I N T R O D U C E R E

Proprietatea este strins legata de fiinta omeneasca, aparind odata cu omul si stand la baza dezvoltarii

sociale. La scara dezvoltarii sociale, transformarea proprietatii in drept de proprietate a fost un proces

manifestat diferit de la o orinduire la alta, de la o comunitate la alta.

Chiar daca inca din epoca primitiva oamenii isi apropriau lucrurile din jurul lor necesare existentei, nu

se poate vorbi de o consacrare juridica a dreptului de proprietate decat prin aparitia Legii celor XII

Table, in dreptul roman.

Însăşi sintagma"proprietate" în forma sa latină "proprietas,, -folosită începînd cu primele două

secole ale mileniului I, a fost precedată de alţi termeni.

Astfel"mancipaţio et herus" erau termenii care indicau acţiunea de a lua spre deţinere şi folosire

(a lua cu mîna pentrua folosi).

Din punct de vedere al romanilor, dreptul de proprietate făcea parte din categoria lucrurilor corporale-

res corporales- întrucît ei nu spuneau "am un drept de proprietate asupra acestui lucru" ci"haes res mea

est" ceea ce înseamnă"acest lucru este al meu" aspect lingvistic care ducea la confuzia dintre drept, ca

entitate juridică, şi obiectul său material.

Termenii cei mai fideli care desemnau proprietatea au apărut în perioada romană a dreptului,

atunci cînd exista instituţia proprietăţii Quiritare, şi anume"dominium et jure quiritium".

Această sintagmădesemna faptul cădominus,adica proprietarul, era stăpînul absolut şi perpetuu al

lucrului,exercitarea dreptului săunefiind supusă absolut nici unei restricţii. Tot acum s-a folosit

şisintagmaager publicus,care desemna domeniul public.

Analiza chiar şi superficială, a acestor sintagme relevă faptul că în acele perioade de conturare

a perceptelor proprietăţii,proprietateaindividuală viza, în quasiunanimitatea situaţiilor, bunurile mobile,

fie ca erau lucruri, animale sau sclavi.

În ansamblul relaţiilor de producţie, alături de schimbul de activităţi dintre oameni şirelaţiile de

repartiţie ,relaţiile de proprietate constituie elementul cel mai principal al acestora, baza tuturor

celorlalte relaţii de producţie.

Fiind un drept in continua evolutie, in epoca moderna si contemporana, s-a produs imbogatirea

permanenta a continutului sau, prin aparitia si reglementarea dreptului de proprietate intelectuala, prin

dezvoltarea proprietatii mobiliare. In literatura juridica, dreptul de proprietate a fost definit diferit, dar

prin sublinierea atributelor pe care acesta il confera - posesie,folosinta,dispozitie. Dreptul de

proprietate este acel drept subiectiv, care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului

sa posede, sa folosesca si sa dispuna de acel lucru, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu

respectarea legislatiei existente.

Dar dreptul de proprietate a fost definit si ca fiind dreptul real principal care confera titularului sau

atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra bunului apropriat, atribute care pot fi exercitate in

mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor.

Astfel, un accent important al societăţii este proprietatea în noile ei forme recunoscute şi ocrotite atât

prin legea fundamentală, cît şi prin alte legi speciale.

In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea

opuse: una juridica, alta filozofica si alta economica. In sens juridic, proprietatea exprima relatia de

posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre “cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.

Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema

proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.

Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor bunuri de catre om.

I.1 . Definitia dreptului de proprietate

Conform Legii cu privire la proprietate din 22.01.1991 al RM stabileste ca:”dreptul de proprietate în

Republica Moldova este recunoscut şi ocrotit de lege.Anume proprietarului îi aparţine dreptul de a

poseda bunurile, de a le folosi şi a le administra.”

Astfel in legislatia in vigoare nu contine definitia dreptului de proprietate, dar totusi anume art.315 din

codul civil dispune : Proprietarul are drept de posesiune, de folosinta si de dispozitie asupra bunului.

Dupa legislatia altor tari, in definitia dreptului de proprietate se pune accentual pe atributele lui,

exemplu Codul civil romin defineste in art. 480 , proprietatea ca fiind dreptul pe care il are cineva de a

se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusive si absolute, insa in limitele determinate de lege.

Legislatia civila germana prevede ca proprietarul este in drept sa dispuna dupa cum doreste de

bunul sau.Art 903 din Codul civil german prevede ca proprietarul bunului poate dispune de bun dupa

bunul sau plac, daca acesta nu contravene legii si drepturilor persoanlor terte, si poate inlatura orce

interventie.

In dreptul anglo-american, care nu cunoaste o definitie legala, doctrina enumera circa 10-12

imputerniciri ale proprietarului , care dau posibilitatea , in diferite combinatii, sa se afle in acelasi timp

la mai multe persoane.

Anume din cele scrise de mai sus pot conchide , ca anume dreptul de proprietate ca drept

subiectiv este acel drept ce confera titularului exercitarea in putere proprie si in interes propriu a

atributelor de posesiune, folosinta si dispozitie asupra bunurilor sale in limitele stabilite de lege.

Termenul de proprietate poate fi privit:

-fieîn sens economic, desemnând totalitatea relaţiilor între oameni în legătur ăcu bunurile, relaţii

reglate denorme determinate, mai concis, exprimăraportul de însuşire, de apropriere a bunurilor

materiale;

- fie în sens juridic:

– apare ca un rezultat al consacrării raporturilor economice de proprietate în normele de drept,

îmbrăcând astfel forma dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate apare ca un complex de atribute juridice ocrotite, în virtutea cărora

titularul dreptului îşi poate satisface interesele sale legate de aproprierea unui lucru.

Indiferent sub ce formă o analizăm, în sens economic sau juridic, proprietatea este un raport între

oameni cu privire la lucruri şi nu un raport între om şi lucru.

Altfel spus proprietea este acel drept real care confera titularului dreptul de a intrebuinta bunul potrivit

naturii ori destinatiei sale, de al folosi si de a dispuune de el in mod exclusive si perpetuu, in cadrul si

cu respectarea lgislatiei.

Cu cît omul se dezvoltă şi păşeşte pe calea progresului, cu atât el simte în inima sa dorinţa de a fi

proprietar şi de a munci zi şi noapte spre a atinge scopul.

Dar dreptul de proprietate a fost definit si ca fiind dreptul real principal care confera titularului

sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra bunului apropriat, atribute care pot fi exercitate

in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor.

.

In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea

opuse:

una juridica, alta filozofica si alta economica.

In sens juridic, proprietatea exprima relatia de posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre

“cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.

Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema

proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.

Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor bunuri de catr eom.

Optica juridica a proprietatii exprima relatia de posesiune a ceva de catre cineva. Viziunea

filosofica fundamentala ideea de proprietate, pornind de la personalitatea umana : in proprietate omule

se implica si se realizeaza ca fiinta totala, manifestându-si responsabilitatea prin proprietatea pe care o

poseda, de care dispune si pe care o integreaza social prin folosire eficienta .

In sens economic, proprietatea este definita ca totalitate a relatiilor dintre oameni in legatura cu

bunurile, relatii legate de norme istoriceste determinate pe plan social. Ca raport socio-

economic,proprietatea exprima :

Dreptul de posesiune al bunurilor;

Dreptul de dispozitie asupra obiectului proprietatii;

Dreptul de gospodarire, administrare, gestionare a bunurilor;

Dreptul de a culege roadele utilizarii proprietatii.

In cadrul acestor atribute, dreptul de posesiune are rol hotarâtor,din acesta decurgând toate

celelalte. Aceste atribute reprezinta monopolul proprietarului, instrainarea lor fiind o functie exclusiva

acestuia: instrainarea lor totala genereaza relatii de vânzare-cumparare, donatie, mostenire; iar

instrainarea lor partiala provoaca relatii de inchiriere, arendare, concesionare.

Atributele mentionate ale proprietatii nu trebuie intelese simplist, in sensul ca se rezuma la

puterea de „a detine, a folosi si a dispune de lucruri”.

In jurisprudenta vestului se opereaza cu conceptul de proprietate inteles ca „un set de drepturi”, care

determina legitimitatea participarii la procesul de dezvoltare sociala.

In esenta, proprietatea exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei.

Obiectul proprietatii il formeaza bunurile, in intreaga lor tipologie :

1. bunurile de consum, vizeaza omul ca fiinta biologica, consumator de bunuri,

2. bunurile economice sau mijloacele de productie, vizeaza omul ca factor de productie.

Societatea este interesata atât in dezvoltarea productiei de bunuri de consum cât si a bunurilor

economice, de volumul si productivitatea acestora din urma depinzând, in buna parte, posibilitatea de

multiplicare a intregului obiect al proprietatii.

In concluzie, proprietatea reprezinta totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile,

relatii reglate de nrome istoriceste stabilite pe plan social.

Din analiza proprietatii in sens eocnomic, rezulta faptul ca ea apare odata cu societatea umana si va

dispare prin desfiintarea aceste.

I.2. Caracterele dreptului de proprietate

Literatura juridica de specialitate este unanima in a definin drepturile de proprietate prin punerea in

evidenta a atributelor pe care acesta le confera titularului sau:posesia, folosinta sidispozitia.

Cu alte cuvinte spre a intelege, sub aspect juridic, in ce consta raportul de apropriere a carei expresie

este dreptul de proprietate, trebuie descifrat modul in care sunt exercitate atributele conferite de acest

drept.Spre deosebire de titularii altor drepturi subiective aspruaaceluiasi bun, proprietarul exercita

atributele juridice ale dreptuluide proprietate in putere proprie si interes propriu.Proprietatarul exercita

atributele dreptului sau in putere proprie,deoarece el se supune numai legii.

Celelalte personae, altele decat proprietarul, exercita unele attribute ale dreptului deproprietate

in virtutea puterii transmise de proprietar si inconformitate nu numai cu legea, dar si cu vointa

proprietaruluicare, recunoscandu-i-le altuia asupra unui bun ce ii apartine, I leconcretizeaza si le

fixeaza limitele de exercitare.A doua particularitate a dreptului de particularitate este aceea

caproprietarul exercita atributele dreptului sau de proprietate ininteresul sau propriu. Chiar daca titularii

altor drepturi subiective,reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute, urmarescrealizarea unor

interese proprii, proprietarul este insa singurulsubiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin

altepersoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in cele din urma,in propriul sau interes. Sintetizand

cele expuse succint, dreptul de proprietate seconcretizeaza in urmatoarele elemente:

–sub aspect economic, dreptul de proprietate este un drept de apropriere a unor bunuri, corporale sau

incorporale;

–exprima o relatie sociala de apropriere;

–cuprinde in continutul sau atributele posesiei, folosintei sidispozitiei;

–atributele drepturile de proprietate sunt exercitate de proprietar prin puterea si interesul sau propriu.

In concluzie dreptul de proprietate este acel drept subiectiv careda expresia aproprierii unui bun,

drept care permite titularului saposede, sa foloseasca sis a dispuna de acel lucru, in putereproprie si

interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatieiexistente.Definitia si continutului de proprietate ne

permit sa punem inevident caracterele sale juridice.

Asadar, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si perpetuu.

- Dreptul de proprietate este un drept absolut-

Prin retinerea caracterului absolute al dreptului de proprietate sevoieste demarcarea acestui drept de

toate celelalte drepturi reale.Numai dreptul de proprietate este un drept real complet,deoarece este

unicul astfel de drept care confera titularului sauexercitiul tuturor prerogativelor sale – poseisia,

folosinta sidispozitia. Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat insensul ca

titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-I tragetoate foloasele, de a profita de toata utilitatea pe

care el o conferasi de a savarsi toate actele juridice care raspund nevoilorproprietarului sau impuse de

propriul sau interes.

Din caracterulabsolut al dreptului de proprietate s-a tras adese ori concluzia cael este un drept absolut.

Prin urmare, proprietarul este liber si inmasura sa efectueze toate actele materiale si juridice care nu

iisunt interzise in mod expres.

-Dreptul de proprietate este un drept exclusiv-

Acest caracter decurge din imprejurarea ca proprietarul esteindreptatit sa exercite singur toate

prerogativele conferite deacest drept. El poate utiliza bunul sau asa cum doreste, fara ca vreo alta

persoana sa poata intervene in mod oarecare inexercitiul dreptului sau. Tot astfel, proprietarul este

singurulindreptatit sa “dezmembreze” dreptul sau de proprietate princonsimtirea ca anumite prerogative

sa fie exercitate de altepersoane, ca drepturi reale, dezmembraminte ale dreptului deproprietate, sau ca

drepturi de creanta, rezultate din raporturi juridice obligationale, dupa cum, in cazul proprietatii

comune,atributele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent demai multi titular asupra

aceluiasi bun sau asupra aceleiasi masede bunuri, fara insa a se pune astfel in discutie

caracterulexclusive al dreptului.

- Dreptul de proprietate este un drept perpetuu-

Se spune despre dreptul de proprietate ca are acest character deoarece el dureaza atata vreme cat

subzista bunul care iiformeaza obiectul. Dreptul de proprietate nu are o durata limitata in timp, ci

dureazaatata vreme cat exista bunul asupra caruia el se exercita. Inacelasi timp el nu este un bun viager,

ci se transmite prinsuccesiune. De asemenea, el se poate transmite prin acte intre viisi va continua sa

existe in patrimoniul celui care-l dobandeste.

In al doilea rand, el este perpetuu, pentru ca exista independentde exercitarea lui. Daca legea nu-l

obliga, proprietarul poate sa nu uzeze de bun.

In al treilea rand, din moment ce dreptul de proprietate nu sepierde prin neuz, aceasta inseamna ca

actiunea ce-a mai energicaprin care el are a fi aparat, anume actiunea in revendicare,

esteimprescriptibila extintiv.In sfarsit, numai recunoscandu-se caracterul sau perpetuu inanumite

situatii speciale, se poate pune problema reconstituirii lui.

I.3. Atributele dreptului de proprietate

Astfel legislatia RM numeste expres cele 3 atribute ale dreptului de proprietate, anume art. 315 din

Codul Civil, stabileste : proprietarul are drept de posesiune, de folosinta si de dispozitie asupra

bunului . asadar , atributele dreptului de proprietate , conform prevederilor legale sunt:

- dreptul de posesiune ( ius possidenti);

- dreptul de folosinta ( ius fruendi);

- dispozitia ( jus abudendi);

o trasatura specifica a dreptului de proprietate consta in faptul ca imputernicirile proprietarului au un

character independent , nu se bazeaza pe dreptul altor persoane.

- Posesiunea –

Asadar, posesiunea consta in prerogative titularului de proprietate de a stapini in fapt bunul, intro alta ,

posesiunea este posibilitatea proprietarului de a stapini bunul cei apartine in materialitatea sa,

comportinduse fata de toti ceilalti ca titular al dreptului de proprietate.

Altfel spus posesiunea este acel atribut al dreptului de proprietate bazat pe lege care da persoanei

posibilitatea de a avea la sine bunul si de al intretine in gospodaria sa.

Prin urmare, posesiunea ofeara proprietarului posibilitatea de a stapini in fapt bunul, o asemenea

stapinire ii poate apartine direct si nemijlocit, exercitindul in interes propriu si in putere proprie.

Proprietarul insa poate conveni ca stapinirea de fapt sa fie exercitata si de o alta persoana, dar in

numele si in interesul sau.

In literature de specialitate sa relevant faptul ca posesiunea este un important atribut al dreptului de

proprietate , fiinca in cazul in care este lipsit de posesiune , proprietarul este lipsit de posibilitatea de asi

exercita dreptul de proprietate.

- Folosinta -

Folosinta este prerogative in al carei temei proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau ,

percepinduii fructele, altfel spus , folosinta ofera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau,

culegind sau percepind in proprietate toate fructele pe care acesta le produce.

Codul civil , nu defineste dreptul de folosinta dar nici dreptul de posesiune, in schimb conf art. 315 alin

(4) stabileste : dreptul de folosinta include si libertatea de a nu folosi bunul , in virtutea acestei

dispozitii proprietarul este in drept sa foloseasca bunul sau nu.

Dreptul de a nu folosi bunul reiese din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, care presupune

acest drept nu se stinge prin neuz, adica prin nefolosirea bunului.

- Dispozitia -

Prin drept de dispozitie se intelege posibilitatea stabilirii statutului juridic al bunurilor ( vinzarea ,

transmiterea prin mostenire, donare).

Ca rezultat al exercitarii dreptului de dispozitie , proprietarul intra in relatii juridice cu persoane terte,

in litratura de specialitate se intilneste opinia ca dreptul de dispozitie ar include si consumarea sau

distrugerea bunurilor.

Anume dreptul de dispozitie este unul dintre cele mai importante attribute ale proprietarului , anume

prin el proprietarul se deosebeste in mare masura de alti posesori titulari.

Astfel pot spune ca proprietarului ii apartine dreptul de a poseda bunurile, de a le folosi si a dispune de

ele. Dar totusi in anumite cazuri, de unele dintre aceste imputerniciri pot sa dispuna si

“neproprietarii”, adica locatarul poseda , foloseste bunurile persoanei de la care lea luat in locatiune, iar

in anumite cazuri poate chiar sa dispuna de ele.

II.1. Definitia dreptului de proprietate privata

Astfel in ciuda faptului ca literatura noastra de specialitate nu stabileste nicio o definitie directa a

dreptului de proprietate privata , totusi in urma examinarii legislatiei pot reda urmatoare definitie

“dreptul de proprietate privata reprezinta acel drept real al persoanelor fizice / juridice de tip particular,

al societatilor comerciale ,asupra anumitor bunuri mobile sau immobile, altele decit cele din domeniul

public, ce ofera titularilor exercitarea posesiei, folosintei si dispozitiei im mod exclusive prin interes

propriu, in limitele si modul stabilit de legislatia in vigoare ”.

In acest caz proprietarul poate stapini bunul atit direct si nemijlocit pentru un interes propriu, cit

si prin intermediul unei alte persoane dar in numele si interesul persoanei.

Astfel dreptul de proprietate private este garantat si recunoscut prin dispozitiile cuprinse in Constitutia

RM , Legea cu privire la proprietate RM din 22.01.1991, alte acte normative.

Anume chiar in prevederile art. 9 al Constituitei este stabilit : “proprietatea este publica si privata “

deasemenea si art. 46 stabileste “dreptul la proprietate private , precum si creantele asupra statului, sint

garantate”.

Art. 12 al Legii nr. 459 se aduce următoarea formulare a dreptului de proprietate privată.

Proprietatea privată sunt bunurile, precum şi produsele activităţii intelectuale, care aparţin cetăţeanului,

ca persoană fizică cu drept de posesie, folosinţă şi administrare. în literatura de specialitate sunt aduse

şi alte definiţii. Astfel la E. Safta Romano, dreptul de proprietate privată este dreptul care aparţine

persoanelor fizice şi juridice, statului sau unităţilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile

şi imobile exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesia folosinţa şi dispoziţia) în

mod exclusiv, şi perpetuu, prin putere şi interes propriu. în condiţiile determinate de lege.

Deasemenea art 46 alin (2) prevede :”Nimeni nu poate fi expropriat decit pentru o cauza de

utilitate publica , stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”.

Dumitru C. Florescu aduce următoarea definiţie: "Dreptului de proprietate privată este dreptul real care

conferă titularului său exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei. în mod exclusiv

şi permanent, prin putere proprie, în interes propriu în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor legale.1

Mai clar este reglementat dreptul de proprietate privată (asupra terenurilor) in Legea nr.

18/1991 privind fondul funciar.

1 E. Safta Romano. Dreptul de proprietate privată şi publică

Astfel, în art. 4 alin. 1 se prevede: "Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată

sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice...",2 în art. 6 al aceleiaşi legi este

reglementat dreptul de proprietate privată al statului şi al unităţilor administrativ-

teritoriale. asupra terenurilor. dispunându-se: "Domeniul privat al statului şi. respectiv, al comunelor,

oraşelor, municipiilor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate

în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege".

Dreptul de proprietate privata obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului

inconjurator si asigurarea bunei vecinatati, precul si respectarea celorlalte sarcini, care ii revin

proprietarului. Dreptul la mostenire a proprietatii priavate este garantat.

Pentru a defini dreptul de proprietate privată, pe lângă aspectele de ordin general, trebuie de reţinut

faptul că acesta poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice. De

asemenea, tot ca un aspect specific, subliniez că obiectul său nu este determinat, acesta fiind constituit

din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează domeniul public al statului, care sunt expres indicate

de lege.

Dreptul de proprietate privată reprezintă, altfel spus , acel drept real care aparţine statului,

unităţilor administrativ-teritoriale, persoaneor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii

exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri - mobile sau imobile - care se află în

circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

Asadar d in toate definitiile proprietatii private se desprind, în principal, urmatoarele trasaturi specifice

si anume:

- titular al dreptului de proprietate privata poate fi orice subiect de drept: persoanele fizice sau

juridice, inclusiv statul si unitatile administrativ-teritoriale;

- obiect al dreptului de proprietate privata poate fi orice bun, cu exceptia celor care fac parte din

domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale;

- bunurile proprietate privata sunt alienabile, prescriptibile si sesizabile întrucât se afla în circuitul

civil.

2 Eugen Chelaru, "Unele aspecte în legătură cu circulaţia juridică a terenurilor proprietate privată"

II.2. Caracterele dreptului de proprietate privata

Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de proprietate

publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate.

Această diferenţiere se justifică prin faptul că dreptul de proprietate publică are ca finalitate

satisfacerea intereselor titularilor săi.

În acest sens menţionez că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate

privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil de realizare prin

faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile.

Astfel dreptul de proprietate privată este": real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes);

exclusiv; sesizabil; alienabil; prescriptibil.3

- Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi presupune

existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de

subiectul pasiv care este nedeterminat, formând totalitatea tuturor persoanelor.

- Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceia că acest drept durează

atâta timp cât există bunul, şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţă.

- Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi

nu în raport de exerciţiul atributelor sale. adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea

stabileşte anumite limite exerciţiului său.

Ca exemplu, art. 1 al Legii nr. 459 cu privire la proprietate prevede că proprietarul are dreptul să

exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor

şi mediului înconjurător.

- Caracterul exclusiv.

Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în conţinutul, său. atât

posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi posibilitatea dezmembrării

acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului

de

3 M E. Safta Romano

proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie. în mod concret, dreptul de proprietate privată se poate

prezenta, mai întâi. în plenitudinea atributelor sale când toate cele trei atribute - posesia, folosinţa şi

dispoziţia - sunt exercitate de către o singură persoană - proprietarul.

Într-o altă ipostază, titularul poate fi lipsit de atributele posesie şi folosinţă, acestea formând

conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte persoane.

În acest fel se formează - ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată - alte drepturi reale

(principale) care sunt rezultatul separării atributelor dreptului de proprietate.

Posibilitatea de dezmembrare a atributelor este specifică, aşa cum am mai spus, numai dreptului

de proprietate privată.

- Caracterul sesizabil.

Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de proprietate publică (cu excepţia bunurilor

domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile care formează obiectul său, când se află în

patrimoniul unei persoane care. este în raport cu alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării

creanţei creditorului.

Deci, creditorii pot urmări, când creanţa lor a devenit exigibilă, orice bun - mobil sau imobil -

care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului (mai puţin bunurile exceptate

de lege).

De regulă, bunurile şi veniturile ce se află în proprietatea privată a unei persoane, care are calitatea de

debitor, sunt sesizabile.

Totuşi, în cazurile când bunurile constituie obiectul dreptului de proprietate privată personală fiind

pentru realizarea exclusivă a necesităţilor personale, acestea nu pot fi urmărite.

- Caracterul alienabil.

Acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate privată, dreptul de proprietate privată,

indiferent de forma sa - mobiliară sau imobiliară - este alienabil, în sensul că bunurile ce formează

obiectul său se găsesc în circuitul civil general.

Deci, astfel de lucruri pot face obiectul oricăror acte juridico-civile, care au ca efect

transmiterea dreptului de proprietate asupra lor - cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, între vii sau pentru

cauză de moarte.

Dar totusi în legislaţie exista şi mici restricţii., anume aceste restricţii privesc în special persoanele

titulare ale dreptului de proprietate privată şi nu dreptul însuşi.

Ca exemplu poate fi : bunurile cumpărate cu plata preţului în rate nu pot fi înstrăinate până la achitarea

preţului. Ori . un imobil ipotecat pentru garantarea unui credit bancar, nu poate fi înstrăinat până la

rambursarea integrală a creditului şi nici nu poate fi urmărit de către alţi creditori pentru satisfacerea

creanţelor lor .

- Caracterul prescriptibil este specific dreptului de proprietate privată şi constă în aceia că toate

drepturile de proprietate privată pot fi apărate doar în limitele termenelor de prescripţie.

Astfel termenele de prescripţie pot fi extinctive sau achizitive, bunurile imobile - terenuri şi

construcţii - care fac obiectul dreptului de proprietate privată, sunt supuse prescripţiei achizitive. în

sensul că pot fi dobândite în proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor tot timpul

prevăzut de lege, invocând uzucapiunea.

Prescripţia achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară, devine eficientă numai

dacă este constatată judecătoreşte, în sensul că hotărârea judecătorească abţinută în favoarea sa de către

uzucapant îi va servi acestuia ca act doveditor al existenţei dreptului său de proprietate asupra

imobilului în cauză.

În conformitate cu noul Cod Civil al Republicii Moldova pot fi dobândite prin uzucapiune atât

construcţiile cât şi terenurile.

Analizând literatura de specialitate, legislaţia în vigoare în care se studiază proprietatea privată, am

observat că se folosesc mai mulţi termeni: proprietatea privată, proprietatea personală, proprietate

individuală, particulară.

Din conţinutul diferitor acte normative observăm că aceşti termeni nu sunt identici. Termenul de

proprietate privată are un sens mai larg decât noţiunile celelalte, incluzându-le. Deosebirea dintre aceste

noţiuni se face după obiectele dreptului de proprietate privată.

Astfel, în dreptul de proprietate privată se includ acele obiecte care se folosesc pentru a

desfăşura o activitate de antreprenoriat cu scopul de a obţine venit. Dreptul de proprietate personală

este o formă a proprietăţii private care includ în sine doar acele bunuri ce servesc pentru îndestularea

necesităţilor personale ale persoanei nemijlocit.

II.3. Subiectele dreptului de proprietate privata

Asa dupa cum rezulta din definitiile date dreptului de proprietate, titularii (subiectele) acestui drept pot

fi:

- persoanele fizice ;

- persoane juridice ;

- statul si unitatile administrative ,asupra bunurilor ce formeaza domeniul privat al acestora;

- Persoanele fizice -

Persoanele fizice pot dobândi în proprietate nelimitat orice fel de bunuri mobile sau imobile

(terenuri, constructii), corporale sau încorporabile (actiuni si obligatiuni ale societatilor comerciale,

titluri de credit, devize) indiferent de valoare.

Exceptie de la aceasta regula fac bunurile ce formeaza obiectul exclusiv al dreptului de

proprietate publica precum „res communes” cum ar fi aerul, lumina naturala etc. care sunt bunuri

nesusceptibile de a fi însusite.

Orice persoana fizica poate fi titular al dreptului de proprietate privata, având aptitudinea de a dobândi

drepturi înca de la conceptiune – „infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur”.

Anume art. 46 al Constitutiei stabileste “dreptul de proprietate private, precum si creantele

asupra statului , sint garantate”, anume aceasta prevedere confera persoanei fizice imputernicire precum

si protectie din partea statului;

iar art 19 al legii cu privire la proprietate din 22.01.1995 stabileste” Bunurile dobîndite de soţi în

perioada căsătoriei le aparţin cu drept de proprietate colectivă sau de proprietate separată, dacă aceasta

este legalizată în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova “.

Deaemenea art 4 al Codului funciar RM prevede : “ Deţinătorii de  terenuri cu titlu de

proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini, în conformitate cu

legislaţia. deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat “

Art 127 al legii fundamentale confera imputernicire proprietatii strainilor si apatrizilor, si

anume:

“in Republica Moldova este ocrotita proprietatea altor state, a organizatiilor internationale, a

cetatenilor straini si a apatrizilor”.

Regula de baza in ceea ce priveste interdictia sau limitarea cetatenilor straini si a apatrizilor este

stabilita in legea cu privire la pretul normativ si modul de vinzare cumparare a paminturilor RM art. 6

alin (3) anume :

“În cazul în care cetăţenii străini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinaţie agricolă sau ale

fondului silvic prin  moştenire legală sau testamentară, ei au dreptul de a le înstrăina prin acte juridice

între vii numai cetăţenilor Republicii Moldova.”

- Persoane juridice -

Pentru a înfăptui activităţi economice sau a altei activităţi, persoanele fizice şi cele juridice unesc

averea, cu drept de proprietate comună, formînd un colectiv cu drept de persoană juridică.

Posedarea, folosirea şi administrarea bunurilor care se află în proprietate colectivă se efectuează

în baza unei înţelegeri dintre proprietari, iar în caz de divergenţe - de instanţa judecătorească, de

arbitraj sau de judecata arbitrilor pe baza acţiunii intentate de

oricare dintre proprietari.

În proprietate colectivă pot să se afle orice bunuri, precum şi produse ale activităţii intelectuale,

dacă actele legislative ale Republicii Moldova nu prevăd altceva.

Din proprietatea colectivă face parte proprietatea întreprinderilor de arendă, întreprinderilor

colective, cooperativelor, societăţilor pe acţiuni, societăţilor economice, uniunilor economice

(asociaţiilor, concernelor, consorţiilor), organizaţiilor şi mişcărilor obşteşti, organizaţiilor

religioase.

În Republica Moldova este admisă proprietatea cetăţenilor şi a persoanelor juridice ale altor

state, a organizaţiilor internaţionale şi a persoanelor fără cetăţenie (cu exepţia proprietăţii asupra

terenurilor cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic, în afară de cazurile de dobîndire a unor

asemenea bunuri prin moştenire legală şi testamentară).

Posedarea, folosirea şi administrarea acestei proprietăţi se exercită conform actelor legislative ale

Republicii Moldova şi tratatelor interstatale.

- Statul si unitatile administrative teritoriale -

Astfel domeniul privat al statului si respectiv al comunelor, oraselor, municipiilor si raioanelor este

alcatuit din terenurile dobândite de acesta prin modurile prevazute de lege, precum si din terenurile

dezafectate, potrivit legii, din domeniul public.

Domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri

aflate în proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau

unitatile administrativ-teritoriale au un drept de proprietate private

Domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale poate fi definit ca fiind domeniul din

care fac parte bunurile aflate în proprietatea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale care nu fac

parte din domeniul public. Aceste bunuri desi sunt proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-

teritoriale nu sunt consacrate în mod exclusiv uzului public si ca atare, formeaza domeniul privat al

statului.

Statul si unitatile administrativ-teritoriale exercita asupra bunurilor din domeniul privat un drept

de proprietate privata, fiind reprezentate în cadrul raporturilor juridice la care participa prin Ministerul

Finantelor – în cazul statului si de catre Consiliile raionale, Consiliul Mun Chisinau sau de consiliile

locale.

Formarea dreptului de proprietate privata al statului poate avea loc atât prin modurile generale

de dobândire a dreptului de proprietate cum ar fi vânzarea-cumpararea, donatia, schimbul, legatul,

accesiunea, uzucapiunea, dar prin legi speciale sunt prevazute si modalitati specifice

Intr-o concluzie pot spune:

- bunurile din domeniul privat fiind în circuitul civil înseamna ca sunt alienabile, dar înstrainarea lor se

face numai prin licitatie publica.

- bunurile din domeniul privat sunt prescriptibile sub aspect achizitiv putând fi dobândite prin

uzucapiune (în cazul imobilelor) sau prin posesia de buna-credinta (în cazul mobilelor) si

imprescriptibile sub aspect extinctiv;

- bunurile apartinând domeniului privat sunt insesizabile, întrucât titularii lor sunt în permanenta

solvabili (aceasta constituie o exceptie de la dreptul comun);

- bunurile apartinând domeniului privat sunt susceptibile de dezmembrare, inclusiv de expropriere

pentru cauza de utilitate publica.

III.1. Modurile de dobindire si incetare a a dreptului de proprietate

Nasterea , modificarea si stingerea drepturilor si obligatiilor sunt cauzate de producerea anumitor fapte

juridice, acestea din urma servesc ca temei pentru aparitia si stingerea dreptului de proprietate si altor

drepturi reale.

Prin moduri de dobindire a dreptului de proprietate se intelege mijloacele juridice ( faptele, si actele

juridice) in a caror baza se dobindeste dreptul de proprietate.

Modurile generale de aparitie si incetare a dreptului de proprietate sunt stabiliet in Codul civil

( art. 320-336). Pe linga prevederile codului civil exista si moduri specifice de dobindire a dreptului de

proprietate prevazute si in alte acte normative.

- Ocupatiunea-

Acesta reprezinta un mod de dobindirea a drept de proprietate , reglementat in art. 323 cod civil RM,

prevede ca posesorul unui bun mobil fara stapin devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune , de la

data intrarii in posesiune, conform legii.

Astfel ocupatiunea este un mod de dobindire a dreptului de proprietate care se realizeaza prin luarea in

posesiune a unui bun care nu apartine nimanui.

Anume in liter de specialitate se sustine ca ocupatiunea este un mod de dobindire a proprietatii unui

licru care nu apartine nimanui, prin luare in posesiune a acelui lucru , cu intentia de a deveni prorietarul

sau. Asadar , dreptul de proprietate poate fi dobindit prin ocupatiune doar asupra bunurilor mobile, o

alta conditie a acestui mod de dobindire a dr. de propr. Este ca bunul sa fie fara stapin.

Anume bunurile fara stapin poate fi clasificate in 3 gr:

- bunuri al caror proprietar a renuntat expres la dreptul de proprietat;

- bunuri abandonate;

- bunuri, care prin natural or nu au proprietar;

- Accesiunea-

Prin accesiune se intelege incorporarea unui bun in altul , adica unirea unui lucru cu un alt lucru.

Astfel acest mod de dobindire este stability in C civil RM art. 328-330.

Codul civil reglementeaza accesiunea imobiliara ( ce poate fi naturala sau artificiala) si aaccesiunea

mobiliara.

Accesiunea imobiliara este de 2 feluri naturala si artificiala.

Art 328 relata despre accesiunea imobiliara naturala, anume despre accesiunea paminturilor depuse sau

create de ape.

Aluiviunile sunt parti de pamint ce se fac succesuv la malurile apelor curgatoare, conf alin (1) aceste

adausuri revin proprietarului riveran.

Prin adaugiri putem intelege nu doar pamintul ci si tot ceea ce solul poarta la suprafata si tot ceea ce

apele curgatoare aduc si lasa la tarm , nisip , pietris ect.

In cazul in care in timpul revarsarilor , un curs de apa rupe o bucata mare ce re poate fi identificata

de ;la o proprietea si so alipeasca la alta, aceste alipiri de teren poarta denumirea de avulsiuni.

In cazul avulsiunii proprietarul fondului din care apa a rupt o portiune de teren el poate so revendice in

termen de un de la data in care proprietarul terenului la care sa alipit partea a intrat in posesiunea partii

alipite.

- Uzucapiunea –

este un mod nou de dobândire a dreptului de proprietate, esenţa acestuia constă în faptul că o persoană

poate deveni proprietar al bunului dacă îl posedă pe perioadă expresă prevăzută de lege :

- pentru imobile trebuie să posede bunul pe parcursul a 15 ani;

- pentru mobile – 5 ani.

Aici regulele de baza sunt , anume posesiunea trebuie sa fie:

- posesiunea trebuie sa fie pasnica

- posesiunea trebuie sa fie publica;

- posesiunea nu trebuie sa fie precara;

-Producerea bunului –

prin această modalitate legea prevede că cel care a produs sau confecţionat bunul pentru sine este

proprietarul acestui bun. Aceasta este regula generală. De la această regulă pot fi excepţii prevăzute de

lege sau contract. Spere exemplu, cel acre a construit pe teren străin cu materiale proprii nu va deveni

proprietarul acestei construcţii, proprietar va fi proprietarul terenului pe care a fost ridicată construcţia.

Actul juridic civil – este cel mai răspândit şi cel mai important mod de dobândire a dreptului de

proprietate. Aici sunt:

- vânzarea-cumpărarea;

- schimbul;

- donaţia;

- contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă;

- succesiunea testamentară.

-Succesiune legală –

transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel care a lăsat moştenirea) către succesorii

săi. Aici pot fi moştenitori persoanele care se aflau în viaţă la decesului celui care a lăsat moştenirea,

precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesul

acestuia.

- Hotarire judecatoareasca-

Acest mod de dobindirea a dreptului de proprietate este prevazut in art. 320 alin (2), care prevede ca

dreptul de proprietate se poate dobindi prin hotarire judecatoreasca atunci cind aceasta este translativa

de proprietate.

De aici reiese ca doar hotaririle judecatoresti translative de proprietate servesc drept temei de

dobindire a dreptului de proprietate.

III.2. Modurile de incetare a dreptului de proprietate

Astfel incetarea dreptului de proprietate este stabilita in art 337- 343 cod civil RM si anume:

- urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;

- înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii persoana nu le poate avea în proprietate;

- răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;

- privatizarea proprietăţii de stat;

- exproprierea pentru cauză de utilitate publică;

- rechiziţia;

- confiscarea;

in ceea ce priveste renuntarea la dreptul de proprietate acest mod de incetare a dreptului esre

reglementat in art. 338 , prin care proprietarul poate renunta oricind la dreptul de proprietate printro

declaratie sau in alt mod care atesta cu certitudine ca a renuntat la bun fara intentia de a pastra dreptul

de proprietate asupra lui.

Anume renuntarea poate fi facuta doar de proprietarul bunului sin u de alte persoane care detin bunul

cu drfeptul de posesiune si folosinta.

Pot renunta la dreprul de proprietate atit persoanele fizice si juridice, cit si statul si unitatile

administrative teritoriale.

Important este ca renuntarea propriu zisa la dreptul de proprietate san u aiba effect direct stingerea

obligatiilor aparute in legatura cu exercitarea dreptului de proprietate de la care proprietarul a renuntat.

-Exproprierea pentru cauza de utilitate publica-

Acesta constitue pentru expropriator un mod de dobindire a dreptului de proprietate, iar pentru

expropriat un mod de incetare a acestui drept.

Aceasta denumire este stabilita si in Constitutia RM prin art. 46 : “nimeni nu poate fi expropriat decit

pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii , cu dreapta si prealabila despagubire.

Deasemenea aceasta sintagma se gaseste si in legea exproprierii pentru cauza de utilitate publica, si

anume in art. 1 :”prin expropriere se intelege transferal de bunuri si de drepturi patrimoniale din

proprietatea privata in proprietatea publica…”

Anume procedura exproprierii este stabilita in legea cu privire la exproprierea publica din 07.08.1999

RM.

-Urmarirea bunurilor in legatura cu obligatiile proprietarului-

Astfel bunurile domeniului privat pot face obectul urmarii cu exceptia bunurilor care potrivit legii nu

sunt urmaribile. Asadar proprietarul raspunde pentru obligatiile sale cu bunurile din proprietate.

Acest mod de incetare a dreptului de proprietate este prevazut in codul civil la art. 339

Anume bunurile proprietarului pot fi instrainate fie prin acordul sau sau prin intermediul hotaririi inst

de judecata.,procedura urmaririi buynurilor in legatura cu executarea obligatiei poate fi facuta fortat

doar in baza unei hotariri judecatoresti daca o alta modalitate nu este stabilita prin lege sau contract.

-Instrainarea bunurilor pe care, conform legii persoana nu le poate avea in proprietate –

Art 340 din Codul civil se refera la o anumita categorie de bunuri care au un circuit limitat, ex armele

de vinatoare care se afgla in cir civil conf legii cu privire la arme.

La fel ea este aplicabila la o anumita categorie de persoane care nu pot avea in proprietate o anumita

categorie de bunuri, ca ex ar fi conf art. 38 al legii cu privire la proprietate, in RM se admite

proprietate a cetatenilor si a pers juridice ale altor state, cu exceptia proprietatii asupra terenului cu

destinatie agricola si ale fondului silvic.dar totusi poate fi cazul in care o persoana sa dobindeasca in

temeiul legii drep de propr asupra unui bun care nui apartine de drept( cetatean strain mosteneste un

teren agricol).

In aceste cazuroi peroanele care au dobindit dr de proprietaet asyupra bunurilor pe care nu le poate avea

in proprietaet urmeaza sa le instraineze in decurs de un an din momentul dobindirii dr de proprietate.

- Rechizitia -

Reprezinta un mod de incetare a dreptului de proprietate potrivit careai abunurile proprietarului sunt

retrase in interesul societatii conform legii.

Specific este ca anume incetarea dreptului de proprietate consta in faptul ca bunurile proprietarului se

retrag pentru a fi folosite in interesul societatii in aczuri exceptioanale.

Aceste cazuri sunt calamitati naturale, epidemii, scopul este de a garanta securitate cetatenilor, de a

salva bunuri sau distruge bunuri.

Bunurile care sunt restrase proprietarului prin rechizitie sunt folosite de stat in perioada respective,

anume dupa incetarea situatuiei exceptioanale proprietarul poate cere restituirea lor daca sau pastrat in

natura si mai pot fi folosite la destinatie.

Aceste prevederi sunt stabilite la art. 342 cod civil .

- Confiscarea-

Aceasta reprezinta trecerea fara plata catre stat a unui bun ca sanctiune pentru fapte ilicite, in temeiul

unei hotatriri a instantei de judecatasau al unei autoritati publice competenete.

Regula de baza este ca poate fi supus confiscarii doar bunurile dobindite ilicite, bunurile dobindite

licite nu pot fi confiscate , aceasta prevedere fin stipulate in Constituie art. 46 , dar aliniatul (4)

stabileste deasemenea ca pot fi confiscate doar bunurile destinate , folosite sau rezultate din infractiuni

ori contraventii.

III.3 . Apararea dreptului de proprietate

Incontestabil, dreptul de proprietate fiind cel mai important drept civil patrimonial a beneficiat

întotdeauna de o protecţie specială din partea legiuitorului. Majoritatea ramurilor de drept conţin

dispoziţii privind ocrotirea dreptului de proprietate. Dreptul civil cuprinde o multitudine de mijloace

prin care poate fi apărat dreptul de proprietate, precum şi celelalte drepturi reale principale.4

În dependenţă de diferite criterii mijloacele civile de apărare a dreptului de proprietate se împart

în mai multe categorii.

În literatura de specialitate sunt evidenţiate următoarele feluri: mijloace juridice nespecifice (sau

indirecte) şi mijloace juridice specifice (sau directe).

Mijloacele juridice nespecifice sau indirecte constituie acele acţiuni civile care se fundamentează

pe drepturile de creanţă. Ceea ce este caracteristic acestor mijloace constă în faptul ca ele nu se

întemeiază pe dreptul de proprietate sau pe un alt drept real în această categorie sunt incluse acţiuni

care provin din neexecutarea contractelor, acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, acţiunile

izvorâte din cvasicontracte, acţiunile în nulitate sau anulare, acţiunile în rezoluţiune sau reziliere, etc.

Fundamentul acestor acţiuni îl constituie dreptul de creanţă.

Şi mijloacele de drept obligaţional pot contribui la protecţia dreptului de proprietate, deoarece

„trebuie să se ţină seama de corelaţia ce există între drepturile reale şi cele de creanţă, de rolul pe care îl

are dreptul de proprietate în determinarea conţinutului tuturor celorlalte drepturi patrimoniale, inclusiv

4 E. Softa – Romano, operă citată, pag. 337.

a celor de creanţă, precum şi de funcţiile pe care le-au de îndeplinit m dreptul civil, raporturile de

obligaţii".5

Mijloace juridice specifice sau directe de protecţia dreptului de proprietate constau în acele

acţiuni care îşi au fundamentul direct pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii unui imobil.

Asemenea acţiuni se împart în acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii.

Acţiunile petitorii sînt acele acţiuni reale prin care se realizează apărarea dreptului de

proprietate sau a altui drept real. Se includ în categoria acestor acţiuni: acţiunile în revendicare,

acţiunile confesorii, acţiunile de grăniţuire, acţiunile negatorii, : acţiunile în prestaţie tabulară.

Acţiunile posesorii sînt acele acţiuni reale imobiliare prin care se urmăreşte apărarea posesiei

unui imobil.

Distincţiile dintre acţiunile petitorii şi acţiunile posesorii constau în următoarele:

- în timp ce acţiunile petitorii vizează însuşi fondul dreptului, acţiunile posesorii urmăresc doar

protecţia posesiei;

Hotărârea judecătorească obţinută nu constituie un titlu de proprietate serveşte doar la înscrierea

în cartea funciară a unui drept real.

- acţiunile petitorii pot fi promovate numai de titularul dreptului real contestat sau încălcat, pe

când acţiunile posesorii vor : putea fi intentate de posesor, indiferent daca acesta este sau nu :

proprietarul imobilului.

Acţiunile petitorii, cea mai importantă dintre ele este acţiunea m revendicare, aşa încât, în

continuare, voi analiza atât din perspectiva doctrinii juridice, cât şi a jurisprudenţei.

Astfel voi face o referire la Codul Civil Ro referitor la alte acţiuni petitorii si anume:

(art. 584 Cod Civil) prevede Actiunea in granituire reprezinta acea acţiune prin care se solicită unei

instanţe judecătoreşti să determine, prin semne exterioare, întiderea a două fonduri învecinate. Instanţa

supremă a stabilit în acest sens, că "Acţiunea în grăniţuire este o acţiune petitorie, întrucât are ca scop

delimitarea proprietăţilor limitrofe".6

Spre exemplu, această acţiune poate fi înaintată la noi în temeiul prevederilor articolului

356 CCRM care reglementează proprietatea comună pe cote-părţi asupra despărţiturilor comune în

care prevede că orice zid, şanţ sau altă despărţitură între doua terenuri care se află în intravilan este

prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlu dintr-

5 Dumitru Lupulescu, „Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi”, Bucureşti,20006 C. Bîrsan ,Drept civil. Drepturile reale, bucureşti,2001

un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori dacă proprietatea comuna nu a

devenit proprietatea exclusivă prin uzucapiune.

Cota-parte din drepturile asupra despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu înstrăinarea

sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decât o dată cu dreptul asupra terenului.

Art 696 al Codului civil Ro stabileste ca :

Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care se urmăreşte ocrotirea sau valorificarea

celorlalte drepturi reale principale (uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute), în cazul în care o altă

persoană împiedică exercitarea acestor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

Caracterul petitoriu al acestor acţiuni rezidă din faptul că ele pun în discuţie însuşi dreptul real,

care constituie fie dreptul de proprietate, fie un dezmembrământ al acestuia.

Acţiunea negatorie

este acea acţiune reală prin care reclamantul contestă că pârâtul ar avea un drept de uzufruct, uz,

abitaţie, servitute sau superficie.

Acţiunea în prestaţie tabulară este acea acţiune reală prin care persoana îndreptăţită să-şi

intabuleze un drept real imobiliar în cartea funciară, poate solicita instanţei judecătoreşti să

hotărască înscrierea acelui drept în cartea funciară, dacă cei obligaţi refuză să dea înscrisul necesar

pentru strămutarea sau constituirea dreptului respectiv în favoarea sa.

În conformitate cu articolul 374 CCRM apărarea dreptului de poprietate asupra buinurilor soţilor

se face în condiţii generale în temeiul revendicării de către proprietar a bunurilor sale. Astfel,

proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. Posesorul

poate refuza să predea bunul dacă el sau posesorul mijlocit pentru care poseda are dreptul preferenţial

de posesiune în raport cu proprietarul. Revendicarea bunului poate fi aplicată în raport cu cel care are

un drept superior facă acesta a obţinut bunul prin violenţă sau prin dol. De la momentul încetării bunei-

credinţe, iar în cazul posesorului de rea credinţă de la momentul dobândirii posesiunii, posesorul

răspunde faţă .de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul că din vina lui bunul s-a deteriorat, a

pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv. În legătură cu revendicarea bunului proprietarului se vor

aplica în modul corespunzător prevederile art. 307, 310-312 CCRM. Dacă a dobândit posesiunea prin

samavolnicie sau prin săvârşirea unei infracţiuni, posesorul răspunde faţă de proprietar în conformitate

cu normele privind răspunderea delictuală. Acest articol se referă la dreptul de apărare comun al soţilor.

Acţiunea în revendicare

este o acţiune reală, deoarece poate fi promovată împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de

proprietate. Caracterul real al dreptului de proprietate se transmite şi acţiunii în revendicare prin care

este apărat dreptul.

Acţiunea în revendicare are un caracter petitoriu, deoarece pune în discuţie însăşi existenţa

dreptului de proprietate. Aceasta şi deosebeşte acţiunea în revendicare de acţiunea posesorie sau

acţiunea care se întemeiază pe un drept de creanţă.

Acţiunea în revendicare este în principiu imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.7 Dreptul

de proprietate nu se pierde prin neuz, aşa încât el va putea fi apărat întotdeauna prin acţiunea în

revendicare, în acest sens, art. 21 din Decretul nr. 167/1958 prevede că „dispoziţiile decretului de faţă

nu se aplică dreptului la acţiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi

superficie”.

Atunci când însă un bun imobil este dobândit prin uzucapiune, sau un alt bun mobil a fost

dobândit prin posesia de bună credinţă, dreptul de proprietate al proprietarului iniţial s-a stins şi el nu

v-a mai putea avea câştig de cauză într-o acţiune de revendicare.

7 T. Ionaşcu, S. Brădeanu, operă citată, pag. 192.