revista simpozion violenta 2014

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DOLJ

CASA CORPULUI DIDACTIC DOLJ

CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ DOLJ

CENTRUL JUDEŢEAN DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ DOLJ

SIMPOZION NAŢIONAL

EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN PREVENIREA ŞI

COMBATEREA VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR

CRAIOVA

28 martie 2014

ISSN 2360 – 0527

ISSN-L 2360 – 0527

COORDONATORI:

prof. dr. Marinela Claudia Dumitrescu, director CJRAE Dolj;

prof. Marinela Alina Stănculescu, coordonator CJAP Dolj;

prof. Nicoleta-Adriana Florea, CJRAE-CJAP Dolj.

NOTĂ:

Responsabilitatea pentru materialele publicate aparţine în exclusivitate autorilor.

Copyright 2014, Editura else Telefon: 0744 558306

e-mail: [email protected]

www.edituraelse.ro

CUPRINS

PROGRAMELE EDUCAŢIONALE – O METODĂ EFICIENTĂ DE PREVENIRE A

COMPORTAMENTELOR VIOLENTE ÎN SPAŢIUL ŞCOLAR ...................................... Pagina 11

Profesor dr. Marinela Claudia Dumitrescu,

Director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Dolj

CHESTIONAR PRIVIND MANIFESTĂRILE VIOLENTE ÎN MEDIUL ŞCOLAR ........ Pagina 16

Profesor sociolog Speranţa-Marinela Mihalcea,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Olt

SURSE ALE VIOLENŢEI LA NIVELUL MEDIULUI FAMILIAL .................................. Pagina 22

Profesor consilier şcolar Alina Stănculescu,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – Centrul Judeţean de Asistenţă

Psihopedagogică, judeţul Dolj

FĂRĂ VIOLENŢĂ! ............................................................................................................. Pagina 25

Profesor Maria Georgescu,

Coordonator Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Vâlcea

CAMPANIA ,,COPILĂRIE FĂRĂ VIOLENŢĂ” ............................................................... Pagina 28

Profesor psiholog Claudia Crăciunescu,


Psihopedagogică, judeţul Gorj

TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE ŞI IMPACTUL ASUPRA COMPORTAMENTULUI

VIOLENT – PREZENTARE ACTIVITĂŢI ........................................................................ Pagina 31

Psiholog şcolar Ionela Liliana Capraru,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic Metalurgic, Slatina, judeţul Olt

Psiholog şcolar Ligia Raduinea,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala cu cls. I-VII „Vlaicu Vodă”, Slatina, judeţul Olt

BIBLIOTHERAPY- A MEANS TO ADDRESS THE PROBLEM OF SCHOOL VIOLENCE

............................................................................................................................................... Pagina 37

Profesor Maria-Cristina Rotaru,

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ PROGRAM EDUCAŢIONAL AN ŞCOLAR 2010 – 2011

............................................................................................................................................... Pagina 39

Profesor psiholog Simona Elena Gîrban,

C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ÎN RELAŢIA PROFESOR-ELEV ..................... Pagina 44

Profesor consilier şcolar Adela Veghea,

C.J.R.A.E. - C.Ş.A.P. Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA ŞCOLARĂ – FACTOR DE RISC PENTRU ELEVI, PĂRINŢI, PROFESORI (proiect

didactic pentru orele de Consiliere şi orientare) ................................................................... Pagina 47

Profesor consilier şcolar Aneta Negru,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la L.P.S. ,,Petrache Trişcu” şi G.P.P. ,,Sfânta Ana”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Sanda-Mihaela Băcian,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Romanescu” şi G.P.P. ,,Ion Creangă”,

Craiova, judeţul Dolj

ÎNVAŢĂ SĂ SPUI UN NU HOTĂRÂT ALCOOLULUI ................................................... Pagina 52

Profesor Mariana Manolache,

Colegiul National “Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Sorina Dumitrescu,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj – C.Ş.A.P. Colegiul Naţional „Carol

I”, Craiova, judeţul Dolj

ADOLESCENŢII ŞI EFECTELE CONDUITELOR CONFLICTOGENE. Proiect de activitate -

consiliere de grup .................................................................................................................. Pagina 55

Profesor consilier şcolar Oana Alina Vîlcu,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Craiova, judeţul Dolj

PARTENERIATUL CU POLIŢIA LOCALĂ ŞI ROLUL SĂU ÎN COMBATEREA VIOLENŢEI

ÎN ŞCOALĂ ......................................................................................................................... Pagina 60

Profesor Florentina Girela Nică, Liceul „Charles Laugier”, Craiova, judeţul Dolj

EXMATRICULAREA VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR .......................................... Pagina 63

Profesor Sevastia Lizuca Dicu, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Băbeni, judeţul Vâlcea

VIOLENŢA ÎN ŞCOLI ......................................................................................................... Pagina 65

Profesor psiholog Diana Iulia Necă,

C.J.R.A.E. – C.I.A.P. Colegiul Tehnic şi Colegiul Tehnic ,,Nicolae Bălcescu”, Balş, judeţul Olt

„ARTĂ SAU VIOLENŢĂ? TU ALEGI” Concurs Regional ............................................... Pagina 67

Profesor consilier şcolar Gabriela Căluţoiu,


Psihopedagogică, judeţul Dolj

CUNOAŞTEREA TIPULUI DE PERSONALITATE A COPILULUI- MODALITATE OPTIMĂ

DE INTERVENŢIE EDUCAŢIONALĂ A PĂRINŢILOR ................................................. Pagina 70

Profesor Lidia Năstasie, Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor Mihaela Vasilcoiu, Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA POARTĂ ÎNTOTDEAUNA O MASCĂ (Exemplu de bună practică) ........... Pagina 77

Profesor Anişoara Claudia Costescu,

Liceul Tehnologic „General Constantin Şandru” Runcu, judeţul Gorj

Profesor Daniel Giorgi, Liceul Tehnologic „General Constantin Şandru” Runcu, judeţul Gorj

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ - FORME, CAUZE, CONSECINŢE ......................................... Pagina 80

Profesor consilier şcolar Simona Marica,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”, Craiova, judeţul Dolj

VIAŢA COTIDIANĂ NAŞTE VIOLENŢA ........................................................................ Pagina 84

Profesor drd. Adelina-Andreia Niţulescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională –

C.L.I. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj

Profesor drd. Ovidiu-Laurenţiu Bican,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Gorj

VOLUNTARIATUL – ALTERNATIVA NON-VIOLENTĂ ŞI PROACTIVĂ ÎN SPAŢIUL

SOCIAL ................................................................................................................................ Pagina 86

Profesor consilier şcolar Iulia Durac, C.J.R.A.E. – C.I.A.P. Liceul „Mihai Viteazul” - Şcoala

Gimnazială „Aviator P. Ivanovici”, Băileşti, judeţul Dolj

CAUZELE VIOLENTEI ÎN ŞCOLI..................................................................................... Pagina 89

Profesor Amelia Ştefania Filip,

Liceul „Matei Basarab”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor Nicolaie Mircea Ovidiu Cioponea,

Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Craiova, judeţul Dolj

PROGRAMUL DE CONSILIERE PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI DIN

MEDIUL ŞCOLAR .............................................................................................................. Pagina 94

Profesor consilier şcolar Nicoleta-Adriana Florea, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Dolj

EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ - STUDIU DE CAZ ................................................. Pagina 100

Profesor consilier şcolar Nicoleta Claudia Popescu,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională - Centrul Judeţean de Asistenţă


ÎMPREUNĂ ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI .......................................................................... Pagina 103

Profesor psiholog Otilia Mitrache,


Profesor psiholog Ileana Bojan,


CUNOAŞTERE ŞI AUTOCUNOAŞTERE PENTRU PREVENIREA VIOLENŢEI....... Pagina 106

Profesor consilier şcolar Otilia Loredana Bobic,

C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Colegiul Tehnic Nr. 2, Târgu Jiu, judeţul Gorj

Pedagog şcolar Mirela Diaconescu,

Colegiul Tehnic Nr. 2, Târgu Jiu, judeţul Gorj

PROGRAM EDUCAŢIONAL „SĂ FACEM PACE!” ...................................................... Pagina 108

Profesor consilier şcolar Daniela Şcheau,


ADOLESCENŢII ŞI VIOLENŢA ...................................................................................... Pagina 112

Profesor Doiniţa Bălăşoiu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

CUM RĂSPUNDEM AGRESIVITĂŢII? .......................................................................... Pagina 116

Profesor Tatiana Bălăşoiu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

PROIECT PENTRU PARTENERIAT EDUCAŢIONAL „PUTEREA CUVINTELOR”

............................................................................................................................................. Pagina 121

Profesor consilier şcolar Florentina Cristina Nicula,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Vâlcea

PROIECT „PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ” ................. Pagina 125

Profesor psiholog Elena Gheorghe,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”, Slatina, judeţul Olt

Profesor psiholog Liliana Huţuleac,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, Slatina, judeţul Olt

ACTIVITATEA DE PREVENIRE A VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR – O PREOCUPARE

PERMANENTĂ LA NIVELUL JUDEŢULUI GORJ ....................................................... Pagina 130

Profesor consilier şcolar Sonia-Isabela Gorun,



CE PUTEM FACE ÎN CONSILIEREA COPIILOR CU TULBURĂRI DE CONDUITĂ

............................................................................................................................................. Pagina 133

Profesor consilier şcolar Viorica Buzatu,

C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Liceul Tehnologic Auto, Craiova, judeţul Dolj

TULBURĂRILE DE VORBIRE LA COPIL VIOLENŢĂ VERBALĂ –DEPRESIE CAUZĂ ŞI

EFECT ASUPRA INTEGRĂRII SALE SOCIALE ........................................................... Pagina 137

Profesor logoped Ofelia Popescu,

C.J.R.A.E. – C.L.I. Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, judeţul Gorj

STRATEGII DE IMPLICARE LA NIVEL COMUNITAR ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA

VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ ................................................................................................. Pagina 144

Profesor consilier şcolar Claudia Ofelia Tulpan,



EFECTELE VIOLENŢEI TV. ASUPRA COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR .............. Pagina 148

Profesor consilier şcolar Elena Tonca,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova, judeţul Dolj

GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ ÎN UNITATEA ŞCOLARĂ ..................... Pagina 152

Profesor educator Iozefina Tiţa, Grădiniţa „Phoenix”, Craiova, judeţul Dolj

FORMELE DE MANIFESTARE ALE VIOLENŢEI ŞCOLARE ŞI METODELE PRIN CARE SE

POATE INTERVENI ÎN PREVENIREA LOR PRIN IMPLICAREA COMUNITĂŢII LOCALE

............................................................................................................................................. Pagina 157

Profesor consilier şcolar Valentina Violeta Dragă,

C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Şcoala Gimnazială, Filiaşi, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Alina-Cristina Dujer,

C.J.R.A.E. - C.S.A.P. C.N.E. „Gheorghe Chiţu”, Craiova, judeţul Dolj

DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI

EMOŢIONALE - MIJLOC DE PREVENIRE A AGRESIVITĂŢII COPIILOR NOŞTRI

............................................................................................................................................. Pagina 163

Profesor logoped Daniela Iacob,

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Dolj

PROIECTUL „FII SPORTIV INTELIGENT, NU FI VIOLENT!” ................................... Pagina 167

Profesor consilier şcolar Ana-Maria Buşoiu,

C.J.R.A.E. - C.Ş.A.P. Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Nicoleta Oprică,

C.J.R.A.E. – C.Ş.A.P. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE .................................................. Pagina 171

Profesor consilier şcolar Anda-Diana Nedelcu,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ .................................................................................................. Pagina 174

Profesor consilier şcolar Cristina Nica,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Craiova, judeţul Dolj

PROIECTUL EDUCAŢIONAL „ŞCOALĂ ŞI CASĂ” .................................................... Pagina 177

Profesor Laurenţia Monica Botezatu,

Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Craiova, judeţul Dolj

RAPORT DE CERCETARE: VIOLENŢA ÎN ŞCOLI – MĂSURI DE PREVENIRE ŞI

COMBATERE .................................................................................................................... Pagina 179

Profesor consilier şcolar Mircea-Florian Ruicu,

C.J.R.A.E. – C.S.A.P. C.T.A.M. „Constantin Brâncuşi”, Craiova, judeţul Dolj

PROIECT EDUCAŢIONAL SPUNEM ÎMPREUNĂ „STOP VIOLENŢEI!” ................. Pagina 183

Profesor Ion Elena,

Director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul Gorj

Profesor psiholog Claudia Crăciunescu,


IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MEDIERE A CONFLICTELOR ÎN ŞCOALĂ PRIN

INTERMEDIUL ELEVILOR MEDIATORI ..................................................................... Pagina 187

Profesor Lucian Săndoi, director al Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova, judeţul Dolj

ACŢIUNI DE MANAGEMENT DIDACTIC PENTRU DIMINUAREA VIOLENŢEI

............................................................................................................................................. Pagina 191

Profesor învăţământ primar Adina Bărăgan,

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi", Craiova, judeţul Dolj

Profesor învăţământ primar Alina Ghiţă,

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi", Craiova, judeţul Dolj

PRIN PROIECTE REUȘIM SĂ ÎNLĂTURĂM VIOLENȚA DIN ȘCOLI ...................... Pagina 194

Profesor Camelia Buzatu, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”, Craiova, judeţul Dolj

FORMELE VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR .......................................................... Pagina 196

Profesor Roxana Hertzog, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

VIOLENŢA ŞCOLARĂ - FORME CONCRETE ŞI CAUZE ........................................... Pagina 198

Profesor Mihaela Ciobanu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

Exemple de bună practică în prevenirea şi combaterea violenţei din mediul şcolar

ISSN: 2360 – 0527 11

PROGRAMELE EDUCAŢIONALE – O METODĂ EFICIENTĂ

DE PREVENIRE A COMPORTAMENTELOR VIOLENTE

ÎN SPAŢIUL ŞCOLAR

Profesor dr. Marinela Claudia Dumitrescu, director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională, judeţul Dolj

Este un truism faptul că prevenirea costă mai puţin decât intervenţia în situaţie de criză. Cu

toate acestea, în spaţiul educaţional nu sunt identificate multe iniţiative care să vizeze componenta/

direcţia de prevenire. Ne referim aici, în mod deosebit, la acele acţiuni/activităţi care au consistenţă

în timp, nu la cele sporadice, cu efecte limitate. Dorim să subliniem faptul că o activitate relevantă

pentru direcţia „prevenire” trebuie să vizeze obiective clar definite, implicare totală a elevilor, dar şi

asumarea deplină a alternativelor de petrecere a timpului liber din partea elevilor.

Propunem, ca un exemplu de bună practică, un program educaţional destinat preşcolarilor şi

şcolarilor pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor de lectură ale acestora. Este cel de al treilea

an de implementare cu succes la nivelul CJRAE Dolj, fiind implicaţi un număr de aproximativ 1800

de preşcolari şi elevi.

Categoria: Program de consiliere psihopedagogică a preşcolarilor şi elevilor pentru

formarea şi dezvoltarea competenţelor de lectură ale acestora

Nivel de

desfăşurare:

Judeţean

Coordonator

program:

Prof.dr. Marinela Claudia Dumitrescu, CJRAE Dolj

Grup ţintă: Preşcolari, elevi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar craiovean,

părinţi ai elevilor care participă la program

Utilitatea

programului:

Programul de formare/ consiliere psihopedagogică pe care îl propunem, prin

scopul şi obiectivele sale, este în concordanţă cu politicile naţionale de

dezvoltare ale învăţământului, stabilite de MECTS:

Legea educaţiei naţionale/ 2011

PROGRAM EDUCAŢIONAL

„Să învăţăm prin lectură!”


ISSN: 2360 – 0527 12

Ordinul MECTS nr. 5555/ 2011 privind aprobarea Regulamentului de

organizare şi funcţionare a centrelor judeţene/ al municipiului

Bucureşti de resurse si de asistenta educaţională şi a regulamentelor-

cadru ale instituţiilor din subordine

„Foaia de parcurs pentru anul şcolar 2011-2012” elaborată de MECTS

semnalează necesitatea îmbunătăţirii competenţelor de lectură ale elevilor. S-a

constatat faptul că rezultatele evaluărilor internaţionale cât şi naţionale impun

intervenţia imediată şi unitară pentru ameliorarea performanţelor elevilor în

domeniul lecturii, lectura înţeleasă atât în dimensiunea sa tradiţională cât şi ca

alfabetizare în înţelegerea textului. Cititul, în sens larg, este cel mai bun drum

spre cunoaştere. Lectura, înţelegerea şi interpretarea textului trebuie să devină

practici şi preocupări obligatorii pentru profesori, indiferent de disciplină.

CJRAE Dolj vine în sprijinul personalului didactic din învăţământul

preuniversitar craiovean cu activităţi de consiliere psihopedagogică a elevilor

în direcţia îmbunătăţirii competenţelor de lectură ale tinerilor. Astfel, CJRAE

Dolj oferă suport metodologic pentru desfăşurarea activităţilor de lectură cu

elevii prin promovarea unor asemenea practici educaţionale, pe baza

parteneriatelor cu unităţile de învăţământ.

Forma de

organizare

Activităţi de consiliere psihopedagogică desfăşurate în Cabinetul de programe

educaţionale din cadrul CJRAE Dolj şi, de asemenea, consiliere metodologică

pentru cadrele didactice pentru iniţierea şi desfăşurarea unor programe

educaţionale la nivel de şcoală, care să vizeze dezvoltarea competenţelor de

lectură ale elevilor, cât şi activităţi de consiliere a părinţilor.

Perioada de

desfăşurare

Permanent, în funcţie de solicitările personalului didactic/ unităţilor

şcolare. Programul educaţional este structurat pe 5 teme/ întâlniri (o

temă pe lună)

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj urmăreşte să dezvolte competenţele de

lectură ale copiilor şi să dezvolte în rândul acestora o mentalitate pozitivă şi corectă privind rolul

lecturii pentru dezvoltarea individuală şi socială, pentru progresul umanităţii. De asemenea, CJRAE

Dolj urmăreşte construirea unei comunităţi resursă (personal didactic şi părinţi) ce promovează

cunoaşterea prin valorizarea lecturii.


ISSN: 2360 – 0527 13

Grupul ţintă este format din preşcolari, elevi din învăţământul preuniversitar craiovean

(preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) din Craiova pentru activităţile de consiliere

psihopedagogică în direcţia îmbunătăţirii competenţelor de lectură;

Grupul ţintă este format din cadre didactice care doresc să se informeze cu privire la

proiectarea şi desfăşurarea programelor educaţionale la nivel de unitate în direcţia

îmbunătăţirii competenţelor de lectură ale copiilor;

Grupul ţintă este format din părinţi ai elevilor care participă la programul educaţional al

CJRAE „Să învăţăm prin lectură” prin activităţi de consiliere psihopedagogică în direcţia

construirii unui climat educaţional adecvat în cadrul familiei, care să susţină activitatea de

lectură.

Valorificarea la maximum a resurselor copiilor (cognitive, afective, motivaţionale) în vederea

dezvoltării unei atitudini de valorizare a lecturii, ca principal mijloc de dezvoltare personală şi

socială;

Modelarea personalităţii copiilor prin utilizarea unor metode specifice consilierii psihopedagogice;

Abilitarea şi instrumentalizarea copiilor cu un set de repere privind înţelegerea şi interpretarea

textelor;

Oferirea de repere, sugestii şi modalităţi eficiente pentru cadrele didactice de proiectare şi

desfăşurarea a activităţilor didactice care promovează lectura;

La finalizarea programului, beneficiarii (elevi, părinţi, cadre didactice) vor fi capabili:

să îşi formeze o mentalitate deschisă, pozitivă privind necesitatea activităţilor de lectură

pentru dezvoltarea personală şi socială a copiilor;

să evidenţieze competenţele de lectură, înţelegere şi interpretare a textelor;

să iniţieze diferite activităţi/ proiecte la nivel de unitate de învăţământ care să promoveze

lectura în rândul elevilor;

să promoveze un climat educaţional optim în cadrul familiei care să motiveze copiii pentru lectură;

să acceseze cu încredere serviciile specializate din cadrul CJRAE, fără prejudecăţi;

să participe în cadrul programelor educaţionale iniţiate de CJRAE Dolj.

Echipa de

proiect:

Profesori consilieri şcolari din Reţeaua CSAPP Dolj

Obiectivele programului


ISSN: 2360 – 0527 14

Desfăşurarea proiectului

Nr.

Crt.

Activitate

Descriere activitate Locaţie Materiale

necesare

Perioada Respon

sabil

I. Pregătire

A.1 Elaborare

proiect

Actualizarea

programului în

funcţie de

propunerile

beneficiarilor

CJRAE Dolj Consumabile Septembrie

2013

Coord.

program

A.2 Stabilirea

graficului

activităţilor

Stabilirea

activităţilor

tematice/grupă de

elevi/nivel de

învăţământ, a

activităţilor de

coordonare şi

monitorizare a

echipei de proiect

CJRAE Dolj Consumabile Octombrie

2013

Membrii

echipei

de

program

A.3 Stabilirea

modului de

raportare şi

comunicare

în cadrul

echipei de

program

Comunicarea

permanentă pe e-

mail

Întâlniri lunare în

cadrul programului

şi comunicarea

feed-back-ului

CJRAE Dolj

Sala Programe

educaţionale

Consumabile Permanent Coord.

program

Membrii

echipei

de

program

A.4 Stabilirea

materialelor

promoţionale

şi de

promovare

Realizarea unui

poster şi a unui

pliant de promovare

a programului

CJRAE

Unităţi şcolare

în care

funcţionează

CSAPP,

Cabinete

logopedice

Consumabile Octombrie

2013

Coord.

program

Membrii

echipei

de

program

A.5 Pregătirea

lansării

programului

şi

promovarea

programului

Mediatizarea

programului

educaţional -

realizarea

comunicatului de

presă şi desfăşurarea

unei prime activităţi

CJRAE Dolj

Comunicat

presă

Octombrie

2013

Coord.

program

Membrii

echipei

de

program

II. Implementare

A.1 Activităţi de

consiliere

psihopedago-

gică

Desfăşurarea a 5

activităţi tematice/

grupă de elevi

CJRAE Dolj

Sala Programe

educaţionale

Cărţi

Consumabile

Permanent/ 1

activitate/

lună

Membrii

echipei

de

program

A.2 Elaborare

materiale de

lucru

Realizarea unor

materiale suport

pentru susţinerea

activităţilor de

consiliere/ tematice

CJRAE

Unităţi şcolare

în care

funcţionează

CSAPP,

Cabinete

logopedice

Consumabile Permanent Membrii

echipei

de

program

A.3 Dezbateri/

întâlniri

Întâlniri lunare în

cadrul programului

şi comunicarea

feed-back-ului

CJRAE Dolj

Sala Programe

educaţionale

Consumabile Lunar Membrii

echipei

de

program

III Evaluare şi diseminare

A.1 Aplicare

chestionare

Administrarea unor

chestionare la

CJRAE Dolj

Sala Programe

Chestionare La finalul

programului/

Membrii

echipei


ISSN: 2360 – 0527 15

finalul programului/

grupă de elevi

pentru obţinerea

feed-back-ului

educaţionale grupă de elevi de

program

A.2 Analiza

SWOT

Prelucrare

chestionare

Discuţii în urma

centralizării

rezultatelor la

chestionare şi a

finalizării

activităţilor de

consiliere

CJRAE Dolj

Sala Programe

educaţionale

Chestionare La finalul

programului/

grupă de elevi

Coord.

program

Membrii

echipei

de

program


ISSN: 2360 – 0527 16

CHESTIONAR PRIVIND MANIFESTĂRILE VIOLENTE ÎN MEDIUL

ŞCOLAR

Profesor sociolog Speranţa - Marinela Mihalcea, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională, judeţul Olt

Te rugăm să citeşti cu atenţie întrebările din acest chestionar şi să răspunzi sincer la acestea,

alegând varianta/ variantele cea/ cele mai potrivită/ e situaţiilor pe care le-ai observat sau cu care

te-ai confruntat, referitor la manifestările comportamentale violente ale elevilor în şcoală.

Răspunsurile tale vor contribui la identificarea unei problematici şi aplicarea unor măsuri care să

prevină şi să combată manifestările violente din şcoala ta. Chestionarul este anonim.

Îţi mulţumim pentru seriozitate şi sinceritate!

1. Ce înţelegi prin comportament violent?

a) violenţă verbală (injurii, jigniri, porecliri, tachinări);

b) violenţă fizică (bătăi, loviri, îmbrânceli);

c) violenţă emoţională (ameninţări, intimidări);

d) variantele a). b), c).

2. Ai observat manifestări de violenţă în şcoala unde înveţi?

a) da;

b) nu.

Dacă la întrebarea nr. 2 ai ales varianta a), treci la întrebarea nr. 3. Dacă ai ales varianta b), treci la

întrebarea nr. 4.

3. Te rog să apreciezi care sunt formele sub care se manifestă fenomenul violenţei şi cât de des

se manifestă acestea în şcoala ta:

a. Deloc b. Rar c. Des d. Foarte des

1. Violenţă între elevi.

2. Violenţă a profesorilor faţă de elevi.

3. Violenţă a elevilor faţă de profesori.

4. În acest an şcolar, ţi s-a întâmplat să fii implicat(ă) într-un conflict (fizic, verbal) în incinta

şcolii:

a. Fizic b. Verbal

1. Da, cu un coleg/ colegi din clasă.


ISSN: 2360 – 0527 17

2. Da, cu un elev/ elevi din şcoală.

3. Da, cu un profesor.

4. Da, cu alte persoane, de exemplu …

5. Nu mi s-a întâmplat.

5. Din observaţiile tale, care dintre următoarele situaţii se manifestă între colegii tăi?

a.

Deloc

b.

Rar

c.

Des

d.

Foarte des

1. Folosirea unor expresii jignitoare între elevi care

se referă la trăsăturile fizice şi/ sau psihice.


se referă la situaţia materială şi/ sau financiară.


se referă la apartenenţa etnică.


se referă la apartenenţa religioasă.

5. Certuri, conflicte.

6. Folosirea unor expresii urâte (înjurături,

ameninţări, jigniri etc.) între elevi.

7. Bătăi între elevi.

8. Îmbrânceli între elevi.

9. Alte situaţii, exemple……………………………

6. Manifestările violente dintre elevi pe care le-ai observat se manifestă, de regulă:

a) între elevii din aceeaşi clasă;

b) între elevii din clase diferite, de acelaşi nivel şcolar;

c) între elevii din clasele mari faţă de elevii din clasele mici;

d) între elevii din şcoala ta şi elevii din altă şcoală.

7. În anul şcolar în curs, ţi s-a întâmplat să fii agresat (verbal, fizic, emoţional) în incinta

şcolii?

a) da, de către colegi;

b) da, de către profesori;

c) da, de către alte persoane, de exemplu………………………………………………....................

d) nu mi s-a întâmplat.

8. Ţi s-a întâmplat, în acest an şcolar, să fii martorul unor comportamente violente (verbale,

fizice, emoţionale) în incinta şcolii?

a) da, între colegii de clasă;

b) da, între elevi şi profesori;

c) da, între elevii şcolii;


ISSN: 2360 – 0527 18

d) da, între alte persoane, de exemplu………………………………………………………………

e) nu mi s-a întâmplat.

9. În şcoala ta, actele de violenţă dintre colegi se manifestă:

a.

Deloc

b.

Rar

c.

Des

d.

Foarte des

1. În timpul orelor.

2. În timpul pauzelor.

3. După programul şcolar, în incinta şcolii.

4. După programul şcolar, în vecinătatea şcolii.

10. În opinia ta, din ce ai observat şi cunoşti, comportamentul agresiv se manifestă mai des:

a) în cazul băieţilor;

b) în cazul fetelor;

c) atât în cazul băieţilor, cât şi al fetelor.

11. De ce crezi tu că se bat copiii între ei? Alege cele mai importante trei motive:

a) dorinţa de a fi în centrul atenţiei;

b) lipsa respectului reciproc;

c) lipsa comunicării sau o comunicare deficitară;

d) sunt provocaţi;

e) lipsa de educaţie;

f) invidia;

g) competiţia;

h) rivalitatea;

i) teribilismul specific vârstei;

j) lipsa afecţiunii, a atenţiei şi a supravegherii din partea familiei;

k) frustrări personale (lipsuri materiale, singurătate, lipsa de prieteni);

l) mediul familial în care sunt prezente frecvent certurile, agresiunile, consumul de alcool;

m) mass – media, programele TV, desenele şi filmele care prezintă şi induc violenţă;

n) consumul de substanţe interzise;

o) temperamentul (nervozitatea înnăscută);

p) alte motive, de exemplu………………………………………………………………………

12. În opinia ta, în ce măsură determină mediul familial conflictual, comportament violent la

copii?

a) în mare măsură;

1 2 3


ISSN: 2360 – 0527 19

b) într-o măsură oarecare;

c) în mică măsură;

d) nu influenţează.

13. Cât de prezentă este violenţa (verbală, fizică, emoţională) în familia ta?

a) foarte prezentă;

b) prezentă;

c) rareori prezentă;

d) nu este prezentă.

14. În şcoala în care înveţi există cazuri în care elevii au recurs la violenţă faţă de profesori?

a) da;

b) nu;

c) nu ştiu.

15. Dacă DA, cum s-au manifestat elevii faţă de profesori în acele cazuri?

a) indisciplină şi neatenţie la ore;

b) absenteism, chiul;

c) atitudini nepotrivire, nepoliticoase;

d) jigniri, vorbe urâte;

e) gesturi, priviri ameninţătoare (agresiune nonverbală);

f) conflicte fizice;

g) distrugeri de bunuri materiale;

h) alte manifestări, de exemplu…………………………………………………………………...

16. În opinia ta, de ce sunt elevii violenţi cu profesorii, în general? Alege principalele trei cauze.

a) autoritatea excesivă a unor profesori;

b) insuficienta pregătire a unor cadre didactice;

c) lipsa de comunicare sau bariere în comunicare în relaţia cu profesorii;

d) unii profesori nu evaluează corect rezultatele elevilor (subapreciere sau supraapreciere);

e) prejudecăţile vis – a - vis de apartenenţa etnică a unor elevi, de deficienţele şi dificultăţile

de învăţare ale unor elevi;

f) comportamentul violent pe care îl au unii elevi faţă de persoane, în general;

g) alte cauze, de exemplu……………………………………………………………………………

1 2 3


ISSN: 2360 – 0527 20

17. În şcoala în care înveţi există cazuri în care profesorii au recurs la violenţă faţă de elevii?

a) da;

b) nu;

c) nu ştiu.

18. Care sunt, în general, principalele cauze ale comportamentelor violente în relaţia elev –

profesor, profesor – elev, în opinia ta? Alege principalele trei cauze.

a) lipsa respectului reciproc;

b) tratamentul subiectiv, preferenţial din partea profesorilor;

c) educaţia deficitară a elevilor;

d) pregătirea insuficientă a profesorilor;

e) incorectitudinea în evaluare a profesorilor;

f) atitudinea nepotrivită a elevilor faţă de profesori;

g) stilul foarte tolerant şi permisiv al profesorilor;

h) lipsa comunicării sau comunicarea defectuoasă;

i) alte motive, de exemplu…………………………………………………………………….............

19. Te rog să apreciezi cât de des se întâmplă următoarele situaţii în şcoala ta:

a.

Des

b.

Rar

c.

Deloc

1. Mi s-a întâmplat să fiu certat atunci când nu am ştiut lecţia sau

nu am rezolvat o sarcină de lucru.

2. Se întâmplă ca profesorii să folosească jigniri, ironii, insulte la

adresa noastră.

3. Se întâmplă ca profesorii să recurgă la pedepse fizice.

4. Profesorii nu au răbdare să ne asculte nelămuririle.

5. Unii profesori ne oferă posibilitatea de a discuta cu ei şi în

afara programului.

6. Unii profesori nu au un stil de predare modern, atractiv pentru

elevi.

7. Profesorii încurajează atât competiţia dintre noi, cât şi

colaborarea.

8. Unii profesori nu încurajează ideile creative, originale, ci ne

cer doar să reproducem ceea ce au predat la clasă.

8. Relaţia dintre profesori şi elevi este una rece, distantă, care nu

se bazează pe comunicarea deschisă.

10. Alte situaţii, exemple………………………………………….

20. În şcoala ta, care sunt modalităţile prin care regulamentul şcolar este adus la cunoştinţa

elevilor?

a) este expus în locuri cu mare vizibilitate;

1 2 3


ISSN: 2360 – 0527 21

b) este citit şi discutat la orele de dirigenţie;

c) elevii şi părinţii semnează un document prin care iau cunoştinţă de acest regulament;

d) regulamentul este postat pe site-ul şcolii;

e) alte modalităţi, de exemplu…………………………………………………………………………

f) nu ştiu/ nu cunosc acest regulament.

21. Care sunt, în opinia ta, cele mai eficiente măsuri care trebuie luate? Alege trei variante de

răspuns.

A. la nivel de şcoală:

a) desfăşurarea unor cursuri/programe de instruire a profesorilor pentru a învăţa să gestioneze

situaţiile conflictuale;

b) întărirea controlului la nivel de şcoală;

c) asprirea sancţiunilor (scăderea notei la purtare, amendarea părinţilor etc.);

d) includerea elevilor ce manifestă comportament violent în programe de consiliere psihologică;

e) valorizarea şi responsabilizarea elevilor cu manifestări violente prin implicarea acestora în

activităţi de voluntariat, activităţi extraşcolare etc.;

f) acordarea unei mai mari atenţii orelor de dirigenţie;

g) altele, de exemplu ..…………………………………………………………………………………

B. la nivel de familie:

a) implicarea familiei în viaţa şcolii;

b) participarea părinţilor la programe şi cursuri organizate în şcoală în care să înveţe tehnici de

comunicare eficientă, să gestioneze situaţiile conflictuale cu copiii;

c) o mai mare supraveghere a copiilor de către părinţi;

d) aplicarea de pedepse educative în scopul corectării comportamentelor indezirabile;

e) evitarea certurilor, a agresiunilor verbale, emoţionale şi fizice în cadrul familiei;

f) menţinerea unei atmosfere plăcută, echilibrate în familie;

g) altele, de exemplu………………………………………………………………………………….

Date de identificare:

Unitatea de învăţământ:………………………………………………

Clasa:……………………

Localitatea:…………………………………

Mediul de rezidenţă: a) urban b) rural

Gen: a) M b) F

Îţi mulţumim pentru colaborare!


ISSN: 2360 – 0527 22

SURSE ALE VIOLENŢEI LA NIVELUL MEDIULUI FAMILIAL

Profesor consilier şcolar Alina Stănculescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă


Tipologii ale cauzelor/ factorilor de risc ai violenţei

Cauzele violenţei pot fi grupate în: cauze biologice (factori genetici, probleme

neurobiologice, leziuni cerebrale, factori de nutriţie, efecte ale consumului de alcool şi droguri etc.),

sociologice (condiţii socio-economice, factori privind comunitatea şi structura acesteia etc.) şi

psihologice (afecţiuni psihice asociate şi cu un nivel mai redus de dezvoltare psiho-intelectuală, dar,

în special efectele, în plan psihologic, ale condiţiilor de mediu familial în care se dezvoltă copilul).

Principalele cauze ale violenţei sunt generate de:

violenţa în familie (copiii care aparţin unor familii în care se manifestă relaţii de violenţă preiau

aceste modele de relaţionare);

mediul familial instabil (evenimente intervenite în familie, divorţul sau decesul unui părinte,

precum şi climatul psiho-afectiv insecurizant în care se dezvoltă copiii pot conduce la

manifestări de violenţă ale acestora);

condiţiile economice (sărăcia extremă în care trăiesc unele familii, inclusiv copiii, îi împinge pe

unii dintre ei la comiterea unor acte de violenţă);

lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de sine defavorabilă se implică în acte de violenţă

pentru a compensa sentimentele negative cu privire la propria persoană);

imaginea violenţei în mass-media (expunerea la violenţa propagată de către media îi

desensibilizează pe copii, ajungând să o accepte şi să o practice);

sistemul legal (cadrul legal permisiv, în unele ţări, privind violenţa tinerilor, care nu descurajează

recidivarea);

rasismul, sexismul, homofobia, stratificarea socială, etnocentrismul (discriminarea centrată pe

diferenţele între indivizi sau grupuri este o sursă de tensiune care poate genera tensiune);

alienarea (lipsa comunicării şi a unor puncte de conexiune cu comunitatea, a sentimentului de

apartenenţă la aceasta a tinerilor, precum şi lipsa speranţei de reuşită în viaţă; violenţa şi aderarea la

un grup violent creează sentimentul de apartenenţă la o anume comunitate şi dă încredere în viitor).

Altă grupare a factorilor de risc ia în considerare ca şi criteriu de clasificare anumite entităţi

sau grupuri de influenţă, cum ar fi:

individul: dificultăţi de concentrare a atenţiei/ hiperactivitate, atitudini antisociale, istoria

personală privind comportamentul agresiv, nivel redus de dezvoltare intelectuală;


ISSN: 2360 – 0527 23

colegii/ şcoala: asociere la grupuri delicvente, implicarea în găşti, respingere de către colegi,

lipsă de implicare în diferite activităţi;

familia: comportament autoritar faţă de copii, expunere a copilului la conflicte şi acte de violenţă

în familie, reguli de disciplină dure, lipsă de implicare în viaţa copilului, slaba supraveghere a

acestora, afecţiune redusă faţă de copil, consumul de droguri şi criminalitatea;

vecinătatea/ comunitatea: oportunităţi economice reduse, mare concentrare de populaţie săracă,

număr ridicat de familii dezorganizate, comunitate redusă, vecinătăţi dezorganizate social.

Factorii de risc ai violenţei se regăsesc, în special, la nivelul următoarelor instanţe: individ,

familie, şcoală, comunitate, societate. Dintre aceste instanţe un rol important are familia care, prin

variabilele specifice asociate, poate reprezenta un factor generator sau, dimpotrivă, de prevenire a

fenomenelor de violenţă a copiilor şi tinerilor.

Cei mai importanţi factori de natură familială generatori ai violenţei elevului sunt:

Climatul socio-afectiv din familie

Tipul familiei

Condiţiile economice ale familiei

Dimensiunea familiei

Nivelul de educaţie al părinţilor

Climatul socio-afectiv din familie este definit de relaţiile dintre părinţi, atitudinea părinţilor

faţă de copil versus atitudinea copilului faţă de părinţi. Dezvoltarea copiilor într-un mediu familial

în care relaţiile dintre părinţi sunt dominate de neînţelegeri frecvente, conflicte grave, în care sunt

expuşi la acte de violenţă, favorizează preluarea unor modele de conduita agresivă pe care le

transpun în alte context, în alte sisteme de relaţii şi în primul rând în şcoală, în relaţiile cu colegii şi

profesorii. Socializarea primară a copiilor se realizează şi prin preluarea de către copil, prin imitaţie

şi învăţare prin observare, a modelelor oferite de părinţi.

Atitudinea părinţilor faţă de copii ( afecţiune, îngrijire, supraveghere) influenţează conduita

copiilor. Teoriile dezvoltate pe tema afectivităţii au evidenţiat, importanţa acesteia în dezvoltarea

copilului (psihică, fiziologică şi somatic) şi rolul predominant afectivităţii materne.

Atitudinea copiilor faţă de părinţi este de multe ori rezultanta atitudinii şi comportamentului

părinţilor, a modului în care aceştia reuşesc sau nu să ofere sprijin şi afecţiune copiilor, să comunice

cu ei, să se implice în viaţa şi problemele lor fără să încalce o anumită autonomie a acestora, să

impună anumite reguli fără ca ele să fie foarte rigide, ci să reprezinte un echilibru între autoritarism

şi permisivitate excesivă. Inconsecvenţa în solicitările faţă de copil, apelul la mijloace violente de

sancţionare, dar şi privilegierea excesivă a relaţiei afective în detrimentul rolului educative,

renunţarea la reguli şi restricţii pot conduce la comportamente inadecvate ale copiilor şi respingerea

sarcinilor şcolare.


ISSN: 2360 – 0527 24

Tipul familiei (organizată/ dezorganizată prin divorţ, despărţire sau deces/ reorganizată).

Familia completă, organizată a fost considerată până nu demult, ca o condiţie esenţială a unei

socializări primare funcţionale, a unei bune adaptări şcolare şi chiar a succesului şcolar. În ultimii

ani, însă, o serie de cercetări au evidenţiat că pentru dezvoltarea psihosocială normală a copilului,

tipul de interacţiune familială şi comportamentul fiecăruia dintre membrii are mai mare importanţă

decât structura completă sau incompletă a familiei.

Condiţiile economice ale familiei constituie, de asemenea, unul dintre factorii care pot

genera fenomene de violenţă. Se are în vedere contextual socio-economic general, cu referire la

faptul că anumite zone/ cartiere caracterizate de o rată ridicată a şomajului, pondere mare a forţei de

muncă slab calificată - toate acestea cu repercusiuni asupra condiţiilor economice ale familiilor care

populează zonele respective – li se asociază o rată ridicată a criminalităţii, inclusive o mai mare

amploare a fenomenelor de violenţă în şcoală.

Dimensiunea familiei are în vedere, pe de o parte, riscul unei gestionări şi monitorizări

defectuoase a relaţiilor intrafamiliale şi a comportamentului minorului în cazul familiilor cu mai

mulţi copii (impunerea disciplinei, stilul de autoritate – egal sau preferenţial – faţă de toţi membrii

fratriei, cu implicaţii asupra conduitei acestora). Riscul unor conduite violente sau, cel puţin, a unor

dificultăţi de adaptare există şi la copilul unic ca urmare a unei atitudini supraprotectoare a familiei

şi a capacităţii mai reduse a copilului de a se adapta la alte context, la alte sisteme de relaţii cum

sunt şi cele presupuse de mediul şcolar.

Nivelul de educaţie al părinţilor. Un rol important în adaptarea/ inadaptarea şcolară a

copiilor şi succesul sau eşecul lor şcolar, precum şi în apariţia sau prevenirea manifestărilor de

violenţă, îl are statutul socioprofesional şi cultural al familiei, dependent la rândul său, de nivelul de

educaţie. Modul în care acesta intervine în adaptarea şcolară a copilului poate fi considerat dintr-o

dublă perspectivă: una dinamică, care se referă la modalitatea în care nivelul de instruire al

părinţilor promovează un anumit stil educative al familiei, şi o perspectivă statică, care se referă la

compatibilitatea dintre modelul cultural familial şi modelul cultural al şcolii.

Bibliografie:

1. Bunescu, G. Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, E. D. P. Bucureşti, 1997;

2. Neamţu, C. Devianţă şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale

elevilor, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

3. xxx, Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală;

4. Stănciulescu, E. Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997;

5. http://www.bctf.ca/Education/health/ViolenceInSchools/causes.html.


ISSN: 2360 – 0527 25

FĂRĂ VIOLENŢĂ!

Profesor Maria Georgescu, coordonator Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică,

judeţul Vâlcea

PROGRAM EDUCATIV PENTRU PREVENIREA ŞI REDUCEREA VIOLENŢEI ŞI A

DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Iniţiator proiect: profesor consilier şcolar Georgescu Maria

Echipa de lucru: director, prof. Gheorghe Stoenescu, consilier şcolar, prof. Maria Georgescu

Reprezentanţi ai Biroului de Combatere a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului

de Poliţie Judeţean Vâlcea

Reprezentanţi ai Biroului de Combatere a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului

de Jandarmi Judeţean Vâlcea

Reprezentanţi ai Poliţiei de Proximitate

Grupul ţintă: preşcolari, elevi, cadre didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial,

părinţi

Argument:

Întregul colectiv didactic are cunoştinţă de faptul că violenţa umană reprezintă una dintre

temele recurente ale societăţii contemporane. Ea este inerentă naturii umane, dar acest fapt nu

înseamnă că nu trebuie să i se dea un răspuns ferm prin acordarea unui rol special prevenirii şi

combaterii acestui fenomen social cu mijloacele educative ce le avem la îndemână sau găsirea şi

promovarea altor soluţii.

Între formele violenţei sub multiple aspecte, cea şcolară este una cu o manifestare cotidiană,

iar societatea civilă şi instituţiile statului ne solicită o sensibilizare şi o mobilizare a întregului

personal didactic şi nu numai, în acordarea unui rol special prevenirii şi combaterii fenomenului

violenţei în mediul şcolar. Este cunoscut faptul că şcoala este o parte integrantă a comunităţii largi,

este un forum al socializării, un spaţiu deschis lumii exterioare, iar problemele cu care se confruntă

ca instituţie educativă şi ca mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate.

Studiul „Violenţa în şcoală” elaborat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cât şi

Simpozionul Naţional „Media, violenţa şi educaţia” organizat de MECT, UNICEF şi CNA (2006),

dar şi alte lucrări de specialitate, au recunoscut că violenţa este o problemă fundamentală a societăţii

contemporane, că manifestarea violenţei şi autoviolenţei ne priveşte pe toţi, că ea are diferite forme

şi surse, că nu este un fenomen social cu totul nou, că există soluţii posibile şi măsuri practice de


ISSN: 2360 – 0527 26

contracarare a acestui fenomen. De aici necesitatea abordării acestui subiect atât de prezent în

realitatea cotidiană.

Scopul proiectului:

- dezvoltarea unui comportament responsabil prin elaborarea şi practicarea unui stil personal

adecvat de autoexprimare;

- conştientizarea tinerei generaţii cu privire la respectarea drepturilor omului, a prevenirii

conflictelor, a convieţuirii într-un mediu natural, economic, social şi cultural divers, capabil să

acorde şanse egale de împlinire tuturor;

- dezvoltarea abilităţilor de gestionare a emoţiilor negative şi a situaţiilor conflictuale prin

creşterea stimei de sine;

- conştientizarea consecinţelor actelor de violenţă asupra performanţelor şcolare.

Obiective generale şi specifice:

recunoaşterea formelor de manifestare a comportamentului deviant şi a formelor de violenţă, a

cauzelor şi a consecinţelor acestora în viaţa şi în activitatea elevilor;

depistarea relaţiei de cauzalitate ce există între absenteismul şcolar şi dezvoltarea psiho-

comportamentală a elevului;

desfăşurarea unor activităţi şcolare şi extraşcolare prin care să se prevină şi să se combată factorii

care favorizează un comportament violent;

gestionarea unor situaţii de criză declanşate în clasa de elevi;

colaborarea cu parteneri educaţionali: profesor psiholog, comitetul de părinţi, cabinetul medical

şcolar, poliţistul de proximitate şi colaboratori, în vederea reducerii actelor de violenţă în şcoală;

creşterea implicării părinţilor în formarea unui mediu sănătos şi sigur de educaţie;

autoevaluarea modului în care elevii comunică propriile dorinţe, trebuinţe şi nevoi într-o situaţie

conflictuală şi exersarea unor modalităţi eficiente de comunicare.

cunoaşterea modalităţilor de diminuare şi chiar stopare a delincvenţei rândul minorilor.

TEMATICA ACTIVITĂŢILOR EDUCATIV-PREVENTIVE

Nr.

crt.

Activitatea Responsabili Termen Grupul ţintă Rezultate

1. Întocmirea,

documentarea şi

prezentarea proiectului

educaţional

Echipa de ٭

implementare

oct. 2013

Elevi, părinţi,

cadre

didactice

Mediatizarea

proiectului la

nivelul

unităţii

şcolare

2. „Ce e violenţa?”

Agresivitatea, violenţa-

clarificarea

prof. consilier ٭

şcolar

educatoare ٭

nov. - dec.

2013

Elevi, cadre

didactice

600 de elevi

informaţi


ISSN: 2360 – 0527 27

terminologiei

Dezbateri privind

legislaţia specifică

învăţători ٭

profesorii ٭

diriginţi

3. „Absenteismul –

cauză a eşecului

şcolar”

Chestionar privind

frecvenţa şcolară

Prezentarea de

materiale informative

cu privire la violenţă şi

măsuri de prevenire

Poliţistul de ٭

proximitate

Reprezentanţi ٭

ai IPJ, IJJ

prof. consilier ٭

şcolar

ian. 2014

Elevi, cadre

didactice

600 de elevi

chestionaţi şi

informaţi

4. „Violenţa în familie” Stiluri parentale

Mituri privind violenţa

în familie

Comunicarea în familie

Lectorate cu părinţii

prof. consilier ٭

şcolar

educatoare ٭

învăţători ٭

profesorii ٭

diriginţi

părinţii ٭

preşcolarilor

şi ai elevilor

feb. 2014

Părinţi,

învăţători,

diriginţi

400 de

părinţi

informaţi

5. „Cum ne comportăm

cu colegii?”

Dezbatere

„Cum soluţionez un

conflict?”

Joc de rol

prof. consilier ٭

şcolar

educatoare ٭

învăţători ٭

profesorii ٭

diriginţi

mart. -

april. 2014

Elevi, cadre

didactice

600 de elevi

informaţi

6. Întocmirea raportului

de evaluare finală a

proiectului

echipa de ٭

lucru a

proiectului

mai 2014

Elevi, părinţi,

cadre

didactice

Elevi, părinţi

şi cadre

didactice

informate

Eşalonarea pe etape: octombrie 2013 – prezentarea proiectului în cadrul şedinţei consiliului

profesoral

nov. 2013 – aprilie 2014 – desfăşurarea activităţilor conform programului

mai 2014 – întocmire raport de evaluare finală

iunie 2014 – prezentarea rezultatelor în cadrul şedinţei consiliului profesoral

La nivelul judeţului/ municipiului: Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea

Poliţia de Proximitate Vâlcea

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea

Evaluare: interpretarea chestionarelor aplicate

Indicatori de performanţă: 600 elevi şi părinţi informaţi, 33 cadre didactice implicate în proiect,

400 chestionare aplicate.


ISSN: 2360 – 0527 28

CAMPANIA ,,COPILĂRIE FĂRĂ VIOLENŢĂ”

Profesor psiholog Claudia Crăciunescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Gorj

Cu ocazia desfăşurării Campaniei ,,Copilărie fără violenţă” la Grădiniţa cu Program

Prelungit „Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu copiii au realizat desene cu tema „Copilărie fără

violenţă”. Mesajul lor a constat în realizarea unor desene care au avut un impact deosebit asupra

tuturor persoanelor cu privire la combaterea violenţei asupra copiilor. Campania ,,Copilărie fără

violenţă”, a fost iniţiată de CJRAE Gorj şi coordonată de prof. consilieri CJAP Gorj Crăciunescu

Claudia şi Popescu Nicoleta Claudia şi desfăşurată în parteneriat cu Echipa Intersectorială Locală

cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei asupra copilului, violenţei domestice şi a

exploatării prin muncă în perioada 3 - 6 iunie 2013. Campania ,,Copilărie fără violenţă” a constat în

participarea preşcolarilor, cadrelor didactice, la activităţi ce vizează prevenirea şi combaterea

violenţei în rândul copiilor.

PREZENTAREA CAMPANIEI

Argument

Violenţa reprezintă una dintre problemele cele mai complexe sub aspectul impactului socio-

emoţional şi educaţional în rândul copiilor. Se impune tot mai mult necesitatea implicării cadrelor

didactice în activităţi specifice pentru dezvoltarea abilităţilor de relaţionare pozitivă cu preşcolari.

Obiectivul general:

Implicarea activă a actorilor câmpului educaţional în acţiuni ce au ca ţintă îmbunătăţirea

stilului de viaţă.

Obiective specifice:

dezvoltarea capacităţii de analiză cu privire la problemele specifice fenomenului de violenţă;

stimularea iniţiativei preşcolarilor de a participa la acţiuni de prevenire a violenţei;

exprimarea de către copii a opiniei cu privire la fenomenul violenţei.

Grup ţintă: preşcolari, cadre didactice, părinţi

PARTENERI:

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj

Asociaţia „Inimi de Gorjeni”

Asociaţia pentru Şanse Egale Tg-Jiu

Durata: 3-6 iunie 2013


ISSN: 2360 – 0527 29

Activităţi cuprinse în campanie:

Concurs de desen cu tema „Copilărie fără violenţă – învăţământul preşcolar”

Activităţi de consiliere de grup cu preşcolarii pe problematica violenţei.

Descrierea activităţilor:

I. CONCURS DE DESENE „COPILĂRIE FĂRĂ VIOLENŢĂ”!

1. Responsabili: Prof. psiholog Crăciunescu Claudia

Prof. psiholog Popescu Nicoleta

2. Scop: dezvoltarea abilităţilor de realizare a unor mijloace de expresie adecvate combaterii

violenţei

3. Grup ţintă: preşcolari de la Grădiniţa „Constantin Brâncuşi” Tg. Jiu

4. Activităţi specifice: consiliere de grup

5. Modalităţi de realizare: desene

6. Tehnici de realizare: acuarelă, carioca, creion, creioane colorate, tehnici mixte etc.

7. Condiţii de realizare:

Pertinenţa ilustrării grafice a temei

Relevarea esenţei tematice prin intermediul unor tehnici de lucru specifice

Funcţionalitate

Originalitate

Utilizarea adecvată a unor mijloace de expresie diverse

Corectitudinea utilizării tehnicii de realizare alese

Claritatea mesajului

8. Forma de organizare: Concurs educaţional - Expoziţie

9. Coordonatori: Profesor psiholog

Profesorul învăţământ primar


ISSN: 2360 – 0527 30

10. Perioada de desfăşurare: 3 - 6 iunie 2013

11. Etape:

desfăşurarea activităţilor specifice în cadrul unităţii şcolare 3 - 6 iunie 2013;

vor fi selectate un număr de 3 produse în cadrul fiecărei grupe din învăţământul preşcolar;

jurizarea: 6 iunie 2013;

anunţarea câştigătorilor – 6 iunie 2013 – Grădiniţa Constantin Brâncuşi Tg. Jiu;

expoziţie în cadrul grădiniţei 6 iunie 2013.

II. Activităţi de consiliere de grup cu preşcolarii

1. Responsabili: Prof. psiholog Crăciunescu Claudia

Prof. psiholog Popescu Nicoleta

2. Obiective:

Copiii sunt ajutaţi:

să identifice emoţiile (de exemplu, furie, frică) la ei şi la ceilalţi;

să-şi dezvolte abilităţile de a funcţiona social: integrare, cooperare, întrajutorare şi respectare a

regulilor unui grup;

să-şi dezvolte abilităţile de comunicare (să-şi exprime punctele de vedere, să asculte, să ofere

răspunsuri şi soluţii adecvate);

să rezolve într-o manieră non-violentă un conflict – prin strategii adecvate vârstei

3. Perioada de desfăşurare : 28 mai - 7 iunie 2013.


ISSN: 2360 – 0527 31

TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE ŞI IMPACTUL ASUPRA

COMPORTAMENTULUI VIOLENT – PREZENTARE ACTIVITĂŢI

Psiholog şcolar Ionela Liliana Capraru, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic Metalurgic,

Slatina, judeţul Olt

Psiholog şcolar Ligia Raduinea, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala cu cls. I-VII „Vlaicu Vodă”,


În analiza trăsăturilor de personalitate şi a influenţelor acestora asupra comportamentului

copiilor şi tinerilor, cele mai frecvente variabilele luate în considerare sunt tendinţele

temperamentale şi structurile de personalitate. Acestea sunt dificil de autonomizat, pe de o parte

pentru că sunt potenţate sau nu de istoria individului şi, pe de altă parte, pentru că intră în

interdependenţe complexe şi subtile. Ar fi foarte simplu să credem că o trăsătură de personalitate

este răspunzătoare solitar de comportamentul violent exprimat simbolic sau fizic de către

personalitatea umană, poate, după unii autori, la fel de simplist ca atunci când se încearcă explicarea

comportamentului violent şi a agresivităţii prin determinisme genetice. Deşi nimeni nu se naşte

criminal, susţine Lawrence E. Cohen, genele predispun anumiţi indivizi la criminalitate, iar

criminalitatea se manifestă când predispoziţiile individuale interacţionează cu circumstanţele

sociale favorabile sau cu climatul incitant. Controverse există însă, mai ales în grupul cercetătorilor

înclinaţi să favorizeze explicaţiile de natură socio-culturală. Cu toate acestea, profilul psihologic al

copilului violent, indiferent de variabilele interindividuale manifestate în categoria globală a

devianţei, poate contura atât trăsături generale de personalitate, cât şi trăsături specifice, asociate

unui anumit tip particular de violenţă.

Vom analiza în continuare aceste trăsături:

Impulsivitatea

În pofida diferenţelor conceptuale pe care le presupune relaţia între agresivitate şi violenţă,

conceptul central care defineşte orice individ violent şi, ca atare, şi elevul violent, este

impulsivitatea. Impulsivitatea, ca trăsătură de personalitate, complică întreaga viaţă relaţională a

individului, predispunându-1 către gestionarea violentă a conflictelor şi către preferinţa spre forme

de violenţă fizică imediată şi urgenţa trecerii la act. La nivel teoretic, impulsivitatea este concepută

ca: (1) schimbare a acţiunii iară a prevedea sau conştientiza, (2) comportament lipsit de gândire

adecvată, (3) tendinţă de a acţiona tară anticipare, aşa cum se întâmplă în mod normal, fiind

compusă din sub-trăsături ca: asumarea riscului, lipsa abilităţii de a planifica acţiuni şi schimbarea

mentală rapidă. Pornind de la aceste definiţii, Moeller consideră că definiţia impulsivităţii trebuie să

includă trei elemente importante: diminuarea sensitivităţii la consecinţele negative ale


ISSN: 2360 – 0527 32

comportamentului, reacţii rapide şi neplanificate la stimuli care preced procesarea completă a

informaţiei, lipsa considerării consecinţelor pe termen lung. La acestea, autorii adaugă perspectiva

socială asupra impulsivităţii - învăţarea socială - în care impulsivitatea este un comportament

învăţat. Copilul impulsiv învaţă din familie să reacţioneze imediat pentru a obţine ceea ce îşi

doreşte. Dorinţa nu coexistă cu abilităţile necesare înţelegerii consecinţelor copilului asupra lui

însuşi şi asupra celorlalţi.

Afirmarea Eu-lui şi refuzul anonimatului

Literatura de specialitate acordă un loc important specificităţii adolescenţei, luând în

considerare faptul că la această vârstă sarcinile de dezvoltare sunt multiple şi mult mai complexe, dacă

facem o comparaţie între adolescent şi adult. Constituită din multiple complicaţii afective, criza

adolescenţei se referă, pe de o parte, la negarea de către preadolescent şi adolescent a identităţii sale

de copil - de care se desparte cu dificultate - şi, pe de altă parte, la revendicarea unei noi identităţi care

să-1 includă în lumea adulţilor. Această tranziţie, considerată de adulţi ca fiind uneori violentă, dar

aproape totdeauna grăbită, complică relaţiile între părinţi şi copii şi, la nivel general, între adulţi şi

copii. Este lesne de înţeles faptul că nevoia de putere şi prestigiu corelează puternic cu refuzul

anonimatului şi cu dorinţa de a se diferenţia de colegi prin autoafirmare. Elevii violenţi se

autodefinesc ca persoane interesate de impresia pe care o lasă celorlalţi - să şocheze, să pară

puternici, să pară duri, să inspire frică şi supunere, să provoace pentru a avea ocazia să reacţioneze

agresiv - indiferent dacă este vorba despre relaţiile lor cu colegii sau cu profesorii. Pentru ei, trecerea

la act - distanţa între furie şi comportament violent - este ceva firesc, acceptat şi chiar recomandabil

în situaţia în care cineva este provocat. Capacitatea lor de a considera medierea ca alternativă în

gestionarea conflictelor este mult mai redusă decât cea a elevilor non-violenţi, întrucât ei caută să

creeze situaţii conflictuale pentru a putea reacţiona violent. In acest fel, gestionarea pacifistă a

conflictelor este evitată şi chiar nedorită, pentru că apelul la această strategie este frustrantă pentru

ei. Acest mod de manifestare a elevilor violenţi în spaţiul social - în cazul de faţă, în şcoală - îi face

să fie percepuţi ca indisciplinaţi, căutători de scandal, cu nevoie acută de singularizare, conflictuali,

inadaptaţi la şcoală şi la regulile ei. Ei sunt copiii-problemă, elevii dificili, de care se plâng

profesorii.

Grupul şi apartenenţa la grup

Elevii violenţi preferă grupul mic, în care ei se simt solidari prin împărtăşirea aceloraşi

valori şi prin satisfacţia dată de exprimarea eu-lui în condiţii de grup. Această tendinţă este afirmată

în mai mare măsură de către elevii cu comportament violent, faţă de ceilalţi. Aderarea la grup are la

bază nevoia de comunicare prin relaţionare cu semenii lor, în afara mediului şcolar şi a familiei,

dorinţa de compensare a constrângerilor şi frustrărilor şcolare sau familiale, dar mai ales tendinţele

de autoafirmare şi de exersare a unor comportamente care necesită spaţiul interpersonalităţii.


ISSN: 2360 – 0527 33

Imaginea de sine şi atitudinea faţă de viaţă

În sistemul de reprezentări despre sine, încrederea în propria persoană şi valorizarea pozitivă

a Eu-lui sunt elemente constitutive semnificative. In literatura de specialitate, se consideră faptul că

imaginea de sine este o realitate în care unele componente au valenţe diferite, pozitive sau negative,

astfel încât eu-1 este o construcţie care integrează uneori evaluări contradictorii despre sine. în

general, unitatea sinelui, ceea ce duce la self-esteem total, depinde de poziţia persoanei într-o serie

de dimensiuni evaluative şi de valoarea acordată fiecărei dimensiuni. Fără îndoială, atitudinea faţă

de viaţă este condiţionată de felul în care elevii se percep şi de felul în care ei se plasează printre

semenii lor, în urma procesului de comparaţie socială. Aşadar, proiecţia elevilor violenţi în viitor,

modul în care ei îşi concep viaţa, resursele lor de optimism, bucuria de a trăi, ca şi gândirea pozitivă

sunt semnificativ diferite faţă de cele ale elevilor non-violenţi. Toate acestea le generează un sentiment

de solitudine şi, până la urmă, de neincludere în grup, indiferent dacă este vorba de colegi sau prieteni.

Acest lucru este susţinut şi de gradul mai mare de suspiciune, exprimat prin încrederea redusă în

alţii. La elevii violenţi, în comparaţie cu cei non-violenţi, este prezentă o stare de resemnare şi chiar

pesimism - probabil consecutivă percepţiei dificultăţii lor de a-şi construi o imagine de sine coerentă şi

în acord cu norma socială ei afirmând că acceptă lucrurile care nu se pot schimba. Atâta vreme cât

nu au încredere în propria lor persoană, pare firesc ca ei să considere că nu pot să-şi schimbe viaţa,

pentru că acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă ar dispune de alte strategii de coping. In rândul

elevilor violenţi, ordinea preferinţei faţă de comportamentele adictive este următoarea: pe locul întâi

se află consumul de tutun, urmat de consumul de alcool. Preferinţa pentru consumul de alcool se

explică prin faptul că acesta este mai uşor de procurat şi mai puţin sancţionat, în comparaţie cu

drogurile. Există, de asemenea, diferenţe între băieţii violenţi şi fetele violente, exprimate prin

ponderea mai mare a preferinţei pentru comportamente adictive la băieţi, faţă de fete, atât în ceea ce

priveşte consumul de tutun şi alcool, cât şi de droguri. Această situaţie confirmă concluziile din

literatura de specialitate conform cărora sportul, alcoolul şi puterea exercitată asupra sexului feminin

sunt semnificanţi importanţi ai dominaţiei masculine.

Empatia

Capacitatea empatică a unui individ este compusă din mai multe elemente, distinse prin

raportul între ipostaza pasivă, cea activă şi combinaţia acestora în raport cu anumite categorii de

stimuli. Astfel, vizionarea scenelor de violenţă (bătăi, crime, incendii, război), chiar dacă nu

presupune participarea directă a individului, induce stări diferite faţă de participarea virtuală prin

jocuri video violente, de asistarea la scene de violenţă „pe viu” şi de participarea activă la scene de

violenţă, ca actor principal sau în calitate de co-actor.

În comparaţie cu elevii non-violenţi, elevii violenţi manifestă un grad scăzut de empatie pentru

că ei tolerează cu plăcere nu numai vizionarea scenelor de violenţă din filme şi participarea la scene


ISSN: 2360 – 0527 34

virtuale de violenţă prin exersarea jocurilor video, dar îşi şi asumă un rol activ, prin însăşi violenţa

pe care o provoacă şi o trăiesc. Preferinţa pentru vizionarea filmelor violente, deci expunerea repetată

la scene de violenţă şi brutalitate, ca şi practicarea jocurilor video violente au ca efect, aşa cum am

mai menţionat, creşterea agresivităţii copiilor şi tinerilor.

Istoria personală. Experienţa victimizării trăită de elevii violenţi

Elevii violenţi, care utilizează violenţa ca mod de relaţionare, nu sunt doar autori ai violenţei,

ci şi victime ale violenţei altora. Ca atare, ei nu sunt exceptaţi de a avea şi rolul de victimă. Formele de

victimizare sunt următoarele: agresiuni sexuale, furturi în imediata vecinătate a şcolii, hărţuirea

(injurii, ameninţări etc.) în şcoală, agresiuni fizice (bătaie) în şcoală, hărţuire (injurii, ameninţări etc.)

în imediata vecinătate a şcolii, agresiuni fizice (bătaie) în imediata vecinătate a şcolii, furturi în

şcoală. Relaţiile cu părinţii, cu familia - constituie, de asemenea, un factor important, care

diferenţiază elevii violenţi de cei non-violenţi, primii afirmând într-o proporţie mai mare că sunt

privaţi de afectivitate şi resimt carenţe afective în mediul familial. Un procent ridicat din rândul

elevilor violenţi afirmă că sunt sau au fost bătuţi sau bruscaţi de părinţi, dar şi de alte persoane (fraţi

sau surori, profesori etc.), diferenţa între acest procent şi cel al elevilor non-violenţi fiind

semnificativă. In mod paradoxal, dar din ce în ce mai transparent în societatea românească, părinţii

sunt cei care victimizează cel mai mult copiii.

În continuare voi prezenta doua activităţi care sper să vină în sprijinul cadrelor didactice

dornice de cunoaştere, care au conştientizat complexitatea fenomenului violenţei şi posibilele

consecinţe pe termen scurt şi lung asupra societăţii.

Activitatea nr. 1 Deficienţele de comunicare – sursă a violenţei şcolare

Obiectiv Autoevaluarea în care elevii comunică în situaţii conflictuale/ violente şi

exersarea unor modalităţi eficiente de comunicare

Durata 45 minute

Clasa VIII – X

Materiale

Desfăşurarea

activităţii

Cereţi elevilor să dea exemple de situaţii violente.

Opriţi-vă la două-trei exemple şi analizaţi împreună cu elevii formele de

violenţă întâlnite, cauzele acestora, posibilele modalităţi de intervenţie

eficientă imediată şi pe teren lung.

Realizaţi un top al celor mai eficiente intervenţii şi stabiliţi factorii de risc în

fiecare situaţie.

Împărţiţi elevii în patru grupe, prezentaţi-le câte un caz de violenţă, solicitaţi

grupelor să aleagă un reprezentant care va prezenta concluziile grupului.


ISSN: 2360 – 0527 35

Sarcina grupului este de a găsi cele mai eficiente modalităţi de aplanare a

situaţiei conflictuale.

Discuţii Prezentarea concluziilor activităţii pe grupe

De urmărit Elevii:

Să-şi argumenteze modalităţile de intervenţie folosite;

Să prezinte alternative ale comportamentului violent;

Să conştientizeze importanţa unor relaţii armonioase

Activitatea nr. 2 De la violenţa între colegi la violenţa în societate

Proiect didactic

Clasa:

Obiectul: Consiliere şi orientare

Tema: De la violenţa între colegi la violenţa în societate

Competenţe generale: Dezvoltarea abilităţilor de management al stilului de viaţă. Calitatea

relaţiilor sociale

Competenţe specifice:

Violenţa şcolară

Consecinţe emoţionale, cognitive şi comportamentale

Strategii de combatere şi prevenire în şcoală

Competenţe derivate (Obiective de referinţă)

Combaterea şi prevenirea violenţei în rândul elevilor;

Identificarea şi identificarea cauzelor care generează violenţa;

Formarea deprinderilor de intervenţie adecvată în cazuri de violenţă

Strategii de realizare:

a) Metode şi procedee: studiu de caz, discuţia, conversaţia problematizată;

b) Mijloace de învăţământ: fişe de lucru, foi colorate, caiete

c) Formă de organizare:frontală, pe grupe şi individuală

SCENARIUL LECŢIEI

1. Moment organizatoric

- stabilirea condiţiilor didactice - materiale

- stabilirea prezenţei şi a aspectelor de disciplină şcolară

2. Anunţarea temei şi a obiectivelor

3. Verificarea cunoştinţelor:

Unde poate fi întâlnită violenţa?

Care sunt motivele care duc la violenţă?

Când trebuie să vă împotriviţi violenţei?


ISSN: 2360 – 0527 36

Cum putem evita comportamentul violent?

Care ar fi câteva trăsături caracteristice ale agresorului şi victimei?

Cum putem preveni violenţa?

4. Desfăşurarea activităţii:

Se împarte clasa în patru grupe, iar fiecare grupa va primi câte un caz.

Prezentarea cazurilor

Cazul nr.1

Doamna profesoară ne jigneşte ori de câte ori are chef spunându-ne: „sunteţi nişte proşti, inculţi,

imbecili, nu este cazul să fac efortul de a vă preda lecţia, luaţi lecţie nouă din manual”, povesteşte o

elevă vizibil marcată de comportamentul profesoarei.

Cazul nr. 2

Andrei loveşte pe coridor, elevii mai mici, le adresează cuvinte jignitoare şi îi obligă să-l numească

Şeful.

Cazul nr. 3

„Părinţii ne bat, ne înjură, nu ne respectă ideile. Mai obişnuiesc să spun minciuni părinţilor pentru a

nu lua bătaie. Părinţii nu au aflat întotdeauna despre comportamentul meu în clasă, uneori am fugit

de acasă din cauză lor şi am fost căutat de poliţie.”

Cazul nr. 4

Domnul diriginte ne bate cu băţul la palmă, câte zece pentru fiecare absenţă. Nu acceptă nici un fel

de explicaţie, iar la notate ţine cont de numărul de absenţe (motivate sau nemotivate).

Fiecare grupă are o fişă de lucru pe care trebuie să noteze:

1. Cauzele care duc la întâmplarea relatată;

2. Ce măsuri credeţi că trebuiesc luate?

Timpul de lucru va fi de 10 minute. Fişele vor fi fixate pe tablă şi liderul fiecărei echipe va

prezenta ceea ce au rezolvat cei din grupa sa. Elevii din celelalte grupe vor fi atenţi, vor pune

întrebări, vor aduce completări.

5. Evaluarea

Se fac aprecieri verbale asupra participării elevilor la lecţie.

6. Anunţarea temei pentru ora următoare.

Bibliografie:

1. Albu, Emilia, Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi.

Prevenire şi terapie. Bucureşti, Editura Aramis Prinţ SRL, 2002;

2. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul copiilor cu probleme de

comportament, Iaşi, Editura Polirom, 2003.


ISSN: 2360 – 0527 37

BIBLIOTHERAPY- A MEANS TO ADDRESS THE PROBLEM OF SCHOOL

VIOLENCE

Profesor Maria-Cristina Rotaru, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova, judeţul Dolj

In our society children are exposed to violence, instability, and other stressful factors. Both

as a teacher of English as a second language and as a mother, I have witnessed the impact literature

can have on a child's life.

Unfortunately, many children are exposed to a much higher level of violence, instability,

and death than in the previous years. To assist children through these difficult times, it is best to

provide them with an outlet of expression. Bibliotherapy or therapeutic reading, helps children

relate to characters and therefore cope with their emotions. Most readers are looking for a solution

to their own personal life situation and feel more at ease when they learn that they are not the “only

ones” dealing with this particular life crisis.

Over the past few decades, there have been significant shifts in our society. More families in

our communities live in sheer poverty and distress. Divorce, child abuse, relocation, and school

violence are some issues on the rise that are having a major effect on our students. Various students

in crisis might exhibit symptoms observable in the classroom such as: violent behaviour, laziness,

carelessness, lack of motivation and engagement, and resistance to authority.

As teachers, we need to educate the whole child, and provide guidance intellectually,

socially and emotionally. The forthcoming of our existence rests within the lives of our children.

We need to offer them problem-solving skills, as well as unlimited possibilities. Bibiotherapy is a

tool we can utilize to introduce hope into the lives of our students.

People really need to know how to cope with problems about birth, violence, separation,

illness, and death. Children cannot escape from these problems. Through literature, children can

perceive how others have encountered and resolved problems that cause sadness, stress, fear, and

uncertainty. More importantly, children learn how to use conflict resolution strategies to deal with

these problems.

The use of literature to help children cope with problems can be an important part of

teaching. In using literature to help children cope with problems, teachers recognize that children

today encounter many problems and they can then better understand and relate to children's feelings

about these problems. Teachers can guide children in discussing their problems more freely.

Through discussion, teachers and children can share their feelings, which will help teachers and

children relate better to one another. From the literature, teachers and children work together to find

different solutions for problems.


ISSN: 2360 – 0527 38

It is often said that real life calls for real books. This points to some unique, yet closely

related, potentials of literature. Firstly, literature helps readers to forget, to escape from the

pressures of daily life and lose themselves within the pages of a story. Secondly, literature invites us

to remember and to take hope, practical support, and a few life lessons from the pages of a book.

Moreover, literature can inform, comfort, and provide models of coping strategies.

N. K. Aiex identified nine potential reasons a teacher may choose to use literature as a

therapeutic tool with students:

* to show an individual that he or she is not the first or only person to encounter such a problem,

* to show an individual that there is more than one solution to a problem,

* to help a person discuss a problem more freely,

* to help an individual plan a constructive course of action to solve a problem,

* to develop an individual's self-concept,

* to relieve emotional or mental pressure,

* to foster an individual's honest self-appraisal,

* to provide a way for a person to find interests outside of self, and

* to increase an individual's understanding of human behavior or motivations.

This list highlights some of the many potential benefits of using literature as a means to

solve problems with students. As educators we can utilize bibliotherapy as an avenue of expression

to provide the guidance and resources required by our students to securely pave the road to coping

and healing, consequently enabling academic and emotional progression. Although we cannot

eliminate the anguish that our students are exposed to when they leave our school, our profession

requires that we educate and support them when they are in our care.

Bibliography:

1. Sitler, H. C. Teaching with Awareness: The Hidden Effects of Trauma on Learning. The Clearing

House, Volume 82, No. 3 (2008);

2. Maslow, A. H. Motivation and Personality. New York: Longman (1987);

3. Kersey, K.C. & Malley, C. R. Helping children develop resiliency: Providing supportive

relationships. Young Children, 60 (2005);

4. Garrett, J. J. Educating the Whole Child. Kappa Delta Pi Record. (Summer 2006);

5. Harper, C.C. & McLanahan, S.S Father absence and youth incarceration. Journal of research on

adolescence, 14 (2004) ;

6. Aiex, N. K. (1993). Bibliotherapy (Report NO. EDO-CS-93-05). Bloomington: Indiana University, Office

of Educational Research and Improvement. (ERIC Document Reproduction Service No. ED357333);

7. Sridhar, D. & Vaughn, S. (2000). Bibliotherapy for all. Teaching Exceptional Children, 33(2), 74-82.


ISSN: 2360 – 0527 39

VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ

PROGRAM EDUCAŢIONAL

AN ŞCOLAR 2010 – 2011

Profesor psiholog Simona Elena Gîrban, C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Liceul „Antim Ivireanu”,

Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea

,,Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te ... dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!”

ARGUMENT

Violenţa umană este o temă a prezentului în multe ţări. Violenţa poate fi întâlnită practic

oriunde. Dacă deschidem ziarele, putem citi despre războaie în diferite părţi ale lumii. Dacă

deschidem televizoarele, vedem oameni ridicând vocea sau trăgând unii în alţii. Dacă observăm

copii jucându-se, vedem că ei joacă jocuri precum ,,Împuşcă-l pe cel rău”. Aflăm tot timpul despre

rata înaltă a criminalităţii stradale. Situaţia generală îngrijorează, pentru că violenţa a devenit o temă

cu care se confruntă toate societăţile, necesitând o luare de poziţie la nivelul întregului corp social şi

dezvoltarea unor strategii de investigaţie, prevenire şi control.

La vârsta pubertăţii şi a adolescenţei comportamentul deviant are accente specifice datorate

particularităţilor de vârstă; astfel căutarea propriei identităţi, lupta pentru satisfacerea nevoii de

libertate materială şi spirituală, care devine cu atât mai acută cu cât părinţii, adulţii, în general, sunt

văzuţi ca reale obstacole sau ipostaze învechite care trebuie neapărat şi cu orice mijloace depăşite,

schimbate, creează multiple prilejuri de manifestare a unui comportament deviant; la aceasta se

adaugă faptul că adolescenţii sunt confuzi, nu ştiu exact ce se cere de la ei şi nici nu şi-au definit

clar valorile, interesele personale care să le jaloneze comportamentul şi activitatea. Tocmai de aceea

trebuie acordată o atenţie deosebită cultivării la puberi şi adolescenţi a unui comportament adecvat

şi descurajării formelor de manifestare a comportamentului deviant, care, dacă nu este controlat,

poate degenera în comportament delincvent (încălcare a legilor care este pedepsită de justiţie)

Deviaţiile de comportament constituie o problematică destul de complexă, cu care şcoala se

confruntă tot mai mult în această societate democratică prost înţeleasă adesea. Aici se includ:

absenteismul, violenţa, negativismul, comportamentul faţă de profesori, colegi, vestimentaţia -

prezente în comportamentul elevilor de liceu; au drept pleiadă cauzistică, pe lângă particularităţile

perioadei adolescenţei si o serie de factori care pornesc dintr-o exercitare iresponsabilă a libertăţii

dar şi o neverosimilă înţelegere a drepturilor pe cere le au elevii:libertatea (prost înţeleasă), familia,

mediul social, modelele greşit alese.


ISSN: 2360 – 0527 40

Violenţa este acceptată ca o cale de a rezolva conflictele. Acest lucru produce numeroase

probleme, deoarece elevii învaţă din mediul în care trăiesc. Cu cât mediul cultivă mai mult violenţa,

cu atât copiii se vor obişnui mai mult cu ea, văzută ca o cale practică şi sănătoasă de rezolvare a

conflictelor. Pentru a schimba această mentalitate, copiii ar trebui să înveţe: a) să recunoască

violenţa şi b) să facă faţă conflictelor, folosind alte mijloace decât cele violente.

Violenţa socială, ca şi cea interpersonală reprezintă argumente solide pentru dezvoltarea

unor programe educaţionale pentru a promova conştientizarea acestui fenomen şi a pleda pentru

mijloace nonviolente de interacţiune şi de reglare a vieţii sociale. Fenomenul violenţei şcolare

trebuie analizat în contextul apariţiei lui. Şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei

şcolare. Şi asta nu numai în condiţiile în care sursele violenţelor sunt în mediul şcolar, ci şi în

situaţia în care sursele se află în exteriorul şcolii.

COORDONATOR: prof. psiholog Gîrban Simona Elena

DURATA: anul şcolar 2013 – 2014

SCOP:

dezvoltarea unui comportament responsabil prin elaborarea şi practicarea unui stil personal

adecvat de autoexprimare;

conştientizarea tinerei generaţii cu privire la respectarea drepturilor omului, a prevenirii

conflictelor, a convieţuirii într-un mediu natural, economic, social şi cultural divers, capabil să

acorde şanse egale de împlinire tuturor;

dezvoltarea abilităţilor de gestionare a emoţiilor negative şi a situaţiilor conflictuale prin

creşterea stimei de sine;

conştientizarea consecinţelor actelor de violenţă asupra performanţelor şcolare.

OBIECTIVE GENERALE ŞI SPECIFICE:

recunoaşterea formelor de manifestare a comportamentului deviant şi a formelor de violenţă, a

cauzelor şi a consecinţelor acestora în viaţa şi în activitatea elevilor;

depistarea relaţiei de cauzalitate ce există între absentarea de la şcoală şi dezvoltarea

psiho-comportamentală a elevului;

desfăşurarea unor activităţi şcolare şi extraşcolare prin care să se prevină şi să se combată factorii

care favorizează un comportament violent;

gestionarea unor situaţii de criză declanşate în clasa de elevi;


ISSN: 2360 – 0527 41

colaborarea cu parteneri educaţionali: psiholog, comitetul de părinţi, cabinetul medical şcolar,

poliţistul de proximitate şi alţii, în vederea reducerii actelor de violenţă în şcoală;

creşterea implicării părinţilor în formarea unui mediu sănătos şi sigur de educaţie;

autoevaluarea modului în care elevii comunică propriile dorinţe, trebuinţe şi nevoi într-o situaţie

conflictuală şi exersarea unor modalităţi eficiente de comunicare.

cunoaşterea modalităţilor de diminuare şi chiar stopare a delincvenţei rândul minorilor .

ECHIPA DE PROIECT

Diriginţii claselor a VI- a şi a VII- a

Părinţii elevilor claselor a VI-a şi a VII-a

Consiliul elevilor

PARTENERI

Inspectoratul de Poliţie Vâlcea

Poliţia de Proximitate Vâlcea

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea

Cabinetul Medical Şcolar

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea

LOC DE DESFĂŞURARE: Liceul „Antim Ivireanul”

sala de festivităţi ٭

sala de clasă ٭

BENEFICIARI:

;elevii claselor a VI-a şi a VII-a ٭

;diriginţii claselor a VI-a şi a VII-a ٭

;părinţii elevilor claselor a VI-a şi a VII-a ٭

DOMENII DE ACŢIUNE:

Prevenirea delincvenţei juvenile;

Prevenirea victimizării în rândul minorilor.

MODALITĂŢI DE REALIZARE:

Menţinerea unor legături strânse între şcoală şi familiile elevilor pentru a depista la timp

eventualele situaţii de risc pentru minori sau eventualele stări deviante ale acestora;


ISSN: 2360 – 0527 42

Dezbateri, discuţii individuale, informări, prelegeri, mese rotunde, simpozioane, jocuri de rol,

studiu de caz, expoziţii de pictură pe teme de educaţie antiinfracţională, cu elevii şcolii, dar şi cu

părinţii acestora;

Realizarea şi distribuirea materialelor cu caracter informativ privind prevenirea delincvenţei

juvenile şi a victimizării în rândul minorilor.

MIJLOACE DE PREZENTARE:

Prezentări în Power-Point

Chestionare

Videoclipuri

Planşe

Desene

Bibliografie:

1. Banciu, D., Rădulescu, S.M., Voicu, M., Introducere în sociologia devianţei, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedica, 1985;

2. Chelcea, S., Iluţ, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economica,

2003;

3. Iluţ, P., Valori atitudini şi comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iaşi,

Editura Polirom, 2004, p. 107-122;

4. Liiceanu, A., Violenţa umană: o nelinişte a societăţii contemporane, în Ferreol, G., Neculau, A.

(coord.), Violenţa – Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003, p. 47-57;

5. Sălăvăstru, D., Violenţa în mediul şcolar, în Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenţa – Aspecte

psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003, p. 119-137.


ISSN: 2360 – 0527 43

ACTIVITĂŢI PROPUSE

Nr.

crt.

ACTIVITATEA RESPONSABILI TERMEN

1. Întocmirea, documentarea şi

prezentarea proiectului educaţional

Echipa de implementare sept. 2013 ٭

2. „Chipul violenţei”

Agresivitatea, violenţa – clarificarea

terminologiei

prof. psiholog ٭

profesorii diriginţi ai ٭

claselor a VI-a şi a VII-a

oct - dec.

2013

3. „Urmările violenţei”

Dezbateri privind legislaţia specifică

Poliţistul de proximitate ٭

prof. psiholog ٭

ian. 2014

4. „Absenteismul – factor al

insuccesului şi al eşecului şcolar”

Chestionar privind frecvenţa şcolară

Prezentarea de materiale informative

cu privire la violenţă şi măsuri de

prevenire;

Comisia metodică a ٭

diriginţilor claselor a VI-a

şi a VII-a;

prof. psiholog ٭

ian. 2014

5. „Bine sau rău?”

Chestionar pentru determinarea

modalităţii de a reacţiona în situaţii

dificile

prof. psiholog ٭



feb. 2014

6. „Violenţa domestică” – o problemă

a familiei contemporane

Stiluri parentale

Mituri privind violenţa în familie

Lectorate cu părinţii

prof. psiholog ٭

părinţii elevilor din clasele ٭

a VI-a şi a VII-a

mart. 2014

7. „De la agresivitate între colegi la

agresivitatea în societate”

Dezbatere

Poliţistul de proximitate ٭

Invitaţi ٭

prof. psiholog ٭

apr. 2014

8. „Semaforul conflictelor”

Fii inteligent!

Nu fi violent!

Modalităţi de mediere a conflictelor

prof. psiholog ٭



mai 2014

9. Întocmirea raportului de evaluare

finală a proiectului

echipa de lucru a ٭

proiectului

iunie 2014


ISSN: 2360 – 0527 44

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ÎN RELAŢIA PROFESOR-ELEV

Profesor consilier şcolar Adela Veghea, C.J.R.A.E. - C.Ş.A.P. Colegiul „Ştefan Odobleja”,


Motto:

“Violenţa este arma celor slabi.”

“E uşor să fii prieten cu cei amabili. Dar a fi prietenul celui ce se crede duşmanul tău este

chintesenţa oricărei religii.”

“A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa

cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil.”

Mahatma Gandhi

Conflictele între elevi

Utilizarea productivă a conflictului sau rezolvarea creatoare a acestuia reprezintă un demers

esenţial al managementului procesului de învăţământ. Profesorul se confruntă cu tot felul de

conflicte. El trebuie să fie un „pacificator” care utilizează, însă, constructiv conflictul în vederea

atingerii finalităţilor educaţionale stabilite. De aceea, el trebuie să afle, în primul rând, cauzele

complete ale conflictului apărut. Acestea pot fi:

Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual, pe bază de competiţie,

lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu doresc decât

victoria asupra celorlalţi şi, dacă nu o obţin, îşi pierd stima de sine.

Competiţia apare în toate momentele, chiar şi în cele în care ea este neproductivă.

Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe

conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi

acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este

frică să facă asta. Ei nu pot să-i asculte pe ceilalţi.

Exprimarea nepotrivită a emoţiilor. Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se vor

accentua atunci când elevii au sentimente deplasate (exacerbate), nu ştiu să-şi exprime supărarea

sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de autocontrol.

Absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor. Elevii şi profesorii nu ştiu să răspundă în mod

creativ conflictelor. Ei preţuiesc şi utilizează modalităţi violente de soluţionare a acestora,

urmând adesea modelele furnizate de filmele de consum.

Utilizarea greşită a puterii de către profesor. De asemenea, poate provoca apariţia sau

escaladarea conflictelor prin aşteptări exagerat de înalte faţă de elevi, conducând clasa prin reguli


ISSN: 2360 – 0527 45

inflexibile, bazându-se în permanenţă pe utilizarea autorităţii, instaurând o atmosferă de teamă şi

neînţelegere.

Între agresivitate şi inacţiune există o gamă foarte largă de răspunsuri. A câştiga sau a

pierde, ca individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un conflict. Cea mai bună soluţie este cea în

care ambele părţi câştigă.

Utilizarea consecventă şi repetată a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de către profesori

va face ca elevii înşişi să fie capabili, după un timp, să-şi rezolve singuri conflictele. Acest lucru are

efecte benefice asupra atmosferei din clasă, contribuind la crearea unei comunităţi educaţionale în

care elevii se sprijină unii pe alţii. Caracteristicile acesteia sunt:

Cooperare. Elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alţii şi să-şi împărtăşească

preocupările.

Comunicare. Elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea ce au de spus, să-i

asculte atent pe ceilalţi.

Toleranţa. Elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele dintre oameni, să înţeleagă

propriile prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează.

Expresie emoţională pozitivă. Elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în special supărarea sau

nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive. Totodată, ei învaţă autocontrolul.

Rezolvarea conflictelor. Elevii deprind abilitatea de a răspunde în mod creativ într-o situaţie

conflictuală.

Conflictele între profesori şi elevi

Pentru a evita apariţia acestui tip de conflict, profesorul nu trebuie să-şi utilizeze puterea în

mod discreţionar, cu scopul de a evidenţia lipsa de putere a elevilor. Autoritatea profesorului trebuie

să se manifeste constructiv, prin crearea unui mediu propice învăţării, prin menţinerea ordinii şi prin

„scoaterea” a ceea ce este mai bun din elevi. În schimb, autoritarismul (adică, exercitarea autorităţii

formale în mod permanent, sistematic şi indiferent de condiţii) solicită, implicit, supunerea oarbă şi

conformism din partea elevilor. Deşi pare eficient, autoritarismul rezolvă problemele doar pe

termen scurt şi doar superficial, întrucât conflictul cu elevii şi ostilitatea acestora se vor menţine. De

aceea, trebuie gândită şi realizată exercitarea autorităţii, dar fără a cădea în autoritarism. Pentru

aceasta:

se stabilesc reguli cu ajutorul clasei;

se prezintă lista de reguli clasei şi se explică raţiunea fiecărei reguli;

se decid împreună consecinţele pentru încălcarea regulilor;

se afişează regulile şi sancţiunile şi se verifică dacă toată lumea le ştie;

nu se face nici un rabat de la respectarea regulilor (trebuie să existe şi sancţiuni mai puţin grave,

pentru a putea fi aplicate când există circumstanţe atenuante);


ISSN: 2360 – 0527 46

sancţiunile vor fi destul de severe, dar nu exagerate, pentru a nu crea resentimente care împiedică

schimbarea comportamentului;

elevul trebuie să înţeleagă de ce a fost sancţionat;

elevii nu trebuie să fie umiliţi; sancţiunea trebuie să schimbe, nu să stârnească dorinţa de

răzbunare.

Un anumit comportament al elevilor, care este considerat ca inadecvat şi care poate genera

conflicte, poate fi schimbat prin tehnici specifice, care utilizează cu precădere stimuli pozitivi (mai

mult recompense decât pedepse). Una dintre aceste tehnici propune următorii paşi:

- Identificarea comportamentului care trebuie schimbat. Este necesară exactitatea în privinţa

comportamentelor ce vor fi recompensate.

- Se decide sistemul de recompensare

- Se prezintă clasei acest plan de îmbunătăţire a comportamentului.

După ce elevii au înţeles şi au fost de acord cu procedura, aceasta se aplică. Orice rezolvare

a conflictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât comunicarea este mai bună şi mai

completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fizică şi psihică va fi mai probabilă, iar conflictele

vor fi mai uşor de rezolvat. De asemenea, este deosebit de important a-i învăţa pe elevi să-şi

exprime emoţiile în mod constructiv. Ei trebuie să ştie că pot câştiga ceea ce doresc fără să fie

agresivi.

Autocontrolul nu înseamnă suprimarea emoţiilor, ci un mod pozitiv de a le exprima. O

sumarizare a opţiunilor de ordin principal care sunt necesare şi utile unui management optim al

situaţiilor conflictuale, cuprinde:

abordarea conflictelor din perspectivă „pozitivă”;

autenticitatea şi sinceritatea, evitarea „atacurilor la persoană” şi luarea în considerare a reacţiilor

indivizilor aflaţi în conflict, dublată, însă, de fermitate, nefiind recomandată schimbarea

propriilor opinii doar pentru a evita conflictul conducerea de tip participativ (nu „autocratică”,

dar nici de tip „laissez-faire”);

câştig, utilizarea complexă a negocierii în managementul situaţiilor conflictuale.

evitarea situaţiilor de tip câştig-pierdere şi găsirea unei soluţii de tip câştig

Bibliografie:

1. Cândea, R.; Cândea, D. (1998), Comunicarea managerială aplicată, Editura Expert, Bucureşti;

2. Cornelius, H., Faire (1996), Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţifică şi Tehnică,

Bucureşti;

3. Florescu, M.C. (2002), Managementul educaţiei, Editura Eurogrup, Oradea;


ISSN: 2360 – 0527 47

4. Vintilă, S. (2001), Negociere şi soluţionarea conflictelor, Editura Universităţii din Bucureşti,

Bucureşti;

5. Zamfir, C.; Vlăsceanu, L. (1993), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti;

6. Zlate, M. (2007), Tratat de psihologie organizaţional - managerială, Editura Polirom, Iaşi.

VIOLENŢA ŞCOLARĂ – FACTOR DE RISC PENTRU ELEVI, PĂRINŢI,

PROFESORI

(proiect didactic pentru orele de Consiliere şi orientare)

Profesor consilier şcolar Aneta Negru, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la L.P.S. ,,Petrache Trişcu” şi

G.P.P. ,,Sfânta Ana”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Sanda-Mihaela Băcian, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la Şcoala

Gimnazială ,,Nicolae Romanescu” şi G.P.P. ,,Ion Creangă”, Craiova, judeţul Dolj

PROIECT DE ACTIVITATE

Data: ..........................

Clasa: (clasă de gimnaziu)

Unitatea şcolară: .........................

Propunător (Profesor): .............................

Aria curriculară: Consiliere şi orientare

Disciplina: Consiliere şi orientare

Tema: Prevenirea violenţei în mediul şcolar

Subiectul: ,,Violenţa şcolară – factor de risc pentru elevi, părinţi, profesori”

Modulul: Calitatea stilului de viaţă

Tipul lecţiei:formare de priceperi şi deprinderi

Obiectiv cadru: Dezvoltarea abilităţilor de interrelaţionare în contexte variate

Obiective de referinţă:

5.2. – să analizeze mecanismele eficiente de adaptare în situaţii de stres sau de criză

Obiective operaţionale:

Elevii trebuie:


ISSN: 2360 – 0527 48

– să definească conceptele ,,violenţă”, ,,agresivitate”, ,,risc” pe baza cunoştinţelor anterioare, a

explicaţiilor furnizate de profesor şi a discuţiilor din cadrul colectivului de elevi;

– să identifice formele de manifestare a violenţei în clasa din care fac parte (dar şi din şcoală şi

societate), pe baza definiţiei acestei noţiuni;

– să realizeze un ,,top” al manifestărilor violente ce se produc la nivelul clasei;

– să precizeze motivele care conduc individul la manifestări violente, pornind de la situaţii concrete;

– să identifice, pe baza discuţiilor desfăşurate, modalităţi de prevenire şi combatere a situaţiilor

conflictuale ce pot genera acte de violenţă.

Strategia didactică:

- Metode şi procedee: conversaţia, problematizarea, asaltul de idei, lucrul în echipă

- Mijloace de învăţământ: fişe de lucru individuale, dicţionar, cretă colorată, flipchart

- Forme de organizare a activităţii: frontal, individual, pe grupe

Forme de evaluare: aprecieri verbale, fişa de evaluare

Durata: 50 minute

Locul desfăşurării: cabinetul şcolar de consiliere psihopedagogică/ sala de clasă

Bibliografie:

1. Băban Adriana., Consiliere educaţională – Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi de

consiliere, S.C. PSINET SRL, Cluj-Napoca, 2003.

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

Etapele lecţiei Activitatea profesorului Activitatea elevilor

1.Moment

organizatoric

- vor fi organizaţi elevii pentru desfăşurarea

în bune condiţii a activităţii

- elevii se pregătesc pentru

activitate

2.Captarea

atenţiei

- prezentarea unui scurt text în care este

descrisă o situaţie de manifestare a violenţei

- ascultă cu atenţie textul

citit de profesor

3.Anunţarea

temei şi a

obiectivelor

- va fi anunţată tema activităţii: ,,Violenţa

şcolară –factor de risc pentru elevi, părinţi,

profesori” şi obiectivele acesteia (pe

înţelesul copiilor)

- elevii sunt atenţi la

explicaţia profesorului

4. Desfăşurarea

activităţii

- elevii sunt împărţiţi în grupe de câte 4 elevi

şi vor primi dicţionare;

- li se solicită elevilor să definească una din

noţiunile: ,,violenţă”, ,,agresiune”, ,,risc”

etc.;

- elevii se aşează pe grupe

- vor căuta cuvintele în

dicţionar


ISSN: 2360 – 0527 49

- sunt împărţite elevilor fişele de lucru

- se solicită alegerea răspunsului corect, sunt

discutate faptele prezentate;

- sunt dezbătute posibilele deznodăminte ale

faptelor prezentate;

- vor fi identificate modalităţile prin care se

poate gestiona un conflict, în funcţie de

importanţa acestuia precum şi modalităţile

de rezolvare urmând etapele: Ignorarea,

Discuţia, Solicitarea ajutorului de la o altă

persoană.

- elevii vor lucra în

grupuri, iar reprezentantul

grupei va formula

răspunsuri în faţa grupei,

după ce vor fi completate

fişele

- identifică exemple de

conflicte ce se pot asocia

acestor rezolvări

5. Asigurarea

retenţiei şi

transferului

Elevilor li se solicită răspunsuri la întrebări:

-,,Cum pot fi prevenite situaţiile conflictuale

ce generează violenţa?”

- ,,Cum arată violenţa? Desenează-i chipul!

Cum eşti tu în astfel de situaţii? Desenează-

ţi chipul!”

- desenele vor fi prezentate tuturor

- elevii îşi exprimă părerile

personale

-elevii răspund la întrebări,

desenează, completează

fişele

6.Temă de

reflecţie

- li se cere copiilor să reflecteze la situaţiile

prezentate

- elevii sunt atenţi

ANEXE – fişele

Fişa 1

Citiţi cu atenţie textul următor:

,,Maria este elevă în clasa a VI-a. Orele de curs tocmai s-au încheiat dar, pentru că nu a

terminat de copiat rezolvarea problemei de fizică, nu a plecat acasă împreună cu colegele ei, aşa

cum se întâmpla de obicei.

Când să iasă pe poarta şcolii, a fost acostată de un elev necunoscut care i-a cerut să plătească

o taxă de trecere. Speriată, Maria i-a explicat că nu are bani la ea. Băiatul s-a repezit la ea, a luat-o

de gulerul hainei şi, când se pregătea s-o lovească peste faţă, s-a auzit un glas:

- Las-o, măi! Pe ea o lăsăm să treacă, e colegă cu mine.


ISSN: 2360 – 0527 50

Scăpată din strânsoare, fetiţa a luat-o la fugă spre casă, plângând. Nu-i venea să creadă că a

scăpat. Şi tocmai Mihai, ,,repetentul clasei” să o ajute... Nu s-ar fi aşteptat... Dar acum ce-i de făcut?

Să-i spună mamei? Să-i spună doamnei diriginte? Asta nu ar însemna că-l pârăşte pe colegul ei?”

Răspundeţi la următoarele întrebări alegând răspunsul pe care-l consideraţi a fi cel corect:

1. Voi cum aţi proceda dacă aţi fi în locul Mariei?

a) M-aş certa cu respectivul băiat.

b) L-aş îmbrânci cu putere şi aş încerca să fug înapoi în şcoală, să cer ajutor.

c) I-aş oferi inelul sau cerceii în locul banilor ceruţi.

d) L-aş implora să mă lase să trec.

e) Altă propunere................................................................................

2. Este Mihai un bun coleg?

a) Da, pentru că şi-a ajutat colega aflată în necaz.

b) Nu, pentru că pune în pericol viaţa elevilor din şcoala în care învaţă, aducând elevi străini

în şcoală.

c) Altă părere...........................................

3. Prietenele Mariei au procedat corect plecând şi lăsând-o singură?

a) Nu, pentru că nu s-au gândit că va trebui să meargă singură acasă.

b) Da, pentru că scrie prea încet.

c) Altă părere...........................................

4. Cum ar trebui să procedeze Maria?

a) Să-i spună mamei ce s-a întâmplat.

b) Să-i mulţumească lui Mihai şi să încerce să-i devină prietenă.

c) Să-i mulţumească lui Mihai şi să-l plătească din banii ei de buzunar pentru ca să o

păzească de ,,băieţii răi”.

d) Să ascundă întâmplarea pentru că nu o să se mai întâmple să întârzie.

e) Să-i povestească dirigintei, care, împreună cu directorul şcolii ar şti ce măsuri trebuie

luate.

f) Să le povestească colegelor ei întâmplarea ca s-o aştepte să meargă împreună.

g) Să uite ce s-a întâmplat.

h) Altă părere..............................

5. S-ar supăra mama Mariei dacă nu ar afla întâmplarea?

a) Nu, pentru că a fost un incident minor, fără mare importanţă.

b) Da, pentru că fiica sa s-a aflat într-o situaţie ce riscă să-i pună viaţa în pericol.


ISSN: 2360 – 0527 51

c) Da, pentru că este normal ca părinţii să ştie tot ceea ce se întâmplă cu copilul lor la şcoală

sau, în general, în societate.

d) Nu, pentru că Maria a fost învăţată de părinţi să-şi rezolve singură problemele, să se

descurce în orice situaţie.

e) Altă părere..............................

6. Este obligatoriu ca această întâmplare să fie adusă la cunoştinţă dirigintei şi conducerii şcolii?

a) Da, pentru că aceştia sunt în măsură să ia măsurile ce se impun pentru siguranţa elevilor

în cadrul şcolii.

b) Da, pentru că altfel situaţia se poate repeta şi cu alţi elevi.

c) Da, este o situaţie ce poate genera conflicte majore sau poate pune în pericol viaţa

elevilor.

d) Nu, este treaba acestora şi, oricum, nu este frumos să pârăşti.

e) Altă părere..............................

Fişa 2 (de evaluare)

Formulează răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Cum pot fi prevenite situaţiile conflictuale ce generează violenţa?

-

-

2. Cum arată violenţa?

- desenează-i chipul!

3. Cum eşti tu în astfel de situaţii?

- desenează-ţi chipul


ISSN: 2360 – 0527 52

ÎNVAŢĂ SĂ SPUI UN NU HOTĂRÂT ALCOOLULUI

Profesor Mariana Manolache, Colegiul National “Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Sorina Dumitrescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională Dolj – C.Ş.A.P. Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

Tema aleasă este de mare actualitate şi ne-am propus să o aprofundăm ca urmare a

multiplelor întrebări ridicate de către elevi.

La baza acestei teme există trei argumente:

1) Creşterea nivelului de informare a elevilor şi implicarea lor în activităţi de prevenire a

consumului de alcool;

2) Conştientizarea elevilor privind efectele negative ce decurg din consumul de alcool;

3) Promovarea unui stil de viaţă sănătos, fără alcool tutun şi droguri.

Aceste argumente ne-au determinat sa realizăm o echipă formată din elevi, profesori,

psihologi şi să analizăm diverse aspecte ale temei astfel încât tinerii noştri să fie mai informaţi şi

răspunzători în faţa tentaţiilor ridicate de alcool.

La nivelul liceului s-a realizat un studiu privind consumul de alcool în rândul tinerilor având

la bază un chestionar care cuprinde 13 itemi.

Chestionarul a fost conceput de către elevii clasei a X-a G cu sprijinul Cabinetului Şcolar de

Asistenţă Psihopedagogică de la Colegiul Naţional ,,Carol I” din Craiova.

Studiul şi-a propus să identifice informaţii în ceea ce priveşte consumul de alcool în rândul

elevilor de liceu, ale căror vârste sunt cuprinse între 14 ani şi18 ani. Acesta a fost aplicat pe

parcursul semestrului I al anului şcolar 2013-2014, în cadrul orelor de Biologie, sub coordonarea

doamnei profesoare Mariana Manolache .

Datele au fost apoi colectate de către elevii clasei a X-a G, şi analizate în programul

informatic de prelucrare a datelor EXCEL, sub îndrumarea doamnei psiholog Sorina Dumitrescu,

iar acestea au fost avizate de către Cabinetului Şcolar de Asistenţă Psihopedagogică de la Colegiul

Naţional ,,Carol I” din Craiova.

Prezentăm doar câteva din răspunsurile elevilor.


ISSN: 2360 – 0527 53

Mulţi consideră că doar elevii cu probleme sociale grave sau cu părinţi alcoolici sunt

predispuşi la a consuma alcool. În realitate, acest număr se petrece şi cu un număr crescând de

adolescenţi. Răspunsurile elevilor sunt relevante: din 200 de elevi, 185 au consumat alcool, iar 15

nu au consumat.

Deloc întâmplătoare sunt răspunsurile lor: 111 dintre adolescenţi au răspuns că au consumat

alcool „din curiozitate”, iar 90 dintre adolescenţi „din plăcere”.


ISSN: 2360 – 0527 54

Răspunsurile adolescenţilor evidenţiază consecinţele: 41% „ai agresat verbal sau fizic o

persoană din anturajul tău sau al altora”, iar 28% au răspuns că „li s-a spus un comportament

agresiv sau neadecvat”. Foarte important devine şi răspunsul oferit de11% dintre adolescenţi care

„s-au manifestat violent distrugând bunuri personale sau ale altora”.

Concluzii:

Răspunsurile primite evidenţiază împlinirea nevoilor adolescenţilor de a socializa, de a fi

cu prietenii, de a se distra, chiar dacă integrarea în aceste grupuri încurajează consumul de alcool.

Tocmai de aceea este important ca adolescentului să i se ofere alternative la consumul de

alcool suficient de numeroase şi de interesante.

În aceeaşi măsură rezultatele studiului conduc la propunerea unor programe educaţionale,

desfăşurate la nivelul şcolii, programe informativ - preventive care să contribuie la conştientizarea

de către aceştia a efectelor consumului de alcool şi care să le formeze abilităţi cognitive, sociale şi

emoţionale.

Majoritatea elevilor apreciază rolul şcolii în oferirea de programe de educare care să

contribuie la conştientizarea efectelor consumului de alcool şi la promovarea unui stil de viaţă

sănătos.

Bibliografie:

1. Adela Faber, Elaine Mazlish, Cum să-i asculţi pe adolescenţi şi cum să te faci ascultat, Editura

Curtea Veche, Bucureşti, 2010;

2. Bregler Marc, Sciences physique-chimie, Editura Nathan, Paris, 2011;

3. Calas Andre, Biologie humaine, Editura Foucher, Paris, 2004;


ISSN: 2360 – 0527 55

4. Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky (coord.), Psihologia adolescenţei, manualul Blackwell,

Editura Polirom, Iaşi, 2009;

5. Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky (coord.), Psihologia adolescenţei, manualul Blackwell,


6. Lian Reijlink, Wim van Dalen and Cristina Petcu, Manual pentru prevenirea consumului de

alcool la nivel local în România, www.drain-project.eu, Martie 2011;

7. Merck H. Beers, Manual de diagnostic si tratament, Editura Merck Research Laboratoires,

Whitehouse Station, 2006;

8. Nita Marian, Farmacognozie generală, Editura Aius, Craiova, 2009;

9. Tinca Creţu, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009.

ADOLESCENŢII ŞI EFECTELE CONDUITELOR CONFLICTOGENE

Proiect de activitate - consiliere de grup

Profesor consilier şcolar Oana Alina Vîlcu, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. de la Liceul Tehnologic

Transporturi Căi Ferate, Craiova, judeţul Dolj

Data: 19.02.2013

Profesor: consilier şcolar Vîlcu Oana Alina

Clasa: 9 A

Unitatea de învăţământ: Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate

Tipul activităţii: consiliere de grup

Subiectul/ Tema: „Adolescenţii şi efectele conduitelor conflictogene”

Scopul:

A. Investigarea unor atitudini recurente, gesturi şi manifestări cu un conţinut potenţial conflictogen

din mediului proxim de viaţă al elevilor (plan familial, şcolar, grup de socializare etc.)

B. Facilitarea exprimării emoţionale şi a empatiei.

Obiective:

1. Să conştientizeze consecinţele emoţionale şi relaţionale ale comportamentelor conflictogene în

plan intrapsihic, interpersonal şi social;

2. Să experimenteze/ exerseze modalităţi/ abilităţi de comunicare asertivă şi de mediere a

conflictelor;

http://www.drain-project.eu/


ISSN: 2360 – 0527 56

3. Să-şi dezvolte abilitatea de a comunica deschis idei, sentimente, impresii, intensificând

schimburile comunicaţionale şi cele simpatetic-preferenţiale cu colegii.

Resurse:

metafora educaţională, metoda analizei şi a studiului de caz, reflecţia, conversaţia euristică,

exerciţiul, simularea, jocul didactic

carioci, creioane tip marker, fişe de lucru

Durata: 45 minute

Locul desfăşurării activităţii: cabinetul şcolar de asistenţă psihopedagogică

Bibliografie:

1. Bodine, R.J:, Crawfort, D.K. – Manualul educatorului pentru rezolvarea conflictelor – Un ghid

pentru formarea programelor de calitate în şcoli;

2. Carter Les – Învaţă cum să-ţi controlezi furia, Ed. Teora, 2006;

3. Centrul pentru Educaţie şi Tineret Sintagma – Anuarul Grupurilor de Risc, Anul I, 2011, Buc.;

4. ISE, 2011 – Ghid pentru structurile cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea violenţei în

mediul şcolar

Conţinut informativ:

APLICAŢIA 1: „Jocul evoluţiei”

Aşezaţi în picioare, lângă pupitrele din cabinetul şcolar de asistenţă psihopedagogică, elevii

vor mima felul de manifestare al diferitelor animale, anunţate de către consilier cu voce tare,

precum: „meduză”, „dinozaur”, „vultur”, „leu” etc., până la „om”. Jocul permite exprimarea

spontană a energiei şi conştientizarea instanţelor/ metamorfozelor pe care viaţa le-a traversat în

lungul său şir de manifestare, până la om, dotat cu conştiinţă şi capacitate de gândire, emoţie,

voinţă, etc.

APLICAŢIA 2:

„ Adolescenţi în formare” - joc de identificare a nevoilor resimţite de adolescenţi

Identifică, împreună cu grupul de lucru nevoi specifice adolescenţilor (exemplu: nevoia de

comunicare a ideilor şi a sentimentelor), notându-le apoi pe fiecare din petalele florii de mai jos:


ISSN: 2360 – 0527 57

APLICAŢIA 3:

Comentaţi următoarele enunţuri, stabilind valoarea de adevăr:

1. În perioada adolescenţei tinerii au mai multă încredere în:

Părinţi Profesori Grupul de prieteni.

2. Adolescentul este înclinat să adopte:

Comportamente conformiste, acceptate social

Comportamente neconformiste, care încalcă normele şi valorile sociale.

3. Adolescenţa este o perioadă:

În care tinerii ştiu foarte bine cine sunt, care sunt valorile lor, ce este bine şi ce este rău.

De confuzie valorică.

4. În deciziile sale, adolescentul este influenţat mai mult de:

Familie Profesori

Persoane vârstnice Grupul de prieteni.

5. Majoritatea adolescenţilor vor:

Să fie în siguranţă, protejaţi Să trăiască emoţii noi intense.

6. Adolescenţa este o perioadă în care:

Comportamentul adolescentului poate fi uşor prevăzut prin reacţii anterioare.

Se încearcă tot felul de comportamente, chiar şi comportamente străine de propria

personalitate, cu scopul cunoaşterii de sine.

7. Majoritatea adolescenţilor se caracterizează prin:

Chibzuinţă, se gândesc mult înainte de a lua o decizie.

Reacţii rapide, ei nu se gândesc prea mult la consecinţe.

8. Viaţa afectivă a adolescenţilor este:

Relativ echilibrată

Adolescenţa poate fi considerată vârsta maturităţii afective

Echilibrul afectiv este fragil.

9. Adolescenţa este o perioadă în care copilul:

Este foarte preocupat de pericolele care există şi de care este bine să se ferească

Crede că tot ceea ce este rău nu îl poate atinge.

APLICAŢIA 4

I. Forme de adaptare negativă – forme de manifestare a agresivităţii la copii şi adolescenţi

a. în relaţia cu colegii

Ironiile, tachinările verbale, etichetările, sarcasmul

Certurile, conflictele


ISSN: 2360 – 0527 58

Jignirea la adresa trăsăturilor fizice, psihice, apartenenţa etnică sau religioasă

Intimidarea, ameninţarea

Lovirea: lezarea integrităţii fizice a celuilalt

b. în relaţia cu profesorii şi mediul şcolar

Absenteismul

Indisciplina

Refuzul îndeplinirii sarcinilor

Atitudini ironice, sarcastice

Injurii, jigniri

Deteriorarea spaţiului şcolar

II. Consecinţele conduitelor conflictogene asupra psihismului infantil

- în plan relaţional, comportamental şi emoţional –

Induc trăiri afective negative;

Dezvoltă modalităţi agresive de comunicare;

Dezvoltă mecanisme de coping (adaptare negativă) şi învăţare-amplificare a comportamentelor

dezadaptative;

Determină slab control al impulsurilor, nervozitate/nevroze, hipermotricitate, impulsivitate,

irascibilitate;

Introversie, depresie, tulburări de stres post-traumatic, tulburări anxioase (fobii), anxietate

generalizată;

Niveluri scăzute ale empatiei şi limitarea participării la grupuri de referinţă, marginalizare;

Factor de risc în apariţia unor tulburări majore de personalitate (obsesiv - compulsivă, ezitantă,

antisocială etc.), adicţiilor (consum de tutun, droguri, jocuri de noroc), delicvenţei juvenile

APLICAŢIA 5:

Strategii de mediere a conflictului

Cadrul vechi Cadrul nou

Ori eu ori el Amândoi putem câştiga

Nu există nici o speranţă Este posibil

Nu este drept să avem acest conflict Conflictele de acest tip sunt normale

Nu merita să ne gândim la asta Nu trebuie să neglijăm conflictul

Nu este înţelept să faci concesii Trebuie să căutăm cât mai multe soluţii

Nu eu am început, de ce să iau eu iniţiativă Aş putea contribui la rezolvarea conflictului


ISSN: 2360 – 0527 59

Reguli în medierea conflictelor:

1. Să nu judeci! Mediatorii sunt imparţiali, chiar dacă ei cred că una din părţi are dreptate şi una

greşeşte.

2. Să nu dai sfaturi! Uneori mediatorii se pot gândi la soluţii ale conflictului, dar ei nu trebuie să le

sugereze celor implicaţi; e conflictul lor, lăsaţi-i să şi-l rezolve singuri, aşa cum doresc. Doar atunci

se vor simţi cu adevărat responsabili.

3. Să fii în mod egal empatic! Un mediator empatic încearcă să înţeleagă ce simt cei doi implicaţi

în conflict, imaginându-se în locul fiecăruia, înţelegând lucrurile din perspectiva lui. Evitaţi să

treceţi de partea cuiva, dar încercaţi să înţelegeţi cum vede fiecare lucrurile.

4. Păstrează confidenţialitatea! Oamenii se simt mai bine când vorbesc despre sentimentele şi

problemele lor, dacă ştiu că mediatorii nu vor spune nimănui despre conflictul lor.

5. Arată că îţi pasă! Mediatorii ţin cont de procesul de mediere şi de oameni. Ei fac tot posibilul

să-i ajute pe ceilalţi să se înţeleagă şi să-şi rezolve conflictele. Dacă mediatorii respectă procesul de

mediere, ceilalţi vor avea încredere în proces pentru a-şi rezolva problema.

(după Daniel Saphiro, „Conflictul şi comunicarea“)

Succesiunea momentelor activităţii

Detaliere

1. Joc de „ice-break”: „Jocul evoluţiei”- joc didactic - Aplicaţia 1 de la Conţinut informativ.

Resurse: joc de mişcare;

2. Metafora/ povestirea educaţională „Melcul în copac”;

3. Anunţarea subiectului activităţii de consiliere de grup, prezentarea cărţii „Învaţă cum să-ţi

controlezi furia” de dr. Les Carter şi prezentarea pliantelor de la proiectul „Tinerii împotriva

violenţei”;

4. Aplicaţia 2 – de la Conţinut informativ „Adolescenţi în formare” de la Conţinut informativ – se

notează pe fişa de grup răspunsurile elevilor;

5. „Fişe de lucru pentru gestionarea furiei” – resursă educaţională din programul POSDRU

„Tinerii împotriva violenţei”- elevii deduc cei 6 paşi ai unui posibil „scenariu dificil”;

6. „Adolescenţii în … scenarii dificile”- pornind de la trăsăturile psihologice ale adolescenţilor, se

solicită elevilor să expună situaţii, mini-studii de caz în care au fost exprimate conduite

conflictogene. Resurse: metoda analizei şi studiului de caz a unor situaţii de agresivitate (verbală,

emoţională, fizică) frecvent întâlnite, analiza consecinţelor asupra psihismului, încurajarea

exprimării trăirilor şi opiniilor faţă de acestea;


ISSN: 2360 – 0527 60

7. Motive şi consecinţe ale conduitelor conflictogene - dezbatere interactivă/ conversaţia euristică

având ca suport aplicaţia 4 de la Conţinut informativ;

8. Profilul elevului violent şi strategii de mediere a conflictului - elevii sunt rugaţi să

exemplifice o situaţie în care au mediat un conflict. Conflictul interpersonal este apoi „pus în

scenă”. Resurse: joc de rol, ţinând cont de strategiile de mediere a conflictului. (aplicaţia 5)

9. „Inventarul abilităţilor mele şi negocierea valorilor”- identificarea unor liste de abilităţi

sociale, emoţionale, cognitive pe care elevii le folosesc ca mecanisme de coping (adaptare) la

situaţii dificile. Resurse: reflecţia, exerciţiul

10. „Semnificaţii individuale ale toleranţei. Mesajul meu anti-violenţă”. Resurse: exprimarea

metaforică a ideilor, sentimentelor;

11. „Ghid de utilizare a prietenilor” - identificarea unor sfaturi utile în menţinerea relaţiilor de

prietenie şi a abilităţilor sociale. Resurse: convorbire, analiza, sinteza informaţiilor, exemplul

12. Aprecieri asupra gradului de implicare în activitate al elevilor

PARTENERIATUL CU POLIŢIA LOCALĂ ŞI ROLUL SĂU ÎN

COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ

Profesor Florentina Girela Nică, Liceul „Charles Laugier”, Craiova, judeţul Dolj

Violenţa este o problemă actuală a societăţii noastre, având impact asupra actului

educaţional desfăşurat într-un cadru instituţionalizat, fiind, fără îndoială, una dintre temele recurente

ale societăţilor contemporane.

Globalizarea interesului faţă de violenţa socială este consecinţa unei conştientizări

generalizate privind necesitatea punerii violenţei pe agendele de lucru ale diferiţilor actori sociali,

responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi mobilizarea corpului social pentru luarea de poziţie,

implicarea şi participarea la prevenirea şi combaterea acestui fenomen social.

Fiind un fenomen complex, violenţa are determinări psihologice, sociale, culturale,

economice, lucru evident atunci când luăm în considerare amploarea formelor ei de manifestare şi

inter-relaţiile pe care le presupune.

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. În Europa, dezbaterile

privind relaţia între conceptul de „drept la siguranţă” şi mediul şcolar au căpătat o dezvoltare

continuă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică, în urma unei întâlniri a

experţilor, organizată de Comisia Europeană în 1997.


ISSN: 2360 – 0527 61

Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei, contribuind astfel la

conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de violenţa tinerilor şi implicit, cea şcolară.

Şcoala nu mai este o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială,

neafectat de conflictele şi dificultăţile cu care se confruntă societatea, în general. Ea este o parte

integrantă a comunităţii largi, iar problemele cu care se confruntă ca instituţie şi mediu de formare a

tinerilor privesc întreaga societate. Şcoala trebuie văzută ca un forum al socializării, un spaţiu

transparent, deschis lumii exterioare, ale cărei tensiuni le asimilează şi devenind chiar un spaţiu de

manifestare a violenţei.

Violenţa în mediul şcolar este un fenomen complex, cu o diversitate de forme de

manifestare care justifică folosirea terminologiei specializate: astfel şcoala este spaţiul de

manifestare a conflictului între elevi şi între profesori-elevi, iar raporturile de forţă sau felul în care

în care se manifestă conduitele ofensive sunt elemente determinante în înţelegerea fenomenului.

Aşadar, folosirea noţiunii de „violenţă” se va referi la orice comportament al cărui scop este

prejudicierea sau distrugerea victimelor.

Pentru crearea unui climat de pace şi bună înţelegere în şcoală este necesară cunoaşterea în

profunzime a dificultăţilor curente sau potenţiale cu care se confruntă elevii, profesorii sau echipa

managerială a şcolii în ceea ce priveşte fenomenul de violenţă, iar aceasta este o condiţie esenţială

pentru dezvoltarea unui plan operaţional de prevenire şi intervenţie adecvat.

Proiectele în parteneriat cu instituţiile locale au rolul de a asigura suportul necesar

profesorilor, elevilor şi părinţilor acestora în combaterea oricărei forme de violenţă care ar putea

periclita buna desfăşurare a activităţilor şcolii.

Violenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde

sărăcia este la ea acasă. De aceea, atunci când se vorbeşte despre violenta în şcoală, se consideră

drept surse favorizante factorii exteriori ai şcolii: mediul familial, mediul social, ca şi factori ce ţin

de individ, de personalitatea lui.

Pentru rezolvarea cazurilor de violenţă în şcoală, un rol important îl are implicarea

instituţiilor locale mai ales a poliţiei de proximitate. În majoritatea cazurilor, aceasta a construit

relaţii de parteneriat cu direcţiile unităţilor şcolare, bazate pe obiective comune si sprijin reciproc.

Aceste parteneriate funcţionează prin interacţiuni frecvente între ei şi autorităţile şcolare. Personalul

şcolar cunoaşte activitatea de prevenire a poliţiştilor de proximitate şi colaborează cu aceştia pentru

acordarea unui spaţiu în bugetul de timp petrecut de elevi în şcoală pentru a facilita comunicarea

între poliţie şi elevi. Pentru susţinerea noii viziuni privind rolul poliţiei de proximitate de a fi în

slujba cetăţenilor, interesaţi fiind de crearea unui climat de ordine şi linişte în şcoli, favorabil bunei

desfăşurări a procesului instructiv-educativ, poliţia de proximitate organizează activităţi preventive

în colaborare cu personalul didactic: discuţii pe marginea unor acte normative, participare la orele


ISSN: 2360 – 0527 62

de dirigenţie, şedinţe ale comitetelor de părinţi şi ale consiliilor profesorale. De asemenea, unităţile

de poliţie fac periodic controale în zona şcolilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor

antisociale, pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi pentru securitatea patrimoniului

şcolar.

La nivelul unităţilor de învăţământ, poliţiştii colaborează cu profesorii, diriginţii şi directorii

acestora. În şcolile în care există consilieri şcolari, ei sunt cei care participă ca mediatori între

poliţie (instituţie exterioară şcolii) şi reprezentanţii şcolii (director, diriginte, profesor).

Prezenţa poliţiştilor de proximitate în şcoală se manifestă prin următoarele activităţi:

- desfăşurarea de activităţii de prevenire a violenţei în scoală şi vecinătatea acesteia;

- participare la şedinţele cu părinţii şi la şedinţe cu elevii;

- discuţii cu profesorii, diriginţii şi directorii şcolilor;

- participare la dezbateri cu mai multe clase de elevi asupra unor teme, conform programelor

educaţionale stabilite în parteneriatul între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul

Administraţiei şi Internelor;

- patrularea în jurul şcolii şi supravegherea spaţiului proxim şcolii la orele la care elevii se îndreaptă

spre locuinţele lor.

În activitatea desfăşurată de poliţia de proximitate, un rol central îl ocupă strategiile de

rezolvare a conflictelor (intervenţie) care generează situaţii de violenţă şi, mai ales, strategiile de

mediere în situaţiile în care violenţa a avut loc, indiferent de gravitatea urmărilor ei. De cele mai

multe ori, poliţistul de proximitate a fost înştiinţat de către direcţia şcolii. El se deplasează la şcoala

în cauză unde încearcă rezolvarea situaţiei prin medierea între părţile implicate, împreună cu

reprezentanţii unităţilor şcolare, aplicând măsurile legale faţă de cei responsabili.

Situaţiile în care violenţa are loc în afara şcolii sunt mai complexe şi se rezolvă, de obicei, la

secţia de politie. Şi în aceste cazuri, identificarea situaţiilor de violenţă în şcoli a fost posibilă ca

urmare a reclamaţiilor făcute de profesori, directori, părinţi şi elevi. Comunicarea constantă între

poliţie, factorii de conducere ai şcolii, elevi, profesori, părinţi, diriginţi, asigură şcolii un climat de

siguranţă care descurajează comportamentele neadecvate.

Activitatea de prevenire a violenţei în şcoli are un caracter prioritar. Astfel, în activitatea de

prevenire a poliţiştilor de proximitate din şcoli, s-a introdus o tematică largă care cuprinde

următoarele subiecte:

- teme privind legislaţia (legi, decrete, regulamente): rolul poliţiei de proximitate, drepturile

copiilor, legislaţia privind abuzul împotriva copilului, legislaţia privind violenţa, legislaţia privind

traficul de persoane, exploatarea sexuală şi prin muncă a copiilor, educaţia rutieră; aceste teme

vizează, într-un sens comprehensiv, educaţia civică.


ISSN: 2360 – 0527 63

- teme privind fenomenele sociale negative cu care se confruntă societatea românească şi care

privesc segmentul de populaţie şcolară sau tânără: consumul de droguri şi alcool şi consecinţele lui,

delincvenţa juvenilă, violenţa domestică, relaţiile între adulţi şi minori (în familie şi în instituţii),

comportamentul antisocial, violenţa şi abuzul împotriva copilului.

Aceste teme sunt puse în discuţie cu elevii, prin diferite metode (dezbateri, prezentări de

casete video etc.), la diferite întâlniri organizate; cu acest prilej sunt distribuite elevilor şi materiale

informative: broşuri, pliante.

Scopul principal al acestor activităţi de prevenire este cel de a informa tinerii asupra

riscurilor pe care le prezintă adoptarea unor comportamente violente, punându-se accent asupra

vulnerabilităţii vârstei la care aceştia se află şi asupra consecinţelor, adesea ireversibile, ale acestor

comportamente.

Bibliografie selectivă:

1. xxx, Anexa la OMECT nr 1409/2007 Strategia Naţională privind violenţa;

2. Constandache Petrică, Sorina, Alexandrescu, Elvira, Petrovai, Domnica, Strategii de prevenire a

violenţei în şcoală – Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul şcolar;

3. Ferreol, Gilles, Adrian, Neculau, Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

4. xxx, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Violenţa în şcoală, Editura Alpha MDN,

Bucureşti, 2006;

5. Jigău, Mihai, Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală, Ghid practic pentru directori şi cadre

didactice, ISE, 2006.

EXMATRICULAREA VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR

Profesor Sevastia Lizuca Dicu, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Băbeni, judeţul

Vâlcea

Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Mass-media,

cercetările şi statisticile oficiale raportează o creştere spectaculoasă a fenomenului, astfel încât

escaladarea violenţei în şcoală a devenit cea mai vizibilă evoluţie din câmpul educaţiei formale. Nu

putem căuta însă rădăcinile violenţei şcolare doar în exteriorul şcolii, şcoala însăşi putând

reprezenta o sursă a unor forme de violenţă şcolară. Pentru a putea preîntâmpina şi dezarma un

comportament violent în şcoală trebuie mai întâi să clarificăm şi să înţelegem conceptul de violenţă,

să aflăm cauzele acesteia şi în final să fie concepute măsurile de combatere şi prevenire. Din acest


ISSN: 2360 – 0527 64

punct de vedere, consider că şcoala trebuie să îşi asume rolul de prevenire şi de stăpânire a

fenomenului violenţei prin investiţia făcută în domeniul formării profesorilor.

Violenţa poate fi supusă unei viziuni critice, unui discurs savant, unor pedepse aspre, însă

poate fi oare prevenită? Am încredere ca acest lucru este posibil, dar depinde în totalitate de noi, de

ambiţia, perseverenţa şi devotamentul nostru. Pentru unii poate reprezintă un vis, dar eu îndrăznesc

să visez. A lupta împotriva violenţei nu este uşor, acest lucru-i cert. Însă de ce să mergem ca racul?

De ce să ne lăsăm descurajaţi?

Violenţa este într-adevăr recurentă, este inerentă condiţiei umane, dar privind aspectele şi

determinanţii ei, realizăm cu uşurinţă că putem modela mentalitatea copiilor, putem ţine sub control

acest fenomen şi putem lupta împotriva lui! Cu paşi lenţi dar siguri ne putem atinge obiectivul!

Cu toţii ştim ce se petrece între zidurile şcolii, considerată de unii în mod greşit un sanctuar.

Violenţa şcolară este un fenomen care pare să ne fi scăpat de sub control. Ne confruntăm zilnic cu

ea sub diferitele ei aspecte. Unii am dezvoltat un soi de aversiune faţă de violenţă, alţii poate ne-am

lăsat măcinaţi de acest fenomen. Eu nu pot tolera, nu pot accepta violenţa ca parte constituentă a

mediului ce trebuie să reprezinte contextul în care copiii să evolueze.

Violenţa în şcoli este un fenomen din ce în ce mai des întâlnit şi un lucru îngrijorător,

indiferent că este vorba despre violenţa verbală sau fizică; violenţa verbală dă naştere violenţei

fizice - iar dorinţa de a mă pregăti pentru această provocare m-a determinat să particip la

simpozionul naţional "Exemple de bună practică în prevenirea şi combaterea violentei din mediul

şcolar". Consider că depinde de noi să-i învăţăm pe copii să fie mai buni, mai toleranţi pentru că

numai aşa vom combate fenomenele de violenţă în rândul tinerilor.

Nu putem tolera violenţa!

Nu putem fi indiferenţi!

Acest fenomen trebuie urmărit în profunzime deoarece prezintă o problemă majoră ce poate

marca viaţa unor copii. Trebuie să avem încredere în forţele noastre! Suntem o echipă şi luptăm

pentru un ideal!

Ce poate face o singură persoană? Nimic semnificativ, zic eu...

Ce pot face mai multe persoane? Pot lupta, pot schimba lucrurile!

Cât timp suntem măcar câţiva interesaţi de aceasta realitate, cred că deja suntem o echipă ...

Violenţa şcolară este un fenomen complex, cu o cauzalitate multiplă şi cu diverse forme de

manifestare. Cu siguranţă, cu toţii recunoaştem că este mai eficient şi mai uşor să previi un act de

violenţă decât să intervii atunci când acesta s-a produs.

Vom constata că unele din aspectele prezentate de fiecare dintre noi nu sunt specifice şcolii

noastre, după cum s-ar putea în aceeaşi măsură să regăsim aici multe dintre problemele cu care ne


ISSN: 2360 – 0527 65

confruntăm. Toate acestea vor fi un instrument de reflecţie asupra viziunilor şi practicilor noastre

şcolare.

VIOLENŢA ÎN ŞCOLI

Profesor psiholog Diana Iulia Necă, C.J.R.A.E. – C.I.A.P. Colegiul Tehnic şi Colegiul Tehnic

,,Nicolae Bălcescu”, Balş, judeţul Olt

Septembrie 2013. Tinerii liceenii vin cu încredere la şcoală şi aşteaptă noile discipline,

colegi, profesori cu nerăbdare...

Oare aşa să fie? Sunt foarte atenţi la telefoanele cu internet pe care le au şi pe care îşi

verifică cel puţin la 50 de minute - în pauze - statusul pe facebook.

Violenţa începe să se facă simţită. În toate formele ei: verbală, fizică etc.. Fetele se bat între

ele pentru băieţi, pentru un like sau un comentariu la o poză pe facebook, băieţii îşi îneacă amarul

după o despărţire sau după un conflict cu părinţii sau prietenii.

Nu se limitează doar la conflicte în incinta şcolii ci apelează la fraţi, surori, prieteni care

participă şi ei la bătăi programate după ore.

Telefoanele mobile nu sunt ultimul tip dar aproape toţi au conexiune la internet pe ele,

pentru şcoală şi teme ni se spune, dar sunt tot timpul conectate pe reţele de socializare

Colaborarea cu Poliţia începe să prindă contur prin acţiunile comune. În fiecare săptămână

avem întâlnire cu câte două clase în care discutăm despre urmările actelor de violenţă atât verbală

cât şi fizică. După o astfel de întâlnire la clasa a IX-a, am întrebat la final:

,,Ce faci dacă un coleg te loveşte?”

Răspunsul vine rapid: ,,Dau şi eu! Ce, sunt mai prost?”

,,Şi noi ce am discutat toată întâlnirea?”

,,Aşa e! Nu dau, mă duc să caut un profesor să îi spun ca să-l pedepsească!”

Elevii noştri au acum 14, 15, 16, 17, 18, 19 ani. Provin din familii monoparentale, nucleare

sau locuiesc într-o casă împreună cu bunici, părinţi, fraţi şi surori. Părinţii unii lucrează în afara

ţării, alţii stau acasă fără nicio sursă de venit.

Mi-am pus întrebarea de unde atâta violenţă în două luni de şcoală. Am început să studiez

familiile şi iată ce am observat:

Protagonistele actelor de violenţă se află în următoarele situaţii:

a) părinţi despărţiţi, tatăl în Spania, mama în Italia, fata locuieşte cu bunicul matern care consumă

alcool şi nu are nicio autoritate asupra adolescentei; nu vorbeşte cu mama care s-a recăsătorit,


ISSN: 2360 – 0527 66

tatăl nu a mai sunat-o de doi ani, nu mai ştie da când nu l-a văzut; nu este de acord cu căsătoria

mamei pe care o vede o lună pe an în august când vine în ţară;

b) fata este mai mare cu un an decât colegele ei; a stat un an acasă după terminarea clasei a VIII-a;

în ziua când a dat examen la matematica era înmormântarea tatălui ei; locuieşte cu mama şi cu

sora în mediul rural; la bătaia pe care a organizat-o împreună cu sora şi în urma căreia a fost

amendată au participat şi prietenele ei din sat;

c) părinţi despărţiţi, fata se află în grija mătuşii - sora mamei care nu are copii; discuţii cu mama

care nu îi trimite câţi bani ar dori ea, o ameninţă că pleacă la tată care nu a ţinut legătura cu ea

dar de o lună o sună;

d) fata locuieşte cu mama şi cu cei doi fraţi în mediul rural, face naveta; tatăl i-a părăsit şi s-a

recăsătorit de 10 ani în Spania; nu au nicio sursă de venit decât alocaţiile şi bursele de la şcoală;

fratele care muncea prin sat s-a îmbolnăvit şi nu mai are voie să facă efort; mama are tratament

de la psihiatrie pe care nu-l mai ai de doi ani;

e) tatăl nu lucrează, mama nu lucrează; tatăl consumă alcool zilnic, le bate pe elevă şi pe mama ei,

le goneşte de acasă; fraţii ei sunt cei care lucrează şi întreţin familia;

f) tatăl lucrează dar consuma alcool, sparge tot în casă, nu se ceartă cu mama şi cu fata care fug la

bunicii paterni care stau aproape; când se trezeşte le dă bani să ia alte farfurii, pahare, etc. şi se

împacă cu prietenii cu care se bate la beţie;

g) elevul locuieşte împreună cu părinţii; tatăl este alcoolic, îi dă afară din casă cu animale cu tot,

porc, vacă; ei pleacă la bunicii paterni; când nu consumă alcool este cel mai bun tata; elevul nu

îşi poate controla violenţa chiar dacă se luptă cu ea; când intră într-un conflict nu se lasă până nu

îi bate pe toţi.

Acestea sunt doar şapte cazuri. Elevii noştri stau cu noi la şcoală doar 6 ore din cele 24 ale

unei zile.

Au venit în toamnă ca un butoi de pulbere cu multă energie negativă acumulată datorită

problemelor familiale iar unele discuţii mai mult sau mai puţin copilăreşti care în mod normal nu ar

avea urmări declanşează adevărate războaie la şcoală.

Care e adevărata cauză?

Copiii sunt vinovaţi sau victime colaterale în războiul surd al adulţilor?

Ce model familial pot să aibă aceşti adolescenţi care se află la vârsta întrebărilor şi nu au de

unde să aibă un răspuns?

Cum putem ajuta copiii şi părinţii acestora care de multe ori au ei mai multă nevoie de ajutor

decât adolescenţii?

Cum să îi facem pe părinţi să înţeleagă că au copii care au nevoie de afecţiune şi susţinere

din parte lor când de cele mai multe ori şi ei au pierdut în bătălia cu viaţa?


ISSN: 2360 – 0527 67

Acesta este modul lor de exteriorizare, de semnalare a problemelor reale pe care le au.

Implicarea familiei în rezolvarea problemelor este inexistentă. Refuză colaborarea cu şcoala,

nu vor sa vorbească nici măcar la telefon unii dintre ei cu noi, cu atât mai puţin nu se implică direct

Formele violenţei în şcoli sunt variate, nu am amintit decât două care sunt pregnante.

Cauzalitatea este cea care trebuie înlăturată şi acest lucru se poate face nu numai prin implicarea

şcolii, ci prin implicarea tuturor forţelor din societate care ar duce la menţinerea echilibrată a

familiilor şi înlăturarea factorilor de risc mai sus menţionaţi.

Spirala se continuă şi nu dă semne de oprire. Copiii de azi sunt părinţii de mâine care sunt

predispuşi să facă aceleaşi greşeli ca şi părinţii lor cu toate că acum spun că nu. Este cazul concret

al foştilor elevi care adulţi azi sunt părinţi şi nu au schimbat nimic în relaţiile pe care le au cu copiii

lor.

Până atunci psihologul reuşeşte cu greu să aducă o picătură de apă în ocean şi să menţină pe

linia de plutire cazurile disperate care au nevoie de afecţiune, comunicare, susţinere şi motivare

pentru a merge înainte.

„ARTĂ SAU VIOLENŢĂ? TU ALEGI”

Concurs Regional

Profesor consilier şcolar Gabriela Căluţoiu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă


INFORMAŢII DESPRE PROIECT

B.1. Titlul proiectului: „Artă sau violenţă? Tu alegi!” (proiect concurs)

B.2. Domeniul în care se încadrează proiectul: Domeniul cultural artistic: muzică şi dans.

B3. Ediţia numărul 1.

REZUMATUL PROIECTULUI:

„Artă sau violenţă? Tu alegi!” este un concurs de muzică şi dans realizat de elevi

coordonaţi de un cadru didactic având ca temă prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar.

Estimăm implicarea în proiect a unui număr de aproximativ 200 elevi, iar în implementarea acestora

2500 de elevi.

Activităţile concursului de muzică şi dans vor consta în: lansarea acestuia, realizarea

scenariului artistic, implementarea în unităţile şcolare, jurizarea şi decernarea premiilor 1, 2 şi 3,

activităţi derulate conform calendarului concursului.


ISSN: 2360 – 0527 68

Partenerii proiectului sunt: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dolj, Casa Corpului Didactic

Dolj, Asociaţia de voluntariat „Tinerii luptă împotriva mileniului III”, Gruparea Mobilă de Jandarmi

„Fraţii Buzeşti” Craiova, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Dolj.

PREZENTAREA PROIECTULUI

Argument justificare, context (analiză de nevoi)

Conform studiului “Violenţa în şcoală” (2005) realizat de către Institutul de Ştiinţe al

Educaţiei, 75,3% din unităţile de învăţământ investigat (1200) declară prezenţa fenomenului de

violenţă.

Violenţa este un fenomen care, din păcate, se regăseşte şi în mediul şcolar ducând la un

climat de insecuritate şi frică în rândul elevilor. Concursul „Artă sau violenţă? Tu alegi!” oferă

elevilor posibilitatea de a conştientiza existenţa problemei violenţei în şcoală, de a identifica

soluţiile cele mai potrivite pentru prevenirea şi combaterea formelor de violenţă de la nivelul

unităţii lor şcolare şi de a conştientiza care sunt alternativele pe care ei le pot avea în defavoarea

acestui fenomen care din păcate pentru ei şi societate continuă să ia tot mai mult amploare.

Astfel, prin participarea la realizarea unor coregrafii şi interpretarea unor cântece din cadrul

proiectelor de către elevi se doreşte crearea unui mediu favorabil dezvoltării în rândul acestora a

unor comportamente non-violente şi contribuţia la creşterea gradului de siguranţă şi securitate în

şcoală.

Scopul: promovarea exemplelor de bună practică în scopul prevenirii şi combaterii violenţei

din mediul şcolar.

Obiectivul general: prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar


sensibilizarea elevilor în problematica violenţei şcolare;

stimularea iniţiativei elevilor de a participa la viaţa şcolii;

implicarea elevilor în găsirea de soluţii pentru prevenirea şi combaterea violenţei la nivelul

unităţii şcolare;

derularea activităţilor cuprinse în proiect.

Grupul ţintă: Elevii claselor I – XII cadre didactice.

Durata proiectului: 14 noiembrie 2013 – 11 aprilie 2014

Rezultate aşteptate:

Creşterea gradului de implicare a elevilor în prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar;

Pregătirea şi motivarea elevilor pentru implicarea în găsirea de soluţii la problemele legate de

violenţă din şcoli;

Scăderea actelor de violenţă în mediul şcolar.


ISSN: 2360 – 0527 69

Evaluare: feed-back-uri primite pe perioada desfăşurării proiectului, număr de persoane

implicate, număr de proiecte realizate.

Modalitatea de evaluare a proiectului:

Evaluarea se va face în baza indicatorilor următori:

Indicatori cantitativi: număr de elevi participanţi, număr de unităţi şcolare participante, număr

persoane implicate, număr instituţii implicate.

Indicatori calitativi: articole de presă, mail-uri cu feed-back pozitiv, postări pe forumuri, site-uri.

Beneficiarii direcţi: elevii participanţi la concurs

Beneficiarii indirecţi: elevii unităţilor şcolare participante la concurs, unităţile şcolare de

provenienţă a participanţilor, comunitatea locală.

D.10. Activităţi de promovare/ mediatizare/ diseminare

În timpul implementării proiectului promovarea şi mediatizarea se va realiza prin:

postarea pe site-uri, forumuri (ex: www.cjraedolj.ro, www.didactic.ro, www.ccddj.ro)

prin parteneri (ex: Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj; Casa Corpului Didactic Dolj, Asociaţia de

voluntariat „Tinerii luptă împotriva mileniului III”, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Fraţii

Buzeşti” Craiova, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Dolj).

presa locală

Diseminarea se va realiza prin:

postarea pe site-uri, forumuri (ex: didactic.ro, forumul ISJ Dolj)

transmiterea unui raport narativ inspectorului responsabil cu activitatea educativă

presa locală

D.11. Specificaţi care sunt partenerii implicaţi în proiect şi arătaţi în ce constă parteneriatul cu

comunitatea locală, cu altă şcoală şi/sau cu o firmă/ companie locală sau organizaţie, dacă este cazul

(cel mult o pagină).

Partenerii proiectului:

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj,

Casa Corpului Didactic Dolj, Asociaţia de voluntariat „Tinerii luptă împotriva mileniului III”,

Gruparea Mobilă de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova,

Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Dolj

Bibliografie:

Wenger, E., Communities of practice. Learning, Meaning and Identity, Cambridge University

Press, 1998.

http://www.cjraedolj.ro/

http://www.didactic.ro/

http://www.ccddj.ro/


ISSN: 2360 – 0527 70

CUNOAŞTEREA TIPULUI DE PERSONALITATE A COPILULUI-

MODALITATE OPTIMĂ DE INTERVENŢIE EDUCAŢIONALĂ A

PĂRINŢILOR

Profesor Lidia Năstasie, Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor Mihaela Vasilcoiu, Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova, judeţul Dolj

„Orice formă ar îmbrăca lipsa de abilitate a adultului, aceasta îl privează pe copil de efortul

constructiv autonom potrivit pentru soluţionarea problemei.”

Dezvoltarea autonomiei copilului este influenţată de acţiunea şi interacţiunea unei

multitudini de factori: familia prin stilul său educaţional, trăsăturile de personalitate ale copilului,

grupul său de prieteni, şcoala prin strategiile pe care le promovează în educaţie, grupul de

covârstnici, media.

Cunoaşterea mediului familial, crearea parteneriatului cu părinţii, adecvarea strategiilor

educaţionale la particularităţile individuale şi ale vârstei reprezintă condiţii importante pentru

dezvoltarea personalităţii copilului.

În majoritatea cazurilor, copiii parcurg pas cu pas etapele dezvoltării depăşind cu succes

dificultăţile inerente vârstei. Uneori însă, intervin probleme delicate în educarea copiilor, iar familia

se poate simţi depăşită şi atunci intervine inadecvat în rezolvarea problemelor prin pedepse

exagerate, prin abuz emoţional sau fizic, prin neglijare etc.

Este cazul copiilor cu un comportament dificil sau provocator: copilul puternic sensibil,

autoabsorbit, sfidător, neatent şi activ-agresiv („Copilul provocator“ Stanley Greenspan, prof.

psihiatru în ştiinţa problemelor de comportament şi pediatru la Spitalul Universitar „George

Washington”, SUA).

Copilul învaţă cu preponderenţă din contactul său cu mediul fizic şi social. Relaţia pe care

acesta o are cu mediul, răspunsul pe care îl primeşte la interacţiunile pe care le iniţiază sau le

stabileşte în demersul său de explorare şi experimentare sunt definitorii pentru dezvoltarea

integrată.

Acasă, în primii ani de viaţă, copilul dobândeşte noţiuni despre sine, se poate repera ca

identitate, ca aparţinând unui grup cultural şi social, îşi poate cunoaşte şi recunoaşte competenţele şi

abilităţile, deprinde reguli şi începe să îşi asume responsabilităţi, devine independent şi activ în

propria-i viaţă.

Întreaga dezvoltare a copilului este condiţionată de calitatea relaţiilor pe care le stabileşte cu

mediul social în care trăieşte. Fiecare participant în viaţa copilului (părinţi, fraţi, bunici)


ISSN: 2360 – 0527 71

influenţează modul său de dezvoltare, condiţionând modelele relaţionare pe care copilul le

integrează şi pe care le va reproduce în viaţa sa.

Copiii învaţă comportamentele privindu-i sau observându-i pe ceilalţi. Familia este un astfel

de mediu în care copilul învaţă. Mediul familial este determinat de condiţiile economice, materiale,

de nivelul cultural şi comportamental, de nivelul de integrare socială care îşi pune amprenta pe

existenţa şi dezvoltarea copilului.

Factorii de ordin psihopedagogic sunt mulţi şi uneori greu de surprins la nivelul efectelor pe

care îl au asupra evoluţiei copilului.

În privinţa climatului, fiecare familie are o anumită tonalitate, armonie, echilibru,

continuitate, toate acestea având, ca notă comună, afectivitatea.

Carenţa afectivă – cu categoriile ei: carenţă completă (separarea de părinţi sau absenţa lor),

relativă (relaţiile cu părinţii sunt intermitente, rare sau rupte provizoriu), latentă (părinţii sunt

prezenţi fizic, dar nu oferă dragostea de care copilul are nevoie) – este cauza fenomenelor de

devianţă, inadaptare socială şi chiar a patologiilor.

În diversitatea familiilor, din punctul de vedere al structurii şi funcţionalităţii, putem

constata variaţii în privinţa următorilor indicatori:

• autoritate: familii autoritare, care dezvoltă iniţiativele copilului, fermitatea în acţiune,

curiozitatea epistemică, spiritul obiectiv de autoevaluare; familii reprimatoare, care nu încurajează

spiritul de independenţă al copilului, îi restricţionează acţiunile, îl împiedică să se autoevalueze

obiectiv, să-şi formeze o imagine de sine, o conştiinţă de sine adecvată.

• integrarea socială: familii integrate social (sigure pe ele, cu grad ridicat de receptivitate

socială);familii la limita integrării (nesigure, închistate, refractare la nou pe plan social).

• activ/ pasiv: familii active care au ca principiu autoafirmarea, depăşirea dificultăţilor, care

încurajează copiii la dinamism, motivaţie a învăţării şi muncii, a încrederii în sine; familii pasive,

care sunt indiferente, generează sentimentul de eşec, de neîncredere în forţele proprii, descurajare.

• completitudine/ incompletitudine: familii în care părinţii formează „miezul familiei“,

familii în care unul dintre membrii familiei lipseşte definitiv sau temporar (deces, divorţ, separare),

familii reconstituite, familii în care bunicii sau alte persoane îşi fac simţită prezenţa, prin influenţa

asupra copilului.

• acord/ dezacord conjugal generat de situaţii precum: adopţia unui copil de părinţi mai

vârstnici, familii reconstituite din familii divorţate cu copii rezultaţi din căsătorii anterioare,

implicarea în exercitarea implicarea în exercitarea rolurilor parentale şi a altor adulţi (bunici,

mătuşi, unchi), prezenţa mai multor copii şi constituirea grupurilor fraterne cu interese diferite,

conflicte între fraţi, poziţia copilului pe scara vârstei, copilul unic şi atitudini contrare ale părinţilor

faţă de el.


ISSN: 2360 – 0527 72

• aşteptările faţă de copil: familii cu aşteptări exagerate care favorizează eşecurile şcolare,

provoacă „intoxicaţii intelectuale“, care generează irascibilitate şi agresivitate în raport cu sarcinile

de învăţare; familii care au cerinţe obiective în raport cu particularităţile individuale ale copilului, îl

motivează, îl apreciază şi îl susţin în activităţile pe care le desfăşoară, fără să ridice la rang de

catastrofă nereuşitele copilului şi familii care subapreciază competenţele copilului, nu acordă

atenţie disponibilităţilor lui, nu-l încurajează şi valorizează.

Într-un spaţiu destinat copilului şi dezvoltării acestuia, fiecare gest are o semnificaţie de

îngrijire, creştere şi dezvoltare a copilului şi este important ca toţi „actorii” care intervin în educaţia

copilului să deţină acelaşi tip de aptitudini şi atitudini în raport cu copilul:

căldură şi afecţiune;

răspuns imediat la nevoile copilului;

disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului;

sancţionare educativă, constructivă a comportamentelor inacceptabile ale copilului;

respect;

deschidere şi comunicare;

limite clare şi bine precizate;

recunoaşterea calităţilor şi a reuşitelor;

nediscriminarea;

confidenţialitate şi încredere reciprocă.

Acest tip de relaţie, de referinţă, este o relaţie care se stabileşte şi se consolidează în timp şi

care necesită din partea adultului o atenţie specială.

Caracteristici pentru identificarea tipului de relaţie părinte–copil, din perspectiva

acceptării/ neacceptării

Copilul acceptat Copilul neacceptat

Este creativ, liber, denotă spontaneitate,

inventivitate şi originalitate.

Manifestă autonomie, independenţă,

capacităţi de a se descurca singur, deschis

pentru comunicare şi relaţii cu cei din jur.

Are capacităţi de lider, tinde să se

impună în grup.

La fel se comportă şi în activităţi

comune cu adulţii sau covârstnicii.

Posedă autoritate, forţă de concentrare,

capacităţi de autoapărare şi o anumită

doză de agresivitate exteriorizată.

Posedă o individualitate evidentă şi

caută activ să se afirme în mediul social

apropiat lui.

Este dezordonat, neatent.

Are stări de anxietate şi frustrare, este nesigur

de propriile forţe.

Este închis, necomunicativ.

Caută simpatia semenilor pe diferite căi (uneori

neadecvate: o face pe bufonul sau pe eroul).

Se cramponează de adulţi.

Se teme de părinţi, considerându-i duri, ostili,

severi.

Poate avea dereglări de limbaj şi/ sau de

comportament.

Se îmbolnăveşte frecvent, manifestă tristeţe,

disperare, sarcasm şi pesimism.

Îşi reprezintă viitorul vag şi confuz.

Manifestă agresivitate, brutalitate, e pus pe


ISSN: 2360 – 0527 73

Preferă jocurile creative.

Prezintă un nivel de aspiraţii înalt,

manifestă dorinţa de a fi recunoscut, de a

cunoaşte lumea şi de a înfrunta

dificultăţile.

Manifestă perseverenţă şi curaj în

atingerea scopurilor şi dezinteres faţă de

sarcinile neimportante.

ceartă, se joacă mai mult singur, este respins

deseori de colegi şi se izolează.

Te

Tipul puternic sensibil

Experimentează sentimentele puternic şi din plin.

Pare a fi foarte centrat pe sine, cu toane, pretenţios, plângăreţ, autoritar, plin de ifose.

Sentimentele îl depăşesc.

Se poate simţi copleşit cu uşurinţă de senzaţii fizice. O atingere prietenească poate fi supărătoare.

Se simte adesea bombardat de senzaţii şi emoţii interne şi externe şi de obicei reacţionează în

consecinţă: complet, puternic şi intens.

Tipul autoabsorbit

Stă retras şi poate fi încântat doar să stea şi să se uite.

Pare să privească în interior.

E adesea necoordonat fizic, cu o musculatură slabă.

Are dificultăţi în a înţelege ce i-a fost spus, cuplate cu dificultatea de a-şi transpune gândurile în

cuvinte.

Comunicarea cu un copil aparent neinteresat sau respins poate fi extrem de epuizantă emoţional.

Tipul sfidător

Are o mare nevoie de a fi organizat şi controlat şi se concentrează în mod deliberat doar asupra

unei sarcini.

Dificultăţile apar adesea în timpul tranziţiei de la o activitate la alta.

Are tendinţa de a vedea lumea într-un mod perfecţionist, de tipul „totul sau nimic“.

Poate deveni foarte supărat când lucrurile nu merg aşa cum crede el c-ar trebui să se întâmple.

Refuză sarcinile.

Tipul neatent

Îi este greu să se concentreze şi este uşor de distras.

E adesea etichetat ca având o „tulburare deficitară a atenţiei“.

Are probleme în a urma sfaturi şi adesea hoinăreşte cu gândul, când i se adresează cei din jur.

Se mişcă neobosit de la o activitate la alta, părând incapabil să-şi concentreze atenţia.

E perceput ca aerian.

Tipul activ agresiv

Este impulsiv, frustrat, uşor furios, grăbit.


ISSN: 2360 – 0527 74

Ia parte la un scandal sau se bate, iar părinţii îl numesc nesăbuitul.

Pare a căuta cu insistenţă acţiunea sau mişcarea, deşi are dificultăţi motorii.

Pare că vrea doar să atingă alt copil, dar datorită coordonării motorii slabe sfârşeşte prin a-l

împinge.

Are probleme în înţelegerea comunicării nonverbale şi interpretează greşit oamenii şi situaţiile.

O privire ameninţătoare poate trece complet neobservată, căci se joacă energic sau transformă

totul într-o luptă.

Fişă de lucru pentru părinţi:

(„Educarea copilului fără violenţă. Disciplină pozitivă”- suport de curs, Organizaţia „Salvaţi

Copiii”)

Sunt furioasă când copilul meu…………………………………….……………………………

Şi reacţia mea este……………………………………………………………………………….

Mă simt vinovată când copilul meu……………………………………………………………..

Şi reacţia mea este……………………………………………………………………………….

Mi-e teamă când copilul meu………………………………….………………………………...

Şi reacţia mea este…………………………………………….…………………………………

Fişă de investigare pentru părinţi:

Analiza comportamentală: relaţia copil - părinte („Program terapeutic pentru copiii agresivi”,

Franz Petermann, Ulrike Petermann)

1. Ce activităţi desfăşuraţi cu copilul dumneavoastră în timpul liber?

Frecvent……………………………………………………………………….

Uneori…………………………………………………………………………

Niciodată……………………………………………………………...............

2. Când are o problemă, la cine apelează copilul, la mama sau la tata?

………………………………………………………………………………..

3. Pentru ce fel de probleme a apelat copilul la dumneavoastră?

………………………………………………………………………………..

4. Aţi putut să-l ajutaţi?

………………………………………………………………………………..

5. Copilul discută cu dumneavoastră despre prieteni sau despre şcoală?

……………………………………………………………………………….

6. Pentru ce vă recompensaţi copilul?

……………………………………………………………………………….


ISSN: 2360 – 0527 75

7. Cine oferă recompensa? Când? (de exemplu imediat, seara, la o săptămână)?

……………………………………………………………………………….

8. Cu ce vă recompensaţi copilul? Care este cea mai eficientă recompensă?

……………………………………………………………………………….

8. Cât de des îl recompensaţi?

……………………………………………………………………………….

9. Cum reacţionează copilul la recompense?

……………………………………………………………………………….

10. Consideraţi că lauda, acordarea atenţiei, petrecerea timpului împreună jucându-vă ceva

reprezintă o recompensă pentru copilul dumneavoastră?

……………………………………………………………………………….

o Da

o Nu

Dacă da, care dintre ele, în mod special?

Descrieţi, pe scurt, o situaţie tipică.

…………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………...…….…………………………………………………

……………………………………………….…..……………………………………………………

Am dori să mai întrebăm despre pedepse. În primul rând dorim să fie clar că pedepsele nu

sunt în principiu ceva rău sau bun. Pedepsele sunt mai mult o metodă de educaţie şi pot impune

anumite consecinţe naturale pentru comportamentele inadecvate ale copilului.

11. Din ce cauză va pedepsiţi copilul?

……………………………………………………………………………………………………..

Cine îl pedepseşte?

……………………………………………………………………………………………………..

Când (de exemplu imediat, seara, la o săptămână de la incident)?

……………………………………………………………………………………………………..

12. Cum îl pedepsiţi?

……………………………………………………………………………………………………..

13. Care este pedeapsa cea mai eficientă?

……………………………………………………………………………………………………..

14. Cât de des îl pedepsiţi?

……………………………………………………………………………………………………..

15. Cum reacţionează copilul la pedepse?

……………………………………………………………………………………………………..


ISSN: 2360 – 0527 76

16. Consideraţi că mustrarea, cearta, lipsa atenţiei, încheierea unor activităţi comune reprezintă o

pedeapsă pentru copilul dumneavoastră?

o Da

o Nu

Dacă da, care dintre ele în mod special?

………………………………………………………………………………………………………

Descrieţi, pe scurt, o situaţie tipică

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

17. Se întâmplă des să-i daţi copilului pe cineva ca exemplu („Prietenul tău…….. le face cu

siguranţă mai multe bucurii părinţilor săi decât ne faci tu nouă!)?

o Da

o Nu

Dacă da, pe cine oferiţi ca model şi pentru care comportament?

……………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie:

1. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,Unitatea de Management al Proiectelor

pentru Învăţământul Preuniversitar„Proiectul pentru reforma educaţiei timpurii”, Bucureşti,

2008;

2. *** Suport de curs, Dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale la copii şi adolescenţi-tipic şi

atipic, Centrul Expert, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca;

3. Băban, A., Consilierea educaţională, Cluj-Napoca, 2003;

4. Botiş, Adina, Tarău, Anca, 2004, Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi fără să

răneşti, Editura ASCR, Cluj-Napoca;

5. Florea, N.A., Şcoala şi consilierea părinţilor, Editura Arves, 2007;

6. Ştefan A.C., Kallay Eva, 2007, Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari,

Editura ASCR, Cluj Napoca;

7. Petermann, Franz, Petermann Ulrike, Program terapeutic pentru copiii agresivi”, Editura RTS

Romanian Psychological Testing Services, 2006;

8. Schaffer, H.R., Introducere în psihologia copilului, ASCR, Cluj Napoca, 2007;

9. Verzea, E. Psihologia vârstelor, Editura Hyperion, Bucureşti, 1993;

10. Vrăsmaş, E., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;

11. Vrăsmaş, E., Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi, Editura Aramis Print,

Bucureşti, 2008.


ISSN: 2360 – 0527 77

VIOLENŢA POARTĂ ÎNTOTDEAUNA O MASCĂ

(Exemplu de bună practică)

Profesor Anişoara Claudia Costescu, Liceul Tehnologic „General Constantin Şandru”

Runcu, judeţul Gorj

Profesor Daniel Giorgi, Liceul Tehnologic „General Constantin Şandru” Runcu, judeţul

Gorj

Violenţa în şcoli se constituie într-un motiv constant de preocupare, mai ales tendinţei

ascendente din ultima perioadă de timp. Motivaţiile sunt de natură psihologică, socială şi

economică, iar formele de manifestare sunt cele verbale, fizice şi psihologice.

Scop/ rezultate aşteptate: Diminuarea nivelului general de violenţă şi a manifestărilor de

comportamente necorespunzătoare în interiorul şcolii, sprijinirea elevilor în dezvoltarea

competenţelor sociale care să-i ajute în oferirea răspunsului adecvat în cazul în care au de a face cu

un conflict, implementarea la nivelul întregii şcoli a unui program susţinut şi permanent de mediere

a conflictelor dintre elevi şi de remediere a comportamentelor necorespunzătoare. Sprijinirea

elevilor şi părinţilor în înţelegerea fenomenului violenţei, a diferitelor forme pe care le poate

îmbrăca, asigurarea unui cadru în care să se faciliteze comunicarea pe tema violenţei cu profesorii,

părinţii dar şi pentru informare în privinţa resurselor ce le stau la dispoziţie dacă au nevoie de ajutor

în caz de abuz/ violenţă în familie sau la şcoală (servicii sociale, psihologi, poliţie, jandarmerie

etc.). Promovarea şi încurajarea formării unei culturi anti-violenţă corespunzătoare grupei de vârstă.

Grupul ţintă: elevii, părinţii, profesorii

Tipul de activitate: Implicare pro-activă susţinută a elevilor, profesorilor şi părinţilor în

respectarea regulamentului şcolar, al regulamentului personalizat al clasei. Discuţii libere pe tema

violenţei, a formelor pe care poate să o îmbrace, campanii şi activităţi anti-violenţă extra-curriculare

etc. Transmiterea şi consolidarea cunoştinţelor de auto-gestionare ale elevilor, a competenţelor

sociale, gestionării timpului, abilitatea de iniţia proprii activităţi şi de manifestare a (posibilelor)

abilităţi de lider, precum şi de fixare a scopurilor, respectului faţă de legi şi valorile democratice,

mediu, însuşirea normelor sociale şi a modului în care se creează, se dezvoltă şi se menţin relaţiile

sănătoase de prietenie, de iubire, de angajament. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, a

spiritualităţii, ideilor, conştiinţei de sine etc. Trebuie reţinut că activităţile trebuie să se orienteze pe

principalele trei direcţii de acţiune: cea de intervenţie (atunci când violenţa deja s-a produs, vezi

protocolul de acţiune) şi discutare a consecinţelor (de exemplu, Comisie Anti-violenţă alcătuită din

profesori, părinţi şi elevii din anii finali, tactică prin care se urmăreşte ţinerea sub control a

posibilelor dinamici din clasă şi la nivelul şcolii care ar putea duce la conflicte, strategice, respectiv


ISSN: 2360 – 0527 78

acţiunile caracterizate ca specifice prevenţiei, prin activităţi susţinute pe termen lung şi care se

concentrează pe relaţii, învăţarea competenţelor sociale, însuşirea normelor comportamentale

adecvate, procesarea experienţelor interioare etc. Şcoala poate sprijini în mod activ dezvoltarea

competenţelor pro-sociale care îmbunătăţesc viaţa fizică şi psihică a elevilor, aspectele relaţionale,

emoţionale şi psihologice la nivel personal şi de grup.

Resurse umane:

Profesorii împreună cu dirigintele clasei, elevii, părinţii acestora, reprezentanţi ai

autorităţilor publice locale, ai agenţiilor şi organizaţiilor non-guvernamentale, ai serviciilor de

sănătate fizică/ mentală, psihologi şcolari, asistenţi sociali etc.

Conţinut: Elevii împreună cu profesorii explorează principalele noţiuni şi concepte legate

de violenţă, de formele în care aceasta se manifestă şi a modurilor în care pot contribui la crearea

unui climat optim şcolar, dar şi în mediul lor social, care să prevină violenţa şi să combată acele

atitudini şi comportamente necorespunzătoare care pot conduce la apariţia violenţei (verbale, fizice,

mentale, psihologice). Modul în care se selectează prietenii, conştientizând normele de grup şi

tendinţele populare, modul eficient de comportare în grupul de colegi, dinamica grupurilor de

prieteni (lider/membru responsabil) al grupului de prieteni, abilităţile necesare pentru formularea,

ori refuzarea politicoasă a unei solicitări, iniţierea şi menţinerea prieteniilor şi relaţiilor romantice.

Importanţa apartenenţei la un grup, recunoaşterea şi acceptarea alternativelor la comportamentele

agresive şi manifestărilor violente, înţelegerea comportamentului responsabil în contextul

evenimentelor sociale, comportamentul adecvat în societate etc. Identificarea şi evitarea conflictelor

(posibile) între valorile părinţilor şi cele ale grupului de colegi/ prieteni, informaţii despre diversele

etape din viaţa de adult şi viaţa de părinte – pregătire pentru propriul rol ca adult şi părinte

responsabil.

Organizare:

Primul pas: Creşterea nivelului de conştientizare al elevilor în privinţa conţinutului şi

funcţiilor pe care le îndeplinesc regulamentul şcolar şi regulamentul personalizat al clasei.

Informarea în privinţa comportamentelor corespunzătoare şi a celor necorespunzătoare în

interacţiunile lor zilnice la şcoală, acasă şi în societate. Stimularea formării unei imagini comune a

elevilor din clasă despre motivaţia pe care au avut-o când au optat pentru şcoala în care se află,

îndemnarea lor să se implice activ în crearea şi păstrarea unui climat optim pentru învăţare în clasă

şi în şcoală.

Selectarea componentelor cheie ale programului/ proiectului/ activităţilor dedicate prevenirii

şi combaterii violenţei pornind de la cunoştinţele şi informaţiile pe care elevii le deţin, precum şi

prin apelarea la informaţii din mediul extern, respective anchete la nivel local/ naţional care indică


ISSN: 2360 – 0527 79

principalele tendinţe cu privire violenţă, informări primite din partea poliţiei, asistenţilor sociali,

precum şi informaţii culese chiar de la elevi.

Al doilea pas: Elevii vor fi stimulaţi să se implice în clarificarea noţiunilor legate de

gestionarea şi medierea conflictelor şi în dobândirea competenţelor necesare negocierii şi medierii

conflictelor între profesori/părinţi şi elevi şi între elevi şi a modalităţilor prin care se poate ajunge la

consens. Implicarea activă a elevilor în înţelegerea strategiilor care pot reduce violenţa,

vandalismul, absenţa cronică de la şcoală, ocaziile în care se aplică sancţiuni ca eliminarea şi/sau

exmatricularea. În acelaşi timp, antrenarea lor în astfel de acţiuni îi ajută să-şi înţeleagă mai bine

propria persoană, precum şi aşteptările celor din jurul lor şi să dobândească abilităţi ce le vor fi utile

pe tot parcursul vieţii. Se realizează un transfer, la nivelul şcolii, de responsabilitate pentru

soluţionarea conflictelor pe căi paşnice la nivelul elevilor, aşa încât profesorii se vor concentra mai

mult pe activitatea centrală de predare şi mai puţin pe disciplină. Predarea acestor abilităţi poate fi

adaptată grupelor de vârstă de la nivelul secundar-inferior şi superior. Implementarea prin

cooperarea cu elevii şi părinţii acestora a sistemelor de management comportamental este mai

eficientă decât acţiunea represivă de sancţionare, eliminare, ori scăderea notei la purtare sau chiar

exmatriculare. În plus, această abordare le cultivă şi stimulează elevilor abilitatea de a asculta şi

înţelege mesajele transmise de ceilalţi, gândirea critică, capacitatea de a soluţiona probleme: de

altfel, o competenţă esenţială pentru orice proces de învăţare. Această abordare pune accentul pe

înţelegerea punctului de vedere şi al celeilalte persoane şi cultivă competenţele necesare vieţii într-o

societate diversă, multiculturală. Punându-le la îndemână aceste instrumente (negocierea şi

medierea) elevii sunt bine echipaţi pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă şi vor putea

să le aplice în toate situaţiile în care, oricum, nu ar fi solicitat asistenţă/ajutor din partea unui adult.

Al treilea pas: stabilirea de comun acord cu conducerea şcolii şi părinţii a modului în care

va fi predat acest curriculum dedicat învăţării competenţelor necesare soluţionării conflictelor şi

medierii. În esenţă, există trei opţiuni mari: curriculum prevăzut ca activitate opţională, extra-

curriculară pentru elevi, respectiv dedicarea unui anumit număr de ore pentru predarea abilităţilor,

principiilor fundamentale şi pentru exersarea acestora; program curricular opţional pentru elevi şi/

sau selectaţi datorită abilităţilor şi competenţelor sociale demonstrate pentru a fi instruiţi în

managementul conflictelor şi mediere, care să se constituie într-o „comisie independentă” care să

acţioneze ca arbitru-facilitator pentru toţi ceilalţi elevi şi/ sau profesori; dezvoltarea unei

metodologii prin care gestionarea conflictelor şi medierea să fie încorporate în procesul educaţional

zilnic la care participă elevii, precum şi în strategiile de management zilnic al clasei. Clasele care

participă la acest tip de acţiune se pot transforma în adevăraţi piloni de susţinere pentru un climat

optim pentru întreaga şcoală. Aceste opţiuni mari pot sprijini toate celelalte procese care cultivă

atitudinile şi comportamentele non-violente, încurajând cooperarea între profesori, elevi şi părinţi,


ISSN: 2360 – 0527 80

constituind un suport bun de intervenţie în cazul în care se identifică existenţa unor elevi cu situaţii

familiale dificile (violenţă, abuz în familie, situaţie familială/ economică precară etc.), fiind în

acelaşi timp, primul punct de contact şi sursă de informaţie în privinţa structurilor externe şcolii

care pot acorda ajutor prin intermediul „comisiei independente”, precum şi al persoanei de contact

pentru probleme de siguranţă şcolară.

Durata programului: pe parcursul întregului an şcolar, în timpul orelor dirigenţie, precum

şi în cadrul activităţilor, programelor şi proiectelor extra-curriculare.

Suport material necesar:

Cărţi, filme video, înregistrări audio, grafice, date statistice, postere, afişe etc.

Bibliografie:

1. Sălăvăstru Dorina, Violenţa în mediul şcolar, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

2. Mărgineantu, D., Petroman, C., Consiliere şi dirigenţie - consultaţii, vol. I, coord. IŞJ Timiş,

Editura Eurobit, Timişoara, 1999.

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ - FORME, CAUZE, CONSECINŢE

Profesor consilier şcolar Simona Marica, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala Gimnazială „Gheorghe

Bibescu”, Craiova, judeţul Dolj

„A lupta contra violenţei şcolare înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării

între toate persoanele angrenate în actul educaţional.”

Dardel Jaouadi

Violenţa este o problemă actuală a societăţii noastre, având impact asupra actului

educaţional desfăşurat într-un cadru instituţionalizat. Violenţa umană este, fără îndoială, una dintre

temele recurente ale societăţilor contemporane.



Responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi mobilizarea corpului social pentru luarea de poziţie,

implicarea şi participarea la prevenirea şi combaterea acestui fenomen social.

Fiind un fenomen complex, violenţa are determinări psihologice, sociale,culturale,

economice, lucru evident atunci când luăm în considerare amploarea formelor ei de manifestare şi

inter-relaţiile pe care le presupune.


ISSN: 2360 – 0527 81

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. În Europa, dezbaterile

privind relaţia între conceptul de „drept la siguranţă” şi mediul şcolar au căpătat o dezvoltare

continuă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică, în urma unei întâlniri a

experţilor, organizată de Comisia Europeană în 1997.

Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei, contribuind astfel la

conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de violenţa tinerilor şi implicit, cea şcolară.

Şcoala nu mai este o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială,

neafectat de conflictele şi dificultăţile cu care se confruntă societatea, în general. Ea este o parte

integrantă a comunităţii largi, iar problemele cu care se confruntă ca instituţie şi mediu de formare a

tinerilor privesc întreaga societate.

Şcoala trebuie văzută ca un forum al socializării, un spaţiu transparent, deschis lumii

exterioare, ale cărei tensiuni le asimilează şi devenind chiar un spaţiu de manifestare a violenţei.

Astfel, violenţa şcolară este o formă a violenţei cotidiene şi o problemă globală. Violenţa

şcolară nu este un fenomen nou, manifestându-se şi în trecut, în spaţiul autonom al şcolii. În zilele

noastre, şcoala, ca instituţie, este mai transparentă. În contextul cultural şi politic european se

acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de

conflicte şi de manifestări ale violenţei sociale.

Violenţa în şcoli nu este un fenomen social nou, astăzi fiind mai vizibil datorită mediei. În

vechea Europă, în şcoli domnea brutalitatea, tolerată pentru disciplinarea elevilor. Însă, o dată cu

evoluţia societăţii umane, în cursul istoriei, a apărut un nou tip de personalitate, caracterizat prin

creşterea controlului afectelor şi descreşterea impulsivităţii – forme superioare de control de sine.

În ziua de azi e important să avem o nouă imagine asupra copilăriei şi, bineînţeles, asupra

metodelor de educare a copiilor. Violenţa împotriva copilului nu mai este tolerată. Trebuie apărat

interesul copilului pentru a-i asigura dezvoltarea în cele mai bune condiţii, iar răul tratament al

copilului este interzis prin lege (ameninţarea, indiferenţa, neglijenţa, derâderea, umilirea, pedepse

corporale etc.).

Definirea violenţei şcolare este un proces continuu. Una dintre definiţiile mai cuprinzătoare

este cea a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după care violenţa înseamnă „ameninţarea sau

folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra

propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup, unei comunităţi care antrenează sau

riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie

sau privaţiuni.”

Contextul de aplicare al definiţiei poate fi acela al şcolii, la nivelul relaţiilor educatori-elevi,

elevi-elevi. Promovarea siguranţei în şcoală înseamnă, în primul rând, prevenirea violenţei şcolare.


ISSN: 2360 – 0527 82

Violenţa poate lua diverse forme: pedeapsă fizică, restricţie fizică, constrângere solitară şi

orice formă de izolare, obligaţie de a purta o vestimentaţie distinctivă, restricţii alimentare, restricţii

sau refuzul de a avea contact cu membrii familiei sau cu prietenii, abuzul verbal, sarcasmul. De

asemenea, putem cuprinde tot aici, comportamente precum: exprimare inadecvată sau jignitoare,

bruscare, împingere, lovire, rănire, comportament ce intră sub incidenţa legii (viol, furt, vandalism

etc.), ofensă adusă cadrului didactic, comportament şcolar inadecvat.

Formele de manifestare ale violenţei în şcoală sunt: violenţa între elevi (are cea mai mare

pondere în cazurile de violenţă şcolară), violenţa elevilor faţă de profesori, violenţa profesorilor faţă

de elevi.

În cazul violenţei între elevi, constatăm că această manifestare este specifică îndeosebi

vârstei adolescentine. Principalele cauze ale acestei forme de violenţă sunt reprezentate de mediul

familial, unde pot avea loc astfel de incidente, societatea în ansamblu agresivă, strada şi grupurile

stradale, mass-media. În cazul distribuţiei pe genuri, constatăm că băieţii sunt mai violenţi decât

fetele, violenţele lor luând chiar forme mai grave decât cele ale fetelor, care prezintă forme mai

tolerabile. Cauzele şi motivaţiile acestor manifestări comportamentale la această vârstă sunt

afirmarea masculinităţii, pentru status într-un grup, pentru rivalitate la băieţi,iar concurenţa pentru

note, apărarea unor relaţii de prietenie în cazul fetelor. Cel mai des, această formă de violenţă are

loc în timpul recreaţiilor şi cel mai frecvent fiind întâlnite violenţa verbală şi jignirile pe baza

situaţiei economice, religioase sau etnice.

Violenţa elevilor faţă de profesori este, din păcate, o realitate în şcolile din România. Se

manifestă astfel: comportamente neadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor (absenteism, fugă,

acte de indisciplină la ore, ignorarea cadrelor didactice, agresiune verbală şi nonverbală, refuzul

îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice faţă de profesori), comportamente violente evidente

(injurii, loviri, jigniri). Cele mai frecvente sunt absenteismul şi indisciplina.

Un alt aspect important în analiza vieţii şcolare, cu implicaţii asupra elevului şi calităţii

activităţii educaţionale, este violenţa profesorilor faţă de elevi. Cel mai adesea se manifestă prin

atitudini ironice ale profesorilor faţă de elevi, evaluare neobiectivă, agresiune nonverbală, ignorare,

excludere de la ore, injurii, jigniri, lovire (în ordine descrescătoare a frecvenţei cazurilor). Prezenţa

acestei forme de violenţă este mai redusă decât în celelalte cazuri.

Nu de puţine ori au fost semnalate şi cazuri de violenţă ale părinţilor în spaţiul şcolii, aceştia

având manifestări neadecvate faţă de profesori (ironii, discuţii aprinse, ţipete, agresivitate fizică)

sau faţă de colegii propriilor copii.

Violenţa există şi în jurul şcolii, caz în care elevi sau persoane din afara şcolii au rolul de

dealeri, solicită taxe protecţie. Alte forme în acest caz sunt fumatul, agresiunile fizice şi chiar

sexuale.


ISSN: 2360 – 0527 83

Aşa cum rezultă din analizarea formelor de violenţă şcolară, cauzele care duc la astfel de

manifestări sunt caracteristici individuale, determinanţi socio-familiali şi de mediu şcolar: violenţa

în familie; condiţii economice; mediul instabil familial; lipsa stimei de sine; mass-media; sistemul

legal permisiv (în unele ţări); alienarea (îndepărtarea faţă de societate); discriminări de orice natură.

În altă ordine de idei, putem vorbi despre: factori individuali - hiperactivitate, atitudini

antisociale, tutun, alcool, droguri, nivel redus de dezvoltare intelectuală, lipsa autocontrolului;

factori de relaţionare: autoritate/indiferenţă în familie, anturaj (prieteni cu obiceiuri rele); factori

comunitari (periferii); factori societali: social, cultural, dominaţia bărbaţilor, cultura redusă etc.

Comportamentul inadecvat al cadrelor didactice rezultă din: provocări ale elevilor; insuficienta

dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice – deficienţe de comunicare cu elevii; lipsa

competenţelor de management al clasei; insuficienta pregătire psihopedagogică; nivelul scăzut de

motivaţie al cadrelor didactice pentru ceea ce fac; stres, oboseală; lipsa vocaţiei; lipsa continuităţii

în activitatea unor cadre didactice la aceeaşi clasă (dificultăţi pentru elevi).

Nu de puţine ori, poliţia este solicitată să intervină în cazuri de violenţă şcolară. Poliţia

consideră cauze ale violenţei şcolare mediul familial, cel şcolar, televiziunea. Identificarea acestor

cazuri de către poliţie se face pe baza reclamaţilor. Poliţia a fost solicitată să intervină în cazul

violenţei şcolare între elevi, elevi şi persoane din afara şcolii, elevi şi profesori, vandalism. Din

experienţa şcolii în prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă, desprindem faptul că

strategiile antiviolenţă care implică elevii dau rezultate.

Principalele măsuri de prevenţie sunt: regulamentul şcolar; rolul consilierilor şcolari în

prevenirea violenţei este foarte important; informarea la ore de dirigenţie despre consecinţele

violenţei; implicare elevilor în prevenirea violenţei propriu-zisă: acţiuni de conştientizare de către

elevi a efectelor negative ale violenţei organizate în şcoli, organizarea de întâlniri cu autorităţi din

poliţie, întâlniri cu părinţii (consilierea specializată a acestora), programe de formare a cadrelor

didactice (managementul clasei de elevi), asistenţa familiilor cu probleme, elaborarea de materiale

informative pe tema violenţei şi prevenirii acesteia, evaluări psihologice.

Cele mai utilizate măsuri de intervenţie sunt sancţiunile şi asistenţa. Aceste cazuri, de obicei

sunt sancţionate prin: observaţii individuale; mustrare în faţa clasei/consiliului profesoral; mustrare

scrisă; eliminare de la cursuri pentru o perioada; exmatriculare; amenzi, activităţi extracurriculare.

Asistenţa celor implicaţi în astfel de situaţii se face prin: discuţii cu persoana în cauză,

discuţii cu un consilier şcolar. Interacţiunea individ-mediu şcolar are o mare importanţă în demersul

educativ, iar mediul şcolar trebuie să ofere toate condiţiile necesare bunei desfăşurări ale activităţii

didactice, astfel încât ambianţa educaţională din cadrul şcolii să fie una propice dezvoltării elevilor.

Unul dintre factorii care poate afecta comunicarea şi relaţiile ce se stabilesc în acest mediu

este violenţa şcolară. Dardel Jaouadi spune: lupta împotriva violenţei şcolare are ca rezultat


ISSN: 2360 – 0527 84

ameliorarea relaţiilor şi a comunicării între persoanele implicate în activitatea educaţională. Acest

lucru este esenţial pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale, care au ca scop formarea de

personalităţi armonioase, active şi creatoare, în concordanţă cu cerinţele individuale şi sociale.

Bibliografie:

1. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Violenţa în şcoală, Bucureşti, 2005;

2. Ferreol, Gilles, Adrian, Neculau, Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003.

VIAŢA COTIDIANĂ NAŞTE VIOLENŢA

Profesor drd. Adelina-Andreia Niţulescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională – C.L.I. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj

Profesor drd. Ovidiu-Laurenţiu Bican, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională, judeţul Gorj

Odată cu dezvoltarea societăţii şi accesul nelimitat la informaţia de orice natură, omul a

devenit sclavul voinţei de putere, de conducere şi al dorinţei de lider. Această nevoie de atenţie ia

naştere încă din copilăria timpurie. Datorită limitelor impuse universului copilului, acesta îşi

exercită nevoia de putere şi de atenţie prin violenţă.

În DEX, violenţa este definită ca fiind o lipsă de stăpânire

în vorbe sau fapte, furie, vehemenţă. Aceasta este utilizată deseori

pentru atingerea unor scopuri, având uneori o finalitate distructivă.

Ea capătă mai multe forme de manifestare, dintre care amintim:

Violenţa fizică, reprezentată de: loviri, răni, crimă;

Violenţa verbală: injurii, calomnie, limbaj obscen;

Violenţa sexuală: incest, viol, pedofilie, hărţuire sexuală;

Psihomorală: ameninţări, şantaj.

Cauzele care duc la dobândirea de comportamente agresive încă de la o vârstă fragedă:

Familia este mediul în care copilul îşi trăieşte primele experienţe de viaţă şi locul în care

leagă pentru prima dată relaţii inter-umane: copil-mamă, copil-tată, copil-fraţi.

Familia joacă un rol decisiv în formarea personalităţii viitorului adult. O familie în care

relaţiile inter-personale dintre membrii sunt bune, copilul se dezvoltă armonios, devenind un adult

responsabil şi sigur pe el.


ISSN: 2360 – 0527 85

O familie în care există relaţii tensionate, copilul la rândul său ori va copia modelul dat de

către membrii familiei, ori în afara căminului va încerca să atragă atenţia asupra lui, impunându-se

violent pentru a-şi hrăni superioritatea asupra persoanelor mai slabe decât el.

Anturajul. O vorbă din bătrâni „spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti” se

dovedeşte a fi adevărată. Un anturaj format din persoane violente va duce la dobândirea de

comportamente violente de către toţi membrii grupului pentru a se ridica la standardele acestuia. La

fel şi în cazul anturajului nonviolent: rezolvarea situaţiilor problematice prin soluţii ce ocolesc

violenţa de orice natură, îi va determina pe membrii grupului la alegerea aceluiaşi algoritm de

rezolvare a problemelor.

Fiecare individ se adaptează şi se pliază pe comportamentul persoanelor din grupul său fie

că este vorba de un grup violent, fie că este vorba despre un grup nonviolent.

Şcoala. Elevii contemporani au transformat şcoala în cel mai propice loc de manifestare a

comportamentelor de superioritate, locul unde pot fi în centrul atenţiei, locul unde pot câştiga

admiraţia colegilor. Cei mai mulţi dintre adolescenţi reuşesc

să ajungă la nivelul de popularitate propus, prin violenţă.

În rândul băieţilor predomină violenţa verbală ca

modalitate de a „ieşi din anonimat”, iar în unele cazuri se

ajunge până la violenţa fizică asupra colegilor.

În rândul fetelor, şcoala este locul unde pot câştiga

popularitate prin ţinute indecente, în unele cazuri adoptând,

la fel ca şi băieţii, un limbaj violent.

Televizorul. Datorită necenzurii anumitor reclame, emisiuni sau filme derulate la ore

nepotrivite, copii mici sunt foarte fragili în imitarea comportamentelor observate.

„Împrumutând” unele comportamente agresive vizionate la TV, copilul la o vârstă fragedă

stârneşte amuzamentul părinţilor, inconştienţi de faptul că repetarea unui comportament poate duce

la formarea sa ca adolescent şi mai târziu, ca adult.

În majoritatea cazurilor de la TV, un comportament agresiv are o finalitate benefică pentru

protagonist. Astfel, în mod inconştient, adolescenţii din dorinţa de a ajunge la nivelul

protagonistului preferat, folosesc acelaşi mod de a obţine beneficiul, şi anume prin comportamente

violente şi agresivitate.

Pentru a limita şi preveni violenţa, este necesară implementarea unor reguli ce ţin atât de

atitudinea personală, cât şi de atitudinea socială.

Atitudini personale:

Fiecare persoană trebuie să înveţe să îl respecte pe celălalt şi să-l accepte ca persoană unitară cu

defecte şi calităţi;


ISSN: 2360 – 0527 86

Să recurgem la dezvoltarea personală astfel încât să ne controlăm ieşirile;

Să găsim soluţii alternative violenţei pentru problemele cotidiene;

Să evităm anturajele ce se manifestă prin comportamente violente.

Atitudini sociale:

Crearea de programe astfel încât să aibă acces la ele toţi membrii unei comunităţi;

Crearea unor linii telefonice venite în sprijinul persoanelor ce au fost victime ale violenţei;

Promovarea agresivă de mesaje subliminale împotriva violenţei;

Oferirea de servicii psihologice, medicale şi juridice gratuite persoanelor implicate în acte de

violenţă de orice natură (atât agresaţilor, cât şi agresorilor).

Odată ajunşi la vârsta maturităţii, fiind capabili să luam singuri decizii şi să ni le asumăm,

violenţa devine o opţiune pentru fiecare dintre noi.

Modul în care trăim, cum ne comportăm, anturajul ales şi locurile pe care le frecventăm fac

diferenţa între persoanele violente şi cele nonviolente.

Bibliografie:

1. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Violenţa în şcoală, Bucureşti, 2005;

2. Neamţu C., Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

3. Adrian Neculau, Gilles Ferreol, Violenta. Aspecte psihosociale, Polirom, Iaşi, 2008;

4. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, www.dexonline.ro, 2004-2014.

VOLUNTARIATUL – ALTERNATIVA NON-VIOLENTĂ ŞI PROACTIVĂ ÎN

SPAŢIUL SOCIAL

Profesor consilier şcolar Iulia Durac, C.J.R.A.E. – C.I.A.P. Liceul „Mihai Viteazul” - Şcoala

Gimnazială „Aviator P. Ivanovici”, Băileşti, judeţul Dolj

În aria prevenirii violenţei din mediul şcolar, intervenţia consilierului se fundamentează

teoretic printr-o abordare de tip ecologic, în sensul dezvoltării capacităţii de adaptare şi coping. Fie

că este de tip individual sau de grup, activitatea de consiliere este astfel concepută încât să ajute

tânărul să depăşească perioadele de tranziţie de la un stadiu la altul al vieţii, să fie capabil să

răspundă eficient situaţiilor de criză şi disfuncţionalităţilor în ceea ce priveşte comunicarea şi

relaţiile interpersonale. Voluntariatul poate deveni cea mai complexă sursă de învăţare pentru

http://www.dexonline.ro/


ISSN: 2360 – 0527 87

tânărul care, implicându-se în diverse proiecte, confruntându-se cu situaţii-problemă, va dobândi

competenţe noi, îşi va forma atitudini şi valori morale.

Recunoscută ca realitate şcolară, violenţa are amploare şi manifestări diferite atât la nivel

macrosistemic (sistem naţional de învăţământ), cât şi microsistemic (instituţii de învăţământ).

Relaţia dintre voluntariat şi modalităţile de prevenire/ atenuare a comportamentului violent se

bazează pe un raport de cauzalitate pozitivă, în sensul în care implicarea proactivă în viaţa

comunităţii are rolul de a diminua ponderea atitudinilor agresive prin canalizarea energiei tânărului

spre acte sociale constructive, dezvoltând abilitatea acestuia de a-şi clarifica şi valorifica interesele.

Pornind de la premisa potrivit căreia activitatea de voluntariat poate avea un impact puternic

asupra traiectoriei profesionale Cabinetul Şcolar de Asistenta Psihopedagogică şi-a propus

implementarea unui proiect de dezvoltare personală pentru tinerii interesaţi să investească în propria

persoană. Scopul declarat al proiectului vizează încurajarea activităţii de voluntariat prin

intermediul căreia participanţii reuşesc să-şi descopere abilităţile, competenţele personale, devenind

cetăţeni informaţi şi devotaţi solidarităţii umane.

Grupul ţintă al proiectului îl constituie copiii aflaţi în dificultate, familii defavorizate şi/sau

persoane cu dizabilităţi. Este vorba despre categoria celor care nu dispun de resurse minimale

pentru o existenţă decentă, aceia pentru care jucăriile sau cărţile reprezintă un lux, despre cei

ignoraţi şi marginalizaţi social.

Proiectul-impact desfăşurat în ultimii 4 ani – Reuşim împreună - oferă şansa unui număr de

aproximativ 20 de elevi de a se implica în activităţi de voluntariat orientate bidirecţional:

promovarea incluziunii persoanelor aflate în dificultate, prin antrenarea voluntarilor într-un

program de suport educaţional;

încurajarea iniţiativelor umanitare faţă de categoriile sociale care prezintă un anumit grad de

vulnerabilitate socio-economică.

Latura formativ-incluzivă a proiectului vizează, de asemenea, parteneriate interinstituţionale

cu Serviciul de Asistenţă Socială, din Cadrul Primarei Mun. Băileşti, Centrul Educaţional

„Teodora” şi Fundaţia „Casa Speranţei”. Ideea acestei colaborări de anvergură s-a născut din

necesitatea de a răspunde programat nevoilor ridicate de cazuri sociale greu de identificat fără

suportul Serviciului de Asistenţă Socială, asumării responsabilităţii de a diminua ponderea elevilor

cu risc de abandon şcolar şi asimilării experienţei extracurriculare ca formă reală de exersare a

simţului civic şi a spiritului de toleranţă.

Programul de dezvoltare personală prin activităţi de voluntariat îi încurajează pe tineri:

să organizeze activităţi dinamice şi interesante pentru persoanele aflate în dificultate;


ISSN: 2360 – 0527 88

să contribuie la dezvoltarea abilităţilor persoanelor cu nevoi speciale prin activităţi creative, de

imaginaţie şi terapeutice, precum artele plastice, arta dramatică, dansul, sportul, IT, muzica,

abilităţi manuale;

să încurajeze elevii, în sensul însuşirii cunoştinţelor, îmbunătăţirii competenţelor de reuşită

şcolară, stimulării iniţiativei.

Ceea ce se configura drept simplă intenţie extracurriculară, s-a transformat, ulterior, în

program-manifest, devenind o modalitate de acumulare şi împărtăşire a experienţei, preambul al

unei profesii vocaţionale. A patra generaţie de voluntari învaţă să interacţioneze cu persoane

dificile, să depăşească barierele de comunicare, să-şi educe răbdarea, să-şi rafineze tehnicile de

lucru în echipă, de adaptare la situaţii problematice, să găsească soluţii, să-şi dezvolte capacitatea

decizională. ”Investiţia în propria persoană pe termen scurt, mediu şi lung înseamnă

responsabilitatea pe care ţi-o asumi să devii acea persoană de succes care doreşti să fii.” Acesta

este unul dintre principiile de bază, care ghidează motivaţia oricărui tânăr determinat să facă

diferenţa prin deciziile sale la nivelul comunităţii.

Anual, aproximativ 30 de familii beneficiază de suport material (sunt organizate campanii

umanitare cu ocazia evenimentelor cheie ale anului – Paşte, Crăciun). Elevii de nivel gimnazial şi

şcoală generală ai Fundaţiei „Casa Speranţei” primesc ajutor în organizarea activităţilor de învăţare.

Voluntarii care vizitează săptămânal Centrul, oferă asistenţă în pregătirea temelor, recuperarea

materiei şi consolidarea achiziţiilor şcolare. Periodic, sunt programate întâlniri cu tinerii Centrului

„Teodora” ALDO-CET, în scopul organizării unor evenimente comune: expoziţii, spectacole,

campanii de sensibilizare faţă de persoanele cu nevoi speciale. Din această perspectivă,

voluntariatul reprezintă o experienţă inedită, fixată într-un orizont al descoperirii de sine, al creării

legăturilor durabile în care, ajutându-i pe ceilalţi, te ajuţi pe tine, îţi creezi o imagine de sine

realistă, îţi descoperi, accepţi şi depăşeşti limitele.

Rezultatele aşteptate, ca urmare a implementării proiectului, nu au întârziat să apară.

Derularea programului a atras după sine o reacţie suportivă a cadrelor didactice interesate să se

alăture iniţiativei; creşterea atractivităţii şi interesului elevilor pentru acţiuni de voluntariat, ca

modalităţi de exploatare a timpului liber; un feed-back pozitiv din partea grupurilor ţintă;

sensibilizarea membrilor comunităţii locale pentru acţiuni umanitare.

Observând determinarea tinerilor voluntari am dedus că practica voluntariatului reprezintă

un exerciţiu de voinţă şi motivaţie intrinsecă, înseamnă apartenenţa la un grup, un grup care devine

în scurt timp o familie, iar relaţiile, deşi sunt de natură formală, devin, implicit, personale.

Cabinetul Şcolar de Asistenţă Psihopedagogică îşi propune dezvoltarea unei culturi a

parteneriatului ca modalitate eficientă de implementare a politicilor de prevenire şi combatere a

actelor de violenţă din mediul şcolar.


ISSN: 2360 – 0527 89

Bibliografie:

1. Marcela Claudia Călineci, Otilia Ştefania Păcurari, Daniela Stoicescu (coord.), Valori

comportamentale şi reducerea violenţei în şcoală, Educaţia 2000+, Bucureşti 2009;

2. Ulrich, L., (coord.), Violenţa în şcoală. Metode de intervenţie. Ghid de bune practici, Programul

Matra KAP al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, Editura Atelier Didactic, Bucureşti, 2007;

3. Ilie-Bologa Lia, Violenţa şcolară. Factori de risc în adolescenţă, Suport de curs la disciplina

Psihologia educaţiei, din cadrul modului psihopedagogic Mass-media;

4. Legea nr. 339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.

195/2001;

5. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Iaşi, 2007;

6. Goleman, D., Inteligenţa emoţională în Leadership, Editura Curtea Veche, Iaşi, 2007;

7. Goleman, D., Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane, Editura Curtea Veche, Iaşi,

2007.

CAUZELE VIOLENTEI ÎN ŞCOLI

Profesor Amelia Ştefania Filip, Liceul „Matei Basarab”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor Nicolaie Mircea Ovidiu Cioponea, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Craiova, judeţul

Dolj

Societatea modernă se confruntă cu diverse tipuri de violenţă – de la violenţa adeseori

”tăcută”în mediul familial, la cea manifestată în conflictele dintre state. Însăşi cuvântul ”violenţă”

necesită un efort de concretizare, deoarece aceasta poate fi îndreptată împotriva unei alte persoane,

împotriva propriei persoane, ori împotriva unor grupuri, provocând necesitatea de reacţie pentru a

preîntâmpina efectele acesteia, ori pentru a le sancţiona. Astfel, violenţa se constituie într-o

preocupare permanentă pentru autorităţile interesate şi responsabile de aplicarea legii, dar şi pentru

psihologi, sociologi, economişti şi alţi cercetători interesaţi în cunoaşterea domeniului social.

Practic, spectrul violenţei poate acoperi orice astfel de manifestare de la jignire, insultă,

încăierare între două persoane, până la efectele extreme care sunt războiul şi genocidul. Implicit,

violenţa este şi un altfel de mijloc/ instrument pentru a măsura nivelul de cultură şi toleranţă al unei

societăţi. Între multiplele argumentaţii oferite pentru prezenţa violenţei, una dintre opinii este că

violenţa, ca atare, poate fi percepută diferit de la individ la individ, dar şi de la societate la societate,

inclusiv pe baza percepţiilor stabilite în relaţia dintre făptaş şi victimă.

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=74382

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=74382


ISSN: 2360 – 0527 90

Astfel, psihologii argumentează că, cel puţin în ultimul tip menţionat de înţelegere a

violenţei - al relaţiei agresor-victimă - modul defensiv, violent de a reacţiona la impulsul violent

iniţial, uneori întrece ca proporţie violenţa iniţială. În concluzie, violenţa şi proporţiile acesteia

depind şi de modul în care actorii implicaţi în actul violent o percep.

Violenţa în şcoală nu este un fenomen social complet nou, fiind definit drept acel fenomen

care cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente ce implică violenţa verbală şi fizică

(porecle, înjurături, ameninţări, hărţuire, bătăi, abuz sexual etc.).

Toate aceste manifestări cad sub incidenţa legii, alături de consumul de droguri şi alcool,

furt, atingeri aduse autorităţilor publice şi cadrelor didactice, inclusiv orice alte tipuri de

comportamente deviante în relaţia cu şcoala.

Spre deosebire de agresivitate - care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi

ţine de gândire, analiza fiind intrinsecă -, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a

personalităţii sau colectivităţii şi afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă.

Violenţa nu este ereditară, dar este contagioasă.

Astfel întâlnim mai multe tipuri de violenţă în mediul şcolar:

Violenţa fizică, concretizată prin lovirea persoanelor, vătămarea fizică a acestora, deposedarea

prin forţă de bunuri etc.;

Violenţa economică (materială), ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului

şcolar şi a bunurilor altor persoane (distrugere);

Violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată, şi se

manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare, discriminare etc.

Printre cauzele care determină comportamentul violent în rândul elevilor (acestea fiind multiple

şi greu de combătut), putem argumenta următoarele:

Încă de la vârsta preşcolară unii copii sunt martori ai violenţei domestice (fizice, psihice) şi fiind

la vârsta la care îşi aleg şi imită modelul de comportament, copilul îşi va însuşi inconştient actele

de violenţă ale adulţilor, le va reproduce în interacţiunea cu colegii de grădiniţă sau şcoală,

grupul de prieteni, fiind convins că aceste atitudini sunt corecte şi fireşti;

Deseori, din dorinţa de a fi populari, de a avea ceea ce familia nu le oferă sau pur şi simplu de a

se răzbuna pe colegii cu performanţe în diverse domenii, elevii apelează la teroare, deoarece nu

cunosc pedepsele legale la care pot fi supuşi. Tot în ciclul primar se formează/ dezvoltă dorinţa

copilului de a se evidenţia - nereuşind performante la învăţătură, elevul va încerca să devină lider

prin orice alte metode, apelând sau instigând la violenţă;

Provenind din medii sociale diferite, în clasele primare şcolarii vor avea tendinţa de a-i exclude

pe cei minoritari, cauzând astfel forme de violenţă;


ISSN: 2360 – 0527 91

Mass-media, prin prezentarea realităţii ca pe un fapt banal, indiferent de gravitatea faptelor

expuse şi mai ales fără a accentua consecinţele acestor violenţe asupra celor ce le-au provocat.

Neimplicarea familiei în dezvoltarea capacitaţii de a discerne moralul de imoral, legalul de

ilegal, are ca urmare însuşirea de către copil a unor comportamente inadecvate vârstei şi deseori

negative. La rândul său, devenind adult, copilul va repeta greşeala părinţilor;

Managementul defectuos al clasei, deficienţele de comunicare între cadrele didactice şi elevi,

neadaptarea practicilor educaţionale la o populaţie şcolară în continuă schimbare.

Aflat în colectivitate, elevul îşi va organiza jocul şi activitatea având ca suport violenţa

văzută şi va fi influenţat de aceasta.

Aceste comportamente se vor manifesta în societate, cu predilecţie în şcoală, deoarece

colectivul este mai numeros (spre deosebire de grupul de joacă), vârstele sunt relativ apropiate şi

apare dorinţa copilului de a deveni (ca în familie) centrul atenţiei.

Sub eticheta violenţei şcolare se află o diversitate de forme de conduită: confruntarea

verbală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a colabora şi de a

cere ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea, vătămarea corporală.

Astfel, pentru a rezuma, putem identifica următoarele categorii de motivaţii ale violenţei

şcolare şi, pe cale de consecinţă, ale manifestărilor ce duc, în final, la delincvenţa juvenilă:

a) Factori individuali: nivelul scăzut de toleranţă împotriva frustrării; dificultăţi de adaptare la

disciplina şcolară, percepţia de sine negativă; instabilitatea emoţională; absenţa ori dezvoltarea

redusă a mecanismelor de auto-control/cenzură; tendinţa către comportamentele de tip

dependent; o capacitate empatică slăbită etc.

b) Condiţiile de viaţă precare în familie:

- climatul socio-afectiv (absenţa afecţiunii dintre părinţi, situaţii tensionate, certurile dintre

părinţi, între părinţi şi copil – asociate cu manifestări violente ale părinţilor de la palma trasă

copilului, până la bătaia copilului/mamei/uneori chiar a tatălui, înjurături etc.), practic un mediu

caracterizat de absenţa unei siguranţe afective necesare copilului în anii de formare;

- tipul de familie (un exemplu fiind familiile dezorganizate);

- situaţia economică a familiei (venituri insuficiente în gospodărie);

- dimensiunea familiei (doi sau mai mulţi copii în familie, ceea ce implică de cele mai multe ori

un nivel mai ridicat de pauperitate);

- nivelul scăzut de educaţie al părinţilor, implicit o înţelegere mai scăzută a rolului vital pe care

îl joacă în devenirea şi formarea propriului copil;

- un fenomen de dată relativ recentă– absenţa unuia sau a ambilor părinţi datorită migraţiei

pentru muncă, în timp ce copilul/ copiii sunt lăsaţi în grija familiei extinse ori a prietenilor (copiii se

simt abandonaţi iar, deseori, supervizarea este fie superficială, fie complet absentă);


ISSN: 2360 – 0527 92

c) Cauze determinate de şcoală:

- dificultăţi de comunicare între profesor şi elevi;

- modalităţile prin care, uneori, cadrele didactice înţeleg să-şi impună autoritatea;

- stiluri excesiv de autoritare de predare, coroborate cu distorsionări în evaluarea rezultatelor

elevilor; alte aspecte ce pot fi menţionate ca posibile motive variază de la diverse preconcepţii ale

profesorilor care uneori recurg la sancţiuni nejustificate şi/ sau curricula supra-încărcată în care

caută o explicaţie a atitudinii excesiv de severe.

Părinţii au şi ei propriile opinii în privinţa surselor de violenţă, cele mai multe dintre acestea având

în vedere aspectul administrativ, respectiv absenţa sistemelor de protecţie mai sigure, controalelor şi

intervenţiilor specializate împotriva violenţei manifestate în şcoală şi zona adiacentă acesteia.

d) Cauze induse de contextual social:

- aşa cum s-a mai menţionat expunerea mass-media este una dintre cele mai importante surse

care generează factori de influenţare a comportamentului elevilor, prin valorile promovate şi

produsele oferite pentru petrecerea timpului liber/de odihnă. Cel mai des se observă promovarea

comportamentelor violente şi agresive în programele tv, în filme; utilizarea computerelor personale

şi a internetului, dincolo de beneficiile zilnice, au şi dezavantajul de a favoriza accesul la jocuri

video cu un conţinut agresive, astfel apărând şi o nouă formă de violenţă hărţuirea online; tot

utilizarea desktop-urilor şi laptopurilor, alături de telefoane mobile şi alte gadgeturi moderne au

facilitat elevilor noi modalităţi rapide şi eficiente de a face public ce anume se întâmplă în şcoala lor

- publicitatea aspectelor negative pe de o parte, iar pe de altă parte folosirea acestora pentru ”a

se da mari” (bătăi între elevi, bătăi între elev şi profesor, hărţuire etc.) şi/ sau de a prezenta

elementele la care sunt expuşi datorită slăbiciunilor manifestate, uneori, de cadrele didactice.

Concomitent, în ziare, reviste şi la buletinele de ştiri aceste evenimente şcolare sunt amplificate prin

dezbaterea repetată, epuizantă, dar fără oferirea de soluţii a acestor tipuri de incidente. Foarte des

s-a putut observa că acele clipuri postate pe YouTube, sau MySpace de către elevi au fost

prezentate însoţite de comentarii negative despre şcoală, cadre didactice, starea sistemului de

educaţie etc., în timp ce, datorită relaţiei precare dintre mass-media şi ceilalţi actori cu

responsabilităţi în domeniu, mesajele transmise ca ”ştiri de şoc” nu erau acompaniate şi de mesajele

clare, netrunchiate, lipsite de distorsionări ale celorlalte părţi implicate: Poliţia Română, Ministerul

Educaţiei Naţionale, inspectorate şcolare, autorităţi centrale/ locale etc.;

- grupul de prieteni şi mediul social frecventat în afara orelor de şcoală (găştile de scară, de colţ

de stradă, etc.) joacă un rol important în ierarhia motivelor pentru care apar manifestări violente în

zona adiacentă şcolilor.

Date fiind aceste categorii de cauze, precum şi condiţiile în care acestea devin manifeste,

opiniile specialiştilor converg în ceea ce priveşte imposibilitatea combaterii tuturor formelor de


ISSN: 2360 – 0527 93

violenţă şcolară. Cu toate acestea, există nenumărate activităţi concrete prin care orice instituţie

şcolară poate ameliora frecvenţa şi intensitatea cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi elevi,

cadre didactice, personal auxiliar şi părinţi. În acest sens, se disting:

1 - activitatea de prevenţie, prin care înţelegem ansamblul acţiunilor care previn/împiedică

producerea unor fenomene de violenţă;

2 - activitatea de intervenţie, care reprezintă măsurile prin care se împiedică reapariţia unui

caz de violenţă ce a avut deja loc.

Ambele activităţi implică, din start, realizarea unui sistem integrat de cooperare între

reprezentanţii diverselor autorităţi centrale/locale, dar şi între aceştia şi organizaţii non-

guvernamentale a căror misiune este de a asigura protecţia drepturilor copilului. Mai mult,

abordarea integrată a siguranţei şcolare şi a combaterii delincvenţei juvenile, înseamnă şi implicarea

activă a comunităţii în sens larg, precum şi o schimbare a mentalităţii şi modului de acţiune în

scopul creşterii nivelului de siguranţă. Elevii, profesorii, cât şi poliţia şi jandarmeria, alături de

profesioniştii din serviciile de asistenţă socială pentru copii şi familiile lor, dar şi societatea în

general, trebuie să contribuie la o nouă viziune în privinţa siguranţei şcolare şi a modului de

realizare a acesteia: siguranţa şcolară nu începe şi nici nu se încheie în incinta şcolii, nici în zona

adiacentă acesteia, ci începe din momentul în care copilul/ adolescentul îşi ia ghiozdanul/ geanta/

rucsacul în mână pentru a pleca la şcoală şi se încheie odată cu ora la care şi-a terminat temele, după

ce a revenit la domiciliu.

Pentru a atinge acest deziderat de schimbare a modului de abordare şi a mentalităţii în

privinţa siguranţei şcolare, este necesară înţelegerea rolurilor, atribuţiilor, responsabilităţilor şi

posibilităţilor pe care le au toţi partenerii implicaţi direct sau indirect în asigurarea condiţiilor

necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

Bibliografie:

1. Liiceanu, Aurora; Ştefan Săucan Doina; Micle, I., M., Violenţa domestică şi criminalitatea feminină;

2. Stănoiu, Rodica Mihaela; Brezeanu, Ortansa; Dianu Tiberiu, Tranziţia şi criminalitatea, Editura

Oscar, 1994;

3. Gheorghe F., Prevenirea Criminalităţii – Teorie şi practică, Editura Oscar Print, 2005;

4. Evoluţia criminalităţii în actualul context socio-economic IGPR / Bucureşti 2009;

5. www.edu.ro

6. www.osce.org/hcnm.

7. http://www.copii.ro/content.aspx?id=92

8. http://www.educatiefaraviolenta.ro/Campania_impotriva_violentei/Evenimente_2008

9. http://www.unicef.org/romania/ro/about.html

http://www.edu.ro/

http://www.osce.org/hcnm

http://www.educatiefaraviolenta.ro/Campania_impotriva_violentei/Evenimente_2008


ISSN: 2360 – 0527 94

PROGRAMUL DE CONSILIERE

PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR

Profesor consilier şcolar Nicoleta-Adriana Florea, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă


PERIOADA DE DESFĂŞURARE: anul şcolar 2013-2014

ORGANIZATORI: Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova

PARTENERI: - Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj

- Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj

- Direcţia Generală Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj

- Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova

- Şcoala Profesională Specială Craiova

COORDONATOR PROIECT:

- prof. în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică Nicoleta-Adriana Florea, CJRAE-CJAP

ECHIPA DE LUCRU:

prof. în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică Nicoleta-Adriana Florea, CJRAE-CJAP;

diriginţii şi învăţătorii din Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova.

GRUP ŢINTĂ:

elevii Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” Craiova şi părinţii acestora;

cadrele didactice din Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova.

BENEFICIARI:

direcţi: elevii, cadrele didactice, părinţii.

indirecţi: şcoala, comunitatea.

SCOPUL PROIECTULUI:

prevenirea şi combaterea actelor de violenţă din mediul şcolar.

OBIECTIVE:

Consilierea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în scopul prevenirii şi combaterii violenţei

din mediul şcolar;

Iniţierea şi derularea unor activităţi informativ-educative în scopul prevenirii actelor de violenţă din

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova, în concordanţă cu prevederile şi principiile Strategiei

MECT cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar;

Promovarea parteneriatului cu instituţiile cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea actelor

de violenţă;


ISSN: 2360 – 0527 95

Constituirea unui parteneriat între specialiştii participanţi la program şi părinţi, vizând „educarea

părinţilor” în spiritul disciplinei pozitive, nonviolente şi implicarea acestora în prevenirea şi

combaterea violenţei asupra copilului.

ARGUMENT:

După anii „90, România a optat pentru democratizarea sistemelor economice si sociale,

şcoala fiind unul dintre pilonii importanţi ai schimbării. Accesul larg la mijloacele de informare,

introducerea unei relative autonomii a şcolii în raport cu oferta educaţională, lărgirea participării la

decizii privind educaţia prin contribuţia tuturor actorilor educaţionali (părinţi, autorităţi locale,

biserică, societate civilă) sunt doar câteva dintre schimbările care au condus la transformarea

culturii şcolare după anii „90. Totodată, acumularea tensiunilor sociale inerente perioadelor de

schimbare economică şi politică au adus transformări ale peisajului social, spaţiu în care

fenomenele de violenţă si-au făcut simţită mai acut prezenţa, difuzând şi la nivelul altor instituţii

sociale, între care familia, dar şi şcoala. Prevenirea violenţei şcolare este cel mai important aspect în

răspunsul pe care societatea îl poate da acestui fenomen social.

Proiectul „Prevenirea şi combaterea violenţei din mediul şcolar”, ce se va desfăşura la

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova, îşi propune promovarea modelului ecologic de

prevenire a violenţei, conform căruia între factorii individuali şi cei contextuali există inter-relaţii,

iar violenţa este produsul nivelurilor multiple de influenţă a acestora asupra comportamentului.

Activităţile proiectului respectă principiile şi recomandările generale formulate în cadrul Strategiei

MECT cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar,

aprobată prin OMECT nr. 1409 din 29.06.2007.

RESURSE:

umane: elevii, părinţii, profesorul în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică CJRAE-

CJAP, cadrele didactice din Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” Craiova, specialiştii

din instituţiile partenere.

materiale: spaţii şcolare, mijloace audio-vizuale, materiale consumabile, surse bibliografice

de specialitate etc.

de timp: anul şcolar 2013-2014.

TEMATICA ORIENTATIVĂ A ACTIVITĂŢILOR:

Modalităţi de prevenire şi combatere a violenţei din mediul şcolar;

Tu vrei asta, eu vreau asta;

Conflicte ca-n poveşti;


ISSN: 2360 – 0527 96

Mai este şcoala un loc sigur?;

Semaforul conflictelor;

Forme şi cauze ale violenţei în mediul şcolar. Perspectiva individuală, familială, şcolară, mass-media;

Deficienţele de comunicare - sursă a violenţei în şcoală;

Legislaţia privind drepturile copilului, violenţa şi violenţa şcolară;

Comportamentele şi consecinţele lor;

Comportament asertiv, pasiv sau agresiv;

Plicul cu fapte bune.

Desfăşurarea activităţilor

Luna: septembrie

1. Tema activităţii: Modalităţi de prevenire şi combatere a violenţei din mediul şcolar

2. Obiective:

- prezentarea scopului, obiectivelor, etapelor şi tematicii orientative a proiectului;

- familiarizarea cadrelor didactice cu metodele şi tehnicile de lucru necesare implementării proiectului.

3. Conţinut informativ:

- scopul, obiectivele, etapele şi tematica proiectului;

- informaţii cu privire la problematica violenţei şcolare;

- sugestii de activităţi ce pot fi derulate în cadrul proiectului ce vizează prevenirea şi combaterea

violenţei din mediul şcolar;

- metode şi tehnici de lucru cu elevii.

4. Metode: conversaţia euristică, exemplul, explicaţia, expunerea, ascultarea activă, exerciţii în diadă.

5. Mijloace: calculator, video-proiector etc.

Nr. activităţi: 2/ săptămână

Luna: septembrie

1. Tema activităţii: Tu vrei asta, eu vreau asta

2. Obiective:

- identificarea modalităţilor eficiente de comunicare în situaţii conflictuale;

- identificarea unor soluţii pentru rezolvarea conflictului;

- analiza eficienţei soluţiilor propuse pentru rezolvarea situaţiei conflictuale.

3. Conţinut informativ: informaţii sintetice despre modalităţile de comunicare în situaţii conflictuale.

4. Metode: jocul de rol, conversaţia, explicaţia, ascultarea activă.

5. Mijloace: folii de flipchart, fişe de lucru, markere etc.



ISSN: 2360 – 0527 97

Luna: octombrie

1. Tema activităţii: Conflicte ca-n poveşti

2. Obiective:

- definirea noţiunii de „conflict”;

- descrierea unor situaţii conflictuale şi a cauzelor care le-au generat;

- recunoaşterea strategiilor de rezolvare a conflictelor utilizate de personajele din lectură.

3. Conţinut informativ: informaţii referitoare la tipurile de conflicte, cauzele care le generează şi

modalităţile de rezolvare a acestora.

4. Metode: exerciţiul, conversaţia euristică, exemplul, explicaţia, ascultarea activă.

5. Mijloace: folii de flipchart, markere, fişe de lucru etc.


Luna: noiembrie

1. Tema activităţii: Mai este şcoala un loc sigur?

2. Obiective:

- analiza mediului şcolar, a sentimentului de securitate/ siguranţă pe care îl au elevii în incinta

şcolii;

- identificarea factorilor de disconfort fizic şi psihic din mediul şcolar;

- descrierea situaţiilor conflictuale din şcoală şi a strategiilor utilizate pentru rezolvarea acestora.


- informaţii despre factorii de disconfort fizic şi psihic din mediul şcolar;

- strategii utilizate pentru rezolvarea conflictelor.

4. Metode: brainstormingul, conversaţia euristică, exerciţiul, exemplul, ascultarea activă.

5. Mijloace: fişe de lucru, folii de flipchart, markere etc.


Luna: decembrie

1. Tema activităţii: Semaforul conflictelor

2. Obiective:

- descrierea unor situaţii conflictuale pe care le-au întâlnit în diverse medii (şcolar, extraşcolar,

familial);

- identificarea unor modalităţi de rezolvare a conflictelor;

- analiza eficienţei modalităţilor de rezolvare a conflictelor.

3. Conţinut informativ: informaţii despre tipurile de conflicte, modalităţile de abordare constructivă

a unui conflict şi consecinţele rezolvării/nerezolvării conflictelor.


ISSN: 2360 – 0527 98

4. Metode: conversaţia euristică, exerciţiul, exemplul, ascultarea activă.



Luna: ianuarie

1. Tema activităţii: Forme şi cauze ale violenţei în mediul şcolar. Perspectiva individuală, familială,

şcolară, mass-media

2. Obiective:

- identificarea formelor pe care le îmbracă violenţa în mediul şcolar;

- analiza cauzelor violenţei din şcoala de provenienţă a elevilor;

- analiza reacţiilor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice la diferite tipuri de conflict.

3. Conţinut informativ: informaţii referitoare la formele şi cauzele violenţei din mediul şcolar.

4. Metode: studiul de caz, conversaţia euristică, exerciţiul, explicaţia, ascultarea activă.

5. Mijloace: folii de flipchart, fişe de lucru, markere etc.

Nr. activităţi: 5/săptămână

Luna: februarie

1. Tema activităţii: Deficienţele de comunicare - sursă a violenţei în şcoală

2. Obiective:

- identificarea comportamentelor specifice ascultării eficiente;

- exemplificarea manifestărilor ascultării/ nonascultării;

- analiza efectelor ascultării/ nonascultării.

3. Conţinut informativ: informaţii sintetice despre comportamentele specifice ascultării eficiente,

manifestările ascultării/ nonascultării şi efectele ascultării/ nonascultării.

4. Metode: conversaţia euristică, exerciţiul, jocul de rol, ascultarea activă.



Luna: martie

1. Tema activităţii: Legislaţia privind drepturile copilului, violenţa şi violenţa şcolară

2. Obiective:

- dezbaterea legislaţiei privind drepturile copilului;

- prezentarea legislaţiei privind violenţa şi violenţa în mediul şcolar;

- identificarea instituţiilor cu rol în prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar.



ISSN: 2360 – 0527 99

- Legea 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

- Legea nr. 217/ 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei în familie;

- Hotărârea Nr. 686 din 12.07.2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi

combaterii fenomenului violenţei în familie;

- H.G. 1769/21.10.2004 privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru eliminarea

exploatării prin muncă a copiilor.

4. Metode: dezbaterea, conversaţia, expunerea, explicaţia, exemplul, ascultarea activă.

5. Mijloace: folii de flipchart, calculator, video-proiector, markere, fişe de lucru etc.


Luna: aprilie

1. Tema activităţii: Comportamentele şi consecinţele lor

2. Obiective:

- prezentarea cazurilor unor minori privaţi de libertate;

- analiza consecinţelor comportamentelor agresive, pornind de la cazurile întâlnite.

- explicarea reacţiilor la diferite tipuri de comportament.

3. Conţinut informativ: informaţii referitoare la infracţiunile comise de minorii privaţi de libertate.

4. Metode: conversaţia, exemplu, explicaţia, dezbaterea, ascultarea activă.

5. Mijloace: folii de flipchart, markere etc.


Luna: mai

1. Tema activităţii: Comportament asertiv, pasiv sau agresiv

2. Obiective:

- descrierea caracteristicilor comportamentelor asertiv, pasiv şi agresiv;

- clasificarea reacţiilor la o situaţie negativă, în funcţie de cele trei categorii de comportament;

- analiza consecinţelor comportamentului asertiv, pasiv sau agresiv.

3. Conţinut informativ: informaţii despre comportamentul asertiv, pasiv şi agresiv şi consecinţele

pozitive sau negative ale trei tipuri de manifestări comportamentale.

4. Metode: conversaţia euristică, exemplul, explicaţia, ascultarea activă.



Luna: iunie

1. Tema activităţii: Plicul cu fapte bune


ISSN: 2360 – 0527 100

2. Obiective:

- prezentarea unor fapte bune realizate pe parcursul acestui an şcolar;

- analiza consecinţelor comportamentelor pozitive ale elevilor;

- analiza impactului pe care l-au avut asupra elevilor activităţile de consiliere pe tema prevenirii şi

combaterii violenţei în mediul şcolar.

3. Conţinut informativ: informaţii despre consecinţele comportamentelor pozitive şi negative.

4. Metode: dezbaterea, exemplul, explicaţia, ascultarea activă.



Bibliografie:

1. xxx, OMECT nr. 1409/29.06.2007 referitor la Strategia MECTS cu privire la reducerea

fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar;

2. Băban, Adriana, (2001), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi

consiliere, Cluj-Napoca;

3. Jigău, Mihaela; Liiceanu, Aurora; Preoteasa Liliana, (2005), Violenţa în şcoală, Institutul de

Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti;

4. Jigău, M., coord., (2006), Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală. Ghid practic pentru

drectori şi cadre didactice, Editura Alpha, Buzău.

EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ - STUDIU DE CAZ

Profesor consilier şcolar Nicoleta Claudia Popescu, Centrul Judeţean de Resurse şi

Asistenţă Educaţională - Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Gorj

Prezentarea cazului:

F.P. este elev în clasa a treia. Este adus la cabinetul de consiliere şcolară de către învăţătoare,

care se declară învinsă de ieşirile lui agresive de la şcoală. În clasa întâi elevul părea un băiat

timid şi foarte sensibil, dar cu timpul a început să se impună în clasă prin forţă .Actele de

violenţă au fost tot mai frecvente şi cu consecinţe din ce în ce mai grave. Învăţătoarea a informat

familia despre comportamentul lui F.P. şi a aplicat sancţiunile şcolare prevăzute de legislaţie.


ISSN: 2360 – 0527 101

Situaţia familială: F.P. este crescut de bunica maternă, părinţii fiind plecaţi la muncă în

străinătate. Bunica afirmă că nepoţelul ei este un copil foarte cuminte, nu îi creează nici un fel de

probleme. Recunoaşte însă că situaţia la învăţătură nu este mulţumitoare.

Situaţia şcolară: rezultate mediocre, întârzie la ore. Îi place în schimb foarte mult handbalul şi

merge în fiecare zi la antrenament.

Etapa de investigare vizează următoarele aspecte:

identificarea rutinelor comportamentale şi a reacţiilor emoţionale ale elevului;

analizarea relaţiilor lui F.P. cu ceilalţi copii de vârsta lui;

identificarea programului zilnic în familie (raportul activitate/ odihnă, identificarea dificultăţilor

de învăţare şi de efectuare a temelor).

Diagnoza:

Agresivitatea lui F.P. este motivată de frică. Iniţial temător şi nesigur în prezenţa celorlalţi copii,

prezintă hipersensibilitate la ameninţări, toate acestea pe un fond de anxietate accentuat,

determinat de plecarea părinţilor în străinătate. Tensiunea determinată de frica resimţită în

contextele sociale de la scoală este redusă prin „izbucniri de furie”. Prin comportamentul violent

elevul încearcă să obţină respect. Colegii manifestă la rândul lor teamă, chiar supunere. Astfel,

comportamentul violent motivat iniţial de frică, este întărit pozitiv (F.P. constată că obţine

beneficii de pe urma acestui comportament). Are loc şi o întărire negativă (întrebat cum se simte

după ce are un comportament violent, elevul răspunde că nu îi mai este teamă de nimeni şi de

nimic şi că se calmează).

Observaţie: Se constată că actele violente ale băiatului nu au un caracter stabil, manifestându-se cu

precădere la şcoală şi aproape deloc în mediile percepute ca fiind securizante afectiv: familie,

vecini, rude. Acest aspect constituie o premisă pozitivă pentru conceperea demersului de consiliere.

Intervenţie:

Scopul programului de consiliere este să îl înveţe pe F.P. să îşi controleze comportamentul.

Pentru că el a învăţat că prin forţă se impune şi se simte în siguranţă, încercăm să modificăm

această convingere şi să-l determinăm să conştientizeze că poate înregistra succes şi câştigă

respect practicând un comportament acceptat de semeni.

- Înregistrarea comportamentelor violente: fiecare elev completează fişa de observaţie a

comportamentului violent (din timpul orelor şi din pauze) pe parcursul unei zile pentru un alt

coleg (extras prin tragere la sorţi). Se presupune că observarea comportamentului altei persoane

reduce frecvenţa manifestării propriului comportament.


ISSN: 2360 – 0527 102

- Identificarea şi stabilirea regulilor clasei din care face parte F.P, precum şi a recompenselor şi a

sancţiunilor care derivă din respectarea/ nerespectarea acestora.

- Monitorizarea absenţelor prin aplicarea principiului lui Premack: „Un comportament mai puţin

frecvent, dar dezirabil, poate să crească în frecvenţă dacă se asociază cu un comportament de

mare frecvenţă: Nu mergi la antrenament la handbal decât după ce nu mai înregistrezi nici o

absenţă la ore.

Programul de consiliere presupune:

– Parcurgerea unor activităţi de consiliere de grup (împreună cu clasa) pentru monitorizarea

respectării regulilor stabilite de grup (prin completarea unei fişe şi acordarea de punctaj) şi

pentru facilitarea integrării pozitive:

realizarea unui simbol personal;

încadrarea lui în simbolul de grup;

crearea unei poveşti de grup pe baza simbolurilor personale;

punerea în scenă a acesteia.

– Parcurgerea unui program de consiliere individuală pentru realizarea următoarelor obiective:

confruntarea cu comportamentul agresiv;

deosebirea dintre soluţiile dorite şi nedorite de rezolvare a conflictelor;

recunoaşterea relaţiilor dintre gânduri, sentimente şi emoţii;

anticiparea consecinţelor actelor violente;

identificarea şi exersarea comportamentelor pozitive, dezirabile pentru rezolvarea conflictelor;

exersarea comportamentului asertiv;

autoevaluarea critică a propriului comportament.

Durata programului de consiliere individuală: 10 şedinţe a câte 40 de minute în medie

fiecare.

Sunt parcurse două şedinţe de consiliere cu bunica elevului pentru stabilirea programului

zilnic (se aplică programul de întărire cu puncte).

Concluzie:

Se constată o diminuare semnificativă a comportamentelor violente ale lui F.P. în clasa din care

face parte. Au mai existat două incidente cu doi elevi din clasa a IV-a care au probleme de

comportament similare lui F.P. În acest sens se lucrează încă pe recunoaşterea relaţiilor dintre

gânduri, sentimente şi emoţii, anticiparea consecinţelor actelor violente şi identificarea şi

exersarea comportamentelor pozitive, dezirabile pentru rezolvarea conflictelor.


ISSN: 2360 – 0527 103

ÎMPREUNĂ ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI

Profesor psiholog Otilia Mitrache, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională,

judeţul Olt

Profesor psiholog Ileana Bojan, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională,

judeţul Olt

Studii recente (Jensen, J., 2010, Tolan, P., & Guerra, N., 1994) legate de eficienţa unor

programe de combatere a violenţei şi de ineficienţa altora recunosc diferenţa de ordin calitativ

superior pe care o face în acest domeniu o abordare multinivelară şi colaborativă în prevenirea şi

combaterea fenomenului violenţei în mediul şcolar. Această abordare presupune implicarea masivă,

activă şi constantă a comunităţii, şcolii, părinţilor, elevilor, consilierilor şcolari, instituţiilor de profil

(poliţie) într-un angajament operaţional de rezolvare a problemelor.

Programul de prevenire şi combatere a violenţei 2013-2014 al C.J.R.A.E. Olt, „Împreună

Împotriva Violenţei” încearcă să abordeze problematica complexă a violenţei în mediul şcolar din

judeţul Olt într-un astfel de mod comprehensiv.

În acest sens am stabilit următoarele deziderate pe care profesorii consilieri din reţeaua

şcolară să le atingă într-un an (şcolar), aceştia având posibilitatea să îşi creeze propria strategie şi

propriul design al activităţilor-suport:

- Realizarea unui parteneriat solid între părinţi, şcoală şi comunitate în scopul prevenirii şi

combaterii violenţei în şcoală şi, cu extindere, în familie şi comunitate;

- Organizarea unor sesiuni de conştientizare/ informare pentru părinţi cu privire la cauzele şi

manifestările comportamentale ale violenţei;

- Organizarea de sesiuni de informare şi formare pentru cadrele didactice, oferirea de asistenţă

psihopedagogică şi consultanţă pentru acestea; workshop-uri pe tema violenţei în şcoli şi în

comunitate.

Programul în sine, „Împreună Împotriva Violenţei”, conţine capitole de activităţi specifice

problematicii abordate pentru toate cele patru cicluri de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial şi

liceal, scopul programului fiind prevenirea şi combaterea eficientă a violenţei prezente în mediul

şcolar.

Obiectivele generale urmărite de-a lungul tuturor celor patru capitole sunt:

1) identificarea elevilor beneficiari ai programului;

2) dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere la aceştia;

3) dezvoltarea şi întărirea unei imagini şi stime de sine pozitive;

4) dezvoltarea abilităţilor de comunicare asertivă şi de rezolvare de probleme în plan social.


ISSN: 2360 – 0527 104

Grupurile ţintă beneficiare pe care le vizează programul sunt: preşcolari, elevi din ciclul

primar, gimnazial şi liceal care au predispoziţii spre comportament violent sau care manifestă

comportamente violente.

Modul de lucru presupune în prima etapă efortul profesorilor consilieri de identificare a

elevilor cu predispoziţii spre comportament violent sau cu manifestări comportamentale violente.

Această identificare se realizează la ciclul gimnazial şi liceal în urma aplicării unui chestionar de

agresivitate validat ştiinţific, „Testul de agresivitate” (Buss & Perry, 1992), iar la nivel preşcolar şi

primar se realizează cu ajutorul unei grile de observaţie.

După identificarea beneficiarilor şi formarea grupelor de lucru sunt implementate rând pe

rând activităţile de prevenţie şi diminuare a comportamentelor violente în rândul acestor elevi cu

respectarea unui calendar al derulării activităţilor.

În acelaşi timp, în cazul elevilor care dovedesc un potenţial ridicat de agresivitate sau/ şi

istoric de violenţă, profesorul consilier concepe un program personalizat de intervenţie în urma

anamnezei cazului realizate cu ajutorul tuturor celor care se relaţionează în mod constant cu acel

elev.

Luând în considerare cercetările recente din domeniul violenţei în şcoli, am introdus în

programul de intervenţie personalizat, pe lângă elementele personale ale consilierului şi cele unice

ale cazului, metode şi tehnici dovedite eficiente în cadrul acestor cercetări: „managementul mâniei”,

„comunicarea asertivă” exersată cu precădere în jocuri de rol; „dezvoltarea abilităţilor de rezolvare

de probleme în plan social” şi redirijarea surplusului de energie şi controlul impulsurilor în activităţi

sportive cu accent pe gestionarea recompenselor.

În cadrul programului „Împreună împotriva violenţei” au fost dezvoltate materiale-suport

precum fişe de lucru pentru toate activităţile, ghid pentru design-ul trainingului abilităţilor sociale şi

un “caiet pentru managementul mâniei” care poate fi folosit, cu instructaj prealabil, şi de către

părinţi împreună cu copilul lor. O imagine micşorată a formatului acestui caiet se regăseşte mai jos.


ISSN: 2360 – 0527 105

În final ţinem să punctăm faptul că acest program pentru combaterea violenţei a fost gândit

în linie cu tendinţele din cercetarea modernă (D. Goleman, 2008; Seligman, M. E. P & colab. 2009

şi 2005) care promovează abordarea fenomenelor problematice pornind de la pozitiv, dinspre

potenţial şi nu dinspre disfuncţie, accentul fiind pus pe dezvoltarea competenţelor sociale şi

emoţionale care corelează negativ cu violenţa, comportamentele agresive şi antisociale.

Bibliografie:

1. Ferreol, G., Neculau, A., Violenţa. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

2. Şoitu L., Hăvărneanu, C., Agresivitatea în şcoală Editura Institutului European, Iaşi, 2001;

3. Seligman, M. E. P., Steen, T. A., Park, N., & Peterson, C., Positive psychology progress:

Empirical validation of interventions. American Psychologist, 60, 2005;

4. Lehmann, Ch., Oppositional Defiant Disorder in Adolescents: What School Counselors Need

to Know, Research Paper, University of Wisconsin-Stout, 2009;

5. Seligman, M. E. P. & colab., Positive education: positive psychology and classroom

interventions. Oxford Review of Education. Vol.35, No.3, June, 2009;

6. Jensen, J., Why Character Development Programs Fail. www.educationnews.org, 2010;

7. Tolan, P., & Guerra, N., What works in reducing adolescent violence: An empirical review of

the field. Boulder, CO: University of Colorado, Center for the Study and Prevention of

Violence, 1994;

8. Susan H. Spence Social Skills Training with Children and Young People: Theory, Evidence and

Practice. Child and Adolescent Mental Health Volume 8, No. 2, 2003;

9. Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, Curtea Veche, Bucureşti, 2008;

10. Lemeni, G., Mihalca, L., Mih, C., Consiliere şi Orientare. Ghid de educaţie pentru carieră.

Activităţi pentru clasele I-IV, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010;

11. Lemeni G, Porumb, M., Consiliere şi Orientare. Ghid de educaţie pentru carieră. Activităţi

pentru clasele V-VIII, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2011;

12. Ştefan, C., A., Kallay, E., Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari. Ghid

practic pentru educatori, Ed. Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2007.

http://www.educationnews.org/

http://www.librarie.net/autor/1437/daniel-goleman

http://www.librarie.net/editura/Curtea+Veche


ISSN: 2360 – 0527 106

CUNOAŞTERE ŞI AUTOCUNOAŞTERE PENTRU PREVENIREA

VIOLENŢEI

Profesor consilier şcolar Otilia Loredana Bobic, C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Colegiul Tehnic Nr. 2,

Târgu Jiu, judeţul Gorj

Pedagog şcolar Mirela Diaconescu, Colegiul Tehnic Nr. 2, Târgu Jiu, judeţul Gorj

În ultimii ani a crescut îngrijorător numărul actelor violente din şcoală. Aceasta nu mai

poate fi considerată o „zonă sigură”, ci se transformă în tot mai mare măsură într-un spaţiu de

manifestare a violenţei, intimidării şi actelor ilegale. Studii recente au pus în evidenţă faptul că

expunerile de lungă durată la violenţă crescută pot produce modificări la nivelul structurii şi

funcţionării creierului în sensuri care afectează în mod negativ performanţele şcolare şi dezvoltarea

profesională.

Cauzele violenţei sunt multiple şi complexe, existând o serie de factori care complică şi

intensifică această problematică:

Toleranţa socială crescută la violenţă: Se consideră că violenţa este normală şi inevitabilă în

rândul elevilor, pentru că societatea şi cultura noastră tolerează comportamentul violent.

Sărăcia şi lipsa oportunităţilor sunt factori susceptibili de promovare a comportamentelor de

agresor sau de victimă a violenţei;

Lipsa modelelor pozitive: elevii recurg adesea la modelele din mass-media care promovează violenţa;

Suport si implicare familială insuficientă: un număr tot mai mare de copii cresc în medii

familiale disfuncţionale. Foarte frecvent aceştia nu dispun de abilităţi sociale si relaţionale

adecvate (controlul emoţiilor negative, empatie, rezolvare de probleme);

Imitaţia - copiii care sunt victime ale abuzului fizic, sexual, emoţional sau martori ai abuzului în

familie prezintă un risc crescut de a deveni agresori sau victime ale violenţei. Ei învaţă că violenţa

este o modalitate adecvată de exprimare a puterii asupra altora şi de a obţine ceea ce îşi doresc.

Aceste comportamente învăţate în familie sunt aduse în şcoală, comunitate şi în relaţiile cu prietenii.

Violenţa în mass-media. Comportamentul violent al personajelor din filme este mai degrabă

recompensat decât sancţionat, determinându-i pe copii să considere modalităţile violente de

soluţionare a conflictelor ca fiind eficiente.

Considerând că starea disciplinară din şcoală este o problemă de maximă importanţă,

Colegiul Tehnic Nr. 2, Tg. Jiu a iniţiat în anii şcolari 2012-2014 un proiect educaţional ”Prevenirea

violenţei în şcoală. Cunoaştere şi autocunoaştere pentru prevenirea violenţei” în scopul formării

unor comportamente adaptative. Prevenirea violenţei în şcoală şi comunitatea a urmărit formarea


ISSN: 2360 – 0527 107

următoarelor competenţe de bază: identitate socială, dezvoltare personală, autoreglare, abilităţi

sociale, sistem de valori.

Violenţa este un fenomen complex, cu implicaţii la nivel social, familial, şcolar şi din acest

motiv s-a impus o colaborare instituţională. Astfel partenerii noştri au fost: Inspectoratul Şcolar

Judeţean Gorj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor

Vladimirescu” Gorj, Poliţia Municipiului Tg. Jiu, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere

Antidrog al Judeţului Gorj.

Scopul proiectului nostru a fost de a forma competenţe de bază necesare în procesul

adaptării şcolare pentru evitarea violenţei beneficiarilor direcţi (elevii claselor a X-a, elevii interni ai

colegiului) şi indirecţi (părinţii, şcoala, comunitatea locală).

Ne-am propus ca obiective: scăderea riscului pentru violenţă prin oferirea de modele

pozitive de comportament, dezvoltarea stimei de sine şi evitarea victimizării, dezvoltarea capacităţii

de autoreglare cognitivă emoţională şi comportamentală, formarea capacităţii de rezolvare a

conflictelor, înţelegerea de către elevi a consecinţelor violenţei şi recunoaşterea situaţiilor de

victimă, formarea unui sistem de valori prosocial

Mediatizarea proiectului sa realizat în instituţiile partenere, în revista colegiului si pe site-ul

colegiului. Tematica şi graficul desfăşurării proiectului a fost:

Nr.

crt.

TEMA ACTIVITĂŢII CONŢINUT DATA

1 Comportamentul meu în

relaţiile interumane

Identificarea tipului de comportament. Analiza

funcţională a comportamentului. Modalităţi de

lucru pentru promovarea unui comportament

pozitiv.

21 oct.

2 Situaţii generatoare de

violenţă

Modalităţi de a face faţă violenţei.

Consecinţele violenţei.

25 nov.

3 Managementul

conflictului

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi

relaţionare socială - modalităţi de lucru.

20 ian.

4 Inteligenţa emoţională Management emoţional - tehnici de autoreglare

emoţională. Modalităţi de evitare a victimizării -

mecanisme de apărare, mecanisme de adaptare.

24 feb.

5 Dezvoltarea stimei de

sine

Explicarea noţiunilor.

Profilul psihologic al elevului cu stimă de sine

pozitivă şi stimă de sine scăzută.

Modalităţi de lucru pentru creşterea stimei de sine.

17

martie

6 Formarea unui

comportament prosocial

Definirea comportamentului prosocial.

Dezvoltarea asertivităţii.

8

aprilie

7 Încheierea proiectului Diseminarea rezultatelor. 12 mai

Monitorizarea s-a realizat de către coordonatorii proiectului pe tot parcursul derulării

proiectului urmărindu-se concordanţa între scopul, obiectivele şi activităţile în derulare, precum şi


ISSN: 2360 – 0527 108

respectarea agendei de lucru propuse. S-a realizat un CD cu imagini şi filmări de la activităţile

desfăşurate, expoziţii cu lucrările elevilor.

În urma implementării proiectului echipa de proiect a constatat îmbunătăţiri în ceea ce

priveşte atitudinea elevilor unii faţă de alţii, aceştia şi-au identificat valori comune, au lucrat în

echipă, s-au redescoperit, au conştientizat că ţelul lor este reuşita şcolară la care trebuie să

contribuie prin efort propriu, constructiv.

De asemenea atmosfera din şcoală s-a schimbat, ca urmare a reducerii cazurilor de violenţă

şi a situaţiilor de conflict, prin rezolvarea unor situaţii conflictuale cu calm şi răbdare, fără

ameninţări şi manifestări de violenţă.

Ameliorarea comportamentelor elevilor a dus la creşterea gradului de receptivitate la nivelul

cadrelor didactice privind participarea şi implicarea acestora în proiecte educative similare.

S-a mai constatat şi faptul că colectivele elevilor care au parcurs proiectul sunt mult mai

unite, au iniţiative de grup, reacţionează în grup la apariţia unui fenomen violent, relaţionează mai

bine cu diriginţii şi profesorii, părinţii acestora sunt mai implicaţi în viaţa şcolii şi ca efect final –

incidentele violente sunt mult mai rare.

De asemenea, in realizarea proiectului ne-am bucurat de sprijinul partenerilor noştri care au

avut o contribuţie deosebit de importanta atât în ceea ce priveşte conţinutul informaţional, cât şi

relaţional - afectiv cu elevii.

Bibliografie:

1. Şchiopu, Z., Verza, E. (1995), Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti;

2. Neculau, A.(coord), Violenţa în mediul şcolar, Editura Polirom, Iaşi;

3. R., Iucu, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006;

4. Silvia, Marinescu, Invitaţie la educaţie, Editura Carminis, Piteşti, 2003.

PROGRAM EDUCAŢIONAL „SĂ FACEM PACE!”

Profesor consilier şcolar Daniela Şcheau, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă


Argument:

Violenţa este o problemă de mare actualitate, o realitate socială care nu poate fi ignorată, tot

mai prezentă în spaţiul şcolii. Fie că sunt victime, agresori sau martori, violenţa afectează

bunăstarea, dezvoltarea personală şi interacţiunea socială a numeroşi copii. Conform unor studii


ISSN: 2360 – 0527 109

realizate de C.J.R.A.E. Gorj, s-a constat că în toate unităţile de învăţământ violenţa este prezentă

sub diferite forme. Odată identificată şi recunoscută aceasta problemă, se impune realizarea unor

programe care să contribuie la diminuarea acestui fenomen.

Prin acţiuni atractive şi interactive de dezarmare a manifestărilor violente, programul

educaţional ,,Să facem pace!” îşi propune implicarea şi colaborarea mai strânsă între toţi factorii cu

rol educativ pentru a-i ajuta pe elevi să nu preia modelul comportamental violent, să nu înţeleagă şi

accepte violenţa ca pe ceva firesc, să adopte un comportament echilibrat în relaţiile cu ceilalţi, să

înveţe să îşi gestioneze conflictele, să deprindă modalităţi nonviolente de relaţionare, să se simtă în

siguranţă în şcoala pe care o frecventează.

Prin participarea la concursul „Mesagerii nonviolenţei”, elevii vor avea ocazia să identifice

şi să promoveze alternative pentru comportamentul violent, fiind purtătorii direcţi ai mesajelor care

îndeamnă la utilizarea toleranţei, autocontrolului şi responsabilităţii în relaţiile cu ceilalţi.

Categoria: Program de consiliere psihopedagogică a elevilor în vederea prevenirii şi combaterii

comportamentelor violente

Nivel de desfăşurare: judeţean

Echipa de proiect:

Pentru implementare: profesorii consilieri şcolari din CSAP Gorj

Pentru coordonare: prof. Şcheau Daniela

Grup ţintă: Grupul ţintă este format din elevii de clasa a VII - a de la unităţile de învăţământ din

judeţul Gorj, care vor participa la activităţile de consiliere psihopedagogică în vederea prevenirii şi

diminuării fenomenului violenţei şcolare şi din profesorii consilieri, care vor participa la activităţile

de consiliere metodologică privind implementarea programului educaţional.

Perioada de desfăşurare: februarie - iunie 2014

Obiectiv general: Prevenirea şi diminuarea manifestărilor de violenţă şcolară prin dobândirea de

către elevi a competenţelor sociale, afective şi comportamentale necesare pentru rezolvarea paşnică

a conflictelor.


Formarea de atitudini prosociale prin participarea elevilor la activităţile de consiliere de grup;

Facilitarea comunicării între elevi;

Dezvoltarea spiritului de toleranţă, înţelegere, respect între elevi;

Sensibilizarea elevilor privind consecinţele actelor de violenţă;

Dezvoltarea capacităţii de autoreglare emoţională;

Implicarea directă a tinerilor în găsirea unor soluţii care să-i reprezinte şi care să exprime

atitudinea lor faţă de fenomenul violenţei şi susţinerea acestora în cadrul concursului „Mesagerii

nonviolenţei”.


ISSN: 2360 – 0527 110

Activităţile proiectului:

I. Promovarea proiectului ,,Să facem pace!” în rândul profesorilor consilieri din municipiu şi judeţ.

II. Alcătuirea bazei de date cu profesorii consilieri care desfăşoară proiectul.

III. Activităţi de consiliere metodologică a profesorilor consilieri privind implementarea programului

educaţional.

IV. Desfăşurarea activităţilor de consiliere de grup cu elevii cu următoarea tematică:

Cursa cu surprize

Să facem cunoştinţă

Comunicarea – cheia înţelegerii

Prietenii emoţiilor

Faţă în faţă cu furia

Gânduri roşii sau gânduri verzi?

Activităţi de team building

V. Elaborarea materialelor pentru concursul: ,,Mesagerii nonviolenţei”. Echipele şcolilor implicate

în proiect vor avea de pregătit trei sarcini pentru acest concurs (Anexa 1):

1) Proiectarea unei activităţi şi de timp liber

2) Discurs la primirea Premiului de excelenţă

3) Realizarea unui poster pe tema violenţei şcolare

VI. Completarea de către profesorii consilieri şi de către profesorii diriginţi a chestionarului de

evaluare a proiectului.

VI. Întocmirea raportului de evaluare privind desfăşurarea proiectului şi rezultatele obţinute.

VII. Stabilirea unor viitoare direcţii de acţiune educaţională, conform informaţiilor desprinse din

chestionarul de evaluare a proiectului.

Resurse umane: Profesorii consilieri din Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Gorj şi

din cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică din şcoli; profesorii diriginţi din unităţile de

învăţământ din judeţul Gorj.

Resurse materiale: Spaţii didactice; sisteme informatice; surse bibliografice de specialitate;

mijloace audio-vizuale; materiale consumabile.

Evaluare internă: Numărul de elevi participanţi la fiecare sesiune de discuţii; numărul de echipe

înscrise în concursul ,,Mesagerii nonviolenţei”.

Evaluare externă: Fişe de feed-back completate de elevi la sfârşitul sesiunilor de discuţii;

chestionare de feed-back completate de diriginţii claselor participante în proiect.

Rezultate aşteptate

Rezultatele aşteptate în urma realizării proiectului sunt:

Toţi elevii participanţi vor conştientiza consecinţele actelor de violenţă;


ISSN: 2360 – 0527 111

Toţi elevii participanţi vor adopta o atitudine pozitivă faţă de colegi/adulţi;

Se va diminua numărul cazurilor de violenţă din şcoală;

Toţi elevii participanţi îşi vor dezvolta abilităţile de comunicare asertivă şi de rezolvare paşnică

a conflictelor;

La finalul proiectului va creşte coeziunea de grup pentru fiecare clasă participantă.

Anexa 1

Concursul: ,,Mesagerii nonviolenţei”. Fiecare echipaj înscris în concurs va avea de pregătit trei

sarcini:

I. Prima sarcină constă în conceperea unei activităţi de timp liber - ca alternativă la

comportamentul violent.

Criterii de realizare: Elevii vor organiza un eveniment prin care sa promoveze modalităţi de distracţie,

care nu includ violenţa; (tematici sugerate: spectacol, expoziţie, marş, carnaval, întreceri sportive)

Structura activităţi: Denumirea activităţii, scopul activităţii, obiectivele activităţii, grupul ţintă,

parteneri, locul desfăşurării, un slogan antiviolenţă, scurtă descriere a activităţii. Elevii pot lucra

individual sau pe grupuri. Se selectează pentru etapa judeţeană o singură activitate.

Criterii de evaluare a evenimentului: Respectarea structurii activităţii, originalitate, imaginaţie,

creativitate, aplicabilitate practică.

II. A doua sarcină constă in elaborarea unui discurs de aproximativ 3 - 5 minute pe care elevii

îl vor rosti în plen la primirea Premiului de excelenţă. Indicaţie: Încercaţi să vă proiectaţi în viitor.

Imaginaţi-vă că la sfârşitul anului şcolar clasa voastră primeşte un premiu naţional pentru

activităţile deosebit de interesante şi eficiente de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală.

Acţiunile pe care clasa voastră le-a întreprins în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în

scoală au fost extraordinar de eficiente. Care credeţi că ar fi acele activităţi întreprinse de clasa

voastră care au condus la aprecierea celorlalţi? Surprindeţi inclusiv eventuale schimbări care s-au

produs în acest semestru în clasa voastră. Care credeţi că sunt acele principii sau valori care au făcut

din clasa voastră o clasă de succes în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei? Care credeţi că

sunt actorii cei mai importanţi cărora aţi dori să le mulţumiţi? Care este cheia succesului în opinia

voastră?

III. A treia sarcină constă în realizarea unui poster pe tema violenţei şcolare.

Elevii vor pregăti acest poster în colaborare cu profesorul consilier

Modalitatea de realizare a posterului (materialele si tehnicile utilizate rămân la latitudinea

fiecărei scoli): Posterul poate fi realizat pe o coală flipchart, pe pânză, etc., iar ca metode pot fi

folosite desenul (culori, carioca, markere), colajul (imagini decupate din reviste, texte decupate din

ziare, fotografii din timpul desfăşurării activităţilor, impresiile elevilor la finalul proiectului,


ISSN: 2360 – 0527 112

popularizarea celor mai frumoase activităţi ale proiectului sub forma de ştiri, produsele rezultate la

sfârşitul întâlnirilor cu elevii, frunze, materiale textile etc.), pictura (cu pensula sau pictura cu

degetele), puteţi să perforaţi, ştanţaţi, decupaţi materialul, să creaţi diferite forme prin tehnica

origami pe care le lipiţi pe foaie … sau orice metodă sau combinaţie de metode doriţi, astfel încât

posterul să prezinte cât mai creativ, original (şi real!) mesajele antiviolenţă ale elevilor.

Posterul trebuie să aibă un titlu personalizat şi un motto (opţional şi o mascotă).

Fiecare clasă va crea un poster cât mai creativ, dinamic, atractiv, convingător, care să fie

produsul muncii tuturor elevilor.

ADOLESCENŢII ŞI VIOLENŢA

Profesor Doiniţa Bălăşoiu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

Nu te lupta niciodată cu unul mai mare şi mai puternic decât

tine, pentru că el o fi, poate, Goliat, dar tu nu eşti David.

Anonim

Andrei avea paisprezece ani, abia intrase la liceu şi era speriat. Se temea pentru că auzise

şi văzuse cazuri de violenţă în şcoală. Nu făcea parte din banda locală, dar câţiva băieţi din clasa

lui îl abordaseră, spunându-i că ar face bine să intre şi el în bandă sau, în caz contrar, va trebui să

se descurce singur. L-au informat că ei au hotărât să devină membri. Pe Andrei nu-l interesau

deloc nici bandele, nici violenţa şi nu ştia ce să facă.

Nu ştia sigur câţi dintre colegii săi din şcoală sunt membri ai vreunei bande. Ştia că unii nu

au legătură cu asemenea grupuri, în schimb sunt membri ai unor cluburi, participă la activităţi

sportive şi în plus, au note bune. Andrei nu se prea pricepea la sport, iar notele lui erau bune, dar

nu excepţionale – nu era un geniu. Doi dintre prietenii lui apropiaţi primiseră şi ei propunerea de a

intra în acea bandă. Niciunul dintre ei nu voia să accepte, dar oare aveau de ales? Andrei ştia câte

ceva despre bande din ceea ce văzuse la şcoală, iar despre alte tipuri de violenţă avea informaţii de

pe Internet şi din filme. Dar, cu excepţia reportajelor de ştiri, nu confunda violenţa de la televizor,

de pe calculator sau din filmele de cinema cu cea din viaţa adevărată, aşa cum nu crezuse în

copilărie că desenele animate ar fi reale. Putea face diferenţa între realitate şi ficţiune.

Totuşi, ştia că unii dintre tinerii din şcoala lui încearcă să pară şmecheri şi, pentru asta,

vorbesc şi se îmbracă după modelul tipilor duri, membri de bandă, din filme. Ştia că mulţi dintre ei

nu fac decât să se dea mari şi nu au pistol sau cuţit, dar se temea că totuşi, unii poartă armă. Şi nu


ISSN: 2360 – 0527 113

era sigur cui să-i ceară sfatul. Din fericire, relaţia cu părinţii lui fusese dintotdeauna bună, bazată

pe comunicare deschisă. Aceştia au avut mereu grijă să discute cu băiatul lor pe îndelete şi cu

miez. Acum se părea că efortul lor va fi răsplătit.

LUCRURI DE CARE SĂ ŢINEŢI CONT

Adolescentul simte nevoia să aparţină unui grup. Poartă haine identice cu cele ale

prietenilor, pentru că îmbrăcămintea este ca o carte de vizită a frăţiei din care face parte. Trebuie să

aibă prieteni cu care să-şi petreacă timpul, cu care să facă diverse lucruri, cu care să vorbească şi

care, ocazional, să-l protejeze de alţi tineri. Izolarea este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla

unui adolescent. Îl transformă într-o ţină mai uşoară pentru farse, tachinare şi violenţă, îi vatămă

stima de sine.

Dar oare intrarea într-o bandă de cartier este o soluţie? Bandele pot servi unui scop.

Adolescenţii, fete şi băieţi deopotrivă, îşi pot găsi căminul într-o bandă când nu şi-l află nicăieri

altundeva. Totuşi, bandele înseamnă violenţă, iar membrii lor au probleme cu autorităţile şcolare, cu

poliţia şi cu alte bande. Violenţa pare a fi la ordinea zilei în societatea noastră. Studiile arată că

bandele de tineri şi băieţii adolescenţi izolaţi se fac vinovaţi de un mare număr de delicte, inclusiv

crime, ale căror victime sunt alţi tineri sau chiar ei înşişi.

Vă doriţi ca adolescentul dumneavoastră să fie în siguranţă, fericit şi să aibă succes la şcoală

şi în cercul de prieteni.

Cum îi puteţi vorbi despre temerile sale cu privire la violenţă şi despre grijile dumneavoastră pentru

el? Iată câteva lucruri importante la care să cumpăniţi:

Adolescenţii simt nevoia de apartenenţă.

Frica este o motivaţie puternică.

Apartenenţa la o bandă reprezintă singura opţiune?

Cine sunt prietenii copilului dumneavoastră?

Ce probleme legate de bande există în şcoala unde învaţă copilul dumneavoastră şi în

comunitatea în care trăiţi?

Adolescentul dumneavoastră are hobby-uri?

Îi place să practice sporturi?

Ce posibilităţi există să vă implicaţi copilul în grupuri de tineret, echipe, cluburi etc.?

Are fraţi mai mari, care i-ar putea da sfaturi?

CE SĂ SPUNEŢI ŞI CE SĂ FACEŢI

Adolescenţii au multe păreri contradictorii, cu privire la violenţă, unele întemeiate pe

realitate, altele, pe imaginaţie. Abordaţi acest subiect pe îndelete, fiindcă trebuie discutat în


ISSN: 2360 – 0527 114

toate detaliile. Nu grăbiţi lucrurile. Lăsaţi discuţia să-şi găsească ritmul adecvat. Nu vă temeţi

să abordaţi subiectul violenţei în şcoală. Puteţi începe cu întrebări ca:

Este violenţa o problemă reală la şcoală?

Există bande în şcoala ta?

Ai colegi care vin cu pistol sau cu cuţit?

Discutaţi despre posibilitatea ca violenţa să-l ameninţe pe copilul dumneavoastră. De

exemplu:

Ce crezi despre băiatul care şi-a înjunghiat colegul, la liceul ...?

Ce părere ai despre bandele de cartier?

Ai fost vreodată ameninţat?

Ai colegi de şcoală care se încaieră? Sunt serioase bătăile astea? Cine se implică?

După aceste întrebări preliminare, iată câteva care se adresează grijilor mai profunde ale

copilului dumneavoastră:

Vrei să intri într-o bandă?

Există vreun grup, echipă sau club din care ai vrea să faci parte?

Bandele nu sunt o opţiune bună. În loc să te apere de violenţă, te vor face să recurgi tu la ea.

Ce crezi că se va întâmpla dacă-i refuzi pe băieţii care te-au invitat să intri în banda lor?

Te deranjează dacă vorbesc cu directorul liceului despre violenţa din şcoala voastră? N-am

să dezvălui nimic din ceea ce mi-ai spus.

Dacă tu ai fi tată, ţi-ai dori ca băiatul tău să facă parte dintr-o bandă?

Acum mergeţi mai departe. Folosiţi întrebări de tipul:

Ce te face să te gândeşti la posibilitatea de a intra într-o bandă?

Ce ştii despre violenţa din şcoala ta? Au existat cazuri la care ai fost martor?

Ce te înspăimântă mai mult în legătură cu violenţa din şcoală? Gândul că i-ai putea fi şi tu

victimă?

După ce aţi dezbătut toate aceste lucruri şi aţi făcut cercetări, trebuie să-i sugeraţi adolescentului

cum să ia o hotărâre. Folosiţi abordări de genul:

Ce crezi că ar trebui să faci?

Poate ar trebui să intri în clubul X sau în echipa Y. De când te ştiu, te-a interesat activitatea

asta. Dacă nu-ţi place, ne gândim la alte grupuri din care ai putea să faci parte.

Suntem la fel de îngrijoraţi ca şi tine în privinţa violenţei şi te susţinem în orice împrejurări.

Ce ar fi ca tu şi prietenii tăi să formaţi un grup care să se ocupe cu prevenirea violenţei în şcoală?

Aţi putea folosi filme, videoclipuri şi emisiuni de televiziune care prezintă atât copiilor, cât şi

adulţilor, modalităţi în care tinerii pot fi ajutaţi să-şi rezolve divergenţele pe care paşnică.


ISSN: 2360 – 0527 115

Ce-ai zice să-ţi inviţi aici câţiva prieteni într-o sâmbătă dimineaţa, să discutăm despre

lucrurile care vă preocupă?

CUVINTE ŞI EXPRESII UTILE

acţiune

ai grijă

ameninţare

bandă de cartier

bătaie

control

cuţit

divergenţe

furie

izolare

îngrijorare

a înţelege

moarte

opţiuni

pistol

poliţie

presiuni

sfidare

teamă

teritoriu

CE SĂ NU SPUNEŢI ŞI CE SĂ NU FACEŢI

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ţineţi minte în această situaţie este că

adolescentul are nevoie să se simtă în siguranţă. Nu folosiţi afirmaţii ca:

Suntem siguri că-ţi faci griji fără motiv.

Părerea noastră este că te înşeli în legătură cu cazurile de violenţă existente în şcoala ta. Noi

n-am auzit de vreunul.

De asemenea, trebuie să evitaţi să faceţi lucruri care l-ar face să pară papă-lapte în faţa

colegilor de clasă. Nu-i spune:

De acum, te ducem noi la şcoală dimineaţa şi venim să te luăm când termini cursurile.

Nu fi bleg!

Eşti un papă-lapte!

Laşule!

În sfârşit, trebuie să evitaţi să oferiţi soluţii violente la problemele cauzate de violenţă. Nu

spuneţi lucruri de genul:

Când eram de vârsta ta îmi plăcea o bătaie zdravănă!

Tinerii trebuie să se bată ca să înveţe cum este să fii adult. Trebuie să ne luptăm pentru tot

ceea ce vrem să obţinem!

Avem un pistol în casă, aşa că dacă se leagă de tine vreun coleg, îl împuşcăm!

CUVINTE ŞI EXPRESII DE EVITAT

apără-te intră într-o bandă papă-lapte

Arme a împuşca răspunde la violenţă cu violenţă


ISSN: 2360 – 0527 116

Bătaie laş viaţa e o luptă

Bleg nu-ţi face griji violenţă

Fătălău a omorî

Bibliografie:

Heyman, Richard – Cum să vorbeşti cu adolescenţii, Editura Lucman, Bucureşti, 2005.

CUM RĂSPUNDEM AGRESIVITĂŢII?

Profesor Tatiana Bălăşoiu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

Omenirea trebuie să dezvolte, pentru toate conflictele umane, o metodă care să respingă

răzbunarea, agresiunea şi ameninţarea. La baza unei astfel de metode se află iubirea.

Martin Luther King

Ce este agresivitatea?

Un copil căruia îi place să-i terorizeze pe alţii vine la mine pe terenul de joacă al şcolii. E

mai mare decât mine şi îmi cere să-i dau mărul. Mă ameninţă şi mă umileşte verbal, până când i-l

dau. Am şase ani.

Acum, interesant este ce fac mai departe. Am un număr de opţiuni. Pot să ripostez. Pot să

ameninţ un alt copil mai mic decât mine. Pot să mă hotărăsc să-mi păstrez sentimentele dureroase

pentru când voi fi mare şi voi putea fi şi eu agresiv cu ceilalţi într-un mod mult mai eficient. Pot

decide că a fi agresiv e mult prea deranjant şi pot hotărî să-i fac pe alţii să simtă aceasta în locul

meu. Sau dacă am noroc, pot avea ocazia să vorbesc mai târziu, în aceeaşi zi, cu o persoană mai în

vârstă şi mai înţeleaptă, care să-mi lase timp să vorbesc despre sentimentele mele de frică, neputinţă

şi umilinţă, trezite de agresivitate. A putea vorbi despre aceste sentimente dureroase înseamnă că

este mai puţin probabil să răspund agresiunilor ulterioare printr-o altă agresiune – activă sau pasivă.

Toată lumea ştie că rasa umană este agresivă, dar foarte puţini sunt pregătiţi să-şi recunoască

propria agresivitate. Poate din cauză că există două moduri de a gândi despre agresivitate. Pe de o

parte, o putem deplânge. Putem vorbi cu pesimism despre rasa umană, atât de imposibil de agresivă.


ISSN: 2360 – 0527 117

Putem spune: „Natura umană nu se poate schimba. Oamenii sunt ostili. Întotdeauna au existat

războaie şi tocmai de aceea vor exista mereu.” Putem fi realmente şocaţi de imaginile de război şi

genocid, care apar frecvent pe ecranele televizoarelor noastre. Dar pe de altă parte, recompensăm

agresiunea. Cea mai mare parte a societăţii moderne e construită în jurul folosirii agresive a puterii

şi a succesului. Vorbim de marketing agresiv, de penetrarea noilor pieţe, vrem să atacăm

problemele, avem un tratament nou şi agresiv pentru boala noastră, ne înfigem colţii în lucruri.

Imaginile sunt edificatoare.

Pentru că urâm şi venerăm acelaşi lucru, s-ar putea să ne vină greu să-l recunoaştem la noi

înşine. De asemenea, acesta ne face să simţim că nu avem nicio şansă să reducem agresivitatea

umană la scară globală. Numai oamenii care s-au confruntat cu propria lor agresivitate sunt într-

adevăr capabili să se descurce cu agresivitatea altora. Toţi am fost într-un anumit moment victimele

agresivităţii altei persoane, la un nivel personal, naţional sau la nivel de firmă. Scena de pe terenul

de joacă, descrisă anterior este probabil o experienţă umană aproape universală. Alegerea noastră

vizează felul cum răspundem la ea.

Agresivitatea şi puterea

Agresivitatea se află în strânsă legătură cu puterea. Dacă ne gândim că există o cantitate

limitată din lucrurile pe care le dorim (de exemplu, mâncare, dragoste, bani, statut social, sex), vom

lupta cu agresivitate ca să le obţinem. Dacă am suferit în trecut pentru că nu am avut o cantitate

suficientă din aceste lucruri, vom lupta cu atât mai hotărât pentru ele. Dacă suntem de părere că nu

putem fi în siguranţă decât dacă suntem puternici, atunci vom încerca să devenim puternici într-un

mod agresiv. Dacă ne temem de putere, ne putem alia cu o persoană puternică şi ne putem folosi de

puterea ei în mod indirect.

În unele limbi (din nefericire, engleza nu este una dintre ele) există mai multe cuvinte

diferite pentru putere. Acestea fac diferenţa între putere în sensul capacităţii sau al forţei şi puterea

ca energie sau factor permisiv. Puterea, în sensul forţei, ne cere să ne echipăm cu arme (care pot fi

psihologice, economice, politice sau fizice) şi să adoptăm o atitudine ostilă. Puterea, în sensul de

energie, este un lucru de care avem multă nevoie pentru a fi eficienţi, atât în ce ne priveşte pe noi

înşine, cât şi pe alţii. Ea stă la baza cooperării autentice dintre indivizi. Ironia este că puterea în

sensul forţei obstrucţionează adesea, puterea în sensul de energie, o împiedică să circule creativ şi

constructiv. Dacă nu credem că avem acces la puterea ca energie, vom recurge de multe ori la

puterea ca forţă, atunci când suntem ameninţaţi.


ISSN: 2360 – 0527 118

Dacă noi credem că există o cantitate suficientă din lucrul pe care-l dorim şi că avem o

şansă destul de bună de a-l obţine, atunci ne putem permite să fim mai puţin agresivi în urmărirea

scopului. Putem urma hotărât acest drum, făcându-ne cunoscute nevoile şi cererile. Un consultant

managerial care lucrează foarte mult cu companii internaţionale spunea cândva: „Poţi să-ţi dai

seama imediat care sunt managerii siguri pe sine şi care sunt cei nesiguri; ultimii sunt cei mai

agresivi. Dacă cineva se simte nesigur, trebuie să mă întreb dacă este capabil să ducă la îndeplinire

sarcina respectivă. Şi, de asemenea, cum lucrează într-o echipă în care agresivitatea este deseori

distructivă.” Pe măsură ce lumea afacerilor se schimbă şi recunoaşte importanţa competenţei

emoţionale, s-ar putea să nu mai existe avantaje de pe urma comportamentului agresiv.

Evaluarea puterii

Luaţi o foaie de hârtie şi desenaţi cinci coloane. Aşezaţi în fiecare coloană numele unei

persoane cu care sunteţi într-o relaţie apropiată. Încercaţi să includeţi o varietate de

persoane, din toate activităţile pe care le desfăşuraţi. De exemplu, din mediul familial, de la

locul de muncă, de la cursuri, prieteni, relaţii directe etc. Luaţi pe rând fiecare coloană şi

examinaţi ce fel de putere (forţă sau energie) predomină în relaţie. Începeţi prin a vă examina

sentimentele (întrebaţi-vă: „Mă simt în siguranţă sau mă simt nesigur cu această persoană?”),

iar apoi, examinaţi comportamentul dumneavoastră şi comportamentul celuilalt faţă de

dumneavoastră. Ce aţi vrea să faceţi? Ce aţi vrea să schimbaţi?

Cum simţim agresivitatea?

O femeie s-a exprimat astfel în legătură cu aceasta: „Mă simt ca şi cum aş fi foarte furioasă

şi de multe ori chiar sunt, dar agresivitatea e altfel. O simt în tot corpul ca pe nişte înţepături mici de

duce la

energie Sistem de credinţe

Nivelul

sentimentelor

Schemă de

comportament

PUTEREA

forţă

nesiguranţă,

defensivă

agresivitate,

ostilitate

încredere,

siguranţă

cooperare,

afirmare

în sensul de

duce la

duce la duce la


ISSN: 2360 – 0527 119

ură. Dacă văd că o maşină mi-o ia înainte sau îmi taie calea, vreau să mă răzbun pe proprietar.

Vreau să-l umilesc, să-l fac să se simtă aşa cum simt că m-a făcut el să mă simt. Peste puţin timp, aş

fi în stare să-l omor.”

Agresivitatea este strâns legată de furie şi de frică. Furia este mai „curată” decât

agresivitatea. De obicei, implică provocarea la o anumită acţiune sau tipar comportamental din

partea persoanei pe care suntem furioşi, dar agresivitatea implică şi faptul că îl vedem pe celălalt ca

pe un duşman. Aşa cum a descris George: „Când mă simt agresiv, nu o mai văd pe Maria ca pe soţia

şi prietena mea. Mi se pare că este un monstru, seamănă cu cele mai rele părţi ale mamei mele şi cu

toate femeile rele pe care le-am cunoscut, totul adunat într-o singură persoană.”

Pentru persoana agresivă, persoana agresată este un duşman extrem de puternic. Poţi hotărî

să îi tratezi conform Convenţiei de la Geneva şi să te porţi cât mai corect posibil cu ei. Sau, dacă

eşti mai puţin civilizat sau poate te simţi mai ameninţat, poţi hotărî să îi declari război total. A fi

agresiv faţă de cineva, elimină cu totul grija ta pentru bunăstarea celuilalt, pentru că refuzi temporar

să-l mai vezi ca pe o fiinţă umană. Îţi foloseşti puterea în sensul forţei şi simţi că eşti perfect

îndreptăţit să procedezi astfel.

Ce forme poate lua agresiunea?

Agresiunea poate apărea sub foarte multe forme. Modalitatea de exprimare depinde de clasa

socială şi de cultura în care trăim. De exemplu, pentru anumite comunităţi poate fi un lucru obişnuit

să-şi exprime fizic agresivitatea. Un bărbat îşi va rezolva neînţelegerile cu un alt bărbat invitându-l

să iasă afară. Dezavantajele acestui mod de a proceda constau în faptul că se poate merge cu

uşurinţă prea departe şi cineva poate fi rănit sau omorât. Dar dacă agresiunea nu este fizică, este

mult mai puţin probabil să o recunoaştem.

De exemplu, filmul „Ridicolii” indica o agresivitate extremă din partea aristocraţiei

franceze. Stând în saloanele lor, îmbrăcaţi elegant, cu coafuri imaculate, aristocraţii le cereau

tuturor celor prezenţi o vorbă de duh. Recompensa pentru o glumă sau o replică bună era faptul că

persoana urca pe scara socială. Dar dacă nu reuşea să fie spirituală, era umilită şi adesea proscrisă.

Sub pojghiţa subţire a comportamentului civilizat, îndeletnicirile acestor aristocraţi erau de fapt, de

o ostilitate extremă. Nu se recurgea la o agresiune fizică, dar oamenii se simţeau anihilaţi, umiliţi şi

distruşi de agresiunea grupului.

O altă formă de agresivitate mascată sunt glumele verbale sau puse în practică. Nu toate

glumele umilesc oamenii, dar dacă o fac, atunci sunt agresive. Ele sunt moduri laşe de exprimare a

agresivităţii, pentru că agresorul, în cazul în care este provocat, se poate ascunde în spatele lui „Nu

pune la suflet – n-ai simţul umorului?”


ISSN: 2360 – 0527 120

O altă formă de agresiune poate apărea între un bărbat şi o femeie între care există atracţie

sexuală. Atracţia sexuală şi dragostea romantică sunt forţe foarte puternice. Dacă dorim foarte mult

o persoană şi credem că prezenţa ei este necesară pentru fericirea noastră sau chiar pentru

supravieţuirea noastră, atunci ne vom simţi vulnerabili. Vulnerabilitatea este principalul factor

declanşator al agresivităţii. Multe forme de curtare, de exemplu, în care un bărbat vânează sau

urmăreşte o femeie, sunt forme de agresiune ritualizată. El se vede pe sine ca vânător şi pe ea ca

pradă. Femeia joacă şi ea un rol în acest scenariu. Vechiul proverb „Un bărbat vânează o femeie

până când îi cade în plasă” cuprinde probabil, o mare parte de adevăr. Atâta timp cât jocul este vesel

şi implică generozitate şi respect pentru individ, el poate fi distractiv. Dar pericolul apare atunci

când ideea femeii ca pradă scapă de sub control. Ea poate deveni o pradă la modul concret şi jocul

este dezumanizant. În cazul unui bărbat extrem de vulnerabil şi nesigur, acest joc poate merge până

la viol, care este dintre formele de agresivitate extremă.

O altă formă importantă de agresivitate este agresivitatea pasivă. Vă amintiţi probabil, de

exemplul cu terenul de joacă; una dintre opţiunile unei persoane dând faţă cu agresivitatea era să

decidă că aceste sentimente sunt prea înspăimântătoare. În aceste condiţii, singurul mod de a

rezolva problema era acela de a-i determina pe alţii să fie agresivi faţă de tine. Începem să observăm

acest lucru când oamenii ne spun în mod repetat că au fost răniţi sau loviţi. Din când în când, acest

lucru i se poate întâmpla oricui, este parte din viaţă. Dar când se întâmplă în mod regulat, poate fi

din cauză că persoana este agresivă pasiv.

Oamenii se pot molipsi de un anumit sentiment unul de la altul, dar se întâmplă mult mai des

ca persoana pasiv-agresivă să o provoace pe cealaltă. Ea ştie ce să spună şi să facă pentru a-l lovi pe

celălalt în punctul cel mai slab. Dacă, de exemplu, eşti gras şi nu îţi place acest lucru, ea va face

aluzii jignitoare la adresa greutăţii tale sau va menţiona faptul că nu câştigi prea mulţi bani sau că

nu ai luat cele mai mari note – oricum, lucrul pe care-l accepţi cel mai greu. Provocările te înfurie şi

începi să te comporţi foarte agresiv. Ei au scăpat de agresivitatea lor şi te-au transformat pe tine în

agresor. Pentru persoana pasiv-agresivă, câştigul rezidă în faptul că poate juca rolul victimei

inocente. Ei nu trebuie să se simtă agresivi. Dezavantajul este că trebuie să facă faţă agresivităţii

fizice sau verbale a celuilalt.

Poate că citeşti aceste rânduri deoarece simţi agresivitate faţă de cineva. Este nevoie de o

minte clară ca să îţi dai seama că eşti agresiv şi nu doar furios. Dacă sentimentele de furie sunt

reprimate o anumită perioadă de timp, atunci poţi deveni agresiv. Dacă şi-ai dat seama de

agresivitatea ta, ai parcurs deja jumătate din drumul spre rezolvarea problemei. Poate că citeşti

aceste rânduri deoarece simţi că toţi cei din jurul tău sunt agresivi şi că eşti atacat în mod repetat. Ce

ai de făcut? Învaţă cum să procedezi cu emoţiile tale!


ISSN: 2360 – 0527 121

Sarcină creativă

Rezervă-ţi trei ore, pe care să le petreci singur. Poate vei dori să mergi la o plimbare pe

malul unui râu, la cinema sau să citeşti un roman – lista este nesfârşită. Singurele reguli sunt că

trebuie să fie un lucru pe care îţi place într-adevăr să-l faci şi că trebuie să fii singur. Petrece acest

timp ocupându-te de tine însuţi. Ideea acestei sarcini este că:

nu-i putem iubi şi susţine pe alţii decât în măsura în care ne iubim şi ne susţinem pe noi

înşine.

Bibliografie:

Wilks, Frances, Transformarea sentimentelor – o condiţie a succesului, Editura Curtea Veche,

Bucureşti, 2003.

PROIECT PENTRU PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

„PUTEREA CUVINTELOR”

Profesor consilier şcolar Florentina Cristina Nicula, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională, judeţul Vâlcea

Proiect educaţional pentru prevenirea şi combaterea violenţei la elevi

Proiect educaţional ŞCOALĂ-COMUNITATE

Moto: ,,Când un copil trăieşte într-o lume ostilă, învaţă să se războiască”

Argument

Şcoala se confruntă zi de zi cu multiple forme de manifestare a violenţei, de la cea verbală,

psihologică şi fizică, până la cele mai grave forme care intră sub incidenţa legii. Cei implicaţi sunt

elevii de liceu, părinţii şi profesorii, dar şi persoane din afara şcolii care intră în contact cu şcoala

prin diferite forme.

Consecinţele violenţelor sunt dintre cele mai grave, de la traume psihice, până la cele de

neintegrare socială, mergându-se nu de puţine ori spre consecinţe dintre cele mai grave. Indiferent

de forma pe care o îmbracă violenţa, ea rămâne o traumă pentru cel care devine victimă. De multe


ISSN: 2360 – 0527 122

ori se constată că, atât victimele, cât şi agresorii provin din familii violente, familii dezorganizate,

familii cu venituri reduse, tocmai în acele familii unde stima de sine este foarte scăzută.

Manifestările violente sunt o problemă cu care comunitate. Educarea elevilor în spiritul

nonviolentei şi creşterea stimei de sine este una din preocupările permanente ale dascălilor.

Activităţile educative şi parteneriatele şcolare încheiate între şcoli, dar şi cu alţi factori ai

comunităţii sunt menite să-i apropie pe copii şi să-i determine să lucreze ca membri ai unei echipe,

să colaboreze în găsirea de soluţii, să-i dezvolte din punct de vedere emoţional şi atitudinal, să-şi

dezvolte atitudini pozitive.

Scopul proiectului

Optimizarea stimei de sine în rândul elevilor folosind colaborarea eficientă a partenerilor implicaţi

în proiect pentru a-i ajuta să se integreze în societate.

Obiectivele proiectului

Cunoaşterea formelor violenţei şi a impactului psiho-emoţional;

Formarea şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare non-violentă;

Creşterea stimei de sine;

Dezvoltarea abilităţilor de respectare a regulamentelor în vederea unei convieţuiri agreabile în grup;

Dezvoltarea abilităţilor de iniţiere şi susţinere a relaţiilor interpersonale pozitive;

Consolidarea relaţiilor elevi - părinţi - şcoală - comunitate.

Grupul ţintă:

- 30 de elevi din fiecare şcoală implicată în proiect

Perioada de desfăşurare:

Programul se va desfăşura pe durata a doi ani (octombrie 2011 - octombrie 2013), urmărindu-se

activităţile propuse după graficul stabilit şi atingerea obiectivelor proiectului.

Monitorizarea şi evaluarea proiectului

Vor fi realizate de către coordonatorii de proiect şi de partenerii proiectului prin:

- chestionare aplicate participanţilor;

- analiza cantitativă şi calitativă a fiecărei activităţi;

- înregistrarea rezultatelor şi a produselor în albume foto, portofolii ale elevilor, afişe;

- mediatizarea în presa locală.

CRITERII DE EVALUARE

- rezultatele activităţilor şi feed-back-ul obţinut din partea elevilor şi a comunităţii;

- comunicarea eficientă a tuturor părţilor implicate (elevi, profesori, colaboratori); resurse

bugetare identificate.

INDICATORI CALITATIVI

- calitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate ca produs al muncii în echipă;


ISSN: 2360 – 0527 123

- realizarea de parteneriate şcolare în vederea derulării unor activităţi comune în viitor şi a unor

schimburi de experienţă;

- implicarea echilibrată a tuturor elevilor în îndeplinirea responsabilităţilor;

- creşterea prestigiului şcolii, prin popularizarea proiectului şi diseminarea rezultatelor acestuia.

IMPACTUL PROIECTULUI

- elevii participanţi la proiect vor primi diplome şi premii;

- sensibilizarea elevilor şi cadrelor didactice privind creşterea infracţionalităţii şi necesitatea

dezvoltării unor proiecte prin care să putem învăţa să fim nonviolenţi;

- dezvoltarea spiritului etico-moral;

- implicarea directă a elevilor în realizarea activităţilor şi materialelor.

ACTIVITĂŢI:

Viaţa în alb şi negru

Într-una din sălile Bibliotecii, elevii, alături de profesorii implicaţi sunt invitaţi să participe la o

activitate pe echipe. Psihologul şcolii distribuie fiecărei echipe de elevi cate un flipchart, markere

colorate; echipele sunt formate din 5 elevi. Pe coala mare de hârtie, echipele îşi scriu un nume,

desenează simbolul echipei, apoi îşi enumeră calităţile vs. defectele. Timp de lucru: 20 de minute.

La sfârşit, un reprezentant din fiecare echipă prezintă lucrarea în faţa profesorilor şi a celorlalţi

colegi.

Produs final:

Expunerea lucrărilor în holul Bibliotecii

Articol în revista şcolii ,,Clipe” despre Imaginea de sine (cum s-au văzut ei în mintea lor).

Cine suntem?

La Biblioteca Judeţeană elevii vor viziona filme artistice prin care vor descoperi diferite

comportamente dezirabile şi indezirabile prin utilizarea unor activităţi de grup vor realiza afişe,

postere, desene prin care vor scoate în evidenţă modalităţi de comunicare non-violentă.

Produs final: Posterele, afişele realizate

Harta inimii

Într-una din sălile Bibliotecii, elevii, pe o coală de hârtie mare vor completa harta inimii (activitate

individuală); o inimă împărţită în două căsuţe:

Ce îmi place şi Ce nu îmi place în relaţia cu cei din jur

La final, îşi vor prezenta preferinţele şi neplăcerile. Pe baza acestor lucrări, vor elabora un

regulament interior de respect reciproc al Şcolii (vor trebui respectate preferinţele lor şi vor stabili


ISSN: 2360 – 0527 124

limite de comportament astfel încât să nu facă ceva din ceea ce nu place altuia); se mizează, în

elaborarea regulamentului, pe stăpânirea de sine.

Produs final: regulament interior de respect reciproc al grupului.

Puterea cuvintelor

Se va organiza un atelier intitulat Puterea cuvintelor prin care elevii din grupul ţintă vor realiza

catrene, poezii, eseuri etc. folosind cuvinte date (violent, nonviolent, agresiv, asertiv etc.). La sfârşit

lucrările vor fi jurizate de un juriu ales tot din cadrul grupului şi vor fi premiate şi publicate cele

mai bune.

Produs final: Poezii, eseuri etc., publicate într-un ziar vâlcean, pe site-ul Bibliotecii şi revista şcolii.

Copiii imită adulţii

În cadrul Comisiilor metodice se vor viziona filmuleţe din care reiese clar cum comportamentul

adulţilor cu care elevii intră în contact este imitat, apoi se realizează jocul de mai jos. Se vor purta

discuţii pe baza răspunsurilor.

Care dintre comportamentele listate mai jos consideraţi că sunt esenţiale în relaţia cu elevii şi pot

preveni fenomenul violenţei în şcoală? Realizaţi un top al celor mai importante comportamente,

selectându-le şi notându-le de la 1 la 10 (unu fiind comportamentul pe care îl consideraţi cel mai

important):

Amenajez spaţiul de învăţare după criterii estetice şi practice.

Cooptez elevii şi părinţii în acest demers.

Menţin un climat plăcut în permanenţă.

Sunt punctual(ă).

Stabilesc împreună cu elevii regulile clasei.

Îi încurajez pe elevii care respectă regulile clasei.

Utilizez metode interactive.

Selectez resurse care ţin seama de interesele şi nevoile copiilor.

Adaptez sarcinile la capacităţile de învăţare ale elevilor.

Stabilesc secvenţe repetitive pentru fiecare activitate educativă.

Dirijez sarcinile de învăţare către nivelurile superioare ale gândirii.

Respect stilurile diferite de învăţare ale elevilor, precum şi caracteristicile lor de personalitate.

Pun în valoare inteligenţele multiple.

Ţin seama de dimensiunea de gen.

Accept şi valorizez multiculturalitatea.


ISSN: 2360 – 0527 125

Asigur elevilor ocazia de a se organiza şi grupa în echipe.

Dau tuturor posibilitatea de a accepta roluri şi responsabilităţi.

Sunt consecvent(ă).

Îmi respect toţi elevii şi colegii.

Sunt un model în faţa elevilor prin modul în care fac faţă crizelor, dezamăgirilor, frustrărilor şi mâniei.

Sunt corect(ă), fără discriminări de niciun fel şi fără favoritisme.

Utilizez ascultarea activă.

Sunt calm(ă).

Evit sarcasmul şi nu îmi umilesc elevii.

Am simţul umorului.

Reacţionez cu tact şi nu transform incidentele minore în confruntări majore.

Folosesc un limbaj verbal şi nonverbal corespunzător statutului pe care îl am.

Tratez comportamentele nedorite în mod individual; nu generalizez şi nu culpabilizez întregul

grup pentru acestea.

Când greşesc recunosc acest lucru şi, dacă e cazul, îmi cer scuze.

Respect pauzele şi timpul liber al elevilor.

Ţin seama de curba de efort de-a lungul zilei, săptămânii, lunii, anului.

Ţin permanent legătura cu părinţii; prezint acestora atât informaţii pozitive cât şi negative,

începând cu primele.

PROIECT

„PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ”

Profesor psiholog Elena Gheorghe, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Şcoala Gimnazială “Constantin

Brâncoveanu”, Slatina, judeţul Olt

Profesor psiholog Liliana Huţuleac, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Naţional „Ion Minulescu”,


Rezumatul proiectului/ descriere

1. Proiect vizând dezvoltarea strategiilor anti-violenţă, îmbunătăţirea gradului de acordare de

asistentă metodologică principalilor actori cheie de la nivelul şcolii, activităţi de conştientizare în

ceea ce priveşte problematica violenţei în şcoală, informaţii cu privire la aceasta problematică,


ISSN: 2360 – 0527 126

instrumente de identificare a surselor violenţei.

2. Număr de elevi implicaţi: 500 de elevi

3. Activităţile propuse, în ordinea în care se vor desfăşura:

evaluare iniţială; „Cine sunt eu?”

activităţi de intercunoaştere - „Tu vrei asta, eu vreau asta”, „Cum comunic în situaţii

conflictuale?”

creaţii literare „Povestea noastră”

evaluare finală „Şcoala mea, fără violenţă” - concurs de portofolii, cu participare directă;

diseminarea rezultatelor proiectului.

4. Parteneri: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Slatina

Evaluarea dimensiunii fenomenului violenţei în şcoli a arătat că şcoala este în prezent scena

unor frecvente situaţii de violenţă, formele violenţei fiind variate.

Cele mai importante cauze ale violenţei în şcoală includ, pe lângă factori familiali, socio-

economici sau individuali şi o serie de cauze şcolare. Lipsa unui nivel adecvat de conştientizare, a

unor strategii didactice sau decizii manageriale eficiente plasează uneori şcoala în situaţia de a nu fi

capabilă să combată manifestările de violenţă determinate de anumiţi factori extraşcolari.

5. Obiectivul general/ scopul:

Identificarea şi promovarea unor exemple de bune practici la nivelul şcolii în domeniul

iniţiativelor/proiectelor anti-violenţă.

6. Obiectivele specifice ale proiectului:

a) oferirea de informaţii sintetice cu privire la problematica violenţei în şcoală;

b) elaborarea unor strategii de prevenire şi combatere a violenţei la nivelul şcolii;

c) identificarea surselor şi cauzelor violenţei şcolare (chestionare, anchete în familie etc.);

d) desfăşurarea unor activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală;

e) stimularea interesului şi suscitarea unor teme de reflecţie, exerciţii şi subiecte controversate care

să stimuleze o comunicare reală între toţi actorii şcolari cu privire la problematica violenţei.

7. Grupul ţintă - căruia i se adresează proiectul este format din elevi ai şcolii, părinţi, cadre

didactice. Se estimează ca grupul ţintă să fie alcătuit din minim 500 elevi, 100 părinţi, 25 cadre didactice.

8. Durata proiectului: noiembrie 2013 - iunie 2014


ISSN: 2360 – 0527 127

Activitatea nr. 1

Titlul activităţii: Prezentarea rezultatelor studiului efectuat şi dezbateri pe marginea lui

Data/ perioada de desfăşurare: 15.11-30.11.2013

Locul desfăşurări: C.N. „I.M.” Slatina, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”

Participanţi: cadre didactice, elevi.

Descrieţi pe scurt activitatea: Se vor prezenta rezultatele studiului, iniţiindu-se dezbateri în legătură

cu această problematică.

Beneficiari: cadrele didactice şi elevii din şcoală

Activitatea nr. 2

Titlul activităţii: Prezentarea obiectivelor proiectului


Locul desfăşurării: C.N. „I.M.” Slatina, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”

Descrieţi pe scurt activitatea:

Cei interesaţi să participe ca voluntari se vor înscrie şi vor completa fişa de înscriere. Înscrierea

presupune angajamentul participanţilor privind derularea tuturor activităţilor propuse de organizatori.

Beneficiari: cadrele didactice şi elevii

Modalităţi de evaluare: numărul de elevi şi de cadre didactice care vor participa la proiect

Activitatea nr. 3

Titlul activităţii: Evaluare iniţială – aplicarea unui chestionar „Te rugăm să redai sunt formele de

violenţă pe care le observi în şcoală!”



Numărul de participanţi: 25 elevi, 20 cadre didactice;

Va fi aplicat un chestionar sociometric elevilor participanţi la proiect, în vederea evaluării formelor de

violenţă care se manifestă în şcoală. Cabinetul de asistenţă psihopedagogică va pune la dispoziţie

chestionarele tuturor celor înscrişi în proiect. Concursul îşi propune evaluarea gradului de manifestare

a fenomenului violenţei, în acest sens, în vederea unei evaluări obiective este nevoie de o evaluare

iniţială şi o evaluare finală a acestuia pentru a se stabili progresul sau regresul înregistrat.

Beneficiari: elevii şi cadrele didactice implicate

Modalităţi de evaluare: valoarea indicilor.

Activitatea nr. 4

Titlul activităţii: „Cine sunt eu? – activităţi de intercunoaştere (jocuri interactive de socializare)”


ISSN: 2360 – 0527 128


Locul desfăşurării: Şcolile partenere şi şcoala coordonatoare

Numărul de participanţi: 25 de elevi, 7 cadre didactice, 10 de părinţi,


Se vor organiza o serie de activităţi de intercunoaştere, jocuri interactive de socializare vizând

comunicarea, colaborarea, combaterea discriminării, a stereotipiilor pornind de la ideea că

respingem ceea ce nu cunoaştem, primul pas spre integrare fiind cunoaşterea celui de lângă tine şi

valorizarea. În activitate vor fi implicaţi toţi elevii înscrişi în proiect, în colaborare părinţi, psiholog,

reprezentanţi ai şcolii.

Responsabili: cadrele didactice înscrise în proiect

Beneficiari: elevii şi cadrele didactice, părinţii,

Modalităţi de evaluare: numărul activităţilor de socializare desfăşurate, numărul de participanţi

Activitatea nr. 5

Titlul activităţii: „Primăvara în sufletele noastre - ateliere de creaţie artistico - plastică”



Numărul de participanţi pentru fiecare categorie: 25 de elevi, 5 cadre didactice, 10 de părinţi,


Descrieţi pe scurt activitatea: Se va organiza un atelier de creaţie pentru realizarea unor obiecte

decorative specifice primăverii (realizate de elevi în echipă, mărţişoare, felicitări, obiecte decorative

etc.). Se va organiza o expoziţie.

Beneficiari: elevii şi cadrele didactice din şcolile participante, părinţii şi membrii comunităţii locale.

Modalităţi de evaluare: numărul de obiecte realizate şi numărul de elevi implicaţi

Activitatea nr. 6

Titlul activităţii: Povestea noastră – creaţii literare

Data/ perioada de desfăşurare: 1.04 - 30.04.2014


Numărul de participanţi pentru fiecare categorie: 25 de elevi, 7 cadre didactice, 10 de părinţi,


Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:

Elevii, profesorii şi părinţii participanţi la proiect vor transpune în cuvinte, vor da o formă scrisă

unor poveşti de viaţă experimentate în cadrul proiectului în ceea ce priveşte relaţionarea, depăşirea

stereotipiilor, discriminarea, colaborarea, comunicarea, valorizarea etc. Poveştile pot fi însoţite şi de


ISSN: 2360 – 0527 129

desene sugestive în tehnica preferată, în format A4.

Lucrările pot fi realizate în colaborare.

Beneficiari: elevii şi cadrele didactice

Modalităţi de evaluare: nr. de elevi. implicaţi direct în desfăşurarea activităţii

Activitatea nr. 7

Titlul activităţii: Evaluare finală - aplicarea chestionarului sociometric

Data/ perioada de desfăşurare: 1-10.05.2014


Numărul de participanţi pentru fiecare categorie: 25 de elevi, 5 cadre didactice cadre didactice din

şcoală.


Va fi aplicat acelaşi chestionar sociometric din evaluarea iniţială elevilor care au participat la

proiect, în vederea evaluării evoluţiei. Cabinetul de asistenţă psihopedagogică va pune la dispoziţia

cadrelor didactice din şcoală chestionarul sociometric, acestea îl vor aplica şi vor transmite prin

e-mail la adresa [email protected]. Responsabilul activităţii va realiza centralizarea şi

interpretarea datelor obţinute.

Beneficiari: elevii şi cadrele didactice implicate

Modalităţi de evaluare: valoarea indicilor de intensitate a antipatiei şi a simpatiei

Activitatea nr. 8

Titlul activităţii: „Şcoala mea, fără violenţă - concurs de portofolii”

Data/ perioada de desfăşurare: 1-31.05. 2014


Numărul de participanţi pentru fiecare categorie: 2 elevi, 1 cadru didactic

Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:

Se va prezenta un portofoliu cu ilustrarea tuturor activităţilor realizate în sensul prevenirii

fenomenului de violenţă, respectiv în ceea ce priveşte combaterea acestui fenomen în perioada

noiembrie 2012 - aprilie 2013, precum şi un PPT care să ilustreze tema proiectului. În portofoliu

trebuie să se regăsească toate activităţile prezentate mai sus, care trebuiau să se deruleze.

Prezentarea va fi făcută de o echipă, formată dintr-un elev si un profesor.

Beneficiari: reprezentanţii elevilor, cadrelor didactice din şcoală.

Modalităţi de evaluare: numărul de participanţi faţă de numărul de invitaţi, calitatea materialelor

prezentate în cadrul activităţii.

mailto:[email protected]


ISSN: 2360 – 0527 130

Activitatea nr. 9

Titlul activităţii: Diseminarea rezultatelor proiectului

Data/ perioada de desfăşurare: 1 - 30.06.2014


Numărul de participanţi pentru fiecare categorie: cât mai mulţi elevi, părinţi şi cadre didactice.


Cabinetul de asistenţă psihopedagogică va posta pe www.didactic.ro materiale de prezentare a

activităţilor realizate în cadrul proiectului. În ziarele locale, în revista şcolii vor fi publicate articole

cu privire la tema proiectului, numărul de participanţi şi activităţile desfăşurate, concluzii.

Beneficiari: cadrele didactice şi elevii din şcolile incluzive

Modalităţi de evaluare: numărul de vizitatori ai materialului postat

Bibliografie:

Lemeni, Gabriela, Consiliere şi orientare, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004;

Vernon, Ann, Paşaport pentru succes, Editura RTS, Cluj-Napoca, 2002.

ACTIVITATEA DE PREVENIRE A VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR – O

PREOCUPARE PERMANENTĂ LA NIVELUL JUDEŢULUI GORJ

Profesor consilier şcolar Sonia-Isabela Gorun, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională - Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Gorj

Începând din anul 2007 şi până în anul 2012 inclusiv, la nivelul judeţului Gorj au existat

două structuri separate care se ocupau de problematica violenţei în familie şi a exploatării prin

muncă, respectiv Grupul de lucru consultativ cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în

familie şi Echipa Intersectorială Locală cu atribuţii în prevenirea şi combaterea exploatării prin

muncă.

Organizaţia conducătoare a acestor structuri este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi

Protecţia Copilului Gorj.

Ambele structuri existau şi funcţionau în baza ordinului Prefectului Judeţului Gorj. Temeiul

legal al acestei iniţiative a fost Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 – pentru aprobarea Metodologiei-

cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă

asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi

http://www.didactic.ro/


ISSN: 2360 – 0527 131

interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă. La

pct. IV. al acesteia din urmă - Managementul de caz în situaţiile de violenţă asupra copilului şi

violenţă în familie – este prevăzut faptul că ”ECHIPA INTERSECTORIALĂ LOCALĂ (E.I.L.)

pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă poate avea atribuţii şi în domeniul

violenţei asupra copilului şi al violenţei în familie”.

Începând din anul 2013, pentru o eficientizare a activităţii de prevenire, dar şi pentru

reducerea costurilor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a solicitat

Consiliului Judeţean Gorj ca cele două structuri să fuzioneze prin comasare, astfel că Echipa

Intersectorială Locală de la nivelul judeţului Gorj, să aibă atribuţii de prevenire şi combatere atât în

situaţii de violenţă domestică cât şi în situaţii de exploatare prin muncă.

Activitatea Echipei Intersectoriale Locale se desfăşoară în baza parteneriatului

interinstituţional încheiat între nouăsprezece instituţii locale şi organizaţii neguvernamentale de la

nivelul judeţului Gorj şi de la nivelul judeţului Dolj: Consiliul Judeţean Gorj, Instituţia Prefectului

Judeţului Gorj, Direcţia Publică de Protecţie Socială Tg-Jiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj,

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj,

Direcţia de Sănătate Publică Gorj, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, Centrul de

Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Asociaţia „Inimi de Gorjeni”, Asociaţia pentru Şanse

Egale Tg-Jiu, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu”Gorj, Asociaţia pentru

Incluziune şi Dezvoltare Socială Gorj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj,

Asociaţia Părinţilor Şcolii Generale „Sf. Nicolae“, Asociaţia „Tinerii Luptă împotriva Viciilor

Mileniului III“, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de

Persoane - Biroul Regional Craiova, Asociaţia Psihologilor Gorjeni.

Principalele activităţi (seminarii, mese rotunde, conferinţe, ateliere de lucru, concursuri) au

avut ca scop promovarea comportamentelor nonviolente, prin informarea şi conştientizarea, în mod

echilibrat, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor. Aceste acţiuni au fost derulate în cadrul Campaniei

celor 16 zile de activism împotriva violenţei, care s-a desfăşurat anual, începând cu anul 2010. În

cadrul campaniei, s-au desfăşurat acţiuni de informare şi conştientizare timp de 16 zile, iar

beneficiari au fost atât femei şi bărbaţi din mediul rural şi urban, angajaţi sau persoane fără loc de

muncă, cât şi elevi din şcoli şi licee. Pentru o bună promovare şi pentru a asigura transparenţa, toate

activităţile au fost expuse în media locală.

În anul şcolar 2013-2014, C.J.R.A.E. Gorj, ca membră a E.I.L., a susţinut activitatea

desfăşurată în cadrul acesteia prin implicarea în toate acţiunile educative iniţiate. Astfel, în perioada

30 septembrie – 04 octombrie 2013 au fost organizate activităţi de prevenire a violenţei cu ocazia

„Săptămânii prevenirii criminalităţii”. Calendarul activităţilor stabilite de către membrii echipei au

inclus: organizarea şi desfăşurarea seminarului cu tema „Spune Nu violenţei în şcoli!” la care au


ISSN: 2360 – 0527 132

participat elevii Liceului Tehnologic Bâlta; organizarea unui punct de informare stradal în care au

avut loc discuţii cu cetăţenii şi s-au distribuit materiale informative cu tema „Violenţa ne priveşte pe

toţi”; organizarea Flash-mob-lui „Stop! Violenţa ne priveşte pe toţi” în zona pietonală a

municipiului Tg-Jiu; masă rotundă cu tema „Optimizarea parteneriatului instituţional şi

parteneriatului public-privat în vederea creşterii siguranţei comunitare şi a prevenirii victimizării

minorilor” şi expoziţie de pictură şi desen cu tema „Dreptul de a fi copil” organizate la sediul

Asociaţiei „Vasiliada”; desfăşurarea de activităţi sportive în zona centrală a municipiului Tg-Jiu,

sub sloganul „Nu delincvenţei! Sportul, o alternativă”; organizarea unui spectacol susţinut de către

elevii Palatului Copiilor în zona pietonală a municipiului Tg-Jiu; prelegeri, informări, dezbateri cu

tema „Delincvenţa juvenilă. Destine spulberate, tinereţe pierdută ...” organizate de către membrii

echipei cu elevii în unităţi de învăţământ; „Cupa Prevenirii” - competiţii sportive între licee

organizate la Liceul cu Program Sportiv Tg-Jiu; întâlnire cu elevii Colegiului Naţional „Tudor

Vladimirescu” din Târgu-Jiu la Biblioteca Judeţeană „Cristian Tell” unde au avut loc dezbateri şi

prezentări de filme tematice.

În acest context, al „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, fiecare instituţie membră în

Echipa Intersectorială Locală şi-a adus contribuţia la realizarea activităţilor propuse prin

reprezentantul/ reprezentanţii delegaţi şi responsabili cu îndeplinirea sarcinilor ce le revin în cadrul

echipei. Aceştia au participat şi s-au implicat activ în toate demersurile educaţionale stabilite pentru

această perioadă.

C.J.R.A.E.-C.J.A.P. Gorj, prin membrii reprezentanţi în echipa judeţeană, Gorun Sonia-

Isabela şi Crăciunescu Claudia, profesori consilieri şcolari, a desfăşurat activităţi specifice de

prevenire a violenţei în rândul elevilor: prezentarea de materiale tematice audio-video, consiliere

informaţională privind relaţia dintre emoţiile negative şi comportamentul violent, distribuirea

pliantului „Abandonează violenţa! Adoptă toleranţa!”

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2013 s-a desfăşurat la nivelul judeţului Gorj

campania „16 Zile de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii”. Aceasta este o campanie

globală dedicată opririi violenţei de gen, al cărei coordonator global este Center for Women‟s

Global Leadership. Prima zi este 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei

împotriva Femeilor, iar ultima zi este 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Alegerea acestor date subliniază faptul că violenţa de gen este o încălcare a drepturilor omului.

Cu această ocazie, Echipa Intersectorială Locală organizează şi desfăşoară, în fiecare an,

activităţi şi evenimente cu caracter preventiv, propunându-şi ca mesajul antiviolenţă să ajungă în

întreaga comunitate.

În întâlnirea de lucru aferentă lunii noiembrie 2013, membrii grupului de lucru au stabilit

programul activităţilor informativ-educative pentru perioada celor 16 zile. Campania a debutat cu


ISSN: 2360 – 0527 133

vizite de informare la Casele de tip Familial „Sf. Nicolae”, „Sf. Dumitru”, Săvineşti, „Iris” şi la

Centrul Maternal din Tg-Jiu. Aici au avut loc activităţi de informare a beneficiarilor de servicii

sociale şi a asistenţilor sociali privind legislaţia în domeniul violenţei domestice, consumului de

tutun, alcool şi droguri. Beneficiarii acestor activităţi au manifestat un interes deosebit faţă de

Ordinul de protecţie a persoanelor care sunt victime ale violenţei în familie. Acesta este prevăzut la

Capitolul IV al Legii Nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

În zilele următoare, campania a continuat cu organizarea de competiţii sportive între elevi,

în unităţile de învăţământ din Tg-Jiu, sub sloganul „Sportul învinge violenţa!”. Au fost organizate

expoziţii de pictură şi seminarii în şcoli şi la Penitenciarul Tg-Jiu. Liceul Tehnologic Bâlta a fost

stabilit ca şcoală pilot în ceea ce priveşte promovarea de către elevi a Ordinului de protecţie în

comunitatea locală. Aceştia, în cadrul unui atelier de lucru, au identificat modalităţi diversificate de

popularizare a Ordinului mai sus amintit, urmând, ca în anul şcolar 2014-2015, EIL să implice cât

mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar în acţiuni de promovare a dialogului public privind

mecanismele legislative în vigoare.

Principalele realizări ale activităţilor Echipei Intersectoriale Locale

Potrivit statisticilor, numărul cazurilor de violenţă în familie, deşi este încă în creştere,

acesta este procentual mult mai mic faţă de perioada 2000-2010.

Populaţia este mult mai bine informată cu privire la problematica violenţei în familie, acest

aspect reieşind din faptul că în anii anteriori se întâmpla mai rar să fie sesizate cazurile de violenţă

verbală şi abuz emoţional, deoarece oamenii nu le considerau forme ale violenţei.

Dacă în anii trecuţi cele mai multe sesizări cu privire la cazurile de violenţă, erau făcute de

femei, în ultimii ani a crescut numărul sesizărilor făcute de bărbaţi prin care se reclamă o situaţie de

violenţă domestică.

CE PUTEM FACE ÎN CONSILIEREA COPIILOR CU TULBURĂRI DE

CONDUITĂ

Profesor consilier şcolar Viorica Buzatu, C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Liceul Tehnologic Auto,


Tulburările de conduită sunt caracterizate printr-un patern repetitiv şi consistent de conduită

antisocială, deviantă şi agresivă. Conform DSM IV revizuit şi ICD-10, trei criterii trebuie să se fi

manifestat pe o durată de cel puţin 12 luni, cu cel puţin un criteriu manifestat în ultimele 6 luni (se

poate include agresivitatea faţă de oameni, faţă de animale, distrugerea proprietăţii, ipocrizie, furt şi


ISSN: 2360 – 0527 134

violarea serioasă a regulilor). Tulburările de conduită apar deseori în asociaţie cu ADHD, depresie,

dificultăţi în învăţare şi mai puţin frecvent cu psihoză şi autismul. Aproximativ jumătate din copiii

diagnosticaţi cu tulburări de conduită sunt diagnosticaţi cu tulburări de personalitate antisocială la

vârsta adultă, iar alţii cu tulburări psihiatrice incluzând abuzul de substanţă, mânia, schizofrenia,

tulburarea compulsiv obsesivă, tulburare de depresie majoră sau tulburări de panică. Tulburările de

conduită au un impact diametral şi semnificativ asupra calităţii vieţii copilului, a familiei şi a

îngrijitorului. Copiii cu tulburări de conduită au un risc ridicat de a experienţia dezavantajul

excluderii sociale pe viitor, achiziţii şcolare deficitare, slujbe de scurtă durată, delincvenţă juvenilă,

relaţii interpersonale sărace ducând chiar la probleme maritale sau divorţ, abuzul copiilor etc.

Tulburările de conduită pot fi gestionate printr-o combinaţie de intervenţii targhetate atât pe copil

cât şi pe familie. Totuşi majoritatea copiilor cu tulburări de conduită nu vor primi tratament din

cauza resurselor limitate, prevalenţa ridicată pentru condiţie şi dificultatea implicării familiei în

tratament.

Există mai multe subtipuri ale tulburărilor de conduită.

Unul se referă la tendinţa tânărului de a comite acte antisociale prin coalizarea cu alţii -

fiind capabil să menţină relaţii sociale - sau de a comite actele antisociale singur - nefiind capabil să

stabilească raporturi sociale cu alţii. O a doua distincţie se realizează între cei care au tulburări de

conduită însoţite de agresivitate şi cei neagresivi.

Combinaţia între tendinţa de a comite acte antisociale singuri şi agresivitate prezintă cea mai

mare rezistenţă la tratament.

Manifestările comportamentale opozante sunt relaţionate cu tulburarea de conduită. Cele

două tulburări au o serie de puncte comune sub raportul etiologiei, al factorilor de menţinere şi al

manifestării.

În ce priveşte caracteristicile comportamentelor opozante, putem spune că nu ar fi de dorit

că un copil să nu fie niciodată agresiv. La unii copii însă, problemele sunt mai accentuate decât la

cei de aceeaşi vârstă şi afectează semnificativ relaţiile cu ceilalţi.

Manifestările comportamentale opozante sunt definite printr-un comportament negativist, de

nesupunere, neascultare şi ostilitate faţă de o figură autoritară.

Copiii pot prezenta comportamente violente de la vârsta preşcolară. Cu toate că pot fi

trecătoare, nu trebuie neglijate. Prevenţia este cu atât mai eficientă, cu cât este mai timpurie.

Comportamentele violente la copii şi adolescenţi pot include un spectru larg: crize de furie

violente, agresivitate fizică, bătăi, ameninţări de a răni alte persoane, folosirea armelor, cruzime faţă

de animale, incendierea, distrugerea intenţionată a proprietăţii şi vandalismul.

Numeroase studii au concluzionat ca o interacţiune complexă sau o combinare de factori

duce la un risc crescut pentru comportamente violente la copii şi adolescenţi. Aceşti factori includ:


ISSN: 2360 – 0527 135

comportament violent sau agresiv anterior; a fi victima abuzului fizic sau sexual; expunerea la

violenţă, acasă sau în comunitate; factori genetici; expunerea la violenţă prin mass-media (TV,

filme etc.); consumul de alcool şi alte droguri; deţinerea unor arme acasă; combinare a unor factori

socio-economici care generează stres în familie (sărăcia, destrămarea familiei, şomajul, lipsa

suportului social); leziuni cerebrale care apar în urma unor răniri.

Copiii care sunt sub incidenţa unor factori de risc prezintă: furie intensă; pierderea frecventă

a calmului; iritabilitate extremă; impulsivitate crescută; toleranţă scăzută la frustrare.

O altă categorie de copii care creează probleme este cea a copiilor/ adolescenţilor care fură.

Părinţii se întreabă ce îi determină pe copii să fure şi în ce măsură copilul lor este un «delincvent»

datorită acestui comportament.

Pentru un copil mic, este normal să îşi însuşească ceva care îi stârneşte interesul. Acest lucru

nu trebuie privit ca flirt până când copilul nu are 3-5 ani, când poate înţelege că a lua ceva ce

aparţine altei persoane este greşit. Educatorii trebuie să îi înveţe pe copii despre dreptul la

proprietate şi respectarea celorlalţi. De asemenea, părinţii reprezintă modele pentru copiii lor. Ei nu

trebuie să le dea copiilor exemple negative de tipul: a aduce pixuri sau diverse obiecte de la serviciu

acasă, a se lăuda cu greşeala unei vânzătoare care a dat un, rest" mai mare decât trebuia iar părintele

nu a atenţionat-o.

Influenţa familiei asupra apariţiei simptomelor tulburării de conduită se manifestă

bidirecţional: copilul este influenţat de factori cauzali sau de risc din familie (ex. depresia părintelui,

metodele disciplinare folosite, abuzul de alcool şi criminalitatea în familie etc.), iar comportamentul

copilului influenţează contextul familial. De exemplu, cercul vicios reprezentat prin întărirea

comportamentului negativ al copilului de către părinţi (părintele nu mai pretinde copilului să

respecte regulile pentru a evita crizele de nervi manifestate de acesta) şi prin întărirea

comportamentului inadecvat al părintelui de către copil (copilul ascultă doar după ce este pedepsit

aspru).

Există o corelaţie puternică între comportamentul antisocial al copilului si comportamentul

antisocial adoptat de cei din grupul său de apartenenţă. Nu se poate şti exact dacă asocierea cu

grupul este o cauză sau o consecinţă a comportamentului antisocial. O explicate ar fi faptul că o

persoană cu tulburări de conduită este respinsă de cei care adoptă comportamente prosociale.

Această respingere o determină să caute acceptarea din partea persoanelor care au un comportament

antisocial, ceea ce va duce la creşterea frecvenţei si severităţii conduitei antisociale proprii.

Sărăcia şi mediul saturat cu probleme de delincventă pot influenţa comportamentul

antisocial al copilului, chiar dacă nu constitute întotdeauna un factor cauzal al tulburărilor de

conduită. Aceşti factori acţionează direct, sau pot media doar apariţia simptomelor, prin impactul

lor asupra funcţionării relaţiilor din cadrul familiei.


ISSN: 2360 – 0527 136

Rezultatele cele mai bune se regăsesc în rândul copiilor care prezintă tulburări de conduită la

nivel mediu (comportamente opozante, lipsa complianţei si agresivitate de intensitate medie) si care

provin din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt familii dezavantajate socio-economic, în

care nu este prezentă o psihopatologie accentuată a părinţilor, nu există conflicte maritale sau un

nivel scăzut al suportului social).

Factorii care asigură succesul intervenţiei în tulburările de conduită sunt:

1. orientarea intervenţiei spre frânarea influenţei cât mai multor factori care determină sau

favorizează tulburările de conduită;

2. tratamentul este suficient de flexibil încât să răspundă nevoilor specifice ale copilului:

3. intervenţia este orientată înspre prevenirea agravării tulburării si a comportamentelor cu risc

antisocial.

Cele mai eficiente metode de intervenţie m tulburările conduită sunt următoarele:

1. Consilierea părinţilor. Cercetările au demonstrat eficacitatea acestui tip de intervenţie,

întrucât e printre puţinele modalităţi prin care comportamentul copilului este adus între limite.

Consilierea părinţilor în scopul remedierii tulburărilor de conduită ale copiilor se axează pe

învăţarea de către părinţi a unor abilităţi care sunt importante în socializarea copilului. Astfel,

părintele este încurajat: să fie implicat cât mai mult în relaţia cu copilul; să utilizeze recompensele

pentru încurajarea comportamentului prosocial; să utilizeze metode de disciplinare nepunitive

pentru a reduce probabilitatea ocurenţei comportamentelor problematice; să îi înveţe pe copii să îşi

asume responsabilitatea pentru comportamentul lor; să înveţe metode de monitorizare a

comportamentului copilului.

Factorii care influenţează eficienţa training-urilor pentru părinţi sunt:

- Focalizarea pe însuşirea în paralel a metodelor prin care este încurajat comportamentul dezirabil

si a celor care asigură scăderea frecvenţei, intensităţii si duratei comportamentului problematic;

- Cunoaşterea unor principii generale legate de modul în care se însuşesc anumite comportamente

prosociale;

- Însuşirea metodelor de management al comportamentului copilului;

- Organizarea unor şedinţe de urmărire a progresului;

- Dezvoltarea unor abilităţi generale de relaţionare ale părintelui:

- Tehnici de rezolvare a conflictului (ex. exprimarea emoţiilor, ascultarea reflexivă, negocierea) si

de autocontrol (ex. stabilirea de scopuri, auto monitorizarea, autoadministrarea de recompense);

- Abordarea problemelor psihice/psihiatrice cu care se confruntă părinţii (depresie, abuz de

substanţe etc.), a conflictelor maritale, a stresorilor extra familiali (ex. Lipsa unui loc de muncă,

suport social scăzut).

2. Antrenament în rezolvarea de probleme. Antrenamentul în rezolvarea de probleme (ARP)


ISSN: 2360 – 0527 137

este una dintre cele mai eficiente metode care pot fi utilizate direct cu copilul. Această metodă se

bazează pe asumpţia că distorsiunile de gândire apărute în atribuirile pe care copilul le face în

situaţiile sociale pot duce la comportamente agresive si antisociale. Programul ARP va modifica

aceste distorsiuni.

În demersul ARP, copiii sunt asistaţi în: identificarea situaţiei problematice; utilizarea unor

formule verbale prin care să îşi poată controla răspunsurile impulsive; generarea cât mai multor

soluţii la problemele cu care se confruntă; evaluarea posibilelor consecinţe ale comportamentului;

observarea si luarea în considerare a perspectivei altor persoane într-o situaţie dată. Eficienţa ei este

limitată în ceea ce priveşte aducerea comportamentul copilului între limitele funcţionării normale.

3. Combinarea intervenţiilor la nivel familial cu cele efectuate la nivelul şcolii. Programul de

intervenţie la nivel familial si şcolar este conceput pentru copiii cu probleme comportamentale si de

relaţionare cu alţi copii. În acest scop, sunt implicate persoanele care pot avea un impact pozitiv

asupra copilului în ceea ce priveşte socializarea lui.

Bibliografie:

1. Ionescu, M., Chis V., Strategii de predare si învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1992;

2. Iucu, R., Managementul si gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2001;

3. Nicola, I., Microsociologia colectivului de elevi, E.D.P., Bucureşti, 1974;

4. Neculau, A., Grupurile de adolescenţi, EDP, Bucureşti, 1977;

5. Neculau, A., (coord), Psihologia câmpului social - Reprezentările sociale, Polirom, Iaşi, 1997.

TULBURĂRILE DE VORBIRE LA COPIL VIOLENŢĂ VERBALĂ -

DEPRESIE

CAUZĂ ŞI EFECT ASUPRA INTEGRĂRII SALE SOCIALE

Profesor logoped Ofelia Popescu, C.J.R.A.E. – C.L.I. Şcoala Gimnazială „Constantin

Brâncuşi”, Târgu-Jiu, judeţul Gorj

Vorbirea este forma prin care oamenii îşi exprimă oral gândurile, sentimentele şi ideile. Ea

este produsă de o acţiune coordonată precis de muşchii din cap, gât, piept şi abdomen. Dezvoltarea

vorbirii este un proces gradual, care poate dura câţiva ani, interval în care copilul învaţă să-şi

coordoneze aceste mişcări pentru a putea produce sunete inteligibile. Vorbirea este considerată

deficitară atunci când modalitatea de a vorbi abate atenţia interlocutorului de la conţinutul mesajului


ISSN: 2360 – 0527 138

sau când însăşi persoana în cauză este conştientă de neajunsul său. În cazul copiilor cu tulburări de

vorbire apar o serie de greutăţi ce pun în pericol transmiterea gândurilor, sentimentelor si trăirilor,

influenţând negativ comportamentul şi chiar structura personalităţii copilului. În categoria

tulburărilor de vorbire cele mai frecvente sunt tulburările de pronunţie, respectiv dislaliile

(omisiuni, înlocuiri, deformări a sunetelor) şi mai rar tulburări de voce si tulburări de ritm şi fluenţa

(balbism-repetiţii, prelungiri sunete sau silabe). Impactul psihologic al tulburărilor de vorbire asupra

copilului este diferit, astfel în tulburările de ritm şi fluenţă este mult mai puternic decât în cazul

celor de pronunţie.

Tulburările de vorbire pot genera stări afective negative de lungă durată asupra copilului

dacă nu se intervine psiho-logopedic in vederea corectării lor. O tulburare de vorbire, fie dislalie,

fie bâlbâială sau de voce, netratată la timp, devine pentru copil factor stresant. O stare stresantă

prelungita creează un conflict psihic pe care copilul îl trăieşte dramatic în interiorul său şi în raport

cu exteriorul, familia şi şcoala, sub diferite forme comportamentale problematice.

Violenţa verbală este definită ca o formă de manifestare emoţională prin care cel ce

abuzează doreşte să controleze o persoană.

Violenţa verbală este cauzată de trăirea unor sentimente negative, frustrări şi resentimente care

trebuie cumva să iasă la lumină.

Printre cauzele principale ale violenţei verbale se numără:

- lipsa unei comunicări eficiente;

- factori stresanţi cu durata mare de acţiune;

- climat familiar nesecurizant;

- o tulburare (tulburare de vorbire), depresie, anxietate etc.

Formele de manifestare:

- ameninţări;

- intimidări;

- învinuiri şi reproşuri repetate.

Foarte multe studii arată că abuzurile verbale suferite în copilărie cresc şansa de a devia

copilul de la un comportament dezirabil la unul de delicvent.

Depresia, nu este doar o dispoziţie afectivă proastă punctuală, ocazională, ea este aceea

dispoziţie care se prelungeşte în timp, adică, săptămâni, luni sau mai mult şi produce disfuncţii

psiho-comportamentale şi inabilităţi funcţionale. În literatura psihiatrică sunt descrise mai multe

tipuri de depresie ce pot afecta atât adulţii, cât şi copii şi adolescenţii. Tipurile de depresie includ:

depresii majore, distimii, tulburări bipolare cu faze depresive sau maniacale. Indiferent de tipul de

depresie dispoziţia proastă sau iritabilitatea se află la baza comportamentului depresiv,


ISSN: 2360 – 0527 139

diferenţiindu-se ca intensitate şi timp pe tip de depresie. Formele sub care se manifestă depresia la

copii sunt:

- stări sufleteşti oscilante (mânie-tristeţe; irascibilitate-apatie);

- melancolie;

- pesimism;

- permanenţa sentimentului de nefericire;

- neascultarea părinţilor;

- tulburări de somn (insomnii-hipersomnii);

- scăderea-creşterea (prin refulare) a performanţelor şcolare;

- atacuri de furie;

- scăderea - creşterea brusc a apetitului;

- scăderea sociabilităţii.

Aceste semnale manifeste în plan fizic, emoţional, cognitiv şi comportamental sunt

indicatori care trebuiesc urmăriţi de părinţi, educatori, profesori şi prin comunicare şi programe

psihoterapeutice şi sociale intervenit în remedierea situaţiei sau conflictului psihogen în vederea

obţinerii stării de bine şi confort psihic a copilului.

Cauzele care produc tulburările de limbaj, în general, pot acţiona în trei perioade:

a) perioada prenatală (intoxicaţii, infecţii ale mamei, incompatibilitate RH, carenţe nutritive, traume

mecanice etc.);

b) perioada perinatală (naşteri grele, prelungite, asfixii, traume fizice, accidente mecanice);

c) perioada postnatală cu cauze

- organice centrale (SNC) sau periferice (auz sau organe fonoarticulatoare);

- funcţionale care pot afecta oricare din componentele pronunţiei - expiraţie, fonaţie, articulaţie pe

cale senzorială sau motorie;

- psiho-sociale a căror frecvenţă este relativ mare si cu efecte negative majore asupra vorbirii şi

asupra întregii dezvoltări psihice (metode greşite în educaţie, slaba stimulare a vorbirii copilului

în ontogeneza timpurie, încurajarea unei vorbiri incorecte, trăirea unor stări conflictuale,

stresante etc.).

În ceea ce priveşte, depresia, cauzele nu au putut fi evaluate cu certitudine, dar s-a observat

implicarea preponderentă a factorilor psiho-sociali în detrimentul celor genetici. S-a dovedit

experimental că predispoziţia genetică nu a fost atât de evidentă în comparaţie cu copierea

modelelor parentale. Nu sunt excluse, însă, nici cazurile în care vulnerabilitatea ereditară stă la baza

unui comportament depresiv.

Comparând etiologic, observăm prezenţa factorilor psiho-sociali comuni în depresie ca şi în

tulburările de vorbire, în plus la acestea din urmă sunt incriminaţi şi factorii funcţionali. Luând în


ISSN: 2360 – 0527 140

considerare faptul că dezvoltarea vorbirii, în general, şi a unei vorbiri corecte în special, ar fi indicat

să se producă încă din preşcolaritate, fiind un factor important în dezvoltarea personalităţii

copilului, impactul întârzierii în corectarea tulburărilor de vorbire conduce tocmai la crearea unei

situaţii prelungite conflictuale şi stresante generatoare a unor posibile manifestări depresive.

Copilul cu tulburări de vorbire prezintă o integrare dificilă atât în familie unde poate trăi

constant un sentiment de vinovăţie faţă de aşteptările părinţilor, în sensul ca el nu vorbeşte la fel de

bine ca ceilalţi si un sentiment de devalorizare fiind mereu admonestat şi criticat pentru deficienţa

lui; cât şi în şcoală unde experimentează sentimentul izolării, deoarece sarcinile şi problemele de

rezolvat el le realizează cu întârziere şi imprecis, fiind astfel marginalizat, exclus, izolat. Trăirea

acestor sentimente pe perioade mari de timp şi suprapuse pe un fond temperamental melancolic

conduc la instalarea manifestărilor depresive sau chiar a depresiei, iar pe fondul temperamental

coleric la manifestări agresive verbale sau non-verbale.

În concluzie, corectarea tulburărilor de vorbire prin terapie logopedică de specialitate şi

aplicarea unor programe psihopedagogice de intervenţie concepute şi realizate pe conceptul şi

principiile unei comunicări totale vor influenţa în mod pozitiv comportamentul relaţional,

sociabilitatea, echilibrul emoţional, încrederea în sine, optimizând astfel integrarea copilului în

familie şi grupul social din care face parte. Pe de altă parte o strânsă legătură dintre şcoală şi

familie, lectorate cu părinţii, prezentarea de materiale in vederea eradicării violenţei verbale atât în

familie cât şi în mediul şcolar sunt soluţii pentru o integrare socială mai bună a copilului cu

tulburări de vorbire.

PROGRAM DE PREVENIRE A MANIFESTĂRILOR VIOLENT-VERBALE LA COPIII

CU TULBURĂRI DE VORBIRE

Persoane implicate în program:

consilierul,

învăţătoarele, educatoare,

părinţii,

elevii din învăţământul primar.

Nivelul intervenţiei: - individual - pentru cazuri speciale,

Perioada estimată iniţial de realizare a proiectului de prevenire a manifestării intervenţie: sem. I, 2013

Obiectivul general: Prevenirea tendinţelor şi manifestărilor violente


1. identificarea formelor de violenţă verbală


ISSN: 2360 – 0527 141

2. informarea şcolarilor, părinţilor despre ce înseamnă manifestări violente şi care sunt consecinţele

actelor verbale violente

3. modalităţi de prevenţie şi combatere.

4. formarea abilităţilor de comunicare asertivă.

O.1: Identificarea formelor de violenţă verbală, precum şi a gradului -

Instruirea învăţătoarelor şi a părinţilor în aplicarea grilei de observaţie

- Grila este completată şi de psiholog urmărind manifestările copilului

- Grila este utilizată pentru a extrage informaţii despre:

- posibile cauze ale tendinţelor şi manifestărilor verbale violente,

- distincţia dintre manifestările violente ale copilului în relaţie cu colegii, învăţă

- părinţii şi în situaţii extra-familiale,

- gradul de manifestare a tendinţelor,

- alte manifestări specifice unor copii şi care nu sunt incluse în grilă.

Grila de observare a manifestărilor violente

1. Manifestări violente în raport cu copiii

Observă

Vorbeşte tare

Ţipă

Înjură

Nu respectă instrucţiunile aferente sarcinilor

2. Relaţia cu cadrele didactice

Intră în conflict cu cadrele didactice:

la 2 zile

o data pe zi,

de mai multe ori pe zi.

Reacţia copilului la impunerea unor noi reguli valabile pentru tot grupul

…………………………………………………………………...

Reacţia copilului la pedeapsă

…………………………………………………………………

Reacţia copilului la indiferenţa cadrelor didactice sau a celorlalţi copii

…………………………………………………………………..

3. Relaţia cu părinţii

Reacţia copilului la impunerea unei reguli

…………………………………………………………………


ISSN: 2360 – 0527 142

Reacţia copilului la critică

…………………………………………………………………

Reacţia copilului la pedeapsă

…………………………………………………………………...

Reacţia copilului la indiferenţa părinţilor

…………………………………………………………………

Copilul nu mai prezintă manifestări violente în prezenţa……………………………… (mamei,

tatălui, fratelui mai mare, bunicului etc.), în situaţia ……….……………………………...... (când

este în vizită la………..., când se simte ……………………….……………………….………….….

ex. când îi este teama de băiatul vecinei, ex. Când simte calmul şi blândeţea bunicului, singura

persoana care se înţelege cu el.).

Alte manifestări……….........................................................................

O.2: Informarea şcolarilor, părinţilor despre ce înseamnă manifestări violente şi implicarea

modalităţi de prevenire şi combatere prin:

- Vizionarea unor casete video.

- Discuţii situaţionale.

- Tehnica ciorchinelui de la enervare la violenţă.

- Tehnica ,,se poate şi altfel”- sugestii de comportamente non-agresive.

- Povestiri raţionale.

- Jocuri de rol, inversiune de rol, discuţii de grup despre ce înseamnă care sunt consecinţele,

oferirea de exemple ilustrative şi solicitarea şcolarilor exemple de copii cu astfel de

comportamente şi discutarea consecinţelor

O.3: Formarea abilităţilor de comunicare asertivă

Mijloace utilizate orientate atât către combaterea submisivităţii cât şi a agresivităţii:

- poveşti ce antrenează discuţii de grup privind comportamentul

- comunicare ale personajelor,

- jocul de rol,

- învăţarea copiilor să spună ,,nu” într-o manieră politicoasă

- exerciţii de formare şi antrenare a comunicării asertive pe etape, şi repetate de trei-patru ori.

1. Eu simt că …........................................................................

Spun şi de ce? Care este motivul pentru care mă simt…..............................................................

Tu m-ai supărat când…................................................... pentru că mi-ai luat pixul fără să mă întrebi.

2. Să spui ce doreşti.

Când îmi ceri pixul să-mi oferi ceva în schimb.


ISSN: 2360 – 0527 143

Aplicarea programului asupra elevilor, cadrelor didactice, părinţilor

În derularea programului consilierul realizează acţiuni de:

- coordonare a activităţilor educative din timpul orelor de dirigenţie coroborând - conducere a

workshop-urilor cu rol de formare a unor noi abilităţi ale didactice,

- acţiuni de colaborare cu părinţii, cadrele didactice sau alţi specialişti,

- activităţi de comunicare - directă cu elevii, părinţii, cadre didactice,

- indirectă prin intermediul afişelor pe panourile - trimiteri către alte instituţii specializate.

- activităţi de decizie - în funcţie de progresul realizat, consilierul decide demersului schimbând

tehnicile (în situaţia obţinerii unor informaţii relevante părinţii sau cadre didactice) în cazul

identificării unor stagnării ce ar obiectivelor consilierii.

Eficienţa activităţii de consiliere depinde de calitatea sistemului comunicării, arta

prezentării ofertei de servicii, arta formulării întrebărilor, prin claritatea stimulării şi atragerii

receptivităţii elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, discuţii inter-active sau mijloace de comunicare

indirecte (pliante, afişe pe panourile oferite etc.) consilierul intervine în prevenirea sau combaterea

comportamentelor precum şi în formarea unor noi abilităţi adaptative.

Evaluarea şi ameliorarea/ optimizarea programului

Evaluarea eficienţei programului se realizează prin raportarea la obiectivul combaterea

violenţei verbale -, acest fapt necesitând aplicarea unor teste psihologice ce evaluează nivelul

agresivităţii, grile de observare a comportamentului. Aceste rezultate din discuţii cu educatoarele şi

părinţii oferă informaţii valoroase optimizare a programului prin valorificarea punctelor forte ale

acestuia şi reducerea Ameliorarea programului pe baza informaţiilor obţinute din diverse cadre

didactice) oferă o bună evaluarea a punctelor tari şi punctelor slabe ale calcul sugestiile acestora se

realizează restructurări pe direcţia reducerii valorificarea punctelor tari cu scopul optimizării

programului.

Bibliografie:

1. Abric. J., C., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

2. Bogdan, I., C., Foniatrie clinică, vocea, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001;

3. Burlea, G, Enache, A., M., Zanfirache, A, Bâlbâiala. Manual de diagnostic şi terapie, Editura

tehnică-Info, Chişinău, 2003;

4. Dănilă, L., Golu, M., Tratat de neuropsihologie, vol. 2, Editura Medicală, Bucureşti, 2006;

5. Jurcău, E., Jurcău, N., Să învăţăm să vorbim corect, Editura Printek, Cluj-Napoca,1999;

6. Moldovan, I., Corectarea tulburărilor limbajului oral, Presa Universitară Clujeană, 2006;

7. Verza, E., Conduita verbală a şcolarilor mici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997;

8. Verza, E., Dislalia şi terapia ei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977;


ISSN: 2360 – 0527 144

9. Verza, E., Tratat de logopedie, vol. I, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2003;

10. Verza, E., Tratat de logopedie, vol. II, Editura Semne, Bucureşti, 2009;

11. Vrăjmaş, E., Stănică, C., Terapia tulburărilor de limbaj. Intervenţii logopedice, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.

STRATEGII DE IMPLICARE LA NIVEL COMUNITAR ÎN PREVENIREA ŞI

COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ

Profesor consilier şcolar Claudia Ofelia Tulpan, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională - Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, judeţul Gorj

Violenţa sub forma agresiunii, abuzului şi maltratării este o

problemă socială cu care se confruntă majoritatea societăţilor

contemporane. Manifestarea repetată a unor comportamente violente

în spaţiul şcolii, este cu atât mai gravă cu cât acesta reprezintă mediul

în care elevul trebuie să beneficieze de educaţie, de exemple pozitive,

de securitate, şi este instituţia cu una din cele mai importante funcţii

în procesul de socializare.

Fenomenul violenţei şcolare, deşi s-a manifestat de timpuriu, a făcut obiectul unor

preocupări serioase (din partea oamenilor de ştiinţă, a instituţiilor oficiale, agenţiilor de asistenţă

socială etc.) abia începând cu câteva decenii în urmă. Studierea acesteia se loveşte de multiple

impedimente, iar o evaluare cât mai exactă a dimensiunii sale presupune, chiar şi în prezent, o

operaţiune extrem de dificilă.

Mass-media acordă din ce în ce mai multă atenţie violenţei, contribuind la creşterea

interesului public faţă de violenţa şcolară.

În România, o serie de organisme guvernamentale şi

nonguvernamentale au încercat să abordeze acest fenomen, însă o

imagine globală a acestuia este greu de realizat.

Între anii 2002-2004, la propunerea Secretarului General al

Consiliului Europei, Walter Schwimmer, s-a desfăşurat un proiect

privind violenţa, implicând 4 ţări europene, printre care şi România.

A aborda fenomenul violenţei în mediul şcolar provoacă

inevitabil lungi şi pasionante dezbateri asupra definiţiei şi chiar a

termenului violenţă. In afara problematicii violenţei şcolare, se au în vedere trei convingeri:


ISSN: 2360 – 0527 145

nici o şcoală nu poate pretinde că nu se confruntă cu fenomenul violenţei, chiar dacă unele

dintre ele sunt mai interesate de această problemă decât altele;

a preveni aceste fenomene ţine şi de capacitatea de sistematizare şi de proiectare a acţiunilor

educative ale fiecărei instituţii în parte;

şcoala nu poate şi nici nu trebuie să răspundă singură acestor fenomene calificate drept violente;

ea trebuie să stabilească permanent contacte cu partenerii locali care să-şi asume deopotrivă

aceste probleme.

Şcoala, prin misiunea pe care şi-o propune, trebuie să asigure securitatea fizică, psihică şi

morală a elevilor. Pentru a putea preîntâmpina şi dezarma un comportament violent în scoală

trebuie mai întâi să clarificăm şi să înţelegem conceptul de violenţă, să aflăm cauzele acesteia şi, în

final, să fie concepute măsurile de combatere şi prevenire.

Violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu o determinare multiplă: familială,

societală, şcolară, personală şi culturală. Ea se prezintă ca un ansamblu specific de forme de

violenţă care se condiţionează reciproc şi au o dinamică specifică: violenţa importată din afara

şcolii, dar şi violenţa generată de sistemul şcolar; violenta adulţilor împotriva elevilor dar şi violenţa

elevilor împotriva profesorilor.

Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să

întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-

media, disfuncţionalităţi implicate în educaţie.

Politica arhitecturii urbane a anilor trecuţi a condus la crearea unor ghetouri caracterizate

printr-o situaţie economică şi socială degradată. In aceste cartiere se observă un fenomen de

depresie colectivă care atinge o parte deloc neglijabilă a populaţiei. Instituţiile de învăţământ vecine

cu aceste locuri sunt aproape în imposibilitatea de a împiedica pătrunderea violenţei în mijlocul

lor.” Violenţa este determinată social. Cu cât populaţia este mai defavorizată, cu cât se confruntă cu

problema şomajului, a excluderii din viaţa socială, cu atât cei trei determinanţi ai violenţei şcolare

(violenţa penală, nepoliteţea, sentimental de insecuritate) sunt mai puternici; ceea ce ne dovedeşte

că şcoala are dificultăţi în a administra excluderea socială. (Debarbieux, E.)

Există câteva repere semnificative ale noii viziuni asupra copilăriei, şcolii şi educaţiei, care

au adus contribuţii majore în abordarea violenţei şcolare. Interesul relativ recent faţă de violenţa în

şcoli are loc în contextul unei schimbări profunde şi continue în practica şi teoria educaţională.

Oficial, preocuparea pentru violenţa în şcoli ca problemă de politică naţional şi a Comunităţii

Europene nu are un trecut îndelungat. Aceasta s-a exprimat prin:

Conferinţa experţilor organizată de Consiliul Europei la Utrecht (24-26 februarie 1997), cu tema

Siguranţa în şcoli [Safety in schools];


ISSN: 2360 – 0527 146

Primul Congres Mondial organizat de Observatorul European privind Violenţa în Şcoli şi Politici

Publice (Paris, martie 2001);

Conferinţa Consiliului Europei de la Bruxelles (26-28 noiembrie, 1998), cu tema de lucru

Violenţa în şcoli: sensibilizare, prevenire, penalităţi [Violence in schools: awareness-raising,

prevention, penalities];

Meeting of Safety and Security in Education – UNICEF HQ (2002);

Acţiunile sub auspiciile proiectului integrat Răspunsuri la violenţa cotidiană într-o societate

democratică (2002-2004): Conferinţa de la Strasbourg (2002) cu titlul Parteneriat local pentru

prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli [Local partnership for preventing and combating

violence at schools]; Forumul privind Prevenirea violenţei în

viaţa cotidiană: contribuţia societăţii civile [The prevention

of violence in everyday life: civil society‟s contribution] –

18-19 noiembrie 2002, Strasbourg.

La aceste evenimente focalizate pe problematica

violenţei în şcoli se pot adăuga contribuţiile unor evenimente şi abordări privind violenţa în general,

inclusiv cea şcolară: Studiul global al Naţiunilor Unite privind violenţa [UN Global Study on

Violence, 2000] şi Raportul Mondial asupra Violenţei şi Sănătăţii, OMS (2002).

Conferinţa Comisiei Europene de la Utrecht din 1997 a reprezentat momentul cel mai

important în privinţa preocupării faţă de violenţa în şcoli. Odată ce experţii au recunoscut

importanţa acestei probleme, mobilizarea şi preocuparea faţă de violenţa în şcoli a devenit în mod

constant un obiectiv politic la nivel naţional şi internaţional. Multe schimbări au urmat acestei

conferinţe:

s-a acceptat o definiţie mai largă a violenţei, subliniindu-se necesitatea construirii unui corp de

cunoştinţe obiective privind acest fenomen;

s-a considerat necesar a se da o mai mare atenţie victimelor violenţei, prin desfăşurarea unor

anchete pentru a se cunoaşte percepţia lor, efectele victimizării şi rolul consilierii victimelor;

s-a subliniat rolul parteneriatului şi reţelelor în comunităţile locale în prevenirea violenţei din

şcoli şi s-a subliniat importanţa recunoaşterii acestui rol de către cei implicaţi în educaţie;

s-a evidenţiat faptul că, în ultima decadă, violenţa în şcoli a căpătat o nouă dimensiune politică.

Toate aceste evenimente, împreună cu recomandările cu care s-au finalizat, au conturat ideea

că violenţa reclamă din partea fiecărui stat un răspuns politic energic, exprimat prin:

conceperea şi realizarea unei politici globale şi coordonate de luptă împotriva violenţei cotidiene,

în general, şi împotriva celei şcolare, în special;

elaborarea principalelor elemente privind activităţile prevăzute;

desemnarea organismelor însărcinate cu coordonarea măsurilor şi a comunicării la diferite niveluri;


ISSN: 2360 – 0527 147

descrierea metodelor care urmează a fi aplicate.

La nivel comunitar, implicarea în prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală poate fi prin:

Iniţierea unor programe de sensibilizare a comunităţii privind fenomenul de violenţă şcolară

(instituţii responsabile: Inspectorate Şcolare Judeţene, unităţi şcolare, Autoritatea pentru

Protecţia Copilului, poliţie, primărie).

Dezvoltarea unor programe de prevenire a violenţei şcolare (cu susţinerea financiară şi/ sau

logistică din partea Primăriei, a Inspectoratului Şcolar Judeţean, a poliţiei comunitare).

Dezvoltarea de parteneriate ale şcolii cu alte instituţii la nivel local – poliţie, autorităţi locale,

etc. - pentru siguranţa deplasării elevilor şi pentru crearea unei vecinătăţi lipsite de pericole

privind integritatea fizică si psihologică a elevilor.

Stimularea cercetării şi a dezbaterii publice privind violenţa şcolară şi multiplicarea la nivel de

sistem a exemplelor de succes în prevenirea si combaterea acestui fenomen (instituţii

responsabile: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional al Audiovizualului,

Ministerul Administraţiei si Internelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi

Adopţie, institute de cercetare, universităţi, unităţi de învăţământ preuniversitar, organizaţii ale

societăţii civile);

Telefon helpline (ONG-uri, instituţii publice, şcoli etc.);

Voluntariat (echitate de gen, progres academic, cerinţe educative speciale etc.);

Spaţii speciale (camera visurilor, camera creativităţii şi inovării, camera ştiinţei şi tehnicii etc.);

Întâlniri (celebrităţi sportive, din viaţa culturală, personalităţi de succes din comunitatea locală etc.);

Consiliere, tutoriat, mediere şi peer counselling (comunicarea, medierea conflictelor, dezvoltarea

creativităţii, stima de sine, luarea deciziilor, planificarea carierei etc.);

Derularea unor programe şi activităţi extraşcolare pe tema combaterii violenţei şcolare (de

exemplu: săptămâna anti-violenţă; jocuri, concursuri si expoziţii tematice; întâlniri cu specialişti

care să prezinte în mod interactiv teme legate de violenţa şcolară, la care să participe elevi, cadre

didactice şi părinţi).

Referinţe bibliografice:

1. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998;

2. Coord. Jigău, Mihaela, Liiceanu, A., Preoteasa, L., Violenţa în şcoală, Editura ALPHA MDN,

Bucureşti, 2006;

3. Radu, I. (coord )., Psihologie socială, Editura Exe , Cluj – Napoca, 1994;

4. Sălăvăstru, Dorina, Violenţa în mediul şcolar, Editura Polirom, Iaşi, 2004;

5. Surse web: http://www.unicef.ro.

http://www.unicef.ro/


ISSN: 2360 – 0527 148

EFECTELE VIOLENŢEI TV. ASUPRA COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR

Profesor consilier şcolar Elena Tonca, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Liceul Teoretic „Henri Coandă”


Cele mai multe studii referitoare la efectele vizionării TV. îi au în vedere pe copii şi pe

tineri, pentru că la aceste vârste experienţa poate fi definitorie pentru dezvoltarea minţii, atât din

punct de vedere neurologic, cât si psihologic. Este perioada când se configurează reţelele neuronale,

se dezvoltă echipamentul cortical necesar în viaţă şi se formează deprinderile şi comportamentele.

Ce se întâmplă cu mintea copiilor pentru care televiziunea a fost baby sitter? În cele ce

urmează, vom încerca să rezumăm aceste efecte, conturând într-o imagine unitară portretul tânărului

care şi-a petrecut o mare parte din copilărie şi adolescenţă în faţa ecranului.

Contribuţia violenţei TV. la amplificarea violenţei din lumea reală

Alături de mesajul erotic, violenţa ocupă unul dintre primele locuri ca pondere, pe canalele

TV. din întreaga lume. Deşi în ultimii 50 de ani fenomenul violenţei pe micul ecran a atras cele mai

multe dezbateri publice, critici şi sancţiuni, televiziunea continuă să transmită din ce în ce mai

multă violenţă, iar telespectatorii din toata lumea, mai ales tinerii, ca hipnotizaţi caută cu aviditate

aceste programe.

Faptul că violenţa din media constituie una dintre cele mai importante cauze ale

violenţei în lumea reală, este dovedit în peste 1000 de studii şi articole (Strasburger1995). Din

majoritatea cercetărilor efectuate, rezultă că violenţa de la televizor are următoarele efecte:

- Facilitează agresivitatea şi comportamentul antisocial;

- Dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei;

- Intensifică percepţia telespectatorilor că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni

victime (Comstock 1991; Gerber 1992). În 22 de studii care au în vedere efectele pe termen scurt

ale violenţei, se stabileşte că între 5% şi 15% din violenţa reală, este cauzată de influenţa directă a

televiziunii (Comstock şi Strasburger1990). Dar înşişi autorii acestei meta-analize subliniază că

acest efect nu reprezintă influenţa totală pe care televiziunea o are în producerea violenţei.

O imagine completă ne-o oferă studiile pe termen lung. Cercetările întreprinse de Centerwall

demonstrează că expunerea pe termen lung la televiziune este un factor care cauzează aproape

jumătate din omucideri în SUA astfel, circa 10 000 de omoruri ar putea fi prevenite anual dacă

televiziunea ar transmite emisiuni cu mai puţină violenţă. Examinând rata omorurilor şi a furturilor

făptuite de albi în America, Canada şi Africa de Sud, Centerwall a descoperit că, după aproximativ

15 ani de la introducerea televiziunii în America şi în Canada, se poate constata dublarea ratei

omuciderilor şi a furturilor. În aceeaşi perioadă, în Africa de Sud, unde televizorul a fost introdus


ISSN: 2360 – 0527 149

mult mai târziu (în anul 1973), în rândul populaţiei albe de aceiaşi condiţie socio-culturală şi

economică, rata s-a menţinut aproape constantă. Fenomenul a fost constatat mai târziu şi în alte ţări

din Occident. De ce 15 ani? Atât timp e nevoie să treacă pentru a se maturiza o generaţie, în cazul

nostru cea crescută cu televizorul.

Studiile lui Centerwall au mai găsit că:

a) Rata omuciderilor a crescut mai întâi la oraşe şi mai apoi în comunităţile rurale (televiziunea a

fost introdusă pentru prima oară la oraş şi mai târziu s-a extins şi la sate).

b) Rata omuciderilor a crescut întâi în rândul albilor (minorităţile nu-şi permiteau la început să-şi

cumpere televizor).

c) Rata criminalităţii a crescut mai întâi în acele regiuni unde televiziunea fusese introdusă cu mai

mult timp în urmă.

Africa de Sud a fost folosită ca termen de comparaţie, deoarece se aseamănă mult cu ţările

occidentale, dar şi pentru că aici televizorul a fost introdus abia în anul 1973. Aşa cum se anticipa,

în urma studiilor lui Centerwall, după aproximativ 15 ani de la apariţia televizorului şi în Africa de

Sud, rata criminalităţii a început să urce în acelaşi ritm ca în Occident. Aceleaşi rezultate s-au

constatat şi în cazul furtului (Strasburger, 1995).

Vizionarea şi preferinţa pentru televiziunea violenţă sunt legate de atitudinile, valorile şi

comportamentele agresive. Robinson şi Bachman (1972) au găsit o relaţie între numărul orelor în

care au fost urmărite programe TV cu conţinut violent şi declaraţiile făcute de adolescenţi privind

propria implicare în comportamentul agresiv sau antisocial.

Sheenan (1983) a urmărit două grupuri de copii din Australia, din clasele I şi a III a, pe o

perioadă de 3 ani. El a ajuns la concluzia că pentru grupul de copii de vârste mai mari, acum în

clasele a III-a şi a V-a, atât numărul scenelor de violenţă privite, cât şi intensitatea cu care au

fost urmărite erau strâns legate de nivelul comportamentului agresiv al copilului.

Din studiile experimentale realizate de Hapkiewitz şi Roden (1971), reiese cu claritate că se

poate produce un comportament agresiv tot mai pronunţat, ca urmare a unei expuneri fie

prelungite, fie de scurtă durată la acte de violenţă televizată.

S-a constatat anterior fenomenul influenţei violenţei TV. asupra comportamentului şi

valorilor tinerilor pe o perioadă scurtă. O seamă de cercetători însă, precum Centerwall, au studiat

efectele acestei influenţe pe o perioadă de câteva zeci de ani, adică pe perioada maturizării unei

generaţii.

Efectele pe termen lung ale violenţei TV., au fost determinate de Lefkowitz şi colegii lui

prin urmărirea comportamentului unui grup de copii pe o perioadă de 10 ani. Rezultatele la care s-a

ajuns indicau că preferinţa pentru violenţa televizată la vârsta de 8 ani, era într-o strânsă corelaţie

cauzală cu agresivitatea la vârsta de 18 ani. Aşadar, preferinţa timpurie pentru programele de


ISSN: 2360 – 0527 150

televiziune şi alte mijloace violente e un factor generator al comportamentului agresiv şi

antisocial când copilul devine matur. O altă echipă de cercetători a continuat acest studiu pentru a

determina efectele violenţei TV. pe o perioadă mult mai lungă-22 de ani. Concluzia a fost că există

o legătură semnificativă între vizionarea scenelor de violenţă la vârsta de 8 ani şi

comportamentul interpersonal criminal la vârsta de 18 ani (Huesmann, Eron, Lefskowitz,

Walder, 1998).

Într-o cercetare care a avut în vedere 1565 de elevi care locuiau în Londra, Belson

comparând comportamentul băieţilor care se expuseseră mai mult la violenţa de pe micul ecran, cu

al acelora care se expuseseră mai puţin, a ajuns la concluzia că telespectatorii actelor cu un grad

ridicat de violenţă, erau mult mai implicaţi în comportamentele violente grave.

Creşterea numărului crimelor comise de copii în SUA, între 1984 şi 1992, de la 987 la 2

300, este un fenomen pe care cercetătorii îl găsesc că se află într-o strânsă corelaţie cu violenţa de

pe micul ecran. Există nenumărate cazuri în care copiii ucid fără un mobil serios sau lipsiţi complet

de motivaţie, pur şi simplu sub influenţa unor scenarii mentale preluate de pe micul ecran. Cu toate

că presa aruncă în general, vina asupra sensibilităţii copiilor sau a instabilităţii psihice a unora dintre

ei, faptul că frecvenţa acestor cazuri creşte de la un an la altul, arată că este vorba de ceva mai mult

decât atât.

Legătura dintre criminalitate şi violenţa de pe micul ecran a fost dovedită şi prin alte studii.

Grant Handrick, în urma unei cercetări întreprinse asupra a 208 deţinuţi federali, a constatat ca 90%

dintre ei învăţau trucuri criminale şi îşi îmbunătăţeau tehnicile privind la televizor, iar 40% dintre ei

au declarat că au copiat exact crimele pe care le văzuseră mai înainte pe micul ecran. (Huesmann,

Eron, Lefkowitz, Walder,1998).

În privinţa sinuciderii, există mai multe studii care demonstrează o legătură strânsă

între vizionarul TV. şi actele sinucigaşe. Pentru a fi investigate efectele vizionării actelor

sinucigaşe prezente în telenovelele de pe canalele americane, acestea au fost raportate la rata

sinuciderilor din această ţară pe o perioadă de 6 ani. Concluzia?

Ori de câte ori un personaj principal dintr-o telenovelă se sinucidea, timp de trei zile

exista o creştere semnificativă a sinuciderilor în rândul femeilor din SUA (Philips 1983).

Autorităţile federale din America au declarat că 28 de persoane s-au sinucis într-o singură

săptămână, jucând ruleta rusească, după ce anterior, urmăriseră la televizor filmul

„Vânătorul de cerbi” film care prezenta o lungă, interminabilă şi agonizantă scenă a acestui

,,joc” sinucigaş.

Efectele neuropsihologice ale violenţei TV.

În cadrul unui studiu important desfăşurat în USA, John P. Murray de la Kansas State

University împreună cu colaboratorii săi de la alte nouă universităţi americane, vizualizând prin


ISSN: 2360 – 0527 151

metoda Rezonanţei Magnetice Nucleare, activitatea corticală pe parcursul vizionării TV., a constatat

că, la persoanele care urmăreau materiale video cu conţinut violent, erau activate aceleiaşi reţele

neuronale ca la persoanele implicate în acte de violenţă în lumea reală (Murray, 2006).

Concluzia studiului a fost că orice act violent văzut pe micul ecran antrenează creierul să

răspundă violent la stimulii mediului, condiţionând astfel un comportament impulsiv, o agresivitate

reflexă, involuntară. Efectele, se arată în studiu, sunt cu atât mai grave cu cât violenţa TV activează

atât zona corticală a memoriei de lungă durată, cât şi pe aceea implicată în stresul post traumatic.

Astfel, imaginile violente de pe micul ecran se vor înscrie în memoria individului, în acelaşi fel

precum actele ce traumatizează cu putere psihicul uman.

Care este lecţia pe care violenţa TV. o dă noilor generaţii?

Faptul că în 73% din toate scenele de violenţă T.V., făptaşul a rămas nepedepsit, creşte şi

posibilitatea ca telespectatorii, mai cu seamă cei care au crescut cu televizorul, să adopte

comportamente violente în momentul în care se întâmplă vreo problemă, când nu li se face pe plac

sau nu obţin ce vor. Ei au înţeles în timp, uitându-se la televizor, că personajele de pe micul ecran se

impun prin violenţă şi dobândesc o anumită eficacitate în rezolvarea problemelor. Telespectatorii

învaţă astfel că violenţa poate fi folosită fără a fi pedepsiţi pentru aceasta, iar justificările sunt uşor

de găsit când doreşti cu ardoare ceva sau când cineva îţi stă în calea satisfacerii interesului şi a

plăcerii. Aceasta mai cu seamă pe fondul unei culturi a individualismului, în fond a egoismului,

unde graniţele dincolo de care interesul tău intră în conflict cu al altora, sunt relative.

Diminuarea cunoştinţei că violenţa poate produce durere şi suferinţă altor oameni sau că

violenţa este un fenomen însoţit întotdeauna de cele mai grave consecinţe, este accentuată de

absenţa de pe micul ecran a consecinţelor negative pe termen lung ale violenţei (acestea apar doar în

16% dintre materialele ce conţin violenţă).

Dacă pe termen scurt consecinţele violenţei nu sunt atât de mari, iar pe termen lung sunt

nesemnificative, dacă adesea, violenţa este încadrată într-un context comic şi impersonal, atunci

treptat, din copilărie şi până la adolescenţă, telespectatorii se obişnuiesc atât de bine cu acest

comportament, încât ajung să-l adopte cu uşurinţă în anumite conjuncturi.

Violenţa de pe micul ecran are un caracter impersonal. Victimele - cei răi, îşi merită

pedeapsa, iar suferinţa sau durerea lor nu ne spune nimic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt îndreptăţiţi

să se comporte violent împotriva altora, atâta timp cât orizontul personal de conştiinţă al victimelor

este estompat de vina care li se atribuie.

Bombardaţi cu această violenţă care depersonalizează, tinerii în special, sau adulţii

noilor generaţii, nu mai percep cu atâta acuitate durerea altor oameni, aşa cum se întâmpla

cu cei de acum câteva zeci de ani. Nu numai că experienţa violenţei TV. nu le-a format o

conştiinţă privind suferinţa produsă de violenţă în general, ci chiar le-a desensibilizat şi acea intuiţie


ISSN: 2360 – 0527 152

fundamentală inerentă oricărui om, acea conştiinţă care nu te lasă să faci răul, pentru suferinţa pe

care o poţi produce celuilalt.

Aceşti copii, tineri sau adulţi care se trezesc în zilele noastre că omoară, lovesc, rănesc cu

sânge rece pe cineva sunt, într-un fel infirmi sufleteşte. Ei nu au capacitatea de a intui şi de a

anticipa durerea pe care aproapele lui o suferă în urma unei agresiuni. Această tratare a victimelor

violenţei într-un context impersonal, ca şi cum aceştia şi-ar merita pedeapsa şi astfel ar fi

justificată violenţa împotriva lor, slăbeşte capacitatea individului de compătimire şi în

consecinţă, dragostea faţă de ceilalţi oameni. Necompătimind, nu ai cum să simţi durerea

celorlalţi ca pe propria durere şi astfel, încet - încet, se sădeşte în inima telespectatorilor o anumită

insensibilitate sau chiar nesimţire sufletească faţă de soarta sau suferinţa semenilor. Televiziunea

devine, prin urmare, o şcoală a individualismului, a egoismului şi a agresivităţii în care,

celălalt nu este privit ca un posibil prieten, ci ca un potenţial duşman.

Care sunt, prin urmare, efectele acestui bombardament cu mesaje violente, ale acestei

violenţe care, prin vizionare, devine experienţa cotidiană a omului modern?

(1) Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală, sporeşte sentimentul

fricii, al insecurităţii în faţa pericolului văzut ca iminent.

(2) Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin

stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un

eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului care se

îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.

(3) Indivizii percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor

sociale. Lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.

(4) Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, durerii şi suferinţei. Violenţa devine

tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru dezvoltarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru

dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.

GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ ÎN UNITATEA ŞCOLARĂ

Profesor educator Iozefina Tiţa, Grădiniţa „Phoenix”, Craiova, judeţul Dolj

Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent

insolvabile care afectează bunul mers al activităţilor din clasă.


ISSN: 2360 – 0527 153

CRIZA - poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinate,

neaşteptate dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori

siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia.

Operaţia de gestionare a crizelor este o iniţiativă managerială prin excelenţă care se

organizează, se conduce şi se desfăşoară după legităţi, principii şi funcţiuni cu o solidă

specificitate managerială.

I. Prima etapă a activităţii de gestiune a situaţiilor de criză o reprezintă:

Identificarea şi cunoaşterea situaţiilor de criză:

Ca fenomene şcolare în interiorul clasei de elevi pot constitui adevărate crize: conflicte şi

situaţii relaţionale greu controlabile între:

elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice şi psihice (rănirea elevilor) care au

implicat mai mulţi elevi ai clasei şi au condus la divizarea grupului; prezenţa şi infiltrarea unor

grupări delicvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acţiuni: furturi, consum de

droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;

profesori-părinţi: conflicte care pot impieta incomensurabil coeziunea organizaţiei clasei şi a

echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări; mituiri;

inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulaţie în diverse împrejurări, prin conflicte deschise

între membri marcanţi ai celor două colective, toate însă cu proiecţii ample în planul relaţiilor ori

a stabilităţii organizaţiei clasei şi identificabile prin scăderea eficienţei activităţilor educaţionale.

II. A doua etapă a activităţii de gestiune a situaţiilor de criză:

Etiologia situaţiei de criză:

Identificarea cauzalităţii trebuie să constituie un debut necesar al operaţiilor de analiză.

Cauzele e bine să fie explorate multicriterial iar investigaţia în ansamblu să nu capete aspectul unei

anchete poliţieneşti.

Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza persoanele şi

faptele ci de a accentua ideea de cooperare în rezolvarea crizei.

III. A treia etapă o reprezintă:

Paşii parcurşi în rezolvarea situaţiilor de criză:

1. Decizia este "activitatea conştientă de alegere a unei modalităţi de acţiune, din mai

multe alternative posibile, în vederea realizării obiectivelor propuse" (după Jinga, Ioan,

„Managementul învăţământului”).

În luarea deciziilor vor trebui să se parcurgă o serie de etape cum ar fi:


ISSN: 2360 – 0527 154

1. Determinarea rezultatului aşteptat

2. Stabilirea obiectivelor

3. Alegerea variantelor pe baza unor criterii

4. Punerea acesteia în practică în acţiune

5. Rezultat dorit - control.

2. Program de intervenţie

Înainte de a trece la masurile imediate de soluţionare e necesar să se alcătuiască un set de

operaţii planificate în funcţie de parametrii de definiţie ai crizei.

3. Aplicarea masurilor

E bine să alinieze strategic intervenţiile prin ajustarea lor permanenta la situaţie, la oameni,

la caracteristicile momentului ales. Orientarea către scopul comun, eliminarea ostilităţii şi a

suspiciunilor, precum şi situarea tuturor celor implicaţi în ipostaza de participanţi activi la procesul

de soluţionare a crizei, trebuie să constituie constante ale acţiunilor cadrului didactic.

4. Controlul

Importanţa acestuia consta în grija pentru localizarea cât mai fidelă a fenomenului, evitarea

şi prevenirea altor efecte ale crizei sau chiar micro-crize paralele. De asemenea, diversitatea

procedurilor folosite, multe dintre ele fără o pretestare anterioara, solicita o ajustare permanenta a

lor din mers fără stagnări şi pauze. Cursivitatea intervenţiilor, gradul de omogenitate şi coerenta

sunt verificate şi optimizate prin intermediul controlului.

5. Evaluarea

Aceasta are în vedere măsurarea şi aprecierea stării finale a clasei în urma încheierii

demersurilor rezolutive.

Un obiectiv esenţial al etapei evaluative îl constituie concluziile inferate în urma impactului

cu starea de criză şi angajarea tuturor celor implicaţi în acţiuni de cunoaştere şi de prevenire a

viitoarelor situaţii de acest gen.

Modalităţile de intervenţie:

- Crearea climatului echilibrat de învăţare;

- Evitarea, prevenirea greşelilor educaţionale;

- Cultivarea intereselor şi a preocupărilor şcolare prin recunoaşterea şi aprecierea reuşitelor.

Planul de intervenţie:

- Depăşirea stării de disconfort care are la bază ideea ca efortul este prea dificil

- Înlăturarea sentimentelor de neputinţă, lipsa de speranţe legate de ideea că problema e mult prea

dificilă şi el este prea slab pentru a face ceva;

- Teama de eşec trebuie înlăturată prin convingerea că orice succes mic este semnificativ;


ISSN: 2360 – 0527 155

- Înlăturarea tendinţei la rebeliune, care rezultă din opinia subiectului că trebuie să aibă un control

total asupra propriului său destin şi că poate să facă tot ce doreşte, prin practicarea tehnicilor de

judecată valorică.

În continuare sunt prezentate câteva recomandări pentru noi, profesorii care avem în clasă

copiii cu comportamente problematice.

Strategii eficace de predare

Unii profesori par să întâmpine mai puţine dificultăţi decât alţii în crearea unei ambianţe

eficace de învăţare pentru elevii lor. O clasă bine condusă, cu un potenţial redus de comportament

necorespunzător poate prin ea însăşi avea efecte benefice atât asupra procesului de învăţare, cât şi

asupra performanţei.

Care sunt principalele aspecte care trebuie să fie luate în considerare?

Comportamentul profesorului

Controlul asupra clasei depinde de comportamentul profesorului, exprimat de obicei prin

comunicarea non-verbală. Fiecare din comportamentele de mai jos contribuie la un control eficace

asupra clasei şi îmbunătăţeşte prin urmare procesul de învăţare:

- contact vizual şi fizic corespunzător cu elevii

- mişcări relaxate ale corpului

- comportament verbal relaxat şi controlat

- capacitatea de a asigura rapid liniştea în clasă

- capacitatea de a se deplasa în persoană pe lângă toţi elevii din clasă

- mustrări scurte

- instrucţiuni clare, evitând repetiţia

- sincronizarea limbajului corporal cu cel verbal

- a face faţă întreruperilor din partea elevilor

Organizarea orei: ambianţa din clasă

Ambianţa propriu-zisă din clasă va influenţa reacţiile elevilor. Pentru a menţine un proces de

învăţare şi un comportament pozitiv din partea elevilor se poate acorda atenţie următoarelor:

- Intensitatea zgomotului – activităţile diferite ar trebui să se desfăşoare la niveluri acceptabile de

zgomot diferite;

- Tipul de clădire/ clasă – unele activităţi pot fi foarte dificil de executat din cauza construcţiei sau

mărimii clasei;

- A fi conştient de nevoia de spaţiu specifică fiecărui elev – elevii au nevoie de spaţiul lor propriu

în clasă;


ISSN: 2360 – 0527 156

- Activităţi diferite necesită diferite aranjări ale locurilor – poate fi necesar ca profesorul să decidă

în privinţa unui loc pentru materiale, unor tipare legate de mişcările elevilor şi a băncilor în care

stau;

- În cursul fiecărei activităţi sau ore, profesorul trebuie să hotărască dacă el se duce la elevi sau

dacă elevii vin la el; aceasta ajută la clarificarea tipului de comportament ce se aşteaptă din

partea elevilor în cazul fiecărui tip de activitate.

-

Îmbunătăţirea procesului de învăţare în cadrul activităţilor/ orelor

Felul în care profesorul îşi desfăşoară activităţile sau orele va influenţa de o manieră

decisivă participarea şi reacţia elevului. Următoarele atitudini contribuie de obicei la desfăşurarea

unor ore/ activităţi eficace:

- asiguraţi-vă că activitatea începe la timp şi că toţi elevii se implică de la început

- asiguraţi-vă că obiectivele activităţii le sunt dinainte clare tuturor elevilor

- asiguraţi-vă că sunteţi deja familiar cu abilităţile diferite ale elevilor

- asiguraţi-vă că elevii realizează care sunt obiectivele personale şi de grup până la sfârşitul

activităţii sau orei

- asiguraţi-vă că munca este dusă la bun sfârşit atunci când şi unde trebuie

- asiguraţi-vă că toţi elevii sunt atenţi

- în activităţi cu întreaga clasă, asiguraţi-vă că nu i se acordă atenţie unui singur elev sau unui grup

restrâns

- apreciaţi în continuu efortul depus, făcând comentarii şi reacţionând la performanţa elevului

- puneţi întrebări detaliate pentru a facilita dialogul şi a încuraja elevul să vină cu observaţii,

explicaţii şi descrieri

- lăsaţi elevii să ceară ajutor

- ţineţi ocupaţi toţi elevii, punându-i să dea socoteală de felul în care îşi folosesc timpul.

Bibliografie:

1. Jinga, I., (2005), Managementul învăţământului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

2. Joiţa E., (2000), Management educaţional Profesorul – manager: roluri şi metodologie, Editura

Polirom, Iaşi;

3. Zlate, M., (2004), Leadership şi management, Editura Polirom, Iaşi.


ISSN: 2360 – 0527 157

FORMELE DE MANIFESTARE ALE VIOLENŢEI ŞCOLARE ŞI

METODELE PRIN CARE SE POATE INTERVENI

ÎN PREVENIREA LOR PRIN IMPLICAREA COMUNITĂŢII LOCALE

Profesor consilier şcolar Valentina Violeta Dragă, C.J.R.A.E. - C.S.A.P. Şcoala Gimnazială,

Filiaşi, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Alina-Cristina Dujer, C.J.R.A.E. - C.S.A.P. C.N.E. „Gheorghe

Chiţu”, Craiova, judeţul Dolj

Violenţa este un fenomen tot mai des întâlnit în şcolile din România. Problema violenţei a

căpătat mai multă gravitate pentru societatea civilă o dată cu mediatizarea ei tot mai intensă.

Conflictele din şcoli sunt tot mai des mediatizate în presă, la televizor, radio sau pe Internet.

În mod tradiţional şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a

competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a

raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. Şcoala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului

plăcerea de a învăţa, dorinţa de a reuşi şi de a face faţă schimbărilor pe piaţa muncii.

În acest context, a vorbi despre violenţă acolo unde ne aşteptăm să găsim cele mai bune

condiţii pentru formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii, poate părea un fapt cel puţin

neverosimil.

Cu toate acestea întâlnim în şcoli variate tipuri de violenţe unele mai subtile, ţin de atitudine

şi afectează climatul şcolar (atitudini ostile, dispreţ, umilire, sfidare, absenţele de la ore) iar altele

directe cum este violenţa fizică.

O formă de violenţă extrem de răspândită în mediile şcolare este însa violenţa verbală:

atacurile verbale, intimidările exercitate prin ameninţaţi, injurii, umilinţe.

Violenţa în şcoală este orice formă de manifestare a unor comportamente precum:

- exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,

ameninţare, hărţuire;

- bruscare, împingere, lovire, rănire;

- comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum sau comercializare de droguri,

vandalism - provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă - furt);

- ofensă adusă statutului/ autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de

cadrul didactic);

- comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în

şcoala şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare.


ISSN: 2360 – 0527 158

Elevilor violenţi le sunt asociaţi cu preponderenţă o serie de factori individuali, precum:

toleranţa scăzută la frustrare, dificultăţile de adaptare la disciplina şcolară, imaginea de sine

negativă, instabilitatea emoţională, lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol,

tendinţa către comportament adictiv, slaba capacitate empatică.

La rândul său, mediul social conţine numeroase surse de influenţe de natură să inducă, să

stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control

social, criza valorilor morale, mass-media dar nu în ultimul rând lipsa de cooperare a instituţiilor

implicate în educaţie.

Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsă relaţie cu comportamentele

violente. Astfel, între factorii psihologici implicaţi în etiologia infracţiunilor prin violenţă, se

menţionează: diminuarea sentimentului de responsabilitate şi culpabilitatea, instabilitate emoţională,

slăbiciunea mecanismelor voluntare de autocontrol.

La aceste trăsături individuale se adaugă problemele specifice adolescenţei care este o

perioadă de transformări profunde pe plan fizic, psihic şi social. În această perioadă atât de dificilă,

dialogul părinţi-copii şi profesori-elevi este absolut necesar.

Între factorii care contribuie la crearea unui context favorabil violenţei, cel mai vehiculat

este anturajul; actele de violenţă pot fi puse pe seama unui anturaj nepotrivit, generator de

comportamente deviante. Marea majoritate a elevilor se afiliază unor „găşti” şi copiază

comportamentul şi felul de a acţiona al „partenerilor”.

Chiar dacă există anumite acţiuni pe care nu le consideră adecvate, elevii acţionează în

funcţie de comportamentul întregului grup de teama de a nu fi daţi la o parte. Dorinţa de a ieşi în

evidenţă, teribilismul vârstei, nevoia de a se face cunoscuţi sunt alţi factori de violenţă în rândul

elevilor.

Diverse analize evidenţiază faptul că violenţa în şcoală nu poate fi explicată, prevenită,

ameliorată sau combătută fără a examina şi mediul familial, acesta având un rol esenţial în

dezvoltarea copilului şi a mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.

Este general cunoscut faptul că într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o

atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt

profund neglijate. Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi

dramatice consecinţe în viitor. Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o

condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut.

Ei prezintă:

Probleme fizice, boli inexplicabile, sunt expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare

fizică mai lentă;


ISSN: 2360 – 0527 159

Probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon,

izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;

Probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor;

Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu

somnul, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum

de droguri şi alcool, minciuna;

Probleme şcolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de

concentrare, lipsa de maniere sociale;

Corectarea climatului conflictual în familie reduce numărul elevilor-problemă, principalii

„suspecţi” în declanşarea actelor violente.

Lipsa de educaţie generează un comportament primar, brutal, lipsit de respect şi conduce la

violenţă. În momentul în care în educaţia unui adolescent se găsesc lacune, acesta devine

influenţabil şi, de cele mai multe ori, acest lucru se transformă în violenţă. Elevii ar trebui învăţaţi

să comunice atât între ei cât şi cu părinţii şi profesorii!

Violenţa în mediul şcolar este un fenomen destul de complex, şcoala devenind spaţiul de

manifestare al conflictului între elev – elev dar şi între elevi-profesori.

Violenţa elevilor faţă de profesori este o alta realitate în şcolile româneşti, fapt care

reprezintă un semnal de alarmă asupra calităţii climatului şcolar şi a relaţiilor pedagogice şi,

implicit, asupra întregii vieţi şcolare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât manifestarea unor asemenea

comportamente este însoţită deseori de o atitudine generală devalorizantă faţă de şcoală ca instituţie

de educaţie.

Dată fiind varietatea situaţiilor de violenţă a elevilor faţă de profesori, am grupat tipurile de

comportament în trei categorii:

a) comportamente neadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor, care presupun lipsa de implicare

şi participare a acestora la activităţile şcolare: absenteismul şcolar, fuga de la ore, actele de

indisciplină în timpul programului şcolar, ignorarea voita a mesajelor cadrelor didactice.

b) comportamente care implică agresiune verbală şi nonverbală de intensitate medie şi care

reprezintă o ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic: refuzul îndeplinirii sarcinilor

şcolare, atitudini ironice faţă de profesori, zgomote în timpul activităţii didactice, mişcări ale

elevilor neautorizate de profesor (intrarea şi ieşirea din clasă).

c) comportamente violente evidente. Aceasta a treia categorie de comportamente violente ale

elevilor faţă de profesori cuprinde comportamente agresive evidente, care presupun agresiune

verbala şi fizică: gesturi sau priviri ameninţătoare, injurii, jigniri, ameninţări verbale, lovire şi

agresiune fizică, agresiune indirectă (asupra maşinii sau a altor bunuri ale profesorilor).


ISSN: 2360 – 0527 160

Toate aceste acte agresive influenţează negativ sistemul educaţional, dar şi siguranţa celor

care învaţă în şcolile în care incidentele violente „fac parte” din programa şcolară, motiv pentru care

sistemul educaţional ar trebui să intervină prin măsuri de soluţionare a conflictelor şcolare, prin

introducerea unor cursuri care să ofere sprijin atât părinţilor cât şi elevilor-problemă.

Educaţia permite suprimarea impulsurilor violente, conducând la însuşirea unor valori

umaniste. Expunerea la violenţă poate avea consecinţe serioase asupra copiilor de orice vârstă.

Această realitate, confirmata şi de studiile realizate, reclamă o abordare cât se poate de realistă a

factorilor care influenţează comportamentul violent iar şcoala reprezintă un mediu ce poate corecta

şi preveni fenomenul violenţei.

Una dintre aceste soluţii este prezentă unui psiholog care să consilieze elevii şi să colaboreze

cu cadrele didactice în vederea reducerii riscului de violenţă.

Violenţa este, cum bine am văzut, o problemă de actualitate atât în rândul cadrelor didactice cât şi

în rândul elevilor care învaţă în şcolile româneşti. Pentru soluţionarea problemelor conflictuale

există numeroase metode, mai mult sau mai puţin folositoare în funcţie de gravitatea situaţiei:

- medierea conflictelor şcolare: este un procedeu care constă în soluţionarea disputelor prin

intervenţia unei persoane neimplicată în conflict. În cadrul şcolilor, această sarcină îi revine unui

psiholog sau consilier psihopedagogic.

- echilibrarea intereselor poate diminua riscul apariţiei conflictelor şcolare prin acordarea aceluiaşi

statut ambelor persoane participante la conflict.

În acest sens, soluţionarea problemei este mult mai simplă, iar conflictul poate fi „stins” mai

uşor.

- realizarea unui echilibru al statutului elevilor în şcoală; prin această procedură fiecare elev învaţă

că este egal în drepturi indiferent de situaţia financiară sau de statutul social al părinţilor.

- identificarea şi inhibarea factorilor ce determină comportamentele deviante.

Fenomenul violenţei şcolare este extrem de complex, iar la originea lui se află o multitudine

de factori. Şcoala însăşi poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă; ea reprezintă un loc unde

elevii se instruiesc, învaţă, dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori,

se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului. Clasa şcolară

constituie un grup ai cărui membri depind unii de alţii, fiind supuşi unei mişcări de influenţare

reciprocă determinând astfel echilibrul funcţional al câmpului educaţional.

Şcoala ar trebui să ofere un climat psiho-social stabil, încercând să evite tensiunile de orice

fel. Lipsa educaţiei este strâns legată de prezenţa violenţei în şcoli. Ar trebui să ne propunem,

aşadar, promovarea unei educaţii generatoare de progres şi inhibatoare a violenţei.

În acest sens este imperios necesară nu numai implicarea şcolii şi a familiei în prevenirea

acestui fenomen ci si colaborarea cu poliţia dar şi cu alţi factori reprezentanţi ai comunităţii locale.


ISSN: 2360 – 0527 161

Astfel, modelul de abordare a relaţiilor dintre poliţie şi comunitate reprezintă practic un

parteneriat ce cuprinde o multitudine de forme de colaborare între poliţişti, cetăţeni şi celelalte

segmente ale societăţii civile (inclusiv mass-media) în scopul prevenirii şi combaterii cu mai multă

eficienţă a faptelor antisociale, apărarea valorilor materiale, morale şi spirituale a drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi implicit ale elevilor.

Altfel spus, activitatea poliţiei constituie un serviciu public care se desfăşoară în interesul

societăţii, respectând valorile democraţiei, apărând demnitatea umană şi drepturile omului. Unele

dintre beneficiile evidente ale acestor programe parteneriale sunt concretizate în aprobarea publică a

eforturilor poliţiei, găsirea unor metode eficiente de prevenire a violenţei, scăderea ratei

infracţionalităţii, şi în consecinţă, comunităţi şi şcoli mai sigure.

Relaţiile poliţie – comunitate pot fi definite ca un proces prin care poliţia, în cooperare cu

comunitatea, identifică problemele care provoacă fricţiuni între ele şi acţionează împreună pentru

rezolvarea lor.

În acest sens este inerentă necesitatea ca cetăţenii să-şi aducă o contribuţie importantă la elaborarea

şi implementarea strategiilor şi procedurilor în departamentele de poliţie.

Rolul poliţistului care îşi desfăşoară activitatea într-o astfel de structură (poliţia de

proximitate, poliţia rurală, poliţia de relaţii publice) se diferenţiază de cel al poliţistului tradiţional

prin aceea că nu se mai ocupă în exclusivitate de combaterea criminalităţii. El îşi consacră o parte

importantă din timpul de muncă informării cetăţenilor dar mai ales a elevilor cu privire la

prevederile unor acte legislative, la noile forme de violenţă la procedeele pe care le poate folosi

pentru evitarea victimizării. Acest lucru are la bază cunoaşterea faptului că responsabilitatea

pentru înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează sau generează violenţa revine

comunităţii în ansamblul ei.

Aplicarea măsurilor de constrângere, de orice natură ar fi, nu înlătură violenţa şi dezordinea

socială, fiind necesară şi implicarea altor factori cu răspunderi specifice în societate (şcoala,

biserica, autorităţilor locale, O.N.G. - urile etc.), care prin activităţile desfăşurate pot participa la

îndeplinirea celor menţionate fără a diminua răspunderea ce le revine poliţiştilor.

Fiecare partener, trebuie să-şi asume răspunderea în domeniul propriu de competenţă.

Coroborarea diverselor domenii de competenţă asigură găsirea unor soluţii durabile pentru

problemele aflate în soluţionare. În acest context poliţia este un „actor” într-un proces de rezolvare a

problemelor locale, un partener alături de celelalte instituţii, care îşi aduc o contribuţie substanţială

în domeniul specific atribuit acesteia.

La modul general, factorii sociali care pot fi atraşi pentru încheierea unor parteneriate la

nivelul poliţiei cu comunitatea sunt:

populaţia


ISSN: 2360 – 0527 162

şcoala

biserica

primăria

poliţia comunitară

patronii de localuri, discoteci (comercianţi)

şefii minorităţilor locale

asociaţii de locatari şi proprietari

Legătura strânsă dintre devianţa şi delincvenţa juvenilă arată convingător care este miza

socială implicată. Responsabilitatea şcolii în dinamica delincvenţei juvenile trebuie interpretată într-

un dublu sens: trebuie să o înţelegem nu numai în termenii disfuncţionalităţilor ei, care fac să

crească rata delincvenţei, ci şi prin prisma posibilităţii ei de a interveni pentru a diminua fenomenul.

Conduitele de devianţă şcolară sunt reversibile şi asupra lor se poate interveni cu şanse

considerabile de succes.

Educaţia şcolară poate contribui la diminuarea devianţei şcolare numai dacă devine socio-

terapeutică, adică dacă şcoala se deschide către problemele comunităţii şi ale elevilor.

Bibliografie:

1. Sălăvastru, D., Violenţa în mediul şcolar, în Ferreol, G., Neculau, A.(coord.), Violenţa – Aspecte

psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

2. Iluţ, P., Valori atitudini şi comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iaşi,

Editura Polirom, 2004;

3. Chelcea, S., Iluţ, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economică,

2003;

4. Liiceanu, A., Violenţa umană: o nelinişte a societăţii contemporane, în Ferreol, G., Neculau, A.

(coord.), Violenţa – Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

5. Mitrofan, N., Agresivitatea, în Neculau, A.(coord.), Psihologie socială, Iaşi, Editura Polirom,

1996;

6. Colectiv de autori – Manualul poliţistului de proximitate.


ISSN: 2360 – 0527 163

DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE ŞI COMBATEREA

VIOLENŢEI EMOŢIONALE -

MIJLOC DE PREVENIRE A AGRESIVITĂŢII COPIILOR NOŞTRI

Profesor logoped Daniela Iacob, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională,

judeţul Dolj

Moto: „Fii suficient de curajos pentru a trăi creativ. Originalitatea este locul unde altcineva nu a

mai fost. Trebuie să părăseşti oraşul confortului tău şi să mergi în sălbăticia intuiţiei tale.”

Alan Alda

Trăim într-o lume în care timpul nu ne mai ajunge să ne relaxăm, să comunicăm, să ne

întemeiem o familie şi să luăm masa împreună, sa ne uităm la un film împreună…!

Devenim din ce în ce mai individualişti şi nu avem timp să ne cunoaştem unul cu celălalt şi

să petrecem timp Împreună! „Neglijarea copilului reprezintă o ucidere tăcută şi necruţătoare a

spiritului uman” (Daro şi Mc Carthy, 1991). Devenim pe zi ce trece oameni din ce în ce mai

stresaţi, părinţi din ce în ce mai ocupaţi şi copii din ce în ce mai „neglijaţi” emoţional pentru că

trăim într-o lume materială! Uităm de noi, uităm să ne iubim, ne lăsăm conduşi de viaţa

nesănătoasă, uitând să trăim fericiţi, pentru că trăim într-o societate care se grăbeşte! Încotro? Nu

ştim şi nici nu contează atâta timp cât ne lăsăm purtaţi de val lipsindu-ne curajul de a ne împotrivi

curentului! De aceea noi şi copiii noştri trăim într-o lume violentă emoţional, cauză majoră a

scăderii toleranţei la frustrare şi a agresivităţii fizice! Violenţa există peste tot în lume: pe stradă, în

scoală, în mass-media, în inimile noastre este din ce în ce mai mediatizată; atrage şi îndepărtează

deopotrivă.

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în rândul tinerilor a devenit o practică răspândită

la nivelul întregii lumi.

Dacă în trecut devianţa era tratată ca ţinând de buna/ proasta educaţie a individului, în zilele

noastre aceasta ridică o problemă socială majoră cu care se confruntă întreaga comunitate - familia,

şcoala, grupul social, nivelul de trai, programele speciale de prevenire, reabilitare, sancţionare.

Civilizaţia actuală, clădită pe concurenţă şi pe agresivitate favorizează naşterea dereglărilor

în conduita personală. Omul modern, deşi beneficiază de avantajele progresului tehnic, se simte

neliniştit, dezorientat şi chiar nefericit atunci când puterea sa asupra materiei vine în contrast cu

neputinţa pe planul vieţii personale şi sociale, iar cunoaşterea de sine este departe de a corespunde

nevoii de a se elibera şi utiliza în mod productiv energiile de care dispune. Individul se simte


ISSN: 2360 – 0527 164

dominat de sentimentul lipsei de sens şi al incapacităţii de a-şi îndeplini scopurile sale prin mijloace

legitime.

Dezvoltarea economică, socială şi culturală a societăţii omeneşti ca şi explozia informatică,

produce inevitabil noi riscuri de socializare şi fenomene de dezadaptare.

Apariţia neaşteptată a unui obstacol real sau imaginar inversează fluxul normal al acţiunii

individului, creează o dificultate majoră, dezorganizează individul şi îl duce într-o situaţie de criză.

În această stare, numită frustraţie, oamenii nu se comportă după legile raţiunii, căile obişnuite

comportamentale sunt dezorganizate, apare o tensiune interioară.

În căutarea unui echilibru al personalităţii sale, adolescentul dezvoltă o serie de conduite

fluctuante, dar şi originale în numeroase cazuri, prin intermediul cărora încearcă să se ajusteze

conţinutului normativ al cerinţelor exterioare şi să-şi ajusteze acţiunile la interdicţiile şi

constrângerile acestor cerinţe, deci să se adapteze mediului.

Din această perspectivă, se poate spune că unele atitudini, precum instabilitatea afectivă,

nonconformismul, indisciplina, protestul, ostilitatea la intruziunea în spaţiul intimităţii confuze, pot

fi considerate ca tendinţe către violenţă. De multe ori aceste acte deviante sunt manifestări ale

creativităţii de protecţie, forme de evaziune, aventuri eliberatoare sau chiar modalităţi de

supravieţuire (Marica, M., A., 2007).

Se pare că adolescentul se răzvrăteşte împotriva adultului, a mediului care vrea să îl educe,

este tocmai contrastul dintre două lumi, cea a experienţei, a realităţii actuale şi cea a anticipaţiei, a

visurilor lor de viitor. Adolescentul nu mai este, aşa cum cred unii părinţi sau educatori, un „copil”,

ci este un univers aparte. Aceste credinţe ale adulţilor faţă de adolescent, duc la bariere în

comunicarea cu acesta, precum şi în actul educaţional.

Comportamentul adolescentului trebuie susţinut de adult prin câştigarea încrederii reciproce,

prin oferirea de modele pozitive, îndreptat spre depăşirea conformismului monoton, înspre o

creativitate compatibilă cu aspiraţiile individuale şi sociale. Soluţionarea crizei adolescenţei duce la

maturizarea integrală - întemeierea unei familii, statut profesional şi social, deşi de-a lungul vieţii

mai există riscuri de a se mai reîntâlni cu astfel de crize.

Relaţia dintre frustrare - agresivitate - violenţă

Agresivitatea, după cum spun mulţi autori este o reacţie la frustrare.

J. Dollard (1939) consideră agresivitatea „un act al cărui scop este de a produce un

prejudiciu unui alt organism” (apud. Chelcea S., 2006, p. 87).

Butoi, T. (2004), defineşte agresivitatea ca fiind „un comportament verbal sau acţional

ofensiv, orientat spre umilirea şi chiar suprimarea fizică a celorlalţi” (p.396).

Este necesar a se mai preciza că agresivitatea este distinctă de violenţă, precum şi

comportamentul agresiv de cel antisocial. Nu toate comportamentele agresive înseamnă că sunt şi


ISSN: 2360 – 0527 165

violente, cum nici toate comportamentele agresive sunt şi comportamente antisociale (Chelcea S.,

2006). De exemplu furturile, gesturile obscene, înjurăturile sunt comportamente agresive, dar nu

prezintă violenţă fizică.

Agresivitatea rămâne ca fiind orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte,

persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune”

(apud. Neculau A., 1996, p. 434).

Frustrarea poate fi o cauză a agresivităţii sau poate să nu fie deoarece frustrarea reprezintă o

stare de anxietate, o tensiune interioară care pot declanşa sau nu comportamente agresive. Ideea ar

fi că nu orice frustrat devine infractor, dar orice infractor este şi frustrat (Butoi , T., 2004).

În acest sens Beker R., Dembo T. şi Lewin K. (1941) au realizat un experiment pe copii care

priveau, printr-o plasă de sârmă, la o cameră plină cu jucării cu care nu li se permitea să se joace.

După un timp lung de aşteptare (frustrare) li s-a permis accesul să se joace cu ele. În cazul lotului de

control, copiilor li s-a permis accesul la jucării imediat (nefrustraţi). Rezultatele au fost că în cazul

copiilor nefrustraţi, aceştia s-au jucat frumos şi cu veselie cu jucăriile, în timp ce copiilor din grupul

experimental s-au jucat cu jucăriile, distrugându-le, lovindu-le de perete, spărgându-le. Criticile ce

au fost aduse experimentului susţin că datorită faptului că li s-a creat aşteptarea care a fost încălcată

au determinat comportamentul agresiv, ci nu lipsa jucăriilor. Aceasta se explică prin faptul că

agresivitatea nu e determinată de starea de deprivare, ci de deprivarea relativă, adică percepţia unei

persoane că nu i se cuvine ceea ce merită şi la care se aştepta că va primi (E. Aronson, 1988 apud.

Chelcea, S., 2006).

Dacă vorbim de violenţă, Eric Devarbieux (1996) specialist în problematica violenţei în

mediul şcolar, oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului violenţei: „violenţa este

dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care se traduce

printr-o pierdere a integrităţii ce poate fi fizică, psihică sau materială. Aceasta dezorganizare poate

să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi

violenţa doar din punct de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”.

Dintre toate formele de violenţă, violenţă emoţională este foarte greu de definit şi poate să

apară în forme foarte diferite de viaţă. Violenţa emoţională este definită ca o atitudine sau acţiune

cronică a părinţilor sau altor persoane îngrijitoare, care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei

imagini de sine pozitive a copilului.

Violenţa emoţională implică un model de comportament continuu şi stabil faţă de copil,

comportament ce devine o trăsătură dominantă a vieţii acestuia. Răul făcut poate trece neobservat,

cicatricile sunt interne însa pot reflecta daune mult mai mari şi mai grave decât orice formă de

violenţă.


ISSN: 2360 – 0527 166

Studiile în domeniul violenţei au arătat influenţa semnificativă a mediului familial

dezorganizat şi a coeficientului emoţional sub medie asupra apariţiei unor forme grave de

manifestare a ostilităţii la adolescenţi.

Şi după cum spune D. Goleman că „viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor” şi

schimbarea pleacă de la noi adulţii către copii şi nu invers este foarte important să autoreflectăm cu

noi şi să ne depăşim blocajele şi limitările emoţionale şi să avem sentimentele de pace şi echilibru,

să devenim conştienţi de noi, de respiraţia noastră, de punctele noastre tari şi slabe, de emoţiile

noastre, de cine suntem şi cum ne simţim, nu doar de ceea ce facem sau ce avem, să fim capabili să

facem alegeri în domeniile în care suntem cei mai buni şi să acceptăm că nu putem fi buni la toate,

să fim capabili să urmărim adevărul, în loc de a ne dori cu orice preţ să avem dreptate, să fim

capabili să ne iertam pe noi înşine şi pe ceilalţi pentru greşeli şi limitări şi să învăţăm din ele, să fim

cinstiţi cu sine şi cu ceilalţi, să învăţăm să ne rezolvăm conflictele şi problemele eficient! Tot aşa

să-i învăţăm şi pe copiii noştri să fie, să-i învăţăm pe copii de la cea mai fragedă vârstă să critice, să

înfrunte în mintea lor tot ceea ce îi blochează şi îi închide, să înveţe să nu renunţe, să înveţe din

greşeli şi să înveţe să se pună în locul celorlalţi, să gândească înainte de a reacţiona, de a pune

întrebări, de a căuta răspunsuri, de a dezvolta abilităţi de comunicare şi exprimare a sentimentelor şi

cunoştinţelor, de a construi proiecte, vise, de a încuraja intuiţia creativă, îndrăzneala, relaţiile

sociale sănătoase, conştientizarea punctelor tari şi talentelor, învăţarea valorilor morale precum

altruismul, empatia, solidaritatea, toleranţa, cooperarea!

Bibliografie:

1. Butoi, T., Butoi I. T., Buneci P., (2004), Elemente socio-juridice de control social pe terenul

devianţei speciale. Perspectiva socio-juridică şi psihologică asupra lumii interlope şi crimei

organizate, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”;

2. Chelcea, S., Ivan L., Jderu G., Moldoveanu A. (2006), Psihosociologie: teorii şi aplicaţii,

Bucureşti, Editura Economică;

3. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Bucureşti;

4. Marica, M., A., (2007), Introducere în problematica delincvenţei juvenile, Constanţa, Editura

Ovidius University Press;

5. Neculau, A., (1996), Psihologie Socială, Iaşi, Editura Polirom.


ISSN: 2360 – 0527 167

PROIECTUL „FII SPORTIV INTELIGENT, NU FI VIOLENT!”

Profesor consilier şcolar Ana-Maria Buşoiu, C.J.R.A.E. - C.Ş.A.P. Liceul de Arte „Marin

Sorescu”, Craiova, judeţul Dolj

Profesor consilier şcolar Nicoleta Oprică, C.J.R.A.E. – C.Ş.A.P. Colegiul Naţional „Fraţii

Buzeşti”, Craiova, judeţul Dolj

Tipul de proiect: la nivel de unitate şcolară/ domeniul sportiv – educaţie prin sport.

Perioada de desfăşurare: anul şcolar 2010-2011.

Organizatori: CŞAP din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” Craiova.

Coordonator proiect: consilier şcolar.

Echipa de lucru: consilier şcolar, profesori antrenori.

Grup ţintă: elevii din clasele IX-XII de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” Craiova.

Beneficiari: direcţi: elevi, cadre didactice, părinţi; indirecţi: şcoala, comunitatea.

Scopul proiectului: organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de informare, prevenire şi combatere

a violenţei în sport.

Obiective:

Sensibilizarea elevilor faţă de prezenţa violenţei în sport şi a modalităţii în care ei sunt influenţaţi

de aceasta.

Identificarea timpurie a tinerilor sportivi cu potenţial violent şi a cauzelor care pot determina

manifestări de violenţă.

Crearea de instrumente şi construirea unor strategii adaptate situaţiilor de violenţă şi conflicte

care să favorizeze prevenirea violenţei în practica activităţilor fizice şi sportive.

Implicarea elevilor în activităţi de judecată, de arbitraj şi de organizare.

Promovarea exemplelor de bune practici la nivelul şcolii şi al comunităţii.

Argument:

În societatea noastră, sportul are o importanţă majoră, prin valorile sale intrinseci jucând un

rol educativ şi favorizând legătura socială. Practica sportivă se confruntă însă cu fenomene de

violenţă care contravin valorilor promovate prin sport şi care pot constitui, în funcţie de gravitatea

lor, atentat la ordinea publică şi la integritatea fizică a indivizilor. Din această perspectivă,

sensibilizarea actorilor sportivi este esenţială, iar lupta contra violenţei în sport este

responsabilitatea tuturor - spectatori, jucători, practicanţi, arbitri, educatori, antrenori, părinţi.

Pentru a da rezultate durabile, prevenirea violenţei trebuie să înceapă în familie, să continue în

mediul şcolar şi să fie dezvoltată la nivelul comunităţii.


ISSN: 2360 – 0527 168

Resurse:

umane: consilier şcolar, profesori antrenori, elevi, părinţi, specialişti din alte instituţii dispuşi să

colaboreze la desfăşurarea programului;

materiale: consumabile; spaţiu adecvat (CŞAP, sală/ teren de sport);

de timp: anul şcolar 2010-2011.

Desfăşurarea proiectului:

I. Pregătire

Luna SEPTEMBRIE. Elaborarea proiectului: identificarea nevoilor de consiliere ale

elevilor; redactarea proiectului: stabilirea echipei de lucru, a grupului ţintă ; stabilirea scopului,

obiectivelor şi a resurselor necesare. Stabilirea tematicii activităţilor şi a graficului activităţilor.

Stabilirea responsabilităţilor membrilor echipei de lucru şi a modului de raportare şi comunicare în

cadrul echipei de proiect: evaluare/ monitorizare lunară, semestrială, anuală – raport. Realizarea

materialelor promoţionale şi de promovare: pliant, afiş, fluturaşi; stabilirea modalităţii de prezentare

a rezultatelor proiectului (sesiune diseminare bune practici, fluturaşi). Lansarea şi promovarea

proiectului: distribuirea materialelor promoţionale la elevi, profesori, părinţi.

II. Implementare/ Desfăşurarea activităţilor din proiect:

Luna OCTOMBRIE. Tema activităţii: Violenţa naşte violenţă. Activitate destinată

elevilor. Nr. activităţi: 1.

Obiectiv: Definirea formelor de violenţă.

Conţinut informativ: Forme ale violenţei. Factori favorizanţi ai violenţei: Cum apare violenţa şi de

ce? Cum să reperăm, să comunicăm, să înţelegem şi să gestionăm un conflict? Cum favorizăm

prevenirea violenţei?

Metode şi mijloace: expunerea/ prezentare Power Point, discuţia dirijată, exerciţiul, simulare,

brainstorming; fişe de lucru, coli, folii de flipchart, pixuri, markere.

Luna NOIEMBRIE. Tema activităţii: Violenţa în sport. Activitate destinată elevilor. Nr.

activităţi: 1.

Obiectiv: Definirea formelor de violenţă în activităţile ludosportive.

Conţinut informativ: Violenţa în sport: violenţa sexuală, discriminarea, suporterism, huliganism.

Cum să identificăm, să comunicăm, să înţelegem şi să gestionăm un conflict în practica sportivă?

Metode şi mijloace: expunerea/ prezentare Power Point, discuţia dirijată, exerciţiul, simulare,

brainstorming; fişe de lucru, coli, folii de flipchart, pixuri, markere.


ISSN: 2360 – 0527 169

Luna DECEMBRIE. Tema activităţii: Comunicarea asertivă; participarea proactivă.

Activitate destinată elevilor. Nr. activităţi: 1.

Obiective: Favorizarea autonomiei elevilor şi formarea unei atitudini civice. Determinarea tipului de

comportament (asertiv, pasiv si agresiv). Exersarea abilităţilor de comunicare eficientă. Implicarea

în activităţi de prevenire şi combatere a violenţei.

Conţinut informativ: Ce înseamnă a fi asertiv. Cum spunem „NU” în situaţii dificile - mesaje clare

(mesaje „EU”). „Ruperea tăcerii” – cum facem faţă situaţiilor de şantaj, ameninţări etc. In ce

măsură activităţile de educaţie fizică şi sportive pot favoriza autonomia elevilor şi formarea unei

atitudini civice?

Metode şi mijloace: expunerea/ prezentare Power Point, discuţia dirijată, exerciţiul, jocul de rol,

brainstorming, chestionarul; fişe de lucru, coli, folii de flipchart, pixuri, markere.

Luna IANUARIE. Tema activităţii: Carta bunei conduite sportive. Activitate destinată

elevilor. Nr. activităţi: 1.

Obiectiv: Realizarea unui dispozitiv de comunicare: reclamă, pliant, fluturaşi.

Conţinut informativ: Carta bunei conduite sportive; fluturaşi, materiale informative, album

publicitar/ reclamă.

Metode şi mijloace: discuţia dirijată, exerciţiul, brainstorming; coli, folii de flipchart, pixuri, markere.

Luna FEBRUARIE. Tema activităţii: Violenţă şi suporterism. Activitate destinată elevilor,

părinţilor. Nr. activităţi: 1.

Obiective: Prevenirea manifestărilor violente pe terenul de sport. Manifestarea iniţiativei în

combaterea comportamentelor neadecvate observate la cei din jur.

Conţinut informativ: Diferite tipuri de suporteri, diferite raporturi cu violenţa. Învăţarea violenţei

pe stadion: huliganism, vandalism – studii de caz.

Metode şi mijloace: chestionar, fişă de observaţie; pixuri; studii de caz.

Luna MARTIE. Tema activităţii: Violenţa şi activităţile ludo-sportive. Activitate destinată

elevilor, părinţilor, profesorilor. Nr. activităţi: 1.

Obiectiv: Promovarea valorilor sportului.

Conţinut informativ: Morala şi violenţa în sport; sport de combat şi violenţă; jocuri, oameni şi

animale; dopaj; violenţa în cultură (videoclipuri), media şi jocuri video; sexism şi excludere.

Metode şi mijloace: expunerea/ prezentare Power Point, dezbatere; coli, folii de flipchart, pixuri, markere.

Luna APRILIE. Tema activităţii: Mesajul meu: „Fii sportiv inteligent, nu fi violent!”

Activitate destinată elevilor, părinţilor, profesorilor. Nr. activităţi: 1.

Obiective: Identificarea şi exersarea strategiilor de intervenţie.

Conţinut informativ: Soluţii la actele de violenţă în sport. Formularea şi transmiterea unui mesaj

personal.


ISSN: 2360 – 0527 170

Metode şi mijloace: expunerea/ prezentare Power Point, jocul de rol, metode art-creative.

III. Evaluare şi diseminare

Luna MAI. Aplicarea şi prelucrarea chestionarelor de evaluare a gradului de satisfacţie a

beneficiarilor.

Luna IUNIE. Analiza SWOT. Realizarea raportului de evaluare pe baza datelor obţinute

(chestionare, analiza SWOT), precizarea indicatorilor de evaluare: calitativi (calitatea lucrărilor

prezentate, gradul de satisfacţie a beneficiarilor direcţi); cantitativi (numărul de elevi implicaţi în

proiect, numărul de elevi participanţi la fiecare activitate, numărul de activităţi realizate, numărul

materialelor promoţionale realizate).

Rezultatele proiectului

Beneficiarii direcţi au fost 20 de elevi sportivi din clasele IX-XII, care, prin diseminarea

informaţiilor privind implicarea lor în proiect, au contribuit la creşterea numărului beneficiarilor

indirecţi (colegi de clasă, colegi de club sportiv, familie şi prieteni, suporteri etc.)

Prin activităţile desfăşurate, proiectul şi-a demonstrat eficacitatea atât prin forma sa (adeziune

şi implicarea participanţilor), cât şi prin rezultatele sale (impact pozitiv, statistici privind numărul

cazurilor de violenţă înregistrate în şcoală/ la evenimentele sportive organizate, ameliorarea

comportamentului elevilor sportivi în calitate de practicanţi sau suporteri la competiţiile sportive).

Activităţile de prevenire a problemelor susceptibile de a surveni în timpul manifestărilor

sportive au favorizat abordarea unor conţinuturi specifice educaţiei pentru cetăţenie democratică

(promovarea comportamentelor şi valorilor pacifiste), orientare şi consiliere în vederea dezvoltării

armonioase a personalităţii tinerilor sportivi (comunicarea asertivă, respect şi fairplay).

Practica implementării proiectelor ne arată că, înainte de a se vedea rezultatele unui proiect,

este necesar să treacă cel puţin 2-3 ani. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că prevenirea actelor

de violenţă este o responsabilitate colectivă şi că nu există un remediu „miracol” la fenomenul

violenţei. Din această perspectivă, este necesar ca acţiunile de prevenire şi combatere a violenţei să

continue, experienţa dobândită prin derularea proiectului „Fii sportiv inteligent, nu fi violent!”

constituind un avantaj pentru proiectarea, implementarea şi desfăşurarea altor proiecte şi programe

specifice domeniului educaţie prin sport.

Bibliografie:

1. Epuran, M., Holdevici, I., Compendiu de psihologie pentru antrenori, Editura Sport - Turism,

Bucureşti, 1980;

2. Şoitu, L., Hăvârneanu, C., Agresivitatea în şcoală, Editura Institutul European, Iaşi, 2001;


ISSN: 2360 – 0527 171

3. Jigău, M., coord., Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală. Ghid practic pentru directori şi

cadre didactice, Editura Alpha MDN, Buzău, 2006;

4. http://www.unss.org/ Violence et sport scolaire, 03.05.2002, pp. 4-6;

5. http://www.esprit-sportif.org/

VIOLENŢA – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE

Profesor consilier şcolar Anda-Diana Nedelcu, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic „C. D.

Neniţescu”, Craiova, judeţul Dolj

Problematica violenţei şcolare reprezintă un interes constant al politicilor europene

contemporane.

O analiză a problematicii violenţei şcolare demonstrează că acest fenomen are dimensiuni şi

manifestări diferite. Dezbateri şi analize privind violenţa şcolară au avut loc în ultimul timp în

sistemele educaţionale europene. Programele şi acţiunile desfăşurate în acest context se centrează

pe politici generale privind securitatea copiilor şi a tinerilor, sau pe de măsuri concrete care

urmăresc în mod direct violenţa şcolară.

În cadrul politicilor educaţionale din ţara noastră, problematica violenţei ca subiect de

cercetare a apărut relativ recent. Studiul Violenţa în şcoală (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2006)

a realizat pentru prima dată o redare fidelă a dimensiunii acestui fenomen la nivelul întregului

sistem de învăţământ, indicând o incidenţă ridicată a cazurilor de violenţă şcolară, în special a

violenţei elev-elev, elev-profesor, profesor-elev, în spaţiul şcolar propriu-zis şi în spaţiul proxim

unităţilor de învăţământ. Concluzii sintetizate de studiul menţionat evidenţiază faptul că fenomenul

violenţei în şcoală este încă un subiect dificil de abordat pentru unii dintre actorii şcolii. Studiul

semnala nevoia familiarizării, conştientizării şi instrumentării cadrelor didactice cu competenţe care

să le permită abordarea informată şi adecvată a fenomenelor de violenţă în şcoală. Conform

aceleiaşi cercetări, şcolile dezvoltă puţine programe anti-violenţă, pornind de la cunoaşterea

problemelor cu care se confruntă. Unde există acţiuni destinate prevenţiei şi intervenţiei, adesea

acestea nu contează pe implicarea efectivă a celor vizaţi, sunt puţin popularizate în rândul celor care

ar trebui cu prioritate să le cunoască În puţine cazuri, violenţa în şcoală este definită ca fiind o

problemă instituţională. În multe situaţii nu există o cooperare reală nici la nivelul unităţii şcolare şi

nici la nivel inter-instituţional, care să definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de

prevenţie sau intervenţie, să monitorizeze şi să evalueze impactul acestora.


ISSN: 2360 – 0527 172

Conform teoriei sociale a învăţării pe care o promovează ideea comunităţilor de practici,

angajarea în practica socială este procesul fundamental prin care oamenii învaţă să devină ceea ce

sunt. Ca urmare, unitatea primară de analiză a modelului nu va fi nici individul şi nici şcoala ca

instituţie, ci mai degrabă comunităţile de practici informale în care se angajează fiecare dintre

aceştia în raport cu problematica violenţei. Pentru a respecta deopotrivă principiile generale ale

comunităţilor de practici, dar şi exigenţele unei intervenţii de cercetare acţiune, se urmăresc

următoarele considerente fundamentale:

- Este mai uşor să previi decât să combaţi violenţa în şcoală.

- Agresivitatea este o caracteristică a oricărei fiinţe umane, de aceea este important să învăţăm să o

gestionăm în mod pozitiv.

- Comunicarea cu alte şcoli reprezintă o sursă importantă pentru a înţelege şi preveni un astfel de

fenomen.

- O şcoală fără violenţă este o şcoală în care învăţarea se produce în sens pozitiv.

Forme de violenţă în şcoală

Violenţa între elevi şi formele de manifestare ale acesteia: violenţă verbala (certuri, conflicte,

injurii), jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale colegilor, jigniri referitoare la

situaţia socio-economică a copiilor la apartenenţa religioasă sau la cea etnică.

Violenţa elevilor faţă de profesori

Violenţa profesorilor faţă de elevi

- Agresiunea verbală faţă de elevi

- Evaluarea neobiectivă

- Agresiunea non-verbală

- Excluderea de la ore

- Violenţa fizică

Cauze ale violenţei elevilor

Cauze individuale

Cauze familiale

Cauze şcolare

- Deficienţele de comunicare şi relaţionare în grup

- Evaluarea rezultatelor elevilor şi climatul de competiţie

- Impunerea cu orice preţ a autorităţii profesorului

- Stilul didactic al profesorului

- Vârsta şi experienţa didactică

- Programe şcolare încărcate

Cauze induse de contextul social


ISSN: 2360 – 0527 173

Cauze ale comportamentului inadecvat al cadrelor didactice

- Provocările din partea elevilor

- Insuficienta dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice

- Nivelul scăzut de motivaţie a cadrelor didactice pentru profesie

- Alte cauze: stresul şi oboseala cadrelor didactice, insuficienta experienţă didactică, lipsa vocaţiei

pentru profesia de cadru didactic, lipsa continuităţii în activitatea unor cadre didactice la aceeaşi clasă.

Violenţa nu este doar un fenomen izolat.

Problematica violenţei depăşeşte graniţele şcolii. Violenţa umană este, fără îndoială, una

dintre temele curente ale societăţilor contemporane. Preocuparea pentru manifestările de violenţă,

problemele privind creşterea criminalităţii şi a cauzelor ei, strategiile de prevenire şi combatere a

acestor fenomene reprezintă subiecte de reflecţie pentru lideri de opinie, politicieni, jurnalişti şi, mai

ales, pentru cercetători din diferite domenii ale ştiinţelor sociale.



responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi de mobilizarea societăţilor civile pentru luarea de poziţie,

implicarea şi participarea la prevenirea şi/ sau combaterea acestui fenomen social.

Desigur, violenţa umană este un fenomen complex, având determinări psihologice, sociale,

culturale şi economice. Acest lucru este evident dacă luăm în consideraţie amploarea formelor ei de

manifestare şi interrelaţiile pe care le presupune. Dincolo de diversitatea fenomenului violenţei

umane, încercări de a contura, la nivel naţional şi global, dimensiunile ei impun, ca prim pas,

cunoaşterea acesteia, stabilirea unor categorii conceptuale, tematice şi operaţionale, indispensabile

unei abordări integrate.

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene.

Atât la nivelul inspectoratelor, cât şi al unităţilor de învăţământ problematica violenţei în

şcoală ocupă o pondere relativ redusă. De asemenea, responsabilitatea pentru implementarea unor

măsuri în acest domeniu revine adesea exclusiv inspectorului pe probleme educative. Activităţile

desfăşurate în aceste situaţii se limitează la proiecte punctuale şi cu participare redusă. Nu de puţine

ori aceste preocupări sunt sporadice, întâmplătoare, concretizate în activităţi lipsite de coerenţă la

nivelul unui judeţ.

Bibliografie:

1. Neculau, A.; Ferreol, Gilles. Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

2. Jigău, Mihaela (coord.), Violenţa în şcoală. Buzău, Editura Alpha MDN, 2006;

3. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament

ale elevilor, Iaşi, Editura Polirom, 2003.


ISSN: 2360 – 0527 174

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ

Profesor consilier şcolar Cristina Nica, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. Colegiul Tehnic de Industrie

Alimentară, Craiova, judeţul Dolj

Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai

important este să găsim metode eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că

altfel acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii actuale.

Violenţa în şcoală este „orice formă de manifestare a unor comportamente precum:

- exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,

ameninţare, hărţuire;

- bruscare, împingere, lovire, rănire;

- comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/ comercializare de droguri, vandalism

- provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă -, furt);

- ofensa adusă statutului/ autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de

cadrul didactic);

- comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în

şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare.

Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre

copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienţa divorţului

părinţilor şi trăiesc în familii monoparentale. Părinţii nu mai sunt sau sunt puţin disponibili pentru

copiii lor. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte grave care-i afectează profund pe

copii: violenţa intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa, la care se adaugă

şi importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţă in cerinţele formulate

faţă de copil (treceri de la o extremă la alta, de la o permisivitate exagerată la restricţii foarte dure),

utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului pe motiv că „bătaia-i ruptă din rai”.

Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsă corelaţie cu

comportamentele violente, la acestea adăugându-se problemele specifice vârstei adolescenţei.

În această perioadă atât de dificilă, dialogul părinţi-copii şi profesor-elev este absolut

necesar. Adolescentul doreşte să fie înţeles, are nevoie de dragoste, de securitate afectivă dar, de

cele mai multe ori, el nu recunoaşte şi nu exprimă acest lucru. Nu întâmplător se afirmă că violenta

şcolară pleacă, în primul rând, de la un deficit de comunicare. A lupta contra violenţelor şcolare

înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării între toate persoanele angrenate în actul

educaţional. Este foarte important ca elevii să fie învăţaţi să comunice, să facă diferenţa între un

comportament agresiv, pasiv şi asertiv.


ISSN: 2360 – 0527 175

Asertivitatea este ...

abilitatea de a ne exprima emoţiile, opiniile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile

celorlalţi;

o abilitate pe care o poţi învăţa;

o modalitate de a comunica şi de a te comporta cu ceilalţi care te va ajuta să ai mai multă

încredere în tine.

Pasivitatea este...

un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite

confruntările, conflictele îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de

drepturile sau dorinţele sale personale;

manifestare a unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în

câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii.

Agresivitatea este o reacţie comportamentală prin care...

îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt,

încalci regulile impuse de autorităţi (părinţi, profesori, poliţie),

eşti insensibil la sentimentele celorlalţi,

nu-ţi respecţi colegii,

consideri că tu ai întotdeauna dreptate,

rezolvi problemele prin violenţă,

consideri că cei din jurul tău (părinţi, colegi, profesori) sunt adesea nedrepţi cu tine,

eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare,

consideri că drepturile tale sunt mai importante decât ale altora,

eşti ostil şi furios.

Pe măsură ce creştem, învăţăm să ne adaptăm comportamentul la ce se întâmplă în jurul

nostru, la persoanele pe care le întâlnim. Dacă încrederea în noi înşine este diminuată prin ironie sau

violenţă, atunci când vom fi adulţi vom avea tendinţa să reacţionăm pasiv sau agresiv în situaţii

similare.

Fiecare copil, adolescent sau adult trebuie să conştientizeze drepturile asertive şi să facă apel

la ele de câte ori este necesar. Adultul, părintele sau profesorul trebuie să accepte că şi copii şi

tinerii au aceleaşi drepturi asertive ca şi adulţii.

Drepturi asertive:

Am dreptul să accept ceea ce-mi place

Am dreptul să refuz ce nu-mi place, ce nu-mi convine

Am dreptul să critic când cineva mă deranjează

Am dreptul să refuz criticile care nu mi se cuvin


ISSN: 2360 – 0527 176

Am dreptul de a face greşeli, de a mă răzgândi

Am dreptul să obţin ce este mai bun pentru mine

Exerciţiu de comunicare: Se formează grupe de 5-6 elevi. Fiecare grupă primeşte o coală mare

albă de hârtie şi marker. Se prezintă clasei câteva mesaje şi li se cere elevilor să noteze

răspunsurile pasive, agresive şi asertive la aceste mesaje.

Exemple de mesaje:

Prietenul tău fumează şi te roagă şi pe tine să fumezi cu el.

Colegul tău îţi ia mâncarea din geantă fără să îţi ceară voie, dar ţie îţi este foarte foame.

Aţi stabilit să mergeţi cu colegii la un film la o anumită oră şi zi, dar ei au modificat între timp

ziua fără să te anunţe şi pe tine. Tu ai fost la data stabilită iniţial şi ai aşteptat degeaba. Ce faci?

Colegii au scris pe banca ta cu vopsea care nu se poate şterge: « Eşti un tocilar! ».

Un prieten apropiat îţi înşală încrederea spunând lucruri neadevărate despre tine intr-un cerc

de prieteni.

Sunteţi profesori în locul meu. Cum a-ţi critica elevii care întârzie mereu la ore?

Răspunsul pasiv: ....................................................................................................................

.................................................................................................................................................

Răspunsul agresiv: .................................................................................................................

.................................................................................................................................................

Răspunsul asertiv: ..................................................................................................................

.................................................................................................................................................

Respectarea regulilor este o altă condiţie a socializării, care înseamnă a învăţa să trăiască

împreună în relaţii de respect reciproc, excluzând violenţa. Regulile şcolare vizează ţinuta,

efectuarea temelor, prezenţa la cursuri, dar sunt şi reguli de civilitate ce au în vedere limbajul

folosit, modalităţile de adresare, respectul faţă de celălalt, păstrarea bunurilor şcolare, toleranţa,

solidaritatea, într-un cuvânt maniera de a te comporta astfel încât viaţa în colectivitate să fie cat

mai agreabilă.

Regulile pot fi impuse de către profesor sau sunt negociate cu elevii. Aceştia acceptă mai

uşor regulile al căror sens este transparent, iar dacă şcoala este un loc de învăţare a democraţiei,

atunci aceasta presupune ca şi elevii să participe la elaborarea regulilor şcolare.

Bibliografie:

1. Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale, Iaşi, Editura Polirom, 1997;

2. Neamţu, Cristina, Devianţa Şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament

ale elevilor, Iaşi, Editura Polirom, 2003.


ISSN: 2360 – 0527 177

PROIECTUL EDUCAŢIONAL „ŞCOALĂ ŞI CASĂ”

Profesor Laurenţia Monica Botezatu, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Craiova,

judeţul Dolj

Şcoala, ca orice altă organizaţie se confruntă cu numeroase probleme ale căror cauze sunt fie

interne, fie externe. Absenteismul, violenţa, abandonul şcolar, interesul scăzut al copiilor pentru

şcoală şi studiu, sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă şcoala.

Una dintre cele mai vechi probleme o constituie violenţa şcolară pentru care se caută şi se

găsesc soluţii de rezolvare parţială sau totală. Formele sub care se manifestă, se modifică, apar

aspecte noi care trebuie şi ele rezolvate cât mai rapid şi eficient cu putinţă.

Violenţa în şcoli este, din păcate, un adevăr al societăţii noastre. Se manifestă în diferite

forme, iar şcoala devine spaţiul în care conflictele dintre elevi sau dintre elevi şi adulţi evoluează.

Acest tip de violenţă se poate manifesta verbal, psihic sau fizic.

Statisticile şi analizele arată că numărul actelor de violenţă şcolară este din ce în ce mai mare

ceea ce impune noi strategii şi programe de acţiune la nivel de şcoli, în parteneriat cu celelalte

instituţii.

„S-a dublat numărul actelor de violenţă în şcoli. Specialiştii spun că exemplul negativ din

familie, lipsa de activitate fizică şi anturajul sunt principalele cauze ale amplificării fenomenului

violenţei şcolare.” (www.adevărul.ro, 12.03.2013)

„Numărul cazurilor de violenţă în şcolile Capitalei din acest an va ajunge aproape la

dublul celui de anul trecut, arată date despre fenomenul violenţei în unităţile şcolare făcute publice

ieri de Inspectoratul Şcolar Bucureşti (ISMB).

Amplificarea fenomenului violenţei s-a observat de altfel la nivel naţional: numărul de

infracţiuni în incinta şcolilor şi în zona adiacentă acestora a crescut cu 13% în primul semestru al

anului şcolar 2012-2013 faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, cu un total de 740 de astfel de

infracţiuni”.

„Creşterea numărului infracţiunilor de furt şi violenţă în şcoli, confirmată de poliţie”

(www.money.ro, 18.03.2013).

„Tot mai mulţi elevi se iau la bătaie în clase sau în curtea şcolii, cu toate că profesorii şi

poliţiştii de proximitate sunt atenţi la fiecare mişcare a minorilor pentru a preveni incidentele.

Oamenii legii spun că violenţa în şcoli prezintă un trend ascendent în anul şcolar 2012 - 2013.

Numai în semestrul I al acestui an şcolar s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor de furt,

loviri sau alte violenţe cu 13,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului şcolar precedent. Totuşi,

85% dintre evenimente au avut loc în curtea şcolii sau în clase şi doar 15% în zona adiacentă

http://www.adevrul.ro/

http://adevarul.ro/educatie/scoala/raport-violenta-crestere-scolile-capitala-1_513dc73a00f5182b85f3fdbe/index.html

http://www.money.ro/


ISSN: 2360 – 0527 178

unităţilor de învăţământ, au precizat pentru AGERPRES reprezentanţi ai Direcţiei de Ordine

Publică din cadrul Poliţiei Române”.

Orice problemă care apare în existenţa unei unităţi şcolare reprezintă un risc ce poate

produce o criză care va afecta activitatea şi buna funcţionare a organizaţiei, precum şi imaginea şi

credibilitatea ei.

„O situaţie de risc poate să conducă la declanşarea unei crize. Patrick Lagadec consideră că

există o corelare necesară între riscuri majore şi crize. Riscurile majore se individualizează prin:

amploarea şi gravitate crizei potenţiale, incertitudinea referitoare la consecinţele crizei, impactul

emoţional al crizei”. (C. Coman, 2009, pag. 72)

Pentru a proteja unitatea şcolară de apariţia şi producerea unor evenimente de acest gen, este

nevoie de o anticipare şi de prevenire a producerii actelor de violenţă între elevi, în clase sau în

curtea şcolii sau în zonele din apropierea şcolii. În programele de activităţi planificate şi desfăşurate

la nivelul şcolii sunt cuprinse activităţi specifice pentru responsabilizarea şi conştientizarea elevilor

faţă de necesitatea prevenirii unor astfel de evenimente.

Pentru elevii căminişti, în special pentru cei din clasa a IX a, am propus un set de activităţi

desfăşurate sub sigla unui proiect educativ „Şcoală şi casă”.

Lipsa contactului zilnic cu familia, în special pentru elevul de clasa a IX a, cazat la Căminul

şcolar, determină confruntarea cu o dublă problemă de adaptare: nevoia de a se adapta la rigorile

învăţământului liceal şi nevoia de adaptare la viaţa de cămin.

În special la elevii proveniţi din mediul rural, procesul de acomodare are riscuri poate mai

mari. Aceste dificultăţi, suprapuse peste problema de fond pe care tânărul trebuie să o rezolve –

conştientizarea şi formarea identităţii de sine în perioada adolescenţei – conduc la necesitatea ca

tinerii să fie asistaţi, ajutaţi, monitorizaţi în aceste procese.

Scopul proiectului: Formarea şi dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de sine şi

în raport cu ceilalţi prin respectarea normelor de comportament corespunzătoare.

Grupul ţintă a fost format din 25 de elevi din clasele IX-XII din învăţământul liceal de zi,

cazaţi în căminul şcolii.

Obiectivele vizate de activităţile proiectului au fost:

- dezvoltarea abilităţilor de comunicare cu colegii din cămin, colegi de cameră, pedagogi,

profesori;

- exersarea unor atitudini şi comportamente specifice noilor educaţii: educaţie civică, educaţie

pentru sănătate fizică şi emoţională, educaţie ecologică;

- intensificarea comunicării şi a relaţionării între elevi prin intermediul unor exerciţii,

aplicaţii, jocuri, simulări;

Activităţile proiectului s-au derulat pe perioada unui an şcolar şi au fost:


ISSN: 2360 – 0527 179

1) „Amenajarea camerei mele”;

2) Jocuri de comunicare şi inter-cunoaştere;

3) Iubeşte natura!

Implicarea elevilor în activităţi propuse pentru protecţia mediului înconjurător

Vizitarea Parcului Romanescu şi a Grădinii Botanice din Craiova

4) “Mesajul meu antiviolenţă”;

5) Oboseala şcolară - cauze, consecinţe, modalităţi de diminuare;

6) Muzeele Craiovei - vizite la Muzeul Olteniei şi Casa Băniei;

7) „Puterea minţii”- jocuri de perspicacitate, inteligenţă şi atenţie.

8) Valori culturale şi arhitecturale ale Craiovei - Vizită la Biblioteca Judeţeană „Theodor şi

Aristia Aman”.

Monitorizarea şi evaluarea proiectului s-a realizat cu ajutorul: chestionarelor, prin interviuri,

fişelor de activitate, jurnalul de proiect.

Beneficiarii direcţi şi indirecţi: elevii şi profesorii şcolii.

Prin derularea acestui proiect s-a dorit să se formeze şi să se dezvolte capacitatea de

manifestare la tineri a unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi aflate în

continuă schimbare.

Bibliografie:

1. Neculau, A., Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

2. Coman, Cristina, Comunicare de criză. Tehnici şi strategii. Iaşi, Editura Polirom, 2009;

3. Nicolescu, Ioana şi Răducanu, Mara, (2013). Părinţii agresivi şi lipsa sportului, principalele

cauze ale fenomenului de violenţă în şcoli, Adevărul. Disponibil la

http://adevarul.ro/educatie/scoala/analiza-violenta-scoli-crescut;

4. M., A, (2013). Explozie alarmantă a violenţei în şcoli!, Cronica Română. Disponibil la:

http://www.cronicaromana.ro/2013/03/11/explozie-alarmanta-a-violentei-in-scoli/.

RAPORT DE CERCETARE

VIOLENŢA ÎN ŞCOLI – MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

Profesor consilier şcolar Mircea-Florian Ruicu, C.J.R.A.E. – C.S.A.P. C.T.A.M. „Constantin

Brâncuşi”, Craiova, judeţul Dolj

În perioada 16 – 27 Ianuarie 2012, la nivelul C.T.A.M. „Constantin Brâncuşi” s-a realizat

o cercetare privind fenomenul de violenţă în şcoli. S-a alcătuit un chestionar de opinie specific, cu

http://adevarul.ro/educatie/scoala/analiza-violenta-scoli-crescut

http://www.cronicaromana.ro/2013/03/11/explozie-alarmanta-a-violentei-in-scoli/


ISSN: 2360 – 0527 180

12 întrebări, care a fost aplicat pe un eşantion preferenţial de 125 de elevi provenind de la clasele

a IX-a – a XIII-a ruta progresivă de la nivelul colegiului respectiv. Respondenţii au fost în număr

de 75 – fete şi 49 – băieţi.

Iată care au fost rezultatele în urma aplicării şi prelucrării datelor chestionarului:

La întrebarea dacă violenţa în şcoli reprezintă un fenomen real, elevii au răspuns:

a) da: 90,4% dintre respondenţi;

b) nu: 2,4%;

c) non-răspunsuri: 7,2%.

La întrebarea privind formele pe care le îmbracă violenţa în şcoli, răspunsurile au fost:

a) violenţă fizică: 20%

b) violenţă verbală: 28,8%

c) violenţă gestuală: 6,4%;

d) toate formele de violenţă menţionate mai sus: 33,6%;

e) non-răspunsuri: 11,2%.

La întrebarea privind amploarea fenomenului, s-a răspuns:

a) 82,4% fenomenul ia amploare în fiecare zi;

b) 4,8% fenomenul nu se amplifică pe zi ce trece;

c) Non-răspunsuri: 12,8%.

La întrebarea privind cauzele apariţiei violenţei în şcoli elevii au răspuns:

a) dorinţa de a-şi manifesta teribilismul: 75,2%;

b) educaţia deficitară: 13,6%;

c) influenţa anturajului: 5,6%;

d) influenţa mass-media: 9,6%;

e) alte cauze: 6,4%.

Ca măsuri locale de prevenire a violenţei în şcoli, au fost propuse:

a) o mai bună colaborare a şcolii cu familia: 24,8%;

b) discuţiile cu profesorii psihopedagogi, psihologi, consilieri şcolari: 57,6%;

c) un mai bun dialog cu profesorul diriginte de la clasă: 14,4%;

d) alte măsuri: 3,2%.

Ca metode de motivare a elevilor ca să nu mai comită acte de violenţă în şcoli au fost

propuse:

a) concursuri, scenete pe teme tip „Spuneţi NU violenţei în şcoli!”/ proiecte educative: 32%;

b) consiliere psihopedagogică: 48,8%;

c) excursii tematice: 15.2%;


ISSN: 2360 – 0527 181

d) alte metode: 4,8%.

Ca metode generale de prevenire a fenomenului de violenţă în şcoli, au fost

recomandate:

a) discuţiile individuale profesor - elev: 18%;

b) dezbateri la nivelul şcolii cu profesorii şi elevii: 34,4%;

c) scăderea notei la purtare a elevilor implicaţi în acte de violenţă: 45,6%;

d) alte metode: 2%.

În privinţa gradului de implicare a profesorilor în prevenirea şi combaterea violenţei

în şcoli, opiniile au fost următoarele:

a) profesorii se implică suficient: 32,8%;

b) profesorii nu se implică suficient: 31,2%;

c) profesorii nu se implică deloc: 7,2%;

d) non-răspunsuri: 28,8%.

În ceea ce priveşte introducerea mai multor agenţi de pază şi protecţie în instituţiile

de învăţământ ca măsură suficientă pentru prevenirea şi combaterea violenţei din şcoli,

răspunsurile au fost:

a) de acord: 68%;

b) în dezacord: 21,6%;

c) non-răspunsuri: 11,2%;

La întrebarea liberă privind cine ar trebui să se implice mai mult în acţiunile de

prevenire a actelor de violenţă în şcoli, elevii au răspuns următoarele:

a) poliţia: 14,4%;

b) profesorii diriginţi: 15,2%;

c) profesorii în general: 30,4%;

d) părinţii: 15,2%;

e) conducerea şcolii: 7,2%;

f) agenţii de pază şi protecţie: 4%;

g) profesorii consilieri, profesorii psihopedagogi: 7,2%;

h) mass-media, altcineva: 0,8%.

Concluzii:

Fenomenul violenţei în şcoli, după părerea majorităţii, este un fenomen cât se poate de real şi

care tinde să se amplifice pe parcurs, în loc să se diminueze;


ISSN: 2360 – 0527 182

Nu putem vorbi numai de violenţă fizică, cum am fi tentaţi să considerăm, ci de un ansamblu de

forme ale violenţei: fizică (lovire, bătăi, încăierări), verbală (ameninţări, injurii, limbaj răstit),

gestuală (gesturi ameninţătoare, atitudine ofensivă şi intimidantă);

Apariţia violenţei în şcoli apare în urma unor conflicte, de regulă între elevi, în care se încearcă

etalarea „puterii”, manifestarea teribilismului şi a dorinţei de a intimida, de a epata în raport cu

ceilalţi;

Ca măsuri de prevenire la nivelul şcolii, elevii recomandă o relaţie de colaborare mai bună a lor

cu profesorii consilieri, urmaţi de profesorii diriginţi şi apoi de părinţi (familie);

Motivaţia elevilor pentru a întreprinde acţiuni dezirabile pe plan şcolar şi social poate fi

stimulată prin activităţi de consiliere psihopedagogică şi organizarea la nivel de şcoli a unor

activităţi educative de tip scenete de teatru, concursuri tematice sub devize de tipul Să spunem

NU violenţei în şcoli!, excursii tematice etc.;

Ca metode generale de prevenire a fenomenului violenţei în şcoli, elevii recomandă în primul

rând sancţionarea elevilor vinovaţi, apoi organizarea de dezbateri cu profesorii pe tema violenţei

urmată de discuţiile individuale elev-profesor pe tema în cauză;

Procentul de elevi care consideră că profesorii se implică suficient în prevenirea şi combaterea

fenomenului este la egalitate cu procentul celor care cred că profesorii nu se implică suficient;

Elevii sunt de acord în majoritatea lor cu introducerea în şcoli a unor agenţi de pază şi protecţie

suplimentari, ca măsură suficientă pentru evitarea săvârşirii actelor de violenţă în şcoli;

În acţiunile de prevenţie a actelor de violenţă în şcoli, după opinia elevilor, ar trebui să se implice

în primul rând cadrele didactice în general, apoi poliţia, părinţii (în procent egal) şi mai puţin

consilierii şi conducerea şcolii (în procent egal).

Bibliografie:

1. Rotariu, Traian; Iluţ, Petru, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie – teorie şi practică,


2. Cusson, Maurice, Prevenirea delincvenţei, Editura Gramar, Bucureşti, 2006;

3. Sartori, Giovanni, Homo Videns (Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea), Editura

Humanitas, Bucureşti, 2006.


ISSN: 2360 – 0527 183

PROIECT EDUCAŢIONAL

SPUNEM ÎMPREUNĂ „STOP VIOLENŢEI!”

Profesor Ion Elena, director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, judeţul

Gorj

Profesor psiholog Claudia Crăciunescu, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă


Motto: ,,Violenţa este arma celor slabi.”

Cazurile de violenţă în şcolile din România şi în mediul familial sunt într-o creştere

alarmantă. Complexitatea fenomenului ne determină să vorbim nu numai despre violenţa în şcoli, ci

şi despre violenţă în familie şi societate, dat fiind faptul că între acestea există o legătură de

determinare. Pe de o parte, de cele mai multe ori, copilul ia primul contact cu violenţa în sânul

familiei sale, extinzând apoi comportamentele violente asupra altor persoane din mediul extra-

familial (grup de prieteni, şcoală etc.), pe de altă parte comportamentele violente învăţate în mediul

extra-familial (de multe ori pe fondul neglijării copilului) se răsfrâng asupra membrilor familiei.

SCOPUL PROIECTULUI

Proiectul îşi propune o îmbunătăţire a capacităţii şcolii de a se mobiliza şi de a mobiliza şi

părinţii şi comunitatea locală pentru implicarea mai activă în rezolvarea actelor de violenţă în şcoală

şi acasă, precum şi diminuarea sau eliminarea cauzelor care le declanşează.

GRUPUL ŢINTĂ

Elevii claselor I-VIII de la Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu

Profesorii

Părinţii

DURATA PROIECTULUI: Anul şcolar 2012-2013

OBIECTIVE GENERALE:

1. Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală

2. Formarea unui comportament asertiv în situaţii care pot escalada în violenţă

3. Sensibilizarea elevilor privind consecinţele actelor de violenţă

4. Îmbunătăţirea gradului de implicare voluntară a elevilor în activităţii de prevenire a violenţei


ISSN: 2360 – 0527 184

Iniţiatori şi coordonatori ai proiectului:

Prof. Ion Elena, director CJRAE Gorj;

Prof. Claudia Crăciunescu, psiholog, CJRAE Gorj.

RESURSE:

a. materiale: retroproiector, ecran, tabla flipchart, calculator, INTERNET, aparat foto, CD, hârtie

de scris, markere etc.

b. informaţionale şi experienţiale: materiale suport, „Violenţa şcolară”.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR

Noiembrie 2012

A FI SAU A NU FI VIOLENT

informarea elevilor cu privire la violenţa în mediul şcolar şi realizarea de către ei a portretului

elevului violent-nonviolent.

Februarie 2013

DEFICIENŢE DE COMUNICARE - SURSĂ A VIOLENŢEI ŞCOLARE

activitate de informare a profesorilor diriginţi cu privire la fenomenul violenţei


ISSN: 2360 – 0527 185

Mai 2013

EDUCAREA FĂRĂ VIOLENŢĂ

Oferirea de informaţii cu privire la fenomenul violenţei şi a metodelor alternative de educare a

copiilor fără violenţă;

Distribuirea de pliante „Abandonează violenţa! Adoptă toleranţa!”

Februarie 2013

Campania ,,Spunem împreuna Stop VIOLENŢA!”

Concurs de măşti desenate „Masca violenţei!”

Mesajul meu publicitar „Violenţa este arma celor slabi!”


ISSN: 2360 – 0527 186

Expoziţie în cadrul şcolii, cu produsele elevilor (măşti, pliante şi fluturaşi).

Responsabili:


Prof. Claudia Crăciunescu, psiholog, CJRAE Gorj;

Prof. Popescu Cornelia – consilier educativ, Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu;

Prof. Vîlceanu Valeria – director, Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu.

Cadre didactice şi elevii claselor I-VIII de la Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu.

REZULTATE AŞTEPTATE:

1. Iniţierea elevilor în elaborarea şi derularea de activităţi de informare, sensibilizare şi prevenire a

violenţei

2. Identificarea şi eliminarea unor posibile cauze ale violenţei

3. Participarea unui număr mare de elevi la activităţile cu caracter non-violent

ECHIPA DE PROIECT:


Prof. Claudia Crăciunescu, psiholog, CJRAE Gorj;

Prof. Popescu Cornelia - consilier educativ, Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu;

Prof. Vîlceanu Valeria – director, Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, Târgu-Jiu.

PARTENERI:

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj;

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj;

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

MONITORIZARE ŞI EVALUARE:

- produse ale activităţii elevilor

- chestionare

- albumul activităţilor

MODALITĂŢI DE PUBLICITATE:

- afişe

- articole de revistă

- pliante


ISSN: 2360 – 0527 187

DISEMINAREA PROIECTULUI

Proiectul a fost aplicat la nivelul şcolii la clasele I-VIII şi va fi popularizat în cadrul

activităţii metodice cu cadrele didactice şi la şedinţa cu părinţii, cât şi la nivelul C.J.R.A.E. Gorj

prin seminarul cu tema „Ziua dialogului interactiv în CJRAE Gorj”.

IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MEDIERE A CONFLICTELOR ÎN

ŞCOALĂ PRIN INTERMEDIUL ELEVILOR MEDIATORI

Profesor Lucian Săndoi, director al Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova, judeţul Dolj

Motto:

„Adevărata descoperire nu înseamnă să găseşti tărâmuri noi, ci să vezi lumea cu alţi ochi.”

(Marcel Proust)

Într-o colectivitate umană trebuie să acceptăm conflictele ca fiind absolut normale, iar

rezolvarea lor trebuie să fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu

personalităţi diferite, cu motivaţii diferite şi cu un potenţial de muncă şi creaţie care variază în

limite foarte largi.

Şcolii îi revine sarcina de a forma viitorul adult, pregătindu-l pentru a preîntâmpina

conflictele cu care se confruntă şi a le evita atunci când e cazul, sau cel puţin a le rezolva în cel mai

bun mod, astfel încât atât el, cât şi cei implicaţi să nu fie stopaţi în acest proces de schimbare şi de

evoluţie şi, deci, de dezvoltare personală.

În calitate de director al Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”, din dorinţa de a coordona o

şcoală deschisă, care să valorifice potenţialul fiecărui elev, experienţa lui de viaţă, determinând o

schimbare de atitudine şi mentalitate, mi-am propus implementarea unui sistem de mediere a

conflictelor în rândul elevilor, care să fie cât mai eficient şi, totodată, realist.

Ideea implementării acestui program de mediere în şcoală a pornit de la constatarea că tinerii

se confruntă cu numeroase conflicte, pe care de cele mai multe ori încearcă să le nege, reprime,

camufleze sau soluţioneze de tipul câştigător-învins sau învins-învins, această realitate atrăgând

după sine o serie de efecte negative, printre care: scăderea implicării în activitate, diminuarea

sentimentului de încredere în sine, polarizarea poziţiilor şi formarea de coaliţii, dileme morale,

dificultăţi în luarea deciziilor.

Desigur că, fiind pus în situaţia de a căuta şi de a găsi modalităţi noi de gestionare a

conflictelor apărute între elevi, având şi pârghiile necesare, precum şi pornind de la cunoştinţele


ISSN: 2360 – 0527 188

mele privind existenţa acestui concept nou în România, însă utilizat cu foarte mult succes în SUA

şi multe alte state europene, privind medierea în comunităţile şcolare, am decis implementarea lui în

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”. De altfel, prezentul proiect preia şi dezvoltă cel puţin două dintre

ţintele strategice ale Proiectului de Dezvoltare Instituţională al şcolii, şi anume: reconsiderarea

managementului şcolar în vederea promovării unei imagini favorabile în comunitate, valorificarea

potenţialului şi experienţei de viaţă ale fiecărui elev, prin activităţi curriculare şi extracurriculare,

precum şi cultivarea la elevi a unei gândiri reflexive şi autonome, trăsături ale unei personalităţi

democratice şi responsabile.

Obiectivul general:

Implementarea unui program cât mai eficient de intervenţie pentru prevenirea şi limitarea

fenomenului violenţei în şcoală.


asigurarea promovării relaţiilor de colaborare dintre elevi, profesori şi părinţi, în spiritul

toleranţei;

rezolvarea unor situaţii conflictuale între membrii comunităţii şcolare, situaţii care, dacă ar fi

ignorate, s-ar transforma în situaţii grave, cum ar fi abandonul şcolar, violenţa cu consecinţe de

ordin penal;

ajutarea elevilor în a obţine o imagine mai clară despre ei înşişi şi despre relaţiile interumane;

abordarea conflictelor într-un mod constructiv, contribuind la sănătatea mentală individuală a

elevilor şi având efecte pozitive asupra societăţii în întregul ei;

dezvoltarea de către elevi a unor aptitudini folositoare toată viaţa, prin învăţarea tehnicilor de

rezolvare a conflictelor cât mai devreme;

formarea mediatorilor din rândul elevilor, care să încerce «rezolvarea» conflictului, constatând

ca rezolvarea lui «de sus» nu este întotdeauna bine primită de către elevi.

sprijinirea tuturor copiilor din comunitate, încurajând implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi

în viaţa şcolii şi facilitând colaborarea dintre familie - comunitate - şcoală.

Rezultate anticipate:

- formarea şi dezvoltarea unor trăsături de personalitate esenţiale în rândul elevilor, precum:

echilibru emoţional, empatie şi toleranţă, deschidere spre alţi oameni şi respect, aptitudini de

leadership în rândul elevilor;

- formarea şi dezvoltarea unor competenţe cognitive (organizare, planificare) şi a unor atitudini

active (concentrare, comunicare, proiectare în viitor);

- o mai bună cunoaştere de sine, precum şi conştientizarea elevilor cu privire la diferenţele fireşti

dintre oameni şi la faptul că fiecare persoană este unică;


ISSN: 2360 – 0527 189

- scăderea numărului de incidente şi situaţii conflictuale majore, datorită intervenţiei precoce a

mediatorilor în rândul elevilor;

- îmbunătăţirea imaginii şcolii în cadrul comunităţii locale;

- îmbunătăţirea colaborării dintre familie - comunitate-şcoală.

Descrierea activităţilor:

1. Pregătirea introducerii sistemului de mediere prin:

- prezentarea în cadrul şedinţelor Consiliului profesoral, şedinţelor Consiliului elevilor şi

şedinţelor cu părinţii a necesităţii implementării, obiectivelor şi rezultatelor anticipate;

- realizarea unor materiale informative la nivelul şcolii referitoare la program;

2. Asigurarea funcţionării sistemului prin:

- identificarea, pe bază de selecţie, a cadrelor didactice care să fie formate ulterior pentru

negocierea, alături de alţi elevi, a conflictelor din şcoală;

- identificarea, pe bază de selecţie, a unui grup de mediatori la nivelul şcolii;

- formarea elevilor mediatori de către profesorul formator;

- modificarea R.O.I. la nivelul şcolii pentru includerea acestui program;

- identificarea şi amenajarea unui spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor programului;

- elaborarea unui plan de acţiune, precum şi a instrumentelor de lucru utilizate (model de contract

comportamental, fişe pentru studiile de caz, fişe de monitorizare, modele de rapoarte de

activitate, evaluare proces de mediere etc.);

- semnarea de către elevii formaţi, a unor contracte de asumare a responsabilităţilor, a codului

deontologic, luarea la cunoştinţă cu privire la consecinţele nerespectării responsabilităţilor;

3. Implementarea sistemului prin:

- derularea acţiunilor de gestionare a conflictelor de către membrii grupului de mediatori în

situaţiile conflictuale apărute între elevi;

- monitorizarea îndeaproape de către profesorul supervizor a activităţilor de mediere realizate de

grupul de mediatori implicaţi.

4. Promovarea sistemului în şcoala şi comunitate şi informarea elevilor prin:

- distribuirea unor materiale promoţionale în rândul elevilor, părinţilor, cadrelor didactice;

- prezentarea avantajelor implementării sistemului de mediere în cadrul unor lectorate tematice cu

elevii, părinţii, cadre didactice şi alţi membri ai comunităţii locale;

5. Monitorizarea îndeaproape de către profesorul supervizor a activităţilor de mediere realizate de

către grupul de mediatori implicaţi.

6. Promovarea sistemului în şcoala şi comunitate, informarea elevilor prin:

- evidenţierea pozitivă a persoanelor implicate, în cadrul colectivului şcolii


ISSN: 2360 – 0527 190

- mediatizarea în presa locală a derulării acestui program, cu accent pe rezultatele pozitive

obţinute (bazate pe statistici şi exemple concrete)

7. Evaluarea eficienţei sistemului prin realizarea unor studii/ cercetări privind evoluţia numărului de

cazuri de violenţă înregistrate la nivelul şcolii, în colaborare cu consilierul psihopedagogic;

8. Diseminarea rezultatelor pozitive ale activităţilor de mediere a conflictelor, cum ar fi: reducerea

numărului de absenţe, note scăzute la purtare, a numărului situaţiilor conflictuale etc.

Notă: Din dorinţa asigurării egalităţii de şanse, precum şi datorită fluxului permanent de elevi,

activităţile prevăzute mai sus trebuie implementate pe parcursul fiecărui nou an şcolar.

Într-o primă etapă, sistemul de mediere a conflictelor este implementat în rândul elevilor de

liceu, deoarece considerăm că, datorită particularităţilor de vârstă, aceştia sunt mai pregătiţi pentru a

face faţă cerinţelor impuse de prezentul sistem, urmând ca, în urma experienţei acumulate, să

extindem aplicarea sistemului, şi în cadrul ciclului gimnazial.

În timpul desfăşurării proiectului, există posibilitatea ca, beneficiind de experienţa

acumulată, unele din activităţile prevăzute în prezentul proiect să fie îmbunătăţite sau transformate,

în vederea optimizării sistemului de mediere a conflictelor şcolare.

Modalităţi de evaluare:

Indicatori numerici:

- raportul dintre numărul de conflicte înregistrate şi numărul de conflicte soluţionate;

- numărul elevilor implicaţi în programul de mediere;

- numărul de elevi formaţi ca mediatori;

- numărul de profesori implicaţi;

- numărul părinţilor participanţi la activităţi specifice programului de mediere;

- numărul documentelor de informare realizate.

Indicatori calitativi:

- reducerea numărului conflictelor existente în rândul elevilor, precum şi a gravităţii acestora;

- calitatea documentelor întocmite;

- concluzii care se desprind în urma aplicării de chestionare şi a utilizării altor instrumente de

constatare a impactului activităţilor desfăşurate;

- îndeplinirea criteriilor prevăzute de fişa de monitorizare anuală;

- feedback-ul primit de la elevi, părinţi, colegi, instituţii colaboratoare, comunitate etc.

Bibliografie:

1. Gherman, C., Medierea conflictelor în scoală, Editura Vladimed - Rovimed, 2010;

2. Bazu, P., Negocierea conflictelor într-o instituţie de învăţământ, Editura Vladimed - Rovimed,

2010;


ISSN: 2360 – 0527 191

3. Chirvasiu, F. Medierea conflictelor în şcoală, 2010, Editura Biblioteca Digitală -

http://lectura.bibliotecadigitala.ro/?p=464, 2010.

ACŢIUNI DE MANAGEMENT DIDACTIC PENTRU DIMINUAREA

VIOLENŢEI

Profesor învăţământ primar Adina Bărăgan, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi", Craiova,

judeţul Dolj

Profesor învăţământ primar Alina Ghiţă, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi", Craiova, judeţul

Dolj

Un rol, poate la fel de important ca şi al familiei, în prevenirea atitudinilor violente la copii

şi tineri, îl are şcoala. O cunoaştere temeinică a particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor,

a sintalităţii colectivelor din care aceştia fac parte, facilitează adaptarea lor la rigorile procesului

instructiv-educativ, la dezvoltarea unei personalităţi armonioase şi integrarea în grupul şcolar de

apartenenţă.

În învăţământul primar, se vorbeşte mai puţin despre existenţa unor abateri grave de la

disciplina şcolară sau manifestări de violenţă îngrijorătoare. Aceasta nu înseamnă că, în fiecare

colectiv, într-un moment sau altul, nu se ivesc incidente, ce necesită analiză şi soluţionare de către

cadrul didactic, manager al clasei respective.

Situaţiile conflictuale sunt create, de obicei, ca urmare a următorilor factori:

- familii monoparentale (copilul profită de absenţa unităţii de vederi în educaţia sa între partenerii

separaţi, ce încearcă să-l influenţeze în defavoarea celuilalt, derutându-l);

- familii în cadrul cărora comunicarea între generaţii este sporadică sau aproape inexistentă;

- familii unde se manifestă violenţă verbală sau fizică între parteneri sau în relaţia cu copilul,

lezându-i personalitatea ori complexându-l (se acumulează astfel o serie de nemulţumiri,

frustrări, furii, ce se descarcă asupra colegilor, în mod nejustificat);

- comportamentul stresant al adulţilor (părinţi, bunici, cadre didactice);

- expunerea la cruzimea din mass-media;

- neputinţa de a-şi exprima şi de a primi afecţiune;

- exemplele de comportare delincventă în şcoală sau în comunitate;

- ereditatea;

http://lectura.bibliotecadigitala.ro/?p=464


ISSN: 2360 – 0527 192

- comportamentele deviante (ADHD - impulsivitate, asociată adesea cu hiperactivitate şi deficit de

atenţie; sunt şi copii cu evidente tulburări de comportament, neluaţi în evidenţa unor specialişti,

din refuzul părinţilor de a-i consulta).

Rămâne în sarcina managerului grupului şcolar să găsească modalităţi de neutralizare a

acestor factori, prin acordarea unei atenţii speciale acestor copii, prin punerea în valoare a ceea ce

au bun şi frumos în ei, mediind astfel relaţia lor cu colectivul clasei.

Este important locul din clasă în care cadrul didactic aşază copiii cu probleme

comportamentale. Ne referim în mod special la aceia cu tendinţe de agresivitate verbală sau fizică.

E necesar să se afle aproape de catedră şi să aibă colegi de bancă liniştiţi, serioşi,conştiincioşi. Chiar

dacă la începutul şederii în bancă cu un astfel de coleg încearcă să-i distragă atenţia, s-a constatat

că, în cele din urmă, abandonează ideea conversaţiei nepotrivite în timpul orei.

Pentru a preveni remarcarea în sens negativ a celor cu tulburări de hiperactivitate şi/ sau

(deficit) de atenţie, experienţa la catedră, a demonstrat că este eficient să:

- alternăm activităţile, de interes ridicat şi scăzut, utilizând strategii variate, pentru a acoperi toate

stilurile de învăţare;

- includem în lecţii prezentări vizuale, auditive şi dinamice, precum şi momente de lucru în echipă,

cu sarcini individuale şi comune;

- folosim perioade de predare scurte, urmate de evaluări formative;

- variem ritmul de predare, de la o lecţie la alta, pe parcursul aceleiaşi zile;

- acordăm momentului de captare a atenţiei locul şi rolul care i se cuvin;

- folosim fond muzical la orele de educaţie plastică şi educaţie tehnologică, când au voie să stea în

bancă, după afinităţi, chiar să se deplaseze prin clasă, cu condiţia să nu deranjeze colegii; tot

aici, au libertatea de a vorbi, în şoaptă, cu cei din preajmă, ca la lucrul pe grupe sau activităţile în

perechi;

- stabilim reguli şi pedepse pentru cei care le încalcă, într-un Cod al non-violenţei; astfel, nu se

supără nimeni, niciodată sau se supără doar pe atitudinea sa nepotrivită;

- găsim, cel puţin o dată pe săptămână, vreme să sondăm interiorul sinelui, pentru autocunoaştere

şi cunoaştere, în ideea realizării unităţii colectivului;

- să apelăm la o glumă, un zâmbet, o atingere uşoară, pe umăr, la trecerea prin clasă, pentru elevii

ce devin neatenţi, să nu se simtă stingheriţi;

- organizăm periodic, întâlniri cu părinţii, în care copiii îşi exprimă îndoielile/ nemulţumirile faţă

de atitudini ale adulţilor nu mai ştiu ce-nseamnă să fii copil şi ce-şi doresc aceştia;

- le oferim posibilitatea să spună ce nu le place, când sunt fericiţi sau nefericiţi, ce vor să

schimbăm în activitatea noastră, în atitudinea noastră, în relaţia cu ei.

Înfiinţarea în cadrul Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova, de un număr apreciabil de


ISSN: 2360 – 0527 193

ani, a unei Comisii de strategie a reducerii violenţei în şcoli, s-a înscris în seria preocupărilor

menite să prevină victimizarea copiilor şi să reducă violenţa în mediul educaţional, la nivelul

fiecărei clase. Potrivit unui plan managerial atent elaborat, se organizează şi se desfăşoară o suită de

acţiuni, a căror finalitate vizează tocmai acele schimbări de atitudini şi comportamente, necesare.

Acest lucru se realizează prin renunţarea, în cadrul oricărui tip de relaţii în care elevii sunt implicaţi,

la tendinţa obişnuită de concentrare asupra a ceea ce lipseşte, este nepotrivit ori negativ, în favoarea

aprecierii a ceea ce este pozitiv, demn de remarcat, de cultivat sau valorificat.

Activităţile educative din programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” şi-au demonstrat

din plin eficienţa, chiar şi la acei copii din colectivele pe care le conducem, care dovediseră în

diverse situaţii că nu pot avea relaţii optime cu colegii de clasă.

Facem referire la una dintre cele mai importante acţiuni, organizate în colaborarea celor

două clase, sub genericul „La locul de muncă al părinţilor noştri”. Programul a constat în vizite la

Inspectoratul de Urgenţă Dolj, la S.C. PAN GROUP şi la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Cu

acest prilej, au fost realizate următoarele obiective:

- cunoaşterea locului şi a condiţiilor de muncă ale unora dintre părinţi;

- aprecierea muncii părinţilor şi a responsabilităţilor acestora;

- exprimarea impresiilor şi a opiniilor dobândite în timpul activităţii.

S-au studiat în acest fel comportamentul elevilor, gradul de interes şi participare la

activitate; s-a identificat nivelul achiziţiilor dobândite.

În cadrul aceluiaşi program, au fost implementate o serie de Jocuri de cunoaştere şi

autocunoaştere (Ecuson, Cartea de vizită, Acesta e colegul x!, Călătoria, Colorează-mi lumea!,

Lucrul care mă defineşte, Enunţuri incomplete, La cumpărături, Cutia cu surprize, Călătoria etc.),

care au vizat:

- integrarea în grupul de apartenenţă (grup format din elevi de la două clase paralele);

- acceptarea şi recunoaşterea calităţilor şi defectelor proprii şi a celor din jur;

- cultivarea încrederii în sine, stimularea comunicării interpersonale şi a capacităţii de relaţionare;

- cultivarea spiritului de fair-play;

- o mai bună cunoaştere a grupului de apartenenţă şi a propriei personalităţi;

- socializare;

- dezvoltarea capacităţii de exprimare a opiniilor;

- realizarea unui climat afectiv propice dialogului despre sine şi despre membrii grupului de

apartenenţă;

- deschidere spre activitatea de consiliere.

S-ar putea concluziona că un management eficient pentru diminuarea manifestărilor violente

ale elevilor noştri, în şcoală şi comunitate, debutează cu însăşi activitatea de cunoaştere şi


ISSN: 2360 – 0527 194

autocunoaştere a acestora. Ea este întregită de şedinţe de consiliere a părinţilor, prin lectorate, cu

teme de interes comun, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, de Codul non - violenţei al clasei, de

activităţile educative curriculare şi extracurriculare (derulate la propunerile elevilor). Sunt

favorizate, în acest fel, cunoaşterea elevilor, a grupului căruia îi aparţin şi promovarea exemplelor

de bună practică între clasele de acelaşi nivel.

Bibliografie:

1. Albu, Emilia, Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi,

Prevenire şi terapie, Editura Aramis, 2002;

2. Neamţu, G., Tratat de asistenţă socială, Ed. Polirom, 2003;

3. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară, Ed. Polirom, 2003;

4. Iucu, Romiţă, B., Managementul clasei de elevi - aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză

educaţională, Editura Polirom, 2006;

5. Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogică, Editura Polirom, 2008.

PRIN PROIECTE REUȘIM SĂ ÎNLĂTURĂM VIOLENȚA DIN ȘCOLI

Profesor Camelia Buzatu, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”, Craiova, judeţul Dolj

Școala Gimnazială ”Gheorghe Țițeica” a câștigat o serie de proiecte europene toate grevate

pe problematica societății actuale: Young Migrants-at home abroad, Comenius multilateral cu o

finanțare de 24000 euro, tratează problema migrației europene în ultimii 50 ani. Țările participante:

Germania-coordonatoare, Lituania, România, Turcia, Portugalia și Polonia au colaborat pentru a

realiza acest studiu care se va finaliza cu o expoziție de postere pe migrație, expoziție realizată de

echipa noastră.

În cadrul proiectului bilateral Comenius - All the world,s a stage, proiect cu finanţare de

15000 euro, școala noastră și o școală din Bulgaria, Varna, conlucrează pentru depistarea

obiceiurilor și tradițiilor celor două țări vecine. Pentru stabilirea asemănărilor și deosebirilor dintre

cele două tipuri de învățământ și nu în cele din urmă pentru găsirea unor metode care să facă

procesul educativ mai atractiv pentru elevii din cele două unități școlare.

Asociația ”Gheorghe Țițeica”, asociația atașată unității școlare, a câștigat un proiect

Grundtvig Second Chance, finanțare 15000 euro. Țări ca și Spania-coordonatoarea proiectului,

Estonia, Polonia, România, Italia lucrează împreună pentru a ajuta persoanele din penitenciare de a


ISSN: 2360 – 0527 195

înțelege importanța educației în integrarea lor ulterioară în societate. Aceste persoane apreciază

ajutorul dat de cadrele noastre didactice pentru realizarea unor acțiuni educative comune.

Let's remove the most devastating threat, psychological violence, out of our society-

proiect Comenius regio este un proiect cu partener străin Turcia și alți trei parteneri din România:

Casa Corpului Didactic Dolj, Școala Leu, Universitatea din Craiova și o asociație nonprofit.

Acest proiect își propune activități care să înlăture violența din școli, care să facă să

înțeleagă elevii noștri că violența este nocivă, că este o problemă a societății actuale, o problemă a

tinerilor de azi.

În cadrul acestui proiect a fost realizată deja o vizită de lucru a partenerilor turci, aceasta a

avut loc la începutul lunii decembrie 2013 și a avut ca scop stabilirea liniilor directoare ale

proiectului, atribuirea sarcinilor și implicarea ce revine fiecărei instituții participante. Astfel fiecare

instituție și-a preluat obligațiile și de atunci până în prezent au fost deja elaborate o serie de acțiuni.

Unitatea noastră școlară a participat la o parte din ele: a realizat după multe ore de muncă un

filmuleț sugestiv după o pantomimă anti-violență. Elevii actori au pus suflet în realizare acestei

activități, au colaborat cu noi la alegerea costumelor, a locului unde s-a realizat filmarea, au ales

muzica și au muncit ore multe, cu răbdare până a luat ființă filmul ai cărui protagoniști sunt.

Parteneri au elaborat împreună și o serie de chestionare și interviuri care au fost deja aplicate

unui număr generos de elevi-în jur de 800. Rezultatele vor fi interpretate de echipa de psihologi de

la Universitatea de Psihologie din Craiova și vor fi discutate la următoarea întâlnire de proiect din

luna mai 2014 Turcia.

Prin aceste activități se speră că vom reuși să obținem niște concluzii referitoare la

fenomenul violenței în școli, că vom reuși ca pe baza acestor concluzii să stabilim niște linii

directoare, niște măsuri care să ajute învățământul craiovean să înlăture cu succes violența din

rândul elevilor.

După cum se observă din scurta mea descriere aceste proiecte europene câștigate de unitatea

noastră școlară au o mare importanță deoarece au ca și teme idei din problematica societății actuale,

ele încearcă pe cât posibil să ajute societatea, învățământul craiovean, să rezolve anumite necesități

și speră că prin ceea ce promovează vor rămâne un exemplu de urmat și pentru alte unități școlare

care vor vrea să se implice și în acest mod. Elevi implicați în aceste activități extracurriculare devin

mai responsabili, au timp mai mult la dispoziție să reflecteze asupra problemelor ce trebuie evitate

și reușesc să împărtășească și celorlalți colegi beneficiile acestei participări.

Bibliografie:

1. www.gheorghetitieca.ro;

2. www.ancpdefp.ro

http://www.gheorghetitieca.ro/

http://www.ancpdefp.ro/


ISSN: 2360 – 0527 196

FORMELE VIOLENŢEI DIN MEDIUL ŞCOLAR

Profesor Roxana Hertzog, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS, 2002) propune următoarea definiţie a

violenţei: „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra propriei

persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunităţi care antrenează sau riscă puternic

să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privaţiuni”.

Dicţionarul ENCARTA (1999) defineşte violenţa drept: „1) folosirea forţei fizice pentru a produce

răniri cuiva sau a distruge ceva; 2) folosirea ilegală a forţei nejustificate sau efectul creat prin ameninţare”.

D. Olweus (1999) propune altă definiţie, după care violenţa sau comportamentul violent

este: „comportamentul agresiv în care un actor sau infractor foloseşte corpul sau un obiect

(incluzând o armă) pentru a lovi (relativ serios) sau a produce disconfort unui individ”.

Forme de violenţă în mediul şcolar

La nivel internaţional, lucrările de specialitate sintetizează câteva tendinţe asupra formelor

de manifestare a violenţei în şcoala contemporană, dintre care amintim:

trecerea de la violenţa fizică, directă, vizibilă, legitimată şi încurajată, uneori, la forme mai subtile,

mascate sub forma unei violenţe de tip simbolic, situată la nivelul valorilor promovate, la nivelul

tipurilor de relaţii din spaţiul scolii şi a impunerii unor anumite modele dezirabile de

comportamente;

proliferarea în şcoală a violenţelor care au ca fundament diferenţele etnice, religioase, de statut

social sau de gen;

multiplicarea formelor de violenţă asupra profesorilor;

creşterea numărului fenomenelor de violenţă gravă în şcoală, care intră sub incidenţa legii

(crime, violuri, utilizarea armelor de foc) ca urmare a escaladării violenţei societale;

difuzia fenomenelor de violenţă din afara şcolii sau din imediata apropiere a acesteia, la spaţiul

şcolar propriu-zis.

Conform Strategiei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu privire la

reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, principalele forme de

violenţă caracteristice mediului şcolar din România, sunt:

violenţa elev-elev:

- violenţa verbală (certuri, conflicte, injurii, ţipete), în general considerată ca o situaţie tolerabilă şi

obişnuită în orice şcoală, în contextul social actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei etc.);

- violenţa fizică între elevi care conduce la existenţa unui climat de insecuritate în şcoli şi solicită

măsuri specifice în plan administrativ şi educaţional.


ISSN: 2360 – 0527 197

violenţa elevilor faţă de profesori:

- cele mai frecvente manifestări de violenţă a elevilor faţă de profesori sunt: lipsa de implicare şi

de participare a elevilor la activităţile şcolare (absenteismul şcolar, fuga de la ore, indisciplina în

clasă sau în recreaţii, ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactice) şi violenţa verbală şi

non-verbală, ca ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic (refuzul îndeplinirii

sarcinilor şcolare, atitudinile ironice sau sarcastice, zgomote în timpul activităţii didactice). În

comparaţie cu acestea, deşi mai puţin prezente, se manifestă comportamentele agresive grave

(verbale sau fizice) ale elevilor faţă de profesori.

violenţa profesorilor faţă de elevi:

- acest fenomen, deşi este mai puţin recunoscut în spaţiul şcolii deoarece contravine flagrant cu

statutul şi responsabilităţile unui cadru didactic, se poate manifesta prin forme precum: agresiunea

verbală faţă de elevi (atitudini ironice, injurii, jigniri sau insulte), agresiune non-verbală (ignorarea

mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie acestora, priviri ameninţătoare, atitudini discriminative

şi marginalizarea unora dintre elevi), excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa

fizică.

violenţa părinţilor în spaţiul şcolii:

- deşi nu sunt prezenţi zilnic în spaţiul scolii, unii părinţi manifestă comportamente neadecvate,

care ţin de domeniul violenţei. Părinţii îşi legitimează astfel de comportamente (faţă de profesori

sau faţă de alţi elevi ai scolii) prin nevoia de a apăra drepturile propriilor copii, într-un spaţiu în

care consideră că nu li se oferă acestora suficientă securitate;

- faţă de profesori, părinţii utilizează cel mai frecvent violenţa verbală, iar în unele cazuri chiar

agresivitatea fizică - situaţii generate de obicei de nemulţumirea referitoare la atitudini şi

comportamente ale unui cadru didactic, considerate violente sau nedrepte, manifestate în raport cu

propriul copil;

- faţă de alţi elevi din scoală, au fost semnalate cazuri de certuri sau chiar agresiune fizică, atunci

când propriul copil intră într-un conflict cu aceştia sau când este victimă a violenţei lor;

- sunt şi situaţii în care părinţii manifestă comportamente violente faţă de propriul copil în spaţiul

scolii, de la ironizarea sau admonestarea acestora în faţa clasei până la agresivitate fizică –

metode considerate forme eficiente de pedepsire a copilului, în cazurile în care acesta nu se

supune disciplinei şcolare, iar părinţii sunt înştiinţaţi şi responsabilizaţi cu rezolvarea

problemelor.

violenţa în spaţiul din jurul şcolii:

- sentimentul de securitate/ siguranţă al elevilor este puternic influenţat atât de ceea ce se întâmplă

în incinta şcolii (în sala de clasă, pe coridoare, pe terenul de sport etc.), cât şi de ceea ce se

întâmplă în proximitatea acesteia (pe arterele rutiere şi pe alte căi de acces către şcoală, în


ISSN: 2360 – 0527 198

spaţiile verzi din jurul şcolii, în alte spaţii publice situate în apropiere de şcoală). Violenţa în

spaţiul din vecinătatea şcolii este un fenomen îngrijorător, agresiunile în această zonă având o

pondere semnificativă în totalul actelor de violenţă cărora le cad victime elevii (mai mult de o

treime dintre elevii agresaţi într-un singur an şcolar au suferit agresiunea în spaţiul din

vecinătatea şcolii);

- deşi formele de violenţă care au loc în acest spaţiu nu diferă foarte mult faţă de cele care se petrec

în incinta şcolii, intensitatea acestor agresiuni este de multe ori mai ridicată. Cea mai mare parte a

cazurilor de violenţă în acest spaţiu implică persoane din afara şcolii, însă există un număr

semnificativ de agresiuni care sunt comise de colegii de şcoală ai victimelor. Elevii sunt victimele

unor situaţii de violenţă fizică şi agresiunilor verbale provocate de persoane necunoscute, iar

procentul elevilor care cad victime furturilor în imediata vecinătate a şcolii este îngrijorător;

- deşi cazurile de agresiune sexuală (hărţuire, tentativă de viol, viol) au o pondere relativ scăzută

în comparaţie cu celelalte forme de violenţă, gravitatea acestui fenomen impune o analiză

aprofundată din partea tuturor actorilor implicaţi în prevenirea şi combaterea violenţei şcolare.

Bibliografie:

1. Jigău, Mihaela, Liiceanu, Aurora, Preoteasa Liliana, Violenţa în şcoală, Editura Alpha MDN, Buzău,

2006;

2. Jigău, M., Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală: ghid practic pentru directori şi cadre

didactice, Editura Alpha MDN, Buzău, 2006;

3. xxx, Ghid pentru structurile cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea violenţei în mediul

şcolar de la nivelul unităţii şcolare, de la nivel judeţean şi de la nivel naţional, Institutul de

Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2011.

VIOLENŢA ŞCOLARĂ - FORME CONCRETE ŞI CAUZE

Profesor Mihaela Ciobanu, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, judeţul Dolj

Societatea modernă se confruntă cu diverse tipuri de violenţă – de la violenţa adeseori

„tăcută” în mediul familial, la cea manifestată în conflictele dintre state. Însăşi cuvântul „violenţă”

necesită un efort de concretizare, deoarece aceasta poate fi îndreptată împotriva unei alte persoane,

împotriva propriei persoane, ori împotriva unor grupuri, provocând necesitatea de reacţie pentru a

preîntâmpina efectele acesteia, ori pentru a le sancţiona. Astfel, violenţa se constituie într-o

preocupare permanentă pentru autorităţile interesate şi responsabile de aplicarea legii, dar şi pentru


ISSN: 2360 – 0527 199

psihologi, sociologi, economişti şi alţi cercetători interesaţi în cunoaşterea domeniului social.

Practic, spectrul violenţei poate acoperi orice astfel de manifestare de la jignire, insultă,

încăierare între două persoane, până la efectele extreme care sunt războiul şi genocidul. Implicit,

violenţa este şi un altfel de mijloc/ instrument pentru a măsura nivelul de cultură şi toleranţă al unei

societăţi.

Între multiplele argumentaţii oferite pentru prezenţa violenţei, una dintre opinii este că

violenţa, ca atare, poate fi percepută diferit de la individ la individ, dar şi de la societate la societate,

inclusiv pe baza percepţiilor stabilite în relaţia dintre făptaş şi victimă.

Astfel, psihologii argumentează că, cel puţin în ultimul tip menţionat de înţelegere a

violenţei - al relaţiei agresor-victimă - modul defensiv, violent de a reacţiona la impulsul violent

iniţial, uneori întrece ca proporţie violenţa iniţială.

În concluzie, violenţa şi proporţiile acesteia depind şi de modul în care actorii implicaţi în

actul violent o percep.

Violenţa poate fi explicată din perspectivă psihologică dar, în egală măsură, din perspectivă

socio-economică.

România, după mulţi ani de tranziţie dificilă, se confruntă cu o criză economică la nivel

mondial, având un impact dramatic asupra economiei, dar şi asupra condiţiei sociale, ceea ce, într-o

anumită măsură a dus la manifestări tot mai frecvente de violenţă, inclusiv în mediul şcolar.

Violenţa în şcoală, ca atare, nu este un fenomen social complet nou, fiind definit drept acel

fenomen care cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente ce implică violenţa

verbală şi fizică (porecle, înjurături, ameninţări, hărţuire, bătăi, abuz sexual etc.).

Toate aceste manifestări cad sub incidenţa legii, alături de consumul de droguri şi alcool,

furt, atingeri aduse autorităţilor publice şi cadrelor didactice, inclusiv orice alte tipuri de

comportamente deviante în relaţia cu şcoala.

Spre deosebire de agresivitate - care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi

ţine de gândire, analiza fiind intrinsecă -, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a

personalităţii sau colectivităţii şi afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă.

Violenţa nu este ereditară, dar este contagioasă.

Astfel întâlnim mai multe tipuri de violenţă în mediul şcolar:

Violenţa fizică, concretizată prin lovirea persoanelor, vătămarea fizică a acestora, deposedarea

prin forţă de bunuri etc.;

Violenţa economică (materială), ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului

şcolar şi a bunurilor altor persoane (distrugere);

Violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată şi se

manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare, discriminare etc.


ISSN: 2360 – 0527 200

Printre cauzele care determină comportamentul violent în rândul elevilor (acestea fiind

multiple şi greu de combătut), putem argumenta următoarele:

Încă de la vârsta preşcolară unii copii sunt martori ai violenţei domestice (fizice, psihice) şi fiind

la vârsta la care îşi aleg şi imită modelul de comportament, copilul îşi va însuşi inconştient actele

de violenţă ale adulţilor, le va reproduce în interacţiunea cu colegii de grădiniţă sau şcoală,

grupul de prieteni, fiind convins că aceste atitudini sunt corecte şi fireşti;

Deseori, din dorinţa de a fi populari, de a avea ceea ce familia nu le oferă sau pur şi simplu de a

se răzbuna pe colegii cu performanţe în diverse domenii, elevii apelează la teroare, deoarece nu

cunosc pedepsele legale la care pot fi supuşi. Tot în ciclul primar se formează/ dezvoltă dorinţa

copilului de a se evidenţia - nereuşind performante la învăţătură, elevul va încerca să devină lider

prin orice alte metode, apelând sau instigând la violenţă;

Provenind din medii sociale diferite, în clasele primare şcolarii vor avea tendinţa de a-i exclude

pe cei minoritari, cauzând astfel forme de violenţă;

Un alt factor de risc în devierea comportamentului copilului spre violenţă îl constituie mass-

media, prin prezentarea realităţii ca pe un fapt banal, indiferent de gravitatea faptelor expuse şi

mai ales fără a accentua consecinţele acestor violenţe asupra celor ce le-au provocat. Mass-media

expune acte de violenţă (atât în programele pentru copii, cât şi în filme sau ştiri), în mare parte

fără să stigmatizeze aceste acte, fără a sublinia caracterul imoral şi antisocial al agresiunilor;

O mare parte din vină o are aici şi familia care permite contactul copilului cu televizorul,

neexplicându-i ceea ce este etic şi ceea ce constituie o abatere gravă de la normele sociale şi

civice. Neimplicarea familiei în dezvoltarea capacitaţii de a discerne moralul de imoral, legalul

de ilegal, are ca urmare însuşirea de către copil a unor comportamente inadecvate vârstei şi

deseori negative. La rândul său, devenind adult, copilul va repeta greşeala părinţilor;

În apariţia fenomenului violenţei şcolare nu sunt de neglijat managementul defectuos al clasei,

deficienţele de comunicare între cadrele didactice şi elevi, neadaptarea practicilor educaţionale la

o populaţie şcolară în continuă schimbare.

Aflat în colectivitate, elevul îşi va organiza jocul şi activitatea având ca suport violenţa

văzută şi va fi influenţat de aceasta.

Aceste comportamente se vor manifesta în societate, cu predilecţie în şcoală, deoarece

colectivul este mai numeros (spre deosebire de grupul de joacă), vârstele sunt relativ apropiate şi

apare dorinţa copilului de a deveni (ca în familie) centrul atenţiei.

Sub eticheta violenţei şcolare se află o diversitate de forme de conduită: confruntarea

verbală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a colabora şi de a

cere ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea, vătămarea corporală.

Astfel, pentru a rezuma, putem identifica următoarele categorii de motivaţii ale violenţei


ISSN: 2360 – 0527 201

şcolare şi, pe cale de consecinţă, ale manifestărilor ce duc, în final, la delincvenţa juvenilă:

a) Factori individuali: nivelul scăzut de toleranţă împotriva frustrării; dificultăţi de

adaptare la disciplina şcolară, percepţia de sine negativă; instabilitatea emoţională; absenţa ori

dezvoltarea redusă a mecanismelor de auto-control/ cenzură; tendinţa către comportamentele de tip

dependent; o capacitate empatică slăbită etc.

Evident, există şi deosebiri între elevii dintr-o instituţie şcolară în ceea ce priveşte adoptarea,

consimţirea ori tăcerea în faţa comportamentelor violente.

b) Condiţiile de viaţă precare în familie:

- climatul socio-afectiv (absenţa afecţiunii dintre părinţi, situaţii tensionate, certurile dintre

părinţi, între părinţi şi copil – asociate cu manifestări violente ale părinţilor de la palma trasă

copilului, până la bătaia copilului/ mamei/ uneori chiar a tatălui, înjurături etc.), practic un mediu

caracterizat de absenţa unei siguranţe afective necesare copilului în anii de formare;

- tipul de familie (un exemplu fiind familiile dezorganizate);

- situaţia economică a familiei (venituri insuficiente în gospodărie);

- dimensiunea familiei (doi sau mai mulţi copii în familie, ceea ce implică de cele mai multe ori un

nivel mai ridicat de pauperitate);

- nivelul scăzut de educaţie al părinţilor, implicit o înţelegere mai scăzută a rolului vital pe care

îl joacă în devenirea şi formarea propriului copil;

- un fenomen de dată relativ recentă – absenţa unuia sau a ambilor părinţi datorită migraţiei

pentru muncă, în timp ce copilul/copiii sunt lăsaţi în grija familiei extinse ori a prietenilor

(copiii se simt abandonaţi iar, deseori, supervizarea este fie superficială, fie complet absentă);

c) Cauze determinate de şcoală:

- dificultăţi de comunicare între profesor şi elevi;

- modalităţile prin care, uneori, cadrele didactice înţeleg să-şi impună autoritatea;

- stiluri excesiv de autoritare de predare, coroborate cu distorsionări în evaluarea

rezultatelor elevilor; alte aspecte ce pot fi menţionate ca posibile motive variază de la diverse

preconcepţii ale profesorilor care uneori recurg la sancţiuni nejustificate şi/ sau curricula supra-

încărcată în care caută o explicaţie a atitudinii excesiv de severe. De aici, rezultă că uneori

profesorii tind să identifice motivele în formatul pedagogic (curriculumul încărcat, orar dificil,

numărul de elevi, absenţa infrastructurii şcolare), elevii plasează deseori sursele de conflict în sfera

interacţiunii subiective, respectiv disponibilitatea scăzută a profesorilor către comunicarea

deschisă în clasă şi în afara clasei (activităţi curriculare şi extra-curriculare); distanţa în comunicare,

metode neatractive de predare, descurajarea iniţiativelor elevilor.

Părinţii au şi ei propriile opinii în privinţa surselor de violenţă, cele mai multe dintre acestea

având în vedere aspectul administrativ, respectiv absenţa sistemelor de protecţie mai sigure,


ISSN: 2360 – 0527 202

controalelor şi intervenţiilor specializate împotriva violenţei manifestate în şcoală şi zona adiacentă

acesteia.

d) Cauze induse de contextual social:

- aşa cum s-a mai menţionat expunerea mass-media este una dintre cele mai importante surse

care generează factori de influenţare a comportamentului elevilor, prin valorile promovate şi

produsele oferite pentru petrecerea timpului liber/ de odihnă. Cel mai des se observă promovarea

comportamentelor violente şi agresive în programele tv, în filme; utilizarea computerelor personale

şi a internetului, dincolo de beneficiile zilnice, au şi dezavantajul de a favoriza accesul la jocuri

video cu un conţinut agresive, astfel apărând şi o nouă formă de violenţă hărţuirea online; tot

utilizarea desktopurilor şi laptopurilor, alături de telefoane mobile şi alte gadgeturi moderne au

facilitat elevilor noi modalităţi rapide şi eficiente de a face public ce anume se întâmplă în şcoala

lor- publicitatea aspectelor negative pe de o parte, iar pe de altă parte folosirea acestora pentru „a se

da mari” (bătăi între elevi, bătăi între elev şi profesor, hărţuire etc.) şi/ sau de a prezenta elementele

la care sunt expuşi datorită slăbiciunilor manifestate, uneori, de cadrele didactice. Concomitent, în

ziare, reviste şi la buletinele de ştiri aceste evenimente şcolare sunt amplificate prin dezbaterea

repetată, epuizantă, dar fără oferirea de soluţii a acestor tipuri de incidente. Foarte des s-a putut

observa că acele clipuri postate pe YouTube, sau MySpace de către elevi au fost prezentate însoţite

de comentarii negative despre şcoală, cadre didactice, starea sistemului de educaţie etc., în timp ce,

datorită relaţiei precare dintre mass-media şi ceilalţi actori cu responsabilităţi în domeniu, mesajele

transmise ca „ştiri de şoc” nu erau acompaniate şi de mesajele clare, netrunchiate, lipsite de

distorsionări ale celorlalte părţi implicate: Poliţia Română, Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului, inspectorate şcolare, autorităţi centrale/ locale etc.;

- grupul de prieteni şi mediul social frecventat în afara orelor de şcoală (găştile de scară, de

colţ de stradă etc.) joacă un rol important în ierarhia motivelor pentru care apar manifestări violente

în zona adiacentă şcolilor.

Date fiind aceste categorii de cauze, precum şi condiţiile în care acestea devin manifeste, opiniile

specialiştilor converg în ceea ce priveşte imposibilitatea combaterii tuturor formelor de violenţă

şcolară. Cu toate acestea, există nenumărate activităţi concrete prin care orice instituţie şcolară

poate ameliora frecvenţa şi intensitatea cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi elevi, cadre

didactice, personal auxiliar şi părinţi. În acest sens, se disting:

1 - activitatea de prevenţie, prin care înţelegem ansamblul acţiunilor care previn/ împiedică

producerea unor fenomene de violenţă;

2 - activitatea de intervenţie, care reprezintă măsurile prin care se împiedică reapariţia

unui caz de violenţă ce a avut deja loc.

Ambele activităţi implică, din start, realizarea unui sistem integrat de cooperare între


ISSN: 2360 – 0527 203

reprezentanţii diverselor autorităţi centrale/ locale, dar şi între aceştia şi organizaţii non-

guvernamentale a căror misiune este de a asigura protecţia drepturilor copilului. Mai mult,

abordarea integrată a siguranţei şcolare şi a combaterii delincvenţei juvenile, înseamnă şi implicarea

activă a comunităţii în sens larg, precum şi o schimbare a mentalităţii şi modului de acţiune în

scopul creşterii nivelului de siguranţă. Elevii, profesorii, cât şi poliţia şi jandarmeria, alături de

profesioniştii din serviciile de asistenţă socială pentru copii şi familiile lor, dar şi societatea în

general, trebuie să contribuie la o nouă viziune în privinţa siguranţei şcolare şi a modului de

realizare a acesteia: siguranţa şcolară nu începe şi nici nu se încheie în incinta şcolii, nici în zona

adiacentă acesteia, ci începe din momentul în care copilul/ adolescentul îşi ia ghiozdanul/ geanta/

rucsacul în mână pentru a pleca la şcoală şi se încheie odată cu ora la care şi-a terminat temele, după

ce a revenit la domiciliu.

Pentru a atinge acest deziderat de schimbare a modului de abordare şi a mentalităţii în

privinţa siguranţei şcolare, este necesară înţelegerea rolurilor, atribuţiilor, responsabilităţilor şi

posibilităţilor pe care le au toţi partenerii implicaţi direct sau indirect în asigurarea condiţiilor

necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

Bibliografie:

1. http://www.copii.ro;

2. http://www.educatiefaraviolenta.ro;

3. http://www.unicef.org/romania/ro/about.html;

4. Anderson, W., Curs practic de încredere, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999.

http://www.educatiefaraviolenta.ro/

revista simpozion violenta 2014

Documents