Ratiune si simtire (Sense and sensibility)

Autor : Jane Austen Titlu original: Sense and sensibility Traducator : Mariana Costin Colectie : Colectia Jane Austen

"Ratiune si simtire" este una dintre acele carti pe care le citesti cu sufletul la gura si pe care le apreciezi pentru complexitatea personajelor care dau viata romanului. Acestea ni se dezvaluie treptat prin trairile lor si calitatile cu care sunt inzestrate. Inca de la inceput facem cunostinta cu familia Dashwood, insa romanul "Ratiune si simtire" este centrat pe povestea surorilor Dashwood, sensibila Elinor si pasionata Marianne, ale caror sanse de a se casatori par condamnate pentru totdeauna de brusca pierdere a averii familiei. In acest context, ele se muta în casuta oferita de o ruda binevoitoare si, in ciuda situatiei în care au ajuns, Elionor si Marianne se încapataneaza sa caute romantismul într-o societate obsedata de avere si de statutul social. Povestile de dragoste traite de cele doua eroine ne vor fermeca sau, dimpotriva, ne vor indigna. Celelalte personaje isi vor atrage fie simpatia, fie antipatia cititorului, in functie de caracterul si aptitudinile acestora. Daca Elinor este un personaj al carui farmec personal e dat de calitatile sale intelectuale si mai cu seama de gandirea sa analitica, sora ei, Marianne ne apare in antiteza.

Ea este de o frumusetea rapitoare si are un puternic simt artistic (avand inclinatie spre muzica si literatura), insa sensibilitatea excesiva o va aduce in pragul unei depresii puternice, suferite ca urmare a intreruperii bruste a povestii de dragoste dintre ea si Willoughby, un tanar ce se va dovedi avar, egoist si lipsit de bun simt. Insa, cu ajutorul familiei si al prietenilor, Marianne va trece peste momentele dificile si va sfarsi prin a se casatori cu colonelul Brandon, un barbat matur si echilibrat, care, intr-un final, va reusi sa-i cucereasca inima. Elinor trece si ea prin momente dificile atunci cand afla ca barbatul pe care il iubeste (Edward Ferras) este logodit de mai multi ani cu domnisoara Lucy Steele, o tanara cu un intelect sarac si care se va dovedi a fi de un egoism si de o rautate iesita din comun. Gandirea analitica si inclinatia spre un rationament logic, prea putin influentat de sentimentele traite, o va face pe Elinor sa treaca printr-o stare de agonie continua, mai ales ca perioada in care afla despre Edward Ferras amanunte ce o detrmina sa-si ia gandul de la o relatie cu acesta coincide cu perioada dificila prin care trece sora sa,

Marianne, ca urmare a povestii de dragoste cu Willoughby terminata atat de brusc si in conditii atat de vitrege.

Pentru a-si respecta angajamentul luat in fata domnisoarei Steele, Edward decide sa-si apere logodnica in fata familiei lui, cu toate ca simte ca iubirea ce i-o poarta acesteia nu mai are intensitatea pe care o simtise alta data. Ca urmare a acestei infruntari, mama sa – temuta doamna Ferras - il va dezmosteni si il va alunga din sanul familiei. Cu toate acestea, Edward e hotarat sa isi continue viata alaturi de Lucy si accepta un post oferit de catre colonelul Brandon in parohia Delaford, remunerat cu un venit mic, dar cinstit. Intrucat noile conditii de trai nu-i surad catusi de putin lui Lucy, ea il va parasi pe Edward in favoarea fratelui acestuia, Robert Ferras, care urma sa mosteneasca o parte importanta a averii familiei. Vazandu-se liber, Edward o va cauta pe Elinor si ii va cere acesteia sa accepte sa-si intemeieze o familie alaturi de el. Prada propriei gandiri, Elinor trece in cateva clipe de la agonie la extaz astfel ca totul se termina cu bine si eroina noastra va avea parte, in sfarsit, de fericirea pe care o merita din deplin.

Bun venit în lumea lui Jane Austen, unde căsătoriile se fac din interese materiale, dar

totodată iubirea adevărată învinge, o lume unde idilicul se împleteşte cu dramele

personale, iar superficialitatea se confruntă cu trăirile profunde. Şi mai ales unde te

aştepţi din oficiu la happy end-uri, uneori prea happy pentru a admite că ar putea trece

de proba verosimilului.

Cele două surori, Elinor şi Marianne, reprezintă exact cele două tipuri de atitudine în

faţa diverselor situaţii de viaţă cu care sunt puse faţă în faţă. Elinor este raţiunea, iar

Marianne simţirea. Prima preferă să se comporte diplomat, rezervat şi să interiorizeze

tot ceea ce simte. Marianne se află exact la polul opus, pentru că ea nu poate să-și

ascundă emoțiile, iar sinceritatea explodează de fiecare dată, fără temeri în ceea ce

priveşte consecinţele.

Deşi atât de diferite, nu poţi să nu fii impresionat de felul în care sunt dedicate una

celeilalte şi cum fiecare se gândeşte deseori la fericirea celeilalte în detrimentul

propriului confort.

Elinor are aici un punct în plus, deoarece preferă să ţină doar pentru sine propria

dramă sentimentală, nedorind să îi împovăreze şi pe ceilalţi cu problema ei. Atitudine

pe care Marianne nu o înţelege şi pe care o va dezaproba deseori, considerându-şi sora

incapabilă de sentimente puternice şi pătimaşe.

Personajele primesc însă diverse faţete pe parcursul romanului. Elinor poate părea

uneori mai rece decât ar fi cazul, însă curând îi cunoşti latura extrem de sensibilă şi

înţelegi că este mai fragilă decât lasă să se vadă.

Marianne este catalogată deseori drept lipsită de diplomaţie şi fără maniere în

societate. Însă nu este decât o femeie sufletistă, căreia nu îi place să se ascundă în

spatele convenienţelor. Pur şi simplu, ea debordează de sinceritate, şi atunci când

urăşte, dar şi atunci când iubeşte, şi nu se teme să o arate, indiferent de situaţie sau

de contextul în care se află.

Colonelul Brandon poate părea un tip taciturn, un burlac întârziat care se

îndrăgosteşte de o femeie mai tânără, o fetişcană, în comparaţie cu vârsta lui. Treptat

însă îi cunoşti grija, atenţia şi răbdarea de care dă dovadă în relaţia cu Marianne. Iar

dacă femeia pe care o iubea ar fi ales să îşi petreacă restul vieţii cu un alt bărbat, nu ar

fi iubit-o mai puţin şi i-ar fi urat toată fericirea din lume, dorindu-şi doar ca rivalul său

să o merite cu adevărat.

Filmul: Sense and sensibility

Anul apariţiei: 1995

Regizor: Ang Lee

Durata: 136 minute

Rating IMDB: 7,6/ 10

 

 

 

 

 

Raţiune şi simţire a beneficiat de o ecranizare în 1995, Sense and sensibility, care

i-a avut în distribuţie pe Emma Thompson (în rolul lui Elinor), Kate Winslet (Marianne),

Alan Rickman (colonelul Brandon), Hugh Grant (Edward Ferrars) şi Greg Wise

(Willoughby).

Dintre toţi, cel mai mult mi s-a părut potrivit în rol Alan Rickman, care l-a întruchipat

perfect pe colonelul Brandon, cu felul lui de a fi mereu diplomat, rezervat şi totodată

atât de sufletist. Vârsta ceva mai înaintată comparativ cu cea de care s-a îndrăgostit nu

devine un handicap, deoarece anii în plus sunt compensaţi de loialitatea şi delicateţea

de care dă dovadă atunci când Marianne suferea după materialistul Willoughby.

Probabil că acum l-am etichetat negativ pe bietul Willoughby, mai mult sau mai puţin

pe bună dreptate, în condiţiile în care în ecranizare, el nu primeşte ocazia, unică de

altfel, de a se dezvinovăţi prin prezentarea propriului punct de vedere. În carte,

autoarea îl lasă să îşi dezvăluie sufletul în faţa lui Elinor, destul de înţeleaptă şi de

bună încât să îl asculte şi să îi dea crezare, măcar dintr-un sentiment de milă pentru o

situaţie care devenise oricum ireversibilă.

Foarte autentică şi simpatică mi s-a părut doamna Jennings, care părea să îşi asume

neinvitată rolul de Cupidon, un Cupidon care mai mult glumea pe seama sentimentelor

domnişoarelor Dashwood decât să fie cu adevărat de folos în sprijinirea poveştilor lor

de iubire. În orice caz, râsul ei, deşi uneori răutăcios, este de-a dreptul contagios.

Foarte bine a jucat şi Hugh Laurie, care l-a interpretat pe băţosul domn Palmer, însoţit

de soţia lui, nu prea inteligenta Charlotte Jennings Palmer.

În schimb, Edward Ferrars, interpretat de Hugh Grant, nu mi s-a părut atât de şarmant

pe cât mă aşteptam. Deşi era de aşteptat ca Edward să fie genul de om rezervat şi

temător, prins în loialitatea unei promisiuni făcute domnişoarei Lucy, totuşi Hugh

Grant mi-a părut de-a dreptul crispat şi mult, mult prea rigid.

În orice caz, vă recomand cu drag să vizionaţi filmul, mai ales dacă vă plac ecranizările

romanelor clasice şi atmosfera de secol XVIII. Eu încă mai visez la crinoline, trăsuri şi

la interioarele locuinţelor de atunci. Şi fiindcă vremurile de atunci nu se mai pot

întoarce, ne putem teleporta noi acolo, din păcate doar la nivel vizual, pentru a trăi

nişte poveşti romantice de altădată.