Soluţiile de netrimitere în judecată

Urmărirea penală încetează o dată cu finalizarea activităţilor

organelor de urmărire penală (art. 321 raportat la 314 și urm. C.proc.pen),

concretizată fie în trecerea în faza următoare a procesului penal, fie în stabilirea

unor cauze care duc la finalizarea activităţilor procesuale şi, implicit a

procesului penal,respectiv a soluţionării cauzei de către procuror si anume,

clasarea(prin ordonanță) sau renunțarea (prin ordonanță) la urmărirea penală.

Soluțiile privind urmărirea penală sunt de neurmărire sau de

netrimitere în judecată. Practic, constau în stabilirea unor cauze care duc la

finalizarea activităţilor procesuale şi, implicit a procesului penal, respectiv a

soluţionării cauzei de către procuror. Conform art. 314 alin. 1 C.proc.pen., după

examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit

art. 285 C.proc.pen., procurorul, la propunerea organului de cercetare penală

(art. 320 C.proc.pen.) sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță,

dispunând clasarea sau renunțarea la urmărirea penală(scoaterea de sub urmărire

penală,

încetarea urmăririi penale).

Soluţiile de mai sus pot fi date atât pe parcursul urmăririi penale,

cât şi la terminarea acesteia. În acest sens, în literatura de specialitate se arăta ca

soluţia încetării urmăririi penale poate fi dată în mod frecvent pe parcursul

urmăririi penale, pe când soluţia scoaterii de sub urmărire penală poate fi dată la

terminarea urmăririi penale, după ce au fost administrate probele de către

organele de cercetare penală.

Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în

judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile

prevăzute în art. 16 lit. f)-h), i) şi j) C.proc.pen şi există învinuit sau inculpat în

cauză.Încetarea urmăririi penale este consecinţa existenţei vreunuia din cazurile

care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzute în

art. 16 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.Dacă

învinuitul sau inculpatul nu mai poate fi supus răspunderii penale, nici

activitatea procesuală desfăşurată în acest scop nu mai poate fi confirmată,

întrucât este lipsită de obiect.

Se poate dispune numai de către procuror, fie la propunerea

organelor de, fie din oficiu, în cazurile prevăzute în art. 16, lit. f) - j), C.pr.pen.,

cu excepţia celui prevăzut la lit. i), prin rezoluţie sau prin ordonanţă.Regula

generală este că ori de câte ori legea prevede expres se dă ordonanţă, iar atunci

când legea nu prevede se dă rezoluţie.Cu toate acestea, în toate cazurile în care

există inculpat procurorul trebuie să se pronunţe prin ordonanţă. În privinţa

învinuitului, de regulă, încetarea urmăririi penale se dispune prin rezoluţie, în

timp ce în privinţa inculpatului se dă întotdeauna ordonanţa de încetare a

urmăririi penale.

Dispoziţiile Codului de procedură penală, care reglementează

instituţia procesuală a încetării urmăririi penale, nu prevăd un termen înăuntrul

căruia sau până la care procurorul trebuie să se pronunţe asupra propunerii

făcute de organul de cercetare penală privind încetarea urmăririi penale. Aceasta

înseamnă că legea lasă la aprecierea procurorului termenul de rezolvare, însă

acesta va trebui să aibă permanent în vedere principiul celerităţii şi legalităţii

procesului penal în această situaţie.Atunci când cazul de încetare a urmăririi

penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunţe

asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de

încetare de la organul de cercetare penală. Dacă a dispus încetarea urmăririi

penale, procurorul trebuie să ceară de îndată instanţei revocarea măsurii arestării

preventive.

Renunațarea la urmărirea penală poate fi avută în vedere (ca soluție

de netrimitere în judecată), conform art. 318 C.proc.pen., în cazurile in care

infracțiunea ce face obiectul cercetărilor penale este pedepsită de lege cu

pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisporii de cel mult 7 ani,procurorul constată

că nu există un interes public în urmărirea acesteia sau dacă autorul este

cunoscut (urmărirea penală a fost începută și împotriva persoanei) și având în

vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior

săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea

consecințelor infracțiunii, procurorul constată că nu există un interes public în

urmărirea acesteia.

În situația în care autorul este cunoscut și se dispune renunțarea la

urmărirea penală, procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a

inculpatului, îndeplinirea de către acesta a uneia sau mai multor obligații dintre

cele enumerate de art. 318 alin. 3 C.proc.pen. pentru un interval de cel mult 6

luni, respectiv 9 luni (a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare

paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a

acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă

neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de

zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate

presta aceasta muncă; d) să frecventeze un program de consiliere).

În cazul neîndeplinrii cu rea-credință, în termenul stabilit, a obligațiilor impuse

prin ordonanța de renunțare la urmărire penală, acesta urmează a fi revocată.

Într-un asemenea caz, o nouă renunțare la urmărire penală nu mai este posibilă

în același dosar (art. 318 alin. 6 C.proc.pen.).

Renunțarea la urmărire penală poate fi dispusă de către procuror fie la

propunerea organului de cercetare penală făcută printr-un referat în acest sens

(art. 320 C.proc.pen), fie din oficiu.

Ordonanța de renunțare la urmărire penală se comunică persoanei

care a făcut sesizarea (care poate face plângere potrivit art. 336 și urm. NCPP),

suspectului sau inculpatului, precum și altor persoane interesate (art. 318 alin. 7

C.proc.pen.).

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale este un act complex şi cu

forţă superioară. Legea prevede că ordonanţa trebuie să curpindă obligatoriu

menţiuni referitoare la revocarea măsurilor preventive şi asigurătorii instituite

pentru garantarea executării pedepsei amenzii.Dacă învinuitul sau inculpatul

este arestat prin insăşi efectul încetării urmăririi penale, trebuie să se constate

încetarea de drept a măsurilor preventive. Dacă măsurile asigurătorii se iau

pentru repararea pagubei produsă prin infracţiune, ele ramân valabile 30 de zile

de la data comunicării ordonanţei pentru ca partea civilă să formuleze acţiunea

civilă în faţa instanţei civile.

Procurorul nu va putea dispune prin ordonanţă asupra desfiinţării

totale sau parţiale a unui înscris, ca modalitate de reparare a prejudiciului.

Ordonanţa va curpinde menţiunea referitoare la restituirea cauţiunii, la

confiscarea specială în folosul statului, la celelalte măsuri de siguranţă şi

menţiunea referitoare la cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea

urmăririi penale. Întotdeauna ordonanţa de încetarea a urmăririi penale se

comunică părţilor procesului penal. Diferenţa dintre o ordonanţă şi o rezoluţie

este că rezoluţia se comunică numai persoanei ce a facut plângerea, în timp ce

ordonanţa se comunică tuturor persoanelor interesate. În termen de 24 ore de la

primirea de la procuror a dosarului, împreună cu un referat în care se

menţionează cazul său cazurile de încetare a urmăririi penale constatate, instanţa

dispune, prin încheiere, revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a

învinuitului sau inculpatului şi restituie dosarul procurorului în acelaşi termen,

împreună cu o copie a încheierii.

Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere

în judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile

prevăzute în art. 16 lit. a)-e) C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în

cauză.Pentru a se putea dispune scoaterea de sub urmărire penală pe parcursul

desfăşurării urmăririi penale este necesară îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiţii: să fie începută urmărirea penală,să existe învinuit sau

inculpat în cauză,să se constate existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de

art. 16, lit.a-e, din Codul de procedură penală(fapta nu există,fapta nu este

prevăzută de legea penală,fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracţiuni,fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat,faptei îi lipseşte unul

din elementele constitutive ale infracţiunii,există vreuna din cauzele care

înlătură caracterul penal al faptei.)

Scoaterea de sub urmărire penală poate fi totală (când stingerea

cauzei penale are loc în întregime) sau parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai

mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi

cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale se aplică numai

pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite fapte). Scoaterea de

sub urmărire penală prezintă particularităţi doar într-un anumit caz,atunci când

este însoţită şi de aplicarea de către procuror a unei sancţiuni administrative. De

aceea, scoaterea de sub urmărire penală se dispune mai aproape de momentul

finalizării urmăririi penale, după ce au fost administrate aproape toate probele.

Scoaterea de sub urmărire penală corespunde soluţiei de achitare pe care o

dispune judecătorul.Dacă organul de cercetare penală constată existenţa

vreunuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire penală, va înainta

procurorului dosarul, împreună cu un referat cu propunerea de scoatere de sub

urmărire penală.

Procurorul poate dispune restituirea dosarului la organul de

cercetare penală(cu dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care constată

că nu este cazul să dispună scoaterea de sub urmărire sau când a dispus

scoaterea de sub urmărire parţial) sau scoaterea de sub urmărire penală prin

ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală),prin rezoluţie

motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală) sau numai prin

ordonanţă, în cazul prevăzut de art. 16 lit. b C.pr.pen (fapta nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracţiuni), indiferent dacă acţiunea penală a fost sau

nu pusă în mişcare).

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi

menţiuni ca şi ordonanţa de încetare a urmăririi penale.Termenul la care

procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii de sub urmărire penală din

momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la

secretariatul parchetului nu este precizat. În cazul în care s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală pe considerentul lipsei gradului de pericol social se vor

pune în executare sancţiunile cu caracter administrative.

Clasarea este o rezolvare pe care procurorul o poate da numai în

cazul unei urmăriri penale in rem, fiind exclusă punerea în mişcare a acţiunii

penale, precum şi însăşi existenţa unui invinuit. Clasarea reprezintă o soluţie de

netrimitere în judecată,reglementata de art.315 C.proc.pen care are loc când se

constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 16 C.proc.pen. şi nu există

învinuit în cauză.

Conform art. 315 alin. 1 C.proc.pen., clasarea, ca soluție de

neurmărire penală, se dispune atunci când nu se poate începe urmărirea penală

deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale sesizării. Trebuie

să fie vorba de neregularități esențiale și nu cele prevăzute în art. 294 alin. 2

C.proc.pen. privind condițiile de formă ale plângerii prealabile.De

asemenea,clasarea se dispune si cand există unul din cazurile prevăzute de art.

16 alin. 1 C.proc.pen.

Dacă lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea

organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale sau a intervenit un transfer de proceduri cu

un alt stat, acțiunea penală poate fi pusă din nou în mișcare, ulterior unei soluții

de clasare. Clasarea poate fi dispusă de către procuror fie la propunerea

organului de cerectare penală făcută printr-un referat în acest sens -art. 320

C.proc.pen -fie din oficiu.

În ordonanța de clasare se vor face mențiuni și cu privire la

ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, restituirea bunurilor ridicare sau

a cauțiunii, sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu eventuala

propunere de luare a măsurii confiscării speciale ori cea a desființării totale sau

aprțiale a unui înscris, măsuri de siguranță, eventuala încetare a măsurii arestului

preventiv. Motivarea ordonanței, prin menționarea motivelor de fapt și de drept

este obligatorie numai dacă procurorul nu își însușește argumentele organului de

cercetare penală ori dacă în cursul urmăririi penale suspectului i s-a adus la

cunoștință această calitate.

În mod excepţional, într-un singur caz, procurorul poate da

ordonanţa de clasare, şi anume atunci când se face propunere de trimitere în

judecată, când procurorul va da ordonanţa de clasare, nu rezoluţie. Este vorba de

ipoteza în care rechizitoriul, ca act complex, vizează fapte şi persoane diferite,

susceptibile de rezolvări diferite, căruia îi corespunde un referat de terminare a

urmăririi penale cu acelaşi conţinut. Dacă prin referat se propune trimiterea în

judecată a unei persoane cu privire la unele fapte pentru care sunt îndeplinite

condiţiile clasării (se constată că este prezentă una din situaţiile prevăzute de art.

16, C.proc.pen.) şi nu există învinuit în cauza în sensul legii, adică fie urmarea

nu este datorată vreunei fapte, fie persoana nu este cunoscută, procurorul va da

ordonanţa de clasare. Dacă cu privire la alte fapte şi persoane sunt îndeplinite

condiţiile, va da ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub

urmărire penală.

În celelalte situaţii, cercetarea penală se finalizează cu un referat de

terminare a urmăririi penale prin care se face propunerea de trimitere în

judecată. El este precedat de prezentarea materialului de urmărire penală, care

însemna punerea la dispoziţia învinuitului sau inculpatului a întregului material

al dosarului cauzei.

Participarea firească a procesului penal presupune participarea

învinuitului sau a inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală. Atunci

când se constată printr-o expertiză medico-legală, că învinuitul sau inculpatul

suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de

cercetare penală înaintează dosarul cauzei procurorului, cu propunerea de

suspendare a urmăririi penale. Boala gravă de care suferă

învinuitul,respectiv,inculpatul trebuie să-l împiedice pe acesta să ia parte la

efectuarea actelor de urmărire penală la care trebuie să fie prezent. Suspendarea

urmăririi penale nu este condiţionată de posibilitatea de însănătoşire a acestuia.

Dacă însă printr-o expertiză medico-legală psihiatrică se constată că inculpatul

suferea de o boală psihică care nu-i permitea la momentul comiterii faptei să-şi

dea seama de acţiunile sale, din cauza alienaţiei mintale, procurorul va dispune

scoaterea de sub urmărire penală şi nu suspendarea urmăririi penale.

Suspendarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă care

trebuie să conţină pe lângă menţiunile obişnuite, datele privitoare la persoana

inculpatului fapta de care este învinuit, cauzele care au determinat suspendarea

urmăririi penale şi măsurile luate în vederea însănătoşirii. Măsura suspendării

urmăririi penale se comunică în copie învinuitului şi persoanei vătămate. După

comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penală care va trebui ca

periodic să se intereseze dacă mai subzistă cauza de suspendare. În timpul cât

urmărirea este suspendată, organul de cercetare penală va continua să efectueze

toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia inculpatului.

Clasarea poate fi totală (când sunt întrunite condițiile prevăzute

pentru toate faptele, respectiv toți suspecții) sau parțială (numai față de anumite

fapte sau față de anumiți suspecți, caz în care dispune disjungerea conform art.

46 C.proc.pen și restituie cauza organului de cercetare penală pentru continuarea

urmăririi penale în ceea ce privește fapta/faptele sau pe suspectul/suspecții față

de care nu s-a dispus măsura clasării) ,conform art. 317 C.proc.pen.

Când va constata că sunt îndeplinite condiţiile clasării, organul de

cercetare penală va face propuneri la procuror, iar dacă procurorul este de acord

cu propunerea organului de cercetare penală, va dispune pe bază de rezoluţie

motivată clasarea cauzei penale.

Procurorul va dispune restituirea cauzei la organul de cercetare

penală și atunci când nu sunt întrunite condițiile de clasare (art. 317

C.proc.pen.Ordonanța de clasare se comunică persoanei care a făcut sesizarea

(care poate face plângere potrivit art. 336 C.proc.pen.) și suspectului sau

inculpatului, precum și altor persoane interesate (art. 316 alin. 1 C.proc.pen.).

O alta regulă este aceea potrivit căreia nici o persoană nu poate sta

în faţa unei instanţei penale decât dacă are calitatea de parte în proces, ceea ce

presupune că persoana faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală să aibă

calitatatea de inculpat. Aceasta înseamnă că dacă în cursul urmăririi penale nu a

fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un învinuit prin ordonanţă, atunci, în

mod obligatoriu, la sfârşitul urmăririi penale, prin rechizitoriu, procurorul

trebuie să dispună în prealabil punerea în mişcare a acţiunii penale. De aceea, la

sfârşitul urmăririi penale, prin rechizitoriu se va dispune, dacă sunt îndeplinite

condiţiile legale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi apoi trimiterea în

judecată a inculpatului, lucru care presupune îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiţii: să existe fapta; fapta să fie prevăzută de legea penală;

fapta să fie săvârşită de către inculpat; să fie îndeplinite condiţiile răspunderii

penale; să nu fie prezent nici unul din cazurile de împiedicare a trimiterii în

judecată (trimiterea în judecata este o modalitate de susţinere a învinuirii sau

acuzării în procesul penal); să se refere la fapta şi persoana cu privire la care s-a

început urmărirea penală. Această condiţie este cerută de existenţa unor limite

ale obiectului judecăţii (art. 313, C.proc.pen.) care se răsfrâng şi asupra trimiterii

în judecată. Dacă se constată că rechizitoriul priveşte alte fapte sau persoane este

motiv de refacere a urmăririi penale.

Suspectul sau inculpatul poate cerere continuarea urmăririi penale

în caz de clasare (ca urmare a constatării intervenției amnistiei, prescripției,

retragerii plânerii prealabile sau a existenței unei cauze de nepedepsire) ori în

cazul renunțării la urmărirea penală. Cererea de continuare a urmăririi penale

trebuie formulată în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanței privind

soluția procurorului (art. 319 alin. 1 C.proc.pen.).

Dacă, ca urmare a formulării unei asemenea cereri se constată un alt caz de

netrimitere în judecată decât cele menționate expres în art. 319 alin. 1

C.proc.pen., procurorul va dispune clasarea în raport cu acest nou caz (319 alin.

2 C.proc.pen.). În caz contrar (se confirmă de fapt existența cazul de clasare sau

renunțare la urmărire penală), procurorul va pronunța (va reitera de fapt) prima

soluție de netrimitere în judecată (319 alin. 3 C.proc.pen.).

În schimb, dacă în urma analizării cererii de continuare a urmăririi

penale procurorul constată că nu există de fapt nici unul din cazurile de clasare

prevăzute de art. 16 alin. 1 C.proc.pen., va trebui să dispună trimiterea în

judecată, neputând să dispună renunțarea la urmărirea penală.

Plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de

netrimitere în judecată sau împotriva dispoziţiilor de netrimitere în judecata din

rechizitoriu se poate uza în cazul în care se respinge  de către procuror plângerea

împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală. Este o cale “extrema ratio” a

cărui folosire presupune un control prealabil asupra actului atacat de către

procuror sau de către procurorul ierarhic superior , control ce vizează în primul

rând legalitatea şi temeinicia actului ce emană de la organele de urmărire

penală.Actele ce pot fi atacate sunt rezoluţia de neînceperea urmăririi

penale,ordonanţa,respectiv,rezoluţia de încetare a urmăririi penale sau de

scoatere de sub urmărirea penală,ordonanaţa sau rezoluţia de clasare si

dispoziţia din rechizitoriu de scoatere de sub urmărirea penală sau încetare a

urmăririi penale.

Bibliografie:

i. Tratat de drept procesual penal – parte specială , Editura Lumina

Lex , Ion Neagu;

ii. http://www.avocatnet.ro;

iii. I. Poiana, I. Păcurariu, Drept procesual penal-note de curs,

Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

iv. Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor

Văduva, Noul Cod de procedură penală – Ghid de aplicare pentru

practicieni, Editura Hamangiu, București, 2014 ;

v. Anastasiu Crişu, „Drept procesual penal”, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2011 ;