CUPRINS

Introducere............................................................pag. 3

Capitolul 1 Aspecte ale reintegrării sociale a persoanelor eliberate din

detenţie..................................................................pag. 7

1.1 Rolul instituţiilor de stat în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie..............................................................pag. 7

1.2Angajarea în cîmpul muncii a persoanelor eliberate din detenţie ..........................................................................pag. 17

1.3 Rolul familiei, comunităţii şi organizaţiilor obşteşti în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie......................pag. 41

1.4 Reintegrarea socială a minorilor eliberaţi din detenţie...................pag. 58

Capitolul II Supravegherea persoanelor eliberate din detenţie.............pag. 65

2.1 Noţiuni generale de supraveghere…………………………………pag. 652.2 Evidenţa şi supravegherea persoanelor eliberate din detenţie. Aspecte practice şi comparate………………………………………………………………..pag. 69

Concluzii şi recomandări……………………………………………….pag. 84

Bibliografie…………………………………………………………….pag. 87

2

INTRODUCERE

Socializarea persoanelor eliberate din detenţie sau asistenţa post-penală

vizează sensul valoric al societăţii. Scopul oricărei societăţi este de a-şi menţine

echilibrul, ordinea socială şi normativă. Acest deziderat se poate atinge prin

funcţionarea optimă a elementelor structurii sociale, a grupurilor, colectivităţilor.

De aceea reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie - unul din

efectele procesului socializării, reprezintă un proces fundamental care presupune

acomodarea, adică soluţionarea conflictelor existente între aspiraţii şi atitudini

comportamentale între indivizi.

Actualitatea temei reintegrării sociale şi supravegherii infractorilor părţi -

componente ale aceluiaşi proces de combatere a infracţionalităţii şi construirii unei

societăţi normale, bazate pe integrare, este una deosebită în Republica Moldova, în

special în cotextul integrării europene şi a implementării Planului comun de acţiuni

UE-Republica Moldova. În scopul modernizării şi eficientizării sistemului de

justiţie penală, în Republica Moldova se perfecţionează cadrul normativ şi

instituţional care să permită intervenţia psihosocială profesionistă a specialiştilor în

domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie, precum

şi supravegherea lor după eliberare. Remarcăm că mulţi specialişti ce activează în

instituţii responsabile de integrarea socială a ex-deţinuţilor nu sunt suficient

documentaţi în această problemă.

Datele Ministerului Justiţiei şi Ministerului Afacerilor Interne demonstrează

cu prisosinţă necesitatea schimbării de optică a politicii penale din Republica

Moldova cu accent pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a persoanelor

eliberate din locurile de detenţie, schimbare clar reflectată de experienţa practică

susţinută de evoluţia legislativă în domeniu. De asemenea, rezultă clar rolul activ şi

responsabil pe care şi-l asumă sistemul justiţiei în domeniul reintegrării sociale a

persoanelor liberate din locurile de detenţie, atât la nivelul reformei penale, cât şi

la nivelul implementării principalelor direcţii de acţiune. Este de remarcat că

dezvoltarea mecanismelor reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de

3

detenţie se datorează într-o mare măsură suportului diverselor guverne europene

care au oferit asistenţă tehnică şi logistică Ministerului Justiţiei, Ministerului

Afacerilor Interne şi reprezentanţilor societăţii civile.

Teza de faţă şi-a propus ca scop să reflecte şi să analizeze situaţia actuală în

domeniul reintegrării sociale a persoanelor eliberate din locurile de detenţie,

precum şi a supravegherii lor după eliberare, reieşind din normele europene privind

drepturile omului. Rolul acestei analize este de a evidenţia în mod particular

amploarea şi complexitatea activităţilor de asistenţă psihosocială post-penală

desfăşurate în cadrul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere a

persoanelor liberate din locurile de detenţie în parteneriat cu instituţiile publice şi

societatea civilă.

Pentru atingerea scopului mai sus formulat, ne-am propus atingerea

următoarelor obiective:

a) Estimarea condiţiilor, programelor şi necesităţilor actuale în domeniul

reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie în comunităţile

Republicii Moldova,

b) Formularea de opţiuni şi alternative reale pentru eficienţizarea procesului de

reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie,

c) Evaluarea efectelor şi impactul realizat prin punerea în aplicare a unui nou

mecanism de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie în

comunităţile Republicii Moldova,

d) Analiza procesului de inserţie profesională a persoanelor integrate,

e) Analiza rolului organelor de stat, al societăţii civile în procesul reintegrării

sociale a persoanelor eliberate din detenţie,

f) Examinarea procedurilor de supraveghere post-detenţie a persoanelor

eliberate din detenţie, inclusiv a celor eliberate sub probaţiune.

În procesul cercetării am constatat că procesul de reintegrare socială a

persoanelor eliberate din locurile de detenţie nu este abordat ca un proces complex.

De asemenea, s-a identificat că nu este dezvoltat un ciclu asistenţialal persoanelor

4

liberate din locurile de detenţie, care ar permite integrarea aspectelor asistenţiale

particulare prestate de diverse instituţii/structuri sociale pentru această categorie de

beneficiari.

Din păcate, în prezent nu există un mecanism reglementat juridic de

supraveghere a persoanelor eliberate din detenţie, astfel încît, prin consiliere şi

asistenţă, să fie prevenită săvîrşirea repetată de către ei a unor infracţiuni grave.

Unicele mecanisme de supraveghere – anchilozate în timp, sunt cele de

supraveghere penală a persoanelor eliberate din detenţie în regimul probaţiunii. La

analiza acestui mecanism ne vom şi referi în cele ce urmează, încercînd a propune

o analiză exhaustivă şi multisectorială a ceea ce înseamnă supraveghere a

persoanelor eliberate din detenţie.

În sensul celor prezentate mai sus se cristalizează ceea ce specialiştii

denumesc asistenţă post-penală, oferită de către serviciile de reintegrare, în baza

unei cereri exprese din partea persoanelor liberate condiţionat, a persoanelor

graţiate prin lege sau a minorilor a căror măsură educativă a fost înlăturată.

Realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse de noi mai sus ar fi imposibile

în lipsa unei baze documentare şi bibliografice adecvate. În acest context, am

utilizat atît acte normative naţionale1, cît şi internaţionale,2 precum şi rapoarte ale

instituţiilor de specialitate.3

Literatura de specialitate a permis o abordare interdisciplinară, juridică şi

sociologică, a problemelor cercetate. Astfel, am menţiona literatura de analiză

juridică4, de analiză sociologică şi psihologică a problemelor persoanelor eliberate 1 Codul de executare a sancţiunilor de drept penal al Republicii Moldova, Legea nr. 1524-XII, din 22.06.1993, publicată în Monitorul Oficial nr.1/1, din 30.01.1994 ; Codul de procedură penală al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial nr. 104-110, din 07.06.2003 ; Codul penal al Republicii Moldova din 1961, adoptat prin Legea din 24 martie 1961, publicat în Veştile, 1961, nr.10 ; Codul penal al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial nr. 128-129, din 13.09.2002 ; Constituţia Republicii Moldova, Adoptată la 29.07.1994, MO nr. 001 din 18.08.1994.2 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului , adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la 10 decembrie 1948 ; Recomandarea Consiliului Europei nr. (92) 16, referitoare la Regulile Europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate; Rezoluţia 45/112 din 1998 - Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh)3 Piaţa muncii în Republica Moldova în anul 2003. Raportul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Chişinău, 2004.

4 Barbăneagră A., Berliba V., Gheorghiţa M., Carpov T., Borodac A., Ulianovschi X. şi alţii, Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu, Chişinău, 2003 ; Barbu Gabriel-Silviu, Şerban Alexandru, Drept execuţional penal, Bucureşti, 2005 ; Bârgău M., Criminologie, Partea generală, Academia “Ştefan cel Mare” a MAI, Chişinău,

5

din detenţie,5 precum şi cea care tratează unele aspecte specifice ale activităţii post-

instituţionale în ceea ce priveşte persoanele eliberate din detenţie,6 cum ar fi rolul

familiei, al agenţilor economici, precum şi trăsăturile specifice ale reintegrării

sociale şi supravegherii în perioada de tranziţie. Am apelat şi la resurse electronice,

cum ar fi site-ul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova www.justice.gov.md,

de unde am putut prelua importante şi preţioase informaţii privind legislaţia

naţioanlă la zi în domeniul ales de noi spre cercetare.

Lucrarea este alcătuită din două capitole, după cum urmează:

1. Aspecte ale reintegrării sociale a persoanelor eliberate din detenţie,

în care am tratat problemele rolului organelor de stat, ale fundaţiilor de

caritate, ale business-ului, familiei, în reintegrarea socială post-detenţie.

Am abordat problema reinserţiei sociale a minorilor. Nu am trecut cu

vedere rolul angajării în cîmpul muncii a persoanelor eliberate din

detenţie.

2. Supravegherea post-detenţie a persoanelor eliberate. Aici am abordat

unele noţinuni generale de supraveghere a infractorilor şi persoanelor

2005 ; Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista Naţională de Drept, nr. 5/2002, Chişinău ; Costache Gheorghe, Penologie, Craiova, 2005 ; Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V.,. Nistorenu Gh, Molnar I., Boroi Al., Drept penal, Partea generală, Bucureşti, 1992; Dolea I., Probleme şi perspective privind alternativele detenţiei, „Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova”, 2001, nr. 5 ; Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005.

5 Athanasiu A.A., Elemente de psihologie medicală, Bucureşti, 1982 ; Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999 ; Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005 ; Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004 ; Durnescu Ioan - coordonator, Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Craiova, 2003 ; Institutul de Reforme Penale, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007 ; Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005

6 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999; Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999; Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999.

6

eliberate din detenţie, precum şi considerente practice în context:

elaborarea unui plan de supraveghere, colaborarea între oficiile de

executare şi poliţie în domeniul eficientizării activităţii de supraveghere,

etc.

7

CAPITOLUL 1

ASPECTE ALE REINTEGRĂRII SOCIALE A PERSOANELOR

ELIBERATE DIN DETENŢIE

1.1 Rolul instituţiilor de stat în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie

1.1.1 Consideraţii generale

Conţinutul procesului de reintegrare şi recuperare, practic, nu poate depăşi

nivelul actual de educaţie, cultură, aspiraţii şi civilizaţie al întregii societăţi.

Finalitatea spre care se tinde, adică aceea ca deţinutul să traversezepedeapsa

fără a i se altera personalitatea şi comportamentul, iar la liberare să-şi manifeste

opţiunea de a duce o viaţă în respect faţă de lege şi normele morale, constituie

astăzi o problemă a modelului de educaţie în societate, iar soluţionarea ei nu stă

doar în faţa sistemului penitenciar, ci şi a întregii societăţii.

Este mai bine să previi decât să pedepseşti. Acest dicton, vechi şi înţelept, se

adresează şi subiecţilor, structurilor şi substructurilor instituţionale implicate în

activitatea de reeducare a individului. Menţionăm că doctrina criminologiei de

tratament conţine o evidentă contradicţie vis-à-vis de această activitate. Abordând

problema reintegrării persoanelor deviante şi efectuând diverse studii, specialiştii

străini (V.Fox, Peter Lejins, Michèle-Laure Rassat ş.a.) se pronunţă împotriva

metodelor general folosite de tratare a infractorilor, argumentându-şi poziţia prin

insuficienţa cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul dat. Cu toate acestea, trebuie să

ţinem cont de faptul că cel care săvârşeşte o infracţiune, oricât de gravă ar fi

aceasta, nu este şi nu poate fi considerat în genere ca irecuperabil şi situat în afara

procesului educativ, ci, dimpotrivă, trebuie implicat cu mai mulă amploare în acest

proces. Problema capătă o intensitate aparte când ne raportăm la recuperarea

delincvenţilor minori şi tineri.7

7 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 170

8

În literatura de specialitate se arată că eficienţa procesului de resocializare

este determinată de o multitudine de factori, generali şi particulari. Totodată,

factorii generali se determină în raport cu situaţia social-economică din ţară

(realizarea dreptului la muncă, asigurarea cu locuinţă, primirea unui ajutor social),

iar factorii particulari, specifici – în raport cu situaţia prezentă a sistemului

corecţional-penal. Nu este nevoie de o comparaţie amplă cu situaţia celorlalte ţări

pentru a realiza faptul că metodele corecţionale utilizate în societatea noastră nu

ajung la rezultatele dorite. În ce prieşte elementele de bază ale procesului de

reeducare – educaţia prin muncă şi instruirea generală – ele sunt atât de formale şi

sărace, încât pot atenua, pentru toată viaţa, dorinţa de a munci cinstit sau a învăţa.

Mai concret ne vom opri asupra componentei integrare socială a minorilor eliberaţi

din penitenciare în subcapitolul 1.4 al prezentei teze.

Ex-deţinuţii, fiind consideraţi persoane defavorizate, au nevoie de ajutor din

partea instituţiilor statale, centrale sau locale, pentru integrarea mai rapidă în

societate, inclusiv pe piaţa muncii. În acelaşi timp, instituţiile respective,

conştientizând faptul că persoanele liberate din detenţie ar putea comite alte

infracţiuni, în cazul în care acestea nu au nici o susţinere din partea statului, ar

trebui să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului necesar pentru persoanele

respective. Important este de a identifica instituţiile în care persoanele liberate din

detenţie au mai multă încredere şi de la care aşteaptă ajutorul necesar.

În afară de acestea, există unele persoane care consideră că de integrarea pe

piaţa muncii ar trebui să se preocupe şi conducerea instituţiilor penitenciare.

Bineînţeles, pentru susţinerea persoanelor liberate din detenţie este nevoie de

dezvoltat mai multe servicii pe piaţa muncii care ar contribui substanţial la

ocuparea persoanelor respective.

Din numărul total al respondenţilor, 48,1% consideră că serviciile de

consiliere profesională sunt cele mai importante pe piaţa muncii. E ceva firesc, în

condiţiile în care persoanele date sunt fără meserie. 34,8% din cei chestionaţi

9

consideră serviciile de mediere a locurilor de muncă cele mai importante pe piaţa

muncii, iar 25,1% - serviciile de consultanţă psihologică.8

Serviciile de consiliere profesională pot fi dezvoltate pe piaţa muncii sub

diferite forme. Persoanele liberate din detenţie, participante la sondaj au menţionat

mai multe tipuri de servicii necesare pentru a îmbunătăţi situaţia acestora pe piaţa

muncii.

Serviciile de consiliere profesională trebuie dezvoltate de instituţii abilitate

să presteze astfel de servicii şi, în acelaşi timp. să fie cunoscute de persoanele

liberate din detenţie pentru a facilita accesul la serviciile respective. Cei mai mulţi

din respondenţi consideră că serviciile de consiliere profesională trebuie prestate

de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Un alt tip de servicii, la fel de importante pe piaţa muncii, sunt serviciile de

mediere a locurilor de muncă. Prin dezvoltarea acestor servicii, foştii deţinuţi îşi

vor spori şansele de încadrare mai rapidă în câmpul muncii datorită cunoştinţelor

pe care le vor acumula. Serviciile de mediere a locurilor de muncă sunt prestate

sub diferite forme. O bună parte din respondenţi consideră că au nevoie de servicii

de informare privind locurile de muncă vacante.9

La fel ca şi în cazul serviciilor de consiliere profesională, serviciile de

mediere a locurilor de muncă trebuie să fie realizate de anumite instituţii

specializate, dar, în acelaşi timp, cunoscute de persoanele liberate din detenţie.

Potrivit sondajului, majoritatea persoanelor chestionate consideră că serviciile de

mediere a locurilor de muncă trebuie să fie prestate de agenţiile teritoriale pentru

ocuparea forţei de muncă.

Serviciile de consultanţă psihologică pe piaţa muncii fac parte din

multitudinea de servicii considerate necesare pe piaţa muncii şi care vin în ajutorul

persoanelor defavorizate de pe piaţa muncii. în condiţiile în care o perioadă mai

îndelungată de timp persoana nu reuşeşte să se integreze pe piaţa muncii, serviciile

de consultanţă psihologică sunt necesare pentru a scoate persoana dată din starea

8 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 439 Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999, pag. 45

10

de depresie. La fel, serviciile de consultanţă psihologică sunt necesare şi pentru

persoanele care sunt deja angajate în câmpul muncii. Potrivit sondajului serviciile

de consultanţă psihologică trebuie dezvoltate sub diferite forme.10

Serviciile de consultanţă psihologică trebuie prestate de specialiştii în

domeniu care activează în anumite instituţii specializate. Participanţii la sondaj au

menţionat că serviciile de consultanţă psihologică trebuie prestate de instituţiile

specializate - 50,0%. 11

Ajutorul pe care persoanele liberate din detenţie îl solicită din partea statului

este diferit, în funcţie de problemele cu care se confruntă fiecare persoană în parte

şi de ceea ce aceasta doreşte să realizeze.

Cei mai mulţi din respondenţi solicită ajutor din partea statului în vederea

obţinerii unei anumite meseni ce i-ar permite practicarea unei activităţi - 33,8%. O

altă problemă pe care persoanele eliberate din detenţie doresc s-o rezolve cu

ajutorul statului constă în acordarea spaţiului locativ. 27,7% din respondenţi

consideră că principalul impediment pentru integrarea pe piaţa muncii îl constituie

lipsa spaţiului locativ. De aceea, ei doresc sprijin din partea statului în vederea

obţinerii spaţiului locativ. 23,3% din cei chestionaţi consideră că dacă statul ar

impune anumite cote de angajare pentru agenţii economici, ei se vor integra mai

rapid pe piaţa muncii. 15,2% din respondenţi doresc obţinerea creditului

preferenţial de la stat, moment specific pentru categoria de persoane liberate din

detenţie care doresc iniţierea propriei afaceri.12

La ieşirea din penitenciar, majoritatea deţinuţilor primesc indemnizaţia unică

(1200 lei). Considerăm că această modalitate de ajutor material este puţin eficientă

deoarece o bună parte dintre cei din detenţie lucrează şi au sume acumulate la

contul de peculiu.

10 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 4511 Idem12 Idem

11

Eficient ar fi ca aceste surse să fie direcţionale la soluţionarea problemelor

deţinuţilor aflaţi în dificultate.13

în reintegrarea deţinuţilor ar trebui să intervină societatea civilă. Din păcate

asociaţiile care se ocupă de acest lucru sunt prea puţine şi nu satisfac decât în mica

măsură nevoile deţinuţilor. Organizaţiile non-guvernamentale care încearcă să

ofere soluţii pentru reabilitarea socială a persoanelor liberate din penitenciare sunt

în număr extrem de redus la noi în ţară, şi ele lucrează în special cu deţinuţii,

lăsând înafară informarea şi educarea populaţiei.

Punctul de pornire în reintegrarea fostului deţinut în societate este acela că nj

trebuie realizat mai mult control decât strictul necesar şi ca fostul infractor să fie

susţinut şi motivat să trăiască o viaţă fără infracţiuni prin ajutorul acordat în

dezvoltarea lui personală, socială, profesională şi educaţională: control şi securitate

contra sprijin şi motivare. Este bine de a oferi foştilor deţinuţi mai mult sprijin

neîntrerupt şi eficient, grijă Şi servicii pentru reabilitare. Sarcina principală este de

a creşte siguranţa publică şi de 9 promova binele comun prin avansarea,

recunoaşterea şi utilizarea sancţiunilor şi masurilor comunitare, în felul acesta

reducând nivelul recidivei. Prevenirea recidivei este punctul central, o dată cu

integrarea/reintegrarea socială a celor care au intrat în conflict cu legea penală. Un

alt scop pentru o reintegrare mai buna a persoanelor eliberate din locurile de

detenţie este de a furniza asistenţă foştilor deţinuţi şi familiilor acestora în Perioada

custodială, prin munca apropiată cu serviciile penitenciare facilitând utilizata

detenţiei bazate ne romunitate şi deţinuţilor. Un alt scop este: informarea,

încurajarea şi implicarea comunităţii în rezolvarea problemelor asociate cu

infracţionafitatea. Principalele două ţinte sunt: protecţia societăţii prin acţiuni de

evitare a recidivei şi iniţiative care să conducă infractorii către o viaţă decentă.

Pentru o reintegrare mai uşoară în societate este necesar ca fostul deţinut să

cunoască şi să înveţe regulile societăţii care tot nu sunt suficiente din motiv că este

necesară înţelegerea şi respectarea legilor. Fiecare trebuie să înţeleagă că a respecta

13 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc. cit.

12

legile nu este uşor, dar este absolut necesar dacă vrea să trăiască printre ceilalţi

oameni şj să nu fie pedepsit. Orice deţinut trebuie să înţeleagă că societatea

încearcă să realizeze o împărţire dreaptă a bunurilor, a locurilor de muncă, a

posibilităţilor de educaţie, a premiilor, a banilor. Depinde de tine să îţi construieşti

o viaţă frumoasă învăţând, muncind, punând în valoare talentele. Oamenii se

deosebesc unii faţă de alţii. Fiecare are anumite capacităţi, aptitudini, talente.

Acestea nu sunt însă suficiente. Este nevoie de muncă şi perseverenţă pentru a

ajunge la succes,14

În vederea acordării sprijinului practic de care condamnaţii au nevoie după

liberare, serviciile au încheiat numeroase protocoale de colaborare cu instituţii şi

organizaţii locale, cum ar fi: agenţiile de formare şi de ocupare a forţei de muncă,

primăriile, serviciile sociale, direcţiile de protecţie a drepturilor copiilor etc.

Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sunt, de asemenea, competente să

ofere servicii de asistenţă, consiliere, programe de resocializare şi de pregătire în

vederea liberării pentru deţinuţi. Toate aceste programe se desfăşoară în baza unor

acorduri de colaborare între servicii şi penitenciare.

Dacă se examinează sarcinile serviciilor ce lucrează cu persoanele liberate

din locurile de detenţie pentru o reintegrare mai eficientă, pot fi identificate

principalele:

specialiştii să ofere autorităţilor judiciare şi altora informaţii de calitate şi

evaluări care să-i asiste în individualizarea pedepsei sau în adoptarea altor

decizii;

să ofere infractorilor, pe baza metodelor de asistenţă socială, suport practic,

financiar, social şi psihologic;

să prevină recidiva în sensul cel mai larg, prin dezvoltarea încrederii în sine

şi auto-controlului, dar şi prin consolidarea abilităţilor de a funcţiona în

context social;

14 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc.cit.

13

să contribuie la siguranţa publică prin încurajarea infractorilor de a deveni

membrii corecţi ai societăţii, prin supravegherea şi monitorizarea acestora în

vederea reducerii recidivei şi prin dezvoltarea acelor abilităţi care pot

contribui la integrarea/reintegrarea socială a infractorilor şi la un stil de viaţă

pozitiv;

să identifice şi să dezvolte acele calităţi personale sau resurse sociale care

pot susţine reintegrarea cu succes în societate şi pot conduce la construirea

unor strategii de viaţă pozitive;

să asiste deţinuţii şi să îi pregătească pentru liberare;

să asigure asistenţă postpenală a deţinuţilor liberaţi;

să ofere asistenţă familiilor infractorilor pentru a menţine şi îmbunătăţi

relaţia acestora cu infractorul în vederea eliminării obstacolelor în calea

reintegrării sociale;

să organizeze medierea între victimă şi infractor;

să protejeze comunitatea prin soluţionarea efectivă a conflictelor.

Ţinând cont de faptul că comportamentul infracţional este determinat de

numeroşi factori particulari şi sociali, în rezolvarea problemei de resocializare şi

reintegrare a condamnaţilor în fiecare caz este necesar un tratament diferenţiat,

individual, prin aplicarea celor mai eficiente forme şi metode de lucru. în acest

scop trebuie studiate personalitatea şi istoria dezvoltării sale criminale, identificate

motivele şi factorii, care l-au împiedicat sâ respecte legea, determinate

particularităţile ei psihologice.

Persoanele care s-au aflat în detenţie o perioadă îndelungată de timp nu

întotdeauna se pot orienta corect în libertate. Dar dacă se iau în calcul restricţiile de

regim în penitenciare, reglementarea întregii vieţi şi termenele mari de pedeapsă,

comportamentul normal şi orientarea condamnatului devine problematică. Sarcina

principală a unor asemenea acţiuni este de a descoperi capacităţile şi posibilităţile

condamnaţilor, de a le stimula iniţiativa.

14

1.1.2 Probleme identificate în contextul îndeplinirii de către organele de stat a

rolului de reintegrare socială a infractorilor

În contextul asistenţei oferite de către stat persoanelor eliberate din detenţie,

am putea identifica următoarele probleme principale :

1. Numărul redus de personal al secţiilor penale implicat în activităţi de

evidenţă şi supraveghere;

2. Imposibilitatea acordării serviciilor de asistenţa şi consiliere pentru

persoanele liberate din locurile de detenţie de către specialiştii secţiilor

penale;

3. Lipsa personalului secţiei penale, specializat pentru activitatea de evidenţă,

supraveghere şi consiliere a minorilor aflaţi în termen de probă;

4. Lipsa cadrelor secţiei penale de specialitate în domeniul asistenţei sociale şi

psihologie;

5. Spaţiu şi dotări inadecvate activităţilor de asistenţă, consiliere şi

supraveghere a persoanelor liberate din locurile de detenţie;

6. Cumularea funcţiilor specialistului secţiei penale cu alte atribuţii din cadrul

oficiului de executare;

7. Înştiinţările privind liberarea persoanelor din detenţie nu conţin informaţii

privind comportamentul persoanei în perioada detenţiei;

8. Instituţiile penitenciare nu solicită informaţii referitoare la condiţiile în care

urmează să se întoarcă persoanele liberate din locul de detenţie;

9. În dosarul personal lipseşte fişa de identificare a nevoilor beneficiarului;

10.Activităţile de supraveghere adeseori sunt limitate la simple activităţi de

evidenţă curentă a persoanelor;

11.Activităţi de asistenţă şi consiliere nu se desfăşoară cu beneficiari;15

12.Legislaţia Republicii Moldova nu conţine reglementări clare referitoare la

acordarea de asistenţă şi consiliere a persoanelor liberare din locurile de

detenţie;

15 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 51

15

13.Nu poate fi asigurat principiul confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiariii;

14.În activităţile de evidenţă şi supraveghere nu sunt implicaţi voluntari;

15.Nu sunt stabilite parteneriate cu instituţiile prestatoare de servicii din

comunitate;

16.Lipsa bazei metodologice de desfăşurare a activităţilor de profilaxie cu

persoanele

17.liberate din locurile de detenţie;

18.Neperfectarea Buletinelor de identitate din lipsa vizei de domiciliu;

19.Persistă blocaje de cooperare între diversele segmente ale executivului, în

procesul de luare a deciziilor în interesul major al persoanelor aflate în

dificultate;

20.Cadru normativ incomplet în domeniul reintegrării sociale a persoanelor

liberate din locurile de detenţie;

21.Prestării serviciilor de asistenţă socială la nivel teritorial, ca şi la nivelul

central,

22.rămâne confuză din cauza divizării responsabilităţilor între structurile şi

nivelurile autorităţilor administraţiei publice;

23.Lipsa reglementării exprese a reglementărilor referitoare la implicarea

Administraţiei publice locale la asitenţa persoanelor liberate din locurile de

detenţie;

24.Cantinele sociale şi centrele de găzduire sunt prezente doar în municipii;

25.Nu se organizează cursuri de calificare profesională speciale pentru

persoanele liberate din locurile de detenţie în toate centrele raionale;

26.În majoritatea cazurilor locurile de muncă oferite nu sunt acceptate;

27.Mecanism ineficient de implicare a persoanelor liberate din locurile de

detenţie la blucrări publice;16

16 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 54-55

16

28.Persoanele liberate din detenţie nu cunosc instituţiile administraţiei publice

centrale şi locale la care ar putea să se adreseze pentru a obţine un sprijin sau

au puţină încrederea în acestea că le-ar putea fi de ajutor;

29.Sănătatea precară a persoanelor liberate din detenţie;

30.Lipsa unei meserii sau a unei calificări;

31.Reticenţa din partea agenţilor economici privind angajarea persoanelor

deţinute;

32.Lipsa abilităţilor de muncă la persoanele liberate din locurile de detenţie;

33.Privarea de libertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp conduce la

scăderea competenţei profesionale ;

34.Autorităţile publice locale se implică puţin în angajarea persoanelor liberate

din locurile de detenţie;

35.Probleme de discriminare salarială;

36.Restricţiona rea în obţinerea unor posturi mai înalte.17

1.2 Angajarea în cîmpul muncii a persoanelor eliberate din detenţie

1.2.1 Reintegrarea socială prin muncă. Principii generale şi prevederi ale

legislaţiei naţionale ale RM în domeniu

Cercetările privind rolul angajării în cîmpul muncii a infractorilor eliberaţi

din detenţie îi preocupă pe sociologii şi juriştii din întreaga lume de cîteva decenii.

În acest sens, este relevant studiul realizat de Eugene Heimler timp de 5 ani, în anii

’70 ai secolului al XX-lea, pe un eşantion de tineri şomeri, în rezultatul căruia a

fost elaborată „scala de funcţionare socială”. S-a constatat că cei care

„funcţionează” în societate au o trăsătură comună, şi anume: a satisfacţiei care

corespunde nivelului de frustrare căruia ei îi pot rezista. A fost contruită o scală

destinată a măsura relaţia dintre satisfacţia şi frustrarea pe care o persoană le simte

la un moment dat şi au fost identificate 5 domenii în care succesul şi eşecul au fost

exemplificate: muncă şi interese, securitate financiară, relaţii de prietenie şi relaţii

sociale, viaţa familială. De asemenea, au fost identificate 5 domenii în care

frustrarea blochează activitatea: depresia, alienarea sau sentimentul de persecuţie, 17 Ibidem, pag. 56-57

17

simptomele psihosomatice şi, în sfârşit, modalităţile de evadare (precum consumul

de alcool). Aplicarea scalei produce un scor pozitiv şi unul negativ. În urma

utilizării acestei scale se construieşte un plan de acţiuni şi o anumită perioadă

serviciile de probaţiune investesc resurse în această metodă de lucru, după care ea

este utilizată de acei practicieni care sunt motivaţi de credinţa că prin ea se reduce

infracţionaţitatea.18

În Republica Moldova, dată fiind acuta criză economică cu care se confruntă

ţara şi a lipsei locurilor de muncă, problema inserţiei profesionale a persoenelor

eliberate din detenţie este una deosebit de dificilă.

Persoanele eliberate din detenţie reprezintă o categorie de persoane ce

întâlneşte dificultăţi destul de mari în procesul de integrare în societate inclusiv pe

piaţa muncii.

Faptul e confirmat din următoarele informaţii, din numărul total de persoane

aflate în detenţie la 01 aprilie 2006:

2341 sau 35,5% se afiau pentru prima dată;

2182 sau 33,1% - pentru a doua oară;

1116 sau 16,9% - pentru a treia oară;

960 sau 14,5% se aflau pentru a patra oară şi mai mult.19

Aşadar, aproape 2/3 din numărul persoanelor condamnate se află pentru a

doua oară şi mai mult în instituţiile penitenciare. Aceasta demonstrează încă o dată

în plus că după liberarea din instituţiile penitenciare persoanele în cauză se

adaptează foarte greu la noul mediu, de cele mai multe ori nefiind ajutate de

instituţiile abilitate.

Lipsa ajutorului din partea instituţiilor abilitate în vederea resocializării

persoanelor liberate din detenţie, imposibilitatea de a se integra pe piaţa muncii, ca

rezultat al lipsei unei meserii sau calificări îi determină pe aceştia să comită alte

18 Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 172-175

19 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 39-40

18

infracţiuni cu scopul reîntoarcerii lor în instituţiile penitenciare. Revenirea în

instituţiile penitenciare reprezintă o soluţie pentru ei de a fi asiguraţi cu un adăpost

sau cu hrana necesară, chiar dacă sunt privaţi de libertate.

O altă caracteristică cu referire la persoanele aflate în detenţie se referă la

statutul social al acestora. în tabelul nr.1 este prezentată caracteristica după starea

socială a persoanelor aflate în detenţie.

Tabelul nr. 120

Potrivit tabelului nr 1, din numărul total al persoanelor aflate în detenţie,

aproape 48% îl constituie şomerii. Pierderea locului de muncă, perioada

îndelungată de aflare în şomaj, lipsa unui venit care le-ar asigura un minimum de

existenţă determină persoanele în cauză să comită anumite infracţiuni fără a sesiza

riscul la care se supun. Din umărul total al persoanelor aflate în detenţie, 6506

persoane sau 98,6% sunt persoane pte de muncă.

De cele mai multe ori, în instituţiile penitenciare ajung persoanele cu un

nivel redus e instruire. în tabelul nr. 2 este prezentată caracteristica după studii a

persoanelor flate în detenţie.21

Tabelul nr. 2

20 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc. cit.21 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc. cit.

19

Din datele tabelului nr.2, observăm că persoanele cu studii gimnaziale şi cele

cu studii medii generale reprezintă categoriile cele mai mari de deţinuţi. La 01

aprilie 2006, 43,3% din numărul total de deţinuţi erau cu studii gimnaziale şi

41,1% din deţinuţi - cu studii medii generale. În total, aceste două categorii de

deţinuţi constituie 84,4%. Persoanele cu un nivel de studii redus sunt mai

predispuse la comiterea lor infracţiuni şi, totodată, sunt persoanele care întâmpină

mari dificultăţi privind igajarea în câmpul muncii datorita limitării competenţelor

profesionale. De aceea, te necesar un suport din partea instituţiilor guvernamentale

în ceea ce priveşte militarea angajării acestora în câmpul muncii. De cele mai

multe ori, persoanele eliberate din detenţie nu cunosc instituţiile administraţiei

publice centrale şi locale la re ar putea să se adreseze pentru a obţine un sprijin sau

au puţină încrederea în estea că le-ar putea fi de ajutor.

În tabelul nr. 3 este prezentată dinamica persoanelor liberate din detenţie

care au adresat după ajutor la ANOFM.22

22 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc. cit.

20

Potrivit tabelului nr.3, în perioada 2000 - 2005 se observă o creştere

semnificativă a persoanelor liberate din detenţie care s-au adresat agenţiilor

teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, de la 37 persoane în anul 2000 până la

1485 persoane în anul 2005. Deşi numărul foştilor deţinuţi care s-au adresat

agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă a fost într-o permanentă

creştere, posibilităţile de angajare în câmpul muncii au fost destul de limitate.

Aceasta se observă şi din tabelul de mai sus, în care, cu excepţia anului 2000,

persoanele liberate din detenţie şi angajate în câmpul muncii prin intermediul

agenţiifor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă nu a depăşit 8,0%, în cel mai

bun caz. Dificultatea plasării în câmpul muncii a persoanelor liberate din detenţie

de către ANOFM este determinată de mai mulţi factori:

sănătatea precară a persoanelor liberate din detenţie;

lipsa unei meserii sau a unei calificări;

reticenţa din partea agenţilor economici privind angajarea persoanelor

deţinute;

lipsa abilităţilor de muncă la persoanele în cauză etc.

Aşadar, persoanele liberate din detenţie reprezintă o categorie a persoanelor

defavorizate pe piaţa muncii care au nevoie de un suport moral şi material în ceea

ce priveşte posibilităţile de integrare a acestora pe piaţa muncii. în acest sens se

impune o implicare mai mare, atât din partea autorităţilor publice centrale, prin

elaborarea unor politici clare care ar facilita integrarea pe piaţa muncii a

persoanelor în cauză, cât şi a autorităţilor publice locale prin utilizarea unor pârghii

şi instrumente adecvate ce ar permite angajarea în câmpul muncii a persoanelor

liberate din detenţie.23

Analiza datelor statistice ne oferă posibilitatea de a face o apreciere cantitativă,

din exterior al categoriilor persoanelor defavorizate. Dar o importanţă mare are şi

studiul calitativ, din interiorul acestor categorii de persoane, pentru a afla cauzele,

împrejurările, motivele, nevoile, interesele, doleanţele lor. Pentru a cunoaşte mai

bine problemele acestora e nevoie de a comunica cu ei. Din aceste considerente 23 Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999, loc.cit.

21

apare necesitatea de a realiza şi un studiu sociologic profund care este prezentat în

continuare.

Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor eliberate din detenţie este destul de

dificilă, în primul rând, datorită faptului că persoanele în cauză sunt considerate de

către agenţii economici persoane cu probleme. În al doilea rând, privarea de

libertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp conduce la scăderea

competenţei profesionale sau, o dată ce cunoştinţele şi abilităţile profesionale nu

sunt aplicate în practică, de nivelul de calificare al persoanelor date şi, ca urmare,

se află într-o situaţie de rioritate faţă de alte persoane. în al treilea rând, majoritatea

persoanelor liberate detenţie sunt persoane fără studii profesionale. Deci, acestea

nu pot pretinde la ieşene concretă pe piaţa muncii şi, de cele mai multe ori, acestea

se angajează ectorul informai al pieţei muncii pentru a desfăşura diferite activităţi

auxiliare. De menea, rezultatele sondajului ne demonstrează că aproximativ 53,1%

din persoanele chestionate nu deţin o meserie concretă. Din cei care deţin diplome

ce atestă o mită calificare 16,7% deţin calificarea de zidar / tencuitor, 10,1 % -

operator, 12,7% / tractorist, 13,8%, - tehnician, 5,8%-sudor, 5,1% - bucătar, 5,8%-

contabil / economist, 4,3% - lăcătuş, 2,9% -jurist, precum şi alte meserii.

De obicei, înainte de liberarea din detenţie, persoanele în cauză trebuie să ur-ze un

instructaj, efectuat de către personalul instituţiilor penitenciare, referitor la

iportamentul acestora în exterior şi informarea despre instituţiile la care trebuie să

idreseze pentru a primi ajutorul necesar. în urma efectuării sondajului, persoanele

stionate înainte de liberate au beneficiat de mai multă informaţie referitoare la:

itenţa şi activitatea agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, drepturile pentru

părea unui post de muncă, situaţia de pe piaţa muncii, activitatea autorităţilor

publice etc.

Din numărul persoanelor participante la sondaj, 48,1% nu au avut nici un loc

de îcă de când se află în libertate, 23,9% au avut un singur loc de muncă, 12,3% -

curi de muncă, 7,5% - 3 locuri de muncă şi 8,2% mai mult de 3 locuri de muncă.

22

Angajarea în câmpul muncii reprezintă, la etapa actuală, o problemă destul

de dificilă care se confruntă majoritatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de

muncă. În acest fel, persoanele care nu au o meserie sau o anumită calificare,

precum sunt persoanele liberate din detenţie, se află într-o dificultate şi mai mare

comparativ cu persoanele care au studii ce atestă meseria sau nivelul de calificare.

Probabilitatea de a ocupa anumit post vacant de către persoanele eliberate din

detenţie este cu mult mai mică de celelalte categorii de persoane. Aceasta ne

demonstrează şi studiul realizat. Din numărul total al persoanelor liberate din

detenţie care au participat la sondaj, doar 28,4% sunt încadrate în câmpul muncii.

Cele mai multe din persoanele angajate activează în întreprinderi private -64,6%

din respondenţi, 25,6% activează în întreprinderi de stat iar 9,8% activează în alte

tipuri de întreprinderi. Domeniile de activitate a întreprinderile! în care activează

persoanele liberate din detenţie sunt diferite. 22,2% din persoanele chestionate

activează în întreprinderile industriale, 22,1% - în întreprinderile agricole, 21.0%-

în întreprinderile de construcţii, 11,1% în întreprinderile din transport, 16,0% în

întreprinderile comerciale şi 7,4% în sectorul bugetar. Durata de angajare la

ultimul loc de muncă este relativ mică. Cei mai mulţi din cei chestionaţi activează

la ultimul loc de muncă de mai puţin de un an de zile.

Majoritatea persoanelor liberate din detenţie s-au angajat individual în

câmpul muncii sau prin intermediul prietenilor sau rudelor. Relaţiile de rudenie sau

de prietenie ale persoanelor liberate din detenţie au avut un rol decisiv în angajarea

în câmpul muncii. Aceasta i-a şi determinat pe mulţi angajatori de a angaja astfel

de persoane. Pentru persoanele respective sunt mai puţin cunoscute modalităţile de

angajare prin intermediul anunţurilor publicate în mass-media sau prin intermediul

târgurilor locurilor de muncă. Cu toate că persoanele liberate din detenţie îşi pun

mari speranţe în autorităţile publice locale, acestea se implică mai puţin în

angajarea persoanelor date.24

24 Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de tranziţie, Bucureşti, 1999, pag. 53-54

23

Conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, angajarea în câmpul

muncii trebuie să finalizeze cu încheierea contractului individual de muncă între

angajat şi angajator. La momentul efectuării studiului, doar 36,6% din cei

chestionaţi au menţionat că au încheiat un contract individual de muncă cu

angajatorul, în timp ce 63,4% nu au făcut acest lucru. Din cei care au încheiat un

contract individual de muncă, clauzele care au fost stipulate în acesta se rezumau

la: mărimea salariului, condiţiile de muncă, durata zilei de muncă etc.

În afară de clauzele oficiale stipulate în contractul individual de muncă,

angajatorii, neoficial, pot înainta anumite cerinţe suplimentare faţă de angajaţi,

care contravin legislaţiei în vigoare şi care nu sunt menţionate în contractul

individual de muncă.

De obicei, acestea se referă la: munca prestată peste programul normal de

muncă - 28,8%, munca desfăşurată în zile de odihnă sau sărbătoare 28,8%,

neacordarea concediului corespunzător doleanţelor angajatului -21,4% şi

neacordarea salariului pe perioada de probă - 21,4%.

Luând în consideraţie faptul că persoanele liberate din detenţie sunt

considerate persoane cu probleme, angajatorii, neoficial, ar putea înainta anumite

clauze referitoare la comportamentul persoanelor respective. 20,0% din

respondenţi au menţionat că angajatorul a stabilit clauze diferite faţă de ceilalţi

angajaţi referitoare la comportamentul acestora, ceea ce ne demonstrează intenţiile

de discriminare provocate de angajator.

Există mai multe modalităţi de stabilire a salariului ia momentul angajării.

Potrivit sondajului, 51,7% din respondenţi au menţionat că salariul a fost stabilit de

către angajator, 37,9% - conform tarifelor oficiale de salarizare şi 10,3% - în urma

negocierilor dintre angajator şi angajat.

Ultima etapă a procesului de angajare constă în integrarea noului angajat la

locul de muncă. în cazul dat, managementul superior al organizaţiei trebuie să

întreprindă măsuri concrete ce ar facilita adaptarea noilor angajaţi la locul lor de

muncă. Potrivit sondajului, doar 36,6% din cei chestionaţi au menţionat că la

24

angajare au fost luate măsuri din partea angajatorului în vederea integrării mai

rapid eîn cîmpul muncii.

Aşadar, persoanele liberate din detenţie au anumite restricţii în ceea ce

priveşte obţinerea unor posturi mai înalte - 30,6% din respondenţi, după care

urmează supravegherea excesivă din partea superiorilor - 29,0%, probleme de

discriminare salarială -25,8% şi marginalizarea din partea colegilor- 14,5%.25

Perioada de timp pentru care persoana s-a aflat în detenţie are implicaţii

directe asupra vieţii profesionale a acesteia. Indiferent de durata de timp de

inactivitate cauzată de ispăşirea pedepsei, persoana în cauză are de suportat

anumite consecinţe. în primul rând, perioada de inactivitate conduce la

devalorizarea cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale, dacă persoana Ie-a avut

până la ispăşirea pedepsei, în sensul exercitării unei anumite meserii sau

profesiuni.

Din numărul total al persoanelor participante la sondaj, 64,6% din

respondenţi au fost încadraţi în câmpul muncii înainte de ispăşirea pedepsei, în

timp ce 35,4% - nu. Persoanele liberate din detenţie au încercat să se încadreze în

câmpul muncii. 69,2% din respondenţi au susţinut că au dorit să se angajeze în

câmpul muncii, în timp ce 30,8% nu au dorit acest lucru.26

Din numărul persoanelor chestionate care au dorit să se angajeze în câmpul

muncii, 16,6% au dorit să se angajeze la aceeaşi întreprindere unde au activat şi

până la ispăşirea pedepsei, iar 83,4% au încercat să se angajeze în alte organizaţii.

Numărul mare al persoanelor liberate din detenţie care nu au dorit să revină la

acelaşi loc de muncă care l-au avut până la ispăşirea pedepsei poate fi condiţionat

de refuzul întreprinderii de a mai angaja astfel de persoane sau din iniţiativa

persoanei date, datorită neîncrederii pe care ar putea-o avea foştii colegi faţă de

acesta. Cu toate acestea, doar 19,3% din cei care au dorit să se reangajeze la acelaşi

25 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 41-4226 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 42

25

loc de muncă pe care l-au avut până la ispăşirea pedepsei au fost acceptaţi de către

întreprinderile respective.

Este cunoscut faptul că orice loc de muncă asigură, atât persoanei date, cât şi

familiei, un anumit venit necesar pentru întreţinere. Sau neangajarea în câmpul

muncii ar putea provoca persoanele respective la comiterea unor noi infracţiuni

soldate cu privaţiunea de libertate. Unele persoane doresc să se angajeze în câmpul

muncii cu scopul de a evita izolarea lor de restul lumii, considerându-se încă o

persoană utilă pentru societate.

În încercarea de a se angaja în câmpul muncii, persoanele liberate din

detenţie au întâmpinat mai multe dificultăţi. în primul rând, concurenţa destul de

mare pe piaţa muncii face ca persoanele în cauză să fie defavorizate în comparaţie

cu alte categorii, în al doilea rând, lipsa unei meserii sau profesiuni, ceea ce se

întâmplă la majoritatea persoanelor liberate din detenţie, le reduce considerabil

oportunitatea de angajare în câmpul muncii. în general, problemele cu care se

confruntă foştii deţinuţi în vederea angajării în câmpul muncii, sunt mai multe.

Lipsa unui loc de muncă oficial îi determină pe aceştia să realizeze diferite

activităţi, caracteristice economiei informale sau să desfăşoare activităţi periodice

peste hotare. Prin urmare, aceasta ne demonstrează faptul că persoanele date nu au

un venit stabil, însă au venituri ocazionale insuficiente pentru întreţinerea lor şi a

familiei.

Deşi activităţile ocazionale pe care persoanele în cauză le desfăşoară nu le

asigură un venit stabil de lungă durată, acestea nici nu doresc să se angajeze pentru

un salariu mai mic dar cu o stabilitate mai mare în timp. Majoritatea persoanelor

chestionate au susţinut că doresc să se angajeze în câmpul muncii doar pentru un

salariu mai mare de 1500 lei. Apare paradoxul, deoarece pentru a pretinde la un

astfel de salariu este necesar să deţii o anumită meserie sau profesiune, ceea ce mai

rar se întâlneşte la persoanele liberate din detenţie. Luând în consideraţie nivelele

salariilor practicate în diferite ramuri ale economiei naţionale, angajarea în câmpul

muncii pentru un salariu mai mare de 1500 lei a unei persoane fără studii

26

profesionale este aproape imposibilă. Aceasta ar putea să se întâmple cel mai mult

în sectorul informai. Cu toate acestea, există persoane care ar accepta şi un salariu

de minimum 500 lei, doar ca acesta să aibă o stabilitate în timp.27

O bună parte din cei eliberaţi din detenţie, participanţi la sondaj, nici nu au

încercat să se angajeze în câmpul muncii. Cauzele pentru care persoanele în cauză

nu au încercat să se angajeze în câmpul muncii sunt multiple. în primul rând, lipsa

meseriei îi decepţionează pe cei mai mulţi, apreciindu-şi şanseie de angajare la un

nivel foarte mic. în al doilea rând, frica de a fi respins demotivează şi mai mult

persoanele date de a căuta un loc de muncă. în al treilea rând, starea sănătăţii nu le

permite multor persoane de a mai desfăşura o anumită activitate. Sau, o bună parte

din cei liberaţi din detenţie sunt bolnavi de tuberculoză, care nu le permite să

desfăşoare activităţi ce necesită eforturi fizice. Pe de altă parte, angajatorul nu

doreşte să accepte astfel de persoane, deoarece s-ar putea îmbolnăvi şi ceilalţi

membri ai colectivului, cheltuielile acesteia fiind cu mult mai mari.

După cum se observă, 15,2% din respondenţi nu doresc să se angajeze în

câmpul muncii, deoarece doresc să-şi iniţieze propria afacere. însă iniţierea oricărei

afaceri impune asumarea anumitor riscuri şi, totodată, sunt necesare, pe lângă

sursele financiare, şi anumite cunoştinţe referitoare la afaceri care le-ar permite

administrarea mai eficientă a acesteia. Iniţierea şi dezvoltarea propriei afaceri este

foarte dificilă în condiţiile actuale, mai ales în cazul când nu ai vreun ajutor din

partea unei persoane terţe sau din partea statului. Pentru persoanele liberate din

detenţie, care doresc să iniţieze propria afacere există mai multe facilităţi.

După liberarea din detenţie persoanele în cauză trebuie să se adreseze

agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în scopul obţinerii ajutorului

pentru integrarea mai rapidă în câmpul muncii. Luând în consideraţie faptul că

majoritatea celor liberaţi din detenţie nu au o calificare ce le-ar permite profesarea

unei activităţi, agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ar constitui un

mijloc pentru găsirea unui loc de muncă vacant. în cazul în care angajarea acestor

27 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 43

27

persoane este dificilă, acestea pot fi înregistrate ca şomeri. Din numărul total al

persoanelor chestionate care s-au adresat agenţiilor teritoriale pentru ocuparea

forţei de muncă, 41,5% au fost înregistrate ca şomeri. Perioada pentru care

persoanele liberate din detenţie au fost înregistrate ca şomeri este diferită. 42,2%

au fost înregistraţi ca şomeri o perioadă de până la 6 luni, 35,3% - pe o perioadă de

6-12 luni şi 22,4% pentru o perioadă mai mare de 12 luni.28

În ajutorul persoanelor eliberate din detenţie vine Agenţia Naţională pentru

Ocuparea Forţei de Muncă şi subdiviziunile ei teritoriale.

Începând cu 22 august 2000 Agenţia Naţională acordă o indemnizaţie unică

pentru persoanele eliberate din locurile de detenţie, conform prevederilor Hotărârii

Guvernului Republicii Moldova nr. 871 din 22.08.2000 cu privire la aprobarea

Regulamentului privind modul de plată a indemnizaţiei unice pentru persoanele

eliberate din locurile de detenţie. De indemnizaţie unică beneficiază persoanele

care au fost eliberate şi s-au înregistrat la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei

de muncă în termen de 3 luni calendaristice de la data eliberării din locurile de

detenţie. La cererea depusă de persoana respectivă în mod obligatoriu urmează a fi

anexate copia buletinului de identitate şi copia certificatului de eliberare din

locurile de detenţie. Indemnizaţia unică se stabileşte în mărime de 75 la sută din

salariul mediu pe economia naţională pentru anul precedent din mijloacele

bugetului de stat, alocate bugetului asigurărilor sociale de stat pentru achitarea ei.29

Astfel, în anul 2000 de această indemnizaţie au beneficiat 8 persoane, în

anul 2001 – 265 persoane, în anii 2002 şi 2003 au beneficiat, corespunzător, câte

496 persoane, în 2004 numărul beneficiarilor a crescut până la 1050 persoane, iar

mărimea acesteia constituie 827,85 lei.

Cu toate că, conform datelor statistice, anual sunt eliberaţi circa 1500-2000

deţinuţi, numărul beneficiarilor de indemnizaţia unică este relativ mic din cauză că:

28 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 4429 Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 181

28

• există persoane care la eliberare din penitenciar nu dispun de actul de identitate

(sau îl pierd) şi de domiciliu permanent, din care motiv nu se pot adresa la agenţiile

teritoriale;

• în Transnistria nu există agenţii pentru ocuparea forţei de muncă, iar autorităţile

transnistrene nu acordă asemenea indemnizaţii;

• din cauza barierelor psihologice, un număr mare de persoane eliberate din

detenţie nici nu se adresează la agenţii pentru a solicita indemnizaţia.

În conformitate cu art.16 din Legea privind ocuparea forţei de muncă şi

protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr.102-XV din

13 martie 2003, o responsabilitate a Agenţiei Naţionale este medierea muncii, prin

care se realizează comunicarea dintre angajatori şi persoanele aflate în căutarea

unui loc de muncă, în scopul corelării cererii cu oferta forţei de muncă. Serviciile

de mediere se acordă gratuit tuturor persoanelor care nu dispun sau care doresc să-

şi schimbe locul de muncă. În cazul Republicii Moldova ele constau în:

• difuzarea informaţiei privind locurile de muncă vacante, precum şi condiţiile de

ocupare a acestora. Această direcţie de activitate se concretizează în anunţarea

locurilor vacante în presa locală şi republicană, prin intermediul posturilor de radio

(spre exemplu, emisiunea radiofonică săptămânală „Piaţa forţei de muncă. Locurile

de muncă”), prin editarea buletinului informativ „Piaţa muncii”;

• organizarea serviciului medierii electronice în agenţiile din Chişinău, Bălţi şi din

raionul Cahul;

• desfăşurarea activităţilor de mediere prin aplicarea metodologiei asistenţiale

(interviu, consiliere, pretestarea candidaţilor în conformitate cu pregătirea,

abilităţile şi interesele acestora).30

Politicile sociale în domeniul şomajului presupun şi susţinerea materială a

persoanelor ce se află în căutarea unui loc de muncă prin acordarea indemnizaţiei

de şomaj. De menţionat că în anul 2003 a fost modificat esenţial sistemul naţional

30 Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 181-182

29

de protecţie socială a şomerilor. Astfel, o dată cu implementarea noii legislaţii,

perioada de acordare a ajutorului de şomaj a crescut de la 9 luni până la 12 luni, iar

mărimea ajutorului de şomaj constituie 50-60% din salariul mediu pe economia

naţională pentru anul precedent şi nu se mai reduce la fiecare 3 luni, după cum

prevedea cadrul legislativ vechi. Conform noii legislaţii, perioada de acordare a

ajutorului de şomaj şi mărimea lui se stabileşte diferenţiat, în funcţie de stagiul de

cotizare al beneficiarului şi se acordă numai persoanelor care au contribuit la

bugetul asigurărilor sociale pe o perioadă de cel puţin 12 luni în ultimele 24 luni

anterior momentului înregistrării la oficiile forţei de muncă (schema 1). În anul

2003 de ajutor de şomaj au beneficiat 7.606 şomeri din cei 62.273 şomeri

înregistraţi, ceea ce constituie 12,22% (cu 40% mai puţin decât în anul 2002), din

cauză că indemnizaţia se acordă doar persoanelor asigurate în sistemul public de

asigurări sociale, al căror număr este redus.31

În anul 2003 au beneficiat de indemnizaţie de şomaj 275 persoane eliberate

din locurile de detenţie, ceea ce reprezintă 4 la sută în structura totală a persoanelor

care au obţinut indemnizaţia.

Reieşind din aceste restricţii, s-a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2005, să se

acorde alocaţia de integrare/reintegrare profesională unor categorii defavorizate,

care nu au contribuit la bugetul asigurărilor de stat, printre care în primul rând se

menţionează şi persoanele eliberate din detenţie. Alocaţia dată este o sumă fixă,

neimpozabilă, care se acordă pe o perioadă de cel mult 9 luni calendaristice şi

reprezintă 15 la sută din salariul mediu pe economia naţională pe anul precedent.

Schema 1

Perioada stagiului de cotizare, mărimea indemnizaţiei şi

durata de primire a acesteia:32

1. nu mai puţin de 1 an − până la 5 ani

31 Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, loc. cit.

32 Piaţa muncii în Republica Moldova în anul 2003. Raportul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. -Chişinău, 2004.

30

50% din salariul pe economie în anul precedent,

perioada de plată 6 luni calendaristice

2. 5 −10 ani

55% din salariul pe economie în anul precedent,

perioada de plată 9 luni calendaristice

3. peste 10 ani

60% din salariul pe economie în anul precedent,

perioada de plată 12 luni calendaristice

Finalizând, vom menţiona că actualmente realizarea măsurilor de reintegrare

socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa, în special a tinerilor

infractori şi a celor aflaţi la prima abatere, poate fi considerată cea mai complexă

componentă, deoarece de reuşita ei depinde statutul social al persoanelor reîntoarse

în societate şi bunăstarea întregii societăţi.

1.2.2 Integrarea socială şi încadrarea în cîmpul muncii a infractorilor în viziunea

agenţilor economici

Noţiunea de executare a pedepsei la locul de muncă. Sub această denumire

este cunoscută o instituţie a dreptului penal care permite instanţei de judecată să

dispună ca pedeapsa închisorii, care nu depăşeşte 5 ani. aplicată pentru o

infracţiune care nu este foarte gravă, să se execute nu într-un loc de deţinere, aşa

cum se face în mod normal ci la locul de muncă. În unităţile economice sau

instituţiile publice, persoane juridice de drept public sau de drept privat, în anumite

condiţii, dacă scopul pedepsei poate fi realizat fără privare de libertate a

condamnatului. Dacă condamnatul, faţă de care s-a luat această măsură, îşi

îndeplineşte cu conştiinciozitate obligaţiile de muncă şi de bună conduită şi nu

săvârşeşte din nou o infracţiune, în condiţii care să atragă revocarea măsurii, la

expirarea duratei pedepsei aplicate, aceasta se consideră executată. In caz contrar,

măsura se revocă, iar condamnatul este pus să execute pedeapsa ori restul de

31

pedeapsă rămasă neexecutată, în condiţiile specifice pedepsei închisorii, adică în

penitenciar.33

Executarea pedepsei la locul de muncă apare deci ca o măsură de politică

penală vizând individualizarea pedepsei cu închisoarea sub aspectul efectuării

acesteia, prin substituirea executării pedepsei cu închisoarea în penitenciar cu

executarea ei în libertate, prin prestarea unei munci, în cadrul unei întreprinderi sau

instituţii, cit anumite privaţiuni destinate să asigure funcţia de constixingere a

pedepsei aplicate.

Prin conţinutul, funcţiile şi eficienţa sa, executarea pedepsei la locul de

muncă îndeplineşte un rol important în realizarea politicii penale în ţara noastră.

Această instituţie îmbină in mod judicios interesele apărării sociale cu interesele

individului infractor şi cu nevoile reeducării acestuia. Pe planul interesului general

al apărării sociale, executarea pedepsei la locul de muncă asigură o mai profundă şi

mai eficientă influenţă educativă a pedepsei, prin prestarea de către condamnat a

unei munci socialmente utile, sub supravegherea unităţii care îl acceptă şi îi ajută

să se reintegreze social. Se reduc, totodată, cheltuielile sociale legate de executarea

pedepsei în penitenciar. La rândul său, condamnatul are avantajul că nu este privai

de libertate, că nu este separat de familie si de mediul de muncă şi de viaţă de până

atunci, că are posibilitatea de a dovedi, prin fapte de muncă şi prin bună conduită,

că s-a îndreptat şi că nu va mai încălca regulile de convieţuire socială, ceea ce îi

poate atrage reintegrarea socială mai rapidă, redobândirea poziţiei sociale şi a

prestigiului de care se bucura înainte de săvârşirea infracţiunii.

Aceste avantaje multiple ale executării pedepsei la locul de muncă au fost

confirmate în practică, unde aplicarea acestei măsuri a dat bune rezultate.

Condiţiile de aplicare a executării pedepsei la locul de muncă sunt prevăzute

în Codul Penal şi privesc: a) durata pedepsei aplicate; b) infracţiunile pentru care

nu poate fi dispusă; c) acordul scris al unităţii; d) persoana condamnatului; e)

aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate.

33 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, loc.cit.

32

a) Durata pedepsei. Pentru a putea fi executată la locul de muncă, pedeapsa

aplicată inculpatului trebuie să fie închisoarea de maximum 5 ani.

b) Infracţiuni pentru care pedeapsa nu poate fi executată la locul de muncă.

Legea prevede că executarea pedepsei la locui de muncă nu poate fi dispusă în

cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol,

şi tortură.

c) Persoana condamnatului. În legătură cu executarea pedepsei la locul de

muncă, persoana condamnatului interesează sub un dublu aspect:

al antecedentelor sale penale şi

al capacităţii de muncă.

d) Aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de

libertate. Pe lângă îndeplinirea condiţiilor menţionate, pentru a se dispune

executarea pedepsei la locul de muncă este necesar ca instanţa judecătorească,

ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de

conduita profesională şi generală, ca şi de posibilităţile acestuia de reeducare, să

aprecieze că sunt suficiente temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins fără privare

de libertate.

Pentru a ne putea da seama de percepţia pe care o au agenţii economici faţă

de o eventuală propunere de angajare venită din partea unei persoane liberate dintr-

un Penitenciar sau Centru de Reeducare, am apelat la un sondaj de opinie realizat

în România, în 1999, în rândul acestora (al agenţilor economici) reprezentaţi la

„Târgul locurilor de muncă", organizat de Agenţia Municipală pentru Ocupare şi

Formare Profesională Bucureşti, din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei

Sociale, în perioada 24-25 martie 1999.34

L-a târg au participat aproximativ 60 de societăţi comerciale; dintre acestea,

90% sunt întreprinderi cu capital majoritar de stat restul fiind particulare. Numărul

total al locurilor de muncă oferite a fost de 3.000, din care: 162 posturi pentru

34 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999

33

saidii superioare. 559 posturi pentru studii medii; pentru muncitori calificaţi s-au

oferit peste 1639 posturi, iar pentru cei necalificaţi 336 posturi. Aceste date sunt

centralizate, deci. la nivelul Municipiului Bucureşti.35

Sondajul de opinie s-a realizat pe 80% din firmele prezente la târg şi a vizat

mai multe probleme. Astfel: la întrebarea ,Aţi angaja, la întreprinderea pe care o

reprezentaţi, foşti infractori?", peste 70% din interlocutori au răspuns negativ,

motivând că acest lucru ar reprezenta un risc mult prea mare. Dintre cei 30% care

au răspuns afirmativ, peste jumătate au specificat că ar angaja foşti infractori, dar

numai dacă aceştia ar fi recomandaţi de cineva care i-a avut în grijă şi care poate

garanta pentru comportamentul lor, iar angajarea s-ar face mai întâi de probă, pe

posturi ce incumbă o responsabilitate redusă.

Aşadar, se constată reticenţa uriaşă pe care o au agenţii economici în a angaja foşti

infractori.

Din punctul de vedere al structurii capitalului, firmele particulare exprimă în mai

mare măsură acest dezacord, acest refuz, faţă de firmele cu capital majoritar de

stat.

O altă întrebare a sondajului este: „Credeţi că sistemul de executare a unor

pedepse la locul de muncă, urmat de angajare este bun sau nu? Argumentaţi.

Peste 80% din respondenţi au răspuns că sistemul este bun, întrucât asigură

o rată scăzută a criminalităţii, iar întreţinerea deţinuţilor din punct de vedere

financiar, nu mai cade în sarcina bugetului de stat - deci, implicit a noastră . Restul

de 20% care au spus că sistemul nu este bun, au argumentat astfel: foştii infractori

aduşi la un loc cu ceilalţi angajaţi provoacă scandaluri,36certuri, continuă să comită

furturi şi alte infracţiuni, prestează o muncă de slabă calitate, concretizată într-un

număr mare de rebuturi etc.

35 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 3636 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 37

34

Aproape toţi agenţii care reprezintă societăţi comerciale cu capital ele stat au

afirmat că mi s-ar opune reintroducerii obligativităţii pentru întreprindere de a

primi infractori pentru executarea pedepsei; în schimb însă. firmele care au capital

privat se opun (categoric) unei asemenea prevederi.

La întrebarea: „Care sunt criteriile de acceptare, respectiv, de respingere la

angegarea unui fost infractor, răspunsurile au fost următoarele:

• aproximativ 25% au afirmat că ar lua în considerare ia o eventuală angajare

de acest fel dacă individul respectiv este la prima condamnare;

• peste 40% din firme ar angaja aceste persoane, numai dacă s-ar dovedi foarte

buni meseriaşi, capacitate testată în perioada de probă;

• în fine, 30% din agenţii economici ar angaja foşti infractori, numai dacă

aceştia ar fi însoţiţi la angajare de o persoană (cadru didactic, instructor, maistru

ete.) care să garanteze, să răspundă pentru ei. sau dacă foştii infractori ar avea

asupra lor o scrisoare de recomandare (de caracterizare) de la locul unde au

executat pedeapsa care să precizeze comportamentul lor;

• 5% -alte opinii.

În ceea ce priveşte gradul de ocupare al locurilor de muncă oferite, prin

intermediul unui astfel de „Târg de locuri de muncă”, prin perspectiva anilor

trecuţi, s-a constatat a fi foarte scăzut, undeva în jurul valorii de 40-50%.

Motivul principal pentru acest fapt sunt salariile foarte mici. atât în sectorul

de stat, cât şi în sectorul particular; media salariului net oferit era în luna martie

1999 de 850.000 lei româneşti; deci, suficient pentru a-l face pe (eventualul) şomer

să renunţe la şomaj şi la o eventuală „muncă la negru" pentru o slujbă de 8 ore pe

zi şi prost plătită.37

Trebuie precizat că la data organizării „Târgului de locuri de muncă'', s-a

oferit un număr important de posturi chiar pe calificările cel mai des asigurate în

penitenciare si centre de reeducare: tâmplar, legumicultor, electrician, tinichigiu,

37 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 37-38

35

frezor, bucătar, croitor-confecţioner şi altele. Cu toate acestea, posturile anterior

amintite, au rămas în proporţie foarte ridicată - neocupate.

Pentru a avea o imagine a dinamicii pieţei muncii, cercetătorul F.R. Preda

întreprins la sfârşitul lunii aprilie, 1999 o nouă investigaţie la Agenţia Municipală

Bucureşti pentru Ocupare şi Formare Profesională. Analizând structura posturilor

oferite, el a constatat din nou că cele mai multe sunt pzntru muncitori calificaţi

(845 posturi) si pentru cei necalificaţi (135 posturi). Se observă, de asemenea,

multe posturi vacante chiar pe meseriile şi calificările cel mai des însuşite în

penitenciare şi centre de reeducare.

Aşadar, demersul cercetătorului a vizat o tatonare în vederea definirii ofertei

locurilor de munca către foşti condamnaţi pentru a avea unele date în direcţia unor

observaţii cu privire la modul în care condamnaţii ar putea fi angajaţi în sectorul

public sau privat.

Se constată, în urma anchetei efectuate, că nu există nici la nivelul agenţilor

economici şi nici la nivelul Agenţiei pentru Ocupare şi Formare Profesională, un

program special conceput şi aplicat pentru sprijinirea şi angajarea foştilor

infractori.

Un sondaj similar a fost realizat de către Institutul de Reforme Penale în

Republica Moldova, în anul 2006.

Din numărul total al agenţilor economici participanţi la sondaj, doar 10,0%

au menţionat că au persoane angajate care s-au aflat în detenţie, însă numărul lor

este foarte mic. Majoritatea agenţilor economici participanţi la sondaj (68,8%) au

menţionat câ au angajate câte o persoană care s-a aflat în detenţie şi doar 2,7% au

angajate mai mult de 7 persoane, foşti deţinuţi.38

Motivele pentru care agenţii economici au angajat persoane care s-au aflat în

detenţie sunt diferite. Unii agenţi economici au angajat astfel de persoane din

simplul considerent că acestea nu prezintă un pericol pentru organizaţie, fără a face

vreo discriminare faţă de ceilalţi angajaţi. De asemenea, o bună parte din agenţii

38 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 45-46

36

economici participanţi la sondaj au angajat astfel de persoane la rugămintea

rudelor şi prietenilor acestora, asigurând câ persoanele date nu prezintă pericol

pentru organizaţie.

Cum e şi firesc, la momentul angajării este necesară încheierea unui contract

individual de muncă. în cazul dat, 77,0% din agenţii economici participanţi la

sondaj au menţionat că au încheiat un contract individual de muncă cu persoanele

care s-au aflat în detenţie, iar 23,0% nu au făcut acest lucru. 92,0% din agenţii

economici care au încheiat un contract individual de muncă susţin că acesta nu

diferă de contractele individuale de muncă încheiate cu ceilalţi angajaţi. Totuşi,

8,1% au menţionat că conţinutul contractelor individuale de muncă încheiate cu

persoanele date diferă de conţinutul contractelor individuale de muncă ale celorlalţi

angajaţi. Aceasta ne vorbeşte şi de o anumită discriminare faţă de persoanele date

din partea agenţilor economici.39

În mare parte, agenţii economici participanţi la sonaaj sunt satisfăcuţi de

activitatea pe care o desfăşoară persoanele care s-au aflat în detenţie. 53,0% sunt

mulţumiţi de activitatea desfăşurată de persoanele respective, 43,0% sunt relativ

mulţumite şi doar 4,0% sunt foarte mulţumite de persoanele respective.

în mare parte, agenţii economici nu doresc să angajeze persoane care s-au aflat în

detenţie. Doar 35,0% din agenţii economici chestionaţi ar accepta să angajeze

persoane care s-au aflat în detenţie, în timp ce 65,0% nu doresc să angajeze astfel

de persoane. Motivele pentru care agenţii economici nu doresc să angajeze

persoane care s-au aflat în detenţie sunt variate.

Aşadar, 35,9% din agenţii economici chestionaţi nu doresc să angajeze

persoane liberate din detenţie deoarece, în opinia lor, acestea reprezintă un pericol

pentru organizaţie. 24,9% cred că persoanele date ar putea influenţa

comportamentul celorlalţi angajaţi, destabilizând, astfel, climatul social din

organizaţie. 23,3% nu ar angaja astfel de persoane datorită lipsei

profesionalismului. Aceasta o confirmă şi datele statistice, deoarece din numărul

39 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 46

37

total de deţinuţi la moment peste 80% au doar studii medii generale sau studii

gimnaziale. 15,9% nu ar angaja astfel de persoane, deoarece angajaţii actuali nu ar

dori acest lucru.40

De altfel, angajaţii economici nu prea ar accepta sâ angajeze persoane care s-

au aflat în detenţie chiar dacă instituţiile guvernamentale le-ar impune acest lucru.

52,0% din agenţii economici ar accepta să angajeze persoane care s-au aflat în

detenţie numai dacă statul le-ar impune acest lucru, în timp ce 48,0% nu ar

accepta, chiar dacă ar fi impuşi de către stat să facă acest lucru.41

În condiţiile în care întreprinderea şi-ar reduce activitatea, primii pe lista

disponibilizării sunt angajaţii fără experienţă, angajaţii aflaţi la pensie şi angajaţii

care s-au aflat în detenţie.

Aşadar, cel mai muit agenţii economici doiesc ca auiuntaţile publice iocdie să se

implice în asigurarea persoanelor respective cu spaţiu locativ - 44,3%. De

asemenea, 3Ste necesară instruirea profesională înainte de liberarea din detenţie în

vederea obţi-lerii unei anumite calificări care ar facilita angajarea acestora în

câmpul muncii. De fapt, 34,1% din agenţii economici participanţi la sondaj au

menţionat că autorităţile publice ocale ar trebui să acorde sprijinul necesar în

vederea instruirii profesionale a acestor persoane. 21,6% din agenţii economici

chestionaţi solicită asigurarea asistenţei sociale sentru categoriile date de persoane.

Probleme în angajarea în cîmpul muncii a persoanelor eliberate din detenţie:

Nu se organizează cursuri de calificare profesională special pentru

persoanele liberate din locurile de detenţie în toate centrele raionale;

În majoritatea cazurilor locurile de muncă oferite nu sunt acceptate;

Mecanism ineficient de implicare a persoanelor liberate din locurile de

detenţie la lucrări publice;

Persoanele liberate din detenţie nu cunosc instituţiile administraţiei publice

centrale şi locale la care ar putea să se adreseze pentru a obţine un sprijin sau

au puţină încrederea în acestea că le-ar putea fi de ajutor;

40 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 4641 Idem

38

Sănătatea precară a persoanelor liberate din detenţie;

Lipsa unei meserii sau a unei calificări;

Reticenţa din partea agenţilor economici privind angajarea persoanelor

deţinute;

Lipsa abilităţilor de muncă la persoanele liberate din locurile de detenţie;

Privarea de libertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp conduce la

scăderea competenţei profesionale;

Autorităţile publice locale se implică puţin în angajarea persoanelor liberate

din locurile de detenţie;

Persoanele liberate din locurile de detenţie, preponderent, nu au încheiate

contracte individuale de muncă cu angajatorul,

În afară de clauzele oficiale stipulate în contractul individual de muncă,

angajatorii, neoficial, pot înainta anumite cerinţe suplimentare faţă de

angajaţi, care contravin legislaţiei în vigoare şi care nu sunt menţionate în

contractul individual de muncă;

Probleme de discriminare salarială;

Restricţionarea în obţinerea unor posturi mai înalte;

Supravegherea excesivă din partea superiorilor;

Marginalizarea / izolarea de către colegi;

Majoritatea persoanelor liberate din locurile de detenţie nu doresc să se

angajeze pentru un salariu mai mic, dar cu o stabilitate mai mare în timp.42

Nici la nivelul Ministerului Protecţiei Sociale nu există programe clare,

coerente şi eficiente pentru combaterea şomajului în rândul foştilor infractori.

În momentul de faţă, există mai multe firme particulare care asigura

consultanţă gratuită pentru şomeri, dar nici una dintre acestea nu are în obiectul său

de activitate prevăzut special consilierea profesională pentru foştii infractori.

42 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, pag. 46-47

39

Se constată, aşadar, o lipsă aproape totală a instituţiilor specializate pentru

integrarea socială şi profesională a fostului infractor. Nu există programe coerente

care să ofere soluţii fezabile pentru această categorie.

Legătura dintre cei care au asigurat deţinerea şi eventualul angajator nu numai că

nu există, dar este şi foarte greu de realizat, atunci când se doreşte expres acest

lucru.

Faţa de problemele ridicate mai sus, sugerăm următoarele soluţii de

rezolvare:

a) Ar trebui introdus de urgenţă un program special, coordonat M.P.S.F.C. care

să asigure supravegherea infractorilor după ieşirea din penitenciar. Programul ar

trebui, de asemenea, să faciliteze legătura dintre locul de deţinere şi principalii

angajatori, pentru a le putea oferi acestora informaţii cât mai precise şi sigure

despre eventualii doritori de locuri de muncă din rândul foştilor condamnaţi.

b) O altă sugestie pe care o facem se referă la acordarea de credite cu dobândă

avantajoasă pentru întreprinderile mici şi mijlocii care au cel puţin 5-10% din

personal angajat din rândul foştilor infractori.

c) Susţinerea financiară a unui astfel de angajat din partea statului, pe o

perioadă determinată de timp de la angajarea sa, ar încuraja agenţii economici să

recruteze astfel de personal.

d) De asemenea, scutirea de plata unei cote din impozitul pe profit sau pe

dividende, în cazul angajării foştilor infractori, ar determina firmele să opereze

pentru această alegere.

e) Cunoaşterea criteriilor de angajare i-ar face pe cei interesaţi (în speţă pe

foştii infractori) să-şi pună în evidenţă şi să-şi valorifice calităţile şi calificările în

vederea ocupării unui loc de muncă.

f) O altă propunere priveşte combaterea cauzelor care duc Ia producerea

fenomenelor infracţionale. Astfel, datele statistice au evidenţiat faptul că

majoritatea infractorilor prezintă carenţe educaţionale grave; de aceea, se

recomandă o politică mai hotărâtă în domeniul învăţământului, care să asigure o

40

instrucţie mai eficientă şi, implicit, o diminuare a fenomenului infracţional. Astfel,

numărul indivizilor care fac obiectul studiilor şi programelor de reintegrare socială

şi profesională ar scădea considerabil.43

1.3 Rolul familiei, comunităţii şi organizaţiilor obşteşti şi bisericii, în

reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie

1.3.1 Rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie

Juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi

obligaţii care-şi au originea în acte juridice precum: căsătoria, înfierea, rudenia sau

în raporturi asimilate relaţiilor de familie.

Din punct de vedere sociologic, familia desemnează grupul social fundamental,

care asigură menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreare, îngrijirea

şi educarea copiilor, precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea

către descendenţi a limbii, obiceiurilor, modurilor de conduită.

Familia îndeplineşte funcţii fundamentale în raporturile cu individul şi cu

societatea. în orice societate, familia reprezintă factorul primordial socializării şi

integrării sociale a indivizilor, cadrul fundamental în interiorul căruia sunt

satisfăcute trebuinţele membrilor săi.

Vorbim despre familie socială, din punct de vedere sociologic, şi despre

familie legală, din punct de vedere juridic. Considerăm că, din punctul de vedere al

integrării şi reintegrării sociale, al prevenirii recidivei, mai importantă este familia

socială pentru că, în cadrul acesteia este mult mai probabil să fie prezent acel

mediu favorabil pentru cultivarea valorilor morale, culturale şi sociale. în cazul

familiei legale, legea impune drepturi şi obligaţii juridice membrilor ei, pe când în

cadrul familiei sociale acestea sunt întâlnite mai puţin sau nu sunt întâlnite deloc.

În calitatea sa de grup social-omogen şi instituţie socială-juridică

fundamentală, familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia, prin

intermediul procesului de socializare indivizii îşi însuşesc primele noţiuni cu

43 Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 39-40

41

privire la datorie, responsabilitate, interdicţie, marcând dezvoltarea unei structuri

generalizate a conştiinţei morale şi juridice.

Familia îndeplineşte, pentru individ şi pentru societate, o serie de funcţii

semnificative. Astfel, putem menţiona:

1. Funcţii biologice şi de reprezentare-constand în satisfacerea cerinţelor şi

necesităţilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal şi asigurarea necesităţilor

igenico-sanitare de dezvoltare normală a tuturor membrilor familiei;

2. Funcţii pedagogico-eduaitive-vizânâ asigurarea educaţiei individului în

cadrul familiei, socializarea în vederea integrării în societate;

3. Funcţii de solidaritate familială - incluzând ajutorul bazat pe

sentimentul de dragoste şi de respect între membrii familiei, mai ales, în

momentele grele pe care le întâmpină orice famili;

4. Funcţii economice-realizate prin acumularea unor venituri pentru

întreg grupul familia;

5. Funcţii de reprezentare-potrivii Codului familiei „oricare dintre soţi,

exercitând singur acest drept este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ".

Potrivit art. 2 din Codul familiei „Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi

afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin

moral şi material".44

Integrarea socială este un proces social fundamental, caracterizat de o serie

de particularităţi care, la rândul lor, variază de la o societate la alta, de la un nivel

de organizare socială la altul. După unii autori, integrarea socială presupune

acomodare, adică soluţionarea conflictelor existente între diferite aspiraţii şi

atitudini comportamentale, între indivizi, clase, putându-se realiza prin dominare,

compromis, conciliere sau conversiune.

Integrarea socială a unui individ, care a stat izolat de societate o perioadă de

timp, se realizează mai greu, dar cu ajutorul familiei, consider că are un grad de

reuşită mai mare decât a unui individ care doreşte să se integreze în societate, dar 44 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 41

42

este lipsit de ajutorul familiei. în sociologia şi criminologia americană problema

integrării sociale este tratată ca o parte a teniei ordinii sociale.

Resocializarea ca proces de reorientare, stă la baza reintegrării în viaţa

socială a indivizilor care au promovat comportamente criminale. Resocializarea

este un mijloc de control social aplicat în instituţii specializate şi urmăreşte

reorientarea şi remodelarea personalităţii individului deviant, reeducarea lui în

consens cu normele de conduită acceptate de societate.

În procesul de resocializare un rol important revine mediului familial care,

prin mijloace specifice, poate asigura individului noi raporturi sociale, noi modele

de comportament, ruperea cu faptele delincvente anterior săvârşite şi reorientarea

spre scopuri dorite şi permise de societate.

Pentru a arăta rolul familiei în integrarea socială a indivizilor, care au

săvârşit infracţiuni, am apelat la două studii de caz, pe care le voi prezenta în cele

ce urmează:45

Cazul nr. l

I. Date personale;

1. Numele şi prenumele: MC.

2. Vârsta: 34 ani.

3. Infracţiunea: viol.

4. Condamnarea: 3 ani din care a executat 2 ani.

II. Situaţia familiala:

1. Tata: decedat.

2. Mama: 8 clase.

III. Situaţia personală:

1. Căsătorit: soţia - casnică.

2. Copii: 2 băieţi minori.

3. Nivelul şcolar şi de pregătire: 8 clase şi 3 ani profesională.

45 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 42

43

4. Ocupaţia: zugrav.

IV. Modul de integrare în societate după executarea pedepsei:

Cu ajutorul familiei şi al prietenilor, s-a integrat bine în societate. De la

eliberarea sa din penitenciar au trecut 2 ani, perioadă în care şi-a găsit serviciu.

Pentru a observa care a fost aportul familiei în integrarea sa în societate,

subiectul a fost de acord să răspundă la unele întrebări:

Î.1.: Ce aţi aşteptat să facâ familia pentru a vă integra în societate mai uşor ?

R.1.: In primul rând aşteptam ca familia să mă ierte pentru fapta comisă. în

special soţia, să mă înţeleagă pentru că, în timpul comiterii faptei eram sub

influenţa alcoolului şi nu ştiam ce fac. Mai doream ca familia să mă ajute să

depăşesc acest moment şi să mă integrez mai repede în rândul lor. Mă aşteptam ca

cei doi copii să nu mă urască pentru ceea ce am făcut, şi să înveţe^din greşelile

mele.

Î.2.: în ce măsură a răspuns familia aşteptărilor dumneavoastră?

R.2.: Integrarea în familie a avut Ioc foarte uşor. întreaga familie m-a ajutat

şi m-a susţinut. Toate aşteptările mele mi-au fost realizate.

Î.3.: Familia a mai făcut referire la fapta comisă ?

R.3.: Nu. Atât eu, cât şi familia mea încercăm să uităm ceea ce am făcut.

Aceasta face parte din trecutul meu, iar eu doresc să-mi ajut familia, să am un

serviciu bun cu care să-mi întreţin familia.

Î.4.: Ce mai puteţi să-mi spuneţi despre familia dv.?

R.4.: Vreau să mulţumesc familiei pentru că m-a sprijinit şi m-a ajutat să

trec peste momentele grele. Dacă familia nu m-ar fi ajutat nu ştiu dacă aş fi putut

să trec peste greşeala mea. îi mulţumesc soţiei şi mamei mele pentru că au avut

grijă de copii în lipsa mea.

Pentru a observa cum a reacţionat soţia cu privire la fapta comisă i s-au

adresat câteva întrebări:46

46 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 43

44

Î. 1.: Ce v-a determinat să-l ajutaţi pe soţul dv. după ieşirea din penitenciar ?

R.1.: Am încercat sa-1 iert şi să uit ceea ce a tăcut pentru că este tatăl

copiilor mei, iar ei au nevoie de el. Mi-a spus că era beat când a făcut acea prostie

şi mi-a promis că nu va mai face.

Î.2.: Dacă va mai săvârşi alte fapte ilegale îl veţi mai sprijini?

R.2.: Nu cred că voi mai putea să trec încă o dată prin ce am trecut. Şi nu

cred că este bine ca cei doi copii ai mei să fie în preajma lui.

Cazul nr. 2

I. Date personale:

1. Numele şi prenumele: I.M.

2. Vârsta: 39 ani.

3. Infracţiunea: încăierare.

4. Condamnarea: 2 ani din care a executat 1 an şi 5 luni.

II. Situaţia familială:

l. Tata: 7clase.

2. Mama: 4 clase.

III. Situaţia personală:

1. Căsătorit: soţia- muncitoare.

2. Copii: 3 copii minori.

3. Nivelul şcolar şi de pregătire: 8 clase.

4. Ocupaţia: muncitor.

IV. Modul de integrare în societate după executarea pedepsei:

Cu ajutorul soţiei a reuşit să-şi găsească un loc de muncă, dar în schimb, părinţii

şi copiii l-au îndepărtai şi nu au o părere bună despre el.47

Subiectul a fost de acord să răspundă la câteva întrebări:

Î. 1.: Ce aţi aşteptat să facă familia pentru a vă integra în societate mai uşor?

47 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 44

45

R.1.: Aşteptam ca întreaga familie să mă ajute şi să mă primească în rândul

lor. Copiii să mă respecte şi să nu mă considere un infractor. Doream ca părinţii

mei să nu mă alunge de acasă şi să mă ajute ca să-mi găsesc un serviciu.

Î.2.: Ce v-aţi dori ca familia să facă pe viitor?

R.2.: Mi-aş dori ca familia mea să mă ieite pentru ceea ce am tăcut şi să fim

cu toţii împreună. Aş vrea ca copiii mei să mă considere tot tatăl lor, să mă

iubească, să mă înţeleagă şi să nu mă mai judece pentru cele întâmplate.48

Din analiza răspunsurilor subiecţilor şi cuantificând într-un fel opiniile

acestora, reiese următoarele:

Subiectul nr. 1:

Aşteptări: - înţelegere şi iertare din partea familiei pentru fapta comisă;

- sprijin moral şi afecţiune;

- acceptare de către familie, ca membru deplin al acesteia.

Familia i-a oferit: - accepiare şi iertare:

- sprijin moral şi material:

- grijă faţă de copiii subiectului.

Concluzii parţiale: - De observat că aşteptările subiectului se îndreptau spre

nevoi de natură moral-afectivă.

- Familia răspunde aşteptărilor moral-afective ale subiectului,

oferind. în plus, suport material.

La subiectul nr. 2

Aşteptări: - înţelegere şi iertare;

- sprijin moral;

- acceptare de către părinţi şi copii;

Familia i-a oferit: - acceptare şi iertare;

- sprijin moral şi material, dar oferite numai de soţie.

Concluzie parţială: - aşteptările subiectului nr. 2 sunt identice cu cele ale

subiectului nr. 1;48 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 44

46

- aşteptările moral-afective ale subiectului sunt îndeplinite parţial,

doar de către soţie.

Din confruntarea aşteptărilor subiecţilor cu ceea ce au oferit cele două familii

reiese că:

1.- La baza integrării familiale, ca premisă a reintegrării sociale, stau în primul

rând factori de natură morală, afectiv-emoţionali.

2.- La primul caz, toate aşteptările i-au fost îndeplinite; de aici, presupunem că

reintegrarea a avut loc şi datorită sprijinului întregii familii.

3.- La cel de-al doilea caz, aşteptările subiectului s-au îndeplinit doar din partea

soţiei.49

Concluzii privind rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor eliberate

din detenţie:

Plecând de la concluziile mai sus formulate, ne permitem a avansa şi o

ipoteză legată de viitorul parcurs social al subiectului nr.2: dacă răspunsul familiei

la nevoile şi aşteptările psiho-afective şi emoţionale ale fostului condamnat este

parţial, atunci probabilitatea recidivei acesteia este mai mare.

49 Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 45

47

1.3.2 Rolul comunităţii în reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie

Societatea actuală se confruntă din ce în ce mai mult cu dificultăţile

cotidiene, marile probleme legate de economia în tranziţie, rata şomajului în

continuă creştere, scăderea nivelului de trai care. în mare măsura, concură,

împreună cu alţi factori, la creşterea necontrolată a ratei criminalităţii.

Făcând parte integrantă din comunitatea noastră care, de cele mai multe ori.

îi tratează cu indiferenţă şi tinde să-i marginalizeze. foştii infractori se confruntă şi

ei cu problema reintegrării sociale.

Dacă sunt ajutaţi sau nu de comunitatea din care fac parte sau dacă aceasta este

aptă pentru a le acorda un sprijin real - sunt unele dintre întrebările la care am dorit

să găsim un răspuns prin cercetarea de teren ale cărei concluzii le vom preciza în

comunicarea de faţă.

Investigaţia în cauză a avut la bază aplicarea unui chestionar pe un

eşantion de 150 de subiecţi care provin din 3 zone ale României (municipiul

Bucureşti, judeţul Buzău - oraşul Râmnicu Sărat şi judeţul Galaţi - municipiul

Galaţi) – câte 50 din fiecare zonă -, având vârsta cuprinsă între 18 şi 70 de ani

(30% între 20 şi 30 de ani, 40% între 35 şi 45 de ani şi 10% între 50 şi 70 de ani).

Persoanele în cauză provin din medii sociale diferite (10% sunt pensionari), iar în

ceea ce priveşte pregătirea şcolară 55% dintre subiecţii investigaţi au studii medii

şi 45% studii superioare.

Din cei 150 de subiecţi, 30 - câte 10 din fiecare judeţ -sunt întreprinzători

mici şi mijlocii, deci oameni implicaţi direct în procesul de integrare socială

postpenală a foştilor infractori.

Precizând faptul că informaţiile culese prin chestionar au fost mult mai largi,

în continuare, ne vom opri doar la câteva dintre aspectele cele mai importante ce

ne-au fost furnizate.

Astfel, prin răspunsul dat la prima întrebare („dacă un fost infractor este pus

în imposibilitate de a se reintegra în societate şi dacă dv. aţi putea, cum l-aţi

ajuta?"), peste 80% din subiecţii intervievaţi şi-au afirmat disponibilitatea de a

48

ajuta un fost infractor în imposibilitate de a se reintegra social. Cei mai mulţi dintre

aceştia consideră, însă, că ajutorul pe care ar fi în măsură să îl ofere este (har de

ordin moral, spiritual sau pentru obţinerea. Când este vorba de un ajutor concret,

real, doar 35% dintre ei s-ar implica direct; ceilalţi transferă în sarcina unui organ

competent sau în cea a statului o asemenea responsabilitate. Sugestia în această

direcţie este răspunsul unui subiect, potrivit căruia: „Cândsocietatea, familia,

instituţiile publice, biserica şi alţi factori, vor face, dacă nu totul, măcar ceva, dar

concret, real pentru aceşti oameni, semeni de-ai noştri, atunci vom avea speranţa că

aceştia nu vor mai fi răni pe trupul unei societăţi bolnave".50

Pe aceeaşi linie de gândire putem încadra şi răspunsurile date la întrebarea

privitoare la soluţiile ce se pot găsi pentru a preveni recidiva şi marginalizarea

foştilor condamnat?": 45% dintre interlocutori susţin ideea intervenţiei statului prin

oferirea de locuri de muncă, pentru a-i determina pe foştii infractori să renunţe la

comiterea de noi infracţiuni, pe când 33% consideră ca fiind necesară înfiinţarea

unor organizaţii neguvernamentale care să se ocupe în mod special de reinserţia

foştilor condamnaţi, prevenind astfel recidiva.51

Criminalii, violatorii, hoţii, patentaţii există cu sau fără voia noastră, iar ei,

din păcate, sfârşesc prin a ajunge iar acolo de unde au plecat. Reţinerea de a oferi

ajutorul necesar celor aflaţi în discuţie se datorează tocmai neîncrederii manifestate

în infractori.

Privitor la acest fapt, peste 37% din subiecţi consideră că ar fi afectaţi dacă

un infractor, în funcţie de fapta comisă le-ar deveni coleg în activitatea

profesională. Deşi peste 60% consideră insignifiant acest lucru, totuşi, posibilitatea

recidivei rămâne o problemă nerezolvată de care se lovesc mulţi dintre membri

comunităţii.52

50 Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 1551 Idem52 Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 15-16

49

în demersul nostru am abordat, după cum au specificat încă de la început, un

număr de 30 de subiecţi din rândul întreprinzătorilor mici şi mijlocii. La întrebarea

adresată acestora dacă ar fi de acord să angajeze un fost condamnat, răspunsurile

sunt egal distribuite pentru „DA" şi „NU".

Cei care răspund afirmativ îşi motivează alegerea prin dorinţa de a acorda ,/* doua

şansă1 celui în cauză, concretizată de 60% dintre ei prin aceea că ar fi de acord să

le ofere un loc de muncă. Cei care răspund negativ se tem de recidivă, de o virtuală

infracţiune al cărei subiect ar fi ei înşişi. Dintre celelalte persoane investigate,

altele decât întreprinzătorii care au răspuns la întrebarea dacă ar avea vreo

importanţă motivul pentru care o persoană a fost condamnată în situaţia în care ar

deveni colegi de activitate, în proporţie de 60% au răspuns că nu i-ar deranja acest

lucru.53

La întrebarea „Ce părere aveţi faţă de indiferenţa manifestată de societate în

ceea ce priveşte pe foştii condamnaţi; sunteţi de acord cu această atitudine ?", 80%

dintre cei chestionaţi au răspuns că nu sunt de acord- Rostul de 20% din persoanele

care au răspuns afirmativ şi-au motivai răspunsul prin faptul că foştii condamnaţi

sunt irecuperabili sau că aceştia, prin atitudinea ostilă, sunt un potenţial pericol

pentru societate.

Răspunsurile date la o altă întrebare prin care se solicită persoanelor

investigate soluţii pentru prevenirea recidivei şi a marginalizării foştilor infractori

sunt mai nuanţate. Unii consideră că este de datoria organelor competente să

supravegheze activitatea fostului infractor după ieşirea din penitenciar; alţii

optează pentru sprijinirea acestuia de către toţi membri societăţii. Cei mai mulţi

(55% din eşantion) atribuie un rol major penitenciarului care, în opinia lor, ar

trebui să modeleze personalitatea condamnatului, să-i anihileze pornirile

infracţionale şi să-l pregătească cu mai mult interes pentru viaţa postdetenţie,

inclusiv printr-o reconversie profesională. In acest sens, unul dintre subiecţi

sugerează chiar o regăndire a sistemului de organizare a penitenciarelor,

regulamentele de ordine interioară a acestora trebuie să fie opera participării 53 Idem

50

componentelor din domenii diferite (psihologie, pedagogie, sociologie, judiciar,

militar), iar, pe de altă parte, se impune înfiinţarea unor cabinete socio-psihologice,

care să ofere sprijinul psihologic necesar reeducării şi îndrumării deţinuţilor.

Aceasta pentru ca foştii deţinuţi să nu mai rămână ca răni pe trupul unei

societăţi bolnave, iar munca prestată pe perioada detenţiei trebuie să fie percepută

ca un act util şi nu punitiv. Acest din urmă tip de răspunsuri vizează, însă. scopul

pedepsei astfel cum se desprinde el din prevederile Codului Penal dar în

reproşurile generate de creşterea recidivei şi nu opţiunea pentru executarea

pedepsei în penitenciar - opţiune care, concretizată în răspunsurile date la

întrebarea privind utilitatea detenţiei într-o astfel de instituţie - nu depăşesc 40 de

procente. Suntem de părere că şi o asemenea proporţie este mare dacă se reţine

faptul că prin întrebarea din chestionar li s-a atras atenţia ca în răspunsurile date să

ţină seama şi de faptul că penitenciarele fiind instituţii bugetare sunt întreţinute de

comunitate.54

Se pare că întrebarea, dacă este necesar sau normal ca societatea să izoleze

persoanele care au fost condamnate, a fost receptată mai mult sub raportul riscului

pe care-1 prezintă pentru societate nucleul dur al criminalităţii (infracţiuni săvârşite

cu violenţă, criminalitatea organizată etc.) care, mediatizat excesiv, impresionează

mai mult, amplificând astfel sentimentul de frică şi insecuritate, din moment ce

doar 20% din subiecţi au optat pentru izolarea infractorului. Acest procent coincide

cu cel al subiecţilor care consideră indiferenţa statului ca justificată pentru

infractorii periculoşi şi irecuperabili.

O altă întrebare plasează subiectul chestionat în postura unui virtual infractor

deţinut într-un penitenciar.

Cerându-le opinia privitoare la tratamentul la care s-ar aştepta să-i supună

comunitatea după executarea pedepsei, doar 15% dintre persoanele chestionate

acceptă ideea unui tratament dur din partea acesteia - ceilalţi şi-ar dori o egalitate

54 Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 17

51

în drepturi, dar nu legală, ci morala, „dreptul de a mă trata ca pe un om normal" -

avea să răspundă unul din subiecţii chestionaţi.

În privinţa caicelor fenomenului infracţional, în general, şi a recidivei, în

special, 60% dintre persoanele chestionate au relevat lipsa de instrucţie a

infractorului, permisivitatea sistemului legislativ, toleranţa prea mare din partea

societăţii, anturajele nocive în care pătrund viitorii infractori, neînţelegerea corectă,

în spiritul normelor de conduită moral-civică, a ideii de libertate şi. nu în ultimul

rând. sărăcia şi lipsa unor perspective de redresare economică.

La întrebarea „O credeţi că ar trebui făcut de către noi toţi penfru reducerea

numărului de infractori 80% din subiecţi au pus pe primul plan educaţia, ca

fenomen social complex, care situea/ă omul în poziţia de subiect şi obiect al

cunoaşterii. Cei chestionaţi au mărturisit necesitatea îmbunătăţirii educaţiei în

familie, şcoală, ca şi cea moral-religioasci cu accent mai mare pe respectarea

legilor în vigoare şi, nu în ultimul rând, pe relansarea ce va duce la ridicarea

nivelului de trai al populaţiei şi, implicit, al prevenirii fenomenului.55

În accepţiunea persoanelor chestionate, educaţia trebuie avută în vedere în

două privinţe:

- educaţia preinfracţională, asigurată sistematic şi dirijată, de către familie sau

prin şcoală;

- educaţia post-detenţie, asigurată sistematic de societate. Acest din urmă

aspect este mai puţin concret pentru subiect, neexistând o certitudine în privinţa

modalităţilor de reeducare a celor ce au fost condamnaţi.

Informaţiile furnizate de investigaţia în speţă, pun în evidenţă aspecte

interesante ale procesului de reintegrare postpenală a foştilor infractori - proces ce

se desfăşoară pe fondul crizei pe care o traversează societatea românească (lipsa

locurilor de muncă, nivelul redus de trai, rata ridicată a şomajului, inflaţia în

continuă creştere etc.) şi a creşterii fenomenului criminalităţii cu toate efectele sale

55 Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 18

52

negative, inclusiv sentimentul de insecuritate socială pe care acesta 1-a indus în

comunitatea umană.

În acest context general, foştii infractori sunt priviţi, în genere, prin prisma

efectelor formelor grave de manifestare a criminalităţii.

Deşi există anumite rezerve, faţă de evoluţia celor care au executat o

pedeapsă cu privare de libertate, se observă, totuşi, o deschidere a membrilor

comunităţii şi spre receptarea corectă a problemelor cu care aceştia se confruntă la

revenirea lor în societate.

De altfel, este şi foarte greu să vorbim de integrare socială postpenală,

trebuie să existe înţelegere din partea comunităţii, când asemenea activitate nu este

instituţionalizată pe profilul actualului sistem social - după ce vechiul sistem a fost

îndepărtat ca fiind necorespunzător. Aceasta şi explică, cel puţin în parte, opiniile

subiecţilor investigaţi de a plasa răspunsurile, în general, organelor de stat sau

unora dintre factorii de control social implicaţi.

Considerăm, de aceea, că a venit timpul ca vechiul sistem de reglementare a

reinserţiei sociale să fie înlocuit - sunt suficienţi 10 ani de gândire - cu unul care să

corespundă posibilităţilor pe care le poate oferi economia de piaţă.56

În acelaşi sens, ar trebui să se implice şi organizaţiile neguvernamentale

(fundaţii, asociaţii etc), mergându-se până la special izajea unora dintre ele, mai

ales cele care-şi zic umanitare, pentru buna integrare postpenală. Este timpul ca

societatea să aibă pregătite instrumentele necesare de intervenţie, de sprijin moral,

intelectual, chiar sprijin material dacă situaţia este şubredă din acest punct de

vedere. Considerăm că tinerii trebuie trataţi cu un grad mai mare de afectivitate, să

fie atraşi, nu respinşi pentru că aroganţa în asemenea cazuri poate avea efecte

nedorite pentru cel care are nevoie de ajutor.

1.3.3 Rolul organizaţiilor obşteşti şi a bisericii în reintegrarea socială a

persoanelor eliberate din detenţie

56 Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999, pag. 19

53

În ultimii ani a fost ajustat cadrul legal al cooperării între sectorul public şi

cel privat de servicii sociale, deschizându-se, astfel, una dintre perspectivele

importante de dezvoltare a sistemului de protecţie socială. Având atât suportul

organizaţiilor occidentale, cât şi cel guvernamental, s-a dezvoltat rapid o reţea

amplă de ONG-uri cu obiective în domeniul social. Conform datelor Ministerului

Justiţiei, la 1 ianuarie 2006, în Republica Moldova au fost înregistrate 3156

organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale.57

Reţeaua ONG-urilor din Domeniul Social s-a constituit la 1 august 2002 şi

întruneşte la ora actuală circa 355 ONG-uri din ţară, constituită din 6 uniuni /

alianţe de ONG-uri pe domenii:

Alianţa ONG-urilor din domeniul medico-social;

Alianţa ONG-urilor din domeniul Protecţiei Persoanelor cu disabilităţi;

Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi

Familiei;

Alianţa ONG-urilor din domeniul Protecţiei Sociale a Persoanelor în Etate;

Forul Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova;

Reţeaua ONG-urilor din Republica Moldova ce activează în domeniul

HIV/SIDA, ITS şi Narcomaniei.

ONG-urile şi-au îmbunătăţit imaginea atât la nivelul opiniei publice, cât şi la

nivelul autorităţilor. încrederea în succesul eventualelor colaborări a crescut

simţitor. Multe dintre acestea au acumulat o bogată experienţă şi un grad înalt de

competenţă, aspecte ce pot fi valorificate în dezvoltarea ulterioară a sectorului.

Până de curând colaborarea a fost în general punctuală, pe proiecte sau pe cazuri

specifice. Recent se tinde spre un parteneriat, spre un program comun, majoritatea

ONG-urilor active, funcţionale încheind sau fiind în curs de finalizare a unor

convenţii de colaborare cu DMPDC, dar şi cu Consiliile locale şi raionale, având

drept obiectiv prioritar realizarea unei baze de date comună.

Responsabilitatea principală în domeniul social trebuie să fie şi să rămână a

statului. Rolul statului în protecţia socială în general este fundamental. Rolul 57 www.justice.gov.md

54

ONG-urilor este unul complementar, fără să poată substitui însă rolul statului.

Rolul complementar se referă la preluarea unor probleme neacoperite de sistem,

iniţierea unor servicii pe o problematică socială nouă.

ONG-urile pot lucra în parteneriat cu statul, fac împreună proiecte, creează un

mecanism pe care îl implementează, după care, dacă mecanismul este dovedit util,

statul urmează să preia acel mecanism sau să-l ofere ONG-ului respectiv,

asigurându-i finanţarea, atât timp cât există acea problemă socială.

Pe de o parte, sectorul non-profit suplimentează oferta publică de servicii,

dar oferă, datorită flexibilităţii, posibilitatea dezvoltării unor servicii novatoare

care pot fi preluate ca model de sectorul public. Pe de altă parte, în condiţiile în

care sectorul public va dezvolta sistemul de servicii primare de asistenţă socială şi

va reorganiza serviciile specializate pentru copii, persoane cu handicap, vârstnici

etc., va fi necesară externalizarea unor servicii către instituţii private sau non-

profit.

Externalizarea serviciilor va fi posibilă în condiţiile în care ONG-urile au

acumulat experienţă în derularea serviciilor înalt specializate.

Sectorul neguvernamental poartă o amprentă pozitivă asupra evoluţiei spre

bine a lucrurilor în mai multe sectoare ale vieţii sociale. Evaluarea realizată

dovedeşte totuşi că mai puţine la număr sunt ONG-urile ce au în calitate de

beneficiari persoanele liberate din locurile de detenţie.

Organizaţia care prestează servicii juridice şi psiho-sociale din raionul

Ungheni este „Centrul de Justiţie Comunitară". Este o organizaţie necomercială,

neguvernamentală, constituită în formă organizatorico-juridică de instituţie

obştească. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii

Moldova.

Centrul activează în conformitate cu principiile libertăţii asocierii,

democraţiei, umanismului, egalităţii în drepturi a tuturor membrilor, colaborează

cu organele de stat, organizaţii neguvernamentale. Specialiştii din cadrul centrului:

55

Creează condiţii pentru reabilitarea socială şi psihologică a persoanelor libera te

din locurile de detenţie

Acordă asistenţă persoanelor liberate din locurile de detenţie ;

Se elaborează plan individual de intervenţie psiho-socială pentru reabilitare

şi reintegrare socială a persoanei liberate din locurile de detenţie ;

Se acordă asistenţă psiho-socială persoanelor liberate din locurile de detenţie

de către psiholog şi asistent social;

Se aplică programe de reabilitare şi de dezvoltare a abilităţilor sociale pentru

grupuri de clienţi ;

Se acordă asistenţă pentru găsirea locului de muncă, continuarea studiilor,

pentru reîntoarcerea în familie, precum şi pentru rezolvarea altor probleme

sociale.

Organizaţia neguvernamentală care prestează servicii juridice şi psiho-sociale

din r-nul Călăraşi este Centrul Juridic de protecţie „Epitrop". Scopul centrului este

de a acorda servicii juridic efamiliilor aflate în situaţii de risc.

Angajaţii centrului au la evidenţă circa la 50 copii care erau predispuşi

infracţionalităţii şi care au săvârşit deja o infracţiune. Serviciile acordate au fost:

Acţiune în judecată

Consiiliere juridică gratuită

Orientarea profesională

Tutelă, curatelă

Indemnizaţii de diferite tipuri

Tot în cadrul acestui centru au fost organizate tabere de vară timp de o lună

jumătate pentru minorii delicvenţi.

Există o organizaţie neguvernamentală în satul Scoreni „Civis", care este

frecventat de 51 copii diferiţi. Directorul şcolii din sat este managerul acestui

centru.

56

În satul Cojuşna activează centrul de plasament pentru copii în dificultate.

Obiectivul centrului de a acorda ajutor psihologic, juridic. Copiii locuiesc la

centru, dar frecventează şcoala din sat.

În Bălţi există centrul de zi „Drumul spre casă" care a implementat mai multe

programe pentru copiii ce sunt pe calea de a comite crime sau care deja au comis

crime. „Drumul spre casă" este un centru de plasament temporar pentru copiii

străzii.

În Cahul se organizează lucrul de prevenţie cu copiii în situaţie de risc (2 Centre

pentru copiii străzii, FIMIDA, Centrul „Contact").

În mun. Chişinău servicii de asistenţă juridică şi psiho-socială specializate

pentru persoane liberate din detenţie le întâlnim în cadrul activităţii organizaţiei

SlEDO, acestea fiind insuficiente pentru satisfacerea necesităţilor întregului

municipiu.58

Pentru asistenţa minorilor liberaţi din locurile de detenţie pot fi implicate

următoarele organizaţii prestatoare de servicii de asistenţă juridică şi psiho-socială:

Satisfacerea necesităţilor religioase este o prioritate a multor deţinuţi. în

toate regiunile în care s-a realizat misiunea de evaluare a necesităţilor în domeniul

reintegrării sociale a persoanele liberate din locurile de detenţie s-a constatat că ei

îşi pot satisface necesităţile religioase în dependenţă de valorile spirituale şi

concepţiile proprii. Nu există o evidenţă strictă a categoriilor de lăcaşe sfinte

vizitate de persoanele liberate din locurile de detenţie şi nici a cultelor religioase a

acestora. Această constatare este validă pentru zona de nord, centru şi sud. în toate

zonele nominalizate respondenţii au menţionat că accesul la literatura religioasă, în

special Biblia, este nelimitat şi orice ex-deţinut o poate accesa când doreşte.

În toate regiunile unde s-a realizat evaluarea, există condiţii pentru a fi

satisfăcute necesităţile religioase, a avea acces la literatura religioasă, însă nu se

pune acentul pe activizarea lucrului respectiv cu această categorie de beneficiari.

Satisfacerea necesităţilor religioase se realizează în dependenţă de cerinţele

58 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc.cit.

57

individuale. Fiecare ex-deţinut mergând la biserică are acces la Biblie, numai să fie

dorinţă din partea lui. Nici un cult religios nu stopează accesul la el, realizează

mese de binefacere atât biserica ortodoxă, cât şi alte religii. Mai des persoanele

liberate din locurile de detenţie merg la cultul Penticostal, unde sunt hrăniţi.

În unele localităţi se înregistrează experienţe de diminuare a delicventei

juvenile Prin intermediul religiei. Spre exemplu în raionul Călăraşi mai mult se

ţine legătura cu mănăstirile Hârjauca, Hârbovâţ, Reciula, Frumoasa. Unii copii

delicvenţi sunt plasaţi la diferite mănăstiri şi frecventează şcoala din localitate.

Asupra fiecărui minor se întăreşte un călugăr care are grijă de acest minor. Minorii

asistă ia slujbe religioase, liturghie S-au înregistrat rezultate pozitive ale educării

minorului în mănăstire.

În zona de centru persoanele liberate din locurile de detenţie vizitează

frecvent cultul penticostal, unde sunt hrăniţi. Baptiştii mai mult atrag persoanele

liberate din locurile de detenţie, iau în familie şi au grijă de copii delicvenţi, dau

pachete de sărbători. In această zonă persoanele liberate din locurile de detenţie

sunt atraşi mai frecvent de cultul penticostal, mănăstirea din oraşul Ungheni unde

pot munci şi unde sunt hrăniţi.

În Străşeni cultul penticostal are un centru „Maranata", care se ocupă de

copiii predispuşi infracţionalităţii. La acest centru există şi sală de calculatoare

pentru aşa categorie de copii. Biserica ortodoxă are centrul „Prometeu". După lecţii

toate categoriile de copii vin la centru, unde pot servi masa. Aici există cercul pe

interese: fetele pot învăţa să croşeteze, băieţii învaţă să cioplească în lemn. Sunt

duşi în excursie la diferite mănăstiri.59

1.4 Reintegrarea socială a minorilor eliberaţi din detenţie

În unanimitate se admite faptul că, din punct de vedere ştiinţific, educarea şi,

mai ales, reeducarea individului, trebuie să înceapă devreme. Astăzi, minorul

delincvent poate fi găsit destul de des în stradă fără „a beneficia” de tratament, nici

chiar de simplele măsuri de educaţie. La etapa actuală, activitatea instituţiilor care

59 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007, loc.cit

58

au atribuţii directe faţă de minorii delincvenţi este orientată mai mult la

organizarea lucrului de prevenire şi doar foarte puţin spre activitatea de reeducare.

Crimele comise de minori în perioada aflării la evidenţă la organele de

poliţie au crescut cu 25%, fapt ce mărturiseşte despre ineficienţa lucrului

individual profilactic cu această categorie.60

Lacunele procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi se

completează şi prin concluziile echipelor mobile de avocaţi, asistenţi sociali şi

psihologi din cadrul evaluărilor desfăşurate de către Institutul de Reforme Penale:

rata mărită a recidivei minorilor se datorează informaţiilor insuficiente acordate de

către organele judiciare cu privire la pedeapsa cu eliberarea condiţionată, iar ca

efect minorii nu conştientizează caracterul antisocial al faptei săvârşite şi riscul pe

care îl vor avea în cazul încălcării repetate a legii; lipsa unui cadru adecvat de

resocializare a minorilor în urma procesului de judecată (minorii fiind categorizaţi

şi marginalizaţi de către comunitate); absenţa unei persoane specializate care să-i

supervizeze pe parcursul ispăşirii pedepsei condiţionale. În condiţiile în care

problema „copiilor străzii” se accentuează şi riscă să creeze o anumită imagine a

ţării în exterior, este necesară o colaborare mai amplă între organele de poliţie şi

instituţiile de resort (inspectoratele şcolare, fundaţiile de tineret, Ministerul

Educaţiei61 etc.). Pe plan legislativ trebuie reorganizat şi sistemul de ocrotire a

minorilor adaptat realităţilor actuale.

În spatele activităţilor formal-reglementate ale instituţiilor specializate în

tratarea tinerilor delincvenţi găsim o fenomenologie umană diversă care uneori

ajută, alteori împiedică procesul de reeducare a minorilor. Între acestea, grav

afectată este imaginea şi experienţa minorilor cu „adultul”: mulţi minori provenind

din familii cu tensiuni acute între părinţi, fiind timp îndelungat martori ai unor

60 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 170

61 Plauzibilă, în acest context, este colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Educaţiei în cadrul căreia, la 23 martie 2004, a fost elaborat un plan comun de acţiuni privind combaterea criminalităţii juvenile, unde ca sarcină prioritară este monitorizarea şi evaluarea situaţiei copiilor rămaşi fără supravegherea maturilor cu acordarea asistenţei sociale.

59

conduite la limita moralităţii din partea acestora, au suportat pedepse şi privaţiuni

arbitrare sau chiar au fost îndemnaţi să comită infracţiuni. Menţionăm că numai

cunoaşterea personalităţii minorilor nu este suficientă atâta timp cât influenţele

masive, câteodată hotărâtoare pentru destinul lor, vin din partea vieţii de grup, a

relaţiilor interpersonale ce se stabilesc între ei pe timpul executării măsurii.62

Întru realizarea reinserţiei sociale a minorilor reeducaţi şi pentru a se evita

recidivele, acţiunile de reeducare trebuie să se bazeze pe anumite principii

ştiinţifice, îndeosebi pe cele de nuanţă psihosociologică şi pedagogică, stipulate şi

în actele internaţionale de bază pentru activitatea procesului de resocializare:

• Principiul intervenţiei precoce, unul dintre principiile de bază, susţine ideea că un

delincvent ocazional sau un predelincvent poate fi reeducat mai uşor decât un

recidivist;

• Principiul individualizării măsurilor, acţiunilor şi metodelor de reeducare;

• Principiul coordonării şi continuităţii acţiunilor de reeducare şi de reinserţie

socială a minorilor şi tinerilor;

• Principiul continuării acţiunilor educative şi de sprijinire psihosocială şi

economică a minorilor şi tinerilor reeducaţi.63

Programele reeducative ce se desfăşoară în instituţiile speciale trebuie să ia

în considerare o mare diversitate de categorii de minori, astfel fiind posibilă

satisfacerea exigenţelor „principiului personalităţii” prevăzute de Regulile de la

Beijing, sancţiunile pentru orice minor delincvent fiind modelate conform

gravităţii delictelor comise, circumstanţelor personale şi atitudinii relevate de

minor.

Metodele şi tehnicile de lucru cu minorii, pe lângă cele caracteristice

întregului proces de resocializare (educaţia prin muncă, munca educativă (morală,

juridică, religioasă), lucrul individual, instruirea generală, justiţia de restabilire),

62 Basarab M., Răspunderea penală a minorilor, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Iurisprudenţia, 1, 1992, Cluj-Napoca, pag. 10363 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 172

60

sunt grupate uneori după scopul urmărit, toate împreună constituind un instrument

de intervenţie. Printre principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii −

autoevaluarea, consilierea; influenţa pozitivă; terapia cognitivă − este necesar a

statua o serie de modalităţi de recuperare a minorilor infractori bine determinate şi

argumentate, în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte ocupă psihologul şi

asistentul social specializaţi în psihologie şi asistenţă penitenciară, dat fiind faptul

că anume ei ar putea oferi explicaţii şi rezolva problemele frecvente din mediul

impus.

În acest sens evidenţiem:

• O formă amplă de lucru − programul de terapie socială ce porneşte de la

cunoaşterea şi combaterea cauzelor generatoare şi favorizante a delincvenţei la

nivel macrosocial, psihosocial şi individual. În procesul de reeducare trebuie

inclusă şi formarea poziţiei sociale active − în condiţiile izolării, arta şi capacitatea

de a trăi se manifestă nu prin planificarea şi pregătirea unor evenimente importante

realizării unor scopuri, dar prin capacitatea de a trăi o zi fără neplăceri.64

• O direcţie de acţiune este realizarea unor expuneri şi dezbateridespre lume şi

viaţă, special concepute pentru minori. Se contează pe faptul că însuşirea lor de

către minorii delincvenţi va permite formarea mai rapidă a concepţiei morale

despre conduita de fiecare zi, după ce aceştia vor fi puşi în libertate. Trebuie să

menţionăm că această acţiune este în plină desfăşurare în şcolile speciale din

România şi Federaţia Rusă, temele fiind prevăzute în orele de activităţi

săptămânale.

• Alte direcţii de acţiune: identificarea, construirea şi menţinerea relaţiilor

interpersonale pozitive între minorii din grupele formale. În acest proces trebuie să

fie antrenat tot personalul didactic, utilizându-se principiile sociometriei şi ale

testului corespunzător, precum şi caracteristicile psihosociale ale grupurilor mici,

64 În acest sens putem menţiona activitatea Institutului de Reforme Penale care în iunie 2004 a organizat un seminar de instruire pentru psihologi şi asistenţi sociali „Pregătirea pentru liberare a deţinuţilor”, axat pe câteva direcţii importante: dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi de rezolvare a problemelor, restructurarea cognitivă a atitudinilor, valorilor şi convingerilor antisociale, dezvoltarea raţionamentului moral şi a responsabilităţii pentru propriul comportament.

61

accentuându-se astfel importanţa modelării raporturilor dintre minorii internaţi

pentru întregul proces reeducativ.

• Drept metodă de resocializare, care are succese mari în ţările dezvoltate, dar nu

cunoaşte o practică în ţara noastră, menţionăm metoda relaţiilor de grup. Ea se

bazează pe teoria asociaţiilor diferenţiale şi constă în punerea infractorului în

contact cu grupuri sociale care respectă legea, aplicându-se în general în perioada

de probaţiune sau de eliberare condiţională.65

O problemă cu aspecte practice reale şi imediate în analiza procesului de

resocializare este ilustrată prin limitele şi implicaţiile calităţii vieţii de detenţie

asupra resocializării infractorilor, precum şi corelaţia standardului de viaţă al

deţinuţilor din penitenciare cu normele internaţionale privind tratamentul

deţinuţilor. Criminologul german F.List a conchis: „Cu cât mai tânăr este

condamnatul privat la libertate, cu atât mai mare este probabilitatea că el va repeta

actul delincvent”. Altfel spus, cu cât mai devreme unii indivizi tineri ajung să fie

încarceraţi în instituţiile penitenciare, cu atât mai puternic şi intensiv ei absorb

moralitatea comunităţii deviante şi cu atât mai dificil este de a-i reîntoarce pe calea

unei vieţi normale. Un individ care a comis un delict şi pentru prima dată este

condamnat, dar care nu are înclinaţie spre activitate criminală, se adaptează la

situaţie devenind cu timpul un infractor cronic. Statistica arată că circa 80% dintre

cei condamnaţi a doua oară comit crime mult mai grave.66

Persoanele anterior judiciarizate comit aproape o treime din omoruri, o

pătrime din violuri şi mai mult de o treime din furturi. Penalistul A.Prins spunea:

„Sociabilitatea omului, resocializarea lui nu se învaţă închizându-l pe condamnat

în solitudinea şi formalismul închisorii”. Or, practica demonstrează că nu are rost

de a-i constrânge pe cei răi prin pedeapsă, dacă nu-i faci mai buni prin aceasta. În

65 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 173-174

66 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 174

62

acelaşi timp, se acceptă ideea că mediul penitenciar este incapabil de a influenţa

pozitiv personalitatea celor încarceraţi. Reuşita procesului de resocializare şi de

reinserţie socială depinde de capacitatea structurilor extrapenale nerepresive, de

aceea în literatura de specialitate se susţine cu insistenţă că activitatea de

reintegrare a minorilor şi tinerilor delincvenţi se realizează mai bine atunci când

reeducarea lor are loc în instituţii cu regim de semilibertate sau chiar sub forma

libertăţii, cu condiţia ca şi metodele de reeducare să fie elaborate în mod diferenţiat

şi individualizat, pe baza unei abordări interdisciplinare – juridice,

psihopedagogice şi sociologice.

Recuperarea socială a condamnaţilor rămâne scopul suprem al oricărui

sistem penal-executiv. Astăzi, foarte frecvent deţinuţii de toate categoriile fac

relatări de tipul: „viitorul este prea nesigur pentru a-mi face proiecte serioase” sau

„timpul pierdut nu-mi permite să mă mai fac om de treabă”. Lacunele resocializării

condamnaţilor prezintă un real pericol pentru interesele umanitare ale societăţii în

sfera securităţii umane şi impune o analiză şi prelucrare ştiinţifică a acestei

probleme. Gradul de elaborare a acesteia − atât în limitele juridice generale, cât şi

în cele procedural-penale în particular este insuficient. Devine tot mai evident

faptul că justiţia nu poate fi administrată în afara comunităţii pe care trebuie să o

servească. Instituţiile statale trebuie întotdeauna să se ocupe de toate nevoile

infractorului, fiind necesară implicarea comunităţii. Este important ca activitatea

serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere să se desfăşoare cu atragerea şi

implicarea comunităţii în procesul de reintegrare socială a persoanelor condamnate

la detenţie şi sancţiuni neprivative de libertate, prin aceasta cooperarea fiind

transformată în parteneriat cu societatea civilă. Astfel realizându-se un transfer

parţial nu doar al posibilităţii de acţiune, ci şi al responsabilităţii faţă de societatea

civilă, care devine un participant real în procesul de resocializare.

63

În cadrul procesului de resocializare, reinserţia socială a minorilor

delincvenţi poate fi considerată cea mai complexă componentă, deoarece de reuşita

acesteia depinde statutul social al tânărului redat societăţii.67

Actualmente, realizarea reintegrării sociale pentru infractorii tinerii şi cei

aflaţi la prima abatere reprezintă cheia progresului şi competenţei în justiţia penală.

Este necesară unirea eforturilor specialiştilor jurişti, psihologi, pedagogi, asistenţi

sociali, sociologi, pentru a elabora programe viabile de recuperare socială a unui

număr cât mai mare de delincvenţi, iar instituţiile speciale de reeducare cu o

activitate bine concepută să devină „un loc unde se renaşte”. Astăzi, problema

„readaptării” tinde să fie completată cu tema mult mai difuză a „readaptării

sistemului execuţional-penal” la ritmurile şi orizonturile teoretice actuale.68

67 Basarab M., Răspunderea penală a minorilor, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Iurisprudenţia, 1, 1992, Cluj-Napoca, pag. 10868 Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi tinerilor delincvenţi.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria), Chişinău, 2005, pag. 175

64

CAPITOLUL 2

SUPRAVEGHEREA PERSOANELOR ELIBERATE DIN

DETENŢIE

2.1 Noţiuni generale de supraveghere

Supravegherea persoanelor eliberate din detenţie este o componentă de bază

a ceea ce specialiştii numesc prevenire a infracţiunii. Anume supravegherea,

alături de asistenţa socială în reintegrare, constituie doi piloni de bază a combaterii

comportamentului infracţional şi a recidivei în cazul persoanelor aflate în conflict

cu legea.69

Se depun eforturi de supraveghere a persoanelor eliberate din locurile de

detenţie prin următoarele acţiuni:

- să se prezinte o dată în lună la oficiu, unde semnează angajament;

- să nu părăsească locul de trai fără înştiinţarea serviciului de executare a

pedepselor penale;

- să nu comită infracţiuni sau contravenţii administrative; să nu încalce

ordinea publică;

- să îndreptăţească încrederea acordată de instanţa de judecată.

Din păcate, în prezent nu există un mecanism reglementat juridic de

supraveghere a persoanelor eliberate din detenţie, astfel încît, prin consiliere şi

asistenţă, să fie prevenită săvîrşirea repetată de către ei a unor infracţiuni grave.

Unicele mecanisme de supraveghere – anchilozate în timp, sunt cele de

supraveghere penală a persoanelor eliberate din detenţie în regimul probaţiunii. La

analiza acestui mecanism ne vom şi referi în cele ce urmează, încercînd a propune

o analiză exhaustivă şi multisectorială a ceea ce înseamnă supraveghere a

persoanelor eliberate din detenţie.70

69 Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista Naţională de Drept, nr. 5/2002, Chişinău, loc.cit.70 Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003, pag. 68

65

Instituţiile de stat abilitate cu supravegherea sunt : oficiile de executare, în

colaborare cu comisariatele teritoariale de poliţie şi secţiile de evidenţă şi

documentare a populaţiei.71

Specialistul secţiei penale efectuează vizite la domiciliul condamnatului

pentru a verifica comportamentul acestuia. Acumulează informaţii, caracteristica

condamnatului de la domiciliu prin intermediul administraţiei publice locale şi

inspectorului de sector despre comportamentul la locul de trai al persoanei

eliberate din locurile de detenţie, care ulterior se anexează la materialele dosarului

personal al condamnatului. Dacă în termenul rămas neexecutat condamnatul

încalcă ordinea publică pentru care fapt i-a fost aplicată sancţiunea, sau se

eschivează cu precădere de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de

judecată la propunerea oficiului de executare, instanţa poate pronunţa o încheiere

cu privire la anularea măsurii de liberare condiţionată de pedeapsă şi trimiterea

acestuia pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat, în locurile de detenţie.

La momentul actual activităţi de asistenţă şi consiliere a persoanelor aflate la

evidenţa oficiilor de executare nu se realizează. Având în vedere faptul că atât

legislaţia actuală şi instrucţiunile de activitate a specialiştilor secţiilor penale, cât şi

numărul acestora nu permite realizarea activităţilor de asistenţă şi consiliere.

Condamnaţii care se liberează din locurile de detenţie, trebuie să depăşească

un şir de obstacole de ordin social, economic şi psihologic. Odată cu ispăşirea

pedepsei, foştii deţinuţi întâmpină obstacole de ordin subiectiv şi obiectiv ce ţin de:

- excluderea socială din partea membrilor familiilor, rudelor, vecinilor,

angajatorilor;

- lipsa unui loc de muncă;

- lipsa spaţiului locativ;

- starea materială precară;

- lipsa buletinului de identitate;

- lipsa certificatului de naştere;

71 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie , Chişinău, 2007, pag. 12-13

66

- abuz de băuturi alcoolice;

- refuză să se prezinte la timp la oficiul de executare;

La soluţionarea problemelor identificate la persoanele eliberate din detenţie,

oficiile de executare nu se implică în acest sens, nu au nici parteneriate încheiate

cu alte instituţii publice prestatoare de servicii.

Având în vedere spaţiul limitat al secţiilor penale, nu poate fi asigurat

principiul confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiarii. în activităţile de evidenţă şi

supraveghere nu sunt implicaţi voluntari;

Din penitenciar persoana eliberată se prezintă la comisariatul teritorial de

poliţie, cu o adeverinţă referitor la faptul că el a executat pedeapsa în locurile de

detenţie. La solicitarea inspectorului de sector, persoana liberată se înregistrează în

registru şi se ia la evidenţă cu fişa de evidenţă profilactică. Dacă persoana liberată

din locurile de detenţie şi-a ispăşit pedeapsa şi nu mai creează probleme ce stă la

evidenţă un an de zile. Prin intermediul rudelor, prietenilor, se intervine pentru a-l

reintegra în societate.

Fiecare persoană are un dosar sau o fişă de evidenţă. Dosarul conţine;

- Actele ce conţin temei de luare la evidenţă

- Copia sentinţei de judecată

- Informaţie din instituţia penitenciară (ceea ce ţine de comportament)

- Informaţie despre ex-deţinut de la oficiul de executare

- Schema de rudenie

- Fişa dactiloscopică

- Caracteristici de la locul de trai

- Explicaţii din convorbiri cu rudele, prietenii

- Diverse informaţii de la locul de trai

- Este însemnată în dosar fiecare discuţie, vizită în familia persoanei eliberate

din locurile de detenţie.72

72 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie , Chişinău, 2007, loc. cit.

67

Biroul de evidenţă şi documentare a populaţiei prestează următoarele

servicii populaţiei:

- documentarea cetăţenilor Republicii Moldova de la naştere cu buletine de

identitate şi paşapoarte de plecare în străinătate până la vârsta de 10 ani, de la 10 la

16 ani, de la 16 la 25 ani, de la 25 la 45 ani, de la 45 ani;

- se perfectează actele la plecarea cu traiul permanent în alte ţări şi totodată

stabilirea cu traiul permanent în Republica Moldova timp de 3 luni şi în regim

urgent- o lună;

- se perfectează dosare pentru acordarea şi renunţarea cetăţeniei Republicii

Moldova pentru redobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, pentru cei străini care

se stabilesc cu traiul permanent în Republica Moldova şi pleacă din republică;

- înregistrarea cetăţenilor străini care se află pe teritoriul Republicii Moldova;

- perfectarea actelor cetăţenilor străini şi apatrizi cu CR, CC, PC;

- perfectarea materialelor pentru repatriaţi care sunt cetăţeni ai Republicii

Moldova.

Probleme generale ale sistemului de supraveghere:

1. Numărul redus de personal al secţiilor penale implicat în activităţi de

evidenţă şi supraveghere;

2. Imposibilitatea acordării serviciilor de asistenţă şi consiliere pentru

persoanele eliberate din locurile de detenţie de către specialiştii secţiilor penale;

3. Lipsa personalului secţiei penale, specializat în activitatea de evidenţă,

supraveghere şi consiliere a minorilor aflaţi în termen de probă;

4. Lipsa cadrelor secţiei penale de specialitate în domeniul asistenţei sociale şi

psihologiei;

5. Spaţiu şi dotări inadecvate activităţilor de asistenţă, consiliere şi

supraveghere

a persoanelor eliberate din locurile de detenţie;

6. Cumularea funcţiilor specialistului secţiei penale cu alte atribuţii din cadrul

68

oficiului de executare;73

7. Înştiinţările privind liberarea persoanelor din detenţie nu conţin informaţii

privind comportamentul persoanei în perioada detenţiei;

8. Instituţiile penitenciare nu solicită informaţii referitoare la condiţiile în care

urmează să se întoarcă persoanele eliberate din locul de detenţie;

9. În dosarul personal lipseşte fişa de identificare a nevoilor beneficiarului;

10. Activităţile de supraveghere adeseori sunt limitate la simple activităţi de evi

denţă curentă a persoanelor;74

11. Activităţi de asistenţă şi consiliere nu se desfăşoară cu beneficiarii;

12. Legislaţia Republicii Moldova nu conţine reglementări clare referitoare la

acordarea de asistenţă şi consiliere a persoanelor eliberate din locurile de detenţie;

13. Nu poate fi asigurat principiul confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiarii;

14. În activităţile de evidenţă şi supraveghere nu sunt implicaţi voluntari;

15. Nu sunt stabilite parteneriate cu instituţiile prestatoare de servicii din

comunitate;

16. Perceperea incorectă a activităţilor de lucru profilactic al inspectorului de

sector, persoana eliberată se înregistrează în registru şi se ia la evidenţă cu fişa de

evidenţă profilactică;

17. Lipsa bazei metodologice de desfăşurare a activităţilor de profilaxie cu

persoanele eliberate din locurile de detenţie;

18. Neperfectarea buletinelor de identitate din lipsa vizei de domiciliu.75

2.2 Evidenta si supravegherea persoanelor eliberate din detentie. Aspecte practice şi comparate

2.2.1 Etapele şi planul supravegherii

Supravegherea persoanelor care au fost eliberate din detenţie sau - cu atît

mai mult – au primit pedepse neprivative de libertate este o componentă a

activităţii serviciilor de probaţiune.

73 Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene, Craiova, 2004, pag. 92-93

74 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie , Chişinău, 2007, loc. cit.

75 Ibidem, pag. 13

69

Termenul de supraveghere nu trebuie interpretat în sens strict, supravegherea

reprezentând un complex de activităţi care se află într-o strânsă

interdependenţă.

Menţinându-i în comunitate le oferim şansa de a-şi conştientiza faptele şi de

a-şi asuma responsabilitatea asupra actelor antisociale.

Acest lucru se poate realiza atât prin stabilirea unui plan de intervenţie cu

beneficiarul în funcţie de nevoile acestuia şi numai după ce i s-a tăcut o evaluare

corectă şi obiectivă a riscului de recidivă şi a riscului pentru public, cât şi prin

îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţa de judecată. Totodată, includerea sa

într-un program de dezvoltare comportamentală specific infracţiunii comise, în

funcţie de gravitatea acesteia şi de-riscul de recidivă îl va ajuta să-şi

îmbunătăţească comportamentul într-un mod pozitiv.76

Un alt lucru la fel de important eslc şi menţinerea legăturilor cu familia, cu

şcoala, cu locul de muncă, cu cluburi sportive, culturale, unde ar putea să-şi

petreacă timpul liber într-un mod constructiv etc.

Supravegherea propriu-zisă se realizează printr-o sene de activităţi pornind

de la observarea, până la contactul direct cu infractorul. De asemenea, aceasta se

poate realiza atât prin prezentarea infractorului la sediul serviciului de probaţiune

sau în alte locuri stabilite, căi şi prin efectuarea de controale inopinate la domiciliu,

ia locui de munca sau chiar în locurile şi mediile frecventate anterior de către

infractor, în care prezenţa acestuia a fost interzisă prin condiţiile stabilite de

instanţă.

Când instanţa de judecată hotărăşte încredinţarea persoanei care a încălcat

legea penală în supravegherea serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune

care a preluat cazul se ocupa de rezolvarea lui. Etapele supravegherii sunt:

începe supravegherea;

se identifică nevoile distincte ale beneficiarului;

se întocmeşte planul de supraveghere;

se stabilesc date fixe când se va face consilierea individuală;76 Barbu Gabriel-Silviu, Şerban Alexandru, Drept execuţional penal, Bucureşti, 2005, loc.cit.

70

punctualitatea întâlnirilor trebuie precizată de la prima şedinţăde consiliere;

acţiunea efectivă pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de către instanţa de

judecată şi acoperirea nevoilor beneficiarului, incluzând şi neacceptarea de a

încălca condiţiile pe care le are de respectat şi care i-au fost aduse la

cunoştinţă la începutul perioadei de supraveghere - proces verbal ;77

identificarea « nevoilor ascunse » - pe parcursul luciului efectiv cu

beneficiarul se mai pot găsi şi uite nevoi, neidentificate la începutul

intervenţiei:

identificare a soluţiilor pentru acoperirea acestor nevoi;

monitorizarea dalelor:

evaluarea finală.78

În activitatea de supraveghere, consilierul responsabil de caz trebuie să

ţină o evidenţă clară şi obiectivă a evoluţiei beneficiarului, modificări ale

comportamentului acestuia.

Supravegherea persoanei eliberate din detenţie începe din momentul

părăsirii effective de către aceasta a locului de detenţie. La luarea hotărârii instanţei

de judecată setul serviciului de probaţiunc desemnează de îndată un consilier de

probaţiunc responsabil cu supravegherea executării obligaţiilor şi/sau a măsurilor

stabilite prin hotărârea judecătorească, în termen de cel mult 2 zile lucratoare de la

comunicarea hotărâri instanţei de judecată consilierul de probaţiunc desemnat va

organiza întâlnirea ci persoana primita în sarcină şi-i va aduce la cunoştinţă

obligaţiile şi/sau cu măsurile impuse de instanţă. Ca urmare a acestei comunicări

verbale condamnatul semnează un angajament.

Secţiile de probaţiune trebuie să se asigure că supravegherea în zona lor se

face conform acestui standard naţional, ţinându-se cont de orice ghid asociat

acestuia. Consilierul supraveghetor trebuie să întocmească un raport cuprinzând

detaliile perioadei în care infractorul s-a aflat sub supraveghere în comunitate.

77 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 9778 Ibidem, pag. 100

71

De asemenea, indiferent dacă Serviciul de probat urne a încheiat acorduri de

colaborare eu instituţiile ce trebuie implicate în asislcnţa consilierea şi

supravegherea persoanei acesta le înştiinţează şi eventual dacă activităţile ce le

desfăşoară au tangenţă cu persoana condamnată, se solicită ea acestea să informeze

Serviciul.

Planul de supraveghere se va întocmi de către consilierul de probuţiune

responsabil de caz pentru întocmirea acestuia se poate solicita desemnarea unor

specialişti în vederea.

- evaluării profesioniste a nevoilor persoanei condamnate / minorilor;

- stabilirii unor metode adecvate de intervenţie în vederea satisfacerii

nev oilor criminogene identificate şi realizarea unui plan de intervenţie în vederea

reintegrării sociale a persoanei condamnate sau minorilor:

Acesta se va întocmi în concordanţă cu obligaţiile şi/sau măsurile stabilite

prin hotărârea judecătorească şi va ti adus la cunoştinţa persoanei supravegheate (i

se va înmâna o copie după aceasta facându-se menţiune într-un proces verbal

semnat de către consilier şi persoana supravegheată).

Este necesar ca acest plan de supraveghere să fie revizuit ori de câte ori este

necesar, pe parcursul perioadei de supraveghere, dar obligatoriu o data la 6 luni.79

Conţinutul planului de supraveghere:

I. Introducere

Planul de supraveghere va conţine în introducere:

a) numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate sau ale

minorului;

b) infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;

c) sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa

de judecată;

d) perioada de supraveghere, menţionăndu-se data începerii şi încetării

acesteia;

79 Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene, Craiova, 2004, pag. 101-102

72

e) numele şi prenumele consilierului de probaţiunc.

II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate / minorului

O evaluare primară a acestor nevoi se realizează şi în scopul întoc¬mirii

referatului presentenţial de evaluare psiho-socială solicitat de către instanţă; aşadar

la întocmirea planului de supraveghere trebuie să se realizeze o reevaluare a

acestor nevoi, ţinându-sc cont de evaluarea iniţială.80

Acest tip de evaluare se referă in principal la nevoile cnminogene. În scopul

realizării acestei evaluări este necesar:

să se realizeze un ghid pentru evaluarea nevoilor care va trebui să fie cât mai

complet (să conţină aspecte legate de acele nevoi asociate în general cu

starea de infracţionalitate, pentru ca pe parcursul interviurilor să se identifice

care sunt acele nevoi care se regăsesc in cazul fiecărei persoane condamnate

sau minor);

să se realizeze interviuri cu persoane semnificative pentru viaţa

persoanei;

autoevaluări prin intermediul unor chestionare sau scale de

autoevaluare;

poale fi folosita metoda observaţiei (se observă clientul în anumite situaţii

date);

să se realizeze analiza unor documente (dosar personal, fisă psihologică, fişă

psiho-pedagogică, fişă medicală).81

III. Riscul săvârşirii din mm a unor infracţiuni / riscul de .i pune în pericol

siguranţa publică

Evaluarea riscului se referă la:

evaluarea riscului de recidivă: predicţia probabilităţii de săvârşire a unei noi

infracţiuni:

evaluarea riscului de periculozitate, predicţia probabilităţii ea o persoană să

săvârşească o nouă violenţă (verbală, fizică, sexuală) şi pentru cine prezintă

80 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 10281 Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003, pag. 81

73

risc (pentru o anumită persoană, pentru anumite categorii de persoane în

general sau pentru siguranţa publică), liste infractorilor care au săvârşit

infracţiuni cu violenţă, de natură sexuală sau asupra unor fiinţe vulnerabile,

precum şi a celor eare au probleme de sănătate mintală sau la cele care au

comis infracţiuni cu violenţă la adresa autorităţilor;

evaluarea riscului de sinucidere: persoanele care prezintă risc pentru propria

persoană se referă la acele persoane care au avut tentative de suicid sau cele

care prezintă depresii.82

Scăderea riscului de recidivă reprezintă principalul scop al muncii de

probaţiune.

IV. Natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier şi persoana condamnată /

minor pe perioada supravegherii

Frecvenţa întrevederilor depinde de măsurile şi obligaţiile stabilite de

instanţă (în hotărârea judecătorească este precizat intervalul la care persoana

condamnată trebuie să se prezinte la Serviciul de probaţiune), dar consilierul

responsabil e acel care stabileşte întrevederile, care se pot desfăşura la sediul

Serviciului de probaţiune sau in alte locuri stabilite în funcţie de situaţie.

Consilierul poate avea întrevederi cu persoana condamnată şi la solicitarea

acesteia ţîn cazul în care trebuie să anunţe schimbarea domiciliului, reşedinţei sau

locuinţei, a locului de muncă, a deplasărilor, schimbarea locului de muncă.

Cu ocazia fiecărei întrevederi, consilierul responsabil de caz stabileşte în ce

măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la

cunoştinţă data următoarei întrevederi

V. Metodele utilizate pentru asi«urarc;i îndeplinirii obligaţiilor stabilite de

instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate.

Aceste metode suni determinate în funcţie de:

• gradul de risc identificai;

• numărul şi natura mâlurilor şi sau obligaţiilor stabilite de instanţă;

• nevoile sau problemele identificate;82 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 103

74

• durata supravegherii.83

În scopul asigurării îndeplinirii măsurilor stabilite de instanţa de judecata pol

ti utilizale următoarele metode:

- colaborarea cu familia, voluntarii comunitari, reprezentanţii societăţii civile,

organizaţii guvernamentale şi neguvernamcntale în vederea iniţierii şi derulării

unor programe de resocializare. Aceste programe se vor derula în scopul însuşirii

unor norme şi valori acceptate social, a însuşirii unor abilităţi sociale, rezolvarea

problemelor dependenţei de alcool sau droguri ş.a.;

• de asemenea, cu sprijinul acestora se pol identifica posibilităţi de obţinere a

unor spaţii de locuit sau a unor fonduri pentru asigurarea hranei;

• legătura permanentă cu persoane şi instituţii care ar putea furniza date utile

în vederea rezolvării unor probleme şi nevoi: identificarea unor locuri de muncă

disponibile, a unor cursuri şcolare precum şi a celor de calificare şi recalificare

profesională;

• vizite la domiciliu.

Planul de supraveghere va fi adus de îndată la cunoştinţă persoanei

supravegheate, căreia i se va înmâna o copie de pe acesta, facându-se o menţiune

într-un proces-verbal care va fi semnat de consilierul de probaţiune şi de persoana

supravegheată.

Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind nevoile

sau problemele identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii din

nou a unor infracţiuni sau al punerii în pericol a siguranţei publice. La evaluarea

riscului se ţine seama şi de riscul de sinucidere sau de autovătămare. Evaluarea

riscului constituie o activitate permanentă, orice modificări intervenite fiind

consemnate în dosarul de supraveghere de către consilierul de probaţiune

responsabil de caz.

În cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate,

cărora li s-a impus obligaţia de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie

83 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 104

75

de interes public, planul de supraveghere conţine descrierea activităţii, locul de

executare a acesteia şi programul de lucru al minorului.84

Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecvenţa întrevederilor

dintre consilierul de pmhalmne şi persoana supravegheată, pe durata supravegherii.

în planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de consilierul de

prob:iliune pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de

judecata în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode se pot referi la

colaborarea cu familia, cu voluntarii comunitari si reprezentanţii societăţii civile,

precum şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvcrnanienlalc. În vederea iniţierii

şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura permanenta

eu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării.

după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor

de calificare .sau recalificare profesională.

Metodele de supraveghere se determină în funcţie de gradul de risc identificat,

precum şi de numărul sau de natura masurilor şi. sau a obligaţiilor stabilite de

instanţa de judecată, de nevoile sau de problemele identificate ale persoanei

supravegheate şi de durata supravegherii.85

2.2.2 Reguli de supraveghere

Consilierul de probaţiune îi va solicita persoanei condamnate, la prima

întrevedere, informaţii referitoare la situaţia locativă, la situaţia sa financiară, locul

de muncă şi durata pentru care este angajată şi, după caz. la persoanele aflate în

îngrijirea sa on la persoanele în îngrijirea cărora aceasla se află.86

Consilierul de proba ţiu ne trebuie să verifice orice informaţii prin care pot ti

controlate mijloacele de existenţa ale condamnatului

În cazul în care condamnatul este obligai să desfăşoare o activitate sau să

urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, consilierul de probaţiune verifică

nivelul instrucţiei şcolare sau al pregătirii profesionale, în vederea înscrierii

persoanei supravegheate la un curs corespunzător.84 Bârgău M., Criminologie. Partea generală, Academia “Ştefan cel Mare” a MAI, Chişinău, 2005, loc.cit.85 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 10586 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 106

76

Consilierul de probaţiune responsabil de caz verifică periodic dacă persoana

supravegheată urmează cursurile de învăţământ sau de calificare.

În cazul în care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre

judecătorească să nu îşi schimbe domiciliul sau reşedinţa ori să nu depăşească

limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă, consilierul de

probaţiune responsabil de caz îi va pune în vedere aceasta condamnatului şi va

colabora cu organele de poliţie şi cu primăria din localitatea de domiciliu sau de

reşedinţă a persoanei supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenită în

situaţia acesteia.

Consilierul de probaţiune trebuie să efectueze controale inopinate la

domiciliul sau la reşedinţa persoanei supravegheate pentru a constata starea de

fapt.

În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu frecventeze

anumite locuri stabilite de instanţă consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori

de câte ori este sesizat de alte persoane dacă persoana supravegheată respectă

interdicţia.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură

permanentă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum

şi eu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind

frecventarea de către persoana supravegheată a locului supus interdicţiei.

Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa persoanei

supravegheate în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi

înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului

acestuia. În această situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de

probaţiune responsabil de caz şi de persoana supravegheată.87

Obligaţia este considerată ne îndeplinită atunci când, după înmănarea :t două

avertismente, consilierul de probaţiunc constată că persoana supravegheată este sau

a fosi prezentă în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă.

87 Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005, loc.cit.

77

În cazul în care persoana condamnată are obligaţia de a nu intra in legătură

cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune

responsabil de caz trebuie să ia măsurile necesare in vederea identificării şi

contactării persoanelor care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv,

colaborând cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate eu asigurarea

ordinii şi liniştii publice.88

Consilierul de probaţiune responsabil de ea, efectuează vizite inopinate la

domiciliul şi la locul de muncă ale persoanei supravegheate şi colaborează cu

familia acesteia în vederea respectării obligaţiei stabilite.

În cazul în care persoana condamnată este obligata sâ nu conducă nici un

vehicul sau anumite vehicule consilierul de probaţiune verifică modul de

respectare a acestei obligaţii.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură permanentă

cu reprezentanţi ai organelor de poliţie, precum si eu orice persoane fizice şi

juridice care ar putea oferi informaţii privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de

către persoana supravegheată a acestei obligaţii.

În cazul în care persoana condamnată este obligată să se supună unor măsuri

de control, tratament sau îngrijire, in special în scopul dezintoxicării, serviciul de

probaţiune identifică pe plan local unităţile sanitare, precum şi organizaţiile,

instituţiile sau specialiştii care desfăşoară programe de recuperare a toxicomanilor

sau alcoolicilor, în vederea includerii persoanei supravegheate în aceste programe.

Consilierul de probaţiune. cu ocazia întrevederilor cu persoana

supravegheată, precum şi prin legătura permanentă cu persoanele implicate în

tratarea acesteia verifică dacă persoana respectă programul de tratament sau de

îngrijire şi în ce măsură acesta este eficient, solicitând periodic în scris opinia

specialiştilor.

Cu ocazia fiecărei întrevederi consilierul de probaţiune stabileşte în ce

măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce ia

cunoştinţă persoanei condamnate data următoarei întrevederi.88 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 107

78

Persoana condamnată este obligată să anunţe în prealabil serviciul de

probaţiune în legătură cu orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă,

precum şi despre orice deplasare, comunicând noua adresă, numărul de telefon,

precum şi, după caz, data întoarcerii.

Persoana supravegheată anunţă în scris serviciului de probaţiune schimbarea

domiciliului, reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente, când

anunţarea se va tace mai întâi telefonic.

În cazul in care persoana supravegheată işi schimbă domiciliul, reşedinţa sau

locuinţa într-o localitate care nu se artă în competenţa serviciului de probaţiune

dosarul va ti transmis în termen de 3 zile lucrătoare serviciului de probaţiune

competent, anunţându-se de îndată instanţa de executare.89

Comunicarea se face numai în scris, precizau du-se motivele schimbării

locuim de munca, nouî loc de muncă al persoanei condamnate, natura muncii pe

caro n desfăşoară si descrierea activităţii, anexându-se documente justificative în

acest sens.

Consilierul de probaţiune este obligat să verifice autenticitatea acestor

informaţii prin contactarea unităţii angajatoare.

În ceea ce priveşte lucrul cu minorii, în funcţie de convenţile internaţionale,

măsurile luate trebuie să fie orientate către interesul superior al copilului.

Copiii să fie trataţi diferit faţă de adulţi, datorită faptului că ei nu pot lua

decizii asemenea unui adult şi ci trebuie trataţi cu maximă atenţie.

În cazul în care minorul este obligat să nu frecventeze anumite locuri

stabilite consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori esie sesizat de

alte persoane dacă minorul respectă interdicţia.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să păstreze o legătură

permanentă cu familia acestuia sau. după caz, cu persoana ori eu instituţia legal

însărcinată cu supravegherea minorului, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai

organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice sau juridice care ar putea

oferi informaţii privind frecventarea de către minora locului supus interdicţiei.89 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 108

79

Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa minorului în locui

sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment

scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se

va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de probaţiune responsabil de el şi

de minor.

Atunci când, după înmânarea a două avertismente, consilierul de probaţiune

constată că minorul a fost prezent în locul sau în locurile a căror frecventare i-a

fost interzisă, înştiinţează de îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din

urmă înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat

supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minoral are obligaţia de a nu intra în legătură cu anumite

persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de

caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor

care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu familia

acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu

supravegherea minorului, precum şi cu organele de poliţie şi cu alte instituţii

însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice.90

Totodată consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite

inopinate la domiciliu şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la care învaţă

minorul şi colaborează eu familia acestuia în vederea respectării obligaţiei.

În cazul în care minorul nu îndeplineşte obligaţia impusă consilierul de

probaţiune responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de probaţiune.

Acesta din urmă înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a

încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minorul este obligat să presteze o activitate neremunerată

într-o instituţie de interes public stabilită de instanţă, serviciul de probaţiune

încheie în cel mai scurt timp un acord de colaborare cu instituţia de interes public

şi cu autoritatea publică interesată.

90 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 112

80

De asemenea, persoanei supravegheate i se pune în vedere că trebuie să

respecte regulile de conduită care se referă, în principal, la a nu avea un

comportament violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj

necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul serviciului de probaţiune.

precum şi alte persoane aflate sub supraveghere.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz încunoştinţează persoana

supravegheată despre posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în

cazul în care consideră că tratamentul aplicat de serviciul de probaţiune pe

perioada supravegherii este necorespunzător.

Ori de câte ori apreciază că este necesar, serviviul de probaţiune va solicita

autorităţilor competente desemnarea unor specialişti în vederea asistării întocmirii

şi derulării planului de supraveghere. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi,

cadre didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror opinie este considerată

necesară.

Cheia pentru atingerea scopurilor propuse în aeth itatea de supraveghere este

responsabilitatea întregului serviciu de probaţiune O bună colaborare între membrii

echipei, fiecare trebuie să vină cu cunoştinţele şi abilităţile lui. să se discute pe

cazurile aflate în supraveghere, problemele apărute, discuţii asupra întocmirii

planului de supraveghere ctc.

Acest lucru îmbunătăţeşte calitatea muncii serviciului respectiv.91

Pentru un serviciu de calitate şi pentru eficienţa lucrului cu beneficiarii,

trebuie să se ţină cont de următorii factori:

• gravitatea infracţiunii / infracţiunilor comise - de acest lucru depinde durata

programului, frecvenţa şedinţelor de lucru:

• dacă a mai fost supus altor program de supraveghere ordine de restricţie;

• riscul pentru public;

• nevoile distincte ale infractorului;

• dorinţa lui de a lua parte la un program de supraveghere;

91 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 113

81

• educaţie socială şi dezvoltare personală, se poate oferi ca voluntar pentnru

anumite activităţi care să-i poată dezvolta abilităţile personale;

• informaţii despre grupul-ţintă (cu cine putem colabora pentru a-i putea

acoperi nevoile, instituţii, organizaţii, persoane fizice, costul menţinerii lui în

comunitate, resurse) pentru ca programul de supraveghere să poată fi derulat;

• relaţia lui cu familia din care provine, cu rudele, cu prietenii (probleme

apărute, probleme care îi pot afecta comportamentul sau pot duce la

recidivă).

• încrederea în normele acceptate de societate, implicare în raport cu ceilalţi.

cum se relaţiouează cu cei de lângă ci, petrecerea timpului liber în mod util.92

Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare şi de aceea trebuie sa le

dăm clienţilor oportunitatea de a-şi evalua propriile decizii luate şi să le arătăm

unde este nevoie să şi le îmbunătăţească, în cazul în care o persoană care are un

comportament anti-social nu acceptă responsabilitatea propriului comportament

sau nu înţelege ca acesta este inadecvat şi îi provoacă probleme, este puţin probabil

că schimbarea se va produce. Este important ca infractorul să ştie că supravegherea

în comunitate este o alternativă a pedepsei cu închisoarea, că are de respectat un

program, că trebuie să ducă la bun sfârşit o serie de activităţi care-l vor pregăti

pentru viaţa într-un mod pozitiv - conform cit normele acceptate de societate.

Odată finisat termenul de probă tuturor instituţiilor implicate în asistenţa,

consilierea şi supravegherea persoanei le este adus la cunoştinţă rezultatul lucrului

tuturor în vederea soluţionării problemelor psiho-sociale şi gradul de reintegrare

socială a persoanei.

92 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Chişinău, 2004, pag. 114

82

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale şi supraveghereii

post-detenţie a persoanelor liberate din locurile de detenţie în cadrul prezentei teze,

precum şi analiza literaturii de specialitate, ne-au permis să deducem un şir de

concluzii din care derivă logic planul de acţiuni pentru dezvoltarea unui sistem

eficient de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie din

Republica Moldova.

Rezultatele cercetătii, centrate pe analiza calitativă şi cantitativă a

necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de

detenţie, indică că în regiuni a demarat procesul de reintegrare socială a

persoanelor eliberate din locurile de detenţie, însă acest proces este subdezvoltat şi

necesită perfecţionare/dezvoltare. Structura existentă a serviciilor în domeniul

reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie în regiunile

evaluate constă din diferite tipuri de instituţii cu responsabilităţi directe sau

tangenţiale axate pe reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de

detenţie: Oficiul de executare, Administraţia Publică Locală, Agenţia teritorială

pentru ocuparea forţei de muncă, Direcţia raională/municipală pentru protecţia

drep turilor copilului, Comisariatul raional/municipal de Poliţie, Direcţia de

Sănătate Publică, Direcţia raională/municipală învăţământ, Tineret şi Sport,

Biserici şi culte religioase, Organizaţii neguvernamentale, Oficiul teritorial de

documentare a populaţiei.

Infrastructura existentă a serviciilor sociale poate satisface doar parţial cele

mai importante necesităţi ale persoanelor liberate din locurile de detenţie şi nu este

capabilă să soluţioneze problemele cele mai mari ale acestui grup social. Lipsesc

standardele definite pentru reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile

de detenţie. Acest fapt rezultă în responsabilităţile neclare ale prestatorilor

serviciilor de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie şi

drepturile neclare ale consumatorilor.93

93 Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005

83

Nu există o bază de date complexă a persoanelor liberate din locurile de

deten ţie şi a prestatorilor de servicii de reintegrare socială a persoanelor liberate

din locurile de detenţie.

Nu sunt elaborate programele speciale de stat de reintegrare socială a

persoanelor liberate din locurile de detenţie, nu este creat un sistem de instruire

profesională a specialiştilor implicaţi în procesul de reintegrare socială a

persoanelor eliberate din locurile de detenţie, nu există definirea clară a

responsabilităţilor ministerelor în vederea reintegrării sociale a persoanelor liberate

din locurile de detenţie, în vederea implementării programelor externe de

reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Cercetările efectuate recent de către Institutul de Reforme Penale au

demonstrat că insuficienţa resurselor umane şi financiare au redus capacităţile APL

în oferirea serviciilor sociale pentru reintegrarea socială a persoanelor liberate din

locurile de detenţie.

Una din căile de soluţionare a problemei reintegrării sociale a persoanelor

eliberate din locurile de detenţie este angajarea specialiştilor cu studii specializate,

instruirea continuă a celor deja angajaţi, alocarea raţională a resurselor financiare

pentru persoanele liberate din locurile de detenţie din resursele financiare

existente.

O altă soluţie a problemei reintegrării sociale a persoanelor liberate din

locurile de detenţie o constituie fortificarea parteneriatului între APL, ONG-uri. în

acest context dezvoltarea planurilor comune de acţiune este cea mai bună

posibilitate în dezvoltarea parteneriatului cu scopul asigurării calităţii sistemului

reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Este important de a discuta posibilitatea de schimbare a mecanismului

financiar, de a aloca fonduri de la bugetul central la bugetul municipal - fonduri cu

destinaţie specială pentru activităţile de reintegrare socială a persoanelor liberate

din locurile de detenţie.

Este necesar de asigurat durabilitatea serviciilor de reintegrare socială a

84

persoanelor liberate din locurile de detenţie prin implicarea societăţii civile şi

donatorilor internaţionali; de a elabora mecanisme flexibile pentru finanţarea

acţiunilor de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

85

BIBLIOGRAFIE1.Acte normative

1. Codul de executare a sancţiunilor de drept penal al Republicii Moldova,

Legea nr. 1524-XII, din 22.06.1993, publicată în Monitorul Oficial nr.1/1,

din 30.01.1994.

2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, publicat în Monitorul

Oficial nr. 104-110, din 07.06.2003.

3. Codul penal al Republicii Moldova din 1961, adoptat prin Legea din 24

martie 1961, publicat în Veştile, 1961, nr.10.

4. Codul penal al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial nr. 128-

129, din 13.09.2002.

5. Constituţia Republicii Moldova, Adoptată la 29.07.1994, MO nr. 001 din

18.08.1994.

6. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului , adoptată de Adunarea Generală

a Naţiunilor Unite, la 10 decembrie 1948

7. Piaţa muncii în Republica Moldova în anul 2003. Raportul Ministerului

Muncii şi Protecţiei Sociale, Chişinău, 2004.

8. Recomandarea Consiliului Europei nr. (92) 16, referitoare la Regulile

Europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate

9. Rezoluţia 45/112 din 1998 - Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea

delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh)

2. Lucrări de specialitate

1. Athanasiu A.A., Elemente de psihologie medicală, Bucureşti, 1982.

2. Barbăneagră A., Berliba V., Gheorghiţa M., Carpov T., Borodac A.,

Ulianovschi X. şi alţii, Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu,

Chişinău, 2003.

3. Barbu Gabriel-Silviu, Şerban Alexandru, Drept execuţional penal, Bucureşti,

2005.

4. Bârgău M., Criminologie, Partea generală, Academia “Ştefan cel Mare” a

MAI, Chişinău, 2005

86

5. Basarab M., Răspunderea penală a minorilor, Studia Universitatis Babeş –

Bolyai, Iurisprudenţia, 1, 1992, Cluj-Napoca.

6. Benescu O., Unele consideraţii privind locul şi rolul comunităţii în reinserţia

socială a foştilor infractori.- în: Integrarea socială postpenală a infractorilor

între realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la

universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, 1999.

7. Brezeanu Ortansa - coordonator, Particularităţi ale criminalităţii în perioada

de tranziţie, Bucureşti, 1999.

8. Buciuceanu Mariana, Aspecte ale procesului de resocializare a minorilor şi

tinerilor delincvenţi.-în Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de

integrare şi cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor

la Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria),

Chişinău, 2005

9. Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista

Naţională de Drept, nr. 5/2002, Chişinău.

10.Costache Gheorghe, Penologie, Craiova, 2005.

11.Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V.,. Nistorenu Gh, Molnar I., Boroi Al., Drept

penal, Partea generală, Bucureşti, 1992.

12.Dolea I., Probleme şi perspective privind alternativele detenţiei, „Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova”, 2001, nr. 5.

13.Durnescu Ioan - coordonator, Manualul consilierului de reintegrare socială şi

supraveghere, Craiova, 2003.

14.Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003.

15.Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale),

Chişinău, 2004.

16.Gorici A.N., Familia-factor de reuşită a integrării sociale postpenale (studiu

de caz).– în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între realitate şi

perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea „Spiru

Haret”, Bucureşti, 1999.

87

17.Institutul de Reforme Penale, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul

reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie, Chişinău, 2007,

18.Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea

infractorilor în opt ţări europene, Craiova, 2004.

19.Milicenco Stela, Integrarea socioprofesională a persoanelor care şi-au ispăşit

pedeapsa.-în: Asistenţa socială şi justiţia juvenilă: modalităţi de integrare şi

cooperare. Culegere de articole elaborate în baza comunicărilor la

Conferinţa ştiinţifică din 22 aprilie 2005 (coordonator Bulgaru Maria),

Chişinău, 2005

20.Preda F. R., Perspectiva reintegrării sociale a foştilor infractori în viziunea

agenţilor economici. – în: Integrarea socială postpenală a infractorilor între

realitate şi perspective. Materialele conferinţei desfăşurate la universitatea

„Spiru Haret”, Bucureşti, 1999

21.Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005.

3. Resurse electronice

1. www.justice.gov.md

88