RESURSELE ECONOMICEŞI FACTORII

DE PRODUCŢIE

UNIVERSITATEA `ȘTEFAN CEL MARE` SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ

Specializarea: Administrație Publică

Studenți:

RESURSELE ECONOMICE1.1. DEFINŢIA RESURSELOR ECONOMICE

Prin conţinutul şi rolul său economia –termen folosit sinonim cu cel de

activitate economică – constituie o latură inseparabilă a acţiunii sociale. Cea mai cuprinzătoare activitate umană care delimitează pe om ca specie, este munca. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse economice specifice, în cantităţi determinate şi de calitate adecvată.

Resursele economice constau în totalitatea elementelor premiselor- directe şi indirecte-ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea de noi bunuri.

Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel dintâi izvor al resurselor materiale şi cadrul existenţei omului şi progresului societăţii. Problemele folosirii raţionale ale conservării şi economisirii resurselor naturale de toate felurile au devenit tot mai stringente în ultimul timp. Din acest punct de vedere, este tot mai evident faptul că procesul economic se deosebeşte de cel natural.

Acesta constă în alegerea, sortarea şi dirijarea entropiei joase din mediu şi transformarea ei în entropie înaltă în conformitate cu scopurile urmărite (satisfacerea nevoilor) şi cu plăcerea de a trăi.

1.2. CLASIFICAREA RESURSELOR ECONOMICE

Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activităţii umane.Volumul, diversitatea şi calitatea acestei activităţi sunt condiţionate de resursele umane. La rândul lor, acestea depind de factorul demografic, de numărul persoanelor apte de muncă, de structurarea acestora pe sexe, vârste, pe ramuri şi subramuri de producţie, ca şi de calificarea lor.

Resursele naturale împreună cu cele umane formează resursele originare sau primare.

Alături de resursele economice primare şi împreună cu ele, o însemnătate crescândă au, în ultimul timp, resursele economice derivate (maşinile de tot felul, tehnologiile de fabricaţie, infrastructurile materiale, dotările laboratoarelor ştiinţifice, baza materială a procesului de învăţământ, potenţialul ştiinţific al populaţiei etc.). Acestea sunt rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare, ele potenţând eficienţa utilizării primelor.

Cea mai generală clasificare a resurselor economice delimitează resursele materiale de cele umane. Resursele materiale cuprind atât resursele primare, cât şi pe cele derivate (bogăţii ale solului şi subsolului, echipamentele şi tehnologiile de

producţie, baza materială a ocrotirii sănătăţii etc.). Resursele umane includ resursele umane primare, adică populaţia sub aspectul ei cantitativ şi structural, ca şi pe cele derivate- stocul de învăţământ şi de cunoştiinţe ştiinţifice, inovaţia etc.

Deşi omenirea a progresat mult pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic, totuşi creşterea şi diversificarea trebuinţelor umane fac ca resursele economice să fie relativ limitate. Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei. De aceea, se impune utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile pentru a se obţine, prin atragerea şi combinarea lor, o cantitate de bunuri cât mai mare şi de calitate cât mai ridicată.

Privite în cadrul unei ţări, resursele stoc se prezintă ca avuţie naţională = totalitatea resurselor de care dispune un popor (un stat, o naţiune) la un moment dat. Ea caracterizează starea economică a unei ţări, puterea ei economică şi, în ultimă instanţă, gradul bunăstării poporului acesteia.

Fiind un indicator sintetic de apreciere a stării tehnico-economice şi culturale a unei ţări, avuţia naţională este o realitate vie (prin componenta sa umană, dar şi prin permanentele ei modificări sub incidenţa acţiunii umane).

Potenţialul economic al unei ţări constă din ansamblul elementelor avuţiei naţionale intrate sau care pot fi atrase în circuitul economic.

Omenirea a progresat pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic. Raritatea resurselor şi bunurilor privită calitativ şi cantitativ reprezintă o caracteristică generală a economiei.

Legea rarităţii resurselor constă în aceea că volumul, structurile şi calitatea resurselor economice şi a bunurilor se modifică mai încet decât volumul, structurile şi intensitatea nevoilor umane. Deci, resursele sunt relativ limitate, rare în comparaţie cu nevoile.

FACTORII DE PRODUCŢIE

În măsura în care resursele productive disponibile sunt atrase şi utilizate în activitatea economică, acestea reprezintă, în fapt, factorii producţiei.

De asemenea o definiţie mai clară despre factorii de producţie este enunţată astfel: Factorii de producţie reprezintă potenţialul de resurse productive atrase în circuitul economic.

Corespunzător, la începuturile dezvoltării societăţii au existat doi factori- munca şi pământul (natura), care pot fi consideraţi ca factori originari sau primari ai producţiei şi din unirea cărora oamenii îşi asigurau existenţa. Mai târziu a apărut capitalul, ca factor derivat al producţiei, a cărui afirmare este

legată de perioada în care echipamentele de producţie au dobândit o importanţă tot mai mare pentru activitatea economică.

2.1. MUNCA- FACTOR DETERMINANT ÎN PRODUCŢIE

Munca- factor originar, primar de producţie- reprezintă activitatea umană specifică, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii îşi folosesc aptitudinile, cunoştiinţele şi experienţa, ajutându-se în acest scop de instrumente corespunzătoare, mobilul acestei activităţi fiind producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de trebuinţă.

Munca a fost dintotdeauna şi a rămas factorul de producţie activ şi determinant; prin intermediul ei sunt antrenaţi ceilalţi factori de producţie, se realizează combinarea şi utilizarea lor eficientă.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizată în primul rând, în legătură cu populaţia, cu factorul demografic în general.În fond, populaţia reprezintă condiţia obligatorie a oricărei economii. În funcţie de activitatea desfăşurată distingem:

populaţia activă care cuprinde toţi membrii apţi de muncă ai societăţii, având vârsta cuprinsă între limitele legale de muncă;

populaţia ocupată care cuprinde pe toate acele persoane care au loc de muncă, care prestează efectiv o muncă.

Calitatea factorului muncă se află în strânsă relaţie de dependenţă atât cu nivelul de cultură generală şi de instruire profesională.

De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante şi crescător de animale, la cea de producător şi în prezent, se face trecerea la munca creativă. În acest proces, s-a trecut treptat de la efortul fizic preponderent la afirmarea tot mai puternică a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea şi informatizarea producţiei, locul şi rolul omului în economie se schimbă. În aceste condiţii, munca creativă devine factorul determinant al vieţii economice.

2.2. NATURA FACTOR ORIGINAR DE PRODUCŢIE (PĂMÂNTUL)

Ca factor de producţie, natura reprezintă ansamblul de elemente la care oamenii fac apel pentru a produce; aceste elemente sunt adaptate nevoilor umane prin muncă. Cea mai importantă parte a naturii pe care omul şi-a apropiat-o este pământul care din punct de vedere economic include şi apa.

Pământul este un element durabil şi teoretic indestructibil. Ca factor de producţie originar, el nu trebuie confundat cu terenul agricol (capital imobiliar) şi nici cu amenajările făcute şi încorporate în pământ (capital acumulat). Acest factor

de producţie este limitat. Principalele funcţii specifice ale pământului- fond funciar pot fi redate astfel:

suport şi mediu de viaţă pentru toate plantele terestre; sursă principală de elemente nutritive şi rezervorul principal de

energie pentru organismele vii; receptor şi regulator al umidităţii în sistemul sol-apă-plantă.

Pământul sau factorul natural al producţiei se referă la toate resursele brute din natură care pot fi folosite la producerea bunurilor şi serviciilor. Astfel solul, aerul, mineralele, apa, lemnul brut din pădure- toate intră în categoria acestor resurse denumite generic "pământ" sau factorul natural al producţiei.

Pământul este punctul de pornire al întregii activităţi economice. Lumea vie în totalitatea ei şi dezvoltarea societăţii depinde direct sau indirect de capacitatea solului de a asigura energie şi substanţă.

Rezervele de energie şi substanţe nutritive ce se acumulează în sol, precum şi cele de apă, devin accesibile plantelor de cultură, pământul manifestându-se ca principal factor al procesului de producţie agricol.

În cadrul factorului natural un loc important îl ocupă şi resursele de apă şi resursele minerale.

Cunoaşterea potenţialului de resurse minerale implică desigur analiza structurii acestuia pe grupe de substanţe. În afară de rezervele de sare, care practic sunt nelimitate, potenţialul mineral de care dispune România este relativ modest, recurgându-se la importuri pentru multe din substanţele minerale necesare economiei.

2.3. CAPITALUL- FACTOR DERIVAT DE PRODUCŢIE

Activitatea economică pentru a se putea desfăşura eficient necesită acumularea şi utilizarea de bunuri reproductibile, a căror existenţă a dat naştere conceptului de capital.

În concepţia economistului francez A.J.Turgot capitalul înseamnă mai mult decât bani sau bunuri, respectiv şi participant la producerea de valoare şi profit.

În sens economic contemporan, capitalul – factor de producţie reprezintă ansamblul bunurilor economice acumulate-eterogene şi reproductibile-a căror utilizare face posibilă, prin reîntoarcerea lor în producţie, sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau cel puţin duce la uşurarea muncii.

El se constituie deci, din acele bunuri produse şi acumulate (economisite) care nu sunt supuse consumului final ci sunt utilizate de întreprinderi pentru a produce noi bunuri economice şi a le vinde cu profit. Prin conţinutul său în economie, capitalul-factor de producţie sau capitalul real se delimitează, aşadar, atât de ceilalţi factori de producţie cât şi de capitalul lichid (bănesc sau financiar).

Astfel în raport cu factorii primari de producţie (pământul şi munca), bunurile capital sunt un factor derivat din procesele de producţie anterioare.

După modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc, componentele capitalului real se grupează în : capital fix şi capital circulant.

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului productiv (real, tehnic) format din bunuri de lungă durată ce servesc ca instrument al muncii oamenilor în mai multe cicluri de producţie, care se consumă treptat şi se înlocuieşte după mai mulţi ani de utilizare.

Cea mai generală structură a capitalului fix este următoarea: construcţii- clădiri, hale şi alte instalaţii industriale, magazine comerciale etc.; echipamente de producţie: utilaje şi maşini unelte, mijloace de transport etc.

Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului productiv care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie şi care trebuie înlocuit cu fiecare nou circuit economic.

Din momentul în care există şi din momentul în care sunt puse în funcţiune mijloacele fixe se uzează fizic şi moral.

Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive şi a acţiunii agenţilor naturali.

În literatura economică uzura morală a capitalului fix mai este numită şi uzură involuntară, respectiv pierderi de capital fix din motive care scapă controlului întreprinzătorului; de exemplu, ca urmare a schimbării preţului acestor bunuri pe piaţă, a uzurii prin învechire sau prin simpla trecere a timpului.

STUDIU DE CAZTrecerea de la proprietatea statului la proprietate

particulară asupra factorilor de productie în Romania după 1990

Persoanelor fizice si persoanelor juridice care au formulat cereri pentru

reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, în termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în conditiile prevazute de Legea nr. 1/2000.

Persoanele fizice sau, dupa caz, mostenitorii acestora, ale caror terenuri cu vegetatie forestiera, paduri, zavoaie, tufarisuri, pasuni si fânete împadurite au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate si pentru diferenta de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha, de familie. Daca pe suprafetele de teren ce urmeaza a fi atribuite în conditiile prevazute mai sus se afla constructii sau amenajari forestiere, ori sunt în curs de executie sau în faza de proiectare, sau terenurile sunt defrisate, se vor atribui alte suprafete de teren, cu respectarea acelorasi conditii, în imediata apropiere. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurile forestiere, pentru diferenta dintre suprafata primita prin aplicarea legilor fondului funciar si ce avuta în proprietate, persoanelor fizice si juridice sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente. În cazul în care validarea s-a facut pe alt amplasament decât cel avut în proprietate iar pentru respectiva suprafata nu s-a facut punerea în posesie, titlul de proprietate se emite pe numele fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia. Terenurile din ariile naturale protejate, constituite si declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unitati-sursa pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante-mama pentru productia de butasi, înscrise în catalogul national al materialelor de baza, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, cu obligatia de a le pastra destinatia si de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafete echivalente din fondul forestier proprietate de stat. În cazul terenurilor defrisate dupa data de 1 ianuarie 1990 fostul proprietar poate opta pentru restituirea pe vechiul amplasament. În cazul în care pe vechiul amplasament se afla paduri încadrate în grupa I functionala conform prevederilor Legii nr.26/1996 - Codul silvic, cu modificarile si completarile ulterioare, fostul proprietar sau mostenitorii acestuia trebuie sa respecte destinatia acestora si sa permita lucrarile de interventie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament. Se excepteaza de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite fostilor proprietari pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie. Pentru aceste cazuri, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar. Unitatile si subunitatile silvice din subordinea Regiei Nationale a Padurilor, precum si ceilalti detinatori actuali ai terenurilor forestiere solicitate de fostii proprietari sau mostenitorii lor, vor pune a dispozitia comisiilor locale de aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2000 suprafetele de teren pentru care cererile de

reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de detinatori prevazute de lege, în conditiile prevazute mai sus. Trecerea efectiva a terenurilor în proprietatea privata se va face cu ocazia punerii în posesie. Autoritatea publica locala care raspunde de silvicultura va lua masuri ca fiecare ocol silvic sa delimiteze perimetrele cu terenuri ce ramân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privata. Terenurile proprietate de stat, administrate de Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice, destinate activitatii de cercetare, ramân în administrarea acestuia, cu exceptia terenurilor forestiere preluate de la fostii proprietari si solicitate de persoanele îndreptatite la reconstituire. Terenurile forestiere destinate cercetarii care fac obiectul retrocedarii se vor delimita în trupuri compacte, începând de la marginea perimetrului.

Apariția Fondurilor ProprietațiiPrivate

Fondurile Proprietatii Private detineau initial, in total, 30% din capitalul social al societatilor comerciale organizate conform prevederilor capitolului III din Legea nr. 15/1990, cu exceptia partii de capital social al societatilor comerciale care se privatizeaza in conditiile prevazute de Legea nr. 58/1991.

Distribuirea a 30% din capitalul social al societatilor comerciale intre cele cinci Fonduri ale Proprietatii Private a fost efectuata de Agentia Nationala pentru Privatizare.

In calitate de actionari la societatile comerciale, Fondurile Proprietatii Private exercita in raporturile cu acestea toate drepturile si obligatiile ce le revin .

Fondurile Proprietatii Private indeplinesc urmatoarele obiective principale: a) emit certificate de proprietate in conditiile prevazute de lege; b) urmaresc maximizarea profiturilor ce revin detinatorilor certificatelor

de proprietate; c) examineaza si stabilesc modalitatile de utilizare a certificatelor de

proprietate pentru obtinerea de actiuni ale societatilor comerciale; d) asigura servicii de brokeraj, in scopul schimbarii certificatelor de

proprietate, pe care le-au emis, in actiuni, pe baza conditiilor de piata;e) restructureaza portofoliul de actiuni si efectueaza noi investitii, in

vederea maximizarii valorii de piata a certificatelor de proprietate

f) initiaza masuri de accelerare a privatizarii societatilor comerciale arondate fiecaruia, inclusiv prin vanzarea de actiuni, indiferent daca acestea apartin Fondului Proprietatii de Stat, si informeaza acest fond cu privire la respectivele masuri

Fiecare Fond al Proprietatii Private este condus de un consiliu de administratie, compus din 7 membri.

Legea prevedea ca fiecare Fond al Proprietatii Private foloseste veniturile si profitul realizate, in proportiile stabilite de consiliul sau de administratie, pentru urmatoarele scopuri:

a) distribuirea de dividende detinatorilor de certificate de proprietate; b) depuneri in conturi purtatoare de dobanzi; c) acoperirea tuturor cheltuielilor necesare functionarii si orice alte

operatiuni comerciale in legatura cu obiectul lor de activitate. Fondurile Proprietatii Private isi desfasurau activitatea ca societati comerciale pe actiuni, in conditiile prevazute de Legea nr. 58/1991 si de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, numai pentru o perioada de cinci ani. Dupa expirarea acestuia, Fondurile Proprietatii Private se transformau, prin efectul legii, in societati comerciale pe actiuni de drept comun, de tipul fondurilor mutuale.

Fiecare Fond al Proprietatii Private emite, la data legii, in mod egal si gratuit, tuturor cetatenilor romani, cu domiciliul in Romania, care au implinit 18 ani pana la data de 31 decembrie 1990, cate un certificat de proprietate, titlu de valoare la purtator, cu o valoare nominala determinata de raportul dintre capitalul fiecarui Fond al Proprietatii Private si numarul cetatenilor care au dreptul la certificate de proprietate.

Certificatele de proprietate reprezentau o participare indiviza a cetatenilor romani la Fondurile Proprietatii Private.

Agentia Nationala pentru Privatizare avea sarcina sa distribuie certificatele de proprietate cu sprijinul organelor locale ale administratiei publice.

Certificatele de proprietate puteau fi negociate la bursa, in conditiile prevazute prin legea de organizare si functionare a bursei de valori.

Certificatele de proprietate pot fi folosite pentru schimbarea in actiuni ale societatilor comerciale, cu respectarea procedurilor stabilite de catre consiliul de administratie al fiecarui Fond al Proprietatii Private.

Potrivit legii, detinatorii certificatelor de proprietate aveau urmatoarele drepturi:

a) sa primeasca dividende anuale, care se platesc in conditiile si la datele stabilite de Fondul Proprietatii Private;

b) sa propuna actiuni de imbunatatire a activitatii specifice a fiecarui fond, sa declanseze efectuarea controlului financiar de catre cenzori sau sa solicite, motivat, inlocuirea membrilor consiliului de administratie, cu conditia ca

propunerile sa fie insusite de detinatorii a cel putin 10.000 de certificate de proprietate;

c) sa cumpere actiuni ale societatilor comerciale care sunt puse in vanzare de Fondul Proprietatii de Stat, intr-un termen limitat, anterior oricaror vanzari publice de actiuni, cu o reducere de 10% fata de pretul ofertei publice, intr-o perioada de cinci ani de la data intrarii in vigoare a legii, in limita valorii de piata a certificatelor detinute;

d) sa obtina din partea Fondurilor Proprietatii Private servicii de brokeraj pentru schimbarea certificatelor de proprietate in actiuni, in conditii de piata, la orice societate comerciala oferita spre privatizare;

e) orice alte drepturi prevazute de lege pentru actionari

Apariția Fondului Proprietații deStat

Fondul Proprietatii de Stat detine initial 70% din capitalul social al societatilor comerciale organizate conform prevederilor capitolului III din Legea nr. 15/1990, cu exceptia partii de capital social al societatilor comerciale care se privatizeaza in conditiile prevazute de Legea nr. 51/1991.

Articolul 25 dispunea ca Fondul Proprietatii de Stat, in calitate de actionar, exercita cu privire la societatile comerciale toate drepturile si obligatiile ce-i revin din aceasta calitate, potrivit legii.

Agenţia Naţionala pentru Privatizare, la propunerea societaţilor comerciale cu capital de stat şi pe baza recomandarilor formulate de ministerele de resort, efectueaza selectarea societaţilor comerciale pentru privatizare, dar nu mai mult de 0,5% din totalul societaţilor comerciale care fac obiectul prezentei legi.

a) ia masuri pentru reducerea participarii statului la capitalul social al societatilor comerciale, pana la privatizarea completa a acestora;

b) defineste criterii de performanta minima pentru aprecierea societatilor comerciale, precum si politica privind utilizarea dividendelor ce i se cuvin;

c) ia masuri pentru restructurarea si reabilitarea societatilor comerciale sau, dupa caz, pentru lichidarea societatilor comerciale nerentabile;

d) participa la realizarea masurilor initiate de catre Fondurile Proprietatii Private pentru accelerarea procesului de privatizare;

e) indeplineste, impreuna cu Fondurile Proprietatii Private, atributiile ce revin, potrivit legii, adunarii generale a actionarilor.

Fondul Proprietatii de Stat isi desfasoara activitatea si ia decizii pe baza de principii comerciale.

Veniturile Fondului Proprietatii de Stat se folosesc in proportiile stabilite de consiliul de administratie, pentru:

a) depunerea in conturi purtatoare de dobanzi; b) efectuarea de investitii necesare restructurarii, reabilitarii si rentabilizarii

societatilor comerciale, fara ca prin respectivele investitii sa se mareasca proportia participarii statului la capitalul social al acestora;

c) acordarea de credite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu capital privat, romane, pentru cumpararea de actiuni sau active ale societatilor comerciale;

d) finantarea cheltuielilor legate de pregatirea si realizarea privatizarii societatilor comerciale;

e) orice alte operatiuni comerciale in legatura cu obiectul de activitate al Fondului Proprietatii de Stat.

Fondul Proprietatii de Stat isi inceteaza, de drept, activitatea la data realizarii integrale a privatizarii societatilor comerciale cu capital de stat.

Activul detinut de Fondul Proprietatii de Stat in momentul incetarii activitatii se face venit la bugetul administratiei centrale de stat, care preia obligatiile financiare ale Fondului Proprietatii de Stat de la data incetarii activitatii acestuia.

La expirarea a sapte ani de la inceperea activitatii Fondului Proprietatii de Stat, pe baza raportului prezentat Parlamentului, acesta va decide, in functie de situatia existenta la acel moment, asupra activitatii Fondului Proprietatii de Stat si asupra procedurilor de urmat, in vederea gestionarii participatiei statului in societatile comerciale

Privatizarea in Romania

Legea privatizarii societatilor comerciale1 este expresia elocventa a evolutiei gandirii sociale romanesti trecand prin interesele clasei politice in drumul evolutiei sale spre o patura capitalista. Ideile nucleului conducator au evoluat pana la acel nivel la care, astazi, conduc economia nationala spre o economie functionala de piata. Pentru economie de spatiu nu mai redam transformarile legislatiei privatizarii bancilor.

Astfel, in februarie 2002, Guvernul Romaniei a aprobat Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri pentru monitorizarea postprivatizare

a contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare2. In prezent, este perceputa o lipsa de claritate in reglementarea si tratarea problemelor de postprivatizare legate de obligatiile contractuale asumate de investitori la achizitia unei societati de la statul roman. Pe masura ce angajamentele asumate de investitori ajung la termen in ceea ce priveste indeplinirea lor, multi investitori au realizat ca relatia lor cu APAPS devine tensionata si dificila din cauza absentei legislatiei specifice, politicilor si liniilor directoare in domeniul post-privatizarii. In multe cazuri, investitorii au fost obligati sa foloseasca mijloace legale precum instantele si arbitrajul, pentru a rezolva neintelegerile cu APAPS.

Implementarea corecta a Ordonantei nr. 25/2002 va transmite un semnal important investitorilor straini privind faptul ca Romania are intentii serioase de a crea un mediu investitional pozitiv si sanatos.

Atributiile Agentiei Nationale pentruPrivatizare

Articolul 63 din lege prevedea ca Agentia Nationala pentru Privatizare este organul guvernamental responsabil pentru coordonarea, indrumarea si controlul procesului de privatizare.

Agentia Nationala pentru Privatizare indeplineste urmatoarele atributii: a) in baza statutului-cadru, propune spre aprobare Guvernului statutele

Fondurilor Proprietatii Private; b) publica in Monitorul Oficial al Romaniei metodologia de distribuire a

certificatelor de proprietate; c) intocmeste listele cetatenilor romani care au dreptul sa primeasca

certificate de proprietate; d) asigura distribuirea certificatelor de proprietate; e) stabileste criteriile privind privatizarile initiate inainte de organizarea

fondurilor; f) aproba incheierea contractelor de asistenta de specialitate cu firmele de

consultanta straine; g) aproba vanzarile de actiuni ale societatilor comerciale initiate inainte de

organizarea fondurilor; h) propune spre aprobare Guvernului normele metodologice privind

conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni si active;

i) asigura asistenta de specialitate societatilor comerciale implicate in procesul de privatizare;

j) controleaza legalitatea actelor juridice incheiate in aplicarea prezentei legi;

k) editeaza periodic un Buletin informativ; l) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege. 7 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comerciala,decizia nr. 3134 din

23 iunie 2003 Actiunile societatilor comerciale detinute de Fondurile Proprietatii Private

si Fondul Proprietatii de Stat au fost vandute catre persoane fizice sau persoane juridice, romane ori straine, prin:

a) oferte de vanzare de actiuni catre public; b) vanzari de actiuni pe baza de licitatie deschisa sau licitatie cu

participanti preselectionati; c) vanzari de actiuni prin negociere directa; d) orice combinatie a procedurilor de mai sus. Actiunile societatilor comerciale puse in vanzare de catre Fondul

Proprietatii de Stat, pe baza de oferta de vanzare catre public sau pe baza de licitatie, au fost oferite spre cumparare salariatilor si membrilor conducerii respectivelor societati, in conditii preferentiale, dupa cum urmeaza:

- in cazul unei vanzari de actiuni prin oferta publica, salariatii si membrii conducerii au dreptul sa cumpere, intr-un termen limitat, pana la 10% din actiunile scoase la vanzare, cu o reducere de 10% fata de pretul ofertei publice;

- in cazul unei vanzari de actiuni prin licitatie, orice salariat sau membru al conducerii, ori o asociatie a acestora va avea dreptul de cumparare preferentiala a actiunilor, in situatia in care ofera un pret cu cel mult 10% mai mic decat pretul cel mai mare oferit in cadrul licitatiei si respecta celelalte conditii din oferta.

In conditii egale cu alti cumparatori potentiali, actiunile societatilor comerciale scoase la vanzare prin negociere directa de Fondul Proprietatii de Stat vor fi atribuite salariatilor si membrilor conducerii acestor societati comerciale.

Articolul 49 prevedea ca Fondul Proprietatii de Stat poate sa acorde, in conditiile stabilite de consiliul sau de administratie si pe principii comerciale, facilitati salariatilor si membrilor conducerii, precum si pensionarilor, care cumpara actiuni ale societatilor comerciale, dupa cum urmeaza:

a) credite; b) plata la termen; c) plata in rate; d) alte facilitati, tinand seama de specificul actiunilor si de conditiile

concrete de efectuare a vanzarii.

Evolutia sectorului privat inRomânia

Structura economică specifică fiecărei ţări - determinată de nivelul său de dezvoltare, de tipologia istorică a evoluţiei sale şi de modul specific de reglementare a vieţii sociale (cu impact asupra serviciilor publice) - influenţează evoluţia şi importanţa, la un moment dat, a sectorului privat.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene, dar problematica proprietăţii nu este pe deplin clarificată. Procesul de privatizare nu s-a încheiat. In acelaşi timp, România se află acum printre ţările cu cele mai ridicate fluxuri de investiţii străine, care, aprioric, modifică structura capitalului social.

De aceea o estimare a evoluţiei viitoare a contribuţiei sectorului privat la crearea produsului intern brut, corelat cu modificările aşteptate în structura capitalului social este de natură să evidenţieze convergenţa economiei româneşti cu structurile din celelalte state membre ale UE şi din acest punct de vedere. Prin acest studiu, Comisia Naţională de Prognoză oferă pentru prima dată o evaluare sistematizată şi corelată a evoluţiei trecute a ponderii sectorului privat în capitalul social şi produsul intern brut1, precum şi o prognoză pe termen mediu.

La sfârşitul anilor '80, în ţara noastră, sectorul de stat era cvasi-majoritar, sectorul privat deţinând, în 1989, numai 12,8% din produsul intern brut.

Procesul de privatizare a început în 1990, şi s-a dovedit a fi mult mai complex şi dificil. In perioada de început a avut un ritm lent, caracterizat de absenţa voinţei politice, de mentalitatea românilor, moştenită de la vechiul regim, de probleme instituţionale, de o instituire lentă a cadrului legal necesar etc.

In evoluţia sectorului privat în economia românească se disting câteva etape: • In anul 1996 sectorul privat devine majoritar la realizarea produsului intern

brut cu 55%. In ceea ce priveşte structura capitalul social din economie, ponderea capitalului social privat a fost redusă, fiind consecinţa unui capital social mic necesar la înfiinţarea unei societăţi comerciale, în timp ce societăţile cu capital de stat au pornit din start cu o valoare ridicată a capitalului social. Totodată, sectorul privat spre deosebire de sectorul de stat a înregistrat profit, contribuind astfel la creşterea VAB privat. La nivel de ramură de activitate, evoluţia sectorului privat a fost, în mare, asemănătoare cu cea la nivelul economiei naţionale, existând totuşi unele deosebiri:

• în agricultură evoluţia a fost mai spectaculoasă, cu salturi mari încă din primii ani ai tranziţie;

• în industrie, sectorul privat reprezenta, la începutul perioadei de tranziţie, circa 5%, evoluţiile anuale fiind modeste, consecinţă a ritmului procesului de privatizare, de-abia în anul 1999 acest sector devenind majoritar în această ramură;

• în construcţii, sectorul privat avea la începutul anilor ’90 contribuţii minore (circa 2%), dar evoluţiile ulterioare au fost semnificative, fapt datorat dezvoltării puternice a activităţii private în acest domeniu de activitate; • în sectorul serviciilor punctul de plecare a fost la un nivel scăzut (2%), dar

evoluţiile anuale au fost semnificative, în anul 1995 sectorul privat devenind majoritar (58%) în domeniul serviciilor.

Bibliografie

Niţă Drobotă- Economie politică, Ed. Economica, Bucureşti 1992

Milton Friedman- Capitalism şi libertate, Ed. Ştiinţifică şi

enciclopedică, Bucureşti, 2002

Revista `Capital`www.regielive.ro