regionarea geomorfologica

8/3/2019 Regionarea geomorfologica

http://slidepdf.com/reader/full/regionarea-geomorfologica 1/36

403

Capitolul XXI

REGIONAREA GEOMORFOLOGICĂ

1. Istoric şi probleme teoretico-tehnice privind harta regionării

Conturarea unei regionări a reliefului României cât mai aproape de decupajele sausistemele teritoriale reale, formate de-a lungul timpului, reprezintă nu numai o necesitateştiinţifică dar şi una practică, deoarece relieful este suport şi element al mediului de viaţă,iar regionarea, „baza sistematizării teritoriale sub variatele sale aspecte” (Posea, p. 400,1976). Este important deci să urmărim modul cum a evoluat gândirea geografică

românească în privinţa regionării. Să observăm în ce măsur ă aceasta s-a f ăcut intuitiv sauîn funcţie de anumite principii şi criterii generalizate sau luate la întâmplare, aplicatediferenţiat, selectat, sau unitar pentru tot teritoriul ţării, şi în ce stadiu ne aflăm.

Regionarea reliefului României s-a realizat la început mai mult intuitiv, în şi pentrumanualele de liceu. Se citează cu precădere manualul lui Gh. Murgoci şi Popa Burcă ( România şi ţă rile locuite de români, 1902, Bucureşti) care, pentru prima dată, abordează tot teritoriul României. Urmează, ca importanţă istorică, lucrarea L’Europe Centrale II (1930, Paris) a lui Emm. de Martonne. Un nou început îl întâlnim însă la V. Mihăilescu,

prin articolul intitulat Marile regiuni morfologice ale României („B.S.R.R.G.”, L, 1931).Autorul revine apoi de foarte multe ori asupra problemei, el fiind cel mai prolific în acestsens (vezi mai departe). Alt moment important a fost realizarea Monografiei geografice

a R.P.R., în anii 60, împreună cu câţiva geografi sovietici; atunci, într-un volum anexă, aufost publicate mai multe tipuri de regionări (raionări), între care şi una geomorfologică (C. Martiniuc). Semnalăm, în continuare, pe Gr. Posea (1976) care concepe un nou tip de„legendă” pentru regionarea geomorfologică, urmată în 1982 ( Enciclopedia geografică a

României) de un capitol Regionarea geomorfologică şi o hartă cu Unit ăţ ile de relief ale României, între care 17 regiuni. Apoi, împreună cu L. Badea (1982), publică un articol şio hartă redusă, tot cu 17 regiuni (fig. 81), iar în 1984, o nouă hart ă (1: 750000) cu oregionare amă nun ţ it ă . În 1978 s-a tipărit harta întitulată Regiunile geomorfologice (aleRomâniei) în cadrul Atlasului R.S. România (1: 3000000). Din „Geografia României”,vol. I (Geografia fizică, 1983) reţinem capitolul Regiunile geomorfologice (L. Badea),inclusiv o hartă cu 18 regiuni(fig. 82).

La aceste lucr ări speciale se adaugă multitudinea unor articole şi teze de doctoratcu caracter local, precum şi multe cursuri regionale despre România, care conţin şiregionări, f ăcute însă după principii şi criterii diferite şi f ăr ă a avea ca scop principalregionarea reliefului. Subliniem totuşi, pentru criteriile morfografic şi morfometricaplicabile în regionare, hăr ţile din Anexă la Monografia Geografică a R.P.R. (1960) – Harta hipsografică schematică (T. Morariu), Energia maximă a reliefului (T. Morariu,Al. Savu, F. Dumbravă) şi Harta hipsometrică (N. Leontiev, V. Sficlea). Ca o continuarea acestora, Al. Roşu şi D. Bălteanu (1969) propun un coeficient sintetic, numit coeficientde varietate, rezultat din hipsometrie, energie şi fragmentare, ca elemente cantitative ce

pot deveni, „în acelaşi timp şi criterii de regionare, …” (p. 31). V. Tufescu (1974)introduce indicele morfometric, ca sutime a altor trei indici – altitudinea maximă, medie

şi energia (p. 32).

Split by PDF Splitter



404

F i g .

8 1

– R e g i u n i l e g e o m o r f o l o g i c e a l e R o

m â n i e i




405

Urmărind istoria regionării reliefului României vom putea reţine în prim plangreutăţile inerente perioadei de început şi eforturile depuse de unii autori în frunte cuV. Mihăilescu. Vom reţine totodată criteriile şi principiile care au stat la baza diferitelor regionări, modificările conceptuale asupra unor denumiri de unităţi, ajungându-se, pe otreaptă superioar ă, la realizarea unei legende specifice hăr ţilor regionării şi a unui sistemunitar de codificare şi integrare a tuturor categoriilor de regiuni şi unităţi. Printre

greutăţile începutului, menţionăm una de bază, prezentă de altfel pe plan mondial,anume, confuzia dintre „tip” de relief şi „regiune”, sau dintre tipizare şi regionare.Vom detalia unele etape, marcate de aportul unor autori.• V. Mihă ilescu, deschide problema prin articolul „Marile regiuni morfologice ale

României” (1931). El indică, de la început, criteriile folosite: altitudinea medie şiextremă, masivitatea, forme dominante. Este vorba de criterii mai puţin genetice, dar maiconcrete. Schema de bază a regionării este următoarea: A. Seria formelor înalte şiB. Seria formelor joase. În prima categorie include Carpaţii şi „Cununa dealurilor

pericarpatice (externe şi interne)”. Se observă cum „Carpaţii” reprezintă numele uneiregiuni, în timp ce „Cununa dealurilor …” este un tip de relief major, autorul incluzândaici Dealurile subcarpatice dintre Ceremuş şi Dâmboviţa, platformele pericarpatice dinsudul Meridionalilor, precum şi cele din vestul Carpaţilor. Cât priveşte termeniitaxonomici folosiţi se întâlnesc: serie (Seria formelor înalte), sec ţ iune (SecţiuneaSubcarpaţilor dintre Milcov şi Dâmboviţa etc.), grupă (Grupa nordică de la Rica-Swicala Bicaz, Grupa din nordul Mureşului sau Munţii Apuseni, Grupa dealurilor subcarpatice,Grupa platformelor pericarpatice), parte (Partea Nordică a Dobrogei). Apar însă şi nume

proprii, regionale, ca de exemplu Câmpia Dunării de Jos, Olteniei ş.a. Acestea dovedescfaptul că suntem la începutul unui studiu de regionare a României şi că autorul simţeanevoia unei scări taxonomice, termenii amintiţi fiind o astfel de încercare. Apare însă oinconsecvenţă, care se va perpetua şi la alţi autori, în sensul că pe harta alăturată articolului foloseşte alţi termeni (Regiuni muntoase, Regiunea colinelor Pericarpatice,

Podişuri înalte, Podişuri joase şi câmpii, Depresiuni intra şi subcarpatice), care reprezintă tipuri de relief şi nu regiuni.În 1950 V. Mihăilescu în „Problema regionării geografice a teritoriului Republicii

Populare Române” (vol. Din lucr ările Institutului de Cercetări Geografice al R.P.R.)ridică noi probleme teoretice. Defineşte „regiunea” şi „regionarea” şi deosebeşte două tipuri de regiuni geografice, simple şi complexe (dar nu le lămureşte pe deplin).Stabileşte totodată cinci grade sau ordine de regionare. Regiune geografică este numită orice unitate mai mică sau mai întinsă a suprafeţei terestre (sau „o bucată de spaţiuterestru cu caractere definite faţă de spaţiul terestru înconjur ător”) şi dă ca exemplu: ovale, un câmp, o mare, o insulă etc., p. 128. Prin regionare înţelege „operaţiunea deindividualizare a regiunilor geografice” (p. 129). Cât priveşte gradele de mărime acesteaar fi: domeniu (spaţii muntoase, deluroase, …, litoralul ?), compartimente (CarpaţiiR ăsăriteni …), subcompartimente (Carpaţii Curburii, Munţii Apuseni …), sectoare (masive muntoase, depresiuni, Vlăsia …) şi subsectoare (Câmpul Câlnăului din Vlăsia).Totuşi, pe nici una din hăr ţile sale de mai târziu nu a separat aceste ordine de mărimiregionale.

În 1957 (Buletinul Ştiinţific al Academiei, secţia de Geologie-Geografie) autorulde mai sus publică „Harta regiunilor geomorfologice ale R.P.R. pe baze geografice”, cuun text aferent. Afirmă că este vorba de o aplicare a conceptelor din 1950, când începusecu un colectiv harta „diviziunilor morfologice la scara 1: 200000” şi o continuare a„Marilor regiuni morfologice ale României” (1931). Consecvent concepţiei sale asupra

integralităţii geografiei, dar şi a menţinerii unor subdiviziunii anterioare, V. Mihăilescu




406

adăuga la titlul „regionarea geomorfologică” şi „… pe baze geografice”. Nu arată însă care sunt aceste baze sau criterii, decât în treacăt, când vorbeşte de faptul că „geografiinoştri nu sunt de acord cu toţii nici chiar în privinţa limitelor dintre marile subdiviziuniale spaţiului muntos, ale celui deluros şi ale celui de câmpie” (p. 99). Aici spune: „Noi

plecăm de la criteriul geografic potrivit căruia consider ăm şi formele de relief ca parte şi produs al unui întreg complex (s.n.) şi aplicând – pe cât ne-a fost cu putinţă mai cu

discernământ – acest criteriu şi la subdivizarea morfologică …” (p. 99). În mod normalînsă se ridică întrebarea: de ce regionarea geomorfologică (ca şi cea pedologică, climatică etc.) nu se face după criterii proprii, specifice, ci aplicăm criterii din alte discipline, fie elechiar integratoare ?

Analiza textului acestei lucr ări şi a hăr ţii este plină de învăţăminte pentru drumul parcurs în problema regionării teritoriului României şi a stadiului la care se ajunsese.Analiza se impune însă a fi f ăcută separat, deoarece între text şi hartă există neconcordanţe, în special din punct de vedere conceptual. Ca aspecte problematiceautorul punctează: dificultăţile realizării unei asemenea hăr ţi, problema limitelor,

problema conţinutului hăr ţii şi problema nomenclaturii. Dificult ăţ ile întâmpinate sunt, după autor: lipsa cunoaşterii „la diferite nivele de

adâncime a teritoriului”, problema limitelor, problema criteriilor de subdiviziune şi problema nomenclaturii. Pentru depăşirea greutăţilor în privinţa trasării limitelor, autorulafirmă că a folosit drept criterii de bază: denivelarea, unele formaţiuni geologice, peisajulşi gradul de populare; nu exemplifică însă modul concret de aplicare. Precizează totuşiunele aliniamente unde limitele pentru unităţile de ordinul I sunt greu de fixat: întremunţii vulcanici din grupa nordică şi platforma Someşană, între Carpaţii şi Subcarpaţiidintre Dâmboviţa şi Slănicul de Buzău (soluţia dată aici este o „zonă de interferenţă Carpaţi-Subcarpaţi”), între Dealurile şi Câmpia de Vest – mai ales în arealul golfurilor,între dealuri şi Câmpia Română, între Platforma Getică şi Câmpia Română, între PodişulMoldovei şi Câmpia Română şi subdivizarea Dobrogei pe linia Peceneaga – Camena (cu

două regiuni aparte). În ce priveşte regiunile de ordinul II aminteşte că neconcordanţeledintre geografi sunt şi mai mari, reţinând ca exemple doar două limite: limita Prahova – Valea Cerbului – Bârsa Groşetului – Valea Sebeşului şi limita dintre Carpaţii Meridionalişi Carpaţii Vestici4 (socotiţi între Someş şi Timoc). Pentru dealuri „discutate şidiscutabile sunt … unele limite (între Podişul Moldovenesc şi Subcarpaţi, la nordulTrotuşului, sau între dealurile Someşene şi cele Crişene)”. În cazul limitelor dintresubdiviziunile de ordinul III-V …” sunt de aşteptat divergenţe din ce în ce mainumeroase” (p. 100).

Despre con ţ inutul hă r ţ ii autorul se întreabă dacă trebuie să cuprindă numai limitede diferite ordine sau şi alte „detalii de relief şi de structur ă …” ? (p. 100). R ăspunsuleste: „depinde de scara hăr ţii”. Admite în general râuri şi forme care să caracterizezeregiunea.

Problema nomenclaturii (p. 102) se refer ă la numele proprii …, „cel mai potriviteste cel popular sau care circulă mai mult în regiune”. Urmează numele după vârfuldominant, sau central, după bazine hidrografice, o „regiune naturală” (exempleMaramureşului, Ciucului), după o localitate, o pădure (Vlăsiei, Teleormanului, Silvaniei).

Trecând la analiza hă r ţ ii, menţionăm mai întâi că autorul o consider ă „doar ca un punct de plecare şi un prilej de discuţie şi emulaţie în vederea amelior ării …” (p. 98).Este la scara 1: 1000000. Titlul hăr ţii este cel indicat şi pentru articol. Are şi o vignet ă cu„Marile regiuni morfologice”, din care se poate reţine: împăr ţirea Carpaţilor Orientali în

4 Pe hartă sunt trecuţi Carpaţii Occidentali.




407

trei grupe (Nordică, Centrală şi Curburei – care include şi munţii de la nordul DepresiuniiBraşov); a celor Meridionali în două (Carpaţii Munteniei şi cei ai Olteniei ?) şi CarpaţiiOccidentali (Vestici în text) care cuprind Munţii Apuseni şi Carpaţii Por ţilor de Fier –

până la Timoc. Depresiunea Transilvaniei are două subunităţi: Podişul Transilvaniei şiPlatforma Someşană suprapusă şi peste Silvania. Piemontul Getic este compus din ZonaPrecarpatică Getică (Subcarpaţii Getici) şi Podişul Getic. În fine, Dobrogea ar fi formată

din Platforma Dobrogei Nordice (include şi Dobrogea Centrală şi pare ataşată arealelor muntoase) şi Podişul Dobrogei Sudice (la sud de linia Hâr şova – Taşaul şi ataşată arealelor deluroase).

Cât priveşte harta mare (1: 1000000) se impun două remarce de bază: lipsesc totalordinele de mărime de care amintea în 1950 (domeniu, compartiment etc.), sau celeenunţate în textul hăr ţii (ordinul I – V), iar legenda redă tipuri de relief şi nu unităţiregionale de diferite ranguri taxonomice. Cităm din legenda: munţi, arii cu formeglaciare, carstice, vulcanice, masive vulcanice …, trecători, defilee; dealuri şi podişuri,dealuri înalte, depresiuni, râpe de obâr şie, cueste …; câmpuri, câmpuri joase, terase,depozite pleistocene, dune etc. Privitor la ordinele de mărime se foloseşte des, pe hartă,termenul de „grupă” atât pentru cele trei subdiviziuni ale Carpaţilor Orientali, dar şi

pentru areale tot mai mici ca de exemplu: Grupa Munţilor Bistriţei (de la Giumalău până la Tarcău), Grupa Nemirei (numai pentru Masivul Nemira). În schimb numele deMasivul Bucegi include Masivul Leaota şi Podul Bucegilor (!). Provoacă unele confuziişi folosirea termenului de ţar ă: Ţara Maramureşului (numai pe arealul depresionar), ŢaraCibinului (numai Depresiunea Cibin sau Sibiu) etc.

Contribuţii aparte mai sunt aduse de V. Mihăilescu, cu precădere pentrudocumentarea unor limite, şi în cele două valoroase volume: Carpaţii Sud-estici (1963) şiDealurile şi Câmpiile României (1966).

• În cadrul Monografiei geografice a R.P.R. (1960) au fost publicate, ca text şihăr ţi în Anexă, mai multe tipuri de regionări (raionări), între care şi una geomorfologică

(1: 3000000) semnată de P. Cote ţ şi C. Martiniuc, iar harta numai de C. Martiniuc . După un foarte scurt istoric al raionării geomorfologice, se spune: „Autorii acestei scheme pornesc de la ideea relaţiilor reciproce strânse, care există în natur ă între formele de relief şi tectonică (s.n.) şi disting, ca unităţi morfostructurale fundamentale ale ţării, regiuni curelief de geosinclinal şi de platformă, efectuând mai departe împăr ţirea acestora în unităţitaxonomice mai mici” (p. 193). Deci nu e vorba de regiuni ca unicate teritoriale, ci decele două tipuri de unităţi morfostructurale (orogen şi platformă) din care este compusorice continent. Autorii îşi mai sprijină ideea pe faptul că „au fost utilizate metodele noide raionare elaborate de şcoala geomorfologică sovietică …” (p. 193). De reţinut însă, că aceiaşi autori scriu mai departe „… în literatura noastr ă geografică nu există încă suficientă claritate în ceea ce priveşte conţinutul hăr ţilor geomorfologice generale şi ahăr ţilor de raionare geomorfologică …” (p. 194). Autorii înşişi dau această dovadă cândspun: „Gruparea tipurilor genetice de relief (deci tipuri şi nu regiuni) pe care o propunemţine seama de elementele geostructurale şi morfostructurale …” (p. 195). Ca unităţitaxonomice de bază sunt nominalizate: provincia, ţ inutul şi districtul , la care adaugă şisubdiviziuni intermediare – subprovincie, subţinut şi subdistrict. În mod concret, inclusiv

pe hartă, au fost conturate trei categorii de „unităţi geomorfologice”: pe fundament degeosinclinal (provincia geosinclinalului alpino-carpatic), pe fundament de platformă (provincia platformei Est-europene) şi alta pe fundament de platformă şi de geosinclinal.Exemple de subţinuturi (notate cu I, II …) sunt: Carpaţii Orientali, Piemonturile şiSubcarpaţii Transilvaniei, Piemonturile Vestice, Câmpia Tisei, Câmpia Română

(care este şi provincie) ş.a. Exemple de subţinuturi (notate cu A, B …): Munţii zonei




408

cristalino-mezozoice, Munţii flişului, Grupa sudică (Munţii Banatului), Piemonturile şidepresiunile de contact, Câmpia piemontană a glacisurilor (?), Câmpia de tranziţie etc.Rezultă clar amestecul de nume regionale cu tipuri de relief. Se remarcă de asemenealipsa de continuitate teritorială a unor provincii sau ţinuturi şi subţinuturi, ceea ce nu esteadmis într-o regionare: Dobrogea inclusă în aceeaşi provincie cu Podişul Moldovei deşisunt despăr ţite de provincia Câmpiei Române; Piemonturile Vestice sunt discontinui (pe

hartă), ca şi Câmpia piemontană a glacisurilor subcolinare (din Câmpia Tisei) etc.Oarecum aparte şi discutabile sunt şi: regionarea longitudinală a Carpaţilor Orientali, ceaîn fâşii concentrice a Transilvaniei, în fâşii est-vest a Câmpiei Române, precum şidenumirea Dobrogei Central-Nordice ca „Munţii peneplenizaţi ai Dobrogei”, sauincluderea Podişului Silvaniei (Munţii insulari ai Someşului) la Carpaţii Occidentali etc.

În 1978 tot C. Martiniuc, dar împreună cu V. Bă că uanu publică, în „AtlasulRepublica Socialistă România”, o nouă hartă 1:3000000 intitulată „Regiunilegeomorfologice”. Este, în parte, o reluare a celei din 1960. Autorii indică, în text, „două

provincii geomorfologice (carpatică şi extracarpatică), în cuprinsul cărora se diferenţiază 4 subprovincii şi 14 regiuni care coincid cu tot atâtea unităţi structurale, 31 de subregiunişi 168 de districte, redând particularităţile morfologice ale teritoriului”. Observăm că sereduc provinciile de la trei la două, se introduce „subprovincia”, numai pentru provinciaCarpatică, iar ţinutul este numit regiune. Reţinem că r ămâne împăr ţirea longitudinal-structurală a Carpaţilor Orientali (dar fâşia cristalină este discontinuă), care se extind până la Dâmboviţa, Carpaţii Meridionali (ca regiune) cuprind două subregiuni (AlpiiTransilvaniei şi Munţii Banatului), Carpaţii Apuseni se extind şi peste Dealurile şi„Munţii insulari” ai Silvaniei (până la depresiunile Baia Mare şi Lă puş inclusiv),Depresiunea Panonică (?) are rang de subprovincie şi se subdivide în PiemonturileVestice (?) şi Câmpia Banato-Crişană (dar Piemonturile Vestice reprezintă o regiunediscontinuă), Câmpia Română este numită Câmpia Dunării de Jos, incluzând şi Delta;cele trei păr ţi ale Dobrogei (de Nord, Centrale şi de Sud) au fiecare acelaşi rang cu

Podişul Moldovei care, la rândul său, este subdivizat în cinci subregiuni (PodişulPiemontan – de la Depresiunea R ădăuţi până la Culoarul Moldova – Siret ?), PodişulSucevei, Câmpia Moldovei, Podişul Central Moldovenesc şi Colinele Bârladului) etc.

În plus, apar câteva lucruri de neînţeles: de ce Depresiunea Panonică este trecută laProvincia Carpatică şi nu la Extracarpatică ? De ce Piemontul Curburii (Deleanu – Măgura Odobeşti) este deslipit de Subcarpaţi şi alipit lângă o subregiune cu care nu seînvecinează (Piemontul Getic); de ce lipsesc, ca subregiune, Subcarpaţii Curburii etc.Rezultă clar accentul pus adesea pe tipuri de relief şi nu pe regiuni.

• Poate fi apreciat ca un prag pozitiv faptul că în 1976 Gr. Posea introduce Regionarea geomorfologică în cursul de Geomorfologie, ca ultim capitol, „care facetrecerea şi legătura între geomorfologia generală şi cea regională” (p. 501). Este vorba de

probleme teoretice dar cu aplicare la „regionarea geomorfologică a teritoriului României,a cărei schemă generalizată poate servi şi pentru alte teritorii (p. 502-504).

Ideea fundamentală este unicitatea fiecărei subdiviziuni mari sau mici, dar unicitate de tip sistem teritorial (sau unitate-sistem) şi integrarea ierarhică a acestora însisteme tot mai mari până la întreaga-suprafaţă a globului terestru. „Sensul ştiinţific alregionării este … faptul că ansamblul suprafeţei terestre reprezintă un sistem, existentobiectiv, alcătuit din suprafeţe teritoriale tot mai mici, care la rândul lor formează subsisteme. Fiecare subsistem conturează o unitate teritorială, care are un anumit specific

– provenit dintr-un grup de caracteristici comune (deci este omogen genetic la nivelulsău) – ce o face să existe obiectiv, dar integrat în sistemul teritorial imediat superior. A

regiona nu înseamnă deci a dezmembra , ci a depista analitic componentele reale ale unui




409

teritoriu, a observa anumite praguri (sau discontinuităţi), de unde indicii geomorfologicicapătă alt conţinut, se combină în alt mod, apar noi calităţi” (p. 499).

Dacă fiecare unitate este un sistem, atunci acesta are o structur ă, elementecomponente, funcţionalităţi, limite şi un mediu înconjur ător cu care comunică şi în carese integrează.

Ca urmare, principiul unicităţii şi ierarhizării devine călăuzitor în regionare, iar

conturarea limitelor acestora se face prin definirea structurii externe sau vizibile asistemelor şi a func ţ ionalit ăţ ilor lor.În mod simplu, definirea sau mai precis diferenţierea dintre structuri (care

interesează pentru conturarea limitelor regiunilor şi unităţilor) se realizează prinurmărirea unor indici geomorfologici, a unor elemente de relief şi a unor procese.Autorul citat (Posea, 1976) aminteşte în prim plan unii indici cantitativi: altitudinea(medie, maximă, minimă etc.), pantele, adâncimea plus densitatea fragmentării ş.a..Urmează indicii calitativi care sunt: de ordin intern (structura şi compoziţia stratelor de lasuprafaţă cu efect pentru relief, ca de exemplu friabilitatea, rezistenţa la eroziune,

permeabilitatea ş.a., la care se adaugă mobilitatea tectonică) şi de ordin extern (formelede relief dominante şi caracteristice, agenţii şi procesele geomorfologice actuale, modullor de îmbinare şi caracteristicile pentru fiecare sistem teritorial, stadiul de echilibru alacelui sistem şi limitele de toleranţă între care poate oscila f ăr ă dereglări esenţiale pentrua r ămâne el însuşi).

În acelaşi capitol teoretic sunt abordate şi alte probleme: cauzele neconcordan ţ eidintre diferite regionări, limitele de tranzi ţ ie, rolul studierii paleogeomorfologice a uneiunităţi pentru definirea limitelor, diferenţa dintre tipizarea şi regionarea geomorfologică,treptele taxonomice ale regionării (continent, domeniu, macroregiune, regiune,subregiune, grupări de unităţi de ordinul 1-3, unităţi şi subunităţi) şi ordineaoperaţiunilor regionării. Aceasta din urmă are o parte cantitativă şi una calitativă:

- partea cantitativă se refer ă la analiza spa ţ ial ă pe harta topografică în funcţie de

cel puţin trei indici principali, şi realizarea de hă r ţ i ale regionării pentru fiecare tip deindici şi apoi, suprapunerea acestora;- partea calitativă localizează şi conturează tipurile majore de relief, separ ă apoi în

cadrul acestora regiuni, subregiuni şi unităţi care se evidenţiază clar nu atât prin limite cimai ales prin caracteristici specifice (poziţie, stil, structur ă, tipuri de reliefuri, evoluţie

paleogeografică ş.a.), apreciază asocierile teritoriale de unităţi în „grupări de unităţi”(îndeosebi în munte şi dealuri) sau direct în subregiuni (mai ales în câmpii), apreciază dacă unele regiuni se grupează într-un domeniu, fixează treapta taxonomică pe care se

plasează fiecare subdiviziune şi, în final, se precizează limitele neclare folosind şi analizaspaţială.

Reţinem două concluzii din această parte teoretică. Prima, „ideea de bază” aregionării coincide cu principiul unicit ăţ ii fiecărei entităţi teritoriale, concepută ca unitatesau regiune-sistem. De aici decurg automat următoarele: orice unitate are o structur ă (deci se include şi principiul omogenit ăţ ii genetice şi al evolu ţ iei), orice structur ă arelimite (include principiul continuit ăţ ii teritoriale), structura şi unităţile au funcţionalităţi(include şi principiul func ţ ionalit ăţ ii), sistemele sunt subordonate ( principiul integralit ăţ ii), entităţile teritoriale de pe o aceeaşi treaptă taxonomică nu sunt egale nici casuprafaţă nici ca număr ( principiul echivalen ţ ei) şi, în fine, criteriile de conturare aentit ăţ ilor se aplică diferit sau sunt chiar altele de la o treaptă taxonomică la alta( principiul diversifică rii criteriilor ). A doua concluzie: indicii cantitativi şi calitativi




410

amintiţi pot fi socotiţi şi criterii ale regionă rii5 şi, ei, sau combinările lor, se pot schimbade la o treaptă taxonomică la alta.

Pe baza acestor principii a fost realizată Regionarea geomorfologică a României(Posea, 1982, Enciclopedia geografică a României), care are o parte teoretică (pg. 39-40)cu două subcapitole şi o hartă (Unit ăţ ile de relief ale României). Regionarea porneşte de laDomeniul Carpato-danubiano-pontic (nu de la provincii separate), urmat de 17 regiuni

(amintite în text), din care cele cinci carpatice se reunesc în Macroregiunea Carpaţilor (pg. 40-42). În partea teoretică regăsim criteriile regionării (care pot fi şi principii):omogenităţii (ca geneză, evoluţie, procese), funcţionalităţii, unicităţii şi continuităţii înteritoriu, complementarismului funcţional şi integralităţii taxonomice. Sunt subliniate şi

probleme ca: delimitarea prin discontinuităţi, denumirea, definirea şi conţinutul treptelor taxonomice. Pe hartă însă, şi mai ales la legendă, se resimte încă influenţa concepţiilor anterioare cum ar fi introducerea unor tipuri de relief (depresiuni intracolinare, câmpii joaseşi înalte, lunci, culoare de vale). Regiunile sunt diferenţiate prin câte o culoare sau nuanţădeculoare (la Carpaţi), iar unităţile mai mici prin haşuri, uneori şi nuanţe de culoare (Câmpiade Vest). La legendă sunt indicate denumirile regionale, dar ordonarea acestora se face petipuri majore de relief. Sunt prevăzute totuşi şi şase tipuri de limite regionale.

• Pasul hotărâtor în regionarea României a fost f ăcut de Gr. Posea împreună cu Badea Lucian, în 1982 şi 1984. Chiar înainte de tipărirea hăr ţii de bază (1984), dar după o prezentare publică, se aprecia în tratatul de Geografia României (vol. I, 1983)următoarele: „o încercare de regionare la o scar ă mai mare şi detaliată (Gr. Posea şiL. Badea, 1981) pune în evidenţă nu numai diversitatea foarte accentuată a reliefului lanivelul diviziunilor inferioare (până la ordinul al VI-lea) şi modul lor de asociere, dar şilegăturile dintre ele spre a sublinia evoluţia unitar ă a reliefului” (p. 183). După câţiva anide muncă împreună, multe limite fiind trasate în teren, s-a realizat o hart ă 1: 750000 (1984), intitulată România – Unităţile de relief ( Regionarea geomorfologică ). Pe lângă faptul că este o regionare de amănunt, f ăcută pe principii şi criterii unitare pentru întreagaţar ă, acum nu se mai confundă tipizarea cu regionarea şi ne dă pentru prima dată olegendă specifică, ce cuprinde: tipuri de limite (6 tipuri), categoriile şi gradul de

subordonare ale unităţilor de relief şi o codificare sistematică . Reproducem hartarespectivă, cu mici modificări, în acest tratat (8 planşe, racordabele 1-4 sus şi 5-8 jos).

În primă etapă s-a prezentat această hartă la al V-lea Simpozion de Geomorfologie(Suceava, 1981), după care a apărut şi un articol teoretic (Posea Gr., Badea L., 1982) cu ohartă restrânsă „Regiunile geomorfologice ale României” (fig. 81) ce include 17 regiunişi 1-3 ordine de mărimi mai mici (o hartă similar ă cu cea din 1982 a fost publicată, deL. Badea, şi în Geografia României, vol. I, 1983, p. 184) (fig. 82). Scopul principal alhăr ţilor din 1982 şi 1984 a fost prezentarea diviziunilor reliefului într-un sistem unitar,fundamentat pe ideea ierarhizării şi echivalării relative a unităţilor pe mai multe treptetaxonomice (p. 9, 1982). „Ierarhizarea, echivalarea

şi codificarea unit

ăţilor geomorfo-

logice apare azi ca o necesitate stringentă …” (p. 9).Întrucât elabor ările anterioare difer ă mult ca principii metodologice, autorii s-au

oprit şi asupra principiilor şi criteriilor regionării. Sunt amintite următoarele principii:omogenitatea relativă a reliefului, unicitatea şi continuitatea în teritoriu şi principiulfuncţionalităţii. Aplicarea unitar ă a acestor principii asigur ă individualitatea şinerepetabilitatea fiecărei unităţi. Criteriile regionării au fost însă impuse şi de caractereleconcrete ale reliefului, respectiv de însuşirile dobândite în decursul evoluţiei. Criteriilesunt deci variabile pe diferite trepte taxonomice dar şi în funcţie de diversitatea reliefuluiraportată şi la diviziunile vecine.

5 Criteriul este un punct de vedere, un mod de apreciere sau chiar un principiu de apreciere.




411

F i g .

8 2

– R e g i u n i l e g e o m o r f o l o g i c e

a l e R o m â n i e i ( d u p ă

G e o g r a f i a R o m â n i e i , v o l . I , 1 9 8 3 )

.

I . C a r p a ţ i i O r i e n t a l i ; I I . C a r p a ţ i i d e C u r b u r ă ; I I I . C a r p a ţ i i M e r i d i o n a l i ; I V .

C a r p a ţ i i B a n a t u l u i ;

V .

C a r p a ţ i i A p u s e n i ; V I . D e p r e s i u n e a

T r a n s i l v a n i e i ; V I I - X I I I . D e a l u r i ş i p o d i ş u r i ( V I I . D e a l u r i l e

C r i ş a n e i ; V I I I . D e a l u r i l e B a n a t u l u i ; I X .

P o d i ş u l M e h e d i n ţ i ; X .

S u b

c a r p a ţ i i ; X I . P i e m o n t u l G e t i c

;

X I I . P o d

i ş u l

M o l d o v e i ; X I I I .

P o d i ş

u l

D o b r o g e i ) ; X I V - X V I I . C

â m p i i ( X I V .

C â m p i a B a n a t o

-

C r i ş a n ă ;

X V .

C â m p i a R o m â n ă ; X V I . L

u n c a ,

B ă l ţ i l e ş i D e l t a D u n ă

r i i ; X V I I . C â m p i a

l a c u s t r ă

a R a z i m u l u i ) ; X V

I I I . P l a t f o r m a c o n t i n e n t a l ă

r o m â n e a s c ă




412

Totuşi, există trei categorii de criterii generale: a) morfometrice şi morfografice(între care forma, poziţia şi orientarea desf ăşur ării unităţii, dar mai ales altitudinea carereprezintă caracterul principal al reliefului), b) genetice, morfostructurale şimorfocronologice şi c) funcţionale. Ele se aplică la toate treptele taxonomice, însă cuindici diferiţi.

La problema limitelor sunt abordate trei elemente care conduc la delimitări:

discontinuităţile geomorfologice, structura geomorfologică şi stilul geomorfologic.Ultimele două sunt foarte rar concretizate de către geomorfologi şi cu sensuri absolutdiferite. De aceea amintim definiţiile autorilor citaţi (completate cu cele din Geografia dela A la Z , 1986). Structura geomorfologică , în cadrul regionării, reprezintă modul variatde combinare, dispunere şi îmbinare a formelor de relief în teritoriu, ierarhizate pe treptetaxonomice6. În mod special se ia în considerare îmbinarea variată a pantelor şialtitudinilor, precum şi tipurile, caracterele şi modul de îmbinare al formelor (mai alesasamblarea interfluviilor şi a văilor, a culmilor şi masivelor muntoase şi deluroase, acâmpurilor). Stilul geomorfologic are un rang superior şi reprezintă o asociere regională de structuri geomorfologice elementare (tipuri şi grupări ale reliefului major montan,deluros sau de câmpuri) într-o propor ţie ce devine caracteristică. Se dă ca exemplu stilul

carpatic, în raport cu stilul alpin (culmile, masivele, văile, suprafeţele de eroziune ş.a. seasociază într-un mod specific). Stilurile geomorfologice se conturează mai ales pentrudomenii şi macroregiuni, în timp ce structurile geomorfologice definesc şi separ ă regiuni, subregiuni şi grupări de unităţi.

Ca aspecte metodologice autorii subliniază metoda sistemică (fiecare unitate de peo anume treaptă taxonomică funcţionează ca un sistem având o istorie a sa, anumitefuncţionalităţi şi se încadrează sistemic în alta de rang superior) şi denumirea proprie carederivă din unicitatea şi individualitatea fiecărei unităţi (nu sunt admise denumiri ca:Sectorul de Vest, Grupa Înaltă etc.).

Categoriile taxonomicei sunt cele indicate de Gr. Posea (1976): domeniu,macroregiune, regiune, subregiune, grupuri de unităţi (de 1-3 ordine), unităţi, subunităţi şi

microunităţi. La început s-a pornit însă de la o scar ă mai amănunţită, cu 12 trepte.Ultimele trei trepte interesând îndeosebi aspectele practice, cu excepţia microregiunilor care se delimitează mai clar în natur ă. Ele se reunesc în patru mari grupe. Definim pescurt treptele de bază. Domeniul reprezintă un sistem teritorial foarte extins, compus dinasocierea mai multor tipuri majore de relief care au evoluat interdependent în timpul ereitectonice alpine sub comanda unui sistem montan obişnuit central; exemplu, DomeniulCarpato-danubiano-pontic. Regiunea se compune dintr-un singur tip major de relief şi seextinde continuu până unde întâlneşte alt tip major de relief apar ţinând altor regiuni.Unitatea reprezintă un areal mic de relief, foarte bine conturat şi observabil la primavedere, cum ar fi un munte, un deal, o depresiune, un câmp. Microunit ăţ ile apar de obiceiincidental într-o anume por ţiune a unei unităţi.

Codificarea „dă posibilitatea urmăririi şi stabilirii poziţiei fiecărei diviziuni înansamblul din care face parte” (1982, p. 9). Aceasta s-a f ăcut, pe harta României, începândcu regiunile geomorfologice care au fost notate cu cifre romane (I-XVII). Nu s-a consideratnecesar a fi codificată şi macroregiunea Carpatică şi nici Domeniul Carpato-danubiano-

pontic. Subregiunile au primit litere mari, în cadrul fiecărei regiuni (A, B, …), iar grupă rilede unit ăţ i (sau macrounităţile) s-au notat cu litere mici (a, b, …). Pe treptele inferioare aufost folosite numai cifre arabe (1, 2, …) după sistemul obişnuit de subordonare (1.1., 1.2.,1.3., … şi 1.1.1., 1.1.2., … 1.1.2.1., …). Fiecare unitate are astfel un cod al ei, care începecu cifra romană şi se termină cu litera sau cifrele arabe de la nivelul rangului său. De

6

Există două tipuri de structuri geomorfologice: regionale (modul de îmbinare teritorial ă aformelor de relief) şi structuri ale formelor sau tipurilor de relief (luate individual sau ca tip).




413

exemplu, Depresiunea Moldoviţei are codul I. A. c. 3.1. 2. (în care: I = Carpaţii Orientali,A = Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei, c = Obcinele Bucovinei, 3 = Obcina Mare,3.1. = Culoarul Moldoviţei, 3.1.2. = Depresiunea Moldoviţei. Acest cod arată apartenenţa şiintegrarea la toate sistemele teritoriale până la regiune inclusiv.

Harta, astfel concepută şi codificată, include, pe lângă un domeniu şi o macroregiune,17 regiuni, 24 subregiuni, 52 grupări mari de unităţi (grupări ale unităţilor de ordinul 5),197 grupări medii de unităţi (ordinul 5), 385 grupări mici (ordinul 6) şi 370 unităţi (ordinul7). Rezultă un total de 1045 nume de unităţi ordonate pe 7 ordine de mărimi.

Con ţ inutul hă r ţ ii (şi legenda) cuprinde: 7 categorii de limite (cele superioare apar şiîn harta vignetă), numele regiunilor şi unităţilor subordonate (fiecare cu caractere propriide litere), codul (pentru unităţile unde spaţiul nu permite scrierea numelui), reţeauahidrografică şi unele localităţi. Pentru unităţile de ordin inferior codul poate fi prescurtat(1.1., 0.1., 0.15., 0.0.5. etc.), poziţia spaţială indicând şi partea primă a acestuia(A. a. 1. …). Reţeaua hidrografică include şi conturarea fundului de vale, sau numailunca (pentru câmpii), deoarece reprezintă discontinuităţi teritoriale evidente şi continui

pe mari distanţe. Caracteristicile unităţilor regionale, în special formele de relief, nu setrec pe hartă. Sunt însă amintite în text şi eventual se ataşează o hartă geomorfologică,

f ăr ă nume de unităţi dar care poate să aibă delimitări regionale (linii de diferite grade). Înfine, în afara hăr ţii, pe cât posibil în cadrul său, sunt nominalizate toate regiunile (notateI, II, …) şi subordonatele lor (A, B, …, a, b, … 1, 2, … 1, 2, … 1.1., 01, 1.2. …, 0.0.1. …,0.2.1. … etc.). Aceasta face harta uşor citibilă.

Dacă harta este colorată, atunci macroregiunea carpatică are o singur ă culoare de bază, iar subregiunile sale primesc nuanţe ale aceleiaşi culori. Regiunile (subregiunile) poziţionate subcarpatic au de asemenea o culoare proprie cu nuanţe. La fel regiunile ceconturează podişurile şi câmpiile pot avea toate o singur ă culoare (nuanţată pesubregiuni) cu excepţia celor care vin în contact direct unde apar culori diferite (exemplu,

podişurile Getic şi Mehedinţi). Excepţie poate fi şi Podişul Transilvaniei, care având oculoare proprie evidenţiază mai bine poziţia sa de regiune centrală. De asemenea,

unităţile depresionare şi văile au câte o culoare aparte, evidenţiind astfel aspectulfragmentării carpato-subcarpatice şi uneori chiar al podişurilor şi câmpiilor.În cazul regionării unei singure regiuni există însă posibilitatea redării acesteia

printr-o suită de hăr ţi. Oferim un exemplu pentru Câmpia Română (fig. 84 şi 85).

2. Regionarea geomorfologică a României

2.1. Domeniul Carpato-danubiano-pontic

Noi am început regionarea geomorfologică a ţării pornind de la o problemă de principiu, subdivizarea continentelor în domenii, sau mari regiuni complexe, dar şi de lao problemă specifică teritoriului României, cunoscută în literatura noastr ă sub diferite

sintagme: „Unitatea şi individualitatea fizică a pă mântului României” (C. Br ătescu,1943), „Unitatea pă mântului şi poporului românesc” (V. Mihăilescu, 1942), „Unitatea şi func ţ ionalit ăţ ile pă mântului şi poporului românesc” (C. Br ătescu, V. Mihăilescu, N. Al. R ădulescu şi V. Tufescu, 1943), „Sistemul geografic Carpato-danubiano-pontic”(Gr. Posea, „Terra”, 1992, 1-2), „Sistemul geomorfologic al teritoriului României”(Gr. Posea, „Terra”, 1993), sau „ Domeniul Carpato-danubiano-pontic” ( Enciclopedia

geografică a României, 1982, p. 40). Am definit, ca urmare, structura domeniului,caracterizată ca radial-concentrică şi limitele de extindere ale acesteia (Posea, 1992, 1993,vezi şi tratatul de faţă). O dată definit ă şi documentat ă structura radial-concentrică şilimitele acesteia, din ea derivă obligatoriu şi modul de regionare ierarhică a domeniului,

până la cele mai mici unit ăţ i.




414

F i g .

8 3

– B a z i n u l r â u l u i L ă p u ş

– r e g i o n a r e g e o m o r f o l o g i c ă c

e i n c l u d e ş i u n e l e f o r m e d e r e l i e f

s p e c i f i c e




415

F i g .

8 4

– C â m p i a R o m â n ă – r e g i o n a r e a g e o m o r f o l o g i c ă d e

a n s a m b l u

( s u b r e g i u n i ş i u n i t ă

ţ i g e o m o r f o l o g i c e p r i n c i p a l e )




416

F i g .

8 5

– C â m p i a R o m â n ă

– r e g i o n a r e g e o m o r f o l o g i c ă l a

n i v e l u l u n i t ă ţ i l o r

m o r f o g e n e t i c e




417

Am avut totodată în vedere, în definirea domeniului7, un principiu al geografieiregionale (amintit şi de V. Tufescu, 1974, p. 42), asocierea la un nucleu dominant montan a unor arii mai joase sau mai tinere. Sub nici o formă domeniul nu poate fiînlocuit cu unităţi de tip „provincie” extracarpatică şi carpatică, de orogen şi de platformă,moldavo-getică etc., care nu derivă din structura geomorfologică a acestui mare sistemteritorial. După realizarea structurii nucleului central al Domeniului, Carpaţii, acesta s-a

impus şi în exterior, complexându-se şi evoluând împreună cu teritoriile pe care şi le-aasociat în tot timpul derulării ciclului tectonic şi morfotectonic alpin. „Ideea centralităţiiCarpaţilor şi a ordonării unei scheme generale a diviziunilor reliefului în funcţie de lanţulcarpatic nu trebuie redusă numai la o problemă simplă de poziţie şi de raporturialtimetrice. Este, în egală măsur ă, o problemă de geneză şi evoluţie” (Geografia

României, vol. I, 1983, p. 183, L. Badea).În cadrul domeniului s-a creat, şi deci se delimitează, mai întâi succesiv

Macroregiunea Carpatică , ce are un stil propriu şi care, genetic, a jucat şi joacă rol denucleu şi coloană vertebrală a macrosistemului Carpato-danubiano-pontic. Urmează conturarea regiunilor circumscrise, care compun sau derivă din sistem, alcătuite fiecaredin acelaşi tip major de relief (extins continuu până la alte tipuri majore) şi având ostructur ă geomorfologică specifică dar derivată din sistem şi cuprinsă în el, precum şifuncţii fizico-geografice şi economice caracteristice. Din acestea derivă subregiunile, fiedirect prin deosebiri structural-morfologice extinse pe spaţii mari şi marcate dediscontinuităţi evidente dar încadrate aceluiaşi tip major de relief, fie indirect prin grupărispaţiale de unităţi genetic deosebite. Exemple pentru primul caz: Podişul Moldoveisubdivizat clar în trei subregiuni, idem Podişul Dobrogei şi Subcarpaţii şi chiar PodişulTransilvaniei. Cazul al doilea, când subregiunile provin din asamblări teritoriale a unor unităţi sau grupări de unităţi, este specific regiunilor de câmpii şi Carpaţilor, cu precădereMeridionalilor.

2.2. Macroregiunea Carpa ţ ilor Române şti Este singura macrounitate de acest rang în care toate regiunile formate din relief

muntos (indiferent de numărul acestora) au continuitate teritorială, în timp ce arealelecare compun regiuni de dealuri, podişuri sau de câmpii sunt discontinui (cu excepţia

podişurilor Getic şi Mehedinţi). Noi am preferat pentru această macroregiune numele deCarpa ţ ii Române şti (1972) în raport cu cel de Carpaţii Sud-Estici, deoarece principaleledouă caracteristici ale acestora – forma de cerc şi marea diversitate structural-morfogenetică – se remarcă exclusiv pe teritoriul României. Deşi foarte diversificaţi,„unitatea Carpaţilor Româneşti există însă; ea rezultă din înlănţuirea acestei diversităţiîntr-un inel unitar peritransilvan, în jurul a ceea ce morfotectonic se cheamă microplacaTransilvană” (Posea, 1999)8. Acest inel este format din segmente care au totuşi

continuitate teritorială, dar f ăr ă a se închide total (natura nu este geometrică), lipsindu-iveriga Silvaniei, pe care unii autori o numesc „munţii ascunşi”.

Limitele sale faţă de regiunile mai joase subordonate sunt variabile. În medie,acestea se fixează în jur de 600-700 m acolo unde sub munte există dealuri şi podişuri(contactul f ăcându-se obişnuit prin depresiuni tectonice sau de eroziune şi mai rar directcu dealuri). La contacte directe cu câmpia, sau cu Dealurile Vestice, limita coboar ă şi la160-300 m, iar în defileul Por ţile de Fier la circa 70-80 m.

7

Geografia de la A la Z , Editura Ştiinţifică, 1986, p. 71.8 România – Geografie şi Geopolitică , Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 22.




418

Subdivizarea Carpa ţ ilor Române şti. Există o cauză reală care a f ăcut să nu apar ă un punct de vedere comun în ce priveşte diviziunile acestora. Este vorba de diversitateasegmentelor, a subsegmentelor şi chiar a unităţilor mai mici, cu multe tranziţii între ele.Aceasta reprezintă rezultatul mai multor tipuri de structuri, care se îmbină în mod variat,creând şi tranziţii. Evoluţia a fost complexă, sectorială, cu schimbări de orientare şimultiple discontinuităţi. La această cauză se adaugă şi modul divers de abordare al

regionării de la un autor la altul. Îl cităm pe V. Tufescu (1974) care spune: „chiar clasificarea folosită astăzi în mod curent, inclusiv în manualele de şcoală, este unanimcontestat ă (s. n.) de geologi, dar şi de mulţi geografi, întrucât studii de amănunt au adusconvingătoare dovezi de neaderare la principalele limite ale acestei clasificări” (p. 55).Soluţia pe care o propune: să se ţină seamă în mod consecvent de criterii necontestabile şicomplexe. El enunţa: criteriul denumirilor populare, al poziţiei geografice, aldiscontinuităţii, al formaţiunilor lito-faciale exprimate în reliefuri diferite şi aşa-zisulcriteriu geografic rezultat din „însumarea unor elemente morfometrice ca: înălţimea,masivitatea şi formele dominante.

Pentru a înţelege mai bine necesitatea de a aplica criterii complexe (s. n.),V. Tufescu prezintă comparativ principalele puncte de vedere, în mod special cele ale luiEmm. de Martonne (1930), V. Mihăilescu (1936), V. Tufescu (1946) şi Gr. Posea(1972). Le vom aminti şi noi cu completări.

G. Murgoci (1902) a fost primul care subîmparte Carpaţii în trei ramuri: CarpaţiiOrientali, până la valea Buzăului, Carpaţii Meridionali (inclusiv Munţii Banatului) şiMunţii Apuseni (între văile Mureş şi Someş). Criteriul principal este poziţia şi orientarearamurilor carpatice; în adevăr, direcţia vest-est a Meridionalilor se prelungeşte până lavalea Buzăului. Această limită a fost menţinută în manuale până în 1930. Atunci, Emm.de Martonne, bazându-se în plus pe criterii complexe (genetic, morfometric şi formele derelief), separ ă patru grupe carpatice: Masivul Maramureşano-bucovinean (cristalin, cu

pivotul pe Rodna şi Munţii Maramureşului), la care ataşează şi eruptivul Oaş-Ţibleş şi

Obcinele Bucovinei; Carpaţii Moldovei (culmi paralele) la care alătur ă şi munţiivulcanici Căliman-Harghita şi grupa Bucegi; Masivul Transilvano-banatic (cristalino-hercinic) ce cuprinde Alpii Transilvaniei (Făgăraş-Parâng), Înaltul masiv banatic(Retezat-Godeanu) şi Munţii Metaliferi ai Banatului (inclusiv Poiana Ruscăi); Bihorul(cu Bihorul înalt, Bihorul Oriental sau Trascăul şi masivele joase din sud, inclusiv Codru-Moma, şi cele din nord-vest şi nord – Pădurea Craiului – Meseş. V. Tufescu (1974)remarcă, pentru aceste subdivizări, precumpănirea factorului genetic – separareacristalinului de fliş – şi ideea ataşării la un grup central a unor arii montanecomplementare mai joase sau mai tinere (p. 57).

V. Mihă ilescu (1931, 1936) „introduce modificări esenţiale, faţă de ideileanterioare, … între acestea: limita dintre Carpaţii Orientali şi cei Meridionali pe valeaPrahovei şi în continuare pe valea Şinca. Propune o grupare nouă, cea a Carpaţilor Occidentali, în care include o serie de masive izolate ca: Munţii Banatului, Poiana Ruscă,Munţii Apuseni şi Munţii Crainei Sârbeşti la sud de Dunăre …” (V. Tufescu, 1974,

p.59).V. Tufescu, în 1974, susţinea că „Faţă de inconsecvenţele acestei clasificări şi de

faptul că, în locul criteriilor complexe folosite de clasificările anterioare, aceasta se bazează pe criterii exclusiv topografice sau morfometrice (este vorba de clasificarea luiV. Mihăilescu, s. n.) am propus încă din 1941 şi am reluat … din 1946 („Natura” nr. 2,XXXV, 1946), ideea de a se diferenţia din … Carpaţii Orientali, a unei grupe aparte aCarpa ţ ilor Curburii, de acelaşi grad taxonomic cu Carpaţii Orientali şi cu Carpaţii

Meridionali, subliniind caracterele care îi diferenţiază de rest. Menţionăm, de asemenea,




419

necesitatea reexaminării … Carpaţilor Occidentali, când în realitate ei grupează masiveizolate cu aspect insular” (V. Tufescu, p. 59). Această poziţie este adoptată de V. Tufescuşi în volumul din 1974, motivată prin ,,criterii multilaterale prin care ne apropiem mai

bine de definirea realităţilor, … pe baze genetice, cât şi morfometrice” (p. 59), primelefiind criterii fundamentale, iar celelalte subsidiare (p. 60).

Gr. Posea, încă din 1972, efectuează „Regionarea Carpaţilor Româneşti” (Terra,

nr. 3), motivând această încercare prin trei cauze: a) lipsa de circulaţie a unor termenicreaţi livresc cum ar fi acela de Carpaţii Occidentali, b) Circulaţia frecventă a denumirilor de Carpaţii Curburii, Munţii sau Carpaţii Apuseni şi cei ai Banatului şi c) întrebarea carerevine des: Prahova sau Dâmboviţa ca limită estică a Meridionalilor ? Sunt tratate, încontext şi „Câteva aspecte subiective ale regionării” şi „Câteva legităţi”. La prima

problemă se arată că: a) unii pun accent pe altitudini, alţii pe forme, poziţie, structur ă,evoluţie etc.; b) în natur ă unele unităţi sunt de tranziţie, ca de exemplu grupa Bucegilor,care numai prin altitudine se apropie de Făgăraş, dar prin structur ă, poziţie, evoluţie etc.sunt legaţi de Orientali şi de Curbur ă; c) procesul cercetării evoluează în timp, apariţia denoi date sau concepţii mergând spre adevăruri tot mai aproape de realitate, ca de exempluîn cazul Carpaţilor Curburii. Cât priveşte unele legităţi ale regionării se subliniază că: a)limitele regiunilor şi unităţilor evoluează în timp, iar pentru a afla limita actuală trebuie să refacem evoluţia paleogeografică (de exemplu, Carpaţii Orientali s-au întregit în etape,ultimul ataşat fiind şirul vulcanic, pe când Meridionalii au fost unitari de la începutulcontur ării lor); b) în regionare, subunităţile (regiunile) de acelaşi grad taxonomic nu auextinderi similare (de aceea situarea Curburii, Apusenilor sau Banatului pe aceeaşi treaptă cu Meridionalii sau Orientalii nu reprezintă o inconsecventă, ba din contr ă).

În regionarea efectuată în 1972, au fost deosebite, pentru Carpaţi, următoareletrepte: ramuri, subramuri, grupe de masive, masive (şi culmi), depresiuni. S-au conturatcinci ramuri carpatice (Orientalii, Curbura, Meridionalii, Banatului şi Apusenii).Subîmpăr ţirea acestora a avut la bază caractere specifice pentru fiecare. La Orientali de

exemplu, s-a plecat de la constituţia lor în fâşii longitudinale, diferite ca vârstă şigeologie, de la rezultatele concrete ale evoluţiei morfologice (mai ales efectul eroziunii îndiferite etape), ca şi de la discontinuităţile transversale totale sau numai în cadrul câteunei fâşii (criteriu luat în considerare la subîmpăr ţirea subramurilor în grupe de masivesau masive şi culmi). Meridionalii, în schimb, sunt unitari petrografic şi structural, dar divizaţi net, prin văi transversale şi depresiuni tectonice, în trei grupe de masive (sausubregiuni).

Despre regionarea f ăcută de Gr. Posea (1972), V. Tufescu (1974) scria: „Recents-au produs mai multe luări de poziţie împotriva limitei de pe valea Prahovei …, aindividualizării unei catene a Carpaţilor Occidentali … prin reunirea artificială a maimultor fragmente …”. Menţionăm, între acestea, analiza judicioasă (s. n.) f ăcută deGr. Posea (1972), care stabileşte în Carpaţii româneşti, cinci subdiviziuni foarte apropiatede cele admise mai demult de Emm. de Martonne şi de I. Simionescu, la care ne-amraliat încă din 1946 …” (p. 59).

În 1998, Gr. Posea aduce o nouă modificare în delimitarea Carpaţilor de Curbur ă (inspirată oarecum de la V. Mihăilescu, 1963, Carpaţii Sud-estici), incluzând în această regiune şi munţii din nordul Depresiunii Braşovului, inclusiv Nemira.

Divizarea macroregiunii Carpatice, f ăcută de noi, ia în considerare câteva criterii.În primul rând, pozi ţ ia spa ţ ial ă şi mai ales pozi ţ ia fa ţă de centralitatea Depresiunii

Transilvaniei a ramurilor sau segmentelor lanţului muntos, şi direc ţ ia lor de desf ăşurare;la această treaptă regională contează mai puţin jocul altitudinilor, cât mai ales arealul de

asociere şi modul sau stilul acestei asocieri regionale a masivelor, culmilor şi




420

depresiunilor. Aceasta a fost de fapt şi prima observaţie şi intuiţie popular ă, transpusă îndenumiri sau sintagme ca: Munţii Apuseni, Munţii Banatului, Curbura şi chiar Carpaţiide R ăsărit sau cei de Miazăzi.

Pe locul doi urmează deosebirile genetice, sau stilul şi structura geomorfologică realizate în timp, adică printr-o evolu ţ ie paleogeografică , ce a condus în fapt laconturarea sistemelor (ramurelor) teritoriale de azi, fiecare de ordin prim în structurarea

Carpaţilor, şi cu areale oarecum echivalente, dar nu egale.În al treilea rând se iau în considerare aşa-zisele discontinuit ăţ i, dar numai cele derang regional. Aici trebuie reţinut că discontinuităţile au nu numai un caracter strictaltimetric, dar şi unul spaţial – calitativ. Sunt discontinuităţi lineare, altele sub formă defâşii sau culoare depresionare; sunt discontinuităţi total transversale, sau altele numai

peste şiruri de masive, dar şi discontinuităţi longitudinale; în fine, există discontinuităţicare despart sau delimitează net stiluri şi structuri diferite, sau altele care asociaz ă unit ăţ ivecine creând împreună noi structuri sau stiluri, ca de exemplu Culoarul Rucăr-Brancontinuat cu Depresiunea Braşovului, care îşi asociază Creasta Piatra Craiului,Clă bucetele (care pornesc din Culoar şi până la Oituz) şi Obcinele Braşovului, şi care,împreună, se lipesc Curburii, toate formând „carefurul” sau triunghiul central carpatic, cucele trei laturi – una sudică (până la Slănic Buzău), alta estică şi o alta nordică, toatestr ă punse de cele mai dense pasuri şi trecători din Carpaţi.

În fine, criteriul func ţ ionalit ăţ ii fiecărei ramuri carpatice, atât în sistem cât şi faţă dealte elemente geografice, inclusiv economice. Menţionăm numai rolul climatic alCarpaţilor de Curbur ă, diferit de al celorlalte ramuri. Aceştia, şi în special Per şani şiCuloarul Rucăr-Bran, permit trecerea aerului vestic din Transilvania spre SubcarpaţiiCurburii, sau Oituzul şi Nemira care facilitează pătrunderea crivăţului (Nemira) şi înDepresiunea Braşovului. Adăugăm, ca funcţionalitate, şi marea încrucişare de drumuri înDepresiunea Braşov, venite peste multitudinea de pasuri ale celor două grupe montanemărginaşe depresiunii.

Bibliografie (Regionare)

Badea L. (1979), Asupra regionă rii reliefului României. „St. şi Cerc. G.G.G. – Geografie”, XXVI.Coteţ P., Kamanin L.G., Martiniuc C. (1958), Con ţ inutul hă r ţ ii şi principiile raionă rii

geomorfologice a teritoriului R.P.R. În vol. Realiz ă ri în geografia R.P.R. în perioada 1947-1957 . Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Martonne Emm. de (1930), L’Europe Centrale II , Paris.Mihăilescu V. (1931), Marile regiuni morfologice ale României, „B.S.R.R.G.”, L.Mihăilescu V. (1932), Diviziunile Carpa ţ ilor Ră să riteni, „B.S.R.R.G.”, LI.Mihăilescu V. (1936), România (geografie fizică).

Mihăilescu V. (1941), Considera ţ iuni teoretice asupra criteriilor de subîmpă r ţ ire a spa ţ iilor muntoase. „Rev. geogr., rom.”, IV, nr. 1.Mihăilescu V. (1950), Problema regionă rii geografice a teritoriului R.P.R.. Din Lucr ă rile

Institutului de Cercet ă ri Geografice al R.P.R., 1947-1950. Tipografia Învăţământului.Mihăilescu V. (1957), Harta regiunilor geomorfologice ale R.P.R. pe baze geografice.

„Bul. SecţiaŞt., Secţia de Geol.”, Academia R.P.R.Mihăilescu V. (1973), Les grandes divisions du relief des Carpates Sud-Est . „Studia

geomorphologica Carpatho-Balcanica”, vol. VII, Krakow.Morariu T., Posea Gr., Mac I. (1980), Regionarea Depresiunii Transilvaniei. „St. şi cerc., G.G.G.

– Geografie”, tom XXVII, nr. 2Morariu T., Posea Gr., Mac I. (1980), Regionarea geomorfologică a Carpa ţ ilor Orientali şi a

Carpa ţ ilor de Curbur ă . „St. şi cerc. G.G.G. – Geografie”, t. XXVII, nr. 1.Murgoci G., Popa Burcă I. (1902), România şi ţă rile locuite de români. Bucureşti.




421

Posea Gr. (1957), Raionarea geomorfologică a bazinului Lă pu şului. „Bul. Univ. Cluj, seria Şt. Naturii”, nr. 1.

Posea Gr. (1972), Regionarea Carpa ţ ilor Române şti – Puncte de vedere. „Terra”, 3.Posea Gr. (1981), Types de montagnes en Roumanie. „Rev. R. G.G.G. – Geogr.”, T. 25, nr. 1,

Editura Academiei.Posea Gr. (1982), Regionarea geomorfologică – unit ăţ ile de relief ale României (inclusiv harta).

Enciclopedia geografică a României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Posea Gr. (1989), Câmpia Bă r ă ganului. „Terra”, nr. 1.Posea Gr. (1992), Le système geographique Carpato-Danubiano-Pontique …, „Terra”, nr. 1-2.Posea Gr. (1997), Câmpia de Vest a României. Editura Fundaţiei România de Mâine.Posea Gr. (1997), Relieful şi evolu ţ ia paleogeografică a Câmpiei Române. Ghidul excursiilor celei

de a XV-a Conferin ţ e Na ţ ionale pentru ştiin ţ a solului. Publicaţiile Societăţii naţionaleromâne pentru ştiinţa solului, nr. 2, Bucureşti.

Posea Gr. (1998), Carpa ţ ii Curburii – structur ă şi limite (un punct de vedere). „Comunicări degeografie”, vol. II, Universitatea Bucureşti.

Posea Gr. şi colab. (1976), Geomorfologia, cap. Regionarea geomorfologică . Editura Didactică.Posea Gr., Badea L. (1982), Regionarea geomorfologică a teritoriului României. „Bul. Soc. de Şt.

Geogr.”, vol. VI.Posea Gr., Badea L. (1984), România – unit ăţ ile de relief, hart ă 1 : 750.000, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică.

Roşu Al., Bălteanu D. (1969), Caracterizarea cantitativă şi clasificarea unit ăţ ilor geomorfologicedin România, pe baza variet ăţ ii reliefului, „Terra”, nr. 1.

Tufescu V. (1974), România, Editura Ştiinţifică.x x x (1960), Monografia geografică R.P.R. şi Anexă, Editura Academiei.x x x (1978), Atlas R.S.R., planşa III, 5, Regionarea geomorfologică .x x x (1983, 1987, 1992), Geografia României, vol. I, III, IV, Editura Academiei.




422

2.3. Regiunile geomorfologice şi subdiviziunile lor

I. CARPAŢII ORIENTALI (CARPAŢII

DE R ĂSĂRIT)9 – 28.326 km2 =11,92%

A. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei

a. Mun ţ ii Vulcanici de Nord (Oa ş-Ţ ible ş ) 0.1. Munţii Oaşului

0.2. Depresiunea Oaş 3.Masivul Igniş

0.4. Masivul Gutin5. Munţii Lăpuşului

6. Munţii Ţibleş

b. Mun ţ ii Rodnei şi Maramure şului

1. Munţii Maramureşului

1.1. Munţii Ruscovei

1.1.1. Culmea Pop Ivan 1.1.2. Mun ţ ii F ă rcă u

1.2. Culmea Pietrosul Maramureşului(Bardăului)

1.3. Munţii Toroioaga – Jupania

1.3.1. Culmea Toroioaga

1.3.2. Culmea Cearcă nu – Zimbrosl ă viile

1.3.3. Obcina Ţ apului 2. Masivul Rodna (Munţii Rodnei)

3. Munţii Suhard

c. Obcinele Bucovinei 1. Obcina Mestecănişului

1.1. Culmea Tătărcii

1.0.2. Obcina Lucina-Muncel 1.0.3. Depresiunea Lucina-Fundul

Moldovei

1.0.4. Culoarul Moldovei-Sadova

1.0.5. Depresiunea Câmpulung

Moldovenesc

2. Obcina Feredeului

3. Obcina Mare

3.1. Culoarul Moldoviţei3.1.1. Obcinele Curmă turii

9 Aşa cum am menţionat anterior,consider ăm – după poziţie, structur ă,funcţionalităţi etc. – limita sudică aOrientalilor trecând prin înşeuările dinnordul aliniamentului montan Per şani – Bodoc – Nemira, ca ramă nordică a Carpaţilor de Curbur ă, plus sau

minus Culmea Berzunţ şi DepresiuneaDărmăneşti (areal tranzitoriu).

3.1.2. Depresiunea Moldovi ţ ei

3.1.3. Depresiunea Vama

3.2. Obcina Scoruşetului

3.0.3. Obcina Putnei

3.0.4. Obcina Humorului 3.0.5. Depresiunea Humorului

0.4. Obcinele Brodinei

0.4.1. Obcina Bucovine şti

0.4.2. Obcina Lupcinei 0.4.3. Obcina S ă că le şti-Cornu

d. Depresiunea Maramure şului

0.1. Dealurile Maramureşului

0.2. Piemontul Maramureşului

0.0.3. Culoarul Izei

0.4. Culoarul Vişeului

e. Culoarul Bârg ău-Dorna

1. Munţii Bârgăului

2. Depresiunea Dornelor

2.1. Depresiunea Vatra Dornei2.2. Depresiunea Şarul Dornei

2.3. Depresiunea Candreni

B. Carpaţii Moldo-Transilvani

a. Mun ţ ii Vulcanici de Sud (C ăliman-Harghita)

1. Munţii Căliman

2. Munţii Gurghiu

2.1. Muntele Fâncel

2.2. Muntele Saca

2.3. Muntele Şumuleu

3. Munţii Harghita

3.1. Muntele Mădăraş 3.1. Muntele Cucu

3.0.3. Muntele Ciomatu (Puciosu)

(la M. Bodoc ?)

b. Depresiunile Gheorgheni-Ciuc

1. Depresiunea Gheorgheni

(Depresiunea Giurgeului)2. Depresiunea Ciucurilor

2.1. Depresiunea Ciucului de Sus

2.1.1. Depresiunea Sândominic

2.1.2. Depresiunea Ciceu

2.2. Depresiunea Ciucului de Jos (Tuşnad)




423

c. Mun ţ ii Bistri ţ ei

1. Munţii Rarău-Giumalău 1.1. Masivul Giumalău

1.2. Masivul Rar ău

2. Munţii Bistricioarei

2.1. Masivul Pietrosu

2.2. Masivul Bârnaru2.3. Masivul Grinţieşul Mic2.4. Masivul Budacu

2.5. Masivul Grinţieşul Mare

2.0.6. Masivul C ă limă nel

2.0.7. Masivul Omu

2.8. Culoarul Bistricioarei

2.8.1. Depresiunea Dr ă goiasa

(Depresiunea Glodului)

2.8.2. Depresiunea Bilbor

2.8.3. Depresiunea Borsec

2.8.4. Mun ţ ii Mezove şti

2.8.5. Depresiunea Tulghe ş

3. Munţii Stânişoarei 3.1. Munţii Suhei

3.2. Munţii Sabasei

3.3. Munţii Neamţului

d. Mun ţ ii Bicazului

1. Munţii Ceahlău

1.1. Masivul Ceahlău

1.0.2. Depresiunea Bicazului

2. Munţii Curmăturii 2.1. Munţii Licaş

2.2. Masivul Hăşmaş 2.0.3. Culmea Racului

2.0.4. Muntele Frumos

3. Munţii Giurgeului

3.1. Munţii Corbului

3.2. Munţii Prisaca

3.3. Muntele Negru

e. Mun ţ ii Trotu şului

1. Munţii Tarcăului 2. Munţii Goşmanu

0.3. Culmea Berzunţ (la Curbur ă ?)

4. Culoarul Trotuşului 4.0.1. Depresiunea Lunca

4.0.2. Depresiunea Ghime ş-Palanca 4.0.3. Depresiunea Ag ăş (Brusturoasa)

4.4. Depresiunea Dărmăneşti (la Curbur ă ?)

5. Munţii Ciucului

5.1. Culmea Viscolului

5.0.2. Obcina Rotund ă

5.0.3. Culmea C ă runta

5.0.4. Culmea Gura Muntelui 5.0.5. Culmea Gruiul Mare

5.0.6. Depresiunea Pl ă ie şi

II. CARPAŢII DE CURBUR Ă – 6.223 km

2= 2,62%

a. Obcinele Bra şovului

1. Munţii Nemirei

1.1. Podişul Bobişca

1.2. Culmea Nemira

1.3. Plaiurile Slănicului

2. Munţii Perşani 2.1. Munţii Vârghişului (Per şanii de Nord)

2.2. Per şanii de Mijloc (Munţii Cetăţii)

2.3. Munţii Codlei (Per şanii de Sud)

2.0.4. Depresiunea Ş inca

3. Munţii Baraolt

3.0.1. Depresiunea Aita 3.2. Depresiunea Baraolt

4. Munţii Bodoc

4.0.1. Depresiunea Bixad

b. Depresiunea Bra şovului

1. Depresiunea Bârsei

1.1. Culoarul Râşnov

1.1.1. Golful Z ă rne şti

1.2. Câmpia Bârsei2. Depresiunea Prejmer

2.1. Piemontul Săcele2.2. Câmpia Câlnicului

2.3. Câmpul Frumos

3. Depresiunea Târgu Secuiesc

(Râului Negru)3.1. Piemontul Turia

3.2. Câmpia Covasnei0.0.4. Depresiunea Vl ă deni

c. Mun ţ ii Vrancei 1. Culmea Lăcăuţi 2. Muntele Coza

3. Muntele Zboina Frumoasă 0.4. Clă bucetele Breţcului

0.5. Măgura Caşinului0.6. Muntele Zboina Verde (Neagr ă)

0.7. Muntele Furu

d. Mun ţ ii Buz ăului

1. Munţii Penteleu




424

2. Munţii Podul Calului 3. Munţii Siriului 3.1. Culmea Tătarului

3.2. Muntele Mălâia

3.0.3. Culmea Monteoru

0.4. Culmea Ivăneţul

5. Clăbucetele Întorsurii Buzăului 5.0.1. Depresiunea Întorsurii Buză ului 5.0.2. Depresiunea Comand ă u

e. Mun ţ ii Teleajenului

1. Masivul Ciucaş 2. Munţii Grohotişu

3. Munţii Baiului (Gârbovei)

f. Mun ţ ii Bucegi – Piatra Craiului

1. Munţii Bucegi 1.1. Masivul Bucegi

1.0.1. Muntele Gurguiatu2. Munţii Leaota

3. Culoarul Bran-Rucăr

4. Culmea Piatra Craiului 5. Munţii Timişului 5.0.1. Cl ă bucetele Predealului 5.0.2. Masivul Post ă varu

5.0.3. Masivul Piatra Mare

5.0.4. Depresiunea Timi şului superior

III. CARPAŢII MERIDIONALI – 14.040 km2 = 5,91%

a. Masivul F ă g ăra ş-Iezer

1. Masivul Făgăraş 2. Masivul Iezer 0.3. Masivul Loviştei

0.4. Munţii Ţaga

5. Masivele Cozia-Ghiţu

5.0.1. Masivul Cozia

5.0.2. Muntele Poiana Spinului 5.0.3. Muntele Frun ţ i (Munticelu) 5.0.4. Muntele Ghi ţ u

6. Depresiunea Loviştei 6.1. Depresiunea Titeşti

6.0.2. Depresiunea Brezoi

b. Mun ţ ii Parâng-Cindrel

1. Masivul Parâng

2. Munţii Căpăţânii 2.1. Culmea Ursului

2.2. Munţii Sturului

2.0.3. Masivul Buila (Vânturari ţ a-Buila)

0.3. Munţii Latoriţei

4. Munţii Lotrului 5. Munţii Cindrel 6. Munţii Şurean

6.1. Culmea lui Pătru

6.2. Podişul Dacic

6.0.3. Culmea Strungari c. Mun ţ ii Retezat-Godeanu

1. Munţii Retezatului 1.1. Masivul Retezat

1.0.2. Mun ţ ii Tuli şa

1.0.3. Masivul Piule

2. Munţii Godeanu 3. Munţii Ţarcu

3.1. Masivul Ţarcu

3.2. Muntele Mic

4. Munţii Cernei 4.1. Culmea Vlaşcului

4.0.2. Mun ţ ii Cornerevei(Culmea Cerna Vâr)

5. Munţii Mehedinţi 5.1. Masivele Domogled – Vârful lui Stan

5.2. Culmea Cernei

5.0.3. Piatra Clo şani 6. Munţii Vâlcan6.0.1. Masivul Oslea

6.2. Culmea Vâlcan

7. Depresiunea Petroşani

d. Depresiunea Ha ţ eg-Or ăştie1. Depresiunea Haţegului 2. Depresiunea Hunedoarei 2.1. Dealurile Silvaşului2.2. Depresiunea Cerna-Strei (Simeriei)

2.2.1. Depresiunea Cernei 2.2.2. Depresiunea Strei 2.2.3. Culoarul Deva

3. Culoarul Orăştiei 3.1. Dealurile Cugirului3.2. Culoarul Vinţului

IV. CARPAŢII BANATULUI – 6.963 km

2 = 2,93% a. Mun ţ ii Semenic-Almă j 1. Munţii Almă jului 1.1. Munţii Ravenscăi1.2. Culmea Svinecei

2. Munţii Semenic




425

2.1. Munţii Goznei

2.2. Munţii Nemanului2.2.1. Depresiunea Gă râna

2.2.2. Masivul Neman

0.3. Depresiunea Bozovici

0.0.4. Dealurile Ţ ârovei

b. Mun ţ ii Cara şului

1. Munţii Locvei

1.1. Munţii Radimnei1.2. Podişul Cărbunari

2. Munţii Aninei

2.1. Munţii Leordiş

2.0.2. Mun ţ ii Iabalcei 2.0.3. Mun ţ ii Gârli ştei 2.0.4. Culmea Certej-Pu şca şul Mare 2.0.5. Depresiunea Aninei 3. Munţii Dognecei 3.1. Culmea Mare

3.0.2. Mun ţ ii Areni şului 0.4. Culoarul Reşiţei (Caraşova-Reşiţa)0.4.1. Dealurile Ezeri şului 0.4.2. Depresiunea Re şi ţ ei – Câlnic

0.4.3. Dealurile Bucitu

0.4.4. Depresiunea Lupac

c. Depresiunea Bistra-Timi ş-Cerna

0.1. Culoarul Bistrei

2. Culoarul Timiş-Cerna 2.1. Depresiunea Caransebeş

2.2. Depresiunea Mehadica

2.0.3. Culoarul Cernei

d. Defileul Dunării

0.1. Depresiunea Moldova Nouă

0.0.2. Defileul Pescari-Alibeg 0.0.3. Depresiunea Liubcova0.0.4. Depresiunea Berzasca-Greben

0.0.5. Depresiunea Greben-Plavi şevi ţ a0.0.6. Cazanele ( şi Dubova) 0.0.7. Depresiunea Or şova

e. Mun ţ ii Poiana Ruscăi

V. CARPAŢII APUSENI –

10.751 km2= 4,53%

a. Mun ţ ii Arie şului

(Masivul Central Apusean)

1. Munţii Vlădesei

1.1. Munţii Iadei

1.2. Masivul Vlădeasa

1.3. Culmea Henţului

2. Munţii Gilău – Muntele Mare

2.1. Munţii Gilăului

2.2. Muntele Mare

3. Munţii Bihorului 3.1. Podişul Padiş 3.2. Masivul Bihor (Culmea Bihariei)

3.3. Muntele Găina

3.4. Depresiunile Arieşului

3.4.1. Depresiunea Ocoli ş (Ocoli ş-Po şaga) 3.4.2. Depresiunea S ă lciua

3.4.3. Depresiunea Lup şei 3.4.4. Depresiunea Câmpeni 3.4.5. Depresiunea Albac

3.4.6. Depresiunea Abrud 4. Depresiunea Brad-Hălmagiu

4.1. Depresiunea Brad

4.2. Depresiunea Hălmagiu

b. Mun ţ ii Mure şului

1. Munţii Zarandului

1.1. Masivul Highiş

1.2. Masivul Drocea1.2.1. Depresiunea Gurahon ţ 1.2.2. Dealurile M ă drige şti 2. Munţii Metaliferi

2.1. Munţii Husului2.2. Munţii Măgureaua

2.3. Munţii Săcărâmbului2.3.1. Depresiunea Bă i ţ a

2.3.2. Depresiunea Alma ş-Bal şa

2.4. Munţii Ampoiului

2.5. Munţii Detunatelor

2.6. Depresiunea Ampoiului

2.6.1. Depresiunea Zlatna

2.6.2. Depresiunea Mete ş

3. Munţii Trascăului 3.1. Culmea Bedeleului3.0.2. Col ţ ii Trască ului 3.0.3. Culmea H ă jdate

3.0.4. Depresiunea Trască ului

c. Mun ţ ii Osteanei

1. Munţii Meseş 2. Munţii Plopiş (Muntele Şes)

0.0.3. În şeuarea Osteana

d. Mun ţ ii P ădurea Craiului




426

e. Mun ţ ii Codru-Moma

0.1. Munţii Codru0.2. Masivul Moma0.3. Munţii Miseşului0.3.1. Depresiunea Ple şcu ţ a

VI. DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI –

25.029 km2 = 10,54%

A. Podişul Someşan

0.1. Culmea Prisnel0.2. Podişul Boiului0.0.3. Depresiunea Jibou (Gurusl ă u)

4. Dealurile Ciceului 5. Dealurile Bobâlnei 5.1. Dealurile Gârboului5.2. Dealurile Dejeului6. Depresiunea Almaş-Agrij

7. Dealurile Clujului 8. Podişul Huedinului (Huedin-Păniceni) 8.1. Depresiunea Huedin8.0.2. Podi şul P ă niceni 8.0.3. Dealurile C ă pu şului 9. Dealurile Feleacului 9.1. Dealul Feleac9.2. Depresiunea Vlaha-Hă jdate9.0.3. Dealurile Agri şului

9.0.4. Depresiunea Iarei 9.0.5. Culoarul Gil ă u – Cluj 0.10. Culoarul Some şului Mic

B. Câmpia Transilvaniei

1. Câmpia Fizeşului 1.1. Dealurile Sicului1.2. Dealurile Jimborului1.3. Dealurile Lechinţei2. Câmpia Sărmaşului 2.1. Colinele Luduşului

2.2. Colinele Comlodului2.3. Colinele Mădăraşului0.3. Culoarele Someşelor (Mic şi Mare)0.4. Culoarul Mureşului

C. Podişul Târnavelor

1. Dealurile Târnavei Mici 1.0.1. Podi şul Lopadei 1.2. Podişul Târnăveni1.3. Dealurile Nirajului1.4. Culoarul Târnavei Mici

1.5. Podişul Blajului

1.6. Podişul Dumbr ăveni1.7. Culoarul Târnavei Mari2. Podişul Hârtibaciului 2.0.1. Podi şul Vurpă rului 2.2. Podişul Mediaşului2.3. Podişul Ghergheleu (Vânătorilor)

2.0.4. Podi şul Ticu şului 2.0.5. Podi şul Rotbavului 2.0.6. Podi şul Cincului 2.0.7. Culmea F ă getului 0.8. Podişul Amnaşului0.8.1. Culoarul Visei 0.8.2. Podi şul Amna ş 4. Podişul Secaşelor 4.0.1. Podi şul Cerg ă ului 4.2. Podişul Întresecaşe4.0.3. Depresiunea Seca şului Mic 4.0.4. Depresiunea Apoldului

(Seca şului Mare)

4.0.5. Dealurile Gârbovei 5. Depresiunea Făgăraşului 0.6. Depresiunea Sibiului0.0.7. Depresiunea S ă li ştei 8. Depresiunea Alba Iulia-Turda 8.1. Dealurile Aiudului8.2. Depresiunea Câmpia Turzii8.3. Culoarul Aiudului

8.0.4. Dealul Bilag D. Subcarpaţii Transilvaniei

1. Subcarpaţii Lăpuşului 1.1. Depresiunea Lă puşului1.2. Culmea Breaza2. Muscelele Năsăudului 3. Dealurile Bistriţei 4. Dealurile Mureşului 5. Subcarpaţii Târnavelor 5.1. Depresiunea Sovata (Sovata-Praid)

6. Subcarpaţii Homoroadelor

VII. DEALURILE CRIŞANEI – 7.094 km2 = 3,33%

a. Dealurile Băii Mari-Chioar

1. Depresiunea Baia Mare 2. Dealurile Chioarului 2.1. Depresiunea Copalnicului2.2. Dealurile Bârsăului2.3. Masivul Preluca2.0.4. Dealul Prisaca ( Ţ ică u)




427

b. Podi şul Silvaniei

1. Dealurile Codrului

1.1. Culmea Codrului (Făgetului)

1.2. Colinele Codrului

1.3. Dealurile Asuajului

1.4. Dealurile Sălajului

2. Dealurile Crasnei 2.1. Dealurile Coşeiului

2.2. Culmea Şimleului

2.3. Dealurile Vulturului2.4. Dealurile Viişoarei

3. Depresiunea Silvaniei

3.0.1. Colinele Mese şului

3.2. Piemontul Şimleului

3.0.3. Colinele Halmăşdului

3.4. Depresiunea Barcăului

3.5. Depresiunea Şimleului3.0.6. Depresiunea Zal ă ului

c. Dealurile Oradei

1. Dealurile Plopişului 1.1. Dealurile Barcăului

1.2. Dealurile Fertişagului

1.3. Dealurile Lugaşului

2. Depresiunea Oradea-Borod

2.1. Depresiunea Oradea-Vad

2.2. Depresiunea Borod (la Apuseni ?)

2.0.3. Podi şul Besnei (la Apuseni ?)d. Dealurile Beiu şului

1. Dealurile Pădurii Craiului

1.1. Dealurile Tăşadului

1.2. Dealurile Hidişelului1.3. Dealurile Dobreştiului

1.3.1. Dealurile Ră bă gani

2. Depresiunea Crişului Negru (Beiuş)

2.1. Depresiunea Beiuşului

2.2. Dealurile Buduresei

2.0.3. Dealurile Nucetului 2.0.4. Dealurile T ă rcă i ţ ei

e. Dealurile Zarandului şi Momei

1. Dealurile Codru-Momei

1.1. Dealurile Măr ăuşului

1.2. Dealurile Teuzului

1.3. Dealurile Momei

2. Dealurile Cigherului 2.1. Dealurile Cuedului

2.2. Dealurile Agrijului

VIII. DEALURILE BANATULUI –

4.306 km2= 1,81%

a. Dealurile Beg ăi

1. Podişul Lipovei (Piemontul Lipovei)

0.2. Dealurile Bulzei

0.3. Dealurile Lă pugiului (Holdea)

0.4. Dealurile Lugojului0.5. Depresiunea Făgetului6. Culoarul Mureşului

6.0.1. Depresiunea Conop

6.0.2. Depresiunea V ă r ă dia

6.0.3. Depresiunea Ilia

b. Dealurile Cara ş-Pog ăni ş 1. Dealurile Pogănişului

1.1. Dealurile Poienii

1.2. Dealurile Buziaşului

1.0.3. Dealurile Zorlen ţ ului 1.0.4. Depresiunea Brebu

1.0.5. Depresiunea Ezeri ş 2. Dealurile Dognecei

2.1. Dealurile Tirolului

2.0.2. Dealurile Areni şului

3. Dealurile Oraviţei

3.0.1. Dealurile Ciudanovi ţ ei 3.0.2. Dealurile Ciclovei

3.0.3. Dealurile Nerei

4. Depresiunea Caraşului

(Câmpia Caraşului)

IX. SUBCARPAŢII –

16.409 km2 = 6,91%

A. Subcarpaţii Getici

a. Subcarpa ţ ii Olteniei

1. Subcarpaţii Gorjului 1.1. Dealurile Sporeşti-Bălani

1.1.1. Dealul Spore şti

1.1.2. Dealul Rasovei

1.1.3. Dealul Brediceni 1.1.4. Dealul Târgului

1.2. Dealurile Săcelului1.2.1. Dealurile Copă cioasei

1.2.2. Dealurile Ciocadiei

1.3. Dealul lui Bran

1.3.1. Depresiunea Cioianei

1.4. Depresiunea Tismana-Stăneşti1.5. Depresiunea Bumbeşti-Novaci

1.6. Depresiunea Târgu Jiu

1.7. Depresiunea Cărbuneşti(Câmpul Mare)




428

2. Subcarpaţii Olteţului

2.1. Dealurile Călnicului2.1.1. Dealurile Cârligei

2.1.2. Dealurile Sârbe şti

2.1.3. Depresiunea Prigoriei

2.2. Dealurile Slătioarei

2.2.1. M ă gura Sl ă tioarei 2.2.2. Culmea Matee şti 2.2.3. Dealul Cerni şoarei

2.2.4. Depresiunea Sine şti

2.3. Depresiunea Polovragi-Hurez

2.3.1. Depresiunea Polovragi

2.3.2. Depresiunea Hurez

3. Subcarpaţii Vâlcii 3.1. Dealurile Olăneştiului

3.2. Dealurile Govorei

3.3. Depresiunea Jiblea

3.0.4. Depresiunea Bă beni

b. Muscelele Arge şului

0.1. Culmea Runcului

0.2. Culmea Tămaşului

0.3. Culmea Chiciurii

0.0.4. Depresiunea Arefului

0.0.5. Culmea Teaca 0.6. Culmea Pletica

0.0.7. Culmea Râu şorului

0.0.8. Dealul Ciocanu

0.0.9. Dealul M ăţă u 0.0.10. Culmea Groapa Oii

0.11. Depresiunea Câmpulung

B. Subcarpaţii de Curbură

a. Subcarpa ţ ii Prahovei

1. Subcarpaţii Ialomiţei 1.1. Dealurile Bărbuleţului

1.2. Dealurile Vulcanei

1.2.1. Dealurile Stânei

1.2.2. Depresiunea Vulcanei

1.2.3. Plaiul Ciutei

1.3. Dealurile Ocniţei

1.4. Dealurile Bezdeadului

1.4.1. Culmea Runcu-Bezdead 1.4.2. Depresiunea Bezdead

1.0.5. Dealurile Fusaru

1.6. Dealurile Sultanu-Teişu

1.0.7. Depresiunea Valea Lung ă

1.0.8. Dealurile Talei

1.0.9. Depresiunea Provi ţ ei

1.0.10. Culmea Gurga

2. Subcarpaţii Teleajenului

2.1. Dealurile Doftanei

2.1.1. Dealurile Câmpini ţ ei

2.1.2. Depresiunea Brebu

2.1.3. Depresiunea Comarnic-Breaza 2.2. Dealurile Cosminele

2.3. Dealurile Vărbilăului2.3.1. Depresiunea Bertei

2.3.2. Plaiul Bughei

2.0.4. Culoarul V ă leni

2.5. Depresiunea Măgurele2.5.1. Depresiunea Mislea

2.5.2. Depresiunea Podeni

2.6. Dealul Bucovel2.0.7. M ă gurile Ţ intei

b. Subcarpa ţ ii Buz ăului

1. Dealurile Priporului 1.0.1. Dealurile Lazului

1.0.2. Dealul Pripor

1.0.3. Dealurile Cornetului

1.4. Depresiunea Drajna

1.5. Dealurile Salciei

1.0.6. Depresiunea Cricovului S ă rat

2. Dealurile Nişcovului 2.1. Dealurile Istriţei

2.1.1. Dealul Ciortea

2.1.2. Dealurile Cepturei

2.1.3. Dealul Mare 2.1.4. Culmea Istri ţ a

2.2. Culmea Ciolanu

2.3. Depresiunea Nişcovului

3. Dealurile Dâlma - Blidişel

3.1. Dealurile Blidişelului3.2. Dealurile Dâlmei

3.3. Dealurile Pâclelor

3.0.4. Dealurile Bă l ă nesei

3.0.5. Depresiunea S ă r ăţ elului

3.0.6. Dealul Bocu 3.0.7. Dealurile Lopă tari 0.4. Culoarul Buzăului

0.4.1. Depresiunea P ă târlage

0.4.2. Depresiunea Cisl ă u

0.4.3. Depresiunea Pârscov

c. Subcarpa ţ ii Vrancei 1. Dealurile Câlnăului 1.1. Dealurile Bisocăi1.2. Culmea Blă jani

1.3. Culmea Budei1.0.4. Depresiunea Jitia




429

2. Dealurile Milcovului

2.1. Dealul Gârbova2.0.2. Dealul Cheia

2.0.3. Dealul Ră iu ţ i

2.0.4. Culmea C ă păţ ânii

2.0.5. Depresiunea Dumitre şti

2.0.6. Depresiunea Mera 2.7. Culmea Deleanu2.8. Măgura Odobeşti

2.0.9. Depresiunea Nereju

2.10. Depresiunea Vrancei

2.10.1. Depresiunea N ă ruja

2.10.2. Depresiunea Soveja

3. Dealurile Suşiţei 3.1. Dealurile Ouşorului

3.2. Dealurile Ză br ăuţului (Piemontul)

3.0.3. Depresiunea Ră coasa

3.0.4. Dealul Momâia

3.0.5. Depresiunea Vizantea

3.0.6. Depresiunea Vidra 3.0.7. Dealul Ghergheleu

C. Subcarpaţii Moldovei

a. Subcarpa ţ ii Tazl ăului

1. Depresiunea Tazlău-Caşin

1.1. Depresiunea Tazlăului

1.2. Depresiunea Caşinului

1.0.3. Dealurile Berzun ţ ului

1.0.4. Dealurile Solon ţ ului1.0.5. Dealul Comanac

2. Culmea Pietricica

2.1. Chicera Mare

2.2. Dealul Că păţâna2.3. Dealul Cărunta

2.0.4. Dealul Bobeica

2.0.5. Depresiunea Trebi ş

2.6. Glacisul Orbeni

b. Subcarpa ţ ii Neam ţ ului

1. Depresiunea Cracău-Bistriţa 0.2. Depresiunea Neamţului (Ozanei)

0.2.1. Dealul Olaru 0.2.2. Depresiunea Topoli ţ a

3. Culmea Pleşului

3.0.1. Dealul Ple şu

3.0.2. Dealul Budaru

3.0.3. Depresiunea M ă lini 3.0.4. Depresiunea Râ şca

3.5. Dealurile Bodeşti

3.6. Dealurile Chicerii3.7. Dealurile Bahnei

3.0.8. Depresiunea Bude şti

3.9. Glacisul Moldoveni 0.4. Culoarul Moldovei

5. Culoarul Roman-Adjud

(Siretul Mijlociu)

X. PODIŞUL MEHEDINŢI –

785 km2 = 0,33% 1. Dealurile Mehedinţiului

1.1. Dealurile Paharnicului (Izvernei)

1.2. Dealurile Bahnei

0.2. Depresiunea Bahna

3. Culoarul Cireşu – Baia de Aramă

3.0.1. Depresiunea Baia de Aramă

3.0.2. Depresiunea Ponoare

3.0.3. Depresiunea Z ă ton 3.0.4. Depresiunea Izverna-Nadanova-Cerna

Vârf

3.0.5. Depresiunea Balta (Gornovi ţ a)

3.0.6. Depresiunea Ponorel

3.0.7. Depresiunea Cusacu

3.0.8. Depresiunea Ponor ăţ (Jupâne şti) 3.0.9. Depresiunea Cire şu

4. Podişul Cornetelor

4.1. Podişul Dâlma

4.2. Podişul Nevăţ

4.3. Podişul Chiciora

XI. PIEMONTUL GETIC –

12.942 km2 = 5,45%

1. Piemontul Motrului (Podişul)

1.1. Dealurile Coşuştei

1.2. Dealurile Jilţului

1.3. Culoarul Drobeta-Bala

2. Piemontul Bălăciţei

0.3. Gruiurile Jiului0.4. Culoarul Jiului5. Piemontul Olteţului 5.1. Dealurile Amaradiei5.2. Dealurile Cernei5.3. Podişul Tesluiului5.4. Podişul Beicăi6. Piemontul Cotmenei 6.0.1. Dealul Negru 0.7. Culoarul Oltului8. Gruiurile Argeşului

9. Piemontul Cândeşti




430

XII. PODIŞUL MOLDOVEI – 23.085 km2 = 9,72%

A. Podişul Sucevei1. Podişul Dragomirnei 1.1. Podişul Mitocului1.0.2. Podi şul Bă lcă u ţ i 1.0.3. Podi şul Siminicei 1.0.4. Culoarul Sucevei 0.2. Depresiunea R ădăuţi0.3. Podişul Solcăi0.3.1. Podi şul Volovăţ 0.3.2. Podi şul Boto şani 0.3.3. Dealurile Ili şe şti 0.3.4. Dealul (Poiana) Ciungilor 0.3.5. Depresiunea Iaslovăţ 0.3.6. Depresiunea Cacica 0.3.7. Depresiunea Solone ţ

4. Podişul Fălticeni 4.1. Podişul Şomuzului4.1.1. Podi şul Vulture şti 4.1.2. Podi şul Ple şului 4.2. Podişul Tătăruşului4.0.3. Podi şul Mirce ştiului 4.4. Podişul (Depresiunea) Liteni5. Culoarul Siretului 6. Culmea Siretului (Dealul Mare-Bour) 6.1. Dealurile Bour-Ibăneşti6.0.2. Dealurile H ă pă i

6.3. Colinele Bucecea-Vorona6.4. Dealurile Holm-Dealul Mare6.0.5. Colinele Ruginoasa-Strunga 6.0.6. Colinele Bârei

B. Câmpia Moldovei1. Câmpia Jijiei Superioare (Başeului)1.1. Colinele Başeului1.1.1. Colinele Volovăţ ului 1.1.2. Colinele Ibă nesei 1.2. Colinele Sitnei1.2.1. Dealurile Cozancea

1.2.2. Culmea Vulturului 1.2.3. Podi şul Sitnei 1.2.4. Dealurile Copă l ă ului 1.2.5. Depresiunea Boto şaniului 1.2.6. Depresiunea Dorohoiului 2. Câmpia Jijiei inferioare (Bahluiului)2.1. Colinele Pădureni-Căueşti2.2. Colinele Miletinului2.0.3. Culoarul Jijiei Inferioare 2.4. Colinele Bahluiului2.4.1. Colinele Gloduri-Coada Stâncii

2.4.2. Colinele Sârca

2.4.3. Colinele Dume ştiului 2.4.4. Culoarul Bahluiului 2.4.5. Depresiunea Hârl ă u 0.3. Culoarul Prutului

C. Podişul Bârladuluia. Podi şul Central Moldovenesc

0.1. Podişul Sacovăţului0.2. Podişul Vasluiului0.2.1. Podi şul Repedea-Z ă podeni 0.2.2. Dealurile Cet ăţ uia-Mireni 0.2.3. Culmea Crasnei 0.3. Podişul Racovei0.0.4. Dealurile Bourului 0.0.5. Colinele Bă l ă u şe şti 0.0.6. Depresiunea Negre şti 0.0.7. Depresiunea Hu şului

b. Colinele Tutovei 0.1. Colinele Similei0.2. Colinele Zeletinului0.2.1. Culmea Hu ţ anului 0.2.2. Culmea Doro şan 0.3. Colinele R ăcătăului0.3.1. Culmea Cucue ţ i 0.3.2. Depresiunea Parincei 0.3.3. Culmea Vârl ă ne şti 0.0.4. Culoarul Bârladului

c.Colinele F

ălciului

0.1. Colinele Viişoarei0.2. Dealurile Măluşteniului0.3. Depresiunea Elanului0.0.4. Colinele P ă dureni d. Podi şul Covurluiului

0.1. Colinele Chinejei0.2. Colinele Bălă băneştiului

e. Culoarul Prutului

XIII. CÂMPIA BANATO-CRIŞANĂ (Câmpia de Vest a României) (16.493 km2 = 6,95%)

A. Câmpia Someşului1. Câmpia înaltă a Someşului

(de glacis şi podiş) 1.1. Câmpia Ardudului1.2. Câmpia Tăşnadului1.3. Câmpia Buduslăului2. Câmpia joasă a Someşului2.0.1. Câmpia Livada

2.0.2. Câmpia Micula




431

2.0.3. Câmpia Ecedea 2.0.4. Câmpia Crasna-Homorod 3. Câmpia Ierului 3.0.1. Câmpia Cigului 4. Câmpia Careiului (piemontană) 4.1. Câmpia Valea lui Mihai4.1.1. Câmpia Trei Maluri 4.2. Câmpia Pişcoltului

B. Câmpia Crişurilor1. Câmpia înaltă a Crişurilor (de glacis) 1.1. Câmpia Barcăului1.1.1. Lunca Barcă ului 1.1.2. Glacisul Barcă ului 1.2. Câmpia Bihariei1.2.1. Câmpia Parhidei 1.2.2. Câmpia Biharea-Paleu 1.2.3. Câmpia Bor şului 1.3. Câmpia Miersigului1.3.1. Câmpia Miersig 1.3.2. Câmpia Gepiului 1.4. Câmpia Cermeiului1.4.1. Câmpia Craivei 1.4.2. Câmpia Cermei 1.4.3. Golful Holodului 2. Câmpia joasă a Crişurilor 2.1. Câmpia Salontei2.2. Câmpia Crişului Negru2.3. Câmpia Crişului Alb2.3.1. Golful Sebi ş

2.3.2. Câmpia Bocsigului 3. Câmpia Tauţului (Cigherului)

C. Câmpia Banatului1. Câmpiile Mureşului 1.1. Câmpia Aradului1.1.1. Câmpia Ş iriei 1.1.2. Câmpia Curticiului 1.1.3. Câmpia Livadei 1.1.4. Câmpia Ierului 1.1.5. Lunca Mure şului

1.2. Câmpia Nădlacului1.3. Câmpia Arancăi1.4. Câmpia Jimboliei1.4.1. Câmpia Gala ţ ca 1.4.2. Câmpia Graba ţ ului 1.5. Câmpia Vingăi2. Câmpia Timişului 2.1. Câmpia Timişoarei2.2. Câmpia Beregsăului (Bega Veche)2.3. Câmpia Bega Mică 2.4. Câmpia Birdei

3. Câmpia Lugojului 3.0.1. Câmpia Timi şanei 3.0.2. Câmpia Glavi ţ ei 3.0.3. Câmpia Honoriciului (Sinersigului) 3.0.4. Câmpia Ţ ipariului 3.0.5. Câmpia Lucare ţ ului 4. Câmpia Bârzavei 4.0.1. Câmpia Buzia şului 4.0.2. Câmpia Tormacului 4.0.3. Câmpia Gă taiei 4.0.3.1. Ş umiga 4.0.3.2. Câmpia Clopodiei 4.0.3.3. Câmpia Moravi ţ ei

XIV. CÂMPIA ROMÂNĂ – 49.594 km2 = 20,88%

A. Câmpia Olteniei1. Câmpia Blahniţei 1.0.1. Câmpia Jianei1.0.2. Câmpia Punghinei2. Câmpia Desnăţuiului 2.1. Câmpia Băileştiului2.2. Câmpia Şegarcei2.2.1. Câmpul S ă lcu ţ ei 2.2.2. Câmpul Nedeii 3. Câmpia Romanaţiului3.1. Câmpul Leu-Rotunda

3.2. Câmpia Caracalului3.0.3. Câmpul Dă buleniului 3.0.4. Lunca Jiu-Jie ţ 3.0.5. Lunca Olt-Sâi

B. Câmpia Teleormanului1. Câmpia Piteştiului 2. Câmpia Boianu 2.1. Câmpia Iminogului2.2. Câmpia Urluiului3. Câmpia Găvanu-Burdea

3.1. Câmpia Burdea3.2. Câmpia Găvanu3.3. Câmpia Câlniştei4. Câmpia Burnas 4.1. Burnasul de Vest4.2. Burnasul de Est

C. Câmpia Bărăganului1. Bărăganul Mostiştei (de Sud) 1.1. Câmpia Mostiştei1.1.1. Câmpul Nana

1.1.2. Câmpul Argovei




432

1.2. Câmpia Lehliului1.2.1. Câmpul Copuzeanca 1.3. Câmpia Mărculeştiului1.3.1. Câmpul C ă l ă ra şiului 1.3.2. Câmpul Ş tefan Vod ă 1.3.3. Câmpul Ciulni ţ ei 1.3.4. Câmpul Hagieniului 1.3.5. Câmpul F ă că eniului 2. Bărăganul Ialomiţei (de Mijloc) 2.1. Câmpia Padinei2.1.1. Câmpul Urziceniului 2.1.2. Câmpul Pogoanele 2.2. Câmpia Strachinei2.2.1. Câmpul Mohreanu 2.2.2. Câmpul Ro şiori 2.2.3. Câmpul Amara 2.3. Lunca Ialomiţei

3. Câmpia Brăilei 3.1. Câmpul Viziru (Terasa Br ăilei)3.2. Câmpia Iancăi3.2.1. Câmpul Gemenele 3.2.2. Câmpul Mircea Vod ă 3.2.3. Valea Ianca 3.2.4. Câmpul Ianca 3.3. Lunca Călmăţuiului de EstD. Câmpia Ialomiţei1. Câmpia Piemontană a Prahovei

(C. Târgovişte-Ploieşti)

1.1. Câmpia Târgoviştei1.2. Câmpia Cricovului1.3. Câmpia Ploieştiului0.2. Glacisul Istriţei0.2.1. Glacisul Valea C ă lug ă rească 0.2.2. Glacisul Pietroasele 3. Câmpia Titu-Sărata 3.1. Câmpia Titului3.2. Câmpia Puchenilor 3.3. Câmpia Săratei4. Câmpia Vlăsiei

4.1. Câmpia Bucureştiului4.1.1. Câmpul Cotroceni (Ciorogârlei) 4.1.2. Câmpul Colentinei 4.1.3. Câmpul Otopeni (Otopeni-Cernica) 4.1.4. Câmpia Ilfovului 4.2. Câmpia Snagovului4.3. Câmpia Moviliţei4.4. Câmpul Câlnăului4.0.5. Câmpul Maia 4.6. Lunca Argeş-Sabar

E. Câmpia Buzău-Siret1. Câmpia (Piemontană a) Râmnicului 1.0. Glacisul Râmnicului (Câmpia Înaltă aRâmnicului)1.1. Câmpia Joasă a Râmnicului0.2. Câmpia Buzăului (Buzău-Călmăţui)0.2.1. Lunca Buz ă ului 0.2.2. Conul (Câmpul) Buz ă ului 0.2.3. Lunca C ă lmăţ uiului de Vest 3. Câmpia Siretului 4. Câmpia Galaţiului 4.1. Câmpia Tecuciului4.1.1. Câmpia Tecuciului de Vest 4.1.2. Câmpia Tecuciului de Est 4.1.3. Lunca Bârladului 4.2. Câmpia Covurluiului4.2.1. Câmpia Cuca

4.2.2. Câmpia Lozovei 4.2.3. Lunca Brate şului

F. Lunca Dunăriia. Lunca Drobeta-C ăl ăra şi 0.1. Lunca Salciei0.2. Lunca Bistreţului0.3. Lunca Potelului0.4. Lunca Suhaei0.5. Lunca Pasărea0.6. Lunca Greaca0.7. Lunca Călăraşului

b. Băl ţ ile Dunării

1. Balta Borcei (Ialomiţei) 2. Balta Brăilei 0.3. Balta Isaccei

XV. PODIŞUL DOBROGEI – 10.238 km2 = 4,35%

A. Podişul Dobrogei de Nord1. Munţii Măcinului 2. Glacisul Măcinului

2.1. Depresiunea Greci2.2. Depresiunea Cernei2.3. Depresiunea Mircea Vodă 3. Podişul Niculiţel 3.1. Podişul Isaccei3.2. Podişul Trestenic3.2.1. Depresiunea Morilor 3.2.2. Depresiunea Cilic 3.2.3. Depresiunea Alba 3.3. Podişul Coşlugea3.3.1. Depresiunea Stupari

3.4. Depresiunile Taiţei




433

3.4.1. Depresiunea Nifon 3.4.2. Depresiunea Horia 3.4.3. Depresiunea Iulia 4. Depresiunea Nalbant5. Colinele Tulcei 5.1. Dealurile Uzum-Malcoci5.2. Colinele Beştepe5.3. Colinele Murighiol (Dunavăţ)5.4. Dealurile Pietrosul (Agighiol-Ortabair)6. Câmpia Nucarilor

(Pedimentul Agighiol) 7. Glacisul Nord-Dobrogean 7.1. Glacisul Nuf ărului7.2. Dealurile Somovei7.3. Glacisul Isaccei7.4. Glacisul (Depresiunea) Luncaviţei7.5. Glacisul (Depresiunea) Jijilei

8. Podişul Babadag 8.1. Muchia Cernei8.2. Depresiunea Dorobanţu8.3. Dealurile Carierei8.4. Dealurile Atmagea8.5. Podişul Slavelor 8.6. Depresiunea Slavelor 8.7. Dealurile Ciucurovei8.8. Podişul Visternei8.9. Dealurile Camenei8.10. Glacisul Babadagului

9. Câmpia (Pedimentul) Ciamurliei

XVI. CÂMPIA DELTAICĂ ŞI LAGUNAR Ă A DOBROGEI

(4.322 km2 = 1,82%)a. Delta Dunării 0.0.1. Depresiunea Câmpul Sireasa 0.2. Depresiunea Pardina0.0.3. Grindul Stipoc 0.4. Depresiunea Şontea-Furtuna

0.5. Grindul Chilia0.0.6. Depresiunea Mati ţ a-Sahale

0.7. Grindul Letea0.0.8. Depresiunea Popina 0.0.9. Depresiunea Rusca (Litcovul de vest) 0.10. Depresiunea Gorgova (Litcovul de est) 0.11. Grindul Caraorman0.12. Depresiunea Sulinei0.13. Depresiunea Dunavăţ 0.14. Grindurile Ivancea-Săr ăturile0.15. Complexul Zătoanele

b. Complexul lagunar Razelm1. Lacul Razelm 0.2. Lacul Goloviţa0.0.3. Lacul Zmeica 0.4. Lacul Sinoie0.5. Grindul Lupilor 0.0.6. Grindul Chituc

B. Podişul Dobrogei Centrale1. Podişul Casimcei 1.0.1. Depresiunea Horia1.0.2. Depresiunea Stupina1.0.3. Depresiunea Crucea1.0.4. Depresiunea Gă lbiori1.0.5. Depresiunea Doroban ţ u1.0.6. Depresiunea Nicolae Bă lcescu1.0.7. Depresiunea Mihail Kog ă lniceanu0.2. Podişul Istriei

0.3. Podişul Gârliciului

C. Podişul Dobrogei de Sud1. Podişul Carasu 1.1. Podişul Cernavodei1.2. Podişul Medgidiei2. Podişul Oltinei 3. Podişul Cobadinului (Negru Vodă) 0.4. Podişul Mangaliei

XVII. PLATFORMA CONTINENTALĂ –

23.700 km2

(1/10 din suprafaţa ţării)




434




435

Bibliografie generală (volume)

Armaş Iuliana (1999), Bazinul hidrografic Doftana – studiu geomorfologic, Editura Enciclopedică.Badea L. (1967), Subcarpa ţ ii dintre Cerna Olte ţ ului şi Gilort . Studiu de geomorfologie, EdituraAcademiei, Bucureşti.Bandrabur T. (1968), Geologia Câmpiei Dună rene dintre Jiu şi Olt . STE, Seria J., Stratigrafie, 9,

I.G.G.Barbu N. (1976), Obcinele Bucovinei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.Băcăuanu V. (1968), Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti.Bălteanu D. (1983), Experimentul de teren în geomorfologie. Aplica ţ ii la Subcarpa ţ ii Buz ă ului,Editura Academiei, Bucureşti.Berindei I. (1977), Ţ ara Beiu şului, în volumul Câmpia Cri şurilor, Cri şul Repede, Ţ ara Beiu şului,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Bojoi I., Apetrei M., Vârlan M. (1998), Geomorfometria luncilor . Editura Academiei.Brânduş C. (1981), Subcarpa ţ ii Tazl ă ului. Studiu geomorfologic. Editura Academiei, Bucureşti.Br ătescu C. (1923), Delta Dună rii. Geneza şi evolu ţ ia sa geomorfologică şi cronologică ,„B.S.R.R.G.”, XLI (1992).

Br ătescu C. (1943), Oscila ţ iile de nivel ale apelor şi bazinului M ă rii Negre în Quaternar ,„B.S.R.R.G.”, LXI (1942).Capcelea Arcadie (1992), Hârtoapele Moldovei. Editura „Ştiinţa”, Chişinău.Cioacă A. (2002), Mun ţ ii Per şani, Editura Fundaţiei România de Mâine.Conea Ana (1970), Forma ţ iuni cuaternare în Dobrogea. Editura Academiei.Coteţ P. (1957), Câmpia Olteniei. Studiu geomorfologic. Editura Ştiinţifică.Coteţ P. (1976), Câmpia Română , Editura Ceres, Bucureşti.Coteţ P. (1976), Geomorfologia României, Editura Tehnică.David M. (1921), O schi ţă morfologică a podi şului sarmatic moldovenesc. „B.S.R.R.G.”, XXXIX(1920).Dimitrescu-Aldem Al. (1910), Die Donau zwischen Turnu Severin und Br ă ila. Geomorpho-

logische Betrachtungen , Berlin.Dinu Mihaela (1999), Subcarpa ţ ii dintre Topolog şi Bistri ţ a Vâlcii, Editura Academiei.Donisă I. (1968), Geomorfologia vă ii Bistri ţ ei, Editura Academiei, Bucureşti.Ficheaux R. (1996), Les Monts Apuseni (Bihor) – vallées et aplanissements, Editura Academiei.Grecu Floare (1992), Bazinul Hârtibaciului. Elemente de morfohidrografie, Editura Academiei.Grigore M. (1981), Mun ţ ii Semenic. Studiu geomorfologic. Editura Academiei.Grigore M. (1989), Defileuri, chei şi vă i de tip canion în România. Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică.Grumăzescu Cornelia (1975), Depresiunea Ha ţ egului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei.Grumăzescu H. (1973), Subcarpa ţ ii dintre Câlnă u şi Ş u şi ţ a. Studiu geomorfologic. EdituraAcademiei, Bucureşti.




436

Gugiuman I. (1959), Depresiunea Hu şi – studiu de geografie fizică şi economică . EdituraŞtiinţifică, Bucureşti.Hârjoabă I. (1968), Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei, Bucureşti.Ichim I. (1979), Mun ţ ii Stâni şoara. Studiu geomorfologic. Editura Academiei, Bucureşti.Ielenicz M. (1984), Mun ţ ii Ciuca ş-Buz ă u, Editura Academiei.Ielenicz M. (1999), Dealurile şi podi şurile României. Editura Fundaţiei România de Mâine.Ionescu-Balea Şt. M. (1923), Les Dunes de l’Olténie. Libr. Delagrave, Paris („Rev. géogr.”, XI).Ioniţă I. (2000), Formarea şi evolu ţ ia ravenelor din Podi şul Bârladului, Editura Corson, Iaşi.Ioniţă I. (2000), Relieful de cueste din Podi şul Moldovei, Editura Corson, Iaşi.Irimuş I.A. (1998), Relieful pe domuri şi cute diapire în Transilvania. Presa Universitar ă Clujeană,Cluj-Napoca.Josan N. (1979), Dealurile Târnavei Mici. Studiu geomorfologic. Editura Academiei, Bucureşti.Liteanu E., Ghenea C. (1966), Cuaternarul din România, STE, seria H, „Geol. cuaternarului”, 1, CG.Lupaşcu Gh. (1996), Depresiunea Cracă u-Bistri ţ a. Editura Corson, Iaşi.Mac I. (1972), Subcarpa ţ ii transilvă neni dintre Mure ş şi Olt . Studiu geomorfologic, EdituraAcademiei, Bucureşti.Manciulea Şt. (1939), Câmpia Tisei, „B.S.R.R.G.”, LVII (1938).

Martonne Emm de (1907), Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie.„Rev. géogr.”, ann (1906-1907), Paris.Martonne Emm. de (1981 şi 1985), Lucă ri geografice despre România I şi II, Editura Academiei.Măhăra Gh. (1977), Câmpia Cri şurilor . Studiu fizico-geografic (vol. Câmpia Cri şurilor, Cri şul Repede, Ţ ara Beiu şului), Editura Ştiinţifică, Bucureşti.Mândruţ O. (2003), Relieful Subcarpa ţ ilor dintre Arge ş şi Arge şel . Editura Corint, Bucureşti.Mihăilescu V. (1925), Vl ă sia şi Mosti ştea. „B.S.R.R.G.”, XLIII (1924).Mihăilescu V. (1963), Carpa ţ ii Sud-estici, Editura Ştiinţifică.Mihăilescu V. (1966), Dealurile şi câmpiile României, Editura Ştiinţifică.MihăilescuV. (1977), Elemente de morfogeografie (geografia reliefului) teoretică regional ă .Editura Academiei.

Morariu T. (1937), Via ţ a pastoral ă în Mun ţ ii Rodnei. „St. cerc. geogr.”, S.R.R.G., II, Bucureşti.Moţoc M., Tr ăşculescu Fl. (1959), Eroziunea solului pe terenurile agricole şi combaterea ei.Editura Agrosilvică, Bucureşti.Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică.

Niculescu Gh. (1965),Masivul Godeanu. Studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti.Orghidan N. (1969), V ă ile transversale din România. Studiu geomorfologic, Editura Academiei.Paraschiv D. (1965), Piemontul Cânde şti. STE, seria H, Geol. cuaternarului, 2, C.G., Bucureşti.Parichi M. (2001), Piemontul Cotmeana. Editura Fundaţiei România de Mâine.Petr escu I. Gh. (1957), Delta Dună rii – genez ă şi evolu ţ ie, Editura Ştiinţifică.Popescu N. (1990), Ţ ara F ă g ă ra şului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti.Popescu-Argeşel I. (1977), Mun ţ ii Tr ă scă ului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei,

Bucureşti.Popp N. (1938), Subcarpa ţ ii dintre Dâmbovi ţ a şi Prahova, „B.S.R.R.G.”Porucic T. (1929), Relieful teritoriului dintre Prut şi Nistru, „B.S.R.R.G.”, XLVII (1928).Posea Aurora (1977), Bazinul Cri şului Repede, în vol. Câmpia Cri şurilor, Cri şul Repede, Ţ ara Beiu şului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.Posea Gr. (1962), Ţ ara Lă pu şului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.Posea Gr. (1997), Câmpia de Vest a României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.Posea Gr. (1999), România – geografie şi geopolitică . Editura Fundaţiei România de Mâine,Bucureşti.Posea Gr. (2001), Vulcanismul şi relieful vulcanic – hazarde, riscuri, dezastre, relieful vulcanic din România. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Posea Gr. şi colab. (1982), Enciclopedia geografică a României, EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică.




437

Posea Gr. şi colab. (1986), Geografia de la A la Z – Dic ţ ionar de termeni geografici. EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică.Posea Gr., Armaş Iuliana (1998), Geografie fizică – Terra – că min al omenirii şi sistemul solar .Editura Enciclopedică.Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Editura Ştiinţifică.Raboca N. (1995), Podi şul Seca şelor . Studiu de dinamică a versan ţ ilor . Editura Sarmis.R ădoane Maria, R ădoane N., Ichim I., Surdeanu V. (1999), Ravenele – forme, procese, evolu ţ ie.Editura Presa Universitar ă Clujeană, Cluj.R ădulescu N. Al. (1937), Vrancea – Geografie fizică şi umană , „St. cerc. geogr.”, I, S.R.R.G.,Bucureşti.Roşu Al. (1967), Subcarpa ţ ii Olteniei dintre Motru şi Gilort , Editura Academiei, Bucureşti.Rusu C. (2002), Masivul Rar ă u – studiu de geografie fizică . Editura Academiei, Bucureşti.Rusu Th. (1988), Carstul din Mun ţ ii P ă durea Craiului. Editura Dacia, Cluj-Napoca.Sandu Maria (1998), Culoarul depresionar Sibiu-Apold , Editura Academiei.Sârcu I. (1978), Mun ţ ii Rodnei, Studiu morfologic, Editura Academiei, Bucureşti.Sawicki L. (1912), Beiträge zur Morphologie Siebenbürgens. „Bull. Acad. Sc. Krakau”.Săndulescu M. (1984), Geotectonica României. Editura Tehnică.

Schreiber Wilfried (1994), Mun ţ ii Harghita. Studiu geomorfologic. Editura Academiei.Sficlea V. (1980), Podi şul Covurlui. Studiu geomorfologic, în vol. Cercet ă ri în geografia României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.Stănescu I. (1980), Masivul Ceahl ă u. Vol. Cercet ă ri în Geografia României, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică.Surdeanu V. (1998), Geografia terenurilor degradate – Alunecă ri. Editura Presa Universitar ă Clujeană, Cluj.Swizewski Cazimir (1980), Ţ ara Giurgeului. Vol. Cerc. în Geografia României. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Şchiopoiu Al. (1928), Dealurile piemontane ale Co şu ştei, Editura Scrisul Românesc, Craiova.Tudoran P. (1983), Ţ ara Zarandului, Editura Academiei, Bucureşti.

Tufescu V. (1937), Dealul Mare-Hârl ă u. „B.R.R.G.”, LVII.Tufescu V. (1966), Subcarpa ţ ii. Editura Ştiinţifică.Ungureanu Irina (1978), H ă r ţ i geomorfologice. Editura Junimea, Iaşi.Urdea Petru (2000), Mun ţ ii Retezat . Editura Academiei.Vâlsan G. (1916), Câmpia Română , „B.S.R.R.G.”, XXXLVI (1915).Velcea Valeria (1961), Masivul Bucegi. Studiu geomorfologic, Editura Academiei.Velcea Valeria, Savu Al. (1982), Geografia Carpa ţ ilor şi a Subcarpa ţ ilor Române şti. EdituraDidactică şi Pedagogică.Vespremeanu E. (1998), Pedimente, piemonturi şi glacisuri în Depresiunea Mure şului de Jos,Editura Univ. din Bucureşti.Vespremeanu E. (2004), Geografia M ă rii Negre, Editura Universităţii Bucureşti.

Vişan Gh. (1998), Muscelele Topologului. Editura Universităţii din Bucureşti.x x x (1983), Geografia României I, Editura Academiei.x x x (1997), Revista de Geomorfologie I . Asociaţia Geomorfologilor din România. Soc. de Geogr.din România.




ANEXE despre ,,Relieful României”


regionarea geomorfologica

Documents