ACTUALITATACTUALITA

ACTUALITATACTUALITA Bedros Horasangian 24 aprilie Este Ziua cea Neagră a armenilor. Aşa cum acea zi de mai cînd a căzut Constan-tinopolul a devenit Ziua cea Neagră a creştinătăţii. Este impresionant cum şi astăzi, grecii, atît de huliţi în ultimii doi ani de către europenii uniţi care uită mereu că ei sunt o simbioză a Atenei şi Ierusal-imului, pun steagul naţional elen în bernă. După peste 500 de ani, grecii nu uită acea zi tragică de mai, cînd Sult-anul Mehmet I a intrat călare în Sfînta Sofia a Împăratului Constantin şi toată istoria Eu-ropei a luat alt curs. O bună lecţie despre memorie pe care grecii o livrează şi celor care, azi, uneori, deseori, uită cine sunt. sau suntem. 24 Aprilie este o dată înscrisă cu litere roşii în cal-endarul armenilor. Este o zi marcată cu sîngele celor ucişi. “Merin batmutiună airun ghă hodi..,”(“Istoria noastră mi-roase a sînge”) spunea cu ani în urmă, IPSS Arhiepiscopul Dirayr Mardichian. O vorbă cu miez, să recunoaştem, dincolo de idiosincraziile care ne-au animat. sîngele a milioane de victime. Şi nu doar ale armenilor. Pentru că Marea Catastrofă din 1915, crimele comise de autorităţile otomane teribilul an este încă o rană vie care sîngerează în istoria Europei. Umanităţii. In fiecare an, armeni sau mai puţin armeni, în limba armeană sau engleză, în franceză, olandeză sau rusă, spunem un Hayr Mer/Tatăl Nostru pentru sufletele ce-lor inocenţi ucişi în 1915. Un Kadiş care, cine ştie, ar fi fost evitat, dacă acel prim genocid al secolului XX ar fi fost con-

damnat şi tratat cum se cuvine de liderii politici ai lumii şi me-moria colectivă a omenirii.Căci moartea unui singur copil ne priveşte pe toţi. Căci asasina-rea unui popor întreg nu mai este doar o chestiune a unui singur neam aflat în moment de cumpănă.Căci nu detaliile şi explicaţiie pseudosavante alcătuiesc magma fierbinte a unei identiţăţi naţionale. Is-toria nu face salturi spuneau latinii. Istoria, din nefericire, se repetă, ni se spune mereu. Nu se învăţă nimic, nu învăţăm nimic din dezastrele istoriei, ne spun doar cei aparent luci-zi, dacă nu cumva chiar cinici, ridicînd din umeri, “Pe mine nu mă intereseză Genocidul nimănui, vreau ca acei copii ai mei să trăiască în linişte şi pace şi să nu ducă o povară care nu e a lor”. Oare? E posi-bil? Orice e posibil dacă Dum-nezeu e mort. Dar Dumnezeu nu e mort. isus Hristos învie în fiecare an de multe secole. Minunea lumii creştine este astăzi a tuturor. Indiferent de neam, religie, limba vorbită.Căci respectîndu-ne fiecare crezul şi speranţa, accep-tînd alteritaea şI dreptul la diferenţă, dar punînd accent pe iubire şI nu pe ură, con-servînd tradiţiile şi identitatea ne putem regăsi, împreună, acolo unde azi, deja gradul de solitudine, duşmănie şi disper-are a atins cote mari. inimagi-nabile se dovedeşte de atîtea ori. Recunoaşterea Geno-cidului Armean din 1915 nu este doar o reparaţie morală pe care armenii azi răspîndiţi pretutindeni în lumea largă o aşteaptă cu înfrigurare. Recunoaşterea Genocidului Armean, implicit acceptarea a

ceea ce noi numim de peste deja 20 de ani DOSAR 1915 este astăzi o chestiune majoră a întregii lumi civilizate. Ajunsă pe masa negocierilor şi inter-eselor geostrategice Marea Catastrofă din 1915 poate induce că aranjamentele de culise pot aduce pacea lumii.Se induce ideea că interesele financiare, banii, petrolul şi gazele naturale, uitarea şi mistificarea unui întreg trecut pot duce la un alt adevăr. Nu există decît unul sin-gur. Care nu e nici bun, nici rău. Adevărul este unul sin-gur. Adevărul integral de-spre ceea ce s-a întîmplat în 1915 trebuie asumat de comunitatea internaţională. Nu doar de cîţiva lideri politici sau guverne – cîteva chiar au făcut-o – ci să devină, precum Holocaustul, o pată neagră a istoriei care să nu poată fi ignorată. Negată chi-ar. Pînă în momentul în care comunitatea internaţională va accepta acest adevăr al DOSAR-ului 1915 armenii sunt obligaţi să nu cedeze la memoria morţilor lor.Să nu se resemneze.Să nu uite. 24 aprilie este nu doar o zi simbolică în destinul istoriei armenilor şi al Europei. Este Ziua celor Morţi. Căci în primul rînd pe ei îi comemorăm. Pe cei care smulşi din căminul lor au luat drumul morţii către deşertul sirian Deir-es-Zor. Pe cei care au vrut să-i ajute pe aceşti năpăstuiţi şi au fost ucişi la rîndul lor. Pe cei care, cu preţulul vieţii lor, au salvat alte vieţi. S-a dovedit pentru a nu ştiu cîta oară că viaţa, ca şi iubirea, sunt mai presus de

EDITORIAL

(continuare în pagina 10)

4

AA

AR R

T

Miercuri, 24 aprilie zeci de armeni din Bucureşti s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, pentru a comemora 98 de ani de la unul din cele mai mari genocide din istorie, genocid nerecunoscut de România. Tot miercuri după amiază, la ora 17, la Centrul Cultural

Armean din Bucureşti (str. Armenească nr. 13) a avut loc o întîlnire cu tema GENOCID 1915, ARMENIA şi ARME-NII 2013.Miercuri, zeci de armeni s-au adunat, în jurul prânzului, în Piaţa Revoluţiei din Capitală, pentru a comemora 98 de ani

de la cel mai mare genocid din istoria poporului lor, în urma căruia peste 1,5 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Purtând pancarde cu mesaje precum “Istoria ignorantă are un mod de a se întoarce cu o răzbunare/ Recunoaşteţi geno-cidul armenilor”, “24 aprilie 1915 primul genocid al secolu-lui XX/1.500.000 armeni masacraţi de către regimul Oto-man”, “Genocidul armean/ Sun-tem aici şi încă ne amintim”, “Recunoaşteţi genocidul ar-menilor”, dar şi citate celebre, participanţii la acţiune au vrut să arate că încă mai suferă din cauza celui mai mare genocid din istoria lor şi, totodată, să îi determine pe reprezentanţii Executivului de Bucureşti să recunoască acest eveniment ne-fast din istoria lor.“Acum 98 ani, Junii Turci ai Imperiului Otoman au decis că armenii au prea multă putere în Imperiul Otoman. Armenii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au avut succes şi au muncit şi încă muncesc. Au încercat, într-un fel, să mascheze situaţia, spunând că armenii vor fi deportaţi. Totul a început într-un mod oarecum subtil, dar a urmat un curs violent. Bărbaţii şi copiii, de sex masculin, au fost luaţi, iar în zonele în care nu exista prea multă autoritate au fost omorâţi în casele lor, în faţa familiilor şi copiilor lor,

Armenii din Capitală au comemorat98 ani de la genocidul ce le-a marcat naţiunea

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

ACTUALITATEdoar pentru că erau armeni. În zonele mai civilizate au fost mai întâi duşi în altă parte şi abia apoi omorâţi. Femeile şi fetele au fost duse în deşert, spunându-le că vor fi mutate în altă parte, dar asta nu s-a întâm-plat. Există declaraţii de la diplomaţi şi oameni importanţi care au fost în Turcia în acea vreme, care spun că aceasta nu a fost nici o mişcare de depor-tare, ci a fost clar anihilarea ra-sei armene. Există filme, docu-mentare şi fotografii care arată ce s-a întâmplat cu adevărat în-cepând din 24 aprilie 1915. Noi am venit aici pentru că ne pasă. Este dureros să vin astăzi aici şi să spun că neamul meu a fost omorât, dar dacă noi nu spunem şi ne ignorăm propriul genocid, evenimentele de acest gen se vor repeta. Noi nu suntem aici pentru a ne manifesta împotri-va poporului turc, ci pentru că vrem să nu fim ignoraţi. Dacă turcii ne spun nouă că acest genocid nu a existat, e ca şi cum ar spune că noi nu existăm, întrucât acest eveniment face parte din istoria noastră a ar-menilor. Astăzi, în Armenia există 3 milioane de armeni, iar în diaspora sunt peste 9 milio-ane de armeni. E foarte dureros să ştii că în diaspora sunt mai mulţi armeni decât în Armenia. Nouă ne-a rămas doar o bucată de stâncă. Tot ce a fost pământ care se putea exploata a fost luat de turci, dar un lucru nu-l vom uita niciodată: dacă oamenii nu vorbesc, acele pietre vor vorbi“, a declarat, pentru B365.ro, Jag-hinyan Hrant, organizator din partea Tineretului Comunităţii Armene.În prezent, genocidul armean nu este recunoscut de mai multe ţări, printre care se numără şi România, Turcia şi Azerbaijan. Dacă România nu recunoaşte în

prezent acest genocid pentru a nu strica relaţiile economice cu Turcia, autorităţile de la Ankara refuză să recunoască uciderea celor 1,5 milioane de armeni pentru că o asemenea măsură ar avea implicaţii mai mari din punct de vedere economic şi teritorial, potrivit lui Jaghinyan Hrant. ”E foarte dureros să vezi că poporul tău e blocat de Tur-cia şi Azerbaidjan, accesul la Europa e blocat şi că tu rămâi pe o parte unde este doar piatră. O cultură atât de bogată şi de veche stă ascunsă acolo şi nu poate ajunge în Europa pentru că avem nişte vecini cu care avem o problemă. Noi nu am venit să ne milogim, să cerem ajutorul. E de datoria noastră de armeni să venim aici. Dacă noi ignorăm acest eveniment, sufletele a 1,5 milioane armeni sunt pierdute. Sunt şi acum oa-meni cu o vârstă foarte înaintată care şi-au văzut bunicii, soţii, taţii, mamele, murind de foame, omorâţi, bătuţi, violaţi, batjocoriţi, femeile au fost arse în timp ce erau obligate

să danseze, părţi din corpul lor au fost tăiate, în timp ce ele urlau. Mamele au fost obli-gate să-şi omoare proprii copii pentru a nu-i lăsa pe turci să-i omoare. Aceste evenimente ne sfâşie sufletul. Armenia acceptă Holocaustul pentru că noi am trecut prin aşa ceva şi ştim ce înseamnă. Noi luptăm împotri-va ignoranţei. E dureros să ne ignorăm. Noi sperăm ca statul român să recunoacă genocidul din 24 aprilie 1915, iar această dată să fie comemorată anual de cei cu rădăcini armene, care ar trebui să primească liber în ziua de 24 aprilie”, a mai spus organizatorul din partea Tine-retului Comunităţii Armene.

Cum au scăpat bunicii lui Varujan Pambuccian de genocid

La eveniment a fost prezent şi Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, care a precizat că bunicii lui au avut

6

AA

AR R

T

şansa supravieţuirii datorită României. “Cred că puţini români au învăţat să iubească România, cum am învăţat noi, pentru că pe noi România ne-a salvat. Bunicul meu era ne-gustor în Adana, un om care niciodată nu a avut ambiţii po-litice sau militare. Îşi vedea de familia lui, pe care o iubea. Un-chiul meu avea 1 an şi bunica mea era însărcinată, urma să-l nască pe tatăl meu – era în luna a opta. Au fost luaţi brutal, puşi într-un convoi. Pe unchiul meu bunica l-a aruncat într-o groapă comună cu copii morţi, de unde o prietenă de-a ei turcoaică l-a luat şi l-a crescut, riscându-şi viaţa – pe vremea aceea, în Imperiul Otoman, erai condam-nat la moarte, prin lege, dacă ajutai un armean. A reuşit apoi să ia legătura cu bunicul meu, care a scăpat din convoi şi să i-l dea pe unchiul meu înapoi. Străbunicul meu, pe care îl chema Mesia, a fost ucis. Bu-nicul şi bunica au plecat în con-

voi, către Deir ez-Zor, şi

nişte soldaţi turci i-au lăsat să meargă mai încet pentru că bu-nica urma să nască. Au reuşit să fugă din convoi, iar pe tatăl meu bunica l-a născut într-un staul lângă Damasc. Un prieten de afaceri de-al lui l-a găzduit sub patul lui pentru că a fost trimisă armata să-i caute. Tata de-abia se născuse. Au stat sub patul soţiei acelui prieten arab şi n-au scos niciun sunet atunci când i-au căutat cu baioneta sub pat. Norocul a fost că nici tata n-a scâncit. După întâmplarea asta au ajuns pe un vapor care i-a dus în Cipru şi de acolo au reuşit să ajungă în Româ-nia, unde guvernul hotărâse, împreună cu Uniunea Arme-nilor de atunci, că-i va salva pe armeni. Atunci Uniunea Arme-nilor dădea un certificat de bună purtare armenilor refugiaţi, cu care te puteai prezenta în faţa autorităţilor române. Lucrurile astea nu avem cum să le uităm. Să nu uităm că noi le datorăm şi românilor viaţa“, a declarat Varujan Pambuccian.

În urma genocidului armean, România a primit un număr mare de refugiaţi, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, însă mulţi s-au retras în Statele Unite ale Americii. Şi în prezent, populaţia Armeniei scade trep-tat pentru că acea porţiune de ţară care le-a mai rămas arme-nilor nu are suficiente resurse care să asigure o dezvoltare economică armonioasă pentru locuitori.

amalia BĂlĂBĂNEANUdin articolul publicat pe

www.b365.ro

ACTUALITATE

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

Miercuri 24 aprilie, la Cate-drala Armeană din Bucureşti a fost oficiată, de către PS Epis-cop Datev Hagopian şi preoţii Bogdan Ezras şi Radu Krikor Holca, slujba de pomenire în memoria celor 1,5 milioane de armeni ucişi în 1915, în Impe-riul Otoman. Apoi PC Episcop Datev Hagopian a citit Predica dedicată Zilei Comemorării Genocidului. La slujbă au fost prezenţi reprezentanţi ai culte-lor din România, un numeros public. Apoi au fost depuse coroane de flori, din partea Ambasadei Republicii Arme-nia, Arhiepiscopiei Bisericii Armene, a Uniunii Armenilor din România, a comunităţii armene din Piteşti şi a famili-ilor Jaghinyan şi Hovaghim-ian la Monumentul Genocidu-lui, ridicat în curtea Catedralei Armene. Cei prezenţi au depus cîte o floare la monument. În faţa monumentului a fost citit mesajul Excelenţei sale Hamlet Gasparian, ambasador al Re-publicii Armenia în România.

Slujbă la Catedrala Armeană din Bucureşti cu ocazia Zilei Genocidului

24 aprilie la Constanţa

Una dintre cele mai contro-versate probleme politice din Europa, genocidul împotriva armenilor, a fost subiec-tul manifestării comemora-tive desfăşurată în Constanţa. Evenimentul a fost marcat, pe 24 aprilie, de o slujbă oficială la Biserica Armeană, la ora 11.00, urmată de o depunere de coroane de flori la Monu-mentul Eroilor din curtea bi-sericii. Seara, de la ora 18.00, în sala Rotonda Prestige a

hotelului Ibis, comemorarea a continuat cu o lansare de carte şi vizionarea unui documentar dedicat genocidului. Manifestările organizate de Uniunea Armenilor din România, Filiala Constanţa, marchează „98 de ani de la genocidul armean, ani care ţin în continuare o rană deschisă în sufletul armenilor”, aşa cum a declarat preşedintele filialei constănţene, Hacic Garabet, înainte de lansa-rea volumului „Chestiunea armeană în arhivele diplo-matice româneşti.” Cartea

poartă semnătura lui Vartan Arachelian şi a apărut la Edi-tura Ararat.Apoi a fost proiectat filmul „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh”. Manifestarea s-a bu-curat de prezenţa unor invitaţi de marcă, ca preotul paroh Oshagan Khachatryan, consu-lul Armeniei la Bucureşti, Ar-sen Mikayelyan şi prof. univ. dr. Garabet Kumbetlian, rec-torul onorific al Universităţii „Ovidius”, Adrian Bavaru, precum şi reprezentanţi ai al-tor comunităţi sau etnii lo-cale.

8

AA

AR R

T

Predica PS Episcop DATEV HAGOPIAN din data de 24 aprilie cu ocazia Zilei comemorării genocidului armean din anul 1915

Iubiţi fii armeni, astăzi toţi armenii din întreaga lume aflaţi în mare doliu comemorează marea crimă care s-a săvârşit acum 98 de ani. În anul 1915 s-a întâmplat inimaginabilul, indescriptibilul. Nu numai că s-a încălcat una din-tre cele mai mari porunci ale lui Dumnezeu: nu ucide!, ci această poruncă s-a transformat într-o programată eradicare a unui neam. S-a încercat a se şterge armeanul de pe faţa pământului prin ducerea la îndeplinire a unui plan criminal dar noi, astăzi, prin jurământul nostru, prin rugăciunea, marşul şi amintirea vie, credem şi mărturisim că armeanul nu a murit şi nici nu va muri. 24 aprilie 1915. Această dată va rămâne de neuitat în is-toria poporului armean. În urmă cu 98 de ani, 1.500.000 de fii ai unui popor paşnic şi creator a fost supus genocidului. Astăzi ne adunăm sub cupolele bisericilor noastre dragi şi amintim geno-cidul simbolizat de îndoliata zi de 24 aprilie. Nu facem acest lucru doar pentru a comemora această întâmplare grozavă prin care a trecut poporul nostru, ci şi pentru a păstra vie amintirea vic-

timelor, a sutelor de mii de mar-tiri armeni, în mintea şi sufletul tinerilor noştri. Suntem în biserici nu numai pentru a ne ruga pentru sufletele drepte ale celor ucişi, ci şi pentru a arăta lumii că nu sun-tem indiferenţi faţă de drepturile ce revin neamului nostru în urma acestei incomensurabile pierderi. Suntem chemaţi de glasurile străbunilor noştri la datorie. Sângele lor, onoarea noastră, a milioanelor armeni dezrădăcinaţi din pământul lor milenar, suflete pribege care îşi plâng în istorie nu numai morţii, ci şi raiul din-tre Tigru şi Eufrat, toate acestea ne cer să apărăm cauza armeană: amintirea celor duşi în vecie şi dreptul nostru de a vieţui pe pământurile în care ne-am for-mat ca neam acum mii de ani, loc sfânt de unde am fost alungaţi de boala pan-turcismului şi de către ura faţă de tot ce respiră armeneşte. Noi istorii se scriu pe pământurile albite de oasele străbunilor noştri. Civilizaţii sunt minţite de istorici mercenari şi de către idealişti copărtaşi ai criminalilor care până şi astăzi se trudesc a şterge dovezile din arhivele pline de sânge. Ne aflăm în pragul Învie-rii Domnului. Lumina aceasta lină şi dreaptă ne dă nu numai speranţă de mântuire sufletească la Dreapta Judecată, ci şi speranţa că suf-letele martirilor noştri vor căpăta dreaptă judecată în timpul vieţii acesteia căci sângele lor este încă roşu pe mâinile ucigaşilor şi în inimile noastre. Turcia modernă nu a avut niciodată curajul de a recunoaşte genocidul şi, de-naturând istoria, îşi însuşeşte această crimă teribilă purtând pe frunte stigmatul genocidului. Indiferent cât de mult s-ar îm-potrivi ei, Învierea Hristosului şi reînvierea neamului nostru ne stau chezăşie că atunci, prin sa-bie, deportare şi foamete, nu ne-au învins. Cea mai mare dovadă a izbânzii martirilor noştri suntem noi, cei de astăzi, care ne ridicăm glasurile în rugăciune pentru suf-

letele celor drepţi şi în strigăt care cere dreptate lumii ce stă mută în faţa durerii noastre. Astăzi cea mai mare problemă a noastră este aceea de păstrare a valorilor noastre spirituale şi cul-turale, a acestor valori naţionale moştenite ce trebuie transmise mai departe prin dreaptă trudă, sacrificiu şi iubire de neam. Veniţi să dăm astăzi tributul nos-tru întru slava lui Dumnezeu, mântuire şi prosperitatea neamu-lui nostru. Într-adevăr, au trecut mulţi ani. Mulţi ar putea spune că acest plânset şi pomenire a durat destul dar acest trecut pune în valoare prezentul şi existenţa noastră. Prin revelarea istoriei noastre ne făurim viitorul, statul şi biserica. Ne ridicăm glasurile pentru recunoaşterea acestui ge-nocid. Veniţi să cerem lumii să-şi întoarcă faţa către suferinţa neamului nostru şi să aprindă împreună cu noi lumânarea pomenirii şi făclia dreptăţii pen-tru ca cei care au murit în credinţă pentru Hristos şi pentru neamul lor să-şi găsească liniştea, pentru ca noi, cei zămisliţi din această durere să vedem în timpul vieţii noastre dreptatea împlinită. Nu-mai prin unire şi trudă împreună vom putea dobândi dreptatea pen-tru cei care au murit împreună. Bunul Dumnezeu să întărească în noi credinţa în nemurire pentru ca mândri să spunem că atunci când cineva ucide un armean, îl trece în veşnicie şi nu în nimic-nicie sau moarte. Viaţă bogată şi împliniri să dăruiască Bunul Dumnezeu poporului român care şi-a deschis braţele timp de mai bine de o mie de ani pentru a primi pe armenii pribegi alungaţi pe aceste plaiuri binecuvântate de către de istoria lor sângeroasă, care i-a primit pe părinţii şi or-fanii neamului nostru ce priveau noua casa cu ochi măriţi de grozăvia genocidului. Mii de liturghii şi lumină veşnică pentru martirii noştri şi pentru tămâiata lor pomenire. Amin.

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

Evenimentele despre care am să vă vorbesc astăzi s-au petrecut de mult, în Imperiul Otoman. Mâine, pe 24 aprilie, le comemorăm, toţi armenii din întreaga lume, pentru că ele au marcat într-un chip ireversibil destinul poporului din care mă trag.

Au marcat într-un chip ireversi-bil şi destinele familiilor de ar-meni, una dintre acestea fiind şi familia mea, care a supravieţuit genocidului din Imperiul Oto-man, de la destrămarea aces-tuia, din 1915.

Bunicii mei, ca mulţi din-tre strămoşii armenilor de

pretutindeni, au fost martori neputincioşi şi supravieţuitori ai unui masacru care a du-rat mult, a durat ani, ai unor deportări care au fost la fel de nimicitoare ca masacrul însuşi şi care au împânzit deşerturile din zona oraşului Deir-es-Zor, astăzi în Siria, atunci în Imper-iul Otoman, cu oseminte pe care orice pas făcut în acel deşert le calcă.

S-a aşternut tăcerea. Se aşterne uitarea. Şi lucrul acesta e un lu-cru foarte periculos, pentru că a uita momente în care oameni obişnuiţi, poate vecini, care până cu o zi înainte îşi dădeau bineţe când mergeau pe stradă ajung într-un gest iraţional să ucidă, să dorească ca cel cu care au fost o viaţă întreagă vecini să nu mai existe deloc numai pen-tru că aşa cred nişte autorităţi, o mână de oameni, care ajung în momente dificile, politice, economice, să ia minţile unei majorităţi.

Vorbesc despre lucrurile ace-stea nu doar pentru că eu sunt armean şi cred că armenii merită o reparaţie justă, ci şi pentru că sunt om şi cred că oa-

Deputatul Varujan Pambuccian: declaraţie politică referitoare la

comemorarea genocidului poporului armean

(Marţi 23 Aprilie 2013 în Parlamentul României)menii de pretutindeni, indifer-ent de poporul din care se trag, căruia îi aparţin, nu au de ce să treacă dincolo de felul nostru obişnuit de a fi, nu au de ce să ridice temple ale iraţionalului, construite din oasele semenilor lor, nu au de ce să se facă că un lucru care s-a întâmplat nu s-a întâmplat, să-l uite, pentru ca, mai apoi, s-o ia de la capăt.

Asemenea evenimente, ca cel al Genocidului armean, ca cel al Holocaustului, ca cel al oricărei ucideri în masă, fără niciun sens, nici măcar istoric, fără nicio jus-tificare, nici măcar de moment, nu trebuie să se mai întâmple. Şi ca să nu se mai întâmple, amintirea lor trebuie să rămână vie, recunoscută, acceptată. Acceptată ca făcând parte şi ea din bagajul nostru istoric, cu care ne urmăm călătoria pentru că vrem ca această călătorie să fie mai bună decât cea care a fost în trecut.

Vă mulţumesc!

Marţi 23 Aprilie 2013 în Parlamentul României

10

AA

AR R

T

moarte. Şi mereu şi mereu viaţa a învins. Aşa va fi cît va fi omenirea. De aceea suntem obligaţI la această neuitare a celor căzuţI în 1915. ŞI abia apoi la noi. la cei care, cu voia lui Dumnezeu şi ajutorul altor semeni, uneori chiar dintre călăii lor – oameni de omenie au fost şi vor mai fi cît timp vor fi aomeni pe acest pămînt , au reuşit să se salveze.Suntem acum în 2013.Peste doi ani se vor implini 100 de ani de la consumarea acestei crime din istoria umanităţii. Ce face Armenia? Ce fac ar-menii? Viaţa merge înainte,

repetăm mai tot timpul.

Ce se poate face?Multe.În primul rînd ar trebui să ex-iste un proiect de ţară. liderii politici de la Erevan sunt obligaţi să demareze un proi-ect strategic de ţară. Pe ter-men mediu şi lung. În situaţia în care un procent semnificativ de armeni NU trăiesc în Arme-nia – care e ţara lor?- va trebui clădit un alt proiect pentru ei. Unul care să-i unească, să-i solidarizeze. Dincolo de as-pectele specifice ale vieţii lor din diferitele colţuri ale lumii. Unele comunităţi vechi ale ar-menilor încet dispar – sau se restrîng – altele apar( sau se dezvoltă) Una este comuni-tatea armeană din Mumbay, Teheran sau Bagdad, altele sunt priorităţile la Sydney, Bucureşti sau Buenos Aires. Cineva trebuie să gîndească

şi să aproximeze într-un proi-ect comun comunitar cu multe variabile şi necunoscute. Se poate?Da, se poate. Dar trebuie mult calm, responsabilitate,voinţă politică, fonduri şi mai ales o viziune integratoare. Dincolo de partizanate şi micile gîlcevi ce ne animă deseori.Dar despre viitor vom mai avea prilejul să vorbim. Pînă atunci un gînd pios şi o lumînare aprinsă pentru cei morţi în 1915.24 aprilie, Ziua Neagră a Ar-menilor.Şi pentru faptul că în aceste zile armenii din România serbează Paştele alături de fraţii români să rostim şi noi

“Hristos ariav ev Haitneţav!”(Cristos a Înviat şi s-a în-trupat)

24 aprilie(continuare din pagina 3)

Filiala Cluj a Uniunii Arme-nilor din România, asemeni armenilor de pretutindeni, comemorează an de an geno-cidul armean căruia i-au căzut victimă peste un milion cinci sute de mii de locuitori de pe teritoriul Turciei, pentru sin-gura vină de a se fi născut ar-meni. Anul acesta festivitatea a avut loc chiar în 24 aprilie, ziua fatidică în care a fost declanşat, în 1915, lungul şir de crime, masacre şi deportări soldate cu moartea civililor – bărbaţi, fe-mei, copii şi bătrâni -, iniţiat de Junii Turci şi dus la îndeplinire cu sprijinul autorităţilor oto-mane, între anii 1915 – 1923. Armenii clujeni şi concitadi-nii lor de alte naţionalităţi s-au reunit în sala mare a Muzeului

Etnografic al Tran-silvaniei, instituţie care derulează o co-laborare fructuoasă cu diferitele co-munităţi etnice din Cluj, aflându-se la al treilea eveniment susţinut în comun cu filiala UAR.Răspunzând nevoii de înnoire şi diversificare a modalităţilor de a evoca momentelor tragice ale istoriei unor popoare (pre-cum Genocidul Armean sau Holocaustul) pentru a maximi-za impactul asupra generaţiilor care nu le-au trăit şi nici nu le-au mai moştenit din amintirile familiei, programul evenimen-tului comemorativ a fost struc-turat în trei părţi. După cuvân-

tul introductiv rostit de doamna Azaduhi Varduca Horenian, preşedinta filialei Cluj a Uniunii Armenilor din România, – care a subliniat că genocidul armean face parte, în egală măsură, şi din istoria turcilor.

andrea GHIţĂ

Armenii clujeni au comemorat Genocidul Armean, sub semnul multiculturalităţii

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

La eveniment au participat atât membrii ai comunităţii armene din Iaşi, cât şi ai celor-lalte comunităţi care ne susţin în proiectele culturale, dar şi personalităţi ieşene interesate de istoria poporului armean.Seria de discuţii s-a axat pe două direcţii şi anume: isto-ria Genocidului Armean, în special efectele dezastruoa-se ale exterminării în masă a poporului armean, dar şi importanţa promovării con-ceptului de toleranţă etnică, într-o eră a globalizării, în vederea stopării pizmei între naţiuni şi a înăbuşirii din faşă a unor conflicte ce aduc ating-ere unei naţiuni întregi, precum Genocidul Armean din 1915 care a îndurerat întreg poporul armean. Cu acest prilej a fost lansat nr. 2 al revistei Siamanto dedicat Genocidului.

Uniunea Armenilor din România – Filiala Iaşi a organizat un program cultural special pe data de 24 aprilie 2013 la sala de conferinţe “ Mezanin” din Iaşi, cu scopul comemorării Genocidului Armean.

24 aprilie la Bacău

Uniunea Armenilor din Româ-nia – Filiala Bacău, Arhie-piscopia Bisericii Armene din România, în colaborare cu instituţii de cultură şi de învăţământ din Bacău, au or-ganizat o serie de manifestări dedicate comemorării a 98 de ani de la Genocidul împotriva armenilor.La manifestările din Bacău au participat membri ai comunitaţii armene, famili-ile acestora, tineri şi copii, prieteni români, istorici, pro-

fesori. Despre importanţa evenimentului au vorbit Va-sile Agop, preşedintele UAR, Filiala Bacau, preotul Bogdan Erzas, de la Arhiepiscopia Bisericii Armene, Calistrat Costin, preşedintele USR, filiala Bacău, dar şi prof. dr. Ioan Mitrea. “Dorinţa noastră nu este numai de a comemora victimele acestui genocid, în care au fost eliminaţi aproape 2 milioane de armeni, dar şi de a sensibiliza fraţii noştri ortodocşi români, care ne au ca oaspeţi de peste un mile-niu”, a spus preotul Bogdan

Ezras. Cu această ocazie a fost vernisată o bogată expoziţie de copii după documente, reviste, cărţi, fotografii. Un alt moment important al manifestărilor consacrate comemorării geno-cidului armean l-a constituit lansarea volumului “Istoria şi fantomele sale – Chestiunea armeană în arhivele diplo-matice româneşti”, semnat de scriitorul, gazetarul, regizorul şi omul de televiziune Vartan Arachelian.

Gheorghe BĂlTĂţESCU După www.desteptarea.ro

12

AA

AR R

T

Dragi compatrioţi şi prieteni,

Astăzi omenirea progresistă marchează alături de noi şi se pleacă în faţa memoriei vic-timelor nevinovate din 1915. În acel an poporul armean a primit o lovitură de moarte : în Turcia otomană, prin nimicirea şi lipsirea de teritoriile sale is-torice a unui întreg popor, a fost aplicată monstruoasa politică de soluţionare definitivă a „Chestiunii Armene”, politică dinainte plănuită.Cei ce au conceput şi pus în aplicare acest plan, mem-brii guvernului Junilor Tur-ci, au evitat la vremea aceea răspunderea juridică, ba mai mult, capii acestora au fost chi-ar consideraţi eroi.Supravieţuitorii genocidului şi urmaşii acestora au rămas până astăzi deposedaţi de drepturi: nu numai că nu le-au fost restituite sau despăgubite fostele bunuri şi averi, dar până astăzi le este interzisă prin lege întoarcerea în leagănul lor istoric.Din cauza situaţiei politice internaţionale neprielnice din-tre cele două războaie mondi-ale şi de după acestea, comu-nitatea internaţională nu a dat evaluarea juridică şi politică meritată politicii genocidare plănuite şi aplicate de guver-nul Junilor Turci. Mai mult, în acest răstimp deciziile politice internaţionale au fost adoptate şi tratatele internaţionale au fost încheiate în detrimentul in-tereselor Armeniei şi poporului armean, ale căror grele urmări le suportă Armenia de astăzi.Numai în ultimii 30 de ani aproape douăzeci de state şi

organizaţii internaţionale din întreaga lume au recunoscut şi condamnat în mod oficial Genocidul Armean. În timp ce succesorul de drept al gu-vernului Junilor Turci, Turcia contemporană, continuă să nege realitatea istorică a Genocidului Armean şi nu recunoaşte drep-turile poporului armean.Refuzul Turciei de a recunoaşte Genocidul Armean şi a elimina urmările acestuia reprezintă astăzi o ameninţare serioasă la adresa Armeniei şi poporu-lui armean, întrucât urmările catastrofale ale genocidului le-au suportat şi le suportă nu nu-mai supravieţuitorii şi urmaşii acestora, ci Armenia şi întregul popor armean. Armenia este supusă presiunilor politice şi economice, blocadei şi izolării, ameninţărilor militare, ceea ce frânează dezvoltarea ţării şi îmbunătăţirea vieţii locuito-rilor săi, creează o atmosferă de nesiguranţă şi pe mulţi îi determină să emigreze.Supravieţuitorii genocidului şi urmaşii lor din diverse ţări ale lumii fac faţă şi astăzi loviturilor sorţii, în anumite ţări sînt supuşi persecuţiilor şi practicilor dis-criminatorii sau devin ţinte ale extremiştilor. Ei cad victime războaielor şi dezbinărilor in-terne, cum se întâmplă astăzi în Siria, cum s-a întâmplat ieri în Irak, mai înainte în Liban şi în alte părţi, unde în ultimii 40 de ani comunităţi armene com-pacte şi puternice au scăzut şi slăbit în mod considerabil.La nivel mondial, chiar şi în societăţile libere şi democratice, armenii îşi pierd treptat iden-titatea, îşi uită limba maternă,

se îndepărtează de credinţa şi cultura strămoşească, îşi rup legătura vitală cu mediul armenesc. Acest genocid alb slăbeşte potenţialul armenilor şi şubrezeşte fundamentul Patriei Mamă, generând pentru toţi armenii serioase probleme de-mografice.Chiar şi în cazul asimilării complete în societăţile locale, supravieţuitorii genocidului şi urmaşii lor nu se pot scutura definitiv de urmările geno-cidului, întrucât sunt nevoiţi să-şi ascundă identitatea, să-şi introvertească suferinţa, să suporte îndelungi complexe psihologice.Iată ce fel de provocări se ridică astăzi în faţa Armeniei şi arme-nilor. Pe lângă eforturile menite să rezolve problemele politice, economice şi sociale actuale, noi suntem nevoiţi să depăşim şi urmările tragicului nostru trecut.Ca Patrie comună a tuturor ar-menilor, Armenia şi-a asumat apărarea drepturilor poporului armean pe plan internaţional şi a introdus recunoaşterea Geno-cidului Armean în agenda po-liticii sale externe. Astăzi, atât pe căi diplomatice, cât şi prin mijloace materiale, Armenia încearcă să întindă o mână de ajutor armenilor din Siria aflaţi într-o situaţie grea şi sprijină stabilirea în Armenia a unora dintre aceştia.

Dragi prieteni,

Desigur că întotdeauna, vorbind despre această tragedie umană, trebui să comemorăm sutele de mii de greci, asirieni şi kurzi,

MESAJUL E.S. HAMLET GASPARIAN AMBASADORUL REPUBLICII ARMENIA CU OCAZIA ZILEI COMEMORĂRII VICTIMELOR GENOCIDULUI ARMEAN - 24 aprilie 2013,

Bucureşti

A C U M 8 5 D E A N I

(APRILIE1928)

Primăvara nu părea să declanşeze nici o urmă de op-timism sau bucurie în comu-nitatea armeană în 1928. Din contră, din paginile Ararat-ului din Aprile transcede o tristeţe şi o undă de deznădejde greu mascată printre articolele cu o vastă tematică. Este explicabil, în 1928 rănile erau proaspete şi dealtfel, ele nu se vor vindeca niciodată. În primele pagini, Episcopul Husig Zohrabian publica un serial despre Istoria Bisericii Armene iar savantul H.Dj.Siruni continua să inventarieze Manu-scriptele armeneşti din Roma-nia . Ferparul din acest număr este dedicat eroului Locotenent Grigore Găină căzut la datorie pentru Patrie. Se comemorau 13 ani de la declanşarea masa-crelor şi se aştepta aniversarea a 10 ani de la proclamarea primei Republici Armene dar Ararat-ul păstreaza tăcerea. Poate pentru a nu răscoli amintiri recente atât de dureroase. Publica în schimb O nuvelă Orientală-Ohan Reiz scrisă probabil de Mestugean sub pseudonimul M.Cezar. Este o poveste scrisă simplist dar plină de semnificaţii de-spre un cartier din Constan-tinopol în care, în urma unui incendiu izbucneşte un confict stradal între două echipaje de pompieri, între turci şi armeni. Conflictul degenerează rapid iar finalul este previzibil.E-roul principal, un armean, este judecat părtinitor şi executat fără scrupule. Se anticipa, în nuvelă, şi se amintea totodată de fatidicul an 1915. O altă povestire publicată în acelaşi număr de către Lucrezzia Kar (probabil tot un pseudonim) intitulată Une riche nature este un fel de manifest feminin care dâand exemplul unei armence

polivalente (Armine Ohanian) îndeamnă femeile armence să se specializeze şi să-şi folo-seasca talentele native pentru a-şi construi o carieră în viaţă. Foarte mobilizator pentru ar-mencele de atunci ! Revenind la cotidian, la informaţii interne si externe, aflam că în Alexandria (Egipt) trecuse în nefiinţă un erou armean (astăzi uitat) Abah Bedrosian, unul dintre cei trei comandanţi ai Revoltei din Zeitun (1895). Comunitatea armeană din Brăila îşi publica bilanţul general financiar cu un profit rezultat de 82.114 Lei iar la Bucureşti suma colectată pen-tru ridicarea unui bust al Gene-ralului Andranic atinsese 45 mii Lei. Încă existau discuţii privind amplasarea viitorului bust…în curtea Bisericii sau în interiorul Şcolii armene. Cititorii erau invitaţi sa-şi exprime părerile. Între timp, Dl.S.Vartanian cumpărase cărţi (Istoria Arme-nilor) volumele lui Mestugean, pentru a le dărui copiilor ar-meni nevoiaşi. Binecunoscutul artist Ruben Kemancistul (o vedetă a armenilor din anii 20) se afla într-un turneu şi s-a oprit şi la Cluj pentru un concert de binefacere. S-a bucurat se pare de un mare succes, concertele fiind foarte frecventate (după cum ne relatează ştirea). Şi în final, Redacţia Ararat făcea un apel către cititori pen-tru a raspândi revista noastră în cercul prietenilor lor, pentru a lărgi cercul cititorilor. Ast-fel am fi în măsură să dăm re-vistei o desvoltare technică mai mare.

Era primăvară în Comunitatea Armeană în Aprile 1928…

Eduard ANTONIAN

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

care împreună cu noi au fost supuşi deportărilor şi masacre-lor.Trebuie să avem cuvinte de laudă şi să ne amintim de acele familii turce şi kurde care, as-umându-şi pericolul, s-au în-cumetat să-i ascundă pe armeni salvând astfel viaţa multor oameni, mai ales a orfanilor, dintre care o parte au fost apoi predaţi organizaţiilor umani-tare şi instituţiilor armeneşti de binefacere. Noi suntem recunoscători poporului arab care a acordat primul adăpost şi s-a îngrijit de cei salvaţi din ghearele morţii. Ne exprimăm adânca recunoştinţă Americii şi acelor ţări şi popoare euro-pene, printre care României şi poporului român, care şi-au deschis porţile şi au dat un acoperiş supravieţuitorilor gen-ocidului din 1915.Le mulţumim tuturor acelor guverne şi parlamente care au recunoscut Genocidul Armean şi care continuă să lupte îm-potriva oricăror manifestări xenofobe şi rasiste. În acelaşi timp, salutăm acele cercuri po-litice şi publice ale comunităţii internaţionale, pe acei istorici, cercetători, scriitori, jurnalişti şi artişti care, conştienţi de gravitatea şi importanţa acestei chestiuni, îşi fac auzit protestul şi cer dreptate.Salut în special acele apeluri ce se fac auzite din ce în ce mai tare în societatea turcă, apeluri care cer revizuirea în mod cin-stit a istoriei propriei ţări şi în-toarcerea aceastei pagini negre.Noi considerăm că aceasta este singura cale spre reconcili-ere, şi nu politica minciunii, a falsului şi crearea blocurilor propagandistice antiarmeneşti, a cărei singură consecinţă poate fi adâncirea prăpastiei dintre popoarele armean şi turc şi punerea în pericol a viitorului regiunii noastre extrem de sen-sibile.

14

AA

AR R

T

Pe 9 aprilie Preşedintele Ar-meniei, Serj Sargsyan şi-a asumat funcţia de preşedinte al Republicii Armeniei la o sesiune specială a Adunării Naţionale, ce a avut loc la Complexul cultural sportiv ˝Karen Demirgyan˝. În Arme-nia independentă au fost alegeri prezidenţiale de şase ori, iar depunerile jurământului au avut loc de cinci ori, respectiv în anii 1991, 1996, 1998, 2003 şi 2008.După binecuvântarea şi rugă-ciunea patriarhală a Catoli-cosului Tuturor Armenilor, Karekin al II-lea, preşedintele Sargsyan a ţinut un discurs apelând la poporul armean cu următorul jurământ: ˝A-sumând funcţia de preşedinte al Republicii Armeniei, jur să îndeplinesc necondiţionat cerinţele Constituţiei, să re-spect drepturile şi libertăţile omului şi cetăţenilor, de a ga-ranta independenţa, integritatea teritorială şi securitatea Re-publicii, în slava bunăstării poporului Republicii Armenia˝.La evenimentul respectiv au

fost invitaţi aproape 60

de delegaţii internaţionale. Delegaţia din Arţakh condusă de preşedintele Bako Sa-hakyan, Ministrul de Externe al Iranului, Ali Akbar Salehi, reprezentantul Parlamentului islamic, Mehdi Davtagari, Sec-retarul General al “Organizaţiei Tratatului Securităţii Colec-tive” – Nikolai Bordiuja, trimis special al preşedintelui Federaţiei Ruse, Sergei Ivanov, preşedintele FIDE, Kirsan Ily-umzhinov, şeful secretariatului preşedinţiei Federaţiei Ruse, Andrei Ciobotov, preşedintele Companiei de stat “Rosatom”, Kate Ciobotov, vice-ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Grigory Karasin, purtătorul de cuvânt al Guvernului Regatului Unit şi al Ministerul Afacerilor Externe, Patveli Saltaire Lord Wallace, asistentul Secretarului General NATO, doamna Kolin-da Grabar-Kitarovic, Minis-trul de stat al Libanului, Mar-van Khereddin, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Adunării Naţionale din Belarus, ambasadorul cu misiuni spe-ciale pentru Caucazul de Sud al Ministerului de Externe

al Spaniei, Maria Victoria Es-kola Pliegheo, secretarul par-lamentar cu misiuni multicul-turale din Canada, Chungsen Leung, preşedintele Camerei Deputaţilor al Parlamentului României, Valeriu Zgonea, Ministrul Economiei din Româ-nia, Varujan Vosganian, vice-preşedintele Uniunii Armenilor din România, Sirun Terzian, primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, adjunctul Ministrului de Externe din Moldova, An-drei Popov, Ministrul Culturii şi problemelor reintegrării din Georgia, Mirian Odisharia şi Paata Zakareishvili, deputatul Parlamentului din Georgia, Ruslan Poghosyan, Consilierul Preşedintelui Georgiei, Van Baiburd, vice-preşedintele Parlamentului din Kazahstan, Djakupov Kabibula, viceprim-ministrul din Turkmenistan, Sapardurdy Toylieve (Toý-lyýew), Secretarul parlamen-tar al Ministrului de Externe din Canada, Deepak Obrhai şi mulţi alţii. Ceremonia depune-rii jurământului a fost transmisă în direct de televiziunea naţională.

Preşedintele Serj Sargsyan a jurat că se va ţine de cuvânt

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

A R M E N I A

Cu ocazia ceremoniei de reînvestire în funcţie a preşedintelui Serj Sarksyan (care a fost reales din primul tur al alegerilor prezidenţiale din 18 februarie), s-a aflat în Armenia preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, domnul Valeriu Zgonea.În ziua de 9 aprilie, preşe-dintele Armeniei, s-a întîlnit cu preşedintele Camerei De-putaţilor şi delegaţia condusă de acesta. Salutîndu-i pe membrii delegaţiei române, preşedintele Sarksyan şi-a exprimat speranţa că această vizită va impulsiona dialogul politic româno-armean şi dezvoltarea relaţiilor bilate-rale.Felicitîndu-l pe preşedinte pen-tru realegerea sa, Valeriu Zgonea a subliniat faptul că participarea delegaţiei române la ceremonia depunerii jurămîntului de către preşedintele Armeniei este încă

o dovadă a dorinţei României de a da un nou avînt relaţiilor cu Armenia.Interlocutorii au evidenţiat importanţa dialogului politic la nivel înalt şi a vizitelor re-ciproce în contextul dezvoltării relaţiilor bilaterale.În aceeaşi zi, Valeriu Zgonea a fost primit de omologul său armean, Hovik Abrahamian. Preşedintele Adunării Naţionale le-a mulţumit oaspeţilor pentru vizita făcută în Armenia şi par-ticiparea la ceremonia de depu-nere a jurămîntului de către preşedintele ţării. „Sînt plin de speranţă că această vizită a dumneavoastră va oferi un ex-celent prilej pentru impulsiona-rea relaţiilor nu numai la nivel interparlamentar, ci şi la nivel de stat”, a spus Hovik Abraha-mian, subliniind în continuare importanţa pe care o are pentru intensificarea relaţiile bilaterale strîngerea legăturilor între cele două parlamente la nivel de purtători de cuvînt, grupuri de prietenie, comisii, grupuri de lucru.

Mulţumind pentru primi-rea călduroasă, Valeriu Zgo-nea a subliniat importanţa aprofundării relaţiilor inter-parlamentare întrucît corpu-rile legiuitoare sînt cele care stabilesc un climat propice dezvoltării cooperării în alte domenii, inclusiv în cel eco-nomic. Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a referit şi la per-spectivele ce pot fi deschise în cadrul Parteneriatului Oriental al Uniunii Europene şi a expri-mat disponibilitatea susţinerii părţii armene şi împărtăşirii experienţei româneşti în ches-tiunea integrării europene. Printre domeniile cu potenţial de cooperare bilaterală, Valeriu Zgonea a enumerat tehnologia informaţiei, educaţia, cultura, agricultura.La rîndul său, preşedintele Adunării Naţionale a spus că Armenia duce o politică activă de integrare europeană, cu suc-cese notabile pînă în acest mo-ment, şi a reafirmat importanţa colaborării reprezentanţilor ce-lor două ţări în cadrul structuri-

Preşedintele Camerei

Deputaţilor din

Parlamentul României,

domnulValeriu Zgonea, în armenia

16

AA

AR R

T

lor europene. Potrivit lui Hovik Abrahamian, partea armeană ar dori ca România, în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, să se implice în aprofundarea şi dezvolta-rea relaţiilor dintre Armenia şi Uniunea Europeană şi şi-a ex-primat speranţa că România va sprijini Armenia în cadrul po-liticii de vecinătate a Uniunii Europene şi a Parteneriatului Oriental.De asemenea, interlocutorii au discutat şi despre chestiuni regionale. Hovik Abrahamian a prezentat evoluţia relaţiilor armeano-turce, subliniind fap-tul că Armenia este gata să stabilească relaţii diplomatice cu Turcia fără condiţii preala-bile, însă conducerea de la An-kara duce o politică a condiţiilor prealabile şi continuă să blo-cheze frontiera comună.Au fost abordate şi alte teme de discuţie, printre care şi rolul comunităţii armene din Româ-nia în contextul relaţiilor bilat-erale.P r e ş e d i n t e l e C a m e r e i D e p u t a ţ i l o r i-a adresat preşedintelui legislativu-

lui armean invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, în luna sep-tembrie a acestui an.Preşedintele C a m e r e i Deputaţilor a fost primit şi de Catoli-cosul Su-prem al Tuturor Armenilor, Karekin II, la Sfîntul Scaun de la Ecimiadzin. Capul Bisericii Armene a amintit legăturile is-torice de prietenie dintre cele două popoare şi a precizat că graţie credinţei profunde şi spiritului nobil umanitar al poporului român fiii poporului armean au putut să-şi clădească în România valorile spirituale, culturale, au contribuit la dez-voltarea pe diverse planuri a vieţii societăţii româneşti, şi au trăit ca fraţi alături de români. Gareghin II a a subliniat că la originea prieteniei dintre cele două popoare se află şi Biseri-ca. La rîndul său, preşedintele

Camerei Deputaţilor din Parla-mentul României a spus că is-toria şi cultura au apropiat deja cele două popoare şi a apreciat rolul Bisericii în consolidarea păcii. La întîlnire au mai fost prezenţi şeful Eparhiei Armene din România, episcopul Da-tev Hagopian, şeful diocezei armene a Noului Nahicevan şi Rusiei, episcopul Ezras Nersi-sian, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Erevan, doamna Crina Rodica Prunariu.

preluare şi adaptare după Armenpress

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

A R M E N I A

În ziua de 8 aprilie 2013, primul ministru al Republicii Armenia, Tigran Sarksian, l-a primit pe ministrul economiei din Româ-nia, Varujan Vosganian.“Noi trebuie să folosim relaţiile noastre de prietenie pentru a adînci şi lărgi cooperarea între ţările noastre, în primul rînd în plan economic. Prestigioasa comunitate armeană din Româ-nia poate constitui o platformă care să impulsioneze pe viitor dezvoltarea relaţiilor româno-armene”, a declarat şeful guver-nului armean. Tigran Sarksian a reiterat invitaţia de a vizita Ar-menia adresată primului minis-

trul al Românie, Victor Ponta, menţionînd că aceasta ar putea constitui un puternic impuls pentru lărgirea cooperării eco-nomice dintre cele două ţări. În acest context, interlocutorii au subliniat importanţa sesiunile intreguvernamentale româno-armene prevăzute a avea loc în acest an la Erevan şi Bucureşti.Varujan Vosganian a propus or-ganizarea unui forum economic cu participarea oamenilor de afaceri din cele două ţări, pro-

ÎNTÎlNIRE DINTRE PRIMUl MINISTRU Al ARMENIEI ŞI MINISTRUl ECONOMIEI DIN ROMÂNIA

punere împărtăşită de Tigran Sarksian. După aceea au fost dezbătute chestiuni privind co-operarea bilaterală în domeniile tehnologiilor de vîrf, turismu-lui, agriculturii.La încheierea întrevederii, Var-ujan Vosganian i-a dăruit lui Tigran Sarksian romanul său de mare succes internaţional Cartea şoaptelor, volum ce povesteşte despre tragedia trăită de armeni, despre masa-cre şi deportări.

impulsionarea cooperării economice şi comerciale româno-armene

În ziua de 8 aprilie, mini-strul transporturilor şi telecomunicaţiilor al Repub-licii Armenia, Gaghik Beglar-ian, i-a primit pe ministrul economiei din România, Varu-jan Vosganian, ambasadorul

extraordinar şi plenipotenţiar al României la Erevan, doam-na Crina Rodica Prunariu, şi pe Dan Sicole, consilier la minis-terul economiei. După cum au transmis de la serviciul de presă al ministerului transpor-tului şi telecomunicaţiilor al RA, în cadrul întîlnirii părţile au dezbătut o serie de chestiuni privind relaţiile bilaterale.

Cu această ocazie s-a menţionat că există o bază juridică şi acorduri cuprinzătoare pentru dezvoltarea cooperării dintre România şi Armenia, fiind deja semnate acorduri bilaterale în

aproape toate domeniile posi-bile ale cooperării.Cele două părţi au convenit să întreprindă paşi în vederea adîncirii şi mai mult a relaţiilor economice şi comerciale bila-terale şi a creşterii a volumului circulaţiei mărfurilor.Cei doi miniştri au căzut de acord ca următoarea, cea de a 4-a sesiune interguvernamentală româno-armeană pe chesti-uni de cooperare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică să aibă loc în luna iunie 2013 la Erevan.

18

AA

AR R

T

În perioada 9-10 aprilie 2013, Primarul general al munici-piului Bucureşti, Sorin Opres-cu, s-a aflat într-o vizită oficială la Erevan la invitaţia omologu-lui său, Taron Markarian. Sorin Oprescu a participat şi la cere-monia depunerii jurămîntului de către preşedintele Armeniei.Cu această ocazie, Sorin Opres-cu a fost primit de preşedintele Armeniei, Serj Sarksyan, şi a vizitat Sfîntul Scaun de la Ec-imiadzin, unde a fost primit de Catolicosul Suprem al Tuturor Armenilor, Karekin II.În cadrul întrevederii dintre Sorin Oprescu şi Taron Markar-ian, cei doi primari au semnat un memorandum de intenţii, potrivit căruia se prevede lan-sarea cooperării bilaterale în planul administraţiei. Au fost dezbătute chestiuni legate de dezvoltarea programelor de co-

laborare între cele două

capitale în domeniile guvernării locale, serviciilor municipale, infrastructurii, managmentul traficului, culturii.„În cadrul cooperării, primul pas a fost semnarea memoran-dumului de intenţii. Sîntem interesaţi de programele con-crete, precum şi de schimbul de experienţă în domeniile legate

PRIMARUl SORIN OPRESCU lA EREVAN

de administrarea oraşului. Sîn-tem deschişi şi gata să stabilim o colaborare reciproc avantajoasă nu numai cu Bucureştiul, ci şi cu alte oraşe româneşti”, a spus Taron Markarian.La rîndul său, Sorin Oprescu a declarat : „Sînt doar cîteva zile de cînd mă aflu la Erevan şi deja sînt plăcut impresionat de aspectul Erevanului, de ritmul de dezvoltare şi de curăţenie. M-a impresionat în special ati-tudinea caldă a locuitorilor, la care am fost martor împreună cu dumneavoastră în plimbarea de seară prin Erevan. Aceasta este dovada grăitoare a fap-tului că primarul Erevanului lucrează într-adevăr în folosul locuitorilor oraşului. Este cea mai înaltă apreciere pe care o poate primi un demnitar”.

preluare şi adaptare după ştirile apărute pe site-uri armeneşti

A R M E N I A

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

Domnule Vosganian, cum apreciaţi relaţiile economice româno-armene?

România şi Armenia au strînse legături diplomatice. România a fost prima ţară care în 1991 a re-cunoscut rezultatele referendumu-lui pentru independenţa Armeniei. Dacă nu luăm în calcul ţările din fosta URSS, România a fost primul stat străin care în decembrie 1991 a încheiat cu Armenia un acord in-terstatal. Dintre ţările Europei de est, România a fost prima care şi-a deschis o ambasadă în Armenia. După aceasta noi am depus eforturi ca să fie semnate toate acordurile necesare legate de economie, cultură sau alte domenii. Astfel că relaţiile diplomatice sînt foarte bune. Însă legăturile economice nu corespund potenţialului. Comerţul între cele două ţări se ridică la doar cîteva milioane de euro şi trebuie depuse eforturi pentru dezvoltarea relaţiilor.

Ce măsuri aveţi în vedere în acest sens?

În acest scop m-am întîlnit ieri cu primul ministru al Armeniei, Tigran Sarksian, precum şi cu ministrul transportului şi telecomunicaţiilor, Gaghik Beglarian, care răspunde de funcţionarea comisiei intergu-vernamentale. Eu am propus anu-mite măsuri concrete, de exemplu desfăşurarea în iunie la Erevan a sesiunii comisiei economice inter-guvernamentale (ultima sesiune a avut loc în ianuarie 2011). Profi-tînd de acest prilej poate fi organi-zat un forum economic pentru ca oamenii de afaceri să se întîlnească şi să discute. Apoi poate fi organi-zat în România un forum economic pentru investitorii armeni. Trebuie acordată o mare atenţie dezvoltării turismului, credincioşii români pot vizita Armenia, întrucît, aşa cum Ierusalimul are importanţa sa, şi Hor Virap are importanţa

sa, putînd deveni loc de peleri-naj pentru credincioşii români. Cred că şi pentru armeni va fi in-teresant să viziteze o ţară a cărei comunitate armeană este cea mai veche din Europa şi are un vast şi valoros patrimoniu. Celălalt ţel al nostru este stabilirea unei legături aeriene directe între România şi Armenia, sau poate a unei legături maritime. Astăzi se poate ajunge la Erevan doar prin Praga, Viena sau Varşovia, dar legătura directă este foarte importantă pentru relaţiile economice. De asemenea, România este interesată să im-porte tuf armenesc sau alte tipuri de piatră. Ca membră a Uniunii Europene, România poate susţine Armenia pentru încheierea a unui acord de liber schimb cu Uniunea Europeană. România esta gata să încheie şi un acord bilateral de liber schimb.

Toate aceste propuneri au fost ac-ceptate, iar primul ministru Tigran Sarksian, amintind de vizita sa în România, şi-a reafirmat invitaţia făcută premierului nostru (Victor Ponta) de a vizita Armenia.

România este parte a proiectu-lui “Nabucco”. Acest lucru nu înseamnă oare că România dă întîietate dezvoltării legăturilor sale economice cu Azerbaidjanul?

“Nabucco” nu este o piedică pentru relaţiile româno-armene, care sînt foarte strînse şi tradiţionale. Nu aş dori să dezbat chestiunea “Nabuc-

co” în contextul relaţiilor inter-statale româno-armene, iar aici nu există contradicţii. În legătură cu vizita mea în Armenia pot spune că ecourile sînt foarte pozitive.

Dumneavoastră v-aţi născut şi aţi crescut în România, iar de curînd aţi publicat Cartea şoaptelor. Ce va împins să vă întoarceţi la rădăcini?

O asemenea carte trebuia scrisă de un armean din Diasporă, întrucît acesta ştie mai bine ce înseamnă pierderea patriei. Dumneavoastră aţi crescut aici şi nu aveţi acest sen-timent, în fiecare zi senină puteţi vedea Araratul. Pentru noi este mai greu, iar în Cartea şoaptelor acest dor se află în fiecare pagină. Să privim şi dintr-o altă perspectivă, cu toţii trăim într-o patrie, avînd în vedere melancolia, victimele, ţelurile de viitor. Patria noastră teritorială este Armenia, dar avem şi o altă mare patrie, unde cu toţii sîntem împreună. Din acest mo-tiv nu fac nici o diferenţă între un armean din Diasporă, din Kara-bagh sau din Armenia.

Nu vizitaţi Armenia pentru prima dată. Observaţi schimbări?

Erevanul s-a schimbat mult. Dar în-tre Erevan şi provincie diferenţele sînt mari. Erevanul a devenit mai luminos, am observat că oamenii frecventează mult restaurantele şi cafenelele. Aeroportul este într-adevăr foarte frumos şi nu poate fi comparat cu cel întunecos şi mic din 1991, cînd am venit prima dată la Erevan.

Interviu realizat de samvel AVAKIAN

Interviu cu Varujan Vosganian Ministrul Economiei “NABUCCO NU ESTE O PIEDICĂ PENTRU RELAŢIILE ROMÂNO-ARMENE”

20

AA

AR R

T

Zilele trecute am avut plăcerea să primim vizita venerabilul nostru prieten, cafe-giul Gheorghe Florescu care ne-a încântat, ca de fiecare dată, cu poveşti despre cafea şi ne-a lansat o invitaţie la un eveni-ment ce va avea loc în curând la magazinul domniei sale din Piaţa Rosetti:- Pe data de 25 martie, odată cu sărbătoarea de Buna Vestire, care în limba armeană se numeşte Avedis, am decis să lansez pe piaţă un nou brand al cafelei Florescu care se va numi Avedis Divin. Este un demers pe care îl fac în memoria men-torului meu domnul Carabela-ian al cărui prenume Avedis este serbat în această zi. Pove-stea acestei cafele are o istorie veche care începe de pe vremea când lucram cu domnul Avedis, dânsul mi-a spus într-o zi “…o cafea fenomenală, divină se face dintr-un amestec din urma-toarele trei tipuri de cafea…”, mă veţi ierta sper că nu am să dezvălui numele acestora pen-tru că e ceva ce ţine de secretele meseriei mele de cafegiu. Mult

timp m-am gândit la

această cafea până când într-o seară, domnul Carabelaian mi-a aparut într-un vis şi mi-a spus „Gheorghiţă, să faci cafeaua care ţi-ai pus în cap s-o faci !”, a fost probabil o chestiune legată de subconştientul meu şi de dorinţa mea de a face acest fel de cafea. Cele trei cafelele care intră în componenţa aces-tui melanj sunt toate cafele de altitudine, adică sunt cultivate în zone de mare altitudine unde combinaţia între climă, sol şi precipitaţii dau naştere la nişte soiuri de cafea cu calităţi unice, sunt cafele rare, din topul primelor cafele din lume. Pot să spun cu mâna pe inimă că în acest moment acest melanj de cafea ce se va reuni sub numele de Avedis Divin, nu se bea în nicio ţară din Europa. Preţul acestei cafele va fi de 370 RON/kg deci, 3,7 RON o ceaşcă cu cafea. Recent am fost să vizitez Viena şi am testat şi cafeaua ce se găseşte acolo, e calitate bună dar, nu există segmentul cafelelor de lux, se merge pe cantitate şi pe preţ mic. Asta se întampla şi în Bucureşti în peri-oada interbelică, unii cafegii se

concentrau pe cafea mai ieftina pentru a putea să vândă cantităţi mari. Domnul Carabelaian nu a făcut niciodată aşa ceva, dânsul a mers numai pe cafele de lux deoarece avea o clientelă de elită, foarte selectă, comanda sorturi foarte scumpe şi rare, îi plăcea să aibă numai marfă de mare calitate, avea cafele pe care nici eu nu le am acum. După război nu s-au mai găsit cafele de lux, cafele rare pentru că unicul importator era statul şi de comerţ se ocupau persoane fără experienţă, aleşi pentru că aveau “origine sănătoasă”, se mergea pe principiul “marfă ieftină pe bani puţini”.Prin anii `50, autorităţile vremii au vrut să facă un magazin de cafea. Domnul Avedis trecuse deja prin încercări grele, am sc-ris pe larg despre asta în cartea mea, fusese arestat pentru că era negustor şi avea avere, pen-tru că deţinea aur etc., făcuse şi 2-3 ani de închisoare, fusese trimis şi la Canal (n.a. în acele vremuri majoritatea deţinuţilor erau trimişi la muncă forţată la Canalul Dunăre – Marea Nea-gra) … se întorsese şi avea magazin de cafea pe Calea Vic-toriei nr.32-35, lângă Teatrul Constantin Tănase. Într-o zi în faţa magazinului opreşte o maşină neagră din care coboară doi bărbaţi îmbrăcaţi în negru şi îi cer să-i însoţească. Domnul Avedis era sigur că îl vor trimite iar la Canal dar, spre surprinde-rea sa, s-a trezit în biroul min-istrului pentru comerţ interior, Ştefan Voitec cel care a unit în 1948 Partidul Social Demo-crat cu PCR, formând Partidul Muncitoresc Român. Acesta i-ar fi spus:

Un Avedis Divin

MĂRTUR I I

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

“Domnule Carabelaian, am fost informat că sunteţi un mare specialist în domeniul cafelei, sunteţi foarte cunos-cut şi avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, dorim să facem un magazin de cafea ca în Oc-cident.”

Domnul Carabelaian i-a răspuns:

“Domnule ministru, ca să facem un magazin ca în Occi-dent, avem nevoie de materie primă bună. Eu am utilaje, mă pricep să prăjesc cafea dar, trebuie să am ce să prăjesc.” Şi se apucă să-i înşire o listă cu cafele rare, scumpe de care ar fi avut nevoie pentru acest pro-iect. În acel moment, Voitec s-a schimbat la faţă şi i-a spus că nu sunt dispuşi să investească atâţia bani şi…magazinul re-spectiv nu s-a mai făcut.

Că tot vorbim de cafele scumpe, când am fost în Canada am avut ocazia să degust o cafea foarte rară, foarte scumpă, cafea Sfân-ta Elena, o cafea fabuloasă. Pentru cititorii Ararat vreau să dau câteva detalii despre aceas-ta superbă cafea:

Insula Sfânta Elena, este o mică insulă vulcanică aparţinând Marii Britanii, poziţionată la sudul Oceanului Atlantic, fiind mai cunoscută ca locul unde a fost exilat Napoleon Bonaparte, fiind considerată în prezent cea mai izolată insulă şi locul cel mai puţin poluat din lume.

Cultura cafelei pe această insulă începe în anul 1733 când Francis Dickinson – “Comisar de Afaceri al Naţiunii Engleze la Mocha”(portul la Marea Roşie, Al Mocha din Yemen), în slujba Companiei Indiilor de Est şi foarte experimen-

tat în comerţul cu cafea din Arabia, este însărcinat cu achiziţionarea de seminţe de cafea ce urmau a fi plantate sub protectorat britanic pe insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud. Acesta achiziţionează 660 de baloţi cu seminţe de cafea din micul orăşel Bayt al-Faquit, situat la 90 de mile nord de Al Mocha cel mai important punct în comerţul cu cafea din acele vremuri. În scurt timp, vaporul Hughton al Companiei Indiilor de Est, condus de capitanul Philips, aduce în 10 februarie

1733 pe Sf. Elena transportul care va schimba istoria acestei insule. Preţioasă încărcătura consta în boabe de cafea din soiul “Bourbon cu vârf verde”, o varietate foarte specială de cafea Arabica. Ulterior, acest soi a fost interzis a se mai cul-tiva în alte ţări, cultivarea sa limitându-se la această insulă. În perioada cât Napoleon a fost exilat (1815) pe această insulă şi câţiva ani după moartea sa, cafeaua pro-venind de aici s-a bucurat de o oarecare populari-tate. Se spune că Napoleon îşi

22

AA

AR R

T

petrecea uneori timpul ajutând la munca pe plantaţia de cafea şi plantase chiar câteva plante de cafea în curtea sa iar, la un mo-ment dat ar fi afirmat că “Singu-rul lucru bun din Sf. Elena este cafeaua !” .

Urmează peste un secol de decădere în care această cafea nu mai este cunoscută, plantaţiile de cafea au fost neglijate, până când un englez vizionar pe nume David R.Henry, decide în anul 1990 să readuca la viaţă plantele de cafea care supravieţuiseră timpului şi să reînvie producţia de cafea pe insulă. Datorită faptului că plantaţiile fuseseră neglijate aproape o sută de ani, totul se transformase într-o junglă, fiind necesară o muncă infernală de îndepartarea plan-telor tropicale care sufocaseră vechile plantaţii, de revigorarea bătrânelor plante de cafea şi de stabilizare a solului predispus la eroziune. Henry a cercetat jun-gla formată de-a lungul anilor în locul unde în trecut era plantat cafea şi a descoperit pâlcuri de plante de cafea sălbăticite, une-le dintre aceste bătrâne plante ajunseseră o înălţime de până la 10-12 metri. Au fost anali-zate arhivele contabile găsite pe insulă şi s-au găsit informaţii despre soiurile de cafea culti-vate în urmă cu peste 250 de ani. Astfel, cu toate aceste eforturi, el a reuşit încet, încet să readucă plantaţia la splendoarea din vre-mea de glorie a coloniilor.

Astăzi, plantele de cafea Bour-bon existente pe insulă au ca sursă comună de provenienţă plantele originale din soiul “Bourbon cu vârf verde” adus pe Sf. Elena în urmă cu 269 de ani. Plantele de cafea sunt cul-tivate aici la umbra arborilor

tropicali care au rolul

de a le feri de vânturile puter-nice, solul insulei este vulcanic, bogat în minerale, fertilizarea se face doar natural iar, boabele de cafea sunt procesate cu apa pură ce izvorăşte din munţi. Cu toate aceste avantaje, producţia de cafea Sf. Elena este mică doarece terenul pe care se poate cultiva este puţin şi în mare parte instabil, pe insulă fiind dese alunecări de teren. În ciu-da tuturor dificultăţilor, David R. Henry a reuşit să producă un soi superior de cafea, boabele fiind culease după reguli stricte potrivit cărora se culeg manual cu mare atenţie doar cele per-fect mature, de culoarea cireşei coapte, operaţiune care se efectuează săptamânal, trans-formând soiul de cafea Sfânta Elena într-un soi unic în lume din punct de vedere al con-trolului calităţii, incomparabil cu plantaţiile intensive din alte ţări. Rezultatul acestor eforturi este o cafea unică, fabuloasă, cu un gust echilibrat, cu un su-perb buchet cu nuanţe de florale şi citrice, cu uşor contrast între lămâie, ciocolată şi caramel, fi-ind una dintre cele mai rare şi, implicit, cele mai scumpe cafele din lume.Acest sort de cafea nu se poate cumpăra uşor, achiziţionarea

se face doar cu aprobare… gândiţi-va câte magazine de delicatese sunt în lume, la Par-is, Milano, Londra etc, câte ho-teluri de lux… toţi vor să aibă această cafea. Eu am coman-dat în acest an 200 kg şi am primit aprobare pentru 160 kg, cei opt saci de 20 kg sunt acum în drum spre România şi vor fi aici de sărbătorarea sfinţilor Constantin şi Elena când veţi putea şi savura această cafea şi aici în ţară. Poate a contat şi cartea pe care am scris-o (Con-fesiunile unui cafegiu) şi, poate imaginea pe care o au oamenii despre mine şi despre ceea ce fac. Pe la prăvălia mea trec şi mulţi clienţi străini turişti, oa-meni de afaceri, ambasadori etc. poate ei au vorbit depre mine în ţările lor pentru că în străinătate nu prea există acest segment al cafelelor de lux. La prăvălia mea, cafeaua Sf. Elena va costa 900 RON/kg adică, 9 RON o ceşcă cu una dintre cele mai bune cafea din lume, eu cred că este un preţ convenabil pentru această calitate.

Voi mai aduce un soi foarte de-osebit, Peaberry, o cafea foarte deosebită mai ales prin forma sa, fiind o boabă de cafea cu formă ovală. Acest tip de bo-

MĂRTUR I I

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

abe sunt considerate de către botanişiti o anomalie a naturii şi pot apărea la multe soiuri de cafea. Cafeaua Peaberry este foarte rară, maxim 5% dintr-o cultură normală de cafea se poate încadra în această cat-egorie aşa că, producătorii de cafea le sortează şi le vând separat la preţuri ridicate. Boa-bele sunt mai mici decât cele obişnuite, aroma acestor boabe este superioară, mai puternică, mai placută, diferită de boabele din aceeaşi cultură.

Cafegiii caută foarte mult acest tip de boabe care datorită for-mei lor ovale care permit o pra-jire foarte uniformă făra riscul de a se arde.

Vechii cafegii armeni numeau acest tip de cafea Rolle, se vorbea despre ea dar, se găsea greu. Domnul Carabelaian mi-a povestit prima dată de-spre aceste cafele, am şi prăjit impreună un Rolle, originar din India. Imi amintesc că mi-a spus “ Gheorghiţă asta e o cafea foarte deosebită, dacă ai vreodată ocazia, să cumperi cât de multă că nu te păcăleşti… !” În scurt timp veţi putea savura la prăvălia mea şi acest soi de cafea.

interviu şi fotografii dePaul AGOPIAN

24

AA

AR R

T

În perioada interbelică, şi puţin după, acesta era cel mai cele-bru magazin de « cafea, coloni-ale şi delicatese » de pe Calea Moşilor, stradă unde la orice ora te duceai puteai auzi de la trecători vorba armenească, iar printre nu puţinele prăvălii armeneşti trona firma acestui magazin care-şi câştigase cli-entela prin produsele sale de calitate şi servirea exemplară: “La Zadig”. Cafeaua se prepara pe loc, măcinată fiind în faţa clientului din diferte sorturi de cafea prăjite diferit astfel incât oricine pleca cu amestecul său preferat. La cerere se adăuga şi năut, prăjit meseriaş şi adăugat atât cât era necesar să răspundă cererii. Rostul năutului era să

confere un gust aparte dar să şi slăbească tăria cafelei pentru cei care nu suportau un “şvarţ” tare.

Recent am primit din Franţa câteva pagini de amintiri din partea d-lui Zadig Mouradian, strănepotul fondatorului maga-zinului, care este un cunoscut astrofizician şi director de cercetări la Serviciul Solar al Observatorul din Paris , mem-bru al Academiei de Ştiinţă din Armenia , autor a numeroase lucrări ştiinţifice privind fizica solară. Vom avea însă ocazia să vorbim pe acest subiect într-unul din numerele viitoare ale revistei. Paginile pomenite mai sus încep cu o frază definito-

rie: “ Un magazin este alcătuit din patru pereţi, între care sunt dispuse mărfurile oferite spre vânzare ; însă numai viaţa ce se desfăşoară în jurul lui îl animă şi-i dă personalitate. Şi magazinul ZADIG a trăit din plin, ceea ce i-a adus faima ce o binemerita”. Dar să dăm în continuare cuvântul domnului Zadig Mouradian.

***

Fondatorul acestui magazin a fost Zadig Muradian, de fel din satul Purk, locuit numai de ar-meni, şi care se afla în imediata apropiere a oraşului Şabin-Ka-rahisar, din vilayetul Sivaz. Era locuit, în epocă, de 1700 locui-

CAlEA MOŞIlORsaga “LA ZADIG”

Drtad Mouradian în magazin (1939 )

A M I N T I R I

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

tori, avea două şcoli şi două bi-serici.[1] Ţăranii se ocupau de cultura de cereale, mai cu seamă grâu.Venind vremuri grele, în anii 1890, Zadig pleacă singur la Constantinopol unde deschide o brutărie pe care o ţine timp de doi ani. Nemulţumit de situaţia de acolo, pleacă la Brăila, unde se aflau deja câţiva consăteni. De data asta deschide o băcănie care merge mai bine încât poate ajuta familia rămasă acasă. În anul 1895, un alt consătean, care avea un magazin la Bucureşti, se decide să se întoarcă în Hay-renik, şi cedează magazinul lui Zadig, străbunicul…. Şi aşa se deschide pe Calea Moşilor, la Nr. 211, magazinul « Zadig ».

Zadig avea un fiu pe Drtad, (bu-nicul meu) care se căsătorise şi avea un băiat, Hamparţum (tatăl meu) şi o fată Haiganuş. Se pare că la cerinţa bunicului, Drtad ( el se ocupa cu comerţul cu ridicata cu grânele din sat) vine la Bucureşti, în anul 1912, însoţit de Hamparţum, care era încă la vârsta copilăriei. Pe cât se pare, în acele vremuri, fa-milia se gândea să părăsească ţara. Zadig se întoarce la Purk, dar după puţin timp se îmbolnăveşte de holeră, căci în anii 1912-1913 bântuia o epid-emie în Orientul Mijlociu. Pe când eram copil, veneau acasă la noi prietenii bunicului şi mai închinau un păhărel de oghi şi toastul invariabil era : Ays dari hos, kal dari Hayrenik ! (anul acesta aici, la anul –în patrie). Sunt sigur că erau sinceri. Toţi visau la Hayrenik.A venit vara anului 1914. Trupele germane se îndreptau spre Bucureşti. Germania fi-ind aliata Turciei, era pericu-

los pentru armenii cu cetăţenie turcă să ramână pe loc. Mai cu seamă că acum ştim că En-ver Paşa trimisese o telegramă lui Falkenheim, comandantul trupelor germane care înain-tau, să ucidă pe toţi aceşti ar-meni, deoarece erau chipurile trădători. Aşa încât Bunicul şi tata s-au refugiat în Rusia, (care era în război cu Turcia) la Rostov pe Don ( Nor Na-hicevan) unde era o străveche comunitate armenească. Bu-

nicul a preluat un han, iar tata a urmat şcoala armeană din localitate, a cărui director era viitorul arhiepiscop Husig Zo-hrabian. Această situaţie a durat până în 1919, când ei au reuşit să se întoarcă la Bucureşti.În timp ce erau la Rostov, bu-nicul, împreună cu Ervant Papazian (rudă cu Generalul Andranic), cumpărau arme de la soldaţii dezertori ai ar-matei ţariste în derută, şi le

Artin Tursugian, Drtad şi Hamparţum Muradian

Şedinţa comitetului de ajutorare a săracilor din curtea din spatele magazinului LA ZADIG

26

AA

AR R

T

trimeteau clandestin spre Ar-menia. Era vremea când mica armată armeană dimpreună cu populaţia făceau faţă invaziei armatei turceşti.Războiul întrerupsese legăturile cu familia rămasă la Purk, în-trerupere care din nefericire a rămas definitivă. Duminica, la 21 februarie 1915 [2] un grup de cete au năvălit peste câteva sate armeneşti şi au masacrat întreaga populaţie. Bunicul îmi spunea că numai cinci persoane din Purk au scăpat, şi anume aceia care nu se găseau în sat în ziua carnagiului. Atacul dintr-o Duminică, prin surprindere, nu avea alt scop decât punerea în aplicare a unei intenţii pre-cise de a ucide cât mai mulţi oameni. Probabil acest act era, de fapt, o răzbunare a turcilor « curajoşi » care au atacat o populaţie neînarmată, ca ur-mare a înfrângerii « valoroasei lor armate » în luptele purtate cu armata rusă în ianuarie 1915. [3]

După întoarcerea din Rusia, bu-nicul şi-a reluat magazinul din Bucureşti, şi şi-a refăcut fami-lia căsătorindu-se cu o văduvă a unui ofiţer armean din armata otomană care îşi pierduse cei doi copii în deportările pe dru-murile pe ruta Sivas—Deir-es-Zor. Noi am iubit şi respectat această nouă bunică a noastră si care a devenit adevarata noastra bunica, aşa cum mi s-a povestit. Mai târziu se căsătoreşte şi tata şi din această căsătorie am re-zultat eu şi cele două surori ale mele.Treptat, Hamparţum (tata) de-vine principalul ajutor a bu-nicului, contribuind la faima

magazinului : cafea proaspăt măcinată pe loc. Pe toată întin-derea Căii Moşilor, de la Sfântu Gheorghe la Obor, nu existau alte magazine care să ofere cafea în afară de Zadig şi Ju-lius Meinl, chiar lângă Obor. Acesta din urmă era o afacere vieneză, şi lanţul lor de maga-zine vindea cafea occidentală. În Bucureşti magazinele de cafea erau de regulă ţinute de armeni. De exemplu, Danie-lian pe Academiei, Kellerian la Sfîntu Gheorghe, sau Surian la Piaţa Mare, şi altele. Produsele care se vindeau la ZADIG erau « coloniale » , « delicatesuri » şi cu o secţie de cafea. Maga-zinul este menţionat în almana-hul « Araz » din anul 1933, edi-tat de Siruni, printre alte adrese de comercianţi armeni.Partea cu cafea era compusă din mai multe rezervoare de boabe de cafea prăjită, de dife-rite provenienţe, care alimentau cele două maşini de măcinat. La cererea clienţilor se făceau dife-rite sorturi şi amestecuri, ce se produceau pe loc. Când clienţii luau punguliţa cu cafea în mână ea era caldă încă şi parfuma toată atmosfera magazinului. De partea de cafea se ocupa nu-mai tata. În curtea din spatele magazinului se găsea magazia unde se prăjeau boabele de cafea, desigur sub supraveghe-rea lui tata, căci era o chestiune de dozarea şi timpul de prăjire după originea boabelor.Aroma cafelei prăjite se răspândea de-parte şi parfuma adesea acest colţ al Bucureştiului.

În ani interbelici maşinile de măcinat cafeaua erau fabricate în Germania şi tata obţinuse licenţa de import a tuturor

maşinilor agricole produse de uzina producătoare a aces-tor maşini de măcinat cafea. Exista însă şi o mică fabricaţie locală de maşini de măcinat cafea a fraţilor Suchiasian. Ei înlocuiseră discurile de măcinat din piatră cu discuri metalice. Nu ştiu care erau caracteristicile fiecărei maşini, dar în magazin era alăturate amândouă.Magazinul “Zadig” devenise aşa de cunoscut încât multă lume credea că ăsta era nu-mele nostru de familie. Lui bu-nicu şi lui tata lumea le spunea “Domnu Zadig”. În schimb eu port întradevăr numele străbunicului, aşa cum fiul meu are numele străbunicului lui, Drtad.Pe vremea aceia oameni îşi făceau planuri de viitor, şi tatăl meu mă vedea inginer cu studii în Germania şi apoi importa-tor general de maşini agricole. Eu am început învăţământul la şcoala primară armeană din Bucureşti. În clasa patra, am început să iau lecţii particu-lare de limba germană având ca profesor pe Domnul Levon Balgian[4] profesor la şcoala armeană şi care fusese elev la Evangelische Schule din Bucureşti. Deci după şcoala primară am început să frecven-tez şcoala germană ca şi prie-tenul meu Garbis Surian, acum în Argentina. La început aveam dificultăţi mari nu nu-mai de limbă dar şi programele care erau complet diferite, de la toate materiile în armeană trecusem la toate materile în germană. Însă asta era, şi am răzbit. De abea făcusem trei ani de şcoală, când trupele so-vietice au “eliberat România din mâna românilor”. Când

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

A M I N T I R Irăzboiul s-a terminat şi trupele sovietice ocupau ţara, conform armistiţiului ele trebuiau să se retragă după 5 ani de ocupaţie. Lumea spunea că va fi greu de suportat cei cinci ani dar nu aveau ce face. Apoi s-au obişnuit. Pe atunci nu ştiam că în politică provizoriu înseamna definitiv şi nici uzina de maşini agricole din Germania nu era mai brează, căci căzuse în Ger-mania de Est şi desigur fusese naţionalizată…. Aşa a început sfârşitul magazinului “la Za-dig”. In ultima lui fază devenise centru de distribuire de pâine. Restul istoriei este banal.Perioada cea mai “luminoasă ” a magazinului au fost anii ‘30. Atât bunicul cât si tata aveau mulţi prieteni şi erau implicaţi în viaţa comunităţii. Nu lipseau prieteni care intrau numai ca să spună bună ziua. În perioada aceia bunicul era preşedintele asociaţiei “Vişap” a Şabin Ka-rahisar-ţiilor (vezi într-unul din articolele lui Eduard Jamgo-cian în Ararat) şi preşedinte al asociaţiei de Ajutor a Săracilor comunităţi (Ahgada-hănam). Împreună cu Ervant Papazian au organizat ridicarea monu-mentului dedicat Generalului Andranic din curtea bisericii, iar bustul a fost sculptat după tabloul generalului de la noi de acasă, care acuma se găseste în muzeul Dudian. Bunicul sau tata erau implicaţi la or-ganizarea reprezentării operei “Anuş”. Tata a fost un mem-bru activ în acţiunea de re-alizare a construcţiei şcoli din strada Coţofeni din Colentina. Iar apoi s-a ocupat şi cu şcoala din curtea bisericii. Deseori adunările de organizare aveau loc în biroul magazinului sau

vara în curtea din spate la o ceaşcă de cafea. În acele mo-mente, magazinul devenea un punct de activităţi culturale. Era un timp când genocidul era prezent în memorie dar si viitorul părea deschis. Totul era mai simplu de realizat…

Zadig MOURADIAN

Prezentarea textului A.Sahaghian.

[1] Date furnizate de D-l Mour-adian după: R.H.Kevorkian et P.H. Paboudjian; Les Arméniens dans l’empire Ottoman à la veille du génocide , Paris 1992, p.249.

[2] Ararat XVI-312 „Geno-cidul Pas cu Pas „

[3] Ararat XVI-312 „Geno-cidul Pas cu Pas „

[4] Viitorul Catolicos, Vasken I-ul.

Hamparţum Mouradian

28

AA

AR R

T

Pe Şoseaua Pantelimon, nu departe de Piaţa Avrig, printre blocurile care mărginesc bulevardul, se află Cimitirul Armenesc, un loc cu totul di-ferit faţă de ceea ce sîntem obişnuiţi să vedem sau să ne în-chipuim despre felul cum arată o necropolă. Cum păşeşti dincolo de poarta mare de fier, în perimetrul în-conjurat de ziduri albe, te sur-prinde atmosfera luminoasă a locului. Te afli într-un spaţiu neaşteptat de calm şi senin. În chip ciudat, zgomotele trepi-dante ale oraşului, care îşi trăieşte cu frenezie existenţa zilnică, nu pătrund în această incintă ca să tulbure liniştea patriarhală a locului. Nimic din recuzita unei sce-nografii sumbre, tipice unei ne-cropole, folosite pînă la saturaţie ca motive de inspiraţie de către poeţii romantici, nimic trist sau înfricoşător nu găseşti în Cimi-tirul Armenesc din Bucureşti ce poate fi comparat cu o verigă dintr-un lanţ nesfîrşit al

generaţiilor succesive. Aici, pe pămîntul greblat, cresc hortensii şi trandafiri, iarba mărgineşte dalele aleilor, pomii foşnesc prietenoşi. Lu-mina soarelui se revarsă dar-nic deasupra acestui spaţiu de o candidă blîndeţe. Şi nu o dată poţi vedea copiii, veniţi în vizită cu mămicile lor la părinţii şi bunicii dispăruţi, cum aleargă veseli pe aleile pietruite. În blo-curile de pe străzile din jur gos-podine trebăluiesc pe balcoane, spală geamuri, scutură pleduri, udă florile din ghivece, fără să le înfioare prezenţa cimitirului din apropiere. Stai pe o bancă şi te laşi cu-prins de liniştea locului ca să te întorci, apoi, în febra oraşului, măcar pentru un timp împăcat cu tine însuţi şi cu restul lumii. Cel care se îngrijeşte cu discreţie şi perseverentă conştiinciozitate să păstreze nealterată atmosfera senină a acestui loc, unde cei plecaţi pentru totdeauna din-tre noi şi-au lăsat veşmîntul şi înfăţişarea vremelnică, este

domnul Jirair Baronian. Dom-nia sa îi cunoaşte bine pe toţi locatarii domeniului pe care îl administrează în numele Eparhiei Armene şi, trebuie să recunoaştem, că datorită efor-turilor sale neobosite şi a spri-jinului acordat de Eparhie, ci-mitirul arată astăzi ca un parc.Pînă la venerabila vîrstă de 89 de ani domnul Baronian a văzut multe, a trecut prin întîmplări bune şi rele şi a înfruntat încercările vieţii cu demnitatea ce îl caracterizează. Timpul nu i-a alterat ţinuta dreaptă, privi-rea limpede şi sigură, optimis-mul şi încrederea în oameni.Domnul Jirair Baronian s-a născut la Bucureşti unde a ur-mat şcoala primară şi liceul. În 1948 s-a repatriat în Armenia împreună cu soţia sa. „Majoritatea celor repatriaţi atunci”, povesteşte domnul Ba-ronian, „proveneau din Siria şi Liban. Puţine familii veneau din România. Speram cu toţii ca acasă, în patrie, să avem şansa unei vieţi mai bune. Abia mă căsătorisem şi doream să-mi fac un rost. În România regele Mihai ab-dicase, se instalaseră la putere comuniştii cu dictatura pro-letariatului, se făceau arestări în masă, mai ales în rîndul intelectualilor. Atunci au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia ziarişti, profesori, avocaţi ar-meni. Majoritatea lor au murit în lagărele de acolo. Dictatura din ţările lagărului comunist aplica aceeaşi politică de ani-hilare a intelectualităţii, in-

AMINTIRI ÎNTR-UN PARC

AA

AR R

T7 - 8 / 2013

diferent de naţionalitate. O metodă de opresiune şi crimă asemănătoare celor folosite şi de guvernul Junilor Turci care, în aprilie 1915, a arestat, de-portat şi asasinat 800 de per-soane din elita intelectualităţii armene, fără să li se prezinte acestora vreun act de acuzare.La Erevan, toţi repatriaţii am primit un teren şi credite la stat pentru construirea unei case. Într-o noapte, pe terenurile unde lucram să ne ridicăm casele au năvălit oamenii KGB-ului. Trecuse de miezul nopţii. Era întuneric. Deodată, în liniştea aceea, au izbuc-nit plînsete şi ţipete de femei şi copii îngroziţi şi o spaimă cumplită ne-a cuprins pe toţi. Uneori ţipetele şi plînsetele acelea mi se pare că le mai aud încă. Bărbaţii ridicaţi atunci veniseră din Siria şi Liban. Au fost deportaţi în Siberia şi nici unul dintre ei nu s-a mai în-tors la familia lui. Erau cu toţii tineri, nu aveau nici o vină, nu făceau politică, nu ameninţau cu nimic siguranţa statului, erau săraci şi căutau ocrotire în Armenia şi o viaţă mai bună în Patria Mamă. Ca şi părinţii lor, ucişi în Genocidul din 1915, şi ei au murit nevinovaţi.” Pentru cîteva clipe privirea domnului Baronian se tulbură.„După ce am absolvit în Ar-menia Facultatea de Educaţie Fizică”, continuă domnia sa, „am profesat ca antrenor şi apoi am condus în calitate de director o şcoală de sport din Erevan. Profesional am avut mari satisfacţii, pregătind spor-tivi de performanţă, campioni ai Armeniei şi Uniunii Sovieti-ce, care şi-au cîştigat reputaţia şi pe plan european.” Din modestie, domnul Jirair Baronian nu aminteşte că, pen-tru meritele sale deosebite în

domeniul sportiv, a fost onorat cu numeroase diplome, medalii şi cu ti-tlul prestigios de Antrenor Emerit al Armeniei. În 1992-1993, la invitaţia Federaţiei Române de Tenis de Masă, dom-nul Baronian a venit la Bucureşti împreună cu echipa de tenis de masă a Armeniei care s-a remar-cat prin frumoase succese obţinute în competiţii din Italia. În 1994 domnia sa şi-a adus în România şi familia. În incinta Cimitirului Armenesc, la intrare, în apro-pierea monumentului de bronz ridicat de comunitatea armeană spre cinstirea eroilor armeni căzuţi pe cîmpul de luptă sub tricolor românesc în cele două războaie mondiale, se află o modestă piramidă din pietre, cu o cruce albă deasupra, la baza căreia, într-o candelă, pîlpîie o flacără roşie cît inima unei privighetori armeneşti. Alături, pe o placă, sînt gravate numele a 28 de armeni din România (20 din Bucureşti şi 8 din Constanţa) care în timpul terorii staliniste au fost deportaţi în Siberia de unde doar 8 dintre ei, rămaşi în viaţă, s-au mai întors acasă.Ideea şi realizarea acestui loc comemorativ modest, dar deo-sebit de sugestiv şi, mai ales, emoţionant, atît prin simplitatea lui, cît şi prin esenţa dureroasă a evocării, aparţine domnului Baronian. Şi tot pe aleea principală se află un hacikar din tuf, de un roz intens, piatră din care sînt construite în Armenia acele

splendide biserici care au stîrnit admiraţia şi interesul specialiştilor europeni pentru arhitectura armeană. Deşi domnul Jirair Baronian nu spune nimic despre cum a apărut după 1990 acest hacikar în Cimitirul Armenesc, am aflat că ideea de a aduce din Arme-nia un monument comemorativ închinat victimelor Genocidu-lui din 1915 îi aparţine. Dorinţa sa a devenit realitate cu gene-rosul ajutor material al fraţilor Agop şi Anuş Kîrmîzian. Şi astfel, prin hacikarul adus din Armenia şi modesta piramidă cu cruce albă, se regăsesc în Cimitirul Arme-nesc din Bucureşti, la lumina unei flăcări cît o inimă de privighetoare, fraţii de acelaşi neam şi aceeaşi credinţă, vic-time nevinovate ale totalitaris-mului comunist şi masacrelor turceşti care au culminat cu Genocidul din 1915.

anais nErsEsian

A M I N T I R I

30

Seeking information about ARTIN “OHANNES” MARDICHIAN, son of Sraf Mardichian and Cuti, nwphew of Artin Mardikian. Father was also known as Serabiou Mardiros or Mardirosian. Born in Bucharest on January 18, 1909. Served in Romanian Army. Was last seen in 1938-40 in the vicinity of Calea Mosilor.Anyone with information or knowledge, please contact Kazoolaw@msn.co