Învatam simplu prin expunerea la viata.

O mare parte petrecuta pentru educatie nu este educatie, ci ritual.

Adevarul este ca suntem educati atunci când ne dam seama mai putin".

David P. Gardner

ARGUMENT:

Conceptul de curriculum, definirea şi analiza sa, ridică numeroase probleme

de ordin teoretic şi metodologic reflectate, de altfel, în literatura de specialitate şi în

practica educativă curentă.

Din perspectiva ştiinţelor educaţiei este necesară delimitarea riguroasă a

câmpului de referinţă al conceptului, plecând de la etimologia termenului şi de la

originile/fundamenele sale reflectate în evoluţia sa istorică, până la semnificaţiile

pedagogice actuale, cu implicaţii sociale extinse în timp şi spaţiu, instituţionalizate la

nivel de politică a educaţiei. Între aceste coordonate, conceptul de curriculum poate fi

aproximat într-o expresie de maximă generalitate care evidenţiază, pe de o parte,

apariţia unei noi modalităţi de abordare a educaţiei şi instruirii, relevantă, îndeosebi, la

nivelul proiectării şi al dezvoltării acestora; pe de altă parte, curriculumul “atrage atenţia

asupra relaţiilor structurale care asigură modul de existenţă al evenimentelor

educaţionale”, în general, al situaţiilor didactice, în mod special, în contextul unei

adevărate teorii a schimbărilor sociale, bazată pe inevitabile angajări filozofice, reflexe

politico-ideologice, condiţionări economice, reproduceri culturale etc. (curs S.Cristea)

(vezi Popkewitz, Thomas, S., 1991, pag.22; vezi şi Ungureanu, Dorel, 1999, pag.87).

OBIECTIVE:

1

Am ales aceasta lucrare deoarece termenul de “psihologic” ma duce mereu cu

gandul la ceva interesant legat de om, de personalitatea sa ca unitate comportamentală

dotată cu percepție, intelectivitate și afectivitate. Psihicul este fundamentul

personalității, este încă marea necunoscută care ne creează ca indivizi distincți, ne

pune în contact unii cu alții și realizează socializarea, dar prin stări informaționale încă

neînțelese procesual.

Adaugand cuvintele “fundamente” si “curriculum” langa acest termen, nu pot

decat sa ma gandesc ca educatia tine cont de aspectul psihologic al elevului, folosind

resursele interne ale acestuia, specifice varstei scolare, concentrand relatiile existente

la nivelul procesului de invatare.

Fundamentul psihologic reprezentand adaptarea la particularitatile individuale si

la caracteristicile dezvoltarii psihice, la valorizarea potentialului.

Ca functie a educatiei, functia de dezvoltare constienta a potentialului biopsihic al

omului este cea in care educatia urmareste sa produca modificari pozitive si de durata

asupra omului care este vazut ca un tot unitar, ca fiinta bio-psiho-sociala. Realizarea

acestei functii este conditionata de valorificarea descoperirilor psihologice si

fundamentarea actiunii educationale pe aceste descoperiri.

CUPRINS:

 "Istoria ar trebui sa ne înzestreze cu un sens al identitatii si constiintei colective"

( Daniel si Laurel Tanner, 1990, p. 25).

Studiului istoriei curriculumului este unul dintre cele mai importante sectoare ale

cunoasterii în domeniul educatiei si al instruirii.

Pe plan international interesul în studierea domeniului istoriei curriculum-ului a

fost remarcat de la începutul secolului XX. Acest fapt s-a intensificat la începutul

secolului XXI, îndeosebi prin contributiile multor pedagogi de seama în domeniul teoriei

si metodologiei curriculumului.

Pe plan national, termenul de curriculum se introduce dupa anul 1990, perioada

de tranzitie în care se încearca o adecvare la standardele internationale. Multi pedagogi

2

români au afirmat ca, pe fundalul acestei perioade, se constata o adevarata confuzie,

relationându-se termenul de curriculum cu reforma educationala; în multe cazuri

realizându-se chiar o echivalare între cei doi termeni. În scurt timp se ajunge la o

folosire abuziva a acestui termen. Dupa 1990 în pedagogia româneasca exceleaza

termenul de curriculum, în general, si proiectarea curriculara, în special. De remarcat

este faptul ca nu putem vorbi despre o încercare de a induce o cultura în acest sens, se

preiau termeni fara o întelegere a substratului, a esentei.

Dorel Ungureanu, (1999, 28-45) considera că se poate vorbi, în mod legitim, de

multiple fundamente teoretice ale curriculum-ului, între care esenţiale rămân cele

filosofice, epistemologice, sociologice, psihologice şi pedagogice.

Istoria pedagogiei a arătat că tot ceea ce se făcea în şcoală se hotăra în afara

şcolii ca instituţie şi se impunea în afara sferei propriu-zise de educaţie. De fapt, se

reflecta distribuţia puterii şi a atribuţiilor între diferite sectoare şi nivele ale societăţii,

şcoala concentrându-se exclusiv pe ,, cum se face’’ (metode, mijloace, forme de

organizare, strategii-didactica). Prin urmare, pilonii educaţiei ca finalităţile educaţiei şi

conţinuturile de învăţare, incluse la un moment dat într-o didactică generală, nu au fost

pasibile de vreo contribuţie din partea educatorilor, fiind date aparent de la un nivel

macroeducaţional, dar de fapt din afara educaţiei.

Încrederea în curriculum s-a produs atunci când (D. Ungureanu, Op. cit. p. 28-47):

s-a concluzionat că fiecare situaţie educativă presupune luarea unor decizii în

permanenţă (chiar dacă există o normativitate);

J. Bruner a precizat că orice poate fi predat şi învăţat efectiv, într-o formă rezonabilă

în raport cu un educabil, indiferent de vârsta acestuia, dacă se respectă un program

de studiu riguros şi adecvat.

Fundamentele teoretice ale curriculum-ului sunt reprezentate de:

a) Bazele filosofice;

b) Bazele epistemologice

c) Bazele sociologice

d) Bazele psihologice

e) Bazele pedagogice

3

a. Bazele filosofice au fost precizate prin:

-raportul cunoaştere-înţelepciune

-triada libertate/ autonomie/ calitate a vieţii

-balansul moştenire/actualitate în educaţie

Se constată că şi în prezent educaţia are tendinţa în ceea ce-l priveşte pe

educabil să ,,educe’’ mai întâi intelectul, apoi tot intelectul, în cele din urmă tot ...

intelectul, de unde considerarea procesului de învăţământ ca un proces de cunoaştere

şi gândire aproape exclusiv. Astăzi, se menţioneză că în plan teoretic cunoaşterea nu

mai trebiue să reprezinte un scop în sine, ci doar o trecere necesară spre transformare,

devenire, formare.

b. Bazele epistemologice

Bazele filosofice sunt conectate la curriculum prin finalităţile educaţiei, iar bazele

epistemice sunt conectate prin conţinuturile învăţării şi prin metodologia folosită pentru

a se recurge la învăţare.

Perspectiva epistemologică a educaţiei a fost concretizată în abordarea

curriculară prin:

-tipurile de cunoaştere

-timpul de cunoaştere

-translaţia cunoaşterii educabilului pe verticală

-translaţia cunoaşterii ,,pe orizontală’’,

-distribuţia cunoaşterii în educaţie

-localizarea sediului cunoaşterii pe creierul uman şi mai ales în profunzimea lui,

în zonele adânc subcorticale

-ritmul cunoaşterii în şcoală iniţial domol, apoi moderat este astăzi

ultraaccelerat, exasperant. Educaţia de astăzi, administrează timpul didactic într-un

mod uniform standardizat, normativ, prescriptiv cu o mare pretenţie absurdă de echitate

pentru toţi elevii în spiritul iluzorii egalităţi a şanselor.

c. Bazele sociologice

Bazele sociologice ale curriculum- ului pot fi înţelese doar într-o permanentă

legătură dintre şcoală şi societate/comunitate.

d. Bazele psihologice ale curriculum-ului

4

Bazele psihologice sunt cele mai pregnante şi mai omniprezente, psihologia a

determinat rigoarea pedagogiei, întărindu-i caracterul de ştiinţă a educaţiei.

Psihologia a permis o mai bună înţelegere a educaţiei. Bazele psihologice ale

curriculum-ului iau în considerare stadializarea personalităţii educabilului, de unde

conceperea, derularea, ierarhizarea ciclurilor de învăţământ, compatibilizarea,

delimitarea profilelor de formare, conceperea de sarcini, solicitări, experienţe, situaţii de

învăţare de o anumită natură etc.

Tot între bazele psihologice ale curriculum- ului se înscriu contribuţiile privind

teoriile învăţării, condiţionarea învăţării, învăţarea deplină, învăţarea acţională etc.

Întotdeauna bazele psihologice ale educaţiei au fost firave, deficitare în ceea ce

priveşte motivarea şcolară a educabililor, a mecanismelor aspiraţionale.

Această problemă nu a fost rezolvată nici de constructivismul piajetian, nici de

behaviorismul american, nici de psihologia cognitivă contemporană.

Impactul fundamentelor psihologice asupra educaţiei şi curriculum-ului nu trebuie

exagerat (în sensul transformării educaţiei într-o psihologie educaţională aplicată), dar o

serie de aspecte trebuie luate în considerare în permanenţă:

a) Luarea în considerare a evoluţiei stadiale a personalităţii educabilului, ceea ce

are ca effect conceperea, derularea şi ierarhizarea ciclurilor de învăţământ

pornind de la cunoaşterea specificului acestor stadii;

b) Integrarea în abordarea curriculum-ului a progreselor psihologiei educaţiei şi

învăţării (de exemplu: condiţionarea învăţării; mecanismele acesteia; “învăţarea

deplină”; tipologia inteligenţei umane, aprofundarea fenomenului corelativ

gândire-limbaj etc.);

c) Dezvoltarea unor noi abordări în educaţia contemporană (cum ar fi: instruirea pe

grupe mici; învăţarea modulară; evaluarea flexibilă şi continuă; atenţia timpurie şi

stimularea precoce etc.) pornind de la fundamente psihologice mai vechi sau mai

noi.

Fundamentele psihologice ale curriculumului concentrează relaţiile existente la

nivelul procesului de învăţare (dimensiunea internă a educaţiei care angajează

activitatea de formare-dezvoltare a elevului) între resursele interne ale elevului

(cognitive, afective, motivaţionale, caracteriale etc.), specifice vârstelor psihologice şi

5

şcolare şi cadrul curricular adoptat situat între anumite repere orientative (de ce

învaţă?; ce şi când învaţă?; cum învaţă? …). Aceste fundamente evidenţiază legăturile

existente cu originile epistemologice ale curriculumului ( vezi logica internă a

disciplinelor şcolare), pe de o parte, şi originile pedagogice ale acestuia (vezi caracteristice

psihopedagogice ale vârstelor şcolare, implicaţiile practicii pedagogice), pe de altă parte (vezi Diseno,

Curricular Base. Educacion Secundaria Obligatoria I, 1989).

e. Bazele pedagogice ale curriculum-ului

Pedagogia şi didactica tradiţională au stat mult timp în umbra unor ştiinţe precum

psihologia şi sociologia şi s-au epuizat căutând un domeniu şi un obiect de studiu

specific pentru a accede la statutul de ştiinţă. Preţul a fost necunoaşterea propriilor

fundamente, revendicate permanent de alte ştiinţe.

REFERINTE BIBLIOGRAFICE:

Prof.univ. dr. SORIN CRISTEA - CURRICULUM - INSTRUIRE, EVALUARE

(Curs Masterat Universitatea Valahia)

Iacob, L., (1998) - Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor scolare, în

Cosmovici, A. și Iacob, L., Psihologie scolară, Editura Polirom, Iasi

Nicola, I., (1996) - Tratat de pedagogie scolară, Bucuresti, E.D.P.

Cosmovici, A., Iacob, L. (coord) - Psihologie şcolară.Iaşi: Polirom, 1998;

Jinga I., Istrate E. - Manual de pedagogie

Ungureanu, D., (1999), Teoria curriculumului, Editura Mitron, Timişoara.

Păun, E. şi Potolea, D. (coord.) (2002). Pedagogie. Fundamente teoretice şi demersuri

aplicative, Iaşi: Editura Polirom.

Ungureanu, D. (1999). Educaţie şi curriculum. Timişoara: Editura Eurostampa.

Alexandra Silvas (lector univ., Univ “ Petru Maior”) - Fundamentele pedagogiei si

Teoria si metodologia curriculumului , DPPD, curs pentru uzul studentilor 2008

6

WEBOGRAFIE

http://www.regielive.ro

http://dexonline.ro

http://www.scritube.com/profesor-scoala/Fundamente-istorice-si-teoreti72922.php

http://www.forum.portal.edu.ro

7