I. RENAŞTEREA ÎN ARTA ITALIANĂRenaşterea este un fenomen cultural, artistic, social, politic complex, ce a cuprins, începând

din peninsula italică, întreg Occidentul european, în secolele XIV-XVI. Primele ei manifestări au fost în centre italiene ca Siena, Florenţa, în secolele XII-XIV.Ea se referă la renaşterea vieţii culturale pe baza modelului antic, dar apariţia şi dezvoltarea fenomenului renascentist implică şi alte aspecte majore:

1. apariţia burgheziei, categorie care dispunea de resurse materiale dar nu şi de poziţii notabile în viaţa politică, administrativă sau socială, a fost un motiv amplu de întoarcere de la modul medieval de organizare, în care nobilimea, aristocraţia deţineau drepturi ereditare, către modelele democratice ale antichităţii. Aceasta este calea prin care s-a ajuns la reînvierea (RENAŞTEREA) strălucirii vieţii artistice a Antichităţii clasice, luate ca model, reper, sursă de inspiraţie.

2. refacerea sistemelor de referinţă din antichitatea clasică greco-romană, din societatea şi gândirea de atunci, prin intermediul Umanismului, care îşi concentrează atenţia asupra omului şi problemelor lui, propunând o viziune antropocentrică în locul celei teocentrice a Evului Mediu timpuriu.

Renaşterea a impulsionat dezvoltarea artelor şi a dat oamenilor, artiştilor mai ales, conştiinţa propriei lor valori. Negustor, condotier, meseriaş sau artist, omul năzuieşte a-şi stăpâni destinul, a se realiza prin propriile merite, renunţând la pasivitate şi valorificându-şi talentul, priceperea, îndemânarea. Modelul lui este modelul ideal al omului antic, propus de greci, a cărui imagine este concretizată în sculptura statuară antică: frumos, armonios proporţionat fizic, sensibil.

Instrucţia, educaţia aleasă, libertatea şi deschiderea spirituală au descătuşat forţa de creaţie , apărând, astfel, invenţii, personalităţi enciclopedice, capodopere, sisteme de instrucţie din ce în ce mai bine conturate (academii libere, universităţi, tratate de matematică aplicată, perspectivă, pictură, arhitectură ş. a.), fiind impulsionată dezvoltarea fără precedent a artelor.

Încă din Duecento1 activitatea artistică este intensă şi apar „şcoli artistice”2 ale căror trăsături sunt particularizate şi de specificul geo-cultural al centrelor în care se dezvoltă şi de marile personalităţi artistice care le marchează.

Perioadele artistice importante ale Renaşterii italiene (cu denumirile lor alternative) sunt:Duecento şi Trecento, Prerenaşterea, Renaşterea timpurie sau perioada primitivilor Renaşterii italiene Quattrocento, perioada maturităţii Renaşterii italiene, Cinquecento (prima parte a sec. al XVI-lea), apogeul Renaşterii italiene, perioada marilor maeştri.

ŞCOALA FLORENTINĂ I RENA TEREA ITALIANĂȘ ȘIdealurile artei renascentiste înfiripate progresiv în centre culturale din peninsula italică ajung

la maturitate în sintezele artistice pline de originalitate create în secolul al XV-lea de arhitecții, sculptorii și pictorii școlii florentine. Școlile din Veneția, Umbria, Padova, Bologna au adăugat propria lor contribuție, nuanțând și îmbogățind cultura Renașterii condusă la apogeu prin personalitățile de excepție ale școlii romane și celei venețiene din Cinquecento: Leonardo, Michelangelo, Rafael, Tițian.

Arhitectura şi urbanismulCaracteristici generale ale arhitecturii renascentiste: Laicizare, prin înmulţirea construcţiilor civile (palate, primării, …) faţă de cele religioase;

1 Duecento=sec. al XIII-lea, Trecento = sec. al XIV-lea, Quattrocento= sec. al XV-lea. Denumiri specifice limbii italiene, utilizate şi pentru a denumi etapele Renaşterii dar numai pentru Renaşterea italiană.2 „Şcolile” Renaşterii italiene nu sunt instituţii organizate (cu profesori, cursuri, regulamente…) ci expresii artistice şi culturale locale. Ele aveau trăsături caracteristice imprimate de faima, relaţiile, preocupările multiple ale unor mari personalităţi artistice în atelierele cărora se întâlneau adesea, alături de discipoli, ucenici, şi prieteni sau admiratori din alte domenii (arhitecţi, pictori, poeţi, umanişti) din ale căror schimburi de idei se îmbogăţea creaţia artistică locală.

Respectarea scării umane3

Ordinea, echilibrul, raţiunea în distribuirea spaţiilor, în decoraţie, în proporţii Geometrizarea compoziţiilor de faţadă, mai ales prin jocul decorativ al marmurei colorate Refuzul masivității romanicului și verticalității goticului în favoarea armonizării raportului

între om și spațiul construit

Fig. 1 Palatul Medici (Florenţa, arh. Michelozzi) şi palatul ducal din Urbino (arh. Domenico da Laurana). Curțile interioare

ARHITECTURA ÎN ȘCOALA FLORENTINĂDuecento și Trecento

Catedrala, baptisteriul şi campanilul4 au constituit, cu deosebire la Pisa5, un ansamblu religios de o impresionantă şi originală frumuseţe. Şi în Florenţa, arhitectura religioasă păstrează elemente ale stilurilor bizantin, romanic şi gotic la: Baptisteriul San Giovanni, Campanila lui Giotto şi Biserica San Miniato al Monte.

Fig. Ansamblul format de Baptisteriu, campanilul lui Giotto şi Catedrala Santa Maria del Fiore.

Catedrala Santa Maria del Fiore, a fost începută în sec. XIII de Arnolfo di Cambio fiind continuată succesiv de: Giotto, Andrea Pisano, Francesco Talenti ş. a. Are plan bazilical, în cruce latină; un cor octogonal înconjurat de deambulatoriu şi absidiole.Fig. Palazzo Vecchio, Florenţa.

Palazzo Vecchio (Palatul Signoriei) este proiectat de Arnolfo di Cambio în 1298 şi terminat la începutul sec. XIV. El a impus formula estetică, constructivă şi funcţională a palatului florentin de mai târziu prin forma generală cubică. Spiritul medieval este vizibil la metereze, zidurile de strajă, forma zimţată a crenelurilor. Renaşterea este anunţată prin: construcţia impunătoare, masa puternică şi echilibrată a siluetei, ritmurile plastice, simetria registrelor orizontale ale ferestrelor. palatul are

3 Conceptul de scară umană se referă, în arhitectură, la raporturile fizice între om și obiectul de arhitectură, la respectul pentru dimensiunile omului, pentru nevoile sale de deplasare în spațiului arhitectural, sau de percepție a volumelor exterioare, a decorațiilor.4 Campanilul este un turn ridicat de la sol, care depășește înăltimea catedralei (turn pentru clopote, clopotniță).5 Orașele Pisa, Lucca, Pistoia se află tot în regiunea Toscana, ca și Florența. Școala florentină a beneficiat de evoluția lor artistică din Renașterea timpurie, îndeosebi în arhitectură și sculptură.

un o curte interioară6 delimitată de coloane şi arce, formulă adoptată arhitectura palatelor florentine din Renaştere.

QuattrocentoÎnceputul secolului al XV-lea la Florenţa a fost marcat de confruntări politice între familiile

nobile, între burghezie şi nobili, din care a ieşit învingătoare familia de Medici: Cosimo cel Bătrân, conducător al republicii florentine în perioada 1434-1464, Lorenzo de’ Medici supranumit Magnificul, fiul lui Piero şi nepotul lui Cosimo. Datorită mecenatului7 familiei de Medici a fost stimulată afirmarea puternică, timpurie, a şcolii florentine în arhitectură, sculptură şi pictură.

La baza noilor concepţiei au stat: interesul arhitecţilor florentini pentru antichitatea greco-romană, simetria, sistemul de proporţii modulare, regulile ordinelor arhitectonice antice.

Palatul florentin este caracteristic pentru spiritul epocii, prin preocuparea arhitecţilor de a transforma locuinţa medievală fortificată în edificiu impunător şi elegant. Construcţia de formă cubică de la Palatul Signoriei se impune prin ordinea geometrică şi cadenţa armonioasă a plinului şi golului, prin frumuseţea proporţiilor. În centru se află curtea interioară delimitată de arcade. Curbele arcelor de la ferestrele ei ritmează graţios aspectul general sever. Interiorul curții este împodobit cu fresce, reliefuri şi sculpturi în maniera antichităţii romane. Faţadele exterioare ale edificiului sunt subîmpărţite la fiecare etaj prin profiluri orizontale, volumul clădirii fiind încheiat în partea superioară de o cornişă puternic proiectată în exterior, decorată cu denticuli şi cosolete, elemente caracteristice pentru palatul florentin. Curbele ferestrelor geminate8 de la etaje, cadenţează şi ordonează plinul şi golul şi uşurează în chip graţios masivitatea zidurilor (vezi fig.).Filippo Brunelleschi (1377 – 1446)

Fig. Filippo Brunelleschi. Cupola domului Santa Maria del Fiore.

Brunelleschi, cel mai important arhitect al şcolii florentine, a câștigat concursul organizat de primăria orașului pentru acoperirea cu o cupolă a deschiderii foarte mari a intersecţiei navelor cu transeptul catedralei Santa Maria del Fiore. Soluţia propusă de el se bazează pe principiul nervurilor gotice din piatră între care introduce, practic, două cupole ce se învelesc una pe cealaltă, cu spaţii libere între ele pentru scările de acces până la marea lanternă din vârful cupolei.

6 Italienii numesc o asemenea curte interioară cortile. 7 De la numele unui aristocrat roman din sec. I îCh, Gaius Mecena, este numit mecenat sprijinul acordat constant artiștilor și vieții artistice.8 Ferestrele geminate (bifore) au golul subîmpărţit în două de o colonetă (menou) aflată în axul ferestrei. Ferestrele trifore sunt împărţite în trei prin două menouri.

Fig. Filippo Brunelleschi. Capela Pazzi, Florenţa.

Raportându-se firesc la scara umană, fără a copleşi prin verticalitate şi restabilind echilibrul între orizontală şi verticală, compoziţia faţadei pare inspirată din arcurile de arcurile de triumf romane. Desenul indică geometrizarea,

aplicarea „proporţiei de aur”Cappella dei Pazzi (1430, construită în curtea interioară a Bisericii Santa Croce), este de mici

dimensiuni dar remarcabilă prin armonia proporţiilor și îmbinarea elementelor arhitecturii greco-romane cu cele bizantine. Este folosită „proporţia divină” (bazată pe „numărul de aur”). Relaţii matematice ordonează şi verticala, orizontala şi curba, plinul şi golul, proporţiile şi corespondenţele decoraţiei. Grupate câte trei, la dreapta şi la stânga arcului central (fig….), coloanele porticului9 de la intrare se înalţă până la orizontala care subliniază jumătatea pătratului faţadei.

Geometria ansamblului este încununată de o cupolă rezemată pe un tambur. Poziţia ferestrelor circulare de pe tambur reiau ritmul fluid (curgător, ondulat) al discului de deasupra uşii, precum şi al semicercului de la mijlocul porticului. În interiorul colorat în alb şi albastru de medalioanele cu reliefuri din terra cotta (pământ ars, material ceramic) smălţuite, spaţiile şi compoziţiile decorative sunt și ele geometrizate.

Fig. Michelozzi. Palatul Medici-Ricardi

Palatul Medici (1444) a fost realizat de arh. Michelozzo Michelozzi (1391 – 1471) din blocuri cu bosaj10 diferenţiat pe înălţimea faţadelor. Curtea interioară (fig. 1) cu arcade la parter, este decorată cu medalioane de Donatello. Etajele cortilei sunt ritmate de verticalele coloanelor cu capitel bogat decorat și au ferestre asemănătoare cu cele aflate pe faţadele de la stradă.

SculpturaCaracteristici generale ale sculpturii renascentiste:

Independenţa față de arhitectură – sculptura nu mai are, exclusiv, rolul de a decor pentru construcții ci redevine, ca în antichitate, monument de for public, componentă a imaginii orașului;9 Porticul este un şir de arce rezemate pe coloane libere.10 Termenul de bosaj se referă la felul cum este cioplită faţa vizibilă a blocurilor de piatră din zidul faţadei: aplatizată şi netedă sau rugoasă, sau „în diamant”.

Întoarcerea spre modelul sculpturii statuare antice, prin evidențierea frumuseții și expresivității corpului uman, prin tematica abordată și prin funcțiile pe care și le însușește;

Laicizarea, prin adoptarea unei tematici ample, care nu mai este exclusiv religioasă. Portretul este reflexul noii atitudini fața de om, devenit conștient de propria lui valoare, nudul și statuia ecvestră sunt inspirate de statuara antică.

Fig. Donatello. a. Niccollo de Uzzano b. statuia ecvestră a condotierului „Gattamelata” (Padova, 1443 – 1453)Arta portretului indică interesul pentru omul real, afirmându-i calităţi, merite, personalitate. Sculptura se laicizează şi nu mai este dependentă de un monument, nu mai e decoraţie a faţadei sau spaţiului arhitectural. După modelul antic,

se reia statuia ecvestră de for public.

Sculptura în Quattrocento la FlorenţaÎn anul 1401, la Florenţa s-a organizat un concurs pentru realizarea reliefurilor în bronz ale

porţilor Baptisteriului, având ca temă „Sacrificiul lui Abraham”. Au participat: Lorenzo Ghiberti, Filippo Brunelleschi, Donatello, Jacopo della Quercia. Câştigătorul a fost Ghiberti, bijutierul-sculptor, care s-a impus prin actualizarea subiectului biblic, cu semnificaţii complexe

Fig. Poarta de est a Baptisteriului din Florenţa.În colțul din dreapta-jos al panoului este autoportretul lui Lorenzo

Ghiberti

Lorenzo Ghiberti (1381 – 1455)Poarta de Est a baptisteriului, numită de Michelangelo Poarta Paradisului, este executată

între anii 1425 – 1452, în colaborare cu arh. Michelozzo şi cu pictorul Benozzo Gozzoli. Zece panouri aurite redau subiecte din Vechiul Testament (Crearea lui Adam şi a Evei, Păcatul originar,

Alungarea din Rai, Potopul ş. a.). Figurile de pe marginile panourilor (Moise, profeţi, sibile) şi subiectele religioase, devin pentru Ghiberti pretext pentru contemporaneizarea personajelor: eleganţa gesturilor şi veșmintelor florentine, fizionomiile şi tipologiile toscane, peisajul şi arhitectura Florenţei sunt observate şi fixate cu acuitate, în unele dintre medalioane prezentându-și chiar autoportretul și chipurile colaboratorilor. Ecou al admiraţiei generale pentru cultura antică, pentru formele şi proporţiile sculpturii antice, era și spaţiul plastic definit prin aplicarea noilor reguli ale perspectivei geometrice atț, exprimate deja de Brunelleschi şi de Donatello. Trecerea gradată de la prim-plan (care uneori este detaşat de placa de bază ca alto-relief) până la fundal (pe care relieful este abia vizibil), se combină cu perspectiva geometrică prin micşorarea treptată a formelor care sugerează adâncimea spaţiului.

DONATELLO (1386 – 1466)Prima generaţie de sculptori din Quattrocento a fost dominată de Donatello. El a impus idealul

de om superior prin responsabilitatea conştiinţei asupra destinului propriu şi destinului colectivităţii. A avut importanți discipoli (Verocchio, Jacopo della Quercia ș. a.), reprezentând legătura între şcoala sculptorilor anonimi ai catedralelor goticului şi cea a secolului lui Michelangelo.

Fig. Verocchio. David. 1473-1475.

Fig. Donatello, David. Cca. 1440

David este conceput de Donatello ca un contemporan aflat în dialog cu existenţa şi nonexistenţa. Obrazul delicat, pleoapa plecată, expresia îngândurată a tânărului definesc poetul şi filosoful, şi nu omul de acţiune. Absent la mediu, David este absorbit de reflecţie, ca şi când acţiunea s-ar fi desfăşurat independent de el. Inteligenţa şi iscusinţa au biruit forţa fizică a uriaşului Goliat. Cu proporţiile armonioase ale nudului, statuia preia din sculptura clasică grecească atitudinea relaxată şi contraposta. Accesoriile sunt elegante: pălăria, sabia şi cizmele frumos cizelate şi înalte până la genunchi. Chipul este adolescentin iar pălăria încoronează fruntea și buclele căzute graţios pe umeri. Sabia, posibil suport de sprijin, pare un semn aristocratic şi nu armă de luptă.

Gattamelata (vezi și fig…) marchează triumful şcolii de sculptură florentină din Quattrocento: o statuie ecvestră de mari dimensiuni, destinată unei pieţe publice, nu se mai crease

din epoca Imperiului Roman (statuia lui Marc Aureliu). La compoziţia creată de Donatello, structura axială, relaţia cal-călăreţ, atitudinea, exprimă armonia între echilibrul stabil şi cel dinamic.

Fig. Verocchio. Colleoni (1435-1488). Veneția.

Fig. Donatello. Gattamelata (1443-1453). Padova.

Sfera, punct de sprijin labil, este punct de suspensie al echilibrului stabil. Abia atinsă de piciorul calului, sfera sugerează mobilitate perpetuă dar și forma ideală între corpurile geometrice. Ţinuta şi chipul condotierului lui Donatello au trăsături particulare, degajă concentrare şi atenţie, și nu gestul agresiv.

Portretul lui Niccollo de Uzzano (fig. …) este un bust din pământ ars şi colorat. Artistul săvârșește miracolul transformării urâtului în frumos expresiv.

Andrea Verrocchio (1436 – 1488)Statuile în bronz David şi Il Colleoni sunt capodoperele care, prin valoarea lor artistică, îl

situează pe Verrocchio alături de Donatello. Numai că duritatea şi cinismul deveniseră atitudini frecvente ale generaţiei sfârşitului secolului al XV-lea, când omul de acţiune ia locul filosofului iar individualismul şi egocentrismul înlocuiau mecenatul.

Lucrarea David trebuie comparată cu statuia Donatello. Timpul care le desparte coincide cu intervalul în care societatea florentină şi-a schimbat atitudinea faţă de artă şi artist, faţă de om şi de viaţă; interpretarea e mai îndrăzneaţă decât cea a lui Donatello: David devine florentinul tânăr, provocator, cu surâs cinic; sugerează totală încredere în sine; ţine sabia agresiv, gata să atace; atitudinea energică fac din el eroul ideal al noii societăţi. Este o versiune virilă a lui David, care îşi demonstra voinţa, puterea şi victoria.

Situația este echivalentă și în cazul statuilor ecvestre create de Donatello și Verocchio.Il Colleoni are chipul aspru, atitudinea încordată, gestul autoritar al condotierului înfipt în şa

aparţinând aceleiaşi tipologii ca şi David. Calul încordat păşeşte triumfal. Curajul atacatorului, afirmarea forţei brute, lipsa scrupulelor morale, cinismul exprimă acţiunea şi forţa fizică.

Luca della Robbia (1400 – 1482)Reliefurile în terra cotta (lut ars şi policromat), cu un smalţ inalterabil, definesc opera

sculptorilor din familia della Robbia, foarte mult solicitaţi pentru compoziţii ornamentale, tondo-uri (medalioane de formă circulară) ca cele de la Capella dei Pazzi şi de la Ospedale degli Innocenti, precum şi compoziţii în relief cu Madone, opere prezente pretutindeni pe străzile Florenţei, în muzeele şi colecţiile oraşului. Luca della Robbia a fost, însă, mai îndrăzneţ în soluţii decât toţi ceilalţi membrii ai familiei.

Fig. Andrea della Robbia (1435 – 1525) Medalioane cu prunci de la Hospedale degli Inocenti şi Fecioara cu pruncul.

ŞCOALA FLORENTINĂ DE PICTURĂPictura

Caracteristici generale ale picturii renascentiste: Lansarea unor principii morale având în centrul preocupărilor omul şi aprecierea

calităţilor lui excepţionale, în spiritul antropocentrismului din antichitatea clasică și al umanismului medieval. Observarea şi interpretarea anatomiei şi psihologiei umane;

formularea conceptului de „individualitate artistică”, afirmarea autorităţii personalității artistice, preţuirea diferenţiată a talentului, a spiritului inovator, a sensibilităţii şi fanteziei creatoare;

Strădania artiștilor de a transpune universul vizibil, măsurabil, deschis observării și cercetării directe în spațiul plastic, acel spațiu creat de pictor prin propriile mijloace tehnice. Calculată matematic, construită geometric11, sugerată prin raporturi cromatice12 sau combinată13, perspectiva a devenit subiectul tatonărilor și invențiilor fiecărui creator, prin eforturile de a sugera cea de-a treia dimensiune (adâncimea) spărgând planul bidimensional al peretelui sau al panoului pictat;

formularea unei concepţii estetice unitare şi originale, rezultată din pasiunea studiului şi cercetării experimentale, din însușirea și îmbogățirea principiilor esteticii antice, bizantine și gotice.

Bunavestire, opera sienezului Simone Martini (1284-1344) ilustrează rădăcinile noii concepții estetice. Eleganța gesturilor, alungirea siluetelor, desenul precis, linia sinuoasă sunt ecouri ale picturii goticului, ca și cadrul în care se înscrie compoziția, în timp ce lumina aurie și plată a fundalului, aureolele, grafismul drapajelor, simbolurile sunt comune cu limbajul artei bizantine.

11 Perspectiva geometrică este metoda prin care se redă adâncimea spațiului plastic folosind scheme geometrice si calcule matematice.12 Perspectiva „cromatică” sau „aeriană” este metoda perspectivală rezultată din anumite modalități de utilizare a efectului dinamic al culorilor, bazat pe capacitatea culorilor calde (galben, roșu…) de a apropia formele pe care se aplică și a celor reci (albastru, verde-albastru, albastru-violet) de a le îndepărta ori pe opoziția închis-deschis a planurilor de culoare.13 Vezi nota 71 atț

Fig. Simone Martini . Buna Vestire (1333).Fondul de aur al altarului este un ecran plat; gestica celor două personaje evocă graţia comportamentului epocii,

umanismul; îşi face apariţia caracterul descriptiv, luminozitatea cristalină, delimitarea planurilor de culoare evidenţiază sinuozitatea, arabescul liniei.

PICTURA FLORENTINĂ ÎN TRECENTOGiotto di Bondone (1266 – 1337)

Giotto a formulat viziunea originală a picturii florentine în Trecento, şocând prin amploare, robusteţe şi soliditate. Conţinutul filozofic al întregii lui creaţii se afirmă prin respectarea demnităţii umane și afirmarea spiritului civic.

Artistul a înlocuit fondul de aur cu suprafeţe cromatice bogate, egale ca intensitate pe care a definit forma prin juxtapunerea (alăturarea) suprafeţelor de culoare sau, mai rar, prin conturare.

Frescele de la biserica superioară a bazilicii San Francesco (Assisi, 1300), prezintă scene din viaţa Sf. Francisc (1181–1226), imaginat ca o fiinţă senină şi calmă. Fig. Giotto. Sfântul Francisc predicând păsărilor, Assisi, Biserica San Francesco.

Se remarcă prin umanizarea trăirilor şi situaţiilor, sobrietatea formelor şi culorilor, expresia nobilă a

gesturilor şi atitudinii, sentimentul măreţiei. Compoziţia este caracteristică pentru opera lui Giotto prin gruparea logică a personajelor şi masivitatea corporală a acestora.

Fig. Giotto. Sărutul lui Iuda (Vinderea lui Iisus), Padova, Capela Scrogegni (în biserica Madonna dell’Arena)

Fig. Giotto. Plângerea lui Iisus, Padova, Capela Scrovegni (biserica Madonna dell’Arena)

La Capela Scrovegni (biserica Madonna dell’Arena, Padova, 1303-1305) pictează Viaţa lui Hristos şi Viaţa Fecioarei. Acţiunile sunt complexe, ca subiect, au accente tragice şi tensiune dramatică. Redă scene de implorare, disperare, surpriză sau stări duioşie şi iubire maternă. Personajele au demnitate, au o ţinută statuară, austeră, imprimă ansamblului un aer solemn. Personajele nu plutesc, au greutate, masă şi densitate. Scena Trădarea lui Iuda este remarcabilă prin echilibrul şi detaşarea din biologic a lui Iisus. Iuda este vânzătorul, tipul uman sperjur, instinctual, abject prin slăbiciunea trădării. Impresia de spaţiu este obţinută prin perspectiva cromatică.

PICTURA FLORENTINĂ în QuattrocentoActivitatea artistică la Florența secolului al XV-lea ilustrează pe deplin maturizarea Renașterii

italiene, dar și disoluția școlilor artistice locale la sfârșit de Quattrocento.Caracteristicile ei esențiale sunt:

observarea şi interpretarea anatomiei şi psihologiei umane, a naturii şi societăţii umane pasiunea studiului şi cercetării experimentale introducerea unor noi principii în redarea formelor tendinţa tot mai evidentă de laicizare şi apropiere de idealurile estetice ale antichităţii

Fra Angelico – Giovanni da Fiesole (1387 – 1455):Călugăr dominican, Fra Angelico face legătura între spiritul religios al tradiţiei bizantine şi

spiritul Umanismului renascentist.Modernitatea este prezentă prin observarea şi studiul naturii, asimilarea realităţilor particulare ale vieţii societăţii florentine, folosirea perspectivei geometrice și a celei cromatice .Transfigurarea în operă a spiritului credinţei, senin şi plin de bucurie a condus la caracterizarea lui ca artist care cântă pe o singură strună, cea a bucuriei.

Fig. Fra Angelico. Buna Vestire. Mănăstirea San Marco, Veneţia, 1438-1445.

Fig. Fra Angelico. Încoronarea Fecioarei, Paris, Muzeul Luvru.Prin puritatea culorilor cristaline, redă ambianţa spaţiului sacru, solemnitatea, liniştea superioară a spiritului.

Masaccio Tommaso Guidi (1401- 1428)Masaccio a continuat şi a îmbogăţit experienţele picturii lui Giotto: monumentalitatea imaginii; aspectul sculptural al formei; amploarea compoziţiei. Fiinţele pictate de el nu mai au aureolă nepământeană sau aer aristocratic ori delicat ci sunt solide, puternice, implantate arhitectonic în natură sau în ambianţa cetăţii, sunt făpturi pământene prin trăiri şi conduită, astfel artistul devenind şi rămânând modern.Adam şi Eva sunt situaţi în nefericire o dată cu izgonirea din Paradis care are semnificaţia pierderii iubirii. Pictura este memorabilă prin tensiunea expresivă și interpretarea filosofică dată subiectului biblic. Căderea în singurătate este căderea în dizarmonie, în asimetrie. Bărbatul şi femeia sunt individualizaţi prin gesturi, prin felul cum îşi manifestă sentimentele, prin mărimea şi fermitatea paşilor. Studiul anatomiei, urmăreşte aspectul sculptural şi sinteza formelor care sunt modificate, nu numai prin micşorarea dimensiunilor lor o dată cu plasarea către fundal, ci şi prin racursi-uri. În centrul compoziţiei Plata tributului se află Iisus, către care se îndreaptă gesturile întrebătoare ale apostolilor În mijlocul unui grup de florentini, observaţi şi studiaţi atent, proveniţi din categorii sociale şi ambianţe marginale ale Florenţei, Sf. Petru, demn şi grav, cu gestul măsurat, degajă linişte şi certitudine. Sunt remarcabile soluţiile compoziţionale, semnificaţiile ideatice şi expresivitatea artistică aparte, echilibrul clasic compoziţional, gruparea logică a personajelor în spaţiu.Fig. Massaccio. Adam şi Eva izgoniţi din Paradis. Capela Brancacci, (1426-1428), Florenţa.

Fig. Massaccio. Capella Brancacci; Plata tributului. Capela Brancacci, Florenţa.

Paolo Uccello (1397 – 1475)Uccello este considerat a fi introdus în pictura florentină perspectiva geometrică aplicată ştiinţific, precum şi compoziţii ample, cu multe personaje.Noutăţi: perspectiva geometrică (spaţiul plastic tridimensional, construit prin metode geometrice), colorismul îndrăzneţ, compoziţia dinamică, deschisă (acţiunea părând a fi continuată în afara cadrului). Spaţiul uccellian avea să fie acceptat şi generalizat în întreaga pictură florentină a secolului şi nu numai. Înlocuieşte, uneori, cu dezinvoltură şi curaj culorile din realitatea vizuală naturală cu alte culori, inventate de pictor (cai albaştri sau roz, pajişti roşii, chipuri verzui).

Fig. Uccello, Niccolò Mauruzi da Tolentino în Bătălia de la San Romano (National Gallery, Londra, 1438-1440).

Trei lucrări de panou ilustrând momente și personaje din Bătălia de la San Romano se păstrează la Florenţa (la galeria Uffizi), la Luvru şi la National Gallery din Londra. Ele grupează zeci de personaje călare, impresionând prin grandoarea imaginii şi prin dinamism. Tăierea cadrului compoziţional, astfel încât acțiunea să pară a se continua în afara lui, este o concepţie nemaifolosită în pictură până la Uccello. Panourile demonstrează preocuparea lui Ucello pentru redarea în perspectivă geometrică14 a spaţiului plastic prin perspectiva bioculară, prin racursi şi prin marcarea unor direcţii perspectivale prin formele desenate pe sol. În acest scop el eludează conştient preocupările pentru culoare, pentru picturalitatea şi veridicitatea cromaticii, împingând cu deosebit curaj lucrările dinspre pictural spre decorativ.

A doua jumătate din Quattrocento închide școala florentină în formulele artistice elaborate deja, creând în schimb personalități aparte, precum Botticelli, toate ancorate activ în viața orașului.

Benozzo Gozzoli (Benozzo di Lese di Sandro, 1420 – 1497)Elev şi colaborator al lui Fra Angelico, Gozzoli dezvoltă compoziţiile cu zeci de personaje pe care le plasează într-un peisaj perspectivat savant, expresie a asimilării conceptelor noi de spaţiu plastic. Evocă societatea italiană, preocupările şi mentalităţile ei de la mijlocul veacului al XV-lea.

14 În funcţie de poziția privitorului, perspectiva geometrică, bazată pe deformarea dimensiunii şi direcţiei liniilor, poate fi normală, descendentă (numită şi perspectivă plonjantă sau perspectivă „în zbor de pasăre”, când privitorul se află la înălţime mare şi priveşte ca o pasăre, din zbor) sau ascendentă (când privitorul observă spaţiul de jos în sus, aşa cum se vede tavanul unei camere). Perspectiva bioculară cuplează perspectiva normală pentru primul plan cu perspectiva plonjantă pentru planurile din fundal.

Fig. Gozzoli Închinarea/cortegiul regilor magi. Florenţa, Palatul Medici

Pretextul biblic a servit redării unui eveniment trăit în tinereţe de Gozzoli: vizita la Florenţa, în 1439, a împăratului Bizanţului, Ioan al VIII-lea Paleologul. Împăratul, cu coroana pe cap, e înconjurat de fastuosul cortegiu, de demnitari şi

paji. Sub trăsăturile patriarhului este cel mai bătrân rege-mag.În cortegiul Medicilor, condus de Lorenzo de’Medici, cel mai tânăr mag, se află şi pictorul purtând o bonetă cu inscripţia „Opus Benotii”. Cortegiul Regilor Magi a devenit cortegiul prestigiului celor două civilizaţii şi culturi ale Europei secolului al XV-lea, cea a Bizanţului, care încheia o epocă de cultură grandioasă şi cea a Occidentului, reprezentată de Italia, care deschidea prin Renaştere o nouă eră.Folosirea a două puncte de observaţie (perspectiva bioculară): personajele aflate în prim plan sunt văzute frontal, în vreme ce restul grupurilor, este văzut în perspectivă montantă. Spaţiul plastic este amplificat. Cromatica luminoasă, puritatea pigmentului, luminozitatea întregului ansamblu, tonurile proaspete dau impresia de optimism, seninătate.

Domenico Ghirlandajo (1449 – 1494)În opera lui Ghirlandajo se cristalizează conceptul de portret. Specifice pentru întreaga şcoală

florentină sunt: surprinderea caracterelor fizionomice şi psihologice, observarea atentă a ambianţei de viaţă a spiritului burghez, cunoaşterea perspectivei uccelliene (spaţiul cubic), a stilizării şi compoziţiei atent elaborate. Frescele de la Santa Maria Novella transpun subiectele biblice (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Naşterea Fecioarei) în contemporaneitate. Arhitectura şi ambianţa interiorului palatului florentin, mobilierul, îmbrăcămintea şi ţinuta personajelor exprimă nobleţea, bogăţia şi rafinamentul estetic al epocii. Personajele au demnitate şi nobleţe.

Fig. Ghirlandajo. Naşterea Fecioarei Maria. Florenţa, Santa Maria Novella.

Fig. Ghirlandajo. Bunicul şi nepotul (Luvru, Paris)

Puternicul sentiment de viaţă al celor două personaje este conferit de caracterul pregnant al vârstelor; fizionomia particulară a bunicului, cu

trăsături urâte devenite frumoase sub căldura sentimentului.Sandro Botticelli (1444/5 – 1510)

Tristeţea făpturilor lui Botticelli, privirea îndreptată nostalgic spre depărtări sau întoarsă către sine punctează despărţirea de elanul robust personajelor create de Uccello. Eforturile lui se îndreaptă spre desăvârşire a desenului, formei şi compoziţiei. În desen, curbele şi contracurbele amintesc idealul clasic praxitelian iar linia delimitează suprafeţele de culoare. Marchează simetria grupurilor faţă de axa compoziţiei şi dispune formele în structuri piramidale.

A decorat vilele medicee cu: Naşterea Venerei (Uffizi), Primăvara (Uffizi). Simonetta Vespuci-a inspirat: înfăţişarea zeiţei Venus, a celor trei graţii, a Primaverei ca şi a madonelor.

Fig. Botticelli. Naşterea zeiţei Venus.Din plin şi gol configurează o structură piramidală având în ax trupul zeiţei, cu

privirea melancolică, pierdută, cu părul desenat în linii încreţite, ca şi

hainele învolburate de vânt ale nimfei ce vine să îi ofere o mantie, sugerând

nervozitate, tensiune. Lumina sidefată, are transparenţe de roz şi auriu perlat.

Poziţiile dansante ale personajelor precum şi calitatea culorii sugerează ea

impresia de imponderabil şi de levitaţie;

Fig. Botticelli. Închinarea Magilor.

Sub pretextul unui subiect religios, Bătticelli redactează, de fapt, un tablou de familie, în care sunt reprezentaţi de la

Cosimo I Medici (magul di apropierea Pruncului Iisus) la Lorenzo Magnificul (colţul din stânga jos) nu numai membri ai familiei ci şi personaje faimoase din anturajul lor printre care Botticelli însuşi (coltul dreapta-jos). Configurând şi

structura compoziţională piramidală, Botticelli dovedeşte a se conforma fără cusur şi celorlalte principii ale şcolii florentine:

perspectiva geometrică, perspectiva cromatică.

Fig. Botticelli. Primăvara (Uffizi, 1478)

Cu semnificaţii simbolice amplu dezbătute, Primăvara se pare că reprezintă o alegorie a lunilor de regenerare, plenitudine şi stingere a vieţii vegetale – din februarie în septembrie. Iarba şi coroanele pomilor sunt încărcate de flori şi fructe, sugerând o bogăţie echivalată simbolic prin aceea a societăţii florentine condusă de familia Medici. În fundal, lumina unui cer senin stabileşte ritmuri sacadate prin alternanţa trunchiurilor arborilor dispersate, de grosimi diferite. Din siluetele copacilor se desenează incomplet un arc semicircular în axul căruia este înscris personajul principal, evocând-o pe Venus prin poziţionarea lui Cupidon deasupra ei.

În ultimii ani ai secolului, călugărul Savonarola a tulburat răvăşitor oraşul. Manipulând nemulţumirile maselor de florentini confruntaţi cu o intelectualizare excesivă a artei, cu aspectele ei filosofice, cu rafinamentul excesiv şi profan imprimat vieţii artistice - în oraşul în care, la începutul secolului, ei erau chemaţi să se pronunţe în alegerea imaginii pentru porţile baptisteriului şi cupola catedralei - Savonarola a împins către excese conştiinţa florentinilor care au ars în locuri publice cărţi şi tablouri. Disperarea şi exaltarea mistică care au pus stăpânire şi pe Botticelli. A pictat, atunci, şi Calomnia, reconstituire a unei opere de Apelles, cu un caracter evident de pildă morală pentru viaţa publică.Odată cu moartea lui Lorenzo Magnificul armonia cetăţii va dispărea.

ŞCOALA UMBRIANĂ ÎN QUATTROCENTO. PICTURAUmbria (Perugia, Urbino, Arezzo, Assisi): centru umanist strălucit, a atins apogeul sub

domnia ducelui Federico da Montefeltro (1444 – 1482) care a protejat numeroşi artişti.Piero della Francesca (1416 – 1492)

Artistul a fost pasionat de ştiinţa perspectivei şi geometriei, de studiul armoniei şi mişcării, de racursi15. Tratatele lui teoretice de mai târziu (perspectivă, aritmetică şi geometrie), vor inspira scheme compoziţionale, dezvoltând estetica numărului ca ştiinţă a structurării imaginii.

Aspecte caracteristice operei lui: masa mare de culoare, viziunea arhitectonică, sinteza formei, masivitatea siluetelor. Subiectele abordate ţin de domeniul sacrului, interpretarea lui este laică.

15Vezi nota 44. atţ

Fig. Piero della Francesca. Flagelarea/Biciuirea lui Iisus.Localizează scena Flagelării într-o cutie perspectivală în care pardoseala, plafonul şirul de coloane al porticului, geometrizarea decorului arhitectural îi prilejuiesc o aplicare riguroasă a legilor perspectivei geometrice. Punctul

principal de vedere se află pe coloana grecească de care este legat Iisus.Capodoperele lui Piero della Francesca: Botezul lui Hristos, Flagelarea şi frescele: Înălţarea (Borgo, San Sepolcro), Legenda crucii (1453 – 64, Biserica San Francesco, Arezzo)

Fig. Piero della Francesca. Legenda Crucii, scenele: Descoperirea lemnului crucii şi Întâlnirea lui Solomon cu regina din Saba.

Legenda Crucii sau Legenda descoperirii adevăratei Cruci: cuprinde compoziţii echilibrate, de o luminozitate aurie, în care transparenţele şi tonurile diluate alternează cu cele saturate. Subiectul biblic a fost contemporaneizat. Toate fiinţele pictate de Piero aparţin unei societăţi cu maniere elegante şi stil de viaţă sobru. Personajele au expresia concentrării fiinţei absorbite de cunoaştere. Grandoarea calmă, atitudinea statuară şi tăcerea reflexivă dau monumentalitate şi unicitate operei lui Piero. În compoziţiile sale utilizează perspectiva bioculară. Spaţiul, în cadrul grupurilor, este

creat şi prin poziţia personajelor: văzute din faţă, din profil, pe trei sferturi întoarse cu faţa sau un sfert întoarse cu spatele, siluetele umane sugerează existenţa spaţiului dintre ele.

ŞCOALA DIN PADOVA ÎN QUATTROCENTO. PICTURAOraş aflat între Veneţia şi Milano, caracterizat prin efervescenţa universitară, Padova, a

concentrat şi numeroase concepţii novatoare în arta Italiei în a doua jumătate a sec. XV.Andrea Mantegna (1431 – 1506)

Mantegna s-a înscris, în pictura Quattrocento-ului italian ca un mare desenator şi un mare compozitor.

Fig. Mantegna. Hristos Mort (1465 – 1466)Pictura exprimă sentimentul tragic.

Profilele celor două Marii pătrund fragmentar în compoziţie strigându-și durerea cu patetism. Trupul lui Iisus zace inert, observat în cel mai îndrăzneţ racursi creat de vreun artist din Quattrocento. Gama cromatică este cadaverică, rece, metalică, tonurile sumbre. Tensiunea tragică se fixează şi asupra detaliilor creând impresia împietririi. Limbajul plastic se bazează pe desen, pe caligrafieri dure, angulare, formele căpătând, exagerări expresioniste

Fig. Mantegna. A. Martiriul sf. Sebastian. B. Picturi pe tavanul Camerei Mirilor din palatul ducal din Urbino.

Fig. A. Pasionat de arheologie, desena fragmente antice cu o precizie ştiinţifică.Fig. B. În multe din frescele sale spaţiul plastic include proiecţii perspectivale complexe, cu perspective montante, într-

o lumină adeseori artificială, cu efecte teatrale care anunţă deja iluzionismul barocului.În afara subiectelor religioase pe care le-a pictat la Padova Verona, Mantova, realizează şi

fresce cu scene din viaţa de curte, compoziţii cu efecte iluzioniste în care abundă elementele ornamentale.

ŞCOALA VENEŢIANĂ ÎN QUATTROCENTOÎntre secolele IX – XIII, Veneţia s-a îmbogăţit datorită Cruciadelor. Puterea maximă a

oraşului a fost atinsă în secolul al XV-lea, când a devenit autoritatea supremă a Mediteranei răsăritene. Cucerirea Constantinopolului în 1453 a anunţat decăderea puterii economice a Veneţiei, pentru ca în sec XVI-lea ea să fie obligată să susţină o luptă epuizantă împotriva turcilor. Bogăţia cromatică, lumina strălucitoare şi subtilitatea și poezia nuanţelor16, folosirea perspectivei cromatice, introducerea picturii în ulei în arta Renașterii italiene sunt trăsături esențiale ale Şcolii veneţiene în Quattrocento, îmbogăţite în Cinquecento.

Antonello da Messina (1430? – 1479),Prin contactul cu pictura în ulei flamandă, în special cu operele lui Jan van Eyck şi Rogier van

der Weyden, Antonello a deprins tehnica flamandă a glaçi-ului17, contribuind esenţial la răspândirea tehnicilor picturii în ulei. L-au făcut celebru portretele de pătrunzătoare analiză a psihologiei umane. Condotierul ilustrează forţa expresivă a creaţiei lui, prin privirea pătrunzătoare şi aerul sever, hotărârea şi spiritul activ al condotierului, descifrabile atât în fiecare detaliu fizionomic, cât şi în expresivitatea ansamblului.

16 Nuanțele cromatice sun amestecuri de maxim patru culori, fără utilizarea nonculorilor (albul și negrul nu sunt culori, in pictură sunt considerate valori sau nonculori)17 Glaci-ul (se citeşte glasi, cu accent pe i, plural glasiuri sau glaziuri) este un strat uniform, transparent, diluat mult cu ulei de in. Se puneau accente de culoare în anumite zone în timp ce altele erau foarte mult diluate sau chiar incolore. Aceste straturi, suprapuse în număr mare (uneori peste 20), estompau contururile tăioase, dădeau strălucire, profunzime, transparenţă picturii care devenea şi sticloasă, ca aspect.

Fig. Antonello sa Messina. Condotierul.

Fig. Antonello sa Messina. Răstignirea.

Compoziţii religioase ca: Răstignirea şi Crucificarea (o variantă a lucrării se află la Muzeul Naţional de Artă al României), au impus viziunea echilibrată a structurii geometrice, a dispunerii logice a personajelor şi ordonarea compoziţiei urmând simetria faţă de axul median vertical. Sunt remarcabile alternanţa plinului şi golului, profunzimea spaţiului şi aerului care înconjoară formele, de la prim-plan la fundal. Perspectiva geometrică este cuplată cu perspectiva cromatică; desenul, ca şi culoarea, saturarea şi diluarea culorilor sugerează adâncimi şi a apropieri. Paletă cromatică este bogată, imaginea are transparenţă şi profunzime.

FAMILIA BELLINI Jacopo, Gentile şi Giovanni Bellini au asimilat şi experienţele artistice ale lui Mantegna

Fig. Gentile Bellini. Procesiunea relicvelor în Piaţa San Marco.

Procesiunea relicvelor în Piaţa San Marco este o compoziţia amplă, cu personaje numeroase, cu o viziune solemnă, decorativă, dobândită la Constantinopol. Gentile Bellini (1429 – 1507) a fost

un observator atent al realităţii concrete, bun desenator. Recomandat de republica veneţiană pentru a realiza portretele sultanului Mahomed al II-lea, după întoarcerea la Veneţia, Gentile a fost considerat „orientalist”, datorită imaginilor impregnate de elemente decorative orientale.

Giovanni Bellini zis Giambellino (1430 – 1516), este marele colorist al Şcolii veneţiene în sec XV. Compoziţiile religioase şi pictura de altar i-au fost influenţate de Mantegna (paleta metalică, expresia încărcată de sentimente tragice), precum şi de colorismul picturii în ulei a lui Antonello da Messina (în eclerajul nuanţat şi sensibil al luminii din peisaje). Este primul pictor veneţian care a introdus natura ca fundal evocator de poezie şi de linişte contemplativă, anunţând opera lui Giorgione. Paleta18 este caldă, aurie, cu tonuri luminoase. Spaţiul plastic este rezolvat prin perspectiva cromatică, şi nu prin cea geometrică. Este un procedeu reluat şi îmbogăţit de Giorgione şi de Tizian, devenind o caracteristică definitorie pentru pictura veneţienă.

Fig. Giovanni Bellini. Pieta.Pieta este construită sub influenţa viziunii artistice a lui Mantegna, impresionează prin sentimentul durerii exprimată

fără emfază şi fără patetism.Vittore CARPACCIO (1455 – 1526)

Elev al lui Gentille Bellini, narator seducător al mediului înconjurător, Carpaccio se afirmă în arta portretului, precum şi prin peisajele citadine remarcabile integrate în unele compoziţii, multe prezentând Veneţia secolului al XV-lea. Experienţele coloristice ale familiei Bellini – paleta caldă şi perspectiva cromatică – sunt aspectele caracteristice şi în pictura lui. Colorismul bogat, fastul culorii şi nota particulară a ambianţei definesc viziunea somptuoasă a picturii lui.

18 Prin paletă, în limbajul comentatorilor de artă, se înţelege o selecţie a culorilor făcută de artist, preferinţa lui pentru anumite culori, tonuri, armonii, care într-o mare măsură îi caracterizează opera. Termenul este cel utilizat de pictori pentru placa din lemn pe care aştern şi amestecă acele culori utilizate în cursul unei „şedinţe” de pictură de câteva ore.

Fig. Carpaccio. Viaţa Sf. Ursula. Ansamblu şi detaliu prezentând peisajul veneţian

Viaţa Sfintei Ursula (1490 – 1498) este o suită de scene care ilustrează și viaţa Veneţiei de la sfârșitul secolului al XV-lea

BIBLIOGRAFIE Mihail ALPATOV , Istoria artei, vol. II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967.Adriana BOTEZ-CRAINIC, Istoria artelor plastice,vol. II, Editura Didactică, Bucureşti,1997.Janek DEBICKI, Jean Francois FAVRE, Dietrich GRUNEWALD, Antonio Filipe PIMENTEL, Istoria

artei. Pictură, sculptură, arhitectură, ed. Enciclopedia RAO, Bucureşti, 1998, pp. 111-121Gerard LEGRAND, Arta Renaşterii, Editura Meridiane - Editura Larousse, Bucureşti, 2000Viktor Lazarev, Originile Renaşterii Italiene. Protorenaşterea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983.Constantin SUTER, Istoria artelor plastice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967Virgil VĂTĂŞIANU, Istoria artei europene. Arta din perioada Renaşterii, vol. II, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1972.Albume (monografii) dedicate artiştilor menţionaţi în notele de curs

Propuneri pentru teme de referatPorţile Baptisterului din FlorenţaCantoriile în sculptura din Trecento şi QuattrocentoFrescele lui Giotto dedicate Sfântului Francisc din AssiziŞcoala Sieneză în secolele XIII-XIV.Viaţa artistică a Florenţei în Duecento şi Trecento.Contribuţia sculptorilor din familia Della Robbia la evoluţia vieţii artistice a Florenţei.

1. Aspectele majore implicate în procesul apariţiei şi dezvoltării Renaşterii Italiene au fost:1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ……………………………………………………………...……………………………………….

2. Printre caracteristicile esenţiale ale arhitecturii şi urbanismului din Renaşterea italiană se evidenţiază:

a. Geometrizarea compoziţiilor de faţadă,b. Ordinea, echilibrul, raţiunea în distribuirea spaţiilor, în decoraţie, în proporţii.c. O mare încărcătura decorativă.d. Loc foarte puţin rezervat pentru sculptura decorativăe. Laicizare, prin înmulţirea construcţiilor civile (palate, primării, …) faţă de cele religioase.f. Masivitatea zidăriei şi realizarea a cât mai puţine golurig. Preferinţa pentru traseele curbe, ondulate.h. Preferinţa pentru programele religioase.

3. Caracterizaţi opera lui Donatello (şcoala artistică şi încadrare cronologică, teme/genuri artistice abordate, noutăţi evidenţiate de creaţia lui, exemple de opere):

1. …………………………………………………………….………...………………………………………2. ………………………………………………………………………...…………………………………….3. ……………………………………………………………………...……………………………………….Exemple de lucrări………..…………..………………………………………………………………………

4. Numiţi 3 artişti reprezentativi pentru şcoala artistică florentină din Quattrocento în domeniul sculpturii și câte o lucrare reprezentativă pentru fiecare:

1. ……………………………………………………….2………..……………………………………………..3. ……………………………………………………………………………………….

5. Ce se înţelege prin:Şcoli artistice (în Renaşterea italiană)………………...…………………………………………………….Trecento………………………………………………………………………………………………………….Campanil (cu minim două exemple)…………………………………………………………………………Glasiuri………………………………………………………………………………………………………….Nuanțe…………………………………………………………………………………………………………..Scară umană…………………………….

6. Ce se înţelege prin:Statuie ecvestră………………………………………………………………………………………Exemple de statui ecvestre:

1………………………………Autor……………………sec………………………….oraşul……………….1………………………………Autor……………………sec………………………….oraşul……………….

7. Stilurile care au influiențat arhitectura florentină din Quattrocento au fost:1. ……………………………………………………….2………..……………………………………………..

3. ……………………………………………………………………………………….8. Caracterizaţi opera lui Filipo Brunelleschi (cine a fost, când şi unde a lucrat, minim două opere

caracterizate):…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

9. Enumerați noutățile introduse de Renașterea italiană în istoria arhitecturii (caracteristicile generale):

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

10. Enumeraţi minim trei arhitecţi ai şcolii florentine din Trecento şi Quattrocento şi menţionaţi o operă din creaţia lor1. Arh. ………………………….opere:………………………………………………………...2. Arh. ………………………….opere:………………………………………………………...3. Arh. ………………………….opere:………………………………………………………...

11. Caracterizaţi opera numită de Michelangelo „porţile Paradisului”(autorul principal, unde se află, când a fost realizată şi în ce împrejurări, ce reprezintă, caracteristici…):

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

12. Ce se înţelege prin:Perspectivă geometrică………………………………………………………………………………………….Perspectivă cromatică……………………………………………………………………………………………Perspectivă bioculară……………………………………………………………………………………………

13. Printre caracteristicile esenţiale ale picturii Renaşterii se evidenţiază: armonia şi echilibrul compoziţional; dezvoltarea artei portretului utilizarea perspectivei psihologice observarea şi interpretarea anatomiei corpului uman graţia şi eleganţa siluetelor alungite. utilizarea perspectivei geometrice

14. Caracterizaţi pictura lui Botticelli (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ……………………………………………………………...…………………………………….3. ……………………………………………………………...……………………………………….

15. Caracterizaţi pictura lui Giotto (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ……………………………………………………………...……………………………………….3. ……………………………………………………………...……………………………………….

16. Numiţi doi artişti din perioada primitivilor Renaşterii italiene (Duecento, Trecento) și câte una din lucrările lor reprezentative:

1. ………………………………………………….……………………………………………..

2. ……………………………………………………. …………………………………………17. Enumerați noutățile introduse de pictura școlii florentine în arta Renașterii (caracteristicile

esențiale):…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

18. Enumerați noutățile introduse de pictura școlii venețiene în arta Renașterii (caracteristicile esențiale):

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

19. Caracterizaţi opera lui Mantegna (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………

2. ……………………………………………………………...……………………………………….3.……………………………………………………………...……………………………………….

20. Caracterizaţi opera lui Piero della Francesca (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ………………………………………………3…………...……………………………………….………………………………………………………………………………………………………..

21. Caracterizaţi opera lui Masaccio (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ………………………………………………3…………...……………………………………….………………………………………………………………………………………………………..

22. Caracterizaţi opera lui Ucello (şcoala artistică şi încadrare cronologică, opere reprezentative, noutăţi evidenţiate de creaţia lui):

1. ……………………………………………………………...………………………………………2. ………………………………………………3…………...……………………………………….………………………………………………………………………………………………………..

23. Numiţi câte patru artişti reprezentativi pentru pictura veneţiană din secolul al XV-lea și câte una din operele lor:

………………………..……........................ …………………….24. Caracterizaţi opera lui Antonello da Mesina (tehnici artistice particulare, minim două

opere reprezentative, alte caracteristici):……………………………………………………………...……………………………………..

25. Caracterizaţi opera pictorilor din familia Bellini (şcoala artistică şi epoca, personalităţi artistice marcante din familie, caracteristicile viziunii artistice ale acestora şi minim trei opere reprezentative pentru fiecare):

……………………………………………………………...……………………………………..