Raspunderea internationala a statelorRASPUNDEREA INTERNATIONALA A STATELOR

1. Notiune si delimitari

Raspunderea internationala a statelor este o institutie esentiala a dreptului international care stabileste consecintele ce decurg pentru un stat din incalcarea unei obligatii internationale.

Raspunderea poate reveni statelor, dar si altor subiecte de drept international: organizatii internationale, popoare care lupta pentru eliberare, dupa cum poate reveni si persoanei fizice.

Raspunderea poate interveni in doua situatii distincte, dand nastere la doua tipuri de raspundere:

a) raspunderea pentru fapte international ilicite (originea normelor incalcate - conventionala sau cutumiara)

b) raspunderea pentru consecinte prejudiciabile rezultand din activitati care nu sunt interzise de dreptul international (activitati licite per se), raspunderea bazata pe risc.

Codificarea principiilor si normelor privind raspunderea internationala a statelor a fost inscrisa, in 1949, pe ordinea de zi a Comisiei de Drept International si, pana in 1996, a fost elaborat un proiect de articole, provizoriu, adoptat de Comisie. Acesta a fost supus unor modificari si, in forma finala proiectul a fost adoptat de Comisie la cea de a 53-a sesiune a sa (2001).Proiectul de articole a fost transmis de catre C.D.I.Adunarii Generale a ONU care la 16 dec. 2004 a adoptat rezolutia nr.59/35 privind raspunderea statelor pentru fapte international ilicite si in urma discutiilor din cadrul celei de a 62-a sesiune a Adunarii Generale a ONU, Adunarea Generala a decis, prin rezolutia nr.62/61, ca raspunderea statelor pentru fapte ilicite sa fie introdusa pe agenda celei de a 65-a sesiune, urmand a se examina in cadrul unui grup de lucru, problema incheierii unei conventii sau alte actiuni corespunzatoare.

Proiectul cuprinde patru parti (un numar de 59 de articole):

 Raspunderea statelor pentru fapte int 727j97h ernational ilicite (partea I-a);

 Continutul raspunderii internationale a unui stat si consecintele faptului ilicit

(Partea a -II-a);

 Punerea in aplicare a raspunderii internationale a unui stat (Partea a-III-a);

 Prevederi generale (Partea a IV-a).

Cat priveste cel de-al doilea tip de raspundere, Comisia a hotarat sa disjunga

prevenirea de raspundere si sa se ocupe intai de problema ,,prevenirii” si astfel in 2001

a adoptat proiectul de articole privind ,, Prevenirea prejudiciilor transfrontiere rezultate

din activitati periculoase”, care contine 19 articole referitoare, intre altele, la: sfera de

aplicare, prevenire, cooperare, autorizare, evaluarea riscului, consultari asupra

masurilor de prevenire.In 2004 C.D.I. a adoptat si proiectul de articole

privind ,,Principiile aplicarii costurilor in caz de prejudiciu transfrontier rezultat din

activitati periculoase”, cuprinzand 8 principii, intre care, domeniul de aplicare, obiective,

compensarea prompta si corespunzatoare, proceduri adecvate de asigurare a

compensarii si altele, rezervandu-si dreptul de a reveni in a doua lectura asupra

proiectului. In 2006 Comisia a adoptat si acest proiect, la a doua lectura, solicitand

Adunarii Generale a ONU sa adopte si rezolutia prin care sa-si insuseasca ambele

proiecte. Prin rezolutia 62/68 din dec.2007, Adunarea Generala a decis sa includa pe

agenda provizorie a celei de-a 65-a sesiune a sa ambele proiecte, respectiv atat

proiectul privind prevenirea, cat si pe cel referitor la alocarea costurilor.

      

1.1. Fundamentul raspunderii internationale

In doctrina moderna de drept international faptul  international ilicit si nu culpa

constituie  fundamentul raspunderii subiectelor de drept international.Aceasta conceptie

se reflecta si in proiectul de articole al C D I, care in art. 1 prevede ca orice fapt

international ilicit al unui stat angajeaza raspunderea sa internationala. Exista un fapt

international ilicit al statului atunci cand conduita sa constand intr-o actiune sau

omisiune intruneste doua conditii:

1. este susceptibila de a fi atribuita statului potrivit dreptului international;

2. constituie o incalcare a unei obligatii internationale a statului.

Pentru ca faptul sa fie ilicit, trebuie ca obligatia interna-tionala a statului sa fie in

vigoare in momentul producerii faptului.

Calificarea unui fapt international ca fapt ilicit se face numai prin raportare la

dreptul international. O asemenea calificare nu este afectata de calificarea aceluiasi

fapt ca licit de dreptul intern al unui stat (art.3 din proiect).

Exista o incalcare a unei obligatii internationale de catre un stat atunci cand un

fapt al acelui stat nu este in conformitate cu ceea ce i se cere prin obligatia asumata,

indiferent de originea sau natura sa.

Pentru ca faptul ilicit sa fie imputabil statului, el trebuie sa fie comis de

autoritatile statale (organe legiuitoare, ale adminis-tratiei publice sau organele

judecatoresti), sau de persoane care actioneaza pe seama statului (on behalf of the

state).

Precizare: Deosebirea intre crime si delicte internatio-nale (art.19 din

proiectul anterior) nu mai este recunoscuta in proiectul actual desi art. 40-41 se refera

la incalcari grave ale obligatiilor decurgand din normele imperative ale dreptului

international.

1.1.1. Cauze care exclud caracterul ilicit al faptului

In dreptul international sunt recunoscute urmatoarele cauze (care actioneaza in

anumite conditii):

 1.1.2. Continutul raspunderii internationale a statelor si consecintele sale

Consecintele juridice ale faptului ilicit nu afecteaza indato-rirea statului raspunzator de a continua sa indeplineasca obligatia incalcata.

Statul raspunzator pentru faptul ilicit este tinut de urma-toarele obligatii:

 de a inceta faptul de incalcare;

 de a da asigurari si garantii de nerepetare a faptului;

 obligatia de reparare a prejudiciului.

1.1.3. Prejudiciul si particularitatile sale

Prejudiciul este, de regula, consecinta negativa a incalcarii unei reguli de drept, de unde si obligatia statului raspunzator de a repara prejudiciul cauzat prin faptul ilicit (art.31 din proiectul CDI). Cu toate acestea, proiectul de articole, in art. 1, nu retine prejudiciul ca o conditie esentiala a declansarii raspunderii.

Incalcarea unei norme de drept international si/sau preju-diciul da nastere unui nou raport juridic intre autorul incalcarii normei si un alt subiect de drept international (art. 33 din proiectul de articole al CDI), dar prejudiciul nu constituie o conditie pentru declansarea raspunderii statului autor al incalcarii.

Pentru ca prejudiciul sa fie luat in considerare la declansarea raspunderii (sau mai exact la stabilirea cuantumului sau) sunt necesare urmatoarele conditii:

 sa existe raportul de cauzalitate intre prejudiciu si conduita ilicita;

                                               individualizat (un stat); sau

 sa existe un subiect afectat             un grup de state;

                                               comunitatea internationala in

                                               ansamblul sau

                                                           

Prejudiciul include orice dauna                 materiala; sau

                                                            morala

Dauna materiala se refera la daune cauzate bunurilor sau altor interese ale statului victima ori nationalilor sai (in cadrul protectiei diplomatice), care pot fi cuantificabile.

Daunele morale pot include situatii de afectare a presti-giului, onoarei sau demnitatii statului victima ori suferinte provocate unor persoane (acestea uneori pot sa nu fie cuantificabile).

                          direct                   statul/organele sale sufera dauna

Prejudiciul poate fi

 mediat         persoanele sale fizice/ juridice

                    sufera dauna

                                              (protectia diplomatica)                          

1.1.4. Formele de reparare a prejudiciului

Repararea  prejudiciului  se poate  infaptui  printr-una  din  urmatoarele trei forme:                  restituirea in natura

 (restitutio in integrum);

                                     prin echivalent (despagubiri);

                                     satisfactia

1) Restituirea in natura (restitutio in integrum), specifica daunelor materiale, urmareste restabilirea lucrurilor in situatia ante-rioara producerii faptului ilicit, ca si cand acesta nu s-ar fi produs (ex. restituirea unei nave sechestrate ilegal, repararea localului unei ambasade, curatirea unei ape transfrontiera poluata etc.)

2) Repararea prin echivalent (despagubiri); se poate aplica si daunelor morale.

                                         prejudiciului suferit

                                         (damnum emergens), cat si

                                                  castigul nerealizat

                                                  (lucrum cessans)

3) Satisfactia, specifica daunelor morale, consta in exprimarea de scuze, onoruri aduse steagului lezat, pedepsirea persoanelor vinovate, declararea caracterului ilicit al faptului de catre un tribunal sau curte, dar nu trebuie sa duca la umilirea statului responsabil.

1.2. Prevenirea prejudiciilor transfrontiera cauzate de activitati periculoase

Regulile cuprinse in cel de-al doilea proiect de articole se vor aplica

                                                      nu sunt interzise de

                                                      dreptul international

activitatilor care intrunesc

cumulativ doua conditii                           implica riscul cauzarii

                                                      unor prejudicii transfrontiere

                                                      semnificative prin consecintele

                                                      lor fizice.

          

Astfel de activitati se pot desfasura fie:

 pe teritoriul unui stat;

 in zone aflate sub jurisdictia sa;

 fie in zone aflate sub controlul sau.

Ca exemple de asemenea activitati sunt: folosirea unor tehnologii care produc radiatii; activitati avand ca obiect (produ-cerea, manipularea, depozitarea s.a.) unor substante periculoase (materiale explozive, corozive, cancerigene), poluarea de diverse tipuri, activitati spatiale, in general activitati care prin natura lor pot cauza efecte transfrontiere periculoase in procesul normal de desfasurare a lor.

Lucrarile asupra acestui tip de raspundere, care este o raspundere bazata pe risc, raspundere obiectiva,au inceput din 1978. Dispozitiile proiectului de articole se refera la probleme cum sunt:

 masuri vizand prevenirea riscului sau reducerea sa la minimum;

 autorizarea prealabila si evaluarea riscului;

 notificarea si informarea;

 consultarea asupra masurilor preventive;

 factori care determina un echilibru de interese;

 informarea publicului;

 securitatea nationala si secretele industriale;

 rezolvarea diferendelor.

1.3. Raspunderea internationala a persoanelor

Distincta de raspunderea internationala a statelor, ca si a altor subiecte de drept international, raspunderea persoanelor in dreptul international s-a dezvoltat in principal ca raspundere penala. Ea poate interveni in legatura cu doua mari categorii de fapte international ilicite:

 Crimele cele mai grave care privesc ansamblu comunitatii internationale (prevazute in Statutul Curtii Penale Internationale din 1998, intrat in vigoare in 2002);

  Alte fapte ilicite (infractiuni/delicte internationale) care afecteaza valori considerate a fi de interes general pentru toate statele (incriminate prin conventii internationale speciale).

 In prima mare categorie sunt incluse:

 crima de genocid;

 crimele impotriva umanitatii;

 crimele de razboi;

 crima de agresiune.

Cea de-a doua mare categorie  cuprinde urmatoarele infractiuni/delicte:

 pirateria;

 sclavajul si traficul de sclavi;

 comertul cu femei si copii;

 difuzarea de materiale pornografice;

 traficul ilicit de stupefiante;

 falsificarea de moneda;

 spalarea banilor;

 coruptia;

 terorismul international sub diversele sale forme.

Crimele care privesc ansamblu comunitatii internationale au parcurs anumite etape in conturarea si precizarea continutului lor juridic. Dintre acestea semnalam ca semnificative urmatoarele:

 Statutele tribunalelor de la Nurenberg si Tokio, consti-tuite, in 1945, respectiv 1946 pentru pedepsirea principalilor criminali de razboi germani si japonezi au dat primele definitii pentru trei categorii de crime: crime contra pacii (legate de notiunea de agresiune, a carei definitie a fost data si prin rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3314/1974), crime de razboi si crime impotriva umanitatii.

 Codul crimelor contra pacii si securitatii adoptat de Comisia de Drept International ( CDI ) in 1954, care enumera drept crime, o serie de acte, cum sunt: actele de agresiune; pregatirea folosirii fortelor armate in alte scopuri decat autoapararea individu-ala sau colectiva; organizarea, tolerarea sau incurajarea de bande armate pentru incursiuni pe teritoriul altui stat, anexarea teritoriului apartinand altui stat prin acte contrare dreptului international.

 Rezolutia nr. 3314/1974 a Adunarii Generale a ONU  cu privire la definitia agresiunii.

 Proiectul de articole (din 1996) privind raspunderea internationala a statelor (CDI) exemplifica interzicerea agresiunii ca o crima internationala de incalcare grava a unei obligatii de importanta esentiala pentru mentinerea pacii si securitatii interna-tionale (dispozitie ce nu a fost retinuta in proiectul Comisiei din 2001).

 Un alt moment in  dezvoltarea continutului crimelor impotriva umanitatii, a crimelor de razboi si a genocidului o reprezinta Statutele Tribunalelor Internationale Penale pentru fosta Iugoslavie si pentru Ruanda, create prin rezolutii ale Consiliului de Securitate al ONU, in 1993 si, respectiv 1994.

 Statutul Curtii Penale Internationale este prima conventie internationala, multilaterala, care reuseste, pentru prima data, o tripla performanta: codificarea intr-o conventie unica a celor patru categorii de crime considerate cele mai grave; crearea unei curti permanente; stabilirea pedepselor aplicabile chiar in textul conventiei.

Totusi competenta CPI a ramas ca o competenta complementara celei nationale. Spre deosebire de crimele impotriva umanitatii , crima de genocid si crimele de razboi, care sunt definite in Statut, aducandu-se si elemente de dezvoltare progresiva, clarificari si precizarii specifice si, in plus, se stabileste competenta Curtii asupra lor, crima de agresiune nu este definita si nici competenta Curtii nu este efectiva.

Conform art.5(2) din Statut, competenta Curtii asupra crimei de agresiune se va exercita dupa ce ea va fi definita si se vor stabili conditiile exercitarii competentei asupra acestei crime in baza unui amendament la Statut, care trebuie sa fie compatibil cu prevederile Cartei ONU.

Crime impotriva umanitatii. Statutul defineste crima impotriva umanitatii ca fiind orice fapta comisa ca parte a unui atac generalizat sau sistematic lansat impotriva

unei populatii civile, cunoscand ca se comite un asemenea atac, cum sunt:

 omorul;

 exterminarea;

 supunerea la sclavie;

 deportarea sau transferarea fortata de populatie;

 intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica contrar normelor fundamentale de drept international;

 tortura;

 violul, prostitutia fortata, graviditatea fortata;

 persecutarea oricarui grup sau colectivitati pe motive politice, rasiale, nationale, etnice, religioase;

 crima de apartheid;

 alte fapte inumane cu caracter similar comise intentionat pentru a cauza mari suferinte sau vatamari grave ale integritatii fizice sau sanatatii fizice ori mentale.

Crima de genocid. Pornind de la Conventia din 1948 privind prevenirea si pedepsirea genocidului, Statutul defineste crima de genocid ca fiind orice fapta savarsita cu intentia de a distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial ori religios constand in:

 uciderea de membrii ai grupului;

 vatamarea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor grupului;

 supunerea grupului cu intentie unor conditii de existenta care sa duca la distrugerea sa fizica totala sau partiala;

 masuri vizand impiedicarea nasterii in cadrul grupului.

Crimele de razboi. Potrivit Statutului prin crime de razboi se inteleg infractiunile grave la conventiile din 1949 de la Geneva, si anume oricare dintre faptele mentionate in art. 8 din Statut, daca ele se refera la persoane sau bunuri protejate de dispozitiile conventiilor din 1949.

Crime de razboi pot fi comise impotriva prizonierilor, ranitilor, bolnavilor, a populatiei civile si constau in fapte cum sunt.

 omuciderea internationala;

 tortura si tratamentele inumane, inclusiv experimentele biologice;

 cauzarea cu intentie a unor suferinte mari sau vatamarea grava a integritatii fizice ori a sanatatii;

 distrugerea sau insusirea de bunuri, nejustificate de necesitati militare si executate pe scara larga in mod ilicit si arbitrar;

 deportarea sau transferul ilegal ori detentia ilegala;

 luarea de ostatici.

O serie de alte crime sunt cele comise impotriva populatiei civile sau a obiectivelor civile, a personalului sanitar ori a celui implicat in misiuni umanitare sau de mentinere a pacii, folosirea de arme interzise, distrugerea obiectelor protejate, a obiectelor necesare existentei populatiei, a instalatiilor periculoase (nucleare, chimice, biologice).

In Statutul C.P.I. sunt prevazute si multe alte categorii de crime de razboi asupra carora Curtea are competenta, „indeosebi cand aceste crime sunt comise ca parte a unui plan sau a unei politici ori ca parte a comiterii pe scara larga a unor asemenea crime”.

Precizari:

O serie  de fapte din cele mentionate sunt considerate crime de razboi si cand sunt comise in timpul conflictelor armate fara caracter international.

Atat crimele impotriva umanitatii, cat si genocidul nu sunt conditionate de existenta unui razboi.

Multe crime sunt prezentate drept crime impotriva umani-tatii si crime de razboi (o serie de crime sexuale, precum si tortura si deportarea); tot astfel omuciderea si distrugerea / exterminarea sunt mentionate ca si genocidul, daca vizeaza membrii unui grup, si ca drept crime impotriva umanitatii daca sunt savarsite ca parte a unui atac pe scara larga sau sistematic impotriva oricarei populatii civile, sau ca si crime de razboi atunci cand sunt savarsite ca parte a unui plan sau a unei politici ori ca parte a comiterii pe scara larga in timp de razboi.

Curtea Penala Internationala poate sa isi exercite competenta fata de persoanele fizice pentru crimele cele mai grave; competenta sa este complementara jurisdictiilor penale nationale. Crimele ce tin de  competenta Curtii nu se prescriu, regula prevazuta si in Conventia din 1968 privind imprescriptibi-litatea crimelor de razboi si a crimelor impotriva umanitatii.

Alte infractiuni internationale. Cea de-a doua mare categorie de fapte international ilicite pentru care individul raspunde in plan international se refera la fapte incriminate ca infractiuni in baza unor conventii internationale speciale incheiate mai ales in secolul XX pentru majoritatea infractiunilor mentionate anterior. Sunt exceptate pirateria, care este incriminata in cadrul unor conventii din domeniul dreptului marii,

coruptia si, intr-o anumita masura, actele de terorism pentru care s-au adoptat conventii de prevenire, combatere si reprimare, atat la sfarsitul secolului XX, cat si la inceputul noului mileniu.

Conventiile in materie prevad ca principiu obligatia statelor parti de a lua masuri legislative si alte masuri necesare pentru prevenirea, combaterea si reprimarea faptelor incriminate ca infractiuni, ori dupa caz, si pentru abolirea sclavajului sau supri-marea comertului cu femei si copii, ca si a actelor de terorism si alte acte.

Sunt de asemenea, incriminate si se pedepsesc partici-parea, conspiratia la comiterea unora dintre ele, tentativa si alte acte similare. Totodata, statele parti se angajeaza sa prevada incriminarea infractiunilor respective in ordinea juridica nationala si sa le pedepseasca in mod sever potrivit legii lor interne.