1

Referent ştiinţific, Lector dr. GINA NECULA

2

Cuprins

Sigle şi abrevieri …………………………………………………………...3 Introducere………………………………………………………………....4

Capitolul I: Registre stilistice..………. ……………………………6

Capitolul II: Argoul…...…………………………………………...18

2.1 Provenienţă şi evoluţie…………………………………...21

2.2. Expresivitatea argoului…………………………………..32

2.3 Dinamica argoului……………………………………….38

2.4 Funcţionalitatea argotismelor în presa actuală…………..41

Capitolul III: Jargoane…………………………………………….45

3.1 Jargonul tinerilor………………………………………...50

Capitolul IV: Influenţe ale argoului şi jargonului în limbajul

tinerilor……………………………………………………………………..56

4.1 Elemente de argou în limbajul tinerilor…….……………57

4.2 Elemente de argou în limbajul hoţilor……………...……66

4.3 Elemente de jargon în moda lingvistică…………….…...74

4.4 Elemente de jargon pe internet…………………………..79

Concluzii……………………………………………………………….......89

Bibliografie ………………………………………………………………..91

3

Sigle şi abrevieri

A – Ziarul ,, Adevărul’’

arg. – argotic

bg. – bulgăresc

Bravo – revista ,,Bravo”

Bravo Girl – revista ,,Bravo Girl”

Cool Girl – revista ,,Cool Girl”

DALR – Dicţionar de argou al limbii române, Editura Arnina, Slobozia,1996

DAEF – Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, Livpress, Bucureşti, 1998

DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 engl. – englezesc

fr. – francez

J.N. – ziarul ,,Jurnalul Naţional’’

lat. – latinesc

pref. – prefix

Prima TV – Postul TV ,,Prima TV”

Pro TV – Postul TV ,,Pro TV”

reg. - regional

rom. – românesc

R.L. – ziarul ,,România liberă’’

suf. – sufix

tc. – turcesc

ţig. – ţigănesc

4

INTRODUCERE

O preocupare însemnată a societăţii actuale o constituie studiul şi analiza

vocabularului, îmbogăţirea şi nuanţarea acestuia prin cuvinte noi şi adaptarea lor la

sistemele limbii. Ştim faptul că una din funcţiile limbii este aceea de comunicare şi nu

putem să ne imaginăm o comunicare fără cuvinte sau cu prea puţine cuvinte. Ţelul nostru

este un vocabular cât mai bogat şi mai variat.

Tema acestei lucrări nu reprezintă o premieră. Ea a mai constituit obiectul de studiu

al unor diverse cercetări – individuale sau colective – care au fost întreprinse de diferiţi

cercetători cunoscuţi şi renumiţi. Sunt foarte interesante în acest sens studiile realizate de

valoroşii noştri cercetători Iorgu Iordan, Adriana Stoichiţoiu Ichim, Theodor Hristea,

Rodica Zafiu şi alţii.

Am optat pentru această temă deoarece am considerat că este un fenomen

interesant, de actualitate, care are o influenţă foarte mare asupra tinerilor şi astfel implicit

asupra vocabularului de mâine. Argoul şi jargoanele, fie că acceptăm, fie că nu, reprezintă

un pilon important în limbajul omului. Acesta simte deseori nevoia de a folosi în contextele

vieţii un limbaj propriu. Existenţa unui astfel de limbaj propriu îl vom numi argoul /

jargonul adolescentului. Român, american, englez sau australian tânărul se simte şi chiar

este în multe privinţe altfel decât adultul. Pe orice meridian al globului pământesc el îşi

caută un limbaj care să exprime cât mai bine nevoia sa de a nu semăna cu cei maturi.

Tinerii se ştie, au un apetit al noului, al modernului mult mai accentuat decât

persoanele în vârstă. De aceea limbajul lor este ,,presărat’’ cu neologisme sau cuvinte din

alte limbi mai mult sau mai puţin adaptate la graiul nostru.

Lucrarea de faţă nu îşi propune să condamne pătrunderea unui limbaj ,,cifrat’’ din

româna actuală. Acest fenomen nu este în sine unul negativ şi nu avem motive să mergem

până a-l numi un pericol pentru limba română.

La fel de adevărat însă este faptul că anumite categorii de oameni exagerează în

folosirea argourilor şi jargoanelor ajungând chiar la abuzuri. Un rol deosebit în dezvoltarea

acestui fenomen îl are mass-media, care reprezintă un important factor cultural-educativ.

5

Cantitatea foarte mare a argourilor şi jargoanelor folosite chiar şi atunci când nu

este cazul întâlnită în programul principalelor posturi de televiziune, dar mai ales în

revistele pentru tineri şi pe internet care duc de foarte multe ori la erori de limbă şi abuzuri

ar trebui să ne îngrijoreze dar fără a se exagera totuşi.

Ne propunem în această lucrare să abordăm argoul şi jargoanele dintr-o perspectivă

normativă având în vedere principalele aspecte ale influenţei acestora asupra limbii

române, dar şi una descriptivă care prezintă contexte sau domenii în care se manifestă.

Exemplele identificate şi comentate în lucrarea noastră au fost preluate din emisiunile

principalelor posturi de televiziune, publicaţii pentru tineri (Bravo, Cool Girl, Bravo Girl!),

ziare ( Adevărul , Jurnalul Naţional, România liberă), dar şi discuţii cu tinerii, şi chiar

navigări pe internet.

6

,,Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l

moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru

lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu

sfinţenie de generaţiile ce-l primesc”.

(Vasile Alecsandri)

7

Limba română, asemenea celorlalte limbi, se află într-o continuă evoluţie,

încercând să se adapteze tuturor condiţiilor sociale, politie, economice şi culturale.

Bogăţia sa este dată de bogăţia şi varietatea vocabularului, compartimentul cel mai

deschis influenţelor atât interne cât şi externe.

De-a lungul timpului, s-a arătat că niciun vorbitor al limbii române nu cunoaşte

şi nici nu poate cunoaşte cuvintele existente în vocabularul ei. Şi chiar din mulţimea de

cuvinte cunoscute, orice vorbitor foloseşte numai o parte dintre ele, dar şi acest grup de

cuvinte variază după împrejurările în care trebuie să se exprime.

Într-o împrejurare de relatare a unei chestiuni oficiale în faţa organelor de resort

se întrebuinţează un vocabular diferit de cel în care se relatează aceeaşi problemă în

mijlocul membrilor familiei.

Vasile Şerban consideră că ,,dacă s-ar folosi, în mare parte, acelaşi ansamblu de

cuvinte, identice sau analoge, există totuşi o diferenţiere în ceea ce priveşte nuanţarea

tonalităţii. Cu alte cuvinte, diversitatea componenţei vocabularului folosit este impusă

de condiţiile vieţii sociale, dar şi de educaţia şi gradul de instruire ale vorbitorului.’’1

Referitor la această problemă, Iorgu Iordan remarcă că ,,pentru denumirea

diferenţierilor lexicale s-a impus în lingvistică termenul de ramificaţie, deşi nu este prea

potrivit, deoarece desemnează diferenţieri în cadrul uneia şi aceleiaşi limbi, deci nu

desprinderea din trunchiul comun a unor ramuri lingvistice.’’2

În vocabular există numeroase elemente lexicale care se folosesc de anumite

grupuri mai mari sau mai mici de vorbitori şi care au o circulaţie mai restrânsă, fie

pentru că rămân complet necunoscute celorlalţi membri ai comunităţii lingvistice, fie

pentru că fac parte din vocabularul lor disponibil. În cadrul limbii romane există

funcţional şi ,,limbile’’3 unor grupări teritoriale sau sociale.

Ca orice altă limbă, în dezvoltarea ei, limba română a cunoscut un continuu

proces de diversificare şi de unificare. Membrii unei comunităţi lingvistice nu vorbesc

la fel, diferenţele putând atinge chiar unele laturi ale sistemului. Toate acestea duc la

apariţia registrelor stilistice.

Registrele stilistice nu sunt varietăţi marginale sau speciale ale limbii, ci ele

acoperă întreaga sferă a activităţii de comunicare verbală. În registrele stilistice se

1 Şerban, Vasile, Vocabularul românesc contemporan, Ed. Facla, 1978, p. 114. 2 Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir , Limba română contemporană, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 318. 3 Ibidem.

8

manifestă nuanţe teritoriale (dialecte, graiuri), temporale (arhaice, contemporane),

sociale (argou, jargon) sau situaţionale ale limbajelor.

Arhaic Este registrul stilistic ce evidenţiază dimensiunea istorică a limbajului; situează

instanţele comunicării artistice în trecut, prin actualizarea unui limbaj învechit, ieşit din

uz.

Din punct de vedere a lui Vasile Şerban, arhaismele sunt ,,cuvintele care au

încetat să mai fie folosite se învechesc, trec în fondul pasiv al vorbitorilor, apoi încet-

încet sunt uitate şi abandonate de generaţiile mai noi.’’4

Conceput în sensul cel mai larg cu putinţă, arhaismul include totalitatea

cuvintelor, expresiilor, fonetismelor, formelor gramaticale şi construcţiilor sintactice,

dispărute definitiv din limba comună sau care au încetat de a mai fi uzuale.5 De aceea o

clasificare unitară a acestor fapte trebuie să ţină seama în primul rând de nivelul limbii

la care ele se întâlnesc sau se produc.

Arhaizarea se produce treptat. Într-un anumit moment al dezvoltării

vocabularului se foloseşte simultan, şi termenul vechi şi cel nou. În secolul trecut,

coexistau: slobozie concurat cu libertate; neatârnare împins spre periferia masei

vocabularului, arhaizându-se, independenţă; târgoveţ înlocuit de negustor, orăşean.

Cuvintele: crâşmă, crâşmar (cârciumă, cârciumar) care se aud tot mai rar, întrebuinţate

de persoane tot mai în vârstă, sunt înlocuite cu: bodegă, bufet, restaurant.

Se distinge o grupă mare de fenomene incluse în seria arhaismelor de formă.

Acestea se opun aşa-ziselor arhaisme de sens ori semantice, prin care înţelegem toate

semnificaţiile care au încetat să se mai actualizeze în limba română contemporană şi

care sunt valorificate în textele beletristice prin utilizarea unor cuvinte şi locuţiuni cu

certă funcţie stilistică.

În funcţie de specificul manifestat, arhaismele pot fi:

fonetice – se referă la pronunţia veche a cuvintelor, deşi ele nu au dispărut din

limbă:

a îmbla (a umbla) < lat. ambulare

a împle (a umple) < lat. implere

a îmfla (a umfla) < lat. inflare

4 Şerban, Vasile, op.cit., p. 115. 5 Hristea, Theodor, Sinteze de limba română, ediţia a III-a, revăzută şi din nou îmbogăţită, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p. 122.

9

lexicale – sunt reprezentate prin cuvinte care prezintă un grad diferit de

învechire, începând cu cele total ieşite din uz, numite şi ,,istorisme’’6, şi terminând cu

acelea uşor învechite, care supravieţuiesc încă în graiuri.

Desemnând diverse titluri administrative, funcţii legate de viaţă militară (trupe,

arme, titluri, obiecte de diverse feluri) sau de biserică, produse meşteşugăreşti, elemente

vestimentare şi ţesături, pietre preţioase etc., acest tip de arhaism a ieşit complet din uz,

de îndată ce s-a învechit şi a dispărut însăşi realitatea pe care o denumeau. Ele se

menţin exclusiv ca nume de familie (cf. Ciohodaru, Dragoman, Spătaru, Postelnicu,

Vornicu, Mazilu, Viziru, Seraschieru, Şetraru, Logofătu, Pitaru, Cuparu, etc.)

În această categorie se includ următoarele exemple:

banovete = ,,membru al familiei banului Craiovei’’

clucer = ,,comandant de ostaşi călări’’

cocon = ,,fiu al domnitorului sau al unui boier’’

cocoană = ,,fiică de domn sau de boier’’

cupar = ,,servitor care aducea vinul la masă’’

jurat = ,,consilier municipal’’

logofăt = ,,secretar, preşedintele divanului’’

semantice – faptele din această categorie nu se referă la cuvintele ieşite din uz,

ci exclusiv la sensurile pierdute din vorbirea curentă, ale unor elemente lexicale

întrebuinţate încă.

Remarcăm următoarele exemple:

adevăr = ,,adevărat, real, autentic’’

a cerşi = ,,a cere, a solicita, a pretinde’’

a certa = ,, a pedepsi’’

prost = ,, un om simplu, obişnuit’’

morfologice – o serie de forme gramaticale nominale sau verbale ieşite din uz.

Exemple de astfel de forme:

sor = ,,soră’’

mânule = ,,mâinile’’

inime = ,,inimi’’

aripe = ,,aripi’’

6 Hristea, Theodor, op. cit., p. 125.

10

sintactice – construcţii cu caracter învechit, în care se remarcă fie utilizarea

unor forme cauzale analitice, a unor procedee de marcare a superlativului absolut.

În această categorie se includ următoarele exemple:

Gazeta de Transilvania = ,,Gazeta Transilvaniei’’

stăpân vieţii = ,,stăpânul vieţii’’

preot deşteptării = ,,preotul deşteptării’’

,,Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Piatră’’7

Funcţia stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspiraţie istorică este aceea

de a crea un tablou de epocă sau de a diferenţia discursul naratorului de cel al

personajului; în teatrul istoric, arhaismele creează impresia de verosimilitate prin

reconstruirea limbajului vremii evocate.

Regional E registrul stilistic ce conferă identitate geografic-lingvistică universului

ficţional.

Regionalismele sunt şi ele de mai multe feluri:

lexicale – cuvinte care circulă numai în anumite zone geografice, în alte

regiuni sau în limba literară în locul lor folosindu-se sinonime. Exemple de astfel de

forme:

regionalisme moldoveneşti:

barabulă = ,,cartof’’

ciubotă = ,,cizmă’’

colţun = ,,ciorap’’

curechi = ,,varză’’

regionalisme ardeleneşti:

birău = ,,primar’’

bolund = ,,nebun’’

farbă = ,,vopsea’’

regionalisme munteneşti:

căiţă = ,,căciuliţă’’

ciurdă = ,,cireadă’’

conci = ,,coc’’

7 În vol. Negruzzi, C., Păcatele tinereţilor şi alte scrieri, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1959, p. 178.

11

fonetice – cuvinte rostite, în unele graiuri, altfel decât în limba literară. Se

includ următoarele exemple:

dă = ,,de’’

dăşchiş = ,,deschis’’

deşte = ,,degete’’

sară = ,,seară’’

mâne = ,,mâine’’

morfologice – a căror formă sau flexiune este specifică unei zone goegrafice:

o fost = ,,a fost’’

s-o dus = ,,s-a dus’’

am venitără = ,,am venit’’

fusei = ,,am fost’’

Multe din elementele regionale au devenit cunoscute prin folosirea lor în operele

literare (scrierile lui Ion Creangă). Unele au tendinţa de a intra în vocabularul

supradialectal sau chiar literar. S-a propus chiar un termen special pentru elementele

regionale folosite de vorbitorii cultivaţi din diferite zone – termeni interdialectali.8

Familiar Variantă lingvistică specifică pentru comunicarea verbală într-o sferă socială

restrânsă: în familie, între prieteni, rude sau colegi. Reprezintă o categorie mai puţin

conturată, caracterizându-se prin selectarea cuvintelor încărcate cu sensuri multiple

foarte uzuale în grupul respectiv care pot aparţine lexicului popular, argotic, neologic,

de jargon. În general, fiecare grup îşi are familiarismele sale.

Identificăm câteva elemente de uz familiar în general:

mă, dragă, bătrâne, coane, acesta, slujbă, chestie, acătării, mersi, pleaşcă,

mamaia, tataia, bebeluş, belea, baftă, potol, gagică, mişto, nasol, servus, pa, ciao, bye-

bye, O.K., leafă, naşpa, marfă.

În opera literară, registrul stilistic familiar reprezintă un spaţiu de interferenţă a

stilului beletristic cu cel colocvial. Acesta valorizează estetic varianta spontană, cu

structuri lingvistice libere, cu lexic variat, cu ticuri verbale.

Jurnalul literar şi memoriile sunt scrieri de graniţă în care registrul stilistic

familiar, confesiv se asociază celui beletristic, chiar dacă referentul real biografic

conferă o dimensiune nonficţională textului.

8 Toma, Ion, Limba română contemporană, Editura Niculescu, Bucureşti, 2001, p. 75.

12

Neologic ,,Etimologic vorbind, prin neologism înţelegem orice cuvânt nou apărut într-o

limbă oarecare, indiferent dacă acesta e un împrumut sau reprezintă o creaţie internă a

limbii respective prin derivare, compunere, etc.’’9

Neologizarea este un fenomen caracteristic oricărei limbi şi se manifestă nu

numai în domeniul lexicului, ci şi în construcţiile sintactice. În ceea ce priveşte,

neologizarea10 are două aspecte: de formă şi de sens. Înnoirea formelor constă în

crearea sau împrumutarea de noi cuvinte. Neologizarea sensurilor se realizează prin

atribuirea de sensuri noi unor cuvinte existente în limbă.

Se creează cuvinte atât noi din rădăcini vechi la care se adaugă sufixe neologice,

cât şi din cuvinte – bază noi la care adaugă afixe noi sau chiar mai vechi.

Exemple: din fr. infraction avem rom. infracţiune; de la acesta + sufixul –al

infracţional;

fr. justifier rom. justifica + suf. –bil justificabil;

fr. diversion rom. diversiune + suf. –ism diversionism;

rom. orăşean + suf. –ism orăşenism;

pref. des- + califica ( fr. qualifier) descalifica.

Există, de asemenea, în limba română neologisme care se întrebuinţează paralel

cu cuvinte vechi, funcţionând ca sinonime ale acestora, de exemplu:

detaliu (amănunt)

abundenţă (belşug)

seism (cutremur)

Neologismele sunt introduse şi folosite în mod exclusiv sau preferenţial de

,,mediile’’11 lingvistice de avangardă în ceea ce priveşte înnoirea lexicală, care nu sunt

formate neapărat numai din tineri. Exemple: puzzle, show, feed-back, marketing, hobby,

job, top, western, flash, design, display, hardware, management, best-seller, mass-

media, jogging, hamburger, ketchup, xerox, juice, hit. Acestea sunt provenite în cea mai

mare parte din limba engleză şi aparţin unor domenii cu vădită deschidere

internaţională: ştiinţă şi tehnică, comerţ, sport, muzical, gastronomie, cultură şi artă.

9 Hristea, Theodor, op. cit., p. 43. 10 Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, op. cit., p. 116. 11 Toma, Ion, op. cit., p. 76.

13

Termenul neologism are mai multe accepţii, una dintre ele putând fi denumită,

numai aparent, pleonastic, ,,neologism recent’’.12 Accepţia cea mai generală, de cuvânt

nemoştenit, acoperă un spaţiu lexical mult mai extins şi presupune o perspectivă

istorică.

Argotic

Cuvintele zise argotisme aparţin (sau au aparţinut) unui limbaj special numit

argou (< fr. argot). Se înţelege prin ,,limbaj special’’13 felul de a vorbi specific unui

grup care se separă, în special prin vocabular, de comunitatea în care trăieşte.

De la limbaj special specific vagabonzilor, cerşetorilor, hoţilor, a ajuns să fie

definit de Littré, la sfârşitul sec. al XIX-lea ca ,,o frazeologie particulară, mai mult sau

mai puţin tehnică, mai mult sau mai puţin bogată, mai mult sau mai puţin pitorească de

care se servesc între ei oamenii care practică aceeaşi artă şi aceeaşi profesiune.’’14

Mai recent, J Marouzeau definea argoul ca ,,o limbă specială, înzestrată ca un

vocabular parazit, pe care o folosesc membrii unui grup sau ai unei categorii sociale cu

preocuparea de a se deosebi de masa vorbitorilor.’’15

În manifestările cotidiene, pot fi observate astăzi grupuri mai mult sau mai puţin

,,închise’’, care folosesc un ,,stoc’’ de cuvinte nu întotdeauna înţelese de cei din jur, dar

care nu mai au rostul de a transmite mesaje secrete, ci mai mult de a ,,colora’’

exprimarea: între elevi, studenţi, soldaţi, între şoferi, ospătari, frizeri, etc.

O seamă de cuvinte argotice fac parte din limbajul comun, cărora prin metaforă,

li s-a dat un înţeles deosebit. De exemplu: bombă e folosit, argotic, cu două sensuri:

,,senzaţie mare’’, ,,ştire importantă’’.

Unele cuvinte sunt introduse în argou din graiurile regionale, îndeosebi dintre

cele mai rare, deci mai necunoscute majorităţii vorbitorilor.

pârnaie (reg.) ,,oală mare de pământ folosită în gospodăria ţărănească’’ - în

argoul răufăcătorilor ,,închisoare’’, ,,puşcărie’’;

pârlitură (reg.) ,,loc ars dintr-o pădure’’ – (arg.) ,,cartier fără obiective

importante pentru furt’’.

O sursă importantă pentru constituirea unui fond lexical argotic o reprezintă

împrumuturile din alte limbi, în special din limba ţigănească:

12 Toma, Ion, op. cit., p. 76. 13 Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, op. cit., p. 118. 14 Apud, Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, Vocabularul românesc contemporan, Editura Facla, 1978, p. 118. 15 Marouzeau, J., Lexique de la terminologie linguistique, ediţia a III-a, 1951, p. 313.

14

ciordi (< ţig. cior) (part. ciordiom) ,, a fura lucruri mărunte’’;

hali (< ţig. halo) ,, a mânca’’;

mardei ( ţig. marde) ,,gologani’’;

mardi ( ţig. mardo) ,,a bate pe cineva’’;

Dar şi de alte origini:

ififliu ( tc. hafifli ,,uşor’’) ,,lefter, fără nici un ban’’;

pleaşcă ( bg. scr. pljačka ) ,,chilipir’’;

Sau cu etimologie necunoscută:

cioace (în expresia) ,,se ţine de cioace’’: ,,glume nesărate’’;

gini ,, a observa’’, ,,a privi’’;

Alte ,,ţinte’’ de interes lingvistic sunt ,,a bate’’, ,,a aresta’’, ,,beat’’,

,,informator’’. Părţile corpului primesc şi ele ,,porecle’’: binoclu, căutători (,,ochi’’),

alungători (,,pumni’’), aripă (,,mână’’), ascultătoare (,,ureche’’), bord, bufet, dulap

(,,stomac’’), clopot (,,gură’’). La fel, piesele de îmbrăcăminte şi încălţăminte: abajur

(,,fustă scurtă’’), bonjur (,,haină’’), baibarac (,,vestă’’).

Elevii au tendinţa de folosire a unor elemente de argou proprii (profu, diriga,

bio, geogra, mate) sau împrumutate din alte medii (pufulete, poteră, marfă, naşpa).

Cu privire la ,,expresivitatea’’ vocabularului argotic, trebuie precizat că aceasta

nu se exteriorizează în cadrul argourilor, ci numai când argotismele sunt folosite cu

intenţii stilistice, de către scriitori, în primul rând, dar şi de vorbitorii, care urmăresc să

capteze atenţia unui anumit auditoriu.

Dumitru Irimia16 precizează că rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate

în perspectiva realismului său lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de

verosimilitate în caracterizarea unor personaje sau a unui grup social închis. Datorită

dispariţiei categoriilor sociale care foloseau argoul astăzi putem spune că aceste

varietăţi semantice sunt în descreştere în limba română. Sub presiunea sistemului limbii

comune a normelor lui, prin acţiunea sistematică de cultivare a limbii , asemenea

,,devieri’’ de la norma lexicală sunt în mod treptat nivelate, dispar sau îşi pierd

specificul funcţional.

Jargonul Cuvintele de jargon (numite şi babarisme) sunt cuvinte străine, preluate din alte

16 Irimia, Dumitru, Structura stilistică a limbii române contemporane, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 78.

15

limbi fără a fi necesare, cu o formă neadaptată la limba română, ce produce pronunţarea

din limba de origine.

Jargoanele sunt mult mai puţin conturate decât argourile. Ele cuprind elemente

neologice de ultimă oră neadaptate şi nesocializate încă în cercuri mai largi, folosite

insistent şi deseori defectuos sau neglijent de unele grupuri, ca urmare a snobismului,

dorinţei de detaşare de masa vorbitorilor sau pretinsei superiorităţi intelectuale.

În evoluţia lexicului limbii române s-au conturat mai multe jargoane, denumite

după elementele lexicale străine utilizate: turcizant, grecizant, latinizant şi franţuzit.17

Uneori jargoanele au coexistat, ajungându-se la aspecte mixte; în primele decenii ale

secolului trecut se folosea un jargon mixt greco-turc.

După 1840 s-a conturat şi un jargon italienizant (foarte restrâns).

Unele dintre ele au un mai pronunţat caracter de clasă (cel grecizant), altele sunt

mai mult de ordin cultural (cel italienizant) şi sunt numite şi jargoane ,,savante’’.18

Jargonul actual, care nu mai e simţit la fel de artificios şi inoportun, este

preponderent de origine engleză: hallo, business, darling, bye-bye, O.K., all right,

week-end, computer, displaz, job, look, speach, supermarket, living, star.

Persistă în continuare însă şi elemente de alte origini, îndeosebi cele de origine

franceză: a (se) ambeta, a amorsa, a anvizaya, a bria, cecitate, a confia, a eflora, a

edulcora, mefianţă, bebé, bonsoar, madam, mersi, bonjur.

Termenul jargon desemnează însă şi limbajele specializate ale unor profesii

ştiinţifice: arhitectura, chirurgia, astronomia, etc. Prezenţa elementelor de jargon în

limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera lexicului, ci şi la nivel

fonetic, oferind o alternativă modernă vechiului registru emfatic.

Valoarea expresivă a elementelor de jargon în scrierile tradiţionale era limitată

la caracterizarea unor personaje satirizate/ a unui grup care îşi creează o identitate

socio-profesională, ori la constituirea unei dimensiuni ironice în planul naratorului; în

limbajul artistic modern, utilizarea jargonului poate fi considerată o marcă stilistică a

omului contemporan care ,,se mişcă’’ dezinvolt în spaţiul multiculturalităţii sau o

tentativă de a transgresa limitele unei limbi naţionale, prin plurilingvism.

Normele limbii literare recomandă evitarea termenilor de jargon şi de argou din

exprimarea sobră, a oamenilor cultivaţi.

17 Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir, op. cit., p. 319. 18 Ibidem.

16

Popular

Este alcătuit din cuvintele folosite în mediile şi situaţiile nesupuse rigorilor

culturale profesioniste, livreşti. E vorba de mediile rurale şi într-o bună măsură de

mediile suburbane, provenite, în general, din zonele rurale. În al doilea rând, sunt

implicate situaţiile în care vorbitorii culţi folosesc termeni neincluşi în inventarele

limbii literare. Dacă pentru prima categorie de vorbitori exprimarea populară este

principală, dominantă, poate chiar generalizată, pentru cea de-a doua categorie, ea este

secundară, ocazională cunoscută şi sub denumirea de ,,registru de rezervă’’.19

Exemple de elemente lexicale populare: imaş, furcă, suveică, iţă, caier, o tropăi,

popă, otavă, a crâcni, lehamite, nevastă, oişte, jug, râie.

Folosirea unora dintre aceste cuvinte este inevitabilă, întrucât nu au

corespondente în limba literară. Altele sunt utilizate de vorbitori pentru culoare (sau

expresivitate) sau pentru a evita termenii pretenţioşi, specializaţi.

Exemple de cuvinte care au corespondente în limba literară şi în unul sau mai

multe dialecte:

zăpadă (literar) – omăt, nea

porumb – cucuruz, mălai, păpuşoi

căldare – cantă, găleată, garniţă

Solemn Acest registru e specific unor specii literare cum ar fi tragedia, imnul, oda.

Dimensiunea stilistică e dominată de totalitatea gravă , ceremonioasă, realizată prin

categoria estetică a sublimului, prin lexical elevat, prin figuri retorice.

Discursul elevat e menit să emoţioneze puternic, să confere o măreţie sobră

ideilor, evenimentelor, personalităţilor evocate/personajelor.

Parodic

E registrul stilistic ce recurge la imitarea unei opere din ,,genul înalt’’ în scopul

compromiterii acesteia. Apelează la intertextualitate sau la hipertextualitate.

Discursul are o gravitate simulată sau, dimpotrivă, un caracter satiric accentuat.

Efectul stilistic este realizat prin de-construirea textului-sursă, prin efecte

neaşteptate generate de noul context stilistic.

19 Toma, Ion, Limba română contemporană, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2001, p. 73.

17

Ironic

E caracterizat prin disimularea unei atitudini critice sub aparenţa laudativă;

performarea sensului ironic se realizează în contextul stilistic, care permite şi

identificarea componenţei graduale a registrului (de la ironia bonomă, la dispreţ).

Prin ironie se instituie un strat de adâncime al semnificaţiei, marcând ruptura

între aparenţă şi esenţă, precum şi distanţarea critică dispreţuitoare a locutorului

(narator, personaj/eu liric) şi a lectorului de un referent (personaj, obiect, eveniment) pe

care îl persiflează.

Gnomic Registrul stilistic definitoriu pentru creaţiile/secvenţele textuale în care sunt

formulate reflecţii asupra condiţiei umane. Dominanta stilistică ţine de un discurs

conceptualizat prin care se instituie formulări pregnant sentenţioase sau prin utilizarea

unor structuri lingvistice impersonale.

Expresivitatea artistică este determinată de limbajul cu mare valoare cognitivă:

formulări memorabile care exprimă raportul om/univers, om/existenţă, cunoaştere,

creaţie, timp, etc.

Pentru a avea valoare expresivă, cuvintele trebuie să aibă cel puţin unul dintre

atributele: nou sau rar. ,,Un cuvânt nou sau rar prezintă, virtual, faţă de sinonimul său

vechi sau frecvent, avantajul că poate, în condiţii determinate, să satisfacă mai bine,

necesităţile de ordin subiectiv ale oamenilor’’.20

Dezvoltarea permanentă a societăţii, a ştiinţei şi tehnicii, impune apariţia în

vocabularul oricărei limbi a numeroşi termeni care să exprime noţiunile şi direcţiile

acestei dezvoltări.

Indiferent din care compartiment al vocabularului fac parte, toate cuvintele

concură la formarea tezaurului lexical al limbii.

Această compartimentare a vocabularului nu trebuie să acrediteze ideea că

există graniţe, rigide între diferitele zone lexicale. Cuvintele circulă necontenit după

nevoile de exprimare ale vorbitorilor, schimbându-şi valoarea semantică, înnobilându-

se sau depreciindu-se, servind comunicarea rece, strict intelectuală, sau pe cea

expresivă, încălzită de participarea afectivă a celor ce vorbesc.

20 Iordan, Iorgu, Stilistica limbii române, ediţie definitivă, Bucureşti, 1975, p. 313.