220

astm bronşic sever a rămas stabil grav (CV - 79,0%, VEMS - 55,6%, IT - 56,8%, V25-75 - 29,3% (tab. 2). Astmul bronşic sever s-a întîlnit mai rar şi s-a constatat la 6 bolnavi (11,8%) din 51 bolnavi. La aceşti bolnavi boala s-a manifestat prin accese frecvente de dispnee şi jugulare dificilă, cu manifestări grave de insuficienţă respiratorie, doar un bolnav din cei 6 era în chîmpul de muncă. Pierderea temporară de muncă la aceşti bolnavi în tratamentul staţionar a constituit 11,10,65zile, durata totală 17,10,71zile.

Tabelul 2 Dinamica indicilor funcţiei respiratorii la diferite variante de evoluţie

a astmului bronşic (in%)

Astm bronşic persistent uşor

Astm bronşic persistent moderat

Astm bronşic persistent sever

pînă la tratament

după tratament

pînă la tratament

după tratament

pînă la tratament

după tratament

CV 87,2 92 82,7 94,5 78,2 79 VEMS 78,7 90,9 62,4 78,2 50,2 55,6 IT 72,3 78,4 60,0 67,9 50,8 56,8 V25 - 75 59,1 79,4 44,0 57,0 29,2 29,3

Concluzii Rezultatele obţinute demonstrează că termenii incapacităţii temporare de muncă în

astmul bronşic se află în corelaţie directă cu gravitatea acutizării, determinată de caracterul pronunţat al obstrucţiei bronşice la internare în staţionar, gravitatea evaluării bolii. În astm bronşic persistent uşor termenii duratei incapacităţii temporare de muncă totale constitue 9,9 zile, în astm bronşic persistent moderat a fost mai indelungată - 12,5 zile, în astm bronşic persistent sever ea a crescut pînă la - 17,1 zile.

Bibliografie 1. Botnaru V., Rusu D.: Astmul bronşic la adulţi. // Protocol clinic naţional.Chişinău,

2008; 57 p. 2. Bogdan M., Mihalţan F., Bumbucean D. Managementul astmului bronşic la adulţi.//

Amaltea, 1999, 48 p. 3. Глобальная стратегия лечения и профилактики бронхиальной астмы (GINA) //

Пересмотр 2006 г. стр 92. 4. Пульмонология национальное руководство под редакцией Ф. Г. Чучалина. М., //

2009, 945 с.

REABILITAREA PULMONARĂ ÎN BRONHOPNEUMOPATIA CRONICĂ OBSTRUCTIVĂ

Victor Colesnic (Consultant ştiinţific – Al. Corlăteanu, assist. univ.)

Catedra Medicină Internă nr.1 USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary Pulmonary rehabilitation for chronic obstructive pulmonary disease

Pulmonary rehabilitation, a multidisciplinary and structured intervention for patients with chronic pulmonary diseases, has been shown to improve exercise tolerance, reduce dyspnea and improve health-related quality of life. Pulmonary rehabilitation appears to be cost-effective,

221

since it reduces health care utilization. Exercise training represents the cornerstone of every pulmonary rehabilitation program. Multidisciplinary pulmonary rehabilitation is preferably implemented in an outpatient hospital- or community-based setting. Inpatient programs are suited for patients with limited transportation capabilities or severe deconditioning. In the present report, we describe the case of a 63-year-old man with chronic obstructive pulmonary disease (COPD) and chest deformation.

Rezumat Reabilitarea pulmonară este o intervenţie multidisciplinară şi structurată, destinată

pacienţilor, suferinzi de bronhopneumopatie cronică obstructivă(BPCO), care poate să reducă dispneea, să amelioreze intoleranţa la exerciţiu şi calitatea vieţii. Această intervenţie, prezintă un raport cost/eficacitate favorabil; ea diminuează utilizarea îngrijirilor medicale. Reantrenarea la efort, este un element esenţial într-un program de reabilitare pulmonară. Orice program de reabilitare pulmonară ar trebui să fie de preferinţă în ambulator. Programele în spital trebuie să fie rezervate pacienţilor care prezintă probleme de transport sau o decondiţionare severă. În acest articol, vom descrie un caz clinic, bărbat de 63 de ani, cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPCO) şi deformarea cutiei toracice.

Actualitatea temei Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO) este o maladie, caracterizată printr-un

sindrom obstructiv, care este parţial reversibil. Această obstrucţie este, de obicei, progresivă şi se asociază cu reacţii inflamatorii anormale ale plămânilor la particule sau gaze nocive [6].

Tabagismul a fost identificat, demult timp, ca şi o cauză principală a BPCO. Deşi BPCO atinge în special plămânii, această afecţiune are, în egală măsură, consecinţe sistemice semnificative. BPCO este o problemă importantă de sănătate publică. În 2020 ea va deveni pe locul 3 în rândul mortalităţii mondiale, îndată după cardiopatiile ischemice şi accidentele vasculare cerebrale, şi a 5-a cauză de handicap. Cu o evoluţie progresivă, BPCO provoacă o invaliditate care va limita toleranţa la efort a pacientului şi ocazionează un cerc vicios sau o inactivitate fizică, anxietatea şi decondiţionarea agravează insuficienţa respiratorie şi izolarea socială. Decondiţionarea în BPCO se observă încă din stadii precoce ale maladiei şi afectarea muşchilor scheletici periferici joacă un rol primordial în limitarea efortului la pacienţii cu BPCO.

În ceea ce priveşte managementul contemporan al BPCO, reabilitarea pulmonară astăzi câştigă tot mai multă atenţie, şi a devenit unul dintre componentele esenţiale ale tratamentului, ea este propusă în toate consensurile internaţionale legate de BPCO, aceasta fiind pus la un acelaşi nivel cu tratamentul inhalator (bronhodilatatoare şi antiinflamatoare) şi oxigenoterapie. Ea permite în sfârşit de a întrerupe cercul vicos descris mai sus [3].

Obiectivul acestei lucrări este de a evidenţia diferite aspecte a reabilitării pulmonare la

pacienţii în stare stabilă, bolnavi de BPCO: definiţia, beneficiile aşteptate şi criteriile de selecţie, evaluarea, organizarea practică şi componentele programului de reabilitare pulmonară şi de a prezenta un caz din practica.

Materiale şi metode de cercetare O analiză a literaturii ştiinţifice şi recomandările cele mai recente asupra acestei teme au fost căutate prin intermediul programului HINARI şi Google cu ajutorul cuvintelor cheie ca: BPCO, reabilitare pulmonară, tratamentul contemporan a BPCO, bronşita cronică, kinetoterapie, dispnee, calitatea vieţii, indicele BODE. Lista de referinţe din fiecare articol a fost examinată în căutarea referinţelor suplimentare.

222

Rezultate obţinute Definiţii Societatea Americană Toracică (American Thoracic Society) şi Societatea Europeană

Respiratorie (European Respiratory Society) recent au adoptat următoarea definiţie a reabilitării pulmonare [1] : Reabilitarea pulmonară este o intervenţie medicală complexă, bazată pe dovezi, multidisciplinară, care se adresează bolnavilor cu afecţiuni respiratorii cronice, care sunt simptomatici, şi frecvent au activităţi zilnice limitate datorită bolii. Reabilitarea respiratorie este integrată în tratamentul individualizat al pacientului, şi are ca scop, să reducă simptomele, să optimizeze toleranţa la efort fizic, şi să reducă cheltuielile de sănătate prin stabilizarea sau limitarea manifestărilor sistemice ale bolii.

Definiţia include trei momente cheie: 1. Multidisciplinară: Programele de reabilitare pulmonară utilizează competenţa a diferitor discipline de asistenţă medicală, care este integrat într-un program complet, coerent, adaptat nevoilor fiecărui pacient. 2. Individual: Pacienţii cu boli pulmonare invalidizante necesită evaluarea nevoilor individuale, atenţie individuală, şi un program conceput pentru a îndeplini obiectivele realiste individuale. 3. Atenţia funcţiei fizice şi sociale: Pentru a fi cu succes, reabilitarea pulmonară atrage atenţie problemelor psihologice, emoţionale şi sociale, precum şi, incapacităţii fizice, şi ajută la optimizarea terapiei medicale, la îmbunătăţirea funcţiei pulmonare şi toleranţei la exerciţiu.

Scopul Scopul serviciilor de reabilitare pulmonară nu este de a atinge toleranţă maximă la

exerciţii, ci, mai degrabă un nivel de funcţie care ar permite transferul tratamentului de la clinică, spital, sau doctor, la autoîngrijire la domiciliu de către pacient, familia pacientului sau îngrijitorul pacientului. Cu excepţia cazului în care pacientul va fi capabil să efectueze cursul de auto-îngrijire la domiciliu, va beneficia, doar temporar, de servicii de reabilitare pulmonară. Sfârşitul tratamentului, prin urmare, nu este în cazul în care pacientul atinge toleranţă maximă la exerciţiu sau stabilizare, dar atunci când pacientul sau însoţitorul său este capabil să-şi continue reabilitarea pulmonară la domiciliu. Pentru a păstra rezultatele obţinute, este important ca pacientul să continue cu un regim de reabilitare pulmonară la domiciliu [4].

Indicaţii Reabilitarea pulmonară se indică tuturor pacienţilor cu boli pulmonare cronice, indiferent

de cauza provocatoare, care este însoţită de o insuficienţă respiratorie. De asemenea şi persoanelor candidate la intervenţii chirurgicale de reducere a volumelor pulmonare sau transplant pulmonar. În ceea ce priveşte BPCO, ea este recomandată începând cu stadiul 2 (conform GOLD 2007: VEMS < 80% din valoarea prezisă şi un raport VEMS/CV < 70%). Toţi pacienţii cu BPCO suferind de consecinţe sistemice sunt candidaţi buni pentru reabilitare pulmonară [3].

Contraindicaţii Contraindicaţiile principale sunt lipsa de motivaţie, tulburări psihiatrice sau cognitive

severe, o comorbiditate instabilă (cardiopatie ischemică, insuficienţă hepatică sau renală, etc), o incapacitate de a realiza exerciţiile (de exemplu o poliartrită severă). Hipoxemia severă la efort va trebui să fie, în prealabil, corijată cu oxigenoterapie [3].

Echipa de reabilitare pulmonară Reabilitarea pulmonară necesită o echipă multidisciplinară, coordonată de un medic şi

centrată asupra pacientului. Participanţii echipei se reunesc pentru a discuta cazul pacientului, eventualele progrese obţinute şi cu scopul de a optimiza tratamentul său. Deci participanţii acestei reabilitări sunt:

1. Medicul specialist pneumolog iniţiat în programul de reabilitare pulmonară. El dirijează acest program, ajutat de un colaborator, sau de unul sau mai mulţi asistenţi medicali. El participă la evaluarea iniţială a pacientului, stabilirea indicaţiilor şi contraindicaţiilor, alege

223

modalităţile de reabilitare pulmonară. El cercetează comorbidităţile care ar putea să interfereze cu buna desfăşurare a reabilitării şi participă la educarea pacientului.

2. Kinetoterapeutul asistă medicul la realizarea testelor de intrare, la trei luni şi la sfârşitul programului. El supraveghează continuu comportamentul general, cardiac şi respirator al pacientului prin intermediul aparatajului adecvat (frecvenţa cardiacă, saturaţia hemoglobinei cu O2, tensiunea arterială, frecvenţa respiratorie, tipul de ventilaţie) în timpul efortului fizic. Într-o egală măsură el se ocupă cu şedinţe de gimnastică, de relaxare, cu tehnici respiratorii şi drenajul bronşic sau cu tehnici de luptă contra hiperventilaţiei.

3. Nutriţionistul. Denutriţia este frecventă la pacienţii cu BPCO, ea este însoţită de o stare de hipercatabolism, care poate duce la rândul său la caşexie. Un indice de masă corporală scăzut este un factor de risc independent de mortalitate în BPCO. În aceste circumstanţe nutriţionistul ar putea furniza pacientului sfaturi personale cu scopul de a depăşi excesul alimentar, dar îndeosebi de a depăşi carenţa alimentară. În stadiile avansate a maladiei chiar şi procesul de ingestie devine o sursă a dispneei.

4. Psihologul. Majoritatea pacienţilor în timpul reabilitării pulmonare prezintă dereglări anxio-depresive şi o calitate de viaţă mediocră. Evaluarea acestor componente este realizată de către un psiholog. Acesta, în egală măsură, ea în calcul procesul de adaptare a pacientului la maladie, sentimentul sau neputinţa de a o controla, înterpretările maladiei şi tratamentelor ( de exmplu aerozoloterapie şi oxigenoterapie), şi de stadiul acceptării bolii. El îndrumă pacientul să dorească ca să creeze noi strategii adaptative pentru un control mai bun a maladiei şi de a adopta sau nu de noi activităţi cotidiene (fumător/nefumător, sedentar/activ, etc). Astfel, adăugător la susţinerea psihologică şi lupta contra diverselor vicii (tabagism şi alcoolism), psihologul va realiza un test specific a calităţii vieţii care va servi la evaluarea pacientului pe parcursul programului.

5. Asistentul social care va participa la reintegrarea psihosocială şi profesională a pacientului [3].

Modalităţile de reabilitare pulmonară Reabilitarea se poate efectua la un spital, în ambulator dintr-un centru ataşat la o instituţie

spitalieră, sau chiar la domiciliul pacientului. Alegerea va depinde de starea pacientului, de disponibilităţile locale sau de posibilităţile financiare. În ambulator, durata programului pentru a obţine mari beneficii susţinute, trebuie să fie în jurul a 12 săptămâni a câte 3 -5 şedinţe pe săptămână [9]. Reabilitarea în spital este mai scurtă, în general în jurul a 6 săptamâni, destinată în special pacienţilor care nu se pot deplasa şi care au o decondiţionare fizică severă, această modalitate de reabilitare este mult mai costisitoare pentru societate decât reabilitarea efectuată în ambulator. Astfel reabilitarea în ambulator este cea mai preferată modalitate de reabilitare pulmonară [3].

Evaluarea pacientului Evaluarea individuală a pacientului se va face cu ajutorul testelor prealabile pentru

optimizarea capacităţii de efort. Aceasta include: anamneza şi examenul clinic, evaluarea funcţională respiratorie (spirometrie, pulsoximetria, etc), testul la efort (testul de mers de 6 minute), ergospirometrie, măsurarea puterii muşchilor inspiratori şi expiratori, măsurarea forţei muşchilor cvadriceps, indicele de masă corporală, calitatea vieţii cu chestionarul St. George’s Respiratory Questionnaire (SGRQ) [1]. În aşa fel eforturile sunt adaptate fiecărui pacient în parte şi în funcţie de capacitatea estimată cu ajutorul testelor prealabile. Scopul este un antrenament progresiv şi regulat evitând eforturile excesive [3].

Conţinutul programului de reabilitare pulmonară 1. Reantrenarea la efort. Această tehnică constă în antrenarea rezistenţei musculare,

realizat cu ajutorul cicloergometrului şi benzii rulante [3]. Exerciţiile ar trebui să fie efectuate câte 3-5 ori pe săptămână cu o durată a fiecărei şedinţe nu mai puţin de 20 de minute (la o intensitate mai mică 30 minute) continuu sau în intervale (adică alternarea perioadelor de intensitate crescută şi joasă) . Cu o durată de minimum de 8 săptămâni este necesar ca să

224

obţinem efecte substanţiale, dar programele cu o durată mai lungă obţin rezultate mult mai favorabile [9]. Acest reantrenament poate fi făcut, dacă este necesar sub oxigenoterapie (dacă saturaţia hemoglobinei cu oxigen la efort este mai mică de 90 %) [3], [1]. Scopul reantrenării la efort este de a schimba comportamentul bolnavului de la o viaţă sedentară la una activă [9].

2. Exerciţiile specifice sunt necesare atunci când trebuie de antrenat grupuri musculare specifice. Se recurge la reantrenarea muşchilor membrelor superioare (de exemplu cu haltere), şi a muşchilor inspiratori (cu ajutorul unor dispozitive ,,Threshold’’ cu valve, permitând un antrenament unic asupra timpului inspirator) [7], [1] şi expiratori, şi a musculaturii membrelor inferioare. La pacienţii stabili, cu o amiotrofie severă se recurge la o electrostimulare transcutanată rezultând creşterea semnificativă a forţei musculare.

3. Gimnastica colectivă uşoară este un complement inevitabil deoarece unele funcţii importante ca supleţea articulară, echilibrul, propriorecepţia şi coordonarea merită să fie reabilitate [3].

4. Kinetoterapia respiratorie. În caz de micşorare a permeabilităţii bronşice, ea permite de a favoriza eliminarea secreţiilor bronşice în exces care nu fac decât să incomoditeze pacientul. În plus kinetoterapeuţii realizează sistematic o evaluare care permite o eventuală modificare a modului de ventilaţie [8].

5. Dietoterapia se va axa, în special, la restabilirea masei corporale ideale. Dacă pacientul este supraponderal se va încerca ca el să slăbească, deoarece este mai greu să respire şi să se deplaseze dacă dispune de surplus ponderal. Însă pentru bolnavii cu BPCO le este caracteristic denutriţia, de aceea, se va accentua pe restabilirea greutăţii ideale prin consumarea alimentelor bogate în proteine şi cu un caloraj mărit. De asemenea acestor bolnavi le este caracteristic anorexia , deci li se vor prescrie stimulatoare ale apetitului, mai des fiind anabolicele steroidiene. Administrarea anabolicelor steroidiene poate să normalizeze nivelul de androgeni şi să protejeze pacienţii suferinzi de BPCO de dezvoltarea miopatiei induse de corticosteroizi. Este recunoscută şi eficacitatea IGF (insulin like growth factor) în dietoterapie, însă deoarece preţul său este mare utilizarea sa este mai restrânsă. Suportul nutriţional este însoţit obligatoriu de activităţi fizice pentru a preveni acumularea ţesutului adipos de pe contul celui muscular [9]. 6. Educaţia terapeutică permite pacientului de a acăpăra cunoştinţe care îl vor ajuta să controleze maladia sa. Astfel se stabileşte o veritabilă alianţă terapeutică între medic şi pacient. Sesiunile pot decurge în grup sau individual. Subiectele abordate sunt foarte diverse : tratamentul BPCO, oxigenoterapia, tehnici de economie a energiei (ergoterapie), tehnici de relaxare, tehnici de respiraţie (respiraţia cu buzele ,,în pungă’’, respiraţia diafragmală [8]), nutriţia, călătoriile, controlul stresului, sexualitatea, conduita în caz de exacerbări a maladiei, etc [3]. 7. Psihoterapie. Incidenţa depresiei la pacienţii cu BPCO este de 2,5 ori mai mare în comparaţie cu populaţia generală. Programele de reabilitare pulmonară care includ intervenţiile psihologice îmbunătăţesc aceste tulburări sufleteşti mai mult decât acele programe care sunt bazate exclusiv pe reantrenare la efort. Psihologii sunt sunt cei mai bine plasaţi furnizori de servicii medicale pentru a oferi tratament pacienţilor cu anxietate şi depresie semnificative şi de asemenea pentru a optimiza şi a discuta strategiile de renunţare la fumat cu pacienţii care continuă să fumeze. Sfaturile de renunţare la fumat, educarea şi terapia substituţională cu nicotină, măreşte şansa de renunţarea susţinută la fumat [9]. Eficacitatea reabilitării pulmonare Eficacitatea reabilitării pulmonare este acum bine demonstrată prin diferite studii mari randomizate şi controlate, şi prin metaanalize, şi aici fiind incluse şi persoanele în vârstă. Astfel reabilitarea pulmonară permite de a ameliora calitatea vieţii şi a dispneei. Ea măreşte capacităţile fizice la efort, acelea ca : puterea maximală atinsă, consumarea maximală a O2, deplasarea spre dreapta a pragului ventilator, şi ameliorarea testului de mers de 6 minute, forţa şi rezistenţa muşchilor locomotori ,chiar şi speranţa la viaţă. Un studiu randomizat recent a demonstrat că reabilitarea pulmonară reduce morbiditatea psihosocială generală (depresie, anxietate, ostilitate, stări tensionale).

225

Ea reduce de asemenea numărul de exacerbări, de spitalizări, şi permite de a reduce recurgerea la îngrijiri medicale. Este foarte important de a continua antrenamentul la domiciliu (plimbări cotidiene) sau într-un centru sportiv, pentru a păstra la maximum efectele dobândite în urma acestui program. Caz clinic Bărbat, 63 ani, inginer, nefumător, acuză: dispnee la efort fizic de intensitate mică, tuse cu expectoraţie mucoasă, edeme a membrelor inferioare, slăbiciune marcată, cefalee. Simptomele au apărut progresiv acum cinci ani. Nu a urmat un tratament medicamentos. Din copilărie – cutia toracică deformată (Tuberculoză).

Examenul obiectiv: Înălţimea 150 cm, masa 47 kg, indicele masei corporale 20. Acrocianoză, tahicardie, dispnee. Frecvenţa respiratorie – 23/min, frecvenţa contracţiilor cardiace - 100/min, Tensiunea arterială - 170/100 mmHg. Cutia toracică este deformată.

Examenul de laborator: hemoleucograma este normală, analiza generală a urinei normală, testele biochimice normale, saturaţia hemoglobinei cu oxigen - 88% (aerul de cameră). VEMS (volumul expirator maxim pe secundă) - 0,44 l/s (20,3%), CVF (capacitatea vitală forţată) - 0,486 l (18%), VEMS/CVF - 112%, Testul bronhodilatator – negativ. Concluzie: Asocierea defectului ventilator obstructiv şi restrictiv.

Ecocardiografic: Fracţia de ejecţie - 60%; dilatarea atriului drept şi a ventricului drept, presiunea în artera pulmonară 60 mmHg. Tratamentul aplicat: Bronhodilatatoare (Tiotropiu bromid; în cazuri severe de dispnee - salbutamol), diuretice, blocantele canalelor de Ca ,inhibitorii enzimei de conversie, terapie cu oxigen de lungă durată (pacientul a folosit, doar 3-5-h pe zi), reabilitare pulmonară (exerciţii fizice, gimnastica respiratorii, educarea pacientului). Indicele BODE s-a micşorat cu 1 punct (de la 9 până la 8). Distanţa parcursă în timpul testului de mers de 6 minute a crescut de la 175 metri la 225 metri. VEMS s-a schimbat nesemnificativ de la 20,3% iniţial la 26% peste 1 lună (s-a mărit cu 5,7%).

Tabelul 1 Indicele bode în dinamică

INIŢIAL PESTE 1 LUNĂ Indicele masei corporale

20 1 20 1

VEMS 20,3% 3 26% 3 Gradul de dispnee după MRC

4 3 3 2

Testul de mers de 6 minute

175 m 2 225 m 2

BODE 9 8 VEMS – volumul expirator maxim pe secundă; MRC - Medical Research Council

Calitatea vieţii a pacientului a fost cuantificată cu chestionarul SGRQ, SGRQ scorul total a constituit 81,9% şi ulterior peste o lună de aplicare a tratamentului complex 74%. Cazul prezentat demonstrează efectele pozitive ale reabilitării pulmonare folosite în complex cu tratamentul farmacologic şi oxigenoterapia de lungă durată.

Concluzii În ultimii ani, efectele benefice ale unui program structurat şi transdisciplinar de reabilitare pulmonară a fost bine documentat la pacienţii cu BPCO, astfel încât el a obţinut un loc important în toate recomandările care se ocupă de diagnosticul şi tratamentul acestei afecţiuni. Efectele obţinute în urma unui program de reabilitare pulmonară, egalează sau chiar depăşeşte acele efecte, observate după mai multe tratamente medicamentoase. În plus, multe

226

studii, au arătat efectul lui benefic, asupra costurilor de îngrijire medicală. Efectele benefice a reabilitării pulmonare la persoanele suferinde de BPCO, pot fi într-o mare măsură, atribuite componentului sistemic a maladiei, caracterizată de decondiţionarea muşchilor scheletici. Bibliografie 1. Andrew L. Ries, Gerene S. Bauldoff, Brian W. Carlin et al. Pulmonary Rehabilitation:

ACCP/AACVPR Evidence-Based Clinical Practice Guidelines.Chest 2007; 131; 4-42. 2. BOTNARU V., CORLĂTEANU A. Bronşita cronică, emfizemul pulmonar,

bronhopneumopatia cronică obstructivă. Capitol în carte: Pneumologia. Chişinău, 2009, p. 273-306.

3. Corhay J.L., Guyen D.N., Chees P.S., et al. La rehabilitation pulmonaire dans la bronchopneumopathie chronique obstructive.Rev Med Liège 2008; 63:11:677-683.

4. Clinical Policy Bulletin: Pulmonary Rehabilitation. Aetna 2008. Available at http://www.aetna.com/cpb/medical/data/1_99/0032.html Accesed May 23,2009.

5. Derom E., Marchand E., Troosters T. Pulmonary rehabilitation in chronic obstructive pulmonary disease.Annales de readaptation et de medecine physique 50 (2007) 615-626.

6. Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease(GOLD).- Pocket Guide to COPD Diagnosis, Management, and Prevention 2008. Available at http://www.goldcopd.com. Accesed February 15, 2009.

7. Recommandations de la Societe de Pneumologie de Langue Francaise sur la rehabilitation du malade atteint de BPCO. Societe de Pneumologie de Langue Francaise Rev Med Respir 2005; 22: 696-704.

8. SHARMA S. Pulmonary Rehabilitation. Available at http://emedicine.medscape.com/article/319885-overview. Accesed May 23,2009.

9. Troosters T., Casaburi R., et al. Pulmonary Rehabilitation in Chronic Obstructive Pulmonary Disease. Am J Respir Crit Care Med. Vol 172. p. 19-38,2005.

METODE IMAGISTICE ÎN DIAGNOSTICUL PNEUMONITELOR INTERSTIŢIALE IDIOPATICE

Oxana Munteanu Catedra medicină internă nr. 1 USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Imagistic methods in the diagnosis of idiopathic interstitial pneumonias Idiopathic interstitial pneumonias (IIPs) can be distinguished from other forms of diffuse

parenchymal lung disease by clinical methods, including history, physical examination, laboratory studies, imaging, and pathologic analysis. Radiological pattern seen in the IIPs is similar or identical to those found in many other conditions, including collagen vascular disease, drug reactions, asbestosis, and chronic hypersensitivity pneumonitis.

Rezumat Pneumonitele interstiţiale idiopatice (PII) pot fi deosebite de alte forme ale

pneumopatiilor interstiţiale difuze în baza tabloului clinic, modificărilor de laborator şi a testelor funcţionale pulmonare, pattern-urilor imagistice şi morfologice. Pattern-ul radiologic al PII, poate fi similar sau identic cu cel al leziunilor pulmonare din alte boli, cum ar fi colagenozele, pneumonitele prin hipersensibilizare, azbestoza şi intoxicaţiile medicamentoase.