Referat

Procesul pedagogic - învățămîntul primar

A executat: Pogreban Mariana

Chișinău 2015

1

Introducere

Denumirea de pedagogie este integrată adînc în toate limbile de circulație universală.

Reprezentînd un concept de prestigiu științific pentru cunoașterea în domeniul educației ca și

pentru cunoașterea universală, concept care este în deplină concordanță cu istoria sa și cu

statutul ei de știință a educației. Pedagogia are ca obiect de studio educația. Ea nu se

confundă cu educația ca fenomen socio-uman ce prezintă o teorie despre educație, este știința

educație. De dirijare pedagogică au nevoie toți oamenii dar cel mai mult de educație au

nevoie copii de vîrstă școlară mică, în această perioadă se dezvoltă calitațle de bază ale

omului. De problemele ce țin de educația copiilor de vîrstă școlară mică se ocupă ramura

specială a pedagogiei - pedagogia în școala primară.

Pedagogia ca sistem științific independent este asociat cu numele profesorului ceh

I.A. Komenski (1592-1670), profesorului elvețian I.G. Pestalozzi (1746-1827), a francezului

D. Didro (1713-1784) și în special J.J. Russeau (1712-1778), etc.

Pedagogul italian Maria Montessori (1870-1952) promovează ideia învățămîntului

liber, necesitatea de a maximaliza oportunitățile vărstei copilărești, pentru a obține mult mai

mult în dezvoltarea copilului. Principala formă: instruirea independentă.

Pedagogia modernă progresează rapid practica educației astfel este înrădăcinată în

straturile profunde ale civilizației umane. Într-un sens larg pedagogic educația este un inpact

special organizat, concentrat și gestionat pe elev, pentru a forma calitățile lui realizate în

familie și instituțiile de învățămînt. Din cele mai vechi timpuri și pînă în prezent există două

puncte de vedere deametral opuse privind educația: autoritară și umanistă.

2

Capitolul I: Legile generale de dezvoltare

Dezvoltarea umană, proces foarte complicat, de lungă durată și contradictoriu. Forța

motrică: lupta de contradicții. Dezvoltîndu-se, o persoană devine personalitate, transmițătorul

conștiinței și conștiinței de sine, capabilă să activeze îndependent. Dezvoltarea umană este

determinată de condițiile interne și externe.

S-a constatat, că procesul și rezultatele dezvoltării umane se determină prin acțiunea

combinată a trei factori generali: eriditate, mediu și educație.

Prin eriditate se subînțelege transferul de la părinte la copil a anumitor calități și

caracteristici. În afară de eriditate biologică, o influență semnificativă o are eriditatea socială,

prin care copilul asimilează experiența socială și psihologică a părinților și a tuturor celor din

jurul lui.

Pe lîngă eriditate, în dezvoltarea umană în mod substanțial influențează mediul.

Aceasta este realitatea, în condițiile în care se realizează dezvoltarea. În funcție de

intensitatea contactelor se evidențiază mediul distant: sistemul social, sistemul de producție,

condițiile materiale de viață, caracterul realizării producției a proceselor sociale și altele; cît

și mediul apropiat - familia, rudele, prietenii.

Influența eridității și mediului este ajustată la educație. Educația - forța ce mai

importantă, ce poate într-o anumită măsură, să corecteze eriditatea defavorabilă și efectul

negativ al mediului. Studiile pedagogice au demonstrat, că educația poate asigura dezvoltarea

anumitor calități, doar bazîndu-se pe atuurile interne ale naturii. Eficiența educației depinde

de nivelul de pregătire a copilului de a precepe impactul educațional. Cu toate acestea,

posibilitățile educației sunt nelimitate.

Influența în dezvoltarea eridității, mediului, educației, deține un alt factor extrem de

important, activitatea personalității. Aceasta se referă la toate ocupațiile omului, la tot ce

face. Cu cît mai mult elevul lucrează într-un domeniu special, cu atît mai superior este

nivelul de dezvoltare în acest domeniu. Toate semnele de activitate au aceiaș sursă constantă,

necesitățile. Varietatea necesităților umane generează o varietate de activități pentru a le

satisface.

3

Activismul individual, de asemenea e activitate selectivă. Dezvoltarea personalității

ne este influențată de orice influențe dar de cele pe care le reflectă necesitățile personalității

sale, atitudinea față de realitate. Activismul individual este nu numai o condiție necesară, dar

rezultatul dezvoltării fără muncă proprie, elevul puțin ar reuși.

În practica pedagogică se evidențiază termenul diagnostica, o metodă generală de a

obține informații despre obiectul sau procesul de studiere. Diagnostica activităților

psihologică a elevilor, motivația comportamentului, nivelul de aspirație, emoțional, în special

dezvoltarea comportamentului social și multe alte calități importante. Cea mai răspîndită

metodă pentru studierea calităților alocate este testarea.

Fiecare vîrstă are propriul nivel: fizic, psihologic și social de dezvoltare. Pentru buna

gestionare a procesului de dezvoltare din timpuri pedagogii au încercat să clasifice

perioadele vieții omului. Periodizarea se bazează pe alocarea capacităților persoanelor în

vîrstă.

Capacitățile de vîrstă sunt menționate ca o caracteristică pentru o anumită perioadă

de viață, a calităților anatomice, fiziologice și psihice. Periodizarea de vîrstă:

1. Copilăria (1an de viață)

2. Vîrsta pre-preșcolară(1-3ani)

3. Vîrsta preșcolară(3-6ani)

i. Vîrsta preșcolară mică(3-4ani)

ii. Vîrsta preșcolară mijlocie(4-5ani)

iii. Vîrsta preșcolară superioară(5-6ani)

4. Vîrsta școlară mică(6-10ani)

5. Vîrsta școlară mijlocie(10-15ani)

6. Vîrsta școlară superioară(15-18ani).

Activitatea de precepție a elevului mic se realizează în special în procesul de învățare.

La sfîrșitul primei trepte a anului școlar, precepția copilului se complică, se adîncește, devine

mai analizată, diferențiată, are un caracter organizat. Atenția este intabilă, limitată în

domeniul de aplicare. Logica copiilor din școala primară se dezvoltă de la cea emoțională,

imaginară logico-abstractă. Copilul gîndește în forme, culori, sunete, senzații în general.

Aume în școală intelectul copilului se dezvoltă rapid. Cercetările au demonstrat ca prin

4

organizarea diferită a procesului de învățămînt la schimbarea conținutului și metodelor de

studiere, a metodologiei organizării activității cognitive, pot fi găsite caracteristici diferite de

gîndire a copiilor de vîrstă școlară. Logica copiilor se dezvoltă în raport cu vorbirea. Un rol

important în activitatea cognitivă a elevului o are memoria, în cea mai mare parte cu caracter

vizual imaginar. Formarea personalității elevilor se realizează sub influența noilor relații cu

adulții (profesorii) și colegii de clasă, activităților noi (exerciții), comunicări, includerii

întrun sistem a colectivelor. El adaugă elemente sociale de sensibilitate, își dezvoltă

competențele în comportamentul social. Vîrsta școlară mică oferă poibilități pentru

dezvoltarea calităților morale ale individului. Studiile arată că diferențele semnificative între

copii sunt exprimate în primul rînd la nivelul activităților intelectuale, structurii conștiinței,

necesităților, intereselor, motivelor, comportamental-moral, nivelul de dezvoltare socială.

Capitolul II: Procesul pedagogic

Orice educație, de la cel mai mic act pînă la programe guvernamentale pe scară largă,

mereu concentrată, fără scop, nu va tinde spre nimic. Scopul exprimă o tendință generală a

educației. Prin implimentarea practică, este un sitem specific concret de sarcini. Scopul și

obiectivele sunt corelative ca întreg și aparte, sistemul și componentele sale. Scopul rezultă

din aspirația atingerii idealului educațional, adoptat de către societate. În societatea modernă

idalul este omul dezvoltat perfect multilateral și armonios. În formarea lor se reflectă motive

obiective, posibilități practice. Scopul educației este determinat de necesitățile de dezvoltare

a societății și depinde de metoda de producție, ritmul progresului social și tehnologic, nivelul

atins în dezvoltarea teoriei și practicei pedagogice oportunităților societății, instituțiilor de

învățămînt, profesorilor și elevilor. Procesele pedagogice sunt repititive, de natură ciclică. În

dezvoltarea proceselor pedagogice pot fi unele și aceleași etape. Principalele etape:

pregătitoare, principale și finale. Proces pedagogic - proces în care în care experiența socială

redă calitățile personalității discipolului, orientat spere atingerea scopului, transformarea

proprietăților și calităților elevilor planificate anterior. Caracteristica principală - integritatea.

La etapa pregătitoare se crează condiții potrivite pentru decurgerea procesului în

direcția dată. Stabilitatea obiectivelor, procesului, scopul corect nu pot fi nediagnosticate.

Diagnostica pedagogică este o procedură de cercetare ce vizează clarificarea condițiilor și

circumstanțelor în care va avea loc procesul pedagogic. Finalizează etapa pregaătitoare cu

5

rezultate corecte în baza diagnozei și prognozei proiectului de organizare a procesului ce

după definitivarea completă se realizează în plan. Planul ca și procesul este întodeauna atașat

la condiții concrete.

Etapa principală a procesului pedagogic poate fi considerată ca sistem relativ ce

include elemente interdependente: elaborarea activităților, interacțiunea profesorilor cu

elevii, utilizarea metodelor specifice, mijloacelor și formelor procesului pedagogic, crearea

unui mediu favorabil, crearea diverselor stimulente ale activităților elevilor, asigurarea

conexiunii procesului pedagogic cu alte procese. Eficiența procesului depinde cît de rațional

aceste elemente sunt legate între ele, nu sunt în contradicție cu realizarea practică a scopului

comun și una față de alta. Un rol important în etapa de bază a procesului pedagogic îl are

conexiunea inversă, doar bazîndu-ne pe conexiune se poate găsi o corelație rașională în

dirijarea pedagogică și dirijarea activității din partea elevilor.

Finisează ciclul procesului pedagogic, etapa finală, prin analiza rezultatelor obținute.

Analizînd - învățăm. Analiza și autoanaliza, calea corectă spre culmele măiestriei

pedagogice.

Una dintre cele doua componente principale ale procesului pedagogic este procesul de

învățare. Ce cedează doar procesului de educație și dezvoltare.

Predarea este considerată o activitate a profesorilor ce stimulează asimilarea

materialului, iar învățarea, activitatea elevilor privind dezvoltarea durabilă, ce le oferă

cunoștințele. Problemele de predare și învățare explorează o parte din pedagogie, care se

numește didactica. Prin urmare didactica este știința de învățare și învățămînt, obiectivele,

conținutul, metodele, instrumentele, organizare, rezultatele obținute. Știință de instruire și

educație. Principalele categorii ale didacticii: de predare, învățare, formare, educație,

cunoștințe, abilități, scopul, conținutul, organizarea, opiniile, formele, metodele, mijloacele,

rezultatele obținute (produsele) de formare, sistemul și tehnologia formării. Esența

procesului este unitatea de predare și instruire. Pentru instruire este caracteristic: 1.

Caracterul dublu; 2. Activitatea comună a profesorilor și elevilor; 3. Dirijarea din partea

profesorului; 4. Managementul și organizarea planificată; 5. Integritatea și unitatea; 6.

Respectarea legilor de dezvoltare a elevilor; 7. Gestionarea etapei de dezvoltare și educație.

Tot ce e mai valoros sa stabilit în arsenalul didactice științifice, practice, ale cărei

misiuni sunt de a indica profesorilor cele mai eficiente metode de a dobîndi cunoștințe,

6

abilitățile dezvoltate de către profesorii generațiilor anterioare. Vom lua în considerare cel

mai cunoscut sistem didactic: sistemul I.Herbat; sistemul D. Dewei; sistemul modern al

educației. Printre noile domenii merită o atenție deosebită concepția instruirii ”prin

descoperire” elaborată de celebrul psiholog și pedagog american D. Brunner.

Didactica modernă pune în centru elevul. Rolul profesorului se manifestă în faptul, că el

considerînd carcateristicile obiectului, condițiile specifice de învățare, vîrsta elevilor, merge

împreuna pe treptele cunoașterii, bazîndu-se pe activismul și individualitatea elevilor înșiși.

În activitatea profesor-elev se evidențiază etapele de bază:

Motivarea pentru învățare a elevilor;

Actualizarea cunoștinților, abilităților și experienței elevilor;

Organizarea studierii materialului nou, îmbunătățirea studiilor;

Determinarea eficacității învățămîntului.

La fiecare etapă profesorul și elevii au sarcinile lor, dar obiectivul de activitate comun.

Ce să învețe? - răspunul afișează: conținutul învățămîntului. Pentru învățămîntul

primar conținutul este fundamentul în dezvoltarea multilateră a elevilor, formarea gîndirii

lor, intereselor cognitive, pregătirea pentru continuarea studiilor și activității de muncă.

Cerințele privind conținutul în școala primară sunt determinate de strategiile de stat. În ele

pot fi urmărite două aspecte naționale și universale. Bazele: umanizarea, integrare,

diferențierea, tendința dezvoltării multilaterale a personalității și de formare a cetățeanului,

importanța științifică și practică, respectarea oportunităților de vîrstă și educație, folosirea

noilor tehnologii informaționale.

Dezvoltarea conținutului se bazează pe standarde de stat ale învățămîntului. Ele

reflectă idealul social al educației, impactul real al sistemului de educație. Conținutul

învățămîntului primar este multielementar. Acesta conține un sistem de cunoștințe, abilități,

copetențe ale subiecților individuali, precum abilități și aptitudini interdisciplinare, modalități

de comportament și emoțional valoroase în atitudinea față de studierea disciplinilor, oameni

natură și lume.

kjConținutul procesului de învățămînt este determinat de planul și programele de

formare pe discipline. Planul de studiu este un document care difinește: durata anului școlar,

trimestrului și a vacanței; lista completă a disciplinelor studiată în școala primară;

distribuirea disciplinelor pe anii de studii; numărul orelor pentru fiecare disciplină. Blocl 7

umanitar 40-46%, matematic 30-35%, naturale 7-11%, de agrement și activitate 16-20%.

Instruirea individuală a elevilor este efectuată conform unor planuri individuale în baza

planului de studiu se elaborează programele de învățămînt conform disciplinelor. Programa

inculde: explicația despre scopul studierii acestui obiect, cerințele principale în instruire și

abilitățile elevului, formele și metodele recomandate; conținutul tematic al materialului

studiat; timpul orientativ pentru studierea problemelor specifice; lista elementelor cheie de

conținut; orientări privind aplicarea obligațiunilor interdisciplinare; lista echipamentelor de

formare și materiale vizuale; literatura recomandată. Conținutul educațional este revelat în

detalii în literatura de specialitate. Manualul - sursa principală a cunoștințelor. Este întocmit

în deplină conformitate cu programa, iar materialul didactic - reflectă punctul de vedere al

autorului și poate să nu respecte în tocmai programa. Ce tip de manual se ia de bază decide

proofesorul.

Motivația nume comun pentru procese, metode, mijloace de încurajare a elevilor în

activitățile cognitive. Motivația e un proces de modificare a stării și atitudinii personalității.

După tipuri se disting motive sociale și de cunoaștere. Educația elevului de vîrstă mică este

determinată de mai multe motive: simțil datoriei, dorința de a fi lăudat, frica de a fi pedepsit,

interesul cognitiv, ambiția, dorința de a bucura părinții, dorința de a primi nota ”zece”,

premiu. S-a constatat că motivele sunt motivații, motive ce impun elevul să învețe, să

acționeze, să săvîrșească fapte. În formare acționează o varietate de motive. Unu dintre

motivele puternice constante pentru a învăța este interesul, cauza reală de acțiuni. El poate fi

definit ca formă cognitivă a necesităților, ce se exprimă în tendința de cunoaștere a

obiectului, stăpînirea unei anumite activități. Interesul depinde de nivelul și calitatea

cunoștințelor, aptitudinelor, formarea capacităților de activitate mentală, aptitudinea elevului

față de profesor. Pentru a încuraja, în sensul modern, înseamnă a stimula elevul, se va studia

insistent dorințele copiilor pentru a găsi modalități de stimulare, provenite de la natura

copiilor.

Stimulente de învățare: dorința copiilor, compararea rezultatelor, preceperea elevilor,

interesul, recunoașterea meretelor, consecințele faptelor, aprobarea succesului, atractivitatea

ocupării forței de muncă, cerințe corecte, o șansă de a corecta, respectul de sine al copiilor,

lauda profesorilor. Condiții: îmbogățirea conținutului personal orientat de materiale

interesante, atitudine umană față de elevi; satisfacția cerințelor cognitive; comunicarea

interesantă; îmbogățirea gîndirii cu sentimente; dezvoltarea curiozității, autoevaluarea activă.

8

Cele mai importante legi și regularități ce stau la baza unui proces didactic vor fi

numite principiile didactice: dispoziții fundamentale ce reglamentează, conținutul, formele și

metodele de organizare a procesului de învățămînt în conformitate cu obiectivele sale

generale și legitățile. Principiile sunt unite în jurul principiului concordanța în natură.

Sistemul modern include principiile didactice:

conștiința și activitatea;

vizibilitatea;

sistematica și consecvența;

rezistența;

disponibilitatea;

știința;

afectivitatea;

legăturile dintre teorie și practică.

Cerințele principiilor pedagogice se realizează printr-un sistem de regului:

bazate pe descrieri ale principiilor generale ale activității pedagice, în scopul

de a atinge anumite obiective;

linii directoare care dezvăluie unele părți de aplicare a unui sau altui principiu;

acțiuni specifice de implimentrae a cerințelor principiilor.

Metoda de instruire (calea spre ”ceva”) este activitatea ordonată a cadrelor didactice

și a elevilor ce vizează opținerea scopului în studii. Prin metoda de instruire precepem

o serie de căi, moduri de rezolvare a problemelor de educație. În metodă clar se

vizualizează părțile obiective și subiective. Funcțiile metodei: de instruire,

motivaționale, de dezvoltare, educaționale, organizaționale.

Clasificarea metoddelor:

1. În funcție de sursele de cunoaștere:

(verbale, vizuale, lucru cu cartea, metoda video.)

2. În funcție de tipul de activitate cognitivă (nivelul individual):

(explicativ și ilustrativ, reproducere, declarația problematică, căutare parțială

(euristică), cercetare.)

9

3. Metode vizuale:

(observarea, ilustrația, demonstrația.)

4. Tipuri de vizibilitate:

(natural, formal, voluminos, sonor, simbolic.)

5. Metode practice:

(exerciții, lucrări practice, activități individuale, jocuri didactice.)

Soluția completă a sarcinilor instructiv-educative ale lecție nu este posibilă de

a o asigura printr-o singură metodă. Alegera metodelor de predare trebuie să

corespundă obiectivelor și oportunităților de instruire, posibilităților elevilor, se va

analiza caracterul adecvat a tuturor condițiilor importante.

Astăzi obiectivul principal al școlii medii generale e promovarea dezvoltării

psihice, morale, emoționale, fizice a individului, dezvoltarea pe deplin a posibilităților

de creație pentru a forma relații umaniste, asigurarea unei varietăți de condiții pentru

dezvoltarea individualității copilului prin evaluarea caracteristicilor de vîrstă.

Dezvoltarea personalității atribuie ”dimensiunea umană” a unor obiective majore a

școlii, ca dezvoltarea precepției elevilor, a elementului civil, pregătirea pentru viață,

participarea la autoguvernarea democratică, și responsabilitatea, pentru soarta sa, a

țării, a civilizației.

Bibliografie

1. Ivan Podlasîi, ”Pedagogia în școala primară”;

2. Gabriela C. Cristea, ”Pedagogie generală”, editura Didactica și Pedagogia,

București 2002.

3. Ioan Bontaș, ”Pedagogia” ,editura ALL Educațional, București 1996.

4. Geoff Petty, ”Profesorul azi, metode moderne de predare”, editura Atelier

didactic, București 2007.

10