revista liceului teoretic lucian blaga, oradea

Cântecul vârstelor MAI 2011 - Nr. 17REVISTA LICEULUI TEORETIC „LUCIAN BLAGA” ORADEA

A fi dascăl, o profesie nobilăDirector, prof. Ioan HORA

M-am gândit să scriu aceste rânduri pentru colegii tineri şi pentru elevii care doresc să îmbrăţişeze această profesie nobilă. După o carieră de 42 de ani la catedră, din care 17 în funcţii de conducere, consider că pot împărtăşi câteva gânduri.

Cei care au hotărât să-şi aleagă această profesie, în primul rând trebuie să iubească copiii, să fie blânzi, calmi şi răbdători, cu un suflet veşnic tânăr şi cald, să ştie să-şi apropie elevii, considerându-i propriii copii. Să nu lucreze numai cu mintea, ci şi cu sufletul, să încurajeze exprimarea gândurilor şi preocupărilor elevilor, să nu stârnească teamă, dar să se împună prin stimă, nu prin constrângere, ci prin convingere, să fie flexibili şi să nu eticheteze elevii ca buni sau răi, să evite favoritismul şi să se simtă întotdeauna bine în mijlocul lor.

Un profesor bun trebuie să însumeze calităţi de psiholog, de pedagog, de didactician şi metodist, adevărate virtuţi de care depinde în mare măsură eficienţa muncii sale. Profesia, vocaţia de dascăl este dublată de o mare responsabilitate. Dascălul trebuie să fie model de viaţă, de profesionalism, de echilibru, să fie pasionat de ceea ce face, trebuie să se cunoască pe sine şi să fie preocupat de propria dezvoltare profesională, să se informeze despre toate noutăţile în specialitate. Prin felul său de a fi ori de a nu fi, prin comportament şi atitudine, educatorul îşi apropie ori îndepărtează copiii, mulţi dintre ei afirmând că le place sau nu o disciplină, în funcţie de personalitatea profesorului. Acesta are un rol crucial în viaţa elevilor. Atât abilităţile didactice, cât şi însuşirile de personalitate, rămân mulţi ani sau poate pentru toată viaţa, în mintea şi inima multora dintre cei care


termină şcoala. Mulţi dintre aceştia în mod voluntar sau nu, ajung să împrumute din comportamentul şi mentalitatea dascălilor care iau avut în şcoală.

Putem vorbi despre dascălul ideal ? Consider sincer că acest termen este unul relativ, căci, în mintea şi sufletul fiecărui elev, poate fi perceput diferit.

Unii văd profesorul ideal în dascălul permisiv care nu-i deranjează şi le trece neobservate unele preocupări în timpul orei, care se lasă antrenat în discuţii colaterale, agreate de elevi sau care, mai mult, le permite chiar să-l tutuiască, cel ce dă numai note mari etc..... Alţii, în profesorul exigent, dar corect, care dovedeşte competenţe profesionale, dragoste faţă de profesiunea sa, inteligenţă, obiectivitate în notare, demnitate, sociabilitate etc.

Mult mai corect ar fi să-l numim pe acesta profesorul eficient, care este preocupat ca actul de predare-învăţare să fie atractiv, schimbând strategiile cu altele mai eficiente, când a constatat că unele au devenit plictisitoare, care îşi adaptează predarea la diferite stiluri de învăţare şi prezintă subiectul din variate unghiuri, facilitând astfel înţelegerea. Profesorul eficient conduce elevii spre perfecţionarea deprinderilor şi abilităţilor de lucru, punându-i în situaţia de a descoperi singuri soluţia. O importanţă majoră în realizarea acestor obiective îl are pregătirea lecţiilor, folosirea unor materiale didactice adecvate, a mijloacelor audio-video şi a internetului.

Un dascăl bun are puterea de a câştiga încrederea şi respectul elevilor, poate crea stări de spirit pozitive, poate să-i ajute să se elibereze de propriile constrângeri, să-i facă să fie ei înşişi, deschişi şi cooperanţi. Acesta este în măsură să realizeze activităţi atractive, să-i determine pe elevi să participe activ şi conştient la activitatea desfăşurată. Se vorbeşte mult despre relaţia profesor-elev, în care un rol important îl are comunicarea, menţinerea unei atitudini deschise între cei doi factori implicaţi. Pentru reuşita acestei relaţii, profesorul trebuie să fie maleabil, să se poată modela după fiecare clasă de elevi, sau chiar mai mult, să fie adaptabil la diferite situaţii de zi cu zi, să se poată plia pe temperamentul elevului şi să poată coborî la nivelul său, pentru a-l înţelege şi ajuta.

Să nu uităm că şcoala trebuie să însemne şi un proces de dezvoltare a individului, un mod de a-i contura personalitatea, de a-i trasa un drum în viaţă. Adolescenţa este perioada definitorie a unui om în care acesta se formează ca adult, în care îşi conturează temperamentul şi îşi defineşte personalitatea. Menirea noastră ca dascăli este să modelăm cu atenţie şi migală suflete, caractere, oameni.

***

Dascălului, cu dragosteDintotdeauna, într-o comunitate civilizată, dascălul,

medicul şi preotul au impus, prin calitatea umană şi prin meserii, respect şi preţuire din partea tuturor. Mulţi dintre ei şi-au ridicat profesiile la rang de artă, remarcându-se prin dăruirea de sine.

Mai presus de condiţii, salarii, recunoaşteri (care niciodată n-au fost suficiente…) Dascălul de vocaţie a pus interesul elevilor săi, dăruind nu doar lumina cunoaşterii, ci dăruindu-se pe sine.

În fiecare generaţie pe care o îndrumă, în fiecare elev a cărui mânuţă şovăitoare o transformă într-o mână sigură, coordonată de o minte organizată, dascălii lasă o amprentă indelebilă peste ani. Iar marea lor satisfacţie (din păcate neremunerabilă) apare când văd că elevii cei mici deveniţi adolescenţi sau adulţi îşi aduc aminte de învăţătorii lor.

Am trăit o mare bucurie când, la cerinţa de a portretiza o persoană specială, mulţi elevi au ales să scrie despre dascălul lor din clasele primare. Redau fragmente din compunerile acestora, felicitându-i atât pe ei, cât şi pe învăţătorii care i-au format.

„Când mă gândesc la doamna învăţătoare, o muzică divină îmi face sufletul să cânte de bucurie. Ea a ştiut să mă ajute când mi-a fost greu, m-a ridicat să merg mai departe şi mi-a arătat soarele dincolo de norii negri. (…) Poate peste ani drumurile noastre nu se vor mai intersecta, pozele cu dânsa vor avea contururi mai slabe, dar recunoştinţa din inima mea nimeni nu o va şterge.” (Judea Bianca despre d-na Păduraru Floare).

„De când a intrat în clasă şi a zâmbit, am ştiut că va fi o învăţătoare bună şi înţelegătoare. E înaltă, slabă şi frumoasă.

Are ochi căprui, plini de blândeţe şi păr castaniu în care răsar timid firele albe. Nu am văzut-o niciodată la şcoală în blugi, doarÎn costume elegante.(...)Totdeauna mă pregătea pentru concursuri lăsând la o parte alte treburi pe care le avea după ore. Nu ştiu să spun în cuvinte cât de dragă îmi e şi cât o iubesc pentru calităţile sale.” (Bustye Diana despre d-na Bocşe Alina).

„Chiar dacă multe cadre didactice s-au aşezat la catedră în faţa mea, o singură persoană întruneşte calităţile dascălului ideal. Deşi anii şi generaţiile de elevi şi-au lăsat amprenta asupra dumnealui, a rămas mereu cu zâmbetul pe buze. Este un pedagog bun, calm, care îţi inspiră încredere şi care m-a făcut să îmi placă să învăţ, să scriu şi să rezolv şi cele mai grele probleme.” (Mierluţ Mădălina despre d-l Laţcău Ioan)

„Am avut parte de un învăţător minunat. Ştia să îmbine blîndeţea cu exigenţa şi datorită lui îmi plăcea să vin la şcoală. Cred că tot datorită lui am rămas aici şi la liceu. Se vedea în ochii lui că ne iubeşte şi era fericit că ne împătrăşeşte tainele cunoaşterii. Ne-a învăţat cum să asimilăm cunoştinţele noi cu plăcere, nu pentru că era obligatoriu Ne ducea în excursii şi avea atâta grijă de noi, ca şi cum am fi fost copiii lui.” (Păuşan Gloria despre d-l Traier Şandor).

Sunt sigură că despre toţi dascălii şcolii noastre, foştii lor elevi ar găsi culori la fel de calde spre a-i portretiza. Cei pe care i-am amintit sunt cei cu ale căror clase lucrez sau am lucrat şi le mulţumesc şi eu alături de elevi pentru seminţele de bun şi frumos pe care le-au sădit şi care sigur vor da roade.

Prof. Adriana Pădurean


Mesaj pentru elevii şcolii noastre:Citiţi o carte! Mergeţi la cinema!

Prof. Dorina MirodotAş putea să-mi încep mesajul-sfat prin a vă repeta că nu există zăbavă mai

folositoare în viaţă decât „cetitul” unei cârţi. Aceasta este o parafrazare a unui citat, pe care vă las pe voi, cei inteligenţi, şi interesaţi, şi ştiu că nu sunteţi puţini la noi în şcoală, să îl găsiţi. Mie aşa mi s-a spus, când eram ca voi. Dar asta a fost pe vremea comuniştilor şi vouă nu vă place să auziţi mereu „pe vremea mea”.

Din păcate, nu aveţi timp de citit îmi veţi spune. Dar timp să stai pe mes aveţi? (întrebare retorică, nu aştept răspuns). Dacă ai lua o carte în mână înainte de culcare cu o oră, ce ar fi? Dacă în loc să stai în faţa blocului şi să auzi ultimele bârfe de la şcoală sau din cartier, ai citi despre personaje cu adevărat fermecătoare de la care ai mai mult de învăţat decât de la Naomi de scara B? Nu ai cărţi acasă? Sunt scumpe cărţile. Puţină lume mai cumpără cărţi în ziua de azi. Avem bibliotecă la şcoală. Ai putea merge într-o pauză să împrumuţi o carte. Într-o pauză pe care o sacrifici. O pauză în care nu te vei certa cu colegul care nu vrea să-ţi dea să copiezi tema la engleză. Dar la engleză nu ne copiem temele, aşa-i? Într-o pauză în care nu vei merge afară, în spatele sălii de sport, să te uiţi la copiii de la grădi’ – cum ne explicaţi voi docţi. Nu vrei să renunţi la pauze, nu vrei să dai puţina, într-adevăr alocaţie pe carte, nu vrei să îţi aducă Moşul sau Iepuraşul o carte, nu vrei să iei de la rude împrumut cărţi? Atunci poţi citi on line. Oricum îţi chinui coloana vertebrală din cauza calculatorului. Nu te-am convins? Păcat. Poate totuşi la vară, în vacanţă, te vei mai gândi...

Mai fac o încercare. Ce ar fi dacă ai merge la cinema? Să vezi un film bun care să te înveţe ceva, sau de la care să ai ceva de învăţat? Nu voi aduce aceleaşi argumente ca şi pentru citit. Încerc altceva. Dacă în loc să dai banii pe lucruri „care dăunează grav sănătăţii”, ai chema un prieten sau o prietenă şi aţi merge la un film? Ştiu că e scump. Dar şi sucul, frapeul din club e la fel de scump. Şi după o seară/noapte în club nu rămâi decât cu o durere de cap sau o gaură mare în buget. Pe cănd un film bun te pune puţin pe gânduri, te face să meditezi un pic la viaţa ta, la lumea ta, la ce vrei să faci cu viitorul tău.

Poate că nu conving pe multă lume, dar am încercat. Încearcă şi tu!


Acest sfat vine de la o femeie în vara vieţii, deci nu fără experienţă, de la o mamă de licean şi de elev la pubertate, de la o profesoară şi de la o cititoare şi amatoare de cinema.

INEDIT – revista onlinea Consiliului Şcolar al Elevilor din „Blaga”

Mai mult decât o revistă!Redactor-şef, Andrei Cosmin Mateaş

Inedit. Acesta este cuvântul despre care noi credem că descrie cel mai bine această revistă sau, cel puţin asta dorim! Despre ce vom vorbi mai exact aici? O altă banală revistă şcolară? Decât aşa, mai bine deloc! Am început destul de târziu, probabil datorită mentalităţii pesimiste, a atitudinii „je m’en fiche-iste”, a comportamentului leneş - cel mai adesea, a lipsei de încredere în sine şi - poate cel mai important - a lipsei de interes în promovarea valorilor, a celor care într-adevăr pot face diferenţa.


Dacă aţi citit până aici, probabil aveţi impresia că „lipsa” ar fi trebuit să fie numele revistei şi cuvântul care o defineşte. Din fericire însă, pot dovedi că lucrurile s-au schimbat, dovadă: produsul de faţă, anume prima revistă on line a Consiliului Elevilor din Liceul Teoretic „LUCIAN BLAGA” Oradea.

Împreună cu echipa mea şi coordonaţi de doamna profesoară Adriana Meşter, am reuşit să punem pe picioare o revistă, cadru virtual capabil să ne oglindească, neîngrădit de numărul de pagini şi costuri materiale, un spaţiu privilegiat în care toţi şi toate pot avea loc, dacă preaplinul sufletesc ori energia spiritului îşi cere dreptul la exprimare liber consimţită. Iar dacă vom omite pe cineva – un coleg care nu şi-a valorificat încă inteligenţa lingvistică, abilitatea de a transfera în formă subtilă adevărul lui, perspectiva care îl individualizează, curajul care îl departajează de mulţimea celor încă necunoscuţi şi tăcuţi ori dacă ne va scăpa ceva din ceea ce constituie farmecul acestei vârste nebune a adolescenţei, măcar avem o poliţă de asigurare (sic!) că vor urma şi alte numere ale revistei...

Ne place să spunem lucrurilor pe nume într-un mod constructiv şi vă invităm şi pe voi, cititorii, să faceţi la fel. Vrem ca fiecare elev din această şcoală să se implice şi să o facă mai mult şi mai des. Să nu plece de aici fără a-i păsa de ceva, de cineva. Noi credem că e important să fii mereu la curent cu evenimentele de minte şi de suflet din viaţa comunităţii tale, atât cu activităţile şcolare, cât şi cu cele extraşcolare. Nădăjduim să vă trezim interesul şi să vă oferim oportunitatea de a oglindi, prin generozitatea acestui wiki colegial, ceea ce vă interesează şi vă reprezintă. Astfel ne dorim să vă induce o atitudine proactivă.

Deocamdată, în revistă veţi găsi articole despre structura C. Ş. al Elevilor LIT „Lucian Blaga”, despre strădaniile noastre din ultimul an şcolar (cât a trecut deja din el!), despre reuşitele comune, pentru care am trudit şi la care ne-am distrat împreună: Balul Bobocilor, baluri caritabile, cafenele literare, concursuri şi drumeţii, excursii şi activităţi cultural-artistice, informaţii despre marcarea unor momete speciale ca Haloween, Valentine’s day, Crăciun, Francofonie; paginile literare vor avea de asemenea loc în revistă. Divertismentul îl dorim generos reprezentat, cu articole despre cele mai noi şi mai bune filme, formaţii muzicale, quiz-uri, topuri, dar şi o secţiune de „ştiaţi că”, menită să uimească.

Pentru a urmări dezvoltarea revistei, intraţi pe adresa noastră de wiki: http://ltlblaga.wikispaces.com/ Sperăm ca opiniile să fie favorabile, pe bună dreptate, bineînţeles. Colaborările şi sfaturile sunt primite cu braţele deschise.

De asemenea, doresc ca această iniţiativă, în special a departamentului Mass Media şi a claselor de jurnalism, să fie un exemplu bun pentru ceilalţi, pentru ca, pe viitor, Consiliul Elevilor să iasă mai mult în evidenţă şi într-adevăr să aibă un cuvânt important de spus în şcoală.

Astfel, vă instig la... implicare! Cu siguranţă, fiecare se pricepe la anumite lucruri mai bine decât ceilalţi, de accea sunteţi invitaţi să le valorificaţi în folosul şcolii, să intraţi într-unul dintre departamente, diversificate în aşa fel, încât ficare să-şi găsească locul.

Începând de anul acesta şi continuând cu următorii, fiecare va putea participa la alegerile organizate pentru stabilirea funcţiilor de conducere în cadrul fiecărui departament, acestea fiind: Mass Media, Sportiv, Organizatoric, Artistic, Ecologic, Social, dar şi pentru funcţii precum cele de Preşedinte, Vicepreşedinte sau casier al consiliului.

So, don’t be a stranger!***

Conflictul între generaţii - o problemă fără rezolvare?Prof. Mariana MAN

Oricum s-ar fi manifestat în trecut veşnicul conflict între generaţii, cu siguranţă nu a avut valenţele timpurilor noastre. Acest conflict care se transformă, nu de puţine ori, în ,,ruptură între generaţii” este una dintre problemele acute ale societăţii noastre, aflată intr-o necontenită şi haotică schimbare. Este suficient să deschizi televizorul ca să afli ,,starea naţiunii”. Cei mai derutaţi şi mai lipsiţi de repere sunt tinerii care au toate „condiţiile” să-şi dea viaţa peste cap. Delicvenţa juvenilă, creşterea ratei abandonului şcolar, nebunia drogurilor sunt doar o mică parte din cruda realitate rezultată ,,firesc” din acest haos generalizat cu care se confruntă ţara noastră. Părinţii adolescenţilor de astăzi, cunoscând aceste pericole latente, nu ştiu ce să facă mai întâi pentru a-si proteja odraslele. Este de-ajuns, ca părinte, să arunci întâmplător un ochi spre televizor pe KissTV sau MTV la emisiunile care transmit imagini din cluburi, ca să înţelegi descătuşarea tinerilor prin discoteci... apoi comuţi pe ştirile de la ora 5 (17) sau afli că fiul unui vecin se droghează şi simţi că, azi, nu-i nimic mai greu decât să fii părinte. Un părinte are mii de griji, de temeri şi, probabil o mare parte, sunt justificate. Tinerii de azi au o mare deschidere spre nou şi, atât timp cât părinţii nu vor pricepe ce-i un modem, download, un skater, un ring-tone sau un A8, dialogul se leagă greu. Ei arată compasiune ,,babacilor”, nu mai iau în seamă ce spun aceştia, îi găsesc depăşiţi, cicălitori, nedrepţi... Adolescenţii vor să fie înţeleşi, înainte de a fi judecaţi şi să li se acorde mai mult credit. Dar cum să acorzi mai mult credit copilului, când nu ai încredere în el?... Părinţii văd pe stradă tineri de-o vârstă cu fata sau băiatul lor, vorbind murdar sau facând gesturi obscene, şi se îngrozesc, deoarece aceştia sunt copiii altor părinţi ca şi ei. Cum să faci, ca părinte, să te apropii de copil şi să-l faci să priceapă că teribilismul sau bădărănia nu sunt o carte bună de vizită? Cum să faci să nu-l laşi să se dea singur,-ă cu capul de pragul de sus pentru a înţelege că un lucru nu merită făcut?Părinţii sunt datori să insufle copiilor obiceiuri bune şi să-i ferească de anturaje dubioase. Cum să-ţi faci din părinţii prieteni? Câştigându-le încrederea! Arătându-le că eşti matur şi responsabil! Acest lucru însă cere timp şi efort, fapte, dovezi de încredere suţinute. Un părinte care, aflându-se în diverse situaţii, a înţeles că poate avea încredere în fiul / fiica adolescentă, nu va avea suspiciuni în ceea ce priveşte anturajul sau locurile pe care aceştia le frecventează. Tinerii ar trebui să fie sinceri cu ei înşişi şi să plece de la premiza că întotdeauna părinţii le vor binele, totodată să accepte că dragostea şi mustrarea merg mână în mână, aşa cum spune înţeleptul Solomon ,,Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte.”( Pilde 3,12).

http://ltlblaga.wikispaces.com/


Conflictul dintre tineri şi părinţii lor se limitează, în cele mai multe cazuri, la un singur aspect, acela care ţine de alegerile tinerilor. Adevăratul conflict este însă, între tinerii care vor să o ia „pe arătură” şi părinţii care vor să le arate ,,calea cea dreaptă”. Poate dacă tinerii ar dovedi mai multă responsabilitate, părinţii nu s-ar mai osteni să-i controleze atât, n-ar mai fi suspiciuni şi, până la urmă, acest conflict s-ar diminua semnificativ.

Orice iubeşti devine un paradis…Ţigan Anamaria, IX D

Prof coordonator Pădurean Maria

“Contemplarea este deseori motivul pentru care noi trăim o viaţa nefastă. Ar trebui să acţionăm mai mult, să gândim mai puţin şi să ne oprim

din a ne urmări viaţa trecând prin faţa ochilor.``

Dacă artişti dintre cei mai profunzi au considerat aşa, cine suntem noi să ne opunem stăruinţei lor? Probabil niciodată nu vom şti, nu vom simţi absolut orice este îngăduit naturii umane, dar mereu vom fi capabili s-ascultăm, să-ntelegem şi să dăruim la rândul nostru din trăirile lumii…

Pentru că esenţele tari se găsesc întotdeauna în sticluţele mici, pentru că dragostea-i precum o plantă ce trebuie-ngrijită continuu, pentru că o căsnicie este un edificiu care trebuie reclădit zi de zi, pentru că adevărata iubire nu are de fiecare dată un final fericit, pentru că în mijlocul dificultăţilor zace oportunitatea, aşteptând ca noi să o zărim, am cosiderat ca fiind uluitor romanul intitulat „Mătase“.

Citind gândim, simţim, urmărim cu ochii minţii, tot ce este relatat şi sugerat. Acest lucru face ca cititul să fie una dintre cele mai surpinzătoare modalităţi de preluare a experienţelor naturii umane.

Trăim învăluiţi de felurite sentimente. Sentimente ce se-ncleştează şi se resping în acelaşi timp şi totuşi pun stăpânire pe fiinţa noastră. Şi-atunci când căutăm o explicaţie pentru ceea ce se-ntâmplă, tot nimicul prinde viaţă. Însă chiar şi cel mai împlinit om va simţi nevoia unei experienţe mai puţin îmbătătoare.

Cel a cărui plăsmuire este opera menţionată anterior, Alessandro Baricco, mărturiseşte că-n dimineaţa înfăptuirii romanului, şi-a imaginat că toată literatura lumii dispăruse, dorind să scrie o carte făcută din nimic.

Această uluitoare şi totuşi sfâşietoare poveste de dragoste este înveşmântată în haina unei opere clasice, care sintetizează tandreţea, erotismul, naturaleţea şi totodată simplitatea.

Este uimitor felul în care omul şi-a creat o lume a sa, în care va pătrunde oricând va pofti, doar deschizând coperta unei cărţi. Chiar şi-aşa, timpurile noastre influenţează concepţiile atât de apăsător, încât cinematografia concurează într-o oarecare măsură cu inebranlabila literatură.

Însă este remarcabilă proiecţia lumii pe care esenţa umană o poate făuri prin intermediul unui film. Adevărata însemnătate a acestui lucru o poate simţi doar cititorul a cărui curiozitate l-a îndemnat să caute şi să vizioneze o replică cinematografică a unei trainice opere literare.

Bazată astfel, pe romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco, pelicula „Silk“ poate fi încadrată în categoria dramelor romantice. Totuşi nota siropoasă este surpată de acţiunea presărată cu despărţiri, reîntoarceri şi regăsiri care susţin, într-un final, faptul că dragostea adevarată este una singură în viaţă, indiferent de formele pe care le îmbracă. Simplu şi totuşi precum un ansamblu al nuanţelor afective, „Drumul mătăsii“ îşi propune să surprindă în esenţa sa, nefericita ironie a sorţii prezentă atât în timpurile vechi, cât şi în

Protagonistul, tânăr francez, burghez, renunţă la posibilitatea unei cariere militare, în favoarea unei meserii dedicate simţirii feminine. O meserie de sericicultor, ce presupune şi are ca obiectiv creşterea, dar şi înmulţirea viermilor de mătase. Datorită primejdiilor pe care ocupaţia le stârnea la vremea respectivă, tânărul este trimis în exotica Japonie pentru-a importa ouă ale viermilor de mătase. Însă destinul, cel în care unii cred şi de care alţii se-ndoiesc, îi dezvăluie mai mult decât atât…

Într-un spaţiu cunoscut pretutindeni ca un „imperiu al simbolurilor“, bărbatul găseşte embrionul unei poveşti excepţionale, capabile să dea un sens vieţii sale melancolice şi banale. Aprofunzându-şi fiinţa parcă într-un delir erotic interior, dorind tot mai mult o femeie asiatică, el scapă din vedere un detaliu subtil, dar realmente esenţial pentru viaţa sa – iubita lui soţie.

Astfel, precum o veche învăţătură consideră că dacă nu îţi vei repara casa, aceasta se va prăbuşi, la fel se întâmplă şi cu viaţa... Visând mereu cu ochii deschişi, vei ajunge să trăieşti şi să priveşti, plin de inerţie, năruirea acesteia!

Motivul pentru care atât opera literară, cât şi filmul, briază într-o lume sceptică şi nepăsătoare este desăvârşita dăruire, pe care soţia protagonistului, Helene, o manifestă, în ciuda depărtării fizice faţă de iubitul ei soţ. Deşi impermeabilul val de mătase al iubirii celor doi se întăreşte zi de zi, delirul său susţine dezamăgirea ei, timpul soţiei scurgându-se într-un ritm fulgerător.

Nota absolut magistrală a acestei sfâşietoare poveşti de dragoste este dată de scrisoarea încărcată cu profunzime, scrisă de Helene. Sperând să atingă şi totodată să copleşească acel delir al soţului, aceasta îşi pune orice stăruinţă în acel mesaj.

Pentru că întelegerea este printre puţinele lucruri pe care nu le poţi grăbi în viaţă, este nevoie de timp, simţire şi nu raţiune, pentru a percepe spiritualmente mesajul acestui „drum“ al mătăsii. Deoarece chiar şi-această prezentare-a-nsemnat în aparenţă un eseu distinct pereceptibil, iar în esenţă o subtilă şi totuşi o însemnată lecţie de viaţă.

Să nu uităm că lumea, în întreaga-i gratitudine, ne-a îngăduit oportunităţi pe care ochiul uman nu le vede, dar sufletul le simte. O lege-a compensaţiei pe care nimeni nu o biruieşte, însă oricine o primeşte. Pentru c-oricât de mult ai suferi azi, undeva-năuntrul tău ştii că ziua de mâine te aşteaptă şi-ţi rezervă ceva mai bun, atât cât timpul îi va permite.

Inconfundabila împlinire interioară o vom simţi doar atunci când mult prea râvnitul „tot“ va fi umbrit în întreaga-i esenţă de un ireproşabil, dar şi imperturbabil „ceva“ în viaţa fiecărui om.

Gândeşte aşadar, tu, cel care mă asculţi acum… Oare adevărata fericire nu e chiar lângă tine, însă tu o cauţi mult prea departe?


cele mai noi..

Educaţia fundamentează progresulCoordonator de proiect, prof. Mihaela Şilinca

A patra întâlnire din Proiectul Multilateral Comenius „All Different-All Equal”, proiect desfăşurat de Liceul Teoretic „Lucian Blaga” împreună cu parteneri din Lituania, Polonia, Italia şi Bulgaria, s-a desfăşurat la Pontecorvo, în Italia, în perioada 20-25 martie 2011.

Delegaţia română a fost reprezentată de coord. prof. Mihaela Şilinca, dir. prof. Ioan Hora, dir. adj. prof. Adriana Meşter, înv. Eva Fekete, înv. Florica Hora, înv. Adina Merce şi înv. Daniela Chereşi.

Obiectivele principale ale proiectului - valorizarea moştenirii culturale a popoarelor, având la bază vechile tradiţii şi obiceiuri, depăşirea barierelor culturale şi de limbă între participanţi, respectarea identităţii şi a conştiinţei naţionale, pentru a fi în armonie cu conştiinţa membrilor comunităţilor europene şi ai întregii lumi - au fost valorizate şi în cadrul acestei întâlniri prin tema stabilită: valorificarea basmelor specifice tradiţiei fiecărei ţări implicate. Elevii liceului nostru, coordonaţi de către d. prof. Ioana Trempe, au interpretat basmul „Făt-Frumos din Lacrimă”, materialul filmat fiind prezentat în cadrul reuniunii din Italia.

În cadrul aceleiaşi întâlniri a fost prezentat şi Calendarul Proiectului Comenius „All Different – All Equal”, document ce valorifică cele mai importante momente istorice, religioase şi culturale din viaţa comunităţilor reprezentate de şcolile din proiect. Calendarul a fost constituit din lucrări ale elevilor claselor primare, fiecare ţară realizând douăsprezece desene. Şcoala noastră a participat la acest demers cu toate clasele primare. Sarcina de a realiza calendarul proiectului pentru toate cele cinci ţări a fost asumată cu succes de d. înv. Şandor Traier.

Activităţile desfăşurate în Italia au vizat în special familiarizarea oaspeţilor cu sistemul de învăţământ primar din peninsulă, cu accent pe depăşirea graniţelor culturale, sociale şi geografice. Am avut bucuria de a intra în contact cu comunitatea de elevi şi cadre didactice din două şcoli, II Circolo Didattico din Pontecorvo şi Şcoala primară din San Giovanni Incarico. Fiecare sală de clasă sau activitate care era în desfăşurare ne-a indicat implicarea gazdelor noastre în promovarea acestui proiect. De asemenea, elevii italieni au pregătit două momente artistice deosebit de reuşite, organizate în jurul sărbătoririi a 150 de ani de la unirea tuturor regiunilor Italiei.

Un alt moment important l-a constituit întâlnirea cu autorităţile locale, primarul localităţii San Giovanni

Incarico şi reprezentantul pe probleme de cultură al Provinciei Frosinone, domnul Antonio Abbate. Discursul lor a subliniat importanţa pe care cultura şi educaţia o au în promovarea valorilor toleranţei şi integrării sociale, acestea fiind principalele axe care vor asigura dezvoltarea Europei.

Gazdele noastre au demonstrat încă o dată că Italia este unul dintre cele mai mari centre culturale ale lumii, oferindu-ne prilejul de a vizita oraşele Roma, Napoli, castelul regal de la Caserta, mănăstirea Montecassini sau ruinele romane din vremea împăratului Tiberiu.

Următoarea întâlnire a proiectului, şi ultima de altfel, va avea loc la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie în Bulgaria.

Competiţiile şcolare ne pregătesc pentru competiţiile vieţii

Prof. înv. primar Daniela ChereşiFormarea unor viitori cetăţeni active şi responsabili începe cu motivarea elevilor pentru

calitatea muncii, cu formarea unor deprinderi temeinice de muncă ce pot conduce la performanţă, cu aplicarea cunoştinţelor filtrate de o gândire critică. Un rol important îl are participarea la concursurile şcolare. La pregătirea lor, participă implicit şi părinţii, susţinându-i material, moral şi financiar (unele presupunând şi deplasări sau anumite materiale). Concursurile şcolare au ca obiectiv general promovarea competiţiei şi obţinerea performanţei în studiul disciplinelor prevăzute în curriculumul şcolar şi se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru ştiinţe, tehnică, meserii şi arte, în domeniul civic, sportiv, chiar interdisciplinar. De aceea, aproape toţi elevii reuşesc să participe la unul din ele, ţinând cont că potenţialul diferă de la individ la individ, iar creativitatea poate fi estimată şi educată. Niciodată nu este prea târziu pentru cunoaşterea, stimularea, educarea şi dezvoltarea creativităţii. Cu cât această acţiune începe la o vârstă mai mică, cu atât va fi mai productivă. În vederea valorificării la un nivel cât mai înalt a potenţialităţii creative a copiilor, este necesar ca fiecare cadru didactic să realizeze două acţiuni complementare:

- evaluarea nivelului pe care îl ating diferiţii factori ai creativităţii la fiecare şcolar; - găsirea celor mai eficiente modalităţi de activare, stimulare, educare, formare şi dezvoltare a

creativităţii.Concursurile şcolare oferă sarcini care s-au dovedit utile în acest sens şi care se pliază pe

toate disciplinele. În urma activităţilor care au presupus şi implicarea părinţilor, au avut de câştigat atât copiii, cât şi părinţii.

Avantajele copiilor sunt că astfel conştientizează apropierea părinţilor, nu doar prin ceea ce li se oferă acasă, ci şi din interesul manifestat faţă de activităţile educative; copiii sunt mai siguri pe sine şi trăiesc sentimentul mândriei realizărilor proprii, îşi dezvoltă creativitatea, spiritul de iniţiativă, abilităţile sociale şi de comunicare, imaginaţia şi au o nouă oportunitate de asimilare a unor cunoştinţe noi.

Hepeş Bogdan, III B

Lorincz Sebastian, III B

Avantaje ale familiei: părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie; au prilejul de a sta aproape de copiii lor şi de a-i înţelege mai bine observându-le comportamentul în colectiv; părinţii se cunosc între ei şi vor colabora mai uşor, atunci când sunt solicitaţi.

Activităţile de tip concurs desfăşurate cu elevii au fost: “Cangurul”,”Micul matematician,”Ortografie şi comunicare”, „Media Kinder”, “Evaluare în Educaţie”, Concursuri de desene şi colaje

Rezultatele obţinute la aceste concursuri au contribuit la dezvoltarea stimei de sine a elevilor şi au oferit motivaţia atât de necesară în procesul instructiv-educativ.

Am motivate copiii să participle, încă din clasa I la concursuri şcolare. Da, e o muncă în plus, dar eu consider că merită. Pe parcursul celor trei ani de şcoală elevii clasei a III-a B au reuşit să obţină rezultate frumoase la concursurile şcolare. Am stat de vorbă cu elevul Lorincz Sebastian, cel care a obţinut anul acesta 100 de puncte la concursul ”Evaluare în Educaţie – Limba română”. Am urmărit impresiile lui despre concursuri:D. Chereşi: Îţi place să participi la concursuri?Sebastian: Da. În special la ”Cangurul”, ”Evaluare în Educaţie”, ”Micul matematician”, ”Media Kinder”.D. Chereşi: De ce-ţi place să participi la ele?Sebastian: Ele îmi măsoară nivelul de pregătire, dar mă şi amuză. La ”Evaluare în educaţie”, subiectele mă antrenează să gândesc mai profund, sunt grele, dar şi uşoare - dacă te concentrezi şi înveţi continuu. Acest concurs a reuşit să mă ambiţioneze, astfel am obţinut şi anul acesta punctaj maxim la limba română. La ”Micul matematician”, am obţinut în clasa a II-a Locul I. La ”Cangurul” am obţinut de fiecare dată calificativul ”excelent”. E un concurs diferit de celelalte, cărticica cu subiecte e viu colorată, iar exerciţiile sunt diverse, atractive prin prezentare, dar multe sunt dificile. D. Chereşi: Ai emoţii înainte de concursuri? Cum te simţi?Sebastian: Nu am emoţii şi mă simt foarte relaxat.D. Chereşi: Dar când aştepţi rezultatele?Sebastian: Atunci ”aproape că-mi ies din piele”. Sunt nerăbdător...D. Chereşi: Cum reacţionezi la aflarea rezultatului?Sebastian: Sunt mândru de mine, iar alteori sunt invidios pe cei care m-au întrecut.D. Chereşi: Te-a descurajat vreodată rezultatul obţinut?Sebastian: Nu, niciodată nu m-am dat bătut!

D. Chereşi: Ce ai învăţat participând la concursurile şcolare?Sebastian: Am învăţat să nu renunţ uşor, să am încredere în forţele mele şi un pic de perseverenţă nu strică niciodată. Din greşeli şi rezultate mai slabe am învăţat să fiu mai atent, să mă verific de mai multe ori şi să nu mă grăbesc.D. Chereşi: Au participat şi alţi colegi de-ai tăi la concursuri?Sebastian: Da.D. Chereşi: De ce crezi că te-a ajutat acest lucru? Sebastian: M-a motivat, prietenul şi colegul meu, Hepeş Bogdan este de asemenea un campion. Şi el a obţinut rezulate, punctaje maxime la concursurile ”Evaluare în Educaţie”- Matematică şi Limba română, ”Micul matematician”, ”Cangurul”. Şi alţi colegi fac cinste clasei noastre, prin rezulatetele lor la concursuri: Horvati Andrei, Rădoi Ştephania, Iovan Alexandra, Piscoi Melania, Petrea David, Merce Rareş, Tifor Denisa.D. Chereşi: În ce măsură te-a ajutat învăţătorul la obţinerea rezultatelor la concursuri?Sebastian: Dumneavoastră m-aţi ajutat să-mi câştig încrederea în forţele proprii, să nu mă dau bătut niciodată, să progresez, iar cunoştinţele acumulate în clasă, mi-au fost de mare ajutor.D. Chereşi: Ce sfat le dai colegilor tăi?Sebastian: Îi îndemn să participe la concursurile şcolare, fiindcă aşa pot deveni mai buni. Şi Succes!

Dialog cu un elev deosebitProf. Adriana Meşter

DORU Sasu din a X-a C este un elev controversat. O asemenea tânără, dar atât de puternică şi precoce personalitate poţi întâlni o dată la vreo zece ani. Însă rar se întâmplă ca perspectiva asupra aceleiaşi persoane să fie atât de contradictorie... La ore, e

capabil să încadreze adesea autorii români şi străini în context universal, citează, parafrazează din marile spirite ale lumii, asociază evenimentele culturale celor istorice şi sociale, explică aproape orice neologism, te urmăreşte şi te însufleţeşte – ca dascăl - punând întrebări pertinente. Totuşi, uneori nu citeşte bibliografia cerută (probabil pentru că e obligatorie), nu-şi face temele – cele tradiţionale, ce-i drept! -, la alte materii (pentru care încă n-a găsit capătul de la sfoara de fum!, la română a găsit-o şi o împleteşte creativ!!!)) nu ia notiţe, e apatic sau dimpotrivă - prea locvace, şi nu în dialog cu dascălul, ci în paralel cu acesta. Are frecvent note la extreme şi refuză să se chinuie pentru note mediocre. A citit “Mein Kampf” al lui Hitler pe care-l consideră nebun, dar şi „un geniu al răului, cu o capacitate de manipulare a maselor fenomenală, o charismă prodigioasă şi o persoană de o inteligenţă ieşită din comun”. A.M.: Cine eşti tu, Doru Sasu? Cum te-ai descrie sintetic?D.S.: Un om normal, care a primit o educaţie specială.A.M.: Ce iubeşti tu, pe lumea asta?! D.S.: Îmi iubesc familia şi prietenii. Oamenii aceştia reprezintă prioritatea numărul 1 în viaţa mea.A.M.: Cum vezi tu un prieten bun? D.S.: Pentru mine, un prieten bun este un expert în ,,lăsarea-în-pace’’, dar în acelaşi timp, el trebuie să fie o persoană extrem de jovială, deschisă, sociabilă şi cu simţul umorului. Un om care îşi câştigă respectul ca prieten al meu trebuie să fie diferit, să nu reprezinte o stereotipie comportamentală enervantă. A.M.: Ce cărţi, filme ţi-au plăcut sau te-au marcat? Poate îmi dezvălui un top 3/5...D.S.: Top cărţi:

1. Vargas Llosa, Mario - ,,Războiul Sfârşitului Lumii’’2. Peter Blatty, William - ,,Exorcistul’’3. Brussolo, Serge - ,,Krucifix’’ 4. Hemingway, Ernest - ,,Pentru cine bat clopotele?’’5. Orwell, George - ,,1984’’

Top filme: 1. Star Wars (toate) 2. American History X 3. Devil`s Advocate 4. American Beauty

5. The Silence of the LambsA.M.: Ce altceva este definitoriu pt tine?D.S.: Oamenii care mă inspiră: Edgar Allan Poe, Serge Brussolo, Ernest Hemingway, Stephen Hawking, Crin Antonescu, Sir Alex Ferguson, Roger Federer, Leonardo Da Vinci, Martin Luther, Winston Churchill, Abraham Lincoln, Vlad Ţepeş, Papa Ioan Paul al II-lea, Isaac Newton, Aristofan, Homer, Nichita Stănescu, Napoleon Bonaparte.

Materiile mele preferate: limba romană, istoria, limba engleză, partea umană a lucrurilor. Întotdeauna am avut o reţinere faţă de materiile exacte, pentru că am simţit mereu că acestea-mi îngrădesc mult perspectivele. Einstein spunea că ,,Logica te poate duce de la X la Y, imaginaţia te poate duce oriunde’’. A.M.: Cum ajunge un profesor la tine? D.S.: Câştigându-mi respectul sau exploatându-mi orgoliul (zice sardonic). Respectul pentru profesori= nu consider că un om trebuie să fie respectat doar pentru că există. O astfel de gândire este înapoiată, medievală, anti-democratică. Avem dreptul la liberă exprimare şi avem dreptul să ne formăm propriile opinii despre lucrurile care ne înconjoară. De aceea, respectul meu faţă de ceilalţi depinde de lucrurile pe care oamenii respectivi le fac în societate, şi nu mă refer la respiraţie. Un om care este în exercitiu într-o funcţie publică, oricare ar fi ea, va fi respectat de mine, dacă prin faptele sale demonstrează că este competent, dedicat şi relaxat faţă de postul sau. A.M.: Ce deteşti?D.S.: Detest plictiseala.A.M.: Ce reprezintă pentru tine scrisul? D.S.: E o joacă. O joacă utilă. Din punctul catharctic de vedere al lucrurilor. Nu iau scrisul în serios. Nu cred că o voi face vreodată, pentru că atunci, sunt convins că nu ar mai avea vreun sens. A.M.: Ce ţi se pare dificil azi, în viaţa ta?D.S.: Cred că cel mai dificil lucru pentru mine în momentele în care sunt foarte violent este ,,Anger Management’’.A.M.: Care-i cea mai frumoasă experienţă trăită deocamdată? Povesteşte-o, dacă nu e prea intim.D.S.: ... primul brad de Crăciun.A.M.: Dar cea mai tristă/ dureroasă/incomodă? Idem.D.S.: Moartea mătuşii mele, la o vârstă fragedă.A.M.: Care a fost prima ta amintire specială, indiferent cum? Relateaz-o.D.S.: Îmi aduc aminte că atunci când eram la grădiniţă şi serveam masa, nu reuşeam niciodată să termin de mâncat, pentru că vorbeam întruna şi mereu ajungeam acasă mort de foame. Niciodată nu mi-a plăcut la grădiniţă. Până la urmă, părinţii mei au fost nevoiţi să renunţe la soluţia aceasta şi să stea mama cu mine, acasă. Cred că ăsta

a fost un moment foarte special pentru mine. Majoritatea celorlalţi copii au frecventat o gradiniţă / creşă. Eu amavut şansa să stau acasă, cu mama.A.M.: Îţi mai aminteşti prima carte citită? A fost memorabilă? Care a fost? Punctează de ce.D.S.: Nu pot spune care a fost prima carte citită, dar îmi aduc aminte că în clasa a IV-a, nu puteam să suport cititul. Era o corvoadă absolută şi reţin că, după o ceartă cu tatăl meu, m-am simţit obligat să citesc ,,Laleaua Neagră” de Dumas. Mi-a plăcut. Nu asta a fost important. Cred că memorabil în acest fapt este că mi-am dat seama că, uneori, e bine să îi ascult şi pe cei din jurul meu... pe cei care merită ascultaţi.A.M.: De ce anume eşti cel mai mândru deocamdată, ca realizare, indiferent în ce plan?

D.S.: Mândru e mult spus; efectiv sunt unele realizări pe care le iau ca atare: locul II la olimpiada judeţeană de matematică!, în şcoala generală, faptul că am câştigat un concurs naţional de eseuri sau absolvirea ciclului gimnazial cu media de admitere 9.50.A.M.: Acum o întrebare grea, dacă-mi dai voie: de ce crezi că oamenii, poate chiar cei de vârsta ta, nu te plac uşor?D.S.: Nu e o întrebare grea deloc. Ei nu mă plac uşor pentru că mă comport foarte urât în majoritatea timpului, îmi bat joc de ei, îi critic, sunt arogant, mă consider mereu deasupra tuturor. Vina este în totalitate a mea. Aşa am fost educat. Să consider că tot ce îmi doresc este realizabil şi că pot să fiu cel mai bun în orice îmi propun. Nu ştiu dacă este cea mai bună metodă de educaţie, dar m-a ajutat foarte mult de-a lungul timpului să realizez lucrurile pe care mi le-am propus. În orice sistem există şi părţi bune şi părţi mai puţin bune. În cazul meu, sunt conştient de ambele. În timp, lucrurile negative se vor petici.A.M.: Cine crezi că te place şi de ce?D.S.: Cred că mă plac oamenii faţă de care mă comport normal, pe care îi respect.A.M.: Semeni emoţional, intelectual cu vreunul dintre părinţii tăi? Dumnealui/dumneaei simte/ştie asta? Cum se relaţionează cu tine? Ce aşteptări au părinţii tăi de la tine? Dar tu, de la tine însuţi?D.S.: Îmi admir părinţii, din toate punctele de vedere. Am un respect deosebit faţă de ambii, pentru că m-am simţit susţinut şi încurajat legat de orice aptitudine am avut vreodată. Mă simt dator faţă de ei pentru că m-au făcut să fiu fericit. Din punct de vedere intelectual, părinţii mei sunt excepţionali. Emoţional, n-a existat niciun moment în aceşti 17 ani în care să nu mă simt iubit. Nu cred că le semăn, pentru că ei sunt mult mai echilibraţi decât mine. Avem o relaţie fenomenală, sunt prietenii mei cei mai buni, oamenii de care am nevoie cel mai mult, mai ales în momentele în care intru într-o transă autodistructivă, negativistă. Din punct de vedere al aşteptărilor, amândoi vor spune: ,,Vrem ca tu să fii cel mai bun’’. Din acelaşi punct de vedere, eu voi spune: ,,Am mari speranţe că voi fi cel mai bun, pentru că sunt copilul vostru’’.A.M.: Oare chiar crezi că asta aşteaptă de la tine? Nu doar să fii fericit, împlinit?... Părinţii nu-şi iubesc copiii pentru că sunt cei mai buni, chiar dacă pentru asta îi pot admira, indiferent de vârsta lor. Dragostea lor e necondiţionată, nu ţi se pare? D.S.: Dragostea lor este necondiţionată. Doar că ei sunt conştienţi de faptul că nu voi fi fericit, împlinit, decât atunci când voi fi cel mai bun in lucrurile pe care mi le propun.A.M.: Cum te vezi peste 10 ani?D.S.: Un om fericit.A.M.: Cum ai vrea să încheiem deocamdată această discuţie? Ce ai putea adăuga acum? D.S.: Nu voi da sfaturi nimănui, pentru că adesea, nu mă sfătuiesc adecvat nici pe mine. Uneori fac lucruri stupide, greşite, condamnabile. Aşa încât, acum, acesta este felul meu de a-mi adresa scuzele oneste faţă de toţi oamenii din această şcoală care s-au simţit vreodată jigniţi de mine.

***From the frontal lobe, with love, de DORU SASU-Iubirea e ca o mină de teren anti-persoană, odată ce ai păşit în interiorul ei, nu poţi să o părăseşti nevătămat. -Vreau să scriu de unul singur, nu accept nici măcar ajutorul mâinilor. -Dacă poezia ar muri, eu aş fi primul care i-ar profana mormântul. -Doar după ce înghit poezie, pot să râgâi poezie; fireşte, dacă versurile nu-mi stau în gât, omorându-mă prin sufocare. -Nu înţeleg de ce durerea s-a spitalizat tocmai în ochii mei. -Mi-am dat seama că am fost egoist. Nu mi-a plăcut niciodată să împart cu cei din jurul meu. Astăzi, vreau să schimb lucrurile. Îmi voi întoarce ochii invers, să-i las pe ceilalţi să privească prin ei. Astfel, vor putea şi ceilalţi, pentru prima dată, să perceapă realitatea. -Un ţânţar bulimic mă atacă pe nepregătite! Se aşază pe mine, se pliază pe pielea mea, ezită puţin şi mă înţeapă. Mă resemnez. Îmi plac animalele. Când ia prima gură, retragetrompa isteric şi zboară cu o disperare de care nu credeam că e capabil un vampir din ăsta schilod al naturii… MEDITAŢIE… Concluzie: ţânţarilor nu le place gustul inteligenţei.

-Dumnezeu a fost generos cu noi. El a creat Totul, chiar şi Depresia. Din acest motiv, consider că Dumnezeu este cu adevărat Salvatorul meu.-Majoritatea oamenilor au probleme cu vorbitul în public. Eu am probleme infinit mai mari cu vorbitul cu mine însumi. În public, pot să fiu oricine vreau. În solitudine, pot să fiu doar eu însumi. -De ce am fost creat ca om? Pentru că dacă aş fi fost plantă, frustrarea m-ar fi făcut să devin prima plantă urlătoare, logoreică. Atunci… de ce nu sunt nou-născut? Pentru că sunt mult prea trist să-mi permit una ca asta. -Ce e deziluzia? O panglică morbidă agăţată de speranţă. -Mi-am dat seama că am o problemă gravă cu pleoapele. Ele nu au putut niciodată să împiedice lumina să ajungă la mine. -Nu este nevoie ca un om să dobândească percepţii extrasenzoriale pentru a le transmite iubirea lui morţilor. E de ajuns să mângâie frunzele, răbdător. Toamna, ele se vor revanşa negreşit. -Când scriu adevărul, scrisul devine indescifrabil.-De ce sunt mereu trist? Pentru că mi-am dat seama că Dumnezeu mă şantajează.

- Se spune că prietenul cel mai bun al omului este câinele. Eu cred că cel mai bun prieten al omului este oniricul.

-Nu am nevoie de absolut nicio formă de limbaj pentru a comunica cu liniştea.-Lucrurile cu adevărat nepreţuite le-am scris în somn.

- /// -

(Ne)Fumătoriada Gâfâi!!! Fantomatic simt cum sunt pătruns De dependenţa-mi odorifică. Iniţiat, vital mă simt împuns Ş-acum plămânii mei cuantifică Doze opulente, ceva îmi scapă… Discret, mă mângâie fiara. Cu elan de mers pe apă, Refuz să-mi răsucesc ţigara.

CV Scriu în mare taină, mă închin la o idee,

Cei din jurul meu mă descriu doar prin clişee. Dar ei nu pricep, de fapt, marile iubiri…

Frunza curge-nvinuită, lăsând loc pentru clădiri. Cred în cuvântul omului nebun, onestul, Care mă face să fiu mai lucid ca restul. Cred în sunetul cu scobitori în gură, Care, sardonic, zâmbeşte şi, vorbind, mă-ndură.

Hai, urc în trenul făcut din numere îngrijite, Cu oameni amărâţi ce ştiu doar să profite. Cuvântul meu preferat a devenit “magie”,

Că doar cu ajutorul lui am trecut de bătălie. E toamnă, strănut în carte neînfricat; Acesta este rolul meu, în mod anecdotizat. Mulţi mi-au zis ,,când strănuţi, să te abţii’’, ,,Dar de ce?’’ le zic eu, când, din strănut, iese un CV.

Introspecţie Un vis tăcut foşneşte realitatea-mi. Sunt unicul care-l şi poate pipăi! O pasăre mieroasă moare, privindu-mă. O fotografiez; e de-a dreptul inocentă! Îngrop fotografia, ferindu-mi privirea, Un zgomot mort, de fond, amplifică trăirea. Dacă ,,nostalgie’’ s-ar deriva în verb, Atunci creierii mei ar tresări imberb. Chiar şi cerul moale, apăsător, insuportabil ar fi… Şi trilurile păsărilor nu m-ar mai putea dezvinui…

Metempsihoza Deşi norii negri ning doar tristeţe,

Eu “mă” joc în epicentru şi am idei măreţe. Când şi stejarii morţi tresar când simt

vocea mea, O scârbă zgribulindă îmi obstinează calea. Beau din lacul teluric şi noaptea păleşte; Dar nu, nu vine ziua, ci totul se-opreşte…

Un clinchet rece-mi dezmiardă subtil tăcerea.

Sunt pierdut, confuz şi singur, oare unde mi-e puterea

Cu care-mi zugrăveam ideile când, viu, eram nimic?

Mirajele-mi vorbesc acum în chipul cel mai fizic:

* ,,Când pentru sine ai doar admiraţie,

Îţi spun adio, ca început de conversaţie! Când şi orbul poate să vadă-n vis,

Tu hoinăreşti printr-al gândurilor abis! Când vei realiza că sentimentele sunt un

continuu efemer, Atunci va îngheţa vibrând şi zbuciumul din

creier.

Du-te acum, colindă morţii, cu-n cântec ştiut doar de tine!

Prin prisma vieţii, din trecut profetizez că totul va fi bine…’’

Din pântec bun, presimt acum că totul va

fi bine Şi aer bun îmi umple azi plămânul viu din

mine.

Mă nasc ca tunetul din norul sur; Mă nasc din vântul cel impur; Mă înăspresc cu-nţelepciune;

Creez acel ceva ce noaptea-mi va răpune.

Dezamăgirea duhneşte ca hoitul “cel mai mort”!

Şi din poveşti eu uit “poveşti”, invidie nu port.

Un câmp de maci se-ntinde-n faţă, cu teamă îl privesc,

Dar teama scade-ncet, încet… am realizat: trăiesc!

TINERE CONDEIE

Doamna mea învăţătoareAlexandra Iovan, III B

Doamna mea învăţătoareEste bună, iubitoare,De greşeli, mereu ne iartăNiciodată nu ne ceartă.

Ne vorbeşte cu blândeţe,Ne învaţă lucruri noi,Pentru noi, ea tot munceşteOameni mari s-ajungem noi!

Doamnei învăţătoare Daniela Chereşi, cu sinceritate

InteriorPatricia NICOLA, XII B

Prof. coordonator: Claudia CreţVăd clădiri alungite,În nuanţe de gri pictateŞi cu geamuri abstracte.Pe străzi şerpuite,Ba chiar contorsionate,Stau aruncateSentimente moarte.Unele sunt vii, pierdutePrintre-acele multeHoituri mute.Pe ziduri, sunt afon pictateGânduri damnate.Pe uşi mate,Stau gravateCuvinte uitate.În spatele lor, înfometate,Se nasc în urleteIdei mutante,Astre degradateÎntr-o simfonică linişteAle unor şoapte...E zi?...sau e noapte?

One Sunday in SpringBy Giulia Enache, IX B

Coordonator, prof Sâanziana NeşiuAfter a long and hard winter for every creature, the

entire nature revives, the flowers are blooming, the trees are budding, and the people are happy, too. The lyrics I am referring to, by Marianne Poloskey, are a comparison between humans and nature.

Spring comes and everyone wants to get the attention of the most important persons for themselves.

“…each leaf, each blade of grass, vies for attention.”

meaning that in the daily life PEOPLE are captured by feelings of popularity to be SOMEONE in his / her life.

We try to prove that even the insignificant things as“…(even) weed, carry tiny blossoms to astonish us”

How can a weed carry a flower? Still it is in the desert that one can see the cactus having once or twice a lifetime very rare coloured flowers, attracting and amazing us with its splendor.

“March is a month of considerable frustration. It is so near spring” (Thalassa Cruso) and yet, all across the world people faced so “moody” weather. Not far than this year the weather was still so violent and changeable that outdoor activities could not be kept. But SPRING is always a winner and comes, more or less, on time.

On DaffodilsBy Melania Tau, IX B

“I wandered lonely as a cloudThat floats on high o`er vales and hills,

When all at once I saw a crowd,A host, of golden daffodils;

Beside the lake, beneath the trees,Fluttering and dancing in the breeze.”

William Wordsworth, DaffodilsW.Wordsworth ‘s Daffodils shows ideas and aspects that are characteristic for the Romantic Poetry.

Various peaceful images of nature, like the cloud, the daffodils, the lake or the tree in the breeze, have human qualities, as “ a wandered” cloud, a golden crowd of flowers, or a “dancing tree”. These images express the author’s self – reflection, whether the feelings are of solitude, “I wondered lonely as a cloud”, or of happiness and excitement at the seeing of the daffodils: “Fluttering and dancing in the breeze”.

The field is evidently the subject of this stanza, making nature looking as human as possible, having many features that characterize people all over the world.

Who can’t say is not filled of joy when seeing a flower? Or not becoming blue, when just viewing a lonely cloud? Or worried when the wind is starting to blow? But all these are passing if you are shown not one but a “CROWD of GOLDEN DAFFODILS.” Through nature, a romantic mood is instantly created because every part of the picture completes the author’s suave image of beauty.

Prin marile capitale ale Europei: Budapesta, Viena, PragaProf. Mihaela Şilinca

Anul şcolar 2010-2011 a însemnat începutul unui proiect ambiţios iniţiat de dna. prof. Otilia Filip, şi anume vizitarea unora dintre cele mai frumoase capitale ale Europei.

Dat fiind că era prima ieşire organizată peste hotare, primul obiectiv ales a fost şi cel mai apropiat, oraşul Budapesta. Cu toate acestea, aşteptările noastre au fost nu numai atinse, dar şi depăşite. Oraşul împărţit de Dunăre în cele două cartiere istorice Buda şi Pesta impresionează în primul rând prin grandoarea clădirilor, majoritatea în stil baroc. Probabil cea mai cunoscută clădire din Budapesta este Parlamentul, una dintre cele mai frumoase clădiri legislative din Europa, şi a treia ca mărime din lume.

O panoramă deosebită asupra întregului oraş o oferă Citadela de pe dealul Gellert sau Bastionul Pescarilor, care, în ciuda faptului că este denumit bastion, este de fapt o terasă de unde priveliştea este uimitoare.

De-a dreptul impresionantă a fost şi trecerea în revistă a întregii istorii a Ungariei în Piaţa Eroilor din Budapesta sau vizitarea celor mai importante lăcaşuri de cult din capitala ungară, Biserica Matthias şi Basilica Sfântul Ştefan. Nu în ultimul rând trebuie amintită traversarea oraşului, la ceas de seară, când podurile peste Dunăre luminează întregul oraş.

Decembrie este cunoscută ca luna cadourilor, deci ce moment mai bun putea fi ales pentru o vizită la Târgul de cadouri de la Viena?! Atmosfera de basm a fost creată de standurile cu decoraţiuni şi dulciuri de Crăciun, dar şi de grădinile Palatului Schronbrunn, acoperite de zăpadă.

De departe, locul preferat de copii a fost Grădina Zoologică, dar mai merită menţionate şi celelalte obiective vizitate: Palatul Imperial Hofburg, Primăria sau Catedrala Sf. Ştefan.

Primele zile ale lui septembrie vor aduce a treia deplasare planificată şi anume cea de la Praga, Bratislava şi oraşul staţiune Karlovy Vary. Dacă Praga, numită şi Oraşul magic, Oraşul de aur, Oraşul celor 100 de turle sau Parisul estului, este într-o mai mare măsură cunoscută, suntem siguri că şi Bratislava cu Cetatea sa, Palatul Grassalkovich, centrul vechi sau Biserica Albastră, vor fascina la fel de mult ca şi staţiunea balneară aflată la poalele Munţilor Metaliferi, Karlovy Vary.

Într-o lume mereu în schimbare, adesea uităm că ceea ce ne defineşte este ceea ce gândim şi ceea ce simţim. Şi cum putem să simţim armonios, dacă nu intrăm în contact cu ceea ce este mai frumos în lumea în care ne mişcăm, într-o Europă multiculturală care se deschide din ce mai mult către noi? Aceasta este menirea ieşirilor în străinătate, cunoaşterea locurilor, a oamenilor, a mentalităţilor diferite faţă de cele cu care suntem atât de obişnuiţi.

Atelier de picturăCoordonator, prof. Gabriela PLEŞCA

Curiozităţi istoricePropuse de prof. Ionel Cacuci

Ştiaţi că:o Prima carte tipărită în anul 1582 în care este utilizat termenul de român este Palia

de la Orăştie?o Echipamentul unui legionar roman cântărea aproximativ 30 kg?o Colosseumul din Roma era cel mai mare amfiteatru din antichitate?o Statul Papal a fost înfiinţat în anul 756 de către regele francilor Pepin cel Scurt?

o La moartea sa, regina Egiptului Cleopatra avea 39 de ani?o Prima femeie care a primit Premiul Nobel în anul 1903 a fost Marie Curie?o Ultimul împărat al Imperiului Bizantin a fost Constantin al XI- lea?o Războiul de 100 de ani între Anglia şi Franţa a durat între 1337-1453?o Atentatul împotriva lui Hitler din anul 1944 poartă denumirea Operaţiunea

Walkiria?o Ultima capitală eliberată în anul 1945 de sub ocupaţia germană a fost Praga?o În anul 1793, Napoleon Bonaparte a devenit cel mai tânăr general din Franţa?o Prima republică europeană a fost proclamată în 1792, în Franţa?o Prima femeie în fruntea unui stat islamic a fost Benazir Butho, în Pakistan?o În anul 1924, numele oraşului Sankt Petersburg a fost schimbat în Leningrad?o În anul 1803, americanii au cumpărat statul Louissiana de la Franţa?o Turnul Eifell a fost construit la Paris, cu ocazia expoziţiei universale din 1889?o Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a fost creată în 1949?o Sediul NATO se află la Bruxelles?o Cea mai veche Constituţie europeană este Magna Charta Liberthatum, din Anglia?o Bancnotele şi monedele Euro au fost introduse în circulaţie la 1.01.2002 ?

***

Parabolă culeasă din grădina ’netului de prof. Adriana Meşter

Într-o anumită ocazie, Buddha şedea sub un copac, în stare de profundă meditaţie, când o persoană a sosit şi a început să-i arunce lui Buddha toate insultele defăimătoare, încercând să-l rănească teribil, cu vorba. Buddha continua să mediteze, dar insultătorul continua să-l provoace, să-l rănească, să-l insulte. După un timp destul de lung, Buddha deschise ochii şi-l întrebă:

„O, fratele meu, dacă ţi se aduce un cadou şi tu nu-l accepţi, cui aparţine acest dar?” Cel care îl jignea răspunse:

„Celui care l-a adus, bineînţeles.” Atunci Buddha i-a zis:

„Fratele meu, ia-ţi cadoul, nu-l pot primi.” Şi continuă să mediteze.

Iată o lecţie pe cât de sublimă, pe atât de frumoasă. Buddha nu permisese minţii şi sentimentelor să reacţioneze, pentru că Buddha trăia total trezit. Astfel ar trebui să procedăm şi noi într-o situaţie asemănătoare. Trebuie să avem o minte pasivă, dar conştiinţa noastră trebuie să fie activă. Gândurile, asemeni unor păsări, trebuie să treacă prin spaţiul propriei noastre minţi, unele după altele, dar fără să lase nici o urmă. Trebuie să ne observăm gândurile, fără să ne identificăm cu ele.

COORDONARE & TEHNOREDACTARE NR: Prof. Adriana MEŞTER____________________________________________________________

ISSN 2247 – 2606 ISSN-L = 2247 – 2606

revista liceului teoretic lucian blaga, oradea

Documents