PlumbDe George Bacovia

***

Poemul simbolist “Plumb” deschide volumul cu acelasi titlu aparut in anul 1916, conturandu-I profund personalitatea artistica a poetului. Inca de la inceput opera a fost considerate o realizare de exceptie, chiar poetul Al. Macedonski ii dedica o epigram omagiala scriitorului “Poet scump pe frunte porti cununi de laur caci singur din plumb facut-ai aur”.

Titlul poeziei este preluat din tabelul periodic al elementelor si reprezinta un metal albastru-cenusiu ce da senzatia de impietrire. Din punct de vedere conotativ, titlul peoziei reprezinta un symbol al angoasei, dand senzatia de ascundere definitive in singuratatea apasatoare.

Tema operei o constituie viziunea poetului intr-o societate lipsita de valori morale, o lume stranie, pustie si artificiala, conturata de cateva pete in universal cenusiu bacovian.

Textul este structurat oin doua catrene, construite pe baza lexemului “plumb”, care se regaseste in sase din cele opt versuri ale poeziei.

Cele doua strofe corespund planurilor realitatii, pe de o partea realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir, cavou, iar pe de alta parte realitatea interioara subiectiva simbolizata de sentimental de iubire a carui invocare se face cu disperare.

Astfel, prima strofa corespunde realitatii obiective, evidentiand elementele cadrului spatial inchis, sufocant, ermetic, in care poetul se simte incarcerat.

Atmosfera macabra a poeziei este conturata de urmatoarele structure: “Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestment/Stam singur in cavou/ Si scartaiau coroanele de plumb”.

Repetarea epitetului “de plumb” confera simetrie peomului, avand multiple intelesuri cromatica, fizica, de apasare, devine cuvant cheie in opera.

In centrul primei strofe se regaseste simbolul cavoului caruia I se pot atrbui multiple semnificatii in opera.

Acesta poate semnifica trupul in care salasluieste un suflet de plumb si casa in care locuieste in mod metaphoric poetul.

De asemenea, poate simboliza si societatea meschina in care poetul nu gaseste repere valorice si surse de inspiratie.

Societate, in care este obligat sa coexista alaturi de oameni artificiali, snobi, josnici, lipsiti de culoare si adevar.

Lumea bacoviana se pietrifica desi specific stilului sau este simbolul materiei care intra in descompunere. Astfel, observam elementele naturale in manifestarile lor de gingasie si frumusete cum intra in procesul pietrificarii poetice.

Vantul este singurul element care produce miscare, insa produce efecte reci ale mortii: “Si scartaiau coroanele de plumb”.

Strofa a doua reprezinta realitatea interioara, subiectiva, dominate de sentimental de iubire a carui invocare se face cu disperare de eul poetic : “Si-am inceput sa-l strig”.

Simbolurile exterioare din prima strofa sunt transformate in simboluri interioare in cea de-a doua strofa, sugerand un suflet coplesit de elementele laice.

Inceputul cele de-a doua strofa debuteaza sub egida tragicului existential generat de disparitia complete a afectivitatii “Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul ïntors”constituie misterul poeziei, iar dupa spusele lui Blaga poate fi vorba doar despre intorcerea mortului cu fata spre apus.

Eul liric isi priveste sentimentele ca un spectator “Stam singur langa mort”. Semnificatia mortului putand fi perceputa in diverse viziuni particulare. Pe de o parte putem atribui termenul trupului pustiit al scriistorului, un suflect distrus de un system de lipsit de valori morale, originalitate si integritate, iar subiectului neexprimat ii putem oferi sensul spiritului pierdut al scriitorului, aflat intre doua lumi paralele. In aceasta perspectiva obscura scriitorul isi priveste ramasitele intr-un cadru pedominat de frigul care poate ingheta inima oricui.

Pe de alta parte, versul introduce starea de solitudine a eului lyric, care este sugerata de repetarea sintagmei “Stam singur”, fiind alaturata cuvantului mort ce accentueaza senzatia de goliciune sufleteasca si de singuratate, deoarece atunci cand mori o faci singur, iar in final vei ramane tot singur.

Ultimul vers ”Si-I atarnau aripile de plumb” presupune un zbor in jos, caderea surda si amara moarte cand incercarea de scapare este iluzorie.

Asadar, instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain se circumscriu esteticii simboliste.

La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala cuprinse intre doua consoane dure ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei predomina vocalele o,I, u, dand sentimental golului existential, al absentei, al vidului launtric. Sonoritatile lugubre sunte obtinute prin aglomerarea consoanelor b,p,m,n,t,s,t.

Elementele de prozodie confera o structura riguroasa poeziei prin rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe si iambul alternand cu amfibrahul.

La nivel morgologic predomina verbele in general statice. Timpul imperfect determina trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa : dromeau, stau, eram, scartaiau etc.

Cele doua verbe la perfect compus “am inceput”si la conjunctiv “sa strig”- sugereaza disperarea poetului atunci cand constata ca universul inconjurator este cuprins in atmosfera sumbra a mortii.

La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente, coordinate prin juxtapunere sau copulativ. Repetarea conjunctiei copulative “si” realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda aceeasi stare.

La nivel lexical se remarca cuvintele din campul semantic al mortii: scriu, cavou, funerar, coroana, mort.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga

Lucian Blaga este un scriitor modernist ce apartine perioade interbelice, fiind considerat poetul-filosof. Acesta transpune in lirica cele doua concept filosofice originare: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica. Prima este de tip logic si rational, luminand misterul pe care astfel sa-l reduca. Acesteia ii corespune metafora plasticizanta (previzibila). A doua nu are drept scop lamurirea misterului, ci aprofundarea sa prin intermediul metaforei revelatorii, ce conserva sacrul in profan.

Astfel, “Eu nu strives corolla de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne alataturi de “Testament”de Tudor Arghezi si “Joc second”de Ion Barbu.

Poemul deschide paginile primul volum in versuri aparut in 1919 “Poemele luminii”si are rol de manifest literar reazlizat cu mijloace poetice specific scriitorului.

Poezia este o arta poetica, deoarece autorului isi exprima crezul lirici, propriile convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia si vziunea asupra lumii. Prin mijloacele artistice sunt redate propriile idei despre poezie si despre rolul poetului.

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunoasterea acestuia poate fi posibila in planul iubirii doar prin iubire.

“Eu nu strives corola de minuni a lumii”este o poezie de tip confesiune, in care lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei prin formele verbale si pronominale de persoana I sg si pl.

Titlul este o metafora revelatory care semnifica idea cunosterii luciferice. Amplasarea pronumelui personal “eu” in fruntea titlului exprima atitudinea poetica de protejare a misterelor lumii. Verbul la forma negative “nu strives”exprima refuzul cunoasterii de tip rational si dorinta cunoasterii luciferice.

Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” este o imagine a perfectiunii, a absolutului, prin idea de cerc, de intreg, semnifica misterele universului.

Titlul este reluat in incipitul poeziei ca prin vers, iar sensul sau este imbogatit prin seria de antiteze si prin lantul metaphoric.

Compozitional, poezia are doua secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu initiala majuscule a versurilor.

Prima secventa exprima, cu ajutorul verbelor la forma negative, atitudinea poetului-filosof fata de tainele universului, precum si refuzul cunoasterii logice, rationale “Eu nu strives corolla de minuni a lumii/si nu ucid/cu mintea tainele ce, le intalnesc in calea mea”. Verbele se asociaza metaforei “calea mea”care reprezinta destinul poetic asumat.

A doua secventa se construieste pe baza unor realtii de opozitie : eu-altii, “lumina mea – lumina altora”.

Metafora luminii, emblematica pentru operele lui Lucian Blaga, inclusa in volumul de debut, sugereaza cunoasterea. Dedublarea luminii este redata prin opozitia dintre “lumina mea”(cunoasterea de tip poetic, intuitive) si “lumina altora”( cunoasterea rationala ) .

Astfel, lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns, aduca striveste, ucide, nu iubeste, nu imbogateste, iar lumina mea sporeste a lumii taina, deci iubeste, nu striveste, nu ucide.

Centrul de greutate al poemului consta in cel mai scurt vers al acestuia “Dar eu”. Conjunctia adversative “dar”si pronumele personal “eu” ce marcheaza revenirea la gandirea poetica.

Ampla comparative asezata intre linii de pauza functioneaza ca o constructive explicativa a ideii lansate in versul median “si-n tocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii,/asa imbogatesc eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/si tot ce-I neinteles se transforma in neintelesuri si mai mari/ sub ochii mei –“.

Enumeratia “flori, ochi, buze si morminte”are semnificatia formelor concrete pe care misterul le ia in univers: “florile”reprezinta frumusetea, puritatea prin elemental vegetative, “ochii”sunt oglinda sufletului si calea de acces catre cunoasterea interioara sau spiritual, “buzele”semnifica rostirea cuvantului, dar si motivul sarutului, trimitand la tema iubirii, iar “mormintele”sunt un symbol al mortii.

Atitudinea poetului filosof este aceea de conservare a misterului, la Blaga iubirea neavand functie sentimentala ca la Eminescu, fiind o cale de potentare a misterului.

TestemanetDe Tudor Arghezi

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice modern ale literaturii romane din perioada interbelica alaturi de “Eu nu strives corolla de minuni a lumii”de Lucian Blaga si “Joc second”de Ion Barbu. Poezia deschide volumul de debut “Cuvinte potrivite”, publicat in anul 1927 si are rol de manifest literar structurat pe baza mijloacelor poetice specific scriitorului.

Poemul este o arta poetica, deoarece autorul isi expirma propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii, despre rolul artistului In societate.

Este o arta poetica moderna deoarece In cadrul ei este prezentata o tripla problematica, specifica liricii modern: transfigurarea scoialului in esthetic, estetica uratului si raportul dintre inspiratie si tehnica poetului.

Tema poeziei prezinta conceptia despre arta a lui Arghezi, si anume, dorinta poetului de a lasa peste generatii intreaga sa creatie lirica. Astfel, cititorul devine asemenea unui fiu spiritual, iar eul lyric se transforma intr-un tata care-I lasa drept unica mostenire cel mai de pret rezultat al muncii sale, si anume, cartea.

Titlul poeziei are o dubla semnificatie, una denotative si alta conotativa. In sens propriu, cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana cu scopul de a-si exprima dorintele ce urmeaza a fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama, averea pe care vrea sa o lase mostenire. Aceasta este insa acceptia laica a tilului. In acceptia religioasa, cuvantul face referire la cele doua mari parti ale Bibliei: Vechiul si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile proorocilor, apostolilor adresate oamenilor.

In sens conotativ, creatia argheziana devine o mostenire spiritual adresata urmasilor cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Structura poeziei are cinci secvente lirice, fiind structurata in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea elementelor de prozodie este o particularitate a modernismului.

Prima strofa este conceputa ca o adresare directa a eului lyric catre un fiu spiritual carua ii lasa singura sa mostenire spiritual “cartea”: “un nume adunat pe-o carte”.

Conditia poetului este subliniata prin structura “nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte / decat un nume adunat pe-o carte”. Poezia capata ipostaza unui bun spiritual si peren.

Metafora “seara razvratita care vine”face referire la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare prin “carte”, creatie poetica perceputa asemenea unei trepe a cunoasterii: Cartea mea-I fiule o treapta.

Enumeratia “Din rapi si gropi adanci” ca si versul urmator “Suite de batranii mei pe branci”, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi.

Formula de adresare in vocativul “fiule”desemneaza un potential cititor, poetul idenificandu-se, in mod metaphoric, cu un tata, cu un mentor al generatiilor viitoare.

Concluzia primei strofe este ca prin carte ape care doreste sa o ofere unei noi generatii, este stilizata toata munca strabunilor.

Strofa a doua continua idea primei strofe prin repetarea simbolului “ carte “, gasita aici precum hrisovul care reprezinta un document al existentei si suferintei stramosilor “Aseaz-o cu credinta capatai/Ea e hrisovul vostru cel dintai/ Al robilor cu saricile pline de osemintele varsate-n mine”. O adevarata dovada istorica a suferintei stramosilor pentr generatiile viitoare.

Ideea poetica centrala din cea de-a treia strofa este trasnpunerea poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel, sapa unealta dolosita pentru a lucre pamantul devine condei, unealta de scris, iar brazda devine calimara, pentru metamorfoza elementelor rurale tipic taranesti in expresii poetice. De asemenea, transforma “graiul lor cu indemnuri pentru vite” in “cuvinte potrivite”. Metaora de desemneaza poezia ca truda, mestesug si nu ca poezie de inspiratie divina.

Veninul, simbolul suferintei taranilor, este transformat in mierea cunoasterii, iar ocara, vorba grea, devine material al poeziei.

Astfel, se observa cum cuvantul arghezian este omnipotent, el putand atat sa mangaie, cat si sa pedepdeasca: “Am luat ocara si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure”.

In strofa a patra apre idea transfigurarii socialului in esthetic print faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in vioara, symbol al poeziei “Durerea noastra surda si amara/O gramadi pe-o singura vioara”.

De asemenea, semnificativa este comparatia stapanului cu un tap injunghiat. Aceasta desemneaza duritatea expresiei argheziene. “Pe care ascultand-o a jucat/Stapanul, ca un tap injunghiat”.

Poetul devine asemenea unui justitiar care-I pedepseste pe asupritorii stramosilor. Astfel, creatia se transforma intr-un bici care doreste rabunarea cu orice pret a suferintei “Biciul rabdat se intoarce in cuvinte/Si izbaveste incet pedepsitor”.

O imagine controversata in literature romana este cea a ciorchinelui de negi prin care Arghezi denumeste realitatea suparatoare.

Arghzi considera ca orice aspect al realitatii, indifferent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic “Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”.

Ultima strofa a poeziei are in centrul ei simbolul domnitei care poate fi interpretat fie drept muza inspiratoare sau o cititoare din viitoar a operei argheziene.

Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin “slova de foc”, cat si rezulatatul mestesugului , al trudei poetice “slova faurita”: “Slova de foc, slova faurita/ Imperecheate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste”.

Conditia poetului este redata in versul “Robul a scris-o, Domnul o citeste”, si anume, faptul ca el se identifica cu un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba Domnului, a cititorului.

Leoaica tanara, iubireaPrima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire asemenea unei tinere leoaice

agresive care-I sare “in fata” eului poetic, avand efecte devastatoare asupra identitatii sinelui, “infingandu-si coltii albi in fata”. Pronumelel personale de persoana I sg mi, m, ma potenteaza confesiunea eului poetic care era constient de eventualitatea ivirii sentimenului de iubire care-l pandise-n incordare mai demult, dar nu se astepta ca acesta sa aiba o astfel de forta devastatoare “mi-a sarit in fata”/”m-a muscat leoaica azi de fata”.