2017—ediția 28

Insula Viitorului

Anul 1, nr 3, 02.08.2017, cotidian editat de Asociația Culturală Adsum

Comoara din Insula Viitorului

— concurs cu indicii—Z3

Fragment din memoriile lui Emil Racoviță.

„Jules Verne e cel mai mare farsor al istoriei. Să scrii des-

pre călătorii subterane, creiere mecanice sau căpitani de

submarine ultrarapide și omenirea să creadă totul o fabu-

lație este absolut genial. Înainte să plec în expediția din

Antarctica, Jurnalul Căpitanului Nemo mi-a stârnit un inte-

res acerb față de pergament.

Am citit despre Deceneu și despre Ibn Faldn, marele croni-

car arab, fiecare a intrat în contact cu pergamentul și fieca-

re a căpătat cunoștințe nebănuite … Insula asta e un mag-

net de fenomene și de lucruri strașnice… Și am văzut per-

gamentul. El mereu se ascunde sub un copac și la margi-

nea...”

……… (va urma)

Rareș Chelmuș

Colectivul de redacție: Redactor șef Adina Stoicescu,

echipa reporteri ARCADIA: Ioana Zaharia, Cezara Guthi, Radu Toma, Andrei

Bragadireanu; Daria Popescu, Ana Kovats, Mihaela Scarlat

Redactori: Rareș Chelmuș, Redactor sport: Francisc Repanovici

Colaboratori: Aurel Cărășel, cROCo, Adrian Dedu, Liliana Negoi, George

Bragadireanu, Lucian Oancea, Adina Todea

ISSN 2559 - 6519

Punct cardinal- interviul zilei Dl. Pierre de Hillerin a răspuns întrebărilor echipei de re-

porteri Arcadia: A.: Ce înseamnă propriocepție? P.: Noi în mod obișnuit știm, ni se spune, învățăm și câteodată și cre-

dem că ceea ce învățăm e ok. Avem cinci simțuri: văz, auz, miros, gust și simț tactil. În realitate, în interiorul nostru există celule care au calitatea de senzori, care au calitatea de a prelua semnal și a-l transmite sistemu-lui nervos, celule senzitive, care vorbesc despre multe alte senzații. Tot ceea ce se referă la senzații din interiorul nostru este propriocepție. Nu e percepție ci propriocepție, adică percepția de sine, de ceea ce simt. Simt că am mușchiul încordat, mă doare, alerg și simt febra musculară, tot felul de lucruri pe care le simt, de exemplu am și în interiorul articulațiilor niște celule care mă fac să simt presiunea din articulații, toate astea for-mează un alt simț, care se numește propriocepție. În interiorul proprio-cepției există o submulțime a propriocepției care se numește kinestezie, adică simțul mișcării. Propriocepția legată de mișcare.

A.: Ce cercetări desfășurați în prezent? P.: Lucrez la un laborator al Institutului de Științe Spațiale într-un centru

de competență care se ocupă de sănătatea cosmonauților care în zborurile cosmice lungi mai ales suferă de lipsă de gravitație și nu numai. În lipsa gravitației apar tot felul de efecte secundare. Cum povestea și dl Radu Dop, suntem construiți în gravitație, toată structura noastră este construită în gravitație și repartiția lichidelor în corp este dependentă de asta. Când un om pleacă de pe Pământ și se duce în spațiu se rearanjează lichidele în corp. Cum gravitația ni le trage spre picioare, organismul își face presiunea așa încât să le repartizeze peste tot. Nemaiexistând gravitație ele urcă toate și în primele zile de misiune în Cosmos, lichidul urcă și inima are de pompat mai mult, omul se umflă efectiv. Apar tot felul de efecte. De exem-plu, în lipsa gravitației musculatura începe să se înmoaie, că nu mai are de luptat împotriva gravitației. Odată cu micșorarea tonusului muscular presi-unea pe oase scade. Se știe că osul se organizează în funcție de liniile de forță la care este supus. Dacă dispar liniile de forță organismul începe să elimine materialul suplimentar, apare pierderea de calciu și începe să se degradeze și suportul proteic. Se știe că osul are o structură proteică și o structură de săruri de calciu care asigură tăria lui. Vă dau un exemplu de experiență simplă: după ce mâncați un copan de pui, îl curățați bine de carne și puneți osul într-o soluție de clor, într-un borcan, cu capac. Peste o săptămână îl scoateți și îl spălați bine și o să vedeți că nu mai aveți un os ci o bucată de cauciuc. Pentru că clorul scoate calciul din os și rămâne numai structura proteică. Când mergi în cosmos, structura proteică începe să se rărească și se obține ceea ce se numește osteoporoză. Adică un os mai rarefiat, mai fragil și care, în aceste condiții, se poate rupe. Încercarea noastră este de a vedea care este tonusul muscular, să încercăm să vedem cum se poate păstra tonusul muscular și să testăm și tonusul osos ca să eliminăm efectul de osteoporoză.

(continuare în pagina 2)

read and share—citește și dă mai departe

Întâmplări din viitor

Surpriza de Joi, 03.08.2017

Joi seară vom avea ocazia să

vedem un film inedit: Ultimul

Vis pentru Lună, un proiect

independent, de mister și SF,

cu durata de 30 de minute,

realizat de Asociația de Film

Nova Polaris din Sibiu, în regia

și după scenariul lui Octavian

Repede Filmul a fost proiectat

deja în câteva țări: Germania,

Vietnam, Marea Britanie, fiind

in selecția oficială a unor festi-

valuri ca Sci-Fi Underground

FilmFest München, Saigon

Underground FilmFest, DonQuest Film Festival 2017, Black Sea Film

Festival 2017.

Producția este o combinație de narativ-experimental cu accente de

documentar și a fost filmat in diferite locații din Romania. Este in-

spirat dintr-o poezie din 1969, dedicată demitizării Lunii, odată cu

cucerirea ei, intitulată Ultimul cântec pentru lună, de Ovidiu Valeriu

Geogeanu.

Cristina Ghidoveanu

Ultimul cântec pentru Lună

Caraula nopții trece drumul codrilor de stele;

Magic se coboară-n lume pe cărări de soare stinse,

Se așează obosită-n poarta visurilor mele

Și se cerne de-ntuneric printre genele-mi deschise.

Roi de stele răpitoare fug cu gândurile noastre

Să le risipească-n hăuri, să le-ascundă sub lumina

Care umple nevăzutul din dantelele albastre;

Și-n vulcanul de luceferi mai fantastică e Luna!

- Ai rămas pierdută-n noapte, singură prin universuri,

Nimeni nu te mai răsfață pentru alba ta lumină…

Peste munții tăi stă praful, nu mai curg în noapte versuri

Și la lumea ta de gheață nimeni nu se mai închină!

Ochii mei privesc de-acuma către stele mai departe

Iubitori de tremurarea ce nu poate fi atinsă…

Universul ne așteaptă fără margini, fără moarte

Dar și mintea noastră urcă printre aștri, necuprinsă.

Ovidiu Valeriu Geogeanu

Limba strămoșească

Dl. Dr. Leon Zăgrean a răspuns întrebărilor Adinei Todea

A.T.: De când veniți pe insulă?

L.Z.: Este al șaselea an. În ultimii șapte ani, am pierdut un singur

an.

A.T.: Ce ați adus nou, interesant anul acesta?

L.Z.: Cred că tema pe care am pus-o în discuție este provocatoa-

re, nu nouă. Tema conferinței este o nouă abordare.

A.T.: Ce ne puteți spune despre preocupările dumneavoastră

despre geto-daci.

L.Z.: Ideea ar fi că pentru a avea o șansă în viitor trebuie să ne

construim prezentul bazându-ne pe trecut. Trecutul spiritual al

acestei zone este ca un fel de spirit matcă pentru cultura euro-

peană. Limba strămoșească, dinainte de cucerirea unei părți de

către romani, o consider ca o origine a limbilor europene. Este

una dintre cele mai frumoase și mai adevărate limbi, pentru că

este una din puținele limbi care se scriu atât de aproape de felul

în care se pronunță. Limba latină oficială este limba strămoșeas-

că adaptată pentru o categorie aleasă ca să nu înțeleagă mojici-

mea. Există multe limbi europene care sunt de sorginte latină.

Există cuvinte care se scriu ca în limba română, dar se pronunță

diferit, inclusiv în limba engleză.

A.T.: Trei cuvinte cheie pentru Atlantykron?

L.Z.: Natura la ea acasă. Comunicare. Provocare.

A.T.: Care a fost cea mai interesantă întâmplare trăită pe insulă?

L.Z.: Am cunoscut pe insulă trei copii deosebiți. Un băiat, care m-

a impresionat prin felul în care știe să prezinte faptele în raport

cu vârsta lui. O fetiță de 2-3 ani, pentru corelarea muzică-ritm-

mișcare. Ana Creangă, cea mai complexă personalitate.

PUNCT CARDINAL—interviul ziilei—Pierre de Hillerin

(continuare din pagina 1) În egală măsură sunt tot felul de transformări. Osul ne mai fiind supus gravitației își schimbă forma. În spațiu nu mai am aceeași percepție. O ușă normală poate fi concepută mai mică sau mai mare în spațiu, apar fenomene de perturbare a orientării. Și alte fenomene și efecte pe care le studiem. A.: Cum ați ajuns să cunoașteți atâtea lucruri? P.: Citind. A fost o perioadă când eram de vârsta voastră în care cred că ajungeam să citesc 14 ore pe zi. A.: Dacă ar fi să transmiteți tinerilor trei învățăminte, care ar fi acelea? P.: În primul rând mi-aș dori ca oamenii de vârsta voastră să fie curi-oși, să freamăte de curiozitate. Sunt atâtea lucruri de știut, de desco-perit. Atât de multe lucruri de cunoscut despre exterior dar și despre noi înșine. Și de obicei trecem pe lângă ele, oprindu-ne în griji de zi cu zi, în conflicte de zi cu zi, în frustrări de zi cu zi. Pe când curiozitatea îți dă cale, îți dă sens acțiunilor pe care le faci. Al doilea lucru, deși e foarte devreme pentru voi, cred că un lucru esențial este răbdarea. Și un alt lucru foarte prețios este de a te întreba atunci când cineva te supără, te înfurie, „oare am făcut și eu ceva asemănător? Am avut și eu un comportament la fel?” Atunci n-ai să te mai superi, pentru că știi că poate ai făcut, dar n-ai făcut-o cu răutate. Pentru că relația cu ceilalți trebuie să fie altfel. De fapt e foarte simplu dacă ajungi să tră-iești asta. Și mai ales cred că este extraordinar să-ți trăiești ideile. A.: De unde vine numele De Hillerin? P.: E o poveste lungă, o istorie cu numele acesta care are rezervate vreo 18 pagini într-un dicționar al numelor franceze. Este cunoscut pentru prima dată în Franța pe la 1450, se pare că este de origine engleză. Câteodată pare ciudat și așa, exotic. Trăind în comunism, câteodată, unii dintre membrii familiei au avut chiar de suferit din cauza particulei nobiliare. Eu țin la numele cu care m-am născut și nu am de gând să îl schimb. Mă simt responsabil de el, pentru că l-am primit și îl dau mai departe, cu sau fără pete. Cu sau fără realizări. Și parcă sună altfel când știi că tata sau mama au făcut ceva, bunicul și străbunicul au făcut niște lucruri. Și parcă nu-ți mai vine să faci prostii, dacă știi că ai moștenit ceva și că trebuie să duci mai departe.

Atelierele se prezintă :

Biology Road – Amazing Science Experiments

Atelierul de biologie este coordonat de Prof. drd. Olivia Macovei și studenta Patricia Ruxandra Mihai de la Societatea Științifică Cygnus – centru UNESCO, Suceava! „Insula Viitorului 2017” nu ar fi fost completă fără o abordare experimentală a acestui domeniu fascinant, care este biologia. Coordonatorii își propun să studieze habitatul insulei și speciile care îl populează, atât din punct de vedere microscopic cât și macroscopic. Pentru tinerii participanți este interesant să învețe prin descope-rire, prin experimentare și să aplice cunoștințele teoretice învăța-te în școală. Societatea Științifică Cygnus este adepta „școlii fără ziduri”, în care tinerii să descopere natura, în complexitatea ei, într-un imens laborator care este natura. Prima zi a atelierului de biologie a avut ca subiect: „Studiul mi-croscopic al structurilor vegetale”. În cadrul acestui curs, tinerii au avut posibilitatea să observe secțiuni prin organe vegetale și să cunoască lumea microscopică a celulelor și țesuturilor de la plante. Pentru unii participanți a fost prima oară când au lucrat cu un microscop și pentru prima dată când au înțeles și observat că celulele sunt unitățile de bază structurale și funcționale și geneti-ce ale organismelor vii. A doua zi a atelierului a fost dedicată identificării microorganis-melor din diferite zone ale Dunării. Subiectul cursului a fost: „Universul ascuns din apă”. Participanții, copii și părinți, au luat probe de apă din diferitele regiuni ale insulei, apoi fiecare a realizat propriul preparat mi-croscopic și a observat la microscop microorganisme, bacterii, alge și diatomee. Tinerii au fost fascinați de imensa diversitate de forme, structuri și specii prezente în apă. Imaginile sugestive care au apărut pe display-ul microscopului, le-au arătat participanților structuri care, deși nu au depășit nivelul unicelular au realizat o diversificare evolutivă, cu rol important în economia naturii. A treia zi a atelierului va fi dedicată studiului Regnului Animal. Ne propunem să studiem fauna insulei, să identificăm speciile care o populează și apoi să realizăm și să observăm preparate microscopice, care să evidențieze structura unor organe și țe-suturi animale. Diversitatea și pitorescul insulei „Inelul de Piatră” va fi o provo-care pentru participanții la atelierul de biologie și în același timp o bucurie izvorâtă din înțelegerea spiritului naturii.

Prof. drd. Olivia Macovei Stud. Patricia Ruxandra Mihai

Societatea Științifică Cygnus, Suceava

SPORT

Tir cu Arcul — 02.08.2017

Distracția a fost în toi , pe toată plaja Atlantykron, cu peste 50

de participanți, de toate vârstele. Aceștia au descoperit arta

ancestrală a tirului cu arcul într-o atmosferă destinsă, nemarca-

tă de competiție ci doar de bucuria săgeților înfipte în toate

direcțiile de a trebuit să le recuperăm, culegându-le ca pe fruc-

te. Punctul culminant fiind marcat, desigur, de aventura vână-

torii săgeților săltărețe în jurul țintelor.

Francisc Repanovici

Poem

Gat

e

Era facebook

În era noastră digitală

Mă vezi senină, caldă pe-un perete

Și crezi că viața mea e ideală

Doar că în backlog mi se-ascund regrete.

Acum mă știi ca lumea-ntreagă

Din poze, comentarii, poezii

Doar facebook pare că ne leagă

Cu un update în fiecare zi.

Mihaela Scarlat

ARTHUR C. CLARKE — 100 de ani de la naștere — moștenirea unui vizionar

Șerban Ciumara (continuare din numărul 2) BIOȚII În romanul “Rendez-vous cu Rama”, Arthur C. Clarke a folosit pentru prima oară termenul “biot”, care vine de la “robot biologic”. Biotul este diferit de robot sau cyborg prin structura sa în totalitate organică. Prin această viziune provocatoare, autorul a popularizat două domenii puțin cunoscute publicului: biorobotica și biomimetica — prin care se încearcă copierea Naturii și împrumutarea mecanismelor biologice dezvoltate de natu-ră în construcțiile artificiale. Plecând de la aceste simple idei, ne putem imagi-na clădiri care cresc singure, nave cosmice vii și organisme spațiale care efec-tuează operațiuni miniere. INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ Un alt domeniu popularizat de scriitorul Arthur C. Clarke (ca și de Isaac Asi-mov, Frank Herbert, etc.) a fost inteligența artificială. El a atras atenția asupra problemelor etice și a posibilității ca omul să o scape de sub control — idee care “a explodat” și a devenit un clișeu science-fiction. Din cauza enormei controverse pe marginea acestui subiect, domeniul AI a atras mulți entuziaști, dar și sceptici. În romanul “Odiseea Spațială 2001”, inteligența artificială “HAL” care îngrijea nava Discovery I a “înnebunit” din cauza unei greșeli de programare și a ucis mai multe persoane, dar a fost până la urmă dezactivat de astronautul David Bowman. În opera lui Clarke, inteligența artificială este văzută ca ceva “nu în totalitate înțeles”, cu o latență posibil primejdioasă. TRANSCENDENȚA UMANĂ Arthur C. Clarke a fost fascinat ideea transcendenței și a augmentării indivi-duale cu ajutorul tehnologiei. În romanul “2001: Odiseea Spațială”, descrie câteva etape ale transformării umane, printre care adăugarea de proteze sinaptice (membre și organe supli-mentare), mutarea creierului în carcase rezistente de “plastic și metal” pen-tru suportarea condițiilor spațiale — “nu mai aveau nevoie de nave cosmice; corpurile lor erau ele însele nave cosmice”. Mai departe, autorul prevede lepădarea trupului material prin “stocarea informațiilor în însăși structura spațiului”, “transformarea în energie pură”, “entități cu puteri de zei”. Aceste idei au fost într-adevăr înaintea vremurilor sale, făcându-l pe Clarke un idealist și un partizan al misticismului tehnologic. UPLOADUL ȘI DOWNLOADUL Arthur C. Clarke a popularizat ideea încărcării și descărcării obiectelor pe baza instrucțiunilor structurale codificate. În această logică, obiectele fizice nu ar trebui păstrate în forma lor fizică: structura le-ar trebui sintetizată și păstrată ca bun virtual, urmând ca, la cererea utilizatorului, obiectul să se materializeze. Acest motiv apare în romanul “Orașul și Stelele”, unde încăperile de locuit erau păstrate goale și se umpleau automat la cerere, și “Rendez-vous cu Ra-ma”, unde veșmintele ramanilor erau păstrate sub formă de holograme. În ziua de azi, cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de impri-mantele-3D și printarea-3D. Utilizatorul poate încărca obiecte deja existente într-un program, sau poate crea bunuri proprii pe computer ce pot fi mai târziu printate cu acuratețe. În viitorul mediu se preconizează construirea “materiei programabile” și a “ceții utilitare”, care ar putea să se configureze și să se reconfigureze în timp real, materializând orice bun uploadat sau imaginat. ALTELE Printre altele, Arthur C. Clarke a amintit de resurecția dinozaurilor, folosirea serelor hidroponice ca sursă de hrană pentru astronauți, realitățile virtuale ca mijloace de divertisment, folosirea efectului de praștie gravitațională ca mij-loc de propulsie în spațiul cosmic (procedeu care a fost folosit și în realitate de majoritatea sateliților trimiși să exploreze Sistemul Solar), transportul superluminic (cu viteze superioare celei a luminii) utilizând “găuri de vierme” și anomalii ale teoriei cuantice. De asemenea, Clarke a explorat implicațiile criogeniei. În Odiseea Spațială, astronauții foloseau criogenia ca să “doarmă” în perioadele îndelungate de tranzit, eliminând consumul inutil de resurse, “evadând în viitor”. În “Orașul și Stelele”, criogenia era folosită ca să “adoarmă” o mare parte din populație, menținând numărul de locuitori activi ai orașului la un nivel optim. NOTĂ DE FINAL Cu o viziune atât de vastă asupra viitorului, Arthur C. Clarke este și va rămâne unul dintre pilonii genului science-fiction, un vector de progres intelectual și imaginativ al omenirii.

(sfârșit)

Gând de Om Bun

„Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși.”

John Dewey

Pag. 2 Pag. 3

Arta scrisului—la expoziție

Deși astăzi scrierea reprezintă doar un mijloc de a transmite și de a păstra informația, în trecut aceasta avea o importanță mult mai mare. De la anticii egipteni în credința cărora „medew-netjer” - cuvintele divine—erau vii, având o putere supranaturală tocmai prin faptul de a fi scrise, până la călugă-rii din Japonia, care foloseau caligrafia ca formă de meditație, până nu foarte demult, această formă de comunicare a fost un ritual aproape sacru și tocmai asta încearcă să ilustreze „Arta Scrisului”. Și cum nu poți înțelege esența unui lucru doar prin teorie, cursanții au experimentat, pe parcursul a 5 zile, tehnicile de caligrafie ale diferitelor culturi, folosind in-strumentele, cromatica și pigmenții perioadelor respective. Scrierea nu va dispărea niciodată.

Ana Creangă