revendicări ale programului partidului Ţărănesc
DESCRIPTION
...TRANSCRIPT
Cele mai importante revendicări ale programului Partidului Ţărănesc erau:
desăvârşirea unităţii de stat a Românei; respectarea drepturilor şi libertăţilor
înscrise în Constituţie, „garantarea în mod eficace a secretului şi libertăţii de vot”;
dreptul de vot direct pentru toţi ştiutorii de carte şi indirect (1 la 10) pentru ceilalţi
cetăţeni; „restatornicirea şi reglementarea dreptului străvechi al sătenilor români la
cele două treimi din pământul ţării”; „restatornicirea dreptului la păşunat vitele pe
moşiile de orice fel pentru toţi locuitorii săteni, fără nici o deosebire”;
restatornicirea dreptului ţăranilor de a păşuna vitele în pădurile statului şi de a lua
lemne pentru foc din aceste păduri; o nouă lege a reglementărilor (învoielilor)
agricole care să stopeze abuzurile moşierimii; înfiinţarea unei mari bănci
subvenţionate de stat care să cumpere moşiile ce s-ar scoate în vânzare şi apoi să le
revândă ţăranilor, preoţilor sau învăţătorilor care posedau mai puţin de 5 ha;
arendarea moşiilor numai de către obştile săteşti; luarea de măsuri pentru stoparea
cametei şi acordarea de credite ieftine ţăranilor; încurajarea producţiei agricole, a
exportului de vite şi cereale, refacerea drumurilor; introducerea impozitului
progresiv pe venit; autonomie comunală; reducerea stagiului militar; sporirea
numărului de şcoli, ş.a. Partida ţărănească nu a încercat însă o acţiune concretă de
mobilizare a ţărănimii pentru înfăptuirea programului, ci îşi exprima speranţa că el
va fi realizat de partidele aflate la guvern.