raport final boisteanu - univagro-iasi.ro · pdf files-a evidentiat ca activitatea în...

Revista de Politica Stiintei si Scientometrie - Numar Special 2005 - ISSN- 1582-1218 1/41

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

RAPORT DE CERCETARE FINAL TEMA NR. 1 COD CNCSIS 696 TEMA PROIECTULUI:

IMPLICAŢIILE FIZIOLOGICE ŞI SANOGENICE ALE UTILIZARII UNOR BIOSTIMULATORI NATURALI CA

ALTERNATIVA LA UTILIZAREA ANTIBIOTICELOR ŞI ALTOR BIOSTIMULATORI SINTETICI ÎN HRANA PUILOR DE

CARNE

DIRECTOR DE PROIECT PROF.UNIV.DR.ING. BOIŞTEANU PAUL CORNELIU

IAŞI 2007


La nivel mondial un accent deosebit se pune pe siguranţa alimentară şi impactul acesteia asupra

consumatorilor. Consumatorii sunt cei ce decid care sunt alimentele sănătoase pentru hrana proprie. Tot

consumatorii sunt cei care orientează direcţia de urmat în creşterea puilor de carne pentru obţinerea de produse

animaliere cât mai naturale, care să nu conţină ca reziduuri substanţe care ar putea afecta sănătatea acestora.

Factorii decizionali trebuie să găsească soluţii care să convină atât consumatorilor cât şi producătorilor,

pentru a satisface în primul rând cerinţele crescânde de carne de pasăre de pe piaţă, pretenţiile consumatorilor

dar şi recomandările asociaţiilor care se ocupă de asigurarea bunăstarii animalelor.

Activitatea de supraveghere a realizării tuturor condiţiilor pentru atingerea unor standarde ridicate de

siguranţă alimentară este îndeplinită de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EESA). În

România, prin armonizarea legislaţiei la cea a Uniunii Europene, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională Sanitar-

Veterinară şi Siguranţa Alimentelor. Aceasta institutie are rolul de a verifica toate verigile tehnologice care duc

la obtinerea de alimente sanogenice pentru consumatori, plecand de la studiul tuturor elementelor de mediu (sol,

apa, aer), a plantelor furajere si a celor toxice, a nutreturilor combinate utilizate, a suplimentelor nutritive care se

folosesc, respectiv aditivii furajeri, precum si o serie de medicamente. În cadrul programului de aderare a

României la UE trebuie ca toate deciziile adoptate la nivelul Consiliului European sa fie aplicate si la noi în tara.

Cadrul legislativ al U.E. cuprinde o serie de directive (524/70, reactualizata prin 587/84 si 153/87) care

reglementeaza utilizarea aditivilor furajeri in alimentatia animalelor inclusiv lista aditivilor furajeri cu interdictie

de a fi folositi.

În legatura cu utilizarea aditivilor furajeri ca biostimulatori de crestere trebuie specificat faptul ca prin

directiva nr. 524/70 a Consiliului Europei antibioticele utilizate ca biostimulatori de crestere trebuie eliminate.

Aceasta decizie a fost luata datorita descoperirii fenomenului de antibiorezistenta a unor bacterii patogene şi

riscul major pentru aparitia unor boli grave ce nu vor putea fi tratate cu antibioticele actuale. O data cu

eliminarea antibioticelor ca biostimulatori de crestere s-a trecut si la supravegherea stricta a utilizarii

antibioticelor în tratamentele medicamentoase aplicate atat la animale cat si la om.

Specialistii nutritionisti impreuna cu crescatorii de animale (in special de porci si pasari) si-au unit

efortul de a gasi solutii noi in vederea mentinerii beneficiului tehnologic ce se obtine in urma utilizarii

antibioticelor ca biostimulatori de crestere. Cercetarile au fost orientate atat pe produsele studiate sau aflate in

studii experimentale cum ar fi: probioticele, prebioticele cat si asupra unei categorii noi, respectiv a unor serii de

plante medicinale aromatice si condimentare, utilizate ca atare sau a uleiurilor esentiale obtinute de la acestea.

Studiile au evidentiat recomandarea de a fi utilizate simple sau in combinatii de diferite plante, sau combinand

efectul cu cel al probioticelor si prebioticelor.

Modul de actiune al biostimulatorilor de crestere

Plecand de la un concept al medicinii chineze clasice prin care sanatatea de la nivel intestinal reprezinta

punctul vital pentru sanatatea intregului organism, trebuiesc impiedicate dezechilibrele care pot avea implicatii

negative asupra animalelor, cu repercusiuni asupra productiilor animaliere atat cantitative cat si calitative.

Unii cercetatori au stabilit ca beneficiile pe care utilizarea antibioticelor ca biostimulatori de crestere le

determina pot atinge valori de pana la 8 % si de aceea este greu de acceptat ideea de a nu mai utiliza antibiotice

ca biostimulatori de crestere.

Alternativa utilizata in cadrul proiectului de fata a fost stabilirea potentialului biostimulator a unor

plante medicinale aromatice si condimentare asupra cresterii si dezvoltarii puilor broiler de gaina.


Dupa multe studii de specialitate care au facut legatura intre practica utilizarii unor plante medicinale in

terapia dioferitelor boli la om, unii cercetatori au ajuns la concluzia ca plantele medicinale cu proprietati curative

pot fi utilizate si in alimentatia animalelor, cu acelasi efect terapeutic.

Substanta activa din plante actioneaza asupra bacteriilor patogene, a unor virusuri si ciuperci, avand

efecte antioxidante, antihelmintice, de stimulare a secretiilor enzimatice la nivel digestiv si un rol foarte

important de modulare a sistemului imun.

Ca mod specific de actiune s-a demonstrat ca de regula componentele bioactive care actioneaza

sinergic, penetreaza membrana celulara a speciilor de bacterii patogene pe baza proprietatilor lipofilice si

determina catalizarea fosfolipidelor din membrana celulara. Alte modalitati de actiune se realizeaza prin liza

membranei celulare si varsarea continutului celular, inhibarea pompelor ionice de transport, stoparea transcriptiei

proteinelor si inhibarea activitatii unor enzime.

S-a evidentiat ca activitatea în principal antimicrobiana a plantelor medicinale aromatice si

condimentare precum si a extractelor si uleiurilor esentiale obtinute din acestea este potenţată fie de amestecuri

simple sau de mai multe plante, fie de administrarea acestora împreuna cu alte substante naturale de tipul

probioticelor si prebioticelor (in special acizii organici).

Sunt înca multe necunoscute privind mecanismele de actiune ale componentelor bioactive, gradul de

toxicitate precum si stabilirea unor nivele optime de administrare ca biostimulatori de crestere, care sa nu

permita regasirea componentelor active in produsele animaliere si gasirea modalitatilor de a evita aparitia

fenomenului de antibiorezistenta.

Recomandarile specialistilor care se ocupa de nutritia si alimentatia animalelor sunt de a gasi

alternative la utilizarea antibioticelor ca biostimulatori de crestere si de a pastra efectele benefice din punct de

vedere economic, pe care acestea le aduceau crescatorilor.

La nivel mondial au fost studiate o serie de plante medicinale aromatice si condimentare cunoscute si

sub denumirea de aditivi botanici pentru a li se testa potentialul biostimulator atunci cand sunt utilizate ca

supliment în hrana animalelor. Aceste plante au fost administrate sub diferite forme respectiv: pudra, extracte

apoase sau uleioase, uleiuri esentiale.

Principalele plante cu potentiale efecte biostimulatoare, studiate in cadrul proiectului de fata, au fost:

- Origanum vulgarae ssp hirtum cunoscut la noi si ca sovârv, cu un continut în uleiul volatil de 56-80%

carvacrol, contine de asemenea timol si alte componente. De specificat ca aceasta varietate de Origanum contine

mai mult de 30 componente active ce actioneaza sinergic.

- Thymus vulgaris L. – cimbrul de cultura ce contine carvacrol, timol si alte substante.

- Satureja hortensis L. – cimbrul de gradina ce contine carvacrol 30-40% din uleiul volatil.

- Anethum graveolens L. – mararul ce contine mai mult de 50% carvona în uleiul eteric, limonen,

terpinen etc.

- Capsicum annuum L. – ardeiul iute ce contine alcaloizi, flovonoizi, limonen si linalol.

- Rosmarinus officinalis L. – contine camfora, flavone, tritertene, tanini etc.

- Salvia oficinalis contine carvacrol si o serie de substante cu efect antioxidant.

Au fost luate in studiu plantele medicinale sub forma de uleiuri esentiale care de fapt sunt uleiurile

volatile extrase din plantele recoltate in perioada de optima productie. Uleiurile esentiale sunt un amestec de

componente active a caror concentratie variaza in functie de planta. Cercetarile efectuate in vitro cu uleiuri


esentiale, au relatat o puternica activitate antimicrobiana. Pe baza acestor rezultate s-a trecut la experimentarea

uleiurilor esentiale la animale, stabilindu-se ca au puternice actiuni antioxidante si de stimulare a secretiilor

enzimatice la nivel intestinal si un puternic efect antimicrobian.

Actiunea plantelor medicinale se bazeaza pe compozitia chimica a acestora pe componentele

principal active si pe activitatea sinergica a tuturor componentelor. Ca urmare a atingerii obiectivului legat de

studiul din literatura de specialitate a fost studiata compozitia chimica a plantelor medicinale descriind din punct

de vedere chimic principalele componente.

În cadrul compozitiei chimice a plantelor medicinale principalelele componente sunt:

- hidrocarburile monoterpenice sunt hidrocarburi aromatizante cu 10 atomi de carbon, si se gasesc

în marea majoritate a uleiurilor volatile. Ca şi structură chimica sunt alcătuite din H si C. Din punct de vedere

fizico-chimic sunt substante amorfe foarte solubile în uleiuri grase, insolubile în apa si usor polimerizabile, pot fi

substante electropozitive, slab pozitive sau neutre. Aceste componente actioneaza ca: stimulatoare ale sistemului

nervos central, antiseptice, antiinflamatoare, corticozonica, decongestiva, detersiva, imunomodulatoare (Viorica

Istudor, 2001);

- compusii cu structura monoterpenica, saturata, nesaturata sau aromatizanta, caracterizati prin

prezenta uneia sau mai multora grupari hidroxilice respectiv:

a) alcoolii terpenoidici, substante ce actioneaza ca tonice asupra sistemului nervos central,

antiinfectioase (bactericida si bacteriostatica, virulicida, fungicida, paraziticida) imunostimulatoare,

hipertermizante (Viorica Istudor 2001); cei mai intalniti sunt borneolul, cis si trans-limonen epoxid, terpinen,

dilleter component caracteristic uleiului volatil obtinut din iarba de marar. Actiunea bacteriostatica a alcoolilor

monoterpenici se manifesta in dilutii de 1/800-1/2000, atat asupra speciilor de germeni gram pozitivi (de tipul

Staphylococcus, Micrococcus, Streptococcus, Diplococcus, Corinebacterium etc.), cat si asupra speciilor de

germeni gram negativi (de tipul Escherichia, Klebsibela, Proteus, Pseudomonas, Niseria etc.) cu specificarea ca

actioneaza diferit, de exemplu geraniolul are actiune asemanatoare cu timolul care la randul lui este mai activ

decat carvacrolul; actioneaza asupra florei intestinale saprofite avand rolul de a evita proliferarea si chiar

distrugerea acestora, practic se diminueaza cantitatea de micotoxine neurotrope circulante, care chiar in doze

foarte mici au rol perturbator; au rol important in intarirea sistemului imunitar (Viorica Istudor 2001).

b) fenolii terpenoidici, din aceasta categorie intalnim: timol si carvacrol glucozidele si galactozidele

carvacrolului si timolului. Aceste componente bioactive sunt cele mai importante din punct de vedere al

activitatii farmacodinamice actionand ca si componente prim active (Gill C., 1999). Au gradul cel mai mare de

toxicitate dar timolul este de 18 ori mai putin toxic decat carvacrolul (Wichtl M., 1994; Viorica Istudor 2001).

OH

Borneol

O

Cis şi trans - limonen epoxid

Dilleter

O


Din punct de vedere chimic, timolul 5-metil-2-(1-metiletil) fenol este o substanta cristalina, alba, putin

solubila în apa, solubila în solventi organici, are o stabilitate buna.

Carvacrolul 2-metil-5-(1-metiletil) fenol este un izomer de pozitie al timolului. Se prezinta ca un lichid

de culoare usor galben. Este putin solubil în apa si solubil în diversi solventi organici. Este un compus fenolic

relativ stabil, generand eteri si esteri (Eliu-Ceausescu V., 1988; Ifrim 2004).

Legat de activitatea celor doi compusi fenolici este de retinut faptul ca exista o corelatie intre structura

chimica, capacitatea lipofilica, toleranta lor în organism precum si intensitatea actiunii bacteriene pe care o

manifesta (Ciulei I., 1993).

Timolul si carvacrolul sunt substante solubile în alcool. Sunt constituenti chimici electropozitivi cu

deficit electronic care genereaza curenti negativi. Au proprietatea de a imprima proprietati tonice si stimulente

uleiului volatil în care se gasesc (Viorica Istudor., 1988, 2001).

Fenolii terpenoidici (timolul, carvacrolul) sunt buni antiseptici in infectiile intestinale cu actiune

superioara alcoolilor (Viorica Istudor 2001).

Mecanismul de actiune al compusilor monoterpenici asupra germenilor patogeni este stans legata de

gradul de disociere al lor, solutiile acestora avand un pH acid, iar cu cat aciditatea lor este mai mare si puterea de

actiune este mai mare. Din punct de vedere farmacocinetic aceste substante sunt absorbite la nivel digestiv, se

leaga enzimatic de o oza,, intrand în circuitul sanguin, legandu-se apoi cu o proteina serica, ajung la ficat unde

sufera o serie de transformari dupa care ajung sa fie eliminati pe cale renala. Interesant de retinut este faptul ca

doar o fractiune foarte mica va trece nemodificata în sange dupa procesele hepatocitare, fractiune care este activa

farmacodinamic (Viorica Istudor 2001);

- esterii terpenoidici si neterpenoidici (substante electronegative cu o hidrosolubilitate scazuta) au

actiune sedativa, de regula pe cale neurovegetativa, antiinflamatoare; antispastica, antalgica,

- oxizii monoterpenici, sunt derivati oxigenati ai terpenelor, dintre care cel mai raspandit este 1-8-

cineol sau eucaliptolul. Oxizii au pe scheletul monoterpenic grefat o punte oxidica, sunt substante electropozitive

de intensitate mica pana la medie, au o hidrosolubilitate medie. Izolat cineolul are actiune antibacteriana (este

activ pe Staphilococcus aureus), antivirala, eupeptica, stomahica, antifungica, imuno-modulatoare (cineolul

Greutatea moleculară 150 C10H14O. Punct de fierbere 111˚C. Densitate, g/ml 0,969 Miros fenolic, puternic aromatic puţin iritativ Stabilitate bună

Greuatea moleculară 150 C10H14O. Punct de fierbere 114˚C. Densitate, g/ml 0,976 Miros fenolic puternic cu nuanţe ierboase şi de condimente Stabilitate bună

H3CCHCH3

OH

Timol

H3CCHCH3

OH

Carvacrol

Structura chimică după Lee şi col. 2004


creste γ-globulinele dar scade γ-euglobulinele), antiinflamatoare, antiparazitara, manifesta fenomene de

toxicitate chiar la doze foarte mici.

Actiunea cineolului este marita de o serie de compusi secundari, însotitori, respectiv: cetone, alcooli,

α- pinen care determina o activitate mult mai puternica si o toxicitate mai redusa ca a cineolului pur (Viorica

Istudor 2001);

- cetonele monoterpenice sunt substante care au o functie ceto pe o structura monoterpenica. Cele mai

intilnite sunt camfora, carvona si verbenona.

Din punct de vedere fizico-chimic sunt compusi negativanti, ionizabili, lichizi, buni solventi pentru

celelalte componente ale uleiului volatil, cu proprietati atat stimulatoare cat si sedative asupra SNC,

antiinflamatoare, mucolitice, lipolitice, antiinfectioase, antivirale (atat de distrugere cat si de protectie împotriva

reinfestarii), imunomodulatoare generale, cito-histo-poetice, colecistochinetice (caracteristica speciala carvonei)

(Viorica Istudor 2001).

Cetonele au actiuni importante asupra organismelor, respectiv actiune antiinfectioasa (antibacteriana,

antivirala, antifungica, antiparazitara), actiune care se bazeaza pe nucleofilia biologica a cetonelor fata de

gruparile amino si tiol, ale unor situsuri active ale unor enzime esentiale vietii acestora, inducand alchilari

ireversibile ce conduc la oprirea multiplicarii agentilor infectiosi (Wictl M.,1994;Viorica Istudor, 2001).

Actiunea farmacocinetica se bazeaza pe afinitatea cetonelor pentru lipide, iar metabolismul lor este

greu de descifrat, astfel la un studiu efectuat pe uleiul volatil de rozmarin (cu un continut de verbenona de 25 %)

cercetarile au dus la concluzia ca cetonele fixeaza un atom de oxigen la legatura etilenica, cu formarea unui

epoxi-derivat (verbenona se transforma în lipona), apoi se produce scindarea legaturii catenei izopropilice cu

refacerea structurii monociclice şi sunt eliminate hepatic sau renal ( Viorica Istudor 1988).

O

1-8 Cineol

O

Camfora

O

Carvona


Biogenetic, carvona are ca precursor α-felandren, a carui concentratie creste în plantă până la înflorire,

ca apoi sa scada, sintetizandu-se carvona, a carei concentratie ajunge la maxim în în fructele mature. Dilleterul

dispare din compozitia uleiului volatil din fructe (Eliu-Ceausescu 1988).

- sesquiterpenoidele cuprind:

a) alcoolii sesquiterpenici cu actiune specifica antidepresiva si sedativa; aceste substante sunt alcatuite

din 15 atomi de carbon si contin o grupare alcool si însotesc de regula alti compusi care sunt în cantitate mai

mare în unele uleiuri volatile. Sunt compusi lichizi, incolori, de hidrofilie medie, cu potential electric pozitiv si

reactivitate chimica medie. Au proprietati diferite de ale alcoolilor monoterpenici iar ca actiuni farmacodinamice

sunt cardiotonice, neurotonice, antidepresive, sedative, antispastice, antimicotice in special prin spatulenol, care

actioneaza sinergic cu cetonele monoterpenice (Viorica Istudor 2001).

b) hidrocarburile sesquiterpenice au 15 atomi de carbon ce însotesc de regula compusii

monoterpenici în uleiurile volatile, sunt substante lipofile lichide, insolubile în apa, au actiune antiinflamatoare,

antialergica si emenagogă;

- acizii polifenol carboxilici fac parte din grupa heterozidelor, sunt compusi cu structura acetalica,

rezultata din esterificarea oxidrilului glicozidic al unei oze cu un alcool, fenol, tiol sau cu o baza azotata prin

intermediul functiunilor -OH, -SH, -NH2. Partea neglucidica se numeste aglicon iar cea glucidica glicon.

Heterozidele sunt substante solide cristalizate de regula incolore, cu gust mai mult sau mai putin amar,

solubile in apa si in unii alcooli. Rolul fiziologic al acestor substante este de a-si solubiliza metabolitii lipofili în

vedere difuzarii acestora din plasmă în vacuole ori prin membranele celulare, ajungand in organele de rezervă.

Din aceasta grupa de compusi întalnim o serie de heterozide fenolice cum ar fi: acizii rosmarinic, cafeic,

gentizic, vanilic, siringic (Viorica Istudor 2001).

Acidul rosmarinic este de fapt este o depsida obtinuta prin esterificarea acidului 3,4-dihidroxi-fenil-

lactic, cu acidul cafeic, mai este denumit si acid labiatenic; are proprietati antioxidante, anihileaza actiunea

radicalilor oxid si peroxid ce intervin in procesele infectioase si de imbatranire, activeaza circulatia cerebrala.

Compusii de tipul chimic prezentat au o serie de efecte terapeutice cu actiune in special

hepatoprotectoare, coleretica, colecistokinetica si antioxidanta, antialergica dar si bacteriostatica fata de

Salmonella, Staphylococcus si Proteus, (Viorica Istudor 2001);

- compusii triterpenici sunt de fapt saponozide triterpenice cu structura chimica pentaciclica si

actioneaza farmacodinamic ca imunostimulatoare, antimicrobiana, antimitotica, antiinflamatoare (datorita

inhibarii ciclooxigenazei), tonica, anabolizanta, hipoglicemianta, hepatoprotectoare, antiseptic-urinara etc

Acidul cafeic

COOH

OH

OH

OH OH

O

O COOH OH

OH

O

COOH O

O

Acidul rozmarinic


(Viorica Istudor 2001, Robu T., 2004). Au resorbtie scazuta daca sunt administrate separat pe cale orala, dar prin

fenomenele iritative produse asupra mucoasei de la nivelul tubului digestiv determina cresterea nivelului

secretiilor si favorizeaza absorbtia altor substante active. Se pare ca unii acizi (ursolic si oleanolic) intervin în

ameliorarea bolilor de metabolism produse de colagen (Viorica Istudor 1998, 2001).

- rezinele sunt reprezentate de un amestec de compusi organici rezultati de regula în urma metabolismul

secundar al compusilor terpenici din uleiului volatil si au rol principal de aparare contra diferitelor infectii

(Viorica Istudor 2001);

- saponinele sunt substante naturale de structura sterolica sau triterpenica care formeaza cu apa solutii

coloidale ce spumifica la agitare. Sunt considerate substante toxice. Se utilizeaza în terapeutica doar sponinele

triterpenice care au resorbtie scazuta dar care prin fenomenele iritative produse asupra mucoasei enterale

determina marirea secretiilor gastrice o data cu o mai buna absorbtie a altor componente active (Viorica Istudor

2001).

- mucilagiile sunt heteropoliozide cu structura mai putin cunoscuta, se găsesc de regula în membrană

sau în vacuole ca substante de rezerva. Au actiune în special demulcenta datorita stratului coloidal pe care il

formeaza cu apa, laxativa, antiinflamatoare, imunostimulatoare, sunt medii de cultura favorabile pentru

dezvoltarea florei intestinale si activeaza peristaltismul intestinal.

- substantele amare sunt substante ternare netoxice cu gust puternic amar care determina o crestere a

secretiei gastrice (daca sunt administrate separat pe cale orala). Administrate o data cu hrana pot declansa

cresterea secretiilor gastrice precum si stimularea motricitatii stomacului si intestinului subtire (Viorica Istudor

2001);

- flavonoidele sunt substante fenolice naturale ce contin o serie de pigmenti vegetali (factori de

permeabilitate); actioneaza prin legarea cu proteinele intracelulare, au proprietati antiinflamatoare, antialergice,

antioxidante. In vitro au rol de inhibitor al enzimelor implicate în procesul inflamator, sunt hepatoprotectoare,

hipocolesterolemiante, diuretice, antibacteriane, antivirale, antifungice, scad timpul de sangerare, potenteaza

activitatea vitaminei C (Pârvu C., 2000; Viorica Istudor 2001);

- carotenoidele sunt pigmenti de natura terpenoidica, alcatuiti din unitati izoprenice, de culoare

galbena, portocalie, rosie sau violeta gasite de regula în ardeiul iute. Chimic sunt hidrocarburi nesaturate, cu 20-

50 de atomi de carbon, sau derivati oxigenati ai acestora, biosintetizate doar de plante.

Carotenoidele se gasesc în toate tesuturile plantelor superioare însotind de regula clorofila si sunt

localizate în complecsii proteici ai fotosistemelor membranelor protectoare. Carotenoidele sunt substante solide

cristalizate, puternic lipofile, solubile în solventi organici, usor oxidabile. Ca si actiuni farmacodinamice au rolul

de a preveni afectiunile degenerative ale pielii si mucoaselor prin reglarea multiplicarii celulare, intervin in

elaborarea rodopsinei, stimuleaza formarea de anticorpi, influenteza functiile tiroidei, au efect antioxidant

împreuna cu vitamina E au efect anticanceros, sunt surse vegetale de vitamina A (Istudor V., 2001);

- taninii sunt substante polifenolice cu masa moleculara mare, solubile în apa. Din punct de vedere

fizico-chimic sunt substante solide, amorfe, cu gust astringent, fara miros. Formeaza cu proteinele combinatii

complexe macromoleculare reversibile sau ireversibile. Afinitatea pentru proteine (enzime, proteine fungice si

virale) este cu atat mai mare cu cat acestea sunt mai bogate în prolina si au o conformatie mai stabila.

Administrate intern au actiune antidiareica, antimicotica antivirala si antiseptica ca urmare a precipitariii

proteinelor bacteriene si fungice, sunt captatori de radicali liberi, au efect antiinflamator prin scaderea formarii


prostaglandinelor proinflamatorii si a leucotrienelor, actioneaza asupra mecanismelor imunitare; administrate

extern au efect cicatrizant asupra mucoaselor si pielii. Administrate în cantitati mari sunt hepatotoxice si

cancerigene (Viorica Istudor 2001). Din grupa taninurilor fac parte si depsidele care sunt de fapt esteri între doua

molecule de acizi polifenolici identici sau diferiti.

- compusii triterpenici, aceste substante sunt de fapt saponozide triterpenice si au actiuni

farmacodinamice imunostimulatoare, antimicrobiana, antimitotica, antiinflamatoare etc. Au resorbtie scazuta,

dar prin fenomenele iritative produse asupra mucoasei de la nivelul tubului digestiv, determina cresterea nivelul

secretiilor si favorizeaza absorbtia altor substante active. Important de retinut ca acizii ursolic si oleanolic au fost

testati împreuna cu alti componenti pe subiecti umani si s-a constatat ca intervin in ameliorarea bolilor de

metabolism produse de colagen (Viorica Istudor 2001).

- alcaloizii sunt substante organice cu caracter bazic ce in plante se gasesc sub forma unor saruri ale

acizilor organici (citric, malic, tartric, oxalic) localizate în frunze, seminte, radacini, fructe. Sunt substante solide

sau lichide, cu gust amar, greu solubile in apa, solubile in solventi organici. In plante sunt produsii finali ai

metabolismului azotat. Asupra organismului animal au actiuni fiziologice importante, sunt calmanti ai sistemului

nervos, stimulatori ai secretiilor digestive etc (Ifrim, 2004).

Dintre alcaloizi reprezentative sunt capsaicinele, se deosebesc intre ele prin radicalul acil, legat

peptidic la acelasi nucleu benzenic (Bodea 1988).

Capsaicina, (capsicinea) face parte din grupa alcaloizilor si are formula chimica C18H27NO3, este un

compus liposolubil, fara aroma si culoare, este capabil sa induca senzatia de fierbinte, usturime, si iritare avand

rol eupeptic (Pârvu C., 2000). Este un antioxidant care protejaza ADN-ul fata de actiunile cancerigene. Actiunea

sa chemopreventiva a fost demonstrata in unele cazuri de cancer de organe, precum si leucemie. In urma unor

experimente, celulele cancerigene au devenit mai mici, ajungand apoi celule moarte. De asemenea, capsaicina

previne comotiile si coboara nivelul colesterolului. Aplicarea repetata de capsaicina inhiba senzatia dureroasa.

Este folosita în prezent în neuropatia diabetica, nevralgia postherpetica, maladii reumatice si migrene (Tataranu,

2005).

Important este faptul ca toate aceste plante prin continutul lor în substante bioactive actioneaza fie

direct asupra microorganismelor patogene (bacterii, virusuri, fungi) si asupra unor functii fiziologice hormonale

si imunitare sau a metabolismului, fie indirect în cadrul unor procese biologice pe care le modifica favorabil,

avand influenta pozitiva asupra sanatatii întregului organism. În concluzie, plantele medicinale aromatice si

condimentare utilizate ca biostimulatori de crestere actioneaza ca produse antiseptice, antioxidante,

H3CO

OH CH3

CH3

O

NH

Structura chimică a capsaicinei (Cowan M., 1999)


antiinflamatoare, cu actiune stomahica, eupeptica, carminativa, coleretica, stimulatoare hepatocitara,

antimitotica, imunomodulatoare, endocrinoreglatoare, antihelmintica, stimulatoare a apetitului, cu o influenta

pozitiva asupra sistemului nervos prin inlaturarea efectelor stresului.

Principalele plante utilizate ca biostimulatori de crestere in cadrul cercetarilor intreprinse au fost:

Satureja hortensis L –cimbrul de gradina

Anethum graveolens L -marar

Origanum vulgarae ssp hirtum cunoscut la noi si ca sovarv,

Thymus vulgaris L. – cimbrul de cultura.

Rosmarinus officinalis L. – rozmarin

Salvia officinalis L – salvie sau jales. Rezultate obtinute în prima serie experimentală Pe baza actiunii sinergice a componentelor bioactive s-au demarat cercetari în vederea stabilirii

efectului biostimulator al unor plante autohtone luate in studiu.

În cadrul desfasurarii activitatii conform obiectivelor urmarite au fost efectuate o serie de experiente in

vederea stabilirii efectelor biostimulatoare a unor produse clasice (antibiotice) si a unor plante medicinale

aromatice si condimentare autohtone.

Prima serie experimentala s-a efectuat pe 45 pui broiler de gaină apartinand hibridului Ross 308.

Conform protocolului experimental au fost formate trei loturi: lotul martor Lm, lotul experimental L1 la care s-a

administrat oxitetraciclina în doză de 20 mg/kg furaj în primele 14 zile de crestere si 10 mg/kg furaj pîna la 28 de

zile si lotul experimental L2 la care s-a administrat avilamicina – 30 mg/kg furaj în primele 14 zile de crestere si

15 mg/kg furaj pîna la 28 de zile.

Nutreturile utilizate au fost nutreturi combinate complete, specifice fiecarei perioade de crestere:

demaraj (PB 22%, 3005 kcalEM/kg, crestere (PB 20% si 3100 kcal EM/kg) si crestere-finisare (PB 18% si 3153

kcal EM/kg furaj).

Rezultate obtinute privind greutatea medie, sporul mediu zilnic si consumul de hrana la seria

experimentală la care s-au utilizat antibiotice ca biostimulatori de crestere

Biostimulatorii de crestere sunt utilizati de regula pentru a asigura o buna dezvoltare a masei corporale

a puilor de carne. Pentru a evidentia evolutia greutatii corporale, sporul mediu zilnic si consumul de hrana datele

inregistrate sunt redate în tabelul 1.

Tabel 1

Greutatea medie, sporul mediu zilnic si indicele de consum înregistrat la 42 de zile

Specificare Lot martor L1 L2

Greutate corporala (g) la: 1 zi 40,8 40,1 41,3 14 zile 375 402 405 28 zile 1150 1210 1220 42 zile 2100a 2308b 2320b

Spor mediu zilnic (g) 49,6 53,9 54,2 Nutret combinat consumat (g/pui) 3706 3968 3919 IC kg nc./kg spor 1,80 1,75 1,74

a-b dif sem p>0.05


Rezultatele obtinute la 42 de zile pentru toti indicii urmariti au fost mai bune la loturile L1 si L2 fata de

lotul martor, evidentiindu-se lotul L2, lot care a primit avilamicina. Astfel, pentru greutatea corporala medie la

sfarsitul experientei, valorile înregistrate la lotul L1 au fost mai mari cu 9,9 %, iar la L2 au fost mai mari cu

10,5% stabilindu-se diferente semnificative (p>0.05) figura 1.

Pentru indicele de consum valorile au fost cu 3,3 % mai mici la lotul L2 si cu 2,8% la lotul L1, aceasta

demonstreaza faptul ca administrarea antibioticelor atat în perioada de demaraj cat si in cea de crestere actionat

asupra mediului din tractusului digestiv, mentinand un echilibru constant al microorganismelor ce coabiteaza la

acest nivel, cu o buna valorificare a componentelor hranei (figura 2).

Rezultatele obtinute in urma administrarii antibioticelor ca biostimulatori de crestere la puii de carne

apartinand hibridului Ross 308 confirma literatura de specialitate in ceea ce priveste efectele favorabile pe care

le au asupra cresterii, dezvoltarii si consumului de hrana.

100

110,5109,9

949698

100102104106108110112

Lm L1 L2

Fig. 1 Valorile procentuale pentru greutăţile medii la 42 de zile

100

97,296,7

95

9697

98

99100

101

Lm L1 L2

Fig 2 Valorile procentuale pentru indicele de consum pe toată perioada experimentală


Rezultate privind calitatea carcaselor şi a organelor obţinute

Unul din criteriile de baza dupa care se ghideaza consumatorii de produse animaliere il reprezinta

standardul de calitate la care se prezinta produsul, alaturi de gradul de siguranta pe care îl ofera. Pentru a stabili

calitatea carcaselor obtinute s-au inregistrat date legate de randamentul la sacrificare, clasa de calitate a

carcaselor rezultate, participarea principalelor portiuni transate in alcatuirea carcaselor si greutatea principalelor

organe interne.

Pentru aprecierea calitatii carnii, datele inregistrate au vizat: caracteristicile organoleptice precum si

cele fizico-chimice, de asemenea au fost facute analize cu privire la posibila remanenta a antibioticelor la nivel

muscular.

Randamentul la sacrificare a avut valori cuprinse intre 71,5% la lotul martor si 71,6% la loturile L1 si

L2. In ceea ce priveste greutatile carcaselor si a principalelor portiuni transate datele inregistrate sunt prezentate

în tabelul 2.

Tabelul 2 Greutatile medii ale carcaselor si a principalelor portiuni transate

Specificare Lm L1 L2

Carcasa (g) 1501a 1652b 1661b

Piept (g) 380a 413b 415b

Pulpe (g) 480a 528b 531b

Aripi (g) 165a 182b 183b

Tacam (g) 480a 528b 532b

a-b dif sem p>0.05 Analizand datele din tabelul 2 putem aprecia ca loturile L1 si L2 au inregistrat valori mai mari fata de

lotul martor pentru greutatea medie a carcasei cu 10 %, pentru greutatea medie a pieptului cu 8,6 % respectiv 9,2

%, valori mai mari cu 10 % pentru pulpe, aripi si tacam. Cele mai bune rezultate s-au obtinut la lotul L2

stabilindu-se diferente semnificative pentru greutatea medie a carcasei si pentru greutatea medie a pieptului intre

loturile L1, L2 si lotul martor.

Comparand datele cu privire la greutatile medii ale principalelor organe interne prezentate in tabelul 3

putem spune ca pentru greutatea medie a ficatului au fost inregistrate valori mai mari cu 6,9 % la loturile care au

primit antibiotic fata de lotul martor.

Tabelul 3

Greutatile medii ale principalelor organe interne


Ficat (g) 43a 46b 46,5b

Inima (g) 9,1 10 10 Pipota (g) 33,5 34,4 34,8

a-b dif sem p>0.05

Rezultate obtinute cu privire la calitatea carnii

Carcasele obtinute au fost analizate si din punct de vedere al calitatii carnii, urmarindu-se atat însuşirile

organoleptice cat si caracteristicile fizico-chimice. Din punct de vedere organoleptic nu au fost modificari, toate


caracteristicile respectiv gust, miros, culoare, consistenta s-au încadrat în prevederile standard (STAS 6997/74;

STAS 7031/83) la toate loturile experimentale.

Valoarea pH din carne poate constitui, un indiciu pretios de apreciere a calitatii ei. Valorile pH

determinate pe carne la 1,5 ore de la sacrificare s-au încadrat în limite normale fiind cuprinse intre 6,60-6,61 iar

la 24 ore de la sacrificare între 6,06 la lotul martor si 6,06 si 6,07 la L1 si L2 . Evolutia pH-ului influenteaza

calitatea carnii sub aspect organoleptic, igienic si tehnologic. Aceasta determina si reflecta starea componentilor

chimici ai carnii si este strans corelata cu insusirile de culoare.

Au fost efectuate analize chimice pe probe de carne, probe care au fost analizate atat în laboratorul

propriu cat si în laboratorul DSV Iasi cu care s-a colaborat si care este în curs de atestare de catre RENAR.

Rezultatele obtinute sunt prezentate în tabelul 4 cu specificarea ca nu au fost diferente în ceea ce priveste datele

obtinute în cele doua laboratoare.

Compozitia chimica a probelor provenite din muschiul pieptului atestă faptul ca rezultatele inregistrate

au fost conform cu datele prezentate in literatura de specialitate, fapt ce demonstreaza in cazul de fata ca nu a

fost influentata compozitia chimica. Trebuie facuta specificarea ca la loturile care au primit suplimentar

antibiotice proportia de proteina a fost sensibil mai mare.

Tabelul 4 Compozitia chimica a carnii puilor broiler de gaina

Lot Apa % SU % PB % Grasimi % Minerale % Altele % Lm 71,9 28,1 22,2 4,6 1,2 0,1 L1 71,9 28,1 22,3 4,5 1,2 0,1 L2 71,1 28,9 22,5 4,6 1,2 0,6

Rezultate cu privire la profilul metabolic Determinarea indicatorilor de profil metabolic a fost motivata de necesitatea completarii informatiilor

necesare interpretarii corecte a rezultatelor privind dinamica greutatii corporale si a consumului de furaje în

contextul utilizarii antibioticelor ca biostimulatori de crestere.

Au fost recoltate probe de sange de la întregul efectiv de pui la varsta de 42 zile, determinarile

biochimice sanguine s-au efectuat în cadrul laboratorului propriu şi verificate în laboratorul de Fiziologie

Experimentala si Aplicata al Academiei Romane, prin metodele clasice sau micrometode enzimatice moderne.

Valorile înregistrate sunt redate în tabelul 5.

A fost necesara si stabilirea profilului enzimatic fiind determinate transaminazele (glutamoxalacetica si

glutampiruvica), lacticdehidrogenaza, creatinfosfokinaza, lipaza si colinesteraza. Aceste analize au fost efectuate

dupa ce s-a intervenit cu factorii experimentali amintiti si pentru a fi utilizate ca termeni de referinta pentru

loturile experimentale. Datele au fost comparate cu cele obtinute de la un lot martor.

Tabelul 5

Principalii indicatori ai profilului metabolic sanguin al puilor studiati Indicatori Lm L1 L2

Glucoza (g‰) 2,30 2,33 2,35 Proteine totale (g%) 4,38 4,39 4,41 Lipide totale (mg%) 430 436 431 Colesterol (mg%) 1,30 1,31 1,28 Fosfolipide (mg%) 185 188 192 Trigliceride (mg%) 74 81 81 Ioni de sodiu (mEq/l) 158 162 164 Ioni de potasiu (mEq/l) 4,8 5,2 5,4


Ioni de calciu (mEq/l) 6,4 6,7 6,1 TGO (U/l) 168,1 180,5 170,5 TGP (U/l) 40 41,5 44,2 LDH (U/l) 1822 1830 1927 CPK (U/l) 228,6 269,5 239,4 Lipaza (U/l) 170 163 153 ChE (U/l) 2578 2468 2422

A fost necesara si stabilirea profilului enzimatic, fiind determinate transaminazele (glutamoxalacetica si

glutampiruvica), lacticdehidrogenaza, creatinfosfokinaza, lipaza si colinesteraza pentru a se verifica daca

biostimulatorii de crestere utilizati au influentat din punct de vedere valoric profilul metabolic al puilor studiati.

Se poate constata ca la loturile care au primit antibiotice in diferite doze, valorile inregistrate au fost mai bune,

ceea ce ne permite sa afirmam ca datorita unei functionari normale a digestiei, valorificarea superioara a

componentelor hranei si mentinerii unui echilibru la nivelul florei intestinale a dus la o buna desfasurare a

functiei metabolice.

Starea de sanatate a puilor a fost buna, specificand faptul ca pierderile din efectiv prin mortalitate au

fost de 3 % la lotul martor si de 1% la lotul L1. Nu au fost facute tratamente medicamentoase suplimentare, iar

puii nu au fost vaccinati pentru a se putea stabili cat mai corect influenta biostimulatorilor de crestere utilizati.

Concluzii

1. Scopul utilizarii experimentului în care s-au folosit antibiotice a fost de a determina rolul biostimulator pe

care acestea îl au atunci cand sunt utilizate în doze subterapeutice.

2. Rezultatele obtinute în ceea ce priveste greutatea medie pe pui obtinuta la 42 de zile au fost de 2320 g/pui la

lotul L2, 2308 g/pui la lotul L1 si de 2100 g/pui la lotul martor. Legat de indicele de consum acesta a

înregistrat valori de 1,74Kg nc/Kg spor la L2 fata de 1,80 Kg nc/Kg spor la lotul martor.

3. Calitatea carnii si a carcaselor obtinute a fost luata în studiu. Rezultatele obtinute la loturile L1 si L2 au fost

mai mari fata de lotul martor. Astfel pentru greutatea pieptului valorile la L2 au fost mai mari cu 0,2% fata

de martor,pentru greutatea pulpelor fata de martor la L2 valorile au fost cu 10,6% mai mari fata de lotul

martor. În ceea ce priveste compozitia chimica a carnii, valorile înregistrate s-au situat între limitele

normale, citate în literatura de specialitate.

4. Analizele efectuate cu privire la posibila remanenta a unor reziduri chimice în carnea obtinuta de la

carcasele puilor sacrificati nu au evidenţiat substante remanente.

5. Din punct de vedere fiziologic profilul metabolic studiat pe probele de sange recoltate, au scos în evidenta

faptul ca valorificarea componentelor hranei s-a realizat la un nivel superior, ceea ce a determinat ca la

loturile care au primit antibiotic sa se realizeze o crestere în greutate si o dezvoltare corespunzatoare.

Rezultatele obtinute în urma utilizarii unor antibiotice ca biostimulatori de crestere sunt asemanatoare

cu rezultatele obtinute de alti cercetatori (Engberg si col. 1999; Doyle si col. 2001; Williams si col 2001;

Bedford si col 2000) în conditii experimentale diferite. Datorita obtinerii unor rezultate foarte bune obtinute

atunci cand se utilizeaza antibiotice ca biostimulatori de crestere în doze subterapeutice se justifica folosirea lor

de catre crescatorii de pasari.

Pericolul extinderii fenomenului de rezistenta bacteriana este din ce în ce mai mare. Ca urmare

Comunitatea Europeana a decis ca de la data de 1.01.2006 antibioticele si alte substante chimice care pot afecta

sanatatea umana sa fie eliminate, datorita riscului mentinerii fenomenului de antibiorezistenta la unii agenti

patogeni foarte periculosi pentru om.


Fenomenul de rezistenta genetica al bacteriilor este un fenomen natural, doar ca în momentul de fata,

acesta este foarte accelerat si se pare dificil de controlat si oprit (Dobb E., 2000).

Antibiorezistenta are la baza fenomenul de selectie rapida a bacteriilor rezistente, care au o capacitate

foarte mare de a realiza mutatie si transfer de gene, cu precadere a celor responsabile de rezistenta la antibiotice,

atunci cand sunt utilizate antibiotice ca promotori de crestere sau în tratamentul unor boli. (Ferket P.R., 2003).

Bellover C., în 2000 arăta că utilizarea antibioticelor în medicina umana si în cea veterinara a dus la

aparitia fenomenului de antibiorezistenta, care a crescut dramatic si exista astfel riscul de a nu putea fi controlate

o serie de boli grave la om ca tuberculoza, malaria, pneumonia. Acelasi autor sustine ca utilizarea antibioticelor

ca promotori de crestere nu ar putea fi singura cauza de aparitie a fenomenului si trebuie ca, împreuna cu

medicina, sa se caute originile si cauzele exacte ale aparitiei antibiorezistentei.

Un alt aspect care trebuie cunoscut si studiat este faptul ca unele bacterii care nu sunt periculoase

pentru om au instalata deja rezistenta la antibiotice si o pot transfera la bacteriile patogene (Doyle M.E., 2001).

Ca urmare antibiorezistenta este un fenomen care a intrat în atentia unor foruri internationale FDA (Food and

Drug Administration), USDA (US Departament of Agriculture), CDCP (Centres for Disease Control and

Prevention) care au stabilit sa lucreze împreuna pentru monitorizarea si controlarea acestui fenomen, precum si

cautarea de metode de rezolvare a problemelor cauzate de acestea (Nordenberg T., 1998; Wong D.L.F., 2005).

Urmarea a fost decizia de eliminare a antibioticelor ca promotori de crestere din alimentatia animalelor, deoarece

datele furnizate de diferite tari asociaza utilizarea acestora cu evolutia fenomenului de rezistenta a bacteriilor în

terapia bolilor la om. Avicultura este acuzata de contributii majore la raspandirea acestui fenomen (Ferket P.R.,

2003).

Au fost infiintate organisme specializate în monitorizarea fenomenului de antibiorezistenta la om, un

exemplu în acest sens îl reprezinta SENRTRY (Antimicrobial Surveillance Program) si NARMS (National

Antimicrobial Resitance Monitoring Sistem) care si-au propus sa stabileasca si factorii care determina aparitia

acestui fenomen la om (Acar J., 2000).

În urma unor programe de observatii si cercetare controlate de NARMS împreuna cu FDA, USDA,

CDCP s-au demarat programe care au colectat date începând din 1996, privitoare la 109 milioane de pacienti

umani (aproximativ 40% din populatia SUA), stabilindu-se susceptibilitatea aparitiei rezistentei la oameni si la

animale a bacteriilor enterice pentru 17 antibiotice (Acar J., 2000).

In acelasi sens SENRTRY prezinta date din 1997, de la doua milioane de pacienti internati anual în

SUA, constatandu-se ca exista riscul aparitiei antibiorezistentei în urma tratamentului cu antibiotice, respectiv

Staphylococcus aureus la meticilin; genul Enterococcus pentru vancomicina; Escherichia coli si Klebsibella ssp.

la cefalosporine; Proteus aeruginosa si Acinetobacter ssp. la multe antibiotice; majoritatea speciilor bacteriene la

ciprofloxacin.

Rezultatele acestor studii au evidentiat faptul ca aparitia antibiorezistentei la oameni se datoreaza mai

degraba antibioticelor utilizate în terapia umana decat celor utilizate în doze subterapeutice în alimentatia

animalelor (Acar J., 2000).

Concluzii similare au fost desprinse de specialisti (medici umani si veterinari, microbiologi etc.) din

tari ca Danemarca, SUA si Marea Britanie, în sensul ca riscul aparitiei rezistentei la antibiotice datorita utilizarii

acestora în hrana animalelor este extrem de scazut, în unele cazuri chiar aproape nesemnificativ (Ivanov I., 2003;

Phillips I., 2004).


Rămâne ca cercetarile sa continue pentru a gasi alternativa cea mai potrivita pentru a înlocui

antibioticele ca biostimulatori de crestere în practica productiei.

Seria a doua de experienţe Rezultatele obtinute în urma utilizarii unor plante medicinale aromatice si condimentare în hrana puilor

de carne

Suspiciunile cu privire la posibila remanenta a antibioticelor in produsele animaliere si certitudinile

confirmate de aparitia antibiorezistentei la consumatori, au facut ca toti factorii implicati în cresterea pasarilor sa

caute alternative la utilizarea antibioticelor ca biostimulatori de crestere.

Antibioticele, folosite ca biostimulatori de crestere au proprietatea de a evita aparitia unor boli, prin

mentinerea la nivelul tubului digestiv a unui echilibru între microorganismele existente.

Legat de aspectele generale urmarite de cercetatori cu privire la gasirea unor solutii viabile si eficiente

in cresteriea puilor de carne au fost intreprinse o serie de cercetari proprii care au vizat o serie de plante

medicinale, extracte si uleiurile esentiale obtinute din acestea.

Plantele medicinale au fost utilizate de mii de ani în tratamentele naturiste al unor boli la om, cu efecte

foarte bune. Plecand de la aceasta premisa, unii cercetatori au studiat plantele medicinale din punct de vedere

chimic si farmacologic, în vederea stabilirii cu exactitate a componentelor chimice continute de acestea care pot

avea rol de biostimulatori de crestere

S-a demonstrat stiintific, (Cowan M., 1999, Caspar W., 2003) ca unele componente bioactive

continute de plantele medicinale, care pot fi atat constituenti biologici cat si metaboliti secundari (terpenoide,

fenoli, glicozide, alcaloizi, alcooli, cetone, acizi etc.)(Kamel C., 2000) interactioneaza si sunt într-o directa

relatie cu alte componente secundar active (Gill C., 1999), avand roluri principale ca: antibacterian,

bacteriostatic, antiviral, antifungic, stomahic, carminativ, antihelmintic, antioxidant, imunomodulator al

sistemului imunitar; calmant al sistemului nervos central, cu efecte pozitive asupra cresterii si dezvoltarii

organismelor animale si o foarte buna valorificare a hranei.

Pe baza proprietatilor amintite, de a mentine la nivel intestinal un mediu favorabil dezvoltarii florei

benefice, o serie de plante medicinale au fost folosite ca biostimulatori de crestere în special în alimentatia

animalelor monogastrice.

În cercetarile noastre s-au studiat diferite variante care au vizat testarea unor plante medicinale

aromatice si condimentare administrate în vederea stabilirii daca nivelele utilizate pot determina obtinerea unor

rezultate bune în cresterea puilor de carne, în ceea ce priveste cresterea si dezvoltarea, starea de sanatate.

Plantele medicinale aromatice si condimentare care au fost luate în studiu ca posibile alternative la

antibiotice, în literatura de specialitate se gasesc si sub denumirea de aditivi botanici, fitoaditivi, aditivi fitogenici

si mai nou eubiotice, trebuiesc supuse practicii experimentale la nivel de ferme de productie.

Aditivi din plantele medicinale variaza în functie de o serie de factori si anume: biologici (specia de

plante, arealul de crestere, conditii de cultivare, timpul optim de recoltare, etc.), metodele de prelucrare,

conditiile de pastrare (temperatura, lumina, umiditate, timp)(Craciun F., 1977; Ciulei I., 1993; Robu T., 2004).

Efectul unor componente active poate fi influentat de cantitatea de proteina si de cantitatea de energie

pe care o contine reteta de nutret utilizata (Lis- Maria Balchim, 2003).

In practica cercetarii se cauta solutia cea mai eficienta de administrare a aditivilor botanici în dozele

minime si sub forma cea mai bine utilizata de catre pasari.


Pe parcursul desfasurarii experientelor au fost facute o serie de observatii care au condus la

formularea unor concluzii legate de nivelul si forma de administrare, de efectul produs asupra cresterii puilor de

carne si starii de sanatate. In cadrul protocolului experimental intocmit s-a stabilit testarea efectului biostimulator a cimbrului de

gradina Satureja hortensis L (datorita continutului ridicat în carvacol si timol) administrat în proportie de 0,6% si

a unui amestec format din cimbru de gradina 0,3% si 0,3% marar Anethum graveolens L.

Pentru a putea justifica alegerile facute de noi se vor prezenta pe scurt cateva date referitoare la plantele

medicinale utilizate: SATUREJA HORTENSIS L. sau Cimbrul de gradina; (eng) Savory; (fr) Sarriette; (ger)

Bohnenkraut face din ordinul Lamiales familia Lamiaceae

Este o planta medicinala aromatica si condimentara, originara din regiunea mediteraneana, raspandita

pe toata suprafata pamantului, creşte spontan si cultivata. Astazi sunt cunoscute speciile Satureja montana si

Satureja thymbro.

La noi în tara, este cunoscută sub denumirea de cimbru adevarat, cimbru brun, lămâiţă, lămâioară

(Neagu E., 1985;Viorica Istudor 2001).

Planta este cultivata ca planta medicinala aromatica si condimentara, de talie mare 30-40 cm cu tulpini

rosietice, erecte, lignificate la baza, ramificate, sub forma de tufa, ce are frunze mici oval-lanceolate, aproape

sesile. Florile au corola bilobata de culoare violacee cu nuante diferite de la alb la roz, sunt grupate cate 3-6 in

varful ramificatiilor. Fructul este o nucula ovoidala (Paun E., 1988; Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001).

Cimbrul de gradina are in compozitia chimica o cantitate de ulei volatil ce variaza de la 0,5-2,70 %

(Viorica Istudor 2001); ca hidrocarburi monoterpenice în cazul cimbrului de gradina întalnim: - α- β terpinen

(25,8 %) α si β-pinen, p-cimen (7 %), m-cimen, α-tuien, camfren, mircen, Δ3-si Δ4-caren, sabinen, α-felandren,

mircen, limonen, (Ciulei I., 1993); ca alcooli si fenoli terpenoidici în cimbrul de gradina intalnim ca alcooli

terpenoidici 3-octanolul, linaloolul, terpinen-4-olul, trans-γ-tuianolul, α-terpineolul, geraniolul, mirtenolul,

borneolul, terpinolenul iar ca fenolii terpenoidici sunt: carvacrolul care poate participa în proportii care variaza

de la 39-40 până la 90%, timol, eugenol, carvacrol-metil eter (Viorica Istudor 2001), cu specificarea că

varietatea care se cultiva în tara noastra poate contine ulei volatil cu până la 90% carvacrol, timolul fiind o

entitate minora (Eliu-Ceausescu V., 1998).

Carvacrolul si timolul sunt componentele principale continute de uleiul volatil atat din cimbru de

cultura, de camp cît si in cimbrul de gradina si sunt cele mai importante ca activitate farmacodinamica

considerate de unii specialisti ca si componente prim active (Gill C., 1999).


Ca esteri terpenoidici si neterpenoidici, în cimbru de gradina întalnim; acetat de linalil, de terpenil, de

terpinenil si de geranil; din grupa sesquiterpenoide se regasesc alcoolii farnesolul si izomerul sau nerolidolul; si

hidrocarburile sesquiterpenice β-carofilen, β-bisabolen, α-humulen α-si γ-cadinen, aromadendren si calacoren;

acizii polifenol- carboxilici se gasesc în proportii de 4-7 %, cei mai intalniti fiiind acidul cafeic si acidul

rozmarinic. Compusi triterpenici respectiv acizii ursolic si oleanolic, activitatea acidului ursolic fiind mai

puternica decat acidul oleanoic in tratamentul tumorilor cutanate etc. (Viorica Istudor 2001). Rezinele, in

cantitati mici, sunt reprezentate de un amestec de compusi organici rezultati de regula in urma metabolismul

secundar al compusilor terpenici din uleiului volatil si au rol principal de aparare contra diferitelor infectii

(Viorica Istudor 2001). Mucilagiile întâlnite sunt heteropoliozide cu structura mai putin cunoscuta, se gasesc de

regula în membrană sau în vacuole, ca substante de rezerva. Au actiune in special demulcenta datorita stratului

coloidal pe care il formeaza cu apa, laxativa, antiinflamatoare, imunostimulatoare, sunt medii de cultura

favorabile pentru dezvoltarea florei intestinale si activeaza peristaltismul intestinal. Alte substante (ce se găsesc

în proporţie de până la 5-6 %): substante azotate, glucide, saruri minerale etc.

Actiunea farmacodinamica a componentelor bioactive din cimbrul de gradina are efecte carminative,

stomahice, antidiareice, antispastice, antiinfectioase majore (antibacteriana, antivirala, antiparazitara si

antifungica), imunostimulatoare si antalgice (Viorica Istudor 2001).

Toxicitatea relativa stabilita pentru componentele bioactive este de 2,0 fiind considerata o toxicitate

medie (0-netoxic, 1-2 sigur, 3-foarte toxic) (Cowan M., 1999).

Se recolteaza partile aeriene nelignificate la începutul si în timpul înfloririi (cand plantele au înflorit în

proportie de 40-50%), atunci cand se considera ca se gaseste cel mai ridicat nivel de ulei volatil (timolul se

acumuleaza în planta la un nivel ridicat pana la înflorire), si se usuca la umbra (Verzea M., 2001; Viorica Istudor

2001).

Produsele pe baza de cimbru de gradina se utilizeaza în alimentatie, industria alimentara, medicina

umana (sub forma de ceaiuri) pentru tratarea unor afectiuni respiratorii, digestive, astenie, infectii de diferite

origini (Viorica Istudor 2001).

Mărarul Anethum graveolens Dill (eng); Aneth (fr); Dill (ger) face parte din ordinul Euforbiales

familia Apiaceae (Umbelliferae).

Este o planta ierboasa condimentara si aromatica, originara din Asia de sud-est si sudul Europei

cunoscuta, cultivata înca din antichitate. La noi în ţară este cultivata în toate judetele, dar pe suprafete mici.

Mărarul este o planta erbacee anuala, cultivata atat ca planta legumicola cat si aromatica, are tulpina

erectă, înaltă de cca. 130 cm, cilindrică, fin striată cu dungi înguste albe alternand cu dungi verzi, ramificata în

partea superioara. Frunzele sunt mici, 3-4 ori penat sectate cele inferioare petiolate, cele superioare sesile. Florile

sunt mici pentamere, hermafrodite, de culoare galbena, grupate în inflorescente (umbele compuse) mari. Fructele

sunt pseudoachene de culoare galben–brun care se prezinta ca niste corpi mici, ovali, aplatizati, avand coastele

laterale aripate (Neagu E., 1985, Ciulei I., 1993, Stan Ghe. 2006).


Componentele active din tulpini, frunze si fructele care îi confera mararului calitati terapeutice sunt

prezentate în continuare:

- un continut de ulei volatil de 50% (Neagu E.,1985) din planta verde.

- hidrocarburi monoterpenice, în cazul mararului întalnim: α si β-pinen (sub 1%), sabinen, mircen, α-

felandren (15-20%), β –felandren (2-3%), (+) - limonen (25-30%), mentatriena, p-cimen (1-3%), cis si tarns-

ocimen, γ-terpinen (1-2%) (Eliu-Ceausescu 1988);

- alcooli terpenoidici cis si tarns-limonen epoxid, terpinen-4-ol, dilleter (5%) component caracteristic

uleiului volatil obtinut din iarba de marar;

- cetone monoterpenice dintre cetone în marar întalnim: cis si tarns- dihidrocarvona (4%), (+)-carvona

(25-40%), component caracteristic uleiului de marar, fencona, cis si tarns-carveoli, dihidro-izocarveol, 1-p-

menten-9-ol ( Eliu-Ceausescu V., 1988);

- esteri terpenoidici si neterpenoidici, din aceasta categorie în marar întalnim; acetat de dihidrocarvil,

acetat de trans-carvil si altii, (Eliu-Ceausescu V., 1988; Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001);

- sesquiterpenoide se gasesc în cantitati foarte mici si au fost identificate: dillapiol, miristicina, β-

cariofilen, (Eliu-Ceausescu V., 1988; Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001);

Substantele prezente în mărar, analizate separat, au o serie de actiuni farmacodinamice proprii si

specifice. In cadrul compozitiei chimice a mararului componentele bioactive continute actioneaza sinergic avand

ca actiuni principale: carminativă, stomahică, antidiareică, antispastică, antiinfecţioasă majoră (antibacteriană,

antivirală, antiparazitară si antifungică), imunostimulatoare, antalgică, antivomitivă, galactagogă (Neagu E.,

1985; Viorica Istudor 2001; Pârvu C., 2000; Stan, 2006).

Toxicitatea biocompontelor continute de marar vizeaza în special cetonele care pot avea actiune

neurotoxică si emenagogă (Viorica Istudor 2001).

Se utilizeaza in terapeutica homeopata sub forma de infuzii, pulbere, diferite forme uleioase, precum si

o serie de produse farmaceutice (Anetofuc) pentru prevenirea si tratarea indigestiilor, a fenomenelor inflamatorii

de natura interna sau externa etc.

In medicina veterinara se foloseste la animalele mici in doze terapeutice 0,5-1-2g iar la pasari 0,2-0,5

g (Neagu E., 1985, Parvu C., 2000).

Este o planta care se utilizeaza în alimentatie pentu condimentare si aromatizare. În industrie pentru

pregatirea unor conserve (Parvu C., 2000).

Se recolteaza frunzele verzi cand plantele au ajuns la 10-15cm iar tulpinile dupa 10-20 de saptamani

de la semanat, in faza de început de inflorire, dupa care se usuca la loc umbros (Stan 2006). Fructele se

recolteaza cand ajung la maturitatea fiziologica, la 90-110 zile de la semanat.


Cercetarile din literatura de specialitate au stabilit faptul ca uleiul volatil extras din marar si analizat

din punct de vedere fizico-chimic, gazcromatografic, si spectrofotometric a avut în compozitie 50,1% carvona si

44,1% limonen, si o activitate antimicrobiana ridicata (Jirovetz, 2003).

Experienta noastră s-a efectuat pe puii broiler apartinand hibridului Ross 308. Au fost alcatuite 3

loturi: un lot martor Lm, un lot experimental L3 care a avut administrat 0,6% cimbru; un lot L4 la care a fost

administrat 0,3%cimbru si 0,3% marar. Au fost folositi 45 pui repartizati cate 15 pui pe lot.

Nutreturile utilizate au fost nutreturi combinate complete specifice fiecarei perioade de crestere

respectiv demaraj (PB 22 %; 3005 Kcal EM/kg ), crestere (PB 20 %; 3100 Kcal EM/kg); crestere-finisare (PB

18%; 3153 Kcal EM/kg); la care au fost adaugate suplimente corespunzatoare nivelelor de plante utilizate.

Pentru a urmari efectul biostimulator al plantelor utilizate, pe toata durata experimentala (42 de zile) au

fost înregistrate date cu privire la evolutia greutatii corporale, sporul mediu zilnic, consumul de hrana precum si

date referitoare la calitatea carnii, carcaselor obtinute si a profilului metabolic.

Rezultatele obtinute în ceea ce priveste greutatea medie la 42 de zile, sporul mediu zilnic si consumul

de hrana pe toata perioada experimentala sunt redate în tabelul 6.

Tabelul 6

Evolutia greutatii medii, sporului mediu zilnic si indicelelui de consum înregistrat la 42 de zile


Greutate corporala (g) la varsta de: 1 zi 40,1 40,0 40,o

14 zile 380 420 410 28 zile 1380 1410 1390 42 zile 2400a 2554b 2550b

Spor mediu zilnic* 56,1 59,85 59,76 Consum total*

Nutret combinat (g/pui) 4222 4349 4443

IC nc./kg spor * 1,79 1,73 1,77 • pentru perioada de 0-42 de zile a-ab dif semnificative p>0,01 Analizand datele prezentate, se poate observa faptul ca greutatea medie la 42 de zile a loturilor care au

primit aditivi botanici este mai mare fata de lotul martor, iar valorile înregistrate au aratat ca sunt mai mari cu

6,5%, stabilind diferente statistice fata de lotul martor si stabilind faptul ca legat de cresterea si devoltarea puilor

aditivii utilizati au avut influenta pozitiva (figura 3).

100

106,5106,5

96

98

100

102

104

106

108

Lm L3 L4

Fig. 3 Valorile procentuale pentru greutăţile medii a puilor la 42 de zile


Indicele de consum a fost mai mic fata de lotul martor cu 3,4 % la L3 şi cu 1,1 % la L4, demonstrând că

nivelul de 0,6% pudră de cimbru utilizat ca biostimulator de crestere induce îmbunătăţirea performanţelor de

creştere şi o conversie superioară a hranei (figura 4).

În cazul de fata se poate constata ca nivelul de 0,6 % cimbru de gradina a avut rezultatele cele mai bune.

Capacitatea acestuia de a stimula secretiile digestive implicate direct in digestia componentelor hranei au dus la

o valorificare superioara în special a proteinei. Cimbrul de gradina are capacitatea de a determina o crestere a

principalelor enzime digestive, iar datorita proprietatilor antibacteriene mentine un mediu intestinal favorabil

dezvoltarii florei benefice, are o puternica actiune antioxidanta, ceea ce-i confera capacitatea de a diminua

efectul puternic al stresului care este un factor perturbator puternic.

Greutatile medii ale carcaselor si portiunilor transate au fost determinate prin cantariri efectuate la

sacrificare, datele fiind redate în tabelul 7.

Tabelul 7

Greutatile medii ale carcasei si ale principalelor portiuni transate Specificare Lm L3 L4 Carcasa (g) 1716 1833 1730

Piept (g) 429 457 432 Pulpe (g) 549 585 553 Aripi (g) 205 219 208

Tacam (g) 533 569 537 Randamentul la sacrificare înregistrat pe loturi a fost de 71,5% la lotul martor, 71,8 % la L3 si 71,5% la

L4. Valorile obtinute au fost in concordanta cu greutatile corporale înregistrate la 42 de zile, dar la lotul L4

valorile au fost apropiate de lotul martor. Analizând datele din tabel si comparând rezultatele obtinute atat fata de

lotul martor cat si între loturile care au primit diferite nivele de aditivi pe baza de plante, se poate observa faptul

ca lotul L3 care a primit supliment în hrana 0,6% pudra de cimbru a obtinut rezultate superioare atat fata de lotul

martor cat si fata de lotul care a primit suplimentar amestec pudră format din 0,3% cimbru si 0,3% mărar, dar

fără a se stabili diferente semnificative. Calitatea carcaselor si carnii obtinute de la aceasta serie de experienţe a

fost apreciata prin studierea aspectului general al carcaselor precum si însusirile organoleptice si fizico-chimice

ale carnii. Carcasele obtinute au fost incadrate, conform normelor, în clasa I de calitate.

1 0 0

9 8 ,99 7 ,6

96

97

98

99

100

101

L m L 3 L 4

Fig 4 Valorile procentuale pentru indicele de consum pe toată perioada experimentală


Comparând datele înregistrate cu privire la greutatile principalelor organe interne prezentate (tabelul 8)

se poate constata faptul ca la puii din lotul L3 s-au înregistrat valori cu 2,4 % până la 6,6 % mai mari fata de

lotul martor dar fara a se stabili diferente semnificative. Valorile inregistrate au fost in concordanta cu valori

stabilite si de alti cercetatori (Uchegbu M.C., 2004, Djouvinov D., 2005; Prisarikova B., 2006).

Tabelul 8

Greutatile medii ale principalelor organe interne


Ficat (g) 46 47,2 46,7 Inima (g) 10,5 11,2 10,9 Pipota (g) 34,1 34,8 34,4

Toate organele interne propuse a fi studiate au fost analizate din punct de vedere al aspectul clinic

astfel: ficatul are aspect normal, de culoare brun roscat fara modificari; bila cu aspect si marime normala;

pancreasul nu prezinta modificari; splina de marime si culoare specifica. Depunerile de grasime pe organele

interne au fost mai mari pentru lotul martor fata de celelalte loturi la care si culoarea grasimii a fost de un galben

intens fata de lotul martor la care culoare grasimii a fost de un galben pal.

Valorile înregistrate pentru organele interne studiate au fost in conformitate cu datele prezentate si de

alti autori (Uchegbu M.C., 2004, Djouvinov D., 2005; Prisarikova B., 2006), apreciindu-se faptul ca in acest caz

aditivii utilizati nu au influentat greutatea organelor interne.

Au fost efectuate analize chimice pe probe de carne prelevate din muşchii pectorali, ce au fost analizate

atat în laboratorul propriu cat si în laboratorul DSV Iasi. Rezultatele obtinute sunt prezentate în tabelul 9, cu

specificarea ca nu au fost diferente în ceea ce priveste datele obtinute în cele doua laboratoare.

Tabelul 9

Compozitia chimica a carnii puilor broiler de gaina Lot Apa % SU % PB % Grasimi % Minerale % Altele % Lm 71,7 28,3 22,4 4,2 1,2 0,5

L3 71,2 28,8 22,6 4,8 1,2 0,2

L4 71,8 28,2 22,1 4,5 1,2 0,4

Analizand datele din tabel se poate constata ca valorile inregistrate la cele trei loturi sunt apropiate de

cele prezentate in literatura de specialitate, stabilind astfel ca aditivii folositi in dozele mentionate nu au

influentat compozitia chimica a carnii.

Cercetarile efectuate pe probele de sange prelevate de la pui la varsta de 42 zile au urmarit obtinerea de

informatii asupra modificarilor metabolice în vederea compararii loturilor care au primit aditivi botanici fata de

lotul martor tabelul 10.

Tabelul 10

Principalii indicatori ai profilului metabolic sanguin al puilor studiati Specificare Lm L3 L4 Glucoza (g‰) 2,31 2,34 2,30 Proteine totale (g%) 4,35 4,4 4,31 Lipide totale (mg%) 439 440 437 Colesterol (mg%) 1,29 1,28 1,28 Fosfolipide (mg%) 188 192 186


Trigliceride (mg%) 72 79 78 Ioni de sodiu (mEq/l) 159 161 160 Ioni de potasiu (mEq/l) 4,8 5,6 5,3 Ioni de calciu (mEq/l) 6,8 7,2 7,1 TGO (U/l) 170,1 172 170,4 TGP (U/l) 42,4 47,5 41,9 LDH (U/l) 1850 1968 1860 CPK (U/l) 239 274 265 Lipaza (U/l) 1,64 1,51 1,60 ChE (U/l) 2580 2422 2480

Determinarile parametrilor metabolismului proteic, energetic si mineral precum si valorile unor

parametri enzimatici au fost facute pentru a se stabili daca apar modificari esentiale in urma suplimentarii hranei

cu aditivii botanici mentionati fata de lotul martor. S-a avut in vedere studierea principalelor enzime serice pe

baza faptului ca unele plantele utilizate de noi ca aditivi botanici contin o serie de componente care au efect toxic

daca sunt administrate in cantitati mari si pot afecta activitatea ficatului si musculaturii.

Consideram ca dozele folosite de noi atat de cimbru de gradina cat si amestecul de cimbru de gradina si

marar nu au influentat semnificativ valorile parametrilor studiati.

Analizele efectuate pe probe de carne in vederea stabilirii posibilitatii de remanenta la nivel muscular a

unor componente din plante au stabilit ca nu au fost identificate astfel de substante chimice si este justificat acest

lucru datorita faptului ca marea majoritate a componentelor active sunt metabolizate foarte rapid la nivelul

ficatului si sunt eliminate in cel mult 24 de ore total din organism

Iesirile din efectiv s-au incadrat in limitele ghidului tehnologic de creştere si trebuie specificat faptul ca

desi nu au fost facute vaccinari iar masurile de biosecuritate au fost maxime, au fost inregistrate un numar de

patru mortalitati la lotul martor, ceea ce ne indica in cazul experientei de fata faptul ca loturile de puii care au

primit suplimentar aditivi botanici au avut o rezistenta ridicata a organismelor la factorii de crestere.

Concluzii

În urma analizei datelor rezultate în aceasta serie experimentala în care s-au utilizat ca potentiali

biostimulatori de crestere o serie de plante administrate sub forma de pudra, simple sau în amestec, se pot

concluziona urmatoarele:

- rezultatele obtinute în ceea ce priveste greutatile medii la 42 de zile la loturile L3 si L4 au fost mai

mari cu 6 % respectiv 2,3 % fata de lotul martor. Acest aspect s-a reflectat si în valorile obtinute la

ceilalti indicatori urmariti, respectiv greutatea carcasei, a principalelor portiuni transate si a organelor

interne, care au avut valori în concordanta cu greutatile înregistrate la sacrificare, mai bune decat lotul

martor, evidenţiindu-se lotul care a primit 0,6% cimbru de gradina;

- calitatea carnii, exprimata prin proprietatile organoleptice si fizico-chimice, a fost superioara la

loturile care au primit aditivi botanici, certificand faptul ca una din calitatile aditivilor botanici este

aceea de a inbunatati calitatile organoleptice ale carnii;

- analizele efectuate pe carcasele de pui cu privire la posibila remanenta a unor substante indemne de

compozitia chimica a carnii si care ar putea dauna sanatatii umane a evidenţiat încadrarea în normele

acceptate de legislaţia sanitar veterinară.


Rezultatele pozitive obtinute ca urmare a folosirii plantelor medicinale aromatice si condimentare

autohtone recomanda utilizarea acestora ca promotori de crestere ce pot înlocui antibioticele, practica

experimentala dovedind acest lucru.

Rezultate obţinute în a doua serie experimentală In ultimul timp, accent deosebit s-a pus pe utilizarea plantelor medicinale, aromatice si condimentare

respectiv pe actiunea sinergica a componentelor active continute de acestea, pe utilizarea de uleiuri esentiale

obtinute din diferite plante, care au proprietatea de a nu ramane în corpul animal mai mult de 24 de ore.

Sunt cunoscute la ora actuala peste 10.000 de specii de plante ce pot fi folosite ca remedii naturale în

tratarea si prevenirea unor afectiuni, dar peste 90% din componentele lor active raman înca de descoperit. Uleiurile esentiale au actiune cu atat mai puternica cu cat sunt mai concentrate si s-a demonstrat,

comparativ cu actiunea antibioticelor, ca au un spectru mai larg de actiune asupra microorganismelor patogene

(Çabuc M. A., 2000; Balchim L. M., 2003; Gozlan B., 2006).

Uleiurile esentiale sunt de fapt uleiurile volatile care sunt formate din peste 5000-7000 de constituenti

celulari ca produsi ai metabolismului secundar secretati de celule specializate (gasite de regula în perisorii

glandulari) de pe planta întreaga sau doar de pe unele organe (flori, fructe, frunze, boboci florali, muguri,

radacini, coaja fructelor, seminte). Compozitia chimica a acestora variaza in functie de locul de secretie si

depozitare precum si a modalitatii de extragere (Balchim L. M., 2003; Lemberkovics E., 2004).

Conform obiectivelor stabilite s-au efectuat experiente pe puii de carne, utilizand o serie de plante

medicinale cu scopul stabilirii efectului lor biostimulator.

Ca biostimulatori de crestere au fost utilizate: extract uleios de cimbru 0,1% L1, extract uleios de salvie

0,1 % L2, ulei esential de rozmarin 0,05 % L3 si oregano pudra 0,5% L4, rezultatele au fost comparate cu

administrarea unui antibiotic, oxitetraciclina (20 mg /kg primele 14 zile si 10 mg /kg pana la 28 de zile) L5.

Plantele utilizate ca aditivi botanici sunt prezentate in continuare, cu aspecte legate de compozitia lor

chimica.

THYMUS VULGARIS L. Cimbru de cultura; Thyme (eng); Thym (fr); Thymian (ger) este o planta

medicinala si condimentara, originara din regiunea mediteraneana, centrul Europei si Siberia, ce face parte din

ordinul Lamiales familia Lamiaceae.

Cimbrul de cultura este raspandit în toata lumea dar cultivat cu precadere în Europa centrala, Africa

de est, India, Turcia, Israel, Maroc si America de nord si sunt întalnite mai multe specii. La noi în tara, este

cunoscut sub denumirea de cimbru adevarat, lămâiţa, iarba cucului etc. (Neagu E.,, 1985;Viorica Istudor 2001).


Specia prezinta mai multe chemovarietati denumite dupa constituentul principal al uleiului volatil care

variaza în concentratie dupa cum urmeaza: geranioliferum (cca. 90 % gerianol), linaloliferum (cca. 90 %

linalol) paracymeniferum (1,8-cineol cca 70%), thujanoliferum (transtujan-4-ol + cis-mircen-8-ol de cca. 70%),

thymoliferum (cu timol de pana la 70% si carvacrol cca 80%)(Eliu-Ceausescu, 1988 si Istudor 2001).

Intereseaza chemotipul timolic care este si cel mai raspandit.

Thymus vulgaris se cultiva astazi ca planta medicinala si condimentara, se prezinta ca un semiarbust

înalt de 10-40 cm, cu tulpina tetragonala erecta lignificata la baza. Frunzele sunt mici, ciliate, sesile, opuse

linear-lanceolate, de culoare verde pe fata superioara si gri pe fata inferioara.

Florile bilabiate de culoare violet-rosiatica sunt dispuse în verticile si reunite în raceme terminale.

Fructul este o tetra-achena (Viorica Istudor 2001).

Componentele bioactive se gasesc în toata planta dar în principal la nivelul trichoamelor (perisori

tectori): cu structura triunghiulara care contin ace de oxalat de calciu si care se gasesc la suprafata epidermei de

pe fata superioara a frunzei, si cu structura geniculata si glandulara (peri glandulari, structura epidermei acestora

este alcatuita din 12 celule secretoare) situati la suprafata epidermei de pe fata inferioara a frunzei. De specificat

faptul ca perisorii pot fi observati prin analiza microscopica a pulberii de Thymi herba fiind modul precis de

identificare (Ciulei E., 1993; Wichtl M., 1994).

Componentele considerate active din punct de vedere biologic se gasesc în cantitati mai mari sau mai

mici în Thymus vulgaris, planta este utilizata sub forma de pudra obtinuta din partile aeriene ale plantei Thymi

herba cat si în uleiul volatil de cimbru Thymi aetheroleum obtinut prin distilarea cu vapori a partilor aeriene ale

plantei. Cimbrul de cultura în compozitia chimica contine o cantitate de ulei volatil ce variaza functie de

chemotip 1-2,5% (Wichtl M., 1994; Viorica Istudor 2001).

Ca si componente bioactive în Thymi herba (planta întreaga) cat si Thymi aetheroleum (ulei esential)

întalnim:

- hidrocarburi monoterpenice: -α si β-pinen, camfren, mircen, Δ3-caren, fenchen, limonen, p-cimen (10-

30%), p-metan, p-sabinen, terpinolen, γ-terpinen, α si β-felandren (dupa Eliu-Ceausecu V., 1988).

- compusi cu structura monoterpenica, saturata, nesaturata sau aromatizanta:

a) alcooli terpenoidici: geraniol, nerol, linalol, borneol, citronelol, 1,8-cineol, terpinen-4-ol,

pinocarveol, pinocarvona, alcool fenchilic, citronelal, propionat si valerianat de linalil, cis-mircen-8-ol, trans-γ-

tuianol.

b) fenoli terpenoidici, din aceasta categorie întalnim: timol 30-70 % si carvacrol (3-15 %),

glucozidele si galactozidele carvacrolului si timolului. (Wichtl M., 1994, Viorica Istudor 2001). Astfel de

componente se gasesc în întrega planta dar difera continutul în timol (1,4-2,5%) (Wichtl M.,1994).

- esteri terpenoidici si neterpenoidici, din aceasta categorie în cimbru întalnim; acetat de bornil, de

linalil si de neril.

- sesquiterpenoide: alcooli sesquiterpenici, farnesolul si izomerul sau nerolidolul, hidrocarburi

sesquiterpenice, carofilen si cadinen.

- acizi polifenol carboxilici, în cimbru întalnim acidul clorogenic si rozmarinic care sunt esteri ai

acidului cafeic cu acidul chinic.

- substante amare, în cimbru se gasesc o serie de principii amare în cantitati foarte mici fara a fi

specificate (Istudor V., 2001).


- flavonoide, din cadrul aceste grupe în cimbru întalnim o serie de flavonozide (flavone): timonina,

vincenina-2, cirzilienol, xantomicrolul (Ciulei I., 1993 ; Viorica Istudor 2001).

- tanini;

- compusi triterpenici respectiv în cimbru întalnim, acizii ursolic si oleanolic.

Toate componentele bioactive descrise, identificate si izolate au o serie de actiuni farmacodinamice

proprii si specifice dar în cadrul plantei de cimbru Thymi herba cat si în uleiul volatil de cimbru Thymi

aetheroleum actioneaza sinergic avand ca actiuni principale: antiinfectioasa (antiseptica, si antifungica),

stomahica, secretomotoare, secretolitica, spasmolitica antihelmintica, antioxidanta, coleretica, diuretica,

antalgica, revulsiva si cicatrizanta antiseptica intestinala (Ciulei I., 1993; Craciun F., 1977; Viorica Istudor

2001). A fost pusa în evidenta activitatea antimicrobiana a uleiului volatil extras, chiar la dilutia 1:3000,

îndeosebi din chemotipul timol fata de 30 de germeni Gram +, 18 Gram - si 11 fungi (Ciulei F., 1993).

Se utilizeaza partile aeriene nelignificate ale plantei (Thymi Herba) care se recolteaza cand plantele au

înflorit în proportie de 25% pana la 100% pe timp însorit între orele 9-14 (Maria Verzea 2001) si care se usuca la

umbra sau în uscatorii la 35˚C (Maria Verzea 2001; Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004).

Este foarte important de stiut ca momentul recoltarii conteaza mult, continutul în ulei volatil în planta

uscata variaza functie de faza de vegetatie de la 1,68 % (100 %) în faza de butonizare la 0,80 % (48%) la

sfarsitul înfloririi pana la 1,12 % (66 %) la coacerea semintelor (Paun E., 1988).

Se utilizeaza în teraputica homeopata la om sub forma de ceiuri, tincturi, aerosoli, oleosoli, produse

farmaceutice (Carmol, Giardinocid, Tusomag, Voseptol) care sunt întrebuintate în unele afectiuni precum cele

neuropsihice, respiratorii, locomotorii, urogenitale, dermice, infectii digestive etc. (Viorica Istudor 2001), iar în

fitoterapie la animalele mici se foloseste în proportii de 0,5-1-2g sau infuzie 2-5 % (Neagu E., 1985) iar în

medicina traditionala se utilizeaza în doze terapeutice de 0,3-0,6 g maxim 1g.

Este imporatnt de specificat faptul ca fiecare substanta continuta de cimbrul de cultura identificata si

utilizata separat are un grad mai mic sau mai mare de toxicitate unele fiind iritative, dar pe ansamblu toxicitatea

relativa a fost stabilita la valoarea de 2,5 (0-netoxic, 1-2 sigur, 3-foarte toxic) (Cowan M., 1999). Consumul

exagerat de cimbru poate determina fenomene de toxicitate care sunt induse de fenoli (timol, carvacrol), iar

uleiul volatil este dermocaustic, iritant pentru mucoase si hepatotoxic (Viorica Istudor 2001).

De specificat faptul ca toate componentele bioactive din cimbru de cultura pot varia ca si compozitie,

functie de o serie de factori externi cum ar fi clima, solul, expunerea solara care pot determina mari diferente în

compozitia uleiului volatil.

ROSMARINUS OFFICINALIS L. Rozmarin; Rosemary (eng); Romain (fr); Rosmarinblätter (ger),

face din ordinul Lamiales, familia Lamiaceae.


Este o planta medicinala aromatica condimentara si ornamentala, originara din regiunea

mediteraneana unde creste spontan, este însa cultivat în multe tari europene si nu numai (Eliu-Ceausescu V.,

1988; Istudor V., 2001).

Sunt întalnite mai multe chemovarietati iar cele mai utilizate sunt: Rosmarinus officinalis

camphoriferum, Rosmarinus officinalis cineoliferum, Rosmarinus officinalis verbenoniferum (Ciulei I., 1993;

Viorica Istudor 2001).

Rosmarinus officinalis este un subarbust sempervirescent (totdeauna verde) care are aspectul unui mic

conifer, cu tulpina de 60-150 chiar 200 cm, lignificata la baza si cu scoarta exfoliata. Frunzele liniare sesile,

aciculare, coriacee, persistente, pieloase, lungi de 2-3 cm, cu nervura mediana pronuntat dezvoltata, au marginile

rasucite catre fata interioara pana la o forma tubulara, de culoare verde pe fata superioara si albicioasa pe fata

inferioara. Florile bilabiate, păroase, cu o corola albastra pana la violaceu, rar albe, sunt grupate în ciorchini

axilari sau terminali. Poseda un miros puternic aromat, cu gust aromat, usor amarui (Ciulei I., 1993; Wichl M.,

1994; Parvu C., 2000; Viorica Istudor 2001).

Pentru identificarea la microscop a pudrei sunt caracteristici perii tectori situati pe suprafata epidermei

frunzelor de rozmarin si care pot fi pluricelulari articulati, glandulari octocelulari, tipici labiatelor, iar

caracteristica particulara este faptul ca perisorii pluricelulari sunt cei mai numerosi fiind foarte ramificati

asemanatori cu niste “flori de gheata” (Ciulei I., 1993; Wichl M., 1994).

Componentele active din punct de vedere farmacodinamic din Rosmarini folium reprezentand frunzele

de rozmarin si Rosmarini aetheroleum respectiv uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori ale somitatilor

florale de rozmarin sunt prezentate în continuare. Frunzele de rozmarin au în compozitie o cantitate de ulei

volatil care variaza de la 0,2-1,2 % în planta proaspata si 1-2,5 % în planta uscata (cu pana la 2 % în frunze iar în

flori cca. 1,4 % (Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001). Structura chimică:

- hidrocarburi monoterpenice, în cazul rozmarinului, functie de chemovaritate întalnim: α si β –pinen

(20-30%), (+)- limonen, camfen (22%), mircen, bornilen, sabinen, α-terpinen, α si β felandren, γ-terpinen, p-

cimen, α si β fenandren, Δ3-si Δ4-caren (Ciulei I.,1993; Viorica Istudor 2001);

- alcooli terpenoidici: borneol (3-5%)*1, linalol, terpinen-1-4-ol, izoborneol, cis si trans –tuianol-4, p-

cimen-8-ol, (Viorica Istudor 2001);

- oxizi monoterpenici, cel mai important este1-8-cineol sau eucaliptolul care în cazul rozmarinului

functie de chemovarietate poate varia în compozitie de la 20-30% pana la a fi majoritar;

- cetone monoterpenice: întalnim camfora 15-37 % si verbenona pana la 30 %, din continutul uleiului

volatil;

- din aceasta grupa de acizi polifenol carboxilici întalnim în rozmarin o serie de heterozide fenolice

cum ar fi: acidul rosmarinic, substanta caracteristica rozmarinului, identificat în proportie de 2-3,7% din uleiul

volatil si acizii cafeic, gentizic, vanilic, siringic (Viorica Istudor 2001);

- compusi triterpenici respectiv: betulinol, α si β –amirenol, acidul ursolic (2,8-4,5 %), acidul

oleanolic (1,05 %) si derivatii lor hidroxilati (acid 19-α- hidroxiurssolic, acid 2- β –hidroxioleanoic);

- flavonozidele (flavone) din cadrul acestora întalnim în rozmarin: diosmentina, diosmina, si alte

flavone metoxilate, luteolol, apigenol si derivatii lor, cirzimaritina, salvigenina, cirziliona si altele;


- substante amare diterpenice din aceasta categorie în rozmarin întalnim: carnosolul, acid carnosolic,

rozmanol, rozmaridifenol, rozmadial;

- sesquiterpene: β-carofilen si humulen 3-octanona, safrol;

- compusi de alta natura, în rozmarin se mai întalnesc si alte substante cum ar fi o serie de taninuri 3,4-

8,4 %, vitamina C, ceruri, o saponina nespecificata, aminoacizi, colina, acid glicolic, β-sitosterol, acid nicotinic,

etc.

Actiunea farmacodinamica a frunzelor de rozmarin Rozmarini folium cat si a uleiului volatil

Rozmarini aetheroleum este evidentiata fiind utilizate cu succes în terapeutica unor boli la om. Separat, toti

compusii chimici descrisi anterior au actiuni proprii, dar cele doua forme de prezentare actioneaza farmacologic

ca si stimulatoare ale circulatiei cerebrale, colagog-coleretica, diuretica, antispastica, cicatrizanta si epitelizanta,

carminativa, stomahica, antidiareica, antispastica, antiinfectioasa majora (antibacteriana, antivirala,

antiparazitara si antifungica), imunostimulatoare si antlgica, antioxidanta (Craciun I., 1977; Wichtl M., 1994;

Parvu C., 2000; Viorica Istudor 2001; Kamel C., 2004).

Unele din actiunile farmacologice au fost supuse cercetarii, efectul preparatelor pe baza de rozmarin

fiind demonstrate experimental. Astfel la administrarea uleiului de rozmarin pe cale orala se determina cresterea

colerezei. Secretia biliara ajunge în maxim doua ore de la administrare la un volum de 1,5 ori mai mare de cat la

animalele martor. Are de asemenea un efect hipocolesterolemiant. Actiunea antimicrobiana se manifesta

împotriva Bacillus typhi, Bacillus diphteriae, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa

si Candida albicans.

De specificat faptul ca uleiul volatil cantitativ precum si continutul în componente active variaza mult

in functie de o serie de factori legati în primul rand de planta dar si de mediu. Dupa unii autori (Ciulei, 1993)

care citeaza literatura straina în legatura cu continutul uleiului volatil în unele componente active, α- pinen,

camfren, β-pinen acestea variaza proportional functie de faza vegetatie, astfel: 1: 1: 3 în mugurii foliari, 1: 1: 2 în

frunzele tinere, 4: 2: 1 în frunzele mature. Sabinenul prezent în cantitate mare în mugurii foliari scade cantitativ

odata cu maturarea frunzelor.

Toxicitatea relativa stabilita pentru componentele bioactive continute de rozmarin este de 2,3 fiind

considerata o toxicitate mare pe scara valorilor (0 este considerat foarte sigur iar 3 este considerata foarte toxic)

(Cowan M., 1999).

Rozmarinul este utilizat în alimentatie ca si condiment, respectiv frunzele care se recolteaza înaintea

deschiderii complete a florilor, în industia parfumeriei (frunzele si somitatile florale) si cosmetica, este o specie

melifera, este utilizata si ca planta ornamentala (Parvu C., 2000).

Se utilizeaza din timpuri stravechi ca planta medicinala în medicina traditionala umana, fiind

responsabil de actiunea geriatrica. Formele de administrare sunt ceaiuri, extracte, tincturi, unguente, în

prevenirea si tratarea unor afectiuni ale sistemului nervos, cardio-vasculare, respiratorii, digestive, uro-genitale,

endocrine, locomotorii unele boli infecto-contagioase si metabolice. Se utilizeaza si în medicina veterinara

pentru prevenirea parazitozelor la animale (Viorica Istudor 2001).

Rozmarinul se cultiva de regula pe soluri usoare profunde, bogate în calciu, cu expozitie sud-vestica,

datorita originii mediteraneene prefera zonele cu temperaturi ridicate pe tot timpul anului. La noi în tara se

preteaza la cultivat în special în Campia Timisului (Craciun F., 1997).


Planta este un subarbust a carei cultura poate dura mai multi ani. Culturile se înfiinteaza în prima

decada a lunii ianuarie cu rasaduri, se executa o serie de lucrari în anul I, II si III atunci cand de fapt se face si

recoltarea (Craciun F., 1997). Se recolteaza partile aeriene ale plantei (frunzele sau somitatile florale), care se

usuca în camere umbroase.

ORIGANUM VULGARE L. Sovarv; Origanum (eng); Origan (fr); Origanum, Wohlgemut (ger)

face din ordinul Lamiales familia Lamiaceae.

Oregano este o planta erbacee perena aromatica, creste spontan în toata Europa, în zonele de deal pana

la nivel montan prin locuri aride si însorite. Este cunoscuta popular si ca sovarv, solovarf, solonic, origan,

busuiocul fecioarelor, etc. (Ciulei I., 1993; Istudor V., 2001; Robu T., 2004).

Este o planta perena, prezinta subteran un rizom orizontal, de la care pleaca numeroase radacini

filiforme. Tulpina erecta înalta de 30-60 cm, poate ajunge si la 85 cm, cvadrangulara, ramificata în partea

superioara, pubescenta poate fi verde sau pigmentata în rosu violaceu. Frunzele sunt opuse, scurt petiolate, ovale,

cu marginea întreaga sau usor dintata, pubescente în special în partea inferioara, privite în zare prezinta

numeroase puncte translucide, care corespund glandelor secretoare de ulei volatil. Florile de culoare purpurie sau

violeta, rar albe, sunt grupate în inflorescente corimbiforme si sunt alcatuite dintr-un caliciu campanulat,

pubescent pe interior, terminat cu cinci dinti egali. Corola bilabiata tubuloasa prezinta patru lobi aproape egali si

unul diferentiat ca marime. Are miros puternic aromat si gust slab amar-astringent (Craciun F., 1977; Ciulei I.,

1993; Viorica Istudor 2001; Robu T.,2004). Prezinta la suprafata epidermei peri tectori pluricelulari verucosi

(Ciulei I., 1993).

Functie de tara de provenienta si continutul în substante active se întalnesc mai multe specii respectiv:

Origanum vulgare L, (sovarv), Origanum vulgare ssp. viride (Boiss) Hayak., Origanum heracleoticum L.

carvacoliferum, Origanum heracleoticum L. thymoliferum, Origanum creticum (din Grecia), Origanum onites

(din Turcia)(Viorica Istudor 2001).

Origani herba (partea aeriana înflorita) si Origani aetheroleum (uleiul volatil extras prin antrenare cu

vapori de apa) prezinta o serie de componente active din punct de vedere biologic.

Partile aeriene recoltate în timpul înfloririi au în compozitie o cantitate de ulei volatil care variaza de

la 0,18-0,45 % în produsul proaspat si 0,32-1,02 % în produsul uscat (Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004).

- hidrocarburi monoterpenice, în cazul origanului, întalnim în compozitia uleiului volatil: α si β –

pinen, α-terpinen, p-cimen (10 %), camfen, α si γ-terpinen, mircen, limonen, selinen, origanen (Eliu-Ceausescu

V., 1988; Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004).

Compoziţia chimică:

- alcooli terpenoidici în oregan întalnim: linalool, borneol, terpinen-1-4-ol si α-terpineol;


- fenoli terpenoidici, aceste componente provin din p-cimen, prin hidroxilare, din aceasta categorie

întalnim timolul si carvacrolul cu diferente cantitative în uleiul volatil functie de varietate, dupa unii autori cu

pana la 90 % carvacrol (Ciulei I., 1993); carvacrol si timol 45-75 % (Robu T., 2004); carvacrol si timol 50-89 %

(Viorica Istudor 2001);

- esteri terpenoidici si neterpenoidici, din aceasta categorie în origano întalnim; acetatul de linalil ;

- oxizi monoterpenici, 15 %. Cel mai întalnit dintre oxizi în uleiul volatil de origano este 1-8-cineol;

- cetone monoterpenice, în uleiul volatil de origano întalnim, camfora;

- compusi triterpenici întalniti sunt : acizii ursolic, oleanoic si cafeic;

- flavonozizi (flavone) din cadrul acestora întalnim heterozidele luteolului, apigenolului,

kaemferolului, naringenolului etc. (Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001);

- depside, în origani herba sunt 8 %;

- hidrocarburi sesquiterpenice, din aceasta grupa de compusi chimici în origano întalnim: β-bisabolen,

β-carofilen, camfren, cedrol (Viorica Istudor 2001);

- taninuri în proportie de 8 %.

Actiune farmacodinamica: atat Origani herba cat si Origani aetheroleum sunt folosite în prevenirea si

tratarea unor afectiuni la om. Fiecare grupa de componente active are o serie de actiuni proprii specifice dar în

cadrul celor doua forme de prezentare actioneaza sinergic ca si antiseptic, tonic general, antispastic, diuretic,

stomahic, antiinfectioas cu spectru larg (bactericid, fungicid, virulicid, paraziticid), imunomodulatoar (Craciun

F., 1977; Parvu C., 2000; Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004).

De la oregano se utilizeaza somitatile aeriene înflorite dupa uscare sau uleiul volatil extras prin

antrenare cu vapori de apa. Ca planta aromatica este utilizata în alimentatie ca si condiment în proportie de

0,03%. Se utilizeaza în bioterapie ca planta medicinala, sub forma de ceiuri, cataplasme, inhalatii, unguente

tincturi utilizate în prevenirea si tratarea asteniilor, infectiilor respiratorii si digestive etc. Este o planta melifera

si poate fi utilizata si ca planta ornamentala (Parvu C., 2000; Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004).

Se recomanda atentie în manipularea uleiului volatil, care este dermocaustic. Produse farmaceutice

care au la baza cele doua forme de origani sunt, Galov G, Sedocalm. Dozele de utilizare la animalele mici sunt

de 1-5 g (Neagu E., 1985).

Planta creste spontan si nu se cunosc înca date despre tenologia de cultura. Se recolteaza partile

aeriene ale plantei în timpul înfloririi (lunile iulie august), se taie lastarii la o dimensiune de cca. 20 cm, dupa

care se usuca la loc umbros sau în uscatorii la temperaturi de maxim 35˚C, (Parvu C., 2000; Viorica Istudor

2001).

SALVIA OFFICINALIS L. Salvia; Shapsage (eng); Sauge (fr); Gartensalbei (ger), face din ordinul

Lamiales familia Lamiaceae

Este un subarbust aromatic mediteraneean originar din sud-estul Europei unde creste spontan sau se

cultiva pe soluri aride pietroase. Este cunoscuta ca planta medicinala din antichitate cu proprietati terapeutice

astfel grecii au denumit-o si “iarba sfântă”, fiind considerata “panaceu universal pentru toate bolile salvand viata

oamenilor”. La romani era considerata “planta celor 1000 de virtuti”. La noi este cunoscuta ca salvie, jales de de

gradina etc. (Istudor V., 2001; Robu T., 2004).


Este un subarbust stufos cere prezinta în sol rizomi ramificati si lignificati. Tulpina lemnoasa la baza

ramificata de 30-40cm dar poate ajunge si pana la 80 cm, cu patru muchii, de culoare verde-cenusie, uniform

foliata cu peri densi alipiti. Frunzele opuse alungite ovate pana la lanceolate, fin dintate, cu nervurile reticulate

proeminente în special pe partea inferioara, frunzele batrane, prezinta la baza mici excrecente, au culoarea verde

pe fata superioara si cenusiu pe fata inferioara, frunzele tinere sunt puternic pubescente de culoare argintie sau

alb-cenusiu pe ambele fete, lipsite de nervuri. Florile sunt bilabiate de culoare albastra sau violacee si sunt

grupate cate 6-12 în inflorescente situate în varful tulpinilor (Craciun F., 1977; Ciulei I., 1993; Wichl M., 1994;

Viorica Istudor 2001; Robu T., 2004, Stan Ghe., 2006).

Sectionate transversal frunzele de salvie prezinta o forma ondulata cu nervura mediana si cele

secundare proeminente pe fata inferioara. Pe epiderma se gasesc un numar foarte mare de peri tectori,

pluricelulari, cu pereti subtiri, cu celula terminala sub forma de bici: peri glandulari formati din opt celule

secretoare acoperiti de o cuticula bombata şi peri glandulari mono si pluricelulari (Ciulei I., 1993, Wichl M.,

1994).

Functie de marimea si forma frunzelor, de abundenta perilor de pe acestea si de culoarea florilor, se

cunosc mai multe subspecii si forme: ssp. lavandulifolia Gams., ssp. minor (Gmelin), Gams., cu formele

auriculata, (Mill.) Vis., albiflora, rubiflora, si purpurascens Alef. si ssp.major Gams. cu forma crispa Alef.

(Viorica Istudor 2001).

Componentele biologic active continute de Salviae folium si Salviae aetheroleum sunt numeroase si în

proportii diferite si vor fi prezentate în continuare.

Frunzele de salvie au în compozitie o cantitate de ulei volatil care variaza de la 1 la 2,5% în frunzele

uscate (Viorica Istudor 2001):

- hidrocarburile monoterpenice cu un caracter puternic aromatizant se gasesc în toate uleiurile volatile

ale plantelor aromatice, în cazul salviei întalnim functie de chemovarietate pana la 35% din compozitia uleiului

volatil aceste componente, respectiv: α si β –pinen, camfen, mircen, limonen, sabinen, α-terpinen, p-cimen,

terpinolen, α-tuien, γ-terpinen, cis si trans-ocimen, allo-cimen, Δ3-caren (Ciulei I., 1993; Viorica Istudor 2001);

- alcoolii terpenoidici în salvie întalnim: borneol, linalol (10-30%), terpinen-1-4-ol, α-si β-terpineol,

trans –tuianol-4, nerol si gerianol, p-cimen-8-ol, sabinol, citronelol (Viorica Istudor 2001);

- esteri terpenoidici si neterpenoidici, din aceasta categorie în salvie functie de chemovarietate,

întalnim: acetat de linalil în cantitate ce poate varia de la 1-2% pana la 45-47%, acetat de bornil, acetat de

sabinil, acetat de terpenil, acetat de geranil, izovalerati de metil si linalil;

- oxizi monoterpenici sunt derivati oxigenati ai terpenelor dintre care cel mai raspandit este 1-8-cineol

sau eucaliptolul care în cazul salviei, functie de chemovarietate poate varia în compozitie de la 32-42 %.

- cetone monoterpenice, în uleiul volatil de salvie reprezinta între 20-70% dintre care cele mai

întalnite sunt: α-tuiona 12-33%, β-tuiona 2-14%, camfora 1-26 %;


- acizi polifenol carboxilici, se gasesc în salvie în proportie de 4-5%. Din aceasta grupa de compusi

întalnim acizii rosmarinic, cafeic, clorogenic, p-cumaric, feluric, fumaric, glicolic, gliceric, nicotinic;

- compusi triterpenici, în salvie întalnim: acizii crategolic, ursolic (1-2 %), oleanoic, ursolil-ursolic

care este un autoester al acidului ursolic gasit în frunzele mai batrane, germanicol, izolupeol, α si β –amirenol,

uvaol, betulinol etc. (Viorica Istudor 1998, 2001, Robu T., 2004);

- flavonoizi (flavone) salvia contine între 1 si 3% aceste componente, iar din cadrul acestora întalnim

derivati ai 6-hidroxi-, 6-metoxi-, 7-metoxi-, 6,7dimetoxi-luteolului, apigenoli, liberi si esterificati, hispidulina,

gencvanina, cirziliona, cirzimetrina, salvigenol;

- substante amare diterpenice si taninuri catehice 2-14%, din aceasta categorie întalnim:

picrosalvina=carnosolul, rosmanol, manool, acid carnosic=acid carnosolic, salvina si alti deirivati ai acidului

abietatrien-10-oic cu puternice actiuni antimicrobiene, (Viorica Istudor 2001);

- hidrocarburi sesquiterpenice, din aceasta grupa de compusi chimici în salvie întalnim: β-carofilen,

aromadendren, allo-aromdendren si δ-cadinen;

- alcoolii sesquiterpenici întalniti sunt: viridiflorol, spatulenol, junenol, α-bisabolol, eudesmol,

cariofilenol I si II etc.;

- alte substante continute sunt : fitosteroli (β-sitosterol, stigmasterol), vitamina C în cantitate de 27-88

mg% în planta proaspata si 82-423 mg% în planta uscata, vitamina B1, acid pantotenic, rezine, oze, acizi organici

(fumaric, gliceric, glicolic), o serie de enzime (fenolaze, peroxidaze, oxoreductaze, biciclo-monoterpenol-

reductaza), fenoli (timol), cumarine, eteri.

Ca actiune farmacodinamica, atat Salviae folium cat si Salviae aetheroleum sunt utilizate cu succes în

terapeutica unor boli la om cu foarte multe idicatii pentru taraterea unor afectiuni. Separat toti compusii chimici

descrisi anterior au actiuni proprii, dar în cadrul salviei sub cele doua forme de prezentare actioneaza sinergic ca

si stomahica, hemostatica, colagog-coleretica, antiseptica, antinevralgica, hipoglicemianta, spasmolitica, tonica

si stimulanta, antispastica, mucolitica, antibacteriana pe satfilococ auriu si streptococ β-hemolitic grupa A,

antivirala, antifungica pe Candida, lipolitica, antimicrobiana pe bacterii gram negative, antioxidanta (Craciun F.,

1977; Wichtl M., 1994; Parvu C., 2000; Viorica Istudor 2001).

Se utilizeaza în bioterapie ca planta medicinala sub forma de ceiuri, extracte si tincturi. Frunzele de

salvie sunt utilizate în alimentatie ca si condiment în unele tari. Produsele pe baza de salvie sunt utilizate la om

pentru tratarea unor afectiuni: ale sistemului nervos, vasculare, respiratorii si ORL, digestive, dermice,

locomotorii, endocrine, urogenitale. Ca produse farmaceutice se întalnesc Salviaclim si Anginesin. Dozele de

utilizare în tratamente la animalele mici sunt de 3-5 g.

Datorita proprietatilor antimicrobiene si antifungice uleiul volatil se utilizeaza în conservarea carnii. În

cantitati mari uleiul volatil este toxic pentru animale si om si poate determina aparitia unor probleme cardiace

daca se utilizeaza pe o perioada mare de timp (Neagu E., 1985 ; Ciulei I., 1993 ; Viorica Istudor 2001).

Salvia este cultivata în special pentru calitatile sale medicinale si se cunosc cca. 500 de specii ale

genului Salvia, în tara noastra vegeteaza mai multe specii, dintre care care doua sunt exclusiv pentru cultura, una

spontana si cultivata iar zece sunt spontane, fiind comune în toata tara.

Epoca optima de recoltare este cea din înaintea înfloririi. Prima recolta se face cand florile se afla în

faza de butonizare, cand continutul în ulei volatil este cel mai mare, se usuca în camere umbroase, bine aerisite


sau uscatorii la 30-40 ˚C. Plantele întregi se recolteaza în timpul înfloritului cu o productie de 2000-3000kg /ha

(Craciun F., 1997; Parvu C., 2000).

Ca material biologic a fost folosit hibridul Ross 308 care a fost crescut pana la 42 de zile. Nutreturile

utilizate au fost nutreturi combinate complete, specifice fiecarei perioade de crestere: demaraj (PB 22%, 3005

kcal/kg), crestere (PB 20% si 3100 kcal EM/kg) si crestere-finisare (PB 18% si 3153 kcal EM/kg ).

Prima experienta din cea de a doua serie experimentala s-a desfasurat fara sa se efectueze vaccinurile

profilactice. Au fost folositi un numar de 250 de pui broiler de gaina repartizati în cinci loturi. Observatiile au

fost facute pe tot parcursul desfasurarii experientei legate de greutatea medie, sporul de crestere, indicele de

consum.

La sfarsitul perioadei experimentale (42 de zile) au fost analizate rezultatele obtinute cu privire la

evolutia greutatii corporale, sporului mediu si consumului mediu de nutret, tabel 11.

Tabel 11

Performantele de crestere ale puilor de carne în cazul utilizarii unor aditivi botanici comparativ cu un antibiotic

Specificare L1 L2 L3 L4 L5

Greutatea medie initiala g 46,5 46,2 46,7 46,3 46,2

Greutatea medie finala g 2172,34 2128,20 2146,24 2171,96 2216,95

Spor mediu de crestere g 2125,84 2081,5 2099,54 2125,66 2170,75

Nutret consumat g/pui 3719,3 3584,9 3764,2 3746,28 3936,39

Indice de consum g nc./g greutate vie 1,81 1,68 1,75 1,72 1,76

Mortalitate % 1 - - - -

Analizand datele din tabel se poate constata faptul ca nu au fost înregistrate diferente semnificative între

loturi cu privire la greutatea corporala medie si sporul de crestere, valorile medii înregistrate fiind apropiate.

Greutatea medie a avut valoarea ce mai mare la lotul care a primit antibiotic, interesant de constatat este

faptul ca diferenţele intre loturi sunt foarte mici ceea ce demonstreaza ca aditivii utilizati nu au avut influenta

semnifictativa asupra cresterii si dezvoltarii puilor figura 5.

F

98

100

9897

96

949596979899

100101

L1 L2 L3 L4 L5

Fig 5 Valorile procentuale pe loturi pentru greutatea medie a puilor la 42 de zile


Legat de consumul de hrana se constata ca la toate loturile care au primit aditivi botanici valorile sunt

mai mici decat la lotul martor cu antibiotic, ceea ce ne permite sa concluzionam ca adtivii botanici utilizati de

noi au determinat prin cresterea secretiilor enzimatice si mentinerea unui mediu favorabil dezvoltarii florei

benefice.

Conform datelor prezentate in figura 6 se poate constata faptul ca au fost variatii ale valorilor

inregistrate, în sensul ca fiecare aditiv a influentat mai mult sau mai putin valorificarea hranei in functie de doza

utilizata si de componentele active continute de aditivii folositi. Pe baza rezultatelor obtinute se poate

concluziona ca extractul uleios de salvie a avut cea mai buna influenta, urmat de extractul uleios de cimbru si

pudra de oregano.

Consideram important obtinerea acestor rezultate, care prima data confirma literatura de specialitate si

ne convinge de faptul ca unele plante administrate în hrana puilor de carne pot avea efect biostimulator,

determinând o crestere si devoltare buna. Cel mai important lucru este ca utilizarea acestora in anumite nivele

poate determina o foarte buna valorificare a hranei si putem spune in acest caz ca pot fi folosite ca potentiali

înlocuitori ai antibioticelor.

Rezultate privind calitatea carcaselor si a organelor obtinute Unul din criteriile de baza dupa care se ghideaza consumatorii îl reprezintă standardul de calitate la care

se prezinta produsul, alaturi de gradul de siguranta pe care il ofera. Pentru a stabili calitatea carcaselor obtinute

s-au inregistrat date legate de randamentul la sacrificare, participarea principalelor portiuni transate în alcatuirea

carcaselor si greutatea principalelor organe interne de la un numar de cinci pui pe fiecare lot.

Pentru aprecierea calitatii carnii datele inregistrate au vizat: caracteristicile organoleptice precum si cele

fizico-chimice, de asemenea au fost facute analize cu privire la posibila remanenta a antibioticelor la nivel

muscular.

În ceea ce priveste greutatile carcaselor si a principalelor portiuni transate datele înregistrate sunt

prezentate în tabel 12

Tabel 12 Greutatile medii ale carcaselor si a principalelor portiuni transate

Specificare L1 L2 L3 L4 L5 Carcasa (g) 1535 1495,5 1512,5 1545,5 1565,5 Piept (g) 494,01 437,19 467,76 475,07 479,01 Pulpe (g) 478,48 472,44 486,95 483,35 489,25 Aripi (g) 150,20 161,2 159,12 162,58 155,16 Tacam (g) 376,45 422,50 413,07 425,12 437,5

9 7 , 1

9 5 , 4

9 9 , 4

9 7 , 7

1 0 0

9 39 49 59 69 79 89 9

1 0 01 0 1

L 1 L 2 L 3 L 4 L 5

Fig 6 Valorile procentuale ale indicelui de consum pe toata perioada experimentala


Analizand datele din tabel se poate constata o uniformitate a valorilor la toate loturile, cu diferente

foarte mici si nesemnificative. Acest lucru dovedeste ca nivelele de aditivi utilizate au avut efect benefic asupra

cresterii si dezvoltarii puilor studiati.

Acelasi aspect se poate constata si comparand datele cu privire la greutatile medii ale principalelor

organe interne (tabelul 13).

Tabelul 13

Greutatile medii ale principalelor organe interne Specificare L1 L2 L3 L4 L5 Ficat (g) 43,2 43,71 44,23 45,37 46,16 Inima (g) 10,72 10,07 10,30 9,97 10,1 Pipota (g) 25,27 23,25 28,15 28,62 29,20

Studiind datele inregistrate cu privire la greutatile principalelor organe interne se poate observa ca si in

acest caz valorile sunt apropiate neinregistandu-se diferente semnificative, dovedind astfel ca biostimulatorii de

crestere folositi au determinat o buna dezvoltare a organelor interne, a aparatelor digestiv si cardiovascular.

Rezultate obtinute cu privire la calitatea carnii Calitatea carnii a fost studiata urmarindu-se atat calitatile organoleptice cat si cele fizico-chimice. Din

punct de vedere organoleptic nu au fost modificari, toate caracteristicile respectiv gust, miros, culoare,

consistenta s-au încadrat în prevederile standard (STAS 6997/74; STAS 7031/83) la toate loturile experimentale,

usor placut mirositoare la lotul care a primit ulei esential de rozmarin.

Au fost efectuate analize chimice pe probe de carne probe care au fost analizate atat în laboratorul

propriu cat si în laboratorul DSV Iasi. Rezultatele obtinute sunt prezentate în tabelul 14 cu specificarea ca nu au

fost diferente în ceea ce priveste datele obtinute în cele doua laboratoare.

Tabelul 14 Compozitia chimica a carnii puilor broiler în hrana carora a fost utilizati aditivi botanici comparativ cu

un antibiotic Specificare Apa SU PB Grasimi Minerale Altele L1 71,9 28,1 22,2 4,6 1,2 0,1 L2 71,9 28,1 22,3 4,5 1,2 0,1 L3 71,1 28,9 22,5 4,6 1,2 0,6 L4 70,9 29,1 22,1 5,6 1,1 0,3 L5 71,4 28,6 22,0 4,8 1,0 0,8

Valorile pentru compozitia chimica a probelor analizate si prezentate in tabelul de mai sus nu au scos în

evidenta diferente semnificative între loturi, acestea fiind in concordanta cu datele prezentate in literatura de

specialitate. Se poate concluziona ca aditivii boatanici utilizati de noi nu au avut influenta semnificativa asupra

compozitiei chimice a carnii.

Rezultate cu privire la profilul metabolic Determinarea indicatorilor de profil metabolic a fost motivata de necesitatea completarii informatiilor

necesare interpretarii corecte a rezultatelor privind dinamica greutatii corporale si a consumului de furaje în

contextul utilizarii aditivilor botanici ca biostimulatori de crestere.


Au fost recoltate probe de sange de la un numar de zece pui pe lot la varsta de 42 zile, determinarile

biochimice s-au efectuat in cadrul laboratorului propriu şi Laboratorul de Fiziologie Experimentala si Aplicata al

Academiei Romane, prin metodele clasice sau micrometode enzimatice moderne. Valorile inregistrate sunt

redate în tabelul 15.

Tabelul 15

Principalii indicatori ai profilului metabolic sanguin al puilor studiati

Indicatori L1 L2 L3 L4 L5 Glucoza (g‰) 2,33 2,35 2,36 2,33 2,30 Proteine totale (g%) 4,39 4,41 4,42 4,42 4,38 Lipide totale (mg%) 436 431 438 439 430 Colesterol (mg%) 1,30 1,28 1,28 1,27 1,30 Fosfolipide (mg%) 188 192 187 186 185 Trigliceride (mg%) 81 81 82 81 74 Ioni de sodiu (mEq/l) 162 164 163 162 158 Ioni de potasiu (mEq/l) 5,2 5,4 5,1 5,2 4,8 Ioni de calciu (mEq/l) 6,7 6,1 6,5 6,2 6,4 TGO (U/l) 180,5 170,5 175,2 170,3 168,1 TGP (U/l) 41,5 44,2 43,21 42,1 40 LDH (U/l) 1830 1927 1920 1900 1822 CPK (U/l) 269,5 239,4 238,9 244,5 228,6 Lipaza (U/l) 163 153 166 165 170 ChE (U/l) 2468 2422 2480 2425 2578

Analizand datele care prezinta rezultatele cu privire la profilul metabolic se poate observa ca valorile la

loturile care au primit aditivi botanici sunt mai bune decat lotul care a primit antibiotic. Concluzionand ca aditivi

botanici utilizati pot influenta usor profilul metabolic al sangelui circulant in sensul unei imbunatatiri al

indicatorilor de metabolism proteic, energetic si mineral dar fara influenta puternica.

Starea de sanatate a puilor a fost buna pe toata durata experimentului, cu specificarea ca în ultima

perioada de crestere puii care au primit oregano sub forma de pudra au manifestat o viabilitate mai slaba,

concretizata prin imposibilitatea de a se deplasa problema remediata cu ajutorul unui supliment mineral bogat în

calciu. A fost înregistrata doar o mortalitate la lotul L1.

Produsele utilizate ca aditivi au fost procurate de la firme specializate pe produse naturale, pentru a avea

siguranta ca produsele sunt de cea mai buna calitate.

Compararea rezultatelor obtinute în spatiul experimental de cercetare cu rezultate obtinute in

ferma de productie

Pentu a verifica la nivel de ferma rezultatele obtinute în conditii de cercetare, s-a demarat o experienta

la nivelul unei ferme de crestere a broilerului de gaina.

Pe un numar de 500 de pui Ross 308 s-au testat aceleasi nivele de aditivi, dar în conditii de crestere la

sol pe asternut permanent. Puii au fost izolati într-un compartiment de mica capacitate în care s-au asigurat toate

conditiile de crestere conform tehnologiei elaborate pentru hibridul utilizat. S-au urmat aceleasi etape de lucru,

respectiv nu s-au efectuat vacinarile uzuale, pentru a se evidentia rolul aditivilor asupra starii de sanatate a

puilor.


La sfarsitul perioadei experimentale la 42 de zile au fost evaluate rezultatele cu privire la indicatorii

urmariti (tabel 6).

Tabel 6

Performantele de crestere a puilor de carne în cazul utilizarii unor aditivi botanici comparativ cu un antibiotic

Specificare L1 L2 L3 L4 L5 Greutatea medie initiala g 42,2 43,1 42,7 42,3 42,2 Greutatea medie finala g 1995,12 1878,14 2100,00 1780,00 2216,95 Spor mediu de crestere g 1952,92 1835,04 2057,3 1737,7 2174,75 Nutret consumat g/pui 3551,31 3774,78 3570 3631,2 3901,83 Indice de consum g furaj/kg greutate vie

1,78 2,01 1,70 2,04 1,76

Mortalitate % 2 4 1 5 1 În urma analizarii rezultatelor obtinute se poate observa ca cele mai bune rezultate pentru toti indicatorii

urmariti le-a avut lotul cu ulei esential de rozmarin L3, urmat de lotul cu antibiotic L5 si lotul cu extract uleios

de cimbru.

Procentul de mortalitate a fost ridicat la lotul L4 lot care a primit oregano, la care si viabilitatea puilor a

fost scazuta. Pentru acest indicator a urmat lotul L2 lot cu extract uleios de salvie. Pierderile la celelalte loturi se

încadreaza în limite normale, dar mai mari decît în conditiile experientei din spatiul de cercetare. Trebuie

specificat faptul ca pierderile de pui pe loturi s-a realizat în ultima perioada de crestere ceea ce îngrijoreza

datorita cheltuielilor efectuate pentru atingerea greutatilor mai mari. Analizele efectuate pentru stabilirea

cauzelor au indicat o serie de infectii la nivel intestinal si pulmonar fara a se identifica germeni patogeni care pot

declansa epidemii. Trebuie facuta specificarea ca s-au semnalat cazuri asemanatoare si în alte compartimente ale

halei de crestere, dar la care s-a intervenit medicamentos.

Punem aceste rezultate obtinute pe seama unor deficiente de administrare, a tehnologiei de crestere, care

impune maxima securitate atunci cand se utilizeaza aditivi botanici.

Concluziile desprinse si care se impun a fi cunoscute, sunt faptul ca în conditii de maxima securitate

unii aditivi botanici dau rezultate foarte bune, asemanatoare cu a antibioticelor. În cazul de fata nivelele de

aditivi stabilite si utilizate au dat rezultate bune, în concordanta cu rezultatele obtinute de alti cercetatori.

Important de retinut este faptul ca în conditii de productie rezultatele obtinute au fost diferite. Greutatile

corporale au fost mai mici, iar consumul de furaje a fost mai mare la unele loturi care au primit aditivi. La lotul

care a primit antibiotic rezultatele sunt bune, indiferent de sistemul de crestere si conditiile de întretinere.

Rezultate cu privire la modificarile morfologice a principalelor organe interne

Au fost selectate doua loturi pentru a se preleva probe în vederea cercetarilor referitoare la actiunea

aditivilor în nivelele studiate asupra structurii anotomice si histologice. Investigatiile s-au facut pe un numar de

cinci pui preluati de la fiecare lot. Puii au fost sacrificati prin exsangvinizare. Dupa examinarea necropsica de la

fiecare pui au fost prelevate fragmente tisulare din: ficat, splina intestin, cord, pulmon si rinichi. Probele au fost

prelucrate prin metoda de includere în parafina a preparatului histologic si colorat cu metoda HEA

(Hematoxilina-Eozina-Albastru de metil).


Rezultatele obtinute la lotul care a primit rozmarin ulei esential 0,05% au evidentiat secvential pe

anumite organe o serie de modificari: în pulmon, pe lângă invazia eritrocitara masiva produsa prin aspiratie de

sange la sacrificare, se observă hiperplazia fibrelor musculare netede din sfincterele diverticulelor aerofage care

blocheaza spatiile de hematoza (anexă fig. 1).

În ficat, leziunea de fond este reprezentata de hiperemia acentuată, tradusă prin ectozie si

supraîncarcarea hematică a venelor de toate calibrele (anexă fig. 2,3,4). Tot în ficat, pe fondul unei hepatoze

granulo-grase de interstitie medie din spatiile porte apar microfocare de hiperplazie linfohistocitara (anexă fig 5).

Splina prezinta centre de blastizarea ale foliculilor limfoizi (anexă fig 6).

La rinichi examinarea histologică a relevat pe lângă hiperemia generalizată, rare necroze ale

corpusculilor Malpighi (anexă fig. 7).

În spatiile interrtubulare din zona medulară se observă rare focare de hiperplazie limfohisticitara (anexă

fig.8).

În intestinul subtire (jejun) au fost observate modificari specifice enteritei catarale cronice: un catar

celular abundent la suprafata mucoasei, erodarea vilozitatilor intestinale si hiperplazii limfohistocitare difuze în

lamina propria (anexă fig 9, 10).

Rezultatele obtinute la lotul care a primit oregano pudra 0,5%

Sunt prezentate doar probele care au avut modificari: ficatul prezintă ca leziune de fond o distrofie

predominant granulară. Reacţia tisulară hepatică se finalizează prin hiperplazii limfomonocitare atât în spatiile

porte cat si intratubulare (anexă fig. 11, 12). Examinarea tesutului hepatic cu obiective mari relevă la nivel

citoplasmatic o acentuata intunescenta tulbure şi rare vacuole lipidice bine circumscrise (anexă fig. 13). În toate

secţiunile din ficat se remarcă debutul unei necroze celulare, tradusă prin numeroşi nuclei hepatocitari,

hipercromatoză corticală şi picnoză (anexă fig 14, 15).

În splină , pe lângă predominanţa pulpei roşii se remarcă deopotrivă reacţii foliculare şi vasculare.

În foliculii limfoizi se observă numeroşi centri de blastizare, bine circumscrişi şi cu celule tinere (anexă

fig 16). Reactiile vasculare sunt mai polimorfe si mai bine marcate, de la cuboidizarea endoteliului vascular până

la hiperplazii endoteliale sub forma unor pinteni celulari intraluminali (anexă fig 17, 18, 19). Unele artere medii

si mari prezintă peretele îngroşat prin hiperplazia mediei şi dedublarea adventicei (anexă fig. 20).

Examinarea intestinului gros a scos în evidenţă o enterită hiperblastică tradusă prin proliferări parietale

difuze cu limfocite, histocite şi fibre musculare netede ce provin din musculos mucosae (anexă fig. 21,22).

Se poate concluziona pe baza materialului prezentat faptul ca toate organele examinate de la ambele

loturi au prezentat hiperemie de grade variabile. Organele parenchimatoase, mai ales ficatul, suporta procese

distofice granulare si trigliceridice, care sugereaza fenomene toxice subclinice.

Intestinul raspunde la iritatiile locale prin reactii parietale hiperplazice limfohistocitare, iar în cazul

lotului cu oregano chiar leiocitare. Tot la lotul cu oregano sunt de remarcat modificarile splinei ce constau în

blastizare foliculara si hiperplazii endoteliale marcate.

Fenomenele prezentate din punct de vedere histologic nu au dus la perturbarea procesului de crestere si

dezvoltare a puilor la lotul cu ulei esential de rozmarin, dar în cazul puilor din lotului cu oregano acestia au avut

o viabilitate mai redusa si s-a observat permanent o stare de disconfort minor, care a fost intrerpretata a avea alte


cauze. In urma analizelor s-a stabilit faptul ca un procent de 0,5% oregano pudra este un nivel ridicat, iar

cercetarile trebuiesc continuate perntru stabilirea nivelului optim.

Consideram ca fenonenele iritative au avut drept cauza continutul ridicat în carvacrol, o componenta

activa ce se gaseste în proportii ridicate în oregano, dar care are specificitatea de a fi iritativa.

Antibioticele vor fi eliminate, dar problema este care vor fi înlocuitorii acestora. Recomandarile

specialistilor care fac cercetari în domeniul utilizarii aditivilor botanici si au obtinut rezultate bune sunt categoric

de acord de a repeta si testa nivelele folosite pentru certificarea utilizarii acestora.

Rămân ca cercetarile sa continue pentru a gasi alternativa cea mai potrivita pentru a înlocui antibioticele

ca biostimulatori de crestere în practica productiei.

Rezultatele pozitive obtinute ca urmare a folosirii plantelor medicinale aromatice si condimentare

autohtone recomanda utilizarea acestora ca promotori de crestere ce pot înlocui antibioticele. Cercetarile vor

continua pentru testarea efectului benefic al altor plante si a diferitelor nivele, pentru a se pregati corespunzator

perioada în care antibioticele vor fi scoase definitiv din hrana animalelor ca promotori de crestere.

ANEXĂ

Fig 1 Pulmon. Hiperplazia fibrelor musculare netede ale

diverticulelor aerofage.Col HEA, x 400 Fig 2. Ficat. Hiperemie în spaţiul Kiernan Col HEA, x 400

Fig. 3. Ficat. Hiperemia venelor centrolobulare Col. HEA, x 400 Fig .4 .Ficat. Hiperemia capilarelor limfoide Col. HEA, x 400

Fig. 5. Ficat. Hhepatoză granulo-grasă.Focar de hiperblastie

limfohistocitarăîn spaţiul port Col. HEA, x 400 Fig .6 Splină. Centru de blastizare foliculară. Col. HEA, x 400


Fig .7 Rinichi. Hiperemie interstiţială Corpusculi Malpighi necrozaţi

Col. HEA, x 400 Fig .8 .Rinichi. Focar de hipoplazie interstiţială limfohistocitară în

zona medulară. Col. HEA, x 40

Fig 9. Jejun.Enterită catarală.Catar celular. Asfixia vilozităţilor

intestinale. Col. HEA, x 400 Fig 9. Jejun.Enterită catarală. Hiperplazie limfohistocitară în lamina

propria. Col. HEA, x 400

Fig 11 Ficat. Hiperplazie interstiţială limfohistocitară focalizată în spaţiul port. Col. HEA, x 400

Fig 12 Ficat. Hiperplazie interstiţială limfohistocitară localizată în lobulul hepatic. Col. HEA, x 400

Fig 13 Ficat.Hepatoză granulară Steatoză hepatică. Col. HEA, x 400 Fig 14 Ficat.Modificări necrotice nucleare Hipercromatoză.

Pinocitoză. Col. HEA, x 400


Fig 15 Ficat.Modificări necrotice nucleare. Hipercromatoză

periferică. Col. HEA, x 400 Fig 16.Splină. Centru de blastizare foliculară. Col. HEA, x 400

Fig 17.Splina.Arteră . Cuboidizarea endoteliului vascular . Col. HEA, x 400

Fig 18.Splina.Arterole interstiţiale cu pinteni endoteliali. Col. HEA, x 400

Fig 19.Splina.Arterolă intrafoliculară.Hiperplazie endotelială

polipoasă Col. HEA, x 400 Fig 20.Splina.Hiperplazia mediei.Bistratificarea adventicei

Col. HEA, x 400

Fig 21.Colon. Hiperplazie limfohistocitară corională. .

Col. HEA, x 400 Fig 22.Colon. Hiperplazie limfohistocitară şi a fibrelor din

muscularis mucosae Col. HEA, x 400

raport final boisteanu - univagro-iasi.ro · pdf files-a evidentiat ca activitatea în...

Documents