psihopedagogie subiecte examen scris

41
1. Comportamentul – reglare –autoreglare – învățare Comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor adaptative, obiectiv-observabile pe care un sistem le dezvolta la stimulii din ambianță, precum și ansamblul efectelor acestei interacțiuni asupra coordonatelor de definiție ale celor doi termeni S ↔ R. Starea și transformarea sunt parametrii de definiție ai comportamentului dpdv operațional. Starea psihică cuprinde ansamblul minte-corp-emoții, dispoziție, condiție emoțională; suma totală a tuturor proceselor fizice și neuropsihice experimentate de o persoană la un anumit moment dar. Transformarea este imaginea unui operand obținută prin intermediul unui operator. Astfel, se pornește de la starea inițială A, prin lanțuri cauzale de tip A→B→C→…→F, se poate ajunge la o stare finală F, atât prin fixare de variații cât și prin reglaje prospective. Legea exclusivității – comportamentul este orientat focalizat. Legea interesului – orice conduită este dictată de un interes. Legea semnificației – se referă la creșterea performanțelor psihice, a eficienței activității psihice pe baza susținerii afectiv- motivaționale în legătură cu stimulii ce au semnificație, ce prezintă interes pentru subiect. Reglarea și autoreglarea comportamentului S.P.U este cel care ”conduce” activitatea: o declanșează o susține pe tot parcursul desfășurării ei și o reglează, urmărind adaptarea supraviețuirea ființei umane și obținerea stării de confort fizic și psihic. Reglarea și autoreglarea comportamentului presupune acțiunea sinergică a tuturor componentelor sistemului psihic uman. Reglarea energetică este cea care determină organismul să se deschidă către exterior, pe cale informațională, împinge către acțiune.

Upload: alina

Post on 03-Feb-2016

105 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

subiecte unefs psihopedagogie

TRANSCRIPT

Page 1: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

1. Comportamentul – reglare –autoreglare – învățare

Comportamentul reprezintă ansamblul răspunsurilor adaptative, obiectiv-observabile pe care un sistem le dezvolta la stimulii din ambianță, precum și ansamblul efectelor acestei interacțiuni asupra coordonatelor de definiție ale celor doi termeni S ↔ R.

Starea și transformarea sunt parametrii de definiție ai comportamentului dpdv operațional.

Starea psihică cuprinde ansamblul minte-corp-emoții, dispoziție, condiție emoțională; suma totală a tuturor proceselor fizice și neuropsihice experimentate de o persoană la un anumit moment dar.

Transformarea este imaginea unui operand obținută prin intermediul unui operator. Astfel, se pornește de la starea inițială A, prin lanțuri cauzale de tip A→B→C→…→F, se poate ajunge la o stare finală F, atât prin fixare de variații cât și prin reglaje prospective.

Legea exclusivității – comportamentul este orientat focalizat.

Legea interesului – orice conduită este dictată de un interes.

Legea semnificației – se referă la creșterea performanțelor psihice, a eficienței activității psihice pe baza susținerii afectiv-motivaționale în legătură cu stimulii ce au semnificație, ce prezintă interes pentru subiect.

Reglarea și autoreglarea comportamentului

S.P.U este cel care ”conduce” activitatea: o declanșează o susține pe tot parcursul desfășurării ei și o reglează, urmărind adaptarea supraviețuirea ființei umane și obținerea stării de confort fizic și psihic.

Reglarea și autoreglarea comportamentului presupune acțiunea sinergică a tuturor componentelor sistemului psihic uman.

Reglarea energetică este cea care determină organismul să se deschidă către exterior, pe cale informațională, împinge către acțiune.

Informația - este un concept de maximă generalitate, alături de materie și energie; ea implică o interacțiune (reală sau virtuală) de tip comunicațional, ce intervine între o sursă emițătoare și un destinatar receptor.

- se poate distribui fără să se împartă- este o măsură a organizării sistemului, deci a sinergiei și finalității- este un fenomen de natură subiectivă- crește capacitatea de adaptare la mediu prin creșterea capacităților anticipative și predictive ale

subiectului, precum și capacitatea de organizare a sistemului- este o resursă perisabilă ( valoarea ei scade în momentul în care evenimentul nu mai este nou

pentru individ)

Page 2: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Autoreglarea la nivelul ființei umane se realizează prin acțiunea sinergică a tuturor componentelor; ea presupune modificări adaptative ale conduitei prin prelucrarea efectelor (realizate doar prin anticipare) pe care le produc reacțiile sistemului deci presupune învățare.

Învățarea, reprezintă una dintre formele fundamentale de activitate umană care, alături de modificările adaptative, asigură supraviețuirea sistemelor vii. Este un fenomen psiho-comportamental, de ameliorare a adaptării individului la situațiile vieții.

Toate structurile de care dispune un sistem viu la un moment dat ( cunoștințe, instrumente de operare, algoritmi etc.) și care nu sunt înnăscute reprezintă rezultatul învățării.

Învățarea reprezintă organizarea internă pe criterii genetice și particular personale a experienței individului, în vederea unei adaptări superioare la mediu.

Perfecționarea mecanismelor de învățare se face în paralel cu creșterea capacității de selectare a informației esențiale și îmbunătățirea reglajelor adaptative.

2. Sensibilitatea și legile sensibilității

In sens general, sensibilitatea reprezintă capacitatea de a avea senzații

În sens restrâns, sensibilitatea reprezintă funcția analizatorilor ce realizează primar reflectarea obiectuală, prin recepționarea stimulilor și în stabilirea cu ei a unui raport cu sens biologic.

Sensibilitatea este baza tuturor proceselor psihice, de la cele mai simple, până la cele mai complexe.

Legile sensibilității

1) Legea pragurilor absolute și diferențiale

Sensibilitatea se pune în evidență cu ajutorul pragurilor senzoriale. Recepția senzorială se produce numai în anumite limite de intensitate a stimulației, numite praguri senzoriale.

Pragul senzorial minimal (p.m.) reprezintă intensitatea cea mai mică a unui stimul, care determină o senzație specifică.

Exemplu:

- pt. sensibilitatea vizuală: 1-2 cuante,- pt. sensibilitatea auditivă: 16 vibrații / s- pt. cea tactilă: 3-4 g/mm2

Page 3: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Stimulările sub limita de intensitate necesară pentru apariția unei senzații se numesc subliminale sau infraliminale. Stimulările de acest gen sunt utilizate în tehnici subtile de influențare a subiecților ( în special comportamentul consumatorilor)

Pragul senzorial maximal (p.M.) reprezintă cea mai mare cantitate dintr-un stimul care mai determină încă o senzație specifică.

Dincolo de acest prag nu mai apar senzații specifice, ci durerea.

Pragurile (minimal și maximal) sunt, deci, limitele( inferioară, respectiv, superioară) între care funcționează sensibilitatea, acestea variind de la o modalitate senzorială la alta.

Între mărimea pragului și sensibilitate este o relație invers proporțională.

Pragul diferențial se definește ca fiind cantitatea minimă dintr-un stimul, care adăugată la stimularea anterioară, determină o nouă senzație, diferită de cea anterioară.

2) Legea semnificației

Semnificația ( afectivă, motivațională) mare a unui stimul face să crească sensibilitatea față de el, să fie mai rapid discriminat și chiar să contrazică o lege mai generală, cum este cea a relației între intensitatea stimulului și intensitatea senzației.

3) Legea adaptării

Sensibilitatea analizatorilor se modifică sub acțiunea repetată a stimulilor. Adaptarea la un stimul slab care acționează un timp îndelungat, constă în creșterea sensibilității, deci scăderea pragului senzorial, pentru o recepționare cât mai bună a acestuia. În ceea ce privește un stimul puternic, adaptarea se realizează prin scăderea sensibilității, respectiv, creșterea pragului senzorial.

4) Legea contrastului senzorial constă în scoaterea reciprocă în evidență a doi stimuli cu caracteristici opuse.

Există 2 tipuri de contraste:

Succesiv – care reprezintă creșterea sensibilității pentru stimulul care urmează

Simultan – constă în scoaterea reciprocă în evidență a doi sau mai mulți stimuli ce acționează simultan.

5) Legea interacțiunii analizatorilor

O senzație produsă într-un analizator influențează producerea senzațiilor în alți analizatori, intensificându-le sau diminuându-le.

Există astfel senzații tonice, pozitive (lumina are efect pozitiv asupra auzului și gustului), precum și interacțiuni frenatoare negative (frigul, durerea, deprimă celelalte modalități senzoriale).

Page 4: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

3. Legile percepției

1) Legea integralității percepției – percepția este o imagine unitară a obiectelor și fenomenelor și exprimă însuși obiective, în interrelația lor reală.

Diferitele însușiri ale obiectului, percepute împreună, se impun împreună în așa fel încât, în cazul unei percepții realizate în condiții de deficit informațional, subiectul are posibilitatea de a-și construi o percepție adecvată. Exemplu: dacă un obiect este văzut numai parțial, subiectul se comportă ca și cum l-ar fi văzut în întregime.

2) Legea proiectivității imaginii – imaginea obiectului se construiește în creier ( la nivel cortical ) dat este proiectată pe sursă ( la nivelul obiectului care a generat-o)

3) Legea selectivității perceptive. Activitatea de explorare a mediului se realizează prin focalizarea succesivă a energiei psihice ( a atenției) asupra unor obiecte care sunt în legătură cu activitatea sa. Acestea se desprind de fondul percepției devenind obiectul percepției. Raportul între obiectul și fondul percepției are caracter dinamic.

4) Legea constanței perceptive – exprimă adecvarea percepției la realitate. Prin implicarea mecanismelor corectoare și pe baza experienței anterioare, omul are capacitatea de a ameliora percepția realizată în condițiile unor informații inadecvate provenite de la stimulii din mediul extern.

5) Legea semnificației – este cea mai puternică lege. Conform acesteia, obiectul purtător de semnificație este mai bine perceput de subiect, chiar dacă semnalele emise sunt mai slabe.

4. Dezvoltarea în ontogeneză a percepției

Stadiul excitației difuze primele 2 săpt. după naștere

Stadiul senzațiilor necoordonate disparate 1 – 4 luni după naștere

Stadiul imaginii perceptive oscilatorii a obiectului din spațiul apropiat

4 – 6 luni după naștere

Stadiul constituirii constanțelor percepției și schemei obiectului permanent

8 – 12 luni după naștere

Stadiul integrării verbale a imaginii perceptive, al includerii cuvântului în desfășurarea procesului percepției ( obiectivitatea în denumiri adecvate a conținutului imaginii perceptive)

după luna a 12 – a

Stadiul formării etaloanelor și a scalelor de comparație, clasificare și sistematizareStadiul percepției formelor simbolic abstracte, a sistemelor de semne alfanumerice și figural-schematice

după 6 ani, odată cu intrarea copilului în școală

Page 5: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Până la vârsta de 14 – 16 ani continuă procesul maturizării funcționale a tuturor analizatorilor, a sensibilității absolute și diferențiale.

Sub influența educației și instituirii percepția se transformă în observație sistematică dirijată, susținută de procedee și strategii specifice conform obiectivelor propuse.

5. Optimizarea psihică prin intervenția la nivel senzorial. Educația perceptiv-motrică. Învățarea motrică și învățarea perceptiv motrică.

Percepția este procesul de interpretare (atât la nivel conștient cât și la nivel inconștient) a informației pe care o primim prin intermediul simțurilor, ceea ce ne permite să corelăm noile informații cu informații pe care deja le știm.

Percepția este dependentă de:

- Setul perceptiv – ”montajul” individului uman, motivația și atitudinea sa față de obiectul perceput, starea de pregătire;

- Caracteristicile de personalitate ale subiectului – particularitățile temperamentale, atitudinale, de exemplu;

- Încărcătura afectivă a stimulului;- Experiența anterioară – informațiile stocate, deținute de subiect.

Din imensa cantitate de informație care ne ”bombardează” în fiecare moment, creierul nostru procesează o mică parte, iar dintre acestea, noi suntem conștienți de o cantitate de informații mult mai mică.

Educația perceptiv-motrică

Toate achizițiile fundamentale ale omului încep să se formeze din primii ani de viață, pe baza activității perceptiv-motrice și învățării perceptive. În ontogeneză, achizițiile la nivel senzorial vor determina nivelul cognitiv-logic, fiind apoi profund influențate de stadiul evoluției proceselor cognitive logice (în special al gândirii) și limbajului.

Astfel, în etapele timpurii ale ontogenezei, educarea percepției spațio-temporale poate fi considerată cheia de boltă atât a stimulării psihomotrice cât și a reeducării pentru orice fel de dificultate care intervine în blocarea dezvoltării umane. Ea reprezintă principala sursă de elaborare a modelului cognitiv despre mediul extern, model ce va reprezenta matricea comportamentală de orientare și localizare spațială.

Percepția este un proces care se dezvoltă în strânsă legătură cu dezvoltarea schemei corporale și presupune două niveluri de organizare: nivelul experienței imediate a percepției directe, nemijlocite, și nivelul reprezentării mintale.

Page 6: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Organizarea răspunsurilor motrice, dezvoltarea percepției mișcării, apoi a reprezentării mișcării și reprezentărilor ideomotorii, au o importanță hotărâtoare atât în trecerea de la intuitiv la logic și dobândirea semnificației ( prin limbaj), cât și pentru dobândirea sensului.

Până la vârsta de 14 – 16 ani continuă procesul maturizării funcționale a tuturor analizatorilor, a sensibilității absolute și diferențiale. Sub influența educației și instituirii percepția se transformă în observație sistematică dirijată, susținută de procedee și strategii specifice conform obiectivelor propuse.

Stimularea psihomotrică îl ajută pe copil să avanseze de la concretul-intuitiv către logic-abstract, prin dezvoltarea percepției spațio-temporale favorizându-se construirea și organizarea spațiului intern, subiectiv, să facă saltul de la imitație (caracteristică etapelor timpurii ale ontogenezei) către creație.

6. Reprezentarea mișcării propriului corp și reprezentările ideomotorii

Reprezentarea mișcării propriului corp stă la baza învățării realizării actelor motrice. Nici un act motric voluntar nu se poate produce independent de o imagine. Începând cu actele motrice simple, ce se realizează spontan sub influența imitației și terminând cu actele motrice complexe învățate și exprimate la nivel de măiestrie, toate se desfășoară pe baza unei imagini la nivel de reprezentare.

Reprezentarea mișcării are caracter complex dinamic și stadial:

caracterul complex urmează caracterului complex al percepției mișcării. Sursele informaționale ce stau la baza formării ei sunt multiple, cu variate combinații între ele și sunt susceptibile permanent de reorganizare ca urmare a îmbogățirii experienței motrice a persoanei.

Caracterul dinamic și stadial este exprimat de evoluția, de la reprezentare nediferențiată către o reprezentare complexă și completă, în care componentele sunt bine diferențiate și organizate. Trecerea se face prin stadii sau etape distincte de constituire, de elaborare gradată a imaginii.

Ponderea componentelor senzoriale este diferită pe parcursul procesului de învățare motrică: în etapa inițială a învățării unei mișcări componentele senzoriale exteroceptive (senzații auditive, vizuale etc), au pondere pentru ca în etapa finală a învățării motrice componentele principale să fie cele proprioceptive (senzații de echilibru, orientare și kinestezie) pentru asigurarea contolului sinergic al mișcării.

Dacă în cazul celorlalte reprezentări evoluția se produce în sensul creșterii elementului generalizator, în cazul reprezentării mișcării propriului corp evoluția se produce în direcția precizării detaliilor și a reflectării momentelor cheie, a.î învățarea motrică trebuie să aibă ca obiectiv fundamental formarea imaginii detaliate a mișcării și organizării ei. Cu cât reprezentarea va fi mai clară, mai precisă și mai bine conturată, cu atât șansa acționării este mai mare.

Metodele de formare a reprezentării mișcărilor sunt multiple: explicația, demonstrația, utilizarea de modele, exerciții active, mișcări pasive, ajutor, corectare, indicații etc, utilizându-se mijloace verbale și non-verbale.

Page 7: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Reprezentările ideomotorii

Reprezentarea mișcării propriului corp, pentru care există o experiență motrică anterioară se numește reprezentare ideomotorie.

Actele idoemotorii – sunt microacte ce însoțesc în mod voluntar și spontan mișcarea.

7. Diferențele individuale. Evoluția în ontogeneză a memoriei

Memoria se specializează și se diferențiază, datorită predispozițiilor native ale subiectului și ca efect al exersării:

Specializarea memoriei poate fi întâlnită la nivelul:

Analizatorilor - memorie vizuală- memorie auditivă- memorie cutanată- memorie gustativă- memorie olfactivă etc

Proceselor, calităților memoriei - volumul memoriei- elasticitatea mobilitatea sau suplețea

memoriei- rapiditatea întipăririi- trăinicia păstrării- exactitatea și fidelitatea reactualizării- promptitudinea reactualizării

Conținutului activității psihice - memorie predominant verbal-logică- memorie predominant imaginativă- memorie motrică- afectivă etc.

Evoluția memoriei în ontogeneză

Procesul memoriei înregistrează în ontogeneză, importante modificări:

în primii 3 ani de viață memoria este implicată în mod decisiv în activitățile ce asigură adaptarea. La 3-4 ani memoria este deosebit de activă, dar îi lipsește intenția, scopul; La 4-5 ani, principalul progres se înregistrează în direcția continuării caracterului voluntar al

memoriei; În perioada școlară mică au loc: creșterea considerabilă a volumului memoriei (de 8-10 ori,

comparativ cu perioada preșcolară), creșterea precizie și a promptitudinii procesului de reproducere în raport cu cunoașterea.

Page 8: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

În perioada școlară mijlocie când, în evoluția gândirii se produce saltul de la operațiile concrete la operații formale, memoria dobândește un pronunțat caracter logic. Ea este bazată pe selectarea esențialului, utilizarea schemelor logice și înțelegerea materialului de memorat.

8. Legile și optimizarea memorieiProcesul memoriei este guvernat de o serie de legi:Legile memoriei:

- Este memorat mai bine materialul care formează obiectul orientării conștiente si al prelucrării active . memorarea este mai buna cu cat activismul intelectual si profunzimea înțelegerii sunt mai mari

- Memorarea este cu atât mai bună cu cât semnificația materialului pentru subiect este mai mare- Sunt mai bine reținute materialele referitoare la scopul si rezultatele acțiunilor decât cele

referitoare la condițiile sau mijloacele de realizare- Se rețin mai bine începutul si sfârșitul dintr-o serie de elemente- Atunci când ne propunem sa reținem ceva in vederea realizării unui obiectiv, performantele sunt

mai mari decât atunci când intenția de a memora lipsește- Memorarea este mai eficienta daca scopurile sunt diferențiate- Calitatea memorării este influențată de depărtarea in timp a scopului pentru care sunt

memorate- Durata si felul păstrării sunt influențate de condițiile in care s-a realizat memorarea si de

particularitățile materialului de memorat- Materialul inteligibil este mai bine păstrat decât materialul fară sens- Eșalonarea in timp a repetărilor creste trăinicia păstrării.

Optimizarea memoriei:Apariția uitării poate fi împiedicată dacă subiectul cunoaște caracteristicile si legile memoriei, posibilele cauze ale instalării uitării, și-și cunoaște particularitățile individuale. Deși orice program de optimizare psihică se realizează in mod individualizat, pot fi desprinse si câteva reguli generale:

- Este necesar sa ne pregătim un cadru adecvat care sa favorizeze concentrarea psihica- De asemenea este necesara pregătirea fizica si psihica in vederea obținerii unei stări de

receptivitate maximă a informației- Stabilirea obiectivelor- Plasarea materialului de memorat într-un context afectiv- Stabilirea elementelor prin care materialul ne este util si prezinta importanta pentru noi- Organizarea materialului de memorat

Page 9: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

9. Memorarea eficienta a actelor motrice

In domeniul activităților corporale, subiectul folosește, pentru buna desfășurare a activității, un complex de date mnezice – cunoștințe despre exercițiile fizice , terminologie, principii si scheme de acțiune , comportament motor.Condiții stabilite pentru memorarea eficienta a actelor motrice:

- Înțelegerea exercițiilor- Formarea noțiunilor clare a actelor motrice si a reprezentărilor complete ale actelor motrice in

ansamblu;- Îndreptarea atenției spre perceperea mișcărilor proprii, însoțită de relatarea verbală;- Repetarea actelor motrice ca mijloc de memorare a conținutului, dar si de formare a

deprinderilor si priceperilor motrice- Fixarea scopului si a rolului exercițiului pentru menținerea sănătății sau dezvoltarea fizică

armonioasă.

10. Perspectiva psihogenetică și stadiile dezvoltării cognitive în concepția lui J. Piaget

Din perspectivă psihogenetică, gândirea își are originea în acțiune. Ea este un proces dinamic, care se desfășoară sub impulsul nevoii de cunoaștere, prin interiorizarea acțiunii. Aceasta presupune dezvoltarea și angrenarea a două mecanisme: mecanismul operatoriu și mecanismul semiotic.

J. Piaget consideră că evoluția gândirii se realizează stadial, fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale dispunând de organizare totală, prin includerea achizițiilor stadiului precedent, dar depășindu-le pe acestea, constituindu-se în structuri global-complexe.

Conform J. Piaget, stadiile dezvoltării cognitive sunt:

1. Stadiul senzorio-motor sau stadiul inteligenței verbale (0-2 ani)

Cuprinde următoarele substadii:

a) De la activitatea reflexă la apariția intenționalitățiib) De la intenționalitate la reprezentare2. Stadiul preoperațional- care pregătește operațiile concrete. (2- 7/8 ani)

Acesta cuprinde următoarele substadii:

a) Substadiul gândirii simbolice (2-4 ani)b) Substadiul gândirii preoperatorii - A intuiției simple (4 – 5/6 ani)- A intuiției articulare(5/6 – 7/8 ani)

Page 10: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

3. Stadiul operațiilor concrete sau logici concrete(7/8 – 11/12 ani)4. Stadiul operațiilor formale:a) Substadiul operațiilor formale(11/12 – 14 ani)b) Substadiul structurilor operatorii formale (14 – 16/17 ani)

11. Activitatea de comunicare. Tipuri de comunicare, Factori care favorizează comunicarea.

Activitatea de comunicare

Comunicarea este o modalitate fundamentală de interacțiune psihosocială. Din acest punct de vedere, ea este relația prin care interlocutorii se pot înțelege și influența reciproc prin intermediul schimbului continuu de informații, divers codificate.

Comunicarea interumană presupune relaționarea a două sau mai multe persoane, având drept efect interinfluențarea atitudinilor. P. Golu propune următoarea schemă a comunicării ca intermediar între stările psihologice a doi indivizi:

Cea mai simplă schemă a comunicării presupune existența următoarelor elemente: emițătorul, receptorul, canalul de comunicație, informația sub forma unui mesaj codificat și feed-back-ul.

Între agenții comunicării se transmit informații divers codificate.

O condiție a realizării comunicării este cunoașterea atât de către emițător cât și de receptor a codului în care este transmis mesajul. Aceasta presupune o existență a unei zone de intersecție a repertoriilor celor doi agenți ai comunicării. Ca efect al schimbului de informații, zona de intersecție a repertoriilor participanților la comunicare se mărește. Modificarea repertoriului receptorului explică aspectul formativ al comunicării.

În urma receptări și decodificării mesajului, sistemul receptor asimilează o anumită cantitate de informație.

Tipuri de comunicare

După natura semnelor utilizate în codificarea informației și după canalul predilect de transmitere a mesajului se evidențiază trei tipuri de comunicare:

Procesele psihologice ale persoanei A

COMUNICAREProcesele psihologice

ale persoanei B

Page 11: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Comunicarea verbală (CV) – este specific umană. Informația este codificată și transmisă prin cuvânt și tot ceea ce ține de acesta, privind aspectele fonematic, lexical, morfo-sintactic. Poate fi orală sau scrisă; decodificarea se realizează mai încet.

Comunicarea paraverbală (CPV) – canalul utilizat este cel auditiv. Informația este codificată și transmisă prin intermediul elementelor prozodice și vocale (caracteristicile vocii, particularitățile de pronunție, intensitatea rostirii, ritmul și debitul vorbirii, pauzele, intonația etc) care însoțesc cuvântul și vorbirea în general.

Comunicarea nonverbală (CNV) – canalul de transmitere este cel vizual. Informația este codificată și transmisă printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mișcarea, gesturile, mimica, înfățișarea partenerilor.

Factori ce favorizează comunicarea

Contactul vizual

Pentru comunicarea nonverbală, contactul vizual constituie o modalitate deosebit de importantă atât pentru influențarea destinatarului mesajului, deci un mod de a transmite nonverbal informații, precum și în vederea autoreglării (obținerea informațiilor de tip feed-back).

Contactul vizual are 4 funcții importante în comunicare:

- Reglarea fluxului conversației- Furnizarea de feed-back interlocutorului- Exprimarea emoțiilor- Informarea locutorilor cu privire la natura relației lor.

Ritmul vorbirii

Informațiile oferite pe această cale sunt decodificate de cele mai multe ori la nivel inconștient și foarte rapid, având pondere importantă în aprecierea persoanei respective: astfel un om care vorbește lent poate fi considerat nesigur, iar unul care vorbește rapid poate fi considerat neliniștit sau anxios.

Expresia facială

Este unul dintre acela mai importante semnale non-verbale. Pornind de la decodificarea acestora, un fin observator poate obține informații deosebit de importante în legătură cu persoana respectivă. Principalul impediment constă în imprecizia decodificării acestor semnale.

După Osgood (1966) există 7 grupuri de expresii faciale, prezente în toate societățile: fericirea, teama, surpriza, tristețea, curiozitatea și dezgustul/ disprețul.

Page 12: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

12.Limbajul – concept, caracteristici. Formele și funcțiile limbajului.

Limbajul – este modul de organizare, integrare și funcționare a limbii la nivel individual. Prin intermediul său se realizează activitatea specific umană de comunicare cu ajutorul limbii. Reprezintă obiect de studiu al psihologiei.

Limbajul uman, numit și natural se definește prin anumite caracteristici:

- Caracterul vocal și articulat la nivelul combinațiilor semnelor utilizate- Posibilitatea de a traduce enunțurile dintr-o limbă în alta - Caracterul creativ, permițând prin combinare elaborarea unui număr infinit de enunțuri cu

semnificații diferite.

Caracteristici ale limbajului

Mijloc de expresie, de contact, de comunicare specific umană, activitate intelectuală de transmitere a cunoștințelor achiziționate de individ prin intermediul simbolurilor verbale, al vorbirii;

Instrument ce permite omului să-și analizeze experiența în unități de înțeles; Permite experimentarea atât a rezultatelor gândirii, dar și conținuturilor de natură afectivă ( în

cuvinte, propoziții, fraze) Implică existența funcției simbolice, de a reprezenta prin semne realitatea( obiecte, fenomene)

sub o abstracție (noțiune, concept);

Formele limbajului

Limbajul poate fi:

Pasiv sau comprehensiv – cel care asigură înțelegerea comunicării verbale; este prima formă ce apare în evoluția antropogenetică;

Activ sau expresiv – asigură emiterea, comunicarea efectivă prin limbaj.

Din punct de vedere al direcției limbajul este intern sau ”vorbirea cu sine” sau extern( formă orală sau scrisă).

Funcțiile limbajului

Funcția de comunicare – sau de transfer de informații între locutori; Funcția de cunoaștere – ajută la fixarea activității de cunoaștere, mediază abstractizarea și

generalizarea. Funcția simbolică sau reprezentativă( cuvintele contribuie la formarea sau activarea și

declanșarea unor imagini) Funcția reglatorie – limbajul asigură dirijarea activității proprii sau a activității altei persoane; Funcția expresivă – particularizează mesajul verbal prin mimică, gestică însoțitoare, intonație;

Page 13: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Funcția persuasivă (de convingere) – de insinuare, de inducere a unei trăiri, idei a unei alte persoane.

13.Factorii de care depinde evoluția și existența limbajului. Aspecte sintetizate în limbaj

Evoluția limbajului este determinată de:

I. Structurile organice și periferice de a căror normală funcționare depinde evoluția și existența limbajului sunt:

A. Mecanismele centrale (mai puțin cunoscute)B. Aparatul periferic – alcătuit din subsisteme:

1. Subsistemul energetic (respirator) format din diafragm, mușchi intercostali, mușchi abdominali, mușchii arborelui traheo-bronșic.

2. Subsistemul generator, condiționează aspectul generator, tonal(laringe, coarde vocale) și producerea de zgomote( buză, limbă, dinți, palat dur, văl palatin) – ce asigură pronunția consoanelor;

3. Subsistemul rezonator, cuprinde cavitățile modulatoare ( gura, orofaringe, laringo-faringe, cavitate toracică) și nemodulatoare ( nazo-faringe și cavitate nazală)

II. Relațiile de comunicare, nivelul de stimulare a limbajului, modelele verbale oferite, sunt hotărâtoare pentru dezvoltarea limbajului.

Aspecte sintetizate în limbaj

Aspectul simbolic – de evocare a obiectelor cu ajutorul imaginilor, pentru definirea cuvintelor; Aspectul semantic – asigură înțelegerea semnificației cuvintelor, pusă în evidență de bogăția,

varietatea și exactitatea termenilor din vocabular; Aspectul gramatical – construcția corectă gramaticală în propoziții și fraze; Aspectul fonematic – condiționează percepția sunetelor vorbirii; Aspectul de articulare – de pronunție corectă a sunetelor izolate sau de îmbinare a lor în cadrul

cuvintelor.

14.Evoluția limbajului în ontogeneză

Însușirea limbii reprezintă un proces deosebit de complex constând în formarea unui ansamblu de deprinderi lingvistice.

Înainte de a dobândi capacitatea folosirii limbii, copilul o posedă pe cea de exprimare a stărilor sale, ca și pe aceea de sesizare a intențiilor adulților, într-o formă caracteristică primelor luni de viață.

Principalele etape ale evoluției limbajului în primii ani de viață sunt următoarele:

Page 14: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Limbajul expresiv:

În primele 2 luni de viață – emite sunete Lunile 3-4 – pronunță succesiv vocale și consoane, emite sunete cu buzele închise; Luna a 5-a – pronunție ritmică succesivă Lunile 9-10 – pronunță silabele de 2 ori( ma-ma, ta-ta) și repetă după adult silabele cunoscute. La sfârșitului primului an de viață apar primele cuvinte. Între 1 an și jumătate – 2 ani, copilul se exprimă eliptic, cuvintele nefiind legate între ele, având

însă înțelesul unei fraze; După 2 ani, apar juxtapuneri de mai mult cuvinte, încadrate într-o topică haotică, propoziția

eliptică caracterizează perioada de la 2 – 3 ani.

Limbajul receptiv:

La 10 luni dacă este întrebat de adult, caută cu privirea, întorcându-și capul la persoane sau obiecte cunoscute.

La 11 luni, atunci când i se interzice ceva întrerupe acea activitate; Răspunde la comenzi simple.

15.Motivația

Constituie ”legea fundamentală și principiul explicativ” în psihologia persoanei, ajutând înțelegerea comportamentului acestuia și alături de alte trăsături instrumental-atitudinale, de ce într-o anumită activitate și în anume etape, omul obține rezultate de valori diferite.

Ea provoacă un comportament, îl oprește, îl modifică, îl remodelează.

Ea îndeplinește în ansamblu S.P.U, o dublă funcție: prin natura reflectorie leagă persoana de lumea externă, iar prin specificul de cauzalitate internă ”construiește între stimul și reacție un sistem de filtre și comparatori, care lasă informația să se propage selectiv, în funcție de liniile de semnificație ale ansamblului persoanei. De aceea, numai recurgând la motivație putem să ne explicăm de ce indivizii reacționează diferit în una și aceeași situație, de ce reacția comportamentală poate dobândi o amploare neobișnuită, o expresie infima sau poate chiar lipsi” (P.Golu, 1973)

Motivația constituie totalitatea factorilor interni, a mobilurilor cu rol de stimulare, activare și direcționare selectivă a acțiunilor și conduitei.

Funcțiile motivației

În cadrul S.P.U, motivația îndeplinește următoarele funcții:

factor energetic- propulsor, activator și dinamizator. Deși nu poate declanșa în mod direct și nemijlocit reacția ea are rol de activare generală sau specifică.

Factor direcționator, o condiție a selectivității în relație cu ambianța.

Page 15: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Mediator și reglator al activități omului- La adult, motivația este un fenomen deosebit de complex care cuprinde într-o structură unitară și elemente caracteristice speciei și elemente caracteristice fiecărui individ în parte, structurate în funcție de condițiile întâlnite în evoluția ontogenetică a fiecăruia. Ceea ce este important în înțelegerea unei persoane nu rezultă din cunoașterea unui motiv sau altul care i-a determinat o acțiune, nici din juxtapunerea diferitelor motive, ci din ierarhia acestora din care rezultă structură de ansamblu a motivației sale.

Formele motivației

Noțiunea de motivație are o sferă largă ce cuprinde fenomene ca: trebuințe , impulsuri, tendințe, valențe, interese.Trebuința reprezintă reflectarea in plan subiectiv a nevoii de ceva, a unei necesități.Impulsul este starea de tensiune fiziologică si psihologică sau starea de tensiune psihologică si fiziologică trăită de o persoană atunci când trebuința ei nu este satisfăcută.Tendința reprezintă impulsul canalizat spre obiect si susținut in conformitate cu anumite valențe.Intenția reprezintă tendința conștientizată si exprimată clar, verbal.Valenta nu reprezintă o funcție interioara a organismului, ci calitatea obiectelor prin care se satisfac trebuințele. Valenta reprezintă acea calitate a obiectului ce determină valoarea pe care el o are pentru a satisface o trebuință.Interesul este orientarea selectivă si relativ stabilă a persoanei spre un domeniu de cunoaștere sau un domeniu de activitate. Pentru ca interesul reprezintă o orientare stabilă el este considerat o componenta de orientare a personalității. Interesul este apreciat in funcție de următoarele caracteristici: - stabilitatea interesului, bogăția intereselor, organizarea intereselor.

Motivația si realizările personalității

Doi factori au influență importantă pentru alegerea și atingerea scopurilor:

Nivelul de expectație – nivelul realist la care subiectul crede că își poate realiza scopul. Nivelul de aspirație – se definește după scopul ideal pe care subiectul ar dori să-l atingă într-o

anumită activitate, în care este angajat, pentru a se simți satisfăcut.

Expectanța, traducând modul în care individul se autopercepe și autoevaluează, prin anticiparea realizărilor viitoare este corespunzătoare unei imagini psihologice despre sine.

Aspirația corelează cu imaginea ideală despre sine a persoanei, ea proiectează nivelul la care acesta ar dori să fie, în funcție de modelele de identificare alese.

Motivele umane sunt concepute de Maslow ca având o structură și organizare ierarhică, sub formă de piramidă. El consideră că motivarea activității prin trebuințe de nivele diferite se face conform anumitor legi:

O trebuință va apare cu atât mai puțin ca motiv, cu cât este mai des satisfăcută; Trebuința satisfăcută nu mai motivează organismul;

Page 16: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

O persoană nu poate fi motivată în același timp de trebuințele componente tuturor nivelelor; La început motivația este asigurată de trebuințele simple, biologice și apoi de cele mai complexe,

cele sociale O trebuință dintr-un nivel ierarhic superior apare ca motiv numai dacă, anterior, trebuințele

nivelelor inferioare au fost satisfăcute; Cu cât o trebuință este mai înaltă, cu atât ea este mai specific umană; Viața este mult mai complexă la nivelul trebuințelor superioare.

16.Afectivitatea

Este categoria de procese psihice care reflectă raportul dintre factorii obiectivi și cei subiectivi sub forma specifică a atitudinii.

Cauzele determinante ale emoțiilor:

A. Insuficiente posibilități de adaptare:- În prezența unor condiții noi, pentru care subiectul nu are pregătite schemele adecvate;- La excitanți neobișnuiți;- La stimuli neașteptați;B. Excesul de motivare care nu poate fi folosit. Acesta crește:- În prezența altei persoane care asistă la activitatea subiectului;- Prin frustrare, ceea ce produce o nouă motivație în raport cu motivația prezentă a subiectului;

Page 17: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

- În conflict: K. Lewin stabilește trei categorii de conflicte: apropiere-apropiere, apropiere-evitare, evitare-evitare.

C. Condiționarea emoțiilor prin anumite situații care au produs anterior emoții puternice.D. Contagiunea, trăirea unor emoții prin contaminarea de la alții.E. Emoțiile cornice, stresul.

Principalele caracteristici și funcții ale afectivității:

Intensă subiectivitate – forma sub care se prezintă procesul afectiv este de atitudine față de o situație reală;

Caracter bipolar Funcție evaluativă – în raport cu mediul față de care reacționează subiectul; Procesele afective constituie suport energetic pentru activitate( alături de motive), asigurând

dinamismul vieții psihice. Trăirile afective constituie forma de reglare a întregii activități a omului, asigurând în mod

selectiv și adaptativ energia necesară desfășurării sale.

Reacțiile afective, prezente în special în trăirile afective situative, cuprind modificări, dintre care menționăm:

Reacțiile neuro-vegetative: respiratorii( modificarea ritmului și amplitudinii respirației), cardiovasculare( ritm cardiac, tensiune sangvină, vasoconstricție, vasodilatație), compoziția chimică și hormonală a sângelui, urinei și salivei, activitatea glandelor cu secreție externă, secreția internă (adrenalina și noradrenalina), modificări în activitatea digestivă, metabolismul etc.

Modificări în tensiunea musculară: în sensul creșterii (bucurie, furie, mânie) sau scăderii (tristețe, supărare, proastă dispoziție).

Expresiile afective apar sub forma modificărilor de mimică, pantomimică (gesturi, ținută, mers), modificări ale limbajului expresiv(intensitate, timbru, ritm, fluență). Urmare a expresivității, starea afectivă se comunică, poate fi cunoscută și influențată.

Clasificarea proceselor afective

Se realizează după mai multe criterii:

Gradul de conștientizare a cauzei care produce trăireaDin acest punct de vedere putem deosebi:

- Procese afective în care subiectul este orientat deplin spre cauza care i-a produs trăirea: afecte, emoții, sentimente, pasiuni;

- Și altele în care orientarea spre cauză este difuză: dispozițiile afective Durata trăirii permite clasificare în:- Procese situative (afectele și emoțiile)

Page 18: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

- Trăiri de lungă durată (sentimentele și pasiunile)Prin influența asupra întregului comportament al omului, felul și conținutul sentimentelor și pasiunilor devin definitorii pentru orientarea personalității.

Intensitatea. Din acest punct de vedere distingem:- Procese afective de intensitate medie: emoțiile, sentimentele;- Procesele afective de intensitate mare: afectele(exaltare, disperare etc) și pasiunile.

17.Voința

Stabilirea obiectivelor implică decizia pe baza înțelegerii semnificației situațiilor prezente și a evoluției lor viitoare, corelată cu propriile posibilități și motive de acțiune. Dacă stabilirea obiectivelor tinde să conducă activitatea individului spre o anumită finalitate, atingerea ei va fi condiționată de programarea și utilizarea mijloacelor adecvate prin comandă și autocontrol.

Astfel diferitele timpuri de activitate umană solicită și dezvoltă cea mai înaltă formă de reglare- reglare voluntară.

Reglarea voluntară – implică o organizare psihică complexă, superioară și vectorizată, cu funcție activ vectorizantă pentru conduită.

Caracteristicile reglării voluntare:

Scopul

Elementul central al reglării voluntare. El face subiectul conștient ce sensul activității pe care o realizează.

Caracteristici:

Prin intermediul lui comportamentul uman capătă principalul atribut: intenționalitatea; Scopul este mai mult decât o anticipare, este o proiecție; Scopul activității determină, condiționează, organizează activitatea de informare-evaluare,

reacționare și autocontrol în mod progresiv, pentru ca în final persoana să ajungă la atingerea obiectivului propus;

Scopul face legătura între imboldul motivațional și semnificațiile cognitive reale sau posibile. Integrat în structura personalității, reglajul voluntar își pierde semnificația dacă este detașat de

cel moral.

Depășirea barierelor

Realizarea scopului propus implică depășirea și învingerea unor bariere, obstacole sau conflicte. Majoritatea autorilor consideră bariera sau conflictul chiar, condiția solicitantă specifică reglajului voluntar. Valoarea unui obstacol în a înregistra oscilații cu amplitudini variabile între minim și maxim, în funcție de:

Page 19: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

- Pregătirea intelectuală și fizică;- Nivelul de motivație al individului;- Nivelul de oboseală etc.

Efortul de voință

Când decalajul obstacol-posibilități se accentuează, iar depășirea lui devine semnificativă în direcția îndeplinirii scopului se produce o intensificare a mobilizării și orientării energiei în direcția înlăturării obstacolului, exprimată sub forma efortului de voință. Aceasta este trăită ca o stare de încordare, de tensiune internă, de intensă activare orientată spre scopul acțiunii.

Activare și frânare

Reglarea voluntară, ca efect al selectivității, presupune atât determinarea activă, mobilizarea, cât și frânarea, suspendarea sau amânarea actelor.

Organizare procesuală

Ca formă superioară și complexă de reglare, reglarea de tip voluntar implică organizarea unor procese și funcții psihice: reprezentări, memorie, imaginație, gândire, atenție, motivație, voință.

Voința deține un loc central, datorită funcției de reglare superioară prin mecanisme verbale care determină: mobilizarea și concentrarea energiei psiho-nervoase în vederea învingerii obstacolelor și atingerii scopurilor stabilite în mod conștient anterior.

Desfășurarea multifazică

a) Debutul actului voluntar este marcat de apariția motivului( sau a motivelor)b) Existența mai multor motive de acțiune impune selecție, marcată uneori de o luptă a motivelor;c) Persoana hotărăște prin decizie țelul activității sale viitoared) Executarea hotărârii, ca urmare a aplicării planului prealabil stabilit duce la realizarea scopului

propus.

18. Problematica stresului

Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye în anul 1950 și se referă la o serie de substantive apropiate ca înțeles, dar nu sinonime: apăsare, efort, presiune, tensiune, solicitare, constrângere, încordare nervoasă. Reacția la stres este în funcție de mulțimea intrărilor (stimuli) și organizarea psihică a individului. Stresul este privit din această perspectivă, ca un dezechilibru, cu profunde ecouri în plan

Page 20: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

subiectiv, între solicitări și autoevaluarea capacităților proprii. Astfel analiza fenomenului de stres implică și cercetarea factorilor stresanți, și a caracteristicilor organizării psihice, precum și a răspunsurilor de tip neurofiziologic și psihic ale organismului la stresori.

Stresorii reprezintă totalitatea evenimentelor, situațiilor externe sau interne pe care subiectul le trăiește ca fiind neplăcute, agresive traumatizante, suficient de intense sau frecvente pentru a determina din partea subiectului reacții adaptative. În general, au o puternică semnificație emoțională, afectivă.

În dinamică stresorii pot acționa succesiv sau își pot interfera acțiunea, efectul lor fiind însă aditiv (sumativ, cumulativ).

19.Stresul si tipul de stressor

După natura lor:

Stresori fizici – stimuli luminoși, auditivi, termici, vibrații, efort prelungit, condiții meteorologice etc.;

Stresori chimici – poluarea; Stresori biologici – bacterii, viruși, paraziți etc.; Stresori psihici – totalitatea conflictelor personale sau socio-profesionale ce depășesc

mecanismele rezolutive elaborate de subiect până în acel moment, care generează o tensiune psihică ( încordare, disconfort)

În funcție de nr. stresorilor ce acționează simultan:

Stresori multipli Stresor unic

În funcție de conexiunea cu probleme vieții:

Stresori periferici – dificultăți trecătoare de mică importanță pentru subiect; Stresori centrali – probleme de mare importanță pentru subiect care îi pot schimba viața.

După nr. persoanelor afectate:

Stresori cu semnificație strict individuală Stresori cu semnificație colectivă Stresori cu semnificație generală

După caracterul lor:

agenți stresanți primari agenți stresanți secundari

Page 21: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

20.Aprecierea nivelului și intensității situației stresante

Factorii de stres trebuie să găsească la subiectul asupra căruia acționează o anumită rezonanță, pentru a-și putea ”valorifica” potențialul lor stresant, de aceea nivelul de stres depinde de o multitudine de factori subiectivi, specifici fiecărui individ.

Teoria evenimentelor de viață a fost fundamentata de T. H. Holmes și R.H. Rahe (1967) care, pornind de la aprecierea situațională a stresului, au cuantificat sub forma scalelor de evenimente cele mai diverse schimbări de viață.

Este sub formă de chestionar și se are în vedere ultimele 12 luni. Fiecărui eveniment care apare în chestionar i se atribuie un număr de puncte. Dacă același eveniment a intervenit de mai multe ori in timpul unui an de zile, se va înmulți numărul de puncte cu frecvența de apariție a evenimentului.

Evaluare:

Scorul 300 și mai mare de 300: risc major de îmbolnăvire în următorii doi ani; Scorul între 150-299+ : risc moderat de îmbolnăvire Scor de 150 și mai mic: risc redus de îmbolnăvire

Intensitatea unei situații stresante poate fi în funcție de:

o Gradul de periculozitateo Gradul de controlo Posibilitatea de predicție asupra evenimentuluio Limita capacitățiloro Conflictele interne

21.Anxietate, Frustrare, Agresivitate. Apatia și tendințele depresive.

Anxietatea

Reprezintă o tulburare a afectivității, manifestată prin stări de neliniște, teamă și îngrijorare nemotivate, în absența unor cauze care să le provoace. Anxietatea mai este denumită și ca teamă fără obiect.

Anxietatea poate fi privită:

- Ca trăsătură ( trăirea permanentă a unei stări tensionate, de neliniște și teamă)- Ca stare (reacție doar la unele situații obiective)

Tulburarea anxioasă are 2 forme de bază:

1. Stările anxioase2. Tulburările de tip fobic

Page 22: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Stările anxioase, cuprind:

Anxietatea generalizată Tulburări de tip panică Tulburări osesiv-compulsive Tulburări posstraumatice datorate stresului

Stările de anxietate pot fi însoțite de modificări somatice, gândire negativă, posibilitatea apariției ideilor, a gândurilor obsesive și modificări la nivel comportamental.

Frustrarea

Starea de frustrare este generată de privarea persoanei de satisfacție pe care ar fi fost îndreptățită să o obțină.

Este un fenomen complex, care poate fi privit ca eveniment, ca stare psihică, precum și ca ansamblu al efectelor care îmbracă forma manifestărilor comportamentale precum numeroase tulburări psihomotorii. Poate avea caracter tranzitoriu sau relativ stabil

Printre efectele frustrării se numără:

o Agresivitateao Regresiunea la modalități inferioare de comportamento Apatiao Reacțiile de abandon

Ipoteza frustrare-agresivitate enunță că frustrarea produce o pulsiune agresivă, pulsiune care declanșează conduite agresive.

R. Rosenzweig, studiind modalitatea personală de reacție la frustrare, pune în evidență 3 pattern-uri:

Tipul extrapunitiv – care acuză un obiect(persoană) exterior pentru frustrarea trăită; Tipul intrapunitiv – care se acuză pe sine; Tipul impunitiv – care nu acuză pe nimeni.

Uneori frustrarea poate deveni trăsătură de personalitate.

Agresivitatea

Agresivitatea este privită ca un instinct primar, ca o tensiune negativă care persistă până ce este atins scopul și care presupune o reacție înnăscută. Agresivitatea poate fi însă și un comportament învățat.

Page 23: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Comportamentele agresive sunt distructive, brutale, violente, adesea neeficiente care, de cele mai multe ori sunt îndreptate spre alte obiecte sau persoane, dar pot fi orientate și asupra propriei persoane (autoagresivitate).

Agresivul acționează punând pe primul plan propriile obiective nevoi și interese în dauna celorlalte persoane.

S-a constatat că există o corelație între stres, frustrare și agresivitate, în sensul că, de multe ori, stresul și frustrarea induc un comportament agresiv.

Agresivitatea poate să se exprime în formă manifestă: agresivitate corporală, verbală etc. sau mascată: ironia, calomnia etc.

Apatia și tendințele depresive

Apar atunci când comportamentul activ-combativ(adecvat) sau agresiv(neadecvat) nu a putut rezolva situația stresantă și reechilibra subiectul. Ca urmare acesta începe să creadă că este incapabil să mai poată lupta cu factorii stresanți, diminuându-și în consecință răspunsurile.

El începe să fie dominat de pasivitate, indiferență față de activități care înainte îi făceau plăcere, aceasta în paralel cu diminuarea drastică a intereselor. Tendințele depresive pot fi mai mult sau mai puțin intense și se pot întinde, ca intensitate și durată a trăiri, de la o simplă proastă dispoziție trecătoare la o tristețe profundă și care persistă în timp.

22. Tipurile comportamentale A și B

Cercetările au evidențiat că vulnerabilitatea la stres constituie un factor de risc pentru boala psihosomatică. Vulnerabilitatea la stres este definită ca fiind trăsătura caracteristică anumitor subiecți de a dezvolta facil reacții de stres, la o gamă largă de stresori.

Tipul comportamental A

Reprezintă baza predictibilității instalării unei boli de inimă cauzate de stres. Este în esență exteriorizarea comportamentală a unui ansamblu de trăsături psihice, de caracteristici de personalitate:

Ambiție maximă; competitivitate excesivă; permanent urmărește succesul; fire hiperactivă; agresivitate, ostilitate (dar permanent ținute sub control); implicarea în mai multe activități concomitent; slabă toleranță pentru așteptare, neliniște, nerăbdare; se află într-o luptă permanentă cu timpul; este într-o permanentă încordare;

Page 24: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

are o atracție deosebită pentru cifre și pentru abordarea cantitativă a fenomenelor; insecuritate; trebuințe nesatisfăcute; implicare profesională majoră; structurile lingvistice pe care le folosește în exprimare reflectă tensiunea sa fizică explozivă.

Tipul comportamental B

Caracteristici ale personalităților rezistente la stres:

bună imagine de sine; încredere în forțele proprii; stabilitate emoțională; optimism, gândire pozitivă; gustul riscului; implicarea în muncă; simțul umorului; stăpânire de sine; inteligența emoțională care se manifestă sub următoarele aspecte:- identificarea și acceptarea propriilor noastre emoții;- gestionarea propriilor noastre emoții;- identificarea și acceptarea emoțiilor celorlalți;- gestionarea emoțiilor celorlalți.

Tipul comportamental B caracterizează o persoană potențial sănătoasă. Aceasta se comportă opus Tipului A, luptă cu stresul într-o manieră relaxată, este rareori grăbită, se eschivează în fața suprasolicitărilor, are o toleranță și o capacitate de adaptare mai mare la stimuli agresivi.

23. Psihomotricitatea – concept, caracteristici

Psihomotricitarea este o funcție ce exprimă relațiile complexe interdeterminative între actele motrice și activitatea psihică.

Funcția psihomotrică se exprimă la nivel molecular, determinând mișcările, actele motrice și nu activitatea cu manifestare preponderent motrică, în ansamblul său. Profilul unei activități (aspectul molar) este condiționat de instanțe psihice de tipul: scop, ideal, convingeri.

Funcția psihomotrică operează la nivelul structurilor motrice ce compun activitatea – deci la nivel molecular - prin: schemă corporală, lateralitate, ideomotricitate etc.

Page 25: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Funcția psihică și cea motrică reprezintă elemente fundamentale ale adaptării. Ambele rudimentare la naștere, evoluează în timpul copilăriei și se dezvoltă la început în directă și strânsă legătură, apoi parcurg integrări din ce în ce mai ierarhizate și diferențiate.

Principalele componente ale funcției psihomotrice sunt:

- Schema corporală- Lateralitatea- Ideomotricitatea- Inteligența motrică- Coordonările- Praxia- Echilibrul energetic

24. Schema corporală

Conform Porot (1960), este imaginea pe care o are fiecare despre corpul său, imagine totală sau parțială, percepută în stare statică sau dinamică sau in raporturile părților corpului între ele și, mai ales, în raporturile acestuia cu spațiul și mediul înconjurător.

Procesul complex de elaborare a schemei corporale are la bază sinteza reflectărilor segmentelor propriului corp și se realizează progresiv în timp, prin mecanisme plurisenzoriale, pe baza asocierii repetate a informațiilor primite prin senzații exteroceptive și proprioceptive și a experienței subiective a fiecărui individ.

Factorii care influențează schema corporală sunt:

1) Informații senzoriale, proprioceptive și interoceptive;2) Lateralitatea;3) Inteligența;4) Factorii de natură socială, ce acționează pe baza a două mecanisme: imitația și limbajul;5) Factorii afectivi (trăirea timpurile a corpului) ; diferitele experiențe, urmate de succes sau eșec,

contribuie la formarea imaginii disponibilităților corpului.

25. Lateralitatea

Reprezintă inegalitatea funcțională a părții drepte sau stângi a corpului. Este predominanța funcțională a unei părți a corpului asupra alteia, mai ales a mâinii, rezultând din utilizarea preferențială a acesteia.

Page 26: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Ca forme ale lateralității se desprind: lateralitatea manuală, lateralitate, podală, oculară și acustică, cu diferite posibilități de combinare între ele.

Factorii determinanți ai lateralității pot fi grupați în:

1) elemente de natură socială precum cultura, religia, morala.2) Lateralitatea este legată de funcția dominantă a unei emisfere cerebrale ce determină

inegalitatea funcțională a jumătăților stânga sau dreapta a corpului.

Specializarea segmentului

Oamenii sunt mai îndemânatici cu dreapta, indiferent de rasă sau apartenență culturală. Dintre oameni 90% sunt mai îndemânatici cu dreapta decât cu stânga, aceeași proporție s-a calculat și în cazul specializării emisferei stângi pentru funcțiile verbale.

Deosebiri între sexe

Specializarea emisferică funcțională este mai puțin pronunțată la femei decât la bărbați. Bărbații și femeile prezintă aptitudini diferite în legătură cu anumite funcții psihomotrice și cognitive. Specializarea emisferică și lateralitatea pot fi modulate de factori hormonali.

Rolul lateralității în activitățile corporale

Studiile făcute pe sportivi au demonstrat că există o diferență funcțională între membrele inferioare: piciorul stâng are mai mult un rol în echilibrare ,după o predominanță statică (rol de sprijin și de susținere) iar piciorul drept în mișcare (rol de balansare).

Spre exemplu: Pentru șut- piciorul drept lovește mingea, susținerea însă se face pe piciorul stâng care asigură impulsul sau împingerea corpului. La săritura în înălțime, în timp ce piciorul stâng asigură impulsia sau împingerea eficace, piciorul drept este ridicat în sus și împins în față.

Aceste două exerciții ilustrează rolul sinergic și complementar al membrelor inferioare și funcția specifică a fiecăruia.

În scrimă, fiecare colectiv caută un scrimer stângaci, pentru ca toți ceilalți să se poată antrena corespunzător. Astfel, în timpul competiției, un sportiv dreptaci poate fi mult defavorizat în duelul cu un adversar stângaci.

Manualitatea trebuie determinată în situații concrete, ea poate fi ajutată prin educație.

Caracteristicile lateralității, formula personală de lateralitate, are o influență asupra particularităților de organizare a schemei corporale.

26. Personalitatea

Personalitatea se definește ca fiind caracteristica de ansamblu a vieții psihice a omului, considerat ca unitate bio-psiho-socială și ca purtător al funcțiilor epistemică, axiologică și pragmatică.

Page 27: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Personalitatea constă în combinarea originală, unică și nerepetabilă a elementelor general umane, a elementelor caracteristice grupului și a celor specifice individului; ea este rezultatul întregii evoluții psihice : sintetizând aspectele relativ constante, relativ stabile ale psihicului; se constituie într-o multitudine de trăsături dea însușiri de personalitate organizate în sistem; se caracterizează prin activitate și se exprimă numai în activitate.

Principalele caracteristici ale sistemului de personalitate:

- Hipercomplexitatea- este dată de nr. mare de elemente și complicatele legături între ele- Sistem probabilistic- datorită multitudinii elementelor, legile care acționează sunt de natură

probabilistică, legătura cauză-efect, poate fi determinată numai în termeni de probabilități.- Sistem dinamic- se formează și se dezvoltă în timp parcurgând diferite etape de dezvoltare de la

naștere până la senescență.- Sistem deschis- se dezvoltă numai într-o permanentă comunicare cu mediul- Emergența- caracteristica personalității de a produce efecte ce nu sunt reductibile la suma

trăsăturilor sale și a legăturilor dintre ele ci rezultă din îmbinarea, interacțiunea lor.- Organizare și structurare ierarhică- personalitatea se constituie pe principiul integralității

trăsăturilor și funcțiilor care sunt organizate ierarhic, în structuri de personalitate și o multitudine de trăsături subordonate.

27. Tipologii comportamentale. Importanța cunoașterii caracteristicilor comportamentale pentru activitatea educativă.

Tipologii constituționale

A. Tipologia Krestchmer

stabilește în principal trei tipuri: două extreme- tipul astenic și picnic și unul intermediar, atletic.

Tipul astenic, dpdv constituțional este înalt, slab, subțire, psihic este înclinat spre speculații abstracte, meticulos, egoist, ambițios, sărac pe plan afectiv, nu acceptă cu plăcere societatea celorlalți.

Tipul picnic constituțional este mic și gras. Psihic se caracterizează prin optimism, atitudini de sociabilitate, uneori are tact, lipsit de ambiție, tolerant, practic, întreprinzător.

Tipul atletic este bine proporționat din punct de vedere constituțional. Tipul displastic- cu malformații corporale.

Pentru ultimele două tipuri constituționale, corelațiile psihice nu sunt foarte bine specificate.

Tipologia Sheldon

Tipul comportamental este un ansamblu de trăsături fizice și psihice și definește dimensiunile fundamentale după care indivizii pot fi ordonați.

Page 28: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Tipul somatic depinde de valoarea a trei componente fizice ale individului: endomorfismul (gradul dezvoltării organelor digestive), mezomorfismul (gradul dezvoltării structurilor somatice) și ectomorfismul (dezvoltarea sistemului nervos).

Tipul temperamental este stabilit pornind de la următoarele dimensiuni:

- Viscerotonia- Somatotonia- Cerebrotonia

Corelații intre tipuri somatice și comportamentale:

Viscerotonie și endomorfism Mezomorfism și somatotonie Ectomorfism și cerebrotonie

B. Tipologii psihofiziologice

Legătura temperament-tip de ANS

Tipul de activitate nervoasă superioară rezultă din îmbinarea specifică a trei particularități de manifestare a proceselor nervoase fundamentale și anume: forța, echilibrul și mobilitatea. Cele trei criterii nu prezintă categorii dihotomice, ci dimensiuni bipolare. Astfel se deosebesc 4 tipuri de temperament: sanguin, flegmatic, coleric, melancolic.

Importanța cunoașterii temperamentului

Dpdv educativ este important să se stabilească trăsăturile de temperament ale copiilor, urmând ca influențele educative să tindă spre dezvoltarea personalității lor corespunzător cu cerințele societății. Chiar pentru evoluția temperamentului este necesară intervenția în direcția potențării și valorizării unor calități și a estompării sau mascării și a contrabalansării altora. Este necesar să se cultive trăsături ca stăpânirea de sine, comunicativitatea, inițiativa, perseverența.

28. Aptitudinile intelectuale

Prezența aptitudinilor intelectuale se exprimă atât în ușurința și rapiditatea achiziționării noilor cunoștințe, priceperi și deprinderi intelectuale, cât și în utilizarea lor eficientă în rezolvarea situațiilor problematice. Privind rezultatele școlare, profesorul poate constata cel puțin trei categorii de elevi:

a) Unii realizează ușor un număr limitat de sarcini, pe baza unor calități singulare ale proceselor sau funcțiilor psihice;

Page 29: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

b) Alții exprimă o dotare deosebită pentru un obiect sau un grup de obiecte de învățământ, pe baza unei solicitări intelectuale similare, cazul elevilor cu rezultate deosebite la matematică și fizică;

c) Elevi cu productivitate mare de activitate de învățare la toate sau aproape toate obiectele de învățământ, datorită aptitudinilor complexe generale.

Aptitudinile intelectuale simple sau elementare au valoare numai integrate în structura aptitudinilor complexe.

Aptitudinile intelectuale complexe și generale și chiar cele speciale, sunt rezultatele interrelaționării într-o structură unitară, originală, a numeroase aptitudini simple. Dintre aptitudinile generale intelectuale, cea mai importantă este inteligența. Din considerarea inteligenței drept calitate integrală a intelectului, rezultă două aspecte importante:

a) Inteligența este o aptitudine generalăb) Inteligența este o capacitate ”pluridimensională”

29. Aptitudinile psihomotrice și motrice

Analiza influenței aptitudinilor în dinamica învățării motrice și în condiționarea obținerii nivelului măiestriei sportive permit gruparea aptitudinilor psihomotrice în speciale și generale. Dintre aptitudinile psihomotrice generale: capacitatea formării deprinderilor; capacitatea mobilizării resurselor energetice.

În dinamica învățării exprimată de evoluția deprinderilor motrice, ca rezultat al exersării, influența aptitudinilor psihomotrice se exercită diferit. Memoria motrică sau capacitatea de înțelegere a sarcinii motrice determină un progres evident al indicatorilor execuției în prima parte a învățării, în timp ce aptitudinile speciale accelerează progresul în etapele finale.

Fiecare ramură de sport, în funcție de specificul solicitării și al actelor motrice învățare are o structură atitudinală particulară.

Copii super dotați

Sunt copii ale căror aptitudini le permit rezultate excepționale în activitatea școlară sau în alte domenii de activitate. De obicei sunt incluși în categoria superior dotați copiii cu inteligență deosebită (Q.I > 130), care se disting prin posibilitățile deosebite, uimitoare chiar, de rezolvare a problemelor și ușurința în îndeplinirea sarcinilor intelectuale diferite.

Trebuie subliniat că frecvent că sunt copii cu fragilitate psihică, urmare a dezvoltării precoce, nesincronice a aptitudinilor și, în special, a decalajelor dintre sfera cognitivă și cea afectivă. Fragilitatea psihică poate avea drept consecință apariția diferitelor tulburări, cu forme variate, de la instabilitate psihică la paradoxe dificultăți școlare

Depistarea timpurie și tratarea adecvată a copiilor cu dotare superioară, are o dublă însemnătate:

Page 30: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

Asigură copilului dreptul la dezvoltarea psihică echilibrată și reliefarea-potențarea calităților cu care este înzestrat;

Asigură societății rezultatele de valoare produse de mințile excepționale.

Dotarea excepțională poate privi, în afara aptitudinilor generale și aptitudini speciale: muzicale, sportive, grafice etc.

30. Caracterul – subsistemul relațional-valoric al personalității

Caracterul

- În sens general, poate fi definit ca fizionomia spirituală ce oferă individualitate, originalitate și unicitate persoanei;

- În sens restrâns, caracteristică fenotipică rezultată din interiorizarea relațiilor stabilite ale individului cu mediul său;

Caracteristici generale:

Caracterul se formează, se reorganizează și se poate schimba total în timpul vieții; are o constanță relativă și nu maximă constanță ca temperamentul.

Este alcătuit dintr-o multitudine de însușiri-valori, fiecare trăsătură caracterială variind între 2 poli: o valoare și o non-valoare.

Trăsăturile de caracter sunt atitudinale, determină orientarea generală a personalității:- Față de sine: încredere, respect, modestie, mândrie, sentimentul demnității personale;- Față de oameni: sociabilitate, delicatețe, corectitudine, spirit critic, combativ, toleranță;- Față de societate: sentiment patriotic;- Față de muncă: conștiinciozitate, sârguință, hărnicie, spirit creativ, punctualitate, dragoste față

de muncă, responsabilitate în fața activității. În finalizarea construirii acestor atitudini-valori apar deseori bariere, ce necesită calități

voluntare pentru depășirea lor. Numai prin relația acestor trăsături volitive, atitudinea stabilită are valoare.

Atitudinile și calitățile voluntare asociate sunt organizate ierarhic și structurate în sistem prin integrări la diverse niveluri.

Schițarea profilului caracterial poate fi realizată prin:

-investigarea structurii a subiectului: descoperirea

Trăsăturilor caracteriale cardinale, A trăsăturilor principale, subordonate celor cardinale și a intensității acestora;

-studierea caracteristicilor acestuia:

unitatea caracterului,

Page 31: Psihopedagogie Subiecte Examen Scris

expresivitatea, originalitatea, tăria de caracter, bogăția caracterului etc.