai ales în sufletul oamenilor, augusta icoană a Reginei Maria rămâne nepieritoare ‘’ .

3 noiembrie 2015 – Reîntoarcerea unei inimi… în imagini – Castelul Pelişor, Sinaia (I) Fotografii realizate de Tiberiu LEURZEANU

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 7

Pierre Loti si Carmen Sylva Liliana Manoliu

Două suflete alese, două inimi profund omeneşti,

doi căutători neobosiţi ai unui ideal himeric, pe de-o parte, ea, acoperită de o mantie regală, Regina Elisabeta a Româ-niei, cunoscută ca poetă sub numele de “Carmen Sylva” şi, pe de altă parte, el, un visător al visurilor încântătoare: Pierre Loti. Se cuvine să amintim debutul scriitorului în revista “La Nouvelle Revue” cu idila polineziană “Le Mariage de Loti” (“Căsătoria lui Loti”) semnată de Louis-Marie-Julien Viaud. Titlul romanului consacră pseudonimul autorului, Pierre Loti, născut la Rochefort, la 14 ianuarie 1850 şi mort la Hendaye la 10 iunie 1923. Discipol îndepărtat al lui Cha-teaubriand, Pierre Loti cultivă un roman pitoresc, de factu-ră sentimentală neoromantică, în care interesul psihologic se subordonează exotismului. Gustul pentru decorul exotic susţine romanele “Fantoma orientală“, “Dezamăgitele”, “Pelerinul din Ankor”, “Doamna Crizantema” (care l-a in-spirat pe Puccini în partitura pentru “Madame Butterfly” – 1904). Trăind în aceeaşi epocă, Pierre Loti şi Carmen Sylva fuseseră destinaţi în mod fatal să se întâlnească şi să se îndrăgească. Cum s-au întâlnit? Elena Văcărescu, în acea epocă preferata domni-şoară de onoare a Reginei Elisabeta, tradusese în limba franceză un poem al acesteia, intitulat “Jehova”. Cu consimţământul Reginei, Elena Văcărescu trimi-sese un exemplar al acestei traduceri scriitorului Pierre Loti. Celebrul scriitor mulţumi traducătoarei printr-o scri-soare, precizând: “Îmi place fondul care este al Reginei şi forma care este a Dvs. Totul este încântător … unele fragmente sunt absolut sublime, surprinzătoare.” Puţin după această scrisoare, Pierre Loti trimise d-rei Văcărescu un exemplar din romanul său “Pescar în Is-landa”, cu o călduroasă dedicaţie pentru Regină şi cu rugă-mintea insistentă de a-i fi înmânată. Carmen Sylva admiră mult această carte, din capi-tolele căreia “se degajă o supremă melancolie şi care dacă încântă şi fascinează pe fiecare cititor, impresionează în mod special pe cei care au fost încercaţi de o profundă durere în viaţa lor. Trebuie să iubeşti un asemenea autor, care nu numai că ştie să descrie cu atâta talent tristeţea sufletului omenesc, idealul etern căutat, atât de rar găsit şi atât de rapid pierdut, dar el participă mai mult decât un om

obişnuit, la toate durerile şi la toate decepţiile descrise în cartea sa.” O parte din această corespondenţă a fost adunată, păstrată şi publicată de secretarul Reginei, Leopold Stern, sub titlul: “Pierre Loti şi Carmen Sylva”. După cum se ştie, Carmen Sylva a purtat toată viaţa sa imensul doliu al unicului copil pe care o moarte prema-tură l-a smuls din braţele părinteşti şi nimic nu a mai putut

înlocui vreodată această trage-die. “Eu nu sunt decât o biată mamă, care şi-a pierdut unicul copil. Pentru a-l înlocui am deve-nit mama tuturor năpăstuiţilor şi cu inimă de mamă le-am împăr-tăşit toate suferinţele lor.” Iată pentru ce “Pecheur d’Islande” nu a găsit la Carmen Sylva doar admiraţia unei artiste, dar şi sensibilitatea unei femei şi, de aceea, Regina şi-a exprimat

dorinţa de a-l cunoaşte pe Pierre Loti. Această invitaţie de a veni în România, ca oaspete al Reginei, a fost acceptată de către scriitor cu entuziasm, mai ales că, între timp, Carmen Sylva tradusese “Pecheur d’Islande” în limba germană. Loti sosi la Sinaia în toamna anului 1881. Aici avu loc prima întâlnire cu Carmen Sylva. Primele impresii ale scriitorului în momentul vizită-rii Castelului Peleş au fost notate, cu emoţie, mai târziu: “Îmi amintesc lungile galerii, covoarele moi, pano-pliile cu arme rare, scările unde doamnele de onoare tre-ceau foşnind în rochii satinate, servitorii amabili şi îndatori-tori, încăperile ce aminteau de Renaştere, totul purtându-te cu gândul la Palatul Louvre, vechiul Louvre din timpul regilor….. Sala de Muzică a Reginei, înaltă şi semiobscură, unde lumina se filtrează prin minunate vitralii, iată orga cea mare la care Regina cânta în fiecare seară. La puţină distanţă de castel, într-o poiană luminoa-să, se află o casă de vânătoare, ciudată, în stil vechi gotic, încărcată cu blănuri de urs, trofee de mistreţ şi cerb. Regina avea un cabinet de lucru retras şi misterios. Această ambianţă îţi aminteşte câteodată de castelul Fru-moasei din Pădurea Adormită, care s-a păstrat din Evul Mediu la adăpostul brazilor. Acolo era, în fiecare dimineaţă locul de întâlnire generală înainte de prânzul luat la castel.”

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 8

Tema „25”

La o intalnire a cenaclului din luna octombrie, cineva a propus revenirea la exercițiile literare pe teme date. S-a conve-nit, având în vedere că au trecut 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, au marcat esențial viața noastră și societa-tea românească. Până în prezent am primit contribuții doar de la Valeria-Sanda IONIŢÃ și de la prof. Octavia Floricică.

“25 – Clipã stai, eşti aşa frumoasã”

Valeria-Sanda IONIŢÃ De zile, de nopţi, încântate, cântate,

Bătute pe la porțile dorului, ale răului, uneori.

25 de păcate, de virtuți, De numiri și nenumiri, 25 de lepădări de sine și de apropieri de sine, tot atâtea…

25 de cântece şi descântece, De vrajbă şi de împreună, 25 de ce vrei tu… De ce vrea ea sau el…

Labirintul celor 25 de ani, de când atingem libertatea, zace în noi mahmur .

Și 25 dacă ar mai fi încă, și de 25 câte 25, iar și iar, Eu Calea nu mi-o întorc Și voi ajunge acolo unde Gândul meu, din nenăscute gânduri, Întâiul, şi-a propus…

“25 – De bello”

Valeria-Sanda IONIŢÃ Labirintul celor 25 de ani trecuți,

Labirintul vieții la 25 de ani, mai caută, În mine, cu aceeași înverșunare sticloasă, Firul Ariadnei...

Mahmur, caut ieșirea Din zidul în care m-ați zidit, nefiind Ana Și zidire nu-i...

Eu, încă, mai aștept, Eu, încă, mai fac Și lumina nu mi-o voi pierde nici în Tanathos...

Pentru că și atunci, ca și acum, Pe drumul către mine, Sunt...

„25” sau prozã cu vitraliu Valeria Sanda IONIȚĂ

De 25 de ani așteptăm, de 25 de ani sperăm și, tot de atâta timp, ne închipuim, în fiecare dimineață, că va fi altfel. Spre seară, ajungem acasă, frânți, ca să descoperim că, uite, altfel nu a fost. Încerci iar și iar să îți aperi cauze... Și cauzele sunt, de fiecare dată, altele, însă Justiția e la fel. Oarbă. Și nu e doar o gratuită figură de stil.

Te încearcă o mahmureală în fiecare dimineață, gândindu-te că, deși nu ai băut, te doare capu’ . Pentru că, uite, te-ai îmbătat iar cu apă rece. Subțire figură de stil, dar substanțială. Paradoxal... . Și, pentru că mahmureala nu îți trece, te ia din nou durerea de cap, începi să îți închipui că, azi, nu va fi la fel. Și iar pleci, iar te întorci, un cerc vicios al inutilității, al imobilității.

Ești om modern, ai învățat tot, ce se putea învăța, să fii un om modern, să scrii pe calculator, să tastezi un touch screen, să folosești cuptorul cu microunde, chestii de astea...

Dar să trăiești în acest haos, unde prieteni îți sunt, uneori, cei virtuali de pe Facebook, doar? Nu, nu îți pui întrebări. Evident. Intelectualii, scriitorii ar trebui să facă asta. Tu trebuie să trăiești, atât.

E oare suficient ? Nu te întrebi tu... Autorul? El trebuie.... 25 de ani dezlănțuiți, aprig mânați de la urmă de

ban și orgolii... E de mirare că pământul nu e decât o vie păzită de slugi necredincioase? Speranță e . Și e în Stăpân ... Ca să ieși învingător de aici, din labirintul durerii, îți tre-buie recunoașterea de sine, și mai ales, a Stăpânului, a adevăratului... Totul este cu putință, doar astfel... Pentru că viața înseamnă Da... .

Argument – de ce proză? Mă gândesc că scriitorul care alege proza nu este genul de om care să nu fie plictisit de rutina și banalul vieții. Scriind, fuge de banal, de ruti-nă.... Sau, poate, tocmai, datorită tipului psihologic aparte, în bine sau rău, plictisindu-se să trăiască epidermic, el în-cearcă ’’să refacă realitatea’’. Realitatea brută i se pare anostă și, atunci, pentru a-i da un sens și un centru, scrie... Adun cioburi, unul câte unul din cei 25 de ani trecuți, zdruncinații, neașezatii ani, în speranța că, din ele voi face cândva, vitraliu....

Boltă de toamnă spre Pelișor

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 9

Prozã: „25”

Prof. Octavia Floricică

25! Aparent inofensiv simbolic, ar putea camufla, to-tuși, o realitate esențială. Degeaba cauți în el Semnătura Absolutului în manifestările ei extrem pământene: 999 sau 666, căci, oricât l-ai înmulți sau împărți, nu ajungi nici la Dumnezeu și nici la Lucifer!

La prima vedere, îmi amintește de un roman pe care nu l-am citit, pentru că era foarte lăudat de oameni despre al căror intelect aveam serioase rezerve. Rezervele erau motivate de faptul că am fost, ca profesoară, adeptă a teo-riei eminesciene concentrată genial în versurile: E ușor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune, / Înșirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune. („Criticilor mei”) sau, poa-te, pentru că am suferit de orbirea lui Narcis, atât de inspi-rat dezvăluită de Paulo Coelho în „Alchimistul”.

Revenind la titlul romanului necitit „Ora douăzeci și cinci” (Virgil Gheorghiu), îmi dau seama că nu pot vorbi despre el. Dacă l-aș fi citit..., aș fi putut scrie acum o recen-zie. Așa...

Iată-mă ajunsă, prin înlănțuirea fals proustiană a idei-lor, în camera de taină, cubul din grotă, al orei 25, ora pă-rerilor de rău, ora târziului și a preatârziului, aflată dincolo de spațiul-timp al unei acțiuni eficiente. Intuiesc scriind, ca într-o supremă și pseudobudistă iluminare, că ora 25 deți-ne recordul în preferințele orare ale românilor. Este ora melancolic-strălucitoare a lui ce-ar fi fost, dacă ar fi putut să fie..., timpul sau netimpul în care orice român neaoș pierde conștiința granițelor realului, plutind mental în oceanul albastru-trandafiriu al tuturor posibilităților apa-rent pierdute, căci ele continuă să existe ca virtualități ce ne îmbogățesc viața.

Ora 25 este timpul secund al unei idei proaste, al unei acțiuni greșite, încheiate în trecutul celor 12 plus 12 ore măsurate repetitiv de toate pendulele universului. Deși nu apare pe cadranul acestor ceasuri care se încăpățânează să ne măsoare eternitatea în cicluri de 12, ora 25 își insinuea-ză prezența imanentă, dulce-amăruie, în fiecare dintre secundele dăruite nouă, căci noi, românii, existăm deopo-trivă în real și virtual, în viață și în visul vieții. Degeaba ne spunem cu hotărârea de a merge înainte Ce-a fost, a fost!, fiindcă imediat apare și visătorul ...dar ce ar fi putut să fie..., care ne deviază gândul de la faptă și face din noi bie-te ființe contemplative, aflate la periferia acțiunilor politice de primă scenă europeană.

M-am întrebat mereu de ce numai scriitorii, intelectu-ali refuzați de acțiune din cauza imposibilității de a decide în multitudinea de opțiuni dezvăluite de cunoaștere, sunt cei care s-au plâns de destinul pasiv al națiunii române, de lipsa apetitului românesc pentru schimbarea la față, în sensul asumării unui destin de lider, cel puțin balcanic. Și mi-am răspuns amuzată că extremele se atrag.

Ceea ce ar fi putut să fie are aceeași valoare de reali-tate pentru noi ca și ceea ce a fost, motiv pentru care ope-răm mutații mai ales asupra trecutului, viitorul rămânând cumva suspendat în nefaptă. E uimitoare capacitatea noas-tră de a ne reconstitui trecutul după necesitățile prezentu-

lui, chit că avem sau nu conștiința acestui demers. Amintiri-le noastre, care ar trebui să fie, pe anumite intervale de timp, comune, sunt diferite la modul absolut și aceasta nu pentru că am receptat diferit aceeași realitate, lucru posibil până la un punct, ci pentru că amestecăm realul cu posibi-lul, întâmplatul cu neîntâmplatul, dându-le aceeași valoare de adevăr. Pentru noi, gândul egalează fapta, așa că auzim deseori spunându-se fără ranchiună sau părere de rău: M-am gândit și eu la asta!, adică am epuizat posibilitățile, am integrat-o realității mele ca operă finită. Prin nefăptuire, nicio faptă nu rămâne nefăptuită, spune LaoTse, făcându-mă să-mi dau seama că există în firea noastră românească tendințe existențiale compatibile cu filosofiile orientale. Dincolo de ora 25 (a lui ce ar fi fost, dacă ar fi putut să fie), dincolo de pasivitatea aparentă a poporului nostru (ceea ce nu înseamnă că nu facem nimic, ci că acționăm în firea lucrurilor, în armonie cu natura interioară și exterioară, în ordinea firii), ne caracterizăm ca popor și printr-o totală indiferență față de consecințele karmice ale faptelor noas-tre. Fă binele și dă-l pe apă! spune un proverb românesc, dublu îndemn filozofic oriental, asimilat de milenii în ființa noastră națională. Din nefericire, astăzi sunt foarte mulți cei care au înce-put să creadă că neasumarea faptelor rele îi va scuti de consecințele lor. Revin la numărul 25 și deschid „Tratatul elementar de știință ocultă” al lui Papus la valoarea teosofică a numere-lor, unde, prin reducție, 25 devine 7, adică 1 (unitatea) pe nivel trei, căci, prin adunare teozofică: 7=1+2+3+4+5+6+7=28=10=1+0=1, adică 7=1. (Reducția sau scăderea teozofică constă în a reduce toate numerele for-mate din două sau mai multe cifre în numere de o singură cifră și asta adunând cifrele ce compun numărul până când nu mai rămâne decât una. Adunarea teozofică înseamnă adunarea aritmetică a tuturor cifrelor de la unitate până la numărul dat. op.cit. p. 39-40). Operațiile teozofice demon-strează faptul că toate numerele, indiferent de valoarea lor cantitativă, nu sunt decât manifestări aparent diverse ale lui 1, adică ale Unității sau Principiului Prim. Una dintre manifestările camuflate a lui 1 este 25, cu toate consecințele ce decurg din această operație de mas-care. Prin aceleași operații teozofice, numărul Fiarei, 666=6+6+6=18=1+8=9, așa cum numărul lui Dumnezeu este 999=9+9+9=27=2+7=9, cu toate consecințele ce de-curg din această operație de dezvăluire.

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 10

Vești de la prieteni din Israel

prof.Ion Floricicã De peste 10 ani, Cenaclul „Lucian Blaga” se îmbogățea,

în lunile de vară, cu o prezență poetică nu numai agreabilă, ci și, pe cât de discretă, pe atât de valoroasă. Este vorba de poeta Mioara Iarchy-Leon care, stabilită de multă vreme în Israel, îm-preună cu soțul său, Andrei, revenea în România, la reîntâlnirea periodică cu țara natală. Și, aproape firesc, pașii au îndrumat-o spre Cenaclul „Lucian Blaga”, unde a fost primită cu autentică prietenie. În vara lui 2015, vacanța la Sinaia a soților Leon a fost anulată. Andrei a avut oarecari – sperăm trecătoare – probleme de sănătate.

Dar prietenii din Israel se gândesc mereu, cu drag, la Si-naia. Zilele trecute am primit câteva poeme de la Mioara. Le oferim cu plăcere cititorilor noștri, în speranța că vor aprecia și ei discreția mărturisirii lirice, absența gesturilor patetice, stilizarea inspirată a elementelor realului, transfigurate, de regulă, în su-gestive simboluri practice.

Mulțumim, Mioara Iarchy-Leon, și la bună revedere în vara lui 2016!

CERTITUDINE Totdeauna cu tine, Ca un singur Dumnezeu, Ca un singur soare. Totdeauna tu și eu, Ca o singură vară. Totdeauna noi doi, Ca un început, Ca un sfârșit.

IMAGINAȚIE

Să fiu sâmbure! Sunt un sâmbure. M-am sădit adânc în pământ. Îmi cresc frunze – aripi. Am crescut. Sunt pom. Pomi, o mulțime de pomi, o multiplicare de pomi. Sunt pădure! Am prins rădăcini!

STRESS Pădure de liniște între cer și pământ. Murmur de frunze și iezi. Umbră și liniște. Beție și liniște și vis. Să nu mă trezesc.

MĂSLINII

Marea mugurilor sparge privirea ferestrelor. În lumea petalelor repetiții febrile, greierii au modificat Imnul primăverii. În catalogul comorilor, tablouri celebre, pomi în rame de frunze aurite. Starea speranțelor noi în sufletul măslinilor încărunțiți în așteptare...

SINAIA, VARA Arborii cresc din muguri și frunze îmbrățișate. Furnicile se plimbă prin parc, Veverițele sprințare culeg alune din mâinile copiilor. Stelele au adormit visând. Luna, stăpână pe întunericul nopții, surâde enigmatic. Mioara Iarchy-Leon

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 11

Cu dragoste, despre Sinaia şi un cartier al ei de prof. Ştefania CONSTANTINESCU

Sinaia, oraşul numit “ perla Carpaţilor”, nu are dimensi-uni mari, dar este un oraş cochet, “cu strãzi intime” cum ar spune poetul Alexandru Macedonski, “cu oameni cumsecade” care îşi închid visele în vârste şi în suflet. Sinaia este oraşul copilãriei mele. Pentru Mircea Eliade oraşul copilãriei se înscrie într-o geo-grafie sacrã. Oraşul copilãriei adunã o galerie de sentimente descoperite în primii paşi şi ani ai vieţii faţã de pãrinţi, de bunici, de prieteni, de vecini şi de toţi ceilalţi cu care relaţionez.

În oraşul copilãriei descoperi primele iubiri şi suferi la primele despãrţiri, descoperi cu inocenţã lumea şi înveţi sã fii puternic preţuindu-i pe cei din jurul tãu şi fiindu-le recunoscãtor pentru cã te-au lãsat sã înţelegi în timp cã ai fost imatur când te-ai lãsat atins de minciunã, gelozie, certuri şi acuzaţii.

Împãrţit în cartiere care poartã amprenta nevãzutã a primului cãlugãr visãtor, acestea conţin în cãrãmidã visul lui sacru şi se lasã înconjurate de construcţiile locuitorilor, etalând cu

eleganţã frumuseţea şi gustul acestora. Octavian Paler spunea cã nu putem vorbi despre noi înşine fãrã sã ne raportãm la oameni şi spaţii care ne fixeazã existenţa. Orice sinãian se raporteazã la munte şi la cartierul unde s-a nãscut.

Având ca reper spaţial şi de credinţã biserica cu hramul Sfântul Ilie, construitã prin strãdania preotului paroh Vasile Hãisan şi cu sprijinul financiar al ing. Emil Costinescu, dar şi Uzina Mecanicã Finã, acest cartier cu case de bun gust, îngrijite perma-nent, are oameni de profesii diferite, fiind dominat de linişte, de curãţenie, de bunã vecinãtate, de înţelegere. Aici a avut reşedin-ţa de varã prof. dr. Constantin Parhon, acad. Ştefan Milcu, picto-rul Radu Costinescu şi tot aici a locuit inegalabilul profesor de matematicã Adrian Ghioca. Aici au ales în present, ca loc al va-canţei, locuitori din capitalã sau din alte oraşe. Frumuseţea cãldirilor, liziera pãdurii în cromatica anotimpurilor, brazii din unele curţi, teii şi castanii care strãjuiesc strãzile întregesc aspec-tul cartierului .

În cartierul Sfântul Ilie trecutul şi prezentul coexistã în clipa când aflii cu ajutorul inimii cã destinul tãu se identificã cu destinul celorlalţi, cã viaţa şi dragostea trebuie sã aibã un Dum-nezeu al lor, înţelegând prin acest Dumnezeu bunãtate, În acest cartier am visat, am crezut în dragoste şi în oameni, m-am regãsit în tãceri şi am ţinut în palmã stropi de fericire şi de luminã din lumina lumii.

Se spune cã suntem cât dorim sã fim şi de aceea, oame-nii cartierului te îndeamnã sã-ţi construieşti propria viaţã prelu-ând puţin din poveştile lor şi adãugând la acestea iubire, speranţã şi amintiri care te vor ajuta sã priveşti cu bucurie viaţa, reconstituind trecutul prin investiţii imaginative, prin aventuri interioare şi prin reflecţie. Fiecare nou venit în cartierul meu va adduce cu el un timp nou, o poveste nouã care se va plia pe cele existente, ştiind cã legendele oraşului şi poveştile oamenilor nu existã cu adevãrat decât pentru cel care are destule resurse inte-rioare sã le retrãiascã.

Drumul de la idee la proiect de Cecilia FRÂNCU

Echipa de proiecte a Asociaţiei de Prietenie Sinaia-Athis-Mons i-a învaţat pe copii sã organizeze activitãţi şi chiar eveni-mente. Acum 5 ani, la festivitatea de închidere a proiectului “ Sã ne cunoaştem oraşul”, copiii participanţi au dorit sã se implice într-un proiect nou. De aceastã datã vor sã aleagã ei ideea de proiect, sã organizeze documentarea, sã participe la scrierea

proiectului şi la organizarea fiecãrui eveniment. Plini de entuzi-asm, fac propuneri de idei de proiect.

Oare ce poveşti nescrise putem afla din viaţa celor care au trait şi trãiesc în aceste locuri? – întreabã cineva. O doamnã le rãspunde: Cu ani în urmã, deschideam fereastra dinspre stradã ca sã aud glasuri de copii, sã-i vãd cum se joacã. Mã salutau, stãteam de vorbã, le spuneam poveşti. Acum locul lor de joacã este o parcare, nu mai auzim glasuri de copii, ci zgomote de mo-tor. Putem oare sã-i facem pe copii, pe adolescenţi, pe tineri sã se întâlneascã în locuri care sunt mai aproape de casa lor? Adicã sã facem un loc de întâlnire? Da, sã facem un “ loc de întâlnire”, au spus cu entuziasm aproape toţi. O datã stabilitã ideea de proiect, fiecare îşi imagineazã acest “Loc de Întâlnire”, fac schiţe.

Facem un plan, sã ne documentãm, să stabilim cum “dorim” sã fie acest “Loc de întâlnire”. Cu mic, cu mare, cu apara-te de fotografiat, carnete şi creioane pornim sã cutreierãm carti-erele oraşului, sã stãm de vorbã cu copii, cu pãrinţi, vârstnici, sã cãutãm locuri ce ar putea deveni “locuri de Întâlnire”.

Ne înscriem în audienţã la Departamentul Urbanism. Pentru început, ne sfãtuiesc sã solicitãm aprobarea de amenajãri pentru cel mult douã spaţii din listã. Începem sã ne interesãm de locuri amenajate pentru copii şi adolescenţi, sã ne documentãm de ce avem nevoie pentru amenajarea unui spaţiu.

De la Primãrie primim aprobarea pentru organizarea de amenajãri temporare în douã locuri: unul lângã Centrul de Pla-sament Sinaia, iar celãlalt în apropierea strãzii Horia, Cloşca şi Crişan.

De acum, împreunã cu partenerii, stabilim etapele pro-iectului, analizãm riscurile, problemele, estimãm cheltuielile. Acest proiect va dura cel puţin 2-3 ani . Va fi greu de menţinut comunicarea între partenerii proiectului şi participanţi: Centrul de Plasament Sinaia, Şcoala Generalã “Principesa Maria”, Şcoala Generalã “George Enescu”, Liceul “Mihai Cantacuzino” sunt insti-tuţii cu care am mai colaborat. Stabilim de comun acord întâlniri cu copiii şi reprezentanţi ai acestor instituţii.

Aceastã idee de proiect îi încântã pe copii, se organizeazã, se trec pe listã, aleg un reprezentant care sã ţinã legãtura cu Alin Voitescu. Scrierea proiectului este deja în faza sa finalã, facem ultimile retuşuri. Avem ultima întâlnire înainte de prezentarea proiectului Primãriei. Mai avem ceva de clarificat! – spune domnul Manea. Da, ce nume dãm acestui proiect? – întreabã Alex Axinte. Alin propune: Locul meu de întâlnire, Un loc Altfel. Da, este un loc Altfel, este locul în care putem vedea un film, cânta, sta de vorbã, asculta poveşti … Şi sta în aer liber, în acelaşi timp. Îl putem amenaja în fiecare an Altfel.

Am depus solicitarea de parteneriat pentru Primãria Si-naia, am fost în audienţã la domnul Primar, unde au participat, și reprezentanţi ai Departamentului de Proiecte pentru Tineret şi ai Departamentului Urbanism. În luna aprilie 2012 proiectul a fost depus la Primãrie. Pânã acum am realizat deja 4 etape ale proiec-tului. De fiecare datã, am simţit sprijinul copiilor şi al localnicilor care ne-au încurajat sã continuãm. Suntem recunoscãtori şi le mulţumim celor care ne-au ajutat şi ne-au tratat cu încredere şi speranţa cã vom gãsi o soluţie la acest vis.

Partenerii care s-au alãturat acestei idei sunt: Primãria Sinaia, Asociaţia Casa Arhitecţilor Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, studioBASAR, Centrul de Plasament Sinaia, Asociaţia socio-culturalã Prahova Excelsior, Centrul Cultural “Carmen Sylva”.

(prelucrări din materialele apărute în “Jurnal de CARTIER”–publicaţie a proiectului

Locul meu de întâlnire, un loc Altfel 2015)

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 12

Impresii de lectură

“ Scriitori în labirint – Eminescu, Blaga, Voiculescu, Cãrtãrescu” - de Octavia FLORICICÃ

Valeria-Sanda IONIŢÃ Dincolo de valoarea sa didactică, menționată de

autoare în chiar ‘’Cuvântul înainte’’, ’’spre folosul elevilor și, uneori, chiar al profesorilor‘’, dincolo de latura eseistică persistentă și evidentă, volumul fiind inițial de eseuri, ulte-rior transformat, în mod deliberat de doamna profesor Octavia Floricică, după cum și relatează, cartea însăși e un labirint.

E o carte inițiatică, complexă, într-un limbaj, pe alocuri, livresc, în sens bun, firește. Și conținuțul, dar și forma acestei creații au un anumit ’’standard’’, mesajul fiind receptat corect doar de la un anumit nivel în sus. ’’Scriitori în labirint’’, cu alte cuvinte, este o carte inițiatică, cu elemente și psihopedagogice, în sensul lui Adler, dar nu este, nicidecum, pentru cei neinițiați în ale culturii.

În centru, pentru că textele sunt incluse într-o uni-tate evidentă și neforțată, firească, pare să fie, de fapt, o căutare printre artiști și opere, nu doar în legătură cu cei patru amintiți în titlu. Mai sunt și alţii, români și nu numai, aflați în căutarea veșnică, acea a artistului, a omului, în genere .

La granița dintre eseu și teoria literară, dar cu im-plicații psihologice, filosofice, religioase chiar, această crea-ție este vie și se citește cu plăcere, în ciuda informațiilor abundente, care pe un scriitor leneș (există sintagma), l-ar obosi. Dar nu este o carte pentru acest tip de cititor. E pen-tru cei ce știu și vor să știe mai mult. O lucrare scrisă de un filolog, o bibliografie bogată, la fel și ideile, imaginile, în concluzie, o carte inspirată, care te și inspiră.

Există o altă sintagmă ‘’cartea de pe noptieră’’ , în care se poate încadra, fără doar și poate, dar, este cartea, în primul rând de pe birou ,,completă, deschisă, în egală măsură...”. Latura umanistă, dar și umană a autoarei-profesor, transpare, chiar de la început. După o viață în-treagă de lecturi, studiu, experiență la catedră, un profesor dedicat împărtășește iar și iar din cunoașterea sa. Un pro-fesor cu har nici nu poate fi altfel...

Nu mi-am propus să fac o prezentare, o analiză ex-haustivă a cărții, sunt de părere că ele, cărțile se citesc, nu se repovestesc de către alții. Voi spune doar că vă invit la lectura unei opere nu doar de informare, ci și de formare.

Pentru a stărni curiozitatea și interesul, voi aminti din cuprins : MOTIVUL LABIRINTULUI, MIHAI EMINESCU – ÎN CENTRUL LABIRINTULUI, LIRICA BLAGIANĂ - REFUZUL LABIRINTULUI, MOTIVUL DUBLULUI, VASILE VOICULESCU, OBSESIA LABIRINTULUI, MIRCEA CĂRTĂRESCU, METAFORA TURNULUI BABEL .

Apar motive și simboluri fundamentale în literatu-ră, LABIRINTUL, OGLINDA, DUBLUL, CENTRUL, CRUCEA ; ‘’teoria aplicată pe text’’ .

Mă voi apropia de finalul aceastei invitații la lectu-ră, printr-un motto folosit de doamna profesor, în cartea sa, din T. Todorov, ’’un text este un picnic la care autorul

aduce cuvintele, iar cititorii sensurile’’. Importanța recep-torului este subliniată și în final, ’’să acceptăm, în consecin-ță, că un simbol este încărcat energetic de o sursă, dar identitatea și semnificația lui sunt stabilite de receptor, de orizontul lui de cunoaștere’’, spune cu înțelepciune autoa-rea…

Stopați hoția pe cultură! De peste un an, parlamentarii, mobilizați de Uniunea Scrii-torilor și de alte asociații de creatori clocesc proiectul unei legi care prevede taxarea masivă a producătorilor și con-sumatorilor de cultură. Printre prevederi se află și resusci-tarea timbrului literar, o taxa anacronică, care nu se regă-sește nicăieri în lume. Ne bucurăm că oamenii de cultură au adoptat poziții ferme împotriva acestui timbru, menit să intre în bugetul unei organizații private. Iată opinia istoricu-lui și scriitorului Cristian Bădiliță. (redacția)

România este cea mai incultă ţară din UE, aşa cum ne-o arată statisticile şi realitatea. Oamenii nu-şi permit să frecventeze librăriile, sălile de concert, muzeele, teatrele. Din cauza nivelului scăzut de trai nu se poate face absolut nicio comparaţie între România şi ţările vestice. În acest context proiectul de lege privind instituirea unei taxe pe cultură este nesimţit şi aberant. Conform declaraţiilor iniţi-atorilor şi susţinătorilor proiectului, intenţia lor este de a-i proteja pe creatori. În realitate, taxa respectivă este meni-tă exclusiv susţinerii unor sindicate proletare, pline de falşi creatori. Iniţiatorii proiectului sunt activişti culturali care-şi urmăresc propriul interes: absorbţia de fonduri rezultate din truda şi inspiraţia creatorilor importanţi, vandabili, precum şi din buzunarele cititorilor.

Ca scriitor român neaparţinând niciunei secte „cul-turale” mă opun cu fermitate acestei încercări de a trans-forma hoţia în legalitate. Nu voi da niciun ban (darmite un leu) sindicatului proletar condus de N. Manolescu şi V. Vosganian, pe care l-am părăsit, cu argumente, imediat după moartea lui L. Ulici. Ca pasionat cititor şi cumpărător de carte, inclusiv românească, scumpirea presupusă de această taxă mă revoltă. Orice român inteligent şi cu bun simţ trebuie să intervină şi să-şi apere dreptul la cultură şi la demnitate. Dacă e să alegem între Manolescu-Vosganian şi un pensionar, un elev, un student pasionaţi de cultură, dar împiedicaţi să-şi trăiască pasiunea, cine poate sta o secundă pe gânduri? Pînă cînd, oameni buni, asemenea aberaţii ne vor mînca nervii şi timpul în România? Îi rog pe intelectuali să se mobilizeze şi pentru cauze importante, nu doar pentru barba lui Pleşu sau pentru chelia lui Băsescu. Stopaţi taxa nesimţită pe cultură!

Cristian Bădiliţă Scriitor, istoric al creştinismului timpuriu

Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 13

Poezii de dor și jale (romanțe la acordeon) II

Doru Cernescu Să nu uităm ce am iubit De-ar fi trecut doar câțiva ani De când nu ne-am mai întâlnit, Nu ar fi fost surprinzător Să nu uităm ce am iubit… Dar când ne-am despărțit copii, Și fiecare-n drumul său A vrut sau a putut să ia Ce-i bun, frumos sau… ce e rău Cum să nu zici că e ceva, Când ani cu zecile trecură De n-am uitat privirea ta Și tu a ochilor mei căldură! Că ne-am iubit ca doi copii, Curați în gând și în cuvinte Și nu avem ce regreta, Decât că n-am rămas așa, La fel de buni ca înainte… Mereu să plâng Dacă afară-i vreme rea, Dacă uitat de draga mea, De crudul meu amor mă frâng… Pot să nu plâng? Dacă sunt singur și mă plec În fața anilor ce trec, Ca în hrisov să îi tot strâng… Mereu să plâng? Dacă îmi pasă prea puțin De anii ce-au trecut și vin, Mă-ntreb atunci: are vreun rost Să plâng ce încă nici n-a fost? Dar tu nu vei ști Ți-am promis că-ți scriu și iată Că încerc să mă explic: Nu plâng… inima mea biată Suferă poate un pic. Dar tu nu vei ști, desigur, Îți spun că mi-e bine doar, Că nu-mi pasă de sunt singur ȘI că muza-mi are har… Iar din piept de o să-mi scape Fără vrere, un oftat, N-am să-ți spun că știu, iubito, Că și tu m-ai înșelat… Și de-ai insista zadarnic Să îmi juri … e prea târziu, Astăzi te cunosc prea bine Cum pe mine azi mă știu.

Dar ce mai contează oare, Peste lacrimi și noroi Ies sub razele de soare Albăstrele și trifoi…

De ce te-ai dus cu visurile tale Când dorul către tine iar mă cheamă M-așez pe-o piatră rece de mormânt, Și o romanță tristă-ncet îți cânt Că numai astfel vraja-ți se destramă. Și-apoi mă-ntorc în lumea mea, ca iarăși, Când dorul mă cuprinde, să revin Pe-aceeași piatră rece, să suspin Și să te plâng, neprețuit tovarăș. Dar în zadar tu ai plecat, o știu, ȘI ochii tăi acum nu vor mai plânge, Iar brațele-mi nicicând nu te-or mai strânge Și totul, vai, e rece și pustiu. De ce te-ai dus cu visurile mele, De ce-ai mai spus atunci că mă iubești, Oare tu n-ai știut ce dragă-mi ești Sau cât de mult eu am crezut în ele? Azi ce să fac… și mâine … și poimâine Și-n zilele ce înc-or mai veni, Ce să mai sper, ce rost mai am aci, Când singur sânt, mai singur ca un câine… Și dacă n-aș iubi-n zadar Dacă n-aș iubi o umbră, Dacă n-aș iubi-n zadar, Aș surâde printre lacrimi, Și aș mai spera, măcar… Dar așa, ce tristă-i viața, Când nu ai ce să mai speri, Vrei să crezi, dar ce? Și-n cine? Te vezi singur și disperi. Ca apoi când trece norul, Și iar soarele răsare, Să alungi melancolia, Sub un văl de nepăsare. Și să râzi de clipa dusă, De iubire și de dor, Și de cum făceai ca ursul, Toată ziua, mor… mor… mor…

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 14

(urmare din pag.1)

Am apreciat şi digresiunile lirice de care pomenea şi domnul Romulus Ru-san, însă există şi un mesaj adiacent şi de mare actualitate al acestui roman, dacă este un roman: Islamul la porţile Europei! Fiindcă romanul se încheie într-un fel cu asediul eşuat al Vienei. Şi acolo sunt iar pagini foarte frumoase, cu detalii istorice pe care doamna Filitti cred că le poate confirma din

plin. Documentarea este extrem de abilă şi extrem de con-

centrată, iar partea epică nu suferă atât datorită acestui exces de nume şi întâmplări. Sunt şi mici pasaje erotice destul de bine făcute, mici pasaje cu voluptăţi de lector matein. I-a ieşit o carte foarte bună domnului Popescu. Sunt plăcut surprins când mai apar asemenea cărţi. Cartea domnului Popescu e alcătuită gos-podăreşte, temeinic şi se poate citi aşa cum am bea încet, încet un pahar de vin bun şi vechi.

Aspectul literar al cărţii, aş zice eu, e de cea mai înaltă înălţime şi poate face faţă oricăror pretenţii literare.” Georgeta Filitti – istoric şi scriitor.

“Nu am de gând să fac un tablou istoric, pentru că atunci nimeni nu o să încerce să cumpere cartea.

Este o carte absolut fermecătoare şi singurul, singurul ei păcat este că nu poate fi povestită. Nu ai cum să povesteşti o asemenea minune. O citeşti, o reciteşti şi de fapt te încântă. Te încântă pentru că nu ştiu dacă datorită meseriei dumneavoastră sau talentului extraordinar de scriitor, nu numai că e o descriere extraordinară a acestei lumi care mişună din Orient în Europa, dar o vezi, îi vezi culorile, îi simţi mirosurile, aromele. Oamenii când se îmbrăţişează în acestă carte, e vorba de o veneţiană – veneţienele nu le poţi vedea decât femei splendide – cu un sul-tan, îi vezi, îi simţi. Parcă tu eşti veneţiana sau respectiv sultanul. Este această artă extraordinară a unui scriitor, mărturisesc cu umilinţă, abia acum descoperit graţie editurii cu care colaborez foarte bine.

Vă mai avertizez că punând mâna pe această carte nu o lăsaţi din mână. Vreţi să vedeţi ce se întâmplă.

Povestea aceasta a premoniţiei aproape a generat o şcoală, şi poate că romanul cel mai ilustru în acest domeniu ră-mâne “Papucii Sfântului Petru”, al lui Morris West, care cu ani în urmă a prevăzut, a fost convins că pe tronul Sfântului Petru se va ridica un Papă din Est: părintele Wojtyla. Iată acelaşi lucru. Istori-cul trebuie să vorbească şi să spună că nimic nu e nou în lume, că istoria este ciclică şi că ce s-a întâmplat atunci între cruciada de la 1204 şi asediul neizbutit al Vienei, se repetă. Personajele sunt însă atât de dinamice, atât de interesante, această îngemănare între real şi imaginar. Cartea e populată de vrăjitoare. Ştiţi, toate au ochi de chihlimbar, toate au ochi galbeni. Parcă le vezi. Aceas-tă culoare extraordinară sigur că este potenţată de ceva. Docto-rul a avut o excelentă colaborare cu un designer. Un om care i-a stat alături, i-a făcut coperta, care i-a ilustrat această carte. Şi stai şi te întrebi: e Hieronymus Bosch? Nu! Sunt romanele picareşti?

Nu! Este ilustraţie contemporană? Nu! E ceva din toate acestea. Este ceva original, încât cred că această carte ar trebui să fie socotită unul din best-seller-urile din sesiunea actuală de lansări ale cărţilor de la târg”. Perspectiva autorului Alessandro Bausmerth

Un reper important îl reprezintă jubileul de 500 de ani de la naşterea reformei protestante - un eveniment mult aştep-tat al anului 2017. O jumătate de mileniu reprezintă o perioadă suficient de lungă pentru ca ideile acestei mişcări reformatoare să fie consolidate sau pentru a se eroda.

Dintre personalităţile acestui fenomen l-am remarcat pe Martin Luther, care este perceput ca o figura contradictorie a timpului său. El îşi schimbă vocaţia de jurist, în cea de călugăr şi apoi în profesor de teologie al bisericii catolice. Din analizarea evenimentelor vremii, a mişcărilor sociale care le-au însoţit, pre-cum şi a aptitudinilor filologice ale lui Martin Luther, am ajuns la concluzii diferite faţă de cele vehiculate până în prezent.

O altă premiză pe care m-am bazat se referă la faptul că lumea Orientului Mijlociu este învăluită de mister. Lipsa unor date istorice cu privire la cauzele războaielor religioase, m-au determinat ca în procesul de documentare să vizitez diferite locuri pe care am încercat să le prezint cât mai realist posibil. Elementele de conflict religios nu au creat nici în trecut, dar nici în prezent un climat favorabil cunoaşterii acelei lumi.

Toate aceste aspecte le-am considerat a fi un mesaj ce trebuie decodificat. Personalităţile timpului sunt prezentate în complexitatea lor, imaginate cu puterea minţii şi le-am întruchi-pat cum ar putea exista şi acum.

Astfel am ajuns la concluzia că cel mai bun titlul al ro-manului este: “Haos” - un cuvânt palpitant ce caracterizează vremurile pe care le trăim. Pentru că trăim o epocă instabilă! Dar vă asigur că nu are nicio legătură cu haosul evident, sau posibil din lumea aceasta, nici cu haosul creat de refugiaţii din ţările europene sau cu ultimele evenimente. Culorile vii de pe copertă, ce reprezintă steagul Republicii Franceze, sunt pur întâmplătoa-re. Coperta și ilustrațiiile aparțin unuia din cei mai buni graficieni

din Româ-nia, Walter Riess. Cartea se numeste “Haos” ca un antipod al ordinii perfecte. Echilibru care brusc poate să devină haos. Dar e mai mult decât atât! A consem-

nat Clau-diu Istrate

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 15

Măriile Lor, visătorii

Florin Iaru, poet si jurnalist Dacă, peste ani, va dori cineva să facă o istorie in-

formală a tîrgurilor de carte din România, cred că se va lovi de una din cele mai imposibile și paradoxale situații cu putință. Un public mic, mic, nu mai mult de 1% din popula-ție, cu posibilități materiale reduse, face posibilă existența unei industrii de carte cu cel mai mare număr de titluri pe an din Europa de Est. Nu e propagandă, e adevărul gol go-luț. Numai că, în loc să ne umflăm în pene pentru bogăția editorială, ar trebui să cădem nițel pe gînduri. De ce? Bogă-ția asta aduce după ea un dezastru invizibil publicului și, pentru editurile de calibru mic (calibru care nu are nici o legătură cu valoarea), de multe ori, ruina. Cum zicea croni-carul: „Pe dinafară pom înflorit, pe dinăuntru lac împuțit.” Pe scurt, aceeași Românie are și cel mai mic număr de cărți vîndute, din aceeași Europă de Est. Acesta e paradoxul dramatic al cărților. Vreau să spun cu asta că am o admira-ție necondiționată pentru editori.

În planurile economice pe care și le fac, prețul căr-ții trebuie ținut în balanță cu cheltuielile de producție, cu tirajul preliminat, cu procentele difuzorilor. De multe ori, o carte iese în pagubă, pentru că editorul plătește tiparul și taxele, își plătește angajații și (eventual) autorul, cu ochii la Măria Sa, Publicul. Dacă publicul nu cumpără, omul nostru rămîne cu ochii în soare. Cartea nevîndută moare și îl trage după ea pe nefericitul care i-a dat drumul în lume. Tirajul unei cărți editate în România se zbate între 1000 și 2000 de exemplare. Excepțiile sînt rare și provin exclusiv de la com-paniile mari, dispuse și capabile să promoveze. Tirajele care ne fac să visăm sar rareori de 10.000 de exemplare.

Tanda pe manda, la statutul și populația României, un tiraj ar trebui să înceapă de la 5000. Iar ceea ce numim succes musai ar atinge suta de mii. Asta ar însemna nițică liniște pe frontul de vest. Acolo unde editorii, tipografii și librarii ar cunoaște mai puțin frica zilei de mîine. Iar autorul ar înceta brusc să pară un milog ciudat, care se îndeletni-cește cu o meserie inutilă.

Cum spuneam, tocmai de aceea îi admir pe micii editori. Ei sînt cei care își riscă viața pentru un vis mare cît o certitudine. Ei cred în cărțile lor. Deși tot ei știu că vor rămîne datori la tipografie, la stat și (eventual) la autor. De aceea avem atîtea titluri. Odată întors înfrînt de pe cîmpul de luptă, editorul se apucă din nou de lucru. Și iar. Și iar. E cea mai frumoasă neodihnă. Și o reverență în fața publicu-lui constant, ăla mic și care suflă greu, care citește, cumpă-ră, de cele mai multe ori scociorîndu-se prin buzunare, pentru a ține în viață cartea. Mulțimea titlurilor întunecă mințile cititorului. Simte niște sudori reci, îl ia cu amețeală. Fără cartea aia nu poate trăi. Dar nici fără cealaltă. El e pandantul editorului nebun. Doi nebuni țin în spate o civili-zație care s-ar nărui fără litere și înțelesuri.

Nu e vesel ce spun. Dar e dătător de speranță. În Sodoma și Gomora capitalismuluisălbatic și românesc, ur-gia nu se poate declanșa, pentru că niște pîrliți, trufași în umilințalor, cu o armă de hîrtie, amînă sfîrșitul lumii.

Trezirea din moleșeală Silviu Lupescu,

Directorul editurilor Polirom și Cartea Românească De două ori pe an, primăvara și toamna, viața

noastră editorială pare a se trezi dinmoleșeală – la Gau-deamus și Bookfest. Televiziunile invită editorii la talk-show-uri și mimează interesul pentru cărți. Radio România Cultural își continuă strădania dea informa decent, așa cum face de ani și ani. TVR Cultural nu mai avem. S-a închis. Puținele cotidiene care au pagini de cultură trimit vreun gazetar să ia pulsul târgului înainte de plecarea în week-end. Miercuri și joi, în primele două zile, sălile la Romexpo sunt pustii. Doar o mână de fanatici rătăcesc printre stan-duri. În ultimele zile însă e foială, un puhoi de vizitatori, lansări, interviuri, autografe, politicieni și politruci etc. etc. E clar:există interes. De două ori pe an. Apar cu acest prilej și editurile mici. Unele sur-prind. Chiar și edituri din provincie,grupate câte două sau trei, ca să închirieze un stand de câțiva metri pătrați, ceva maimare decât un compartiment de tren. Cărțile lor nu le vezi altfel prin București, alungatefiind de rabatul comerci-al oneros ce trebuie cedat spre a fi expuse în librăriile„cu moț” sau vândute pe site-urile interesate mai curând de parfumuri și papuci, decâtde cărți. La Gaudeamus și Bookfest însă, poți să le vezi.Editorii se plâng: nu prea mai sunt cititori, vânzările scad, tirajele scad la fel. Cumpărătoriise plâng: cărțile sunt prea scumpe, salariile mici. Autorii se plâng: editorii plătescprost și țin tirajele „la secret”. Câțiva jurnaliștii punctează decisiv: cartea e peducă – un an, doi și halt! La urma-urmei, la ce bun atâta citit? Literatura? Un moft!

Pe măsură ce zilele târgului de carte trec, editorii își numără seară de seară banii dinvânzări. Inevitabil, sunt puțini. Mai puțini decât anul trecut. Poate sâmbătă…

Sau în ultima zi… Mai scad din preț, doar-doar nu se vor duce cu cărțile înapoi. Bine măcar căla anul va scă-dea TVA și vor avea „de dat la stat” mai puțin. Asta dacă guvernul nu vamodifica a mia oară codul fiscal, căci buge-tul, se știe, e sărac și cu deficit.

Pe bloguri, găsești comentarii fel de fel. Poți afla că, da, sunt și noutăți, nu doar aceleașicărți din anii trecuți. Cam puține totuși, machere. Și parcă mai lipsește ceva. ÎnFranța, larentréeaduce sute de romane noi, pe când aici… efâs! De mal en pis.

Vizitatorii își fac liste cu cărțile pe care și le-ar dori. Își numără banii din buzunarși ei, ca să vadă pentru câte le-ar ajunge de cumpărat. Oricum, amână pentru ultima zi,când e îmbulzeala mare, dar și reducerile sunt mai mari. În plus, sâmbătă și duminicălansările curg. Târgul de carte devine viu, iar viața noastră editorială pare foartevioaieîn ultimele zile de târg.

Dar asta se întâmplă doar de două ori pe an. Grupaj realizat de Claudiu Istrate

Târgul de carte Gaudeamus si Salonul de carte Bookfest sunt cele două evenimente majore expoziționale ale cărții

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 16

INFO ASPE

Ne face o deosebită plăcere să anunțăm că maestrul Dinu Grigo-rescu, binecunoscut dramaturg, poet, jurnalist și critic teatral, a mai obținut încă un premiu, acela al USR, filiala București. Este vorba de Premiul Opera Omnia, pentru dramaturgie, același obținut de Ecaterina Oproiu. Iată și premiile, așa cum au fost

anunțate de presă.

Premiile Filialelor București ale Uniunii Scriitorilor (Luceafărul de dimineață. Noiembrie, 2015)

Premiul Filialei Bucureşti − Poezie a USR pentru Cartea Anului 2014:

Eugenia Ţarălungă, pentru volumul Rabatabil la cerere, Ed. Tracus Arte

Premiul Filialei Bucureşti − Poezie a USR pentru Cartea de Debut a Anului 2014:

Alina Naiu

Premiul Filialei Bucureşti − Proză a USR pentru Cartea Anului 2014:

Ioan Groşan, pentru volumul Lumea ca literatură. Amintiri, Ed. Polirom

Premiul Opera Omnia pe anul 2014 al Filialei Bucureşti − Proză a USR: Ioan Lazu

Premiul Filialei Bucureşti − Dramaturgie a USR pentru Car-tea Anului 2014:

Mircea M. Ionescu, pentru volumul Monolog în doi cu moartea la uşă, Ed. Tracus Arte

Premiul Opera Omnia pe anul 2014 al Filialei Bucureşti – Dramaturgie: Ecaterina Oproiu; Dinu Grigorescu

Premiul Filialei Bucureşti − Critică, eseistică, istorie lite-rară a USR pentru Cartea Anului 2014:

Mihai Zamfir, pentru volumul Tropice surâzătoare, Ed. Cartea Românească

Premiul Opera Omnia pe anul 2014 Filialei Bucureşti Cri-tică, eseistică, istorie literară: Alex. Ştefănescu

Premiul Filialei Bucureşti − Traduceri literare a USR pen-tru Cartea Anului 2014:

Constantin Geambaşu, pentru traducerea volumului Secolul meu. Confesiunea unui intelectual european.

Convorbiri cu CzeslawMiloszde Aleksander Wat, Ed. Humanitas

Premiul Filialei Bucureşti − Literatură pentru copii şi ti-neret a USR pentru Cartea Anului 2014:

Romulus Lal, pentru volumul Sub Iatagan

Premiul Opera Omnia pe anul 2014 al Filialei Bucureşti − Literatură pentru copii şi tineret a USR:

Gheorghe Zarafu; Petru Demetru Popescu

Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Uniunea Scriitorilor din România au acordat

PREMIUL OPERA OMNIA AL FILIALELOR BUCUREŞTI ALE USR PE ANUL 2014 Domnului Barbu Cioculescu

(Luceafărul de dimineață. Noiembrie, 2015)

TripAdvizor: Castelul Peleş – locul I în top 10 al celor mai interesante obiective turistice din România

de Marius BRATOSIN

TripAdvisor, una dintre cele mai puternice publica-ții turistice la nivel mondial, a realizat un TOP 10 al celor mai interesante obiective turistice din România. Castelul Peleș din Sinaia se află pe locul I, urmat de Cetatea de la Alba-Iulia, Mânăstirea Sucevița și Piața Mare din Sibiu.

Lista completã a clasamentului Top 10 Landmarks - Romania:

1) Castelul Peleş, Sinaia, România ;

2) Cetatea de la Alba Iulia, Alba Iulia, România ;

3) Mânăstirea Suceviţa, Suceava, România ;

4) Piaţa Mare, Sibiu, România;

5) Mânăstirea Bârsana, Sighetul Marmaţiei, Româ-nia;

6) Biserica Stavrapoleos, Bucureşti, România;

7) Ateneul Român, Bucureşti, România ;

8) Piaţa Sfatului, Braşov, România ;

9) Mânãstirea Voroneţ, Gura Humorului, România ;

10) Biserica celor Trei Ierarhi, Iaşi, România.

***

( SINAIA – toamna )

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 17

ASPE, propunere de parteneriat

Asociația Socio-culturală Prahova Excelsior, care a

împlinit 10 ani de la înființare, (prezentare anexată), doreș-te ca în următoarea perioadă să se implice și mai mult în viața comunității sinăiene, sens în care propune autorități-lor locale un parteneriat pe cinci ani (2016-2020) ce va avea în vedere obiective, programe, demersuri, evenimen-te, forme de sprijin și cooperare, acțiuni etc., pe următoa-rele coordonate:

I. Identificarea programelor și proiectelor inițiate anual de Consiliul local și Primăria Sinaia, la care ASPE

poate fi partener, susținător etc. („Sinaia Forever”, „Verde Crud”, „Suflet de copil” etc.)

II. Nominalizarea proiectelor ASPE și ale Cenaclului Literar „Lucian Blaga”, pe care Consiliul local și Primăria Sinaia doresc și pot să le sprijine financiar, logistic, moral etc.,

din următoarele domenii: Proiecte editoriale:

1. Realizarea și editarea „Monografiei orașului Sinaia” (până în 2019)

2. Sprijin pentru editarea și tipărirea revistei „Sinaia Excelsior”(apariție lunară)

3. Sprijin pentru editarea și tipărirea unui volum de creații literare (anual)

Proiecte culturale:

Din 2016 1. „Festivalul cultural al comunităților etnice din Ro-

mânia. Salonul de carte, muzică și tradiții” (anual, în august)

2. Secțiunea culturală a orașelor înfrățite cu Sinaia (la Festivalul „Sinaia Forever”)

3. Tabăra de teatru pentru liceeni (iulie-august) 4. Atelierul de cultură, educație și interpretare teatra-

lă „Dinu Grigorescu” (la CCCS) 5. Atelierul de cultură și educație cinematografică

„Nicolae-Paul Mihail” (la CCCS) 6. Centrul de creativitate culturală și artistică (la

SGGE) 7. Centrul de jurnalism școlar și fotografie „Diana So-

rescu”(la CMC) 8. Premiile pentru promovarea culturii scrise “Badea

Cârțan” (ianuarie, la Casino)

Din 2017 1. Festivalul internaţional al tradițiilor, artei culinare

și ospitalitătii 2. Salonul cărții și filmului de turism, vacanță și agre-

ment 3. Salonul cărții, filmului și teatrului cu tematică poli-

țistă 4. Salonul cărții și filmului de sport, natură și sănătate

Din 2018 1. Festivalul internațional de folclor „Ultimii rapsozi” 2. Salonul de carte românească 3. Salonul Național al cenaclurilor și revistelor litera-

re

4. Salonul Național de film și fotografie „ Omul, me-diul, natura”

Proiecte privind formarea, educația: 1. Înființarea Centrului Comunitar de Învățare Per-

manentă Proiecte cu implicare internațională

1. Identificarea asociațiilor din orașele înfrățite cu Si-naia ce au preocupări similare cu ASPE, precum și realizarea de proiecte comune

2. Expediția culturală „Pe urmele lui Badea Cârțan” (Sinaia-Roma și retur)

III. Sprijin din partea primăriei pentru: 1. Funcționarea Cenaclului literar Lucian Blaga sub

egida Centrului Cultural Carmen Sylva. Centrul va asigura o minimă bugetare și desfășurarea ședin-țelor cenaclului (bilunar, sâmbăta de la ora 11.00, într-o sală a Muzeului Orașului)

2. Acordarea unui sediu pentru ASPE.(Sugestie: fosta Sală de Consiliu poate fi utilizată drept Casa ONG-urilor din Sinaia)

IV. Prevederi metodologice 1. Acordul va cuprinde Calendarul evenimentelor

marcante (spre exemplu, în 2018 se marchează Centenarul Marii Uniri)

2. Acordul va cuprinde anual un act adițional, cu ob-iectivele, proiectele, evenimentele, aniversările principale

3. Acordul va cuprinde evaluarea anuală a parteneria-tului, în ședinta Consiliului local

V. Baza legală a solicitării sprijinului financiar:

Legea nr.186/2003 privind promovarea și sprijini-rea culturii scrise (extras anexat)

Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pen-tru activitati(extras anexat)

OUG nr.58/2014 (extras anexat) VI. Foaia de parcurs pentru concretizarea

acordului de parteneriat:

noiembrie: Intâlniri de lucru cu comisiile consiliului, staff-ul primăriei)

decembrie: Elaborarea proiectului de parteneriat

decembrie: Definitivarea acordului de parteneriat

decembrie: Semnarea parteneriatului și cuprinde-rea în proiectul de buget al Primăriei sau structuri-lor subordonate/ coordonate pe anul 2016 a sume-lor identificate ca sprijin financiar

Ne manifestăm toată disponibilitatea pentru dialog pe temele propuse și pentru găsirea soluțiilor adecvate unui parteneriat de lungă durată. Cu stimă, Președinte ASPE Claudiu Istrate Președinte de onoare ASPE Mariana Cojoc-Wisernig

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 18

Sinaia, oraș cultural și creativ”

Sinaia câștigă premiul Orașul reciclării 2015

de Gabriel Adrian CIORBĂ

Astãzi, 8 octombrie 2015, prin reprezentanţii Eco-Rom,

oraşul Sinaia a primit un titlu important care îl poziţioneazã pe

primul loc în România ca oraş al reciclãrii. Concret, Sinaia deţine

cel mai performant sistem de colectare separatã a deşeurilor de

ambalaje de la noi din ţarã.

Competiţia s-a desfãşurat în perioada 1 ianuarie-30 iu-

nie 2015 şi au participat 46 de municipii şi oraşe. A fost

organizatã de Eco-Rom Ambalaje şi s-a aflat sub patronajul Comi-

siei de Mediu şi Echilibru Ecologic a Camerei Deputaţilor şi al

Ministerului Mediului.

Prin implicarea cetãţenilor, a operatorului de salubritate

SC Grup Salubrizare Urbanã SA, a Primãriei şi a Eco-Rom Amba-

laje, s-au colectat la Sinaia 72.240 kg de deşeuri de ambalaje,

dintre care: 9.460 kg de plastic, 32.740 kg de hârtie/carton,

30.040 kg de sticlã. Localnicii şi nu numai ei, au avut la dispoziţie

80 de containere colorate pentru separarea deşeurilor.

Sinaia a primit nu doar titlul de cel mai curat oraş ci şi

suma de 12.000 euro, premiul pentru locul I. Cu aceşti bani se va

amenaja un Parc Tematic, piesele de mobilier fiind din materiale

reciclabile.

De altfel, „Perla Carpatilor” este implicatã în aceastã

campanie organizatã de Eco-Rom încã din anul 2012. Încet, cu

rãbdare, prin diferite acţiuni de conştientizare s-a reuşit ca la

Sinaia sã se mai urce o treaptã pe scara civilizaţiei. Mã gândesc

oare în ce an aceastã colectare selectivã va pãtrunde prin toate

colturile României?! :)

Dacã nu mã înşel, Sinaia este singurul oraş care colecteazã selec-

tiv şi în mod evident deşeurile de pe Valea Prahovei. Cu aceastã

ocazie, ţin sã subliniez şi buna organizare şi eficientã celor de la

Comprest Buşteni. În privinţa ridicãrii deşeurilor cele douã

localitãţi, Sinaia şi Buşteni stau foarte bine. Probabil, zic şi eu,

dupã ani şi ani, staţiunile de pe Valea Prahovei se vor promova

într-un tot unitar…

Cam aceasta a fost povestea unui oraş civilizat, din nou o ţarã

întreagã are atenţia captatã spre aceste locuri mirifice de la poa-

lele Bucegilor… fiecare astfel de acţiune ajutã la promovarea şi

dezvoltarea turismului, conştientizeazã şi educã oamenii.

Dezvoltarea urbană inteligentă Solutiile optime, dar si exemplele de bune practici in privinta utilizarii resurselor europene pe baza Politicii regionale si de coeziune 2014-2020 au constituit temele de baza ale Conferintei internationale organizate la Alba Iulia in zilele de 11-12 noiem-brie 2015, cu tematica ”Dezvoltarea Urbana Inteligenta” In ca-drul celor cinci sectiuni de lucru au fost dezbatute aspecte impor-tante privind cele mai bune solutii de dezvoltare urbana inteli-genta. Din partea DG Regio, domnul Koen Delanghe a subliniat ca, in perioada de programare 2014-2020, prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene, statele membre vor beneficia de un sprijin important pentru a realiza investitii directionate spre dezvoltarea economica, crearea de locuri de munca si eficienta energetica, astfel incat sa contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei EUROPA 2020. Pe de alta parte, doamna Andreea Strachinescu, Sefa de Unitate in cadrul DG Energy a precizat ca este foarte importanta abordarea integrata a problemelor de la nivelul unui oras, cu accent pe competitivitatea energetica si pe aproviziona-rea fluenta cu energie, tinand cont si de eficientizarea consumu-rilor, deoarece majoritatea consumatorilor, dar si cei mai mari, dintr-un anumit areal, se regasesc in mediul urban. O parte importantă a manifestarii a fost dedicata dezbaterilor privind identificarea solutiilor inteligente pentru eficienta ener-getica a oraselor, prin Planurile de Actiune pentru Energie Dura-bila (PAED), dar si prin prisma contractelor de performanta ener-getica, pentru eficientizarea consumurilor in cladiri si pentru iluminatul public. S-a discutat despre Strategia Nationala privind Schimbarile Climatice si implicatiile acesteia pentru dezvoltarea urbana, dar si despre modul cum este abordata eficienta energe-tica in orasele mici si mijlocii din Thuringia. In plus, un punct distinct a fost cel referitor la crearea si functionarea in Regiunea Centru a primului observator energetic din Romania, instrument important in sprijinul APL pentru realizarea PAED, derulat prin proiectul ”Observatorul ANERGO” al Agentiei Locale a Energiei Alba. In paralel, au fost dezbatute teme privind valorificarea durabila a patrimoniului istoric si cultural, cu exemplificari de la nivelul municipalitatilor din Sibiu, Sfantu Gheorghe, Alba Iulia si Rasnov. Prezentarile romanesti au fost conexate cu experienta germana sau maghiara in domeniul industrializarii oraselor si al dezvoltarii urbane. Despre SMART City, sau despre principiile de dezvoltare urbana durabila, prin valorificarea inteligenta a patrimoniului cultural si istoric, au conferentiat inclusiv reprezentanti ai Ordi-nului arhitectilor din Romania, respectiv dl. Conf. univ. dr. Gabri-el Pascariu – Universitatea de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti. Chiar daca temele discutate timp de doua zile de cei peste 220 de participanti la Conferinta organizata de ADR Centru ar putea parea prea stiintifice pentru publicul larg, analiza lor si crearea legaturilor intre proiectele care vor fi pregatite de administratia publica locala este foarte importanta, deoarece in acest fel se raspunde cerintelor europene privind dezvoltarea pe principii bine planificate si in concordanta cu Strategiile elaborate, astfel incat cetatenii sa observe imediat cresterea calitatii vietii si sa beneficieze cat mai usor de rezultatul acestor initiative publice.

(documentar ASPE)

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 19

Primele asociaţii şi cluburi de turism şi sufletiştii lor

Primele încercări de a organiza activitatea turistică în ţara noastră datează încă din secolul XIX. Din iniţiativa privată au aparut o serie de asociaţii, organizaţii sau societăţi, cluburi etc., care desfăşurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, cautând să atragă în mişcarea turistică şi păturile sociale cu posibilităţi de a sponso-riza amenajarea unor obiective de bază materială turistică. Asociaţiile şi organizaţiile de turism din România şi-au desfăşurat activitatea înainte de primul război mondial şi în perioada celor două războaie. Preocupa-rea acestor asociaţii s-a îndreptat spre construirea de cabane şi case de adăpost în munţi, spre amenajări de drumuri, poteci, marcaje, precum şi spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, de almanahuri, ghiduri, hărti etc.

În 1873 se formează la Braşov Asociaţia Alpină a Transilvaniei (SiebenburgischeAlpenVerein in Kronstadt), având ca scop cercetarea Carpaţilor, ameliorarea căilor de comunicaţie şi de acces, organizarea de excursii în zonele montane.

Apoi, în 1875, ia fiinţă la Bucureşti Societatea Geografică Ro-mână, ale cărei principale realizări au fost: "Buletinul Societăţii Geografi-ce Române" (1876-1943), care a publicat şi numeroase descrieri de călătorie, expediţii geografice, turism, precum şi "Marele dicţionar geo-grafic al României" (1898-1902), cu un bogat material informativ. A urmat Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor (ErdelyKarpat Turista Egyesulet), cea mai veche asociaţie a turiştilor maghiari din Transilvania, fondata în 1891 la Cluj, iar în 1892, a fost înfiinţată prima organizaţie turistică din Banat, care s-a numit Societatea Carpatină Bănăţeană.

În Transilvania, printre organizaţiile turistice private, o activitate remarcabilă a desfăşurat Asociaţia (continuar pag.21) Carpatină Transilvania (SiebenburgischeKarpathenVerein - S.K.V.), fondată în 1880, cu sediul la Sibiu. Aceasta îşi propunea ca obiectiv cultivarea spiritului turistic, făcând cunoscute şi accesibile populaţiei orăşeneşti frumuseţile naturale ale Carpaţilor. Activitatea asociaţiei s-a orientat spre munţii Făgăraşului, Cibinului, Sebeşului, lărgindu-se treptat şi spre Piatra Craiului, Bucegi, Parâng, Căliman şi Rodna.

În 1893, la Sinaia, se înfiinţează Societatea Carpatină Sinaia, cea mai veche formă de turism organizat din vechea Românie, fondată de istoricul V. A. Urechia, omul politic Tache Ionescu, arhimandritul Nifon al Sinaiei şi de alţi iubitori ai muntelui. Aici şi-au facut ucenicia viitorii animatori ai turismului românesc: Nicolae Bogdan, Mihai-Gold Haret, fraţii Alceu şi Nestor Urechia, Bucura Dumbravă etc. Realizări: amenajarea potecii de pe Valea Jepilor-Bucegi (1895); amenajarea peşterii Ialomiţei (1897); cele mai vechi case de adăpost cu paznic, din Bucegi: Casa Omul (1908-1913) şi Casa Caraiman (1907-1916). Socie-tatea Carpatină Sinaia şi-a încetat activitatea în anul 1913.

Societatea Turiştilor Români (1903-1916) a avut ca membri personalităţi ale vieţii culturale şi politice din acea vreme: Gheorghe Munteanu-Murgoci, Ludovic Mrazec, Simion Mehedinţi, Alexandru Tzigara-Samurcaş, Grigore Antipa, Alexandru Vlahuţă, P. P. Carp, I. I. C. Brătianu, dr. I. Cantacuzino, Tache Ionescu, Ion Pillat, P. Ştirbei, Spiru Haret, Alexandru Davilla etc. Urmând exemplul S.K.V. (Societatea Car-patină Transilvaneană) membrii din comitetul de conducere al S.T.R. au înfiinţat secţiuni în localităţile de pe întregul teritoriu al ţării - Iaşi, Turnu Severin, Ploieşti, Tg. Jiu, Bacău, Câmpulung Muscel. Cele mai importan-te realizări: construcţia casei "Grindu" din Piatra Craiului, a unei cabane pe muntele Negoiu şi publicarea unui anuar. Această societate a consti-tuit prima pepinieră de turişti iubitori ai muntelui: Nicolae Bogdan, dr. Alceu Urechia, Bucura Dumbravă, Mihai Haret, Emanoil Bucuţa şi alţii, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asociaţii după război - Hanul Drume-ţilor, cu scopul de a organiza şi dezvolta "turismul pe jos" sau "drumeţia" - singura în măsură să fie accesibilă tuturor păturilor sociale. Societate pe acţiuni înfiinţată în 1921, Hanul Drumeţilor a ridicat în 1923 Cabana Peştera, la poalele muntelui Cocora, în imediata apropiere a Cheilor şi Peşterii Ialomiţei.

În anul 1926 a luat fiinţă societatea Turing-Clubul Romaniei (T.C.R.), preluând patrimoniul Hanului Drumeţilor şi adoptând, încă de la constituire, sloganul: "Prin turism la cunoaşterea şi iubirea României".

T.C.R. a cunoscut o dezvoltare intensă, mai ales după anul 1925 când, prin înglobarea treptată şi a altor asociaţii de turism din Muntenia şi prin aderarea de numeroşi membri, Turing-

(continuare pag.23) Clubul României a devenit cea mai puternică asociaţie de turism din ţară.

Activitatea ei s-a extins şi în Transilvania, unde activa cunoscu-ta asociaţie de turism Frăţia Munteană, întemeiată la Cluj, în 1921, de renumitul speolog Emil Racoviţă, cu scopul de a cultiva dragostea pentru natura salbatică a munţilor şi de a organiza excursii în masivele muntoa-se. Asociaţia Frăţia Munteană a fost înglobată în anul 1935 în Turing-Clubul României, în cadrul căruia au luat fiinţă o serie de secţiuni: Munţii Apuseni, Retezatul (1933) cu sediul la Deva, Maramureş (1934) cu sediul la Sighet, Arad (1936) cu sediul la Arad, Satu Mare (1936), Munţii Făgăraş (1938) cu sediul la Sibiu, Secţiunea Alpină a Bucegilor (1938) cu sediul la Sinaia.

În preocupările T.C.R. intrau organizarea de excursii colective, cursuri şi competiţii de schi, conferinţe de propagandă turistică, serbări, amenajări de drumuri şi poteci turistice - dintre care două treimi în Munţii Transilvaniei - construcţia de case de adăpost cu precădere în zonele muntoase izolate (Bucegi - 2; Garbova - 1; Cristianu Mare - 1; Retezat şi Vâlcan - 4; Munţii Apuseni - 5; Ţara Oaşului - 1; Maramureş - 1; Rarău - 1).

Tradiţia turismului montan în România a fost continuată şi sus-ţinută şi de către alte grupări turistice: Asociaţia "Prietenii Naturii", înfiinţată în 1919, care a avut 15 filiale pe tot cuprinsul ţării, dizolvată în 1924; Asociaţia Drumeţilor din Munţii Înalti ai României (A.D.M.I.R.), fondată în 1929, şi-a desfăşurat activitatea în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Făgaraşului, Iezer-Păpuşa, având patru secţii cu sediile în Ploieşti, Piteşti, Câmpulung-Muscel şi Făgăraş. A.D.M.I.R. a construit cinci case de adăpost în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa şi pe versantul sudic al Făgăraşului; totodată a fost una din continuatoarele iniţiativei S.K.V. pentru marcajul potecilor şi drumurilor de acces de pe masivul Piatra Craiului; Asociaţia Turistică "România Pitorească" (A.T.R.P.), constituită în 1930, a realizat marcajele pe numeroasele poteci în Munţii Ciucas şi Penteleu, a construit o casă de adăpost pe Muntele Ciucaş şi a editat un Buletin Turistic; -Clubul Carpatin Român (C.C.R.) a activat în masivele Bucegi şi Piatra Mare şi a construit o casă de adăpost în Bucegi (Jepii); Clubul Alpin Român (C.A.R.), constituit în martie 1934, s-a ocupat cu precădere de ascensiunile grele în munţi, a realizat marcajele pe o serie de poteci pe versantul sudic al Bucegilor, a ridicat Refugiul Coştila între 12 iunie-15 august 1938 şi Căminul Alpin din Buşteni, inaugurat în 6 august 1939; de asemenea, a editat revista "Buletinul Alpin" (1934-1939); Asociaţia "Hai la drum!" (1939-1947), cu sediul în Capitală, şi-a propus să propage ideea turismului activ în toate mediile sociale şi a editat Buletinul "Hai la drum!".

( articol apărut în TuristMania, 26 septembrie 2012 şi semnat de Iulian NICA )

Nr.10-11, an I, octombrie-noiembrie 2015 Pagina 20

Aniversări și evenimente octombrie-noiembrie 2015

OCTOMBRIE BERNSTEIN, LEONARD (1918–1990) pianist, dirijor si compozitor american; 25 ani de la moarte /14 COLLODI, CARLO (1826–1890) scriitor si ziarist italian; 125 ani de la moarte /26 ESENIN, SERGHEI (1895–1925) poet rus; 120 ani de la nastere /3 GOLESCU, DINICU (1777–1830) carturar iluminist, memorialist, traducator; 185 ani de la moarte /5 IRIMESCU, ION (1903–2005) sculptor, academician; 10 ani de la moarte /29 MARIA, REGINA A ROMÂNIEI (1875–1938); 140 ani de la nastere /29 MAURIAC, FRANÇOIS (1885–1970) scriitor, jurnalist francez, laureat Nobel; 130 ani de la nastere /11 MIHALKOV, NIKITA actor si regizor rus; 70 ani de la nastere /21 MIHAIESCU, GIB I. (1894–1935) prozator, dramaturg; 80 ani de la moarte /19 RANETTI, GEORGE (1875–1928) poet, umorist, ziarist; 140 ani de la nastere /19 SOCOLESCU, TOMA T. (1883–1960) arhitect, publicist; 55 ani de la moarte /16 SORBUL, MIHAIL (1885–1966) dramaturg, prozator; 130 ani de la nastere /16 TATTARESCU, GHEORGHE (1820–1894) pictor; 195 ani de la nastere /

NOIEMBRIE ALEXANDRESCU, GRIGORE (1814–1885) scriitor, fabulist, traducator; 130 ani de la moarte /25 BARTHES, ROLAND GÉRARD (1915–1980) critic literar francez; 100 ani de la nastere /12 BALAEŢ, DUMITRU (1912–1990) scriitor; 25 ani de la moarte /8 COCEA, N. D. (1880–1949) scriitor si publicist; 135 ani de la nastere /29 CONTA, VASILE (1845–1882) filosof, poet, om politic; 170 ani de la nastere /15 DUMAS, ALEXANDRE (fiul) (1824–1895) romancier si dramaturg francez; 120 ani de la moarte /27 GAULLE, CHARLES DE (1890–1970) general si politician francez; 125 ani de la nastere /22 IORGA, NICOLAE (1871–1940) istoric, scriitor, om politic, acade-mician; 75 ani de la moarte /27 MACEDONSKI, ALEXANDRU (1854–1920) scriitor; 95 ani de la moarte /24 nov MONET, CLAUDE (1840–1926) pictor francez; 175 ani de la nastere /14 nov MUSATESCU, TUDOR (1903–1970) scriitor; 45 ani de la moarte /4 nov NEDELCIU, MIRCEA (1950–1999) prozator; 65 ani de la nastere /12 nov ODOBESCU, ALEXANDRU (1834–1895) scriitor, academician; 120 ani de la moarte /10 nov REBREANU, LIVIU (1885–1944) scriitor, traducator; 130 ani de la nastere /27 nov SADOVEANU, MIHAIL (1880–1961) scriitor, academician; 135 ani de la nastere /5 nov STREINU, VLADIMIR (1902–1970) critic si teoretician literar, ese-ist si poet; 45 ani de la moarte /26 nov TOLSTOI, LEV NIKOLAIEVICI (1828–1910) scriitor rus; 105 ani de la moarte /7/20 nov ŢARNEA, GEORGE (1945–2003) poet; 70 ani de la nastere /10 nov

Sumar Pag. 1 – Scrisoare cãtre Alexandru Hogea, de la tatãl lui // Impresii de la Gaudeamus – carte de învãţãturã – Lansarea romanului “HAOS” de Alessandro Baussmerth Pag. 2 - 3 – Omagiu pentru îngerii de la Colectiv de Marius Bratosin şi Camelia Iorcic Pag. 4- 5 “6 ani de Bucegi Natura 2000” – și “Peştera Ialomiţei” –materiale de Gabriel-Adrian Ciorbă Pag. 6 – “Regina Maria în amintirile Branului” de Emil Stoian … o lansare în perspectivã – de Valeria-Sanda Ioniță, “3 noiembrie 2015 – Reîntoarcerea unei inimi… în imagini – Castelul Pelişor, Sinaia (I) –foto Tiberiu Leurzeanu Pag. 7– Pierre Loti şi Carmen Sylva (I) – de Liliana Manoliu Pag. 8 –9 Grupaj 25 –poezie și prozã de Valeria-Sanda Ioniță și prof. Octavia Floricică Pag. 10 – Veşti de la prieteni din Israel – de prof. Ion Floricică// Poezii: “ Certitudine”; “Imaginaţie”; “Stress”; “ Mãslinii”; “ Sinaia, vara” – de Mioara Iarchy-Leon Pag. 11 – Cu dragoste, despre Sinaia şi un cartier al ei – de prof. Ştefania Constantinescu// Drumul de la idee la proiect – de Ceci-lia Frâncu Pag. 12 Impresii de lectură “ Scriitori în labirint “/ recenzie de Valeria-Sanda Ioniță , “Stopați hoția pe cultură!” de Cristian Bădiliță Pag. 13 Poezii de dor și jale (romanțe la acordeon) II – de Doru Cernescu Pag. 14 - 15 – Impresii de la Gaudeamus – carte de învãţãturã – “Mãriile lor, visãtorii” de Florin Iaru,; “Trezirea din moleşealã” de Silviu Lupescu – grupaj realizat de Claudiu Istrate Pag. 16-17 –Info ASPE și propunere de parteneriat Pag. 18 – Sinaia, oraș cultural și creativ Pag. 19 – Primele asociații si cluburi de turism și sufletiștii lor Pag. 20 – Aniversãri şi evenimente culturale octombrie – noiem-brie 2015

Sinaia Excelsior

ISSN 2393 – 0195; ISSN-L 2393 – 0195 Editor: ASPE Sinaia Director onorific: Radu GHICA MOISE Senior editor: prof. Ion FLORICICÃ Redactor-șef: Marius BRATOSIN Cap limpede: Claudiu ISTRATE Redactor culturã: Valeria-Sanda IONIŢÃ, Redactor turism/mediu: Gabriel-Adrian CIORBÃ Tehnoredactare&Graficã: Camelia IORCIC Publicitate&Secretariat: Adriana APOSTOL, Horia BÂRLEANU, Ioana TAMAŞ, Fotografie: Narcis BADEA Contact: Sinaia, Calea Moroieni, nr.28, Tel. 0722/512.191; 0728/926.394 Mail: claudiu.istrate@proedit.ro; mariusbratos@yahoo.com Publicaţia se distribuie în format electronic, pe site-ul https//www.scribd.com/