Relatile intetionale sec 19-20

RELATIILE INTERNATIONALE LA HOTARUL SECOLELOR XIX-XX

 

Situatia politica a Europei la inceputul anilor 70. Razboiul franco-prusian din

1870-1871, in care Franta a suferit infrangere, a deschis o noua pagina in istoria relatiilor

internationale. Pe harta politica a Europei, in locul micilor statulete feudale, a aparut puternicul

Imperiu German, care, avand un mare potential industrial in crestere, chiar din momentul aparitiei s-

a manifestat ca un stat cu intentii agresive. Impunandu-i Frantei conditii grele de pace, cercurile

diriguitoare ale Germaniei urzeau planuri de a o supune. Conditiile umilitoare ale pacii de la

Francfurt au pregatit in Franta terenul pentru revansa. Anexarea de catre Germania Alsaciei si

Lorenei a transformat pacea intr-un simplu armistitiu pana la momentul, cand Franta, intarindu-se,

va putea cere teritoriile pierdute inapoi.

Forta economica a Germaniei creste intens, ea extinzandu-si sfera de influenta asupra altor

tari, ceea ce a dus la agravarea contradictiilor anglo-germane. Dominand pietele internationale,

englezii nu puteau admite sa fie stramtorati de Germania.

Dupa razboiul franco-prusian si crearea Imperiului German, fortele in Europa s-au regrupat si

a avut la incordarea situatiei internationale, intelegand ca Franta va adera la orice bloc antigerman,

Bismarck si-a pus drept scop izolarea ei pe arena internationala, pentru a o zdrobi definitiv. Ca s-o

lipseasca de aliatii potentiali, el a sustinut ideea solidaritatii monarhice: in anul 1873 a fost creata

Alianta celor trei imparati (german, rus si austro-ungar). insa, in realitate, aceasta nu era o alianta.

Rusia a continuat sa sustina Franta, pentru ca, in caz contrar, putea sa se pomeneasca de una

singura in fata Germaniei si Austro-Ungariei. Anglia, promovand politica «echilibrului european de

forte», a fost contra stabilirii hegemoniei unei puteri (Germaniei) in Europa de Vest. Cand Germania,

in 1875, a incercat sa distruga a doua oara Franta, Anglia si Rusia au intervenit si Bismarck este

nevoit sa se retraga.

Razboaiele balcanice. Concurenta intre cele doua blocuri antagoniste si-a gasit

reflectare si in cele doua razboaie balcanice din 1912-1913. Primul razboi a inceput in octombrie

1912. Trupele sarbe, bulgare, grecesti si ale Muntenegrului au zdrobit armata turca si au eliberat

teritoriile lor nationale.

Dupa terminarea razboiului, s-au acutizat relatiile sarbo-bulgare din cauza Macedoniei. Astfel

incepe, la 30 iunie 1913, al doilea razboi balcanic, prin navalirea Bulgariei asupra Serbiei. Contra

Bulgariei au intrat in lupta Romania, Turcia, Grecia. Bulgaria a suferit o infrangere totala si a pierdut

o mare parte din teritoriu. Aceasta a determinat aderarea definitiva a Bulgariei la alianta austro-

germana.

Situatia internationala din ajunul primului razboi mondial. La inceputul

anului 1914 goana inarmarilor in ambele tabere a atins apogeul. Rolul de lider ii revenea Germaniei.

Depasind dupa ritmul de dezvoltare economica alte mari puteri europene, ea s-a pregatit mai bine

de razboi, intelegand ca coraportul de forte creat in 1914 era in favoarea sa, Germania cauta

motivul pentru declansarea razboiului.

La 28 iunie in orasul Sarajevo a fost asasinat mostenitorul tronului austro-ungar Franz

Ferdinand. La 28 iulie Austro-Ungaria declara razboi Serbiei, in apararea ei s-a pronuntat Rusia,

anuntand la 31 iulie mobilizarea totala. Cerand ultimativ ca ea sa fie oprita, la l august 1914

Germania i-a declarat razboi Rusiei, iar la 3 august -Frantei. Totodata, nemtii au incalcat

suveranitatea Belgiei si la 4 august Anglia i-a declarat razboi Germaniei.

Primul Război MondialRăzboiul cel Mare, Războiul Naţiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfăşurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei - considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susţinând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei şi, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franţei; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia şi dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franţa declară război Austro-Ungariei {11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înţelegeri; în 23 mai 1915, Italia declară război Austro-Ungariei; în 16 august 1916, România a intrat în război alături de Tripla Înţelegere (Antanta), iar la 6 martie 1917 şi Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistiţiu şi, astfel, la ora 11.00 dimineaţa, războiul a luat sfârşit.

Combatanţii războiului au fost Antanta şi Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari şi nu a implicat atâtea părţi pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face şi mai multe victime.

O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranşeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la graniţa cu Elveţia. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulţi îşi pierd viaţa în spatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor - şi a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile şi conflicte interne (de exemplu, genocidul armean).

Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluţia industrială a secolului XIX-lea se traduce în creşterea puterii distructive a armelor şi în diversificarea modalităţilor de atac aflate la dispoziţia generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.

Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman şi Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.

Eşecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendenţa fascismului în Italia, a nazismului în Germania şi la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluţia bolşevică, cea care avea să inspire ulterior revoluţii comuniste în diferite ţări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democraţia modernă şi laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înfiinţate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.

Cauzele Primului Război Mondial.

Atentatul de la Sarajevo. Desen din presa vremii

În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naţionalişti pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă. Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în reţeaua complexă de alianţe şi contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franţei şi a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea "cancelarului de fier", Otto von Bismarck, în 1871.

Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor implicaţi, între care: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie primă şi de pieţe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, întârzieri şi neînţelegeri în comunicaţia diplomatică, cursa înarmărilor etc.

Versailles

Versailles-ul este un oraş în Franţa, situat la 23 km sud-vest de Paris.Aici se află un complex arhitectonic şi urbanistic de renume mondial, realizat în mai multe etape în cursul secolelor XVII XVIII şi cuprinde castelul, parcul şi oraşul Versailles. Versailles-ul n-a fost conceput numai ca reşedinţă a regelui Franţei, ci şi ca monument arhitectonic în care să-şi găsească expresia cea mai deplină şi mai clară noul stil de viaţă şi noua concepţie despre lume. Acest scop a justificat enormele cheltuieli şi uriaşele proporţii ale proiectului.

Pentru prima oară din vremea împăraţilor romani, mijloace atât de considerabile s-au găsit din nou concentrate în mâna unui singur potentat, şi ele au permis în timp relativ scurt construirea palatului şi amenajarea unui parc de dimensiuni nemaipomenite. Toate acestea au făcut ca Versailles-ul să capete o semnificaţie exemplară nu numai pentru Franţa, ci pentru întreaga Europă.

Construcţia ansamblului de la Versailles nu a fost numai opera arhitecţilor, ci şi a tehnicienilor şi inginerilor.

A fost nevoie de asanarea unor mlaştini, de construcţia unor drumuri şi de alimentarea cu apă a bazinelor. În toate ieşeau la iveală cuceririle tehnice ale secolului al XVII-lea. Mijloacele puse la dispoziţia celor ce conduceau lucrările au permis realizarea uriaşelor construcţii de la Versailles.Nu trebuie să ne închipuim că palatul de la Versailles a fost clădit după un plan definitiv stabilit de la început de Ludovic al XIV-lea.

În cursul construcţiei palatului şi amenajării parcului planurile au suferit modificări. Iniţial Versailles-ul fusese conceput ca un castel de vânătoare şi agrement, apoi ca reşedinţă temporară a regelui, iar în cele din urmă ca sediu permanent al monarhului şi, prin aceasta, ca centru al regatului. La întocmirea planurilor au fost folosite modele autohtone şi italiene. La lucrările de execuţie au luat parte constructori foarte diferiţi.

Toate acestea au asigurat ansamblului o anumită diversitate. Remarcabil este faptul că ceea ce a rezultat, atrăgând şi încântând pe vizitatorul de azi, este o operă de o rară unitate artistică. Aşa cum mâna unui mare pictor se recunoaşte în factura operelor sale, tot astfel în conturarea tuturor clădirilor, scărilor, peluzelor şi bazinelor de la Versailles se simte o concepţie amplă, care sintetizează forţa spirituală a întregului secol.

Regatul RomânieiDin 1859 până în 1877, România a evoluat de la o "uniune personală" a două principate (Moldova şi Ţara Românească) la un regat condus de un singur prinţ, Carol I de Hohenzollern, care este ales domn al României. În 1877/1878, România îşi obţine independenţa. Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano şi Berlin, România obţine a patra sa provincie (Dobrogea de Nord cu judeţele Tulcea şi Constanţa. Carol I este încoronat mai apoi ca Rege al României în 1881. În 1913, Corol I împinge România în al II-lea război balcanic care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la Bucureşti din 1913, consfiinţeşte statutul regatului României ca putere regional-balcanică şi totodată aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu judeţele Durostor şi Caliacra. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devine Ferdinand I (1914-1927).

După dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor, după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599 - 1601, România Mare. După o perioadă de prosperitate şi progres, nemaiîntâlnită până atunci pe teritoriile româneşti, Al Doilea Război Mondial va duce însă la ocuparea Moldovei de peste Prut (Basarabia şi Nordul Bucovinei) de către URSS.

Al Doilea Război Mondial

Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite la scară largă împotriva militarilor şi civililor, deopotrivă. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experienţelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite

pentru reconstrucţia de după război. [1]. Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii şi schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent.

În cazul României, obiectivul principal al luptei în acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, instaurată după Ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără niciun temei istoric, neexistând nici o convenţie politică sau militară între România şi U.R.S.S., şi nici o consultare prealabilă a populaţiei privitoare la această problemă. În acel moment, populaţia majoritară era de etnie română.

Majoritatea istoricilor apreciază că războiul a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează începutul conflictului mondial. Uniunea Sovietică a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda şi a fost atacată de Germania Nazistă, în iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat în conflict, în decembrie 1941, după Atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfârşit în 1945, când toate puterile Axei au fost înfrânte.

Cauzele:

Benito Mussolini (stânga) şi Adolf Hitler

Articole principale: Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial, Evenimente care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial în Europa, Evenimente care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial în Asia

Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial mai sunt încă subiect de dezbatere şi de cercetare, dar un punct de vedere comun, în special în perioada postbelică, printre aliaţii victorioşi, era că acestea sunt legate de expansionismul Germaniei şi Japoniei. În urma înfrângerii din Primul Război Mondial, Germania pierduse puterea, statutul internaţional şi uriaşe sume de bani, expansiunea urmând să-i readucă măreţia de odinioară.

În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse de Tratatul de la Versailles. În cele din urmă, Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reînarmare, reocuparea Rheinelandului, unirea cu Austria (Anschluss-ul), încorporarea Cehoslovaciei şi, în final, invadarea Poloniei.

În Asia, eforturile Japoniei de a deveni o putere mondială şi cucerirea puterii de către militari, (în deceniul al patrulea, autoritatea guvernului fiind subminat de militarii care deţineau puterea de facto, având un control totalitar în ţară), au dus la conflicte cu China şi, mai apoi, cu SUA. Japonia urmărea, de asemenea, să pună mâna pe resurse naturale precum cele de petrol, cărbune sau minereu de fier, resurse de care insulele nipone duceau lipsă.

BALAN ANA-ELENA Bibliografie:www.wikipedia.ro