regulamente şi statistici

RepetareÎnvăţămâÎnvăţămâEuropa:

BG

ea clasei în timpulântului Obligatoriu înântului Obligatoriu în Regulamente şi Statistici

Comisia Europeană

Repetarea clasei în timpul Învăţământului Obligatoriu în Europa: Regulamente şi Statistici

Acest document este publicat de Agenţia Executivă pentru Învăţământ, Audiovizual şi Cultură (EACEA P9 Eurydice). Documentul este disponibil în limba engleză (Grade Retention during Compulsory Education in Europe: Regulations and Statistics), limba franceză (Le redoublement dans l'enseignement obligatoire en Europe: réglementations et statistiques) şi limba germană (Klassenwiederholung während der Pflichtschulzeit in Europa: Regelungen und Statistiken). ISBN 978-92-9201-160-4 doi:10.2797/56046 De asemenea, acest document este disponibil şi pe Internet (http://www.eurydice.org). Text finalizat în Ianuarie 2011. © Agenţia Executivă pentru Învăţământ, Audiovizual şi Cultură, 2011. Conţinutul acestei publicaţii poate fi reprodus parţial, cu excepţia scopurilor comerciale, cu condiţia ca extrasul să fie precedat de o referinţă la 'reţeaua Eurydice', urmată de data publicării documentului. Cererea pentru permisiunea de a reproduce întregul document trebuie făcută la EACEA P9 Eurydice. Traducerea a fost realizată de către Viorel Şerban Agenţia Executivă pentru Învăţământ, Audiovizual şi Cultură P9 Eurydice Avenue du Bourget 1 (BOU2) B-1140 Brussels Tel. +32 2 299 50 58 Fax +32 2 292 19 71 E-mail: [email protected] Website: http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice

3

PREFAŢĂ

Sunt foarte încântată să vă prezint acest studiu făcut de Eurydice pe tema subiectului sensibil al repetenţiei şcolare. Această problemă este parte a eforturilor mai largi împotriva eşecului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii; probleme care au constituit mult timp priorităţile politicilor naţionale de educaţie, iar acum au o mare prioritate în agenda politică europeană. Strategia Europa 2020 pentru a ieşi din criza economică şi de a construi o creştere inteligentă şi cuprinzătoare include angajamentul de a reduce abandonul şcolar timpuriu de la nivelul actual de 14,4 % la sub 10 % până în 2020. Strategiile de combatere a eşecului şcolar sunt, prin urmare, în centrul discuţiilor la nivel european. Acest lucru a dus la o concentrare intensificată asupra practicilor împotriva repetenţiei şcolare şi asupra impactului lor asupra copiilor care au dificultăţi în şcoală, iar aceasta a fost tema de cercetare.

Comunicarea intitulată ‘Îmbunătăţirea competenţelor pentru secolul 21: O Agendă pentru Cooperarea Europeană în Şcoli' (Comisia Europeană, 2008a) comentează despre practica repetării unui an ca strategie de a combate dificultăţile:

‘În unele sisteme de învăţământ până la 25 % din elevi repetă un an, în timp ce în altele acest lucru se întâmplă foarte rar. Această măsură este foarte costisitoare. În timp ce unii elevi care repetă un an recuperează din urmă, marea majoritate nu o fac. Rata de repetiţie este în mod clar mai mare pentru copiii din grupurile dezavantajate şi, pe termen lung, rezultatele copiilor care repetă un an sunt de multe ori mai slabe decât ale celor mai slabi elevi care nu au repetat.’

În vederea atingerii obiectivelor stabilite la nivel european, politicile educaţionale, eficiente, bazate pe dovezi, sunt esenţiale. În mod similar, învăţând din experienţa fiecărei ţări şi făcând schimb de bune practici, ţările îşi pot examina critic şi îmbunătăţi propriile politici. În scopul de a înţelege mai bine practicile naţionale în ceea ce priveşte repetenţia şcolară, Comisia Europeană a angajat reţeaua Eurydice să efectueze o analiză comparativă a politicilor în vigoare în ţările europene.

Grade Re ten t ion du r i ng Compu ls o ry Educ a t i on i n Eu rope : Regu la t i ons and S ta t i s t i c s

4

Sunt convinsă că acest studiu a realizat un inventar valoros al legislaţiei şi practicilor în vigoare în ceea ce priveşte repetarea unui an şcolar şi că va fi de mare interes pentru factorii de decizie, practicieni, precum şi pentru publicul larg.

Androulla Vassiliou

Comisarul responsabil pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret

5

CUPRINS

PREFAŢĂ 3

INTRODUCERE 7

CAPITOLUL 1: CONDIŢII PENTRU ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR OBLIGATORIU 9

1.1. Criteriile de admitere 9 1.1.1. Vârsta de admitere 9 1.1.2. Alte criuterii de admitere 11

1.2. Părţile implicate în procesul decizional 13

1.3. Prevederi pentru elevii neadmişi 16

1.4. Date statistice 17

CAPITOLUL 2: REPETAREA CLASEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR 21

2.1. Reglementări existente 21

2.2. Criteriile care reglementează repetarea clasei 23

2.3. Oportunităţi de recuperare la sfârşitul anului şcolar 27

2.4. Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar şi repetarea clasei 27

2.5. Participanţii la procesul de luare a deciziilor privind repetarea clasei 28 2.5.1. Rolul de profesionişti în domeniul educaţiei în interiorul şi în afara şcolii 28 2.5.2. Rolul părinţilor 31


Repe ta rea c l as e i î n t impu l Învă ţămân tu lu i Ob l i ga to r i u î n Eu ropa : Regu lamen te ş i S ta t i s t i c i

6

CAPITOLUL 3: REPETAREA CLASEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR INFERIOR 41

3.1. Criteriile care guvernează repetarea clasei 41 3.1.1. Prezenţa, situaţia familială şi purtarea 42 3.1.2. Progresul academic 43

3.2. Limitări privind repetarea clasei 45 3.2.1. Oportunităţi de a recupera la sfârşitul anului şcolar 45 3.2.2. Promovarea condiţionată 46 3.2.3. Număr limitat de anu repetaţi 46 3.2.4. Schimbarea filierei sau a şcolii ca o alternativă la repetarea clasei 47

3.3. Măsurile luate în timpul repetării clasei 48

3.4. Participanţii la procesul decizional privind repetarea clasei 49 3.4.1. Rolul profesioniştilor din domeniul educaţiei în interiorul şi în afara şcolii 49 3.4.2. Rolul părinţilor 51


CONCLUZII PRINCIPALE 59

REFERINŢE 61

GLOSAR 71

Codurile de ţară 71

Glosar 72

TABELUL FIGURILOR 73

MULŢUMIRI 74

7

INTRODUCERE

Acest studiu este o contribuţie a reţelei Eurydice la dezbaterea referitoare la eşecul şi abandonul şcolar în cadrul politicii Comisiei europene cu privire la învăţământ şi formare (Comisia Europeană, 2011) (1). În toate sistemele de învăţământ, într-o formă sau alta, progresele elevului sunt evaluate pe tot parcursul anului şcolar, iar măsuri diferite sunt adoptate în sprijinul elevilor care au dificultăţi pentru a se asigura că fac progrese satisfăcătoare. Într-un număr mare de ţări, la sfârşitul unui an şcolar, reluarea anului poate fi o opţiune pentru elevii care, în ciuda măsurilor de sprijin puse în aplicare în cursul anului, nu au reuşit să facă progrese suficiente. Este important să se accentueze imediat că problematica promovării în cadrul clasei următoare nu poate fi separată de cadrul general şi de tradiţiile din învăţământ dintr-o anumită ţară. Aceasta explică frecvenţa cu care ţările au recurs la repetarea anului, iar criteriile care sunt aplicate pot varia semnificativ de la o ţară la alta.

Acest studiu este axat pe reglementările în vigoare (2) referitoare la repetarea unui an şcolar în învăţământul general primar şi secundar inferior în ţările din reţeaua Eurydice. Aceasta corespunde perioadei învăţământului obligatoriu în majoritatea ţărilor. Nu sunt luate în considerare aici diversele măsuri de sprijin care există pretutindeni sau ajutorul individual acordat elevilor aflaţi în dificultate în timpul anului şcolar. Obiectivul studiului este numai învăţământul de masă. Aceasta înseamnă că, dacă există reglementări separate, clase separate sau prevederi în afara dispoziţiilor care reglementează învăţământul de masă pentru copiii cu nevoi educaţionale speciale sau copii imigranţi, atunci aceste prevederi nu sunt luate în considerare. Problematica din jurul intrării precoce la şcoală şi promovarea accelerată a elevilor identificaţi ca supradotaţi sau talentaţi este, de asemenea, exclusă din această analiză.

Analiza cuprinde trei etape importante ale învăţământului obligatoriu. Capitolul 1 este dedicat accesului la învăţământul primar. Vârsta normală de început a învăţământului primar şi momentul precis în cursul anului când se consideră că un copil a atins această vârstă variază între sistemele de învăţământ. În unele ţări, vârsta nu este singura condiţie de acces. Criterii precum maturitatea şi nivelul general de dezvoltare al copilului pot fi luate în considerare şi acestea cuprind factorii care pot justifica amânarea intrării în învăţământul primar. Capitolele 2 şi 3 se referă la reglementările legate de promovare şi avansarea în clasa următoare în timpul învăţământului primar şi, respectiv, secundar inferior. Aceste două capitole explorează mai multe aspecte legate de repetenţie inclusiv criteriile stabilite care reglementează procedura, restricţiile care limitează utilizarea acestora, oportunităţile oferite pentru a ajuta elevii să recupereze din urmă şi participanţii implicaţi în procesul de luare a deciziilor. Fiecare capitol conţine o secţiune finală dedicată datelor statistice disponibile privind numărul de elevi care încep târziu învăţământul primar şi al acelora care repetă anii. Aceste date ajută la îmbunătăţirea înţelegerii noastre referitoare la diferenţele în practică dintre ţări şi punerea în aplicare a repetării clasei. Secţiunea privind statisticile se bazează pe cifrele pentru anul şcolar 2007/08 din baza de date EUROSTAT şi studiul PISA din 2009.

(1) Concluziile Consiliului din 12 mai 2009 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în învăţământ şi

formare (‘ET 2020’), OJ C 119, 28.05.2009. (2) Documentele naţionale care reglementează admiterea copiilor la nivel primar şi promovarea elevilor pe parcursul

învăţământului obligatoriu sunt enumerate în referinţele bibliografice.


8

Studiul se referă la anul şcolar 2009/10 şi acoperă toate ţările din reţeaua Eurydice. Analiza comparativă a fost scrisă de către Unitatea EACEA Eurydice pe baza descrierilor naţionale detaliate ale sistemelor de învăţământ publicate pe site-ul Eurydice. Informaţiile au fost completate şi actualizate de către unităţile naţionale în timpul verificării acestui studiu. Toţi cei care au contribuit au fost menţionaţi la sfârşitul raportului.

9

CAPITOLUL 1: CONDIŢII PENTRU ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR OBLIGATORIU

Acest capitol se axează pe admiterea copiilor în învăţământul primar obligatoriu (ISCED 1). În Europa, vârsta oficială pentru începerea învăţământului primar obligatoriu variază de la o ţară la alta. De asemenea, există diferenţe între ţări în ceea ce priveşte momentul în care un copil trebuie să împlinească vârsta oficială de admitere. Şi alte criterii decât vârsta se pot aplica atunci când se hotărăşte admiterea unui copil în primul an de învăţământ primar şi, în consecinţă, intrarea în învăţământul primar obligatoriu ar putea fi amânată. Unii copii pot începe, astfel, primul an de învăţământ primar atunci când sunt cu un an mai în vârstă decât vârsta teoretică de început. De aceea, este important ca procesul de admitere în învăţământul primar să fie luat în considerare împreună cu problematica promovării în clasa următoare.

Diferitele criterii pe care un copil trebuie să le îndeplinească pentru a fi înscris în primul an de învăţământ primar obligatoriu sunt examinate în prima secţiune a acestui capitol. A doua secţiune se referă la cei care sunt implicaţi în procesul de luare a deciziilor cu privire la amânarea admiterii în şcoală. A treia secţiune schiţează dispoziţiile pentru copiii care nu sunt admişi în prima clasă din învăţământul primar, în timp ce ultima secţiune oferă o estimare a procentajului de elevi care au împlinit vârsta de şcolarizare necesară, dar sunt încă înscrişi la nivelul preşcolar.

La compararea diferitelor politici şi practici referitoare la admiterea în învăţământul primar în ţările Eurydice, analiza noastră ia în considerare numai vârsta oficială stabilită în regulamente. Posibilitatea de intrare timpurie în învăţământul primar nu este luată în considerare şi nici condiţiile specifice de admitere a elevilor recunoscuţi oficial cu nevoi educaţionale speciale.

1.1. Criteriile de admitere În majoritatea ţărilor, începutul învăţământului obligatoriu coincide cu începerea învăţământului primar. Aproape pretutindeni, copiii care au atins vârsta şcolară obligatorie trebuie să fie înscrişi într-o instituţie de învăţământ. În unele ţări, copiii trebuie să urmeze o instituţie preşcolară. În Grecia, Cipru, Ungaria şi Polonia, ultimul an preşcolar este obligatoriu pentru toţi copiii, în timp ce în Letonia şi Luxemburg ultimii doi ani sunt obligatorii. În Danemarca, clasa preprimară (børnehaveklasse) integrată în cadrul folkeskole (şcoala primară şi secundară inferioară), care preia copiii de la vârsta de 6 ani, este obligatorie începând cu anul 2009.

1.1.1. Vârsta de admitere Vârsta prevăzută de lege este, în toate ţările, un criteriu pentru intrarea în învăţământul primar obligatoriu. În majoritatea ţărilor (24), această vârstă este stabilită la 6 ani. Vârsta legală este fixată la 5 ani în Malta şi în Olanda, precum şi în Regatul Unit (Anglia şi Ţara Galilor). Cea mai mică vârstă este de 4 ani în Irlanda de Nord. Cea mai mare vârstă este de 7 ani în cele trei ţări baltice, în două ţări din Europa Centrală (Bulgaria şi Polonia) şi în trei ţări nordice (Danemarca, Finlanda şi Suedia). În Polonia, din 2012, vârsta de început în învăţământul primar va fi de 6 ani.


10

În toate ţările legea prevede o anumită dată sau o perioadă în an, în care copilul trebuie să fi împlinit vârsta necesară pentru a intra în învăţământul primar. În majoritatea ţărilor, un copil începe învăţământul primar când împlineşte vârsta legală în cursul anului calendaristic. Nu este necesar pentru copil să fi atins vârsta prevăzută la începutul anului şcolar, dar trebuie să fi ajuns la aceasta înainte de sfârşitul anului calendaristic.

Regatul Unit (Anglia şi Ţara Galilor), face excepţie în ceea ce priveşte perioadele de admitere. Copiii ajung la vârsta şcolară obligatorie în diferite momente în timpul anului şcolar. Mulţi copii intră în şcoala primară înainte de a împlini vârsta şcolară obligatorie, cel mai frecvent în septembrie după ce împlinesc patru ani. În mod normal, copiilor li se predă în clasa de recepţie (ISCED 0) la şcoala primară până în septembrie, după aniversarea de cinci ani, atunci când promovează automat în anul 1.

În alte unsprezece ţări, copilul trebuie să fi împlinit vârsta legală înainte de o anumită dată. Aceasta înseamnă că cei care împlinesc vârsta necesară după această dată trebuie să aştepte până în anul şcolar următor pentru a se înscrie în învăţământul primar. Data de referinţă, de obicei, corespunde începutului de an şcolar. Acesta este cazul în Republica Cehă, Cipru (3), Luxemburg, Austria, Portugalia, România, Slovacia şi Liechtenstein, şi un pic mai târziu, în Estonia, în Octombrie. În Irlanda de Nord, data limită este 1 iulie, astfel încât un copil a cărui a patra zi de naştere cade după această dată, nu ajunge la vârsta de şcolarizare obligatorie până în luna septembrie a anului următor. În Scoţia, perioada de referinţă se extinde în anul şcolar până la sfârşitul lunii martie, permiţându-le elevilor născuţi la sfârşitul sau la începutul anului calendaristic să fie admişi în învăţământul primar la începutul anului şcolar. În Germania, elevii care ajung la vârsta de 6 ani înainte de sfârşitul lunii septembrie sunt admişi la şcoala primară. Cu toate acestea, această perioadă de referinţă poate fi modificată de către landuri. În Berlin şi în Landul Bayern şi Renania de Nord-Westfalia, perioada de referinţă a fost extinsă la 31 decembrie: toţi copiii care ating vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic încep şcolarizarea obligatorie după vacanţa de vară.

În patru din aceste ţări, copiilor care împlinesc vârsta necesară în timpul lunilor următoare datei de referinţă stabilite le-ar putea fi dată posibilitatea de a fi admişi în primul an de învăţământ primar în anumite condiţii. În Republica Cehă, copiii care împlinesc şase ani, în perioada cuprinsă între începutul anului şcolar în septembrie şi sfârşitul lunii decembrie pot fi admişi la şcoală. Aceasta presupune ca reprezentantul legal să facă cererea corespunzătoare, iar îndrumătorul şcolar de specialitate să confirme faptul că copilul este pregătit pentru şcoală în urma unei evaluări. În martie 2009, Legea învăţământului a extins perioada de admitere până în iunie a unui an şcolar dat. Acest lucru înseamnă că, pentru a fi admişi, copii născuţi între ianuarie şi sfârşitul lunii iunie, trebuie să fie evaluaţi ca nivel de maturitate de către un specialist (de exemplu neurolog, medic pediatru), care apoi să facă o recomandare cu privire la admitere. În Austria, un copil care împlineşte şase ani (vârsta oficială de începere a şcolii) înainte de 1 martie după începerea anului şcolar, poate fi admis în clasa I a învăţământului primar, la cererea părinţilor şi cu dovada că este suficient de matur, mental şi social, să meargă la şcoală. În Portugalia, copii născuţi între 16 septembrie şi 31 decembrie sunt admişi la ensino básico în cazul părinţilor sau tutorilor legali care solicită acest lucru. Singura limitare este numărul de locuri disponibile în şcoala aleasă. În România, părinţii sau tutorii legali ai unui copil a cărui zi de naştere cade între începutul anului (3) Învăţământul primar este obligatoriu pentru toţi copiii care au împlinit vârsta de cinci ani şi opt luni înainte de

începerea anului şcolar, la 1 septembrie. În consecinţă, aceasta înseamnă că pentru a fi admişi, toţi copiii trebuie să împlinească şase ani înainte de sfârşitul anului calendaristic.

Cap i t o l u l 1 : Cond i ţ i i pen t ru adm i te rea î n învă ţămân tu l p r ima r ob l i ga to r i u

11

şcolar şi sfârşitul anului calendaristic trebuie să facă o cerere pentru intrarea sa în clasa I. Copilul trebuie să demonstreze un nivel de maturitate fizică şi mentală sau de dezvoltare generală pentru a fi admis.

Copiii care nu au atins vârsta necesară înainte de data de referinţă sau în timpul perioadei sunt ţinuţi la nivelul preşcolar. Aceşti copii vor începe studiile primare în anul următor şi vor fi cu un an mai în vârstă decât vârsta oficială de intrare. Ca urmare, în aceste ţări, conform statisticilor internaţionale (vedeţi secţiunea 1.4), o proporţie mai mare de copii pare a fi cu un an în urmă la începutul învăţământului primar.

1.1.2. Alte cri teri i de admitere După cum se vede în Figura 1.1, în 14 ţări atingerea vârstei necesare este singura condiţie de admitere a elevilor în primul an de învăţământ. Situaţia este similară în alte opt ţări (Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Suedia şi Turcia), dar părinţii au dreptul să amâne intrarea copilului lor în primul an de învăţământ primar. În toate celelalte ţări, există alte criterii de admitere, în plus faţă de vârstă, definite de către autorităţile din domeniul învăţământului; un copil care a împlinit vârsta necesară în perioada stabilită poate fi ţinut la nivelul preşcolar, dacă nu îndeplineşte celelalte condiţii pentru începerea şcolarizării primare.

Celelalte criterii aplicate cel mai frecvent se bazează pe conceptul că un copil trebuie să fi atins un anumit nivel de dezvoltare, maturitate sau disponibilitate de a începe învăţământul primar. Copiii care nu sunt consideraţi a fi suficient de pregătiţi pentru şcoala primară sunt ţinuţi la nivelul preşcolar pentru un an suplimentar, timp necesar pentru ei de a se pregăti pentru noua lume a învăţământului primar şi cererile sale.

Acest concept al unui nivel necesar de dezvoltare este pus în practică, fie prin luarea în considerare a dezvoltării copilului ca întreg (precum în Belgia, Danemarca, Germania şi Islanda), sau prin specificarea multelor şi variatelor sale dimensiuni: fizic, mental, psihologic şi social. În Estonia, dezvoltarea fizică, mentală şi socială a copilului este utilizată ca un criteriu de admitere numai atunci când părinţii solicită amânarea cu un an. La fel se întâmplă în Belgia. În Turcia, chiar dacă copilul a împlinit vârsta necesară, nu poate fi admis în învăţământul primar, daca nivelul său de dezvoltare fizică este considerat a fi inadecvat de către părinţii săi.

În mai multe alte ţări accentul este pus pe maturitatea copilului şi disponibilitatea pentru învăţământul primar. În Austria, toţi elevii de vârstă şcolară obligatorie intră în învăţământul primar în şcoala primară (Volksschule) la începutul anului şcolar. Apoi criteriul de maturitate este acela care determină înscrierea elevului în clasa preşcolară (Vorschulstufe) sau în clasa întâi. În Republica Cehă, este o problemă în a stabili dacă copilul este pregătit fizic şi mental. În mod similar, în Letonia, gradul de pregătire al copilului este evaluat din punct de vedere psihologic şi de sănătate. În Ungaria, o declaraţie de ‘gata de şcoală‘, este necesară ca dovadă că copilul poate începe altalános iskola (instituţia primară şi secundară inferioară). În Cipru, maturitatea unui copil şi starea sa de pregătire sunt luate în considerare la tranziţia de la ultimul an preşcolar obligatoriu al nipiagogeio la primul an de şcoală primară (dimotiko scholeio). În mod similar, în Slovacia, legea prevede că şcolarizarea începe atunci când copilul a împlinit vârsta şi maturitatea necesare în ceea ce priveşte pregătirea pentru şcoală. În cazul în care copilul nu atinge maturitatea şcolară şi tutorele său legal a făcut cererea, intrarea sa în primul an primar poate fi amânată.


12

În Liechtenstein cel mai important criteriu luat în considerare atunci când se decide admiterea copiilor în şcoala primară (Primarschule) este Schulfähigkeit. Acest termen înseamnă 'gata de şcoală' şi se referă la trei criterii distincte: stadiul de dezvoltare al copilului; cerinţele şcolii; şi mediul familial. Aceste criterii sunt considerate a fi interdependente şi un copil nu poate fi evaluat numai pe baza unui criteriu sau două cu excluderea celorlalte.

În Luxemburg, nivelul de învăţare al copilului este singurul criteriu pentru promovarea de la învăţământul preşcolar la cel primar. De fapt, în această ţară intrarea în şcoala primară corespunde promovării de la primul cycle d'apprentissage (etapa învăţământului obligatoriu din al doilea an), la a doua etapă. Promovarea de la o etapă la alta în cadrul învăţământului de bază este reglementată, ceea ce înseamnă că se efectuează o evaluare la sfârşitul primului cycle d'apprentissage. Acest raport de sfârşit de stadiu este destinat să certifice faptul că elevii au dezvoltat abilităţile necesare pentru a le permite să continue cu succes învăţământul în al doilea cycle d'apprentissage. Astfel, se poate decide că un elev trebuie să stea un an suplimentar în prima etapă (învăţământul preşcolar), în scopul de a atinge nivelul de înţelegere solicitat la sfârşitul etapei (4).

În comunitatea flamandă din Belgia, în anul şcolar 2010/11, au intrat în vigoare noi condiţii pentru admiterea în învăţământul de masă primar de limbă olandeză. Copiii în vârstă de 5 sau 6 ani trebuie să aibă o participare satisfăcătoare în învăţământul preşcolar la limba olandeză în cursul anului precedent. Dacă nu, este necesar un test de limbă pentru a decide dacă copilul trebuie să fie ţinut încă un an în învăţământul preşcolar.

Figura 1.1: Criteriile de admitere în primul an al învăţământului primar (ISCED 1), 2009/10

Nivelul de dezvoltare/ maturitate/pregătire

Progresul în învăţare

Atingerea vârstei oficiale este singurul criteriu

Admitere Amânarea admiterii unui copil este posibilă numai la cererea părinţilor

Sursa: Eurydice. UK (1) = UK-ENG/WLS/NIR

Note suplimentare Irlanda: Informaţiile nu sunt verificate la nivel naţional. Ungaria: Părinţii au dreptul de a amâna admiterea copilului în primul an primar chiar dacă acesta trece de evaluarea de disponibilitate pentru şcoală.

Note explicative Condiţiile specifice de admitere ale elevilor recunoscuţi oficial ca având nevoi educaţionale speciale nu sunt luate în considerare în această figură. Ţările marcate cu simbolul în alb sunt acelea în care împlinirea vârstei oficiale de începere este singurul criteriu de admitere stabilit de către autorităţile din domeniul învăţământului, dar unde amânarea admiterii este posibilă la cererea părinţilor. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultaţi secţiunea 1.2.

(4) Aici este luată în considerare admiterea în învăţământul primar obligatoriu la vârsta de 6 ani. În ceea ce priveşte

şcolarizarea obligatorie la nivelul preşcolar, la varsta de 4 ani, admiterea poate fi amânată cu un an la cererea părinţilor şi dacă aceasta este autorizată de către Consiliul municipal sau dacă starea de sănătate sau dezvoltarea fizică sau intelectuală a copilului justifică această măsură. Un certificat întocmit de un medic pediatru este ataşat la cererea către autoritatea municipală. Acest lucru explică faptul că copiii pot începe şcolarizarea preşcolară la un an după vârsta oficială.


13

1.2. Părţile implicate în procesul decizional Decizia de a amâna admiterea unui copil în primul an de învăţământ primar când el sau ea ajunge la vârsta şcolară obligatorie se ia nu numai în urma unui proces de aplicare a unor criterii specifice, dar de asemenea, şi în urma unui proces de evaluare complexă şi de adoptare de decizii în care sunt implicate diferite părţi.

În trei ţări, instituţia de învăţământ în care copilul urmează să fie înscris în primul an primar este singura parte care ia decizia privind admiterea sau amânarea. În Germania, în cele mai multe landuri, organismele de supervizare din şcoala primară (Grundschule) sunt abilitate prin lege pentru a solicita ca acei copii care nu au atins încă nivelul necesar de dezvoltare să fie înscrişi în Schulkindergarten sau Vorklasse. În Luxemburg, cadrele didactice (équipe pédagogique) decid dacă un copil îndeplineşte obiectivele stabilite pentru sfârşitul primei etape (preşcolar) şi poate fi admis în a doua etapă de învăţământ (învăţământul primar). În Austria, unde toţi copiii sunt admişi în şcoala primară (Volksschule), directorul şcolii este acela care determină gradul de maturitate al copilului şi decide dacă acesta este gata să înceapă clasa I de nivel primar sau are nevoie de un an pregătitor în Vorschulstufe.

În Ungaria, directorul altalános iskola este acela care decide admiterea unui copil în învăţământul primar pe baza unei evaluări a maturităţii sale. Educatoarea, după consultarea cu părinţii, emite o ’declaraţie de pregătire’ necesară pentru admitere. Această afirmaţie se bazează pe monitorizarea dezvoltării copilului în timpul participării sale la grădiniţă. În cazul în care copilul nu a participat la grădiniţă sau în cazul incertitudinilor, al dezacordului cu părinţii sau al unui aviz negativ al óvoda, un serviciu de consiliere pe probleme de învăţământ eliberează ’declaraţia de pregătire’, după o evaluare amănunţită a copilului. Decizia finală de admitere a unui copil se face de către directorul altalános iskola şi poate fi luată, în unele cazuri, împotriva unui aviz care stabileşte faptul că un copil nu este pregătit pentru şcoală; totuşi aceste cazuri sunt rare.

În multe ţări, părinţii joacă un rol important în admiterea copiilor lor în învăţământul primar. Există unele situaţii în care instituţia de învăţământ este aceea care sugerează că admiterea unui copil la şcoală ar trebui să fie amânată, dar nicio decizie nu poate fi luată fără acordul părinţilor. În alte cazuri, problema de amânare a admiterii apare doar dacă este solicitată de către părinţi. În aceste cazuri trebuie urmată o procedură pentru a stabili dacă cererea ar trebui să fie acordată sau refuzată.

În cele trei comunităţi din Belgia, deşi pot fi implicate trei părţi diferite în procesul de a reţine un copil în învăţământul preşcolar, alegerea părinţilor predomină (5). În comunitatea de limbă germană, părinţii au dreptul de a cere să fie ţinut copilul sau trebuie să-şi dea acordul (6), iar în comunităţile flamandă şi franceză, părinţii iau decizia finală cu privire la amânare. Celelalte părţi implicate sunt directorul şcolii (comunităţile franceză şi germană) şi personalul didactic din unitatea preşcolară care îşi dă avizul, ca şi centrul medico-psiho-social căruia i se cere să evalueze copilul (cunoscut sub numele de CPMS,

(5) În conformitate cu noile proceduri de admitere, din 2010/11 părinţii nu au ultimul cuvânt în cazul în care prezenţa

copilului a fost insuficientă în ultimul an de învăţământ preşcolar, adică, copilul nu a fost prezent la cel puţin 185 jumătăţi de zi sau la 220 de zile în an şi nu a trecut testul de limbă. În cazul în care copilul trece testul, părinţii îşi vor menţine dreptul de a decide dacă să ţină copilul pentru un an suplimentar în învăţământul preşcolar sau nu.

(6) În cazul în care copilul nu a participat la nivel preşcolar, sfatul PMS este suficient pentru a nu permite unui copil să înceapă primul an de învăţământ primar şi să îl/o înscrie la nivel preşcolar pentru un an.


14

centre pyscho-médico-social în cadrul comunităţii franceze, PMS, Psycho-Medizinisch-Soziales Zentrum în comunitatea de limbă germană şi CLB, centrum voor leerlingenbegeleiding, în comunitatea flamandă). În cele din urmă, evoluţia copilului este evaluată numai în urma acestei proceduri în cazul în care apare problema privind amânarea înscrierii copilului în primul an primar.

În Republica Cehă, atunci când sunt înscrişi în clasa întâi, toţi copiii sunt evaluaţi de şcoala primară pentru a stabili dacă aceştia sunt pregătiţi. Pe baza acestor rezultate, părinţii sau tutorii legali sunt informaţi de posibilitatea lor de a amâna începutul şcolarizării copilului. Prin urmare, este opţiunea părinţilor sau a tutorilor legali care fac cerere pentru a amâna admiterea. În cazul în care procedează astfel, se efectuează o evaluare suplimentară. Opţiunea este numai a părinţilor sau a tutorilor legali care iau decizia finală dacă sau nu să amâne admiterea.

În Danemarca, în cazul în care există vreo îndoială referitoare la faptul că un copil este pregătit pentru învăţământul primar, părinţii, grădiniţa sau altă instituţie de îngrijire pe timp zi, precum şi şcoala la care copilul se va înscrie, vor aprecia, evalua şi discuta împreună ceea ce este cel mai bine pentru copil. Consiliul municipalităţii poate lua apoi decizia că admiterea în învăţământul primar ar putea să înceapă un an mai târziu, la vârsta de 7 ani, dar întotdeauna la cererea părinţilor sau cu acordul lor.

În Estonia, părinţii au dreptul de a amâna intrarea copilului în primul an de învăţământ primar. Instituţiile preşcolare sau grupele pregătitoare localizate în põhikool (instituţia primară şi secundară inferioară), unde a fost înscris copilul îi evaluează dezvoltarea, iar părinţii pot utiliza acest raport de evaluare pentru a lua decizia dacă să-l amâne sau nu. În acest caz, nivelul de dezvoltare al copilului este considerat ca o condiţie de admitere. În cazul în care decid să-l amâne, părinţii trebuie să se adreseze unui comitet de consiliere compus dintr-un profesor de educaţie specială, un logoped, un psiholog, un asistent social şi un reprezentant din conducerea judeţului sau oraşului. Decizia comisiei de consiliere este considerată ca o recomandare. Cu toate acestea, în caz de dezacord cu amânarea dată de instituţia preşcolară, părinţii nu sunt obligaţi să consulte comitetul de consiliere şi pot lua ei înşişi decizia finală. În Estonia, cererea de amânare, precum şi decizia finală este prerogativa părinţilor copilului.

În Cipru este necesar acordul părinţilor pentru a reţine un copil în nipiagogeio pentru un an suplimentar. Profesorul nipiagogeio diagnostichează problemele în dezvoltarea şi maturitatea copilului şi poate solicita menţinerea copilului în ultimul an al nipiagogeio. În unele cazuri este solicitat avizul unui psiholog cu specific educaţional.

În Letonia, amânarea admiterii în şcoala primară a unui copil de vârstă şcolară obligatorie se face la cererea părinţilor şi trebuie să fie susţinută de un aviz al medicului de familie sau al unui psiholog privind gradul de pregătire al copilului pentru şcoală. Instituţia de nivel primar ia decizia finală.

În Polonia, Legea Educaţiei prevede că părinţii, în timp ce înscriu copilul în primul an de învăţământ primar, pot solicita să amâne intrarea la şcoală pentru anul următor. Cererea trebuie să fie bine justificată iar amânarea poate fi făcută pentru doar un an. Directorul şcolii ia decizia după consultarea cu centrul de suport psiho-pedagogic. Profesorii din învăţământul preşcolar, de asemenea, joacă un rol important, oferind părinţilor avizul lor cu privire la menţinerea copilului un an suplimentar la nivelul preşcolar.

În Slovenia, părinţii pot sugera amânarea intrării copilului lor în primul an al osnovne sole. Dar directorul şcolii este acela care ia decizia finală pe baza avizului unui comitet, de obicei, compus dintr-un ofiţer îndrumător, un medic specialist şi un profesor.


15

În Slovacia, la cererea tutorelui legal, directorul poate amâna admiterea unui copil de vârstă şcolară obligatorie (6 ani), care nu este încă suficient de matur pentru şcoala primară. Cererea trebuie să fie susţinută de o recomandare de la un medic pediatru şi de la un serviciu de orientare educaţională.

În Finlanda, părinţii au dreptul de a solicita amânarea admiterii în învăţământul primar pentru copilul lor dacă aceasta este susţinută de rezultatele psihologice, sau dacă este necesar, de testele medicale care arată faptul că copilul nu este mental sau fizic gata de şcoală. Părinţii pot alege medicul sau psihologul, care poate fi privat sau activează în serviciul public al municipalităţii sau al şcolii. Rezultatele testelor sunt obligatorii pentru şcoală.

În Suedia, în cazul în care există motive speciale şi, dacă tutorele copilului solicită, municipalitatea în care locuieşte copilul poate decide dacă copilul poate începe şcolarizarea obligatorie un an mai târziu în toamna anului în care împlineşte 8 ani.

În Islanda, părinţii pot solicita sau îşi pot da acordul pentru copilul lor de a începe şcoala primară (grunnskóli) un an mai târziu. Directorul poate autoriza amânarea, pe baza unei recomandări de la un specialist (un psiholog, un specialist în educaţie, un profesor pentru nevoi speciale sau un logoped).

În Liechtenstein, decizia de a admite un copil în învăţământul primar rezultă în mare măsură în urma unei discuţii între părinţi şi Schulrat, consiliul şcolii primare (Primarschule). Copiii care au împlinit 6 ani, până la 30 iunie sunt consideraţi a fi atins vârsta şcolară obligatorie, dar legislaţia le permite părinţilor un răgaz de patru luni de la 1 Mai până la 31 August pentru a decide dacă copilul lor va începe Primarschule sau nu. Părinţii primesc sfaturi de la grădiniţă (Kindergarten) referitoare la disponibilitatea copilului pentru Primarschule pe baza criteriului Schulfähigkeit ('pregătit pentru şcoală'). Profesorii de grădiniţă pot consulta serviciul de psihologie Primarschule pentru a stabili dacă copilul este pregătit sau nu. Deşi sunt rare, în cazurile în care profesorii de la grădiniţă şi părinţii nu sunt de acord, Schulrat ia decizia finală ţinând cont de dorinţa părinţilor. Cu toate acestea, în mod normal, părinţii şi Schulrat decid împreună dacă copilul ar trebui să fie admis la Primarschule.

În Turcia, părinţii pot face o cerere scrisă pentru amânarea cu un an a intrării copilului lor în primul an de ilköğretim okulu pe motiv de dezvoltare fizică insuficientă.

În două ţări, în cazul în care părinţii consideră că este necesar, aceştia pot decide să amâne începerea învăţământului obligatoriu pentru copilul lor, fără să se supună vreunei proceduri formale. Aceasta este situaţia în Ungaria, unde părinţii au dreptul să amâne admiterea copilului lor la altalános iskola dacă doresc, chiar dacă rezultatele evaluării efectuate de către óvoda arată faptul că copilul este apt. În mod similar, în România, părinţii singuri pot decide să amâne intrarea copilului lor în şcoala primară pentru un an, chiar dacă copilul a împlinit vârsta de 6 ani la începutul anului şcolar. Acest drept este strâns legat de punerea în aplicare a reformei din 2003 care a stabilit începutul şcolarizării obligatorii la vârsta de 6 ani; anterior vârsta a fost de 7 ani.

În cele din urmă, decizia de a nu admite un copil de vârstă şcolară obligatorie în primul an de învăţământ primar este o procedură complexă care implică diverse părţi ce au roluri diferite. În cele mai multe din cazurile menţionate mai sus, se caută un echilibru între opiniile părinţilor şi cele deţinute de instituţia de învăţământ preşcolar sau primar, în scopul de a face alegerea cea mai potrivită pentru copil. O a treia parte externă, cum ar fi personalul din serviciile medicale sau de orientare, este frecvent apelată să evalueze copilul. Arătând că copilul nu îndeplineşte criteriile stabilite de admitere,


16

această implicare externă adevereşte în fapt, şi prin urmare legitimează decizia de amânare făcută fie de către părinţi, fie de către instituţia de învăţământ.

Figura 1.2: Părţile implicate în decizia de amânare a admiterii în primul an al învăţământului primar (ISCED 1),

2009/10

Propunere Este necesar acordul Decizie Este cerută opinia

Instituţia de învăţământ la nivelul ISCED 0

Instituţia de învăţământ la nivelul ISCED 1

Părinţii

Servicii specializate în psihologie / medicină sau de orientare

Alte autorităţi din învăţământ

Amânarea admiterii nu este permisă de autorităţile din învăţământ

Sursa: Eurydice. UK (1) = UK-ENG/WLS/NIR

Note suplimentare Belgia (BE nl): Pentru informaţii referitoare la rolul părinţilor, vă rugăm să consultaţi secţiunile 1.1.2 şi 1.2 din moment ce noile condiţii de admitere intră în vigoare în 2010/11. Irlanda: Datele nu sunt confirmate la nivel naţional. Ungaria: Părinţii au dreptul să amâne admiterea copilului în ciuda rezultatelor pozitive ale evaluării.

Notă explicativă Condiţiile specifice de admitere a elevilor recunoscuţi oficial ca având nevoi educaţionale speciale nu sunt luate în considerare în această figură.

1.3. Prevederi pentru elevii neadmişi În majoritatea ţărilor, neadmiterea copiilor în primul an de învăţământ primar sugerează faptul că aceştia sunt menţinuţi în clasa preşcolară sau în centrul pe care deja l-au frecventat. Aceasta înseamnă că copilul, fie face un an suplimentar fie repetă ultimul an de învăţământ preşcolar. În anumite ţări, clasele de tranziţie au fost înfiinţate pentru a-i prelua pe acei copii care au împlinit vârsta necesară pentru intrarea în primul an primar, dar care nu au fost admişi în funcţie de alte criterii, şi anume acelea de dezvoltare şi de maturitate.

În general, se consideră că un an este suficient pentru a permite copilului să ajungă la un nivel adecvat de dezvoltare / maturitate / pregătire. În Republica Cehă, precum şi în Ungaria, copiii pot fi ţinuţi la nivel preşcolar pentru încă doi ani. Regulamentele permit copiilor să înceapă cel mai târziu învăţământul obligatoriu atunci când împlinesc opt ani.

Fie că sunt integrate în şcoala primară fie într-o altă instituţie, aceste clase de tranziţie, de asemenea cunoscute sub numele de clase pregătitoare, sunt destinate pentru a permite copilului să se adapteze


17

la învăţământul primar. Există cinci ţări în care copiii pot fi înscrişi în aceste clase de tranziţie: Republica Cehă, Germania, Austria, Slovacia şi Liechtenstein.

În Republica Cehă, se recomandă pentru copiii a căror admitere la şcoala primară a fost amânată, fie să se înscrie într-o clasă pregătitoare din şcoala primară (základní škola), fie să reintre în ultimul an al grădiniţei (mateřská škola).

În cele mai multe dintre landurile germane, copiii sunt înscrişi într-o Schulkindergarten, o instituţie destinată în special copiilor de vârstă şcolară obligatorie, care nu au atins încă un nivel adecvat de dezvoltare pentru a începe Grundschule. În anumite landuri, copiii care nu au fost admişi în primul an de învăţământ primar, de asemenea, pot fi acceptaţi intr-o clasă de tranziţie, Vorklasse, în anumite cazuri realăturându-se copiilor mai mici, de obicei în vârstă de 5 ani.

În Austria, se prevede că copiii au dreptul la un al treilea an în cazul în care în primii doi ani ai Vorschulstufe au nevoie de mai mult timp pentru a atinge obiectivele primei etape a învăţământului primar în ritmul lor propriu.

În Slovacia, elevii care nu au fost admişi în primul an de învăţământ primar sunt menţinuţi la materská škola (grădiniţă) pentru încă un an. În cazul copiilor care nu au ajuns la un nivel adecvat de maturitate şi care provin din familii dezavantajate social, există, de asemenea, posibilitatea de a fi înscrişi într-o clasă pregătitoare, cunoscută ca 'anul zero', la základná škola. Acest 'an zero' acceptă copii de 6 ani la 1 septembrie. Elevii care au dificultăţi în primul an de învăţământ primar şi au nevoie de mai mult timp să se adapteze, de asemenea, pot fi plasaţi în 'anul zero'. Tutorele legal are dreptul de a decide dacă copilul va participa la mateřská škola sau la 'anul zero'.

În Liechtenstein, există două facilităţi pentru copiii care nu îndeplinesc criteriul de Schulfähigkeit (apt pentru şcoală), care le permite să se pregătească pentru intrarea la Primarschule. Prima, Vorschule, o instituţie preşcolară specială pentru pregătirea copiilor de a se alătura primului an de Primarschule. A doua, o clasă de asimilare de doi ani, Einführungsklasse, în cadrul Primarschule, după care un elev promovează mai departe la al doilea an al Primarschule.

1.4. Date statistice Pe baza datelor furnizate de Eurostat pentru anul 2008 a fost calculat pentru fiecare ţară procentajul de elevi care au împlinit vârsta de şcolarizare legală pentru intrarea în primul an de învăţământ primar obligatoriu (ISCED 1) şi sunt înscrişi în învăţământul preşcolar (ISCED 0). Datele Eurostat utilizate pentru aceste estimări includ, de asemenea, elevii cu nevoi educaţionale speciale.


18

Figura 1.3: Procentajul de elevi care au atins vârsta de şcolarizare legală pentru intrarea în învăţământul primar

obligatoriu (ISCED 1), înscrişi în învăţământul preşcolar (ISCED 0), 2007/08

BE fr BE de BE nl BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU

5.6 : 5.9 1.0 47.3 17.4 37.7 16.7 : 1.0 0.5 1.4 1.5 3.8 8.0 2.5 3.5

HU MT NL AT PL PT RO SI SK FI SE UK (1) UK-SCT IS LI NO TR

75.8 : : 38.6 4.2 2.5 77.7 4.4 43.7 1.9 1.6 : : 0.1 48.6 0.9 :

Sursa: Eurydice, calcule bazate pe datele Eurostat. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR

Note suplimentare Irlanda: În funcţie de notele de participare ale ţării la Eurostat, ‘nu există nicio prevedere oficială a învăţământului ISCED 0. Mulţi copii participă la unele forme de învăţământ ISCED 0, dar sursele sunt private, iar datele în cea mai mare parte lipsesc'. Grecia: Date emise în 2006/07. Olanda şi Malta: În conformitate cu Clasificarea Internaţională a Standardelor pentru Educaţie (UNESCO, 2006), primul an de învăţământ primar este clasificat la învăţământul preşcolar (ISCED nivel 0).

Notă explicativă Calculele sunt bazate pe datele Eurostat cu referinţă la elevii de nivelul şi vârsta ISCED. Pentru fiecare ţară, estimarea se bazează pe vârsta oficială de intrare în ISCED 1 (vârsta de intrare). Pentru vârsta de intrare, procentajul de elevi care încă frecventau ISCED 0 a fost calculat din numărul total de elevi de acea vârstă din ţara respectivă. Elevii cu nevoi educaţionale speciale sunt incluşi. Instituţiile independente private de învăţământ nu sunt luate în considerare. În ceea ce priveşte vârsta oficială de intrare la nivelurile ISCED, consultaţi diagramele schematice ale structurii sistemelor de învăţământ europene în 2009/10 (Eurydice, 2009).

După cum se vede în Figura 1.3, în ţările în care singura cerinţă pentru admiterea în învăţământul primar este atingerea vârstei statutare de şcolarizare în timpul anului calendaristic, procentajul copiilor care frecventează la nivel preşcolar atunci când sunt de vârstă şcolară primară este foarte scăzut. Aceste ţări sunt Bulgaria, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Lituania şi Norvegia, iar ratele lor sunt sub sau aproape de 2 %. În toate aceste ţări, în afară de cazurile în care copiii au nevoi educaţionale speciale, copii care ajung la vârsta şcolară obligatorie înainte de sfârşitul anului calendaristic sunt înscrişi automat în primul an de învăţământ primar. Portugalia este foarte aproape de acest grup din moment ce estimările din Figura 1 par să arate că părinţii copiilor care împlinesc 6 ani între data fixată şi sfârşitul anului calendaristic solicită admiterea în şcoala primară: numai 2,5 % din copii de şase ani încă frecventau grădiniţa (jardim de infância) în 2007/08.

În ţările în care este posibil să se amâne admiterea unui copil care ajunge la vârsta şcolară statutară în cursul anului calendaristic, rata continuării participării la nivel preşcolar variază foarte mult. Estimările prezentate în Figura 1.3 arată că opţiunea de a amâna intrarea în primul an al învăţământului obligatoriu pentru un copil pe motive de maturitate, pregătire şcolară, sau nivel de


19

dezvoltare cognitivă şi fizică variază de la o ţară la alta. Punerea în practică este rareori îndeplinită în Islanda. În mod similar, în Suedia (1,6 %) şi în Finlanda (1,9 %), este neobişnuit să se amâne începerea şcolarizării obligatorii. În cinci ţări este ceva mai frecvent: Cipru (3,8 %), Polonia (4,2 %), Slovenia (4,4 %), Belgia – Franţa (5,6 %) şi comunitatea flamandă (5,9 %) şi Letonia (8,0 %). Danemarca are cea mai mare rată din acest grup, cu 17,4 % din copii încă înscrişi la nivel preşcolar cu vârsta oficială de a fi la nivel primar. Regulamentele permit amânarea şcolarizării obligatorii, mai ales la cererea sau cu acordul părinţilor. Cu toate acestea, statisticile arată că aceasta nu se întâmplă prea des în practică.

În alte ţări, vârsta oficială de începere trebuie să fie atinsă înainte sau la începutul anului şcolar. Prin urmare, procentajul de copii neadmişi în primul an de învăţământ primar este mai mare. Este clar că în ultimele luni ale anului calendaristic doar o parte din copii va ajunge la vârsta necesară, aceasta fiind imediat după începerea anului şcolar. În plus, în aproape toate aceste ţări, reglementările permit amânarea şi pentru alte motive. În aceste ţări, procentajul de înscriere a copiilor în ISCED 0 atunci când aceştia sunt de o vârsta pentru a participa la ISCED 1 poate fi foarte mare: România (77,7 %), Ungaria (75,8 %), Liechtenstein (48,6 %), Republica Cehă (47,3 %), Slovacia (43,7 %), Austria (38,6 %) (7) şi Germania (37,7 %). În Estonia, rata este în mod clar mai mică – 16,7 % – dar încă mai mare decât în primele două grupuri.

Cazurile speciale România şi Ungaria ar trebui să fie evidenţiate, având în vedere procentajul foarte mare de copii înscrişi încă la nivel preşcolar atunci când au împlinit vârsta legală pentru intrarea în învăţământul primar. În România, vârsta pentru începerea şcolarizării obligatorii a fost coborâtă de la 7 la 6 ani din anul şcolar 2003/04. Deşi această nouă legislaţie a intrat în vigoare, patru ani mai târziu, în 2007, când aceste statistici au fost colectate, au fost încă puţine schimbări puse în practică: trei sferturi dintre copii nu au fost admişi la şcoala primară, chiar dacă au împlinit vârsta legală. Astfel, majoritatea părinţilor nu permit copiilor lor să înceapă şcoala primară până când nu ajung la vârsta de 7 ani – fosta vârstă de pornire şcolară. Statisticile naţionale din România confirmă această estimare, încă din 2006/07, 78.2 % din elevii de şase ani erau încă înscrişi în învăţământul preşcolar (MECT, 2007). În Ungaria este stabilit prin lege că un copil trebuie să înceapă şcolarizarea obligatorie la nivel primar până la vârsta de 8 ani cel mai târziu. Deoarece vârsta legală pentru începutul şcolarizării obligatorii este de 6 ani, copilului îi sunt acordaţi încă doi ani pentru a atinge nivelul de dezvoltare necesar pentru a fi admis la şcoala primară. Faptul că toţi copiii sunt testaţi pentru a stabili dacă aceştia sunt pregătiţi pentru şcoala primară, arată faptul că acest criteriu este destul de sistematic aplicat. În plus, se pare că există aceeaşi tendinţă ca în România, unde un număr semnificativ de părinţi preferă să-şi păstreze copilul la nivel preşcolar pentru încă un an înainte de a începe învăţământul obligatoriu, chiar dacă copilul este considerat apt pentru şcoală de către instituţia preşcolară.

*

* *

(7) Potrivit statisticilor naţionale austriece, o cincime din acest procent a participat la clasa preşcolară, Vorschulstufe

(Statistică Austria, 2010).


20

În şapte ţări amânarea intrării la şcoala primară este un fenomen normal rezultând în esenţă dintr-un concept de dezvoltare a copilului, precum şi din gradul de maturitate şi de pregătire pentru şcoală. Clasele de tranziţie prevăzute într-un anumit număr din aceste ţări sunt dovezi în acest sens. Acest concept este integrat în legislaţie şi pare să fie acceptat de către toate părţile implicate în procesul de luare a deciziilor, adică, de către ambii părinţi şi comunitatea şcolară şi de către alte părţi, cum ar fi serviciile de orientare, medicii sau psihologii.

21

CAPITOLUL 2: REPETAREA CLASEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Acest capitol începe cu regulamentele privind repetarea clasei în ţările membre ale Reţelei Eurydice. Apoi analizează criteriile pentru promovarea de la o clasă la alta, la nivel primar şi, de asemenea, oportunităţile oferite pentru elevii care au rămas în urmă cu studiul pentru a recupera. Relaţia dintre tranziţia de la învăţământul primar la cel secundar inferior şi promovarea clasei este abordată ulterior, înainte de focalizarea pe rolul diferitelor părţi implicate în luarea deciziilor referitoare la reţinerea elevilor pe loc, în aceeaşi clasă, pentru încă un an. În final, sunt prezentate datele de la studiile internaţionale cu privire la numărul de elevi care au rămas în urmă la ISCED 1 cu scopul de a înţelege în ce măsură repetarea unui an, deşi permisă de lege, este efectiv aplicată în practică în învăţământul primar.

2.1. Reglementările existente În aproape toate ţările, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este posibil ca un elev să repete o clasă în învăţământul primar. Deşi elevilor li se oferă sprijin şi activităţi de remediere atunci când întâlnesc probleme în timpul anului şcolar, un elev ar putea eşua în continuare în încercarea de a-şi îndeplini obiectivele stabilite până la sfârşitul anului. Repetarea este deci propusă ca măsură finală de sprijin. Se consideră că prin repetarea unui an şcolar, elevii au o posibilitate suplimentară să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi competenţele. Reglementările care se referă la repetarea clasei se bazează cel mai mult pe acest principiu.

Există foarte puţine ţări care nu permit repetarea clasei. În Norvegia reglementările stipulează faptul că toţi elevii promovează clasa în mod automat, în anii de şcolarizare obligatorie. În Islanda, Legea Şcolarizării Obligatorii nu prevede în mod explicit că elevii promovează automat în clasa următoare, dar explică faptul că 'învăţământul obligatoriu trebuie să fie, în general, de zece ani ca durată ... în general, toţi copiii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani sunt obligaţi să frecventeze şcoala obligatorie (8)'. Acest lucru a fost interpretat în sensul că niciun copil nu ar trebui să stea mai mult de 10 ani la nivel obligatoriu şi, prin urmare, aceasta a devenit practica obişnuită. În plus, în Ghidul Naţional pentru Curriculum în curs de revizuire, va fi precizat în mod explicit că elevii de la nivelul obligatoriu vor fi mutaţi automat de la o clasă la alta, la sfârşitul anului şcolar. În Bulgaria, conform unui amendament recent la Legea Educaţiei Naţionale, în 2009, un elev nu poate repeta clasele 1-4 care corespund ISCED 1. În Liechtenstein, de asemenea, legislaţia prevede promovarea automată în învăţământul primar.

Cazul Regatului Unit este foarte special. Nu există cerinţe specifice pe care copiii să le promoveze în fiecare an pentru un nou grup de vârstă şi nu există cerinţe legale cu privire la modul în care şcolile ar trebui să fie organizate. Cu toate acestea, există un principiu fundamental, consacrat în legislaţie, că educaţia trebuie să fie potrivită pentru vârsta, abilitatea şi aptitudinile unui copil. În conformitate cu aceasta, structura curriculum-ului este concepută pentru a atenua diferenţele în capacitatea şi performanţa elevilor. Acest cadru prevede contextul în care şcolile îşi organizează grupurile de predare. Aceasta înseamnă că elevilor cu diferite niveluri de performanţă li se predă în mod normal cu grupul din propriul lor an şi sunt plasaţi 'în afara grupului de an' numai în circumstanţe excepţionale.

(8) Lög um grunnskóla [Legea Şcolarizării Obligatorii] 2008.


22

În unele ţări în care menţinerea unui elev în acelaşi an este permisă, în scopul de a evita utilizarea prematură a procesului de repetare a clasei, reglementările limitează aplicarea acestui proces la primii ani de învăţământ primar. Criteriile pentru promovarea de la o clasă la alta bazate pe evaluarea elevului, nu sunt, aşadar, aplicate la începutul învăţământului primar. În consecinţă, promovarea automată devine regulă. Acest lucru se întâmplă în Germania, Ungaria, Austria şi Portugalia în primul an de învăţământ primar. Cu toate acestea, în Ungaria, în conformitate cu reglementările, în cazul în care un elev nu îndeplineşte cerinţele în cursul primului an în általános iskola, anul va fi considerat ca un an pregătitor. Prin urmare, anul următor va fi, de fapt, primul an al elevului. Aceasta se aplică numai pentru un an şi numai pentru copiii care au început şcolarizarea obligatorie nu mai târziu de vârsta de 7 ani. În Grecia, elevii nu repetă în primii doi ani. În Polonia, promovarea automată este extinsă la primii trei ani (9).

Figura 2.1: Promovarea clasei în învăţământul primar (ISCED 1) conform cu reglementările existente,

2009/10

Sursa: Eurydice.

Notă suplimentară Irlanda: Informaţiile nu sunt confirmate la nivel naţional.

Notă explicativă Restricţiile referitoare la practica repetării clasei includ: excluderea anumitor clase din procesul de repetare şi limitarea numărului de repetări ale unei clase pe care elevii le pot face în cadrul învăţământului primar.

(9) În cazuri excepţionale, consiliul profesoral poate decide cu privire la repetarea clasei pentru un elev pe baza unui aviz emis

de către un medic sau un centru public de sprijin psiho-pedagogic în timp ce, de asemenea, se iau în considerare punctele de vedere ale părinţilor elevilor sau ale tutorilor legali. Din anul şcolar 2010/11, astfel de decizii se vor lua pe baza unei cereri emise de către profesorul clasei.

Repetarea clasei este posibilă

Restricţii în practica de repetare a clasei

Nu există reglementări specifice referitoare la repetarea clasei

Promovare automată

Cap i t o l u l 2 : Repe ta rea C lase i î n Î nvă ţământu l P r ima r

23

Alte orientări prevăzute în regulamente având ca scop reducerea frecvenţei repetării clasei şi restricţiile, sunt plasate, prin urmare, pentru a fi utilizate în practică în timpul învăţământului primar. În unele ţări, există o limită stabilită referitoare la numărul de repetări pe care elevii le pot face, în timpul acestei faze. În comunitatea flamandă din Belgia, cariera unui elev din învăţământul primar nu poate depăşi opt ani. În comunitatea franceză din Belgia, un elev poate repeta doar un an în fiecare din cele două etape: de la admiterea elevului în şcoala primară până la sfârşitul celui de-al doilea an, şi între al treilea şi al şaselea an primar. Numai în împrejurări specifice, cum ar fi o lungă perioadă de boală, un copil poate fi menţinut pentru maximum nouă ani la şcoala primară. În comunitatea vorbitoare de limba germană din Belgia, un elev poate fi menţinut pentru un an suplimentar, după şase ani de învăţământ primar, sau chiar pentru încă un an, în anumite circumstanţe. În Danemarca, numărul total de ani repetaţi pe întreaga perioadă de şcolarizare obligatorie este limitat la doi. În Luxemburg, unde şcolarizarea este organizată în cicluri, chiar dacă este posibil să se repete un an în cursul fiecărui ciclu, durata şcolii de-a lungul celor trei cicluri nu poate fi prelungită cu mai mult de doi ani. În alte ţări, reglementările stabilesc că un elev poate să repete doar o dată în timpul învăţământului primar. Acesta este cazul în Republica Cehă, Spania, Franţa, Cipru şi Slovacia.

2.2. Criteriile care reglementează repetarea clasei La nivel primar sunt luate în considerare diverse elemente în decizia de a permite unui elev să promoveze de la o clasă la alta. În aproape toate ţările criteriile pe care aceste decizii trebuie să se bazeze sunt specificate în lege la nivel central. Cu toate acestea, câteva ţări fac excepţie de la această regulă.

În Danemarca, reglementările nu stabilesc vreun criteriu specific pentru promovarea în clasa următoare. În cazul în care se pune problema dacă un elev ar trebui să repete un an, aceasta se va decide având în vedere cea mai avantajoasă soluţie pentru elev. În Olanda, nu există norme legale referitoare la condiţiile de promovare la nivel primar. Şcolile şi/sau autoritatea locală competentă (bevoegd gezag) trebuie să specifice procedurile proprii în planurile şcolare. În Regatul Unit, nu există criterii definite în legislaţie pentru scoaterea unui copil din grupul lui anual. Este responsabilitatea şcolii de a lua în considerare nevoile individuale ale fiecărui elev. Numai în circumstanţe excepţionale va fi luată o decizie referitoare la faptul că necesităţile unui copil ar fi cel mai bine satisfăcute prin plasarea sa într-un grup anual mai mic.

În ţările în care criteriile sunt prevăzute în regulamentele centrale pentru a decide dacă un elev ar trebui sau nu să promoveze în clasa următoare la sfârşitul anului şcolar, criteriul cel mai frecvent aplicat este progresul şcolar/academic demonstrat de un elev în timpul anului şcolar. Alţi parametri care ar putea fi stabiliţi, de asemenea, sunt comportamentul elevului, prezenţa sa sau alţi factori legaţi de absenteism, cum ar fi problemele de familie sau de sănătate.

Absenţa de la şcoală poate avea ca rezultat obligativitatea pentru un elev de a repeta un an. În cazul în care un copil nu a participat la un număr minim de ore se poate considera că o evaluare de încredere nu poate fi efectuată din moment ce nu există suficiente dovezi pe care să se bazeze decizia dacă elevul a îndeplinit condiţiile pentru promovare în clasa următoare. În câteva ţări, reglementările stabilesc situaţiile în care absenţele de la şcoală ar putea avea ca rezultat rămânerea pe loc a unui elev şi/sau un număr de absenţe care dacă este depăşit, ar obliga un elev să repete anul.


24

Principalul motiv pentru o absenţă prelungită este boala sau spitalizarea. În comunitatea franceză din Belgia, Republica Cehă, Irlanda şi Slovacia, în conformitate cu reglementările în vigoare, o absenţă prelungită din cauza problemelor de sănătate este considerată a fi un motiv suficient pentru ca un elev să fie ţinut pe loc pentru încă un an. În Irlanda, schimbarea şcolii este, de asemenea, un motiv pentru care un copil ar putea să repete un an. În alte ţări, motivele de absenteism nu sunt specificate, regulamentele concentrându-se doar pe durata absenţei care este considerată acceptabilă pe parcursul unui an şcolar. Astfel, în Grecia, un elev nu poate promova dacă există dovezi că a fost absent pentru mai mult de jumătate de an şcolar. În Portugalia, există o limită a numărului de absenţe neautorizate care nu poate fi depăşit, în caz contrar elevul ar putea fi nevoit să repete anul. La fel se aplică în Ungaria, unde acesta este singurul motiv pentru repetarea primului an de şcoala primară. Cu toate acestea, în Polonia (clasele 4-6) şi în România, un elev care a lipsit mai mult de 50 % din lecţiile obligatorii mai poate să dea teste, ale căror rezultate vor sta la baza evaluării sale şi, ulterior, la baza deciziei finale de a merge mai departe în clasa următoare sau de a repeta anul. Legislaţia românească ia în considerare, de asemenea, o mare varietate de circumstanţe referitoare la absenţa elevului, inclusiv aceea a copiilor care au studiat în străinătate pentru un timp, sau a acelor elevi autorizaţi de către şcoală să fie absenţi în scopul de a participa la festivaluri şi/sau competiţii naţionale sau internaţionale de natură culturală, sportivă, artistică sau profesională. Regulamentele afectează aceşti elevi în mod similar cu aceia care absentează pentru o perioadă lungă de timp; ei sunt declaraţi a fi 'amânaţi pentru semestrul următor/anul următor', ceea ce înseamnă că ei vor trebui să dea un test la sfârşitul primului semestru sau al anului şcolar.

Comportamentul poate constitui în sine un motiv pentru repetarea anului. În Polonia, comportamentul este evaluat, dar nu este luat în considerare atunci când se ia decizia de a promova un elev în clasa următoare. Cu toate acestea, este posibil ca un elev să nu fie promovat în clasa următoare în cazul în care obţine cea mai mică notă la purtare pentru a doua oară la sfârşit de an. În cazul în care elevul obţine cea mai mică notă pentru a treia oară, va repeta anul în mod automat. Începând cu 2010/11 va rămâne la latitudinea consiliului profesoral decizia ca elevul să repete anul, dacă a obţinut cea mai mică notă la purtare de cel puţin două ori în doi ani consecutivi. În România, legislaţia prevede că un elev care a primit nota finală 'nesatisfăcător' la purtare nu poate fi promovat în clasa următoare, chiar dacă a promovat la celelalte materii.

În afară de aceste două criterii – prezenţa şi purtarea – criteriul cel mai important pentru promovarea în clasa următoare este progresul şcolar al elevului. La nivel primar, există două abordări diferite care pot fi folosite pentru a decide dacă un elev a făcut progrese şcolare satisfăcătoare la sfârşitul anului şcolar şi poate promova, prin urmare, în clasa următoare.

În primul rând, poate fi făcută o evaluare generală a progresului şcolar al elevului. Acest lucru poate cuprinde notele elevului, dar acestea nu reprezintă factorul decisiv în hotărârea ca un elev să fie ţinut pe loc sau să promoveze în anul următor. Prin urmare, chiar dacă notele unui elev nu sunt satisfăcătoare, alte criterii sunt luate în considerare în decizia finală asupra evoluţiei elevului. Acest lucru se întâmplă în Belgia, Spania, Franţa, Cipru, Luxemburg, Lituania, precum şi în Portugalia în timpul primului ciclu al ensino básico (cu excepţia clasei întâi), în Slovenia de la prima până la clasa a treia şi în Suedia.

În Comunitatea franceză din Belgia, există două abordări pentru evaluare: în primul rând, activitatea elevului din timpul anului (observaţiile si notele care rezultă dintr-o evaluare formativă), precum si rezultatele de la testele de sfârşit de an (în cazul în care se organizează) si, în al doilea rând, atitudinea si abilităţile elevului, cum ar fi efortul depus, calitatea activităţii, capacitatea de a lucra în echipă si de a gândi independent, precum şi capacitatea de analiză şi de sinteză. În Spania, evaluarea ia în


25

considerare diferite elemente, cum ar fi obiectivele, competenţele de bază, criteriile de evaluare, etc. Fiecare arie de cunoştinţe este evaluată utilizând o clasificare verbală, dar evaluarea generală a progresului unui elev şi gradul în care competenţele au fost asimilate sunt importante, precum şi nivelul de maturitate demonstrat de către elev. În Franţa, progresul şcolar al unui elev determină trecerea sa în clasa următoare sau rămânerea pe loc. În Cipru, reglementările prevăd că un elev ar putea să repete anul, dacă el/ea nu a făcut progresele aşteptate cerute de curriculum. În Luxemburg, aşa cum este descris în capitolul 1, competenţele de bază (socle de compétences) trebuie să fie asimilate de către un elev pentru a face faţă cu succes provocărilor noului ciclu d'apprentissage (10). Evaluarea ia în considerare o varietate de lucruri pentru a demonstra că elevul a dobândit socle de compétences. În Portugalia, din clasa a doua până în a patra a primului ciclu al ensino básico, un elev promovează dacă are competenţele necesare pentru a reuşi în anul următor şi dacă îşi dezvoltă abilităţile de bază necesare până la sfârşitul ciclului. Atât în Lituania cât şi în Slovenia, o evaluare globală a realizărilor elevului este folosită în clasele 1-3. În Suedia, în cazul în care se ia decizia cu privire la promovarea sau nepromovarea unui elev, sunt luate în considerare comentariile scrise cu privire la toate rezultatele elevului la fiecare disciplină, precum şi dezvoltarea sa generală.

A doua abordare pentru adoptarea deciziilor asupra promovării elevului care este urmată într-un număr mai mare de ţări este clasificarea progresului şcolar al unui elev, în timpul anului şcolar în funcţie de o scară predefinită. Această clasificare constă în mare măsură în agregarea unui set de note care duce la o notă finală globală pentru toate disciplinele sau la o notă medie pentru fiecare disciplină. Notele ar putea combina, de asemenea, diverse aspecte ale progresului şcolar al elevului, inclusiv cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile. În scopul de a determina dacă progresul şcolar al elevului este satisfăcător sau nu, regulamentele definesc o scară în care trebuie să fie atins un nivel minim în scopul de a permite elevului să treacă în anul şcolar următor. În unele ţări, reglementările specifică, de asemenea disciplinele ale căror note contează în acest proces, de obicei, disciplinele obligatorii, precum şi numărul de discipline la care un elev trebuie să fie apreciat satisfăcător pentru a putea promova.

Aceste principii generale sunt aplicate în diferite ţări, în diferite moduri. În Republica Cehă, un elev care a trecut la toate materiile obligatorii, după cum se specifică în programa educaţională şcolară, merge în anul următor. În Germania şi Malta, sunt evaluate notele de sfârşit de an, dar, în prima ţară sunt luate în considerare notele la toate materiile, iar în a doua sunt limitate la materiile obligatorii, adică malteza, engleza şi matematica. În Estonia, un elev căruia i s-a acordat calificativul ‘insuficient’ sau ‘slab’ pentru întregul an şcolar la cel puţin trei materii, trebuie să repete anul. În Grecia, elevii trebuie să repete anul atunci când predomină notele mici (D şi mai jos) printre mediile finale la diversele materii din al 3-lea şi al 4-lea an, şi atunci când, în anii 5 si 6, media generală este sub 4,5 din 10. În Italia, rezultatele de la rezumatul notelor (scrutínio) sunt utilizate pentru a estima progresul elevilor. În Letonia, un elev poate fi obligat să repete anul, dacă nu trece la mai mult de o materie în clasele 1-4 şi la două materii în clasele 5-6. În Lituania, precum şi în Slovenia, din al 3-lea până în al 6-lea an, eşecul la o singură materie poate fi un motiv suficient pentru ca un elev să repete anul. Situaţia este similară în Polonia în anul 4 (ultimul) de şcoală primară. În Ungaria, de la clasa a doua este recomandată o clasificare numerică. Dacă şcoala alege o altă metodă de evaluare, acest lucru trebuie să fie transformat într-o clasificare numerică. În Austria, o evaluare nesatisfăcătoare la una din materiile obligatorii poate duce la necesitatea ca elevul să repete anul. În România, elevii care obţin mediile anuale mai mici de 5 la maximum două materii trebuie să repete anul. În Portugalia, evaluarea nu mai este descriptivă în al doilea ciclu al ensino básico. Un elev care nu a obţinut note

(10) Limbile franceză şi luxemburgheză nu sunt luate în considerare în evaluare.


26

satisfăcătoare la principalele materii, portugheză şi matematică sau la un anumit număr de materii (11) este considerat a nu fi dobândit competenţele necesare pentru a promova în clasa următoare şi, prin urmare, trebuie să repete anul. În Finlanda este evaluată performanţa unui elev la toate disciplinele; dacă un elev nu reuşeşte la una sau mai multe materii (obţine o notă mai mică sau egală cu 4 din 10), ar putea fi nevoit să repete anul. În Turcia, în cazul în care media aritmetică a notelor din două semestre este mai mică de 2, la două materii, elevul ar putea să repete anul.

Figura 2.2: Criteriile care reglementează repetarea clasei

în învăţământul primar (ISCED 1), 2009/10

Definit la nivel central Autonomie locală sau instituţională

Prezenţa

Purtarea

Evaluare generală

Rezultatele obţinute la materii (note)

Oportunităţi de a recupera

Promovare automată

Pentru întreaga perioadă a învăţământului primar Numai pentru unii ani din învăţământul primar

Sursa: Eurydice. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR

Notă suplimentară Irlanda: Informaţiile sunt incomplete şi neconfirmate la nivel naţional.

Este important de reţinut că atunci când se pune problema de a decide dacă un copil ar trebui să promoveze în clasa următoare sau să repete un an la nivel primar, efectele oricăror rezultate slabe pot fi atenuate ţinând seama de alte elemente ale evaluării elevului sau alte aspecte ale carierei sale academice. Într-adevăr, în Germania, în anumite circumstanţe, unui elev i se poate permite să repete un an, chiar dacă a fost luată decizia de a-i da voie să treacă în clasa următoare. Cu toate acestea, în alte ţări, un elev ale cărui rezultate, în conformitate cu normele şi reglementările în vigoare, ar conduce în mod normal la obligativitatea de a repeta anul, ar putea fi admis în clasa următoare. Acesta este cazul în Austria şi Slovenia. Atunci când rezultatele unui elev sunt considerate a fi satisfăcătoare la alte discipline, i se permite să treacă în anul următor. În Finlanda, în anumite cazuri, repetarea sau promovarea pot fi permise indiferent de reglementările normale referitoare la note. În Polonia, o promovare condiţionată este permisă o singură dată într-un ciclu (în clasele 4-6) şi la o singură disciplină, cu condiţia ca disciplina să fie continuată şi în clasa următoare.

(11) Aceasta înseamnă, o notă mai mică de 3 la cele două materii principale, portugheză şi matematică, sau la trei alte materii

sau la două materii (altele decât cele două principale), plus o evaluare "nesatisfăcător" la materia numită área de projecto (proiectare şi producţie la proiecte de clasă pe parcursul anului şcolar).


27

2.3. Oportunităţi de recuperare la sfârşitul anului şcolar În multe ţări, rezultatele de sfârşit de an sunt decisive pentru promovarea în anul următor la nivel primar. Cu toate acestea, reglementările prevăd, în general, oportunităţi pentru elevi de a recupera din urmă, dacă aceştia sunt în pericol de a fi nevoiţi să se repete un an. Elevilor trebuie să li se acorde o a doua şansă de a fi evaluaţi şi de a îndeplini condiţiile pentru admiterea în clasa următoare. În Estonia este prevăzută o activitate suplimentară la sfârşitul anului pentru elevii care ar putea fi nevoiţi să repete anul; elevilor le sunt date lucrări suplimentare numai la materiile la care au obţinut note mici la sfârşitul anului şcolar. Scopul este de a ajuta elevii să dobândească cunoştinţele şi competenţele cerute de programă pe care nu le-au acumulat în timpul anului şcolar. Situaţia este similară şi în Letonia: la sfârşitul anului şcolar, elevii au lecţii suplimentare şi teste la materiile la care au avut note mici sau nu au trecut. În Lituania, profesorii pot recomanda lucrări suplimentare la sfârşitul anului şcolar, în scopul de a oferi elevilor o a doua şansă de a fi evaluaţi şi, în consecinţă, de a fi admişi în clasa următoare. În alte ţări, Republica Cehă, România şi Slovacia sunt stabilite la sfârşitul anului examinări/teste la materiile la care elevul nu a reuşit. În Ungaria şi Polonia, de asemenea, elevii pot da din nou teste, respectiv, din al doilea şi al patrulea an de şcoală primară. Totuşi, pot exista limite în refacerea de teste. În Republica Cehă şi în Polonia, elevii nu pot da reexaminări/teste la mai mult de două materii. În Finlanda, în conformitate cu reglementările, elevilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a demonstra că au atins un nivel acceptabil prin diferite metode de evaluare adaptate la abilităţile lor, cum ar fi testele scrise sau discuţiile cu profesorul.

2.4. Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar şi repetarea clasei În multe ţări, există o procedură de tranziţie prin care elevii trec de la învăţământul primar la cel secundar inferior (12). Au fost identificate trei tipuri de proceduri de tranziţie diferite: tranziţia pe baza unui certificat de şcoală primară; tranziţia după finalizarea cu succes a învăţământului primar, şi tranziţia în urma orientării şcolare din partea autorităţilor şcolare. Procedura de tranziţie poate astfel influenţa faptul că un elev promovează direct sau nu în următorul nivel atunci când ajunge la sfârşitul ultimului an de studii primare.

În unele ţări este necesar un certificat de şcoală primară pentru admiterea în învăţământul secundar inferior. În cazul în care un elev nu obţine acest certificat, poate însemna că trebuie să repete ultimul an de şcoală primară. Acesta este cazul în Grecia, Cipru şi Polonia. Situaţia din comunităţile franceză şi germanofonă din Belgia este diferită în sensul că elevii care nu reuşesc să obţină CEB (certificat d'études de base) nu trebuie neapărat să repete anul. Aceşti elevi pot intra în primul an comun al învăţământului secundar (première année commune), dar cu anumite restricţii. În comunitatea franceză, aceştia pot intra într-o clasă pregătitoare alternativă, première année différenciée unde pot relua testul care să-i conducă la CEB. În cazul în care aceştia promovează CEB, se pot alătura platformei comune a învăţământului secundar. Dacă nu reuşesc, ei trebuie să urmeze traseul şcolar din enseignement différencié (şcolarizarea alternativă). La sfârşitul celui de al doilea sau al treilea an, elevii trebuie să-şi continue traseul şcolar în învăţământul tehnic sau profesional.

(12) Într-un anumit număr de ţări, promovarea de la învăţământul primar la cel secundar inferior este automată din moment ce

învăţământul obligatoriu formează o structură unică. Ţările cu structură unică sunt Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Norvegia şi Turcia.


28

În alte ţări, sfârşitul învăţământului primar este urmat de învăţământul general, care este diferit şi este desfăşurat la nivel secundar inferior. Decizia de a ghida elevii către unul sau altul dintre fluxurile academice se face pe baza rezultatelor obţinute la nivel primar. În cazul în care un elev are dificultăţi, ar putea fi îndrumat către un flux de învăţământ mai puţin exigent la nivel secundar, mai degrabă decât să repete anul. În schimb, repetarea ultimului an de şcoală primară poate fi privită ca o strategie de îmbunătăţire a rezultatelor şi de a obţine astfel accesul la fluxul de învăţământ dorit în anul următor.

Astfel, în patru ţări, din moment ce traseul şcolar adoptat şi evaluarea elevului la sfârşitul şcolii primare sunt strâns legate între ele, preferinţa pentru o cale mai academică şi un traseu educaţional mai exigent ar putea conduce un elev să repete un an în mod voluntar. Rezultatele mai bune ar da elevului posibilitatea de a urma o cale mai academică. Acesta este cazul în Germania unde un elev ar putea repeta un an în scopul de a obţine rezultate mai bune şi de a se califica pentru un alt tip de învăţământ secundar inferior decât acela în care a fost înscris în anul precedent. În Luxemburg, elevii ar putea decide să repete ultimul an de enseignement fondamental pentru a avea acces la liceu, mai degrabă decât la liceul tehnic. În Malta, în cazul în care scopul unui elev este de a se alătura unui liceu junior în loc de o şcoală secundară unde curriculum-ul este mai puţin solicitant, este posibil pentru părinţi şi directorul şcolii să decidă de comun acord dacă el/ea trebuie să repete al şaselea (ultimul an de şcoală primară) şi să urmeze anul clasei a 7-a. Acest an suplimentar reprezintă, prin urmare, posibilitatea de a se pregăti pentru examenul de admitere la liceul junior. Doar elevii cu performanţe foarte bune la aceste teste sunt admişi la liceul junior, care oferă o cale mult mai exigentă decât şcolile de învăţământ secundar. Dar, ca parte a reformei privind tranziţia de la învăţământul primar la cel secundar, examinările pentru liceul junior nu mai sunt disponibile din septembrie 2010, iar acest an, clasa a 7-a, prin urmare, a fost eliminat. În Liechtenstein, chiar dacă promovarea automată este regula, ultimul an de Primarschule poate fi repetat, din moment ce procedura de direcţionare a elevilor către diverse ramuri de învăţământ secundar are loc la sfârşitul acestui an. Ştiind că alocarea se face pe bază de performanţă educaţională şi a unui sistem de cotare, părinţii pot solicita repetarea ultimului an primar, dar numai cu motive întemeiate. Aprobarea consiliului şcolar este, de asemenea, necesară.

2.5. Participanţii la procesul de luare a deciziilor privind repetarea clasei

2.5.1. Rolul de profesionişt i în domeniul educa ţ iei în interiorul ş i în afara şcoli i În majoritatea ţărilor, aproape toate materiile la nivel primar sunt predate de un profesor calificat care este generalist. Cu toate acestea, profesorii de specialitate pot să predea discipline cum ar fi muzica, limbile străine şi educaţia fizică. În plus, în unele ţări, în anii superiori de învăţământ primar, unele materii individuale sunt predate de profesori de specialitate. Chiar dacă sunt generalişti sau specialişti, profesorii sunt în mod normal responsabili de evaluarea cunoştinţelor şi competenţelor unui elev. Într-un anumit număr de ţări, numai profesorii de la clasă iau decizii asupra evoluţiei elevului. În Slovacia, profesorul generalist este singura persoană care decide dacă elevul promovează în clasa următoare sau repetă anul. Atunci când mai mult de un cadru didactic este responsabil de clasă, decizia de a repeta un an se bazează pe evaluarea dată de către toţi profesorii implicaţi la clasă. Acest lucru se întâmplă în Germania (cu excepţia cazurilor dificile), Grecia, Spania, Letonia şi Malta. În plus, în Italia, o decizie de a nu permite unui elev să meargă în clasa următoare se face doar dacă este o decizie luată în unanimitate de către toţi profesorii clasei.


29

Alte părţi ar putea fi implicate împreună cu profesorii de la clasă în procesul de luare a deciziilor asupra promovării clasei. În unele ţări, cadrele didactice din întreaga şcoală discută şi decid în comun. În Belgia, în toate cele trei comunităţi, consiliul clasei (profesorii şi directorul şcolii) decide asupra promovării clasei. În Germania, în cazurile dificile, decizia asupra promovării nu este luată la nivel de clasă de către Klassenkonferenz (profesorii de la clasă), ci la nivelul şcolii de către Lehrerkonferenz care este prezidat de către directorul şcolii şi cuprinde toate cadrele didactice din şcoală. Lehrerkonferenz poate decide repetarea clasei pentru un elev chiar dacă Klassenkonferenz a decis anterior în favoarea promovării. În Franţa, ca şi criterii de promovare aplicate pe parcursul unui ciclu, decizia de promovare pentru un elev este determinată de conseil des maîtres de cycle care constă în profesorii de la clasă ai ciclului respectiv. Cu toate acestea, profesorul de la clasa proprie a elevului face recomandarea iniţială. În Luxemburg, specialiştii în învăţământ precum şi cadrele didactice care fac parte din echipa de predare responsabilă pentru clasele din acelaşi ciclu decid dacă elevii promovează sau repetă anul. În Austria, dacă un elev primeşte o evaluare nesatisfăcătoare la una din materiile obligatorii, ceea ce în mod normal ar însemna că anul trebuie să fie repetat, consiliul profesoral poate permite elevului să meargă în clasa următoare în cazul în care rezultatele sale sunt suficient de bune la alte materii. În Portugalia, în primul ciclu al ensino básico, profesorul de la clasă decide dacă elevul promovează sau nu în colaborare cu consiliul profesoral al şcolii (conselho de docentes). În al doilea ciclu, consiliul clasei (conselho de turma) este acela care ia decizii cu privire la evaluarea şi promovarea elevului. Acest consiliu include, de obicei, toate cadrele didactice de la clasă, precum şi reprezentanţi ai elevilor şi părinţii sau tutorii lor. Cu toate acestea, atunci când au loc întâlnirile de evaluare a elevului, numai cadrele didactice de la clasă participă.

În Slovenia, în clasele 1 şi 2, decizia de a lăsa repetent un elev se face fie la cererea părinţilor, fie la recomandarea cadrelor didactice cu consimţământul părinţilor. În clasele 3-6, procedura este diferită; profesorul clasei face recomandarea pentru repetarea clasei, iar consiliul profesoral ia decizia în unanimitate.

În schimb, cinci ţări (Estonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România) au unele asemănări referitoare la participanţii din şcoală implicaţi în procesul de luare a deciziilor şi la rolurile lor respective. În aceste ţări, profesorul clasei este acela care face recomandarea privind promovarea sau nepromovarea unui elev pe baza evaluărilor proprii. Decizia finală se face la un nivel diferit, de obicei, într-un consiliu care cuprinde toate cadrele didactice ale şcolii, inclusiv profesorii de la clasă, şi este prezidat de către directorul şcolii. În Estonia, consiliul şcolar (toate cadrele didactice din şcoală şi directorul şcolii) decide cu privire la promovarea unui elev pe baza recomandării profesorilor de la clasă. În Lituania, profesorul principal de la clasă face o recomandare pentru promovarea sau nepromovarea unui elev. Membrii consiliului profesoral, care este format din toţi profesorii şcolii, personalul din conducere şi alţi specialişti în educaţie deliberează şi iau decizia finală. În Ungaria, profesorul de la clasă prezintă evaluarea sa, iar cadrele didactice din şcoală analizează notele acordate pentru fiecare elev la sfârşitul anului. Pe această bază, decid dacă elevii pot promova în anul următor. În Polonia, (clasele 4-6), profesorul unei discipline este acela care prezintă evaluarea consiliului pedagogic, ce include toate cadrele didactice angajate în şcoală şi este condus de către directorul şcolii. Ulterior, consiliul pedagogic este acela care ia decizia privind reţinerea unui elev în acelaşi an. În România, de asemenea, profesorul principal de la clasă (dirigintele) face o recomandare pentru reţinerea unui elev, iar membrii consiliului profesoral care cuprinde toate cadrele didactice ale şcoli, personalul de conducere şi alţi specialişti în educaţie, deliberează şi iau decizia finală.


30

Directorul şcolii sau corpul administrativ şcolar pot juca diferite roluri în procesul de luare a deciziilor referitoare la promovare în funcţie de ţara în cauză. În unele ţări, deşi aceştia pot lua parte, influenţa lor este mică. În Franţa, în conformitate cu reglementările, directorul şcolii primare este persoana care prezintă părinţilor recomandarea conseil des maîtres de cycle referitoare la promovare sau repetare. În Lituania, directorul şcolii se implică la sfârşitul procesului pentru punerea în aplicare în mod oficial a deciziei luată anterior de către consiliul profesoral. În alte ţări, decizia de repetare sau promovare a unui elev revine directorului şcolii. Acest lucru se întâmplă în Republica Cehă. Cu toate acestea, în adoptarea unei decizii, directorul şcolii ia în considerare avizul consiliului profesoral, care există în toate şcolile şi cuprinde toţi membrii personalului didactic al şcolii. Rolul consiliului profesoral este de a delibera cazurile elevilor care nu au îndeplinit criteriile de promovare şi fac recomandări pentru directorul şcolii. În Danemarca, după ce profesorul a recomandat că un elev trebuie să repete un an, directorul şcolii ia decizia finală. În Suedia, directorul şcolii este singura persoană care decide dacă un elev trebuie să repete un an. În Regatul Unit (Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), responsabilitatea pentru decizia de a reţine pe loc un elev revine directorului şcolii. Înainte de a lua o decizie, directorul şcolii solicită punctul de vedere al profesioniştilor din afara şcolii, cum ar fi un psiholog sau un ofiţer/oficial pentru ameliorarea şcolară sau al oricărui angajat din cadrul şcolii implicat cu copilul, precum şi al părinţilor şi al copilului însuşi. În Regatul Unit (Scoţia), există o diferenţă în modul în care autoritatea locală se alătură directorului şcolii în procesul decizional şi iau decizia finală împreună. În Finlanda, promovarea în clasa următoare este decisă de către directorul şcolii, împreună cu profesorii elevului.

Deşi personalul din cadrul şcolii este principalul participant în procesul de luare a deciziei referitoare la repetarea unui an de către un elev, în unele ţări, şi alţi participanţi din afara şcolii joacă un rol semnificativ. Aceşti participanţi externi sunt deseori psihologi educaţionali şi/sau servicii de orientare care oferă fie consultanţă, fie avizul pentru a se asigura faptul că se ia cea mai bună decizie în cazul unui elev. În Belgia, pentru reţinerea unui elev pe loc în al optulea an la nivel primar, se cere avizul unui centru specializat în probleme psihologice, medicale şi sociale (CLB (centrum voor leerlingenbegeleiding)) în comunitatea flamandă; CPMS (centres psycho-médico-social) în comunitatea franceză şi centrul PMS (Psycho-Medizinisch-Soziales Zentrum) în comunitatea germanofonă). În Spania, personalul de specialitate din echipele de orientare şi de psihologie educaţională oferă sfaturi sau furnizează dovezi care să susţină evaluarea şi promovarea unui elev. În Portugalia, în cazul în care se pune problema să se repete un al doilea an, se efectuează o evaluare 'extraordinară' care necesită avizul unui psiholog educaţional.

În sfârşit, în Cipru, situaţia este diferită, din moment ce, în conformitate cu reglementările, rolul profesorului este în primul rând de a identifica acei elevi care ar trebui să repete anul. Profesorul emite apoi recomandări şi discută fiecare caz cu directorul, părinţii şi uneori chiar cu un psiholog educaţional. Cu toate acestea, decizia finală revine inspectorului alocat şcolii, care aprobă apoi sau respinge recomandarea profesorului.


31

Figura 2.3: Rolul profesioniştilor din domeniul educaţiei din interiorul şi din afara şcolii

în procesul decizional de repetare a clasei în învăţământul primar (ISCED 1), 2009/10

Propunere Consultare Decizie/Acordul necesar Autonomie locală sau instituţională

Profesorul(ii) clasei

Alte cadre didactice

Directorul şcolii

Alţi participanţi

Promovare automată

Pentru tot nivelul primar Pentru unii ani primari


Note suplimentare Estonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România: Profesorii de la clasă fac o propunere şi apoi decid, ca parte a organismului, de exemplu, consiliul care deliberează cu privire la reţinerea elevului. Directorului şcolii este, de asemenea, un factor de decizie în calitate de şef al consiliului. Cipru şi Marea Britanie (SCT): Unii participanţi sunt consultaţi, alţii decid. Portugalia: Numai în primul ciclu al ensino básico personalul didactic şcolar, ca parte a conselho de docentes, ia parte la luarea deciziilor. Slovenia: Participanţii prezentaţi în această figură sunt aceia implicaţi în procesul de luare a deciziilor din anul al treilea al ciclului primar. În ceea ce priveşte primii doi ani primari, vedeţi secţiunea 2.5.1.

Note explicative Situaţiile specifice corespunzătoare cu participarea părinţilor în procesul de luare a deciziilor, cum ar fi depunerea unui recurs, nu sunt luate în considerare în această figură (vezi secţiunea 2.5.2). Alţi participanţi: Această categorie corespunde fie profesioniştilor din cadrul instituţiei de învăţământ, fie centrelor externe (asistenţi sociali, educatori, consilieri, psihologi, etc.), fie autorităţilor locale existente sau educaţionale.

2.5.2. Rolul părinţ i lor În toate ţările, şcolile informează în mod regulat părinţii sau tutorii legali cu privire la progresele şi dezvoltarea copilului lor. După caz, decizia dacă un copil va promova sau repeta un an este transmisă părinţilor la sfârşitul fiecărui an şcolar. În câteva ţări, părinţii sau tutorii legali pot fi consultaţi în timpul procesului decizional. În Danemarca, directorul şcolii se consultă cu părinţii, deşi decizia finală se face cu sau fără consimţământul lor. În Estonia, o decizie 'echilibrată şi justificată', referitoare la repetarea anului implică faptul ca opinia reprezentantului legal al elevului să fie auzită de către consiliul profesoral atunci când se ia decizia. În Malta, unele şcoli informează pur şi simplu părinţii referitor la decizia cu privire la promovarea unui elev în anul următor, în timp ce alţii consultă părinţii înainte de a decide să reţină un elev pentru un an suplimentar în şcoala primară. În Olanda, reprezentanţii şcolii şi părinţii sau tutorii discută despre dezvoltarea elevului, realizările/rezultatele şi atitudinea sa. În cazul în care există un dezacord cu privire la decizia privind repetarea clasei, părinţii/tutorii pot discuta problema cu şcoala şi argumenta pentru o altă decizie. Cu toate acestea, în cazul în care nu pot cădea de acord, şcoala ia decizia finală. În Suedia, directorul şcolii poate să decidă, după consultarea cu tutorii, că elevul trebuie să rămână în acelaşi an şcolar.


32

În aproape jumătate din ţări, legislaţia prevede un rol mai activ pentru părinţi în timpul procesului de luare a deciziei referitoare la promovarea elevului. În funcţie de ţară, trei opţiuni posibile sunt deschise pentru părinţi: pot înainta un recurs în cazul în care contestă decizia de repetare a anului pentru copilul lor; pot cere repetarea anului; sau acordul lor este necesar în oricare decizie referitoare la repetare.

În zece ţări, legislaţia le permite părinţilor sau tutorilor să facă apel atunci când nu sunt de acord cu o decizie de a repeta anul. Recursul formulat de către părinţii elevului presupune implicarea unui alt participant sau organism a cărui decizie va confirma sau anula decizia iniţială. În Republica Cehă, în caz de îndoieli cu privire la validitatea evaluării unui elev, tutorele legal are dreptul de a solicita directorului şcolii reexaminarea de către o comisie de examinare. În cazul în care materia la care elevul nu a reuşit a fost predată de către directorul şcolii însuşi, atunci părinţii sau tutorii pot contacta autoritatea regională pentru a solicita ca elevul să susţină o altă examinare. În majoritatea Comunităţilor în Spania, legislaţia prevede dreptul părinţilor de a depune un recurs împotriva deciziei privind evaluarea sau repetarea pentru copilul lor. În unele comunităţi, procedura de recurs este clar definită. În Franţa, după ce a primit o recomandare pentru repetarea anului, părinţii o pot contesta în termen de 15 zile. Recursul, inclusiv argumentele pentru cazul său, trebuie să fie prezentate inspectorului academiei, şeful Serviciilor Departamentului Educaţiei Naţionale, care ia decizia finală. În Letonia, atunci când părinţii au obiecţii legate de rezultatele finale ale copilului lor de la sfârşitul anului şcolar, directorul şcolii formează o comisie de evaluare cu profesorii şi membrii consiliului metodologic (mācību priekšmetu metodiskās komisijas) (13). Această comisie trebuie să pregătească o evaluare a realizărilor academice ale elevului bazate pe standardele educaţionale naţionale. Apoi directorul şcolii ia decizia finală ţinând seama de această evaluare. În Lituania, dacă părinţii nu sunt de acord cu decizia pentru copilul lor de a repeta anul, directorul şcolii ia în considerare informaţiile asistentului său referitoare la activitatea profesorului clasei. Pe baza recomandării directorului şcolii, consiliul profesoral ia apoi decizia finală. În Luxemburg, în cazul în care există un dezacord cu decizia echipei didactice (équipe pédagogique) referitoare la repetare, părinţii pot formula recurs în termen de 15 zile la inspectorul regional (inspecteur d'arrondissement), care va ajunge la o decizie în termen de o lună. În Austria, după ce părinţii sau tutorii legali au depus un recurs împotriva deciziei consiliului didactic, şcoala trebuie să-l trimită către Bezirksschulrat (comisia şcolară districtuală), care are ultimul cuvânt. În Portugalia, în învăţământul primar precum în cel secundar inferior, depunerea unui recurs este o procedură care începe în şcoală, dar care ar putea, în cele din urmă, implica un organism extern administrativ, Direcţia Regională de Educaţie. Astfel, la sfârşitul anului şcolar, părinţii cu motive bine întemeiate pot face o cerere la organul executiv al şcolii sau grup de şcoli pentru o revizuire a notelor copilului lor. Profesorul de la clasă, în colaborare cu consiliul profesoral al şcolii (conselho de docentes) în primul ciclu, sau împreună cu consiliul clasei (conselho de turma) în ciclurile 2 si 3, examinează toate documentele relevante şi ajunge la o decizie care confirmă sau modifică evaluarea iniţială. Conselho pedagógico (14) trebuie să confirme această decizie. Apoi organismul executiv al şcolii notifică părinţii cu privire la decizia luată. În cazurile în care apare o eroare de procedură, părinţii

(13) Acest consiliu nu implică un anumit membru al personalului didactic în mod continuu. Cel mai adesea şeful

consiliului este asistent al directorului pe probleme de educaţie. Dar dacă fiecare disciplină sau arie curriculară este predată de mai mulţi profesori, consiliul metodologic al disciplinei poate fi condus de către unul dintre profesorii de această specialitate.

(14) Conselho pedagógico este organismul responsabil pentru coordonarea, supravegherea şi îndrumarea şcolii în ceea ce priveşte predarea/învăţarea materiilor, orientarea şi monitorizarea elevilor, formarea iniţială şi continuă a personalului didactic şi nedidactic.


33

pot depune în cele din urmă un apel către Directorul Regional al Educaţiei, care ia decizia finală privind repetarea clasei de către elev. În Slovenia, atunci când părinţii sau tutorii legali depun un recurs, există un comitet (Komisija) format din trei membri (dintre care unul este din afara şcolii şi ceilalţi doi membri ai personalului didactic), care ia decizia finală. În Finlanda, atunci când o decizie cu privire la promovarea unui elev este în mod evident defectuoasă, părinţii au dreptul de a solicita Agenţiei Administrative de Stat Regionale (care înlocuieşte Oficiul de Stat Provincial din 2010) să ceară profesorului să efectueze o altă evaluare sau să ajungă la o nouă decizie referitoare la promovarea elevului.

Spre deosebire de dreptul de a depune un recurs împotriva unei decizii privind reţinerea unui elev, în Ungaria şi Slovenia părinţii au dreptul să solicite pentru copilul lor să repete un an chiar şi atunci când acesta a primit deja permisiunea de a trece în clasa următoare. Cu toate acestea, aprobarea de la directorul şcolii este încă necesară în Ungaria, în timp ce în Slovenia consiliul profesoral ia decizia finală. De asemenea, în Republica Cehă este posibil pentru părinţi să ceară pentru copilul lor să repete anul, dar numai în cazul unor probleme grave de sănătate. Consultanţa dată de un specialist ar trebui să sprijine cererea. Cu toate acestea, directorul şcolii va decide în cele din urmă. În Suedia, la cererea tutorelui unui elev, directorul şcolii poate să permită elevului să repete anul şcolar. Directorul şcolii şi tutorele nu trebuie să cadă de acord cu privire la decizie din moment ce întotdeauna directorul şcolii este acela care decide.

În alte ţări, este nevoie de acordul părinţilor pentru ca un elev să repete un an la nivelul primar. În Comunitatea franceză din Belgia, părinţii au dreptul să conteste decizia cadrelor didactice cu privire la reţinerea în acelaşi an a copilului lor sau să ceară ca copilul lor să repete anul, chiar dacă profesorii nu consideră că este necesar. Deşi regulamentele prevăd că poziţia părinţilor trebuie să fie acceptată de către şcoală, în practică, în mod normal, părinţii respectă decizia cadrelor didactice. În Comunitatea germanofonă din Belgia, părinţii decid cu privire la propunerea consiliului clasei, precum şi la consilierea centrului PMS dacă copilul lor trebuie să parcurgă un al 8-lea an la nivel primar. În Polonia, în conformitate cu reglementările în vigoare, decizia de a repeta un an la clasele 1, 2 sau 3 în Szkoła podstawowa trebuie să fie acceptată de către părinţi; dacă nu, aceasta nu poate fi pusă în aplicare. În Slovenia, deşi părinţii au dreptul de a face recurs în oricare etapă din învăţământul primar al copiilor lor, în primele trei clase opinia lor este primordială. Elevii pot repeta numai aceşti ani, dacă părinţii sau tutorii lor îşi dau acordul. De asemenea, în Regatul Unit, directorul şcolii va căuta în mod normal, acordul părinţilor pentru plasarea copilului lor în afara grupului, după o discuţie detaliată a implicaţiilor posibile pentru copil.


34

Figura 2.4: Participarea părinţilor la procesul de luare a deciziilor

privind repetarea clasei la nivel primar, 2009/10

Figura 2.4a: Nivelul de participare a părinţilor Figura 2.4b: Tipurile de intervenţie a părinţilor

Intervenţie Solicită repetarea clasei Recurs

Acordul necesar

Informare Consultare Informare/consultare

Promovare automată Promovare automată

Datele nu sunt disponibile Datele nu sunt disponibile

Sursa: Eurydice.

Note suplimentare Belgia (BE de): În cazul în care se reţine un copil pentru un al 8-lea an la nivel primar, părinţii iau decizia finală la propunerea consiliului clasei, precum şi cu avizul centrului PMS. Spania: Nivelul de participare a părinţilor variază în funcţie de Comunităţile Autonome. Polonia: Promovarea este automată în primii trei ani primari. Atunci când, în circumstanţe excepţionale, este decisă repetarea, părinţii trebuie să îşi dea acordul. Slovenia: Acordul părinţilor este necesar numai în timpul primilor doi ani primari.

2.6. Date statistice În scopul de a estima măsura în care elevii rămân în urmă la nivel primar în ţările europene, proporţia copiilor încă înscrişi în învăţământul pre-primar sau primar (ISCED 0 şi 1) care au atins vârsta oficială pentru nivelul secundar inferior (ISCED 2) a fost calculat din baza de date Eurostat (2008). Acest procent include elevii care au început învăţământul primar târziu, cei care au repetat un an, la nivel primar şi, de asemenea, copiii care au venit din străinătate şi au fost înscrişi într-o clasă mai mică decât cea normală pentru vârsta lor. Această rată globală este comparată cu procentul de copii reţinuţi la nivelul preşcolar la vârsta când în mod normal încep şcoala primară (vedeţi Figura 2.5a). Diferenţa dintre cele două rate ne permite să estimăm măsura în care repetarea unui an este pusă în aplicare la nivel primar în fiecare ţară (vedeţi Figura 2.5b). Datele Eurostat utilizate pentru aceste estimări includ, de asemenea, elevii cu nevoi educaţionale speciale.


35

Figura 2.5a: Procentul de elevi rămaşi în urmă la nivelurile preşcolar (ISCED 0) şi primar (ISCED 1), 2007/08

Copiii reţinuţi la ISCED 0 la vârsta începutului învăţământului obligatoriu (ISCED 1)

Copiii înscrişi la ISCED 0-1 la vârsta de înscriere la ISCED 2.

Figura 2.5b: Estimarea repetării clasei la nivel primar (ISCED 1), 2007/08

Date (Figurile 2.5a şi 2.5b)

BE fr BE de BE nl BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU

5.6 : 5.9 1.0 47.3 17.4 37.7 16.7 : 1.0 0.5 1.4 1.5 3.8 8.0 2.5 3.5

27.0 : 20.5 7.0 50.8 17.2 53.5 6.5 61.0 6.3 16.8 20.8 4.2 6.6 18.4 7.6 21.8Δ 21.4 : 14.6 6.0 3.5 : 15.8 : : 5.3 16.3 19.4 2.7 2.8 10.4 5.1 18.3


75.8 : : 38.6 4.2 2.5 77.7 4.4 43.7 1.9 1.6 : : 0.1 48.6 0.9 :

77.0 39.9 42.8 44.7 4.6 30.5 74.6 2.4 49.0 6.0 : 1.6 0.5 0.3 72.0 : :Δ 1.2 : : 6.1 0.4 28.0 : : 5.3 4.1 : : : 0.2 23.4 : :

Sursa: Eurostat, 2008. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR

Note suplimentare Bulgaria: Când datele Eurostat au fost colectate în 2007/08, regula promovării automate la nivelul primar, nu fusese introdusă. În această perioadă, elevii nu au repetat clasa întâi, dar ar fi putut repeta un an în clasele 2-4. Irlanda: Clasele de copii mici primesc copiii în învăţământul primar de la vârsta de 4 ani, înainte de a începe şcolarizarea obligatorie. Grecia şi Malta: Date emise în 2006/07. Suedia şi Norvegia: Datele nu sunt disponibile deoarece distribuţiile pe vârste furnizate de Eurostat sunt estimate după anul şcolar. Regatul Unit: Datele sunt de la Departamentul pentru Copii, Şcoală şi Familie, DCSF (în prezent Departamentul pentru Educaţie, DfE). Şcolile publice şi private sunt adunate împreună, şcolile speciale sunt excluse. Anul de referinţă este 2008/09. Turcia: Nu există nici o deosebire între ISCED 1 şi ISCED 2.


36

Note explicative Calculele sunt bazate pe datele Eurostat referitoare la elevii în funcţie de nivelul ISCED şi de vârstă. Pentru fiecare ţară, estimarea se bazează pe vârsta oficială de intrare în ISCED 1 şi ISCED 2 (vârstele la care se face schimbarea). Pentru vârstele oficiale de schimbare, procentajul de elevi care încă participau la ISCED 0 sau ISCED 1 a fost calculat din numărul total de elevi de acea vârstă din ţara respectivă. Elevii cu nevoi educaţionale speciale sunt incluşi. Instituţiile independente de învăţământ privat nu sunt luate în considerare. În ceea ce priveşte vârstele oficiale de schimbare pentru intrarea la nivelurile ISCED, consultaţi diagramele cu structura sistemelor de educaţie europene în 2009/10 (Eurydice, 2009). Estimarea repetării clasei la nivelul primar este calculată prin scăderea procentului de elevi care se încadrează la nivelul preşcolar din procentul de elevi care se încadrează în nivelul primar. Este doar o estimare, din moment ce diferite contingente de elevi sunt luate în considerare pentru acelaşi an de referinţă. Valorile negative sunt considerate ca lipsind. Pentru notele specifice din fiecare ţară referitoare la procentul copiilor care repetă la ISCED 0 la vârsta de început a şcolarizării obligatorii de la ISCED 1, consultaţi notele suplimentare din Figura 1.3.

Estimările cu privire la elevii care au rămas în urmă la nivelul primar, pe baza cifrelor Eurostat, sunt completate cu cele mai recente date din Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (PISA). În ediţia din 2009 a acestui studiu internaţional, elevii de 15 ani au fost rugaţi să răspundă la următoarea întrebare: 'Aţi repetat vreodată un an?' Elevii au fost rugaţi să răspundă prin selectarea unuia dintre următoarele răspunsuri: 'Nu, niciodată', 'Da, o dată' şi 'Da, de două sau de mai multe ori' şi prin specificarea nivelului la care au repetat anul, ISCED 1, 2 sau 3. Răspunsurile la această întrebare au permis calculul proporţiei de elevi de 15 ani care au repetat clasa în învăţământul primar.

Figura 2.6: Ponderea elevilor de 15 ani care au repetat un an cel puţin o dată

în învăţământul primar (ISCED 1), 2009

Ţări care nu contribuie la colectarea de date

EU-27 BE fr BE de BE nl BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU

7.7 22.0 14.5 16.0 2.7 2.1 3.6 9.2 3.9 11.0 2.0 12.2 17.8 1.0 x 6.0 2.1 22.2

HU MT NL AT PL PT RO SI SK FI SE UK-ENG

UK-WLS

UK-NIR

UK-SCT IS LI NO TR

6.2 x 22.4 4.9 1.9 22.4 2.3 : 1.9 2.4 3.8 1.6 2.3 1.2 1.7 0.7 10.2 : 3.8

Sursa: Analiza secundară din baza de date PISA 2009, OECD.

Note suplimentare Slovenia: Întrebarea nu a fost pusă elevilor de la nivelul ISCED 1. Norvegia: Întrebarea nu a fost pusă elevilor datorită promovării automate. Turcia: Nu există o diferenţă între învăţământul primar şi cel secundar inferior. Procentul acoperă ambele niveluri educaţionale.


37

Din datele Eurostat din figurile 2.5a si 2.5b, prin compararea celor două rate, poate fi făcută o distincţie între două grupuri principale de ţări. În primul grup, care conţine mai mult de jumătate din ţări, diferenţa este mică, fapt care arată că un procent foarte mic de elevi repetă un an şcolar în timpul şcolarizării primare. În celălalt grup, care conţine nouă ţări, diferenţa este considerabilă, ceea ce arată că un procent semnificativ de elevi repetă cel puţin un an, la nivel primar. În cadrul acestor două grupuri, chiar şi mai multe modele specifice pot fi observate.

Într-adevăr, în majoritatea ţărilor care fac parte din primul grup, ambele rate sunt destul de reduse: este mai puţin obişnuit să nu se admită copiii la şcoala primară atunci când au ajuns la vârsta şcolară obligatorie, dar, de asemenea, foarte rar pentru copii să repete un an. Acesta este cazul în Bulgaria (15), Grecia, Italia, Cipru, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia şi Finlanda. În Islanda, având în vedere că promovarea de la o clasă la alta se face automat, diferenţa dintre cele două rate este practic zero. Datele PISA 2009 (Figura 2.6) coroborează faptele că, în ţările care au participat la studiu, proporţia elevilor de 15 ani care au repetat cel puţin o dată la nivel primar este foarte scăzută, variind de la 0,7 % în Islanda la 2,7 % în Bulgaria. În Regatul Unit, de asemenea, proporţia este scăzută; în Suedia, aceasta se ridică la doar 3,8 %. În Norvegia, întrebarea nu a fost pusă elevilor, reflectând astfel regula existentă privind promovarea automată în această ţară.

În alte opt ţări (Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Ungaria, Austria, România şi Slovacia), deşi procentajul de elevi înscrişi la nivel primar, atunci când ar fi trebuit să fie înscrişi la nivel secundar este ridicat, diferenţa faţă de proporţia de copii care au repetat în preşcolar este mică. Acest lucru înseamnă că în aceste ţări este obişnuit să se întârzie admiterea copiilor în şcoală primară. Cu toate acestea, odată ce au început şcolarizarea, marea majoritate a elevilor promovează în perioada învăţământului primar, fără a repeta vreodată un an. Datele PISA 2009 referitoare la elevi confirmă această practică la nivel primar, în aceste opt ţări. În Slovacia, în Republica Cehă şi în România, numai 1,9 %, 2,1 % şi respectiv 2,3 % din elevii de 15 ani au repetat un an la nivel primar. Proporţia de elevi care au repetat la nivel primar a fost de 3,6 % în Danemarca, 3,9 % în Estonia şi 4,9 % în Austria. În cele din urmă, deşi mai puţin evident, aceeaşi situaţie pare să se întâmple în Letonia şi Ungaria, unde este posibil ca un copil să întârzie începerea învăţământului primar. Potrivit datelor PISA 2009, 6,0 % şi respectiv 6,2 % din elevii de 15 ani au repetat o dată la nivelul primar în aceste două ţări.

În ceea ce priveşte al doilea grup de ţări despre care Figura 2.5b relevă o diferenţă semnificativă între cele două rate, pentru început poate fi făcută o distincţie între ţările în care aproape toţi elevii încep învăţământul primar la timp şi ţările în care şcolarizarea ar putea fi amânată la începutul învăţământului primar.

În Belgia, Spania, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Portugalia, foarte puţini copii care ajung la vârsta oficială de intrare amână admiterea în primul an de învăţământ primar. Cu toate acestea, numărul de elevi care au rămas repetenţi, la sfârşitul învăţământului primar este foarte mare, ceea ce înseamnă că un procent considerabil de elevi trebuie să repete un an cel puţin o dată pe perioada şcolarizării primare. În Figura 2.6, potrivit datelor PISA 2009, aceleaşi şase ţări prezintă cel mai mare procent de repetenţi la nivel primar între ţările europene participante: variind de la 12,2 % în Spania la 22,4 % în

(15) Înainte de punerea în aplicare a promovării automate la toate clasele din învăţământul primar în 2009/10, regulamentele au

permis repetarea la clasele 2-4, în cazul eşecului la una sau mai multe discipline.


38

Olanda şi Portugalia. Irlanda arată, de asemenea, o proporţie ridicată de repetenţi la nivelul ISCED 1, cu un procent de 11,0 %.

Printre acest al doilea grup de ţări cu o rată semnificativă a repetării clasei, Germania si Liechtenstein prezintă un model diferit. Aşa cum este explicat în capitolul unu, un procentaj ridicat de copii încep prima clasă primară un an mai târziu decât vârsta oficială de începere şi sunt înscrişi în clasele de tranziţie. Diferenţa dintre cele două rate din Figura 2.5a este destul de semnificativă în măsura în care înseamnă că există mai mulţi elevi care rămân în urmă la sfârşitul învăţământului primar decât elevii care au început primul an primar târziu. Datele PISA confirma faptul că, în afară de elevii care au avut un start întârziat în învăţământul primar, există, de asemenea, un număr semnificativ de elevi care au repetat un an pe perioada şcolarizării primare. În Germania, 9,2 % din elevi au declarat că au repetat cel puţin o dată la nivelul ISCED 1. În Liechtenstein, în ciuda faptului că promovarea automată este regula la Primarschule, datele PISA arată că 10,2% din elevi au declarat că au repetat un an, la nivel primar. În plus, diferenţa între cele două rate în datele Eurostat este de asemenea ridicată. Acest lucru ar putea fi explicat prin existenţa claselor de tranziţie (Einführungsklasse) clasificate la nivelul ISCED 1. Este posibil ca un procentaj ridicat de elevi să nu fi fost admişi direct în clasa întâi şi să fie înscrişi prima dată în Einführungsklasse. Aceasta ar explica de ce aceşti elevi au rămas în urmă la nivel primar. În cele din urmă, încă o dată, în aceste două ţări ar putea fi necesar, de asemenea, să se ia în considerare plasarea copiilor din străinătate într-o clasă, alta decât cea normală pentru vârsta lor.

*

* *

Unele ţări au reglementări similare pentru repetarea unui an cu privire la criteriile utilizate şi părţile implicate în procesul decizional. Cu toate acestea, atunci când privim statisticile, se pare că există diferenţe în modul în care aceste reglementări sunt aplicate în practică. De exemplu, este stipulat un număr maxim de ani petrecuţi la nivel primar în Belgia, Spania, Cipru şi Slovacia. Cu toate acestea, proporţia de elevi care repetă ani la nivel primar, în primele două ţări este mult mai mare decât cea observată în celelalte două ţări.

În unele din ţările în care practica de a repeta un an este permisă, există o rată de repetare scăzută. Aceste ţări necesită proceduri suplimentare care urmează să fie efectuate după ce profesorii au făcut evaluarea elevilor. Aceste proceduri sunt destinate să limiteze practica de a repeta anii la nivelul primar. În Grecia, o procedură complexă este pusă în aplicare în cazul în care un profesor sugerează faptul că un copil ar trebui să repete un an. În Italia, toţi profesorii clasei trebuie să fie de acord în unanimitate pentru ca un elev să repete un an în scuola primaria. În Cipru, deşi şcoala este aceea care începe procedura, decizia finală de a repeta clasa pentru un elev nu este luată la nivel de şcoală, ci de către o persoană din afară – Inspectorul arondat şcolii. Controlul extern sau promovarea automată de la o clasă la alta nu explică, în toate cazurile, de ce o ţară are o rată scăzută de repetare a clasei. Într-adevăr, în Danemarca, deşi legislaţia permite cadrelor didactice să ceară elevilor să repete un an, procentajul de elevi care repetă la nivel primar este foarte scăzut. În plus, nu este implicat nici un organism extern în procesul decizional referitor la promovarea unui elev de la un an la altul, nici nu există vreo procedură de control sau vreo altă formă de limitare.


39

În cele din urmă, diferenţele dintre ţări în ceea ce priveşte proporţiile în care elevii repetă clasa la nivel primar nu pot fi corelate direct cu reglementările diferite în vigoare. Practica de a repeta un an pare a fi bine-stabilită doar în ţările în care există un consens general, că repetarea unui an este benefică pentru procesul de învăţământ al elevilor. Această obişnuinţă pare a fi deosebit de puternică în Belgia, şi anume în comunitatea franceză, dar şi în Spania, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Portugalia. Aceste credinţe în beneficiile pozitive ale repetării unui an sunt împărtăşite în mod obişnuit de majoritatea cadrelor didactice şi părinţilor şi explică de ce practica este încă folosită, de multe ori în ciuda limitărilor impuse de reglementările oficiale.

41

CAPITOLUL 3: REPETAREA CLASEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR INFERIOR

Acest capitol examinează mai multe aspecte ale reglementărilor referitoare la repetarea clasei în ţările în care aceasta se utilizează la nivelul secundar inferior (16). Va examina în primul rând legislaţia în vigoare în ţările europene şi, de asemenea, principalele criterii care ar justifica repetarea clasei de către un elev aflat în dificultate pentru un an. Capitolul se va concentra apoi asupra oricăror restricţii cu privire la procedurile de repetare a clasei, cum ar fi dispoziţiile adoptate pentru ca elevii să recupereze, promovarea condiţionată în clasa următoare, interdicţia elevilor de a repeta în anumiţi ani de şcoală, sau stabilirea unei limite privind numărul de repetări pe care un elev le poate face în timpul şcolii. De asemenea, dispoziţiile puse în aplicare pentru elevi în cursul anului repetat sunt luate în considerare, înainte de a ne concentra asupra participanţilor la procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte repetarea clasei. Pentru a încheia analiza, sunt prezentate unele date statistice care dezvăluie modul în care practica repetării clasei este implementată în ţările europene.

În toate ţările, elevii care se confruntă cu dificultăţi au acces la un fel de sprijin suplimentar de învăţare pe parcursul anului şcolar. În conformitate cu legea în forma sa actuală în multe ţări, în cazul în care acest sprijin este insuficient şi un elev nu face progrese satisfăcătoare până la sfârşitul anului şcolar, anul poate fi repetat, ca o măsură de remediere pentru a ajuta elevul să-şi depăşească dificultăţile. Majoritatea ţărilor prevăd reglementări şi criterii în legislaţia lor, care guvernează promovarea în anul următor de şcoală sau reţinerea în acelaşi an. Există doar două ţări – Islanda şi Norvegia – în care, în conformitate cu legislaţia, elevii promovează în anul următor în mod automat, indiferent de performanţele lor academice. Promovarea lor, cu alte cuvinte, este continuă şi nu are nevoie de o evaluare de sfârşit de an a elevilor. Legislaţia în Norvegia stipulează faptul că toţi elevii au dreptul la promovare în decursul anilor de şcoală obligatorie şi la educaţia prevăzută în curriculum. În conformitate cu legislaţia islandeză, copiii din învăţământul obligatoriu se vor muta de la o clasă la alta, la sfârşitul fiecărui an şi nici un copil nu va petrece mai mult de zece ani în învăţământul obligatoriu. Cu toate acestea, excepţii pot să apară, deoarece elevii din Islanda pot alege voluntar să-şi prelungească şcolarizarea, dar mai puţin de unu la suta se folosesc de această opţiune.

În Regatul Unit, nu există reglementări privind repetarea clasei pe toată durata învăţământului obligatoriu. Cu toate acestea, pentru un număr de motive (a se vedea capitolul 2), este un lucru obişnuit şi practic ca elevii cu diferite niveluri de performanţă să înveţe în mod normal în propriul lor an şi să fie plasaţi 'în afara grupului anual' numai în circumstanţe excepţionale.

3.1. Criteriile care guvernează repetarea clasei În fiecare ţară în care repetarea clasei poate fi folosită ca un mijloc de depăşire a dificultăţilor, reglementările în vigoare definesc criteriile în funcţie de care un elev poate fi reţinut într-o clasă mai mică. Olanda este o excepţie. Repetarea clasei este posibilă, din moment ce nu există restricţii privind timpul dedicat învăţământului secundar obligatoriu şi elevii pot avea atâta timp cât au nevoie pentru a finaliza acest nivel educaţional. Cu toate acestea, toate criteriile pentru repetarea sau promovarea clasei sunt stabilite la nivelul şcolii şi toate deciziile sunt, de asemenea, luate atât pentru repetarea cât şi pentru promovarea clasei de către şcoală.

(16) Nivelul secundar inferior după cum este definit în ISCED corespunde ultimilor ani ai structurii unice de învăţământ

obligatoriu în 12 ţări relevante şi include doar primii doi ani de învăţământ secundar în Belgia.


42

Există mai multe motive pentru care elevii care se confruntă cu dificultăţi pot să fie nevoiţi să repete un an şcolar la nivelul secundar inferior. Printre criteriile posibile definite în legislaţia ţări, cele mai frecvente sunt eşecul în realizarea progreselor academice aşteptate, prezenţa elevului, purtarea şi situaţia familială.

Figura 3.1: Criteriile care guvernează repetarea clasei

la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10

Definite la nivel central Autonomie locală sau instituţională

Prezenţa şi/sau situaţia familială

Purtarea

Evaluare generală

Rezultatele obţinute (notele)

Promovare automată


3.1.1. Prezen ţa, situaţ ia famil ială ş i purtarea Absenteismul (absenţa de la şcoală din motive de sănătate, familie, motive sociale sau nejustificate) este unul dintre criteriile care pot conduce un elev să repete un an şcolar, deoarece este dificil de evaluat progresul realizat de către un elev care a fost absent pentru perioade lungi de timp. În jumătate dintre ţări, o lungă perioadă de absenţă din cauza unei boli este unul dintre motivele pentru repetarea clasei, chiar dacă acest lucru nu este prevăzut în legislaţie, dar este decis la nivel de şcoală, ca de exemplu în Olanda şi în Regatul Unit. Motivele de sănătate, pot fi citate de către şcoli sau de părinţii care doresc să utilizeze facilitatea de repetare a clasei ca o măsură de remediere. În Luxemburg, de exemplu, o absenţă de lungă durată cauzată de boală (17) poate fi un motiv pentru consiliul profesoral (conseil de classe) să dea o autorizaţie de repetare a unui an în timp ce în Slovenia, părinţii pot solicita repetarea anului pentru copilul lor din cauza problemelor de sănătate. Situaţia este similară în Republica Cehă, unde părinţii pot depune o astfel de cerere fără a ţine seama de faptul că elevul a repetat deja un an la acel nivel. În Liechtenstein, pe de altă parte, o boală de lungă durată poate fi citată pentru a justifica promovarea în anul următor a unui elev aflat în dificultate.

În unele ţări, şi anume Italia, Cipru, Ungaria, Polonia, Portugalia şi România, numărul de absenţe ale unui elev (din motive justificate sau nejustificate), poate fi singurul motiv pentru repetarea unui an de către un elev. În fiecare dintre aceste ţări, este stabilită o limită a numărului de absenţe; repetarea unui an poate fi necesară în eventualitatea în care acest număr este depăşit. În Italia, în cazul în care prezenţa este mai mică de 75 % din timpul total de predare, un elev poate fi nevoit să repete un an şcolar. În Cipru, elevii repetă un an în cazul în care au absentat de la 51 lecţii fără un motiv întemeiat, sau de la 161 lecţii, cu sau fără un motiv întemeiat. În Ungaria, dacă numărul total de absenţe ale unui

(17) Nu există regulamente speciale cu privire la numărul de zile lipsa, astfel încât depinde de conseil de classe să ia

decizia.

Cap i t o l u l 3 : Repe ta rea C lase i î n Î nvă ţământu l Sec unda r I n fe r i o r

43

elev depăşeşte 250 de lecţii într-un an şcolar, sau lipseşte mai mult de 30 % din lecţii la oricare materie şi, ca urmare, profesorul nu este în măsură să evalueze elevul la sfârşitul anului şcolar, repetarea anului este necesară cu excepţia cazului în care cadrele didactice permit elevului o reexaminare. În Portugalia, la nivelul secundar inferior (în al 3-lea ciclu al ensino básico), totalul anual al absenţelor nejustificate nu trebuie să depăşească de trei ori orele săptămânale de predare per materie. În conformitate cu legislaţia românească şi poloneză, repetarea poate fi necesară în cazul în care elevii sunt absenţi de la mai mult de 50 % din numărul anual de ore de la clasele lor. În Polonia, în cazul în care prezenţa unui elev este de sub 50 % din total şi absenţele sale au fost justificate, acesta poate da o re-testare specială. În România, în cazul în care un elev pierde 40 de ore sau mai mult, fără un motiv întemeiat sau 30 % sau mai multe ore din totalul orelor la o materie/modul în cursul unui an şcolar, acesta poate fi exclus din şcoală, dar păstrează dreptul de a se reînscrie în anul următor la aceeaşi şcoală şi în acelaşi an de studiu. În plus, elevii sunt consideraţi 'amânaţi' în cazul în care aceştia au avut absenţe motivate pentru a lua parte la festivaluri sau la competiţii sportive la nivel naţional şi/sau internaţional, concursuri artistice sau culturale. Acelaşi lucru este valabil pentru elevii care au avut o bursa sau care au frecventat şcoala într-o altă ţară pentru o anumită perioadă.

Situaţia familială a elevilor este, de asemenea, luată în considerare în mai multe ţări, atunci când se iau decizii cu privire la promovarea elevilor în anul următor. În Luxemburg, un copil poate repeta un an din cauza unei absenţe de lungă durată cauzată de o situaţie familială dificilă. În Slovenia, un elev poate fi reţinut într-o clasă inferioară din cauza trecerii dintr-o regiune în alta. În Liechtenstein, cu toate acestea, circumstanţele familiale nefavorabile sau o schimbare a şcolii pot fi citate pentru a justifica promovarea unui elev în dificultate în anul următor.

În comunităţile franceză şi flamandă din Belgia, precum şi în Italia şi România, comportamentul elevului joacă un rol în promovarea în anul următor. În cazul în care nota la purtare este sub medie, există riscul de a repeta anul (18). Evaluarea generală făcută la sfârşitul fiecărui ciclu în comunităţile flamandă şi germanofonă din Belgia presupune, de asemenea, o evaluare intelectuală, socială şi comportamentală a elevilor(18). Situaţia din Polonia este puţin diferită deoarece comportamentul elevului nu este luat în considerare atunci când trece în anul următor. Cu toate acestea, un elev poate fi reţinut în acelaşi an dacă obţine cea mai mică notă la sfârşit de an la purtare (comportament inadmisibil), pentru a doua oară. În cazul în care elevul primeşte cea mai mică notă la purtare pentru a treia oară, acesta este reţinut în mod automat în aceeaşi clasă, iar în cazul în care este în ultimul an, nu absolvă.

3.1.2. Progresul academic În fiecare ţară în care se produce repetarea unui an şcolar la nivel secundar inferior, principalul criteriu aplicat în decizia de a reţine un elev în aceeaşi clasă este progresul său academic. Acesta este definit, în principal, pe baza notelor obţinute sau pe baza unei evaluări generale a elevului care ia în considerare notele, abilităţile şi nivelul de studiu atins în cursul anului.

În majoritatea ţărilor, progresul academic al unui elev este exprimat prin note, iar la sfârşitul anului şcolar, decizia dacă elevii merg mai departe sau repetă anul se ia pe baza notelor obţinute. Notele pot cuprinde mai multe aspecte diferite ale performanţei, cum ar fi rezultatele la teste, motivarea, comportamentul sau abilităţile învăţate si se pot combina pentru a forma o notă finală generală, o

(18) În Comunitatea flamandă, acest lucru este posibil numai în cazul în care este stipulat în regulamentul şcolar.


44

medie pentru fiecare disciplină sau o medie generală pentru toate disciplinele. Decizia dacă un elev promovează în clasa următoare sau trebuie să repete anul se bazează pe o scală definită care arată dacă notele obţinute sunt satisfăcătoare sau nu. Numărul de note nesatisfăcătoare primite va stabili dacă repetarea anului este necesară. Unele materii pot avea prioritate faţă de altele. Cu toate acestea, în unele ţări, în cazurile în care promovarea unui elev este condiţionată, aceasta poate face obiectul unei evaluări de ansamblu mai degrabă decât a unei evaluări bazate pe note (vezi 3.2.2).

În 20 de ţări în care nota finală este principalul criteriu pentru a decide dacă elevii trebuie să repete un an, numărul de materii la care un elev nu promovează înainte de a repeta un an variază de la ţară la ţară. În Bulgaria, Germania, Italia şi Austria, elevii trebuie să aibă o notă minimă la toate materiile din an pentru a promova în clasa următoare. Elevii care nu reuşesc la două materii pot fi nevoiţi să repete anul în Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. În Republica Cehă, Estonia, Spania, Letonia şi Slovenia, elevii sunt pasibili să repete anul în cazul în care au trei sau mai multe note nesatisfăcătoare. O notă medie minimă pentru toate disciplinele este principalul criteriu pentru promovarea în anul următor în Luxemburg, Liechtenstein şi Turcia.

În trei ţări – Grecia, Cipru şi Portugalia – unele materii au prioritate asupra altora, iar rezultatele la aceste materii prioritare joacă un rol important în promovarea elevilor în anul viitor. În Grecia, disciplinele şcolare sunt împărţite în două grupe. Notele obţinute la materiile din grupa 'A' cântăresc mai mult decât cele din grupa 'B'. Grupa 'B' cuprinde educaţia fizică, muzica şi arta, economia, tehnologia şi orientarea şcolară profesională. Toate celelalte materii aparţin grupei 'A'. În Cipru, elevii nu trec în anul următor până când nu obţin note de trecere la limba modernă greacă şi matematică. În plus, elevii nu trec în anul următor în cazul în care au eşuat la trei sau mai multe dintre materiile la care au loc examene la sfârşitul anului (greaca modernă, istorie, matematică şi fizică) sau dacă nu au reuşit la două dintre aceste materii, precum şi la două dintre materiile la care nu se dă examen. La nivelul învăţământului secundar inferior din sistemul portughez, elevii repetă ultimul an dacă au note nesatisfăcătoare la portugheză şi matematică simultan sau dacă au note nesatisfăcătoare la trei materii sau la două materii plus proiectul (área do projeto).

În alte ţări, progresul academic al unui elev se face printr-o evaluare de ansamblu. Deşi evaluarea generală poate lua în considerare notele (nota finală, mediile la fiecare materie sau media generală la toate materiile), notele nu sunt singurele criterii luate în considerare atunci când se decide promovarea unui elev în clasa următoare sau repetarea anului; abilităţile elevilor, dezvoltarea generală, rezultatele previzionate şi nivelul atins în cursul anului sunt, de asemenea, supuse examinării. Această situaţie predomină în şase ţări: Belgia, Danemarca, Franţa, Malta, Finlanda şi Suedia.

În Belgia, decizia asupra promovării elevului, întârzierea promovării sau repetarea se bazează pe activitatea sa pe parcursul întregului an şcolar. În comunitatea germanofonă, rezultatele a două examene sunt, de asemenea, luate în considerare pentru a stabili dacă obiectivele educaţionale au fost atinse la toate disciplinele. În comunităţile franceză şi flamandă, examenele pot fi, de asemenea, organizate. Cu toate acestea, şcolile au autonomia de a alege metodele de evaluare şi procedurile de promovare.

Danemarca, Franţa, Malta şi Suedia au definit criterii similare pentru repetarea clasei. În Franţa, consiliul profesoral al clasei (conseil de classe) îşi bazează deliberările referitoare la evaluarea unui elev şi emite o recomandare pentru promovare sau repetare ţinând cont de criteriul principal, care este aprecierea dacă elevul şi-a însuşit competenţele de bază definite pentru nivelul 3 (collège). În Malta, criteriul principal de promovare luat în considerare este realizarea de către un elev a unei minime performanţe în evaluarea unei materii învăţate la un anumit nivel educaţional. În cazul în care


45

un elev aflat în dificultate nu a atins aceste competenţe, repetarea clasei este necesară, deoarece această măsură este considerată ca o a doua şansă pentru a permite unui elev să ajungă la nivelul aşteptat. În Danemarca, evaluarea finală a unui elev care este în pericol de a repeta un an este, de asemenea, bazată pe competenţele necesare la un anumit nivel educaţional. Cu toate acestea, în această ţară, spre deosebire de Franţa şi Malta, evaluarea finală poate fi efectuată numai în cazul în care se pune problema promovării elevului în cursul anului. În Suedia, singurele criterii prescrise la nivel central pentru reţinerea unui elev în aceeaşi clasă este dezvoltarea sa generală, iar decizia se bazează pe ideea dacă această măsură este adecvată pentru elevul în cauză.

În Finlanda, există doar două scenarii în care elevii repetă un an, şi anume în cazul în care, după evaluare, se consideră că nu au reuşit la una sau mai multe discipline sau în cazul în care, în ciuda notelor satisfăcătoare, progresul lor academic general a fost suficient de sărac pentru a îndreptăţi o repetare a anului. În mod similar, elevilor care au note inacceptabile li se poate permite să treacă în anul următor, dacă se consideră că sunt capabili să termine cu succes acel an.

3.2. Limitări privind repetarea clasei În ţările în care este posibil ca elevii să repete un an de şcoală, o serie de măsuri au fost luate cu scopul de a limita şi / sau evita repetarea clasei. Astfel de măsuri includ oportunităţile de a recupera, acordarea elevilor promovarea condiţionată în anul următor, interdicţia elevilor de a repeta anumiţi ani de şcoală sau limitarea numărului de ani pe care un elev îi poate repeta la nivelul secundar.

Figura 3.2: Limitări privind repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2),

2009/10

Definite la nivel central Autonomie locală sau instituţională Nu sunt stabilite limitări

Oportunităţi de recuperare

Promovare condiţionată

Număr limitat de ani repetaţi

Schimbarea filierei

Schimbarea şcolii

Promovare automată


3.2.1. Oportunităţ i de a recupera la sfârş i tul anului şcolar Aproape în toate ţările în care repetarea unui an este stabilită practic (cu excepţia Franţei, Maltei şi Portugaliei), elevilor care au repetat un an li se acordă posibilitatea de a fi reexaminaţi sau de a face un studiu suplimentar pentru a-i ajuta să-şi îmbunătăţească notele şi pentru a evita astfel necesitatea


46

de a repeta anul. Rezultatele obţinute în reexaminări sau prin studiile suplimentare influenţează decizia finală cu privire la promovarea sau repetarea clasei de către elev.

În majoritatea ţărilor în care sunt disponibile oportunităţile pentru revenirea la cursul normal, numărul de materii care pot fi reexaminate sunt limitate la una sau două. Grecia, Spania şi Slovenia (în clasa a 9-a) sunt excepţii, în aceste ţări elevii aflaţi în dificultate au dreptul la reexaminarea fiecărei materii la care au eşuat. În Estonia, Lituania şi Luxemburg, elevii care se confruntă cu dificultăţi sunt îndrumaţi şi li se acordă posibilitatea studiului suplimentar pentru a-i ajuta să-şi îmbunătăţească rezultatele. Dacă reuşesc, sunt admişi în anul următor. De asemenea, în Lituania şi în Luxemburg şcoala trebuie să ofere sprijin individual pentru elevii care primesc studiu suplimentar.

În Belgia (în comunităţile franceză şi flamandă), Danemarca, Olanda şi Finlanda decizia dacă aceste oportunităţi ar trebui să fie puse la dispoziţie şi sub ce formă este o problemă a şcolii. În decretul privind educaţia de bază în Finlanda, este prevăzut că unui elev aflat în dificultate ar trebui să i se acorde posibilitatea de a demonstra că a atins un standard acceptabil. Procedurile procesului decizional ar trebui să fie descrise în curriculum-ul local. În mod normal, reexaminarea include o probă scrisă şi o discuţie cu profesorul. Metoda de reexaminare ar trebui să fie adecvată pentru vârsta şi abilităţile elevului.

3.2.2. Promovarea condiţ ionată În Germania, Spania, Austria, Polonia şi Liechtenstein unde notele sunt importante (a se vedea 3.1.2), elevilor care se confruntă cu dificultăţi li se poate acorda posibilitatea de a obţine promovarea condiţionată în anul următor. În Germania, promovarea condiţionată este permisă în anumiţi ani de şcoală şi, în anumite tipuri de şcoală. Se poate acorda în cazul în care elevul nu a obţinut notele necesare pentru a promova, dar este de aşteptat să înveţe bine în timpul anului şcolar viitor, datorită realizărilor şi dezvoltării sale generale. O promovare condiţionată nu se acordă atunci când promovarea conduce către o calificare formală sau un drept, de exemplu la sfârşitul învăţământului secundar inferior. În Spania, elevii care au obţinut maximum două note sub cele de trecere la sfârşitul anului, pot trece în anul următor, dar trebuie să se înscrie într-un program de remediere şi de revizuire stabilit de către cadrele didactice şi să se supună evaluării necesare. Evaluarea este luată în considerare la stabilirea dacă elevii sunt eligibili pentru a continua cu disciplinele la care nu au reuşit şi în deciziile referitoare la promovarea şi certificarea lor. În situaţii excepţionale, promovarea în anul următor poate fi autorizată chiar dacă elevul în cauză nu a reuşit la evaluările de la trei materii, cu condiţia ca profesorii să considere că promovarea în anul următor nu se va termina probabil cu un eşec şi va contribui la recuperarea academică a elevului. În Polonia, elevii care nu au reuşit la reexaminări pot obţine promovarea condiţionată numai la o singură disciplină, cu condiţia ca aceasta să se continue şi în anul în care promovează. În Austria, elevii aflaţi în dificultate pot să evite necesitatea de a repeta un an dacă în anul precedent au trecut la disciplina la care au eşuat în anul curent şi dacă abilităţile lor actuale par să indice că vor reuşi în anul următor, dacă vor promova. În Liechtenstein, decizia dacă unui elev aflat în dificultate i se poate acorda o promovare condiţionată în anul următor se bazează pe nivelul său actual de performanţă, notele sale, procesul de învăţământ şi o predicţie a dezvoltării sale personale şi academice.

3.2.3. Număr l imitat de ani repetaţ i Unele ţări au introdus limite privind practica de repetare a clasei prin introducerea unor reguli cu privire la numărul de repetări ale unui an pe care un elev le poate face, şi asupra anilor din ciclul secundar inferior pe care un elev îi poate repeta. În Liechtenstein, de exemplu, elevii pot să repete un an, o


47

singură dată. În Luxemburg, elevii nu se pot înscrie de mai mult de două ori în acelaşi an, cu excepţia ultimului an secundar inferior sau ultimului an al unui curs de formare atunci când se pot înscrie de până la trei ori. În Slovenia, elevii nu pot fi obligaţi să repete ultimul an al învăţământului secundar obligatoriu, şi prin urmare, le sunt oferite mai multe oportunităţi de recuperare. În Cipru, numărul de ani repetaţi permişi este legat de instituţie: elevii pot să repete un an numai de două ori într-o şcoală. În cazul în care trebuie să repete un an pentru a treia oară trebuie să se înscrie la o altă şcoală.

Comunităţile franceză şi germanofonă din Belgia, Luxemburg şi Austria au introdus, de asemenea, restricţii privind întregul ciclu secundar inferior. În comunităţile franceză şi germanofonă din Belgia, un elev nu poate avea mai mult de trei ani pentru a-şi finaliza primul ciclu de doi ani (degré) al nivelului secundar inferior. În Comunitatea de limbă germană, o excepţie se poate face în cazul unei boli grave. În Luxemburg, numărul total de ani repetaţi la nivelul secundar inferior este limitat la doi. În Austria, un elev care se confruntă cu dificultăţi nu poate rămâne în cei opt ani ai Allgemeinbildende höhere Schule pentru mai mult de zece ani.

În Franţa, legislaţia impune limitări pentru anumiţi ani ai nivelului secundar inferior (collège), care este organizat în trei etape de predare: etapa de ajustare (11-12 ani), etapa principală, etapa de orientare (14-15 ani). Consiliul profesoral (conseil de classe) poate sugera ca un elev să repete un an, la sfârşitul fiecărui ciclu (sfârşitul anilor 6, 4 şi 3). În colegiu, repetarea poate avea loc la cerere numai într-un ciclu, sau cu acordul părinţilor sau de către elev în cazul în care acesta a ajuns la maturitate.

În Republica Cehă, Danemarca şi Spania, există restricţii pe întreaga perioadă a şcolarizării obligatorii; numărul total de ani repetaţi este limitat la doi. În Republica Cehă, un elev poate repeta doar un an în prima etapă (la nivelul primar) şi doar un an în a doua etapă (la nivelul secundar inferior). Un elev care deja a repetat un an într-o etapă, continuă în anul următor indiferent de rezultatele sale. În legea daneză este stabilit că elevii nu pot fi plasaţi într-o clasă inferioară mai mult de o dată în întreaga lor viaţa şcolară, cu excepţia unor cazuri foarte rare. În Spania, un elev poate repeta de două ori numai în clasa a patra de învăţământ secundar inferior şi numai în cazul în care nu a mai repetat vreo clasă la acest nivel.

3.2.4. Schimbarea f i l ierei sau a şcoli i ca o alternativă la repetarea clasei Mai multe tipuri de învăţământ sunt disponibile la nivelul secundar inferior în Belgia, Germania, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria, Liechtenstein şi Slovacia. Structura sistemului şcolar asigură elevilor direcţionarea către diferite tipuri de cursuri sau de şcoală, în aproape toate aceste ţări la începutul învăţământului lor secundar.

În Belgia, la sfârşitul primului ciclu de doi ani (degré) al învăţământului secundar inferior, elevii pot opta pentru cursuri cu un accent academic, tehnic, artistic sau profesional. Indiferent dacă elevul a finalizat prima etapă a învăţământului secundar, poate fi admis în a doua etapă a învăţământului profesional la vârsta de 15 ani.

În Luxemburg, elevii aflaţi în dificultate sunt direcţionaţi fie către un alt tip de curs (sistem de formare tehnic sau profesional), fie menţinuţi la acelaşi nivel pentru un an suplimentar. A doua opţiune este destinată elevilor care nu au reuşit, dar sunt consideraţi capabili de a-şi recâştiga cauza în cursul anului repetat.

În Germania, este posibil transferul unui elev de la un curs la altul sau de la o şcoală la alta, de exemplu de la Gymnasium la Realschule sau Hauptschule. O procedură similară poate avea loc în Olanda, unde un elev care se confruntă cu dificultăţi în învăţământul preuniversitar (Voorbereidend wetenschappelijk onderwijs – VWO) poate fi direcţionat către un alt tip de curs, cum ar fi învăţământul


48

secundar pentru seniori (Hoger algemeen voortgezet onderwijs – HAVO) sau învăţământul prevocaţional (Voorbereidend middelbaar beroepsonderwijs – VMBO) în loc de a repeta un an.

În Spania, programele iniţiale de calificare profesională (Programas de Cualificación Profesional Inicial – PCPI) sunt menite să prevină abandonul şcolar timpuriu, deschizând noi posibilităţi de formare şi calificare şi facilitarea accesului la angajare. Programele PCPI sunt destinate acelor studenţi în vârstă de peste 16 ani care nu deţin certificatul Graduado en Educación Secundaria Obligatoria. În circumstanţe excepţionale, aceasta se poate aplica la copiii în vârstă de 15 ani care au reuşit în al doilea an academic de învăţământ secundar obligatoriu, dar nu îndeplinesc cerinţele pentru a trece la al treilea an şi care au trebuit deja să stea un an în timpul acestei etape.

Îndrumarea elevilor către un curs alternativ este, de asemenea, practicată în Portugalia, unde elevii care întâmpină dificultăţi pot opta pentru Cursurile de Învăţământ şi Formare (Cursos de Educação e Formação – CEF), pentru a evita repetarea unui an de curs la nivel secundar inferior. Aceste cursuri permit tinerilor cu vârsta de 15 sau peste, care nu au reuşit să termine anul 6 sau 9 de şcolarizare în învăţământul de masă, o altă oportunitate de a face acest lucru şi, în acelaşi timp, să se pregătească pentru piaţa muncii cu calificări profesionale şi academice.

De asemenea, în Austria, în Hauptschule, elevii pot schimba filierele în cadrul aceleiaşi şcoli şi an. Elevii pot evita repetarea unui an prin continuarea cu următoarea etapă a cursului lor într-un grup cu abilităţi mai reduse unde îşi pot îmbunătăţi performanţele la o anumită disciplină.

Schimbarea şcolilor este folosită ca un mijloc de a evita repetarea unui an în Lituania şi Slovacia. Elevii care nu doresc să repete un an în Lituania se pot muta la o şcoală pentru elevi cu un nivel de abilităţi mai reduse (într-o altă şcoală generală, şcoală profesională sau şcoală de tineret (19)) sau să-şi continue educaţia în mod independent. În Slovacia, elevii sunt îndrumaţi fie către şcoli speciale, fie către clase speciale în şcolile de masă.

3.3. Măsurile luate în timpul repetării clasei În unele ţări în care repetarea clasei este folosită ca un mijloc de depăşire a dificultăţilor, legea prevede măsurile care trebuie luate în cursul anului repetat. Repetarea unui an în Spania este însoţită de un program specific individual, al cărui scop este de a ajuta elevii să depăşească dificultăţile din anul precedent. Şcolile derulează aceste programe în consultare cu autorităţile din domeniul învăţământului. În Luxemburg, repetarea unui an este întotdeauna însoţită de măsuri de remediere stabilite de comun acord de către profesorii elevului de la clasă, reuniţi în cadrul consiliului profesoral (conseil de classe). Sub rezerva acordului cu directorul şcolii, conseil de classe poate propune un calendar modificat pentru elevul care repetă anul. În acest fel, elevul poate fi scutit de lecţiile la anumite materii, cu condiţia să petreacă timpul relevant cu măsurile de remediere sau cu activitatea de revizuire. În Portugalia, conselho de turma (consiliul clasei) întocmeşte un raport analitic privind fiecare elev ce repetă un an, care specifică rezultatele la învăţătură pe care elevul nu le-a obţinut în cursul anului anterior, precum şi tipul de învăţământ care ar trebui să formeze baza programei şi curriculum-ul elevului în cursul anului repetat. În Ungaria, în cazul în care un elev a repetat anterior unul sau mai mulţi ani, şcoala trebuie să-i ofere lecţii de sprijin care să-i permită să atingă nivelul cerut.

(19) Şcolile pentru tineret oferă educaţie pentru adolescenţii dezavantajaţi social şi pedagogic, în vârstă de 12-16 ani.


49

3.4. Participanţii la procesul decizional privind repetarea clasei În majoritatea ţărilor, procedura de luare a deciziilor privind repetarea clasei şi rolul participanţilor la această procedură sunt definite de regulamentele în vigoare. Participanţii la proces pot fi personalul şcolii, părinţii elevilor sau participanţi externi, cum ar fi autorităţile locale sau educaţionale, precum şi centrele de consiliere. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, decizia dacă un elev ar trebui să meargă mai departe sau să repete anul curent se ia în cadrul şcolii. În ceea ce priveşte părinţii, gradul lor de implicare în procesul decizional variază de la o ţară la alta. În plus, în unele ţări, o evaluare externă este posibilă, de asemenea, în timp ce în altele este obligatorie, de exemplu, în cazul unui recurs al părinţilor.

3.4.1. Rolul profesionişt i lor din domeniul educa ţ ie i în interiorul ş i în afara şcoli i În aproape toate ţările, la nivelul secundar inferior, şcolile joacă rolul-cheie în decizia dacă un elev promovează sau repetă anul. La acest nivel şcolar, predarea este asigurată de profesori de specialitate, şi, adesea, există un profesor desemnat, care este responsabil pentru o anumită clasă. Acest profesor, împreună cu alţi membri ai personalului care predau la clasă (sau personalul didactic şcolar, în general) sunt principalii actori în procesul de luare a deciziilor. Alţi participanţi, cum ar fi asistenţii sociali, educatorii, psihologii, consilierii de orientare, de asemenea, pot lua parte la acest proces.

Figura 3.: Rolul profesioniştilor din domeniul educaţiei în interiorul şi în afara şcolii

în procesul decizional privind repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10

Propunere Consultare Decizie Autonomie şcolară sau locală

Profesorii clasei

Alt personal didactic

Directorul şcolii

Alţi participanţi

Promovare automată

Sursa: Eurydice. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR.

Note suplimentare Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia: Profesorii clasei, ca parte a cadrelor didactice din şcoală, participă la un consiliu profesoral care cuprinde tot personalul didactic şi de conducere a şcolii şi este principalul organ de decizie. Irlanda: Informaţiile sunt incomplete şi nu au fost confirmate la nivel naţional. Portugalia: Conselho pedagógigo (consiliul pedagogic) este implicat în cazurile în care o a doua repetare este propusă şi în recursurile depuse de părinţi. Regatul Unit (SCT): Categoria 'alţi participanţi' include autorităţile educaţionale care împart puterea de luare a deciziilor cu directorul şcolii, precum şi alţi profesionişti cum ar fi psihologii din domeniul învăţământului. Liechtenstein: Categoria 'alţi participanţi' include Schulrat (consiliul şcolar) care se implică şi ia decizia finală în cazurile în care Klassenkonferenz propune schimbarea şcolii.


50

Note explicative Alţi participanţi: Această categorie include alţi profesionişti (asistenţi sociali, educatori, consilieri, psihologi, etc.), care lucrează în cadrul instituţiei de învăţământ şi, de asemenea, cei care lucrează în centrele de specialitate sau autorităţile locale/educaţionale. Situaţiile specifice referitoare la participarea părinţilor în procesul de luare a deciziilor, cum ar fi depunerea unui recurs, nu sunt luate în considerare în această figură (a se vedea secţiunea 3.4.2).

Consiliul profesoral, un consiliu care cuprinde personalul didactic, este organismul decizional cheie în majoritatea ţărilor. Componenţa consiliului profesoral poate varia: în unele ţări, constă numai din profesorii care predau la o anumită clasă, în timp ce în altele cuprinde şi alţi membri ai cadrelor didactice şi alt personal şcolar. Rolul şi funcţiile acestui consiliu, precum şi colaborarea sa cu alte părţi ale şcolii, de asemenea, depinde de ţară. În Belgia, atât conseil de classe/klassenraad/Klassenrat, cât şi consiliul de admitere sunt organisme de decizie în chestiunile ce privesc promovarea, repetarea unui an şi orientarea elevului. Conseil de classe/klassenraad/Klassenrat este alcătuit din toţi membrii personalului responsabil pentru predarea la un anumit grup de elevi. Directorul şcolii este un membru al acestui consiliu şi este, prin urmare, implicat în procesul de luare a deciziilor. În Germania şi Liechtenstein, deciziile privind repetarea clasei sunt luate de către Klassenkonferenz (consiliul clasei), care cuprinde tot personalul didactic care îi predă elevului şi este prezidat de profesorul principal al clasei (dirigintele). În Germania, în cazuri mai complicate, problema dacă un elev trebuie să repete un an poate fi de asemenea tratată cu Lehrerkonferenz, care constă din întreg personalul didactic al şcolii şi este prezidat de către directorul şcolii. Decizia finală este luată de Klassenkonferenz. În Portugalia, ca şi în al doilea ciclu al ensino básico, în cadrul conselho de turma (consiliul clasei) profesorii clasei iau decizii în chestiuni legate de promovare, de repetarea unui an şi de orientarea elevului.

În mai multe ţări (Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia), consiliul profesoral, care cuprinde toate cadrele didactice, precum şi membrii ai personalului de conducere, este principalul organism de decizie responsabil pentru problemele referitoare la promovarea şi repetarea clasei de către elevi. Consiliul profesoral îşi bazează deciziile pe notele acordate de către profesorii care predau la o anumită clasă. Trebuie spus că în Lituania, dirigintele clasei este acela care face o recomandare cu privire la promovarea sau repetarea clasei de către un elev. Situaţia este similară şi în Cipru, unde părţile implicate în procesul decizional sunt profesorii care acordă note pentru fiecare materie şi consiliul profesoral al şcolii (kathigitikos Syllogos), care aprobă notele.

În unele ţări, principala responsabilitate pentru decizia de repetarea a clasei revine directorului şcolii care colaborează cu diversele părţi din interiorul sau din afara şcolii. În Republica Cehă, atunci când ia o decizie cu privire la repetarea clasei de către un elev, directorul şcolii ia în considerare avizul consiliului profesoral. Acest organism îi include pe toţi membrii personalului didactic al şcolii. Rolul său este de a delibera cazurile de elevi care nu au îndeplinit criteriile de promovare şi de a face recomandări directorului şcolii. În Danemarca şi în Suedia, înainte de luarea deciziei, directorul şcolii se consultă cu părinţii elevului. În Finlanda şi în Slovacia, acesta ia decizia în cooperare cu profesorii de la clasa elevului. În Malta, directorul şcolii ia în considerare atât avizul profesorilor elevului, precum şi pe cel al părinţilor. În Regatul Unit, directorul şcolii va fi informat prin discuţii cu profesorii şi cu alţi membri ai personalului implicat cu copilul în cadrul şcolii, precum şi cu organismele externe. În Regatul Unit, directorul şcolii poartă discuţii cu profesorii şi cu alţi membri ai personalului implicat cu copilul în cadrul şcolii, precum şi cu organismele externe. Cu toate acestea, o decizie de repetare a clasei se ia în mod


51

normal numai cu acordul părinţilor (a se vedea 3.4.2), ca urmare a unei discuţii detaliate referitoare la posibilele implicaţii pentru copil.

Înainte de a lua o decizie dacă un elev care are probleme ar trebui să promoveze sau nu în anul următor, şcoala poate decide, în unele ţări, să solicite mai multe sfaturi, fie din interiorul şcolii, fie de la un organism exterior, în vederea unei mai bune evaluări a situaţiei elevului. În Spania, departamentele de consiliere şcolară sunt serviciile de consiliere cu cea mai mare răspândire în învăţământul secundar. Ele fac parte din organizarea şcolii şi cuprind un şef de departament (în mod normal, consilierul şcolar), cadrele didactice de sprijin şi asistenţii sociali. Personalul de la departamentul de consiliere este întotdeauna implicat în întâlniri de evaluare, furnizând informaţii, sfaturi sau dovezi în sprijinul evaluării sau promovării unui elev. Oricare membru al comunităţii şcolare se poate adresa departamentului de consiliere (echipa de management, profesorii, elevii şi familiile). Decizia finală asupra promovării unui elev se face în mod colegial de către profesorii clasei. În Liechtenstein, în cazurile în care un elev în dificultate este în pericol de a fi lăsat repetent, profesorii, Klassenkonferenz (consiliul clasei) şi Schulrat (consiliul şcolar) pot consulta serviciul de psihologie şcolară, asistenţii sociali şi cadrele didactice de corijare (îndreptare).

În Belgia, Danemarca şi Regatul Unit, înainte de a decide repetarea clasei de către un elev care are dificultăţi, şcoala poate apela la un organism extern pentru o evaluare suplimentară a elevului. În Belgia, atunci când se evaluează elevii aflaţi în dificultate, consiliul clasei (conseil de classe/klassenraad/Klassenrat) se poate baza pe informaţiile culese de centrul de suport psihologic, medical şi social (Centre psycho-médico-social în comunitatea franceză, Centrum voor Leerlingenbegeleiding în comunitatea flamandă şi Psycho-Medizinisch Soziales Zentrum în Comunitatea vorbitoare de limbă germană) – şi de la oricare interviu care ar fi avut loc cu elevul şi cu părinţii lui. Decizia finală se ia de către conseil de classe/klassenraad/Klassenrat. În Danemarca, dacă şcoala decide să implice organismele externe pentru o evaluare suplimentară a elevilor aflaţi în dificultate, consilierea este efectuată de către Pædagogisk Psykologisk Rådgivning (Consiliere Psiho-Pedagogică). Decizia finală o ia directorul şcolii. În Regatul Unit (Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), înainte de a lua o decizie cu privire la plasarea unui elev în afara grupului său, directorul şcolii va căuta punctele de vedere ale profesioniştilor din afara şcolii, cum ar fi un psiholog educaţional şi autorităţile locale. Situaţia este puţin diferită în Scoţia unde puterea de decizie este împărţită între directorul şcolii şi autorităţile locale. Numai în Irlanda, toate deciziile referitoare la promovarea unui elev în anul următor la nivelul secundar inferior sunt întotdeauna luate în afara şcolii. Departamentul de Educaţie şi Calificare aprobă derogări de la promovare la cererea echipei de conducere a şcolii şi poate autoriza ca un elev să repete anul.

3.4.2. Rolul părinţ i lor În toate ţările, şcolile informează în mod regulat părinţii despre progresele copilului lor în timpul anului şcolar. Decizia dacă un copil va trece în anul următor sau va repeta este comunicată părinţilor la sfârşitul fiecărui an şcolar. În unele ţări (Estonia, Danemarca, Malta, Olanda şi Suedia), dacă un elev este în pericol de a repeta un an, înainte de a decide dacă elevul va trece în anul următor sau va repeta, şcoala ar trebui să consulte părinţii pentru punctul lor de vedere cu privire la chestiune. Decizia finală este, totuşi, luată la nivelul şcolii chiar şi fără consimţământul părinţilor. În Olanda, şcoala şi părinţii discută dezvoltarea, realizările, rezultatele şi purtarea copilului. În cazul în care există un dezacord cu privire la repetarea clasei, părinţii pot delibera cu şcoala şi argumenta pentru o altă decizie. În cazul în care nu există un acord între părţi, şcoala ia decizia finală.


52

În mai multe ţări, părinţilor li se acordă un rol mai activ în procesul de luare a deciziilor. În funcţie de ţară, implicarea părinţilor poate lua trei forme: consimţământul lor este necesar pentru a reţine un copil într-o clasă inferioară; pot cere repetarea clasei; pot depune un recurs împotriva deciziei de a repeta un an. Numai în Regatul Unit, decizia de a reţine un elev în aceeaşi clasă se face în mod normal doar cu acordul părinţilor după o discuţie detaliată referitoare la implicaţiile posibile pentru copil.

În comunitatea flamandă din Belgia (20), Franţa şi Ungaria, părinţii pot decide dacă copilul lor ar trebui să repete un an şcolar în cazul în care consideră că aceasta i-ar îmbunătăţi performanţa academică. În Republica Cehă şi în Slovenia, părinţii au dreptul de a solicita repetarea clasei, dar numai în cazul unor probleme grave de sănătate. În Suedia, părinţii pot solicita, de asemenea, repetarea anului de către copil. Cu toate acestea, decizia finală este luată de către directorul şcolii, care ţine cont de dezvoltarea generală a copilului şi ia în considerare dacă această soluţie este cea mai potrivită pentru elevul în cauză.

În mai multe ţări, părinţii pot depune recurs împotriva unei decizii luate de către şcoală pentru a reţine copilul lor în acelaşi an şcolar. Procedura de recurs poate fi doar o procedură internă sau, în caz de dezacord între şcoală şi familie, aceasta poate deveni externă. De exemplu, în Republica Cehă, Lituania, Portugalia şi Liechtenstein, procedura de recurs făcută de părinţi este internă. În Republica Cehă, în cazul în care părinţii se îndoiesc cu privire la validitatea evaluării copilului lor, aceştia pot solicita directorului şcolii reexaminarea sa de către consiliul intern de examinare al şcolii. Numai dacă profesorul elevului la una dintre materiile relevante este şi directorul şcolii, părinţii pot apela la autoritatea regională. În cazurile în care există motive întemeiate pentru recurs, autoritatea regională poate decide că acest caz ar trebui să fie revizuit de către comisia de examinare a unei alte şcoli. Un inspector şcolar poate fi prezent la o astfel de examinare dacă este solicitat. Rezultatele acestei reexaminări, în ambele cazuri (interne sau externe) nu mai pot fi contestate în continuare. În Lituania, dacă părinţii nu sunt de acord cu decizia de a repeta anul, directorul şcolii poate revizui informaţiile pe care s-a bazat decizia clasei sau a profesorului de la disciplina în cauză şi poate transfera problema către consiliul profesoral pentru o decizie finală. În Portugalia, în al 3-lea ciclu al ensino básico, părinţii unui elev pot apela la organismul executiv al şcolii folosind aceeaşi procedură ca şi în al doilea ciclu. În Liechtenstein, Klassenkonferenz ia decizia privind notele obţinute şi repetarea clasei. Dacă părinţii nu sunt de acord cu decizia şcolii referitoare la repetarea clasei şi/sau la tipul de învăţământ recomandat pentru copilul lor, aceştia pot depune un recurs împotriva deciziei Klassenkonferenz în termen de 14 zile, solicitând dovezi pentru necesitatea acestei măsuri de remediere, iar copilului să i se acorde posibilitatea de a fi reevaluat. Decizia finală este luată apoi de Schulrat (consiliul şcolar).

În cazurile în care există un dezacord prelungit între părinţi şi şcoală privind dreptul elevului de a trece în anul viitor, recursul părinţilor poate fi însoţit de implicarea organismelor externe. Această procedură există în Belgia, Spania (în unele Comunităţi Autonome), Franţa, Ungaria, Austria, Slovenia şi Finlanda.

În comunităţile franceză şi flamandă din Belgia, în cazul în care procedura internă eşuează, părinţii pot face un recurs extern la preşedintele unui consiliu de apel. Consiliul ia în considerare nu numai diferenţa dintre nivelurile de cunoştinţe sau de calificare dobândite efectiv de către elev şi cele pe care acesta ar fi trebuit să le atingă, dar, de asemenea, analizează testele de evaluare utilizate de şcoală pentru a se asigura că acestea corespund cu standardele celor produse de diferite comisii de

(20) În comunitatea flamandă din Belgia, un elev având nota 'A' ('notă de trecere’) poate repeta un an ca elev liber doar

cu acordul şcolii.


53

examinare. În cazul în care decizia comisiei de apel diferă de cea a conseil de classe/klassenraad, aceasta înlocuieşte decizia anterioară.

În Spania, un proces de recurs al părinţilor există în majoritatea Comunităţilor Autonome, iar în unele dintre acestea, legislaţia specifică atât procedurile interne şi externe pentru familiile care doresc să conteste notele cât şi deciziile cu privire la promovarea copilului lor. Părinţii adresează întâi recursul echipei de management al şcolii, care, după consultarea profesorilor implicaţi în decizie, ia o hotărâre cu privire la recurs. În cazul în care dezacordul persistă, familiile pot apela la Ministerul Educaţiei din Comunitatea Autonomă care trebuie să rezolve cazul după consultarea cu inspectoratul.

Figura 3.4: Participarea părinţilor în procesul decizional

referitor la repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10

Figura 3.4a: Nivelul participării părinţilor Figura 3.4b: Tipurile de intervenţie a părinţilor

Intervenţie Cerere de repetare a clasei Recurs

Acordul necesar

Informare Consultare Informare/consultare

Promovare automată Promovare automată

Datele nu sunt disponibile Datele nu sunt disponibile

Sursa: Eurydice.

Note suplimentare Irlanda: Informaţiile nu sunt confirmate la nivel naţional. Spania: Nivelul participării părinţilor variază în funcţie de Comunităţile Autonome.

În Franţa, părinţii pot face o cerere pentru orientarea şcolară, promovarea în clasa următoare sau repetarea anului. Consiliul clasei analizează cazul şi oferă o recomandare. Directorul şcolii ia decizia finală şi o transmite părinţilor. În caz de dezacord cu părinţii, directorul şcolii se întâlneşte cu ei, le explică propunerile şi le ascultă punctele de vedere în această privinţă. În cazul în care dezacordul continuă, părinţii se pot adresa comisiei de apel prezidată de inspectorul şef al académie, directorul serviciilor de învăţământ guvernamentale al département, care ia decizia finală.


54

În Ungaria, în caz de dezacord cu privire la evaluarea unui elev, părinţii pot depune o cerere la directorul şcolii, care o va transmite la Autoritatea pentru Educaţie, Oktatási Hivatal. Aceasta se referă la o comisie independentă în faţa căreia examenele de sfârşit de an pot fi susţinute/resusţinute, iar un student poate fi evaluat/reevaluat. Comisia ia decizia finală, dar în caz de încălcare a legii, părinţii pot face apel la Autoritatea Educaţională.

În Austria, părinţii pot depune un recurs la şcoală într-o formă scrisă în termen de cinci zile de la primirea deciziei de la Klassenkonferenz. Şcoala trebuie să înainteze recursul consiliului şcolar superior pentru decizia finală: consiliului şcolar districtual (Bezirksschulrat), în cazul în care elevul este înscris în Hauptschule şi consiliului şcolar provincial (Landesschulrat) în cazul în care este înscris în Allgemeinbildende Höhere Schule. Aceste organisme iau decizia finală în ceea ce priveşte promovarea sau repetarea clasei de către un elev.

În Slovenia, părinţii pot contesta notele finale ale copiilor lor. Directorul şcolii numeşte o comisie formată din trei membri, dintre care unul este extern. Comisia ia decizia finală privind recursul părinţilor şi elevul poate fi reevaluat.

În Finlanda, în cazul în care s-a luat o decizie în mod evident eronată asupra notelor finale ale unui elev sau asupra promovării sale în anul următor, Oficiul de Stat al Provinciei poate, la cererea părinţilor, să ceară o reevaluare, sau să ia o decizie cu privire la notele originale şi la dreptul elevului de a promova în anul următor.

3.5. Date statistice În scopul de a evalua repetarea clasei la nivel secundar inferior în ţările europene, au fost analizate cele mai recente date statistice internaţionale disponibile atât de la PISA (2009) cât şi de la Eurostat (2008).

Datele de la studiul PISA se bazează pe răspunsurile la întrebarea adresată elevilor de 15 ani: 'Ai repetat vreodată o clasă?' Elevii care au răspuns pozitiv la această întrebare au fost invitaţi să indice nivelul la care au repetat un an: primar, secundar inferior sau secundar superior.

Figura 3.5: Ponderea elevilor de 15 ani care au repetat un an cel puţin o dată

la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009

Ţări care nu au contribuit la baza de date

EU-27 BE fr BE de BE nl BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU10.4 24.2 16.8 8.3 4.1 2.3 1.0 14.2 2.5 1.7 4.2 31.9 23.5 4.7 x 6.1 2.2 20.2

HU MT NL AT PL PT RO SI SK FI SE UK-ENG

UK-WLS

UK-NIR

UK-SCT IS LI NO TR

5.8 x 5.3 5.7 3.9 20.9 2.7 1.5 2.0 0.5 1.4 0.8 1.0 0.7 0.5 0.4 12.5 : :

Sursa: Analiza secundară din baza de date PISA 2009, OECD.


55

Note suplimentare Norvegia: Întrebarea nu a fost pusă elevilor din cauza promovării automate. Turcia: Din moment ce învăţământul obligatoriu se termină la vârsta de 14 ani, acest studiu al elevilor de 15 ani nu ia în considerare acei elevi care au abandonat şcoala la vârsta de 14 ani, este posibil ca unii dintre aceşti elevi să fi repetat un an în învăţământul primar sau secundar inferior. Nu există nici o diferenţă între învăţământul primar şi secundar inferior. Rata se referă la ambele niveluri de educaţie.

Figurile 3.6a şi 3.6b de mai jos, bazate pe datele Eurostat (2008), arată procentajul de copii înscrişi în învăţământul primar (ISCED 1) sau preşcolar (ISCED 0), atunci când au ajuns la vârsta normală pentru învăţământul secundar inferior (ISCED 2), comparativ cu procentajul de copii încă înscrişi într-un nivel de învăţământ inferior (ISCED 1-2), atunci când au ajuns la vârsta normală pentru învăţământul secundar superior (ISCED 3). Acest procent include elevii care au început învăţământul primar mai târziu, aceia care au repetat un an la nivelul primar şi, de asemenea, copiii care au venit din străinătate şi au fost înscrişi într-o clasă mai mică decât cea normală pentru vârsta lor, precum şi elevii cu nevoi educaţionale speciale. Prin compararea diferenţei dintre cele două rate se oferă o reprezentare a ratei de repetare a clasei la nivelul secundar inferior. Această reprezentare completează datele furnizate de studiul PISA (2009).

Figura 3.6a: Ponderea elevilor care au repetat la nivelul

primar (ISCED 1) şi nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2007/08

Copii înscrişi în ISCED 0-1 la vârsta înscrierii în ISCED 2

Copii înscrişi în ISCED 1-2 la vârsta înscrierii în ISCED 3

Figura 3.6b: Estimarea repetării clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2007/08

Sursa: Eurostat, 2008. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR.


56

Date (Figura 3.6a şi 3.6b) BE fr BE de BE nl BG CZ DK DE EE IE EL ES FR IT CY LV LT LU

27.0 : 20.5 7.0 50.8 : 53.5 6.5 61.0 6.3 16.8 20.8 4.2 6.6 18.4 7.6 21.8

40.3 : 27.0 12.3 53.1 : 59.7 15.0 61.7 14.4 37.6 39.4 10.8 7.3 25.8 17.9 45.8Δ 13.3 : 6.5 5.3 2.3 : 6.2 8.5 0.7 8.1 20.8 18.6 6.6 0.7 7.4 10.3 24.0


77.0 39.2 42.8 44.7 4.6 30.5 74.6 2.4 49.0 6.0 : 1.0 0.5 0.3 72.0 : :

69.5 50.1 : 49.1 9.2 48.3 8.7 4.3 43.2 9.8 6.4 1.0 1.0 0.5 86.1 : 25.0Δ : 10.9 : 4.4 4.6 17.8 : 1.9 : 3.8 : 0.0 0.5 0.2 14.1 : :

Sursa: Eurostat, 2008. UK (1): UK-ENG/WLS/NIR.

Note suplimentare Denemarca: Din moment ce clasa a 10-a opţională la vârsta teoretică de schimbare de 16 ani este considerată a fi încă ISCED 2, nu este posibil să se calculeze estimarea. Grecia şi Malta: Date emise în 2006/07. Suedia şi Norvegia: Datele nu sunt disponibile deoarece distribuţiile pe vârste furnizate de Eurostat sunt estimate după anul şcolar. Regatul Unit: Datele sunt de la Departamentul pentru Copii, Şcoli şi Familii, DCSF (în prezent Departamentul pentru Educaţie, DfE). Şcolile publice şi private sunt numărate împreună, iar şcolile speciale sunt excluse. Anul de referinţă este 2008/09.

Note explicative Calculele sunt bazate pe datele Eurostat referitoare la elevii de nivel şi vârstă ISCED. Pentru fiecare ţară, estimarea se bazează pe vârsta oficială de intrare în ISCED 2 şi ISCED 3 (vârstele de schimbare). Pentru vârstele oficiale de schimbare, procentajul de elevi care încă frecventau nivelurile inferioare ISCED faţă de cele aşteptate, a fost calculat din numărul total de elevi de acea vârstă din ţara respectivă. Elevii cu nevoi educaţionale speciale sunt incluşi. Instituţiile de învăţământ independente private nu sunt luate în considerare. În ceea ce priveşte vârstele oficiale de schimbare pentru intrarea la nivelurile ISCED, consultaţi diagramele schematice cu structura sistemelor educaţionale europene în 2009/10 (Eurydice, 2009). Estimarea repetării clasei la nivelul primar este calculată prin scăderea procentajului de elevi care se încadrează la nivelul primar din procentajul de elevi care se încadrează la nivelul secundar inferior. Este o estimare, deoarece diferitele contingente de elevi sunt luate în considerare pentru acelaşi an de referinţă. Valorile negative sunt considerate lipsă. Pentru notele specifice din fiecare ţară referitoare la procentajul de copii repetenţi în ISCED 1 la vârsta începutului şcolarizării obligatorii de la ISCED 2, consultaţi notele suplimentare de la Figurile 2.5a şi 2.5b.

Cu toate acestea, este important de subliniat că această estimare, pe baza datelor Eurostat, a ratei acumulate de repetare a clasei trebuie să fie interpretată cu prudenţă, în special pentru cele câteva ţări în care trecerea de la nivelul secundar inferior la cel secundar superior corespunde cu sfârşitul şcolarizării obligatorii. În astfel de cazuri, un anumit număr de elevi aflaţi dincolo de vârsta de şcolarizare obligatorie se poate să fi părăsit sistemul de învăţământ şi să fie pe piaţa forţei de muncă. Astfel, în România, cei care părăsesc şcoala pot explica în parte scăderea aparentă a ratei de repetare a clasei de la sfârşitul nivelului secundar inferior. În afară de acest exemplu, cele două surse de date combinate dezvăluie mai multe tendinţe în ceea ce priveşte repetarea clasei la nivelul secundar inferior din ţările Europei.

În primul grup de ţări, în care nivelul de repetare a clasei este aproape de zero sau foarte scăzut la sfârşitul învăţământului primar (a se vedea capitolul 2), practica repetării clasei în general rămâne la fel sau creşte puţin la un nivel similar în învăţământul secundar, în ciuda diferenţelor dintre aceste ţări în ceea ce priveşte reglementările în vigoare. Într-adevăr, în Islanda, reglementările în vigoare de-a lungul anilor de învăţământ obligatoriu stipulează faptul că elevii trec de la o clasă la alta în mod automat, indiferent de realizările lor academice. Pe de altă parte, în Danemarca, Finlanda şi Suedia, deşi practica este utilizată numai în cazuri excepţionale, repetarea unui an este tehnic posibilă în orice moment, cu aceleaşi criterii care se aplică pe


57

toată durata învăţământului obligatoriu, de exemplu o decizie este luată la nivelul şcolii pe baza dezvoltării generale a copilului şi pe baza a ceea ce ar fi în interesul său. În Regatul Unit, unde nu există reglementări specifice, situaţia este similară. În Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Polonia, Slovenia şi Slovacia, legislaţia în vigoare permite, de asemenea, repetarea clasei, dar oferă oportunităţi pentru elevi de a recupera şi stabileşte limite pentru a reduce sau chiar a evita practica.

În unele ţări, unde rata de repetare a clasei este relativ ridicată în învăţământul primar în conformitate cu datele PISA din 2009, fenomenul de repetare a clasei scade în învăţământul secundar. Acesta este cazul în Belgia (comunitatea flamandă), Irlanda şi Olanda. Această tendinţă poate fi explicată parţial prin folosirea, la nivel secundar, a rutei vocaţionale. Organizarea şcolarizării secundar inferioare în tipuri de învăţământ diferite este, de asemenea, întâlnită în Germania, Luxemburg, Austria şi Liechtenstein. Cu toate acestea, în ciuda posibilităţii de a îndruma elevii către o altă direcţie educaţională ca o alternativă la repetarea clasei, există o rată de repetare similară la nivelul secundar inferior. Situaţia este similară şi în Belgia (în comunităţile franceză şi germană), unde direcţionarea către cursurile tehnice şi profesionale este posibilă la vârsta de 14 ani la nivelul secundar inferior. În trei dintre ţările în care rata de repetare a clasei este destul de înaltă la nivel primar (Spania, Franţa şi Portugalia), toţi elevii urmează un tip comun de învăţământ, fără direcţii sau rute separate. În Franţa şi Portugalia, rata de repetare rămâne aproximativ aceeaşi în învăţământul secundar ca şi în primar, în timp ce în Spania, aceasta creşte puternic, în ciuda reglementărilor destinate să limiteze practica şi furnizarea de oportunităţi pentru elevi de a recupera din urmă. În toate ţările din acest grup, prin urmare, există o tendinţă clară de a folosi repetarea clasei ca un remediu pentru elevii aflaţi în dificultate la ambele niveluri educaţionale.

*

* *

Două modele principale sunt evidente în această analiză a reglementărilor privind repetarea clasei în învăţământul secundar inferior în ţările europene. Fie promovarea în următoarea clasă este automată, fie există posibilitatea de a repeta un an şcolar. Promovarea automată este recomandată în ghidurile oficiale în Islanda şi Norvegia. În Regatul Unit, abordarea promovării este similară, deşi nu există nicio legislaţie specifică privind repetarea clasei. Cu excepţia circumstanţelor excepţionale, cum ar fi o absenţă îndelungată de la şcoală, copiii din Regatul Unit, merg în mod normal automat în anul şcolar următor – vârsta fiind singurul criteriu pentru promovare. În toate celelalte ţări, legislaţia confirmă practica de repetare a clasei.

Criteriile, aşa cum sunt prevăzute în regulamente, care oferă motive pentru repetarea clasei, sunt destul de asemănătoare în toate ţările. Principalul motiv pentru a decide dacă un elev în dificultate trebuie să repete o clasă este faptul că nu a făcut progrese academice suficiente, în timpul anului, chiar dacă i-a fost oferit un sprijin suplimentar. O altă asemănare este faptul că în toate ţările în care repetarea clasei este permisă, legislaţia conţine diferite limitări pentru a restricţiona punerea acesteia în practică.

Cu toate acestea, variaţiile mari între ţări în ceea ce priveşte rata de repetare a clasei indică diferenţe semnificative în aplicarea acestei măsuri la nivel secundar inferior: conform datelor PISA 2009, în


58

Danemarca, Slovenia, Finlanda, Suedia şi Regatul Unit mai puţin de 1,5 % din elevi repetă un an în timp ce în comunitatea franceză din Belgia, Spania, Franţa, Luxemburg şi Portugalia, rata este mai mare de 20 %. Această discrepanţă considerabilă relevă diferenţele culturale importante în ceea ce priveşte repetarea clasei printre comunităţile educaţionale din ţările europene. Acolo unde ratele sunt ridicate, se pare că încrederea în beneficiul repetării ca o măsură de remediere pentru elevul aflat în dificultate este predominantă, în ciuda reglementărilor care au ca scop limitarea utilizării acesteia.

În ţările în care rata de repetare a clasei este înaltă, cele două cele mai întâlnite limitări cu privire la utilizarea acesteia sunt, în primul rând, aceea că repetarea unui anumit an şcolar (sau an dintr-o etapă) este interzisă, şi în al doilea rând, că numărul total de ani pe care un elev îi poate repeta este restricţionat. Acesta este cazul în Belgia, Franţa şi Luxemburg. În multe ţări, sunt oferite oportunităţi pentru ca elevii să încerce să recupereze studiile din urmă, înainte de începutul anului şcolar următor, astfel încât aceştia să poată evita repetarea anului. Aceste oportunităţi (cum ar fi reluarea examenelor sau de a face teme suplimentare) sunt destinate pentru a permite elevilor în dificultate posibilitatea de a atinge nivelul necesar şi de a continua să progreseze în studiile lor. Acesta este în general cazul în ţările din Europa Centrală şi de Est, care au rata de repetare a clasei relativ scăzută, de mai puţin de 7 % (date PISA 2009).

Participanţii principali în procesul decizional al repetării clasei sunt în general membri ai personalului şcolii (cadre didactice, directorul şcolii, psihologi, etc.). Legislaţia prevede, de asemenea, participarea părinţilor elevilor. Cu toate acestea, la nivelul secundar inferior, părinţii par să joace un rol mai puţin semnificativ decât la nivelul primar unde consimţământul lor este adesea necesar înainte ca un copil să repete un an. Într-adevăr, la nivelul secundar inferior, numai în Regatul Unit, decizia privind repetarea clasei este în mod normal luată cu acordul părinţilor elevilor, deşi nu există vreo specificaţie legislativă. În doar câteva ţări (Danemarca, Estonia, Malta, Olanda şi Suedia), părinţii sunt întotdeauna consultaţi în prealabil. Această condiţie poate explica parţial ratele foarte scăzute de repetare a clasei în Danemarca şi Suedia. În ţările în care repetarea clasei este o practică comună la nivelul secundar inferior, legislaţia prevede de obicei pentru părinţi să aibă un drept de recurs împotriva deciziei luate de către instituţia de învăţământ. În aceste cazuri, organismele din afara şcolii sunt deseori implicate în proces, în scopul de a oferi un aviz suplimentar referitor la faptul dacă repetarea clasei este necesară sau nu. Cu toate acestea, pentru cea mai mare parte, şcoala rămâne principalul organism de decizie.

59

CONCLUZII PRINCIPALE

Elevii pot repeta un an în ţările în care cerinţele de admitere în învăţământul primar se bazează pe maturitate şi dezvoltare.

Reţinerea pe loc a unui elev la vârsta oficială de şcoală primară obligatorie în învăţământul preşcolar sau plasarea sa într-o clasă de tranziţie poate fi legată de problema repetării clasei. În esenţă, un elev care nu este admis în primul an de învăţământ primar, în urma unei evaluări bazate pe criterii de maturitate şi dezvoltare, rămâne un an în urmă. Această practică afectează un procent destul de ridicat de copii în unele ţări (Republica Cehă, Germania, Ungaria, Austria, România, Slovacia şi Liechtenstein) şi relevă percepţiile puternice referitoare la faptul că elevii ar trebui să atingă un nivel prestabilit de maturitate în pregătirea pentru şcoală. Cu toate acestea, în alte ţări unde reglementările permit, de asemenea, pentru admiterea copiilor în învăţământul primar să fie amânaţi pentru un an pentru motive de dezvoltare (Belgia – comunităţile franceză şi flamandă, Cipru, Letonia, Slovenia, Finlanda şi Islanda), această opţiune este rareori luată.

Lipsa de progrese suficiente este motivul cel mai frecvent specificat în regulamente pentru a decide dacă un elev ar trebui să repete un an.

Două modele distincte sunt evidente în reglementările referitoare la promovarea elevilor. Fie promovarea automată este recomandată, fie repetarea clasei este permisă. Promovarea automată ca un principiu oficial este stabilită în foarte puţine ţări (Islanda şi Norvegia, precum şi Bulgaria şi Liechtenstein la nivelul primar). Situaţia este similară şi în Regatul Unit, deoarece, deşi nu există reglementări specifice referitoare la repetarea clasei, se aşteaptă ca în mod normal elevii să treacă prin şcoală în propriul lor grup anual. În toate celelalte ţări, repetarea clasei este permisă de legislaţie, dar, de obicei, reglementările încorporează diferite limitări care sunt destinate să restricţioneze utilizarea sa practică. Aceste limitări pot include, de exemplu, promovarea automată în primii ani de învăţământ primar şi/sau o limită a numărului de repetări ale unui an pe care un elev le poate face.

Progresele insuficiente la şcoală reprezintă, în toate cazurile, motivul principal pentru care un elev poate fi nevoit să repete un an, deşi, în unele ţări, alte criterii cum ar fi absenteismul sau purtarea sunt, de asemenea, menţionate în legislaţie. Repetarea clasei se poate produce, prin urmare, atunci când diferitele măsuri luate în timpul anului şcolar pentru a ajuta elevii să îşi depăşească dificultăţile de învăţare nu au condus la progrese suficiente. Cu toate acestea, în multe ţări, notele mici la sfârşitul anului şcolar nu duc neapărat la repetarea clasei: evaluarea poate lua în considerare alte aspecte; elevilor le pot fi date teme suplimentare pentru a-i ajuta să recupereze sau li se poate acorda permisiunea de a susţine examenele din nou, şi, în câteva ţări, elevii pot să meargă în următoarea clasă, în anumite condiţii.

Grade Re ten t ion du r i ng Compu ls o ry Educ a t i on i n Eu rope : Regu la t i ons and S ta t i s t i c s

60

În majoritatea ţărilor, cea mai mare influenţă în procesul decizional este opinia profesorilor; opinia părinţilor joacă un rol minor.

Procesul de luare a deciziilor asupra promovării unui elev în clasa următoare poate implica diverse părţi; unele dintre acestea joacă un rol decisiv în timp ce altele sunt consultate pentru un aviz. În marea majoritate a cazurilor, decizia este luată în cadrul şcolii, de obicei, de către profesorii clasei. Alte cadre didactice sau directorii de şcoală, de asemenea, pot juca un rol în procesul de luare a deciziilor. În unele ţări directorul şcolii ia decizia finală. În câteva ţări, profesioniştii din afara şcolii, de asemenea, pot fi implicaţi, incluzând autorităţile locale, psihologi din domeniul educaţional şi serviciile de orientare. În funcţie de ţară şi de circumstanţe, aceşti profesionişti pot fi invitaţi să dea un aviz sau pot lua decizia finală.

Pretutindeni, părinţii sau tutorii legali sunt informaţi în mod regulat despre progresul copiilor lor. În două treimi din ţări aceştia sunt implicaţi într-un fel sau altul în cazul în care se pune problema de repetare a clasei pentru copilul lor; reglementările indică trei niveluri de implicare pentru părinţi. În doar câteva ţări este necesar acordul lor pentru ca elevii să repete o clasă fie la nivel primar, fie la nivel secundar inferior. În alte ţări, părinţii sunt întotdeauna consultaţi în timpul procesului decizional. În cele din urmă, se întâlneşte mult mai des la nivelul secundar inferior decât la nivelul primar, situaţia ca părinţii să aibă o cale de atac împotriva deciziilor, dar, în aceste cazuri, deşi organismele externe ar putea interveni, decizia finală în ceea ce priveşte repetarea clasei, de obicei, revine şcolii.

În ciuda unor reglementări asemănătoare, ratele de repetare a clasei variază mult între ţările europene. În ţările cu rate ridicate, ideea că repetarea clasei este benefică pentru elevi este încă predominantă în comunitatea educaţională.

Comparaţia datelor statistice (Eurostat 2008 şi PISA 2009) arată faptul că nu există o relaţie lineară între prevederile pentru repetarea clasei în legislaţie şi utilizarea acestora efectivă în practică. În multe ţări în care este permisă repetarea, dar este restricţionată prin reglementări, ratele variază semnificativ între ţări. La nivel primar, unele ţări precum Grecia (2,0 %) şi Austria (4,9 %) au rate scăzute de repetare a clasei; în timp ce alte ţări, cum ar fi Franţa (17,8 %), Portugalia şi Olanda (22,4 %) au rate mult mai mari. La nivel secundar inferior, aceste tendinţe persistă cu variaţii între ratele ţărilor începând de la 0,5 % în Finlanda la 31,9 % în Spania.

În concluzie, chiar dacă repetarea clasei este posibilă în majoritatea ţărilor, în realitate practica variază foarte mult. Existenţa unei culturi a repetării clasei este motivul pentru care practica este utilizată mai des în anumite ţări. În aceste ţări, ideea că repetarea unui an este benefică pentru studiul elevilor rămâne predominantă. Această opinie este susţinută de cadrele didactice, de comunitatea şcolară şi de părinţii înşişi. În Europa, în principal în Belgia, Spania, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Portugalia această convingere persistă în practică. Modificările în reglementări referitoare la repetarea clasei nu sunt suficiente pentru a schimba această credinţă; ar trebui să fie înlocuite printr-o abordare alternativă la gestionarea dificultăţilor de studiu pentru copii. Provocarea constă mai mult în punerea sub semnul întrebării a anumitor ipoteze şi convingeri, mai degrabă decât în schimbarea reglementărilor.

61

REFERINŢE

Publicaţii şi date

Bless, G., Bonvin, M., Schüpbach, M., 2008. Le redoublement scolaire. Ses déterminants, son

efficacité, ses conséquences. Berne: Paul Haupt.

Crahay, M., 2003. Peut-on lutter contre l'échec scolaire? Bruxelles: de boeck.

Comisia Europeană, 2008a. Communication from the Commission to the European Parliament, the

Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions –

Improving competences for the 21st Century: An Agenda for European Cooperation on School. COM(2008) 425 final.

Comisia Europeană, 2008b. Improving competences for the 21st Century: An Agenda for European

Cooperation on Schools. Documentul de lucru al personalului Comisiei care însoţeşte comunicarea

Comisiei către Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul

Regiunilor, SEC(2008) 2177.

Comisia Europeană, 2010. Europe 2020. A strategy for smart, sustainable and inclusive growth. Comunicarea Comisiei, COM(2010) 2020.

Comisia Europeană, 2011. Communication from the Commission to the European Parliament, the

Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions – Tackling

early school leaving: A key contribution to the European 2020 Agenda. COM(2011)18 final.

Eurydice, 2009. The structure of the European education systems 2009/10: schematic diagrams. Bruxelles: Eurydice.

MECT (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului) [Ministry of Education, Research and Youth (RO)], 2007. Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ din România 2007 [Report on the state of

national education system in Romania 2007]. [pdf] Bucureşti: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

Tineretului, p. 52. Disponibil la: <http://www.edu.ro/index.php/articles/10376> [Accesat la 9 Noiembrie

2010].

Statistici Austria, 2010. Bildung in Zahlen 2008/09 - Schlüsselindikatoren und Analysen. [Educaţia în cifre 2008/09: indicatori-cheie şi analize]. [pdf] Viena: Statistici Austria. Disponibil la:

<http://www.statistik.at/web_en/statistics/education_culture/index.html> [Accesat la 8 Noiembrie 2010].

UNESCO-UIS (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Institutul de Statistică), 2006. International Standard Classification of Education. ISCED 1997. Reeditat. [pdf] s.l: s.n. Disponibil

la: <http://www.uis.unesco.org/TEMPLATE/pdf/isced/ISCED_A.pdf> [Accesat la 14 Ianuarie 2011].


62

Legislaţie

Belgia – Comunitatea flamandă

Besluit van de Vlaamse Regering betreffende de organisatie van het voltijds secundair onderwijs van 19 Juli 2002 [Decizia Guvernului flamand din 19 iulie 2002 privind organizarea învăţământului secundar full-time].

Decreet Basisonderwijs van 25/02/1997 [Decretul pentru Educaţie Elementară din 25.02.1997].

Onderwijsdecreet II van 18/08/1990 [Decretul Educaţional II din 18.08.1990].

Belgia – Comunitatea franceză

Décret définissant les missions prioritaires de l'enseignement fondamental et de l'enseignement

secondaire et organisant les structures propres à les atteindre [Decretul care defineşte misiunile

prioritare ale şcolarizării de bază şi secundare şi organizarea structurilor pentru îndeplinirea lor]

24.07.1997.

Loi concernant l'obligation scolaire [Legea Învăţământului Obligatoriu] 29.06.1983.

Loi relative à la structure générale et à l'organisation de l'enseignement secondaire [Legea privind structura şi organizarea generală a şcolarizării secundare] 19.07.1971.

Belgia – Comunitatea germanofonă Dekret über das Regelgrundschulwesen [Decretul privind şcolarizarea de bază] 26.04.1999.

Königlicher Erlass vom 29. Juni 1984 betreffend die Organisation des Sekundarschulwesens [Decretul regal din 29 iunie 1984 privind organizarea şcolarizării secundare].

Bulgaria

Закон за народната просвета (2.07.2010г.) - чл. 23. и чл. 24 [Legea Învăţământului Public

(versiunea din 02.07.2010) – articolele 23 şi 24].

Наредба № 3 за системата за оценяване (15.09.2009г.) - чл. 28 [Regulamentul nr. 3 privind sistemul de evaluare (versiunea din 15.09.2009) – articolul 28].

Правилник за прилагане на закона за народната просвета (8.06.2010 г.) – чл. 111. и чл. 112 [Norma cu privire la aplicarea actului de educaţie publică (versiunea din 08.06.2010) – articolele 111 şi 112].

Republica Cehă

Vyhláška MŠMT č. 48/2005 Sb., ze dne 18. ledna 2005, o základním vzdělávání a některých

náležitostech plnění povinné školní docházky, m.m. [Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului,

Refe r i n ţe

63

Decretul nr. 48/2005 din 18 ianuarie 2005, culegere de legi, privind învăţământul de bază şi unele

cerinţe pentru participarea şcolară obligatorie].

Zákon č. 561/2004 Sb., ze dne 24. září 2004, o předškolním, základním, středním, vyšším odborném a jiném vzdělávání (školský zákon), m.m. [Legea nr. 561/2004 din 24 septembrie 2004, culegere de

legi, pentru învăţământul preşcolar, primar, secundar, terţiar profesional şi de alt tip (Legea

Învăţământului)].

Denemarca

Bekendtgørelse af lov om folkeskolen, LBK nr 998 af 16/08/2010 [Folkeskole Legea nr. 998 din

16.08.2010].

Germania – Bavaria

Schulordnung für die Grundschulen und Hauptschulen (Volksschulen) in Bayern (Volksschulordnung –

VSO) vom 11.09.2008, zul. geänd. durch § 8 d. Gesetzes vom 23.07.2010 [Regulamentele şcolare

pentru şcolile primare şi de nivel secundar inferior (învăţământul principal) în Bavaria, din 11.09.2008, ultima modificare prin § 8 din legea din 23.07.2010].

Schuordnung für die Gymnasien in Bayern (Gymnasialschulordnung – GSO) vom 23.01.2007, geänd.

durch VO vom 07.07.2009 [Regulamentele şcolare din 23.01.2007 pentru Gymnasien în Bavaria, modificate prin regulamentul din 07.07.2009].

Schulordnung für die Realschulen (Realschulordnung – RSO) vom 18.07.2007, zul. geänd. durch VO

vom 06.07.2009 [Regulamentele şcolare din 18.07.2007 pentru Realschulen, ultima modificare prin regulamentul din 06.07.2009].

Germania – Berlin

Schulgesetz für das Land Berlin (Schulgesetz – SchulG) vom 26.01.2004 – zul. geänd. durch Gesetz vom 28.06.2010 [Legea şcolară din 26.01.2004 pentru Landul Berlinului, ultima modificare prin legea

din 28.06.2010].

Verordnung über den Bildungsgang der Grundschule (Grundschulverordnung – GsVO) vom 19.01.2005 – zul. geänd. durch Verordnung vom 09.10.2010 [Legea Învăţământului Primar din

19.01.2005, ultima modificare prin regulamentul din 09.10.2010].

Verordnung über die Schularten und Bildungsgänge der Sekundarstufe I (Sekundarstufe I – Verordnung – Sek. I – VO) vom 31.03.2010 – geänd. durch Verordnung vom 17.09.2010) [Legea din

31.03.2010 pentru tipurile de şcoli şi programele educaţionale la nivelul secundar inferior, ultima

modificare prin decretul din 17.09.2010].


64

Germania – Renania de Nord – Westfalia

Schulgesetz für das Land Nordrhein-Westfalen, (Schulgesetz NRW – SchulG) vom 15.02.2005,

zuletzt geänd. durch Gesetz vom 17.12.2009 [Legea Şcolară din 15.02.2005 pentru Landul Renania

de Nord -Westfalia, ultima modificare prin legea din 17.12.2009].

Verordnung über den Bildungsgang in der Grundschule (Ausbildungsordnung Grundschule – AO-GS) vom 23.03.2005, zul. geänd. durch VO vom 05.11.2008 [Regulamentul din 23.03.2005 pentru şcoala

primară, ultima modificare prin ordonanţa din 05.11.2008].

Verordnung über die Ausbildung und die Abschlussprüfungen in der Sekundarstufe I (Ausbildungs-

und Prüfungsordnung in der Sekundarstufe I – APO-SI) vom 29.04.2005, zul. geänd. durch VO vom

05.11.2008 [Regulamentul din 29.04.2005 pentru învăţământul şi examinările finale la nivelul

secundar inferior, ultima modificare prin ordonanţa din 05.11.2008].

Estonia

Põhikooli ja gümnaasiumiseadus Vastu võetud 09.06.2010 [Şcolile de bază şi legea şcolilor la nivelul

secundar superior promulgată la 09.06.2010].

Õpilase põhikooli ja gümnaasiumi vastuvõtmise, ühest koolist teise ülemineku ja kooli õpilaste

nimekirjast väljaarvamise tingimused ja kord. Haridus- ja teadusministri määrus nr 52, 06.12.2005 [Condiţiile şi procedura de admitere, transferul de la o şcoală la alta, părăsirea şcolii şi exmatricularea

din şcoli a elevilor de la şcolile de bază şi şcolile secundare superioare. Ministrul Educaţiei şi

Cercetării, Regulamentul nr. 52, 06.12.2005].

Grecia

Εγκύκλιος Επανάληψη της τάξης [Scrisoare circulară privind repetarea clasei].

Ν. 3518/2006 Θέματα Πρωτοβάθμιας και Δευτεροβάθμιας Εκπαίδευσης [Legea 3518/2006 cu privire la problemele de învăţământ primar şi secundar].

Ν. 2327/1995 Εθνικό Συμβούλιο Παιδείας, ρύθμιση θεμάτων έρευνας παιδείας και μετεκπαίδευσης εκπαιδευτικών και άλλες διατάξεις [Legea 2327/1995 a Consiliului Educaţiei Naţionale privind reglementarea problemelor legate de cercetarea în educaţie şi de formarea continuă a profesorilor].

Π.Δ. 201/1998 Οργάνωση και λειτουργία Δημοτικών Σχολείων [Decretul prezidenţial 201/1998 privind administrarea şi funcţionarea şcolilor primare].

Π.Δ. 8/1995 Αξιολόγηση μαθητών του Δημοτικού Σχολείου [Decretul prezidenţial 8/1995 privind evaluarea elevilor şcolilor primare].

Π.Δ. 121/1995 Αξιολόγηση των μαθητών του Δημοτικού Σχολείου [Decretul prezidenţial 121/1995 privind evaluarea elevilor şcolilor primare].

Refe r i n ţe

65

Π.Δ. 182/1984 Τροποποίηση και συμπλήρωση διατάξεων που ρυθμίζουν θέματα των Σχολείων Μέσης Γενικής Εκπαίδευσης [Decret prezidenţial 182/1984 de modificare şi completare a dispoziţiilor care reglementează problemele şcolilor secundare].

Π.Δ. 485/1983 Τροποποίηση και συμπλήρωση διατάξεων περί φοιτήσεως και απουσιών μαθητών Μέσης Γενικής και Τεχνικής Επαγγελματικής Εκπαίδευσης [Decretul prezidenţial 485/1983 de modificare şi completare a dispoziţiilor care reglementează prezenţa şi absenţa elevilor din învăţământul secundar general şi profesional].

Π.Δ. 465/1981 Περί του τρόπου προαγωγής, απολύσεως και εξετάσεων των μαθητών των Γυμνασίων [Decretul prezidenţial 465/1981 care stabileşte procedura pentru promovarea, respingerea şi examinarea elevilor de la Junior High Schools].

Irlanda

Informaţiile nu sunt furnizate de către Unitatea Naţională.

Spania

Ley Orgánica de Educación 2/2006 de 4 de Mayo [Legea Învăţământului 2/2006 din 4 Mai].

Real Decreto 1513/2006 de 7 de diciembre por el que se establecen las enseñanzas mínimas de la educación primaria [Decretul regal 1513/2006 din 7 decembrie care stabileşte curriculum-ul naţional de bază pentru învăţământul primar].

Real Decreto 1631/2006, de 29 de diciembre por el que se establecen las enseñanzas mínimas en educación secundaria obligatoria [Decretul regal 1631/2006 din 29 decembrie care stabileşte curriculum-ul naţional de bază pentru învăţământul secundar obligatoriu].

Franţa

Décret n° 85-924 du 30 août 1985 modifié relatif aux établissements publics locaux d’enseignement (collèges et lycées) [Decretul nr. 85-924 din 30 august 1985 modificat privind instituţiile publice de învăţământ (instituţiile de învăţământ inferior şi secundar)].

Décret n° 90-788 du 6 septembre 1990 modifié par le décret n° 2005-1014 du 24 août 2005 [Decretul nr. 90-788 din 06 septembrie 1990 modificat prin Decretul nr. 2005-1014 din 24 August 2005].

Décret n° 2006-583 du 23 mai 2006 relatif aux dispositions réglementaires du livre III du code de l'éducation [Decretul nr. 2006-583 din 23 Mai 2006 privind măsurile de reglementare din cartea III din Codul Educaţiei].

Loi n° 2005-380 du 23 avril 2005 d’orientation et de programme pour l’avenir de l’école [Legea nr. 2005-380 din 23 Aprilie 2005 privind orientarea şi programul pentru viitorul şcolii].


66

Italia

Decreto del Presidente della Repubblica, DPR 20 marzo 2009, n. 89 [Decret al Preşedintelui Republicii, DPR 20 Martie 2009, nr. 89].

Decreto del Presidente della Repubblica, DPR 22 giugno 2009, n. 122 [Decret al Preşedintelui Republicii, DPR 22 Iunie 2009, nr. 122].

Decreto legislativo, D.Lgs. 19 febbraio 2004, n. 59 [Decretul legislativ, D. Lgs. din 19 Februarie 2004, nr. 59].

Legge 28 marzo 2003, n. 53 [Legea din 28 Martie 2003, nr. 53].

Legge 30 ottobre 2008, n. 169 [Legea din 30 Octombrie 2008, nr. 169].

Cipru

Κ.Δ.Π. 310/1990 Οι περί Λειτουργίας των Δημόσιων Σχολείων Μέσης Εκπαίδευσης Κανονισμοί του 1990 και οι τροποποιητικοί Κανονισμοί Κ.Δ.Π. 311/2005 και Κ.Δ.Π. 590/2005 του 2005. [Legea de reglementare administrativă 310/1990, cu modificările sale 311/2005 şi legea de reglementare administrativă 590/2005 cu privire la şcolile publice secundare (şcoli generale şi tehnice)].

Κ.Δ.Π. 225/2008 Οι περί Λειτουργίας των Δημόσιων Σχολείων Δημοτικής Εκπαίδευσης Κανονισμοί του 2008 [Legea de reglementare administrativă 225/2008 privind şcolile publice din învăţământul primar (grădiniţe, şcoli primare şi şcoli de educaţie specială)].

Letonia

LR Ministru kabineta 2005.gada 1.novembra noteikumi Nr. 822 „Noteikumi par obligātajām prasībām izglītojamo uzņemšanai un pārcelšanai nākamajā klasē vispārējās izglītības iestādēs (izņemot internātskolas un speciālās izglītības iestādes) [Regulamentul nr. 822 al Cabinetului de Miniştri al Republicii Letonia adoptat la 1 noiembrie 2005 privind prevederile cerinţelor obligatorii pentru înscrierea şi promovarea clasei de către elevi în instituţiile de învăţământ general (cu excepţia şcolilor cu internat şi a instituţiilor de învăţământ special)].

Vispārējās izglītības likums [Legea Învăţământului General] 10.06.1999.

Refe r i n ţe

67

Lituania

Lietuvos Respublikos švietimo įstatymo pakeitimo įstatymas [Legea care modifică legea învăţământului din Republica Lituania] 17.06.2003.

Nuosekliojo mokymosi pagal bendrojo lavinimo programas tvarkos aprašas [Ordinul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei privind procedura de învăţământ succesiv în conformitate cu programa şcolilor de învăţământ general] 05.04.2005.

Priėmimo į valstybines ir savivaldybių bendrojo lavinimo, profesinę mokyklą bendrųjų kriterijų sąrašas [Ordinul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei privind lista de criterii generale pentru admiterea elevilor la învăţământul general de stat şi municipal şi şcolile profesionale] 25.04.2004.

Vaiko brandumo mokytis pagal priešmokyklinio ir pradinio ugdymo programas įvertinimo tvarkos aprašas [Ordinul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei privind procedura de evaluare a maturităţii copilului pentru a urma curriculum-ul învăţământului preşcolar şi preprimar] 29.10.2005.

2009–2011 metų bendrasis pradinio ugdymo programos ugdymo planas [Ordinul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei privind planul general de predare a curriculum-ului învăţământului primar pentru anii 2009-2011] 18.05.2009.

2009–2011 metų pagrindinio ir vidurinio ugdymo programų bendrieji ugdymo planai [Ordinul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei privind planul general de predare a curriculum-ului învăţământului de bază şi secundar pentru anii 2009-2011] 15.05.2009.

Luxemburg

Loi du 6 février 2009 relative à l'obligation scolaire [Legea Învăţământului Obligatoriu din 6 februarie 2009].

Loi du 6 février 2009 portant organisation de l'enseignement fondamental [Actul din 6 februarie 2009 privind organizarea şcolarizării de bază].

Règlement grand-ducal du 14 juillet 2005 déterminant l'évaluation et la promotion des élèves de l'enseignement secondaire technique et de l'enseignement secondaire, [...] modifié par le règlement grand-ducal du 1er septembre 2006 [Reglementarea Marelui Ducat din 14 iulie 2005 care stabileşte evaluarea şi promovarea elevilor la şcoala secundară tehnică şi şcolarizarea secundară, [...] modificată prin Regulamentul Marelui Ducat din 1 septembrie 2006].

Règlement grand-ducal du 6 juillet 2009 déterminant les modalités d'évaluation des élèves ainsi que le contenu du dossier d'évaluation [Reglementarea Marelui Ducat din 6 iulie 2009 care stabileşte prevederile evaluării elevilor, precum şi conţinutul dosarului de evaluare].


68

Ungaria

1993. évi LXXIX. törvény a közoktatásról [Legea Învăţământului Public nr. LXXIX din 1993].

11/1994. (VI. 8.) MKM rendelet a nevelési-oktatási intézmények működéséről [Decretul ministerial nr. 11 din 1994. (VI. 8.) cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ].

Malta Legea Învăţământului, Capitolul 327 din Legile Maltei.

Scrisoare Circulara de la Direcţia de Calitate şi Standarde în Educaţie, către toţi Directorii Şcolilor şi Secţiilor Primare de Stat cu privire la Examinările Anuale în 2010, 21 Aprilie 2010.

Scrisoare Circulara de la Direcţia de Calitate şi Standarde în Educaţie, către toţi Directorii Şcolilor şi Secţiilor Primare de Stat cu privire la Examinările Anuale în 2010 – Primar, 21 Aprilie 2010.

Olanda Wet op het Primair Onderwijs [Legea Învăţământului Primar] 1985.

Wet op het Voortgezet Onderwijs [Legea Învăţământului Secundar] 1968 modificat în 1998.

Austria

Bundesgesetz über die Ordnung von Unterricht und Erziehung in den im Schulorganisationsgesetz geregelten Schulen (Schulunterrichtsgesetz 1986 – SchUG) [Legea federală privind organizarea predării şi învăţământului în şcoli organizate în conformitate cu Legea Învăţământului Şcolar 1986].

Polonia Ustawa o systemie oświaty z dnia 7 września 1991 r (z późniejszymi zmianami) [Legea Învăţământului Şcolar din 7 septembrie 1991 (cu modificările)].

Rozporządzenie Ministra Edukacji Narodowej z dnia 30 kwietnia 2007 w sprawie warunków i sposobu oceniania, klasyfikowania i promowania uczniów i słuchaczy oraz przeprowadzania sprawdzianów i egzaminów w szkołach publicznych (z późniejszymi zmianami). [Regulamentul Ministerului Educaţiei Naţionale din 30 Aprilie 2007 privind condiţiile şi metodele de evaluare a elevilor, notarea şi promovarea elevilor, precum şi pentru efectuarea examinărilor şi testelor în şcolile publice (cu modificările)].

Portugalia

Despacho Normativo n.º 1/2005 de 5 de Janeiro [Decretul legislativ nr. 1/2005 din 5 Ianuarie].

Despacho Normativo n.º 50/2005 de 9 de Novembro [Decretul legislativ nr. 50/2005 din 9 Noiembrie].

Despacho Normativo n.º 18/2006 de 14 de Março [Decretul legislativ nr. 18/2006 din 14 Martie].

Despacho n.º 13170/2009 de 4 de Junho [Decretul nr. 13170/2009 din 04 Iunie].

Refe r i n ţe

69

Romania

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005 [Regulamentele pentru organizarea şi funcţionarea şcolilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării 4925/08.09.2005].

Slovenia Zakon o osnovni šoli [Legea Şcolilor de Bază] 1996, ultima modificare în 2007.

Slovacia Metodický pokyn č.7/2009-R na hodnotenie žiakov základnej školy [Ghidul metodic nr. 7/2009-R privind evaluarea elevilor de şcoală primară].

Vyhláška Ministerstva školstva Slovenskej republiky č. 320/2008 Z.z o základnej škole [Decretul Ministerului Educaţiei al Republicii Slovace nr. 320/2008 din Codul Legii cu privire la şcoala primară].

Zákon č. 245/2008 o výchove a vzdelávaní (školský zákon) a o zmene a doplnení niektorých zákonov [Legea nr. 245/2008 privind educaţia şi formarea profesională (Legea Învăţământului), precum şi cu privire la modificările anumitor acte].

Finlanda Perusopetuslaki / Lag om grundläggande utbildning (1998/628) [Legea privind învăţământul de bază] (1998/628).

Suedia

Den nya skollagen – för kunskap, valfrihet och trygget (Prop 2009/2010:165) [Noua Lege a Educaţiei – pentru cunoştinţe, alegere şi securitate (Hotărâre Guvernamentală 2009/10:165)].

Skollagen [Legea Învăţământului] 1985.

Regatul Unit – Anglia şi Ţara Galilor Legea Învăţământului din 1996.

Regatul Unit – Irlanda de Nord Reforma Învăţământului (Irlanda de Nord) Ordinul 1989.

Regatul Unit – Scoţia Legea Învăţământului (Scoţia) 1980.

Islanda

Lög um grunnskóla [Legea Şcolarizării Obligatorii] 2008.


70

Liechtenstein

Schulgesetz vom 15. Dezember 1971 (SchulG) [Legea Şcolilor din 15 Decembrie 1971].

Verordnung vom 25. April 1995 über die Beurteilung der Kinder und deren Beförderung an der Primarschule [Regulamentul din 25 Aprilie 1995 privind evaluarea copiilor şi promovarea lor în şcoala primară].

Verordnung vom 19. Januar 1999 über den Eintritt in den Kindergarten und in die Schule [Regulamentul din 19 ianuarie 1999 privind admiterea la grădiniţă şi şcoală (primară)].

Verordnung vom 23. März 1999 über den Lehrplan für den Kindergarten, die Primar- und Sekundarschulen [Regulamentul din 23 martie 1999 privind curriculum-ul la grădiniţă, şcoala primară şi secundară].

Verordnung vom 14. August 2001 über den Lehrplan, die Promotion und die Matura auf der Oberstufe des Liechtensteinischen Gymnasiums [Regulamentul din 14 august 2001 privind curriculum-ul, promovarea şi examinarea de absolvire a şcolii în învăţământul secundar superior la Gymnasium].

Verordnung vom 14. August 2001 über die Aufnahme in die sowie die Promotion und den Übertritt auf der Sekundarstufe [Regulamentul din 14 august 2001 privind admiterea la nivelul secundar I şi promovarea].

Verordnung vom 18. Dezember 2001 über die besonderen schulischen Massnahmen, die pädagogisch-therapeutischen Massnahmen, die Sonderschulung sowie den Schulpsychologischen Dienst [Regulamentul din 18 Decembrie 2001 privind măsurile speciale de educaţie, metodele terapeutice de educaţie, educaţia specială şi serviciile de psihologie şcolară].

Verordnung vom 6. Juli 2004 über die Organisation der öffentlichen Schulen (Schulorganisations-verordnung, SchulOV) [Regulamentul din 6 iulie 2004 privind organizarea şcolilor publice (regulamentul privind organizarea şcolii)].

Norvegia

Opplæringslova – oppll. Lov om grunnskolen og den vidaregåande opplæringa (LOV-1998-07-17-61, sist endret LOV-2010-06-25-49 fra 2010-08-01) [Legea Învăţământului – Legea privind învăţământul primar şi secundar (Legea nr. 61 din 17 Iulie 1998 cu modificările din 25 Iunie 2010, în vigoare de la 1 August 2010)].

Turcia Eğitim Hareketi [Legea Învăţământului] 27/8/2003.

Ilkogretim Kurumlari Yonetmeligi [Regulamentul privind instituţiile primare] 1997.

71

GLOSAR

Codurile de ţară

EU/EU-27 Uniunea Europeană NL Olanda

AT Austria

BE Belgia PL Polonia

BE fr Belgia – Comunitatea franceză PT Portugalia

BE de Belgia – Comunitatea germanofonă RO România

BE nl Belgia – Comunitatea flamandă SI Slovenia

BG Bulgaria SK Slovacia

CZ Republica Cehă FI Finlanda

DK Danemarca SE Suedia

DE Germania UK Regatul Unit

EE Estonia UK-ENG Anglia

EL Grecia UK-WLS Ţara Galilor

ES Spania UK-NIR Irlanda de Nord

FR Franţa UK-SCT Scoţia

IE Irlanda Ţările EFTA/EEA

Cele trei ţări ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb care sunt membre ale Spaţiul Economic European IT Italia

CY Cipru

LV Letonia IS Islanda

LT Lituania LI Liechtenstein

LU Luxemburg NO Norvegia

HU Ungaria Ţări candidate

MT Malta TR Turcia

Cod statistic : Datele nu sunt disponibile


72

Glosar

Clasificarea Internaţională Standard a Învăţământului (ISCED 1997)

Clasificarea Internaţională Standard a Învăţământului (ISCED) este un instrument adecvat pentru elaborarea statisticilor privind educaţia pe plan internaţional. Aceasta acoperă două variabile de clasificare: nivelurile de învăţământ şi domeniile de studii cu dimensiunile complementare ale orientării generale/profesionale/preprofesionale şi tranziţia educaţie-piaţa forţei de muncă. Versiunea curentă a ISCED 97 (UNESCO-UIS, 2006) distinge şapte niveluri de învăţământ. În mod empiric, ISCED presupune că există mai multe criterii care pot ajuta alocarea programelor educaţionale pe nivelurile educaţionale. În funcţie de nivelul şi de tipul de învăţământ vizat, este necesar să se stabilească un sistem de clasificare ierarhic între criteriile principale şi subsidiare (calificarea tipică de intrare, cerinţele minime de intrare, vârsta minimă, calificarea personalului, etc.).

ISCED 0: Învăţământul preşcolar

Învăţământul preşcolar este definit ca etapa iniţială de instruire organizată. Se bazează pe o şcoală sau pe un centru şi este destinat pentru copii cu vârsta de cel puţin 3 ani.

ISCED 1: Învăţământul primar

Acest nivel începe între 5 şi 7 ani, este obligatoriu în toate ţările şi în general durează de la patru la şase ani.

ISCED 2: Învăţământul secundar inferior

Continuă programul de bază al nivelului primar, deşi predarea este mai focalizată pe disciplină. De obicei, sfârşitul acestui nivel coincide cu sfârşitul învăţământului obligatoriu.

ISCED 3: Învăţământul secundar superior

Acest nivel începe în general la sfârşitul învăţământului obligatoriu. Vârsta de intrare este de obicei de 15 sau 16 ani. Calificările de intrare (la sfârşitul învăţământului obligatoriu) şi alte cerinţe minime de intrare sunt de obicei necesare. Predarea este adesea mai concentrată pe disciplină decât la nivelul ISCED 2. Durata tipică a nivelului ISCED 3 variază de la doi la cinci ani.

73

TABELUL FIGURILOR

Figura 1.1: Criteriile de admitere în primul an al învăţământului primar (ISCED 1), 2009/10 12

Figura 1.2: Părţile implicate în decizia de amânare a admiterii în primul an al învăţământului primar (ISCED 1), 2009/10 16

Figura 1.3: Procentajul de elevi care au atins vârsta de şcolarizare legală pentru intrarea în învăţământul primar obligatoriu (ISCED 1), înscrişi în învăţământul preşcolar (ISCED 0), 2007/08 18

Figura 2.1: Promovarea clasei în învăţământul primar (ISCED 1) conform cu reglementările existente, 2009/10 22

Figura 2.2: Criteriile care reglementează repetarea clasei în învăţământul primar (ISCED 1), 2009/10 26

Figura 2.3: Rolul profesioniştilor din domeniul educaţiei din interiorul şi din afara şcolii în procesul decizional de repetare a clasei în învăţământul primar (ISCED 1), 2009/10 31

Figura 2.4: Participarea părinţilor la procesul de luare a deciziilor privind repetarea clasei la nivel primar, 2009/10 34

Figura 2.4a: Nivelul de participare a părinţilor 34

Figura 2.4b: Tipurile de intervenţie a părinţilor 34

Figura 2.5a: Procentul de elevi rămaşi în urmă la nivelurile preşcolar (ISCED 0) şi primar (ISCED 1), 2007/08 35

Figura 2.5b: Estimarea repetării clasei la nivel primar (ISCED 1), 2007/08 35

Figura 2.6: Ponderea elevilor de 15 ani care au repetat un an cel puţin o dată în învăţământul primar (ISCED 1), 2009 36

Figura 3.1: Criteriile care guvernează repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10 42

Figura 3.2: imitări privind repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10 45

Figura 3: Rolul profesioniştilor din domeniul educaţiei în interiorul şi în afara şcolii în procesul decizional privind repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10 49

Figura 3.4: Participarea părinţilor în procesul decizional referitor la repetarea clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009/10 53

Figura 3.4a: Nivelul participării părinţilor 53

Figura 3.4b: Tipurile de intervenţie a părinţilor 53

Figura 3.5: Ponderea elevilor de 15 ani care au repetat un an cel puţin o dată la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2009 54

Figura 3.6a: Ponderea elevilor care au repetat la nivelul primar (ISCED 1) şi nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2007/08 55

Figura 3.6b: Estimarea repetării clasei la nivelul secundar inferior (ISCED 2), 2007/08 55

74

MULŢUMIRI

AGENŢIA EXECUTIVĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT, AUDIOVIZUAL ŞI CULTURĂ

P9 EURYDICE

Avenue du Bourget 1 (BOU2) B-1140 Brussels

(http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice)

Editor coordonator

Arlette Delhaxhe

Autori

Olga Borodankova, Ana Sofia de Almeida Coutinho

Machetare şi grafică

Patrice Brel

Coordonator producţie

Gisèle De Lel

Mul ţumi r i

75

U N I T Ă Ţ I L E N A Ţ I O N A L E E U R Y D I C E

BELGIA Unité francophone d’Eurydice Ministère de la Communauté française Direction des Relations internationales Boulevard Léopold II, 44 – Bureau 6A/002 1080 Bruxelles Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună Eurydice Vlaanderen / Afdeling Internationale Relaties Ministerie Onderwijs Hendrik Consciencegebouw 7C10 Koning Albert II – laan 15 1210 Brussel Contribuţia Unităţii Naţionale: experţi de la Departmentul pentru Educaţie şi Formare: Leen Mortier, Ann Van Driessche, Veronique Adriaens, Isabelle Erauw Eurydice-Informationsstelle der Deutschsprachigen Gemeinschaft Agentur für Europäische Bildungsprogramme VoG Postfach 72 4700 Eupen Contribuţia Unităţii Naţionale: Johanna Schröder (expert)

BULGARIA Eurydice Unit Human Resource Development Centre 15, Graf Ignatiev Str. 1000 Sofia Contribuţia Unităţii Naţionale: expert: Reni Rangelova (Ministerul Învăţământului, Tineretului şi Ştiinţei)

REPUBLICA CEHĂ Eurydice Unit Institute for Information on Education Senovážné nám. 26 P.O. Box č.1 110 06 Praha 1 Contribuţia Unităţii Naţionale: Andrea Turynová

DANEMARCA Eurydice Unit Danish Agency for International Education Fiolstræde 44 1171 København K Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

GERMANIA Eurydice-Informationsstelle des Bundes EU-Büro des Bundesministeriums für Bildung und Forschung (BMBF) / PT-DLR Carnotstr. 5 10587 Berlin Eurydice-Informationsstelle der Länder im Sekretariat der Kultusministerkonferenz Graurheindorfer Straße 157 53117 Bonn Contribuţia Unităţii Naţionale: Brigitte Lohmar

ESTONIA Eurydice Unit SA Archimedes Koidula 13A 10125 Tallinn Contribuţia Unităţii Naţionale: Kersti Kaldma

IRLANDA Eurydice Unit Department of Education and Science International Section Marlborough Street Dublin 1 Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

GRECIA Eurydice Unit Ministry of Education, Lifelong Learning and Religious Affairs Directorate for European Union Affairs Section C ‘Eurydice’ 37 Andrea Papandreou Str. (Office 2168) 15180 Maroussi (Attiki) Contribuţia Unităţii Naţionale: Athina Plessa-Papadaki (Director pentru afaceri europene, Ministerul Învăţământului), Maria Spanou (Unitatea Greacă Eurydice)

SPANIA Unidad Española de Eurydice Instituto de Formación del Profesorado, Investigación e Innovación Educativa (IFIIE) Ministerio de Educación Gobierno de España c/General Oraa 55 28006 Madrid Contribuţia Unităţii Naţionale: Flora Gil Traver (coordonator), Ana Isabel Martín Ramos, Ángel Ariza Cobo (experţi externi), Alicia García Fernández (profesor)


76

FRANŢA Unité française d’Eurydice Ministère de l'Éducation nationale, de l’Enseignement supérieur et de la Recherche Direction de l’évaluation, de la prospective et de la performance Mission aux relations européennes et internationales 61-65, rue Dutot 75732 Paris Cedex 15 Contribuţia Unităţii Naţionale: Thierry Damour

ISLANDA Eurydice Unit Ministry of Education, Science and Culture Office of Evaluation and Analysis Sölvhólsgötu 4 150 Reykjavik Contribuţia Unităţii Naţionale: Margrét Harðardóttir

ITALIA Unità italiana di Eurydice Agenzia Nazionale per lo Sviluppo dell’Autonomia Scolastica (ex INDIRE) Via Buonarroti 10 50122 Firenze Contribuţia Unităţii Naţionale: Alessandra Mochi

CIPRU Eurydice Unit Ministry of Education and Culture Kimonos and Thoukydidou 1434 Nicosia Contribuţia Unităţii Naţionale: Christiana Haperi; expert:: Despina Charalambidou - Solomi

LETONIA Eurydice Unit Valsts izglītības attīstības aģentūra State Education Development Agency Vaļņu street 1 1050 Riga Contribuţia Unităţii Naţionale: Mudīte Reigase (expert, Centrul de Stat pentru Conţinut Educaţional) LIECHTENSTEIN Informationsstelle Eurydice Schulamt Austrasse 79 9490 Vaduz Contribuţia Unităţii Naţionale: Eva-Maria Schädler

LITUANIA Eurydice Unit National Agency for School Evaluation Didlaukio 82 08303 Vilnius Contribuţia Unităţii Naţionale: Laima Paurienė (expert)

LUXEMBURG Unité d’Eurydice Ministère de l’Éducation nationale et de la Formation professionnelle (MENFP) 29, Rue Aldringen 2926 Luxembourg Contribuţia Unităţii Naţionale: Mike Engel

UNGARIA Eurydice National Unit Ministry of National Resources Szalay u. 10-14 1055 Budapest Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

MALTA Eurydice Unit Directorate for Quality and Standards in Education Ministry of Education, Culture, Youth and Sport Great Siege Rd. Floriana VLT 2000 Contribuţia Unităţii Naţionale: Peter Vassallo (Asistent Director – Matematică şi Ştiinţe; Unitatea de Evaluare în Învăţământ, Managementul Curriculum-ului şi Departmentul eLearning, Ministerul Învăţământului, Plasamentului şi Familiei – MEEF)

OLANDA Eurydice Nederland Ministerie van Onderwijs, Cultuur en Wetenschap Directie Internationaal Beleid IPC 2300 / Kamer 08.051 Postbus 16375 2500 BJ Den Haag Contribuţia Unităţii Naţionale: Raymond van der Ree NORVEGIA Eurydice Unit Ministry of Education and Research Department of Policy Analysis, Lifelong Learning and International Affairs Akersgaten 44 0032 Oslo Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

AUSTRIA Eurydice-Informationsstelle Bundesministerium für Unterricht, Kunst und Kultur Ref. IA/1b Minoritenplatz 5 1014 Wien Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

POLONIA Eurydice Unit Foundation for the Development of the Education System Mokotowska 43 00-551 Warsaw Contribuţia Unităţii Naţionale: Anna Smoczyńska, Magdalena Fells în cooperare cu experţii de la Ministerul Educaţiei Naţionale

Mul ţumi r i

77

PORTUGALIA Unidade Portuguesa da Rede Eurydice (UPRE) Ministério da Educação Gabinete de Estatística e Planeamento da Educação (GEPE) Av. 24 de Julho, 134 – 4.º 1399-54 Lisboa Contribuţia Unităţii Naţionale: Teresa Evaristo, Carina Pinto

ROMÂNIA Eurydice Unit National Agency for Community Programmes in the Field of Education and Vocational Training Calea Serban Voda, no. 133, 3rd floor Sector 4 040205 Bucharest Contribuţia Unităţii Naţionale: Veronica - Gabriela Chirea în cooperare cu Gheorghe Bunescu, prof. univ. dr. la Universitatea Valahia din Targoviste

SLOVENIA Eurydice Unit Ministry of Education and Sport Department for Development of Education (ODE) Masarykova 16/V 1000 Ljubljana Contribuţia Unităţii Naţionale: Barbara Kresal Sterniša, Tatjana Plevnik (Ministerul Învăţământului şi Sportului)

REPUBLICA SLOVENĂ Eurydice Unit Slovak Academic Association for International Cooperation Svoradova 1 811 03 Bratislava Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

FINLANDA Eurydice Finland Finnish National Board of Education P.O. Box 380 00531 Helsinki Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

SUEDIA Eurydice Unit Vocational Training & Adult Education Unit International Programme Office for Education and Training Kungsbroplan 3A Box 22007 104 22 Stockholm Contribuţia Unităţii Naţionale: Responsabilitate comună

TURCIA Eurydice Unit Türkiye MEB, Strateji Geliştirme Başkanlığı (SGB) Eurydice Türkiye Birimi, Merkez Bina 4. Kat B-Blok Bakanlıklar 06648 Ankara Contribuţia Unităţii Naţionale: Osman Yıldırım Ugur, Bilal Aday, Dilek Gülecyüz

REGATUL UNIT Eurydice Unit for England, Wales and Northern Ireland National Foundation for Educational Research (NFER) The Mere, Upton Park Slough SL1 2DQ Contribuţia Unităţii Naţionale: Sigrid Boyd Eurydice Unit Scotland International Team Schools Directorate 2B South Victoria Quay Edinburgh EH6 6QQ Contribuţia Unităţii Naţionale: Unitatea Eurydice din Scoţia, Guvernul Scoţian

EACEA; Eurydice Repetarea clasei în timpul Învăţământului Obligatoriu în Europa: Regulamente şi Statistici Brussels: Eurydice 2011 – 80 p. ISBN 978-92-9201-160-4 doi:10.2797/56046

Descriptori: repetare, eşec şcolar, procedura de admitere, regulament, promovare în clasa următoare, evaluarea elevilor, responsabilitate, profesor, diriginte, autorităţile educaţionale, participarea părinţilor, învăţământul obligatoriu, învăţământ primar, secundar inferior, analiza comparativă, date statistice, Turcia, EFTA, Uniunea Europeană

regulamente şi statistici

Documents