regulamentul (ce) nr. 1166/2008 al parlamentului european ... · pdf filerie 1988 privind...

21
REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 19 noiembrie 2008 privind anchetele structurale în agricultură și ancheta privind metodele de producție agricolă și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 571/88 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 285 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la arti- colul 251 din tratat ( 1 ), întrucât: (1) Regulamentul (CEE) nr. 571/88 al Consiliului din 29 februa- rie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole ( 2 ) prevede un program de anchete comunitare pentru a furniza statistici referitoare la structura exploatațiilor agricole până în 2007. (2) Programul de anchete asupra structurii exploatațiilor agricole, realizat la nivel comunitar din 1966/1967, trebuie continuat pentru a analiza tendințele la nivel comunitar. Din motive de claritate, Regulamentul (CEE) nr. 571/88 ar trebui să fie înlocuit prin prezentul regulament. (3) În scopul actualizării registrelor de bază ale exploatațiilor agricole și a celorlalte informații cerute pentru stratificarea anchetelor prin sondaj, este necesar un recensământ al exploatațiilor agricole cel puțin o dată la zece ani. Ultimul recensământ, anterior adoptării prezentului regulament, a avut loc în 1999/2000. (4) Este necesar să fie colectate date referitoare la punerea în aplicare a măsurilor legate de dezvoltarea rurală, definite în Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordată de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) ( 3 ). (5) În concluziile sale din 19 decembrie 2006 privind indicatorii de agromediu, Consiliul a recunoscut nevoia de date comparabile privind activitățile agricole, la nivelul geografic corespunzător, și care să acopere întreaga Comunitate. Consiliul a solicitat Comisiei să întreprindă măsurile prevăzute în Comunicarea Comisiei din 15 sep- tembrie 2006 ( 4 ), inclusiv să producă date statistice, în special în ceea ce privește practicile de gestionare a exploatațiilor agricole și folosirea mijloacelor agricole. (6) Există o lipsă de informații statistice privind diferitele metode de producție agricolă la nivelul exploatațiilor agricole individuale. Prin urmare, sunt necesare îmbunătă- țiri în ceea ce privește culegerea de informații privind metodele de producție agricolă, legate de informațiile structurale referitoare la exploatațiile agricole, în vederea obținerii de statistici suplimentare pentru dezvoltarea politicii de agromediu și pentru a îmbunătăți calitatea indicatorilor de agromediu. (7) Este important să existe statistici comparabile din partea tuturor statelor membre privind structura exploatațiilor agricole pentru orientarea politicii agricole în Comunitate. Prin urmare, trebuie folosite, în măsura posibilului, clasificări standard și definiții comune pentru caracteristicile anchetei. (8) Realizarea anchetei privind structura exploatațiilor agricole în 2010 și a recensământului decenal al populației în 2011 ar reprezenta o sarcină grea pentru resursele statistice ale statelor membre, în cazul în care perioadele alocate lucrului pe teren în cadrul acestor două anchete majore s-ar suprapune. Prin urmare, ar trebui prevăzută o derogare care să permită statelor membre să realizeze ancheta structurală în agricultură în 2009. (9) Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februa- rie 1997 privind statisticile comunitare ( 5 ) constituie cadrul de referință pentru dispozițiile prezentului regulament în special în ceea ce privește conformitatea cu standardele de imparțialitate, fiabilitate, relevanță, rentabilitate, confiden- țialitate statistică și transparență. Regulamentul (Euratom, CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene ( 6 ) constituie cadrul de referință pentru transmiterea și protejarea datelor statistice cu caracter confidențial furnizate în temeiul prezentului regulament, pentru a garanta că, în momentul producerii și difuzării statisticilor comunitare, datele respective nu sunt divulgate în mod ilegal și nu sunt utilizate în alte scopuri decât cele statistice. (10) Folosirea amplasării exploatației agricole de către Comisie ar trebui să se limiteze la analizele statistice șisă excludă extragerea de eșantioane și efectuarea de anchete. Ar trebui asigurată protecția necesară a confidențialității datelor, printre altele, prin limitarea preciziei parametrilor de L 321/14 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008 ( 1 ) Avizul Parlamentului European din 21 mai 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 20 octombrie 2008. ( 2 ) JO L 56, 2.3.1988, p. 1. ( 3 ) JO L 277, 21.10.2005, p. 1. ( 4 ) Intitulată Dezvoltarea indicatorilor agro-ecologici pentru monitori- zarea integrării preocupărilor de mediu în politica agricolă comună. ( 5 ) JO L 52, 22.2.1997, p. 1. ( 6 ) JO L 151, 15.6.1990, p. 1.

Upload: lyhuong

Post on 06-Feb-2018

219 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

din 19 noiembrie 2008

privind anchetele structurale în agricultură și ancheta privind metodele de producție agricolă și deabrogare a Regulamentului (CEE) nr. 571/88 al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, înspecial articolul 285 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la arti-colul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1) Regulamentul (CEE) nr. 571/88 al Consiliului din 29 februa-rie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asuprastructurii exploatațiilor agricole (2) prevede un program deanchete comunitare pentru a furniza statistici referitoare lastructura exploatațiilor agricole până în 2007.

(2) Programul de anchete asupra structurii exploatațiiloragricole, realizat la nivel comunitar din 1966/1967, trebuiecontinuat pentru a analiza tendințele la nivel comunitar.Din motive de claritate, Regulamentul (CEE) nr. 571/88 artrebui să fie înlocuit prin prezentul regulament.

(3) În scopul actualizării registrelor de bază ale exploatațiiloragricole și a celorlalte informații cerute pentru stratificareaanchetelor prin sondaj, este necesar un recensământ alexploatațiilor agricole cel puțin o dată la zece ani. Ultimulrecensământ, anterior adoptării prezentului regulament, aavut loc în 1999/2000.

(4) Este necesar să fie colectate date referitoare la punerea înaplicare a măsurilor legate de dezvoltarea rurală, definite înRegulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltarerurală acordată de Fondul European Agricol pentruDezvoltare Rurală (FEADR) (3).

(5) În concluziile sale din 19 decembrie 2006 privindindicatorii de agromediu, Consiliul a recunoscut nevoia dedate comparabile privind activitățile agricole, la nivelulgeografic corespunzător, și care să acopere întreagaComunitate. Consiliul a solicitat Comisiei să întreprindămăsurile prevăzute în Comunicarea Comisiei din 15 sep-tembrie 2006 (4), inclusiv să producă date statistice, înspecial în ceea ce privește practicile de gestionare aexploatațiilor agricole și folosirea mijloacelor agricole.

(6) Există o lipsă de informații statistice privind diferitelemetode de producție agricolă la nivelul exploatațiiloragricole individuale. Prin urmare, sunt necesare îmbunătă-țiri în ceea ce privește culegerea de informații privindmetodele de producție agricolă, legate de informațiilestructurale referitoare la exploatațiile agricole, în vedereaobținerii de statistici suplimentare pentru dezvoltareapoliticii de agromediu și pentru a îmbunătăți calitateaindicatorilor de agromediu.

(7) Este important să existe statistici comparabile din parteatuturor statelor membre privind structura exploatațiiloragricole pentru orientarea politicii agricole în Comunitate.Prin urmare, trebuie folosite, în măsura posibilului,clasificări standard și definiții comune pentru caracteristicileanchetei.

(8) Realizarea anchetei privind structura exploatațiilor agricoleîn 2010 și a recensământului decenal al populației în 2011ar reprezenta o sarcină grea pentru resursele statistice alestatelor membre, în cazul în care perioadele alocate lucruluipe teren în cadrul acestor două anchete majore s-arsuprapune. Prin urmare, ar trebui prevăzută o derogarecare să permită statelor membre să realizeze anchetastructurală în agricultură în 2009.

(9) Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februa-rie 1997 privind statisticile comunitare (5) constituie cadrulde referință pentru dispozițiile prezentului regulament înspecial în ceea ce privește conformitatea cu standardele deimparțialitate, fiabilitate, relevanță, rentabilitate, confiden-țialitate statistică și transparență. Regulamentul (Euratom,CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privindtransmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistical Comunităților Europene (6) constituie cadrul de referințăpentru transmiterea și protejarea datelor statistice cucaracter confidențial furnizate în temeiul prezentuluiregulament, pentru a garanta că, în momentul produceriiși difuzării statisticilor comunitare, datele respective nu suntdivulgate în mod ilegal și nu sunt utilizate în alte scopuridecât cele statistice.

(10) Folosirea amplasării exploatației agricole de către Comisiear trebui să se limiteze la analizele statistice și să excludăextragerea de eșantioane și efectuarea de anchete. Ar trebuiasigurată protecția necesară a confidențialității datelor,printre altele, prin limitarea preciziei parametrilor de

L 321/14 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

(1) Avizul Parlamentului European din 21 mai 2008 (nepublicat încă înJurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 20 octombrie 2008.

(2) JO L 56, 2.3.1988, p. 1.(3) JO L 277, 21.10.2005, p. 1.(4) Intitulată „Dezvoltarea indicatorilor agro-ecologici pentru monitori-

zarea integrării preocupărilor de mediu în politica agricolă comună”.(5) JO L 52, 22.2.1997, p. 1.(6) JO L 151, 15.6.1990, p. 1.

Page 2: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

localizare și printr-o agregare corespunzătoare în momen-tul publicării statisticilor.

(11) Regulamentul (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului (1) a stabilitclasificarea statistică a activităților economice în Comuni-tate.

(12) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 alParlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003privind elaborarea unei clasificări comune a unitățilorteritoriale de statistică (NUTS) (2), unitățile teritoriale artrebui să fie definite în conformitate cu clasificarea NUTS.

(13) Pentru a reduce pe cât posibil sarcina pe care o prezintăculegerea datelor pentru respondenți și statele membre,trebuie prevăzută posibilitatea efectuării de anchete prinsondaj și utilizarea de surse administrative.

(14) Pentru efectuarea anchetelor va fi nevoie de mijloace definanțare considerabile atât din partea statelor membre, câtși din partea Comisiei, pe parcursul unui anumit număr deani, din care o mare parte va fi folosită pentru a îndeplinicerințele Comunității.

(15) Este recunoscut faptul că cerințele pentru recunoașterea șiidentificarea prin satelit a exploatațiilor agricole prezintăimportante dificultăți metodologice și tehnice în numeroasestate membre.

(16) Prin urmare, ar trebui prevăzută o subvenție comunitarăpentru susținerea prezentului program de anchete prinFondul European de Garantare Agricolă, în conformitate cuRegulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricolecomune (3).

(17) Prezentul regulament stabilește un pachet financiar pentrutoată durata programului, care constituie referința primarăpentru autoritatea bugetară în timpul procedurii bugetareanuale, în sensul punctului 37 din Acordul interinstituțio-nal din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliuși Comisie privind disciplina financiară și buna gestiunefinanciară (4).

(18) Deoarece obiectivul prezentului regulament, respectivproducerea sistematică de statistici comunitare privindstructura exploatațiilor agricole și metodele de producțieagricolă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de cătrestatele membre și, prin urmare, având în vedere amploareași efectele prezentului regulament, poate fi realizat mai binela nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri înconformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum esteprevăzut la articolului 5 din tratat. În conformitate cuprincipiul proporționalității, prevăzut la respectivul articol,prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesarpentru atingerea respectivului obiectiv.

(19) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentuluiregulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire anormelor privind exercitarea competențelor de executareconferite Comisiei (5).

(20) În special, Comisia ar trebui împuternicită să defineascăcoeficienții pentru unitățile vită mare, să defineascăcaracteristicile și să adapteze anexele la prezentul regu-lament. Întrucât măsurile respective au un domeniu generalde aplicare și sunt destinate să modifice elementeleneesențiale ale prezentului regulament prin completareaacestuia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuieadoptate în conformitate cu procedura de reglementare cucontrol prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(21) A fost consultat Comitetul permanent pentru statisticăagricolă instituit prin Decizia 72/279/CEE a Consiliului (6),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește un cadru pentru producerea destatistici comunitare comparabile privind structura exploatațiiloragricole și pentru o anchetă privind metodele de producțieagricolă.

Articolul 2

Definiții

În înțelesul prezentului regulament:

(a) „exploatație agricolă” sau „exploatație” înseamnă o singurăunitate, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic, cuo gestiune unică și care desfășoară pe teritoriul economic alUniunii Europene, activitățile agricole menționate în anexa I,fie ca activități primare, fie ca activități secundare;

(b) „unitate vită mare” înseamnă o unitate de măsură standardcare permite reunirea diferitelor categorii de animale pentrua permite compararea acestora. Unitățile vită mare suntdefinite pe baza necesităților de hrană ale diferitelorcategorii de animale, pentru care coeficienții se adoptă înconformitate cu procedura de reglementare cu controlmenționată la articolul 15 alineatul (2);

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/15

(1) JO L 293, 24.10.1990, p. 1.(2) JO L 154, 21.6.2003, p. 1.(3) JO L 209, 11.8.2005, p. 1.(4) JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(5) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.(6) JO L 179, 7.8.1972, p. 1.

Page 3: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

(c) „anchete prin sondaj” înseamnă anchete statistice bazate peo eșantionare randomizată stratificată care sunt destinate săpună la dispoziție statistici reprezentative privind exploa-tațiile agricole la nivel național și regional. Stratificareainclude dimensiunea și tipul exploatației agricole pentru aasigura faptul că exploatațiile agricole de diferite dimensiuniși tipuri sunt reprezentate în mod adecvat;

(d) „regiune” înseamnă unitatea teritorială NUTS 2 definită înRegulamentul (CE) nr. 1059/2003;

(e) „amplasarea exploatației” înseamnă coordonatele de latitu-dine și longitudine într-un arc de 5 minute, pentru a se evitaidentificarea directă a unei exploatații individuale. În cazulîn care coordonatele de latitudine și longitudine includ osingură exploatație agricolă, această exploatație se atribuieunei amplasări învecinate care conține cel puțin o altăexploatație agricolă.

Articolul 3

Sfera de cuprindere

(1) Anchetele menționate în prezentul regulament acoperă:

(a) exploatațiile agricole în care suprafața agricolă utilizată estede cel puțin un hectar;

(b) exploatațiile agricole în care suprafața agricolă utilizată estemai mică de un hectar, în cazul în care respectiveleexploatații agricole produc un anumit procentaj pentruvânzare sau în cazul în care unitatea lor de producțiedepășește anumite praguri fizice.

(2) Cu toate acestea, statele membre care folosesc un prag deanchetare de peste un hectar stabilesc acest prag la un nivel caresă excludă doar cele mai mici exploatații agricole, care contribuieîmpreună cu cel mult 2 % la suprafața agricolă utilizată totală, înafară de terenul comun, și cu cel mult 2 % la numărul total deunități vită mare ale exploatației agricole.

(3) În orice caz, toate exploatațiile agricole care ating unul dinpragurile fizice menționate în anexa II sunt acoperite.

Articolul 4

Surse de informații

(1) Statele membre folosesc informații furnizate de SistemulIntegrat de Administrare și Control prevăzut de Regulamentul(CE) nr. 1782/2003 al Consiliului (1), de Sistemul de identificareși înregistrare a bovinelor prevăzut de Regulamentul (CE)nr. 1760/200 (2) și de registrele de agricultură ecologică instituiteîn temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007 (3), cu condiția caaceste informații să aibă cel puțin calitatea informațiilor obținuteîn urma sondajelor statistice. Statele membre pot folosi, de

asemenea, surse administrative legate de culturile modificategenetic și măsurile specifice de dezvoltare rurală prevăzute înanexa III.

(2) În cazul în care un stat membru decide să utilizeze altesurse administrative decât cele menționate la alineatul (1), statulmembru informează Comisia în prealabil și furnizează detalii cuprivire la metoda care urmează a fi folosită și la calitatea datelorprovenite din această sursă administrativă.

Articolul 5

Cerințele de precizie

(1) Statele membre care realizează anchete prin sondaj seasigură că rezultatele ponderate ale anchetelor sunt reprezenta-tive din punct de vedere statistic pentru exploatațiile agricole dincadrul fiecărei regiuni și sunt destinate să îndeplinească cerințelede precizie prevăzute în anexa IV.

(2) În cazuri justificate în mod corespunzător, Comisia permitestatelor membre să facă excepție de la cerințele de preciziemenționate la alineatul (1) în cazul anumitor regiuni.

CAPITOLUL II

STATISTICI PRIVIND STRUCTURA EXPLOATAȚIILORAGRICOLE

Articolul 6

Anchete privind structura exploatațiilor agricole

(1) Statele membre vor realiza în 2010, 2013 și 2016 ancheteasupra structurii exploatațiilor agricole, denumite în continuare„anchete structurale în agricultură”.

(2) Ancheta structurală în agricultură în 2010 va fi realizatăsub formă de recensământ. Cu toate acestea, anchetele prinsondaj pot fi folosite pentru caracteristicile privind alte activitățiaducătoare de venituri desfășurate de forța de muncă, menționateîn anexa III secțiunea V punctul (ii).

(3) Anchetele structurale în agricultură în 2013 și 2016 se potrealiza sub formă de anchete prin sondaj.

Articolul 7

Caracteristici ale anchetelor

(1) Statele membre furnizează informații referitoare la caracte-risticile menționate în anexa III.

(2) Comisia poate modifica lista caracteristicilor prevăzute înanexa III pentru anchetele structurale în agricultură pentru 2013și 2016, în conformitate cu procedura de reglementare cucontrol menționată la articolul 15 alineatul (2).

L 321/16 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

(1) Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijindirect în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitorscheme de sprijin pentru agricultori (JO L 270, 21.10.2003, p. 1).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Consiliului și al ParlamentuluiEuropean din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificareși înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită șimânzat și a produselor din carne de vită și mânzat (JO L 204,11.8.2000, p. 1).

(3) Regulamentul (CE) nr. 843/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice,precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (JOL 189, 20.7.2007, p. 1).

Page 4: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

(3) În cazul în care un stat membru consideră că ocaracteristică are o prevalență scăzută sau egală cu zero,caracteristica respectivă poate fi exclusă din culegerea de date.Pe parcursul anului calendaristic imediat precedent anuluianchetei, statul membru în cauză informează Comisia în legăturăcu orice caracteristică exclusă din culegerea de date.

(4) Definițiile caracteristicilor se adoptă în conformitate cuprocedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 15alineatul (2).

Articolul 8

Perioade de referință

Perioadele de referință pentru anchetele structurale în agriculturăîn anii 2010, 2013 și 2016 sunt definite după cum urmează:

(a) pentru caracteristicile referitoare la terenuri menționate înanexa III: o perioadă de 12 luni, care să se termine într-o zide referință între 1 martie și 31 octombrie a anuluianchetei;

(b) pentru caracteristicile referitoare la efectivele de animalemenționate în anexa III, o zi de referință între 1 martie și31 decembrie a anului anchetei;

(c) pentru caracteristicile referitoare la forța de muncămenționate în anexa III, o perioadă de 12 luni, care să setermine într-o zi de referință între 1 martie și 31 octombriea anului anchetei;

(d) pentru măsurile de dezvoltare rurală menționate în anexaIII, o perioadă de trei ani care să se termine în ziua de31 decembrie a anului anchetei.

Articolul 9

Transmitere

(1) Statele membre transmit Comisiei datele validate aleanchetei structurale în agricultură pentru 2010, până la 31 martie2012.

(2) Pentru anchetele structurale în agricultură efectuate în anii2013 și 2016, statele membre transmit Comisiei datele validateale anchetei, în termen de 12 luni de la sfârșitul anului anchetei.

(3) Datele referitoare la măsurile de dezvoltare rurală prevăzuteîn anexa III și bazate pe registrele administrative pot fi transmiseComisiei separat în termen de 18 luni de la sfârșitul anuluianchetei.

(4) Datele anchetei structurale în agricultură sunt transmiseComisiei în format electronic și la nivel de exploatații agricoleindividuale.

(5) Comisia stabilește formatul pentru transmiterea dateloranchetei.

(6) Comisia nu utilizează datele anchetei structurale înagricultură în scopul extragerii de eșantioane sau al efectuăriide anchete.

Articolul 10

Bază de sondaj

În scopul actualizării bazei de sondaj pentru anchetele structuraleîn agricultură în 2013 și 2016, statele membre acordăautorităților naționale responsabile cu anchetele structurale înagricultură acces la informațiile privind exploatațiile agricole,conținute în dosarele administrative întocmite pe teritoriul lornațional.

CAPITOLUL III

STATISTICI PRIVIND METODELE DE PRODUCȚIE AGRICOLĂ

Articolul 11

Anchetă privind metodele de producție agricolă

(1) Statele membre efectuează o anchetă privind metodele deproducție agricolă folosite de exploatațiile agricole. Aceastăanchetă poate fi realizată sub forma unei anchete prin sondaj.

(2) În cazuri justificate în mod corespunzător, Comisia poatepermite statelor membre să realizeze ancheta prin sondajfolosind sub-eșantioane separate.

(3) Statele membre furnizează informații privind caracteristicilemetodelor de producție agricolă menționate în anexa V.

(4) Pentru fiecare exploatație anchetată, statele membrefurnizează, de asemenea, o estimare a volumului de apă folosităpentru irigațiile din exploatație (în metri cubi). Estimarea poate firealizată cu ajutorul unui model.

(5) Comisia acordă statelor membre sprijin metodologic sau alttip de sprijin în vederea realizării modelului menționat laalineatul (4). În plus, Comisia încurajează cooperarea șischimburile de experiență între statele membre, necesare pentrua se obține rezultate comparabile.

(6) În cazul în care un stat membru stabilește că o caracteristicăare o prevalență scăzută sau egală cu zero, caracteristicarespectivă poate fi exclusă din culegerea de date. Pe parcursulanului calendaristic imediat precedent anului anchetei, statulmembru în cauză informează Comisia în legătură cu oricecaracteristică exclusă din culegerea de date.

(7) Definițiile caracteristicilor se adoptă în conformitate cuprocedura de reglementare cu control menționată la articolul 15alineatul (2).

(8) Perioada de referință coincide cu perioadele de referințăfolosite pentru caracteristicile anchetei structurale în agriculturăîn 2010.

(9) Rezultatele acestei anchete sunt legate de datele obținute dinancheta structurală în agricultură în 2010 la nivel de exploatațiiagricole individuale. Setul de date validate combinate se trans-mite Comisiei în format electronic până la 31 decembrie 2012.

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/17

Page 5: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

(10) Comisia stabilește formatul pentru transmiterea dateloranchetei.

(11) Comisia nu utilizează datele anchetei privind metodele deproducție agricolă în scopul extragerii de eșantioane sau alrealizării de anchete.

CAPITOLUL IV

RAPOARTE, FINANȚARE ȘI MĂSURI DE APLICARE

Articolul 12

Rapoarte

(1) Statele membre prezintă rapoarte metodologice naționalepentru anchetele reglementate de prezentul regulament, în careprecizează:

(a) organizarea și metodologia aplicată;

(b) nivelurile de precizie atinse pentru anchetele prin sondajprevăzute în prezentul regulament;

(c) informații privind calitatea oricăror surse administrative deinformații folosite; și

(d) criteriile de includere și excludere aplicate pentru a îndeplinicerințele de acoperire menționate la articolul 3.

(2) Rapoartele metodologice naționale sunt prezentate Comi-siei însoțite de rezultatele validate ale anchetei, în conformitate cutermenele stabilite la articolul 9 alineatele (1) și (2).

(3) În plus față de rapoartele metodologice naționale solicitatela sfârșitul fiecărei anchete, statele membre furnizează Comisieiorice alte informații suplimentare care pot fi solicitate în legăturăcu organizarea și metodologia anchetei.

Articolul 13

Contribuția comunitară

(1) Statele membre primesc o contribuție financiară maximădin partea Comunității în valoare de 75 % din costul realizăriianchetelor definite în prezentul regulament, în limita sumelormaxime prevăzute la alineatele (3) și (4).

(2) După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisiaacordă asistența tehnică și consultanța necesară pentru recu-noașterea prin satelit a exploatațiilor agricole statelor membrecare prezintă cereri în acest sens.

(3) Pentru costurile agregate ale anchetei structurale înagricultură 2010 și ale anchetei privind metodele de producțieagricolă, contribuția comunitară se limitează la sumele maximeprevăzute după cum urmează:

— câte 50 000 EUR pentru Luxemburg și Malta;

— câte 1 000 000 EUR pentru Austria, Irlanda și Lituania;

— câte 2 000 000 EUR pentru Bulgaria, Germania, Ungaria,Portugalia și Regatul Unit;

— câte 3 000 000 EUR pentru Grecia, Spania și Franța;

— câte 4 000 000 EUR pentru Italia, Polonia și România; și

— câte 300 000 EUR pentru toate celelalte state membre.

(4) Pentru anchetele structurale în agricultură în 2013 și 2016,sumele maxime menționate la alineatul (3) se reduc cu 50 %.

(5) Contribuția financiară a Comunității este finanțată dinFondul European de Garantare Agricolă, în conformitate cuarticolul 3 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

Articolul 14

Cadrul financiar

(1) Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a prezentuluiprogram de anchete, inclusiv creditele necesare pentru gestiona-rea, întreținerea și dezvoltarea sistemelor de bază de date utilizateîn cadrul Comisiei pentru prelucrarea datelor furnizate de statelemembre în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament,se ridică la 58 850 000 EUR pentru perioada 2008-2013.

(2) Suma aferentă perioadei 2014-2018 este stabilită deautoritatea bugetară și legislativă la propunerea Comisiei, pebaza noului cadru financiar pentru perioada care începe în 2014.

(3) Creditele anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară înlimitele cadrului financiar.

Articolul 15

Comitetul

(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentrustatistică agricolă instituit prin Decizia 72/279/CEE.

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplicăarticolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectivadecizie.

Articolul 16

Derogări

(1) Prin derogare de la articolul 6 alineatele (1) și (2), arti-colul 8, articolul 9 alineatul (1), articolul 11 alineatele (8) și (9),articolul 13 alineatul (3), precum și de la anexa III și anexa IV,trimiterile la anul 2010 se înlocuiesc cu trimiteri la anul 2009pentru Grecia, Spania și Portugalia.

(2) Prin derogare de la articolul 9 alineatul (1), trimiterea la31 martie 2012 se înlocuiește cu o trimitere la:

(a) 31 martie 2011 pentru Grecia și Portugalia;

(b) 30 iunie 2011 pentru Spania;

(c) 30 iunie 2012 pentru Italia și România.

(3) Prin derogare de la articolul 11 alineatul (9), trimiterea la31 decembrie 2012 se înlocuiește cu o trimitere la 31 decembrie2011 pentru Grecia, Spania și Portugalia.

L 321/18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 6: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

Articolul 17

Abrogare

(1) Regulamentul (CEE) nr. 571/88 se abrogă.

(2) Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează catrimiteri la prezentul regulament.

Articolul 18

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la datapublicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statelemembre.

Adoptat la Strasbourg, 19 noiembrie 2008.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

J.-P JOUYET

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/19

Page 7: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

ANEXA I

Lista activităților agricole prevăzute în definiția unei exploatații agricole

Următoarele activități (care pot fi atât activități primare cât și activități secundare) se bazează pe Clasificarea statistică aactivităților economice în Comunitatea Europeană (NACE Rev. 2) pentru producție vegetală și animală, vânătoare și activitățiprivind servicii conexe și sunt folosite pentru a defini o exploatație agricolă:

Descrierea activității Codul NACE Rev. 2 Note suplimentare privind activitățile incluse sau excluse în momentul definiriiactivităților agricole

Creșterea culturilornepermanente 01.1

Creșterea culturilorpermanente 01.2

Exploatațiile agricole care produc vin sau ulei de măsline din struguri saudin măsline cultivate în aceleași exploatații sunt incluse în domeniul deaplicare a prezentului regulament.

Înmulțirea plantelor 01.3

Producția animală 01.4

Toate activitățile care intră sub incidența codului 01.49 al NACE Rev. 2(Creșterea altor animale) sunt excluse din domeniul de aplicare aprezentului regulament, cu excepția:(i) creșterea și reproducerea struților africani, a emu și a iepurilor;(ii) apicultura și producerea de miere și de ceară de albine.

Cultivarea plantelorcombinată cu creșterea

animalelor01.5

Activități de sprijinpentru agricultură șiactivități de pregătire aprodusului recoltei

01.6

În general, toate exploatațiile care desfășoară activități care intră subincidența codului 01.6 din NACE Rev. 2 sunt excluse din domeniul deaplicare a prezentului regulament, în cazul în care sunt efectuate în modexclusiv.Cu toate acestea, exploatațiile care mențin exclusiv teren agricol încondiții agricole și ecologice bune (cod 01.61 din NACE Rev. 2) suntincluse în domeniul de aplicare a prezentului regulament.

L 321/20 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 8: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

ANEXA II

Praguri pentru anchetele structurale în agricultură și ancheta privind metodele de producție agricolă

Caracteristici Prag

Suprafață agricolă utilizată Teren arabil, grădini familiale, pajiști permanente, culturipermanente

5 ha

Culturi permanente în aerliber

Fructe, bace, plantații de citrice și de măslini, plantații viticole șipepiniere

1 ha

Alte producții intensive

Legume proaspete, pepeni și căpșuni în aer liber sau sub acoperișprotector jos (inaccesibil)

0,5 ha

Tutun 0,5 ha

Hamei 0,5 ha

Bumbac 0,5 ha

Culturi în seră sau alt aco-periș protector (accesibil)

Legume proaspete, pepeni și căpșuni 0,1 ha

Flori și plante ornamentale (exclusiv pepinierele) 0,1 ha

Bovine Toate 10 capete

PorcineToate 50 capete

Scroafe de reproducție 10 capete

Ovine Toate 20 capete

Caprine Toate 20 capete

Păsări de curte Toate 1 000 capete

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/21

Page 9: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

ANEXA III

Lista caracteristicilor anchetei structurale în agricultură

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

I. Caracteristici generale

– Amplasarea exploatației

– – Latitudine (într-un arc de 5 minute sau mai puțin) Grade: Minute

– – Longitudine (într-un arc de 5 minute sau mai puțin) Grade: Minute

– Statutul juridic al exploatației

– – Responsabilitatea juridică și economică a exploatației este asumată de:

– – – o persoană fizică care este capul exploatației agricole individuale, în cazul încare exploatația este independentă?

Da/Nu

– – – – În cazul în care răspunsul la întrebarea anterioară este „da”, persoana(capului exploatației) este, de asemenea, și șeful exploatației?

Da/Nu

– – – – – În cazul în care persoana respectivă nu este șeful exploatației,șeful exploatației este un membru al familiei capuluiexploatației?

Da/Nu

– – – – – În cazul în care șeful exploatației este un membru al familieicapului exploatației, șeful exploatației este soțul/soția capuluiexploatației? (1)

Da/Nu

– – – una sau mai multe persoane fizice care este/sunt partener(i), în cazul în careexploatația este un grup de exploatații?

Da/Nu

– – – o persoană juridică? Da/Nu

– Modul de deținere (raportat la capul exploatației) și împărțirea exploatației

– – Suprafața agricolă utilizată:

– – – În proprietate ha

– – – În arendă ha

– – – În parte sau alte moduri ha

– – Agricultură ecologică

– – – Suprafața agricolă utilizată totală a exploatației pe care sunt aplicate metodede producție ale agriculturii ecologice certificate în conformitate cu normelenaționale sau comunitare

ha

– – – Suprafața agricolă utilizată totală a exploatației aflate în curs de transformarepentru a respecta metodele de producție ale agriculturii ecologice careurmează a fi certificate în conformitate cu normele naționale sau comunitare

ha

– – – Suprafața exploatației pe care metodele de producție ale agriculturii ecologiceîn conformitate cu normele naționale sau comunitare sunt fie aplicate șicertificate, fie în curs de transformare pentru a fi certificate:

– – – – Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe) ha

– – – – Legume uscate și proteaginoase pentru producția de boabe (inclusivsemințe și amestecuri de cereale și legume uscate)

ha

– – – – Cartofi (inclusiv cartofi timpurii și pentru sămânță) ha

– – – – Sfeclă de zahăr (fără semințe) ha

– – – – Plante oleaginoase ha

– – – – Legume proaspete, pepeni și căpșuni ha

– – – – Pășuni și fânețe, exclusiv cele de pe terenuri accidentate ha

– – – – Plantații de pomi și arbuști fructiferi ha

L 321/22 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 10: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – – – Plantații de citrice ha

– – – – Plantații de măslini ha

– – – – Plantații viticole ha

– – – – Alte culturi (plante pentru fibre etc.) ha

– – – Metodele de producție ale agriculturii ecologice aplicate producției animale șicertificate în conformitate cu normele naționale sau comunitare:

– – – – Bovine Capete

– – – – Porcine Capete

– – – – Ovine și caprine Capete

– – – – Păsări de curte Capete

– – – – Alte animale Da/Nu

– – Destinația producției exploatației:

– – – Gospodăria consumă mai mult de 50 % din valoarea producției finale aexploatației

Da/Nu

– – – Vânzarea directă către consumatorii finali reprezintă mai mult de 50 % dinvânzările totale ale exploatației (1)

Da/Nu

II. Teren

– Teren arabil

– – Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe):

– – – Grâu comun și grâu spelt ha

– – – Grâu dur ha

– – – Secară ha

– – – Orz ha

– – – Ovăz ha

– – – Porumb boabe ha

– – – Orez ha

– – – Alte cereale pentru producția de boabe ha

– – Legume uscate și proteaginoase pentru producția de boabe (inclusiv semințe șiamestecuri de cereale și legume uscate)

ha

– – – Dintre care mazăre, fasole boabe și lupin dulce ha

– – Cartofi (inclusiv cartofi timpurii și pentru sămânță) ha

– – Sfecla de zahăr (fără semințe) ha

– – Rădăcinoase furajere și brasicaceae (fără semințe) ha

– – Culturi industriale:

– – – Tutun ha

– – – Hamei ha

– – – Bumbac ha

– – – Rapiță și rapiță navetă ha

– – – Floarea-soarelui ha

– – – Soia ha

– – – Semințe de in ha

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/23

Page 11: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – – Alte plante oleaginoase ha

– – – In ha

– – – Cânepă ha

– – – Alte plante pentru fibre ha

– – – Plante aromatice, medicinale și culinare ha

– – – Alte culturi industriale care nu sunt menționate în altă parte ha

– – Legume proaspete, pepeni și căpșuni, din care:

– – – În aer liber sau sub acoperiș protector jos (inaccesibil) ha

– – – – În câmp deschis ha

– – – – În grădini ha

– – – În seră sau sub alt acoperiș protector (accesibil) ha

– – Flori și plante ornamentale (exclusiv pepinierele):

– – – În aer liber sau sub acoperiș protector jos (inaccesibil) ha

– – – În seră sau sub alt acoperiș protector (accesibil) ha

– – Plante recoltate verzi:

– – – Pășuni temporare ha

– – – Alte plante recoltate verzi:

– – – – Porumb verde ha

– – – – Plante leguminoase ha

– – – – Alte plante recoltate verzi care nu sunt menționate în altă parte ha

– – Semințe și răsaduri în teren arabil ha

– – Alte culturi în teren arabil ha

– – Teren scos temporar din circuitul agricol fără subvenție ha

– – Teren scos temporar din circuitul agricol, aflat în regim de ajutor fără exploatațieeconomică

ha

– Grădini familiale ha

– Pajiști permanente ha

– – Pășuni și fânețe, exclusiv cele de pe terenuri accidentate ha

– – Pășuni și fânețe pe terenuri accidentate ha

– – Pajiști permanente care nu mai sunt folosite pentru producție și care pot beneficiade subvenții

ha

– Culturi permanente

– – Plantații de pomi și arbuști fructiferi ha

– – – Specii de fructe, dintre care: ha

– – – – Fructe din zone cu climat temperat ha

– – – – Fructe din zone cu climat subtropical ha

– – – Specii de bace ha

– – – Fructe cu coajă lemnoasă ha

– – Plantații de citrice ha

– – Plantații de măslini ha

L 321/24 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 12: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – – Care produc în mod curent măsline de masă ha

– – – Care produc în mod curent măsline pentru producția de ulei de măsline ha

– – Plantații viticole, care produc în mod curent: ha

– – – Vin de calitate ha

– – – Alte vinuri ha

– – – Struguri de masă ha

– – – Stafide ha

– – Pepiniere ha

– – Alte culturi permanente ha

– – – Din care pomi de Crăciun (1) ha

– – Culturi permanente în seră ha

– Alte terenuri

– – Suprafață agricolă neutilizată ha

– – Suprafețe împădurite ha

– – – Din care crânguri cu rotație rapidă ha

– – Alte terenuri (terenuri ocupate de clădiri, ogrăzi, drumuri, iazuri, cariere, terennefertil, teren pietros etc.)

ha

– Ciuperci, suprafețe irigate, culturi energetice și culturi modificate genetic

– – Ciuperci ha

– – Suprafața irigată

– – – Suprafața irigabilă totală ha

– – – Suprafața totală cultivată irigată cel puțin o dată pe parcursul ultimelor 12 luni ha

– – Culturi energetice (pentru producerea de biocombustibili sau alte surse de energieregenerabile)

ha

– – – din care terenuri scoase temporar din circuitul agricol ha

– – Culturi modificate genetic ha

III. Efective de animale

– Ecvidee Capete

– Bovine:

– – Bovine, sub un an, masculi și femele Capete

– – Bovine, între unu și doi ani, masculi Capete

– – Bovine, între unu și doi ani, femele Capete

– – Bovine, masculi, de doi ani și peste Capete

– – Juninci de doi ani și peste Capete

– – Vaci pentru lapte Capete

– – Alte vaci Capete

– Ovine și caprine:

– – Ovine (toate vârstele) Capete

– – – Femele de reproducție Capete

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/25

Page 13: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – – Alte ovine Capete

– – Caprine (toate vârstele) Capete

– – – Femele de reproducție Capete

– – – Alte caprine Capete

– Porcine:

– – Purcei cu greutatea animalului viu sub 20 kilograme Capete

– – Scroafe de reproducție de 50 de kilograme și peste Capete

– – Alte porcine Capete

– Păsări de curte:

– – Pui de carne Capete

– – Găini ouătoare Capete

– – Alte păsări de curte: Capete

– – – Curcani (1) Capete

– – – Rațe (1) Capete

– – – Gâște (1) Capete

– – – Struți (1) Capete

– – – Alte păsări de curte care nu sunt menționate în altă parte (1) Capete

– Iepuri, femele de reproducție Capete

– Albine Capete

– Animale care nu sunt menționate în altă parte Da/Nu

IV. Mașini și echipamente

IV. (i) Mașini (1)

– Aparținând exclusiv exploatației

– – Tractoare cu patru roți, tractoare cu șenile, transportatoare de unelte Număr

– – Cultivatoare, prășitoare, prășitoare rotative și secerători Număr

– – Mașini de recoltat combinate Număr

– – Alte mașini de recoltat mecanizate integral Număr

– Mașini utilizate de mai multe exploatații

– – Tractoare cu patru roți, tractoare cu șenile, transportatoare de unelte Da/Nu

– – Cultivatoare, prășitoare, prășitoare rotative și secerători Da/Nu

– – Mașini de recoltat combinate Da/Nu

– – Alte mașini de recoltat mecanizate integral Da/Nu

IV. (ii) Echipamente

– Echipamente folosite pentru producția de energie regenerabilă în funcție de tipul desursă de energie:

– – Vânt Da/Nu

– – Biomasă Da/Nu

– – – din care biometan Da/Nu

– – Solară Da/Nu

L 321/26 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 14: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – Energie hidraulică Da/Nu

– – Alte tipuri de surse de energie regenerabilă Da/Nu

V. Forța de muncă

V. (i) Activități agricole în cadrul exploatației

– Capul exploatației

– – Sex Masculin/Feminin

– – Vârstă Intervale de vârstă (2)

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul %UAM (3)

– Șeful exploatației

– – Sex Masculin/Feminin

– – Vârstă Intervale de vârstă

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul % UAM 2(4)

– Nivelul de instruire al șefului exploatației

– – Pregătirea agricolă a șefului exploatației Coduri de formare (5)

– – Pregătirea profesională a șefului exploatației în ultimele 12 luni (6) Da/Nu

– Membri ai familiei capului exploatației agricole individuale care desfășoară activitățiagricole pentru exploatație: bărbați

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul % UAM 2

– Membri ai familiei capului exploatației agricole individuale – care desfășoară activitățiagricole pentru exploatație: femei:

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul % UAM 2

– Angajați permanenți nemembri ai familiei: bărbați

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul % UAM 2

– Angajați permanenți nemembri ai familiei: femei

– – Activități agricole în cadrul exploatației (în afară de activitățile de gospodărie) Intervalul % UAM 2

– Angajați fără contract nemembri ai familiei: bărbați și femei (zilieri) Zile lucrătoare cunormă întreagă

– Numărul total de zile lucrătoare cu normă întreagă de muncă agricolă în cele 12 luniprecedente datei anchetei, neincluse în categoriile anterioare, efectuate în cadrulexploatației de către persoane neangajate direct în cadrul exploatației (de exemplupersoane angajate de contractori)

Zile lucrătoare cunormă întreagă

V. (ii) Alte activități aducătoare de venituri (alte activități decât cele agricole, în cadrul exploatației, și activități în afaraexploatației)

– Alte activități aducătoare de venituri ale capului exploatației care este, de asemenea,șeful exploatației:

– – Activitatea sa principală Da/Nu

– – Activitatea sa secundară Da/Nu

– – Dacă se desfășoară în paralel alte activități aducătoare de venituri

– – – Activități direct legate de exploatație Da/Nu

– – – Activități care nu sunt direct legate de exploatație Da/Nu

– Alte activități aducătoare de venituri ale soțului/soției capului exploatației agricoleindividuale:

– – Activitatea sa principală Da/Nu

– – Activitatea sa secundară Da/Nu

– – Dacă se desfășoară alte activități aducătoare de venituri

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/27

Page 15: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – – Activități direct legate de exploatație Da/Nu

– – – Activități care nu sunt direct legate de exploatație Da/Nu

– Alte activități aducătoare de venituri ale celorlalți membri ai familiei capului exploatațieiagricole individuale:

– – Activitatea lor principală Da/Nu

– – Activitatea lor secundară Da/Nu

– – Dacă se desfășoară alte activități aducătoare de venituri

– – – Activități direct legate de exploatație Da/Nu

– – – Activități care nu sunt direct legate de exploatație Da/Nu

– Angajați nemembri ai familiei, angajați direct în mod permanent și implicați în alteactivități aducătoare de venituri care sunt direct legate de exploatație

– – Activitatea lor principală Da/Nu

– – Activitatea lor secundară Da/Nu

VI. Alte activități aducătoare de venituri ale exploatației (direct legate de exploatație)

VI. (i) Lista celorlalte activități aducătoare de venituri

– Turism, cazare și alte activități de agrement Da/Nu

– Artizanat Da/Nu

– Prelucrarea produselor agricole Da/Nu

– Producerea de energie regenerabilă Da/Nu

– Prelucrarea lemnului (de exemplu, tăierea) Da/Nu

– Acvacultură Da/Nu

– Lucrări contractuale (folosind mijloacele de producție ale exploatației)

– – Agricole (pentru alte exploatații) Da/Nu

– – Neagricole Da/Nu

– Silvicultură Da/Nu

– Altele Da/Nu

VI. (ii) Importanța celorlalte activități aducătoare de venituri, direct legate de exploatație

– Procentajul producției finale a exploatației Intervale procen-tuale (7)

VII. Sprijin pentru dezvoltarea rurală

– Exploatația a beneficiat de una din următoarele măsuri de dezvoltare rurală în timpulultimilor 3 ani

– – Utilizarea serviciilor de consultanță Da/Nu

– – Modernizarea exploatațiilor agricole Da/Nu

– – Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere Da/Nu

– – Respectarea standardelor bazate pe legislația comunitară Da/Nu

– – Participarea producătorilor agricoli în programele privind calitatea alimentelor Da/Nu

– – Plățile Natura 2000 pentru suprafețele agricole Da/Nu

– – Plățile legate de directiva-cadru privind apa (8) Da/Nu

L 321/28 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 16: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

CARACTERISTICI UNITĂȚI/CATEGORII

– – Plăți de agromediu Da/Nu

– – – din care în cadrul agriculturii ecologice Da/Nu

– – Plăți pentru bunăstarea efectivelor de animale Da/Nu

– – Diversificarea spre activități neagricole Da/Nu

– – Promovarea activităților turistice Da/Nu

(1) În 2010, nu se include.(2) Intervale de vârstă: (De la absolvirea școlii obligatorii până la vârsta de 24 de ani), (25-34), (35-44), (45-54), (55-64), (65 și peste).(3) Intervalul procentual 1 de unități anuale de muncă (UAM): (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).(4) Intervalul procentual 2 de unități anuale de muncă (UAM): (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75-< 100), (100).(5) Coduri de formare: (doar experiența practică în agricultură), (formarea de bază în agricultură), (formarea completă în agricultură).(6) În 2013, nu se include.(7) Intervale procentuale (≥ 0-≤ 10).(> 10-≤ 50).(> 50-< 100).(8) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică

comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/29

Page 17: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

ANEXA IV

CERINȚE DE PRECIZIE

Anchetele prin sondaj menționate în prezentul regulament trebuie să fie reprezentative din punct de vedere statistic lanivelul regiunilor NUTS 2 și pentru agregările naționale ale zonelor mai puțin favorizate (1) în ceea ce privește tipul șidimensiunea exploatațiilor agricole, în conformitate cu Decizia 85/377/CEE a Comisiei din 7 iunie 1985 de stabilire a uneitipologii comunitare pentru exploatațiile agricole (2). În plus, niveluri specificate de precizie sunt cerute pentrucaracteristicile culturilor și ale efectivelor de animale din exploatațiile agricole.

Aceste niveluri de precizie sunt prevăzute în tabelele de precizie de mai jos și se aplică tuturor regiunilor NUTS 2 care au celpuțin 10 000 de exploatații. În cazul unei regiuni NUTS 2 cu mai puțin de 10 000 de exploatații, aceste niveluri de preciziese aplică regiunii NUTS 1 asociate, cu condiția ca respectiva regiune NUTS 1 să cuprindă cel puțin 1 000 de exploatații.Pentru ancheta privind metodele de producție agricolă, caracteristicile relevante ale culturilor și ale efectivelor de animale vorfi disponibile din rezultatele anchetei structurale în agricultură din 2010.

Categoriile de precizie pentru anchetele structurale în agricultură 2013 Și 2016

Caracteristicile culturilor:

— Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe), inclusiv grâu comun, grâu spelt, grâu dur, secară, orz, ovăz,porumb, orez și alte cereale pentru producția de grăunțe;

— Legume uscate și proteaginoase pentru producția de boabe (inclusiv semințe și amestecuri de cereale și legume uscate);

— Cartofi (inclusiv cartofi timpurii și de sămânță);

— Sfeclă de zahăr (fără semințe);

— Culturi oleaginoase, inclusiv rapița, rapiță navetă, floarea soarelui, soia, inul (in pentru ulei) și alte culturi oleaginoase;

— Legume proaspete, pepeni și căpșuni (exclusiv pepinierele);

— Flori și plante ornamentale (exclusiv pepinierele);

— Plante recoltate verzi;

— Pășuni și fânețe, exclusiv cele de pe terenuri accidentate;

— Plantații de pomi și arbuști fructiferi;

— Plantații de citrice;

— Plantații de măslini;

— Plantații viticole.

Caracteristicile efectivelor de animale:

— Vaci pentru lapte;

— Alte vaci;

— Alte bovine;

— Scroafe de reproducție;

— Alte porcine;

— Ovine;

— Caprine;

— Păsări de curte

L 321/30 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

(1) Regulamentul (CE) nr. 1257 al Consiliului din 17 mai 1999 privind asistența pentru dezvoltare rurală acordată din Fondul European deOrientare și Garantare Agricolă (FEOGA) (JO L 160, 26.6.1999, p. 80).

(2) JO L 220, 17.8.1985, p. 1.

Page 18: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

Categoriile de precizie pentru anchetele prin sondaj realizate ca parte din ancheta structurală în agricultură 2010 șiancheta privind metodele de producție agricolă

Caracteristicile culturilor:

— Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe), inclusiv grâu comun și grâu spelt, grâu dur, secară, orz, ovăz,porumb, orez și alte cereale pentru producția de boabe;

— Cartofi (inclusiv cartofi timpurii și cartofi de sămânță) și sfecla de zahăr (fără semințe);

— Culturi oleaginoase, inclusiv rapița, naveta, floarea soarelui, soia, inul (in pentru ulei) și alte culturi oleaginoase;

— Culturi de grădină permanente, inclusiv fructe, bace, plantații de citrice și de măslini, plantații viticole, pepiniere și alteculturi de grădină permanente;

— Legume proaspete, pepeni, căpșuni, flori și plante ornamentale (exclusiv pepinierele);

— Pășuni și pajiști permanente.

Caracteristicile efectivelor de animale:

— Bovine (toate vârstele);

— Ovine și caprine (toate vârstele);

— Porcine;

— Păsări de curte.

Tabel De Precizie Pentru Regiunile Nuts 2 Cu Cel Puțin 10 000 De Exploatații Agricole

Precizie

Anchete structurale în agricultură 2013 și 2016 Ancheta privind metodele de producție agricolă

Prevalența caracteristiciiîn regiunea NUTS 2 Eroare standard relativă Prevalența caracteristicii

în regiunea NUTS 2 Eroare standard relativă

Caracteristicile culturi-lor produse deexploatațiile agricole

7,5 % sau mai multdin suprafața agri-colă utilizată

< 5 % 10 % sau mai multdin suprafața agri-colă utilizată

< 10 %

Caracteristicile efecti-velor de animale aleexploatației agricole

7,5 % sau mai multdin unitățile vitămare și peste 5 % dincota națională a fie-cărei categorii

< 5 % 10 % sau mai multdin unitățile vitămare și peste 5 % dincota națională a fie-cărei categorii

< 10 %

Tabel De Precizie Pentru Regiunile Nuts 2 Cu Mai PuȚIn De 10 000 De Exploatații Agricole

Precizie

Anchete structurale în agricultură 2013 și 2016 Ancheta privind metodele de producție agricolă

Prevalențacaracteristicilor înregiunea NUTS 1

asociată având cel puțin1 000 de exploatații

Eroare standard relativă

Prevalențacaracteristicilor înregiunea NUTS 1

asociată având cel puțin1 000 de exploatații

Eroare standard relativă

Caracteristicile culturi-lor produse deexploatațiile agricole

7,5 % sau mai multdin suprafața agri-colă utilizată

< 5 % 10 % sau mai multdin suprafața agri-colă utilizată

< 10 %

Caracteristicile efecti-velor de animale aleexploatației agricole

7,5 % sau mai multdin unitățile vitămare și peste 5 % dincota națională a fie-cărei categorii

< 5 % 10 % sau mai multdin unitățile vitămare și peste 5 % dincota națională a fie-cărei categorii

< 10 %

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/31

Page 19: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

ANEXA V

Lista caracteristicilor pentru ancheta privind metodele de producție agricolă

Caracteristică Unități/categorii

Metode de culti-vare a solului

Cultivare convențională (car cu plug sau plug simplu) ha

Cultivare de conservare (cultivare redusă) ha

Cultivare zero (însămânțare directă) ha

Conservareasolului

Acoperirea soluluiiarna:

Cultură normală de iarnă ha

Cultură acoperită sau cultură intermediară ha

Reziduuri de plante ha

Sol sterp ha

Rotația culturilor: Cota de suprafețe arabile în afara asolamentului planificat Intervalul %SA (1)

Caracteristici alepeisajului

Elemente liniaremenținute de produ-cătorii agricoli întimpul ultimilor3 ani, din care:

Împrejmuiri Da/Nu

Rânduri de copaci Da/Nu

Ziduri de piatră Da/Nu

Elemente liniare sta-bilite în timpul ulti-milor 3 ani, din care:

Împrejmuiri Da/Nu

Rânduri de copaci Da/Nu

Ziduri de piatră Da/Nu

Pășunat

Pășunat pe exploata-ție

Suprafețe păscute în timpul ultimului an ha

Timpul pe care animalele îl petrec în aer liber pe pășuni Luni pe an

Pășunat pe terenuricomune:

Numărul total al animalelor care pasc pe terenuri comune Capete

Timpul pe care animalele îl petrec în aer liber pe pășuni Luni pe an

L 321/32 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008

Page 20: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

Caracteristică Unități/categorii

Adăposturi pen-tru animale

Bovine:

Staule susținute de stâlpi – cu bălegar solid și gunoi degrajd lichid Locuri

Staule susținute de stâlpi – cu tulbureală Locuri

Stabulație liberă – cu bălegar solid și gunoi de grajd lichid Locuri

Stabulație liberă cu tulbureală Locuri

Altele Locuri

Porcine:

Pe podele acoperite parțial cu grătare de lemn Locuri

Pe podele acoperite integral cu grătare de lemn Locuri

Pe așternuturi de paie (litieră profundă-stabulație liberă) Locuri

Altele Locuri

Găini ouătoare:

Pe așternuturi de paie (litieră profundă-stabulație liberă) Locuri

Baterii (toate tipurile) Locuri

Baterii cu centură pentru găinaț Locuri

Baterii cu găuri adânci Locuri

Baterii înălțate Locuri

Altele Locuri

Aplicareagunoiului de

grajd

Suprafața agricolăutilizată pe care seaplică gunoi de

grajd/solid

Total Intervalul %SAU (2)

Cu absorbție imediată Intervalul %SAU (2)

Suprafața agricolăutilizată pe care seaplică tulbureală

Total Intervalul %SAU (2)

Cu absorbție imediată Intervalul %SAU (2)

Procentajul de gunoi de grajd produs și exportat de pe exploatație Intervalul pro-centual (3)

Stocareagunoiului degrajd și prelu-crarea acestuia

Unități de stocarepentru:

Bălegar solid Da/Nu

Gunoi de grajd lichid Da/Nu

TulburealăRezervor de tulbureală Da/Nu

Bazin

Sunt unitățile destocare acoperite?

Bălegar solid Da/Nu

Gunoi de grajd lichid Da/Nu

Tulbureală Da/Nu

1.12.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/33

Page 21: REGULAMENTUL (CE) NR. 1166/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ... · PDF filerie 1988 privind organizarea de anchete comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole (2) ... Parlamentului

Caracteristică Unități/categorii

Irigații

Suprafața irigată Suprafața irigată medie în ultimii trei ani ha

Suprafața totală cul-tivată irigată cel

puțin o dată în ulti-mele 12 luni

Total ha

Cereale pentru producția de boabe (inclusiv semințe) (înafară de porumb și orez) ha

Porumb (boabe și verde) ha

Orez ha

Legume uscate și proteaginoase pentru producția de boabe(inclusiv semințe și amestecuri de cereale și legume uscate) ha

Cartofi (inclusiv cartofi timpurii și cartofi de sămânță) ha

Sfecla de zahăr (exclusiv semințe) ha

Rapiță și navetă ha

Floarea soarelui ha

Plante de fibre (in, cânepă, alte plante de fibre) ha

Legume proaspete, pepeni și căpșuni – în câmp ha

Pășuni și fânețe, exclusiv cele aflate pe terenuri accidentate ha

Alte culturi în terenuri arabile ha

Plantații de pomi și arbuști fructiferi ha

Plantații de citrice ha

Plantații de măslini ha

Plantații viticole ha

Metodele de irigarefolosite:

Irigare de suprafață (prin inundare, șanțuri) Da/Nu

Irigare prin aspersiune Da/Nu

Irigare prin picurare Da/Nu

Sursa apei de irigarefolosită de cătreexploatație:

Apele subterane ale exploatației Da/Nu

Apele de suprafață ale exploatației (iazuri, îndiguiri) Da/Nu

Apele de suprafață din afara exploatației, din lacuri, râurisau cursuri de apă Da/Nu

Apa din afara exploatației din rețelele comune deaprovizionare cu apă Da/Nu

Alte surse Da/Nu

(1) Intervalul procentual de suprafață agricolă (SA): (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75).(2) Intervalul procentual de suprafață agricolă utilizată (SAU): (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75).(3) Intervale procentuale: (0), (> 0-< 25), (≥ 25-< 50), (≥ 50-< 75), (≥ 75).

L 321/34 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 1.12.2008