http://www.crispedia.ro/Constitutia_Statelor_Unite

Constituţia Statelor Unite este legea fundamentală a sistemului federal de guvernământ şi

document definitoriu al lumii occidentale. Este cea mai veche constituţie naţională scrisă

care se află încă în vigoare. A fost elaborată în 1787, de către o Convenţie Constituţională

formată din 55 de delegaţi întruniţi la Philadelphia, sub pretextul amendării Articolelor

Confederaţiei. Constituţia a fost ratificată în iunie 1788, dar, pentru că în multe state

ratificarea depindea de promisa adăugare a unei Declaraţii a drepturilor omului,

Congresul a propus 12 amendamente în septembrie 1789; 10 dintre ele au fost ratificate

de către state, iar adoptarea lor a fost certificată la 15 decembrie 1791. Redactorii

Constituţiei erau preocupaţi în special de limitarea puterii guvernului şi de asigurarea

libertăţilor cetăţeneşti.

Prevederile Constituţiei (separarea puterii legislative, executive şi judecătoreşti, metodele

prin care acestea se verifică una pe cealaltă, garanţiile explicite ale libertăţilor

individuale) erau toate menite să menţină echilibrul dintre libertate şi autoritate. Articolul

I investeşte Congresul (Camera Reprezentanţilor şi Senatul) cu toate puterile legislative.

Articolul II acordă preşedintelui puterea executivă. Articolul III pune puterea

judecătorească în mâinile tribunalelor. Articolul IV se ocupă, în parte, cu relaţiile dintre

state şi cu privilegiile cetăţenilor, Articolul V cu procedurile de amendare, iar Articolul

VI cu datoria publică şi supremaţia Constituţiei. Articolul VII stipulează validarea

Constituţiei după ratificarea ei de către 9 state. Cel de-al 10-lea Amendament limitează

puterile guvernului naţional la cele expres menţionate în Constituţie; statele, dacă nu au

fost restricţionate în vreun fel, deţin celelalte puteri guvernamentale (reziduale).

Amendamentele la Constituţie pot fi propuse prin votul a 2/3 din ambele camere ale

Congresului sau de către o convenţie întrunită pe baza legislaturilor din 2/3 dintre state.

Amendamentele propuse de către Congres trebuie ratificate de 3/4 din legislaturile statale

sau de către convenţii în acelaşi număr de state. Din 1789 până acum, la Constituţie s-au

adăugat 27 de amendamente. Pe lângă Declaraţia Drepturilor Omului, acestea includ

Amendamentul 13 (1865) privind abolirea sclaviei; Amendamentul 14 (1868) prin care se

stipulează dreptul la proces corect şi protecţie egală în faţa legii; Amendamentul 15

(1870) prin care se garantează dreptul la vot, indiferent de rasă; Amendamentul 17 (1913)

care reglementează alegerea prin vot direct a senatorilor Statelor Unite; Amendamentul

19 (1920) prin care se instituia sufragiul feminin; şi Amendamentul 22 (1951) prin care

preşedinţia se limita la două mandate.

md

Constitutia Statelor Unite ale Americii

Neajunsurile Articolelor Confederaţiei i-au făcut pe delegaţii la Congresul Continental să

stabilească întrunirea unei convenţii în Philadelphia cu unicul scop de a revizui

Articolele. Convenţia şi-a început lucrările la 25 mai 1787, dar participanţii, sub

preşedinţia generalului George Washington, au trecut imediat la elaborarea unei

constituţii, nesocotind astfel mandatul încredinţat de Congresul Continental.

Printre delegaţi se numărau câteva mari personalităţi, adevăraţi Părinţi Fondatori ai

naţiunii americane: Benjamin Franklin, George Washington, James Madison, Alexander

Hamilton, James Wilson, Gouverneur Morris şi alţii. În ciuda diferenţelor de opinii,

participanţii la Convenţie formau un grup destul de omogen din punct de vedere social.

Ei erau elitele societăţii americane, oameni cu averi considerabile, mulţi dintre

ei beneficiari ai unei educaţii britanice de tip aristocratic. Elitismului lor li se adăuga

credinţa, izvorâtă din filozofia lui Hobbes şi influenţată de teologia calvinistă, că omul

este guvernat doar de interesul propriu, că era nevoie de o constituţie solidă pentru a ţine

în frâu tendinţele naturale ale individului către egoism, răutate şi harţă. Astfel se explică

şi faptul că, deşi credeau că guvernarea nu se poate baza decât pe consimţământul celor

guvernaţi şi luptaseră chiar cu armele împotriva tiraniei şi pentru suveranitate populară,

Părinţii Fondatori se fereau de ideea de democraţie, pe care o considerau o manifestare

periculoasă a radicalismului, capabilă să transforme masele într-o bestie umană şi să

arunce societatea în haos.

Procesul de elaborare a Constituţiei a fost unul destul de anevoios, presărat cu conflicte

de idei şi de interese. O dispută a apărut între statele mari şi cele cu populaţie mai puţin

numeroasă în privinţa reprezentării în noul Congres. Statele mari au venit cu Planul

Virginia, care prevedea un legislativ bicameral în care fiecare stat să fie reprezentat de un

număr de parlamentari proporţional cu numărul locuitorilor săi. Statele mici au

contracarat cu Planul New Jersey care menţinea Congresul pe principiile Articolelor

Confederaţiei: o singură cameră, în care fiecare stat să aibă acelaşi număr de

reprezentanţi. Disputa s-a rezolvat prin Compromisul Connecticut, prin care se propunea

un legislativ bicameral, format dintr-o Cameră a Reprezentanţilor în care statele aveau

repartizaţi câte un număr de membri, aleşi prin vot, în funcţie de numărul populaţiei şi un

Senat ales de legislativele statelor, în care fiecare stat avea câte doi reprezentanţi.

Problema sclaviei în statele din Sud a produs de la bun început tensiuni în actul de

creare a Constituţiei. După intrarea în vigoare a legii fundamentale, deşi textul nu făcea

referire directă la problema sclaviei, aprobând-o astfel tacit, aceasta a rămas cea mai mare

ameninţare la adresa Uniunii şi, implicit, a Constituţiei (până la Războiul Civil). Statele

din Sud cereau includerea sclavilor în numărătoarea populaţiei pentru a obţine un număr

cât mai mare de reprezentanţi în Congres. Statele nesclavagiste au protestat, susţinând că

sclavii aveau statut de proprietate. Compromisul a însemnat adăugarea la numărul

persoanelor libere a trei cincimi din restul populaţiei. Aceasta era de altfel singura

referire, indirectă, la sclavie.

Consensul a fost atins repede în privinţa prevederilor constituţionale de bază.

Republica urma să fie guvernată de trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. În

urma disputelor şi a compromisurilor, Convenţia a adoptat proiectul final după patru luni

de la începerea lucrărilor.

Inspirata din gandirea politica a lui John Locke, Declaratia proclama pentru prima

data in istorie principiul suveranitatii populare si formula drepturile fundamentale ale

omului (cu 13 ani fnaintea Declaraliei Drepturilor Omului si ale Cetateanului). Pentru a-

si proteja drepturile, poporul formeaza un guvern printr-un contract social. Un guvern

care Tncalca in mod repetat drepturile naturale ale cetatenilor sai Tsi pierde legitimitatea,

iar acestia au dreptui sa-l rastoarne sisa-ITnlocuiascacu un altul (...)

Constitutia Statelor Unite ale Americii a fost semnata in 1787 septembrie 17, in

cadrul Conventiei de ia Philadelphia si a fost ratificata in 1788 iunie 21. La Philadelphia a

fost semnata doar de 39 din cei 55 de delegati. In decursul timpului s-au adus 27

amendamente. Primele 10 amendamente au fost aprobate §i ratificate impreuna sub

denumirea de US - Bill of Rights (in 1789adoptatesi In 1791 ratificate). Celelalte

17aufostadop(ate$i ratificate pe rand. In total au fost propuse si discutate peste 10.000 de

amendamente.

In SUA, primele zece amendamente din Constitutia SUA, reunite in Bill of

Rights, au fost:

1. garantarea libertatii religiei, cuvantului, presei, dreptului de tntrunire si de

petitie catre guvern;

2. garantarea dreptului de-a pastra $i de-a purta arme;

3. interzicerea Incartiruirii soldatilor in case particutare pe timp de pace;

4. interzicerea perchezitiei si retinerii neintemeiate de persoane;

5. garantarea faptului ca nimeni nu vafi privat de viata, libertate sau avere fara o

hotarare judecatoreasca in acest sens si nici nu va fi silit sa depuna marturie in instanta

contra propriei persoane;

6. garantarea dreptului la un proces prompt, de-a chema martori si de-a beneficia

de serviciile unui avocat al apararii;

7. garantarea dreptului de-a fi judecat de catre un juriu format din serneni de-ai

sai;

8. interzicerea administrarii unorcautiuni sau amenzi excesive ori a unei pedepse

crude $ineobi$nuite;

9. asigurarea salvgardarii intereselor tuturor statelor;

10. asigurarea salvgardarii intereselor indiviziior in privinta tuturor drepturilor

nedelegate in mod specific guvernului central.

AmendmentXXVII-(Ratificatin1992mai5)

Nici o lege care rnodifica compensatiile primite de senatori sau deputati nu va

intra in vtgoare inainte de a avea loc alegeri pentru Camera Reprezentantilor.

Declaratia Drepturilor Omului §i Cetateanului a fost adoptata la doi ani dupa

Constitutia SUA, in 26 august 1789.

Ea reprezinta documentul eel mai important al revolutiei burgheze din Franta,

adoptat de catre Adunarea Constituanta. Izvorul declaratiei se regaseste in ideile

iluministilorfrancezi si englezN

In chiar primul sau articol Declaratia stipuleaza ca "oamenii se nasc si raman

liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fondate decSt pe egalitatea

comuna," precizandu-se ca finalitatea asociatiilor poliiice o constituie apararea

drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului: libertatea. propnetatea, siguranta si

rezistenta impotriva asupririi. Conform mentalitatii revolutionarilor francezi de atunci,

egalitatea era un drept innascut, menit sa se mentina dupa constituirea societatii civile,

insa, viata In cadrul statal atrage dupa sine unele situalii specifice, cum ar fi instituirea

unor functii sau a unor demnitati care nu sunt accesibile oricarui indivtd, ci doar celor

care au calitatea de cetateni.

Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului stipuleaza In art.4 ca „Libertatea

consta in a putea face tot ce nu dauneaza altuia. De asemenea, exercitiul drepturilor

naturale ale fiecarui om nu are alte limite decat cele care asigura celorlalti membri ai

societatii sa se bucure de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de

lege"

La mijlocul anului 1788 Constituţia era deja ratificată de majoritatea statelor,

procesul continuând până în 1791.

Articolul I se referea la Congres, învestit cu puterea legislativă (Secţiunea 1);

Secţiunea 2 se referea la Camera Reprezentanţilor şi stabilea criteriul reprezentării în

funcţie de numărul populaţiei. Secţiunea a 3-a se referea la Senat, format din câte doi

reprezentanţi din fiecare stat, precizând cele trei clase de senatori schimbate o dată la doi

ani, patru şi, respectiv, şase ani. Secţiunea a 8-a prevedea puterile Congresului printre

care: să impună şi să colecteze taxe şi impozite, să împrumute bani, să reglementeze

comerţul intern şi cel exterior, să bată monedă, să formeze şi să menţină o armată şi o

marină militară şi, foarte important în interpretările constituţionale ulterioare, să facă

orice legi considerate necesare şi potrivite (necessary and proper) pentru exercitarea

puterilor cu care a fost învestit.

Articolul II stabilea puterea executivă delegată Preşedintelui Statelor Unite.

Acesta nu era ales direct de către alegători ci printr-un colegiu electoral, alcătuit din

electori aleşi de fiecare stat într-o manieră determinată de legislative, într-un număr egal

cu cel al reprezentanţilor şi al senatorilor săi din Congresul federal. Dacă nici un candidat

nu obţinea majoritatea voturilor în colegiu, Camera Reprezentanţilor avea sarcina de a

alege Preşedintele. Astfel, statele şi Congresul aveau un cuvânt de spus în alegerea

Preşedintelui.

Articolul III se referea la puterea judecătorească învestită într-o curte supremă şi

în instanţele inferioare, specificând totodată competenţele acestora. Articolul IV

reglementa raporturile dintre state, garantarea de către Statele Unite a integrităţii fiecărui

stat şi primirea de noi state în Uniune. Articolul V prevedea procedura de modificare a

Constituţiei prin adoptarea amendamentelor, articolul VI impunea statutul Constituţiei ca

lege supremă a ţării, iar ultimul articol stabilea intrarea în vigoare a Constituţiei după

ratificarea acesteia de cel puţin nouă state.

Constituţia SUA se bazează pe câteva principii fundamentale. Statul îşi trage

puterea de la popor – principiul suveranităţii poporului – după cum se arată în

Preambul: „Noi, poporul Statelor Unite, … rânduim şi consfinţim această Constituţie

pentru Statele Unite ale Americii”. Ca expresie a acestui principiu, guvernarea este

reprezentativă, dar, în numeroase cazuri, Constituţia temperează avântul democratic prin

alegeri indirecte şi practica numirilor în funcţie.

În al doilea rând, principiul guvernării limitate funcţionează pentru protejarea

drepturilor individuale, realizată constituţional în două feluri: prin specificarea

atribuţiunilor federale dar şi prin interzicerea expresă a unor acţiuni sau practici ale

Statului federal. Astfel, grupul antifederaliştilor a impus în 1791 adoptarea primelor zece

amendamente (Bill of Rights) prin care se protejau libertăţile individuale prin restricţii

impuse Statului.

Un alt principiu fundamental este cel al separaţiei puterilor în stat prin

mecanismul de „control şi echilibru” (checks and balances). Astfel într-un triunghi al

celor trei puteri în Stat, niciuna nu se poate ridica deasupra celorlalte. Spre exemplu,

Preşedintele are autoritate asupra puterii judecătoreşti numind judecătorii şi promulgând

deciziile judecătoreşti. Instanţa supremă la rândul ei poate declara acţiunile prezidenţiale

neconstituţionale. Preşedintele poate recomanda adoptarea unor legi de către Congres, are

drept de veto în faţa proiectelor adoptate de acesta şi implementează legile. Congresul

adoptă legi prin care se înfiinţează agenţiile şi departamentele guvernamentale, aprobă

programele acestora, poate anula veto-ul Preşedintelui cu o majoritate de două treimi şi

poate pune sub acuzare preşedintele. Prin Senat, Congresul ratifică tratatele şi confirmă

numirile prezidenţiale în administraţie şi justiţie. În relaţia dintre puterea legislativă şi cea

judecătorească, Congresul poate revoca judecătorii, înfiinţa instanţe inferioare şi stabili

jursidicţia lor şi salariile aparatului judiciar. Instanţele pot interpreta statutele

congresionale şi declara actele Congresului neconstituţionale.

Federalismul este şi el un principiu de bază al Constituţiei. Astfel, guvernarea se

împarte între autorităţile naţionale şi cele statale. Puterile naţionale sunt cele enumerate

sau implicite în enumerare, iar statele beneficiază de acele puteri care nu le sunt interzise

şi care nu sunt atribuite autorităţilor naţionale. Inevitabil, au apărut conflictele între

legislaţia de stat şi cea federală. Soluţia a venit din faptul că toate legile, ordonanţele

guvernamentale şi hotărârile judecătoreşti se supun, Constituţiei, legea supremă. Acest

principiu a dat firesc naştere celui numit revizuire judiciară, care, deşi nestipulat ca

atare în textul Constituţiei, reprezintă puterea instanţelor federale de a declara

neconstituţionale actele Congresului şi ale Preşedintelui.

Din 1789 până acum, la Constituţie s-au adăugat 27 de amendamente.

In SUA, primele zece amendamente din Constitutia SUA, reunite in Bill of Rights

(Cartea Drepturilor) , au fost:

1. garantarea libertatii religiei, cuvantului, presei, dreptului de tntrunire si de

petitie catre guvern;

2. garantarea dreptului de-a pastra $i de-a purta arme;

3. interzicerea Incartiruirii soldatilor in case particutare pe timp de pace;

4. interzicerea perchezitiei si retinerii neintemeiate de persoane;

5. garantarea faptului ca nimeni nu vafi privat de viata, libertate sau avere fara o

hotarare judecatoreasca in acest sens si nici nu va fi silit sa depuna marturie in instanta

contra propriei persoane;

6. garantarea dreptului la un proces prompt, de-a chema martori si de-a beneficia

de serviciile unui avocat al apararii;

7. garantarea dreptului de-a fi judecat de catre un juriu format din serneni de-ai

sai;

8. interzicerea administrarii unorcautiuni sau amenzi excesive ori a unei pedepse

crude $ineobi$nuite;

9. asigurarea salvgardarii intereselor tuturor statelor;

10. asigurarea salvgardarii intereselor indiviziior in privinta tuturor drepturilor

nedelegate in mod specific guvernului central.

Pe lângă Declaraţia Drepturilor Omului, acestea includ Amendamentul 13 (1865)

privind abolirea sclaviei; Amendamentul 14 (1868) prin care se stipulează dreptul la

proces corect şi protecţie egală în faţa legii; Amendamentul 15 (1870) prin care se

garantează dreptul la vot, indiferent de rasă; Amendamentul 17 (1913) care

reglementează alegerea prin vot direct a senatorilor Statelor Unite; Amendamentul 19

(1920) prin care se instituia sufragiul feminin; şi Amendamentul 22 (1951) prin care

preşedinţia se limita la două mandate.

Istoria Constituţiei, a amendamentelor, a interpretărilor prevederilor sale mai ales

prin prisma deciziilor Curţii Supreme se confundă cu însăşi istoria Statelor Unite,

cunoaşterea ei reprezentând fundamentul înţelegerii vieţii politice americane de astăzi.

http://www.procuror.ro/article/3942/Constitutia-Statelor-Unite-ale-Americii

Constituţia Statelor Unite ale Americii (în engleză, [The] United States Constitution) este

legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17

septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de către

Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States

Constitutional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să

intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de state suverane şi un

guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar

definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele Confederaţiei.

Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii

britanice, fiind votată şi acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date

diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, şi 29 mai 1790 de către

statul Rhode Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare.

După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact aşa cum a fost iniţial

preconizat de către un grup al Părinţilor Fondatori, respectiv validând Uniunea şi

Constituţia însăşi, la 21 iunie 1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost

atins prin ratificarea sa de către statul New Hampshire, Constituţia Statelor Unite a servit

ca model multor naţiuni. Astăzi, constituţia Statelor Unite este cea mai veche constituţie

de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 200 de ani. În acelaşi timp, este

cea mai veche constituţie scrisă din lume care funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa.