publicat de editura cartea romÂneascĂ educaŢional · cială ocupă în opera lui nicolae...

12
Faptul că opera expri- mă caracterul, temperamentul și personalitatea unui creator care își pune astfel involun- tar amprenta asupra produsu- lui artistic, este îndeobște un fapt unanim acceptat, probat prin studiile unor psihanaliști precum Freud sau Jung, chiar dacă de cele mai multe ori actul artistic de calitate acoperă mecanismul intim al traduce- rii vibrației în artă, dismulând ceea ce trivial s-ar putea numi fiziologia actului artistic. Oricum ar fi, dacă vrei să-l cunoști pe autor, fie el Nicolae Manolescu, trebuie să-i fi parcurs scrierile, risipite prin publicații literare, fie adunate în tomuri impresionante, încer- când să descoperi personajul din spatele scriiturii. Citind și recitind scri- erile domnului Manolescu, nu poți să nu observi cum autorul, cu bună știință sau nu, se dedu- blează în Manolescu – persona- jul și Manolescu – criticul, care se destăinuie separat în texte net diferite sau coexistă miracu- los în aceeași pagină ca efect al unor alchimii ascunse. Pentru a putea descifra complicatele pulsații abisale, cei doi psihanaliști amintiți mai sus, Freud și Jung, au funda- mentat teoretic și au pus în practică metode de sondaj abi- sal care revelează și iluminează cele mai bine ascunse unghere ale subconștientului ce se lasă descifrate și prin actul artistic. Dacă veți dori să-l cunoașteți mai bine pe ade- văratul personaj Nicolae Manolescu, nu este nevoie să vă furișați în intimitatea auste- ră și misterioasă a unui cabinet de psihanaliză, deoarece auto- rul în persoană vă pune la înde- mână textul „stenogramelor” prin care el însuși se dezvăluie cu sinceritate și chiar cu farmec și nonșalanță. Îl veți regăsi astfel în paginile unor scrieri mai puțin academice sau profesorale, dar purtând permanent ampren- ta și intensitatea observații- lor unui spirit de profundă și nealterată analiză plină de o căldură și omenească vibrație care nu are cum să însoțească critica magistrală pe care de obicei o practică. Parcurgând în această cheie paginile mano- lesciene, veți descoperi în „Convorbiri” sau în „Viață și cărți” pe Manolescu nu acel din textele critice, ci pe Manolescu care ar fi putut să fie dacă ar fi pedalat mai mult pe proză. De fapt, acesta este Manolescu – personajul adevărat și nu cri- ticul rece și intransigent având în mână scalpelul neiertător al observației obiective. Scrierile amintite mai sus se constituie în adevăra- te defulări (a se vedea ultimul vis al copilului Manolescu din „Convorbiri”, sau evocarea lui Ivasiuc, dar nu numai, din „Viață și cărți” și multe altele), care ni-l descoperă pe omul ascuns în spatele draperiilor sobre ale demersului critic, impecabil în majoritatea ipostazelor. Cu siguranță, un spe- cialist stăpân pe instrumentele psihanalitice ar putea să desco- pere detaliile subtile ale experi- enței inițiatice a „omului în pan- taloni scurți” de pildă, dacă ar fi să ne referim numai la același „vis”. „Visul” repetat îndelung și brusc întrerupt, reprezintă fără îndoială, cu o puternică semnificație, chintesența unei copilării fericite, în care familia prelungește căldura și protec- ția uterină, pentru ca mai apoi să genereze dureroase fracturi, prin absența treptată a princi- palilor componenți trecuți în neființă sau arestați de organe- le de coerciție. Copilul, ca mai apoi adolescentul încearcă să se mintă prelungind visul în repetatele lui secvențe, pentru ca brusc, odată cu sfârșitul ado- lescenței, să realizeze trauma ruperii cordonului ombilical, a paradisului pierdut, iar visul să înceteze a se mai repeta. Dacă ar fi scris proză, ar fi fost fără îndoială, un romanci- er de largă respirație epică (vădi- tă fiind înclinația spre monu- mental), iar producțiile sale ar fi fost poate croite pe calapo- dul proporțiilor clasice, având minuția unui baroc bine echili- brat, „bine temperat” ca și cla- vecinul lui Bach, înscriindu-se cu o personală distincție în rolul de proză modernistă, posibil de factură psihologică. Profesând critica litera- ră, atât monumentalul cât și pro- porția echilibrată, amănuntul și structura de ansamblu, au fost transferate construcțiilor critice specifice care i-au conferit noto- rietate. Unii spun că dacă scrii despre lucruri diferite, metaforic vorbind, trebuie să schimbi cer- neala, ceea ce s-a și întâmplat. Sper ca un psihanalist veritabil să se ocupe vreodată de întor- tocheatele dedesubturi ale per- sonajului, ajutând la decriptarea subtilităților scrierilor sale. O altă latură a scrisu- lui lui Manolescu o descifrăm în opera critică, dominată de monumentalitate, de profunzi- mea observației critice, origina- litatea metodei și de o constantă exigență. Este un alt Manolescu, Manolescu criticul, dispus să vă invite la o călătorie în timp prin cele cinci secole de istorie lite- rară românească de exemplu, sau invitând la scurte escapade, bine conturate, în presa literară. O poziție cu totul spe- cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti- ca românească și care îmbină luciditatea demersului critic cu participarea surprinzătoa- re și subiectivă a personajului Manolescu. Este o arcă ce invită la o aventură a cunoașterii inte- lectuale, plină de tentații. Poate că este bine să aplicăm acestei cărți a profe- sorului Manolescu, metoda pe care el însuși o aplică romanului românesc. La început, să vedem cine este naratorul și cine auto- rul. Vom descoperi cu uimire faptul că naratorul nu este însuși autorul, ci un alter ego al aces- tuia, care „nu iubește preferen- țial romanul”. Pe acest alter ego însărcinează Manolescu să reali- zeze sondajul critic. Manolescu ezită definească sau să redefineas- că romanul ca specie litera- ră explicându-ne faptul că el, Manolescu, știe cum este, dar nu și ce este romanul. Așa cum romanul reprezintă un eșan- tion din universul existenței umane, la fel cartea domniei sale reprezintă o analiză a unui eșantion al prozei literare, metoda putând fi translată și asupra altor producții literare. Nu mă voi referi la metoda în sine, dar este evi- dent că aceasta reprezintă pen- tru critică o modalitate moder- nă, rațională, fundamental diferită de stilul emoțional – impresionist al vechii critici. Este de remarcat că înainte de a proceda la analiza pro- priu-zisă, Manolescu schițează spațiul conceptual necesar, așa cum un chirurg își pregăteș- te intervenția și numai după aceea procedează la disecția propriu-zisă. Succesiunea este logică și nu putea să fie altfel. Este de reținut stilul rațional și inteligent în care este condus discursul și cred într-o influență majoră a aces- tui text asupra criticii contem- porane. Pentru mine, „Arca lui Noe” rămâne mîndria flotilei pe care Manolescu a lansat-o în apele criticii românești. Nu aș separa perso- najul Manolescu de criticul Manolescu, deși în „Istoria literaturii” cel de-al doi- lea îl exilează pe primul, așa cum în „Viață și cărți” sau în „Convorbiri”, personajul nu prea lasă loc criticului. Foarte interesantă mi se pare, și din acest punct de vedere, „Arca lui Noe“, lucrare în care per- sonajul este tolerat de critic, deși pentru scurte secvențe. Rămâne de văzut în ce măsură coexistența celor doi este spon- tană, sau dictată de straturi- le profunde ale conștiinței, sau reprezintă o ingenioasă și plăcută capcană, pe care auto- rul o întinde cititorului. Vasile BURLUI ARCA ȘI TENTAȚIILE EI Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018 Semnal Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL cultură prin continuitate 1919 -2019

Upload: others

Post on 04-Sep-2019

12 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Faptul că opera expri-mă caracterul, temperamentul și personalitatea unui creator care își pune astfel involun-tar amprenta asupra produsu-lui artistic, este îndeobște un fapt unanim acceptat, probat prin studiile unor psihanaliști precum Freud sau Jung, chiar dacă de cele mai multe ori actul artistic de calitate acoperă mecanismul intim al traduce-rii vibrației în artă, dismulând ceea ce trivial s-ar putea numi fiziologia actului artistic. Oricum ar fi, dacă vrei să-l cunoști pe autor, fie el Nicolae Manolescu, trebuie să-i fi parcurs scrierile, risipite prin publicații literare, fie adunate în tomuri impresionante, încer-când să descoperi personajul din spatele scriiturii. Citind și recitind scri-erile domnului Manolescu, nu poți să nu observi cum autorul, cu bună știință sau nu, se dedu-blează în Manolescu – persona-jul și Manolescu – criticul, care se destăinuie separat în texte net diferite sau coexistă miracu-los în aceeași pagină ca efect al unor alchimii ascunse. Pentru a putea descifra complicatele pulsații abisale,

cei doi psihanaliști amintiți mai sus, Freud și Jung, au funda-mentat teoretic și au pus în practică metode de sondaj abi-sal care revelează și iluminează cele mai bine ascunse unghere ale subconștientului ce se lasă descifrate și prin actul artistic. Dacă veți dori să-l cunoașteți mai bine pe ade-văratul personaj Nicolae Manolescu, nu este nevoie să vă furișați în intimitatea auste-ră și misterioasă a unui cabinet de psihanaliză, deoarece auto-rul în persoană vă pune la înde-mână textul „stenogramelor” prin care el însuși se dezvăluie cu sinceritate și chiar cu farmec și nonșalanță. Îl veți regăsi astfel în paginile unor scrieri mai puțin academice sau profesorale, dar purtând permanent ampren-ta și intensitatea observații-lor unui spirit de profundă și nealterată analiză plină de o căldură și omenească vibrație care nu are cum să însoțească critica magistrală pe care de obicei o practică. Parcurgând în această cheie paginile mano-lesciene, veți descoperi în „Convorbiri” sau în „Viață și cărți” pe Manolescu nu acel din

textele critice, ci pe Manolescu care ar fi putut să fie dacă ar fi pedalat mai mult pe proză. De fapt, acesta este Manolescu – personajul adevărat și nu cri-ticul rece și intransigent având în mână scalpelul neiertător al observației obiective. Scrierile amintite mai sus se constituie în adevăra-te defulări (a se vedea ultimul vis al copilului Manolescu din „Convorbiri”, sau evocarea lui Ivasiuc, dar nu numai, din „Viață și cărți” și multe altele), care ni-l descoperă pe omul ascuns în spatele draperiilor sobre ale demersului critic, impecabil în majoritatea ipostazelor. Cu siguranță, un spe-cialist stăpân pe instrumentele psihanalitice ar putea să desco-pere detaliile subtile ale experi-enței inițiatice a „omului în pan-taloni scurți” de pildă, dacă ar fi să ne referim numai la același „vis”. „Visul” repetat îndelung și brusc întrerupt, reprezintă fără îndoială, cu o puternică semnificație, chintesența unei copilării fericite, în care familia prelungește căldura și protec-ția uterină, pentru ca mai apoi să genereze dureroase fracturi, prin absența treptată a princi-palilor componenți trecuți în neființă sau arestați de organe-le de coerciție. Copilul, ca mai apoi adolescentul încearcă să se mintă prelungind visul în repetatele lui secvențe, pentru ca brusc, odată cu sfârșitul ado-lescenței, să realizeze trauma ruperii cordonului ombilical, a paradisului pierdut, iar visul să înceteze a se mai repeta. Dacă ar fi scris proză, ar fi fost fără îndoială, un romanci-er de largă respirație epică (vădi-tă fiind înclinația spre monu-mental), iar producțiile sale ar fi fost poate croite pe calapo-dul proporțiilor clasice, având minuția unui baroc bine echili-brat, „bine temperat” ca și cla-vecinul lui Bach, înscriindu-se cu o personală distincție în rolul de proză modernistă, posibil de factură psihologică. Profesând critica litera-ră, atât monumentalul cât și pro-porția echilibrată, amănuntul și structura de ansamblu, au fost

transferate construcțiilor critice specifice care i-au conferit noto-rietate. Unii spun că dacă scrii despre lucruri diferite, metaforic vorbind, trebuie să schimbi cer-neala, ceea ce s-a și întâmplat. Sper ca un psihanalist veritabil să se ocupe vreodată de întor-tocheatele dedesubturi ale per-sonajului, ajutând la decriptarea subtilităților scrierilor sale. O altă latură a scrisu-lui lui Manolescu o descifrăm în opera critică, dominată de monumentalitate, de profunzi-mea observației critice, origina-litatea metodei și de o constantă exigență. Este un alt Manolescu, Manolescu criticul, dispus să vă invite la o călătorie în timp prin cele cinci secole de istorie lite-rară românească de exemplu, sau invitând la scurte escapade, bine conturate, în presa literară. O poziție cu totul spe-cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină luciditatea demersului critic cu participarea surprinzătoa-re și subiectivă a personajului Manolescu. Este o arcă ce invită la o aventură a cunoașterii inte-lectuale, plină de tentații. Poate că este bine să aplicăm acestei cărți a profe-sorului Manolescu, metoda pe care el însuși o aplică romanului românesc. La început, să vedem cine este naratorul și cine auto-rul. Vom descoperi cu uimire faptul că naratorul nu este însuși autorul, ci un alter ego al aces-tuia, care „nu iubește preferen-

țial romanul”. Pe acest alter ego însărcinează Manolescu să reali-zeze sondajul critic. Manolescu ezită să definească sau să redefineas-că romanul ca specie litera-ră explicându-ne faptul că el, Manolescu, știe cum este, dar nu și ce este romanul. Așa cum romanul reprezintă un eșan-tion din universul existenței umane, la fel cartea domniei sale reprezintă o analiză a unui eșantion al prozei literare, metoda putând fi translată și asupra altor producții literare. Nu mă voi referi la metoda în sine, dar este evi-dent că aceasta reprezintă pen-tru critică o modalitate moder-nă, rațională, fundamental diferită de stilul emoțional – impresionist al vechii critici. Este de remarcat că înainte de a proceda la analiza pro-priu-zisă, Manolescu schițează spațiul conceptual necesar, așa cum un chirurg își pregăteș-te intervenția și numai după aceea procedează la disecția propriu-zisă. Succesiunea este logică și nu putea să fie altfel. Este de reținut stilul rațional și inteligent în care este condus discursul și cred într-o influență majoră a aces-tui text asupra criticii contem-porane. Pentru mine, „Arca lui Noe” rămâne mîndria flotilei pe care Manolescu a lansat-o în apele criticii românești.

Nu aș separa perso-najul Manolescu de criticul Manolescu, deși în „Istoria literaturii” cel de-al doi-lea îl exilează pe primul, așa cum în „Viață și cărți” sau în „Convorbiri”, personajul nu prea lasă loc criticului. Foarte interesantă mi se pare, și din acest punct de vedere, „Arca lui Noe“, lucrare în care per-sonajul este tolerat de critic, deși pentru scurte secvențe. Rămâne de văzut în ce măsură coexistența celor doi este spon-tană, sau dictată de straturi-le profunde ale conștiinței, sau reprezintă o ingenioasă și plăcută capcană, pe care auto- rul o întinde cititorului.

Vasile BURLUI

ARCA ȘI TENTAȚIILE EI

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

SemnalPublicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL

cultură prin continuitate 1919 -2019

Page 2: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

„Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pămân-tul pe care ţi-l voi arăta Eu.” Acestea sunt cuvintele simple, însă emblematice prin care Dumnezeu i se adresează lui Avram în Geneza (12:1) pentru a-i semnala şi, implicit, pent-ru a-l determina să conştien-tizeze despărţirea de starea edenică, pierderea centrului originar, a nucleului identitar. De la acest moment marcat de pierdere, dar dublat şi de

nostalgia regăsirii sacrului se revendică, în fond, întreaga literatură a lumii. Din el s-au hrănit epopeile homerice, cân-tecele de gestă, legendele căutării Graalului, roman-ele cavalereşti cu dublul lor parodic, picarescul... Şi tot de el amintesc, pe rând, mitizările şi demitizările lui Iona, apoi renascentistele epopei eroic-comice, plim-bările în caleaşcă, în tren sau în cala vaporului cu aburi

specifice romanului realist, incursiunile în galeră or în subteranele minţii ce deschid calea literaturii antitotalitare. Or, într-un timp care avea mai multă răbdare cu trăitorii lui, memoria involuntară pusă la lucru în vederea cuceririi unui spaţiu ce părea pierdut pentru totdeauna, cel care defineşte fundamental esenţa umanului: labirinticul locus amœnus al sufletului, al din-amizantelor aduceri-aminte. Momentul părăsirii unui spaţiu matrice şi vital-ist, simbolic asociat vârstei tinere a unui protagonist care se pregăteşte pentru iniţierea întru ceva, de cele mai multe ori întru acel enigmatic şi spectaculos dubito al fiinţării, şi nu al existenţei normate, leagă în profunzime vechiul şi noul ca fenomene indisocia-bile în faptul literar, tradiţia

şi inovaţia, autenticul şi arti-ficialul. Se produce astfel un melanj care, o dată cu sec-olul XX, va solicita şi din par-tea cititorului resurse supli-mentare de comprehensiune, iar actului artistic în sine – latenţe şi potenţialităţi odinio-ară dificil de asumat. Călătoria ca tipar narativ şi homo viator ca uriaş arhetip sunt, la urma urmelor, două chipuri ale aceluiaşi Ianus: exilat, privat de condiţia lui paradisiacă, omul are nevoie de poveşti pentru a-şi umple dureroa-sele tăceri, iar aceste poveşti, fatalmente, recompun meta-morfoza ce-l poate ajuta să se adeverească... Să se întoarcă, adică, la adevăratul său sine prin ceilalţi, întâlniţi de-a lun-gul drumurilor sau, de ce nu, al poveştilor, chiar şi al celor ce inventariază, călătorind în timp, spaţiu sau, graţie mem-

oriei afective, diversele faţete ale istoriei recente. Şi cine poate, la urma urmelor, spune mai nimerit povestea călătoriilor noastre înspre ceilalţi, dar şi înspre noi înşine, în ultimă instanţă, dacă nu cartea? La Cartea Românească, în colecţiile dedicate ficţiunii, criticii şi istoriei literare, filosofiei şi gândirii sprinţare sau cărţilor fundamentale ale culturii române, în anul celebrării a 100 de ani de Românie ,,dod-oloaţă”, care anunţă cente-narul Cărţii Româneşti ca instituţie ce conservă memo-ria livrescă, vă veţi întâni în primul rând cu o oglindă. În care gloria clasicilor e la fel de importantă precum eforturile tinerei generaţii de a evada dintr-o societate în derivă.

Livia IACOB

LUNGUL DRUM AL SINELUI SPRE CEILALŢI

POVESTEA UNEI TRADUCERI*

În 1990, mă aflam, ca lector de limba română, la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier. Am pri-mit atunci, la Biblioteca Lectoratului, cele două volu-me din opera poetică a lui Nichita Stănescu, în selecția lui Al. Condeescu și a auto-rului1.

Fusesem coleg de armată cu Al. Condeescu și, curios să aflu cum a ajuns să realizeze această ediție, am început să-i citesc studiul introductiv. Am trecut apoi la poemele lui Nichita. Am citit pe îndelete și cu atenție poeziile și mi s-a părut că deslușesc în ele o evoluție și o zbatere pe care am încercat să le descriu într-un studiu în franceză publicat în revista Dialogue2 – revista de studii

1 *Nichita Stănescu, 11 Élégies și La leçon sur le cube, ediții bilingve, traducere în franceză de Iulian Popescu și Jean-Louis Courriol, Cartea Românească, 2018. Nichita Stănescu, Ordinea cuvintelor, vol. I și II, prefață, cronologie și ediție îngrijită de Alexandru Condeescu cu acordul autorului, Cartea Ro-mânească, 1985.2 «Nichita Stănescu: trois cohé-

românești inițiată de distin-sul profesor Jacques Bouët.

Citând din versurile lui Nichita, a trebuit, evident, să le traduc fragmentar și am păstrat, de atunci, gândul că, la un moment dat, aș putea să traduc în franceză măcar un mănunchi de versuri stă-nesciene.

Revenit în țară, la Iași, am încercat uneori cu studen-ții mei să traducem și poezie românească, nu în exces, dar am făcut-o de câteva ori. Un text care mi-a rămas în suflet și pe care l-am lucrat cu ei a fost superba Elegie a zecea.

Apoi, m-am pus pe treabă și am încercat să tra-duc alte câteva poeme… Cu cazne și temeri. Mă gândeam la un volum de 33 de poeme, ultimul dintre acestea fiind Nod 33. A venit la mine dl N. Tzone, directorul Editurii „Vinea”, care s-a arătat intere-sat de o traducere în franceză a lui N. Stănescu, dorind să editeze un volum bilingv și să-l ducă și la Paris, la Târgul rences plus une…», in Dialogue, Revue d’Etudes Roumaines et des Traditions Orales Méditerranéennes, 20 - 1990, Université «Paul Valé-ry», Montpellier, pp. 57-76.

de acolo. În plus, mi-a sugerat și m-a rugat mult să traduc și Elegiile. Cu chiu cu vai, m-am apucat și de Elegii, volumul urmând să se numească 11 Élégies et autres poèmes.

Din nefericire sau, poate, din fericire, nu am reușit să termin traducerea la timp, având, în același timp, mari rețineri, pentru că, atunci când nu te-ai născut într-o limbă și doar ai învă-țat-o, riști într-o traducere enorm. Deci am oprit lucrul, riscând să-l supăr pe N. Tzone, căruia trebuie totuși să-i mulțumesc pentru insis-tența cu care m-a obligat să traduc și Elegiile lui Nichita.

Am recurs din nou la aju-torul lui Jean-Louis Courriol, profesor la Lyon, cu care cola-borasem și în altă situație, el având deja la activ mai multe traduceri din română în fran-ceză și din franceză în română. I-am propus să lucrăm împre-ună și volumul – volume, între timp3 – lui Stănescu. Domnia 3 Editorul a dorit ca din volumul propus de noi să facă două: 11 Élégies și La leçon sur le cube. Numai cel dintâi, 11 Élégies, este precedat însă de o mică prezentare a lui Ni-chita și de câteva fraze introductive.

sa a reluat textele, le-a retu-șat cum a crezut de cuviință, apoi le-am rediscutat. A fost o colaborare benefică și sper, așa cum spune el, că am făcut un lucru bun.

Finalizarea s-a datorat, desigur, dlui Vasile Burlui, care a susținut și încurajat acest pro-iect, și, în aceeași măsură, dlui Călin Vlasie, care a acceptat imediat ideea unei ediții biling-ve și a făcut toate demersurile pentru editare. Le mulțumesc pe această cale!

Vă mărturisesc însă că, în ce mă privește, ascund în mine o mare teamă. Este teama că nu am reușit să redau toate nuanțele aflate în poezia lui Nichita. Nu știu cât am putut pătrunde în ființa sa, pentru a simți ca el și a

transpune în franceză sufle-tul său poetic. Uneori, am impresia că, în transpunerea mea, profunzimile gândului stănescian alunecă și scapă printre versuri și cuvinte prea abstracte, cărora, nefiind fran-cofon nativ și având totuși competențe limitate de limbă franceză, cu greu le poți da viață. Mi-aduc aminte de chi-nurile lui Cioran atunci când a trebuit să abandoneze româ-na pentru franceză, un idiom care taie ca un brici fără să lase pe lama-i urme de sânge, de suflet sau de țărână.4

4 „Nu există măcar un cuvânt a cărui eleganță vlăguită să nu-mi dea amețeli: n-a mai rămas nici urmă de țărână, de sânge și de suflet în ele. O sintaxă de o înțepeneală, de o demnitate ca-

continuare în pagina 3

2

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 3: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

SECOLUL CARTEA ROMÂNEASCĂ (1919-2019)

Or româna păstrează mereu aceste urme care o fac greu traductibilă și greu de înțeles în profunzimea ei atât de bogată și de sensibilă.5

Trebuie, așadar, să-i mulțumesc din nou lui Jean-Louis Courriol pentru a mă fi ajutat să șlefuiesc aceste fraze și cuvinte.

Ca să închei: sunt și mulți care nu-l consideră nea-părat pe Nichita un mare poet, poate și pentru că, în poezia sa năvalnică, tumultoasă, nu au descoperit un traseu, o tensi-une către un țel poetic. În ce mă privește însă, citindu-l cu atenție, am descoperit acel tra-seu, acea zbatere perpetuă care l-a chinuit toată viața. Scriitura sa „hemografică”, cum o numește, trădează marele său zbucium creator, dorința de

daverică le încorsetează și le ho-tărăște un loc de unde nici Dum-nezeu n-ar putea să le smulgă.” E. Cioran, Istorie și utopie, Trad. de Emanoil Marcu, Ed. Humani-tas, București 1992, p. 6.5 „…n-aș fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi pu-treziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă”. Ibidem.

a trece altundeva, dincolo de lucrurile la care ținea atât de mult, dar pe care voia totuși să le traverseze într-un efort cog-nitiv nestăpânit și nestăvilit: „Şi totuşi, şi totuşi, poarta asta, dintre mine şi tine, trebuie zguduită de cineva.” (Pierderea ochiului). Nu reușește, dar confirmă: marea poezie nu se naște din succes, ci mai degra-bă din eșec.

Se stinge cu un regret blând, așezându-se cuminte sub dala unei poezii-testa-ment pe care o numește Nod 33, în finalul unui volum – ultimul îngrijit cu osârdie – pe coperta căruia își așază inițialele: Noduri și Semne.

NOD 33(În liniştea serii)

Am gândit un mod atâta de dulce / de a se întâl-ni două cuvinte / încât în jos înfloreau florile /și sus / înverzea iarba. /Am gândit un mod atât de dulce /de a se izbi două cuvinte / de parcă iarba verde ar înflori / iar flo-rile s-ar ierbi.

NŒUD 33(Dans la paix du soir)J’ai imaginé une

manière si douce / pour deux mots de se rencontrer / que les fleurs vers le bas fleuris-saient / et l’herbe vers le haut verdissait. / J’ai imaginé une manière si douce /pour deux mots de s’affronter / que l’herbe verte semblait fleurir / et les fleurs herbir.

Iulian POPESCU

Ce seraitentreprendre le récitd’uncauchemarque de vousraconter par le menul’his-toire de mesrelationsavecceti-diomed’emprunt, avectousces-motspensés et repensés, affinés, subtilsjusqu’àl’inexistence, cour-béssouslesexactions de la nuan-ce, inexpressifspouravoirtoutex-primé, effrayants de précision, chargés de fatigue et de pudeur, discretsjusque dans la vulgarité. Comment voulez-vousques’enac-commode un Scythe, qu’il en sai-sisse la significationnette et les manie avec scrupule et probité ? Iln’en existe pas un seul dontl’élé-ganceexténuée ne medonne le vertige: plus aucune trace de terre, de sang, d’âme en eux. Unesyntaxed’uneraideur, d’une-dignitécadavériquelesenserre et leurassigneune place d’où-Dieumême ne pourraitlesdéloger. (E. Cioran, Histoire et Utopie)

Ar însemna să-ți spun o

poveste de groază dacă ți-aș rela-ta în amănunt istoriarelațiilor mele cu acest idiom de împru-mut, cu toate aceste cuvinte gân-dite și răsgândite,şlefuite, subtile până la inexistență, gârbovite subjugul nuanței, inexpresive tocmai pentru căau exprimat totul, de o precizie înfiorătoare, istovite și delicate, sobre chiar și atunci când sunt vulgare. Cum s-ar putea deprinde cu ele un scit, cum le-ar putea pătrun-de înțelesul exact șimânui cu migală și dreaptă cumpănire. Nu există măcar un cuvânt a cărui eleganță vlăguită sănu-mi

dea amețeli n-a mai rămas nici urmă de țărână, de sânge și de suflet în ele. O sintaxă deo înțe-peneală, de o demnitate cadaveri-că le încorsetează şi le hotărăște un loc de unde nici Dumnezeu n-ar putea să le smulgă. (trad. Emanoil Marcu)

…n-aș fi abando-nat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nos-talgică şi superba neglijenţă.

Iulian POPESCU

continuare în pagina 4

Secolul Cartea Româ-nească (1919-2019) este unul emblematic pentru luminile și umbrele literaturii și cul-turii noastre.

Editura se înființează în 1919, la inițiativa liberali-lor lui Ion I.C. Brătianu, prin unificarea a trei mari între-prinderi culturale: editura C. Sfetea (cu sediul pe Calea Moșilor, în spatele bisericii Sf. Gheorghe Nou, existent și azi), condusă de Constantin Sfetea (1864-1924), compusă din librărie, tipografie și lito-grafie; tipografia Rasidescu, condusă de Carol Radisescu (1892-1956), una dintre cele mai mari din țară, cu atelier de zețărie, zincografie, lito-

grafie, mașini de tipar – cu sediul pe str. Doamnei 14-16. Conducătorul acestei ti-pografii era reprezentantul celei de-a doua generații de tipografi din familie, școlit la Viena și absolvent al Șco-lii de Comerț din București. Alături de editură și tipogra-fie, se asociază și librăria lui Nicolae Ioanițiu, cu sediul în str. Șelari 12, pe lângă libră-rie existând și un mare depo-zit de hârtie și papetărie.1

Statutele noii societăți și actul de înființare sunt

1. Date după Marius Rasidescu, „Din trecutul unei edituri – Cartea Româneas-că”, în Magazin istoric, an XXVI, feb-ruarie 1992, pp. 75-78.

publicate în Monitorul Ofici-al din 30 iulie 1919, garanții acțiunilor fiind Banca Ro-mânească și Banca Agricolă, alături de personalități cultu-ral-administrative ale epocii, precum Gh. Adamescu (se-cretar al lui Spiru Haret) sau Ion Al. Brătescu-Voinești.

Primul președinte al Consiliului de Administrație este profesorul Ion Athana-siu (iulie- septembrie 1919), care decide fuzionarea cu cea de-a patra entitate editorială, Minerva S.A., sporindu-și capitalul și preluând sediul acesteia din apropierea Uni-versității (B-dul Academiei 3-5), sediu care va deveni

emblematic pentru Cartea Românească interbelică2. După alegerea geografului Ion Simionescu în calitate de președinte al C.A. (persona-litate ce va conduce Cartea Românească până în 1944), editura se va extinde prin construirea de noi sedii pen-tru depozite; de pildă, cel din șoseaua Bonaparte 58-60, ac-tual Iancu de Hunedoara, de 6000 m2, existent și astăzi, a fost inaugurat în 1922.

2. Situat vizavi de Cercul Militar, se-diul a fost distrus la bombardamentele din aprilie 1944; aici se va deschide în perioada comunistă „Romarta Copiilor”, actualmente adăpostind o sucursală BRD.

De-a lungul timpului, așa cum spune chiar Ion Si-mionescu în câteva pagini de bilanț, s-au deschis fili-ale ale Cărții Românești în provinciile României Mari: la Chișinău, Timișoara, Li-pova, Cluj, Brașov și Târnă-veni, construindu-se o rețea de peste 600 de colaboratori și reprezentanți ai editurii la nivel național. Descrierea se-diului central, din Academi-ei, este semnificativă pentru activitatea materială a edi-turii; acesta „ocupă subso-lul, parterul și etajul întâi al palatului central și are raioa-ne de vânzare pentru cărți literare românești și străine,

3

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 4: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

continuare în pagina 5

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

Imaginează-ți că ești DumnezeuAutor: Matei Vișniec

„Cel mai înzestrat dramaturg al generaţiei 1980, Matei Vişniec, debutează ca poet şi scrie tot mai des în anii din urmă proză. Piesele de teatru cunosc versiuni în română şi în franceză. Spre deosebire de Cioran, Vişniec nu pare să-şi fi făcut o problemă, după ce a emigrat la 31 de ani în Franţa, nici din învăţatul francezei, nici din dezvăţatul românei. Ambele limbi reprezintă pentru el un instrument eficace, nu un scop în sine. Cuvântul e precis, fraza scurtă, uşor de rostit pe scenă. Piesele aparţin teatrului post-psihologic care a luat locul, după al Doilea Război, pe toate scenele lumii, aceluia tradiţional şi realist.”

Nicolae MANOLESCU

Inedite: articole, scrisori, autografe, prefețe, cereri și petiții, alte documente (1896-1943)Autor: Eugen Lovinescu

Ediţie îngrijită de Dan GULEA

Alături de cele 80 de scrisori inedite ale lui E. Lovinescu către Hortensia Papadat-Bengescu (1919-1943), cu-prinzând lecturi succesive ale ciclului Hallipilor, dar şi ale romanelor şi cărţilor faimoase ale criticului, ediţia de faţă mai este alcătuită şi din alte inedite – scrisori adresate lui Camil Petrescu sau Margaretei (Bebs) Delavrancea –, texte din perioada de început (inclusiv primul articol, de la vârsta de 14 ani), cereri administrative şi petiţii din cariera de profesor, precum şi o serie de procese-verbale ale societăţilor comerciale din care a făcut parte autorul („V. Missir Fii & Co.”, „Au Printemps de Bucarest” ş.a.). Se dezvăluie astfel un autor, dar şi un om, cu afinităţile şi idiosincraziile sale, exprimate, deopotrivă, sub protecţia caldă a prieteniei, alternând un stil oral cu unul scris. Cititorul are ocazia să privească „din interior” atât o configurare a canonului interbelic (prin adevăratul roman epistolar de aici), cât şi formarea unei personalităţi de critic.

Din secolul RomanticAutor: Mihai Zamfir

„Această carte, a cărei a doua ediţie apare la trei decenii după prima, a avut fără voia ei un destin ciudat. În caseta editorială a primei ediţii se menţiona ca dată a bunului de tipar 27 noiembrie 1989, iar volumul ar fi trebuit să se afle în librării peste cîteva zile, la finele lui noiembrie 1989. Dar nu s-a mai aflat. Din cauză că în textul studiilor apăreau nume de autori devenite între timp odiosa şi necitabile, cartea a fost oprită în tipografie. Dacă peste o lună de zile nu s-ar fi întîmplat ceea ce s-a întîmplat, exemplarele deja tipărite ar fi mers la topit. Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat pentru milioane de români şansa vieţii lor; pentru cartea intitulată Din secolul romantic a însemnat salvarea, certificatul de supravieţuire.” Mihai ZAMFIR

cărți didactice, articole de papetărie și confecțiuni, ar-ticole de pictură, galanterie, articole de sport, material didactic, gramofoane, plăci, radio, jucării, precum și o sală de expoziție de pictură, cunoscută sub numele de «Sala Ileana»”.3

„Cultura mulțimii” a fost primul punct al activi-tății editurii; cifrele datând din 1931 sunt elocvente: 500000 de exemplare din co-lecția „Pagini Alese din Scri-itori Români”, 2 000 000 de broșuri din seria „Cunoștin-țe Folositoare”, distribuite la

3. În revista Boabe de grâu, 1930, pp. 477-485.

nivel național; „Calendarul Gospodarilor”, „o carte de citire a săteanului”, ce apa-re „de 11 ani”, s-a vândut în 250 000 de exemplare. Alte colecții larg răspândite sunt „Biblioteca Agricolă” și „Bi-blioteca Minerva”. Scopul acestor colecții: „Răspân-dind gustul de citit în mulți-me, editura pregătește astfel terenul pentru înțelegerea și desfacerea cât mai largă a literaturii și științei româ-nești”, susținute de „premii literare și științifice pentru lucrări inedite”.

Din punct de vedere bi-bliofil, se amintesc La gravure sur bois en Roumanie (de Adri-an Maniu), stampe și planșe

colorate, ediția Divina comedie din 1925 (traducere de Geor-ge Coșbuc și note de Ramiro Ortiz). Din portofoliul literar, sunt amintiți Arghezi, Cezar Petrescu, Rebreanu, Sado-veanu sau Blaga, Ion Pillat, M. Sorbul, O. Goga – dar și, după cum precizează Ion Si-mionescu, autoare: Otilia Ca-zimir, Lucia Mantu, Lucreția Petrescu. Nu lipsesc criticii: Ibrăileanu, Lovinescu, Vianu, Sanielevici – pentru a cita doar câteva nume. Din domeniul științific sunt menționați sa-vanți precum G.G. Antonescu, Matei Cantacuzino, dr. E. Ju-vara, dr. G. Marinescu, dar și A.C. Cuza...

Cartea didactică are o

serie de cifre reprezentative, aproximativ 60% din cartea școlară existentă pe piață la momentul respectiv purtând egida Cărții Românești; cea mai amplă lucrare, mândria atelierelor tipografice, era dicționarul Candrea al limbii române, însoțit de ilustrații și planșe reprezentative.

Distrugerea sediul principal la bombardamente-le din aprilie 1944, dispariția lui Ion Simionescu în același an conduc la intrarea acce-lerată într-o perioadă de de-clin a editurii, pe măsură ce societatea românească intra sub dominația stăpânitorilor sovietici. Între 1945 și 1947 tipografia devine imprimerie

de bani, pentru Banca Națio-nală a României, perioadă în care acțiunile Cărții Româ-nești vor fi preluate, treptat, de noii stăpâni, astfel încât, în 1948, Cartea Românească in-terbelică dispare, patrimoniul ei intrând în noua Editură de Stat.

Cu toate acestea, din punct de vedere simbolic, anul 1948 este unul semni-ficativ pentru destinul edi-turii; în aprilie apărea volu-mul de nuvele Întâlnirea din Pământuri de Marin Preda (ce se va bucura peste câte-va luni de o a doua ediție). Debutul editorial al mare-lui prozator naște o discuție întreagă în presa de partid;

4

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 5: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

continuare în pagina 6

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

AmbasadorulAutor: Ioan Mihai Cochinescu

„Ambasadorul reprezintă o reală surpriză. El se cere primit cu tot fastul datorat unor emisari de ex-cepţie. N-a dat prin presă (dar nu toate ziarele sunt disponibile la Paris) de surlele şi trâmbiţele care, asemenea celor de la o curte renascentistă, s-ar fi cuvenit să răsune la întâmpinarea unui astfel de text. În fond, acest roman de debut nu anunţă, ci este. De n-ar rămâne decât el în bibliografia lui Ioan Mihai Cochinescu (deşi de la un atare autor, aşteptăm mai departe cărţile pe care desigur ni le va da), locul lui în literele noastre ni se pare deja asigurat.” Monica LOVINESCU (1991)

Prin închisori şi prin libertateAutor: Andrei Novac

“Prin închisori şi prin libertate propune un discurs poetic surprinzãtor de unitar. O înşiruire de termeni-re-fren (închisoare, sensibilitate, vis, umbre, moarte, tãceri) extrage esenţialul unei scriituri centrate pe intensitate. În cãutarea profunzimii sunt folosite metafore şi comparaţii ce niciodatã nu vor friza derizoriul. Spectrul redus de culori adânceşte viziunile-cãrţi poştale doar atât cât ele sã nu devinã patetice. Un expresionism bine temperat, dar cu mizã majorã.” Felix NICOLAU

“Intensitatea lirică a asumării statutului de literat (de excepţie a rostirii) nu îl aşază sub semnul unei gen-eraţii sau promoţii literare, ci sub semnul unei geografii literare fericite.” Cornel UNGUREANU

RatațiiAutor: Gellu Dorian

„Un cadru de nădejde al colectivizării dejiste – rămas nostalgic al acelor vremuri sinistre până şi în post-decembrism – vrea să-l modeleze după chipul şi asemănarea sa grotescă pe unul dintre copii. Din dragoste părintească, îl arunca, mic fiind, spre cer, pentru a-l prinde în braţele-i ocrotitoare. Însă a venit vremea să-l arunce şi în vâltoarea vieţii, fără să ştie dacă aceasta îl va trimite înapoi la fel de curat cum îl lăsa cerul să cadă în braţele sale vânjoase. Timpul va dovedi că, mai curând, copilul fusese aruncat în lume odată cu apa murdară din albia de porci a familiei. În romanul Rataţii, Gellu Dorian scoate la suprafaţă câteva dintre gunoaiele venite odată cu apele tulburi ale unei jumătăţi de veac românesc.” Vasile SPIRIDON

Preda, școlit la școala lui Faulkner și Steinbeck, este rapid indexat de criticii re-alist-socialiști; poate fi citat Ov. S. Crohmălniceanu pen-tru a ilustra modul în care li-teratura trebuia să corespun-dă noilor exigențe: „Relevăm noutatea aplicării psiholo-gicului la mediul țărănesc, ca o artă specifică artei dlui Marin Preda. Din nefericire, aici stă și marele pericol care pândește proza d-sale. Dacă d. Marin Preda a scăpat de tentația multor sisteme ca-re-i vor fi tulburat scrisul, nu e mai puțin adevărat că felul în care înțelege d-sa să aplice uneori realismul (...) arată că influențe străine,

dintre cele mai periculoase, străbat conștiința d-sale (...) Calul și mai ales La câmp sunt două exemple tipice de ceea ce s-ar putea numi literatu-ră «kafkiană» (...) scriitorii vor descrie cu minuțiozitate gesturi, mișcări (...) vor întârzia cu insistență asupra nesemnificativului, îl vor privi cu o lupă gigantică, tocmai pentru a face din banal un eveniment extraordinar (...) De la privirea insului ca un element dezarticulat, săvârșind o serie de acte care-i depășesc voința, până la un fel de naturalism văzut într-o lumină de falsă vigoare, nu suntem departe”4.4. Ap. Ana Selejan, 2005, p. 439.

„Inadecvarea” lui Pre-da a contribuit, într-o bună măsură, la aneantizarea unei mărci precum Cartea Româ-nească interbelică.

Autorul Moromeților, marele roman al următorului deceniu, interpretat de multe ori prin prisma conflictului de clasă, va fi desemnat, în 1970, personalitatea cea mai potrivită pentru reînființarea Cărții Românești. Noul sediu – str. Nuferilor 41 (actuala gen. Berthelot), preluat de la Casa Radio. Numeroasele intervenții în spațiul public ale lui Marin Preda arată ro-lul partidului în această nouă structură editorială, o inter-față a Uniunii Scriitorilor din

România – Uniunea fiind ea însăși o expresie a noilor vremuri, înființată printr-un decret din 1949, prin reorga-nizarea interbelicei Societăți a Scriitorilor Români. Într-un „Cuvânt la conferința scrii-torilor din mai 1972”, Preda este foarte transparent cu pri-vire la reînființarea editurii: „Editura Cartea Românească a luat ființă la inițiativa Uniu-nii Scriitorilor și prin aproba-rea personală a președintelui Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu, care și în acest caz ne-a sprijinit cu aceeași dragoste pentru cul-tură pe care i-o cunoaștem, dând personal indicații ca noua editură să aibă dreptul

să publice traduceri, pentru a putea exista și subvenționa în acest fel literatura originală cu tiraje mai mici, care, după cum se știe, nu-și pot acoperi nici cheltuielile de apariție și nici drepturile de autor care se cuvin scriitorilor, conform legii. Au fost tovarăși care nu voiau să accepte această clauză și atunci Președintele Consiliului de Stat le-a repli-cat: De ce? Oare traducerile nu le fac scriitorii, membri ai Uniunii? De ce atunci editura lor să n-aibă dreptul să pu-blice traduceri?! Mulțumesc, în numele dumneavoastră, tovarășului secretar general al Partidului, pentru aceste cuvinte. Ele conțin secretul

5

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 6: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

continuare în pagina 7

Jurnal domestic (1971-2017)Autor: Ion Dur

„Acoperind vreo patru decenii şi jumătate din ultimele două secole, Jurnal domestic. Însemnările unui in-formator amestecă viaţa intimă cu extimul ei, după cum este şi un jurnal de idei, partea care exprimă fiinţa mea reactivă faţă de un eon mental şi cultural. Frustrări existenţiale generate de utopia comunismului, profesor de filosofie în mediul liceal sau în cel academic, tribulaţiile contactului cu presa culturală, privilegiul întîlnirii unor personalităţi importante (C. Noica, M. Ivănescu, M. Sorescu, I.D. Sîrbu, A. Plămădeală, C. Mircea, D.C. Mihăilescu, S. Lavric ş.a.), scrierea unor cărţi, traducerea din Hannah Arendt, iubire la prima vedere – sunt doar unele dintre episoadele extrem de importante ale jurnalului. Marcată de dictatura totalitară, perioada trăită în Craiova (un „Isarlîk fără sîc”) este cumva ruptă de viaţa petrecută apoi într-un Sibiu parţial occidentalizat, un burg care m-a înfiat şi sedus pentru totdeauna. Şi pentru că trecutul pare să fie singurul lucru inevitabil din viaţă, despre trecutul cel mai aproape şi cel mai prezent vorbesc în „Zilele după Iov”, povestea scurtă şi incredibilă a morţii soţiei mele, Zgrăbunţă, dar şi o încercare de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei.” Ion DUR

Pisica de lemn pictatAutor: Simona-Grazia Dima

„O învolburare de trăiri, de emoţii, de reflecţii incisive în poemele de azi ale Simonei-Grazia Dima. Ele reuşesc să-i pună într-o nouă lumină setea arzătoare de absolut, care pe atâţia dintre cititorii ei de până acum i-a sedus. Sunt de observat în poezia sa asocierile pline de efect ale unor proiecţii cu sens opus, unde derizoriul şi transcendenţa coabitează sub semnul paradoxului viu. Poeta îşi reprezintă, de pildă, „zbenguiala” zeilor care se bat „cu perne în cer”, desfăşurări „cartografiate din toate poziţiile”, urmărite şi filmate „de jos”. Adică de pe pământ. Aici, muritorii, „arheologi pe soluri mişcătoare”, au de înfruntat „bulboanele istoriei ucigaşe”. Deşi ele „îi trag tot mai afund”, o şansă de salvare li se oferă totuşi atunci când pot urca în „barca poeziei şi a visului”. Meditaţia melancolică şi accentele de umor personalizează o dată mai mult poemele din această carte a Sim-onei-Grazia Dima.” Gabriel DIMISIANU

Patru critici literari. Jurnale şi memoriiAutor: Liana Cozea

„Memorialistica şi jurnalele Domnilor sunt meditaţii profunde asupra vieţii, cu popasuri îndelungi nos-talgice în anii de început şi cu priviri încărcate de resemnare şi regrete spre senectutea mai mult sau mai puţin îndepărtată. Vizând esenţa şi esenţialul, mărturiile lui Mircea Zaciu, Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu şi Nicolae Manolescu, cu dintotdeauna recunoscuta capacitate de sinteză, oferă imagini coerente dintr-o amplă „panoramă a deşertăciunilor” – lumea scriitorilor şi viaţa literară, cărora le aparţin şi pe care le supun unei anal-ize obiective, cu o detaşare implicată. Volumele de memorii şi jurnal ale acestor cunoscuţi şi talentaţi critici liter-ari sunt dovada, de cele mai multe ori, a unui talent de prozator insuficient cultivat şi prea lesne abandonat, dar edificator în portretele bine realizate, în evocări şi chiar în peisagistică. În repetatele întoarceri spre trecut, s-ar putea găsi marca de gen a memorialisticii Domnilor. Explicit sau subînţeles, anii dintâi ai vieţii sunt hotărâtori în ulterioara evoluţie a viitorului scriitor.” Liana COZEA

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

finanțării literaturii originale care apare la editura Uniunii Scriitorilor, adică traduce-rile, care ca număr de titluri sunt neînsemnate, nici nu se observă, dar numai noi știm ce tiraje mari de traduceri ne trebuiesc pentru a scoate câteva volume originale de versuri sau un roman mai vo-luminos, care nu obține din partea librarilor comenzi mai mari de câteva mii de exemplare.”5

Cele peste 1200 de ti-tluri publicate în epoca Pre-da (1970-1980), în aproxima-tiv 10 000 000 de exemplare, conturează un program im-

5. Creație și morală, 1989, pp. 146-147.

presionant nu doar prin conținut, ci și prin structură: programul Preda a rămas viabil, în linii mari, și pentru epoca Polirom (2005-2016), trecând prin directoratele George Bălăiță (1980-1990), Magdalena Popescu-Bedro-sian (1990-1996) și Dan Cris-tea (1996-2005).

La o întrebare adre-sată de Adrian Păunescu în Luceafărul (la 4 iulie 1970, la doar câteva luni de la apariția editurii) – „Sunteți directorul Editurii Cartea Românească a cărei activi-tate a început recent. Care este programul acestei edi-turi? Ce va tipări și ce nu va tipări ea? În ce măsură

poziția dumneavoastră față de literatură, ca scriitor, va putea fi urmărită în progra-mul editurii, căreia îi sunteți director?” – Preda răspun-de: „Într-adevăr, e cazul să anunțăm programul nostru. Editura Uniunii Scriitorilor trebuie să tipărească litera-tura contemporană de toate genurile și traduceri din li-teratura universală. Editu-ra noastră mai poate tipări, din patrimoniul literaturii române, autori și opere sub îngrijirea unor scriitori con-temporani. Nu ne revine sarcina retipăririi moștenirii culturale în ansamblul ei.

Înainte de a accepta să iau această sarcină, aveam

despre activitatea editorială cu totul alte idei. Mi se părea, de pildă, câteodată, că apar prea multe cărți mediocre și prea puține cărți bune. Ca editor, însă, îmi dau seama concret că e o mare victorie editorială să tipărești într-un an – așa cum vom tipări noi – o carte despre E. Lovinescu, Scepticul mântuit, de Eugen Simion, apoi una despre Ma-iorescu, Contradicția lui Maio-rescu, de Nicolae Manolescu. Dar mai sunt și alte cărți de critică interesante, care au intrat sau vor intra în planul nostru de tipărituri, de G. Dimisianu, Valeriu Cristea, I. Vitner. Dar proza, poezia, teatrul? Au apărut Tudor

Arghezi, Zaharia Stancu, Mircea Ciobanu, Irina Ma-vrodin, Profira Sadoveanu. Dar vor apărea, sau sunt de asemenea în studiu în vede-rea apariției, cărți de Demos-tene Botez, Radu Boureanu, Sergiu Dan, N. Carandino, C. Giurescu, margareta St-erian, Virgiliu Monda, Ion Petrovici, Virgil Teodorescu, Ștefan Bănulescu, Pop Si-mion, Titus Popovici, Horia Lovinescu, Petre Solomon, Ion Sofia Manolescu, Eu-gen Frunză, Vladimir Colin, Tudor George, Al. George, Petre Stoica, Leonid Dimov, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Al. Ivasiuc, Vasile Vlad, Ni-colae Frânculescu, Radu Câr-

6

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 7: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

continuare în pagina 8

Dicţionar praxiologic de pedagogie. Volumul IV (M–O)Autori: Muşata Bocoş; Ramona Răduţ-Taciu; Cornelia Stan

„Dicţionarul praxiologic de pedagogie este prima sinteză de acest tip apărută în România, elaborată în mai multe volume, care îşi propune definirea în termeni operaţionali, din perspective ştiinţifice multiple, a con-ceptelor şi sintagmelor pedagogice relevante în prezent în studiul ştiinţelor educaţiei şi cu aplicabilitate în în-văţământul preuniversitar, prin realizarea unui inventar pragmatic al semnificaţiilor educaţionale ale acestora. Lucrarea se adresează deopotrivă studenţilor şi profesorilor, pre cum şi tuturor celor interesaţi de actul educaţional. Utilitatea dicţionarului este întregită prin conceperea unui set de aplicaţii generale cu valenţe for-mative, pentru diferite concepte şi sintagme, care pot fi realizate individual sau în grup. Pentru sprijinirea demersurilor informative ale cititorilor, la finalul fiecărei grupări de cuvinte/sintagme care încep cu o anumită literă, se prezintă o listă bibliografică, ce reuneşte titluri de lucrări pedagogice şi site-uri cu resurse pedagogice, curriculare, legislative (în vigoare la data elaborării dicţionarului) etc., care funda-mentează problematicile vizate prin termenii explicitaţi.„ AUTORII

Poezii, 1967-2017 (antologie)Autor: Ovidiu Genaru

„La jumătate de veac de la debutul editorial se tipăreşte la Editura Cartea Românească această antologie, sub titlul Poezii. Un generic care îngăduie diversitatea formulelor poetice conţinute în cele 18 volume publicate de-a lungul anilor. Amintesc acum de o coincidenţă care mi-a fost favorabilă: cu trei decenii în urmă, apărea la aceeaşi edi-tură, în colecţia Hyperion, în 1986, tomul Patimile după Bacovia, prima mea antologie. Atunci s-a întâmplat la sugestia lui Mircea Ciobanu. Acum, autorul moral – şi providenţial – care mi-a sugerat alcătuirea acestei an-tologii este domnul Nicolae Manolescu.„ Ovidiu GENARU

neci, Teodor Balș, Romulus Vulpescu, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Paul Cor-nel Chitic, Mircea Cojocaru, Maria Luiza Cristescu, Maria Hadan, Monica Pillat, Daniel Turcea (debut editorial), Du-mitru M. Ion, Ion Nicolescu, George Alboiu, Virgil Mazi-lescu, Adrian Păunescu (cu un volum de poezii și unul de interviuri).”

Echipa lui Marin Preda (Gh. Iacob, director adjunct; Mihai Gafița, redac-tor-șef – iar după 4 martie 1977, Cornel Popescu; Geor-geta Dimisianu, Margareta Bedrosian, Mircea Ciobanu, Florin Mugur, Sorin Măr-culescu, Constanța Vulcă-nescu, tehnoredactor) conti-nuă și în epocile următoare, adăugându-se și alte nume: Alexandru Paleologu, Du-mitru Țepeneag sau Angela Martin; unele momente sunt notabile – precum exclude-rea Georgetei Dimisianu din colectivul editurii, în 1986, ca urmare a unei cuple editoria-le intolerabile pentru regim. Epoca George Bălăiță este una dificilă, când cărțile apar cu o mare greutate, trecând de mai multe valuri de cen-zură. Cărțile autentice – pen-

tru că în deceniul Bălăiță se menține aproximativ același număr de titluri precum în epoca Preda, cca 1300.

Să notăm, pentru at-mosfera epocii, un volum de tip Omagiu (1983), care este „adus marelui om la împlini-rea a 50 de ani de activitate revoluționară, de către scri-itori români, maghiari, ger-mani și de alte naționalități din România”.

Talgerul celălalt al ba-lanței este ținut de romane-le lui Buzura (Refugii și, mai ales, Drumul cenușii, despre revolta minerilor din Valea Jiului) și, în special, de debu-turile noii generații, genera-ția postmodernă: Gheorghe Crăciun (Acte originale / Copii legalizate, 1982), Nichita Da-nilov (Câmp negru, 1982), Ste-lian Tănase (Luxul melancoli-ei, 1982), Ioana Crăciunescu (Iarna clinică, 1983), Mihai Dinu Gheorghiu (Reflexe con-diționate, 1983), Liviu Ciocâr-lie (Un Burgtheater provincial, 1984), Cristian Teodorescu (Maestrul de lumini, 1985), Mariana Marin (Aripa secretă, 1986), Bedros Horasangian (Sala de așteptare, 1983), Hani-bal Stănciulescu (Casa, 1988), Radu Sergiu Ruba (Iluzia

continuă, 1988), Florin Sicoie (Herbert, 1988), Bogdan Ghiu (Manualul autorului, 1989), Dan Pavel (Bibliopolis, 1990). Critica îi poate număra pe Florin Manolescu (Caragia-le și Caragiale, 1983), Valeriu Cristea (dicționarele perso-najelor lui Dostoievski sau Creangă), Mihai Zamfir (Din secolul romantic, 1983). Alte ti-tluri importante: Gabriel Lii-ceanu, Jurnalul de la Păltiniș (1983), Eseuri, culegere din Cioran (1988). În 1990 se ilus-trează o tendință importantă, care va fi continuată în ur-mătorul directorat: literatura de sertar – volume care, din diferite motive nu au putut apărea înainte de 1990; pot fi notate Mircea Cărtărescu, cu Levantul; Mircea Dinescu, cu volumul olandez Moartea ci-tește ziarul sau Paul Goma și Patimile după Pitești.

Epoca Margareta Be-drosian numără aproxima-tiv 300 de titluri, concentrate în primul rând pe literatura de sertar, specifică timpului postdecembrist. O etichetă sub care pot intra mai multe accepții ale luptei cu cenzura, literatura de sertar numără di-zidenți autentici (I.D. Sârbu,

cu Adio, Europa!, Oana Orlea, Monica Lovinescu – cu vo-lumul de interviuri luate lui Eliade, Ionesco, Lupașcu & Grigore Cugler), expatriați cu grave discrepanțe morale, dificil de evaluat (Ion Cara-ion), tineri optzeciști (Amba-sadorul lui Ion Mihai Cochi-nescu), revelații ale exilului (Alexandru Vona), precum și scriitori de felul lui Ioan Es. Pop sau Gheorghe Iova (debuturi editoriale) sau Gheorghe Crăciun. Nu au lipsit traducerile și literatura de consum, cu scopul cunos-cut, de la Preda, de asigurare a unei minime supraviețuiri. Foarte rentabilă, o culegere de probleme de matematică a susținut o bună parte din această producție editorială – o minimă derogare de la viziunea lui Preda.

Epoca Dan Cristea, deși durează aproximativ 10 ani, dublu față de perioada anteri-oară, contabilizează aproape același număr de titluri pre-cum cel din epoca preceden-tă. Multiple cauze accentuea-ză declinul editurii; cu toate acestea, viziunea unui critic se impune prin colecția Syra-cuza, adresată în primul rând

elevilor și studenților, de sin-teze critice ale marilor expre-sivități artistice și culturale, a marilor epoci (prezentate în traducere). Pe acest fundal se afirmă și colecția „Eseuri. Cri-tică”, ce recuperează nume ale exilului (pe subtilul eseist Ion Omescu sau pe Marin Ta-rangul), unde scriu Gheorghe Grigurcu ori incomodul Ale-xandru George. Marin Preda sau mitul omului nou de Geor-ge Geacăr punctează epoca de final a demitizării autoru-lui Moromeților, un eseu ce ci-tește acest roman în contextul epocii realist-socialiste. Cu toate acestea, ceea ce a făcut editorul Preda continuă și în această epocă, publicându-se autori diverși din literatura română contemporană – și în special din generația șai-zecistă (dacă ar fi să-i numim doar pe Ana Blandiana sau pe Gabriel Chifu).

Editura Polirom din Iași preia, într-un moment dificil, efigia Cărții Româ-nești; din consiliul editorial vor face parte președintele Uniunii Scriitorilor, Nico-lae Manolescu, alături de eseistul Mircea Mihăieș și de Silviu Lupescu, directo-

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

7

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018

Page 8: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

ÎN PREGĂTIRE LA CARTEA ROMÂNEASCĂ

rul editurii ieșene.Este o epocă de redre-

sare a Editurii, apărând peste 450 de titluri în aproximativ 12 ani (2005-2016); Mădălina Ghiu, redactorul-șef al editu-rii în varianta Polirom, cu o largă experiență redacționa-lă, dă o serie de cifre: 177 de cărți de proză, 110 de poezie – restul de 165 de volume cu-mulând titluri din mai multe categorii: critică, eseu, jur-nal și teatru6. O noutate pe piața noastră a reprezentată tandemul carte-CD (în speci-al pentru colecția de poezie, unde vocea autorului conta în mod special). Dintre nu-mele semnificative, impuse prin Cartea Românească, se pot consemna: Geanina Căr-bunariu, Alina Nelega (tea-tru); Andrei Terian, Florina Pârjol, George Neagoe, Alex Goldiș, Iulian Costache, Bi-anca Burța-Cernat, Luminița Corneanu (debuturi în critică și istorie literară); Florina Ilis, Liliana Corobca, Simona An-tonescu (debuturi în proză); Svetlana Cârstean, Vlad Mol-dovan, Elena Vlădăreanu, Dan Sociu, Andra Rotaru, Andrei Dosa (debuturi în poezie). Dintre numele im-portante, constante, cu cărți care au generat dezbateri sau discuții, pot fi amintiți Eugen Negrici, Mihai Zamfir, Octa-vian Soviany, Ion Iovan, Ma-tei Vișniec, Simona Popescu, Radu Aldulescu.

De la 1 ianuarie 2017, Cartea Românească a func-ționat sub administrarea Editurii Paralela 45, iar din 1 octombrie 2017, se află sub administrarea Editurii Car-tea Românească Educațional, politica editorială fiind asi-gurată de către un Consiliu Director format din Nicolae Manolescu și Răzvan Von-cu (din partea Uniunii Scri-itorilor) și Călin Vlasie Este continuată linia editorială inițiată de Marin Preda în

6 . h t t p : / / w w w. c a r t e a r o m a n e a s -ca2005-2016.polirom.ro/news/carti_aparute_2005_2016.pdf.

1970, adăugându-se, la pro-punerea lui Călin Vlasie, de-zideratul inițial împărtășit de fondatorii editurii, acela de a tipări cărți ieftine cu conținut literar, științific și educațio-nal, ale autorilor români și străini, cărți care să contribu-ie atât la propagarea culturii și educației, dar și la stimula-rea lecturii în rândul tinerilor. În afara concursului de de-but inițiat de editură, pen-tru toate genurile literare, a fost inițiat proiectul național „Cartea Românească – Carte de învățătură ” în parteneriat cu Ministerul Educației Nați-onale și Cercetării Științifice, proiect ce se desfășoară în toate școlile din România și care și-a propus stimularea interesului pentru literatura națională și universală prin lectură și creație. Acestora li se adaugă o modernă divizie informatică (peste 10 site-uri și grupuri de discuții despre portofoliul elevului, al pro-fesorului, publicații dedicate matematicilor sau Olimpia-dei de Lingvistică, de Limbă și Literatură Română). To-tul, organizat în aproape 50 de serii și colecții editoriale (grupate în: ficțiune, literatu-ră pentru copii și adolescenți, nonficțiune și educațional), dintre care se remarcă Seria Premiul Eminescu, Cartea de Poezie Bilingvă, Car-tea Bilingvă pentru Copii, Prima Carte, QPoem sau Cartea de Week-end. „Cultură prin continuitate!” – sloganul Editurii de la 1 ia-nuarie 2017.

Astfel, intrarea Editu-rii Cartea Românească într-o nouă etapă arată, prin ampli-tudinea programului editori-al (se deschid din nou porți-le literaturii didactice, cărții științifice și altor categorii nonliterare), depășirea epocii Marin Preda și reîntoarcerea la o tradiție interbelică, în care elita sau publicul speci-alizat reprezintă doar o parte din marele public.

Dan GULEA*

* Nota editorului

Având în vedere faptul că la data tipăririi acestei ediții a publicației Semnal, autorul articolului de mai sus nu a avut unele informații recente ne simțim obligați să adăugăm, ca notă a editorului, următoa-rele informații care contribuie la relatarea completă a istoriei Editurii Cartea Românească:

La 15 ianuarie 2018, cu ocazia zilelor Eminescu de la Botoșani, editorul Călin Vlasie împreună cu poetul și universi-tarul ieșean, Vasile Burlui pun în discuție o posibilă relansa-re și reorganizare a Editurii Cartea Românească.

Abia în luna mai a anu-lui 2018, părerile ceor doi se concretizează printr-un acord de colaborare. Astfel, Editura Cartea Românească Educațional, patronată de editorul Călin Vlasie, editură care administrează, printr-un protocol semnat cu Uniunea Scriitorilor din România, cea mai veche editură din România, Editura Cartea Românească, se asociază, printr-un contract de cooperare cu S.C. DOMENICO S.R.L., reprezentată legal de poetul Vasile Burlui, respec-tând protocolul și înțelegerile cu USR.

La începutul lunii sep-tembrie a aceluiași an, prin-tr-un act constitutiv cei doi devin asociați deplini ai S.C. Editura Cartea Românească Educațional S.R.L., socie-tate care administrează în continuare Editura Cartea Românească, începând astfel un amplu proces de reorgani-zare a Editurii.

În momentul de faţă Editura Cartea Românească Educaţional este condusă de: Vasile Burlui (preşedintele editurii), Călin Vlasie (director general), Bianca Vlasie (director editorial), Paul Gorban (director de producţie şi marketing), Iulian Popescu (redactor șef).

8

Page 9: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

Roman sub acoperireAutor: Nicolae Prelipceanu

„Deseori mă gândeam cu tristeţe că va trebui să mă despart de toate acestea, de cărţile mele, că ele se vor risipi în patru vânturi sau vor ajunge într-un morman de gunoi, undeva, în afara Bucureştiului şi nimeni nu le va culege ca să facă un ban pe ele, după ce fuseseră un corp comun, poate chiar corpul meu, aşa, separate, cum stă-teau ele, în aparenţă, de mine. Că de citit nici nu putea fi vorba… Nu puteam să fac nimic pentru ele…” Nicolae PRELIPCEANU

Roman sub acoperire funcţionează ca un joc. O provocare în care poţi păşi pe linia prozei, urmărind traseul unor personaje şi al unei naraţiuni pînă la disoluţia acestora într-un discurs meditativ, obsesiv şi repetat pe tonuri şi paliere diferite, o modulaţie de elegie. Sau poţi porni ca într-un poem, pentru a sfîrşi urmărind cris-talizarea unor episoade discursive funcţionale şi autonomizate. Totul e un clivaj, la fel ca şi timpul care trece fără ca naratorul să-l poată ţintui sau decripta. Victor CUBLEŞAN

Integrala de șah. Vol. 1Autor: Florin Gheorghiu

„Am profitat de reeditarea acestui volum pentru a-i aduce câteva îmbunătăţiri, spre beneficiul nemijlocit al cititorilor săi. În primul rând, deoarece Bobby Fischer a fost, fără îndoială, un geniu al şahului pe care am avut priv-ilegiul de a-l înfrunta la tablă, am diversificat substanţial informaţia aferentă celor 3 partide jucate cu el. În acest fel, cititorii vor avea o imagine mai fidelă a tuturor circumstanţelor în care acestea s-au desfăşurat. În al doilea rând, am considerat de cuviinţă să sporesc cuprinsul lucrării cu 10 partide suplimentare, care au reprezentat în acei ani confruntări excepţionale din punct de vedere sportiv. Pe de altă parte, în cazul unora dintre cele 100 de partide iniţiale am schimbat unele comentarii, cu scopul de a mări acurateţea textului. Trebuie să menţionez şi aici că toate comentariile sunt originale, adică sunt concepute la data disputării fiecărei partide, fără ajutorul computer-ului. (…) Sunt bucuros că prin reeditarea de faţă am repus la dispoziţia publicului cele mai bune realizări din perioada de început a carierei mele şi, totodată, cred şi sper că studiul lor va contribui la perfecţionarea măiestriei şahiste a tu-turor celor care urmăresc performanţa sportivă în multisecularul joc al Caissei.“ Florin GHEORGHIU

Limbile vântuluiAutor: Adrian Lesenciuc

Cui aparţin limbile? Care le sunt rosturile? Ce vânturi le poartă prin istorie? Limbile vântului e un roman-parabolă despre insuficienţele culturii osificate, despre temeiurile iden-tităţii şi credinţei. O poveste nebănuită leagă în pagini Obcinile Bucovinei de vărsarea fluviului Tejo în Ocean. Aceeaşi poveste profilează pe fundal silueta civilizaţiilor la amurg. Unui om care refuză intrarea pe lume i se fură şi numele, şi identitatea. Păcătuieşte prin a fi nefericit. Se retrage la stână, printre cărţi. Dar rosturile sale, pe care nu le-ar fi bănuit, devin explicite abia atunci când, în urma unui accident, intră în comă. Limbile vântului e un roman care se citeşte cu sufletul la gură şi, dacă se poate, cu zbaterea mării la picioare. Măcar însoţind şuierul vântului din pagini.

FugarulAutor: Horia Blidaru

Povestea lui Simeon Ceatal, secretarul lui Ion Mihalache, începe în ziua înscenării de la Tămădău, în 1947, când a fost arestat liderul ţărănist.

Fuga lui Ceatal în munţi şi rezistenţa în faţa Securităţii, evadarea spectaculoasă din lagărul co-munist şi întoarcerea cu partizani paraşutaţi de americani – sunt câteva din aventurile prin care trece eroul acestui roman inspirat din fapte reale. Fugarul captivează prin stilul alert în care surprinde condiţia individului în faţa agresiunii istoriei.

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

9

Page 10: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

Pisica albastră și tabloul misteriosAutor: Roxana Antoinette Vornic

„Un nou volum palpitant din seria de poveşti „PISICA ALBASTRĂ”, un adevărat bestseller între cărţile de poveşti scrise de o autoare din România!Pisica albastră şi tabloul misterios – o poveste cu ritm, duioşie şi haz, o poveste din zilele noastre. Pisicile albastre chiar există în realitate! Sunt mai degrabă gri, dar rasa poartă numele de pisică albastră de Rusia. Mira, puiul de pisică din carte, e parte dintr-o poveste în care apar o mulţime de personaje interesante (…). Nu spun mai mult, ca să nu stric surprizele. (…) O carte cu aventuri, dar şi cu dezvăluiri, cu mistere, cum scrie autoarea – colega mea de clasă din liceu: o fată deşteaptă, frumoasă şi… pe jumătate franţuzoaică.„

Simona POPESCU

Tembelă până la moarteAutor: Dana Fodor Mateescu

Rebeca e roşcată, superbă şi dărâmă totul în ju-rul ei. Inclusiv bărbaţii. Are pofte ciudate (cremă de ghete şi semafoare) şi e gata-gata să nască în sala mare de concerte a Ateneului Român. Norocosul e profesor de geografie, balerin şi electronist de ocazie. Cântă la marimbafon şi se căsătoreşte într-o parapantă, pe muz-ica lui Janis Joplin. Două poveşti surori, cu personaje incredibile, nebuni incurabili de care te vei îndrăgosti.

Putea să nu fieAutor: Liviu Capşa

Liviu Capşa, născut la 16 august 1954, a absolvit Liceul „Neagoe Basarab” din Olteniţa (1973) şi Fac-ultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1979). Actualmente este avocat în Baroul Bucureşti. A debutat în presa literară cu versuri, având girul lui Geo Dumitrescu şi Alex Ştefănescu. Primul volum publicat (Hipodromul cailor de mare, Ed. Calende, 1993) conţine parodii scrise în „ep-oca de aur”, la lumina lămpii. A publicat 21 de cărţi de versuri, publicistică, note de călătorie. A obţinut de două ori premiul Filialei Piteşti a USR pentru volumele de versuri Sinucidere cu crini (2002) şi Raiul ascuns (2010). Despre cărţile sale au scris Alex Ştefănescu, Dan Cristea, Radu Voinescu, Tudorel Urian,Horia Gârbea, Marian Drăghici, Dan Stanca ş.a.

Locuri blînde pentru AuraAutor: Horea Poenar

Un teritoriu imaginar, un război civil, un armistiţiu. O unitate militară de lîngă o mină de aur şi mai mulţi soldaţi prinşi în această paranteză de timp în care totul se reaşază, în care toate percepţiile se schimbă. Povestea unui colonel prins în vertijul istoriei: arestat, închis într-un lagăr, eliberat, trădat apoi în răz-boi ş hăituit. Un colonel îndrăgostit de pictură, de frumuseţea detaliilor şi de nuanţele luminii. Povestea lui Matei care reconstruieşte o grădină într-o unitate militară, în care trăieşte fulguranţa unei fericiri. Povestea unui băiat fără memorie care, într-un oraş părăsit, învaţă să privească şi să simtă de la un bărbat fără nume ce poartă cu sine povara unei trădări. E un roman despre timp şi despre povestea unei fotografii ce trece peste ani de la un personaj la al-tul, printre care şi o fetiţă numită Aura. Între capitole sunt scrisorile de mai tîrziu ale lui Medveşan, trimise colonelului, în care firele narative şi poveştile romanului se leagă ca într-un raport despre moartea celorlalte personaje, un raport melancolic, de sfîrşit de lume şi totuşi cu credinţa că fiecare moment a meritat.

Noutăţi CARTEA ROMÂNEASCĂ

10

Page 11: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

Noutăţi ale editurilor partenere în LIBRĂRIA CARTEA ROMÂNEASCĂ

Globalizare şi identitate româneascăAutori: Ioan Holban, Nicolae GavriluţăEditura JUNIMEA

„Actuala Europă unită este – politic, financiar, economic – mai mult a unora decât a altora. În spirit euro-pean, noi susținem că există o Europă profundă care a supraviețuit timpului și încercărilor istorice. Este Europa culturală, cea despre care va fi vorba în această carte. Îndrăznim să sperăm că ea va putea salva (și) în viitor Eu-ropa de noile provocări ale istoriei. De ce? Pentru că mizăm și noi pe soteriologia faptului cultural. ,,Cultura a fost marea și fericita subversiune a spiritului european împotriva propriei sale atomizări. Ea este emblema însăși a supraviețuirii noastre” (Andrei Pleșu). Cartea noastră este una a dialogurilor despre cultură, înțeleasă ca em-blemă a supraviețuirii noastre.„ AUTORII

Trenul lui LeninAutor: Catherine MerridaleEditura LITERA

„În 1917, războiul din Europa părea să nu se mai termine vreodată. Ambele tabere căutau arme, tactici și idei noi pentru a sparge blocajul care distrugea el însuși continentul. Un mic grup de oameni din guvernul german a avut o idee genială: de ce să nu provoace și mai multă confuzie într-o Rusie din ce în ce mai haotică aranjând ca Vladimir Ilici Lenin, cel mai notoriu dintre extremiștii revoluționari, aflat în acel moment în Elveția, în siguranță, să meargă acasă? Trenul lui Lenin de Catherine Merridale recreează călătoria extraordinară a lui Lenin din exilul comod la Zürich, de-a lungul unei Germanii în pragul dezintegrării din cauza privațiunilor războiului și spre nord, către granița Laponiei şi primirea entuziastă pe care i-o pregătiseră mulțimile revoluționare în Gara Finlanda, din Petrograd. O nestemată printre cărțile de istorie.„ The Time

80 de nimfe-ntr-un dulapEmil Brumarueditura JUNIMEA

„În poezia lui Emil Brumaru nu se manifestă o nebunie a realităţii, ci o nebunie a simţurilor; frene-zia nu e a lumii, ci a celui care o percepe transfigurând-o, la comanda unei tensiuni care îi excită dramatic simţurile. Această tensiune este una cvasi-erotică sau erotică de-a dreptul. În esenţă, nu este nicio diferenţă de intensitate între relaţia cu obiectele şi cea cu femeia: ambele sunt de esenţă mistică. Uimit de tot ce-l încon-joară, poetul se întoarce către lume cu porii simţurilor deschişi lacom şi derulează ample viziuni senzoriale. Nu există, în literatura română, un poet mai senzorial decât Emil Brumaru!“ Bogdan CREŢU

A fost odată o ţarăAutori: Gagić Srđan; Kreho Dinko; Postnikov BorisEdiție îngrijită de Adrian OproiuEditura Paralela 45

„Când am început să mă gândesc la acest proiect, am știut că misiunea lui nu este să stabilească un adevăr acolo unde istoria este încă timidă și încurcată de complexitatea evenimentelor sau este interpretată (cum altfel?) din puncte de vedere ideologice diferite, în funcție de interese naționale și/sau internaționale, și nici să ajute la obținerea unui cântar pentru măsurarea vinovăției sau nevinovăției unei părți sau a alteia. Până la urmă acest volum este, cred, ceea ce ar trebui să fie: o sumă de mărturisiri, fie că vorbim despre texte de literatură ficțională sau autobiografică, fie că autorii lor au fost prezenți sau nu pe teatrele de război din fosta Iugoslavie.“ Adrian OPROIU

11

Page 12: Publicat de Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ EDUCAŢIONAL · cială ocupă în opera lui Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, lucrare fundamentală în criti-ca românească și care îmbină

Semnal

CULTURĂ ÎN CONTINUITATE!CARTEA ROMÂNEASCĂ DUPĂ 2017

Editura Cartea Românească, editură a Uniunii Scriitorilor din România, administrată prin protocol de către Editura Cartea Românească Educațional, condusă de prof. univ. dr. Vasile Burlui (președinte), Călin Vlasie (director general), Bianca Vlasie (director editorial), Paul Gorban (director de producție și marketing) și Iulian Popescu (redac-tor șef) anunță pe aceas-tă cale publicul iubitor de carte că începând cu luna ianuarie a lui 2019, Editura Cartea Românească, în par-teneriat cu cele douăzeci și unu de filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, cu

diferite universități și insti-tuții de învățământ privat și de stat, cu muzeele literare din țară, cu parteneri edito-riali, precum și cu instituții guvernamentale și ONG-uri care organizează anual diferite festivaluri literare, târguri și expoziții de carte, va da startul unui maraton de evenimente ce va marca programul „Secolul Cartea Românească (1919 – 2019)”.

Acest lucru vine să justifice, încă o dată, nevo-ia de apropiere reală către scriitorul și publicul de carte din România. În acest sens, actualul colectiv al Editurii Cartea Românească, colectiv compus din redactori, corec-tori, tehnoredactori profesi-

oniști de carte, graficieni, agenți literari, specialiști în PR și vânzări, agneți de vân-zări și analiști de piață, a reușit, prin eforturi conside-rabile să readucă în atenția publică, în special cu partici-pare continuă la importante-le târguri de carte din țară și străinătate, importanța pro-movării literaturii române contemporane.

Astfel, editura relan-sată recent ca editură brand a reuşit în numai doi ani de zile să aducă un număr considerabil de titluri, atât în domeniul educaţional, dar şi noneducaţional, punând pe piaţa de carte importante colecţii care, în timp foarte scurt, au

atras atenţia şi apreciarea publicului de carte, dar şi a partenerilor editoriali.

Ba, mai mult, pen-tru a cunoaște impactul real și rapid al cititorilor fideli, conducerea recentă a editurii a deschis o libră-rie care poartă brandul sin-gurei editurii centenare a României. Așadar, la Iași, la începutul lunii octombrie a fost deschisă prima librărie Cartea Românească, libră-rie care, prin proiectele sale, își dorește să devină un real pol de interfață cul-turală atât pentru regiunea de Nord-Est a României, dar mai ales pentru această zonă a Europei, impunân-du-se prin sloganul editu-

rii: cultură prin continuitate, slogan care într-un fel răs-punde politicilor comuni-tare, dar mai ales nevoii de acces constant șu cursiv la cultură, identitate și pro-movare a valorilor.

Acum, la final de 2018 și început emo-ționant editorial de 2019 urăm tuturor colaboratori-lor, editurilor și librăriilor partenere, instituțiilor de cultură și de promovare și conservare a cărții, scriito-rilor și mai ales cititorilor noștri un sincer La mulți ani! cu inspirație și putere de lectură de carte bună românească.

Paul GORBAN

„Serile Cartea Românească”Librăria Cartea Românească din Iași,

b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr 2

www.cartearomaneasca.ro

Nr. 2 Solstiţiul de iarnă 2018