raspunsuri l tmas1

75
1.Asistenta sociala ca necesitate sociala Definiti conceptual de asistenta sociala in acceptiunea diferitor autori. AS desemneaza un ansamblu de institutii, programe ,masuri, activitati profesionale, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor cu probleme speciale aflate temporar in dificultate. Larsan defineste AS ca o profesie ce reface legatura benefica dintre individ si societate in vederea ridicarii calitatii vietii atit la nivel individual si familial cit si la nivel de grup si comunitate. Precizati scopul si obectivele AS. -ajuta oamenii sa-si imbunatateasca competentele si capacitatile de- asi rezolva propriile probleme. -as. Are menirea de a ajuta oamenii sa obtina resurse materiale necesare unei vieti decente. -as stimuleaza organizatiile si institutiile in oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor familiilor care recurg la ajutor. -as urmareste imbunatatirea relatiilor persoanelor defavorizate cu mediul social. Determinati si analizati rolul AS in societatea contemporana. Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri, printre care putem evidenţia următoarele: 1. Iniţiator - oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. 2. Avocat / pledator – acest rol a fost împrumutat de la avocaţi. Este un rol activ şi direct, în care asistentul social se luptă, pledează pentru drepturile, nevoile unui client sau ale unui grup. Într-un astfel de rol, asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii, argumentează nevoile şi drepturile clientului. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. 3. Broker – acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale, care au nevoie de ajutor, şi serviciile comunitare. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. 4. Enabler – asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile, să-şi clarifice şi identifice problemele, să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru, să-şi dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale, a grupurilor şi familiei. Modelul este folosit, de asemenea, în practica comunitară, în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. 5. Mediator – rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi, pentru a le ajuta să ajungă la un consens. De exemplu: divorţuri, vecini în conflict, proprietarul de bloc-casă cu

Upload: lupuvictor

Post on 16-Jan-2016

238 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1Raspunsuri l TMAS1

TRANSCRIPT

Page 1: Raspunsuri l TMAS1

1.Asistenta sociala ca necesitate socialaDefiniti conceptual de asistenta sociala in acceptiunea diferitor autori.

AS desemneaza un ansamblu de institutii, programe ,masuri, activitati profesionale, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor cu probleme speciale aflate temporar in dificultate.Larsan defineste AS ca o profesie ce reface legatura benefica dintre individ si societate in vederea ridicarii calitatii vietii atit la nivel individual si familial cit si la nivel de grup si comunitate.Precizati scopul si obectivele AS.-ajuta oamenii sa-si imbunatateasca competentele si capacitatile de-asi rezolva propriile probleme.-as. Are menirea de a ajuta oamenii sa obtina resurse materiale necesare unei vieti decente.-as stimuleaza organizatiile si institutiile in oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor familiilor care recurg la ajutor.-as urmareste imbunatatirea relatiilor persoanelor defavorizate cu mediul social.Determinati si analizati rolul AS in societatea contemporana.Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri, printre care putem evidenţia următoarele:1. Iniţiator - oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. 2. Avocat / pledator – acest rol a fost împrumutat de la avocaţi. Este un rol activ şi direct, în care asistentul social se luptă, pledează pentru drepturile, nevoile unui client sau ale unui grup. Într-un astfel de rol, asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii, argumentează nevoile şi drepturile clientului. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. 3. Broker – acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale, care au nevoie de ajutor, şi serviciile comunitare. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. 4. Enabler – asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile, să-şi clarifice şi identifice problemele, să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru, să-şi dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale, a grupurilor şi familiei. Modelul este folosit, de asemenea, în practica comunitară, în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. 5. Mediator – rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi, pentru a le ajuta să ajungă la un consens. De exemplu: divorţuri, vecini în conflict, proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc.6. Negociator – adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. Uneori, la fel ca si mediatorul, negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. Dacă mediatorul ocupă o poziţie neutră, negociatorul este numaidecât de partea uneia din părţile aflate în conflict. 7. Educator – rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. Pentru a fi un educator bun, asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor, să fie competent în educaţia sexuală, în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. 8. Coordonator –implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. De exemplu, în cazul unei familii cu multiple probleme, care necesită atât servicii de sănătate, cât şi servicii de educaţie, asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. 9. Cercetător – în anumite momente, fiecare asistent social e un cercetător. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate, evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. 10. Facilitator de grup – un lider pentru grupurile experimentale. Grupul poate fi de educaţie, terapeutic, de autoajutorare etc. 11. Orator / vorbitor public – asistentul social deseori trebuie să vorbească în public pentru a informa diferite grupuri sociale despre serviciile sociale tradiţionale, precum şi despre noile servicii sociale promovate în practică.Rolurile asistentului social sunt complexe. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine.

Argumentati necesitatea AS in R Moldova.

2) relatia dintre as si benefciarul de servicii sociale- fundamentate central in activitatea profesionala de AsocialaDefiniti conceptual de ASociaa si beneficiar de servicii sociale. Numiti principalele atribute valori ale AS.

Page 2: Raspunsuri l TMAS1

Asistenţa socială desemnează un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică,socioculturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal, decent de viaţă.beneficiar de asistenţă socială - persoană sau familie defavorizată căreia, în temeiul cererii, anchetei sociale şi al actelor constatatoare, i se acordă prestaţii şi/sau servicii sociale;Valoarea este aprecierea pe care un subiect o manifestă faţă de un obiect (lucruri, idei, relaţii etc.), după criteriul socialmente împărtăşit al satisfacerii unei nevoi sau unui ideal. Se spune adesea despre ceva că are sau nu are valoare, că merită sau nu merită atenţie.În asistenţa socială sistemul de valori poate fi structurat astfel: • valori orientate spre individ; • valori orientate spre comunitate sau grup; • valori centrate pe practica asistenţei sociale; • valori ale asistenţei sociale şi statusul asistentului social. I. Valorile orientate spre individ presupun :A - Demnitate individualăB - Respect faţă de persoanăC - “Viaţă privată”, intimitate D - Drept de opţiune E – ConfidenţialitateII Valorile orientate spre comunitate includ: a) respectul faţă de tradiţiile şi modelul cultural local; b) cooperarea cu actorii locali ai asistenţei sociale “moştenite”; c) formarea în comunitate a abilităţilor de asistenţă socialămodernă; d) dreptul de alegere (opţiune) al familiei; e) dreptul la autonomie al comunităţii; f) dreptul la protecţie socială faţă de orice risc, abuz, violenţăRelatati despre calitatile morale si profesionale de care trebuie sad ea dovada un specialist in ASArgumentati semnificatia relatiei dintre asistentul social si client, precum si rolul stimularii beneficiarului in participarea la rezolvarea propriilor probleme.

9.Teoria ingrijirii in AS.Teoria îngrijirii ocupă locul principal, fiind în imediata apropiere a obiectivului fundamental al sistemului de asistenţă socială. Jim Black, cercetător englez, menţionează următoarele despre conţinutul asistenţei sociale şi despre caracteristicile muncii “lucrătorului social”: a) asistentul social este o persoană, care încearcă să ajute pe cineva care are o problemă şi care nu se poate ajuta singur; b) serviciul de asistenţă socială acordă un prim ajutor şi aduce mai ales “uşurare şi alinare” clienţilor în ceea ce priveşte problemele lor, fără a reuşi întotdeauna să le şi rezolve;c) asistentul social încearcă să ajute clientul să facă faţă cât mai bine problemei pe care o are şi să-l scoată cât mai repede în afara acesteia; d) asistentul social este cel care ajută pe “ceilalţi,” suportând mediul în care se află şi încercând să-l schimbe; e) singurul lucru pe care îl poate face uneori asistentul social este să înţeleagă şi să participe alături de client la viaţa nenorocită a acestuia etc.Identificati locul teoriei ingrijirii in sistemul teoriilor specifice. Obectivul fundamental al teorii ingrijirii.

Stabiliti ariile principale ale eorii ingrijirii.Importanta formelor alternative de ingrijire

10.Teoria atasamentului.Analizati dezvoltarea teoriiei atasamentului in conceptia lui John Bowlby diferitor autori.Atasamentul si dezvoltarea afectiva la copil.

Page 3: Raspunsuri l TMAS1

Această teorie ştiinţifică are menirea să deschidă calea înţelegerii corecte a procesului de dezvoltare normală psiho-socială a personalităţii oamenilor în general şi a copiilor în special. Unul dintre cercetătorii englezi care “au deschis calea” spre analiza profundă a acestui domeniu a fost John Bowlby, preocupat îndeosebi de soarta copiilor “rămaşi pe drumuri” după al doilea război mondial. El studia asemenea cazuri dintr-o dublăperspectivă: a prezentului (efectele imediate ale “pierderii” părinţilor sau familiei) şi a viitorului (efectele de lungă durată asupra vieţii de adult). Studiile lui Bowlby au pus în lumină nevoia puternică a oricărui copil pentru stabilirea unor legături profunde de ataşament cu persoanele adulte (în primul rând, cu părinţii, bunicii, vecinii etc.) şi rolul fundamental, în această privinţă, al imaginii pe care şi-o fac copiii despre aceste persoane. La orice vârstă o fiinţă umană este atrasă de alte fiinţe umane, fiind înclinată în mod natural spre relaţii de afecţiune cu semenii “din imediata apropiere”. Pierderea acestei relaţii (a celor apropiaţi) este, de regulă, foarte dureroasă, chiar tragică şi generează efecte dezastruoase asupra “stării de ataşament” a celui în cauză. Asemenea efecte sunt cu atât mai puternice cu cât persoana ataşantă este percepută sau imaginată de către persoana ataşată ca fiind cea mai bună, cea mai puternică şi cea mai înţeleaptă.Starea de ataşament vizează în fapt toate vârstele, dar manifestările cele mai clare şi definitorii ale acesteia se observă din timpul copilăriei. Ataşament înseamnă în esenţă apropierea preferenţială, dezinteresată şi aproape inconştientă a unei persoane faţă de o altăpersoană. Asemenea “semne” ale ataşamentului se întâlnesc în forma lor naturală numai la copii. În funcţie de starea în care se află, ataşamentul se exprimă prin semne cât mai clare (pentru eventualul receptor, adică pentru adultul ataşant), adesea ambivalente, cum ar fi : plânsul, chemarea, protestul, fuga din faţa “noului venit” – copilul se ascunde pentru a nu fi luat sau “îndepărtat” de baza afectivă, de a nu fi abandonat sau lăsat cu străinii etc. Ataşamentul are caracter dinamic, adică apare, se formează, se “maturizează”, atinge apogeul în anumite condiţii ale copilăriei, se poate deteriora sub incidenţa unor factori, slăbeşte şi chiar dispare atunci când persoana ataşantă dispare. În mod normal, ataşamentul trebuie să “reziste” sub o anumită formă toată viaţa. Pe măsură ce copilul îşi formează“conştiinţa de sine” şi aspiră spre individualitate, ataşamentul îşi modifică semnificativ natura, calitatea şi “semnele” de manifestare şi treptat scade în intensitate. Relaţiile de ataşament au misiunea de a proteja persoana mai salbă, vulnerabilă în raport cu factorii sau agenţii externi sau interni. În fapt, părinţii şi copilul – afirmă D.Howe – sunt programaţi biologic să devină ataşaţi unul de celălalt, ajutându-l pe acesta din urmă: a) să atingă întregul său potenţial; b) să gândească logic;c) să dezvolte o conştiinţă; d) să dezvolte interesul de cooperare cu ceilalţi oameni; e) să devină încrezător în sine; f) să facă faţă stresului şi frustrării; g) să biruie teama şi neliniştea; h) să dezvolte relaţii viitoare; i) să reducă gelozia etc. Cu cât ataşamentul este mai puternic, cu atât baza afectivă este mai sigură, curajul copilului mai mare, “libertatea de mişcare” şi spaţiul social în care îndrăzneşte să rişte, să se deplaseze mai importante. Ori de câte ori copilul se simte ameninţat, el revine la bază, dar poate face acest lucru numai dacă are deja o bază afectivăadecvată, destul de stabilă. Teama de necunoscut şi orice altă ameninţare îl apropie pe copil de bază, în timp ce sentimentul de siguranţă (încredere în persoana ataşantă, care îl protejează) îl încurajează să se îndepărteze, să rişte, săiasă în afara “mediului obişnuit” pentru a explora lumea. Noutatea prezintă o mare atracţie pentru copilul dezvoltat normal. În condiţiile existenţei unui ataşament puternic se formează oameni stabili din punct de vedere psihic-emoţional, puternici în faţa “încercărilor”, competenţi în obligaţiile profesionale. Dimpotrivă, copiii crescuţi fără dragoste şi fără apropiere sufletească din partea familiei (lipsiţi de ataşament afectiv normal) sunt, de regulă, pasivi, indiferenţi, incapabili să cunoască sau să exploreze lumea: îşi vor cheltui energia emoţională în căutarea siguranţei afective. Pentru o mai bună înţelegere a relaţiilor de ataşament, care se formează în bazăunei afecţiuni puternice,Delimitati si caracterizati principalele tipuri de atasament.În funcţie de natura şi gradul de constituire a bazelor de ataşament există trei tipuri de ataşament:

Page 4: Raspunsuri l TMAS1

1) sigure, când copilul simte o protecţie tehnică şi definitivăasigurată de dragostea permanentă a părinţilor, dragoste care îndepărtează orice stres, dezvoltă curajul de a explora lumea; 2) nesigure sau anxioase, când copilul nu este sigur de sentimentele părinţilor, situaţie alimentată tocmai de comportamentul ambivalent, contradictoriu, incert, “şovăielnic” al părinţilor faţă de propriii copii. Copilul şovăie în explorarea lumii din jur; 3) foarte nesigure sau ambivalente, datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi copii şi, îndeosebi, lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească (primul an de viaţă care este anul formării ataşamentului faţă de adulţii cei mai apropiaţi).Argumentati functia si rolul de baza al atasamentului.Functiile de baza: asigurarea securitatii si protectiei copilului.Rolurile:-invatarea increderii si reciprocitatii;-dezvoltarea capacitatii de autocontrol-dezvoltarea morala- dezvoltarea capacitatii de a face parte stresului si traumei.

12.Metodologia Asistentei sociale.Relatati despre principalele tendinte in elaborarea bazei teoretico-metodologice ale asistentei sociale.Construcţia teoretico-metodologică a asistenţei sociale s-a realizat pe întregul parcurs al secolului XX, reunind mai multe tendinţe:

La începutul secolului XX, nu exista o recunoaştere explicită a rolului teoriei în practica asistenţială. Asistenţa socială era considerată "arta de a ajuta" folosind bunul-simţ în situaţii dificile.

Anii '20- '30 aduc în prim-plan moda psihoterapiei; prima teorie psihologică de interes pentru asistenţa socială a fost psihanaliza , care a dominat spaţiul teoretic al asistenţei sociale timp de jumătate de secol, rivalizând cu teoriile comportamentale.

În acelaşi interval temporal, se afirmă şcoala funcţionalistă, din care se dezvoltă, ulterior, sistemismul, care va schimba perspectiva asupra abordării problemelor sociale şi asupra rolului asistenţei sociale. Se impune ideea că asistenţa socială nu constă în a depista şi a trata o maladie psihologică, ci în a stabili o relaţie de ajutor, o relaţie activă cu clientul, pentru a-i reda capacitatea de funcţionare socială normală. Asistentul social este cel care, prin tehnici specifice, activizează şi susţine potenţialul de dezvoltare personală a clientului. Accentul nu mai cade pe trecut şi pe introspecţie, ca în cazul psihanalizei, ci pe circumstanţele prezentului şi pe coordonatele mediului social.

Până în anii '60, asistenţa socială a acumulat, într-o manieră mai puţin sistematizată, foarte multe teorii psihologice şi sociologice. În deceniile care au urmat, s-a pus problema selectării şi ordonării acestor teorii din perspectiva eficienţei lor practice.

Teoreticienii domeniului asistenţial încearcă o inventariere şi o clasificare a teoriilor utilizate în asistenţa socială, invocând mai multe criterii, dintre care amintim:

- domeniul de provenienţă: teorii sociologiee (funcţionalism, structuralism, sistemism, culturalism, marxism, interacţionalism, fenomenologie etc.); teorii psihologice (psihanaliza, teoriile comportamentale, teoria învăţării sociale, teoriile dezvoltării personalităţii etc.); teorii psihosociologiee (teoria comunicării, teoria schimbării, analiza instituţională, analiza tranzacţională etc.) ;- gradul de generalitate: teorii generale (sistemism, marxism etc.); teorii de rang mediu (teoria ataşamentului, teoria identităţii, teoria participării etc.);- paradigma dominantă: paradigma pozitivistă; paradigma interpretati vă; paradigma ordinii sociale; paradigma schimbării sociale.

Analizati modalitatile prin care s-a elaborate metodologia As.Asistenţa socială, ca sistem de reflecţie teoretică şi activitate specializată în rezolvarea disfuncţiilor

sociale, şi-a constituit, treptat, propria metodologie, recurgând la două modalităţi principale de elaborare a acesteia:

prima se bazează pe sistematizarea experienţei practice de lucru cu clienţii (reţinându-se procedeele care au dat rezultate pozitive în mod repetat);

a doua modalitate a constat în asimilarea achiziţii/or teoretica-metodologice din ştiinţele socioumane.

Page 5: Raspunsuri l TMAS1

Descrieti componentele metodologiei AS.Componentele metodologiei asistenţei sociale sunt următoarele:a) teoriile de referinţă (teorii sociologice; teorii psihologice; teorii psihosociologice; teorii asistenţiale) ;b) metodele, tehnicile şi strategiile de cunoaştere şi intervenţie (metode şi tehnici de investigaţie psihosocială: metode şi tehnici de intervenţie asistenţială);c) procedeele de evaluare a realităţii empirice (a situaţiilor problematice) şi procedeele de evaluare a gradului de eficienţă a demersului asistenţial.

13.Teoria rolurilor in AsRelatati despre rolul social.

R.social este ansamblu de compponente pe care in od legitim il asteapta ceilalti de la individ care ocupa o pozitie sociala determinata, un statut social.In functie de statusul social, fiecarii persoane ii sunt proprii la un moment dat mai multe roluri sociale care pot fi congruente sau incongruente, ele alcatuiesc setul de rol specific al unei persoane.Analizati interdependenta dintre rol social si personalitate.Intre rol social si personalitate exista o strinsa interdependenta: rolul social influenteaza personalitatea, iar aceasta prin interpretarea rolului social contribuie la modificarea perceptiilor de rol.Argumentati importanta teoriei rolurilor in practicaAsTeoria rolurilor se bazeaza pe ideea ca oamenii sunt influentati de marea varietate a pozitiilor sociale.As trebuie sa aiba in vedere permanenta interactiune dintre cei 2 factori:bindivid si mediul lui de viata.In elaborarea proectului de investigare si interventie sociala As trebuie sa tina cont de particularitatile de personalitate a asistentului cit si de contextul social.

53 Delimitari conceptuale ale protectiei sociale, necesitatea cunoasterii de asistentul socialNotiunea de securitate sociala, asigurare sociala si asistenta sociala asigurări sociale - sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate, constînd în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie;asistenţa socială propriu-zisă – un ansamblu de beneficii noncontributive, în bani sau în alte forme (servicii de recuperare socială şi profesională, de plasament în câmpul muncii, terapii de consiliere, de resocializare şi integrare socială etc.). Asistenţa socialăare la bază principiul nominativ sau categorial (universal), adicăaceste servicii pot fi adresate unor segmente ale populaţiei (prestaţii pentru copii etc.) sau se realizează în baza testării mijloacelor.

Obectivele asigurarii sociale si asistentei sociale, deosebirile si asemanarileObiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Ajutorul are în vedere însă o perioadă limitată de timp – până când persoanele aflate în nevoie îşi găsesc resursele sociale, psihologice, economice pentru a putea duce o viaţănormală, autosuficientă.Printre funcţiile cele mai importante ale asistenţei sociale putem numi: - identificarea şi înregistrarea segmentului populaţiei ce s-a pomenit în dificultate; - diagnosticarea problemelor cu care persoanele vulnerabile se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale; - dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activităţi profesioniste de suport şi protecţie a acestora; - elaborarea propriilor programe de către cei aflaţi în situaţii de risc; - identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin;

Categoriile de beneficiari ale sistemului de protectie socialaDe asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza unor factori de natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au posibilitate prin propriile capacităţi şi competenţe să prevină şi să depăşească situaţiile de dificultate, şi anume:a) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;

Page 6: Raspunsuri l TMAS1

b) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor;c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;d) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale;

54 Aspecte teoretico-practice privind serviciile socialeDefiniti serviciile sociale

Serviciile sociale sunt definite ca reprezentând ansamblul de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale. Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de persoane fizice sau persoane juridice publice ori private, în condiţiile actelor normative în vigoare.

Analizati clasificarea serviciilor socialeServiciile sociale primare au un caracter general si urmares 14414w2210o c prevenirea sau limitarea unor situatii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activitati desfasurate in cadrul serviciilor sociale primare sunt:a) activitati de identificare a nevoii sociale individuale, familiale si de grup;b) activitati de informare despre drepturi si obligatii;c) masuri si actiuni de constientizare si sensibilizare sociala;d) masuri si actiuni de urgenta in vederea reducerii efectelor situatiilor de criza;e) masuri si actiuni de sprijin in vederea mentinerii in comunitate a persoanelor in dificultate;f) activitati si servicii de consiliere;g) masuri si activitati de organizare si dezvoltare comunitara in plan social pentru incurajarea participarii si solidaritatii sociale;h) orice alte masuri si actiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situatii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune sociala.Serviciile sociale specializate au ca scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea capacitatii de functionare sociala a indivizilor si familiilor. Activitatile specifice sunt cele de:a)      recuperare si reabilitare;b)      suport si asistenta pentru familiile si copiii aflati in dificultate;c)      educatie informala extracurriculara pentru copii si adulti, in functie de nevoia fiecarei categorii;d)      asistenta si suport pentru persoanele varstnice, inclusiv pentru persoanele varstnice dependente;e)      asistenta si suport pentru toate categoriile definite la art. 25;f)        sprijin si orientare pentru integrarea, readaptarea si reeducarea profesionala;g)      ingrijire social-medicala pentru persoanele aflate in dificultate, inclusiv paleative pentru persoanele aflate in fazele terminale ale unor boli;h)      mediere sociala;i)        consiliere in cadru institutionalizat, in centre de informare si consiliere;j)        orice alte masuri si actiuni care au drept scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea capacitatilor individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie sociala.

Indicati deosebirile intre serviciile sociale si serviciile de asistenta sociala.In contractele de asigurari private cotizatiile si despagubirile se stabilisc in functie de probabilitatea de risc. Iar in contactul de asigurari soci. Calculele se fac doar pentru sistemul in ansamblu si nu pt situatii individuale.Finantarea asigurarilor private se realizeaza prin contributia clientilor si numi a clientilor. Asigurarea sociala sunt finantate din contributia salariatilor a patronatului dar si a statului.Asistenta sociala functioneaza dupa un alt principiu decit asigurarea sociala bazinduse doar pe fonduri provenite din bugetul statului, donatii voluntariate, buget local, institutii internationale.Asistenta nu presupune nici o contributie financiara persoanei asistate. Ajutorarea persoanei aflate intr-o situatie problematica are la baza solidaritatea si presupune evaluarea trebuintelor asistantului.

55.Sociologia si specificul ei ca stiintaDefiniti obectivul de studiu al sociologiei si problematica sociologiei.

Page 7: Raspunsuri l TMAS1

Sociologia are ca obect de studiu realitatea sociala mecanizmele si formele ei de devenire si manifestare. In studiu acestora se poate porni de la formele cele mai simple spre cele mai complexe si invers. Problematica sociologiei:daca obectul de studiu concretizeaza cu ce se ocupa sociologia si ce studiaza atunci problematica dezvoltarii varietatea infatisarea obectului acele teme si aspecte specifice care apar in societati , grupuri, colectivitatile in functie de nivelul lor de dezvoltare si anumite imprejurari conditii in care se afla.Problematica are si un caracter mai dinamic de cit obectul de studiu reflectind ori ce modificare in timp si spatiu ea tot odata are si un caracter national pronuntat in functie de conditiile concrete ale societatii date.Principalele probleme ale sociologiei sunt unitatile sociale, activitatile sociale si conditiile sau cadrele vietii sociale cu componentele lor de baza:1.cadrul cosmologic: litosfera, biosfera, atmosfera, hidrosfera.2.cadrul biologic: populatia,.3.cadrul istoric: traditiile obiceiurile ,originea si evolutia societatii caracteristicele istoricii actuale.4.cadrul psihologic: temperamentul, vointa in raport cu obiceiurile, sentimentul moral,estetic.5.manifestarea economica: averea profesionala si a familiei, unelte folosite, bugete pe venituri si cheltuieli.6.manifestarea spirituala: instruirea, religia, arta, stiinta.7.manifestarea etico juridica8.manifestarea politica

Enumerati functiile sociologieiDin structura sociologiei ca stiinta se determina ca categorie de functie:teoretice bazate pe fundalul stiintific si orentate la inbogatirea si perfectionarea lor aplicative prin care se face legatura cu cerintele vietii sociale si prin care se implica in realitate sociala.Functiile teoretice la rindul lor se ramifica in urmatoarele:-functia cognitiva –de cunoastere a realitatii sociale pe baza unor analize cognitive care ne conduc la cunoasterea acestei realitati la cunoasterea profunda.-sintetizatoare –de laboratoarea a unor cunostinte si metode teoretice generale pe baza valorificarii informatiilor furnizate din propriile cercetari precum si din diferite stiinte sociale particulare.-f. Previzionala de paricipare a tendintelor evolutiilor in viitor or a diferitelor componente ale societatii si activitatii acestora care se efectueaza in baza descoperirii legelor lor de constituire functionale si de dezvoltare.-functia metodologica-f.aplicative-f. Terapeutica-f. De controlDupa continutul si caracterul lor functiile se impart in:-expozitiva descriptiva-care consta in descrierea si prezentarea relatiilor sociale in linii generale elemenar da sociologia incepe prin descrierea fenomenelor proceselor sociale dar nu ramine la nivelul elimentar.-functia explicativa interpretativa- care este orentata la descoperirea legitatilor esentiale care formeaza regularitatile vietii sociale intro anumita societate si perioada .-f.critica- ea prevede ca sociologia nu numai expune si descrie sau explica si interpreeaza viata sociala dar trebuie sa examineze critic fenomenele sociale sa prezinte concluziile acestei analize si sinteze critice sa semnalizeze dificultatile vietii sociale sa puna in lumina contradictiile ce apar in societate.-f. De prognozare- care se realizeaza in baza functiilor precedente in deosebi acestei de diagnosticare si se refera la ceea ce trebuie sa fie sau e posibil sa fie anticipata evolutia fenomenelor sociale pentru o perioada elaboreaza alternative de dezvoltare sociala.-f.explicativa care consta in formulare anumitor propuneri fundamentare stiintifica a anumitor solutii in dezvoltarea problemelor sociale si ale depune la dispozitia factorilor de decizie.

Analizat structura stiintei sociologice(nivelurile soci.)Sociologia are 3 nivele:-sociologia generala- formate din bazele teoretice ale sociologiei care studiaza problemele la nivel macrosocial-sociologia de ramura- (de.ex. sociologia familiei, culturii, religiei economiei)-sociologia aplicata-vizeaza problemele sociale la nivelul microsocialului (de ex. Gugetul familiei functia de reproducere)

Page 8: Raspunsuri l TMAS1

56 Evolutia gindirii sociologice asupra societatiiDescrieti conceptele teoretice ale lui Emile Durkeim

El este cel care a dat sociologiei statutul de sine statatoare.Proiectul durkheimian a vizat:-stabilirea sociologiei ca stiinta autonoma, care sa contribuie la fundamentarea unui nou sistem social, bazat pe ratiune si stiinta.-articularea teoriei cu practica, a stiintei cu actiunea sociala-reformarea societatii, sociologia fiind un mijloc de schimbare sociala;sociologia trebuie sa aiba un obect de studiu care sa se impuna cercetarii stiintifice prin intermediul unei metode specifice de investigare si evaluarea faptelor sociale pe cale empirica.In lucrarea sa “Diviziunea muncii sociale”,vb despre solidaritatea sociala si considera ca exista doua tipuri de solidaritate:*solidaritatea mecanica rezulta prin asocierea indivizilor aflati pe aceiasi treapta de dezvoltare a societatii, in care predomina asemanarea dintre indivizi, au acelasi sentiment si au norme pe care le cunosc in comun, se intelege ca nu poate sa existe o societate mai simpla. *solidaritatea organica o inlocuieste pe cea mecanica, deoarece societatea se modernizeaza, se dezvolta tipurile de productie industriala, diviziunea mincii devine mai complexa.

Prezentati modelul sociologic teoretic al lui Max WeberEste fondatorul teoriei actiunii sociale definita ca o comportare umana orientata catre alti oameni, un raport dintre cineva si altcineva, aceasta fiind un individ sau un grup uman. Insasi sociologia este numita drept stiinta a actiunii umane.Sistemul sau sociologic, cunoscut sub denumirea de “ sociologie comprehisiva” se sprijina pe notiunele de intelegere si tip ideal. M. W distinge 4 tipuri de actiuni:1 actiunea rationala, in raport cu un scop.2 actiunea rationala, in raport cu o valoare.3 actiunea traditionala este impusa de traditie si obisnuinte, de la care nimeni nu se poate abate.4 actiunea afectiva sau emotionala, decurge din starea de spirit a autorului si din trairile lui.M. Weber si-a pus problema societatii vremei sale, convins de rolul primordial jucat de capitalism in fondarea lumii moderne. Weber a plecat de la o constatare pe teren, ca acolo unde coexistau mai multe confesiuni religioase, cei mai multi detinatori de capitaluri si sefi ai interprinderilor industriale si comerciale erau protestanti, de aici sa nascut ideea stabilirii unei corelatii intre protestantism si organizarea economica a capitalismului.

Analizati directiile principale de dezvoltare a sociologiei in Rominia si R. MoldovaIn ceea ce priveste sociologia romineasca, ea denota ca aceasta s-a situat undeva la periferia doctrinelor europene si nici nu sa subordonat teoretic sau metodologic acestora. Aparitia si dezvoltarea sociologiei in Rominia a fost determate de complexul cauzelor istorice de la jumatatea sec. XIX- lea. In aesata perioada se cunosc primele incercari de analize sociologice ale vietii sociale rominesti bazate pe teze, concepte si teorii preluate din sociologia europeana. Din numeroase curente existente putem vorbi despre o sociologie cu reprezentantii sai I. Ghica, P.P Carp, titu maiorescu, Nicolaie Balcescu etc.In Moldova, studiile sociologice au luat o desfasurare mai sigura in anii 60 ai sec trecut. Unul dintre primele studii sociologice a fost studiu complex al satului Copanca din fostul raion Slobozia efectuat de institutul de filozofie al academiei de stiinte din R. Moldova. Conceptiile metodologice si tehnice investigatiilor sociale elaborate de G.V osipov si V.N Subkin au avut un rol esential in dezvoltarea si perfectionarea cercetarilor sociale ale statului, pentru construirea obectivelor de infrastructura sociala a satului Copanca.In republica se efectuiaza investigatii sociale privind lupta cu infractorii, problemele sociale ale tineretului, dezvoltarii instruirii, culturii, moralitatii si educatiei spirituale problemele socio- econmice la etapa de trecere la economia de piata. In ultimii ani cu sprijinul academiei de stiinte sin moldova se dezvolta stabil largirea si aprofundarea metodologica si teoretica a investigatiilor sociologice. In centrul atentiei este dezvoltarea proceselor sociale in conditiile transformarii social- economice, al caror sens sunt procesele interactiunii dinte oameni si institutiile sociale, de asemenea si intre persoane si grupuri sociale, problemele sociale a oamenilor, procesele evolutiei mobilitatii sociale, stratificarea orizontala si verticala, evolutia sferei sociale, a infrastructurii sociale.

Page 9: Raspunsuri l TMAS1

57 Unitatile socialeDefiniti cmunitatea sociala si caracteristicele eiComunitatea sociala reprezinta o unitate socioumana a caror membri sunt legati impreuna prin locuirea aceluiasi teritoriu prin relatia sociala constante si traditionale.Constituie o forma de viata sociala din care individul face parte de la nastere; familia, grupul de rudenie, nationalitatea sau etnia, localitatea, cetatania. Intru cit comunitatea contine toate activitatile proprii unui sistem social deseori cmunitatea este confundata cu societatea sociologul german Gurman F. A facut disfunctia intre comunitate si societate. Comunitatea poate fi comparata cu un organiz viu bine integrat prin obligatii si trairi comune (familia si sotul) societatea insa prezinta un agregat complex format prin conventie, opinie publica si legislatie. Concomitent se face deosebire intre comunitate si grup, deosebire care reese din faptul nimeni nu se naste intrun grup in cadrul comunitatii individul face parte din toate formele de viata sociala din nastere familiei, rude, limba materna, religie . Analizati comunitatile rurale si urbaneR.Redfield defineşte comunitatea rurală ca un tot uman, înafara căruia membrii nu pot exista, iar H.Lefebvre consideră că aceasta este organizatădupă modalităţi istorice determinate, anumiteansambluri de familii fixate pe anumit teritoriu.Analiza trăsăturilor specifice ale comunităţilor rurale poate fi făcută şi în baza altor clasificări tipologice decât cea prezentatăde sociologia americană. Din perspectiva sociologiei marxiste, clasificarea tipologică a comunităţilor rurale se face în dependenţă de caracteristicile modurilor de producţie. Conform acestei paradigme, fiecare mod de producţiegenerează anumite forme de comunităţi teritoriale. Astfel, putemdeosebi:

1. Comunitati primitive ce se caracterizează prin: proprietateacolectivăa bunurilor; organizarea socialăîn baza relaţiilor de rudenie;diviziunea socială rudimentară a muncii; lipsa formelor de organizaresocială centralizată exterioară comunităţii; relaţii în baza schimbului etc.

2. comunitati taranesti  care prezintă o autonomie relativă faţă decomunitatea totală şi aratăimportanţa structurală a grupului domesticîn organizarea vieţii economice şi sociale a comunităţii.Clasicii sociologiei urbane (F.Tonnies, G.Simmel, L.Wirth)subliniază că fenomenul urbanizării nu este redat doar de creştere a numărului populaţiei, ci şi de concentrarea acesteia şi de diversitatea ei,de calitatea relaţiilor umane şi a instituţiilor. L.Wirth explică urbanizareaca „un mod de viaţă ” determinat de creşterea mărimii, densităţii,eterogenităţii, anonimatului. R.Park argumenteazăcăo trăsătură importantă a acestui proces o constituie existenţa grupurilor marginale, înambele sensuri (pozitivşi negativ). Locuitorii oraşelor fiind marginalizaţi,mai puţin controlaţi, sunt mai creativi. În acest sens, fenomenulmarginalizării urbane explică de ce oraşele sunt locuri dinamiceşiinovatoare. Dar, fenomenul marginalizării provoacă şi efecte negative:criminalitate, prostituţie etc.

58 Grup social-mediul esential al activitatii umaneDefiniti conceptul de grup social

Inainte de toate orice, grupul social este un ansamblu mai mult sau mai putin numeros de persoane.Termenul de grup social se refera la o gama existenta de fenomene sociale, precum cuplurile maritale, diadele formate din doua ersoane intre care sau stabilit relatii de prietenie sau de iubire, dar si comunitatile urbane sau rurale, confesiunele religioase etc.Prin grup social se înţelege o formaţiunesocială în interiorul căreia indivizii sunt în interacţiune conform unorreguli fixe... (criteriul obiectiv), împărtăşesc sentimentul de a constitui oentitate aparte (un prim criteriu subiectiv), astfel încât membrii s-arputea recunoaşte ca atare (al doilea criteriu subiectiv). In consecinţă, niciproximitatea fizică, nici asemănarea fiziologică, nici nominalismulstatistic nu sunt cele care furnizează criteriul de distincţie. .. : ceea cecontează este să nu se confunde grupul social cu categoria socială.

Prezentati tipologia grupurilora) După mărime :

- grupuri mici (familia , un grup de prieteni , colegii de şcoală ) 2-10 membri - grupuri medii (clasa de elevi , grupa de studenţi ) 25 – 30 -40 de membri - grupuri mari ( partidele politice ) sute de membri

b) După modalitatea de constituire :

Page 10: Raspunsuri l TMAS1

- grupuri spontane ( constituite pentru o perioadă scurtă , determinată de timp , pentru atingerea unui scop imediat )

- instituţionale ( de durată , au caracter permanent , scopuri şi obiective clar precizate pe termen lung )

c. După tipul de relaţii ce se instituie între membrii grupului :

- grupuri formale (relaţiile în cadrul grupului sunt oficiale , regulile sunt stricte şi sunt instituite şi reglementate juridic)- grupurile instituţionalizate

- grupuri informale (relaţiile în cadrul grupului sunt neoficiale , neinstituţionalizate , grupul se conduce după reguli nescrise ) grupurile de prietenid. dupa criteriul de importanta sociala se deosebesc: -gr. Nominale-sunt grupuri de populatie artificiala fondate avind si o importanta practica -gr de rasa-reprezinta o totalitate de oameni carre se aseamana prin structura anatomica si fiziologica -gr lingvistic- este format de oameni care vorbesc aceiasi limba -gr profesionale -gr religioase

59 Personalitatea umana si societateaCaracterizati structura personalitatii in aspectul social

Personalitatea este un semn distinctiv al societatii al umanizarii celor care se nasc in societate este un fenomen universal ce se manifesta in forme specifice individuale. Omul este fara indoiala o fiinta bio-psiho-sociala, ca urmare si personalitatea constituie o integrare a elementelor biogenice, psihogenice si sociogenice. Pentru a atrunde in esenta personalitatii este important a face deosebire intre notiunele:Omuleste este rezultatul evolutieibiologice si istorice.Subectul esteomul in calitate de exponent activ care este capabil de actiuni independenteIndividul estereprezentantul numelui omenescPersonalitate este caracteristica cea mai importanta a omului particularitatea sa sociala, calitatea lui de membru al societatii.Individualitatea reprezinta consolidarea insusirilor individuale ale omului precum si originalitatea structurii psiho fizice a lui a intelectului.

Descrieti dezvoltarea si componentele personalitatiiDezvoltarea personalitatii se realizeaza in urma dobindirii experientei sale paralel are loc si realizarea constiintei sale. Anume dezvoltarea ratiunii reflecta formarea omului ca personalitate. Specialistii apreciaza ca dinamica dezvoltarii personalitatii deruleaza aproximativ pina la virsta 20-25 ani perioada care coincide cu educatia, instruirea. In realitate procesul de formare a personalitatii nu se incheie nici odata deoarece personalitatea formata la o virsta anumita ulterior se imbogateste se performeaza astfel se evidentiaza rolul decesiv al culturii in fundamentarea personalitatii.personalitatea ofera identitatea sociala si regleaza comportamentul si activitatea omului ea insasi fiind rolul interactiunelor sociale. Pentru componentele personalitatii se evidentiaza: temperamentul, caracterul,motivatia ect.

60 Caracteristicele generale a termenului „cultura”Descrieti aparitia culturii si trasaturile ei specifice

În accepţiune sociologică, prin cultură înţelegem ansamblul modelelor de gândire, atitudine şi acţiune care caracterizează o populaţie sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele în lucruri. Cultura cuprinde deci componente ideale: credinţe, norme, valori, simboluri, modele de acţiune, precum şi componente materiale: unelte, locuinţe, îmbrăcăminte, mijloace de transport etc. Cultura conţine un set de răspunsuri standardizate pentru a interacţiona cu ceilalţi membri ai societăţii. Ea prescrie cum trebuie să se comporte un om cu membrii familiei, cu vecinii, cu necunoscuţii, ce atitudine trebuie să se adopte la o înmormântare sau la celebrarea unei căsătorii.

Enumerati componentele culturiiSunt 2 componnte majoe ale culturii:

Page 11: Raspunsuri l TMAS1

1.statica clturii include structura interna a culturii adica totalitatea elementelor de baza trasaturilor ei care pot fi de 2 tipuri: a. materiala- include obectele fizice create de miinile omului b.cultura nemateriala-reprezinta deasemenea rezultatul actiunii omului insa nu este creata de miinile omului dar de ratiunea si simtul lui.2.dinamica culturala- care descriecultura in miscare.

Analizati specificul dinamicii culturiiDinamica culturii include mijloacele mecanismelor si provesul care descriu transformarea culturii si modificarii ei. Cultura nu poate fi imobila ea apare se dezvolta se degradeaza se raspindeste se transmite.Dinamica culturala descrie schimbarea si modificarea trasaturilor culturale in timp si spatiu.fiecare cultura are tendinta nu numai de a imprumuta trasaturile necesare ei dar si de a se apara de patrunderea nedorita a altor culturi care poate fi fatala.cultura nu poate fi transmisa prin ereditate ea este cultivata creata de om in sine in alti oameni si in mediu. Cultura reprezinta modul hotaritor de reglare a interdependentei sociale a integritatii indivizilor in societate.

61 Socializarea- proces social fundamentalDescrieti esenta procesului de socializare

Socializarea este un proces prin care un individ devine personalitate.Prin nasterea biologica omul capata doar caracterisitici biologice proprii omului pentru a dobindi caracteristici sociale individuale, are nevoie de a doua nastere nasterea sociala de procesul de socializare. In sens larg socializarea a transforma un individ dintr-o fiinta asociala intr-o fiinta sociala prin instruire, prin dezvoltarea modurilor de gindire, simtire, actionare.Socializarea este un proces prin care indivitul se integreaza in societate prin insusirea limbii a valorilor culturale a cunostintelor si deprinderilor profesionale a modului de viata de convetuire.Socializarea asigura confortul individului in procesul integrarii sale in societate ii asigura posibilittea de a se autorealiza in cadrul relatiilor sociale.In cadrul socializarii individul poate sa invete normele, modelele de comportament pe care societatea ar fi dorit sa le transmita. Socializarea se efectueaza in primul rind prin educatie dar si prin instruire, experienta si alte moduri de transmitere a normelor, valorilor si cunostintelor.

Explicati teoriile ale socializariiSocializarea presupune 2 etape:1.Socializarea primara esteprocesul pin care se formeaza primul universe social al individului.Individual devine capabil sa faca fata vietii sociale prin includerea lui in elementele sociale de baza : norme, valori, reguli de comportament ect. Socializarea primara debuteaza odata cu nasterea si are functia de a transforma fiinta biologica in fiinta sociala prin apropierea lumii-viata a primelor grupuri de contact, printer care familia detine locul principal.2. Socializarea secundara este definit ca procesul prin care persoana isi modifica comportamentul si asimileaza noi modele culturale si comportamentale, isi asuma noi sisteme de valori, noi atitudini si roluri. Socializarea secndara asigura invatarea rolurilor institutionale.

Indicate tipurile de socializareSocializarea primara are loc in copilarie si inseamna insusirea de valori, norme modele de comportament. Socializarea are loc in primul rind in familie apoi la gradinita s la scoala.Socializarea secundara este legata de diviziunea muncii in procesul socializarii individual capata cunostinta norme valori pe care le poate utilize mai cu seama intr-un domeniu aparte a vietii sale.Socializarea adultilor este la fel de importanta adultilor mai ales atunci cind isi schimba statutul social cind emigreaza in alte societati.Socializarea persoanelor de virsta a III la aceasta virsta indivizii trebuie sa insuseasca o noua identitate sociala ceea ce este cauzata de asa probleme ca sanatatea insuficienta, venituri mici, autoritate putina si dependenta.Socializarea ulterioara antecipativa este adoptarea indivizilor adulti la valorile si normele ale grupurilor sociale din care vor face parte in viitor cind vor avea alte statusuri si roluri principale.Socializarea ca familist.

Page 12: Raspunsuri l TMAS1

62 Stratificarea sociala. Elementele fundamentale ale stratificariiDefiniti elementele structurale fundamentale- statusul si rolul social

Statusul este o pozitie a persoanei in reteaua relatiilor sociale. Statusul social defineste identitatea sociala, stabileste drepturile si indatoririle individului si conditiile pentru a realize o activitate.de cele mai multe ori statusul principal este statusul professional decit cel familial.Deosebim mai multe tipuri de statusuri sociale:-statusul social natural sau atribuit- este determinat de clasa sociala, de locul nasterii, sex.-statusul dobindit sau realizat- este obtinut de individ prin anumite eforturi-statusul biologic –este determinat de sex si virsta-statusul familial-sot, copil ect.Rolul social este comportamentul asteptat, asociat cu statusul unui om. Rolul furnizeaza un model care arata cum trebuie sa actioneze individual in diferite situatii.rolul este de a actiona conform unor traditii, norme .Statusurile si rolurile sociale alcatuiesc acel mechanism datorita caruia fiecare om devine un element, o parte importanta a unei societati, grup, cultura.

Elucidati sistemele de str0atificare socialaStratificarea sociala este dispunerea ierarhica a unui set de grupuri, categorii straturi sociale pe o scala constituita pe baza unuia sau mai multor criterii.In unele societati sistemele de stratificare sunt inchise pozitia persoanei in spatiu social fiind determinate de originea sociala de religie iar trecerea persoanei dintrun strat social in altul este aproape imposibil.Cele mai multe societati contemporane au sisteme de stratificare deschise indivizii avind posibilitatea sa se deplaseze dintr-un stat in altul.Analizati teoriile asupra stratificarii sociale- marxista, functionalista,weberianaTeoria functionalista oricare societate trebuie sa realizeze distribuirea individzilor în diverse pozitii sociale si sa-i determine sa îndeplineasca sarcinile aferente acestora. Dar, datorita faptului ca pozitiile sociale nu comporta îndatoriri si competente egale (unele sarcini fiind mai grele, altele mai usoare), este nevoie, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca societatea sa distribuie recompense diferite - fapt ce sta la baza inegalitatii sociale. Marimea recompenselor depinde de doi factori principali : importanta sociala a activitatii si dificultatile în recrutarea celor competenti în a le realiza.Teoria dimensionala - Max Weber.În viziunea weberiana, "stratificarea" este un concept multidimensional : exista trei criterii distincte dupa care indivizii pot fi diferentiati: economic, social si politic.Pozitia economica a oamenilor ar trebui privita ca un fenomen cu caracter continuu, ca evolutie de la inferior la superior.Oamenii au grade diferite de prestigiu social (onoare), ceea ce Weber numeste statut, clerul are prestigiu dar, în general, îi lipseste bogatia care l-ar situa pe un loc superior pe scara economica (clasa). Artistii se bucura de cinste, respect, fapt ce nu le confera automat o putere politica reala.Puterea politica poate sa depinda sau nu de puterea economica. Unii ajung la putere fara a avea o bogatie personala. Pe de alta parte, te poti bucura de o înalta pozitie economica si de prestigiu, fara sa le convertesti în putere politica (ex., atletii, fotbalistii).Teoria conflictului. Fondatorii acestei teorii (K. Marx, Fr. Engels)Marx discerne între clasa "în sine", ansamblu neunit înca prin legaturi interne si "pentru sine", (au constiinta de sine) institutii proprii, organizatii, ideologie proprie.Proprietatea privata sta la baza stratificarii sociale.Critici sustin ca teoria celor doua clase este demodata ; asistam astazi la o crestere rapida a clasei de mijloc.Totusi, aceasta teorie mai are si astazi influenta în rândul cercetatorilor :  Domhoff (1983) sustine ca puterea este înca  concentrata în mâinile unei mici elite economice iar rostul sindicatelor este sa organizeze muncitorii în lupta pentru câstigarea drepturilor care li se cuvin.

63 Mobilitatea sociala ca process characteristic societatii moderneDescrieti conceptual si tipurile de mobilotate sociala

Mobilitatea soviala este un process complex care inseamna schimbarea pozitiilor indivizilor in societate.Mobilitatea sociala este un proces social care permite individului sa-si schimbe statutul social sis a-si realizeze capacitatile sale, el permite schimbarea pozitiei pe scala de stratificare.Distingem mai multe tipuri de mobilitate:Mobilitatea individuala socializata-un singur individ isi schimba pozitia sociala;

Page 13: Raspunsuri l TMAS1

Mobilitatea sociala a unu grup social-cind un grup in intregime se plaseaza pe o noua pozitie sociala;Mobilitate inter-generationale- tine de schimbarea pozitiei in spatiu social a unei personae in raport cu a cea pozitie pe care o detine familia sa de origine.principalele puncte in acest caz sunt pozitia familiei din care provine individual si pozitia statutului reazlizat de catre individ intr-un anumit moment al carierii sale.Molilitatea intra-generationala- este trecerea unui individ de la trecerea unei pozitii sociale la alta pe parcursul aceleiasi generatii.Mobilitatea verticala – are oc in cazul cind exista o urcare sau o coborire pe treptele puterii bogatiei, prestigiului cind exista o ameliorare sau o determinare a statutului unui individ sau grup.Mobilitatea orizontala- este deplasarea individului de la un statut spre altul la acelasi nivel.Explicate structura mobilitatii dupa sfera de manifestareMobilitate a statutului care este trecerea unui individ sau grup de la o clasa categoric la alta;Mobilitate profesionala schimbarea profesiei sau practicarea a doua sau mai multe profesii concomitant;Mobilitatea instructionala determinate de ridicarea nivelului de instructiune. Schimbarea titlului professional si stiintific.Mobilitatea sau fluctuatia formei de munca- este schimbarea voluntara sau involuntara a unui loc de munca cu altul.Mobilitatea geografica sau teritoriala- deplasarea indivizilor din zonele urbane spre cele rurale si invers.Analizati factorii de influenta a mobilitatiiUn factor important este instructiunea – este un factor care de multe ori determina mobilitatea ascendenta pentru a avansa in profesie. Dec la fel pentru mobilitatea scendenta sunt importante relatiile pentru slujbe viitoare. Sansele individului in acest sens sunt mai mari cu cit este mai sus clasa sociala al parintilor cu cit mai importanta este ocupatia lor.Un rol anume pentru mobilitatea sociala au si unele caracteristici fizice, fumusetea, sanatatea, inteligenta etc.Mobilitatea sociala depinde in mare masura de procesele macro sociale. Unele procese macro sociale cauzeaza anumite tipuri de mobilitate.

64 Conflictele socialeDefiniti conceptul de conflict social

Conflictul inseamna ciocnirea unei laturi, opinii, forte caracterizate prin conformitatea tendintelor si intereselor contradictoriiConflictul este o pozitie deschisa lupta intre indivizi grupuri clase sociale, comunitti, state cu interese: economice, ppolitice, religioase sau cu incompatibilitati cu efecte distructive asupra interactiunii sociale.Unii autori considera ca conflictul este o sursa de organizare a societatii. Conflictul contribuie la rezolvarea unor divergente in societate si la mentinerea integritatii sociale. Max Weber vizeaza conflictul ca pe un fenomen natural societatii un stimul al dezvoltarii sociale.Indicate cauzele conflictului socialIn cadrul diferitor teorii sau evidentiat diferite cauze al conflictului social astfel Karl Maxt considera ca conflictul este cauzat de integritatea sociala. Iar fundamental lui il constituie lupta pentru proprietate.Analizati metodele de solutionare a conflictelor sociale

1 metoda evitarii conflictelor reprezinta o metoda temporara deoare ce nu inlatura cauzele conflictului.

2 metoda aminarii conflictului este si ea o metoda temporara 3 metoda tratativelor, negocierilor permite realizarea unui consens prin aceasta metoda sunt

analizate opiniile subectilor acelui conflict si posibilile consecinte ale subectului. 4 metoda implicarii in solutionarea conflictului a unor mijlocitori a unor intermediary competenti

cu autoritate care sunt si ei cointeresati pentru solutionarea unor conflicte. 5 metoda arbitrajului.

70 Comunicarea verbala eficientaDescrieti formele comunicarii verbale. Calitatile vorbirii

1.monoloful 7. toastul2.conferinta 8.povestirea3.expunerea 9.dialogul4.prelegerea 10.seminarul5.relatarea 11.interviul

Page 14: Raspunsuri l TMAS1

6.discursulCalitatile vb:Placerea de a vb- sa aiba un ton politicors, prietenis sis a fie insotit de priviri agreabileNaturaleteaClaritateaCorectitudinea –respectarea regulilor gramaticesi logice ale discursuluiPrecizia ArmoniaFinetea –folosirea unor cuvinte prin care individual sa poata exprima unele idei, sentimente.Concizia- exprimarea la subject fara abateri neadecvateSinceritateaAtitudinea pozitiva Realizarea contactului visual- in timpul comunicarii sa se stabileasca contactul visual pentru a avea un dialog eficient.Infatisarea Postura Vocea Viteza de vbPauza in vb

Emitatorul si calitatile acestuia. Receptorul si calitatile acestuiaEmitatorul este un indivit, grup o institutie care poseda informatie bine structurata. Acesta declanseaza actul comunicarii initial si formulind mesajul. Iar calitatile care marcheaza personalitatea emitatorului sunt:Claritatea- folosirea unui vocabular adecvat, pronuntarea corecta.Acuratetea- exploatarea completa a subectului de comunicat.Empatia-vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor incurcind sa inteleaga situatia acestora,pozitiile si atitudinilor acestora manifestind in acelasi timp amabilitatea si empatia.Receptorul acesta la fel poate fi un individ un grup sau o institutie caruaia ii este adresat mesajul sau care intra in posesia mesajului in mod intimplator dar si constient .Calitatile receptorului:Disponibilitatea pt ascultare Manifestarea interesuluiAscultarea pina la finalUrmarirea ideilor principaleAsultarea critica Concentrarea atentiei Luarea de notitii Sutinerea vb

71 Barierile in comunicareIdentificati si descrieti cele 5 catecorii de bariere in cmunicare1.Barierele de limbaj au drept cauze: aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienţă, stareaemoţională a receptorului poate deforma ce el aude, ideile preconcepute şi rutina influenţeazăreceptivitatea, dificultăţi de exprimare, utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.2.Barierele de mediu au drept cauze: un climat de muncă necorespunzător, folosirea desuporţi informaţionali necorespunzători, diferenţele între pregătirea emiţătorului şi receptorului.3. Barierele datorate poziţiei emiţătorului sau receptorului au drept cauze: imaginea pecare o are emiţătorul şi receptorul despre sine şi despre receptor, caracterizarea diferită a situaţieiîn care are loc comunicarea de către emiţător şi receptor, sentimentele şi intenţiile cu careinterlocutorii participă la comunicare.4.Barierele de concepţie au drept cauze: existenţa presupunerilor, exprimarea custângăcie a mesajului de către emiţător, lipsa de atenţie în receptarea mesajului, concluzii grăbiteasupra conţinutului mesajului, lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj, rutina în procesul decomunicare.5. Bariere de comunicare determinate de factori interni au drept cauze: implicarea pozitiva (imi place de ion deci ascult doar de ion ), implicarea negative (natalia ma birfit acum 10 ani deci tot ce vb ea este contra mea), frica ( sunt atit de preocupata de ccea ce voi spune incit nici nu aud ce spune mihai), presupuneri subjective (arati la fel ca unchiul meu incit de cite ori vb parka il aud pe el).

Page 15: Raspunsuri l TMAS1

Argumentati rolul comunicarii in munca asistentului social dar si in cadrul echipei multidisciplinare

In prima instanta , in asistenta sociala, beneficiarul informeaza specialistul de problemele pe care lea intimpinat.Majoritatea activitatilor profesionale implica schimbul de informatii. Un alt scop al comunicarii este acela de a convinge. Propriile atitudini, convingeri, idei , gindiri pot fi transmise cu scopul de ai convinge pe cei din jur de proiectele, actiunele, planurile pe care le intreprindem, iar pt a nu rata un proiect, oamenii au nevoie de sprijinul celorlalti.Un alt mmotiv pt care comunicrea este acela de a provova o reactie sau actiune a celor din jur. In AS, acest scop este folosit la cote maxime, intrucit este necesar sa apelam si la ajutorul altor specialisti cu dorinta de a obtine raspunsuri si solutii la problemele prezentate.Exprimarea punctelor de vedere este un alt scop pe care il folosim pentru a comunica si in consecinta, cei din jur vor reactiona. Exprimarea propriului punct de vedere se poate efectua scris sau verbal. Scrierea persuasive poate fi folosita ca o metoda eficienta in sustinerea motivatiei. Scriere persuasive implica cunoasterea detailata acazului expus, astfel incit nici un punct important sa nu fie trecut cu vederea. De aceea, este important ca specialistul sasi sustina punctele de vedere clar bazate pe motive bine intemeiate si cercetate in amanunt.Mesajul trebuie redat clar, politicos sis a cuprinda toate datele pe care le detineti pt solutionarea problemei. Utila ar fi intocmirea unei liste cu principalele puncte de expunere.Limbajul folosit trebuie sa fie adecvat. Folosirea intrebarilor retorice, a pronumelui personal, a cuvintelor de legatura folosirea argumentului “este in beneficiu tuturor” au rolul de a ne apropia audienta si de a ne duce cu success la finalitate expunerea. Concluzia expunerii trebuie sa fie clara sis a cuprinda cererea de care aveti nevoie.

26Rolul politicilor socialeRolul politicilor sociale constă în compensarea limitelor economiei de piaţă. Deşi economia de piaţă reprezintă cel mai bun mecanism economic cunoscut, el este departe de a fi perfect. Economia de piaţă generează o serie de distorsiuni sistematice în bunăstarea pe care o produce. De aceea, este nevoie de a fi introduse unele “corecţii” prin mecanisme exterioare economiei, precum sunt şi politicile sociale.

27.Politici sociale în domeniul populatiei și familieiTipurile:politici pronataliste,care stimulează creşterea fertilităţii şi a dimensiunilor familiei. a)Politicile pronataliste au fost practicate îndeosebi în fostele ţări socialiste din Europa de Est. În prezent ele sunt abandonate aproape în toate ţările dezvoltate; b) politici antinataliste,care urmăresc scăderea fertilităţii şi a dimensiunilor familiei. Astfel de politici se practică în unele ţări în curs de dezvoltare din Asia, Africa şi America de Sud. De exemplu, intervenţii antinataliste se practică în prezent în China. Este vorba de: promovarea familiei cu un singur copil; concediu de maternitate redus la prima naştere şi diminuat la naşterile următoare; alocaţii acordate doar familiilor cu un singur copil; concediu medical plătit integral pentru femeile care avortează(14 zile) sau se supun voluntar sterilizării (30 de zile); c) politici neutraliste,prin care se urmăreşte ameliorarea situaţiei familiei, dar care lasăindivizilor şi cuplurilor libertatea de a hotărî asupra numărului de copii pe care să-i aibă. Aceste politici se practicămai mult în ţările în care rata fertilităţii se situează în jurul limitei de înlocuire simplăa generaţiilor şi sunt axate în principal pe asistenţa social a familiilor şi a persoanelor în nevoie. Politicile privind populaţia şi familia pot fi clasificate şi ţinându-se cont de gradul în care afectează familia sau condiţiile de viaţă ale familiilor. Din această perspectivădeosebim următoarele categorii de politici: 1. Politici ameliorative, care au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale familiilor. Această categorie include în principal două tipuri de măsuri: alocaţiile familiale şi reducerile de taxe. Scopul acestor măsuri este de a realiza o redistribuire pe orizontală de la familiile restrânse la cele numeroase. Aceste politici favirizează egalitatea sau inegalitatea social în raport cu clasificarea copiilor pe diferite categorii sociale. Ele sunt centrate pe copil şi familie. 2. Politici de remediu, care urmăresc educarea vieţii de familie şi oferirea de informaţ ii privind problemele familiale. Aceste politici pot fi realizate de instituţii publice sau private. Din această categorie pot fi menţionate serviciile de consiliere şi de terapie a familiei. Spre deosebire de politicile ameliorative, care pun accentul pe aspectele

Page 16: Raspunsuri l TMAS1

situaţionale, politicile de remediu sunt orientate prioritar spre aspectele individuale şi interpersonale. 3. Politici substituţionale,dezvoltate mai ales după 1960. Acestea sunt axate în primul rând pe problemele rezultate din creşterea participării femeilor la activităţi extrafamiliale. Din politicile substituţionale fac parte serviciile de asistenţă a familiei, precum: îngrijirea şi/sau supravegherea copiilor sau a persoanelor dependente; servicii de prestare a unor activități orientate în principal spre persoanele cu venituri scăzute.

Măsuri şi intervenţii în domeniul populaţiei şi familieiCercetând măsurile adoptate în contextul unei sau altei politici ce vizează populaţia şi familia, vom descoperi o multitudine de factori obiectivi şi subiectivi, endogeni şi exogeni, de care aceste măsuri sunt influenţate şi care le atribuie o diversificare extrem de variată. Cu toate acestea, măsurile şi intervenţiile din cadrul diverselor politici privind populaţia şi familia pot fi clasificate în câteva grupe principale: 1)măsuri de control al comportamentelor demografice; 2)măsuri de reglementare a comportamentelor demografice şi familiale; 3)măsuri privind comportamentele sexuale deviante; 4)măsuri economice şi sociale. Controlul comportamentelor demografice se bazează pe planningul familial, care constituie principalul mijloc guvernamental de influenţare a fertilităţii atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Reglementarea comportamentelor demografice şi familiale se referă la cadrul juridic. Reglementările juridice pot avea un rol dublu:-activ, de promovare sau chiar de inducere a unor comportamente dezirabile din punct de vedere social; -pasiv, de recunoaştere, inclusiv în plan juridic, a unor comportamente noi în cadrul societăţii. Anumite implicaţii demografice conţin şi măsurile privind comportamentele sexuale deviante. Actualmente, în toate societăţile se constată o creştere a permisivităţii sociale faţă de comportamentele sexuale: homosexualism, prostituţie, viol, supuse reprimării formale în perioadele anterioare.

28Statul bunăstăriiStatul bunăstării: „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de expl. boală, bătrâneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantând tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961).

„esenţa statului bunăstării constă în existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecăriu cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1875).

I . Teoriile socio – economice

Aceste teorii scot in evidenta impactul cresterii economice asupra societatii pe de o parte , iar pe de alta parte corelatiile demografice si organizational-birocratice ale acestui proces (Gregory Luebbert, 1977, citat dupa Harlod Wilensky, 1985).

Studiile releva ca doua ar fi cauzele expansiunii statului bunastarii :

- dezvoltarea economica

- implicatiile demografice si birocratice.

Page 17: Raspunsuri l TMAS1

Aceste doua cauze se coreleaza prin consecintele care le genereaza. De exemplu, cresterea continua a P.I.B. are consecinte structurale indirecte, cum ar fi imbatranirea populatiei ca efect al calitatii vietii.

II. Teoriile politice

Teoriile politice acrediteaza ideea ca dezvoltarea „statului bunastarii” poate fi abordata pe doua nivele de intelegere :

- ideologia elitelor, , exprimata prin retorica oficiala

- ideologia maselor, exprimata prin opinia publica.

De pilda, Harold Wilensky afirma ca valorile „statului bunastari”, peste tot in lume sunt in conflict cu ideologia meritocratiei si cu idividualismul. Tarile, afirma el, trebuie sa aleaga intre urmatoarele doua alternative :

- „Guvernul este dator sa vegheze ca fiecare cetptean sa aiba un loc de munca bun si un standard de viata corespunzator” (valorile „statului bunastarii”)

- „Guvernul trebuie sa lase pe fiecare sa se descurce asa cum poate (ideologia meritocratiei si individualismului).

Alti teoreticieni afirma ca ideologia societatilor moderne este un amestec complex de : meritocratie si egalitarism, de individualism si colectivism. Ponderea celor doua componente intr-o societate in cadrul acestui amestec depinde de traditiile si cultura politica a fiecarei natiuni. De exemplu, majoritatea cetatenilor din Statele Unite, Canada, Marea Britanie sunt ostili fata de serviciile de asitenta sociala de tip european si manifesta mari rezerve fata de compensatiile pentru somaj. (Hansenfeld, 1987).

. Solutiile iesirii din criza statului bunastarii

A. Influenta Noii Drepte in reforma statului bunastarii

Odata cu marea criza din anii `80, majoritatea specialistilor afirma ca modelul european al statului bunastarii keynesian a disparut definitiv. In aceasta perioada se impun politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta care s-a consolidat cu revenirea la putere a partidului conservator in marea Britanei si a republicanilor in Statele Unite. Se afirma ca acesta este inceputul inlaturarii definitive a ideologiei de stanga si politicile sociale excesiv redistributive si protectioniste practicate de „Statul Providenta”.

Provocarile majore pentru statele bunastarii nationale au fost :

• globalizarea, • internationalizarea capitalului • mondializarea economiei.

Modelul socio-economic ar trebui sa raspunda la urmatoarele solicitari majore :

- flexibilitate

- debirocratizare si descentralizare administrative

- dereglementare

- relansare institutionala prin reducerea fiscalitatii

- eficientizarea menegementului

Page 18: Raspunsuri l TMAS1

- asumarea noilor tehnologii

- privatizarea unor companii, societati sau chiar a unor servicii publice.

Raspunzand acestor provocari, majoritatea tarilor din Uniunea Europeana inregistreaza cresteri economice anuale intre 3 – 5%, iar din punct de vedere politic, neo-liberalismul s-a impus traptat ca doctrina de referinta pentru procesul constructiei europene chiar si in tarile unde guverneaza social-democratii sau socialistii s-a adoptat o politica economica mult mai liberala ca in trecut. Modificari s-au produs si la nivelul conceptiei despre stat si al societatii civile, al relatiilor formale si informale dintre acestea. In toate tarile Europei occidentale puterea si functiile explicite si implicite ale statului se diminueaza. Asistam la transferul centrului de greutate al bunastarii colective spre comunitatile locale, dince in ce mai puternice si mai influente.

Fenomenul denumit revolutia comunitatilor (Catalin Zamfir, 1995) se incadreaza in procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre stat spre societatea civila.

Reducerea interventiei statului in economie si in realizarea protectiei sociale excesive a fundamentat conceptia programului de stat minimal.

B. Programul statului minimal al bunastarii

Principiile care stau la baza statului minimal al bunastarii sunt (C. Zamfir, 1995) :

a) Retragerea statului din economie. Economia keynesista considera ca interventia statului in economie este vitala pentru mentinerea unui nivel ridicat al cresterii economice. Programul neoconservator respinge teoria keynesista si opteaza pentru teoriile neoliberale si neomonetariste. Inca din anii `70 neoliberalismul a militat pentru restrangerea rolului statului, atat in calitatea sa de proprietar si organizator (privatizare cu pondere ridicata) cat si din calitatea sa de reglator al jocului economic (politica de dereglementare – eliminare a cat mai multor reglementari ce privesc actiunile agentilor privati).

b) Retragerea statului din functia de producere a bunastarii. Conform acestui principiu, economia de piata este mecanismul care produce cel mai eficient bunastarea colectiva, fara interventii din exterior. Modalitatea prin care se produce bunastarea colectiva este cresterea economica. O economie in expansiune ofera locuri de munca si ea insasi produce in mod natural o reducere a inegalitatilor sociale. Nu este deci nevoie de o interventie redistributiva a statului decat foarte limitata (focalizata).

Se afirma ca toate necesitatile umane se realizeaza prin mecanismele economiei de piata. Interventia statului reprezinta un factor negativ, generand o stare de dependenta care la randul ei, paralizeaza o atitudine activa si responsabila fata de propria soarta.

c) Politica sociala focalizata. Se apreciaza ca prin functionarea libera a economiei de piata, cea mai mare parte a populatiei va avea deci un nivel satisfacator de bunastare, fara interventia statului. Totusi, este posibil ca un segment al populatiei sa ramana, datorita unor factori exogeni procesului economic, intr-o situatie considerata dificila.

Doar pentru asigurarea unui nivel acceptabil de bunastare a acestui segment marginal statul trebuie sa-si asume responsabilitatea.

Directii de actiune pentru un stat minimal al bunastarii :

• Scaderea sunstantiala a impozitelor. Doua obiective se urmaresc prin acesta operatie : pe de o parte, stimularea motivatiei, pe de alta parte, sporirea libertatii de alegere de pe piata privata a serviciilor necesare. Reformele fiscale de la inceputul anilor `80 au tins in toate tarile sa reduca rata impozitarii marginale (impozitul pe ultima, cea mai ridicata transa de venit). Dar aceste reduceri au fost substantial mai mari in tarile cu program neo-conservator decat in cele ce program socio-corporatist.

Page 19: Raspunsuri l TMAS1

• Somajul devine o solutie a cresterii economice, ci nu o problema sociala. Astfel, somajul devine esential in combaterea inflatiei si in disciplinizarea fortei de munca. Se asigura un stimulent al cresterii economice si al competitiei pe piata muncii.

• Disciplinizarea sindicatelor. Este un esential pentru programul neo-conservator. Sindicatele sunt considerate blocaje in piata muncii si impun artificial salarii salariale, fapt care duce la destabilizare economica si la inflatie. Acesta este si motivul pentru care programele statului minimal s-au dezvoltat acolo unde miscarile sindicale au fost mai putin prezente (S.U.A.) sau treceau prin criza (Marea Britanie).

Margaret Thatcher a introdus reglementari care au redus miscarea sindicala.

• Reducerea substantiala a beneficiilor sociale universale. Aceste beneficii sociale s-au redus pana la inlocuirea totala cu asistenta sociala pentru cei mai saraci pe baza testarii mijloacelor. Prin acesta actiune se urmareste ca resursele economice sa ajunga la cei care efectiv se aflau in nevoie, dar numai in limite care sa-i determine sa faca eforturi proprii, evitandu-se generarea unei situatii de dependenta si de demotivare.

• Schimbarea caracterului unor activitati de securitate sociala din asiguratorii in asistenta sociala. De pilda, in Marea Britanie, in anii `80, ajutorul de boala si de somaj au fost modificate fundamental, acordandu-se la un nivel unic, fix si nu proportional cu veniturile anterioare. Beneficiile de boala si de somaj acordate proportional cu veniturile anterioare sunt de tip asiguratoriu, fiind proportionale cu contributia. Obiectivul lor era de a mentine intr-o oarecare masura veniturile anterioare si aveau functia de a asigura un standard minim de viata.

• Retragerea statului din rolul de furnizor universal de servicii sociale. Aceasta directie de actiune se realizeaza pe mai multe cai :

- o parte din servicii urmeaza a fi trecute din responsabilitatea statului in cea a individului (total sau partial). De exemplu, introducerea sau marirea contributiei sociale a celor care beneficiaza de un serviciu social, marirea proportiei din costul unui serviciu medical suportat de pacient, din costul educatiei de catre familie, etc. Deci, se produce un transfer de la stat la individ a responsabilitatii pentru bunastarea personala : pentru ingrijirea medicala, pentru educatie, pentru asigurari sociale. Statul urmeaza a avea o implicare focalizata si in ceea ce priveste serviciile sociale : sprijinirea doar a segmentului de populatie care nu poate singur sa-si asigure un nivel suficient de bunastare. Serviciile sociale urmau sa se asigure diferentiat, pe baza testarii individuale a resurselor economice. Se proiecteaza o restrangere in vederea eliminarii treptate a serviciilor si beneficiilor universale.

- o parte din serviciile sociale trebuie preluate de comunitate pentru a se elimina redistributia pe verticala. Statul minimal incurajeaza organizatiile voluntare (O.N.G. – urile) de a mobiliza resursele comunitatii in scopuri caritabile. In special familiile trebuie sa preia o parte importanta a sprijinului celor aflati in nevoie.

- privatizarea serviciilor trebuie sa aiba loc numai in sensul ca o mare parte a serviciilor urmeaza a fi cumparate de indivizi, dar si in sensul ca statul renunta la functia de prestator de servicii, incepand sa cumpere de pe piata serviciile pentru a caror asigurare el isi asuma responsabilitatea. De la prestator de servicii, statul evolueaza la pozitia de cumparator de servicii si de regulator al calitatii serviciilor furnizate de agentii privati. Statul urmeaza sa controleze cu agentii privati (organizatii profit sau non-profit) realizarea de servicii a caror responsabilitate o detine.

- privatizarea (marketizarea) cat mai avansata a tuturor serviciilor sociale – asigurari sociale, sanatate, invatamant, ingrijirea varstnicilor, a handicapatilor etc. – are ca scop si o crestere substantiala a calitatii lor (ca efect asteptat al competitiei) si a diversificarii posibilitatilor de optiune a beneficiilor.

- privatizarea serviciilor sociale este stimulata si prin reduceri de impozite. De exemplu, in unele tari cei care participa la sistemul privat de pensii beneficiaza de importante reduceri de impozite. De asemenea, actiunile caritabile ale agentilor economici privati sunt stimulate prin reduceri de impozite.

Page 20: Raspunsuri l TMAS1

- introducerea principiilor pietei si in sistemul de servicii furnizat de catre stat. Acesta se poate realiza prin stimularea competitiei interne intre institutiile de stat – spitale, scoli, universitati, etc. – pentru clientaa si serviciile platite catre stat. De asemenea, introducerea unor criterii mai joase de performanta pentru a contracara nivelul scazut al motivarii.

Critici aduse programului statului minimal al bunastarii

1. Presupozitia ca economia de piata contine in ea insasi mecanisme sa asigure o crestere fara probleme sociale nu este probata. Statul se pare ca nu poate fi eliminat din rolul sau de stimulator al economiei.

2. Aplicarea teoriei neomonetariste (prin eliberarea, in primul rand de povara fiscalitatii) nu a reusit sa reduca substantial somajul si nici sa produca o relansare economica spectaculoasa care sa asigure bunastare colectiva.

3. Economia de piata, chiar daca asigura o crestere a bunastarii pe ansamblu, nu elimina nevoia de transfer in scopul reducerii diferentelor prea mari. Prin urmare, statul bunastarii este caracterizat printr-o polarizare economica excesiva a colectivitatii.

4. Se constata ca in ciuda promisiunilor conform carora se va asigura o asistenta sociala mai buna segmentului sarac al societatii, rezultatele efective au fost contrate. De exemplu, atat in SUA, cat si in Marea Britanie in anii `80 a avut loc o crestere dramatica a numarului persoanelor fara locuinta. Reducerea transferului de beneficii sociale prin intermediul statului si privatizarea sistemului de securitate a condus la cresterea segmentului de populatie vulnerabil la risc. De exemplu, in SUA proportia persoanelor lipsite de asistenta medicala gratuita a crescut substantial dupa politica sociala a lui Reagan.

5. Politica sociala de focalizare a asistentei sociale tinde sa sparga colectivitatea in doua mari clase : o clasa a persoanelor care obtin un nivel de bunastare acceptabil din economia de piata si o alta clasa care traieste in conditii precare, devenind dependenta de ajutoare sociale.

6. Statul minimal duce la o diferentiere sociala. Specialistii vorbesc de o „restratificare a societatii capitaliste”. Diferentele vor creste si odata cu acestea si problemele sociale. Se utilizeaza paradigma centru / periferie aplicata la societatile dezvoltate pentru a descrie tendinta evolutiei economiei duale in contextul programului neo-conservator. Centrul este reprezentat de populatia cu un loc de munca constant, cu venituri bune, cu variate beneficii legate de munca : acesta va cumpara serviciile pe piata privata. Periferia va cuprinde lumea celor cu munci nesigure, prost platite, someri, insuficient acoperita de sistemul de asigurari. Acesta lume va beneficia de servicii sociale gratuite, de proasta calitate, reziduala.

7. Statul minimal cuprinde si strategii ale fiscalitatii, care poate sa distruga valorile solidaritatii, ale echitatii si egalitatii rezonabile, cultiva individualismul si elimina beneficiile universale.

Acestea sunt doar o parte din criticile care se aduc statului minimal al bunastarii care constituie un model de politici socialepentru iesirea din criza „statului bunastarii” (Welfere State) keynesian.

C. Solutia social-democratica si social-corporatista a iesirii din criza a statului bunastarii

Statul bunastarii social-democrat are ca principala caracteristica universalismul serviciilor sociale. Interventia statului in reglarea mecanismelor pietei este acceptata, iar nivelul impozitelor este foarte mare.

Beneficiile de pe urma programelor de securitate sociala sunt determinate si de venituri, dar aceasta ca o masura de a stimula participarea la sistemul universal de asigurari si sustinerea lui de catre populatie.

Page 21: Raspunsuri l TMAS1

Statul este principalul „furnizor” de bunastare sociala. De asemenea este preocupat de mentinerea ocuparii totale a fortei de munca, pentru a limita dependenta totala de serviciile sociale. Tarile care au utilizat acesta solutie pentru iesire din criza au fost Suedia, Austria, dar si Olanda, Germania si Franta.

Regimul social-corporatist a pastrat preocuparea pentru trei elemente de baza ale statului bunastarii: ocuparea totala a fostei de munca, servicii sociale universaliste si mentinerea unui nivel minim de trai.

Aceste regimuri au sustinut ca nu exista dovezi care sa ateste ca eficienta si cresterea economica ar fi afectate ca urmare a mentinerii unui somaj scazut si a unor cheltuieli ridicate (Mishra, 1990). Exemple reprezentative : Suedia, Austria.

29Perspective sociologice in studiul problemelor socialeProblema sociala reprezintă o situaţie indezirabilă, care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute. Problema socială reprezintă o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt.

Clasificarea

-probleme sociale determinate de inegalităţi sociale economice;-probleme sociale generate de structura instituţională a societăţii;-probleme sociale care afectează calitatea generală a vieţii.

Teoriile privind aparitia pb:

Teoria patologiei socialeTeoria dezorganizării socialeTeoria conflictului de valoriTeoria comportamentului deviantTeoria etichetării

30FINANTAREA POLITICILOR SOCIALE

Finantarea politicilor sociale se analizeaza in doua dimensiuni : constituirea fondurilor pentru realizarea politicilor sociale si redistribuirea resurselor existente la cei care sunt beneficiarii diferitelor programe sociale. 1. Constituirea fondurilor pentru politici sociale si bugetelor de asigurari sociale

Constituirea bugetului de stat si de asigurari sociale se realizeaza prin politica fiscala ca o componenta a politicii economice a statului prin care stipuleaza norme si reguli de impozitare, stabileste diversele tipuri de impozite si taxe, sferele lor de aplicare, facilitatile acordate si justificarea lor.

Instrumentele folosite pentru indeplinirea obiectivelor politicii fiscale sunt impozitele, cotizatiile (contributiile) sociale si taxele.

Impozitul reprezinta o plata baneasca obligatorie nerambursabila efectuata de persoane fizice sau juridice la bugetul statului de a presta platituorului un echivalent direct si imediat.

Cotizatiile sociale reprezinta tot o plata baneasca obligatorie, impusa pe cale autoritara persoanelor fizice si juridice, cu titlu definitiv, fara contraparte directa. Spre deosebire de impozite, cotizatiile au destinatii dinainte stabilite si sunt gestionate prinfonduri separate, fiind percepute in conformitate cu un regim de protectie sociala, spre a servi acoperirii unor situatii de risc ale indivizilor.

Page 22: Raspunsuri l TMAS1

Taxele reprezinta plati ale persoanelor fizice si juridice facute statului, de regula pentru servicii ce le-au fost prestate de catre acesta. In timp ce impozitele se determina in functie de natura si marimea venitului, taxele depind de felul si costul serviciului prestat.

Oricare ar fi modalitatile de colectare a resurselor bugetare, perceperea (prelevarea) nu se poate face daca nu este reglementata printr-un act normativ.

Veniturile bugetare sunt constituite in principal din venituri fiscale ; la acestea se adauga veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale sunt cele obtinute pe baza impozitelor directe si indirecte. Din categoria veniturilor directe fac parte : impozitul pe salariu, impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, impozitul pe cladiri si terenuri. In categoria impozitelor indirecte fac parte : taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale, taxele de timbru, veniturile din taxele de consumatie sau de antidumping la importul de produse agroalimentare pentru protejarea productiei si pietei interne, taxele pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare, etc.

Veniturile nefiscale se constituie din varsaminte din profilul net al unor institutii publice care cuprind taxe, de metrologie si inregistrarea marcilor de fabrica, taxe consulare, taxe si alte venituri din protectia mediului, etc.

Potrivit Legii finantelor publice, resursele financiare publice sunt alcatuite din resurse financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice. Tot in lege sunt specificate elementele componente ale sistemului unitar de bugete, dupa cum urmeaza : bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului. Ca anexa la Bugetul asigurarilor de stat, potrivit Legii finantelor publice, sunt prevazute fondul pentru pensia suplimentara, fondul pentru plata pensiilor si a celorlalte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor si fondul pentru plata ajutorului de somaj.

Bugetul asigurarilor sociale are ca principala sursa de venituri fiscale pe cale provenite din contributiile pentru asigurari sociale platite de agentii economici si de angajati.

Dintre fondurile speciale prevazute de Legea Bugetului mentionam : fondul pentru pensia alimentara, fondul pentru ajutorul de somaj, fondul special pentru sanatate, fondul de asigurari sociale de sanatate, fondul special pentru asigurarile sociale ale agricultorilor, fondul de risc si accident, fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului, fondul special pentru dezvoltarea si modernizarea sistemului energetic.

2. Aspecte problematice referitoare la redistribuirea fondurilor de asigurari sociale.

Diversele tipuri de asigurari sociale sunt bazate in principal pe contributia fiecarui cetatean.

Pensiile din sistemul „in flux” presupun si o anumita redistribuire bazata pe principiul solidaritatii sociale atat intre generatii, cat si intre categorii de pensionari.

Datorita acestei redistribuiri (prin plafon de pensie maxima, pensie minima, stagiu minim de contributie) anumite segmente de contribuabili sunt dezavantajati si multi dintre ei nu ar contribui daca nu ar exista obligativitatea contributiei. De asemenea, cei foarte saraci nu ar contribui benevol datorita lipsei cvasipermanente de resurse, si-ar orienta resursele spre nevoile imediate fara a face economii pe termen lung, ramanand ca la batranete sa cada in grija asistentei sociale, deci a bugetului de stat.

Principiul solidaritatii sociale si obligativitatea contributiei, evident necesara, nu justifica distorsionarea legaturii obligatorii dintre proportiile contributiei (in cuantum si durata) si proportiile pensiei, situatie care se constata de mai mult timp in Romania, prin modul inechitabil de calcul al pensiei.

Page 23: Raspunsuri l TMAS1

Desi implicarea statului prin reglementari juridice este justificata si in sistemele private de asigurari care sunt extrem de necesare in completarea celor de stat, implicarea excesiva este nebenefica in sistemul pensiilor de stat pentru ca fondul de pensii este al contribuabililor, si nu al tuturor cetatenilor, precum bugetul de stat.

Fondul de pensii trebuie administrat in interesul si sub controlul reprezentantilor asiguratilor. Spre deosebire de situatia de a iesi la pensie, care este uniform distribuita in populatie si pentru care contributia obligatorie este usor acceptata, asigurarile de sanatate si mai ales cele de somaj nu presupun un risc uniform distribuit intre angajati.

Asigurarile de sanatate se fundamenteaza in general pe dreptul la ingrijire medicala care este considerat de multi a fi universal. In baza acestui drept, in unele tari serviciile de sanatate sunt partial sau total furnizate de stat de la buget, fara o contributie separata.

Asigurarile de somaj se deosebesc de celelalte doua prin faptul ca riscul este complet dezechilibrat distribuit intre asigurati. Cei din anumite sectoare, din anumite meserii cu capital uman

inferior sunt mai expusi riscului de somaj si in unele situatii chiar intra efectiv in somaj. Unii contribuabili cu un risc extrem de redus de a intra in somaj nu ar fi interesati si contribuie in mod benevol la fondul de somaj. De asemenea, riscul de a intra in somaj este neuniform si in timp, astfel contributia este parte greu de calculat pe aceasta baza, deoarece perioadele de declin economic, cu somaj ridicat sunt foarte greu de anticipat. Rezultp ca fondurile de somaj nu se pot constitui in sistem privat si nici nu pot fi autosustinute (finantate doar prin contributii), ele trebuie sa se bazeze pe o contributie obligatorie si sa fie garantate de stat. Si in aceste conditii se considera ca la rate ale somajului de peste 20% cu greu se pot plati ajutoare de somaj acoperitoare ale minimului de subzistenta. La acest nivel al ratei somajului criza fondului este foarte grava si nevoia de interventie a statului este imperioasa. Singurul exemplu de tara care are un sistem de asigurari de somaj bazat pe contributie voluntara este Danemarca, dar problemele fondului sunt majore si fara bani publici nu ar supravietui.

3. Modalitati de echilibrare a raportului dintre resursele pentru politici sociale si cererea (satisfacuta) de politici sociale.

Exista doua modalitati de echilibrare a raportului dintre resurse pentru politici sociale si cererea satisfacuta de politici sociale (V. George si P. Taylor Gooby) :

a) cresterea resurselor alocate (a cheltuielilor sociale)

b) reducerea cererii de protectie sociala din partea statului.

a) Cresterea resurselor s-ar putea realiza in urmatoarele situatii :

- prin cresterea economica (cresterea P.I.B.-ului) si mentinerea ponderii in PIB a cheltuielilor sociale, de unde rezulta cresterea in valoare reala a cheltuielilor sociale.

- cresterea ratei de impozitare este o masura lipsita de suport social care, in plus, reduce competitivitatea firmelor in concurenta cu cele din alte tari cu rata inferioara de impozitare ; una din consecintele supraimpozitarii este scaderea bazei de impozitare si sporirea economiei subterane.

- imprumuturi guvernamentale, utilizate de mai toate tarile pentru a depasi perioadele de declin economic, dar nu sunt o solutie eficienta pe termen lung, intrucat depasirea unei anumite rate de indatorire impovareaza prea mult bugetele ulterioare cu cheltuieli pentru serviciul public care, daca nu sunt compensate prin crestere economica, reduc automat resursele pentru alte cheltuieli, precum cele sociale.

- privatizarea – vanzarea proprietatilor statului ; in anii 80 Marea Britanie a avut venituri la buget de 12% din PIB datorita privatizarilor operate de guvernarea Thatcher. Acesta sursa este una conjuncturala, de scurta durata si nu poate asigura finantarea pe termen lung.

Page 24: Raspunsuri l TMAS1

- cresterea contributiei la fondurile de asigurari sociale sau introducerea de taxe noi pentru serviciile sociale ; depasirea anumitor limite ale contributiei poate crea probleme similare cu cele ale cresterii cotei de impozitare si tin de suportabilitatea populatiei. Poate incuraja angajarea „la negru” pentru a evita plata contributiilor sociale prea mari, ceea ce exclude multe persoane din sistemul de asigurari si impovareaza mai tarziu aistenta sociala cu cei neasigurati.

- cresterea veniturilor statului pe alte cai, de exemplu prin primirea unor ajutoare nerambursabile este o sursa caracteristica pentru tarile aflate in situatii foarte dificile, sarace si / sau aflate in procese de integrare in diverse structuri economice, militare sau politice.

Mai sunt si alte cai de crestere a resurselor bugetare, precum veniturile datorate descoperirii unor noi resurse naturale, ca cele de petrol din Norvegia sau din tarile arabe, despagubirile de razboi platite de invinsi invingatorilor, etc.

b) Reducerea cheltuielilor guvernului se poate realiza pe urmatoarele cai :

- transferul responsabilitatii de la stat catre alti furnizori de bunastare, precum ONG-urile ; este o metoda tot mai raspandita, mai ales in cazul asigurarilor care sunt partial trecute in sectorul privat de unele state, cu costurile sociale aferente.

- incurajarea unor beneficiari (prin reducere de taxe, de exemplu) sa recurga la servicii private si sa renunte la cele de stat (sanatate)

- sa se reduca numarul de beneficiari prin inasprirea criteriilor de acordare a unor ajutoare ; metoda este frecvent utilizata in sistemele de asigurari de pensii, unde se ridica periodic varsta de pensionare, pentru a reduce numarul de beneficiari aflat in crestere datorita maririi sperantei medii de viata.

- reducerea cuantumului beneficiilor sau a calitatii serviciilor sociale ; de pilda, neindexarea la timp sau complet a beneficiilor cu coeficientul de inflatie sau reducerea perioadei de acordare a unor beneficii precum ajutorul de somaj.

- reducerea cheltuielilor bugetare prin reducerea numarului angajatilor bugetari sau a salariatilor acestora; metoda este utila pentru politicile sociale daca se reduc salariatii guvernului care nu au legatura cu sistemul politicilor sociale pentru ca adesea reducerile de personal ating si personalul bugetar din serviciile sociale, ceea ce reduce calitatea acestora.

- utilizarea unor noi tehnici de management, care sa imbunatateasca performantele ; de pilda, incurajarea competitiei, promovarea eficientei, introducerea unor bugete anuale pentru programele sociale, etc.

- implicarea comunitatilor in administrarea unor programe sociale, fapt care ar reduce cheltuielile statului; este o metoda benefica, dar trebuie insotita de crearea conditiilor pentru resursele necesare in comunitate, deoarece descentralizarea responsabilitatilor fara resurse locale accentueaza problemele sociale, nu le rezolva.

Oricare dintre metodele enuntate pot fi utilizate intr-un anumit context social. Metoda cea mai benefica pentru generarea de resurse in scopul inbunatatirii raportului dintre resursele existente si satisfacerea nevoilor sociale este cresterea eficientei, fie ca ea este economica (cresterea productivitatii, deci a PIB), fie ca este management (metode mai eficiente de utilizare a fondurilor existente) care se refera la „sursele” din sistemul politicilor sociale.

Page 25: Raspunsuri l TMAS1

53Notiunea de asigurari sociale

.

În interesul întelegerii corecte, într-un spirit evolutiv al asigurarilor sociale, redam mai jos câteva

definiri exemplificative, astfel ele reprezinta:

-         forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale si

asistenta medicala în caz de boala, în trimiterea la odihna sau tratament

-         ansamblul de masuri constând în indemnizatii (venituri de înlocuire) prestatii si servicii, care se

asigura de catre stat, în cazul producerii efectelor unor riscuri sociale stabilite prin lege.

-         un sistem de ocrotire, de protectie si de ajutorare a cetatenilor activi, a pensionarilor si a

membrilor lor de familie, care consta în acordarea de catre stat sau anumite organizatii, de

indemnizatii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihna, la tratament balnear si alte gratuitati, în perioada

în care se gasesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de munca sau în alte cazuri când

ajutorarea este necesara

-         cel mai important mijloc de realizare a protectiei populatiei active, în special a salariatilor, în

caz de pierdere a veniturilor din cauza de somaj, maternitate, îmbolnaviri, invaliditate,precum si a

populatiei inactive cauzata de batrânete sau decesul asiguratului cu mostenitori dependenti - fara

posibilitati de a se întretine pe cont propriu

-         finantarea masurilor de ocrotire, de protectie si de ajutorare a cetatenilor activi, a pensionarilor

si a membrilor de familie si constau în acordarea de catre stat de indemnizatii, ajutoare, pensii,

trimiteri la odihna, la tratament balnear si alte gratuitati, în perioada în care se gasesc, temporar

sau definitiv, în incapacitatile de munca sau în alte cazuri când ajutorarea este necesara

-         un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materiala de batrânete, boala sau accident

a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de munca sau a altor categorii de persoane,

precum si a urmasilor acestora

Asigurarea sociala are un rol de prevenire, întareste spiritul de independenta si libertate a

membrilor societatii si dezvolta spiritul de solidaritate si coeziune sociala atât în perioada activa cât si de

inactivitate a membrilor societatii.

Principalele obiective ale asigurarilor sociale de stat din România, sunt urmatoarele:

Page 26: Raspunsuri l TMAS1

        Acordarea de prestatii în bani, pe termen lung si scurt, acestea reprezentând venit de înlocuire

pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, ca urmare a batrânetii, invaliditatii,

accidentelor, bolii, profesionale sau decesului.

        Prevenirea îmbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca prin:

- acordarea de indemnizatii pentru trecerea temporara în alta munca, reducerea timpului de

munca sau în caz de carantina;

- acordarea de ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze si de alte produse ortopedice

- tratament balnear si reabilitare profesionala, potrivit programului individual de recuperare a

capacitatii de munca.

Securitatea sociala este definita de Biroul International al Muncii, drept protectia pe care societatea o

acorda membrilor sai printr-un ansamblu de dispozitii publice contra mizeriei economice si sociale,

care îi ameninta în caz de pierdere sau reducere importanta a câstigurilor datorita bolii, maternitatii,

accidentului de munca, somajului, invaliditatii, batrânetii sau decesului, precum si prin acordarea de

îngrijiri medicale si de alocatii familiilor cu copii.

Sistemul de asistenta sociala reprezinta o componenta a sistemului de protectie sociala. Sistemul de

asistenta sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale

administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau înlaturarea efectelor

temporare sau permanente ale unor situatii, care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a

unor persoane.

Asistenta sociala are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura

economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa îsi asigure nevoile sociale, sa îsi dezvolte

propriile capacitati si competente pentru integrare sociala.

În viziunea predominanta a specialistilor -teoreticieni si practicieni- , protectia sociala reprezinta un

ansamblu de actiuni întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlaturarea

consecintelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populatiei.

Obserbația sociologică65

Una din metodele de bază în sociologie o constituie observaţia, considerată fundamentală pentru

cunoaşterea realităţii înconjurătoare. Ea completează toate celelalte metode de investigaţie sociologică:

interviul, metoda sociometrică, experimentul etc., şi permite obţinerea de date şi informaţii ca urmare a

contactului nemijlocit al observatorului cu obiectul observaţiei.

Page 27: Raspunsuri l TMAS1

Caracteristicile observaţiei directe de teren:

- Este tehnica principală de investigaţie sociologică întrucât ne oferă informaţii cu valoare de fapte, fiind

specifică unor analize calitative;

-Este baza oricărei cercetări şi analize sociologice;

-Este sursă indispensabilă de date;

-Este proba decisivă a valorii concluziilor la care se ajunge.

Observaţia ştiinţifică asupra unui fenomen social impune:

- definirea precisă a temei şi a obiectivelor;

- elaborarea unor ipoteze adecvate (care să provină din obiective). Rolul ipotezei este foarte important,

întrucât în absenţa acesteia observaţia nu este decât întâmplătoare şi nesistematică, iar datele obţinute

nesemnificative şi haotice.

Principalele tipuri de observaţie:

- observaţia sistematică (ştiinţifică);

- observaţia nesistematică (spontană).

Criteriul de clasificare în acest caz: dacă sunt sau nu urmate etapele teoretico-metodologice şi respectate

regulile unei investigaţii ştiinţifice de teren.

Tipuri particulare ale observaţiei ştiinţifice:

- observaţia participativă;

- tehnica „participantului observator”.

Observaţia este o metodă de colectare a informaţiilor prin observarea a ceea ce oamenii fac, prin

participarea directă şi/sau prin urmărirea atentă a unui grup sau comunităţi. În conformitate cu această

definiţie, se poate spune că într-o cercetare se poate apela la:

- observatorul participant (observă şi se implică) realizează studii sociologice de teren, mai ales cercetări

de antropologie culturală;

- observatorul non-participant (doar observă) realizează studii de laborator (imposibilitatea, de exemplu,

de a fi acceptat ca membru în consiliul de administraţie al unei firme);

- participantul observator (un membru al grupului care observă pentru cercetător).

Rezultatele unei astfel de investigaţii depind de personalitatea observatorului de teren, de experienţa

profesională, de talentul şi pasiunea acestuia.

Având în vedere că această metodă se află la graniţa dintre intuiţie şi raţionament, folosirea ei trebuie

realizată cu mare grijă, ţinându-se cont atât de avantajele cât mai ales de dezavantajele pe care le implică.

Dezavantaje:

- observaţia trebuie susţinută de alte metode şi instrumente, altfel poate deveni sursă de eroare în analiza

datelor;

- necesită timp îndelungat de folosire;

- se foloseşte pe eşantioane mici;

- la nivel de observaţie nu se recomandă încercarea de a identifica relaţii cauzale;

Page 28: Raspunsuri l TMAS1

Avantaje:

- această metodă este utilă atunci când este folosită împreună cu alte metode;

73Deprinderile de comunicare ale asistentului social

Deprinderile, componente automatizate ale activităţii, se constituie drept un element de bază pentru aînţelege mai bine profesionalismul în domeniul asistenţei sociale, iar comunicarea reprezintăun aspect esenţial al interacţiunii dintre asistentul social şi asistat, fiind actul professional elementar pentru orice profesionist din acest domeniu. Serviciile de asistenţă socială sunt necesare pentru a preveni disfuncţiile persoanelor aflate în dificultate şi a le reintegra social. În procesul de oferire a serviciilor necesare clienţilor, asi stentul social sprijină clientul în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă; ajută clientul în vederea satisfacerii nevoilor psihosociale şi crează o atmosferă în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze încondiţii de securitate psiho-emoţională. Pentru aceasta asistentul social utilizează atât cunoştinţe teoretice, cât şi anumite deprinderi practice selectate şi adaptate în funcţie de caracteristicile, nevoile şi contextul fiecărei situaţii.Asistenţii sociali îşi oferă serviciile unor categorii diferite de clienţi aflaţi îndificultate, începând cu copiii, adulţii şi chiar persoanele vârstnice. Aceştia pot avea condiţiisociale diferite, o educaţie diferită, probleme şi nevoi diferite, moduri de a reacţiona diferite,de aceea, asistenţii sociali în fiecare tip de intervenţie pe care o realizează încep cu stabilirea relaţiei de comunicare. Deprinderile de comunicare esenţiale de care un asistent social are nevoie înactivitatea cu clienţii sunt deprinderile de recepţionare, interpretare şi redarea mesajelor.Exemplificând, asistentul social ascultă cu atenţie şi înţelegere, se autoanalizează, esteconştient de perturbaţiile din comunicare şi le reduce, este interactiv cu clientul, oferă feedback; conştientizează limbajul corporal propriu şi al celorlalţi, manifestă empatie,transmite căldură umană, analizează şi sintetizează informaţia; explică cu răbdare şi claritate,are deprinderi în redactarea scrisă şi orală a mesajelor.Consilierea reprezintă un tip de serviciu social specializat oferit cu scopul de a rezolva eficient unele probleme cu care se confruntă clienţii, de a-i ajuta să conştientizeze anumite nevoi, emoţii, gândiri negative,comportamente şi situaţii problematice şi de a explora,descoperi şi clarifica modalităţile de utilizare eficientă a resurselor.Reuşita procesului de consiliere depinde de utilizarea anumitor deprinderi specifice acestei tehnici (Ivey, 1999), şi anume: încurajările minimale (nonverbale -mişcarea capului în semn de încuviinţare, mimică receptivă;verbale -intervenţii verbale scurte prin care ajutăm clientul să continue sau să analizezeproblema mai profund);parafrazarea (strâns legată de încurajarea minimală, focalizată pe ceea ce a rostit clientul mai înainte; acoperă o intervenţie verbală mai amplă;utilizează cuvinte cheie pentru a-i comunica clientului esenţa spuselor sale);interpretarea (exprimă punctul de vedere al consilierului;poate fi utilizată abia după ce am dat atenţie şi am verificat modul în care gândeşteclientul);reflectarea sentimentelor şi a emoţiilor (solicită un vocabular bogat pentru definirea stării existente); rezumarea (are rolul de a descoperi relaţia dintre problemele cheie şi a le reformula, pentru a le retransmite clientului;se deosebeşte de reflectarea sentimentelor prin aceea că acoperă o perioadă mai lungă de timp întregul şir al sentimentelor exprimate de client; se deosebeşte de parafrazare prin conţinutul mai amplu acoperit);căutarea aspectelor pozitive şi a resurselor clientului (urmează secvenţei fundamentale de ascultare şi rezumării; are nevoie de cel puţin un exemplu specific dat de client;dacă se realizează împreună cu clientul o listă a acestor elemente se vor face paşi esenţiali în rezolvarea problemei);focalizarea (oferă un prim mod de evaluare a problemei; se poate realiza în mai multe forme: asupra clientului, consilierului, problemei, altor persoane, asupra familiei, contextului cultural);confruntarea (constă în punctarea discrepanţelor dintre atitudini, gânduri şi

Page 29: Raspunsuri l TMAS1

comportamente; ajută persoanele aflate în dialog să privească situaţia mai realist;conţine date obiective, fără a fi moralizatoare);feedback (deprinderea prin care i se comunică clientului modul în care el şi acţiunile lui sunt văzute de ceilalţi).Deprinderile asistentului social în consiliere. Acestea presupun: 1.Autoconştinetizarea şi autoînţelegerea (înţelegerea influenţei familiale a fiecăruia; înţelegerea influenţei factorilor situaţionali curenţi, analizarea stimei de sine,analizarea modului propriu de acceptare a celorlalţi şi de exprimare);2.Luarea deciziilor etice (înţelegerea îndatoririlor legale ale profesioniştilor, înţelegerea valorilor fundamentale şi a eticii asistenţei sociale şi identificarea implicaţiilor etice şi legale). În luarea deciziei etice intervin:a.Conversaţia şi ascultarea (folosirea vorbirii, a limbajului corporal, ascultarea);b.Pregătirea (reanalizarea, explorarea, consultarea, autoexplorarea);c.Începutul (prezentarea personală, căutarea introducerii, descrierea scopului iniţial, evidenţierea rolului clientului, discutarea planului de acţiune şi a consideraţiilor etice şi căutarea feedback-ului);d.Explorarea (probarea, căutarea clarificărilor, reflectarea asupraconţinutului, asupra sentimentelor, asupra celor comunicate şi trecerea dincolo de cele spuse);e.Analizarea (organizarea informaţiilor descriptive, formularea unei încercări de analizare);f.Înţelegerea / contractarea (împărtăşirea părerii asistentului social cu privire la problemă, specificarea problemelor în legătură cu activitatea, stabilirea obiectivelor, demararea unui program de schimbare, identificarea etapelor acţiunii, planificarea evaluării, sintetizarea contractului);g.Acţionarea (stabilirea etapelor acţiunii, revizuirea etapelor acţiunii, evaluarea, educarea, reorientarea, confruntarea, indicarea finalului şi înregistrarea în timpul fazei de acţiune);h.Sfârşitul (reevaluarea procesului).Calitatea procesului comunicării dintre asistentul social şi asistat poate fi influenţată de anumiţi factori precum: personalitatea clientului, personalitatea asistentului social, experienţa anteriorară a acestora, relaţiile cu alte persoane, pregătirea şcolară, nivelul intelectual, nivelul sănătăţii, regulile şi cultura organizaţională din instituţia în care asistentul social îşi desfăşoară activitatea, folosirea aceluiaşi mod de codificare a mesajului, prezenţa sau absenţa barierelor de comunicare.

52Casă de copii de tip familial ca formă alternativă de ptotecție a dreptului copilului

Noțiune: CCTF- Casele de Copii d tip Familial. Serviciul a fost creat prin decizia Sovietului de Miniştri al URSS care a fost adoptată de către toţi subiecţii uniunii. Astfel, şi în Moldova a fost legalizată CCTF ca şi serviciu social şi, din iarna lui 1989 au apărut primele CCTF. La moment sunt înregistate peste 70 de CCTF. Casa de copii de tip familial (în continuare – CCTF) reprezintă o instituţie creată în baza unei familii complete, care oferă copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească îngrijire familială substitutivă în familia părintelui-educator.

Scopul acesteia:Scopul CCTF este protecţia copilului orfan sau rămas fără ocrotire părintească, socializarea şi, după caz, (re)integrarea acestuia în familia biologică, extinsă sau adoptatoare.

Modul de selectare şi aprobare a solicitanţilor la funcţia de părinte-educator

Părinţi-educatori pot fi cetăţenii Republicii Moldova care au atins vîrsta de 25 de ani, locuiesc pe teritoriul republicii şi ale căror calităţi morale şi stare a sănătăţii le permit îndeplinirea obligaţiilor respective.Nu  pot fi părinţi-educatori persoanele:    a) decăzute din drepturile părinteşti;    b) declarate, în condiţiile legii, incapabile sau limitate în capacitatea de exerciţiu;    c) eliberate de obligaţiile de tutore sau curator din propria culpă;

Page 30: Raspunsuri l TMAS1

    d) care au avut calitatea de părinţi adoptivi, dar adopţia le-a fost anulată din propria culpă;    e) care au contraindicaţii privind starea sănătăţii specificate în pct.1 din anexa nr. 3 la prezentul Regulament sau dacă persoanele care locuiesc împreună cu solicitantul au contraindicaţii privind starea sănătăţii specificate în pct. 2 din anexa nr. 3 la prezentul Regulament.    8. Solicitantul care doreşte să devină părinte-educator trebuie să depună o cerere scrisă la secţia/direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei/direcţia pentru protecţia şi ocrotirea minorilor din mun. Chişinău (în continuare – structura teritorială de asistenţă socială).    9. Structura teritorială de asistenţă socială efectuează evaluarea solicitanţilor, conform anexei nr. 1 la prezentul Regulament, prin:      a) obţinerea informaţiei referitor la solicitant şi la alţi membri ai familiei acestuia, precum şi a altor informaţii pe care le consideră relevante;     b) intervievarea a cel puţin două persoane de referinţă, indicate de solicitant, care să ofere informaţii despre acesta şi pregătirea unui raport în baza interviurilor;    c) consultarea opiniei autorităţilor administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială în care locuieşte solicitantul;    d) examinarea capacităţii solicitantului de a activa în calitate de părinte-educator.    10. După depunerea cererii şi evaluarea solicitanţilor, structura teritorială de asistenţă socială organizează un curs de instruire iniţială pentru solicitanţii la funcţia de părinte-educator, care în prealabil corespund cerinţelor generale de selectare (vîrstă, condiţii de trai, mediul social, starea sănătăţii).     11. Structura teritorială de asistenţă socială pregăteşte un Raport de evaluare complexă a solicitantului, bazat pe informaţia specificată în anexa nr. 1.    12. Pentru aprobarea solicitantului, structura teritorială de asistenţă socială depune la Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate (în continuare – Comisia) raportul menţionat în pct. 11 din prezentul Regulament.    13. După examinarea raportului menţionat în pct.11 din prezentul Regulament în şedinţa Comisiei, aceasta emite avizul privind aprobarea sau refuzul de aprobare a solicitantului la funcţia de părinte-educator, pe care, în termen de 3 zile din data emiterii, îl prezintă structurii teritoriale de asistenţă socială.    14. În cazul avizului pozitiv al Comisiei, secretarul acesteia introduce informaţia despre părintele-educator aprobat în registrul părinţilor-educatori.    15. Structura teritorială de asistenţă socială întocmeşte şi păstrează dosarele personale ale:    a) solicitanţilor la funcţia de părinte-educator;    b) părinţilor-educatori aprobaţi;    c) părinţilor-educatori cu care au fost reziliate Contractele individuale de muncă.     16. Dosarele personale vor fi întocmite pentru categoriile specificate în pct. 15 lit. a), b) şi c) din prezentul Regulament, completîndu-se în funcţie de specificul persoanelor vizate cu documentele relevante, conform anexei nr. 2 la prezentul Regulament.

Garanţiile sociale pentru copiii plasaţi în CCTFCopiii din CCTF, care frecventează o instituţie preşcolară sau alte instituţii de învăţămînt, beneficiază de înlesnirile prevăzute pentru familiile cu mulţi copii.    26. Asistenţa medicală a copiilor din CCTF este asigurată de instituţiile medicale din teritoriu.    27. Copiii plasaţi în CCTF beneficiază de înlesnirile pentru copiii orfani şi cei rămaşi fără ocrotire părintească, prevăzute de legislaţia în vigoare, şi îşi păstrează dreptul la pensiile şi indemnizaţiile stabilite anterior, acestea fiind virate la contul personal al copilului, deschis în instituţiile bancare.    28. Copiilor plasaţi în CCTF li se rezervă dreptul la spaţiul locativ de care au dispus părinţii lor sau la un alt spaţiu echivalent.    29. La atingerea vîrstei de 18 ani, autorităţile administraţiei publice locale de la locul naşterii copiilor educaţi în CCTF vor contribui la plasarea acestora în cîmpul muncii.     30. Bunurile materiale parvenite în urma donaţiilor şi sponsorizării CCTF vor fi partajate în

Page 31: Raspunsuri l TMAS1

mod egal tuturor copiilor luaţi în îngrijire.     31. Dispoziţiile legislaţiei în vigoare vizînd succesiunea şi asigurarea cu pensii şi alocaţii sociale de stat în raporturile dintre părinţi şi copii nu au efecte juridice pentru părinţii-educatori şi minorii din CCTF.    32. Copiii orfani din CCTF care îşi fac studiile în şcolile profesionale şi de meserii, instituţii de învăţămînt mediu de specialitate şi superior, pe perioada studiilor, inclusiv în timpul vacanţelor, beneficiază de prestaţiile sociale, conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.870 din 28 iulie 2004 „Despre aprobarea Normelor provizorii de cheltuieli în bani pentru elevii (studenţii) orfani şi cei aflaţi sub tutelă/curatelă din şcolile profesionale şi de meserii, instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi superior, şcolile de tip internat şi casele de copii”.    33. Copiii din CCTF au dreptul preferenţial la bilete de odihnă în tabere de odihnă şi întremare pentru copii, sanatorii şi alte instituţii de odihnă şi recuperare, în modul stabilit de legislaţie.    34. Pentru dezvoltarea gospodăriei auxiliare, CCTF beneficiază, în condiţiile legii, de loturi de pămînt arabil, repartizate cu titlu de posesie în baza deciziei autorităţii administraţiei publice locale.

VII. Drepturile şi obligaţiile părintelui-educator      Părintele-educator are următoarele drepturi:       a) să fie informat despre drepturile şi responsabilităţile sale;    b) să beneficieze de instruire profesională iniţială şi continuă;    c) să  fie informat despre trecutul copilului;    d) să participe la elaborarea planului individualizat de asistenţă a copilului.    39. Salarizarea părintelui-educator se efectuează conform legislaţiei, din momentul în care în plasament se află cel puţin un copil.     40. În caz de îmbolnăvire a părintelui-educator, autoritatea tutelară numeşte temporar în funcţie altă persoană (preferabil din aceeaşi familie) pentru perioada respectivă. Remunerarea ambelor persoane va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.. Părintele-educator are următoarele obligaţii:    a) să îngrijească copilul plasat ca pe un membru cu drepturi depline al familiei sale;    b) să protejeze şi să promoveze bunăstarea copilului;    c) să determine metodele de educaţie, luînd în considerare vîrsta copilului şi particularităţile individuale ale acestuia, precum şi recomandările specialiştilor de profil şi ale autorităţii tutelare;    d) să nu aplice metode de educaţie care ar putea prejudicia sănătatea fizică şi psihică şi dezvoltarea spirituală a copilului, excluzînd orice  formă de violenţă asupra lui, inclusiv pedepsele corporale, manifestările de desconsiderare, cruzime şi ultraj la demnitatea persoanei copiilor;    e) să promoveze şi să educe la membrii familiei sale şi la copiii plasaţi în CCTF convingeri, atitudini şi comportamente bazate pe respectarea drepturilor copilului, consolidînd şi monitorizînd relaţiile între aceştia astfel încît, în cazul apariţiei situaţiilor de conflict, să intervină prompt şi adecvat pentru asigurarea respectării drepturilor copiilor;    f) să aleagă instituţia de învăţămînt pentru copil, luînd în considerare dorinţa şi aptitudinile acestuia, şi să-l stimuleze în vederea continuării studiilor  în liceu, şcoli profesionale şi de meserii, instituţii de învăţămînt mediu de specialitate şi superior universitar, ţinînd cont de opinia şi capacităţile fiecărui minor;    g) să ţină evidenţa bunurilor, veniturilor (inclusiv ajutoarelor umanitare) şi cheltuielilor efectuate şi să prezinte, o dată în an, structurii teritoriale de asistenţă socială darea de seamă respectivă;     h) să nu înstrăineze altor persoane bunurile materiale primite în dar sau procurate pentru copiii plasaţi în CCTF;    i) cel puţin o dată în an, să prezinte autorităţii tutelare o informaţie cu privire la sănătatea copilului, lucrul educativ efectuat, problemele cu care se confruntă etc.;    j) să informeze în scris structura teritorială de asistenţă socială cu privire la orice schimbare în situaţia lui personală sau a copilului, precum şi despre orice alt eveniment ce ar putea afecta

Page 32: Raspunsuri l TMAS1

capacitatea sa de a îngriji copilul plasat;    k) să participe la elaborarea şi implementarea planului individualizat de asistenţă a fiecărui copil luat în plasament în termenele şi în modul stabilit;    l) să respecte standardele minime de calitate ale serviciului şi recomandările propuse de specialişti ca rezultat al monitorizării;    m) să faciliteze vizitarea copilului de către asistentul social responsabil de copilul plasat, persoanele desemnate conform planului individualizat de asistenţă a copilului;    n) să încurajeze contactele copilului cu familia biologică sau extinsă, în conformitate cu condiţiile stabilite în planul individualizat de asistenţă, elaborat de structura teritorială de asistenţă socială;    o) să faciliteze (re)integrarea copilului în familia biologică, adopţia sau instituirea tutelei/ curatelei;    p) să nu împiedice retragerea, în orice moment, a copilului din plasament, în conformitate cu decizia autorităţii tutelare;    q) să asigure confidenţialitatea informaţiei referitoare la copil, familia biologică a acestuia şi la alte persoane, care i-a fost oferită în legătură cu plasamentul copilului;    r) să informeze, în termen de 3 zile de la plasament, medicul de familie sau asistentul medical din localitate despre plasamentul copilului, cu prezentarea obligatorie a documentaţiei medicale, după caz: carnetul de dezvoltare a copilului (formular nr. 112/e) sau extras-trimitere (formular nr. 027-1/e), a informaţiei privind vaccinurile şi să respecte necondiţionat recomandările medicilor.    42. O dată în an, părintele-educator şi persoanele care locuiesc împreună cu el sînt obligaţi să treacă examenul medical profilactic, conform prevederilor actelor normative ale Ministerului Sănătăţii.    43. În cazul în care părintele-educator îşi exercită funcţiile în detrimentul intereselor şi drepturilor copiilor, acesta este tras la răspundere în modul stabilit de legislaţie.

45Raporturile juridice părinți-copii

DREPTURILE COPIILOR reglementate de conventia cu privire la dr. Cop. (1)Se consideră copil persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani (majoratul).(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la libertatea gîndirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.(4) În cazurile cînd copilul este lipsit de grija părinţilor (aceştia sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, declaraţi incapabili sau dispăruţi, precum şi în alte cazuri), drepturile copilului la educaţie sînt asigurate de autoritatea tutelară.Articolul 52. Dreptul copilului de a comunica cu părinţii                     şi alte rude(1) Copilul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copilului. În cazul cînd părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare dintre ei.(2) Copilul aflat în situaţii extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în modul stabilit. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele copilului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.Articolul 53. Dreptul copilului de a fi protejat(1) Copilului i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

Page 33: Raspunsuri l TMAS1

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege - de procuror, autoritatea tutelară sau de alte organe abilitate.(3) Minorul care a căpătat capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului îşi apără drepturile şi interesele legitime de sine stătător.(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vîrsta de 14 ani - instanţei judecătoreşti.(6) Persoanele cu funcţii de răspundere şi alţi cetăţeni care ştiu despre existenţa unui pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului, despre încălcarea drepturilor şi intereselor lui legitime sînt obligaţi să comunice acest fapt autorităţii tutelare, făcînd tot posibilul pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale copilului.Articolul 54. Dreptul copilului la exprimarea opinieiCopilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului care a atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine intereselor lui.Articolul 55. Dreptul copilului la nume de familie şi                      prenume(1) Copilul are dreptul la un nume de familie şi prenume.(2) Copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al acestora.(3) Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus din două prenume, potrivit voinţei ambilor părinţi.(4) În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară.Articolul 56. Schimbarea numelui de familie                     şi prenumelui copilului(1) În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), oficiul de stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani.(2) În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către oficiul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.(3) Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, decide autoritatea tutelară.(4) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.Articolul 57. Drepturile patrimoniale ale copilului

Page 34: Raspunsuri l TMAS1

(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primite în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.(2) Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR

Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat.(2) Drepturile şi obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod, încetează din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil.Articolul 59. Drepturile părinţilor minori(1) Părinţii minori au dreptul să locuiască împreună cu copilul lor şi să participe la educaţia lui.(2) Părinţii minori necăsătoriţi pot recunoaşte şi contesta paternitatea şi maternitatea în baze generale. Părinţii minori care nu au atins vîrsta de 16 ani pot cere stabilirea paternităţii pe cale judecătorească.Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părinţilor privind educaţia şi instruirea copiilor(1) Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat.(2) Părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate la educaţia lor faţă de oricare alte persoane.(3) Părinţii sînt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani. Instituţia de învăţămînt şi forma de instruire sînt alese de către părinţi, cu luarea în considerare a opiniei copilului.(4) Litigiile dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată pe cale judecătorească.Articolul 61. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor(1) Drepturile şi interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinţii lor.(2) Părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, autoritatea tutelară este obligată să numească un reprezentant pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului.Articolul 64. Exercitarea drepturilor părinteşti în cazul                      cînd părinţii locuiesc separat

Page 35: Raspunsuri l TMAS1

(1) Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, cu excepţia cazurilor cînd comportamentul acestuia din urmă este în detrimentul intereselor copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.(2) Părinţii au dreptul să încheie un acrod privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil. Litigiile apărute se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă.(3) În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, faţă de părintele culpabil se aplică măsurile stabilite de legislaţia procesuală civilă. În cazul încălcării repetate a hotărîrii judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi părerea copilului, poate soluţiona problema transmiţîndu-i copilul.(4) Părinţii care locuiesc separat de copil au dreptul de a primi informaţiile ce se referă la copilul lor de la toate instituţiile educative, curative, de asistenţă socială etc. Comunicarea informaţiei poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. Acest refuz poate fi atacat în instanţa judecătorească. (1) Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl reţine fără un temei legal. În caz de litigiu, părinţii se pot adresa instanţei judecătoreşti.(2) Instanţa judecătorească este în drept să respingă acţiunea prevăzută la alin.(1) dacă va stabili că înapoierea copilului părinţilor săi contravine intereselor acestuia.(3) Dacă instanţa judecătorească va stabili că nici părinţii şi nici persoanele la care se află copilul nu sînt în stare să asigure întreţinerea, educaţia şi dezvoltarea adecvată a acestuia, ea va obliga autoritatea tutelară să transmită copilul unei instituţii de stat şi să-l ia la evidenţă, asigurîndu-i în continuare apărarea drepturilor şi intereselor legitime.Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteştiPărinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;c) fac abuz de drepturile părinteşti;d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.

48Sistemul de asistență social din Republica MoldovaAsistenţa socială la nivel central

Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale este autoritatea din cadrul administraţiei publice centrale care coordonează activitatea de acordare a asistenţei sociale şi evaluează funcţionarea sistemului de asistenţă socială.(2) Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale exercită următoarele atribuţii principale:a) elaborează şi promovează politica de asistenţă socială şi strategia naţională de dezvoltare a acesteia şi exercită controlul asupra realizării lor;

Page 36: Raspunsuri l TMAS1

b) pregăteşte proiecte de acte normative, de norme metodologice şi propuneri cu privire la ameliorarea funcţionării sistemului de asistenţă socială;c) elaborează standardele de calitate pentru serviciile sociale; d) elaborează metodologia de acreditare şi criteriile de evaluare a instituţiilor de asistenţă socială, publice şi private, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniu, organizează procesul de acreditare şi de evaluare a acestora în conformitate cu legislaţia;e) dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii internaţionale analoage, încheie convenţii de colaborare cu acestea.f) coordonează şi evaluează activitatea direcţiilor municipale asistenţă socială şi a secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei; g) contribuie la dezvoltarea sistemului de servicii sociale, promovează variantele de alternativă ale instituţionalizării; h) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu reprezentanţii societăţii civile; i) creează sistemul informaţional în domeniu.(3) La elaborarea politicii de asistenţă socială, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale se consultă cu reprezentanţii societăţii civile.(4) În subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale pot funcţiona instituţii de asistenţă socială specializate, înfiinţate prin hotărîre de Guvern, precum şi unităţi de cercetări ştiinţifice în domeniu.

Asistenţa socială la nivel territorial

(1)La nivel teritorial funcţionează direcţii municipale asistenţă socială şi secţii raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei, constituite de consiliile raionale (municipale) corespunzătoare, de comun acord cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, şi subordonate autorităţilor respective ale administraţiei publice locale şi Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale.(2) Direcţiile municipale asistenţă socială şi secţiile raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, realizează politica de asistenţă socială şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial.(3) Direcţia municipală asistenţă socială exercită următoarele atribuţii principale:a) coordonează şi evaluează activitatea direcţiilor de sector asistenţă socială şi protecţie a familiei;b) asigură acordarea de servicii sociale în funcţie de specificul local;c) creează sistemul informaţional în domeniul asistenţei sociale la nivel de municipiu;d) generalizează şi sistematizează informaţia privind asistenţa socială şi analizează eficienţa acesteia la nivel de municipiu;e) informează populaţia municipiului despre situaţia în domeniul asistenţei sociale, despre modul de acordare a prestaţiilor şi a serviciilor sociale.(4) Secţia raională asistenţă socială şi protecţie a familiei exercită următoarele atribuţii principale:a) relevă problemele sociale locale, organizează şi acordă asistenţă socială în funcţie de solicitările locale;b) elaborează, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu antrenarea reprezentanţilor societăţii civile, programe locale de dezvoltare a asistenţei sociale şi exercită controlul asupra realizării acestora;c) evaluează situaţia persoanei sau familiei ce solicită asistenţă socială prin întocmirea anchetei sociale şi propune căi de soluţionare a problemelor sociale; d) creează sistemul informaţional în domeniul asistenţei sociale la nivel de raion;e) generalizează şi sistematizează informaţia privind asistenţa socială şi analizează eficienţa acesteia la nivel de raion;f) informează populaţia raionului despre situaţia în domeniul asistenţei sociale, despre modul de acordare a prestaţiilor şi a serviciilor sociale;

Page 37: Raspunsuri l TMAS1

g) colaborează cu unităţile de asistenţă socială din raza teritorială în care activează, supraveghează activitatea acestora şi înaintează primarilor propuneri în vederea optimizării acesteia.

UNITĂȚILE SOCIALE

D. Gusti (1942) afirmă că problema centrală şi obiectul propriu-zis al sociologiei “este felul cum se prezintă viaţa socială sub forma de unităţi sociale.” Dacă cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Sociologie, care urma să aibă loc la Bucureşti ca o recunoaştere a contribuţiei  aduse de Şcoala Sociologică de la Bucureşti sociologiei universale, nu ar fi fost deturnat de evenimentele istorice tragice din preajma celui de-al doilea război mondial, problema unităţilor sociale ar fi constituit probabil unul din subiectele centrale ale acestui congres.

De altfel, înainte de acest moment,  în cadrul Congresului Internaţional de Sociologie de la Bruxelles din anul 1937,  D. Gusti, accentuând importanţa unităţilor sociale, arăta că acestea se împart, “dupa gradul de consistenţă, obiectivare si durabilitate” (Gusti si Herseni, 1940, 378), în trei mari categorii : 1) comunităţile; 2) instituţiile; si 3) grupurile.

Dar, unităţile sociale nu pot fi întelese fără stabilirea raporturilor dintre trăsăturile psihice fundamentale ale omului şi societate. Dincolo de interacţiunile fizice sau vag psihice cu Universul, omul posedă conştiinţă de sine, adică acea stare care-i conferă întrepătunderea cu propria fiinţă, cu identitatea şi finalitatea ei. Din conştiinţa de sine izvorăsc trei afecte care influenţează decisiv raporturile omului cu mediul exterior. Iubirea de sine – deosebita de egoism – asigură viaţa lăuntrică, subiectivă, pe când simpatia proiectează fiinţa în afara eului, înlesnind întâlnirea (întovărăşirea) şi chiar identificarea ego-ului cu alter ego-ul, adică tocmai apariţia a priori a vieţii sociale. Tot conştiinţa de sine introduce mirarea faţă de corola de minuni a lumii, smerenia în faţa marilor mistere cosmice, adică spiritul religios, substratul subiectiv al vieţii religioase (Gusti si Herseni, 1940, 375).

Aşadar, omul este o fiinţă socială încă dinainte de a participa la orice activitate interumană, întrucât substratul său psihic, constituţia sa sufletească, definită de conştiinţa de sine şi de cele trei afecte insotitoare, este socială înaintea oricarei experienţe. În baza acestui apriorism sociologic, întovărăşirea ulterioară cu celălalt prin intermediul simpatiei, conduce la apariţia faptului social prin asociere, adică a elementului fundamental al societăţii. Din acest punct de vedere, unitatea socială, ca formă elementară a vietii sociale, reprezintă orice grupare de oameni legaţi între ei prin cele trei afecte fundamentale, împărtăşind o viaţă comună şi unitară (Gusti si Herseni, 1940, 376).

Unitatea sociala nu este o tovarasie eclectica de actori sociali, ci o entitate completa si ireductibila de viata. Convergenta actiunilor membrilor unitatii sociale, simtirea comuna si tesatura unitara a relatiilor dintre acestia, determina aparitia vointei sociale.  Aceasta forta colectiva autonoma, numita vointa sociala, reprezintand elementul sine qua non, esential, al societatii, ofera ideilor si afectelor umane puterea de a crea realitatile sociale; odata realizate, caracterul teleologic – factor de socializare permanent a scopurilor si mijloacelor –  al vointei sociale sustine si dezvolta continuu unitatile sociale. Asadar, “constiinta de sine printr-unul din afectele ei fundamentale, simpatia, creeaza putinta vietii sociale, putinta realizata prin vointa, care duce apoi, prin mecanismul ei teleologic, la inchegarea unitatii elementare de viata: unitatea sociala. ” (Gusti si Herseni, 1940, 377).

Caracterul de totalitate al unitatilor sociale nu exclude existenta elementelor componente si a variatiilor acestora. Determinate de cadrele cosmic, biologic, psihic si istoric, unitatile sociale se

Page 38: Raspunsuri l TMAS1

manifesta in realitatea sociala in patru planuri distincte: economic si spiritual (manifestari constitutive) pe de o parte si moral-juridic si politico-administrativ (manifestari regulative) pe de alta. Prin diviziunea muncii, unitatile sociale isi pierd omogenitatea, completitutidinea si caracterul autonom originare, devenind niste forme deschise dependente de totalitatea sociala imediat superioara.

Asa cum am mentionat la inceputul acestui capitol, aceste unitati sociale elementare se clasifica, dupa gradul de consistenta, obiectivare si durata, în trei mari categorii:

Comunităţile. Familia si gospodaria sunt exemplele reprezentative ale acestui tip de comunitate sociala. Aceastea, ca forma organica si cvasicompleta de viata, sunt caracterizata de puternice legaturi interne si de o durabilitate ridicata. Membrii familiei se bucura insa de o libertate de actiune limitata, acestia fiind obligati sa respecte valorile si sa se supuna regulilor familiei;  parasirea familiei este de asemenea anevoioasa, avand in vedere riscurile la care se supune membrul care alege sa urmeze calea solitudinii sau alipirii la alta familie.

Instituţiile. Cea mai reprezentativa unitate sociala din aceasta categorie este Statul si unitatile sale administrative. Spre deosebire de comunitati, in interiorul institutiilor nu mai este vorba de membrii, ci de functionari sau slujbasi. Acestia pot parasi mult mai usor unitatea sociala, dar in timpul participarii lor trebuie sa se supuna strict normelor si regulamentelor interioare in vigoare.

Grupările sociale. Aceste unitati sociale, exemplificate prin cluburi, cafenele, asociatii sportive etc., se constituie si dizolva cu usurinta prin vointa partilor. În interiorul gruparilor individul are o mare libertate de actiune si initiativa, relatiile sociale find fundamentate pe simpatie si interese comune (Gusti si Herseni, 1940, 378).

Structura interna a acestor trei categorii fundamentale de unitati sociale este determinata de totalitatea raporturilor si relatiilor care au loc intre indivizii care le compun. Principalele structuri evidentiate de D. Gusti (1940) sunt cele ierarhice, de diviziunea muncii sau de solidaritate. Aceste structuri au un caracter dinamic, fiind supuse in urma schimbarilor interne (trasaturile sau scopurile indivizilor) sau externe (imprejurari istorice, economice, influente inter-unitati), transformarilor evolutive sau involutive, uneori chiar disolutiei; aceste transformari, de obicei graduale, poarta denumirea de  procese sociale (Gusti si Herseni, 1940, 379).

Toate aceste trei categorii sunt subsumate unitatii sociale tip: Natiunea. Natiunea are scopuri in sine si isi creeaza propriul sistem de valori, fiind astfel o entitate suficienta siesi care nu are nevoie de o entitate mai cuprinzatoare pentru a se realiza. Ea este creuzetul in care toate aspiratiile indivizilor se pot implini, reprezentand realitatea centrala a vietii sociale. Aceasta realitate centrala trebuie cercetata din unghiul psihologiei (Wundt), istoriei (Lamprecht), economiei (Bucher), antropologic si geografic (Ratzel), statistic si sociografic (Tonnies), folcloric si etnografic, dar nu ca discipline separate, ci dintr-o perspectiva sintetica si unitara, care cuprinde toate aceste aspecte ale natiunii – denumita de D. Gusti sociologia sau stiinta (teoria) natiunii – si care considera natiunea si stiinta despre ea o unitate concretă şi indisolubilă (Gusti, 1942, 361-362).

Existenta unitatii tip numite natiune indeamna la o alta clasificare a unitatilor sociale, adica unitati sociale interne natiunii si externe acesteia. La randul lor toate natiunile reprezinta organe ale unui aceluiasi intreg, denumit de A. Comte Umanitate (Gusti, 1942, 360).

“Ştiinţa Naţiunii”, de o însemnătate sociologică covârşitoare, conţine toate particularitatile asociate cu celelalte unitati interne. “Ea este constiinta de sine a Natiunii si indica rolul predestinat a-l juca in teatrul celorlate natiuni.”(Gusti, 1942, 362). Pe baza rezulatelor acestei

Page 39: Raspunsuri l TMAS1

stiinte se definesc politicile administrative, educationale, economice, sociale si culturale cu ajutorul carora poate avea loc o reforma rationala si integrala a natiunii.

Cercetarea unitatilor sociale precum si a relatiilor si proceselor sociale corespunzatoare, se bazeaza pe principiile integraliste si realiste ale intregii sociologii interbelice romanesti. Unitatile sociale reprezinta subiectul insusi al vietii sociale, locul in care au loc manifestarile sociale conditionate de cadrele sociale, si constituie obiectul principal al oricarei cercetari sociologice, cercetare care va trebui sa inchege si sa armonizeze intr-un tot unitar si organic toate datele disparate culese de pe teren.

Numarul mare de unitati sociale existente chiar si in cea mai simpla forma de viata sociala[1] – satul –, si, uneori, eterogenitatea unitatilor sociale, necesita din partea cercetatorului atat o inventariere precisa a acestora dar si un grad inalt de flexibilitate metodologica care sa sprijine adaptarea permanenta a planului de lucru la realitatile complexe din teren (Gusti si Herseni, 1940, 379-380).

ANCHETA SOCIOLOGICĂ

Ancheta sociologica si sondajul de opinie Definitie Ancheta reprezinta o metoda de interogare, informare asupra faptelor sociale (opinii, atitudini, motivatii, aspiratii, caracteristici personale si ale mediului social) la nivelul grupurilor umane de diferite dimensiuni si care permite cuantificarea datelor in vederea descrierii si explicarii lor. (Cauc, 1998: 167). Ancheta este o metoda complexa care include metode diverse, complementare, cum sunt chestionarul, analiza documentelor, observatia. Sondajul de opinie este o forma specifica a anchetei sociologice, este o metoda statistica de stabilire, pe baza esantionarii, a stratificarii opiniilor in raport cu anumite variabile socio-demografice ale populatiei studiate. (Cauc, 1998: 168). Este realizat pe baza de chestionar. Obiectul anchetelor sociologice Opinii, atitudini, comportamente Aspiratii, nevoi, motivatii Cunostinte, marturii ale oamenilor despre fapte, fenomene, evenimente inaccesibile cercetatorului Caracteristici demografice: structuri familiale, structuri de varsta, socioprofesionale Caracteristici ale mediului social si ale modului de viata al oamenilor: ocupatii, venituri, conditii de locuit, servicii sociale, factori social-economici care influenteaza activitatea lor Valoarea anchetei sociologice: permite culegerea unui volum mare de informatie intr-un timp rela0tiv scurt si face posibila prelucrarea rapida a acestora arie mare de aplicabilitate pe populatii reprezentative din punct de vedere statistic Limitele anchetei sociologice: - existenta unor factori care pot conduce la erori de masurare - subiectul anchetei (sentimente, prejudecati cu privire la subiectul anchetei, gradul de implicare, erorile de memorie etc) - esantionarea - instrumentele de cercetare (vagi, ambigue) - operatorii insuficient instruiti - rigiditatea relatiei dintre operator si subiect Tipuri de anchete In functie de obiective si modul de desfasurare Anchete intensive realizate pe o populatie restransa (grup, sat, cartier etc) cu scopul de a aprofunda o tema speciala. Anchete extensive realizate pe populatii mari In functie de instrumentele folosite Anchete calitative, realizate pe populatii restranse, cu instrumente calitative, care permit identificarea caracteristicilor de profunzime ale realitatii sociale. Anchete cantitative cu instrumente formalizate si rezultate cuantificabile, pe populatii reprezentative statistic. In functie de modul in care se aplica Anchete colective: pe grupuri de oameni Anchete individuale: aplicarea individuala a instrumentelor de cercetare In functie de modul de colectare a informatiei Anchete directe: colecteaza informatii despre subiectii investigati, in care acestia sunt implicati in mod nemijlocit. Anchete indirecte: colecteaza date despre fenomene prin subiecti neimplicati in desfasurarea lor (evenimente trecute). Chestionarul sociologic Istorie Romania: BP Hasdeu, 1878: chestionar despre obiceiurile juridice, viata sociala din trecut etc. International: J Letourneau (1882), JW Powell (1898) (cf Chelcea, 1998). Marx 1880 (cf Babbie, 2002) Definitie Chestionarul este o tehnica, respectiv un instrument de investigare constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic

Page 40: Raspunsuri l TMAS1

care, prin administrarea de catre operatori de ancheta sau autoadministrare determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris (Chelcea, 1998: 180). In chestionar, intrebarile si imaginile grafice au functie de indicatori. Ordinea logica ia, de obicei, in considerare drept criteriu timpul: intrebarile vizeaza situatii din trecut, prezent si viitor. Ordinea psihologica se refera la gradul de abstractizare: intrebarile concrete preced pe cele abstracte. Elemente care influenteaza raspunsul la chestionar: Personalitatea celui anchetat Situatia de desfasurare a anchetei Tema chestionarului Timpul cand are loc chestionarea Structura chestionarului Personalitatea operatorului de interviu Clasificarea chestionarelor In functie de continutul informatiilor colectate Chestionare de date factuale: de tip administrativ, contin date obiective (varsta, gen, stare civila, profesie, nivel de instructie) Chestionare de opinie: colecteaza date despre opinii, motivatii, nevoi, aspiratii, atitudini, comportamente In functie de cantitatea informatiei Chestionare speciale, cu o singura tema Chestionare omnibuz, cu mai multe teme Clasificarea chestionarelor Dupa forma intrebarilor Chestionare cu intrebari inchise Chestionare cu intrebari deschise Sunt rare situatiile in care astfel de chestionare exista in forma pura. In functie de modul de administrare Chestionare administrate de catre operatori de interviu (erori de memorie a operatorului, netransmiterea completa a instructiunilor, fenomenul de supra-sondare, mare variabilitate in functie de operator a comportamentului, perceptie selectiva, folosirea propriului vocabular in inregistrarea raspunsurilor la intrebarile libere, scurtarea sau lungirea raspunsurilor). Postale (nr mare de nonraspunsuri, imposibilitatea reprezentativitatii, elaborarea raspunsurilor) Chestionare publicate in reviste Chestionare autoadministrate colectiv Chestionare administrate de operatori de interviu Structura chestionarelor Intrebari introductive cu rolul de a "sparge gheata" Intrebari de trecere care au rolul de a marca o noua grupa de intrebari referitoare la o problema diferita. Intrebarile filtru: opresc trecerea unor categorii de subiecti la intrebarile succesive. Intrebarile "de ce" Intrebarile de control verifica consistenta opiniei exprimate Intrebarile de identificare contin variabilele socio-demografice Schema lui Gallup de construire a chestionarelor de opinie (apud Chelcea, 1998: 187). Intrebari filtru (inchise, cu raspunsuri multiple precodificate sau deschise) pentru stabilirea gradului de cunoastere a subiectului de catre subiect. Intrebari deschise privind atitudinea fata de problema respectiva. Un sistem de intrebari inchise referitoare la aceeasi problema. Intrebari deschise vizand motivatia opiniilor exprimate. Intrebari inchise pentru masurarea intensitatii opiniilor. Tehnici de structurare a chestionarelor Tehnica palniei: trecerea de la general la particular, de la intrebari deschise la cele inchise. Tehnica palniei rasturnate, trecerea de la particular la general Surse de eroare Efectul "halo" consta in contagiunea raspunsurilor, fie prin iradierea sentimentelor, fie prin organizarea lor logica. Efectul de pozitie produs de modul in care se succed intrebarile Lungimea chestionarului Design-ul chestionarelor Formularea intrebarilor Elemente de urmarit in formularea intrebarilor (E Noelle, apud Chelcea, 1998): Existenta unor dificultati de intelegere a limbajului Gradul de abstractie a intrebarii Elocventa celui anchetat In ce masura tema abordata este intima Masura in care intrebarea solicita capacitatea de observatie a subiectului suprasolicita gandirea oboseste subiectul este plicticoasa genereaza teama creeaza o reactie de prestigiu genereaza conflicte cu idealul propriu Reguli de formulare a intrebarilor (Babbie, 2001) Intrebarile inchise trebuie sa ofere raspunsuri mutual exclusive Intrebarile trebuie sa fie clare, sa nu contina lucruri ambigue. Ex: Ce inseamna "ultima saptamana"? Evitarea intrebarile duble. Ex: sunteti de acord cu retragerea trupelor romanesti din Irak si cheltuirea banilor corespunzatori pentru serviciile sociale? Intrebarile nu trebuie formulate negativ: De ce nu...?, Nu considerati ca...? Respondentii trebuie sa fie competenti pt a raspunde. Subiectii ar trebui sa fie doritori sa raspunda (indecizia in loc de exprimarea opiniei atunci cand cred ca se afla in minoritate). Intrebarile ar trebui sa fie relevante. Intrebarile scurte sunt cele mai bune. Evitarea formularilor de tipul "Nu e asa ca...?" Evitarea invocarii unei autoritati, organizatii de prestigiu in favoarea a ceva: Sunteti de acord cu decizia presedintelui Basescu de a ... (decizia Curtii Supreme de Justitie...) Bibliografie Ion Cauc, Ancheta sociologica si sondajul de opinie in Septimiu Chelcea, Ioan Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologica, Editura Destin, Deva, 1998, p 161-171 Septimiu Chelcea, Chestionarul

Page 41: Raspunsuri l TMAS1

sociologic in Septimiu Chelcea, Ioan Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologica, Editura Destin, Deva, 1998, p 175-267 Survey Research in Earl Babbie 2001 The practice of social research, ninth edition, Belmont, CA: Wadsworth, pp 243-279.

STATUL BUNĂSTĂRII

Sensul statului bunăstăriiÎn momentul în care auzim expresia „statul bunăstării” ne gândim la un stat al cărui obiectiv este bunăstarea generală şi nu doar bunăstarea unor indivizi sau a unor grupuri. Hayek afirmă că expresia este uneori folosită pentru a descrie un stat care nu se limitează la apărarea legii şi a ordinii, ci are şi o serie de alte preocupări, măsurile coercitive ale statului sunt singurele care trebuiesc înfrânate. Mai toate guvernele moderne s-au arătat preocupare în a rezolva problemele legate de sărăcie, sănătate şi sistemele educaţionale. Astfel de preocupări ale guvernelor se dovedesc a fi unele normale, şi este de dorit ca în momentul în care creşte avuţia naţională guvernul să acorde o mai mare atenţie soluţionării acestor probleme. „Cu greu s-ar putea nega faptul că pe măsură ce devenim mai bogaţi va creşte treptat acel minim de subzistenţă pe care comunitatea l-a asigurat totdeauna celor incapabili să-şi poarte singuri de grijă şi că – în mod eficient şi fără a leza pe nimeni – guvernul ar putea sprijini sau chiar conduce asemenea acţiuni. Nu există motiv pentru care guvernul nu ar putea să joace vreun rol sau chiar să preia iniţiativa în domenii precum asigurările sociale sau educaţia sau să soluţioneze temporar anumite demersuri experimentale.” În anumite concepţii nu există motiv pentru care guvernul să nu fie preocupat sau chiar să acţioneze pentru îmbunătăţirea anumitor situaţii, cum ar fi de exemplu în cazul serviciilor medicale, sau în îmbunătăţirea situaţie celor ce se confruntă cu sărăcia. Hayek atrage însă atenţia asupra faptului că problema nu se rezumă la aceste scopuri ci se extinde asupra metodelor folosite de guvern pentru a rezolva anumite probleme. Statul nu trebuie înţeles doar ca fiind caracterizat de un aparat coercitiv ci el trebuie privit ca pe un furnizor de servicii. Hayek e de părere că serviciile pe care statul trebuie să le asigure sunt aplicarea legii, apărarea faţă de adversarii externi, dar şi anumite servicii pe care piaţa din diverse motive nu le poate furniza. Prin furnizarea către cetăţeni a anumitor servicii, statul contribuie la realizarea anumitor scopuri ce nu ar putea fi atinse prin alte modalităţi. Serviciile pe care le oferă statul sunt finanţate prin intermediul impozitelor. Statul în calitate de prestator de servicii poate ajuta la realizarea anumitor scopuri, însă trebuie să aibă grijă să nu provoace nimănui lezări ale drepturilor. Hayek precizează că aceste servicii pe care le furnizează statul sunt de fapt exerciţii ale puterii coercitive ale guvernului, întemeindu-se pe pretenţia sa de a deţine drepturi exclusive în anumite domenii, ceea ce reprezintă cu adevărat o ameninţare la adresa libertăţii. În condiţiile în care guvernul este singurul prestator al anumitor produse, el poate impune absolut orice restricţii, cum ar fi de exemplu taxele pe care le impune statul în cazul reţelelor de comunicaţii. Prin faptul că serviciile pe care le oferă statul, nu pot fi furnizate de către alt agent al pieţei libere, acestea ajunge să deţină monopol în domeniile respective, ceea ce poate reprezenta un adevărat pericol pentru libertatea indivizilor.În condiţiile în care termenul de „stat al bunăstării” nu se atribuie unui sistem definit, în anumite circumstanţe societatea liberă devine dezirabilă precum în altele nu, elementele ce se află în spatele termenului de stat al bunăstării poate leza libertatea.Hayek consideră că anumite obiective ale statului bunăstării pot fi atinse fără a avea consecinţe nefavorabile în sfera libertăţii individuale, deşi nu prin intermediul metodelor cele mai cunoscute şi evidente. Hayek apreciind că „alte metode pot fi şi ele îndeplinite până la un anumit punct, deşi cu costuri mult mai mari decât îşi închipuie sau ar fi dispusă lumea să suporte, sau doar lent şi gradual, pe măsură ce sporeşte avuţia; în fine că există altele ce nu pot fi realizate într-o societate ce doreşte prezervarea libertăţii personale”. Nu toate metodele prin care statul poate să-şi atingă scopurile sunt aprobate şi de cetăţeni, unele din motive strict financiare, acestea având costuri mult prea mari în comparaţie cu resursele financiare de care dispune populaţia.

Page 42: Raspunsuri l TMAS1

Construirea sau amenajarea unor parcuri, săli de sport, teatre, de care s-ar bucura toţi membrii unei comunităţi, este finanţată de către stat, deşi nu toţi cetăţenii unui stat s-ar bucura de dotările unei sări de sport din oraşul “X”, acestea fiind utilizate în special de locuitorii oraşului respectiv. Din acest motiv nu statul ar trebui să furnizeze fondurile necesare unor astfel de proiecte ci autorităţile locale.

Statutul BunastariiBunastarea sociala - Politica sociala reprezinta interventia statului in configuratia proceselor sociale caracteristice unei anume colectivitati, in scopul modificarii lor intr-o directie considerate de catre actorii politici a fi dezirabila. Se incearca astfel prin mecanisme proprii de distribuire si redistribuire a resurselor existente in comunitate la un moment dat, realizarea unei bunastari colective. 1. Bazele teoretice ale bunăstării sociale. ConcepteScopul declarat al politicii sociale este bunăstarea, cu rezerva că se impune o distincţie netă între politica socială şi încercările de a o eticheta cu atributele bunăstării. Politicile bunăstării sunt izvorâte nu atât din preocuparea umanitară de a răspunde nevoilor populaţiei, ci mai ales ca urmare a modificărilor sociale contemporane care necesită instrumente de atenuare a conflictelor sociale.Conceptul de bunăstare se fundamentează pe conceptul de standard de viaţă normal, decent, la nivelul unei colectivităţi. De aici decurg două precizări:1) Conceptul de standard de viaţă al unei colectivităţi se referă la o stare a aspiraţiilor respectivei colectivităţi, modelate în mod special de disponibilităţile interne, dar şi de cele externe, de sistemul de valori al acestuia.El este mai degrabă un concept care se referă la o stare difuză, cu posibilităţi mari de variaţii. Asupra standardului de viaţă considerat ca normal/dezirabil de o colectivitate acţionează doi factori în sensuri opuse:pe de o parte, noile bunuri şi servicii inventate, care deşi nu sunt disponibile la nivel de masă, generează aspiraţii (dorinţa de a intra în posesia lor);pe de altă parte, raritatea resurselor care acţionează în sens invers, în direcţia moderării acestor aspiraţii, apropiindu-le de posibilităţile existente (constrângerile bugetare).2) Conceptul de bunăstare colectivă implică un anumit tip de egalitate: toţi membrii colectivităţii trebuie să dispună de un volum minim de bunuri şi servicii, considerat a fi decent, normal, minimal.Societăţile actuale prezintă o puternică orientare spre asigurarea unei bunăstări colective. Aceasta înseamnă că bunăstarea colectivă a devenit o valoare centrală, dezirabilă care orientează întreaga activitate a colectivităţilor actuale.În secolul XX s-au confruntat două modele radical distincte privind producerea bunăstării colective:statul capitalist al bunăstării dezvoltat în occident pe baza unei economii de piaţă (ca o reacţia sau ca dezvoltarea inevitabilă a societăţii capitaliste din sec. XIX);statul socialist al bunăstării apărut ca o replică a economiei de tip socialist la provocările „societăţii abundenţei”.Ambele modele ale statului bunăstării constituie o reacţie la limitele economiei de piaţă, scopul fiind o bunăstare colectivă.Prin urmare, politica socială are ca produs modern statul bunăstării sociale: aceste două concepte urmăresc activităţi specifice referitoare la condiţiile de viaţă ale populaţiei atât pe termen scurt, cât şi cu deschideri de perspectivă.În producerea bunăstării, economia de piaţă acţionează prin următoarele mecanisme:alocarea optimă a resurselor şi orientarea producţiei către cerere;stabilirea unui câştig individual suficient de ridicat ca motivaţie pentru performanţă, productivitate şi creşterea calităţii muncii;distribuirea veniturilor şi redistribuirea ulterioară a veniturilor;

Page 43: Raspunsuri l TMAS1

orientarea şi mobilizarea forţei de muncă în căutarea unui loc de muncă cât mai performant.În prezent în societăţile industriale avansate, guvernele sunt angajate într-o competiţie pe cât de strânsă pe atât de intensă. Această competiţie se poartă pentru atingerea stadiului de bunăstare şi priveşte următoarele direcţii:satisfacerea cererii publice în creştere şi diversificare, care vizează o bunăstare înalt calitativă;satisfacerea cererii publice privind reducerea nivelurilor de fiscalitate;menţinerea ritmului înalt de creştere economică;creşterea şanselor electorale prin formularea unor obiective de politică socială promiţătoare. Esenţa bunăstării este asigurată prin caracterul de „prevedere” al serviciilor publice, iar suprafaţa de întindere a bunăstării se realizează prin finanţarea serviciilor publice.Dacă în sistemul socialist bunăstarea colectivă era produsă în cadrul unui complex economic-politic (statul orienta întreaga producţie în aşa fel încât obiectivele sale politice să fie prioritar realizate), în sistemul economiei de piaţă diferenţierea dintre economic şi politic în producerea bunăstării colective este deosebit de tranşantă. În aceste societăţi, bunăstarea colectivă este produsă printr-un sistem combinat de mecanisme.Se poate vorbi de două mecanisme distincte: unul primar, prin intermediul economiei de piaţă şi altul secundar, prin mecanismele politicii sociale.Distribuţia primară a bunăstării se realizează în cadrul şi prin piaţa economică, care reprezintă producătorul principal al bunăstării.În cea mai mare parte a lor, veniturile sunt obţinute prin eforturi personale în sfera activităţii economice; cele mai multe bunuri şi servicii sunt achiziţionate de către fiecare persoană prin piaţă, prin cumpărare.Redistribuirea bunăstării se realizează prin acţiunile social corective care iau în principal două forme:- politica socială propriu-zisă, sau mecanismele statale (la nivel naţional sau local) cu caracter social;- activităţi voluntare (non-guvernamentale) care pot fi organizate la nivel naţional sau local.Ambele tipuri de activităţi au un element comun: nu sunt activităţi de tip economic (orientate spre profit), ci organizate în jurul unor obiective sociale, utilizând pentru atingerea lor resurse secundare, provenite prin redistribuirea resurselor primare.Redistribuirea bunăstării se realizează în mai multe forme:1. Finanţarea de către stat (dar şi de către colectivitate în formele sale specifice) a bunurilor publice sau de interes public: cheltuielile urbanistice, de protecţie a naturii (depoluare), infrastructura vieţii urbane şi economice (şosele, sisteme de comunicaţii), ştiinţă, cultură, sănătate, educaţie. De bunurile publice beneficiază în mod colectiv toţi membrii colectivităţii. De educaţie, cultură, sănătate beneficiază indivizii, dar acest consum este considerat de către societate a fi deosebit de important, fapt care generează sprijinul său social şi susţinerea materială.

CONSILIEREA ÎN ȘCOALĂ

Consilierea reprezintă un serviciu de sprijin şi ajutor pentru persoanele aflate în anumite situaţii de dezavantaj, se referă la suportul acordat individului într-o situaţie de criză sau momente de schimbare care necesită o adaptare a individului la condiţii de viaţă cu care nu este familiarizat. Obiectivele specifice consilierii sunt: dezvoltarea conştiinţei de sine, autoacceptare, autodezvoltare şi individualizare, rezolvarea problemelor, educaţie psihologică, achiziţionarea de abilităţi sociale, modificarea comportamentală.Scopurile consilierii se regăsesc la nivelul unor dorinţe, dorinţa de a ajunge la un stadiu mai înalt al competenţei personale, de a ajunge la schimbare.Schimbarea este cuvântul cheie al consilierii care se regăseşte în rezultatele dorite şi solicitate adesea de către clienţi :• Creşterea înţelegerii de sine şi a situaţiilor din jur ;

Page 44: Raspunsuri l TMAS1

• Dobândirea unei schimbări în modul în care aceasta este dorită şi simţită ;• Eficientizarea procesului decizional personal ;• Oferirea unui sprijin pentru o decizie şi confirmarea acesteia ;• Capacitatea de a schimba o situaţie;• Adaptarea la o situaţie care nu se poate schimba;• Eliberarea de sentimente ;• Examinarea opţiunilor şi alegerea uneia.Consilierea se utilizează în mai multe domenii, cum ar fi:• Consiliere în sfera educaţională ;• Consiliere în sfera muncii – sunt ajutate persoanele cu dificultăţi, dileme, anxietăţi legate de locul de muncă ;• Consiliere în sfera medicinii – asistenţă şi supraveghere medicală obişnuită, asistarea persoanelor cu tulburări şi traumatisme grave, cu boli încă incurabile ;• Consiliere pentru ajutorarea persoanelor dependente de alcool, hrană, tutun, droguri ;• Consilierea victimelor violenţei domestice, a calamităţilor, a divorţurilor, a agresiunilor sociale de tipul răpirilor, a agresiunilor sexuale.Consilierul se poate confrunta cu situaţii de acest gen sau combinări ale unor astfel de situaţii.EVALUAREA INIŢIALĂ A CAZULUIAbuzul de alcool sau alcoolismul reprezintă o problemă socială majoră. Alcoolismul se manifestă la nivelul individului ca o boală prin afecţiuni asupra ficatului, stomacului şi sistemului nervos, diminuarea şi pierderea autocontrolului şi incapacitatea de a se abţine de la consumul de alcool, predispoziţie pentru dependenţă şi comportamente specifice toxicomanului. La nivelul societăţii, alcoolismul este responsabil în declanşarea conduitelor infracţionale (furturi, violuri, tâlhării, crime etc.), risipirea de resurse umane şi materiale (prin întreţinerea unor spitale şi aşezăminte destinate persoanelor cu probleme datorate abuzului de alcool), menţinerea unei rate ridicate a criminalităţii şi mortalitatea directă sau indirectă pe care o determină.Alcoolismul reprezintă o problemă de sănătate publică şi o cauză importantă de deces. Alcoolismul are drept consecinţe situaţii violente în relaţiile sociale, maltratarea copiilor şi perturbarea mediului familial, tentative suicidare, agresiuni sexuale şi violuri, accidente în trafic, decese prin incendiu, decese prin înec, tâlhării şi omucideri.Alcoolul schimbă modul de funcţionare a organismului, exercitând o acţiune toxică asupra tuturor organelor şi provoacă: alterarea sănătăţii fizice (inima şi circulaţia sangvină, ficat, stomac, pancreas, sistem de reproducere, sistem nervos), probleme psihice (halucinaţii, comportament suicidar, delir alcoolic), scăderea activităţii neuropsihice (alcoolul este un toxic al inteligenţei).Tulburări psihice asociate specifice alcoolismului sunt: deteriorarea personalităţii (persoana devine tot mai egocentrică, nu are respect faţă de ceilalţi), tulburări afective (depresie sau anxietate), comportament suicidar, scăderea funcţiei sexuale şi gelozia patologică, halucinaţia alcoolică (halucinaţii auditive pe fondul unei conştiinţe lucide), probleme în familie.Alcoolismul afectează serios şi relaţiile sociale: familia este marginalizată în comunitate, scade eficienţa muncii profesionale, persoana lipseşte de la locul de muncă şi ajunge inevitabil la şomaj, persoana consumatoare pierde contactul cu vechii prieteni şi îşi formează prietenii tot din rândul celor care sunt consumatori de alcool, apar accidente de muncă şi, mai grav, accidente rutiere. Majoritatea accidentelor rutiere se datorează consumului dee alcool deoarece sub efectul alcoolului atenţia scade, percepţiile devin mai lente, vederea devine dublă, timpul între percepţie şi răspuns motoriu se lungeşte, scade puterea şi claritatea de judecată, creşte iritabilitatea, impulsivitatea, neliniştea şi nerăbdarea.Alcoolismul poate afecta toate categoriile de persoane, cei foarte săraci care „îşi îneacă amarul în băutură”, dar şi pe cei bogaţi care încep prin a se distra şi ajung la dependenţă, femei şi bărbaţi deopotrivă.Alcoolul transformă oamenii din nişte persoane capabile, muncitoare în persoane care nu îşi

Page 45: Raspunsuri l TMAS1

găsesc rostul în societate şi ajung să piardă tot. Aşa s-a întâmplat şi cu doamna G., o femeie în vârstă de 39 de ani, căsătorită şi cu doi copii, o fată de 15 ani şi un băiat de 13 ani.În urmă cu 5 ani doamna G. lucra împreună cu soţul ei într-o fabrică din localitate, dar aceasta s-a privatizat şi ei au fost disponibilizaţi. Timp de un an de zile nu au simţit nevoia să-şi găsească noi locuri de muncă deoarece trăiau din plăţile compensatorii primite în urma disponibilizării. Având mai mult timp liber şi bani au început să-şi formeze noi obiceiuri şi noi prietenii. Nu şi-au pus niciodată problema ce vor face când plăţile compensatorii se vor termina. După un an nu au mai primit plăţi compensatorii şi soţul a fost nevoit să plece în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia. Doamna G. si-a găsit un loc de muncă la o croitorie din localitate.Deoarece munca pe care o desfăşura în străinătate nu îi permitea să vină decât o dată pe an acasă, relaţiile dintre cei doi soţi au început să se răcească. Soţia a început să-l bănuiască de infidelitate, se simţea singură, abandonată, insignifiantă şi, în compania unei prietene de familie a început să consume alcool.Doamna G. a mers la biroul unui asistent social după 4 ani de la cele enunţate anterior. A început să-i povestească asistentului social cum, de 4 ani, trăieşte un coşmar şi nici măcar dragostea copiilor care îi sunt alături nu o poate face să se simtă mai bine. În urmă cu câteva luni şi-a pierdut locul de muncă iar soţul nu i-a mai trimis bani de aproape un an de zile. Doreşte cu disperare să-şi găsească un loc de muncă, dar nu ştie cum. Şi-a pierdut autoritatea în faţa copiilor. Aceştia îşi condamnă mama pentru situaţia în care se află, o consideră principalul vinovat şi o ascultă doar pentru faptul că sunt ameninţaţi cu bătaia, dar încearcă tot timpul să fugă de ea şi de sarcinile pe care le primesc din partea ei. Doamna G. afirmă că se simte foarte rău dar nu prea ar vrea să meargă la un medic şi nimic din ceea ce se străduieşte să facă nu îi reuşeşte deoarece crede că are o problemă cu băutura alcoolică. Este conştientă de această problemă dar nu îi găseşte nici o rezolvare fiindcă se vede singură şi abandonată.Asistentul social consideră că este un pas important în rezolvarea problemelor faptul că doamna G. recunoaşte şi conştientizează problema pe care o are, şi anume, consumul de alcool şi îi propune realizarea unor şedinţe de consiliere în vederea internării într-un centru de dezalcoolizare.DEZVOLTAREA RELAŢIEI DE CONSILIEREStabilirea relaţiei de consiliere este considerată o etapă importantă în procesul de consiliere.În literatura de specialitate relaţia de consiliere este privită în diferite moduri:• În abordarea psihanalitică consilierul este privit ca fiind o persoană semnificativă din trecutul clientului, iar relaţia este stabilită în acest sens;• În abordarea umanistă relaţia este accentuată în prezent. Un factor important îl constituie percepţia pe care o are clientul despre consilier: înţelegător şi preocupat în mod autentic de dezvoltarea celui care a apelat la serviciile lui;• În abordările comportamentaliste, relaţia este privită ca una reală, centrată pe prezent, având un rol de facilitare a sarcinilor terapeutice. Consilierul este văzut ca un educator, al cărui rol major este sprijinirea clientului în achiziţionarea unor noi deprinderi cognitive şi comportamentale, pe care să la aplice apoi şi în afara sesiunilor de consiliere.

Conceptul de problema: definire, conditii, tipologieIn limbaj cotidian, auzim aproape zilnic expresii, ca:am o problema, trebuie sarezolv o problema, problema aceasta ma depaseste sau traiesc fara probleme, nu am nicio problema a in rezolva acest lucru,etc. In general, recunoasterea faptului ca exista o  problema es t e echivalenta cu perceperea unui obs tac ol in ca lea rea l izar i i unui scop  personal sau de grup. Sa vedem, insa, ce il determina pe un om sa spuna ca intampina o problema, iar pe altul sa afirme ca nu are probleme.

Page 46: Raspunsuri l TMAS1

Pentru a intelege acest lucru, neintoarcem la definirea conceptului de problema.Precursorii cognitivistilor de la care acestia au preluat si imbunatatit multe principii, de asemenea, primii care s-au ocupat de definirea stiintifica a termenului de problema au fosr gestaltistii (Koffka, Koller, Wertheimer), in cadrul cercetarilor asupracomportamentului rezolutiv al unei comunitati de cimpanzei. Una dintre problemele cucare se confrunta c impanzeul e ra aceea de a a junge la o banana af la ta la o anumitadistanta de cusca sa, neavand la indemana decat cateva bete de bambus. Dupa mai multeincercari nereusite, cimpanzeul “a inteles” ca, punand un bat in continuarea celuilalt, vaa junge la banana , rezolvand as t fe l problema. Cerce tar i le u l t e r ioare rea l iza te asupra subiectilor umani au facut posibila identificarea celor 3 elemente definitorii ale unei probleme:a. starea initiala sau datele problemei; ce elemente avem de la inceput, ce aspectecaracterizeaza situatia initiala (in exemplul anterior, starea initiala cuprindeacusca, banana, betele) starea finala sau unde trebuie sa ajungem, care este scopul pe care dorim sa ilatingem (conform exemplului anterior, este vorba despre ajungerea la hrana ). De observat ca atingerea unui scop inseamna totodata satisfacerea unei nevoi.c. un bloc de operatori sau o multime de operatii fizice si/sau mentale prin carestarea initiala este transformata in stare finala, adica se utilizeaza datele initale pentru atingerea scopului. In cazul precedent, este vorba de asezarea betelor unulin prelungirea celuilalt.Daca una dintre aceste 3 conditii nu este prezenta, nu putem vorbi de o problema.Asadar, daca starea initiala este satisfacatoare si noi nu vedem o posibila alta stare pe caredor im sa o a t i ngem (cea ac tua la ne sa t i s face) , nu avem o pro blema. Daca nu suntemmotivati sa atingem o alta stare diferita de cea initiala care sa ne satisfaca o trebuinta par t iculara , nu avem o problema. Daca nu d ispunem de un reper tor iu de ac t iuni sau operatii fixate in MLD prin care sa atingem o alta stare, comportamentul rezolutiv nu vaaparea.Sa luam un alt exemplu: a gasi un loc in camin. Este o problema in masura in carenu avem (inca) mijloace de rezolvare stocate mnezic, precum si in masura in care esteactivata o trebuinta (de siguranta) si se doreste atingerea unui scop. Starea initiala, inacest caz, presupune totalitatea elementelor care se dau – multi studenti, camine putine,conditiile de ocupare, etc. Starea finala priveste scopul, si anume a ocupa un loc in camin.Ansamblul de actiuni se refera la secventele care trebuie urmate: a face o cerere, a urmaricursul, iar ca alternativa a gasi parghiile de persuadare a unor persoane raspunzatoare dedistributia camerelor, a gasi un alt coleg care renunta la un loc, etc. Problema cazarii poate fi rezolvata si prin a inchiria un loc altundeva decat in caminele studentesti (princare este satisfacuta trebuinta), daca nu cumva si acest lucru este problematic (de pilda,nu pot i p la t i un pre t mai mare) . Evident ca a l t i s tudent i nu se confrunta cu as t fe l de  probleme, pentru ei nu este o problema in a gasi un loc de cazare, deoarece, de pilda, auun pr ie ten sau o ruda la care sa s te a sau au

Page 47: Raspunsuri l TMAS1

propr ia locuin ta . Asadar , ceea ce es te o  problema pentru unul, nu constituie o problema pentru celalalt.