relieful carstic -...
TRANSCRIPT
Relief format pe roci solubile (calcare și dolomite) Lect. Dr. Laura Tîrlă
ROMÂNIA – GEOSTRUCTURI ȘI RELIEF
RELIEFUL PETROGRAFIC (4)
RELIEFUL CARSTIC
Relieful carstic
Se dezvoltă în roci solubile, în primul rând pe calcare,
apoi pe sare, gips şi alte roci cu conţinut carbonatic,
precum gresiile calcaroase şi conglomeratele cu ciment
calcaros;
Calcarele ocupă 2864 km2 pe teritoriul României (Bleahu
& Rusu, 1965). Relieful carstic nu apare însă pe
suprafeţe mari, ci este foarte fragmentat (Posea, 2005);
Este localizat cu precădere în Carpaţi şi în unele
podişuri. Cea mai mare suprafaţă este întâlnită în Banat
(peste 780 km2);
Litologia
Sunt mai multe categorii de calcare; cele mai
răspândite şi cu grosimile cele mai mari sunt calcarele
mezozoice – în Carpaţi, Pod. Mehedinţi şi Dobrogea
(Posea, 2005);
Se adaugă calcarele cristaline, dolomitele, calcarele
eocene (sudul Munților Rodnei, Munții Bârgăului,
Podișul Someşan) şi cele sarmaţiene (Dobrogea de
Sud). Ultimele două categorii cuprind pachete de roci
subţiri, lumașelice.
Harta carstului din România
Legenda hărții carstului
27. Munții Metaliferi
28. Munții Trascău
29. Muntele Turzii
30. Munții Gilău
31. Munții Bihor
32. Muntii Moma (Platoul
Vașcău)
33. Munții Codru
34. Munții Pădurea Craiului
35. Munții Mezeș
36. Masivul Preluca
37. Dobrogea de Nord
38. Dobrogea Centrală
(sinclinalul Casimcea)
39. Dobrogea de Sud
1. Munții Maramureșului
2. Munții Rodnei
3. Masivul Rarău
4. Munții Giurgeu
5. Masivul Ceahlău
6. Masivul Hășmaș
7. Bazinul Văii Vârghiș
8. Muntii Perșani
9. Masivul Ciucaș
10. Masivul Piatra Mare
11. Masivul Postăvarul
12. Munții Bucegi
13. Masivul Piatra Craiului și
zona Dâmbovicioara
14. Munții Făgăraș
15. Masivul Vânturarița-Buila
16. Munții Lotrului, Munții
Căpățânii
17. Munții Sebeșului (Munții
Șureanu)
18. Munții Retezat
19. Munții Vâlcan
20. Culoarul Cerna-Jiul de Vest
21. Podișul Mehedinți
22. Munții Mehedinți
23. Munții Cernei
24. Munții Almăj
25. Munții Banatului (zona
Reșița-Anina-Moldova Nouă)
26. Munții Poiana Ruscă
Geneza
Formarea reliefului carstic se bazează pe proprietatea calcarelor (CaCO3) de a se dizolva sub acțiunea apei încărcate cu dioxid de carbon. Cu cât cantitatea de CO2 dizolvat este mai mare, cu atât potențialul coroziv al apei este mai ridicat:
H2O + CO2 → H2CO3 (Acidul carbonic)
Disocierea calcitului: CaCO3 → Ca2+ + CO32–
CO32– + H2CO3 → 2 HCO3
–
Disocierea calcitului de către acidul carbonic:
CaCO3 + H2CO3 → Ca2+ + 2 HCO3–
Treptat, apa devine o soluție carbonatică (acid carbonic) cu concentrații ale ionilor de Ca2+ ce variază în funcție de temperatura apei și de presiunea sub care circulă în subteran.
Endocarstul
Totalitatea formelor de relief carstic din interiorul
masei de calcar, create prin procese de disoluție –
coroziune și concreționare.
Ele se grupează în cadrul sistemelor hidrocarstice
subterane numite peșteri.
Forme și elemente componente:
Galerii, săli, puțuri verticale (avene);
Speleoteme (stalactite, stalagmite, coloane, domuri,
concrețiuni parietale, gururi, etc.)
Exocarstul
Cuprinde formele de relief rezultate prin disoluție la suprafața masei de calcar. Unele pot fi foste forme endocarstice, care prin distrugerea plafonului calcaros au fost expuse și își continuă evoluția în mediul subaerian.
Cel mai tipic exemplu: cheile.
Forme de relief: văi carstice (chei, văi de tip ”vlădușcă”, văi de tip ”horoabe”, văi de recul, văi oarbe sau sohodoluri, hornuri și hornuri oarbe, torenți carstici), lapiezuri, doline, arcade, trepte antitetice, sorburi sau ponoare, etc.
Tipologia unităților de relief carstic din
România
Platouri carstice:
Suspendate unitare
Suspendate fragmentate
Joase unitare (Dobrogea)
Bare calcaroase:
Unitare
Fragmentate
peneplenizate
După Goran, 1983
Masive calcaroase
izolate:
Olistolite
Masive de versant
Masive de vale (de ex.:
în lungul văii superioare
a Ialomiței)
Regiuni cu relief carstic
Munții Apuseni
Munții Bihorului și Pădurea Craiului
Munții Codru-Moma
Munții Metaliferi și Trascău
Munții Banatului
Sinclinoriul Reșița-Anina-Moldova Nouă
Sinclinoriul Svinița-Svinecea Mare
Carpații Meridionali
Retezatul Mic
Munții Mehedinți, Munții Cernei
Munții Vâlcan, Munții Parâng (sudul)
Munții Căpățânii: valea Oltețului, Culmea Târnovu,
Masivul Vânturarița-Buila
Măgurile Codlea și Holbav
Masivul Piatra Craiului
Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele
Munții Bucegi
Munții Bârsei
Munții Ciucaș-Zăganu
Munții Hășmaș
Masivul Rarău
Munții Rodnei (SV)
Podișul Casimcei
Sectorul Hârșova-
Capidava
Podișul Mangaliei
Carpații Orientali Dobrogea
COMPLEXE CARSTICE
PLATOUL CARSTIC PADIȘ
Cetățile Ponorului (dolinele, peștera și pârâul subteran)
Lumea Pierdută (Avenele Gemănata, Borțig, Negru, etc.)
Cheile, Izbucul și Piatra Galbenei
Cascada Evantai din Cheile Galbenei
Ghețarul Focul Viu
Cetățile Rădesei
Lacul carstic Vărășoaia
Cheile Someșului Cald
Cetățile Ponorului
Sistem format din 3 doline de prăbușire, Peștera
Cetățile Ponorului;
În apropiere se află Poiana Ponor – considerată
singura polie din România (0,5 ha).
Cetățile Ponorului
Dolina II Portalul Peșterii Cetățile
Ponorului (75 m înălțime)
Spre Dolina II
Poiana Ponor
Lumea Pierdută
Avenul Gemănata
Altitudinea maximă: 1129 m.
Depresiunea Rimetea (Satul Rimetea)
Cetatea Colțești
Piatra Secuiului (Colții Trascăului)
Chei în barele calcaroase din Munții Trascăului
Cheile Turenilor (p. Racilor, afl.
Arieșului)
Cheile Turzii (p. Hășdate, afl. Arieșului)
Cheile Râmeților (p. Râmeți sau
Geoagiu)
Întregalde
Cheile Vălișoarei
Cheile Râmeților
Cheile Vălișoarei
Carstul din Munții Banatului
Platouri carstice
complexe: Iabalcea
Chei: Carașului, Nerei,
Minișului, Cazanele.
Peșteri (peste 90);
Lapiezuri pe Ciucarul Mic,
doline pe Ciucarul Mare
și în Platoul Iabalcea;
Cheile Carașului
Dolină pe Platoul Iabalcea
Peșteră pe fisură (Ponicova)
Speleoteme (domuri și coloane)
Carstul din Munții Bucegi
Calcare jurasice în
partea centrală
Valea superioară a
Ialomiței
Cheile Orzei, Zănoagei
Mici, Zănoagei Mari,
Tătarului
Cheile Peșterii, Urșilor,
Cocorei
Valea Horoabei
Valea Horoabei
Faza 1: Un nivel litologic carstic
superior, în care s-au format
doline ai căror versanţi pot fi
reconstituiţi în partea superioară
a actualei văi;
Faza 2: Versanţi abrupţi a căror
geneză este legată de procesele
de eroziune şi evorsiune, ca
urmare apărând surplombe şi
marmite. Au loc prăbuşiri care
generează aspectul actual al
văii, fapt pus în evidenţă de
abundenţa materialului grosier.
Particularități geomorfologice:
versanţi cu declivitate de 900;
existenţa surplombelor şi a marmitelor la diferite nivele;
rupturi de pantă mari în profilul transversal.
Alte văi similare: V. Tătarului, V. Coteanului.
http://imagesandwords.ro/colectii/valea-horoabei-bucegi/
Masivul Piatra Craiului
Bară calcaroasă (flanc de sinclinal suspendat);
Drenajul autohton (văi cu originea în zona crestei);
Carst specific crestelor calcaroase:
Lipsa exocarstului tipic pe 3/5 din suprafață;
Procese de gelifracție-carstificare, puternic modelatoare la peste 1500 m altitudine (Constantinescu, 2009).
Particularități geomorfologice
Văi de tip Piatra
Craiului
(văi de tip ”vlădușcă”);
Hornuri oarbe;
Lapiezuri de stratificație
(Constantinescu, 2009, p.
111-119);
Chei
speleoepigenetice;
Sisteme hidrocarstice.
În prim plan: Marele Grohotiș
Văi de tip Piatra Craiului
Hogbacks secundare
Sectorul central al macroversantului vestic
La partea superioară: hornuri oarbe
Văile de tip Piatra Craiului
Se mai numesc
văi de tip
”vlădușcă”,
după Valea
Vlădușca de
pe versantul
NV al
Masivului
Piatra Craiului
Termenul îi
aparține lui T.
Constantinescu
(1984).
Prezintă următoarele caracteristici:
Văi de versant calcaros lungi de 1-1,5 km;
Declivitatea medie >25º și cu numeroase rupturi
de pantă în profil;
Aspect de cheie în profil transversal;
Largi la partea superioară, înguste și cu
versanți verticali la partea inferioară;
Cursurile de apă au regim temporar pe toată
lungimea lor.
(Constantinescu, 1984, 2009)
În plan secund: abruptul brănean al Bucegilor (sectorul nord-vestic)
Sectorul central-sudic (Cuesta Pietricica)
Carstul din sudul Munților Parâng și
Căpățânii
Format pe sedimentarul calcaros al Pânzei Getice (Masivul Vânturarița-Buila) sau Autohtonului Danubian (Cheile Oltețului, Cheile Galbenului);
Carst de tip bară calcaroasă unitară, fragmentat doar de văile alohtone principale;
Văi de tip chei cu evoluție speleoepigenetică, ce dezvoltă frecvent bazinete suspendate în amonte de bara calcaroasă;
Peșteri bine dezvoltate (P. Polovragi, P. Muierilor).
Masivul Vânturarița-Buila
Carst alohton (văi speleoepigenetice transversale);
Forme carstice slab dezvoltate;
Factorul structural predomină asupra celui carstic;
Sectoarele de platou alternează cu cele de creastă (fragmentare diferențiată).
Nivele de eroziune: Pliocen superior – Cuaternar;
Adâncire în conglomerate cretacice și epigeneză (adâncire în calcare);
Cursurile de apă subterane au contribuit simultan la formarea nivelelor inferioare
ale văilor; ulterior, prin prăbușiri ale plafoanelor galeriilor, au luat naștere
cheile.
Văi speleoepigenetice: Mânzului, Recea, Costești, Bistriței
Cheile Mânzului
(R. Olănești)
4 sectoare
de chei
Predomină hornurile: văi scurte (50-100 m), foarte înguste (5-10 m) și
abrupte (peste 60º).
Pe versantul opus sunt frecvente văile de recul (sub Trigoanele Ștevioarei)
Sectorul de creastă nord-estic
Cuprins între cheile Mânzului și Recea;
Vârf calcaros de tip cupolă sau dom, rest din creastă decroșat pe linii de falie;
Con de grohotiș activ pe versantul vestic.
Vf. Stogu (1494 m)
Retezatul Mic (Piule-Iorgovanu);
Cheile Băniței, Cheile Crivadiei;
Carstul din Munții Retezat
Câmpurile de lapiezuri sunt caracteristice.
Munții Mehedinți (Vârful lui Stan, 1446 m)
Lapiezuri de diaclază
Bibliografie recomandată
Bleahu, M., Rusu, T., 1965. Carstul din România. Lucrările
Institutului de Speologie ”Emil Racoviță”, 4: 59-74.
Bleahu, M., 1982. Relieful carstic. Albatros, București.
Goran, C., 1983. Les types de relief karstique de Roumanie. Les
travaux de l’Institut de Spéologie „Emile Racovitza”: 91-101.
Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României.
Editura Didactică și Pedagogică, București.
Posea, G., 2005. Geomorfologia României. Editura Fundației
”România de Mâine”, București.
Constantinescu, T., 2009. Masivul Piatra Craiului: Studiu
geomorfologic. Editura Universitară, București, 163 p.