3. Principii fundamentale ale dreptului muncii, consacrate de Codul muncii. 3. 1. Libertatea muncii este garantată prin ConstituŃie1 . Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. ConstituŃia României în art. 41 prevede garantarea dreptului la muncă, a alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaŃiei, principiu instituit şi prin Codul muncii în art. 3. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităŃii pe care urmează să o presteze. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea, iar contractele de muncă încheiate cu nerespectarea acestor dispoziŃii sunt nule de drept. DeclaraŃia universală a drepturilor omului2 , proclamă dreptul oricărei persoane la muncă, la libera alegere a profesiei şi felului muncii, la condiŃii echitabile şi satisfăcătoare de prestare a acestei munci ( art. 23 pct. 1). 3. 2. Interzicerea muncii forŃate3 . Legiuitorul defineşte în Codul muncii termenul de muncă forŃată ca fiind orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninŃare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimŃământul în mod liber”, şi de asemenea, enunŃă situaŃiile de excepŃie în care munca impusă unei persoane nu se va putea considera muncă forŃată. Conform dispoziŃiilor constituŃionale, munca forŃată este interzisă, fâcând excepŃie: a) activităŃile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinŃă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiŃii normale, în perioada de detenŃie sau de libertate condiŃionată; c) prestaŃii impuse în situaŃia creată de calamităŃi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaŃiile civile normale stabilite de lege.

3. 3. Principiul egalităŃii de tratament1 faŃă de toŃi salariaŃii şi angajatorii. Egalitatea de tratament în prestarea muncii are la bază norma constituŃională conform căreia “cetăŃenii sunt egali în faŃa legii şi a autorităŃilor publice, fără privilegii şi fără discriminare” (art. 16 alin. 1). Orice discriminare2 directă sau indirectă faŃă de un salariat, bazată pe criterii de sex3 , orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenŃă naŃională, rasă, culoare, etnie, religie, opŃiune politică, origine socială, handicap, situaŃie sau responsabilitate familială, apartenenŃă ori activitate sindicală, este interzisă. Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricŃie sau preferinŃă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile precizate mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinŃei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaŃia muncii. Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele de mai sus, dar care produc efectele unei discriminări directe.

3. 4. Dreptul la condiŃii adecvate de muncă. Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiŃii de muncă adecvate activităŃii desfăşurate, de protecŃie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităŃii1 şi a conştiinŃei sale, fără nici o discriminare. Acest drept al oricărui salariat este în consecinŃă o obligaŃie pentru orice angajator, statul intervenind prin instituŃiile abilitate în a verifica respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii. 3. 5. Alte drepturi. Tuturor salariaŃilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective2 , dreptul la protecŃia datelor cu caracter personal3 , precum şi dreptul la protecŃie împotriva concedierilor nelegale4 . 3. 6. Dreptul de asociere5 . Dreptul de asociere este garantat prin ConstituŃie (art. 40), şi reglementat în mod special prin Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, iar esenŃa sa o constituie ideea conform căreia salariaŃii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale.3. 7. Principiul consensualităŃii şi al bunei-credinŃe1 . Pentru buna desfăşurare a relaŃiilor de muncă, participanŃii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiŃiile legii şi ale contractelor colective de muncă. Buna credinŃă se prezumă, iar opusul ei, reaua-credinŃă, trebuie dovedită. Libertatea de a stabili conŃinutul contractului reprezintă libertatea contractuală, limitată doar de normele de ordine publică şi de bunele moravuri. 3.8. Principiul inalienabilității drepturilor. Principiul inalienabilității drepturilor este un principiu important al dreptului muncii, fiind reglementat de dispozițiile imperative ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora: ,,SalariaŃii nu pot renunŃa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacŃie prin care se urmăreşte renunŃarea la drepturile recunoscute de lege salariaŃilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”. Având în vedere natura specifică a raporturilor de muncă și anume existența raportului de subordonare, ce se exprimă printr-un sistem de drepturi care îi conferă angajatorului o anumită autoritate asupra salariatului (dreptul de a da dispoziții și ordine cu caracter obligatoriu, dreptul de a dispune organizarea

și funcționarea unității, prerogativa disciplinară etc) se impune consacrarea(și recunoașterea juridică expresă) principiului inalienabilității drepturilor tocmai pentru a înlătura posibilitatea angajatorului să abuzeze de poziția sa(supraordonată) în cadrul raporturilor de muncă, care se poate manifesta sub forma limitării, restrîngerii sau înlăturării unor drepturi2.3. 9. Dreptul de a munci în afara Ńării1 . Acest principiu a apărut în actuala legislaŃie a muncii ca urmare a armonizării raporturilor juridice cu legislaŃia Uniunii Europene precum şi prin preluarea normelor şi principiilor înscrise în conveŃiile şi recomandările OrganizaŃiei InternaŃionale a Muncii. Practic, este vorba de faptul că cetăŃenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului internaŃional al muncii şi a tratatelor bilaterale la care România este parte.