Despre colindeReferat de

Adrian Mîţă

- clasa a VII-a –

Despre colindeReferat de Adrian Mîţă – clasa a VII-a

Vechimea colindelor se pierde departe in timp si ar fi greu sa le gasesti originile la daci, la romani, sau la amandoua popoarele deodata. Cert este ca, initial, ele aveau o functie rituala, aceea de urare pentru fertilitate, rodire si belsug.

Obiceiul era legat fie de inceputul anului agrar (adica de venirea primaverii), fie de sfarsitul muncii agricole (toamna, la culegerea recoltei) Pe parcurs, i se alatureaza, un scop mistic, acela de alungare a spiritelor rele si de reintalnire cu cei plecati pe taramul celalalt.

Colindul - un fenomen peren

Astfel, datinele de pe teritoriul romanesc au mostenit functia Sarbatorilor romane, cum e cea a Saturnaliilor, sau a Calendelor lui Ianuarie.

Peste timp, din semnificatia initiala a acestor colinde primitive, s-a pastrat doar atmosfera sarbatoreasca, de ceremonie, petreceri si urari.

Obiceiurile sarbatoresti, perpetuate din perioada precrestina, au devenit, cu timpul, cantece traditionale romanesti, felicitari (urari) de tip epico-liric, legate de sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou, indragite atat prin mesajul religios, cat si prin ingemanarea generatiilor, de la copii, pana la cei incaruntiti, fiecare avandu-si rolul sau.

In ce priveste traditia crestina, cele mai vechi informatii pe care le avem se refera la colindatori adunati in seara de Craciun in grupuri bine randuite, fiecare avand in frunte un organizator, numit, de obicei, "vataf" sau "jude".

Rangul gazdei si pretul darului

Colindatorilor propriu-zisi li se alaturau cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite. Obiceiul cerea ca fiecare ceata sa se limiteze la a colinda o anumita parte a localitatii, ce i-a fost atribuita, fara sa patrunda in zona atribuita altor grupuri.

Cei colindati isi primeau cu bucurie colindatorii in pragul casei, fiind socotit un adevarat afront pentru gazda sa fie ocolita de acestia.Acolo, in pragul casei, incepeau primele cantece, insotite adesea de dansuri, anume pentru ca sa observe cei din jur ca acea casa "a fost colindata".

Dupa acest prim ritual, alaiul era invitat in casa, pentru a participa la cina si a primi daruri, in functie de rangul gazdei, dar si a colindatorilor.

Inainte de a lua loc la masa, vataful poruncea colindatorilor sa mai cante si alte colinde, adesea aceleasi melodii, cu alte texte si alte "strigaturi".

1

Despre colindeReferat de Adrian Mîţă – clasa a VII-a

Strigaturile constituiau sarea si piperul intregului ceremonial, ele fiind de multe ori "personalizate", la adresa gazdei, cu condescendenta necesara sau chiar cu ironii, in functie de rang, dar si dupa relatiile de rudeie, vecinatate sau alte legaturi sociale.

Candva, colindul se impletea cu basmul

Uneori, colindul se impletea cu basmul, imbracand un aspect epic, cu personaje ca Pasarea Maiastra, simbol al perfectiunii spirituale sau Ileana Cosanzeana, simbol al perfectiunii materiale.

Nu lipseste nici simbolul nuntii, pe care poate colindele le-au preluat din balade, sau baladele din colinde - ar fi greu de spus. Cert este ca nicaieri acest simbul nu poarta atata incarcatura epica si emotionala ca in "Miorita", pobabil inrudita si ea, cumva, cu arta colindului.

Un element important il mai reprezinta si calul nazdravan. El trece toate probele, face fata tuturor situatilor, este deseori inaripat, uneori cu 6 aripi (3 perechi).

Calul inaripat mentine treaza constiinta si simtul lui Fat-Frumos din gradina cu merele de aur, pentru ca nu cumva, el adormind, merele sa-i fie furate.

Merita amintite toate aceste traditii cu tenta mistica, pentru a nu confunda vechiul colind, cu cantecele de stea sau umblatul cu steaua, specifice sarbatiorilor crestine si cantate in preajma Craciunului, sau a Anului Nou.

Intre ele si vechile traditii folclorice, a ramas un element comun, de care toate sunt indisolubil legate: darul. La inceput, era un dar substantial, ulterior a devenit simbolic: mere, covrigi si nuci.

Colindul creştin

Colindul de fapt istoriseşte sau reia evenimentele esenţiale din istoria mântuirii. Istorisirea vieţii Fiului lui Dumnezeu, de la Naştere la Răstignire, este, de fapt, Liturghia oficiată în timpul slujbelor religioase, iar 'colindatul' reface, prin toate momentele lui, uniunea comunităţii creştine înaintea desfăşurării serviciului sacru, în cadrul bisericii, mediază participarea comunităţii colindate la misterul sau taina Naşterii. Sfânta Liturghie este slujba în timpul căreia se pregăteşte şi se aduce jertfa Sfintei Euharistii şi are în componenţă istorisirea vieţii Mântuitorului sub formă simbolică.

Iată, pentru o mai bună înţelegere, texte de colind în care sunt citate în faţa celor colindaţi trei din cele şapte Taine ale Bisericii: Tainele Botezului, Mirungerii şi Sfintei Euharistii. Asemenea texte aveau rolul să realizeze acea comuniune care caracterizează biserica creştină, integrând comunitatea colindată în misterul Naşterii, morţii şi Învierii Mântuitorului. Cel mai bine este dacă exemplificăm cu un fragment din textul unui colind: În bătătura cestui domn, /Nouă peri şi nouă meri./ ’N vârf de nouă meri şi peri/ Mi-arde nouă lumânări,/ Pică nouă picături,/ Ruptu-mi-s-au trei râuri:/ Râu de vin şi-altu

2

Despre colindeReferat de Adrian Mîţă – clasa a VII-a

de mir,/ Şi-unu-i râu lui Iordan./ În vale de dumnealor/ Coborâ-tu-le-au Hristos./ S-a scăldat şi s-a-mbăiat,/ Mi-a ieşit, S-a limpezit urmează să se boteze: Maica Domnului, Crăciun, Sfântul lon, sfinţii şi... Domnul cestor curţi/ S-a scăldat şi s-a-mbăiat,/ A ieşit, s-a limpezit,/ Cu sfânt mir s-a miruit,/ Lui Hristos i-a mulţumit.

3