revista colegiului naţional „mihai viteazul”, ploieşti

19
1 Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti Nr. 10 - 2015

Upload: dinhkien

Post on 30-Jan-2017

243 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

1

Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

Nr. 10 - 2015

Page 2: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

2

CUPRINS

O poveste a multiculturalismului 3

Un suflet de grec şi o inimă de român 4

Anji Goh - diferiţi, dar egali 5

Interviu Bianca Alecu 6

M-am simţit mândră să îmi reprezint ţara! 7

Am primit o soră 8

Interviu Daiana Ioniţă 10

România versus Liban 11

Ştiu pentru ce exist 12

Vor exista două părţi: cei ce te susţin şi cei ce te critică 13

Simt că locul meu este acolo, pe scenă 14

Interdisciplinaritatea e cheia succesului 16

Debate-ul este o călătorie, nu un trofeu 18

Page 3: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

3

O poveste a multiculturalismului

Perspective, revista Colegiului Naţional Mihai Viteazul a ajuns la al zecelea număr. Activitatea unui an şcolar este surprinsă, metodic şi prompt, de site-ul liceului, unde sunt rezultatele, cifrele, infor-maţiile. În spatele lor, oamenii. Următoarele texte vor să dea o imagine, e drept, parţială, a oamenilor din Mihai Viteazul, a celor care au făcut posibile diferite rezultate.

Am pus această poveste, care se scrie pe măsură ce timpul se scurge, sub semnul multiculturalită-ţii, al întâlnirii, într-o şcoală cu peste 1500 de elevi şi peste 100 de profesori, a diferitelor idei, credinţe şi aspiraţii, a diferitelor naţionalităţi sau mentalităţi, alcătuindu-se astfel o imagine în mişcare a fericitelor întâlniri.

Poveşti de viaţă, schimburi de experienţă, poveşti despre descoperire şi autodescoperiri, elevi şi profesori, ei creează Colegiul Naţional Mihai Viteazul; am identificat deci aici, în liceu, Grecia şi o parte din comunitatea elenă din România, Singapore şi budismul, Danemarca şi sistemul său de învăţă-mânt, Libanul şi Nigeria, confesiunea creştină după Evanghelie, videoblogul cu mii de vizualizări, chimia şi drumurile ei, muzica pop şi spectacolele naţionale, lectura şi provocările literaturii, competiţiile şi campionatele de dezbateri. Din aceste piese se construieşte un puzzle ce redă imaginea diversităţii, a multiculturalismului, pe care o exprimă Colegiul la ora actuală, în anul şcolar 2014 / 2015.

Cu sPrijiNul:

prof. Gabriel Ţaga (director)

prof. Daniela Lambru (director adjunct)

prof. Ion Oprescu (director adjunct)

prof. Diana Chiriţă

prof. Cristina Dragomirescu

prof. Loredana Dicu

REDACŢIA:

Alexandra Bumbăcaru (12 F1)

Anamaria Naftan (12 F1)

Adela Alexandru (12 F1)

Mihaela Pavel (12 F1)

Anca Stoica (9F1)

Erica Pitaru (9F1)

Dan Șerban (10 F1)

prof. coordonator: Dan Gulea

Page 4: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

4

Un suflet de grec şi o inimă de român

1. Ce poţi să-mi spui despre originile tale?

Străbunicul meu, Nikos, împre-ună cu tatăl său, Zisu, au plecat în anul 1920 din municipiul Ioannina, aflat în zona de N-E a Greciei și s-au stabilit în localitatea Câmpina din judeţul Prahova. Au deschis o cofe-tărie cu produse tradiţionale grecești, apoi Nikos s-a căsătorit cu o româncă din Ardeal.

2. Te simţi marginalizată din cauza naţio-nalităţii tale sau te simţi specială?

Nu mă simt marginalizată și nici specială. Mă consider o tânără norocoasă pentru că aparţin atât Greciei, cât și României. Pot spune că ,,patria este pământul care ne hrănește”, iar pe de altă parte, ,,sângele apă nu se face”, deci, România este casa mea, iar Grecia nu încetează să facă parte din mine. Cunoștinţele mele legate de cultura elenă, leagănul civilizaţiei europene, sunt o parte foarte importantă din cultura mea generală.

3. Îmi poţi spune câteva cuvinte despre Comunitatea Elenă din Ploiești?

Comunitatea Elenă din Prahova, înfiinţată în anul 1923, are ca dome-niu de activitate promovarea limbii și a culturii elene. Comunitatea este formată din peste 800 de membri, ce-tăţeni de origine greacă și filoeleni. Pentru mai multe informaţii despre noi, vă sugerez să vizitaţi site-ul Co-

munităţii Elene din Prahova.4. Care sunt pasiunile tale?

Citind acum câţiva ani cartea ,,Raport către El Greco” a lui Nikos Kazantsakis, am înţeles că sunt îndrăgostită încă din copilărie de cea mai frunoasă formă de exprimare a spiritului elen, dansul grecesc. Un citat care m-a impresionat este: ,,Dacă omul nu știe să danseze, nu știe să se roage. Îngerii au gură, dar puterea de a vorbi le este pecetluită: îi vorbesc lui Dumnezeu prin dans.”

5. Dacă ai putea să alegi între a sta în conti-nuare în Romania și a te muta în Grecia, ce ai face?

Am ales deja. Mă numesc Zisopol Anca Maria și sunt elevă în clasa a 10-a N1 la Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul”, Ploiești. De ce am ales asta?... Pen-tru că sunt ,,un suflet de grec și o inimă de român” și mă mândresc cu asta!

interviu realizat de Alexandra Bumbăcaru, 12 F1

Page 5: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

5

Spune-ne câteva cuvinte despre naţionali-tatea ta.

Tatăl meu este singaporez, iar mama mea este din România. Consider că Singapore este o ţară foarte interesantă, dat fiind că în ciuda faptului că are o întindere mică, are o economie destul de importantă și un turism bine dezvoltat. În ceea ce privește religia, eu sunt ortodoxă, iar tatăl meu este budist, însă acest lucru nu a constituit niciodată o problemă, relaţiile noastre nefiind bazate pe religie.

Cum s-au cunoscut părinţii tăi?Din câte știu, s-au cunoscut în timpul facultă-

ţii. Tatăl meu a făcut Facultatea de Economie și, în ciuda faptului că mama mea nu urma cursurile ace-leași facultăţi, s-au întâlnit în București.

Ai fost vreodată în Singapore?Din păcate, nu. Am avut odată șansa să merg,

însă am ales să vizitez o altă ţară. Sper să o vizitez în vara care va urma. Bunicii mei din partea tatălui și sora tatălui meu sunt acolo și vorbesc cu ei la te-lefon și prin alte mijloace de comunicare modernă, dar nu ne-am văzut niciodată faţă în faţă. De ase-menea, comunicăm în limba engleză pentru că este una din limbile recunoscute în Singapore, alături de chineză și de malaeză.

Care ţi se pare că e principala diferenţă din-tre modul lor de a fi și al nostru?

Din câte am văzut eu, sunt niște oameni cu un

spirit foarte practic pe care îl exercită în orice, de aceea au o economie mult mai bine dezvoltată. To-tuși, din punctul de vedere al relaţiilor interumane, românii sunt mai deschiși, mai sociabili.

Crezi că originea ta te avantajează sau te dezavantajează?

Consider că faptul că sunt jumătate asiatică îmi oferă o perspectivă mai largă asupra cunoașterii persoanelor pentru că oamenii sunt interesaţi să cu-noască o persoană care este diferită într-o oarecare măsură. Iar în școală, toată lumea este tratată în mod egal și acest lucru nu poate decât să mă bucure.

interviu realizat de Anamaria Naftan, 12 F1

Anji Goh - diferiţi, dar egali

Page 6: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

6

Bianca Alecu este elevă în clasa a 11-a M5 şi a obţinut multiple distincţii la concursurile de limba şi literatura română

interviu realizat de Anamaria Naftan, 12F1

Ce premii ai obţinut până acum la concur-surile și olimpiadele de limba și literatura ro-mână?

Începând din gimnaziu, în clasa a șaptea am ob-ţinut la etapa judeţeană premiul întâi, iar în clasa a opta, premiul doi. De asemenea, în clasa a noua am luat premiul întâi la ju-deţ și la naţională, menţiu-ne, fiind clasată a șaptea din patruzeci și nouă de elevi. În clasa a zecea, m-am calificat din nou la etapa naţională, unde am obţinut premiul al doilea cu 118 puncte din 120 la proba scrisă. Astfel, m-am calificat la olimpiada inter-naţională care înglobează Olimpiada de Lectură ca ac-tivitate de viaţă și Olimpiada de Română. Aici am primit premiul întâi la categoria mea.

Și de ce ai ales să faci liceul la profilul mate-matică-informatică, deși te pasionează materi-ile umaniste?

Încerc să îmi extind orizontul de cunoștinţe cât timp mai pot pentru că intenţionez să merg la Fa-cultatea de Litere unde să aprofundez ceea ce îmi place de fapt. Nu spun că matematica nu mi-ar plă-cea, numai că nu e chemarea mea. Dar am decis să o tolerez și să mă bucur de ea pentru că eu consider că există o filozofie a matematicii și a știinţelor realiste și sunt curioasă relativ la ce implică acestea.

Profesorii pe care îi ai au contribuit la per-formanţele tale la această materie?

Da, bineînţeles. În primul rând, doamna profe-soară de română, Chiriţă Diana, căreia îi sunt pro-

fund recunoscătoare că în clasa a noua când eram extraordinar de timidă și de dezorientată, m-a în-scris la cercul de română, la care am rămas doar eu după două luni de la înfiinţare. M-a susţinut foarte mult și în plan psihologic, nu doar cu resursele ma-teriale. De asemenea, trebuie să le mulţumesc și pro-

fesorilor de la profilul meu, care au tolerat chemarea aceasta și m-au încurajat fie cu înţelegeri asupra notelor și absenţelor acumulate, fie chiar cu recunoașterea unei performanţe care nu e în do-meniul lor.

Compui poezii sau proză?

Am scris poezie timp de trei ani, dar acum nu mai scriu. Consider că am o pe-rioadă în care se acumulea-ză lucruri în mine și simt că dacă m-aș exprima acum nu

ar fi potenţarea pe care o vreau. Acum acumulez experienţă și sentimente, însă înainte am scris po-ezie și chiar un blog: „mareadelamiezulnopţii.wor-dpress.com”. Pe acest blog scriu mai mult descărcări energetice și spirituale pe care nu le numesc nici po-ezie, nici proză.

Ce te atrage cel mai mult la această mate-rie?

Todorov exprimă chemarea acestei materii în-tr-o carte pe care el a numit-o „Literatura în peri-col”, unde a spus că îi place literatura pentru că îl ajută să trăiască. Eu chiar mă regăsesc în cuvintele lui și aș adăuga că mă ajută să trăiesc în toate tim-purile și mai ales mă ajută să conștientizez ceea ce vreau să fac de fapt.

Page 7: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

7

M-am simţit mândră să îmi reprezint ţara!

Bianca Dănescu este elevă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, în prezent clasa a 12-a, şi este multiplă campioană naţională la patinaj viteză la diferite categorii: copii 1, junior 3, junior 2, junior 1, senioare. Deţine Cupa României şi a reuşit să se califice pe locul 11 în clasamentul mondial la Jocurile Olimpice de iarnă pentru Tineret, în anul 2012. Campioana colegiului nostru a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări pe tema sportului preferat.

interviu realizat de Adela Alexandru, 12F1

Cum și când ai început să practici acest sport?

Am început să practic patinajul viteză la vârsta de șapte ani, când abia începusem clasa întâi. Pri-mii pași nu mi s-au părut deloc grei și, în scurt timp, acest sport a devenit foarte important pentru mine, mai ales în momentul în care am început să am re-zultate la competiţiile locale, apoi naţionale.

Cine te-a îndrumat? Părinţii mei au fost cei care m-au îndreptat că-

tre sport. Tatăl meu mi-a cumpărat prima pereche de role cu puţin înainte să încep să practic acest sport cu adevărat. Apoi m-au încurajat cei doi an-trenori, domnul antrenor Dorin Zărnescu, care m-a iniţiat în acest sport și domnul antrenor Ion Opin-cariu, care m-a antrenat în cadrul lotului naţional.

De ce te pasionează acest sport? Mă pasionează patinajul viteză pentru că este

un sport competitiv și datorită acestuia am învăţat ce înseamnă seriozitate și concentrare. De nouă ani mă antrenez zilnic câte 2-3 ore, iar atunci când plec în pregătire pe gheaţă am câte două antrenamente în fiecare zi. Nu este ușor, dar atunci când ești pa-sionat de acest sport, nu te poate împiedica niciun obstacol!

Cum poţi ţine pasul cu școala și sportul? Primele 6 luni ale fiecărui an școlar erau stadiu

de pregătire în afara ţării. De-a lungul timpului, am mers în Germania, Canada, Italia, Polonia, Austria pentru a mă antrena la această disciplină. Cu toa-te că lipseam de la școală aproape tot semestrul I, m-am bazat întotdeauna pe forţele proprii pentru a recupera materia predată în timp ce eram în canto-nament. Am reușit de fiecare dată să îmbin perfor-manţa sportivă cu cea școlară.

Care a fost cea mai importantă competiţie la care ai participat?

Am participat la prima ediţie a Jocurilor Olim-pice de Iarnă pentru Tineret, Innsbruck, Austria, în anul 2012, calificându-mă pe locul 11 în clasamen-tul mondial. Îmi amintesc cu plăcere cum oamenii mă opreau să facă poze cu mine și să îmi ceară au-tografe, văzându-mă în echipament ce reprezenta România. A fost o experienţă unică și m-am simţit mândră să îmi reprezint ţara!

Ai vreun model care te inspiră în ceea ce faci?

În 2008 am avut șansa să o întâlnesc, la Inzell, pe Anni Friesinger, multiplă campioană a Germani-ei la patinaj viteză. O admir pentru cele trei medalii de aur olimpice obţinute la Salt Lake City, Torino și Vancouver. Este un exemplu pentru mine! Patina-torul olandez Sven Kramer a fost, de asemenea, un model pentru mine, fiind multiplu campion mondial.

Page 8: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

8

Am primit o soră

Bianca Vasile, elevă în clasa a 11-a F1, a studiat în Dane-marca în anul şcolar 2013-2014 şi ne descrie în câteva cuvinte această experienţă.

Descrie în câteva cuvinte organizaţia care te-a ajutat să pleci la studii în Danemarca în anul școlar 2013-2014.

Este o organizaţie nonguvernamentală și nonprofit care se numește „Youth For Understanding”. Se ocupă cu trimiterea ele-vilor la studii în alte ţări și îi ajută să se integreze și să rezolve problemele întâmpinate acolo. De asemenea, găsesc familii care își doresc să cazeze un elev; acestea se numesc familii gazdă. Noi îi numim pe membrii familiei părinţi gazdă sau fraţi și surori gazdă. Pot să spun, din proprie experienţă, că în general se creează relaţii destul de strânse între membrii familiei și elevul cazat.

Procesul de înscriere a fost dificil?Din câte îmi aduc aminte, procesul de înscriere a constat în

trimiterea unui CV în care mă descriam pe mine și spuneam ce îmi place să fac, ce hobby-uri am și ce activităţi extrașcolare am des-fășurat. După ce l-am trimis, am trecut de prima etapă a selecţiei, fiind apoi invitată la un interviu în urma căruia am fost acceptată în program.

Ai întâmpinat probleme când te-ai întors în România și ai încercat să revii la școală?A fost alegerea mea să nu îmi echivalez anul întrucât aș fi avut un an școlar foarte încărcat fiind clasa

a 12-a. Probabil ar fi trebuit să dau diferenţe pentru clasa a 11-a și totodată să învăţ pentru examenul de bacalaureat.

Care au fost cele mai mari dificultăţi pe care le-ai întâmpinat după ce ai ajuns în Danemarca?Începutul a fost foarte greu și mă refer la absolut tot, începând de la familia gazdă, până la școală,

prieteni și cultură. Cel mai greu a fost că nu vorbeam limba daneză și a trebuit să vorbesc în engleză. Dar, încetul cu încetul, lucrurile s-au îmbunătăţit. Referitor la materiile predate, acestea au fost diferite și mult mai puţine decât ce aveam aici. Am avut un total de 10 materii, printre care daneză, istorie, engleză, mu-zică, sociologie, geografie, spaniolă.

Mulţi oameni care au locuit în alte ţări spun că oamenii de acolo sunt foarte diferiţi. Este doar un mit sau crezi că este adevărat?

Nu pot să zic că oamenii sunt diferiţi, concepţiile lor sunt diferite. La început nu au fost atât de deschiși, iar eu eram cea care trebuia să meargă la ei să pornească o conversaţie. Însă, după ce ne-am mai cunoscut, ei erau cei care veneau la mine fiind interesaţi să mă cunoască și să afle lucruri despre mine și despre ţara din care provin. Probabil asta e diferit, în România oamenii la început sunt deschiși, pe când acolo nu este așa; cel puţin nu mi s-a întâmplat mie.

Oamenii cu care ai intrat în contact aveau cunoștinţe anterioare despre România?Nu știau foarte multe lucruri. Uneori încurcau capitala sau nu știau pe ce continent se află, așa că eu

am încercat să le povestesc cât mai multe despre ţara noastră și au fost chiar încântaţi mai ales de legenda lui Dracula.

Page 9: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

9

Povestește-mi un moment petrecut în Danemarca pe care nu o să îl uiţi niciodată.

Anul petrecut în Danemarca e format numai din momente pe care nu o să le uit niciodată. To-tuși, unul din cele mai speciale momente a fost când m-am simţit cu adevărat parte din familia gazdă. Danezii, fiind de religie protestantă, când împlinesc 14 ani sunt confirmaţi, această confir-mare reprezentând o ceremonie religioasă, ur-mată de o petrecere la care sunt prezenţi priete-nii și familia. Atunci când sora mea gazdă a fost confirmată, i-au fost compuse niște cântece care mă conţineau și pe mine, adică spuneau că a pri-mit o soră pe care o aștepta de mult. Și chiar dacă

ziua aia nu a fost pentru mine deoarece nu eram eu cea celebrată, m-am simţit cu adevărat parte din fami-lie.

Poţi descrie Dane-marca într-un singur cu-vânt?

E o întrebare foarte grea… Pot să o descriu în multe cuvinte, dar o să mă limitez la a spune că Da-nemarca este a doua mea casă.

Trebuie să las temerile la o parte şi să mă bucur de

ceea ce fac!

Page 10: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

10

Ce este talentul? Cu siguranţă nu este doar o înclinare înnăscută într-un domeniu, ci dedicare trup şi suflet, perseverenţă şi iubire pentru a dezvolta această

aptitudine. Talentul înfloritor se regăseşte într-o stare pură la eleva clasei a 12-a, Daiana Ioniţă, o cântăreaţă minunată, care mi-a acordat acest interviu.

Când și în ce circumstanţe ţi-ai descoperit talentul muzical?

Este greu de spus: cânt dintotdeauna. Nu mi-aș imagina viaţa fără muzică, fie aceasta în mod pro-fesional sau doar un hobby. Talentul, pot spune că l-am descoperit în clasele primare sau poate chiar mai târziu. Ascultam diferite CD-uri pentru copii, iar apoi încercam să le imit.

Cum ai descrie muzica în cât mai puţine cu-vinte? Ce înseamnă pentru tine?

Pasiune, armonie, relaxare. Nu cred că o pot defini într-un mod anume. Muzica este prezentă în viaţa de zi cu zi și fiecare persoană rezonează cu un gen anume. Pentru mine, este un mod de exprimare, de aceea îmi este dificil câteodată să cânt anumite genuri. Mă simt confortabil cântând melodii lente, care creează emoţii puternice. Până la urmă, asta îmi doresc: să transmit anumite emoţii persoanelor ce mă ascultă, sperând că aceștia vor rezona cu ele.

Ai un model pe care vrei să-l urmezi în via-ţă sau o persoană pe care o admiri enorm?

În momentul de faţă trec printr-o perioadă foarte confuză. Sunt clasa a 12-a și tot ce îmi doresc este să fug de responsabilităţi și să trăiesc din mu-zică, deși acest lucru nu se poate, momentan. Și ca să răspund la întrebarea ta: da, am câteva modele. Primul ar fi Johnny Depp, care iniţial a vrut să devi-nă cântăreţ, dar se pare că viaţa a avut alte planuri pentru el. Al doilea model pentru mine este Jared Leto, solistul trupei Thirty Seconds to Mars. Ascult această trupă de când aveam doisprezece ani, iar în urmă cu doi ani am început să urmăresc interviuri cu el. Am fost surprinsă de cât de deschis este faţă de fani și de faptul că îi încurajează să-și urmeze visul, oricât de greu ar fi.

Cum poţi descrie sentimentele trăite cân-

tând în faţa unei mulţimi așa de mari, dar și a unui juriu?

Spre deosebire de alţi adolescenţi pasionaţi de muzică, nu am avut foarte mult contact cu scena, deși mi-aș fi dorit. Am reușit să-mi conving părinţii doar în urmă cu doi ani să mă înscrie la cursuri de canto, iar în cursul anului trecut mi-am îndeplinit, în cele din urmă, visul de a lua aceste cursuri. În-tr-adevăr, am participat atât la X Factor, cât și la Vocea României, deși nu am trecut de preselecţii. Pot spune că a fost o experienţă minunată și i-aș sfătui pe toţi cei care iubesc ceea ce fac, să nu renunţe. Am avut eșecuri și vor mai urma. Nu a spus nimeni că va fi ușor. Este un sentiment minunat să cânţi în faţa unui public, mai ales dacă ai și un feedback. Ceea ce eu am uitat la audiţiile pentru X Factor, a fost să mă bucur de ceea ce fac și să nu cânt doar gândin-du-mă dacă voi atinge notele înalte sau nu, și mai ales să încerc să scap de emoţii. A fost prima mea experienţă cu un juriu și nu știam la ce să mă aștept. Între timp, am realizat că trebuie să las temerile la o parte și să mă bucur de ceea ce fac.

În concluzie, ce planuri ai? Va rămâne mu-zica un simplu hobby sau nu?

Am hotărât să las lucrurile să decurgă de la sine și să nu încerc să planific viitorul chiar atât de mult. Nu se știe niciodată ce-ţi rezervă viaţa. Momentan, îmi voi continua studiile, iar în ceea ce privește mu-zica, voi cânta cu aceeași pasiune și prin campusul facultăţii sau, cel mai probabil, voi încerca să-mi fac o trupă.

Prin urmare, exemplul Daianei ne învaţă să nu ne abandonăm visurile, indiferent de circumstan-ţe.

Îi urăm succes!

interviu realizat de Mihaela Pavel, 12F1

Page 11: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

11

România versus Liban

Vom continua descoperirea multiculturalităţii din C.N.M.V. cu o nouă poveste. Subiectul abordat în acest ar-ticol: România vs. Liban. David Boucher Jaber, din clasa a 10-a N ne-a împărtăşit experienţe personale, amintiri şi emoţii. Ceea ce m-a uimit este finalul interviului pe care ni l-a dat David… El, la 16 ani, ar prefera să se mute, probabil după terminarea facultăţii, în ţara tatălui. Acest amestec de curaj nebunesc şi curiozitate mă impresionează, deşi asta înseamnă un om în minus pentru societatea romanească… Să fie oare dorinţa de a fi mai aproape de tatăl lui sau oare chiar societatea romanească, sub toate aspectele ei, îl influ-enţează? Să fie Libanul o alegere subiectivă sau obiectivă?

1. Ce îmi poţi spune despre tine și familia ta?Pentru început, mă numesc David Boucher Ja-

ber, sunt elev în clasa a 10-a N2 la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, locuiesc în Ploiești și am 16 ani. Ta-tăl meu a decedat cu 2 săptămâni înainte de a mă naște și din această cauză, pentru aproximativ 14 ani nu am putut să port numele „Jaber”, dar acum această problemă este rezolvată.

2. Care este naţionalitatea ta?Tatăl meu a fost de origine nigeriană și s-a

născut în Lagos, fosta capitală nigeriană, deţinând și cetăţenie britanică, deoarece Nigeria este o fos-tă colonie britanică. Eu sunt născut în România și deţin, ca și tatăl meu, dublă cetăţenie: libaneză și română.

3. Ce confesiune religioasă ai? Dupa moartea tatălui meu, eu am adoptat o

confesiune protestantă, Baptismul, dar am frecven-

tat și o biserică penticostală până pe la 14 ani.4. Ai vizitat Libanul? Nu, din nefericire, nu am putut ajunge în Liban

până acum. Anul trecut, am intenţionat să merg, dar a existat o neînţelegere cu compania aeriană cu care ar fi trebuit să zbor și nu am putut sa părăsesc aeroportul, deoarece nu aveam însoţitor de zbor. Politica companiei nu permitea minorilor să călăto-rească fără însotitor, deși majoritatea companiilor aeriene permit minorilor peste 12 ani sa nu aibă în-soţitor de zbor.

5. Dacă ai putea alege între a locui în România sau a te întoarce în ţara ta, ce ai face?

Dacă aș putea alege între a locui în România și a locui în Liban, aș alege Libanul. Totuși, România este ţara mea natală și m-aș întoarce întotdeauna, cel puţin în concedii.

interviu realizat de Alexandra Bumbăcaru, 12F1

Page 12: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

12

Ştiu pentru ce exist

interviu realizat de Anamaria Naftan, 12F1

Esther Pârvu, elevă în clasa a 12-a N, ne vorbeş-te despre confesiunea ei religioasă, formându-ne o impresie generală despre multiculturalitatea din liceul nostru.

Ce confesiune ai? Sunt de religie creștină, din confesiunea Creștin

după Evanghelie.Ce diferenţe sunt între un creștin ortodox și

un creștin după Evanghelie?Pentru a răspunde la această întrebare trebuie

să vă dau niște informaţii. Biserica de care aparţin este de provenienţă românească, desprinsă din Bise-rica Ortodoxă și înfiinţată de călugărul ortodox Du-mitru Cornilescu, cel care a tradus Biblia, și de pre-otul bucureștean Teodor Popescu. Este o ortodoxie bazată pe Biblie, însă fără tradiţie și formalisme precum pomeni, colaci și multe altele. Dogma este aceeași, credinţa în Sfânta Treime. Diferenţa este modul de abordare: în timp ce în Biserica Ortodoxă predica se îmbină cu ritualuri stereotipe, în cadrul cultelor neoprotestante de care aparţine și Biserica Evanghelică Română, se studiază Biblia în totalita-te, ceea ce face ca tânărul să perceapă legătura cu divinitatea într-un mod personal și intim. Din acest

motiv știu că: Dumnezeu-Tatăl mă iubește, Dumne-zeu-Fiul a murit pentru mine și a înviat și că voi fi alături de el după ce voi muri, iar Duhul Sfânt este cu mine în această viaţă pe Pământ. V-am prezentat aceste lucruri foarte schematic pentru că ele au o consecinţă foarte practică: știu de ce exist pe acest Pământ, ce urmează să se întâmple cu mine după ce mor, iar acest lucru îmi dă speranţa fără de care niciun om nu poate trăi.

Consideri că tinerii care sunt de aceeași confesiune acordă o mai mare importanţă re-ligiei?

Nu pot răspunde decât în ceea ce mă privește. Pentru mine religia și credinţa în Dumnezeul biblic este cea mai importantă, este punctul de plecare, stâlpul de menţinere și punctul de reper.

Ce poţi să ne spui despre cum celebraţi cele mai importante sărbători creștine?

Nașterea și Învierea Mântuitorului sunt din nou și din nou comemorate, aprofundate și raportate la viaţa de zi cu zi pentru că ele sunt de fapt esenţa Creștinismului. Cultele Neoprotestante sărbătoresc cele două sărbători în zilele stabilite de Biserica Or-todoxă, fiind citite și comentate textele biblice din Evanghelii care descriu aceste evenimente.

Page 13: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

13

Vor exista două părţi: cei ce te susţin şi cei ce te critică

interviu realizat de Anca Stoica, 9F1

Denisa Dinu, elevă în clasa a 10-a F1 a considerat că poate face ceva diferit şi astfel a început să creeze clipuri ce prezintă întâmplările amuzante prin care trece fiecare adolescent în via-ţa de zi cu zi.

1.Cum ai descrie ceea ce faci ?Prin videoclipurile pe care le fac încerc să realizez întamplă-

rile amuzante pe care le are orice adolescent în viaţa de zi cu zi fie cu părinţii, fie cu prietenii.

Fac asta din plăcere, este un hobby. O fac pentru susţinători dar și pentru mine, deoarece îmi place ceea ce fac.

2. Acum cât timp ai început să filmezi ?Am început mai exact pe 5 februarie 2014. La început nu ști-

am dacă să mă fixez doar pe o anumită categorie de clipuri sau să le combin. Postez pe pagina de Facebook, Deni’s World, dar pe la jumătatea lui aprilie mi-am făcut și un cont pe Youtube și cât de curând o să mă apuc serios de un videoblog. Uneori este greu să mă împart între școala și acest hobby, dar încerc să le îmbin pe amândouă.

3.Din ce te inspiri pentru aceste clipuri ?Mă inspir din viaţa de zi cu zi, din întâmplări amuzante pe care le petrec cu mama, cu prietenii sau din

răspunsurile sarcastice pe care le dau prietenilor, pentru că de fel sunt o persoană sarcastică. Uneori văd secvenţe amuzante în filme sau seriale și încerc să le combin și astfel îmi creez o imagine în minte, dar în gene-ral din viaţa de zi cu zi.

4. Care au fost primele reacţii de care ai avut parte ?La început au fost mai mult cei care m-au susţinut deoarece nu eram

foarte cunoscută. După ce videoclipurile mele au fost postate pe Best Romanian Vines, iar aprecierile au început să crească au început să apa-ră și cei ce critică.

5. Câte persoane îţi urmăresc clipurile și care sunt în general părerile acestora ?

Acum am aproximativ 46 de mii de aprecieri. Ca aprecieri la un videoclip cred că maximum s-au strâns între 6.000 și 7.000 de aprecieri, dar în general este o medie de 2.000 și 2.500.

Am primit atât păreri pozitive cât și păreri negative. Nu poţi mulţu-mi pe toată lumea, vor exista două părţi: cei ce te susţin și cei ce te cri-tică. Le respect părerea și nici nu încerc să le-o schimb, fiecare gândește ce vrea.

Page 14: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

14

Simt că locul meu este acolo, pe scenă

Mădălina Cernat, elevă în clasa a 9-a F3, face parte din talentele ce se ascund în liceul nostru şi deja ne-a impre-sionat cu vocea ei minunată, câştigând concursul ,,CNMV are talent”. Până în prezent a reuşit să câştige numeroase premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, unele dintre cele mai importante fiind: trofeul festiva-lului naţional ,,ANDANTIO”; trofeul festivalului naţional ,,CONSTELAŢIA JUNIORILOR”; premiul I festivalul naţio-nal ,,Mamaia copiilor”; premiul I Joy of Europe, Belgrad, Serbia; Premiul Radio România Junior. A participat şi la emisiuni TV şi Radio pe posturile naţionale şi locale, fi-ind desemnată câştigătoarea concursului televizat ,,Su-per Star VP TV”. În prezent este colaboratoare a teatrului ,,Toma Caragiu” în spectacolele de revistă ,,Şlagăre în Re-venire” şi ,,Poveste de Crăciun”.

1. Cine sunt cei care te-au îndrumat și ţi-au desco-perit talentul?

Cânt de la vârsta de 6 ani, descoperită de doamna în-văţătoare Florenţa Ariciu. În general iau deciziile singură, dar indiferent de situaţie, părinţii și profesorul meu mă sfătuiesc și sunt alături de mine. În prezent mă pregătesc cu domnul compozitor Viorel Gavrilă, căruia îi sunt recu-noscătoare pentru tot sprijinul acordat.

2.Care concurs a fost cel mai im-portant pentru tine?

Am participat la diferite concursuri de muzică ușoară, unde am obţinut nu-meroase premii, dar cel mai important de până acum a fost Concursul Naţional ,,Mamaia Copiilor”, unde am obţinut în anul 2012 premiul I. Am avut emoţii foarte mari pentru că la acest concurs au participat copii extrem de bine pre-gătiţi din toată ţara și am fost foarte fericită când juriul mi-a apreciat cali-tăţile vocale și munca mi-a fost răsplă-

Page 15: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

15

tită. Toate acestea au fost încununate de obţinerea în anul 2013 a premiu-lui ,,Radio România Junior”, care a în-semnat o rampă de lansare în cariera muzicală.

3.Cum te simţi atunci când ești pe scenă?

Este minunat și simt că locul meu este acolo, pe scenă, iar zecile de re-flectoare mă fac să cred că totul este doar un vis frumos din care nu vreau să mă trezesc. Asta mă ajută să trec peste toate emoţiile și să uit că sunt în faţa a mii de spectatori și telespec-

tatori care mă privesc și mă ascultă.4.Ce ne poţi spune despre colaborarea ta cu Teatrul

,,Toma Caragiu”?Colaborez cu Teatrul ,,Toma Caragiu” din anul 2013, unde

am reușit să urc pe scenă în spectacolele ,,Șlagăre în Revenire” și ,,Poveste de Crăciun” și consider că sunt o norocoasă pentru că pot cânta live, acompaniată de orchestra ,,Majestic”, dirija-tă de compozitorul și profesorul meu de canto, Viorel Gavrilă, alături de nume valoroase ale muzicii ușoare românești pre-cum: Nico, Daniel Iordăchioaie, Romeo Zaharia, Rodica Tudor și mulţi alţi actori deosebiţi care m-au primit în ,,familia” lor cu braţele deschise și de la care am avut numai lucruri bune de învăţat.

5.Dorești să faci o carieră în acest domeniu ?Normal că da. Cu multă muncă, ambiţie și mult, mult noroc,

sper să reușesc. Mi-aș dori foarte mult să ajung un artist inter-naţional și să pot colabora cu compozitori precum Jay-Z, David Guetta, Pitbull, Pharrell. Este extrem de greu, dar oricine are dreptul să viseze.

Page 16: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

16

Interdisciplinaritatea e cheia succesului

Tiberiu Pană este de opt ani elev al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, timp în care şi-a dezvoltat competenţe interdisciplinare la nivel de excelenţă, dovezi fiind multiplele distincţii obţinute la olimpi-adele de chimie, fizică, ştiinţe.

Cum și când ţi-ai descoperit pasiunea pentru chimie?Prima dată când m-am simţit atras de chimie a fost în clasa a 7-a,

când am și început studiul acestei materii. Am început să studiez mai în detaliu materia ce urma să fie predată, iar, la un moment dat, m-am de-cis să particip la concursurile de chimie. Încet, încet am ajuns să cunosc din ce în ce mai multă chimie și să particip la concursuri și olimpiade din ce în ce mai importante. Evident, nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul doamnei profesoare Elena Alexandrescu. Cred cu tărie că profesorul are un rol foarte important în cultiva-rea pasiunii pentru materia pe care o predă elevilor săi.

De ce chimia și nu altă materie? De fapt, prima fază naţională la care am participat a fost la olimpiada de informatică, în clasa a 5-a.

Apoi am participat și la olimpiada naţională de fizică în clasa a 7-a. Chimia a apărut imediat după. Poate că modul în care am privit chimia la momentul acela a fost mai atractiv sau, pur și simplu, a fost pentru mine mai ușoară, un sentiment pe care știu că nu îl împărtășesc cu mulţi dintre colegii mei. Am participat într-o perioadă și la olimpiada de fizică, dar, cu timpul, când și materia a devenit din ce în ce mai grea și mai multă, a trebuit să aleg. Am ales chimia pentru că deja în momentul acela eram mai atașat de această materie și, de asemenea, aveam și rezultate mai bune la chimie.

Cât timp mai poţi acorda și celorlalte materii?Participarea la olimpiada de știinţe a fost o experienţă care m-a învăţat ce înseamnă, de fapt, interdis-

ciplinaritatea. Am învăţat că nu numai chimia este importantă și că biologia și fizica merită a fi studiate, pentru că fiecare are farmecul ei. Chiar și după ce am participat la olimpiada de știinţe, am continuat studiul biologiei, chiar dacă nu am participat la această olimpiadă. Bineînţeles că nici celelalte materii pe care le-am studiat la școală nu au fost neglijate. Am încercat pe cât posibil să am note cât mai mari și voi încerca în continuare să obţin un rezultat onorabil la bacalaureat.

Ce rezultate ai până în prezent?Cel mai important rezultat pe care l-am obţinut nu este, paradoxal, un rezultat la o olimpiadă la chi-

mie. Cea mai importantă distincţie pe care am primit-o a fost medalia de argint obţinută la olimpiada internaţională de știinţe pentru juniori, din Iran. Bineînţeles că această olimpiadă a acoperit și subiecte de chimie, dar nu numai. Fiind o olimpiadă interdisciplanară de știinţe, biologia și fizica au fost, de asemenea, necesare. La olimpiada de chimie, m-am clasat, în cei 4 ani în care am participat (din clasa a 8-a), constant în primii 4 la nivel naţional. Cele mai recente rezultate la olimpiada de chimie au fost locul 2 obţinut la faza naţională în clasa a 11-a, dar și calificarea în lotul lărgit al României.

Page 17: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

17

Ai vreo amintire deosebită de la vreo olimpiadă sau de la vreun concurs?

O experienţă de neuitat a fost olimpiada internaţională de știinţe din Iran. Am avut ocazia să vizitez o ţară frumoasă, dar totuși destul de puţin cunoscută pentru noi. În ciuda stresului și a timpului limitat pe care l-am avut, am reușit să trec prin ceva absolut nou pentru mine la momentul acela. Competiţia în sine a fost, de asemenea, deosebită, precum și elevii din toate ţările cu care am interacţionat și cu care am legat prietenii.

Cine este modelul tău în viaţă? Nu pot să spun că am un model absolut în viaţă. Nu consider că idolatria

unei persoane este adecvată; fiecare om are defectele sale, iar încercarea de a le ascunde pentru a-l consi-dera un model perfect nu mi se pare potrivită. Pot spune, totuși, că sunt persoane din domeniul știinţei pe care le apreciez pentru efortul pe care îl depun pentru binele omenirii. Printre aceștia, aș dori să îl menţio-nez pe biologul englez Richard Dawkins și pe chirurgul sud-african Christiaan Barnard.

Ce vrei să urmezi pe viitor? Vrei o carieră în acest domeniu?Am decis în clasa a 10-a că drumul pe care îl voi urma după terminarea liceului va fi medicina. Chiar

dacă, din punct de vedere teoretic, sunt fascinat în principal de chimie, din punct de vedere practic, găsesc medicina mai interesantă și știu că aceasta este cariera pe care vreau să o urmez. Sunt sigur că și Olimpia-da de Știinţe, m-a ajutat să mă orientez în această direcţie, deschizându-mi orizontul și către alte materii, în afară de chimie. În prezent, îmi concentrez atenţia către procesul de admitere la o universitate britanică, deoarece mi-aș dori să studiez acolo, chiar dacă selecţia pentru facultaţile de medicină de acolo este ex-trem de dură și competiţia foarte mare.

Page 18: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

18

Debate-ul este o călătorie, nu un trofeu

V-aţi imaginat vreodată comunicarea ca pe o provocare? V-aţi gândit că modul prin care începem să dezbatem un subiect duce la consecinţele din viaţa noastră? Dacă nu, „debate-ul” sau „activitatea de dezbatere”, este una dintre principalele activităţi care ne poate ajuta să ne exprimăm cât mai liber, pen-tru a ne înţelege cu ceilalţi.

În Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, elevii au ocazia de a învăţa de la actualii campioni în activităţile de debate, profesori, cât şi alte persoane bine instruite, cum să abordeze diferite teme din viaţa de zi cu zi, trecând peste frica de a comunica cu cei aflaţi în jurul lor.

Curioşi să aflăm cât mai multe, am rugat-o pe doamna profesoară Simona Mazilu, fondatoarea pri-mului club de debate din Ploieşti, să ne spună câteva cuvinte despre binecunoscutul club de dezbateri, ARGO.

Suntem nerăbdători să auzim despre rădăcinile clubului de debate și ce v-a îndemnat să îl înfiinţaţi.

Este o poveste veche. În 1994 am participat la un seminar de iniţiere în metoda dezbaterii la Budapesta, ca urmare a iniţiativei Fundaţiei Soros și în urma acestei iniţieri am înfiinţat primul club de dezbateri la noi în școală și, deși totul era nou pentru noi la vremea aceea, metoda a prins de la început. Ceea ce mi se pare interesant este că l-am pornit chiar cu elevii de gimnaziu care studiau engleza ca limba a doua, și cu toate acestea, copiii au agreat metoda și s-au întrecut în a susţine, cu argumente, teme în general ușoare și distractive, potrivite pentru vârsta lor, de genul: Este mai bine să cultivăm varză decât trandafiri sau e mai bine să fii Făt-Frumos decât Ileana Cosânzeana?

Aţi fost susţinută când aţi decis să înfiinţaţi clubul?Nu, la vremea aceea nu se știa ce inseamnă asta, faptul că eu am ales să înfiinţez clubul nu a deranjat

pe nimeni, pentru că era o activitate făcută de mine în timpul liber - sâmbăta, uneori și duminca- și nu ţineam neapărat să se știe că o fac. Încet, încet, colegii mei au fost și ei familiarizaţi cu ce înseamnă dezba-terea, adică m-am străduit să le împartășesc și lor această metodă. O parte dintre ei au agreat-o imediat și au început să o aplice la orele de curs sau chiar la inspecţii. Vreau să spun că și la ora actuală profesorii aleg să susţină o lecţie sub formă de dezbatere pentru că este mult mai dinamic și este ceva care, practic, ţine toată clasa atentă.

Răspunsul următoarei întrebări, cu siguranţă, este unul așteptat de toată lumea, așadar: Ce reprezintă clubul pentru fondatoarea lui?

Pentru început, este bine de știut că în septembrie, anul acesta, am împlinit 20 de ani de când existăm, deci este aproape o viaţă de om; este în același timp o călătorie minunată pe care am pornit-o în urmă cu două decenii și pe care o continui și, între timp, au mai apărut și un număr însemnat de tovarăși de drum, ca să spun așa: foștii mei elevi, care, la rândul lor, sunt instructori și se implică activ alături de mine în a educa noile generaţii în acest sens.

V-a fost greu să vă dezvoltaţi clubul, în ciuda concurenţei existente?La început nici nu era vorba de concurenţă, pentru că era totul nou. Colegii cărora le-am împărtășit

acest lucru au fost deschiși și aici pot aminti câteva nume: dl profesor Ion C. Petrescu – de istorie, cole-gul meu de geografie, dl profesor Gelu Hanganu și o colegă de biologie care între timp a plecat din ţară, Aniela Mărgărit. Totodată, mai aveam și un profesor american, venit la noi în școală prin organizaţia Cor-

Page 19: Revista Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Ploieşti

19

pul Păcii, Thomas Rowland. Eram o echipă foarte entuziasmată și dornică de cooperare pentru a-i forma pe tineri în acest spirit.

Următorul meu obiectiv a fost să aflu cum ar descrie doamna Mazilu, într-un singur cuvânt, ARGO, dar, desigur, am primit mai multe informaţii nebănuite.

Ce înseamnă ARGO pentru mine? Nu întâmplător se numeste ARGO: este vorba de argonauţi, de acei căutători ai lânii de aur, care simbolizează de fapt absolutul, perfecţiunea, idealul, și, de ce nu, căutarea adevărului. Este ceea ce m-am străduit să insuflu tinerilor pe care i-am format în acest sens. Nu atât câș-tigarea unui trofeu, câștigarea unei competiţii, ca scop în sine, cât mai ales, călătoria către acel trofeu, ceea ce ei devin pe parcurs, valenţele pe care și le dezvoltă pe multiple planuri, și anume: gândirea critică, toleranţa, acceptarea unor puncte de vedere pe care nu le agreezi sau cu care nu ești de acord, răbdarea de a-ţi asculta interlocutorul, respectul pentru opinia lui, și așa mai departe.

Cum sunt aleși tinerii? Deja tinerii se evidenţiază și se cam aleg singuri, pentru că sunt acei debateri care s-au remarcat prin

performanţele pe care le-au obtinut și, totodată, prin dorinţa, motivaţia și pasiunea ca la rândul lor să dea ceva înapoi comunităţii care i-a format.

Desigur, munca lor nu a fost în zadar. Doamna profesoară a avut de asemenea plăcerea de a ne menţiona câţiva membrii ai clubului caștigători la diferite competiţii, reprezentaţii cu care ei se mândresc.

Palmaresul ARGO este de-a dreptul incredibil, chiar de curând am făcut o statistică și trebuie să precizez că de la prima competiţie internaţională de dezbateri, care a avut loc în 1995, deci, iată, la mai puţin de un an de când înfiinţasem clubul, România a caștigat locul I: este vorba de eleva Carmen Drăghici, care a parti-cipat la Forumul Internaţional de Dezbateri „IDEA” în Ungaria, continuând să câștige locul I la cel mai bun vorbitor în 1996 în Cehia, și în 1997 în Letonia, câștigând trei ediţii la rând locul I. La vremea aceea, formatul de dezbateri practicat se numea Karl Popper: era un format ce punea foarte mult accent pe dezvoltarea ar-gumentaţiei, raţionamentului, pe utilizarea de exemple ce susţin argumentele folosite și mai puţin pe orato-rie și retorică. Vreau să spun că de câţiva ani am introdus și în România formatul de debate Worlds, în care ce spui și cum spui sunt la fel de importante, și aici ARGO a fost pionier, pentru că a militat fervent pentru această schimbare importantă, care avusese deja loc în majoritatea ţărilor din Europa de Sud-Est. Îmi face mare plăcere să subliniez că încă din 2004 am reușit să participăm la fiecare ediţie a Campionatului Mondial de Dezbateri, care are loc anual. În 2004, am fost la Stuttgart, în Germania, unde am dezbătut pentru prima dată în formatul nou pentru noi - era ca și când te-ai duce la Jocurile Olimpice fără să fi fost antrenat în acest scop. Fiind obișnuiţi cu stilul Karl Popper, ne-am întors acasă cu 0 victorii și am suferit foarte mult. În 2005, am fost în Canada, la Calgary, unde am câștigat locul II la secţiunea Engleză ca limbă străină. În acel an, România a fost reprezentată de elevii colegiului nostru, și anume: Andreea Militaru, Alexandra Neacșu și David Moscovici. David Moscovici este și acum unul dintre trainerii cei mai apreciaţi și arbitru internaţional de debate. În 2006 am continuat cu Cardif, Ţara Galilor; în 2007, Seul, Coreea de Sud; în 2008, Washington D.C, Statele Unite; în 2009 Atena, Grecia; în 2010, Doha, Qatar; în 2011, în Scotia; în 2012, Cape Town, Africa de Sud; în 2013, Antalya, Turcia, iar în 2014 în Bankok, Thailanda.

Toată această călătorie a fost extraordinară şi ea continuă neîncetat, dar ceea ce o face şi mai inte-resantă este că noi şi noi generaţii se adaugă şi sunt dornice să preia această provocare multiplă şi să o împărtăşească, la rândul lor, celor care vin după ei, realizând astfel un arc peste timp.

interviu realizat de Erica Pitaru, 9F1