Geographica Timisiensis, vol. 13, nr. 1, 2004 (pp. 137-142) ●

RECENZII REVIEWS

POPA Nicolae, (2004), Geografia continentelor. Asia. Caracterizare geografică generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 290 pagini, 45 figuri, 18 tabele

Aşa cum apreciază şi autorul în “Cuvânt înainte” dimensiunea şi complexitatea continentelor globului ca şi raporturile pe care lumea europeană le-a avut de-a lungul istoriei cu anumite părţi ale acestora au făcut ca volumul şi calitatea cunoştinţelor noastre despre ele să fie inegale. Mai mult, ajunse pe diferite filiere (greacă, romană, arabă, engleză, franceză, rusă, spaniolă etc.) şi consolidate ca atare mai târziu, în diversele şcoli geografice naţionale de prestigiu, numeroase fapte geografice sunt prezentate diferit de la o sursă la alta. Lucrarea profesorului Nicolae Popa, de la Universitatea de Vest din Timişoara, are menirea de a întregi şi a clarifica anumite aspecte geografice ale continentului Asia.

Prima parte dedicată potenţialului cadrului fizico-geografic al continentului asiatic reprezintă un complet compendiu ce conţine datele esenţiale referitoare la geologia, relieful, clima şi învelişul biogeografic ale Asiei. Nu atât bogăţia informaţiei, cât mai ales structura clară şi logică a acestui capitol sunt de apreciat în contextul în care numeroşi autori se lasă “furaţi” de cele mai multe ori de “eclectismul” bogăţiei de date enciclopedice care există despre Asia. Se pare că autorul nu a uitat în acest caz şi de imperativele laturii pedagogice a lucrării, spre bucuria (credem noi) a studenţilor interesaţi de acest subiect (pentru examene). Spre a justifica cele afirmate mai sus, luăm ca exemplu capitolul referitor la hidrografie, în care după trecerea în revistă a principalelor elemente ale hidrografiei se face o analiză deosebit de utilă a importanţei geoeconomice a apelor Asiei. Un pas important pentru geografie spre a aborda mai temeinic suportul fizico-geografic în strânsă legătură cu partea umană a realităţii geografice.

Partea a doua a lucrării, consacrată geografie umane a Asiei reprezintă însă un teritoriu în care profesorul Nicolae Popa a găsit un spaţiu excelent de manifestare a viziunii sale referitoare la problemele de geografie umană ale Asiei. Partea a doua nu este aşa cum ne-am astepta, doar o trecere în revistă a clasicelor elemente de geogafie umană (populaţie, economie, turism etc.), ci o complexă radiografie, în care faptul geografic este privit în contextul său geocultural, iar reprezentările acestuia, impregnate istoric, ce duc uneori la manifestări sociale recurente, sunt privite într-o multitudine de contexte. Având la dispoziţie realitatea vastă a Asiei, profesorul Nicolae Popa a putut să-şi desfăşoare discursul apelând generos la concepte din geografia politică, socială şi culturală. Rezultatul? Un tablou uman-geografic al Asiei clar conturat spaţial şi în acelaşi timp amplu nuanţat, cu perspective diverse dar şi diferenţiate, cu cadre şi scenarii de analiză aparent confuze, dar oferind în final o viziune integratoare asupra Asiei şi realităţilor ei demografice, economice, sociale, politice şi culturale. De altfel, Asia în ansamblul ei nu

● Recenzii 138

oferă întotdeauna o predictibilitate absolută asupra evoluţiilor sale de orice natură ar fi ele. “Ca urmare, indiferent de mutaţiile episodice înregistrate, Asia va continua să reprezinte miza principală a intereselor marilor puteri şi cel mai important spaţiu de dezlegare a paradigmei evoluţiilor viitoare ale planetei”, subliniază autorul în încheierea lucrării. O afirmaţie, oglindită pregnant în cuprinsul cărţii şi întregită de o serie largă de date, tabele şi reprezentări grafice şi cartografice. Oricum lucrarea profesorului Nicolae Popa, poate fi un bun început în cunoaşterea unei realităţi ce aşteaptă, în unele domenii, încă a fi descoperită.

Sorin PAVEL

ILIEŞ Alexandru, România. Euroregiuni, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2004 (218 pag., 62 figuri, 28 tabele)

Fenomenul transfrontalier, atât de brusc şi de rapid afirmat în partea central-estică a Europei, după 1989, înscrie o dinamică funcţională şi spaţială remarcabilă în zonele de

frontieră ale României. Realitatea geografică în evoluţie obligă astfel geografia românească la reflecţie, într-un domeniu îndelung neglijat, la noi ca şi aiurea, şi anume în domeniul

geografiei politice. O serie de lucrări au apărut după 1990, pe de o parte în încercarea de a reînnoda cu substanţa pozitivă a tradiţiei româneşti în domeniu, iar pe de altă parte, din

necesitatea de a actualiza principii, metode şi viziuni, pentru a le pune de acord cu spiritul şi practica din geografia politică actuală la nivel mondial.

În acest context, lucrarea „România. Euroregiuni”, datorată reputatului geograf orădean Alexandru ILIEŞ, apare ca o realizare de maturitate a geografiei politice româneşti. Abordând un fenomen nou şi – o vreme – foarte controversat în România, cel al euroregiunilor, autorul depăşeşte prezentările de circumstanţă, generice şi generale, pentru a realiza un studiu profund şi foarte aplicat, în viziune structural-funcţională şi spaţială, cu adevărat geografică.

După o succintă, dar pertinentă primă parte, de identificare, situare şi definire a formelor de colaborare transfrontalieră de tip euroregional şi a dinamicii acestora (capitolul 1, Forme şi structuri teritoriale de cooperare transfrontalieră), autorul fundamentează ştiinţific participarea românească la construcţia euroregională (capitolul 2). Subliniind reticenţa iniţială a autorităţilor române dar şi a opiniei publice la dezvoltarea de euroregiuni, Alexandru ILIEŞ atrage atenţia asupra rolului acestei forme de integrare regională în „transformarea diferendelor de frontieră în areale de convergenţă şi bună vecinătate, de eliminare a izolaţionismului teritorial şi de încredere reciprocă între statele vecine”.

Următoarele 11 capitole ale lucrării sunt consacrate celor 11 cooperări transfrontaliere de tip euroregional, bilaterale sau multilaterale, la care România este parte prin unităţile administrative şi comunităţile locale din preajma graniţelor. Sunt prezentate astfel, în detaliu, euroregiunile: Carpatica, Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, Prutului Superior, Dunărea de Jos, Siret-Prut-Nistru, Dunăre-Dobrogea, Giurgiu-Ruse, Danubius, Dunărea de

Geographica Timisiensis, vol. 13, nr. 1, 2004 ● 139

Sud, Dunărea 21 (asociaţie de colaborare transfrontalieră) şi Bihor – Hajdu-Bihar. Autorul prezintă contextual constituirea fiecărei euroregiuni, cadrul legislativ, evoluţia spaţială, structura organizatorică, suportul administrativ-politic, potenţialul demografic şi de interacţiune, infrastructurile perifrontaliere şi transfrontaliere, fluxurile, funcţionalitatea etc. Maniera de expunere este nestereotipă, datorită adaptării discursului la fiecare caz în parte, în funcţie de specificul regional. În ultimul capitol, autorul argumentează oportunitatea constituirii unei euroregiuni în spaţiul Maramureşului istoric, propunând în acest sens mai multe variante, pe care le fundamentează ştiinţific.

Un bogat material cartografic şi ilustrativ completează lucrarea. Integral originală, cartografia (de foarte bună calitate) se sprijină pe volumul imens de date, cules de la sursă, inclusiv prin accesarea a numeroase site-uri instituţionale de pe Internet. Documentarea laborioasă este evidentă şi se concretizează inclusiv în numărul mare de tabele, cu o mare varietate de date, care dau un plus de concreteţe şi pertinenţă discursului autorului.

Considerăm că lucrarea „România. Euroregiuni”, datorată geografului Alexandru ILIEŞ, este o contribuţie importantă nu doar în sfera geografiei politice româneşti, ci mai ales pentru mai buna cunoaştere a realităţii geografice din preajma frontierelor României, pentru sprijinirea comunităţilor locale româneşti în relaţiile lor transfrontaliere, apoi ca instrument util în decizia şi acţiunea socială, culturală şi economică.

Dr. Nicolae POPA