MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUniversitarea de Stat din Moldova

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Disciplina: Supervizare în asistenţa socială

Supervizarea, un proces cu multe

componente

Realizat de: RUSSU Alisa, studentă masterat anul II,

Verificator: MILICENCO Stela, dr.conf., universitar.

CHIŞINĂU – 2013

1

Supervizarea, un proces cu multe componente

În lumea vestică, supervizarea are o tradiţie îndelungată. Deja în timpul celui de al doilea Război Mondial, o mare doamnă a supervizării, Bertha Reynolds (1942) a scris despre supervizare şi diferitelefaze ale procesului de supervizare. Rezultatul acestor scrieri a fost o carte, până recent utilizată ca şi curs în supervizare. Cuvântul supervizare apare însă menţionat mult mai devreme. După Kadushin (1992) cuvântul apare menţionat în titlul unei cărţi, deja în 1904. În Suedia, primul curs de supervizare în psihoterapie a fost organizat în 1970. Câţiva ani mai târziu au fost iniţiate primele cursuri de supervizare în asistenţă socială. Ştiu bine acest lucru, deoarece am făcut parte din primul grup şi am absolvit cursul, ca supervizor, în 1983. În timp, supervizarea în asistenţă socială, s-a generalizat. Astăzi se consideră că în cazul în care lucrezi ca asistent social sau psiholog, este obligatoriu să ai supervizare.

Obiectivele supervizării în domeniul psiho-social sunt atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Obiectivele pe termen scurt sunt de a ameliora capacitatea profesională a celui supervizat. Reprezintă şi un sprijin pentru lucrătorii din acest domeniu, în dezvoltarea lor profesională. Obiectivele pe termen lung sunt de a asigura clienţilor agenţiei, ajutorul pe care agenţia este mandată să îl ofere, într-un mod optim (Kadushin, 1992).

Supervizarea profesională în asistenţa socială – un imperativ al timpului

Supervizarea profesională este o component importantă a sistemului de asistenţă socială şi este destinată personalului care este implicat direct în prestarea serviciilor sociale beneficiarilor la nivel local – asistenţilor sociali comunitari şi lucrătorilor sociali. Una din sarcinile de bază ale supervizării constă în consolidarea echipei la nivel local în vederea soluţionării cazurilor beneficiarilor în comunitate şi în familie. În relaţia de supervizare profesională sunt implicaţi: şeful serviciului – supervizorul – supervizatul. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale asistenţilor sociali şi lucrătorilor sociali datorită supervizării contribuie la ridicarea calităţii serviciilor sociale prestate şi are impact direct asupra situaţiei beneficiarilor şi a familiilor acestora. În acest sens, supervizarea profesională este o activitate managerială şi profesională esenţială pentru fiecare structură şi organizaţie care activează în domeniul asistenţei sociale.

Supervizare- definiţieDacă examinăm literatura de specialitate, există o oarecare incertitudine cu privire la ceea ce

înseamnă supervizarea. Kadushin (1992), de exemplu, vorbeşte despre trei modele teoretice diferite în supervizare. Supervizare educaţională, menită să amelioreze competenţele profesionale ale supervizatului, supervizare metodologică, centrată pe client şi făcută cu scopul de a ajuta supervizatul în mânuirea optimă a cazurilor şi, în sfârşit, supervizarea adminis-care managerii o asigură angajaţilor. În general, literatura descrie supervizarea ca pe o activitate care transferă cunoştinţe, deprinderi, atitudini din partea unui profesionist mai experimentat celui cu experienţă mai puţină; integrează cunoştinţele teoretice cu cele practice, cu referire la clienţi. Dar supervizarea este şi un proces pedagogic, de evaluare şi organizare (Naslund, 2004).

Gerald Caplan, binecunoscut prin modelul său de consultaţie în domeniul sănătăţii mentale, a avut contribuţii nu doar în domeniul consultaţiei dar şi al supervizării (Caplan şi Caplan, 1970). El a afirmat că procesul de supervizare continuă în timp şi că este un proces care se desfăşoară între un

2

profesionist cu anumite competenţe în domeniu şi unul sau mai mulţi profesionişti lipsiţi de aceste competenţe.

Supervizorul are anumite responsabilităţi iar participarea la sesiunile de supervizare este aproape obligatorie (Caplan şi Caplan, 1970).

Supervizarea este:a) o activitate cu obiective multiple, care includ necesităţile organizaţionale, profesionale şi personale;b) o formă de suport profesional şi consiliere colegială care pot fi oferite în forme diferite (în cadrul şedinţelor individuale şi în grup, formale şi informale) şi să implice component cu responsabilităţi diferite;c) un mod de a ajuta, monitoriza şi evalua activitatea angajatului; d) o modalitate de a asigura respectarea standardelor profesionale pentru desfăşurarea activităţii în conformitate cu fişa postului, cu maximum de eficienţă posibilă (atât pentru angajaţii începători cît şi pentru cei cu experienţă).Scopul supervizării profesionale – oferirea suportului în vederea creşterii performanţelor profesionale şi personale ale asistenţilor sociali şi lucrătorilor sociali, dezvoltarea organizaţională a Serviciului de asistenţă socială comunitară (în continuare SASC) şi Serviciului îngrijire socială la domiciliu (în continuare SÎSD), îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale prestate beneficiarilor, precum şi consolidarea echipei la nivel local.

Obiectivele supervizării:a) Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale asistentului social şi

lucrătorului social supervizaţi în vederea asigurării corespunderii lor obiectivelor asistenţei sociale comunitare;

b) Asigurarea calităţii serviciilor sociale prestate beneficiarilor la nivel de comunitate;c) Încurajarea unei colaborări profesionale între asistenţii sociali şi lucrătorii sociali

implicaţi în sarcini commune la nivel de comunitate şi dezvoltarea unui climat favorabil pentru bunele practici;

d) Reducerea stresul-ului şi prevenirea efectelor epuizării profesionale;e) Asigurarea resursele necesare pentru realizarea eficientă a atribuţiilor funcţionale de către

personalul angajat la nivel de comunitate. Supervizarea profesională trebuie să fie împuternicită de politica organizaţiei. Organizaţiile

interesate în îmbunătăţirea calităţii serviciilor sociale prestate vor recunoaşte nevoia de supervizare a personalului angajat.

Există tipuri diferite de supervizarePornind din modelul supervizării în psihoterapie, cel mai mult experimentat până în prezent la noi în ţară putem deosebi mai multe modalităţi:• Supervizare didactică care se adresează în general, psihologilor / psihoterapeuţilor în formare;• Supervizarea didactică practică a profesionişti or în care un practician lucrează cu un coleg în prezenţa unui supervizor – formator, în cadrul unui stagiu intensiv de formare;• Supervizarea directă a lucrului cu clientul în are un practician lucrează cu un client real / grup real în prezenţa supervizorului – formator;• Supervizare profesională amânată în care un practician relatează o situaţie sau un caz trăit în realitate (analiza unor înregistrări precum casetă video, joc de rol, analiza procesului etc.);

3

• Supervizare individuală ce permite aprofundarea stilului specific al celui supervizat în care se are în vedere nivelul de competenţă, condiţia de contratransfer în psihoterapie, etc.;• Intervizarea în care doi practicieni de acelaşi nivel se supervizează reciproc, ascultându-se unul pe celălalt şi clarificându-şi anumite probleme;• Supervizare în grup care permite discuţii privind mai multe cazuri cu diferite aspect specifice, lărgind câmpul de experienţă profesională cu aportul conjugat al mai multor practicieni.

Cine sunt supervizoriiSunt profesionişti cu experienţă şi /sau grade profesionale înalte, desemnaţi de comunitatea

profesională şi, în general, cu o formare specială (teoretică şi practică) pentru activitatea de supervizare. În general, pentru activităţile de psihologie, psihoterapie şi consiliere, deprinderile de supervizare sunt corelate cu însăşi experienţa profesională.

Cum lucrează supervizorii• Cu persoane individuale sau grupuri: în practica privată. • Cu echipe, organizaţii sau instituţii: în principal, la locul de muncă.• Supervizarea se orientează spre acele sarcini ce vor fi prelucrate (discutate, revizuite, experimentate) de supervizat cu supervizorul.În psihoterapie şi în psihologia clinică o mare parte din „materialul“ de reflexie şi prelucrare este însăşi trăirea şi atitudinea supervizatului.• Supervizarea poate fi cerută de angajator, de forul profesional sau de supervizat.

Beneficiarii supervizării sunt:a) asistenţii sociali comunitari integraţi în SASC;b) lucrătorii sociali integraţi în SÎSD.Principiile supervizării - ajută la înţelegerea importanţei procesului de supervizare profesională pentru practica asistenţei sociale.Principiul accesibilităţii. Tot personalul implicat în prestarea serviciilor sociale la nivel de comunitate în mod direct beneficiarilor trebuie să beneficieze de supervizare în vederea dezvoltării competenţelor profesionale. Principiul non-discriminării. Supervizorii trebuie să înţeleagă şi să respecte diferenţele în percepţiile, valorile şi sentimentele angajaţilor supervizaţi.

Principiul responsabilităţii pentru beneficiar.Un serviciu de calitate este cel care se orientează, în primul rînd, spre beneficiar, spre nevoile sale şi spre satisfacerea acestora. În acest context, supervizorul joacă un rol important în monitorizarea activităţii angajatului, el participă la stabilirea obiectivelor, evaluează activitatea supervizatului şi analizează rezultatele acesteia, monitorizează efectele intervenţiei şi sprijină persoana supervizată în toate activităţile sale.

Principiul responsabilităţii coordonate.Deciziile şi activităţile angajatului sunt coordonate cu supervizorul, iar rezultatele obţinute

sunt condiţionate de calitatea procesului de supervizare. Din această perspectivă, supervizorul este evaluat şi în funcţie de rezultatele pe care le înregistrează asistenţii sociali şi lucrătorii sociali supervizaţi.

Principiul continuităţii. În contextual dezvoltării şi schimbării continue a practicii de asistenţă socială, toţi angajaţii au nevoie de supervizare efectuată regulat şi neîntrerupt în vederea

4

perfecţionării profesionale. Existenţa unei practici profesionale de supervizare este o nevoie permanentă a angajaţilor organizaţiilor prestatoare de servicii sociale.

Supervizarea- eficienţaŢinând seama de lunga istorie a supervizării este surprinzător faptul că până în acest moment

există destul de puţine cercetări în domeniu. Nu vreau să spun că nu ar fi literature scrisă asupra supervizării. Dar majoritatea scrierilor aparţin unor clinicieni. Din punct de vedere al clinicii este o mare nevoie de a studia eficienţa supervizării. Supervizarea şi relaţiile de supervizare sunt larg acceptate ca o contribuţie importantă la ameliorarea performanţelor profesionale. Şi ar trebui studiată. Recent, a fost întreprins un studiu ce urmărea identificarea factorilor care influenţează eficienţa supervizării clinice a asistentelor medicale din domeniul sănătăţii mentale (Edwards, Cooper, Burnard, Hanningan, Adams, Fothergill şi Coyle,2005). Au fost identificaţi câţiva factori de acest gen. Astfel frecvenţa şi durata întâlnirilor de supervizare par a influenţa eficienţa supervizării. Întâlnirile eficiente par a dura mai mult de o oră iar frecvenţa necesară este de cel puţin odată pe lună. S-au dezvoltat în timp anumite cadre de lucru pentru supervizare. Unul din aceste cadre se referă la durata întâlnirilor de supervizare. În Suedia vorbim despre orele de supervizare şi prîntr-o oră de supervizare înţelegem 45 de minute. Frecvenţa supervizării de grup este de două ori pe lună, câte 3 ore de supervizare.

Supervizarea individuală este cel mai adesea de 2 ore de supervizare. Aceste cadre construite prin experienţă clinică sunt acum sprijinite de datele cercetării menţionate.

O altă tradiţie în supervizarea din Suedia este ca supervizatul să îşi aleagă supervizorul. Există o listă a supervizorilor de unde profesioniştii îşi pot alege mai mulţi candidaţi pe care să îi invite pentru interviuri. O altă cale de a-ţi alege supervizorul este pe baza unor recomandări din partea altor profesionişti. Alegerea supervizorului s-a dovedit a fi un alt factor al eficienţei profesionale (Edwards, Cooper, Burnard, Hanningan, Adams, Fothergill şi Coyle, 2005). Un alt factor important este locaţia unde se desfăşoară supervizarea. Supervizaţii care îşi desfăşoară sesiunile de supervizare în alte spaţii decât cele unde muncesc, consideră că au o supervizare mai eficientă decât cei care sunt supervizaţi la sediul unde muncesc. Chiar şi în Suedia, grupurile de supervizori preferă să părăsească locurile de muncă pentru a face supervizarea. Căci, mai ales în asistenţa socială, există riscul ca întâlnirile să fie întrerupte şi deci să se intervină într-un mod ineficient, în procesul de supervizare. Un factor ce s-a dovedit a nu avea nici o influenţă asupra eficienţei supervizării este tipul de supervizare. Studiul arată că cele mai frecvente supervizări sunt cele individuale, de unu la unu.

Experienţa suedezăÎn Suedia, cel mai frecvent se practică supervizarea de grup. De aceea avem aici un loc

propice pentru cercetarea acestui tip de supervizare. În scopul investigării procesului de supervizare, Naslund (2004) a intervievat educatori şi asistente medicale de psihiatrie din trei grupuri de supervizare. Scopul cercetării era de a descrie grupurile supervizate, cum se pot ele schimba în timp şi factorii care contribuie la aceste schimbări. S-a urmărit de asemenea reliefarea expectanţelor supervizaţilor şi a experienţei lor legate de supervizare. Expectanţele se pot împărţi în două categorii: conţinutul şi metoda supervizării. Asta înseamnă despre ce vorbesc ei în supervizare şi modul în care se lucrează în şedinţele de supervizare. Rezultatele au arătat că modul în care se lucrează în timpul întâlnirilor poate diferi de la un grup la altul. Este probabil mai uşor să relatezi despre ceea ce s-a vorbit decât despre modul în care -a vorbit. Procesele erau mult influenţate de tradiţie şi experienţă. Dacă membrii grupului aveau obişnuinţa de a lucra în grup, acest lucru se transfera în funcţionarea grupului de supervizare. Acest lucru era mai evident în cazul grupurilor de

5

supervizare în care membrii grupului nu aveau experienţa de a fi supervizaţi. Participanţii cu un grad mai mare de satisfacţie faţă de supervizare erau şi cei mai curioşi şi dornici de schimbare în grup precum şi mai responsabili. Cu alte cuvinte, curiozitatea, dorinţa de schimbare şi asumarea practică a responsabilităţii influenţa în mod pozitiv dezvoltarea grupului. Aşa cum au arătat şi alte cercetări, climatul grupului, cum ar fi sentimentele de încredere şi suport sunt importante în procesul de învăţare (Boalt Boethius şi Ogren, 2000).

Începând cu anii 1970 supervizarea este o practică generală în psihoterapie şi în munca psiho-socială. Deoarece se consideră că duce la creşterea competenţelor profesionale, adesea este utilizată cu acest scop. Cu scopul de a urmări supervizarea, supervizaţii şi supervizorii, precum şi efectele asupra competenţelor profesionale, în 70 de comunităţi din Suedia a fost întreprins un studiu mai larg ( Egelund şi Kvilhaug, 2001, 2002). O parte a studiului a investigat utilizarea supervizării, criteriile de alegere a supervizorilor, scopurile supervizării şi ameliorarea competenţelor profesionale. Supervizarea era generalizată. Rezultatele au arătat că 81% dintre profesionişti erau în supervizare, cel mai adesea, de grup. Supervizaţii erau foarte activi în alegerea supervizorilor. Calificarea profesională formală a supervizorilor, precum şi orientarea lor teoretică erau de importanţă minoră. Aparent contribuţia ipotetică a supervizorilor la dezvoltarea competenţelor profesionale nu era foarte apreciată. Pe de altă parte, experienţa supervizorilor se bucura de o înaltă apreciere. Scopurile procesului de supervizare sunt direcţionate mai mult spre dezvoltare personală decât spre o creştere a cunoştinţelor teoretice sau a informaţiilor provenind din cercetări relevante în domeniu. În Suedia, majoritatea supervizorilor au urmat o formare specială în supervizare (Egelund şi Kvillhaug,2001). În opinia mea, cum supervizarea reprezintă o sarcină educaţională, se impune o formare specială a supervizorilor. Dorim să avem supervizori care să conducă la ameliorarea eficienţei profesionale. Ca supervizor cu experinţă, mă întreb adeseori cu privire la modul în care experienţa dobândită în şedinţa de supervizare este transferată în practică. Literatura de specialitate ne arată că supervizarea este eficientă, mai ales din punctul de vedere al supervizatului. Dacă, în mod indirect, supervizarea ameliorează posibilităţile clienţilor de a beneficia de un ajutor mai eficient, rămâne încă de cercetat.

Societatea Germană de Supervizare

Istoria supervizării începe pe la sfârşitul secolului XIX în America de Nord. „Friendly visitors“ (vizitatori prietenoşi) şi „paid agents“ (agenţi plătiţi) sprijină organizaţiile caritabile în activitatea lor, supraveghează distribuirea de servicii şi bani şi se ocupă de activitatea voluntarilor. În 1954 apare prima publicaţie de specialitate în Germania de după război, în 1964 se înfiinţează prima specializare la Societatea Germană de Asistenţă Publică şi Privată la Frankurt/Main (azi: Berlin). În 1989 se înfiinţează Societatea Germană de Supervizare ca asociaţie profesională a peste 3.500 de supervizori şi supervizoare şi aproape 30 de centre de formare.

DefiniţieSupervizarea serveşte în principiu dezvoltării persoanelor şi organizaţiilor. Ea îmbunătăţeşte comportamentul oamenilor în rolurile profesionale şi a instituţiilor lor în context. Supervizarea se referă la comunicare şi cooperare în activitatea profesională. Supervizarea este reflecţie şi nu instrucţie, este o explicare comună a unei probleme, nu este o formare, un curs. Supervizarea acoperă aspecte personale, interactive şi organizaţionale. Supervizarea utilizează poziţia externă a consilierului pentru a permite înţelegerea unei probleme.

6

Conducerea, munca în echipă, munca pe proiecte, gestionarea situaţiilor de criză, soluţionarea conflictelor - acestea sunt domeniile în care consilierii pot da impulsuri importante pentru o înţelegere mai bună, mai profundă şi astfel extinderea posibilităţilor de acţiune.

BeneficiiSupervizarea este utilă pentru: - îndeplinirea gândită a sarcinilor specifice şi de conducere;- îmbunătăţirea proceselor de înţelegere la locul de muncă şi susţinerea muncii în echipă;- înţelegerea conflictelor în contextul muncii şi soluţionarea lor prin negociere;- clarificarea relaţiei cu clienţii şi gestionarea ei adecvată;- aprofundarea „lucrurilor din spatele lucrurilor“;- asigurarea stabilităţii personale şi a motivaţiei din viaţa profesională chiar şi în situaţii de muncă dificile;- planificarea dezvoltării profesionale;- asigurarea structurilor nesigure din activitatea pe proiect;- dezvoltarea calităţii fluxurilor de muncă şi a rezultatelor acestora.

EticăSupervizarea este încă de începuturile sale un concept de consiliere legat de valori, al cărui

discurs de specialitate este mai actual decât niciodată. Dreptatea socială, emanciparea, respectul şi respectarea valorilor - acestea, printre altele, sunt concepte de bază cu care operează aplicarea supervizării. Aceste valori reprezintă o bază importantă pentru atitudinea unui consilier. Supervizarea nu doreşte să izoleze în cadrul conflictelor şi afirmă că dezvoltarea oamenilor şi a organizaţiilor este esenţială pentru fiinţa şi comportamentul acestora şi nu poate fi împăcată cu interesele unei valorificări nelimitate a forţei de muncă. Societatea Germană de Supervizare a elaborat linii directoare privind etica în comportamentul profesional, a stabilit un statut al membrilor pentru domeniul comunităţii lor profesionale şi un cenzor, care permite soluţionarea independentă a plângerilor depuse de clienţii membrilor asociaţiei.

CalitateSarcina principală a Societăţii Germane de Supervizare este asigurarea calităţii conceptului

de consiliere, al supervizării. Încă din 1989 au fost create „Standardele pentru formarea ca supervizor“, acestea fiind mereu îmbunătăţite. În 2002 s-a elaborat şi aprobat „Profilul profesional al consilierului SGS“. Din 2003, acest SGS testează un „Model de proces pentru dezvoltarea calităţii supervizării“, care va permite evaluarea calităţii activităţii practice de supervizare. La acest proiect au participat până acum în mod voluntar peste 600 de membri. Evaluarea externă va fi făcută publică în 2006. La sediul Societăţii Germane de Supervizare se elaborează un sistem pentru certificarea managementului calităţii.

Formare profesională

Studii superioare, 5 ani de experienţă profesională practică, peste 400 de ore de curs de aprofundare absolvite şi experienţa proprie ca supervizor – acestea sunt condiţiile minime pentru începerea unei specializări ca supervizor. Specializarea certificată de Societatea Germană de Supervizare cuprinde cel puţin încă 500 de ore de curs pe parcursul a doi ani, precum şi numeroase alte servicii suplimentare.

7

Astfel, supervizorii SGS dispun de o experienţă vastă în viaţa profesională, formare profesională şi specializare. Sfaturile gratuite nu sunt aşadar specialitatea lor. Doar cei care au parcurs acest drum pentru calificare pot dobândi calitatea de membru SGS şi pot purta titlul de „supervizor SGS“. Excepţiile motivate obiectiv sunt pentru SGS un semn evident de onorare a altor căi de calificare şi specializare profesională.

ŞtiinţăSGS este legată în mod deosebit de ştiinţă şi cercetare. În cadrul simpozioanelor ştiinţifice se

pun întrebările de principiu ale profesiunii şi ale cercetării care se desfăşoară în cadrul ei. În cadrul unui proiect de promovare a doctoratului, lucrările ştiinţifice pe această temă sunt susţinute ideatic şi material. Colaborarea cu agenţii de acreditare asigură legătura cu europenizarea studiilor superioare. Universităţile şi şcolile superioare au fost din totdeauna organizaţii partenere importante şi distinse pentru specializarea în domeniul supervizării. SGS este parteneră în cadrul unor proiecte de cercetareştiinţifică. Un index cuprinzător al lucrărilor privind cercetarea efectelor din domeniul supervizării este în curs de elaborare.

ProfesiaCele 7 caracteristici ale unei profesii1:

1. Cei care aparţin profesiei sunt organizaţi într-o asociaţie profesională condusă de 2. Asociaţia profesională stabileşte reguli de conduită specifice şi obligatorii.3. Profesionalismul este caracterizat de o bază specifică de cunoştinţe, a căror diseminare se face de obicei de către asociaţia profesională. Profesorii universitari sunt membri ai profesiei, tinerii profesionişti sunt pregătiţi în cadrul unui model teoretic şi practic.4. Activitatea profesională este un serviciu adresat tuturor şi se bazează pe valorile societăţii. Orientarea spre binele tuturor este legată de o motivaţie profesională altruistă.5. Profesioniştii sunt experţi în relaţia lor cu clienţii. Oferă o răspundere foarte mare şi cer o încredere puternică. 6. Profesioniştii deţin un monopol în ceea ce priveşte competenţele din domeniu şi sunt apreciaţi de către societate. 7. Pentru profesionişti se aplică de obicei reguli restrictive în ceea ce priveşte reclama.

Discursul de specialitateSGS iniţiază, sprijină şi dezvoltă discursul profesioniştilor din domeniul supervizării către

publicul de specialitate şi pe piaţa serviciilor de consiliere. „Ziua germană a consilierii“ a reprezentat între 1992 şi 1999 manifestarea centrală a supervizorilor şi 1 a celor pentru care aceştia muncesc. Din 2002 „Forumul Supervizare şi Politică“ realizează legătura dintre supervizare şi problemele sociale şi politice şi invită reprezentanţi ai altor discipline şi domenii ale societăţii la un schimb de idei. Numeroase evenimente de specialitate şi în special întruniri, conferinţe şi ateliere cu clienţii şi contractorii de supervizare asigură legăturile branşei şi al discursului acesteia cu aceia, care pot beneficia de serviciile acestei profesii. Cooperarea şi parteneriatul sunt de la sine înţelese. În seria de publicaţii a SGS de le editura Juventaau apărut până în prezent 7 volume care se adresează publicului de specialitate, îmbinând teoria cu practica.

ProiecteSGS a iniţiat în ultimii ani proiecte de diverse tipuri. Câteva dintre teme ar fi:

8

– Supervizarea în asistenţa acordată copiilor şi tinerilor– Supervizarea în domeniul sănătăţii– Supervizarea în contextul sprijinirii medicii muncii– Supervizarea şi şcoala– Supervizarea şi munca sindicală– Supervizarea şi agricultura– Supervizarea şi predarea gestiunii la meşteşugari sau profesiile liberale– Supervizarea şi gender mainstreaming-ul– Supervizarea şi coaching-ulMunca de proiect a fost desfăşurată de grupe voluntare sau de către angajaţii sediului central. Rezultatele proiectelor au fost aduse la cunoştinţa publicului (asociaţiei) în diverse forme – luări de poziţie, publicaţii de specialitate, întruniri, conferinţe, pentru a detalia şi a prezenta profilul serviciilor oferite de supervizare.

ColaborăriSGS este membru fondator al Asociaţiei Organizaţiilor Naţionale pentru Supervizare din Europa – www.supervision-eu.org (ANSE), care susţine contactele de specialitate şi de politici profesionale dintre supervizorii din întreaga Europă şi asociaţiile lor profesionale. SGS face parte, alături de alte 7 asociaţiide specialitate, care susţin supervizarea în Germania, din „Forumul Asociaţiilor de Supervizare“, pentru a promova colaborarea dintre supervizori dincolo de graniţele conceptuale sau ale asociaţiilor şi astfel, pentru a maximiza şi utiliza potenţialul întregii branşe. SGS este membru fondator al Societăţii Germanede Consiliere, care a fost înfiinţată în 2004 ca organizaţie supraordonată şi de lobby a 28 de alte asociaţii profesionale şi de specialitate. Între 2004 şi 2007 SGS deţine preşedinţia acestei organizaţii. SGS este membru al Asociaţiei Germane pentru Asistenţă Publică şi Privată şi al Societăţii pentru Asistenţa Acordată Tinerilor; de asemenea, ea face parte din numeroase reţele.

EuropaÎn multe din ţările europene, supervizarea este un format important şi profesionist de consiliere. SGS este membru fondator al ANSE (Asociaţia Organizaţiilor Naţionale pentru Supervizare din Europa), fondată în 1997, în cadrul căreia numeroase asociaţii naţionale din Europa s-au reunit pe o platformă de specialitate.SGS lucrează cu mai multe asociaţii din ţările vecine, înrudite din punct de vedere conceptual şi operativ (Austria, Elveţia, Italia, Olanda, Ungaria, etc.). Centrele de formare ale SGS colaborează strâns cu organizaţii partenere din străinătate (de ex. din Lituania, Estonia, Rusia, Republica Cehă, Spania). Membrii SGS cu deosebit de multă experienţă s-au constituit în „Reţeaua SGS de supervizare şi activitate interculturală“, pentru a stimula publicul de specialitate în legătură cu aspectele profesionale.SGS sprijină şi promovează proiectele ANSE; în acest context trebuie menţionată în special participarea la consolidarea grupelor internăţionale de interviziune şi colaborarea pe teme legate de lobby. Probleme internăţionale, interculturale şi legate de migrare sunt din punctul de vedere al SGS părţi importante ale calificării unui supervizor şi ale înţelegerii de sine a asociaţiei.

Formate înruditeSGS se ocupă profesional de serviciile de consiliere. Dintre acestea fac parte şi coachingul, medierea, consilierea organizaţională şi trainingul. Membrii SGS sunt deseori calificaţi şi pentru

9

aceste activităţi şi le pun la dispoziţie pe piaţa de consiliere alături de supervizare. Cooperarea şi integrarea alături de păstrarea şi accentuarea conturului supervizării sunt deosebit de importante pentru SGS. Consilierii dealt profil şi asociaţiile acestora sunt parteneri importanţi în eforturile de a profesionaliza împreună consilierea.

MembriiPeste 3500 de supervizori şi aproape 30 de centre de formare sunt reunite în cadrul SGS. Acestea susţin promovarea conceptului de consiliere al supervizării şi interesele profesionale şi de specialitate din cadrul acestei profesii. Aproximativ 230 de membri activează permanent în comitete şi organe ale SGS, iar în teritoriu s-au organizat peste 40 de grupe regionale. Baza de date cu consilieri ai SGS, accesibilă la www.dgsv.de, oferă posibilitatea clienţilor să acceseze uşor supervizori cu un anumit profil de consiliere. Cei care doresc să se specializeze găsesc în acelaşi loc toate cursurile recente oferite şi certificate de SGS în domeniul supervizării.

Activitatea asociaţieiImplicarea voluntară a membrilor reprezintă coloana vertebrală a activităţilor SGS. Adunarea generală a membrilor, ca suveran al asociaţiei, stabileşte consiliul de conducere format din 12 membri, precum şi cele trei comitete de adeziune, certificare şi formare. Comisiile şi grupele de proiecte sunt constituite de către consiliul de conducere. Grupele de lucru, grupele regionale şi reţelele se organizează singure – cu sau fără sprijin din partea asociaţiei. Conferinţa liderilor grupelor regionale şi conferinţa centrelor de formare sunt organe importante formatoare de opinie în cadrul asociaţiei în ceea ce priveşte chestiuni profesionale şi de specialitate. Conducerea sediului central este subordonată direct preşedintelui asociaţiei.

România și supervizarea

Întreruperea formărilor academice în domeniul psiho-social din România, în 1977, a generat, printre altele, și intârzierea introducerii supervizării în practica clinică.

Consecințele acestei măsuri comuniste drastice, care se articula cu filosofia partidului comunist român, pentru care individul nu exista, -existau doar oamenii partidului și masele, precum și un ideal al omului de tip nou, multilateral dezvoltat, ființa perfectă, fără probleme, care nu avea nevoie de un sprijin de specialitate-, sunt mult mai ample. Absen\a specialiștilor, cvasi-absența unei vieți științifice în aceste domenii au condus la aberații în conduita profesională și la dezastrul îngrijirilor psiho-sociale în serviciile din România, așa cum a devenit cunoscut lumii în 1990. În aceste condiții de separare impusă a domeniului psiho-social din România, de cercetările și dezvoltarea practicilor în restul lumii, supervizarea nu era cunoscută, nici măcar conceptual.

În ultimii ani, în paralel cu dezvoltarea rapidă, pe plan internațional, a supervizării și generalizarea funcționării ei, în România a inceput practicarea unei supervizări ad-hoc, mai ales în servicii create de către organizații neguvernamentale cu parteneri străini. Introducerea supervizării, ca ofertă venită dinafară, a fost suficientă pentru a genera impresia importanței ei în serviciile psiho-sociale, dar insuficientă pentru conceptualizarea și generalizarea ei în practică.

Consecința directă și remarcabilă este recomandarea practicii supervizării în serviciile pentru copil și familie, prin documentele §i reglementările metodologice adiacente legislației de protecție a copilului. În cursul anului 2004, au apărut în Monitorul Oficial o suită de ordine guvernamentale

10

care stipulau standardele minime obligatorii privind funcționarea unor servicii pentru copil și familie.

Toate acestea mentionează obligativitatea, ca standard minim, a „supervizării resurselor umane“. În practică însă, apar dificultăți în implementarea stipulărilor și a reglementărilor legislative.

Standardele profesionale în asistența socială includ și ele supervizarea ca o competență specifică asistentului social. Există chiar riscul ca, într-un context profesional mai sărac informațional, să apară voci care să susțină că supervizarea reprezintă apanajul exclusiv al asistentului social.

Începând cu anul universitar 2004-2005 a luat naștere în România primul program de studii post –universitare, la Universitatea de Vest din Timișoara, care oferă formare în domeniul supervizării. În pragul încheierii formării de un an, cu un număr considerabil de ore de formare practică și teoretică, cu o supervizare a studenților în rol de supervizori, de către formatorii din program, programul a fost transformat în masterat, cu o durată de 4 semestre, aducător de 120 de credite transferabile.

Structurarea acestui prim program de formare în supervizare a fost făcută în colaborare cu supervizori și universități din Austria, Suedia, Germania, dar ținând seama de structurile și reglementările naționale.

Anul universitar 2005-2006 aduce deschiderea unor noi programe de formare în supervizare,în cadrul altor universităti din țară:la Baia Mare, la Iași, la București.

BariereO piedică importantă în dezvoltarea supervizării ca practica (individuală, de echipă sau de

grup) în România, o reprezintă mentalitatea moștenită din perioada comunistă. A nu numi lucrurile reale, a oculta aspectele emoționale, a sărăci comunicarea teama de exprimare sinceră a trăirilor, teama și inabilitatea recunoașterii și a conștientizării trăirilor), a nu avea încredere în celalalt și a te ascunde de celălalt, a nu reflecta și evalua propriile acțiuni și consecințe, incapacitatea unei solidarități profesionale, sunt mecanisme defensive generalizate, încă puternic evidente la nivelul societății românesti. Neîncrederea și teama de a–ți dezvălui nesiguranța și limitele profesionale se leagă într-o filiație directă cu teama de securitate din perioada comunistă. În acea perioadă fiecare se simtea urmărit, „supravegheat“ „supervizat“, iar reacția a fost o solidă rejetare a ideii de a te asuma, de a deveni transparent precum și tendinta de a aluneca, de a „ te descurca “, de a juca roluri false.

Această mentalitate moștenită generează mituri puternice care funcționeazăa la toate nivele existențiale: în practică, în imaginar și la nivel simbolic. Miturile legate de supervizare îngreuiază întelegerea și introducerea practicii supervizării în România.

Se inregistrează o mefiență generală față de supervizare, care face ca practicienii nostril să rejeteze ajutorul de care ar putea beneficia prin supervizare. Această teamă naște o defensă ce se grefează pe mecanismele de apărare dezvoltate de intervenienți în confruntarea cu cazurile, în absenta unei supervizări. Supervizarea este percepută ca un control care ar putea periclita locul de muncă al intervenientului, în cazul în care acesta nu reusește să fie la înalțimea cerințelor practice. Locul de muncă este vital și trebuie păstrat indiferent de adecvarea sau inadecvarea la sarcinile aferente.

Un alt motiv al întelegerii supervizării ca și „control“ și a respingerii ei este nevoia narcisică a practicianului de a se vedea eficient, profesionist, cel mai în măsura să… , și de a nu se descoperi față de nimeni (nici măcar față de sine însuși) în ceea ce reprezintă slăbiciunea lui profesională, nesiguranța sau greșelile inerente într-un mediu social atât de confuz încă și aflat la începuturi.

11

Supervizorul este perceput ca un supraveghetor și în acest sens el este asimilat cu șeful care veghează, verifică, pedepsește, îndrumă, domină, decide…

Concretizarea acestei trăiri reactive a profesioniștilor din domeniul asisțentei sociale de la noi este evidentă și în teoretizarea și promovarea „supervizării apreciative“, ca alternativ la „supervizarea axată pe problemă“(Cojocaru, 2005). În această accepție, supervizarea hrăneste iluzia narcisică a intervenientu lui, lăsând într-un con de umbră problematică intervenției și a relației cu clientul, care ar impune un proces de reflecție comună a supervizatului și supervizorului. În loc să joace rolul unei oglinzi care mărește cu fidelitate detaliile, supervizarea devine o imagine falsificată a unei realități nu pe deplin întelese. Această teamă evidentă față de supervizare se întâlnește și se sprijină reciproc cu aspectele de democrație precară din anumite instituții medico-psiho-sociale, aspecte care se însoțesc cu joasa calitate a serviciilor.

Autocrația destul de frecvent întalnită încă în sistemele sociale de la noi, în care șeful deține întreaga putere și responsabuilitate, dictează, controlează, există, împiedică atât respectarea drepturilor fundamentale ale omului cât și dezvoltarea unei responsabilități a intervenientului fată de beneficiar și a unei transparențe a actului profesionist. Supervizorul este văzut ca echivalent al șefului ierarhic iar atitudinea este una de fugă de responsabilitate în numele unei salvări superficiale a relației cu șeful. În același timp, intervenientul adeseori nu vede în șef un profesionist real pe a cărui expertiză să poată conta pentru a-și asigura propria dezvoltare profesională.

În acest context, supervizarea este percepută ca fiind punitivă, având scopul de a „ pedepsi greșelile “, iar evaluarea greșelilor într-un sistem autocratic devine o problemă subiectivă, la bunul plac al șefului.

Există însă și un mit pozitiv, un mit generat de practicarea izolată, cu supervizori străini, în servicii dezvoltate de catre ONGuri.

Acest mit atribuie supervizorului, calităti de superman; el va salva serviciile, va rezolva toate problemele generale și particulare care grevează calitatea serviciilor medico-psiho-sociale din România.

Mentalitatea, rezistentă încă la ideile egalitătii de gen, poate face ca apartenența la genuri diferite a supervizorului și supervizatului să conducă la dificultăți și conflicte în procesul supervizării. Faptul că nu exista un cod etic crește riscul unor astfel de probleme. Pe de altă parte, deși feminizarea serviciilor de ingrijiri sociale și de sănătate e o tendință generalizată în întreaga lume, la noi sunt mai multe femei decât bărbați, atât în servicii, cât și în rândul profesioniștilor care optează pentru o specializare în supervizare.

O definire empirică a supervizării, formulată de catre cei 8 studenți din cadrul primului program de formare în supervizare (2004- 2005), al Universitătii de Vest din Timișoara, atribuie supervizării rolul de „ a clarifica si sprijini intervenientul in momentele de dificultate in relația cu clientul “. Supervizarea este vazută ca „un sprijin permanent, realizat prîntr-o consiliere profesională avizată, care asigură confortul si siguranța intervenientului în practică “. Supervizarea conduce astfel la creșterea stimei de sine a profesionistului care beneficiază de ea, a încrederii în capacitatea sa profesională, la precizarea identității profesionale, la identificarea precoce și confruntarea intervenientului cu mecanismele defensive pe care le pune în funcție, la evitarea unor artefacte păguboase pentru client. Studenții din programul de supervizare afirmă și că supervizarea trebuie să aduca celui supervizat informații utile, necesare în actul profesional, considerându-se implicit că supervizorul are un grad de expertiză profesională în domeniul intervenientului care va conduce la mai buna și permanenta dezvoltare profesională și personală a acestuia, prin procesul supervizării. Supervizarea este vazută ca o invitație la introspecție, la reflecție și analiză, bază recunoscută a autodezvoltării. În acord cu aceste atribute ale procesului supervizării expectantele formulate de către studenții în programul de formare în supervizare sunt ca supervizarea să asigure

12

un suport pentru managementul profesional și personal, protejând intervenientul de epuizare profesională. Cu referire la supervizarea de echipă, se așteaptă detensionarea echipei de intervenție și rezolvarea conflictelor din cadrul echipei. Atât pentru supervizarea individuală cât și pentru cea de echipă se consideră că supervizarea „sprijină dorința de cunoaștere și dezvoltare a supervizatului”. O expectantă, tangentăsupervizării, exprimată de primii studenți în supervizare in România, a fost aceea ca supervizarea să asigure cadrul necesar unei intervizări, a unei consultanțe reciproce între colegii intervenienți din cadrul aceluiași serviciu. În domeniul expectantelor față de practica supervizării au fost formulate și probleme formale, specifice începutului oricarei specializări, cum ar fi: recunoașterea ca specializare a supervizării, delimitarea supervizării de atribuțiile serviciului personal din cadrul in stitutiei unde functionează intervenientul sau echipa care beneficiază de supervizare, plata supervizării, existentă unui cod etic și a unor standarde, inițierea unei asociații naționale profesionale afiliate la rețeaua europeană a supervizorilor.

13

BIBLIOGRAFIE1. Boalt Boëthius, S. & Ögren, M-L. (2000). Grupphandledning. [Group Supervision]. Smedjebacken: Mareld och Ericastiftelsen.2. Edwards, D., Cooper, L., Burnard, P., Hanningan, B., Adams, J., Fothergill, A. & Coyle, D. (2005). Factors influencing the effectiveness of clinical supervision. Journal of Psychiatric and Mental Health Nursing, nr. 12, pp. 405-4143. Egelund, T. & Kvilhaug, A. (2001). Supervisionens organisering [The organization of supervision] Socialvetenskaplig tidskrift, nr. 3 pp. 180-2004. Egelund, T. & Kvillhaug, A. (2002). Supervisionens mal – professionalisering og personalpleje. [Supervision goals – professionalizing and staff welfare]. Nordiskt Socialt Arbete, nr. 2 pp. 85-945. Kadushin, A. (1992). Supervision in Social Work. Third edition. New York: Columbia University Press6. Lauvas, P. & Handal, G. (2001) Handledning och praktisk yrkesteori. Andra upplagan [Supervision and practical occupational theory. Second edition]. Lund: Studentlitteratur.7. Näslund, J. (2004). Insyn i grupphandledning. Ett bidrag till fцrstеelsen av ett av de mдnniskobehandlande yrkenas hjдlpredskap [Insight in group supervision. A contribution to the understanding of a helping tool for professionals]. Doctorial thesis. Dept, of Psychology, Linköping University8. Reynolds, B., C. (1942). Learning and Teaching in the Practice of Social Work. New York: Russel and Russel. 9.Reviste de specialitate: –Supervision – om-muncă-organizaţie, Editura Beltz, Weinheim, www.beltz.de Forum Supervision, Fachhochschulverlag, Frankfurt, www.fhverlag.de Organisationsberatung – Supervision – Coaching (Consiliere pentru organizaţii – Supervizare– Coaching), Editura VS, Wiesbaden, www.vs-verlag.de Freie Assoziation (Libera asociere), Editura Psiho-Socială, Giessen, www.freie-assoziation.de Serviciul de informare „SGS actual“ www.dgsv.de10.Psihologilor: www.copsi.ro.11.Clifford, Jantina R., Macy, Marisa G., Albi, Linda D., Bricker, Diane D. et Rahn, Naomi L. (2005). A model of clinical supervision for preservice professionals in early intervention and early childhood special education. Teme centrale in educatia speciala a copiilor, 25(3), 167-176.12.Jourdan-Ionescu, C. (2001). Intervention écosystémique individualisée axée sur la résilience. Revista de Psihologie din Quebec, 22 (1), 163-186.13.Marziano, Bryte E. (2004). Supervising the development of the C-I psychologist : An application of the multi-level supervision model. Dizertatia de Doctorat. St. Harrisonburg, VA: James Madison University.14.Williams, Antony (2004). Atelier de formation а la supervision. Universitatea din Quebec-Trois-Rivieres, 26 si 27 aprilie.15. Baltimore, M.L., Crutchfield, (2003)–Clinical Supervisor Training, Alvin and Bacon, Boston, New-York, San Francisco16. Barker, R.L., (1987)- The Social Work Dictionary, NASW Silver Spring Maryland17. Bernard, J.M., Goodyear, R.K. (1992)- Fundamentals of clinical supervision, Needham, MA: Allyn&Bacon.18. Cojocaru, S.(2005)– Metode apreciative în Asistența Socială, Polirom, cap. Supervizarea în asistența socială,19. Ferrandi, R. (2004)- La supervision: demarche technique ou clinique?, in Psychologues et Psychologies, nr. 176,„ Supervision et regularisation d’equipes “20. Fleeming,I., Steen, L.(2003)- Supervision and clinical Psychology, theory, practice and perspectives, Brunner-Routledge21. Fulton, R.V., (1988) – Common Sense Supervision, Ten Speed Press, Berreley, California22. Gadeau, L. (2004)- Cadre technique dans l’analyse des pratiques professionnel les a orientation psychanalitique, in Psychologues et Psychologies,nr.176, „ Supervision et regularisation d’equipes “23. Haynes, R., Corey. G., Moulton, P. (2003) Clinical Supervision in the helping professions: a practical guide,Thomson Brooks/Cole24. Jacqmin, M-F., (2004)- Supervision d’equipe: une pratique specifique de psychologue, in Psychologues et Psychologies, nr.176, „ Supervision et regularisation d’equipes “25. Kadushin, A. (1992)- Supervision in Social Work, Columbia University Press, New York26. La Valette, B. (2004)- Nous Avons tous des lunettes, in Psychologues et Psychologies, nr. 176, „ Supervision et regularisation d’equipes “27. Lespinasse, F. (2004)- La supervision pour les soignants en psychiatrie, in Psychologues et Psychologies, nr. 176, „ Supervision et regularisation d’equipes “28. Liborel-Pocho, H. (2004) – Regulation d’equipe a contre-courant… , in Psychologues et Psychologies, nr. 176, „ Supervision et regularisation d’equipes “29. Munson, C.E., (2002)- Handbook of Clinical Social Work Supervision, The Haworth Social Work Practice Press 30. Norrie,J., Eggleston. E., Ringer, M. (2003) – Quality Parameters of supervision in a Correctional Context, in New Zeeland Journal of Psychology, vol. 32., nr. 231. Poussin, G. (1994)- La pratique de l’entretien clinique, Dunod, Paris32. Sergiovanni, T.J., Starrat, R.J., (2002)- Supervision. A Redefinition, Mc Graw Hill, Boston, New-York…33. Shulman, L., (1993) – Interactional Supervision, NASW Press, USA34. Tchakrian, A.M. (2004)- Methodologie de la supervision d’equipe, in Psychologues et Psychologies,nr. 176, „ Supervision et regularisation d’equipes “35. Vidal, J.-P., (2004-2005)-Folie a deux, folie a plusieurs… Une pathogenie des liens intersubjectifs, in Le journal des psychologues, nr. 22336. Zamfir, E., Zamfir, C., (1995)- Politici sociale – Romînia în context european, Alternative, București

14