regulament loca

2
REGULAMENT LOCAL DE PĂŞUNAT pe teritoriul administrativ al comunei Fagetelu, judeţul Olt Art.l (1) Prevederile prezentului regulament stabilesc drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de animale privind regimul de păşunat precum şi reguli de exploatare a pajiştilor permanente de pe teritoriul administrativ al comunei Fagetelu. (2) Terenurile evidenţiate ca pajişti, aparţinând domeniului privat al comunei Fagetelu, vor fi folosite pentru păşunatul animalelor în scopul asigurării unui păşunat raţional, pe tot parcursul anului. Art. 2 Fac obiectul prezentului regulament suprafeţele de pajişti permanente, respectiv terenurile consacrate producţiei de iarbă şi de alte plante furajere erbacee (însămânţate sau naturale), care nu fac parte din sistemul de rotaţie a culturilor din exploataţie de cel puţin 5 ani şi care sunt administrate de către agricultor pentru producerea de furaje, cu respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu. Art. 3 - Repartizarea terenurilor pentru păşunat. (1)Determinarea suprafeţelor pajiştilor destinate păşunatului se efectuează pe baza inventarului domeniului privat al comunei Fagetelu, aprobat prin HCL nr 9/27.02.2013. SITUAŢIA terenurilor ocupate de pajişti. Nr . Cr t. Nr, sector cadast ral Nr. tar la Nr. parc ela Supral ata - ha - Catego ria de folosi nta Observatii 1 3 63/ 2 1 3.24 Pasune 2 8 50/ 7 1 20.60 Pasune

Upload: matei-dragos

Post on 29-Jan-2016

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Regulament Loca

TRANSCRIPT

Page 1: Regulament Loca

REGULAMENT LOCAL DE PĂŞUNAT pe teritoriul administrativ al comunei Fagetelu, judeţul Olt

Art.l

(1) Prevederile prezentului regulament stabilesc drepturile şi obligaţiile deţinătorilor

de animale privind regimul de păşunat precum şi reguli de exploatare a pajiştilor permanente de pe teritoriul administrativ al comunei Fagetelu.

(2) Terenurile evidenţiate ca pajişti, aparţinând domeniului privat al comunei Fagetelu, vor fi

folosite pentru păşunatul animalelor în scopul asigurării unui păşunat raţional, pe tot parcursul anului.

Art. 2

Fac obiectul prezentului regulament suprafeţele de pajişti permanente, respectiv terenurile consacrate producţiei de iarbă şi de alte plante furajere erbacee (însămânţate sau naturale), care nu fac parte din sistemul de rotaţie a culturilor din exploataţie de cel puţin 5 ani şi care sunt administrate de către agricultor pentru producerea de furaje, cu respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu.

Art. 3 - Repartizarea terenurilor pentru păşunat.

(1)Determinarea suprafeţelor pajiştilor destinate păşunatului se efectuează pe baza inventarului domeniului privat al comunei Fagetelu, aprobat prin HCL nr 9/27.02.2013.

SITUAŢIA terenurilor ocupate de pajişti.

Nr. Crt.

Nr, sector cadastral

Nr. tarla

Nr. parcela

Supralata - ha -

Categoria de folosinta

Observatii

1 3 63/2 1 3.24 Pasune2 8 50/7 1 20.60 Pasune3 5 12 1 8.13 Arabil4 22 31/2 16 23.20 Arabil5 8/9 56/1 1 7.05 Arabil6 7 4/2 33 32.55 Pasune7 7 2 1 7.81 Pasune8 7 1 1 3.86 Pasune9 7 5 1 7.12 Pasune10 9 58 3 2.37 Pasune11 5 12/2 54 0.78 Pasune12 5 11/6 48 3.00 Pasune13 5 11/6 48/1 3.00 Pasune14 9 57 1/1 2.88 Pasune15 8 56 12 2.65 Pasune16 4 22/2 45 5.00 Pasune17 5 11/5 50 0.75 Arabil

Page 2: Regulament Loca

18 5 11/6 52 0.75 Pasune19 7 3 36 5.67 Pasune20 20 12 42 2.48 Pasune21 9 57/4 1 5.2522 9 57/5 1 3.6723 22 37/4 1 1.19TOTAL 153