PSIHOEDUCAÞIE POZITIVêI

OPTIMIZARE UMANÃ

Volumul 1

2

3

EDITURA UNIVERSITARÃBucureºti

CORNEL L. MINCU- coordonator -

PSIHOEDUCAÞIE POZITIVêI

OPTIMIZARE UMANÃ

Volumul 1

- Psihologie pozitivã ºi dezvoltare personalã -

Colecþia FILOLOGIEColecþia PSIHOLOGIEColecþia PSIHOLOGIERedactor: Gheorghe IovanTehnoredactor: Ameluþa ViºanCoperta: Monica Balaban

Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice (C.N.C.S.) ºi inclusãde Consiliul Naþional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor ºi Certificatelor Universitare(C.N.A.T.D.C.U.) în categoria editurilor de prestigiu recunoscut.

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte din aceastãlucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2013Editura UniversitarãEditor: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucureºtiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27www.editurauniversitara.roe-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTEcomenzi@editurauniversitara.roO.P. 15, C.P. 35, Bucureºtiwww.editurauniversitara.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiPsihoeducaþie pozitivã ºi optimizare umanã / coord.: Cornel

Laurenþiu Mincu. - Bucureºti : Editura Universitarã, 2013-3 vol.ISBN 978-606-591-892-4Vol. 1. - ISBN 978-606-591-891-7

I. Mincu, Cornel Laurenþiu (coord.)

159.9

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786065918917

5

Cuvânt înainte

Seria de volume coordonate Psihoeducaţie pozitivă şi

optimizare umană îşi propune să promoveze studii privind optimizarea comportamentului uman sub egida psihologiei pozitive. Autorii sunt psihologi cu pregătire academică avansată şi implicare practică consistentă. Ne propunem să promovăm şi tineri autori considerând valoarea lucrărilor elaborate, caracterul lor actual şi pragmatic.

Studiile sunt organizate tematic după mai multe criterii: nivelul de abordare a problematicii (la nivel individual, de grup, organizaţional şi social), domeniile aplicate ale psihologiei (educaţional, sănătăţii, clinic, organizaţional şi alte domenii aplicate), aspectul metodologic (studii teoretice şi cercetări empirice).

Ne dorim să promovăm psihologia pozitivă în România. Demersuri similare au fost întreprinse şi de alţi colegi de la Universitatea din Bucureşti, dar şi de la alte centre universitare din ţară, cărora ne alăturăm.

Apreciem toate eforturile depuse în această direcţie şi ne bucurăm de înfiinţarea Asociaţiei Române de Psihologie Pozitivă.

Avem speranţa că în viitor psihologia pozitivă se va dezvolta semnificativ în România prin promovarea celor mai noi rezultate ştiinţifice şi chiar prin apariţia unor idei originale ale autorilor români.

Această serie de volume debutează în anul 2013 iar intenţia coordonatorului este de a continua demersul editorial şi în anii următori.

Volumele vor fi recomandate pentru lectură studenţilor de la profilul psihologie dar şi altor categorii de specialişti interesaţi de această arie tematică.

Editorul

Octombrie 2013

6

7

Autorii Eugen Avram este conf. univ., doctor în psihologie, director

Departament Psihologie/Universitatea din Bucureşti, psiholog clinician specialist la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni”. Specializările sale includ (studii de master): managementul sănătăţii, psihoterapii cognitiv-comportamentale, psihologie organizaţională. Este autor şi coordonator a 25 de volume din domeniul sănătăţii, neuropsihologiei, psihologiei personalităţii şi psihologiei organiza-ţionale, 40 de capitole în volume colective, 35 studii în periodice, 3 articole în reviste cotate ISI.

Adrian Luca este lector universitar, doctor în psihologie la Universitatatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departamentul de Psihologie.

Elena Otilia Vladislav este doctor în psihologie, MD, psihoterapeut formator supervisor P.E.U. cu competenţe în consilierea şi terapia copilului şi a familiei, dezvoltare personală în grup, psihodiagnoză proiectivă, competenţă asociată în psihodramă moreniană şi analiză reichiană, psiholog clinician principal, lector universitar – Universitatea Bucureşti.

Cornel Laurenţiu Mincu este lector universitar, doctor în psihologie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departamentul de Psihologie.

Livia Theodorescu este licenţiată în Psihologie şi absolvent a Masterului "Psihodiagnoza, Psihoterapie Experienţială Unificatoare şi Dezvoltare Personală", cu drept de practică supervizată în domeniul Consilierii Experienţiale (individuală şi de grup) la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti.

Corina-Luiza Olteanu este absolventă a masterului de psihologie clinică, Facultatea de Psihologie, Universitatea din Bucureşti; a publicat mai multe studii în domeniul psihologiei sănătăţii.

Denisa-Mihaela Marin este absolventă a masterului de psihologie clinică, Facultatea de Psihologie, Universitatea din

8

Bucureşti; a publicat un studiu privind autoreglarea comporta-mentului de sănătate.

Iordan Andreea Mihaela-masterand în psihologie (Master of Science) la Universitatea Potsdam din Germania, absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Psihologie (2012) şi a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (2011), ambele la Universitatea Bucureşti, cu stagiu de cercetare în psihologie clinică (toxicodependenţe, tulburări de alimentaţie) la clinica Salus Klinik Lindow, în Brandenburg, Germania (2011).

Adina Gabriela Popa este consilier statistician în domeniul Psihologiei Consumatorului, licenţiată atât în Psihologie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, cât şi în Ştiinţe Economice - specializarea Finanţe-Bănci (Academia de Studii Economice - Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori).

Alexandru Adrian Moşoi este doctorand în Psihologie la Universitatea din Bucureşti.

CUPRINS

Cuvânt înainte .......................................................................... 5

Eugen AvramPsihologia caracterului: implicaþii în programele de dezvoltarepersonalã .................................................................................... 11

Adrian Luca“Prezenþã”/ Mindfulness ºi dezvoltare personalã ...................... 42

Elena VladislavDezvoltarea personalã a consilierilor ce lucreazã cu copii ........ 67

Cornel L. Mincu & Livia TheodorescuImpactul singurãtãþii asupra stãrii de bine ................................. 88

Eugen Avram, Corina L. Olteanu, Denisa M. MarinPersonalitate ºi creativitate ........................................................ 110

Andreea IordanRelaþii la distanþã prin intermediul comunicãrii în mediul virtual 129

Adina PopaComportament ºi decizie online: repere ale optimizãrii experienþeide cumpãrare ............................................................................. 154

Alexandru MoºoiExerciþiile fizice ºi sãnãtatea ..................................................... 179

9

10

11

PSIHOLOGIA CARACTERULUI: IMPLICAŢII ÎN PROGRAMELE DE

DEZVOLTARE PERSONALĂ

Eugen Avram

1. Cadre Psihologia caracterului constituie un domeniu complex al

preocupărilor filosofilor şi oamenilor de ştiinţă. Această disciplină s-a dezvoltate treptat, „încolţind” pe terenul eticii, ca disciplină filosofică, pe terenul psihologiei personalităţii şi a ramurilor ei aplicative (în organizaţiile de muncă, penitenciare, spitale, etc.), pe terenul sociologiei (studiile comportamentului prosocial, agresiunii). Practic, istoria psihologiei ne arată că noţiunea de „caracter” a traversat un drum sinuos, fiind oarecum „aruncat” dintr-o sferă ştiinţifică sau aplicativă în alta, fiind „adoptat” pentru a nu pieri. Cu toate acestea, acest domeniu de abordare a realităţii umane şi sociale este actual prezent în mai multe aplicaţii ştiinţifice şi practice: în afaceri, în educaţie, în politică, în relaţiile cu publicul.

Etica filosofică a dat startul pentru desluşirea unei realităţi sociale: presiunea actelor recunoscute ca dezirabile. Caracterologia a făcut un pas înainte cu promovarea unui concept, ce părea la un moment al evoluţiilor teoretice oarecum învechit, cel de caracter, mărturie a acestui progres ne stau lucrările recente ale unor caracterologi. Sociologia a dus mai departe edificiul filosofic standardelor eticii, dar într-o manieră oarecum indirectă, prin promovarea studiilor despre reprezentări sociale (au o existenţă apriorică, ele existând ca atare şi solicitând anumite cursuri ale gândirii, simţirii şi acţiunii în viaţa socială a oamenilor). Relaţiile internaţionale au promovat prin diverse forme ideea drepturilor universale ale omului şi necesitatea absolută a respectării lor. Lumea afacerilor a trecut de la negocierile”win-lose” la negocierile „win-win”, a trecut la elaborarea unor mecanisme de asigurare a încrederii

12

şi eticii în tranzacţiile umane şi financiare sau de bunuri (Avram & Shockley-Zalabak, 2008). Partenerii „serioşi”, „de caracter” întotdeauna au fost respectaţi şi căutaţi, însă nici aceştia nu au înţeles problematica conduitei de caracter într-un sens pasiv, ci ca exigenţă de sine, ca exigenţă pentru ceilalţi în vederea creării unui cod universal ce reglementează cursul relaţiilor sociale.

Autenticitatea propriei conduite morale nu consistă în a aduce dovezi formale de caracter şi nici a invoca fără suport principiile etice. Caracterul devine un bun personal care nu doar că este o ofertă către un altul, ci devine un mecanism voluntar de apărare, siguranţă, realizare, trai într-o manieră recunoscută, demnă, apreciabilă de sine şi restul lumii. Mai mult, caracterul devine un edificiu social, invocat în foarte multe sfere ale vieţii sociale, cu acelaşi rol de apărare, securizare şi, în plus, cu rol de a face viaţa mai bună pentru membrii unei societăţi.

Dat fiind faptul că această entitate, caracterul, este în acelaşi timp o însuşire personală, ce asamblează în sine multiple mecanisme psihice, este o reprezentare şi cerinţă socială, asamblând în sine multiple mecanisme sociale, este un bun de posedat şi folosit, solicită o „abordare practică”. Dat fiind faptul că entitatea numită „caracter” a oscilat în tratările intelectuale printre mai multe teritorii, este necesară construirea unei vizuini sau perspective sintetice. Şi, dat fiind faptul că noţiunea de „caracter” oscilează între tradiţional sau chiar învechit în ştiinţă şi necesar sau chiar modern în aplicaţii, se impune urgenţa căutării posibilităţilor prin care ideile, teoriile, proiectele să devină reale într-un context aplicativ şi ştiinţific recent, modern în care locul „caracterului” să fie stabilizat, realizând debuşeele în care apelul la acest concept să fie uzual şi absolut necesar, neexistând o variantă mai bună de înţelegere şi management a unor fenomene existente, funcţionale şi cu impact în viaţa umană, socială.

Pe de altă parte, tratările caracterului au împins întrucâtva acest construct către anumite limite ale dezirabilităţii conduitei umane, considerându-se morale numai anumite conduite aflate la extrema capacităţii sau puterii de conformare cu unele standarde. O

13

asemenea viziune trebuie îmblânzită prin asumarea unei noi perspective mai „tolerante”. În acest sens, este necesar a conceptualiza caracterul într-o accepţiune mai largă: ca ansamblu de caracteristici ale conduitei umane raportate la un set de repere/expectaţii implicite sau explicite de conduită. Cu alte cuvinte, trăsăturile de caracter sunt acelea care descriu un individ ce promovează şi manifestă atitudini, comportamente apreciabile din punct de vedere al impactului lor asupra unor nevoi personale sau sociale. Când conduita sau atitudinile contravin unor expectaţii universale, recunoscute de care se leagă nişte motivaţii, atunci persoana încalcă regulile nescrise sau scrise, dovedind lacune în propriul sistem caracterial. Practic, există un profil universal al omului de caracter. Acest profil nu mai poate îmbrăca forma curajului suprem, corectitudinii exemplare, sincerităţii debordante, conştiinciozităţii până la sacrificiu, sau alte astfel de tipare. Caracter înseamnă a deţine un set de reglatori interni ai conduitei în aşa fel încât actele comportamentale să corespundă cu solicitările implicite sau explicite pe care majoritatea statistică a populaţiei le preferă sau solicită. Atenţia şi eleganţa în conduită, eforturile de a păstra o line de relaţionare echilibrată, reuşita încercării de a nu leza motivaţiile altora, promovarea unor valori sociale acceptate sunt direcţiile de exteriorizare a unui individ care deţine ceva din profilul omului de caracter.

Abaterile comportamentale pot fi explicate prin apel la teoria aşteptărilor sociale. Expectanţele conduitelor etice devin reprezentări sociale cu cel mai mare grad de generalitate, astfel încât abaterile de la standardele implicite de conduită sunt tratate ca abateri etice. Agresiunea, ostilitatea, aroganţa, dezordinea devin, într-o societate modernă, nu conduite care se pot consta, descrie şi explica, ci conduite care trebuie raportate la un set de standarde care decretează ceea ce este elegant, etic în conduită sau în actele umane şi ceea ce nu corespunde cu standardele. O societate modernă, devine o societate de caracter, elegantă când reuşeşte să-şi educe oamenii în spiritul unor seturi de valori şi norme de conduită care îi fac pe oameni să se simtă bine în acea societate, ei apreciază că acolo este

14

altfel decât dincolo, că în acea societate îţi place să trăieşti pentru că eşti tratat într-un anumit fel, lucrurile merg într-un anumit fel, iar tu, ca membru al acelei societăţi, te poţi exprima liber, îţi poţi dovedi capacităţile, poţi urmări efectul atitudinilor constructive pe care le promovezi, având satisfacţia urmării unei direcţii de conduită etică, ce creează sentimentul mândriei, realizării de sine. Faptul că o atitudine pozitivă este recompensată în aceeaşi manieră este un deziderat permanent într-o societate de caracter.

2. Fundamente teoretice 2.1. Accepţiunile conceptului de „caracter” Caracterul reprezintă o dimensiune (structura) esenţială care,

pe de o parte, defineşte orice personalitate individuală în contextul relaţiilor sociale, iar pe de altă parte, diferenţiază mai mult sau mai puţin semnificativ personalităţile individuale între ele (Golu, 2000).

Cuvântul caracter provine din limba greacă şi înseamnă: amprenta, semn gravat, semn distinctiv, trăsătură particulară (a feţei), caracterul unei persoane. Caracterul a fost definit cel mai adeseori ca o pecete sau amprentă ce se imprimă în comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihică complexă prin intermediul căreia se filtrează cerinţele externe şi in funcţie de care se elaborează reacţiile de răspuns (Zisulescu, 1978). Caracterul este o “însuşire a personalităţii luminată de intelect, susţinută de sentiment şi direcţionată de voinţă spre a lua o atitudine faţă de realitate” (ibidem.). Dificultatea definirii caracterului provine din natura lui complexă şi mai ales din multitudinea sensurilor sub care apare termenul respectiv in literatura de specialitate.

Pentru unii caracterul este inhibiţia impulsurilor instinctive (Roback), pentru alţii este “semnul distinctiv care serveşte la recunoaşterea unui obiect sau a unei persoane” (J.Bourjade); pentru W.Mc. Dougall caracterul este organizarea instinctelor în sentimente superioare, pentru Kerschensteiner este disciplinarea voinţei. O idee foarte valoroasă o oferă R.Heiss care considera caracterul ca fiind

15

miezul cel mai interior al personalităţii, un centru viu din care se dezvolta esenţa unui om (ibidem.).

Paul Popescu Neveanu (1969) realizează o trecere în revistă a diverselor definiţii ale caracterului. Opiniile converg înspre următoarele idei - caracterul:

- exprimă ierarhia motivelor esenţiale ale unei persoane, - exprimă posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în

conformitate cu motivele. - vizează îndeosebi suprastructura socio-morală a

personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului; - este o dispoziţie psihologică durabilă de a inhibă impulsurile

conform unui principiu reglator; - este o voinţă organizată după criterii morale. Caracterul este o particularitate specifică prin care o persoană

se deosebeşte de alta, semn caracteristic al unei individualităţi, care-i determină modul de manifestare sau conduita, stilul de reacţie faţă de evenimentele trăite (Zisulescu, 1978).

Zlate (1994; 2006) evidenţiază mai multe elemente ale noţiunii de caracter:

1. reprezintă configuraţia/ structura psihică individuală, relativ stabilă şi definitorie pentru om, cu mare valoare adaptivă, punându-l in contact cu individul cu realitatea, facilitându-i stabilirea relaţiilor, orientarea şi comportarea potrivit specificului individului;

2. semnifică profilul omului din perspectiva trasatorilor sale psihice, spirituale manifeste în activitate şi relaţii sociale;

3. exprimă profilul psiho-moral al omului, valoarea morală personală.

4. poate fi evaluat, după criterii de unitate, consistenţă şi stabilitate (Zlate, 1994).

Aşadar, în definirea caracterului, se impune operarea cu o accepţiune lărgită şi cu una restrânsă, prima fiind cadru general de referinţă, iar ce-a de-a doua, instrument de abordare şi cercetare concretă. În accepţiunea extinsă, caracterul exprimă schema logică de organizare a profilului psiho-social al personalităţii, considerent din perspectiva unor norme şi criterii valorice. În acest caz, el include: