Academia Fortelor Terestre '' Nicolae Bălcescu '' 2010

ANALIZA TEHNICILOR DE AȘEZARE SI PERCEPEREA VENITURILOR FISCALE DE LA PERSOANELE FIZICE

Coordonator: Realizat de :

Lt. col. Elena Florișteanu Stud. sg. maj. Spiridon Ionuț-Daniel

Politica economică a unui stat se bazează în mare masură pe politica financiară promovată prin Ministerul Finanțelor sau o structură guvernamentală similară (ex. Departamentul Federal al Trezoreriei - în SUA) precum și politica monetară, valutară și de credit, promovată de Banca Națională.

Politica financiară are două componente: politica fiscală și politica bugetară.

Politica fiscală a statului este sinonimă cu puterea de a percepe impozitele și taxele, iar politica bugetara se exprimă prin puterea de a cheltui banii colectați în folosul comunității.

Politica fiscală se bazează pe unele principii valabile numai în anumite situații. Ea nu cunoaște ''rețete unice'' universal valabile în orice țară și pentru orice situație. Astfel spus politica fiscală nu se bazează pe ''standarde'' pe norme universal valabile, situații de criză identice (inflație, șomaj, deficitul bugetar etc.) nu se pot rezolva cu soluții aplicate în altă țară și nici chiar cu soluții aplicate în aceași țară dar în perioade diferite. In condițiile în care s-ar fi dovedit faptul că ''reducerea impozitelor contribuie la stimularea economisirii și la creșterea economică permanentă'' atunci arfi avut loc și vor avea loc reduceri de impozite s-ar ajunge în situația ca după o anumită perioadă de timp, să nu mai existe impozite, ceea ce este de neconceput.

Utilizarea mai multor impozite este o problemă complicată, sub aspectul stabilirii numărului și nivelului (tipului) de impozite utilizate pentru realizarea obiectivelor de politică financiară implicit economico-socială.

Astfel spus cu toate că în practică s-a ajuns să se utilizeze un număr mare de ipozite, ni s-a reușit în aceste condiții să se realizeze obiectivele micro și macroeconomice de natura:

asigurării veniturilor necesare înfăptuirea principiilor de echitate socială și fiscală reducerea evaziunii fiscale, eliminarea contrabandei și ''scoaterea la lumină'' a economiei

subterane frânarea consumului de produse și servicii dăunătoare sănătății populației (droguri, tutun,

olcool etc.) stimularea dezvoltării unor domeni de activitate (ex. tehnologia infomației, agricultura,

activitatea decercetare)

VENITURILE FISCALE

Veniturile fiscale cuprind: impozitul pe profit, accizele, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe veniturile din dividende, impozitul pe dividendele de la societațile comerciale, impozitul pe veniturile realizate din activitatile de expertiză contabilă, taxa pe valoarea adăugata etc.

DEFINIREA NOTIUNILOR DE IMPOZITE SI TAXE

Impozitul este cea mai importantă si totodată cea mai veche resursă financiară, originile sale fiind legate de existeanta statului si a banilor. Etimologic, cuvâtul ,,impozit" provine din limba latină ,,impositum", care semnifică obligație publică. De-a lungul timpului, modul in care a fost si este definit impozitul diferă in funcție de cum s-a impus si a fost perceput de la o etapa la alta. Asfel, din literatura de specialitate am retinut urmatoarele definiții care certifică poziția autorilor respectivi in legătură cu noțiunea de impozit:

Gaston Jeze consideră că ,,impozitul este în statele moderne o prestație pecuniară pretinsă cetățeniilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general".

Louis Trotabas intelege prin impozite ,,procedeul de repartizare a creanțelor bugetare între cetățeni, in funcție de capacitatea lor contributivș".

Lucien Mehl si Peirre Beltrane definesc impozitul ca ,, o prestație pecuniară, pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice si morale, după capacitatea lor contributivă și fără o contraprestație determinată, în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, si in mod accesoriu, cu scopuri intervenționiste publice".

Ioan Talpoș sintetizează urmatoarea definiție: ,,impozitul reprezintă o formă de prelevare silită, la dispozitia statului, fara contraprestație directă și imediată si cu titlu nerestituibil a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice in vederea acoperirii unor necesități publice''.

Cu alte cuvinte, impozitul reprezintă ,,plata banească, obligatorie, generală, definită și nereciprocă efectuată de persoane fizice si juridice pentru susținerea cheltuielilor publice, in cuantumul si la termenele stabilite prin lege,fără obligația din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat''.

Din definițiile impozitului se desprind urmatoarele trăsături fundamentale:caracterul general si obligatoriu, rezidă din legalitatea acestuia. Articolul 53,alineatul 1 din Constitutia Romaniei prevede: ''cetațenii au obligația să contribuie prin impozit si taxe la cheltuielile publice''; caracterul definit si nerambursabil, cu alte cuvinte banii plătiți ca impozit nu se vor mai intoarce niciodată la contribuabil; prevederea silită a impozitului nu presupune o prestație directă și imediată din partea statului.,,Există ireversibilitatea impozitului'',dar indirectă, sub formă de utilități publice pe care le primesc în schimb plătitorii și fără a avea la baza o echivalentă ;mobilizarea impozitelor, de către stat,la buget vizeză realizarea unor acțiuni de

interes public.Cuvantul ,,taxă'' își are originea in limba greacă,unde intâlnim ,,taxis'' cu sensul de fixare

de impozit.

Taxele sunt plăți făcute de persoane fizice sau juridice, de regulă, pentru serviciile prestate in favoarea acestoră de un agent economic, o institutie sau un serviciu de utilitate publică.

Spre deosebire de impozit,texele dau dreptul platitorului să beneficieze de un contraserviciu direct si imediat, insă de regulă nu se pune semnul egalității între costul serviciului efectuat de către stat sau instituțiile sale și suma percepută cu titlu de taxă.

Sfera de cuprindere a impozitului

Sub aspectul sferei de cuprindere a impozitului, veniturile realizate de contribuabil, persoana fizică rezidentă, se clasifică în două mari grupe: venituri impozabile si venituri neimpozabile.Veniturile impozabile reprezintă categoria de venituri supuse impozitării si includ atât veniturile în bani cât si echivalentul în lei al veniturilor în natură, cuprinzând următoarele categorii: venituri din activități independente din care fac parte veniturile comerciale, veniturile din profesii libere precum si veniturile din drept de proprietate intelectuala; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din pensii pentru suma ce depașește un anumit cuantum pe lună (precizat prin ordin al ministrului finanțelor publice); venituri din activitați agricole (precizate expres în actele normative în vigoare); venituri din premii si din jocuri de noroc; venituri din alte surse.

Veniturile neimpozabile sunt veniturile care nu se impun impozitării din anumite considerente de ordin social, economic, politic. În aceasta grupă se includ urmatoarele categorii: ajutoare, indemnizații, și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice inclusiv indemnizația de maternitate si pentru creșterea copilului, precum și cele de aceeasi natura primite de la „alte persoane”,făcând excepție îndemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă, deoarece acestea sunt asimilate veniturilor de natură salarială, venituri care se supun impozitării. Din categoria „alte persoane” care pot acorda ajutoare si alte forme de sprijin fac parte printre alții și: casa de ajutor reciproc a pensionarilor acordate membrilor din contribuțiile acestora; organizații sindicale, umanitare, Crucea Roșie și alte entități care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale.

Veniturile neimpozabile care sunt cuprinse în această categorie sunt multe la număr dintre care pot fi amintite: alocația de stat pentru copii; ajutorul pentru încălzirea locuinței; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutoare umanitare, medicale si sociale. O altă categorie a veniturilor neimpozabile reprezintă: sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri pentru pagube suportate, sume asigurate precum si orice „alte drepturi” facând

exceptie câstigurile primite de la socieăați de asigurări. Sumele care reprezintă „alte drepturi” pot fi plăti eșalonate, rente sau alte sume de aceeași natură. Atunci când suportatorul primei de asigurare este o persoană fizică independentă, atunci contravaloarea primelor de asigurare reprezintă venit impozabil pentru persoana fizică beneficiară. În cazul în care veniturile neimpozabile sunt realizate de o persoană fizică alături de veniturile impozabile, numai acestea din urma se supun impozitării. Ca exemplu dacă o persoană fizică își vinde casa sau autoturismul, proprietate personală, sumele obținute pentru acestea nu reprezintă venituri care se supun impozitării. Un alt exemplu relevant este acela în care o persoana fizică moștenește un imobil de locuit pe care îl închiriaza, contravaloarea imobilului mostenit nu constituie venit impozabil, în schimb chiria obtinuta reprezinta un venit impozabil din cedarea folosintei bunurilor.

Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):

subiectul impozabil; suportatorul impozitului; obiectul impozabil; sursa impozitului; unitatea de impunere; cota de impunere; termenul de plata; asieta (modul de asezare a impozitului).

Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau juridica obligata la plata unui impozit catre stat.

Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de platitor si, acesta din urma transmite presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere).

Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile, averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau se face o expertiza fiscala.

Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat de avere)

Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), la avere avem metri patrati pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.

Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

progresive; progresive in transe (la salarii); proportionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).

Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la venituri din chirii trimestrial etc).

Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si modul in care se aseaza.

Asezarea unui impozit presupune:

constatarea si evaluarea materiei impozabile; stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil; perceperea/incasarea impozitului.

Fiscalitatea veniturilor In ansamblul impozitelor directe fiscalitatea veniturilor detine o pondere covarsitoare. Obiectul (materia) impunerii îl constituie venitul, indiferent de forma: salariul, pentru angajati, precum si participatiile acestora la profit; dividendele din profit obtinute de catre actionari; beneficiile întreprinderilor individuale, ale micilor producatori si liberi profesionisti; dobânzile la sumele împrumutate; chiriile, arenzile, rentele, primele, câstigurile, comisioanele, pensiile, altele dupa particularitatile sistemului fiscal din fiecare tara. Venitul impozabil nu se identifica cu venitul brut realizat de o persoana fizica. Din aceasta din urma sunt efectuate anumite scazaminte, potrivit legii, iar partea ramasa este venit impozabil. Nu se iau în calcul, în cele mai

multe tari, fiind exceptate: minimul neimpozabil (o suma prag sub care nu se impune), unele alocatii si indemnizatii cu caracter social (alocatii familiale, alocatii de la asigurarile sociale, ajutoare de somaj etc.), dobânzile la unele împrumuturi de stat si la unele instrumente de economisire, cotizatiile la asigurarile sociale, pierderile de orice fel, cheltuielile de productie etc. Impunerea veniturilor persoanelor fizice, în general, este individuala, dar poate fi si colectiva, adica pe un grup (de obicei pe familie, sau pe camin), nediferentiata. Sub aspect tehnic, impunerea veniturilor persoanelor fizice poate actiona fie asupra veniturilor particulare provenind din fiecare sursa (este impunere separata), fie asupra venitului global nediferentiat (impunere globala). În primul caz, este vorba de impozite analitice (sau particulare pe venit), iar în al doilea caz, sunt instituite impozite sintetice (generale pe venit). În finantele publice se mai întâlneste si o impunere mixta, în care se utilizeaza impunerea globala, dar exista si venituri care se impun separat. La impozitele particulare pe venit (analitice), veniturile persoanelor se impun separat, fiecare contribuabil plateste atâtea impozite câte venituri realizeaza în cursul anului fiscal. Constituie primul sistem de impunere a veniturilor persoanelor practicat, caracteristic perioadei clasice si liberalismului timpuriu. Astazi, tarile dezvoltate nu-l mai folosesc. În România, sistemul a fost practicat pâna în anul 2000, de când a fost introdusa impunerea globala a veniturilor persoanelor fizice.

Fiscalitatea separata a veniturilor persoanelor fizice La impozitele particulare pe venit fiecare persoana fizica plateste atâtea impozite câte venituri realizeaza. Este întâlnita însa si varianta aplicarii unui impozit unic pe venit, care permite impunerea diferentiata pe grupe de venituri. În aceasta varianta, impozitul unic este suma impozitelor calculate pe fiecare grupa de venit (în Anglia sunt denumite celule de venit) dupa reguli si cote de impunere specifice. Impozitele analitice nu au în vedere orice venit, ci numai categoria marilor venituri (stabile si repetabile),de pilda salariile, beneficiile industriale, comerciale sau veniturile din valori mobiliare (dividende, dobânzi, prime). Sistemul impunerii veniturilor particulare este avantajos în multe privinte: permite impunerea diferentiata a veniturilor obtinute de o anumita persoana fizica, adaptata specificului materiei impozabile; este mai lejer comparativ cu sistemul impunerii venitului global, pentru ca nu este afectat de efectele progresivitatii impunerii; pentru platitor este mai comoda. Pentru fisc însa, impozitele particulare au un randament mai scazut, implica o activitate mai laborioasa si mai costisitoare pentru stabilirea asietei si încasarea impozitelor, nu permite cunoasterea situatiei de ansamblu a platitorului, defavorizeaza persoanele care realizeaza un singur venit. Din aceste motive, în tot mai multe tari, practica impunerii separate a veniturilor este în restrângere.

Fiscalitatea globala a veniturilor

Impunerea globala a veniturilor este forma caracteristica de impozitare a veniturilor persoanelor în economiile moderne. Continutul sau consta în asezarea unui impozit singur asupra veniturilor însumate (totalul acestora) detinute de o persoana fara considerente privind sursa lor. Un astfel de impozit este numit global sau sintetic.

Conditiile practicarii impunerii globale sunt: existenta, pentru fiecare persoana, a mai multor venituri (din surse diverse), de nivel ridicat si stabile; veniturile sa fie cunoscute si declarate, implicând atât o educatie financiara adecvata a cetateanului, cât si o dotare cu mijloace avansate de control si administrare a impozitelor; veniturile sa nu fie susceptibile de evaziune, fenomenul având nivel redus, iar disciplina financiara sa fie severa; introducerea sistemului sa nu deregleze fluxurile de venituri adresate de platitori altor sectoare; implementarea sistemului sa genereze spor de randament fiscal comparativ cu impunerea separata a veniturilor.

La impunerea globala a veniturilor, elementele de aplicare, introduse prin reglementari sunt: obiectul impunerii, constituit din ansamblul veniturilor realizate de persoane; contribuabilii, adica subiectii de impozit, reprezentând persoanele rezidente pentru veniturile realizate în tara de origine a acestora; baza de impozitare, semnificând venitul global net stabilit prin cumulul veniturilor particulare, la care se aplica deduceri si corective legale; cota (tariful) de impozit, care este progresiva pe transe. Prin aplicarea sa la venitul global net (baza de calcul) se stabileste cuantumul impozitului unic datorat de persoana pentru suma veniturilor sale particulare, adica impozitul global (sintetic); perioada impozabila, o constituie anul fiscal, care corespunde anului calendaristic, sau nu, dupa particularitatile sistemului fiscal din fiecare tara; regimul juridic, continând temeiul legal al impozitului, principiile de urmat si destinatia varsamântului.

Baza de calcul este dintre toate elementele implicate în impunere cel mai laborios si având prin excelenta continut tehnic. Evaluarea ei este precedata de delimitarea si determinarea categoriilor de venituri care urmeaza a fi însumate. Succesiunea operatiunilor de parcurs este urmatoarea: determinarea veniturilor nete pe fiecare categorie de venituri care intra în sfera impozitului (categoriile de venituri, la rândul lor, pot fi alcatuite din mai multe venituri, de pilda veniturile salariale pot însemna salarii din surse diferite); determinarea venitului global, care reprezinta suma tuturor veniturilor nete pe categorii de venituri obtinute de o persoana; determinarea venitului global brut, semnificând venitul global (de mai sus) din care s-au dedus deficitele ce pot fi imputate asupra sa; determinarea venitului global net ca diferenta între venitul global brut (anterior) si elementele deductibile fiscal (reprezinta obligatiile personale ale contribuabilului) si abateri cu caracter social. Aceasta marime fiscala este venit impozabil (baza de calcul). Pentru a fi reala mai trebuie sa fie si disponibil, adica sa fi fost încasat de contribuabil.

Avantajele impunerii globale a veniturilor sunt urmatoarele: permite aplicarea progresivitatii tarifului, asigurând la “venituri egale” “impozite egale”; face posibila

personalizarea impozitului; permite observarea ansamblului materiei impozabile a contribuabilului; diminueaza sustragerea de la plata. are randament fiscal ridicat. Dezavantajele impunerii sunt ca nu permite diferentierea sarcinii fiscale în functie de natura venitului; defavorizeaza persoanele care realizeaza venituri din mai multe surse, si ca implica volum mare de lucrari pentru întocmirea declaratiilor si pentru control.

Fiscalitatea veniturilor persoanelor fizice in Romania

În România se practica actualmente si se prevede practicarea în continuare, conform proiectului Codului Fiscal, o impunere mixta a veniturilor persoanelor fizice, unele venituri fiind excluse de la globalizare. Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt urmatoarele: venituri din activitati independente; .venituri salariale; venituri din cedarea folosintei bunurilor; venituri din investitii; venituri din pensii; venituri din activitati agricole; veniturile din premii si câstiguri din jocuri de noroc; venituri din alte surse. Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate din activitati independente, din salarii, din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad pierderile fiscale , deducerile personale, deducerile pentru reabilitarea termica si amenajarea locuintei de domiciliu, prime de asigurare pentru locuinta de domiciliu, contributii la scheme facultative de pensii si asigurari de sanatate, ambele în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an.

Veniturile persoanelor fizice care nu se globalizeaza, fiind supuse unui impozit final separat, sunt veniturile din investitii, cele din pensii, din premii si câstiguri din jocuri de noroc. De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie declarate si nu vor fi impuse, precum: bursele; sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare; sumele încasate din asigurari cu titlu de compensatie pentru pagubele suportate; veniturile din agricultura si silvicultura în conditiile impuse de lege; premii, indemnizatii, prime realizate la concursuri internationale sau desfasurate în România de sportivi, antrenori, tehnicieni, elevi, studenti; veniturile veteranilor de razboi, a vaduvelor acestora precum si a victimelor regimului comunist; ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din bugetul public, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca.

Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile supuse globalizarii realizate în anul fiscal. Venitul anual global impozabil se poate determina dupa relatia:

unde: Vai – venituri nete din activitati independente; Vsal – venituri nete din salarii; Vcfb – venituri nete din cedarea folosintei bunurilor; Vs – venituri de aceeasi natura, obtinute din strainatate; Pf – pierderi fiscale reportate; Dp – deduceri personale; AD – alte deduceri conform legii.

METODE ȘI TEHNICI DE IMPUNERE, URMĂRIRE ȘI PERCEPERE A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

 

 

Metodele, tehnicile si procedeele de impunere difera în functie de natura impozitului si taxei, de statutul juridic al platitorului, de fe 313d316d lul obiectului impozabil, de modul de evaluare a bazei de calcul, de instrumentele folosite si de necesitatea alimentarii cu venituri bugetare a bugetelor locale si centrale.

Veniturile bugetare sunt constituite prin acte normative cu caracter fiscal, asa ca impunerea, urmarirea si perceperea consta în aplicarea corecta si respectarea prevederilor legale.

Impunerea presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane, care detin sau realizeaza venituri, de asemenea evaluarea bazei de calcul a impozitului sau taxei si determinarea corecta a cuantumului acestora.

Formele impunerii

În cazul în care contribuabilii, persoane juridice, identifica singuri obiectul impozabil, evalueaza baza de impunere si determina obligatia de plata la buget , impunerea reprezinta forma de autoimpunere. Exemplu: calculul TVA si accize.

Atunci când evaluarea obiectului impozabil se face în functie de realizarile anuale, impunerea va fi provizorie, în timpul anului, si definitiva la sfârsitul anului fiscal. De exemplu, impozitul pe profit se calculeaza trimestrial, cumulat de la începutul anului, în mod provizoriu si se definitiveaza prin recalculare si regularizare pe baza datelor din bilantul contabil anual. Contribuabilul are obligatia sa depuna declaratia de impunere pentru anul fiscal expirat, pâna la termenul prevazut pentru depunerea situatiilor financiare. De asemenea contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente sau din cedarea folosintei bunurilor, efectueaza în cursul anului plati anticipate cu titlu de impozit în contul impozitului anual datorat. La sfârstul anului, pe baza realizarilor efective, se definitiveaza impozitul anual, în baza deciziei de impunere anuala.

Daca se are în vedere modul de desfasurare a activitatii care genereaza venitul impozabil, impunerea poate fi individuala sau colectiva. De exemplu, impunerea venitului agricol este colectiva deoarece se face pe întreg colectivul asociatiei, sau în cazul unei gospodarii, impozitul se stabileste pe o gospodarie care întruneste mai multi membrii ai familiei. Dar, cânde persoanele fizice realizeaza venituri independente, impunerea este individuala.

În functie de modul în care se realizeaza evaluarea obiectului impozabil, impunerea poate fi directa, indirecta sau forfetara.

Impunerea directa presupune evaluarea directa a obiectului impozabil de catre organul fiscal, pe baza delclararii obiectului impozabil de catre contribuabil. De exemplu, impozitul pe cladiri, pe terenuri sau impozitele din activitati independente comerciale sau profesii libere.

Impunerea indirecta sau forfetara apare în cazul în care evaluarea obiectului impozabil se efectueaza de catre organul fiscal pe baza unor informatii obtinute indirect de la persoane terte. De exemplu, în cazul anumitor activitati se prezinta înainte o valoare anticipata a obiectului impozabil, în baza caruia se stabileste impozitul sau în cazul veniturilor obtinute închirierea unei locuinte, persoana terta este reprezentata de chirias.

Din punctul de vedere al cumularii componentelor bazei de calcul, impunerrea poate fi partiala sau globala.

De exemplu, în cazul impunerii dintr-o singura sursa de venit, aceasta este partiala, cum ar fi în cazul impozitelor pe salarii. Dar, în cazul în care salariatul realizeaza venituri din mai multe surse, impozitul e calculeaza pe fiecare sursa, dar se însumeaza, impunera fiind astfel globala.

În cazul anumitor categorii de venit (dividende, dobânzi, jocuri de noroc), impunerea este finala deoarece venitului i se aplica o anumita cota procentual proportionala, la data platii veniturilor.

INSRUMENTELE IMPUNERII

Instrumentele impunerii cele mai folosite sunt: declaratia fiscala, prcesul verbal, decizia de impunere – înstiintare de plata, raportul de inspectie fiscala.

Toti platitorii, persoane fizice sau juridice, au obligatia sa întocmeasca si sa depuna declaratii sau deconturi de impunere, denumite declaratii fiscale.

Declaratia fiscala este documentul prin care platitorul informeaza organul fiscal competent cu privire la dobândirea obiectului impozabil de care se va tine seama la determinarea bazei de calcul a impozitului si a cuantumului acestuia. Platitorul este obligat sa depuna declaratia fiscala chiar daca este scutit de plata impozitelor.

Declaratia de impunere poate fi initiala sau anuala.

Declaratia de impunere initiala se depune la organul fiscal la momentul dobândirii obiectului impozabil. Celelalte declaratii se depun anual, la începutul sau la sfârsitul anului fiscal. De exemplu, veniturile realizate din activitati comerciale, salarii.

Din punct de vedere al raportarii la perioada impunerii, declaratia fiscala poate fi anterioara sau ulterioara perioadei respective. De exemplu, declaratiile anuale privind anumite venituri estimate. Declaratia pe venit global care se depune dupa încheierea anului fiscal are caracterul unei declaratii de impunere ulterioare.

Procesele verbale se întocmesc de catre organele de inspectie fiscala la finalizarea controlului inopinat sau tematic.

Atunci când constatarile efectuate întrunesc elementele constitutive ale unei infractiunii, sunt sesizate oragnele de urmarire penala.

În cazul aplicarii amenzii contraventionale, se întocmeste procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori se emite baza de impunere.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si deciziile privind rambursarile de TVA, precum si deciziile privind restituirile de impozite, taxe, contributii si alte venituri.

Urmarirea si perceperea impozitelor si taxelor se desfasoara de catre aparatul fiscal si are în vedere depistarea contribuabililor platitori, supravegherea si îndrumarea permanenta a acestora în scopul achitarii integrale si la termen a obligatiilor ce le revin.

Perceperea impozitelor si taxelor presupune încasarea efectiva a sumelor datorate si înregistrarea lor la trezoreria publica sau la banci.

Perceperea se realizeaza dupa urmatoarele metode:

Calcularea si varsarea lor directa Stopajul la sursă

Impunerea si debitarea Aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile

Metoda calcularii si varsarii directe presupune determinarea impozitelor si taxelor, precum si varsarea sumelor datorate bugetului la termenele legale de plata. De exemplu, plata TVA, accizelor si impozitului pe profit.

În cazul perceperii prin stopaj la sursa obligatia calcularii, retinerii si virarii la termen a impozitului revine platitorului. Exemplu, în cazul impozitelor pe salarii.

În cazul perceperii prin impunere si debitare organul fiscal înscrie debitele datorate si înstiinteaza pe platitori, uneori urmând si încasarea directa. De exemplu, în mediul rural, impozitul din activitati agricole.

În cazul aplicării si anulării timbrului, plata se face anticipat prin aplicarea timbrelor în cazul unor activități cu caracter juridic. Anularea timbrului presupune scoaterea acestuia din circulație si imposibilitatea folosirii ulterioare după, aplicarea acestuia. De asemenea, taxele nu mai pot fi restituite.

BIBLIOGRAFIE

Vacărel I. et. all (2006), Finanțe publice , ediția a-ᴠ-a Editura Didactică și pedagogică București

Corduneanu C. (1998) Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București

Bistriceanu Gh. (2006) Finanțe publice ale României vol. I Editura Universul Juridic, București

Coordonayor Lucian Voinescu, Ghid fiscal, reglementari și aplicații vol.I vol.II Editura Economagazin

Maria Andrada Georgescu , Administrarea finanțelor publice și a bugetului, Editura Pro Universitatea

Grigorie N. Lacrita, “Fiscalitate: controverse si solutii”, Editura Irecson, Bucuresti, 2007, pag 9

Dumitru Andreiu Petre Florescu, Paul Coman, Balasa Gabriel, “Fiscalitatea in Romania”, Editura Bucuresti, 2005, pag 49

Adam Smith, “Avutia natiunilor”, vol.II, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, pag 242-244

Brezeanu Petre, “Fiscalitate”, Editura Economică, Bucuresti, 1999, pag. 52

Gabriel Stefura, “Bugete publice si fiscalitate”, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 2007, pag 56

“Impozite sit axe”, nr 3, martie 2007, pag 61

Mosteanu Tatiana, “Reforma sistemului fiscal în România”, Editura Did. si Ped., Bucuresti, 1999, pag 25

Ţâtu, L, serbanescu, C, Vasilescu, D, stefan, D, Nica, A, Fiscalitate de la lege la practica, Ed. All Beck, 2004

Vintila, G, Fiscalitate. Metode tehnici fiscale, Ed. Economica, Bucuresti, 2004