Protecţia tinerilor încadraţi în muncă

Problematica securităţii şi sănătăţii în muncă a constituit o preocupare importantă în cadrul

Uniunii Europene, prevederi în acest sens putând fi regăsite în chiar tratatele constitutive ale

Comunităţilor Europene, dar şi într-o largă serie de directive adoptate pe baza acestora.1

Directiva este un act susceptibil să aibă un caracter general, fixând doar obiectivul, alegerea

formei şi a mijloacelor necesare pentru atingerea acestui obiectiv fiind lăsată aprecierii suverane

a fiecărui stat. Născută din procesul de decizie comunitară, directiva corect publicată sau

notificată creează, în sarcina statului membru destinatar, o obligaţie de a lua măsurile necesare

pentru aplicarea sa efectivă în ordinea juridică naţională, ceea ce are loc prin intermediul

transpunerii sau implementării acesteia.2

În dreptul comunitar, cea mai importantă directivă privind protecţia tinerilor în procesul

muncii este Directiva nr. 94/33/CE. Aceasta distinge între „copil”, ca fiind orice tânăr care nu a

atins vârsta de 15 ani şi „adolescent”–orice tânăr în vârstă de la 15 până la 18 ani neîmpliniţi şi

„tânăr”-orice persoană în vârsta de până la 18 de ani.3

Conform Directivei, [art. 1 pct. 3 alin. (2)], statele membre trebuie să ia măsurile necesare

pentru interzicerea muncii copiilor, munca adolescenţilor să fie strict reglementată şi protejată,

iar tinerii trebuie protejaţi împotriva oricăror munci care ar putea să dăuneze securităţii, sănătăţii

sau dezvoltării acestora.4

Directiva nr. 94/33/CE referitoare la protecţia tinerilor încadraţi în muncă, reglementează

aspectele legate de definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent, munci uşoare, timp de lucru

şi perioade de repaos, interdicţia muncii copilului şi derogări posibile de la această interdicţie,

obligaţii generale ale angajatorilor referitor la angajarea tinerilor, în special în ceea ce priveşte

normele de securitate şi sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal,

activităţi care implică expunerea tinerilor la factori nocivi din punct de vedere chimic, biologic,

fizic.

1 Nicolae Voiculescu, Dreptul comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p.135.2 Dan Ţop, Drept social european, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2009, pp. 15-16.3 Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 431.4 Dan Ţop, Marc Rîcheveaux, Protecţia salariaţilor în Uniunea Europeană, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2007, p. 86.

1

Conform Directivei, copiii şi adolescenţii sunt consideraţi grupe de risc specific, care

necesită măsuri în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor, inclusiv măsuri referitoare la

perioadele minime de repaus.1

Interdicţia generală de a munci pentru copii este prevăzută în art. 4 par.1 al Directivei.

Această interdicţie nu se aplică în următoarele cazuri:2

a) copiilor care exercită activităţi culturale sau similare;

b) copiilor în vârstă de cel puţin 14 ani care lucrează în cadrul unui sistem de formare în

alternanţă sau stagiu în întreprindere;

c) copiilor în vârstă de cel puţin 14 ani care prestează munci uşoare, altele decât cele

culturale sau similare; copiii în vârstă de 13 ani împliniţi pot şi ei presta munci uşoare într-un

număr limitat de ore pe săptămână şi pentru categorii de munci stabilite de legislaţia naţională.

Activităţile culturale, artistice, sportive sau publicitare pot fi prestate de copii numai dacă se

obţine o autorizaţie prealabilă eliberată de autoritatea competentă. Aceste munci nu trebuie să fie

susceptibile de a aduce atingere securităţii, sănătăţii sau dezvoltării copilului şi totodată să nu fie

de natură a aduce atingere activităţii şcolare, participării la programele de orientare sau de

formare profesională sau aptitudinii copiilor de a beneficia de instrucţia primită. Prin derogare de

la procedura autorizării, statele membre pot stabili, pe cale legislativă sau regulamentară,

posibilitatea prestării de către copiii care au împlinit vârsta de 13 ani a unor activităţi de natură

cultural-artistică, sportivă sau publicitară.3

Art. 2 par. 2 al Directivei nr. 94/33/CE precizează că dispoziţiile acesteia nu se aplică

muncilor ocazionale sau pe o durată scurtă, care privesc: servicii casnice prestate într-o

gospodărie privată sau muncii considerate ca nefiind nici dăunătoare, nici prejudiciabile şi nici

periculoase pentru tineri în cadrul întreprinderilor familiale. De asemenea, art. 3 defineşte timpul

de lucru,ca fiind acea perioadă pe durata căreia tânărul se află la muncă, la dispoziţia

angajatorului şi în exercitarea activităţii sau funcţiilor sale, în conformitate cu legislaţiile şi

practicile naţionale, iar perioada de repaus, fiind orice perioadă care nu este timp de lucru.4

1 Ovidiu Ţinca, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.287. 2 http://osha.europa.eu/data/legislation/183 Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 432.4 http://eur-lex.europa.eu

2

Angajatorul, în conformitate cu art. 6, este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea

securităţii şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama, în special, de riscurile specifice

prevăzute la art. 9 al Directivei.

Angajatorul trebuie să pună în practică măsurile prevăzute pe baza evaluării riscurilor

existente pentru tineri şi legate de munca acestora, evaluare care trebuie să fie efectuată înainte

ca tinerii să înceapă munca şi la orice modificare semnificativă a condiţiilor de muncă şi trebuie

să vizeze, în principal, următoarele elemente: a) echipamentul de muncă şi organizarea locului

de muncă şi a postului de lucru; b) natura, nivelul şi durata expunerii la agenţi fizici, biologici şi

chimici; c) organizarea, categoria şi modul de utilizare a echipamentelor de muncă, în special a

agenţilor prevăzuţi expres de lege, maşinilor, aparatelor şi dispozitivelor, precum şi manipularea

acestora; d) stabilirea procedeelor de muncă şi a desfăşurării muncii şi interacţiunea acestora,

respectiv organizarea muncii; e) nivelul pregătirii profesionale şi al instruirii acordate tinerilor.1

În cazul în care evaluarea demonstrează existenţa unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică

sau mentală ori dezvoltarea tinerilor, angajatorul are obligaţia de a asigura evaluarea şi

supravegherea sănătăţii tinerilor, la intervale regulate, în mod gratuit şi adecvat, în conformitate

cu reglementările în vigoare.

Angajatorul este obligat să informeze, în scris, nu numai tinerii asupra eventualelor riscuri şi

asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor, dar şi părinţii sau

reprezentanţii legali ai copiilor angajaţi în condiţiile legii.

Art. 7 din Directivă referitor la vulnerabilitatea tinerilor şi interdicţiile de muncă, prevede

faptul că statele membre asigură protecţia tinerilor împotriva riscurilor specifice pentru

securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, care rezultă din lipsa de experienţă, din absenţa

conştientizării riscurilor existente sau potenţiale, sau din insuficienta dezvoltare a tinerilor. 2

Este interzisă angajarea tinerilor pentru activităţi care: a) depăşesc în mod obiectiv

capacităţile lor fizice sau psihologice; b) implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni,

care cauzează modificări genetice ereditare, având efecte nefaste pentru făt pe perioada

gravidităţii sau având orice alt efect nefast cronic asupra fiinţei umane; c) implică o expunere

nocivă la radiaţii; d) prezintă riscuri de accidente pe care se presupune că tinerii, din cauza

neconştientizării aspectelor de securitate sau a lipsei lor de experienţă sau de pregătire, nu le pot

1 Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 433.2 http://osha.europa.eu/data/legislation/18

3

identifica sau preveni sau e) care pun în pericol sănătatea prin expunerea la frig sau căldură sau

din cauza zgomotului sau a vibraţiilor.

Printre activităţile care pot să antreneze riscuri specifice pentru tineri, se numără în special:1

• lucrările care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici prevăzute în

anexa Directivei, şi anume:

1. agenţi fizici: a) radiaţii ionizante; b) munca într-o atmosferă cu presiune ridicată, de

exemplu în incintele sub presiune, scufundarea subacvatică.

2. agenţi biologici: agenţi biologici din grupele 3 şi 4 în sensul art. 2 lit. (d) din Directiva

90/679/CEE a Consiliului din 26 noiembrie 1990 privind protecţia lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă.

3. agenţi chimici:

a) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27

iunie 1967 privind apropierea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la

clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase şi cu Directiva 88/379/CEE din 7

iunie 1998 privind apropierea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la

clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor periculoase, sunt clasificate în toxice, foarte

toxice, corozive sau explozive;

b) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directivele 67/548/CEE şi 88/379/CEE, se

clasifică în nocive şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele faze de risc: pericol de

efecte ireversibile foarte grave, posibilitatea unor efecte ireversibile, pot avea efecte de

sensibilizare prin inhalare, pot avea efecte de sensibilizare prin contactul cu pielea, pot cauza

cancer, pot cauza modificări genetice ereditare, riscul unor efecte grave pentru sănătate în caz de

expunere prelungită, pot modifica fertilitatea, riscul apariţiei pe durata gravidităţii a unor efecte

nefaste pentru copil;

c) substanţe şi preparate care, în conformitate cu Directivele 67/548/CEE şi 88/379/CEE, se

clasifică în iritante şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele faze de risc: foarte

inflamabile, pot avea efecte de sensibilizare prin inhalare, pot avea efecte de sensibilizare prin

contactul cu pielea;

1 Dan Ţop, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 434.

4

d) substanţele şi preparatele prevăzute în Directiva 90/349/CEE din 28 iunie 1990 privind

protecţia lucrătorilor la locul de muncă împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţii

cancerigeni;

e) plumbul şi compuşii săi, în măsura în care agenţii respectivi pot fi absorbiţi de organismul

uman;

f) azbestul.

• procedee şi lucrări prevăzute la punctul II din anexa directivei:1

1. procedeele şi lucrările prevăzute în anexa I la Directiva 90/349/CEE;

2. lucrările de fabricaţie şi de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau a diverselor obiecte

care conţin explozivi;

3. lucrările din menajeriile de animale feroce sau veninoase;

4. lucrările de sacrificare industrială a animalelor;

5. lucrările care presupun manipularea aparatelor de producţie, înmagazinare sau folosire a

gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate;

6. lucrările care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipienţilor şi

canistrelor ce conţin agenţi chimici;

7. lucrările care prezintă riscul prăbuşirii;

8. lucrările care prezintă riscuri electrice de înaltă tensiune;

9. lucrările al căror ritm este condiţionat de maşini şi care sunt remunerate în funcţie de

rezultat.

Art. 8 este dedicat timpului de lucru al copiilor care este limitat:2

a) la 7 ore pe zi şi la 40 de ore pe săptămână pentru copiii care fac obiectul unui sistem de

formare în alternanţă sau de stagiu în întreprindere;

b) la 2 ore pe zi de şcoală şi la 12 ore pe săptămână pentru muncile efectuate pe durata

perioadei şcolare, în afara orelor de şcoală, în măsura în care legislaţiile şi practicile naţionale nu

interzic acest lucru;

În nici un caz, timpul zilnic de lucru nu poate depăşi 7 ore; acestă limită poate fi extinsă la 8

ore pentru copiii care au atins vârsta de 15 ani.

1 http://osha.europa.eu/data/legislation/182 Idem.

5

c) la 7 ore pe zi şi la 35 de ore pe săptămână pentru lucrările efectuate pe durata unei perioade

de inactivitate şcolară de cel puţin o săptămână; aceste limite pot fi extinse la 8 ore pe zi şi la 40

de ore pe săptămână pentru copiii care au atins vârsta de 15 ani;

d) la 7 ore pe zi şi la 35 de ore pe săptămână pentru muncile uşoare efectuate de copiii care nu

mai fac obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de legislaţia

naţională.

Statele membre iau măsurile necesare pentru limitarea timpului de lucru al adolescenţilor la 8

ore pe zi şi la 40 de ore pe săptămână. Timpul consacrat pregătirii de către tânărul care lucrează

în cadrul unui sistem de formare teoretică şi practică în alternanţă sau de stagiu în întreprindere

este inclus în timpul de lucru. Atunci când un tânăr este încadrat de către mai mulţi angajatori,

zilele de muncă şi orele de muncă efectuate sunt însumate.1

Tinerii nu pot presta muncă suplimentară sau muncă de noapte. Copiii angajaţi în condiţiile

prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3) nu pot presta muncă de noapte între orele 20-6. Munca în timpul

nopţii a copiilor, conform art. 9 al Directivei, prestată în baza art. 4 par.2 lit. b şi c, este interzisă

între orele 22-6 sau 23-7. Statele membre pot autoriza munca adolescenţilor în timpul nopţii în

sectoare de activitate cu un caracter special, iar într-o asemenea situaţie se impun două obligaţii

în sarcina angajatorului: munca adolescentului să fie supravegheată de un adult, când

supravegherea este necesară pentru protecţia adolescentului şi munca să nu fie prestată între

orele 24-4 dimineaţa. Totuşi, munca în această perioadă a nopţii poate fi autorizată din motive

obiective, cu condiţia acordării unei perioade de odihnă compensatoare, în următoarele domenii:

navigaţie sau pescuit; forţele armate sau poliţie; spitale şi stabilimente similare; culturale,

artistice, sportive sau publicitare.2

Adolescenţii beneficiază, înainte de a li se atribui o muncă de noapte şi, ulterior, la intervale

regulate, de o evaluare gratuită a sănătăţii şi capacităţii lor, cu excepţia cazului în care munca, pe

durata perioadei de interzicere a muncii, are un caracter excepţional.

Pentru fiecare perioadă de 24 de ore, copiii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de

14 ore consecutive, iar adolescenţii beneficiază de o perioadă minimă de reapus de 12 ore

consecutive, conform art. 10 al Directivei. De altfel , pentru fiecare perioadă de 7 zile, copiii şi

adolescenţii, beneficiază de o perioadă minimă de repaus de două zile, dacă este posibil,

1 http://europarl.europa.eu/meetdocs2 Ovidiu Ţinca, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română. , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 290.

6

consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În cazul în care motive tehnice sau organizatorice

justifică acest lucru, perioada minimă de repaus poate fi redusă, dar nu poate, în nici un caz, să

fie mai mică de 36 de ore consecutive. Aceste perioade minime de repaus pot fi întrerupte în

cazul unor activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate sau de scurtă durată în cursul

zilei. Din motive obiective, statele membre pot aplica derogări pentru adolescenţi, cu condiţia ca

un repaus compensator adecvat să fie acordat adolescenţilor, în cauzul următoarelor lucrări:1

a) lucrări efectuate în sectoarele navigaţiei sau pescuitului;

b) lucrări efectuate în cadrul forţelor armate sau poliţiei;

c) lucrări efectuate în spitale sau în instituţii similare;

d) lucrări efectuate în agricultură;

e) lucrări efectuate în sectorul turismului sau în sectorul hotelier, al restaurantelor şi

cafenelelor;

f) activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate în cursul zilei.

În privinţa repausului anual, statuat în art. 11 din Directivă, statele membre se asigură ca

perioada liberă de orice muncă să fie inclusă, în măsura posibilului, în cadrul vacanţelor şcolare

ale copiilor care fac obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de

lgislaţia naţională.

Conform art. 12 al Directivei nr. 94/33/CE, tinerii beneficiază, în cazul în care timpul de

lucru zilnic este mai mare de 4 ore şi jumătate, de un timp de pauză de cel puţin 30 de minute,

dacă este posibil, consecutive; iar în privinţa art. 13 referitor la munca adolescenţilor în caz de

forţă majoră, aceasta este posibilă, cu condiţia ca aceste munci să fie de scurtă durată şi să nu

sufere nici o întârziere, ca lucrătorii adulţi să nu fie disponibili şi ca perioade echivalente de

repaus compensator să fie acordate adolescenţilor respectivi în termen de 3 săptămâni.2

Fiecare stat membru stabileşte toate măsurile necesare ce urmează a fi aplicate în cazul

nerespectării dispoziţiilor adopatate în aplicarea Directivei nr. 94/33/CE; aceste măsuri trebuie să

aibă un caracter efectiv şi proporţionat, conform art. 14.

Art. 15 subliniază adaptările de natură strict tehnică ale anexei în funcţie de progresul tehnic,

de evoluţia reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale sau a cunoştinţelor în domeniul

reglementat de Directivă, se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la art. 17 din

Directiva 89/391/CEE.

1 http://eur-lex.europa.eu2 www.avocatnet.ro

7

Art. 16 din Directivă face referire la menţinerea nivelului de protecţie în vigoare, şi anume:

Fără a aduce atingere statelor membre de a elabora, în funcţie de evoluţia situaţiei, dispoziţii

diferite în domeniul protecţiei tinerilor, în măsura în care cerinţele minime prevăzute de prezenta

Directivă sunt respectate, punerea în practică a acesteia nu constituie o justificare valabilă pentru

diminuarea nivelului general de protecţie a tinerilor.

În dispoziţiile finale ale art. 17, se statuează faptul că statele membre adoptă şi pun în

aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei

Directive până la data de 22 iunie 1996 sau se asigură că, la această dată, partenerii sociali

stabilesc dispoziţiile necesare prin acord, statele membre fiind obligate să adopte orice dispoziţie

necesară care să le permită garantarea în orice moment a rezultatelor impuse de prezenta

Directivă; de asemenea, pe termen de patru ani de la data de 22 iunie 1996, Regatului Unit i se

permite să nu pună în aplicare art. 8 alin. (1) lit. (b) primul paragraf în ceea ce priveşte dispoziţia

referitoare la durata maximă a săptămânii de lucru, precum şi art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) lit.

(b) şi alin. (2).1

Comisia prezintă un raport cu privire la efectele prezentei dispoziţii. Consiliul, hotărând în

conformitate cu condiţiile prevăzute de tratat, decide dacă perioada menţionată anterior trebuie

să fie prelungită. Statele membre informează de îndată Comisia în acest sens.

Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile prevăzute la alin. (1), ele conţin o trimitere la

prezenta Directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele

membre stabilesc modalităţile de efectuare a acestei trimiteri.2

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept

intern deja adopatate sau în curs de adoptare în domeniul reglementat de prezenta Directivă.

Statele membre transmit Comisiei, din cinci în cinci ani, un raport privind punerea în aplicare

a prezentei Directive sub forma unui capitol specific din raportul unic, menţionat la art.17a alin.

(1), (2) şi (3) din Directiva 89/391/CEE, care a stat la baza evaluării Comisiei, în conformitate cu

art. 17a alin. (4) din Directiva respectivă.3

În Raportul din 2004 al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic

şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitor la aplicarea Directivei nr. 94/33/CE, privind

protecţia tinerilor la locul de muncă, se concluzionează că în majoritatea statelor membre,

1 http://osha.europa.eu/data/legislation/182 Idem.3 http://europarl.europa.eu/meetdocs

8

legislaţia a realizat deja dispoziţii cu privire la protecţia lucrătorilor tineri şi interzicerea muncii

copiilor, înainte ca Directiva să fie adoptată, ea intrând în vigoare în 1996. Prin urmare, nu au

fost probleme semnificative în transpunerea ei.1

Procesul de transpunere a directivei este definit ca fiind operaţiunea prin care statul membru

destinatar al unei directive comunitare procedează la adoptarea de măsuri necesare punerii ei în

practică. Statul are alegerea asupra „formei”( în sens de tehnică legislativă sau regulamentară

proprie fiecărui stat ) şi mijloacelor ( instituţiile juridice susceptibile să realizeze obiectivul

indicat ), esenţial fiind ca acestea să conducă la atingerea rezultatului. Statul poate adopta legi

sau regulamente, după cum poate fi pus în situaţia de a abroga sau modifica dispoziţii interne

incompatibile cu prevederile directivei.2

În ceea ce priveşte informaţiile de la statele membre cu privire la aplicarea directivei, la

sfârşitul primei perioade de cinci ani, Comisia a solicitat autorităţilor naţionale să finalizeze

rapoartele lor naţionale, în urma unui plan standard, care le-a fost transmis în scopul de a facilita

omogenitatea şi comparabilitatea rapoartelor naţionale.

Rapoartele naţionale sunt anexate la acest raport, împreună cu o traducere, după cum este

necesar, în limba engleză sau franceză. Acest raport va rezuma, prin urmare, principalele

elemente ale rapoartelor naţionale. În cele ce urmează sunt prezentate pe scurt concluziile din 15

state membre cu privire la măsurile luate pentru protecţia tinerilor încadraţi în muncă, potrivit

Raportului din 2004 al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi

Social European şi Comitetul Regiunilor referitor la aplicarea Directivei nr. 94/33/CE astfel:3

1. Belgia

Transpunerea a fost făcută în două etape, 1993 şi 1999. Modificările au fost făcute cu privire

la munca de noapte, repaus săptămânal şi de evaluare a riscurilor cu privire la muncitorii tineri.

De asemenea, unele completări au fost aduse în cazul locurilor de muncă periculoase, ce sunt

interzise lucrătorilor tineri.

Noua legislaţie a fost promovată prin intermediul publicaţiilor diferite şi al informaţiilor pe

internet.

1 http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy2 Dan Ţop, Drept social european, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2009, p.16.3 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ.

9

Monitorizarea este efectuată de către două agenţii: Inspecţia Tehnică şi Inspectoratul Social.

Controalele sunt efectuate fie la faţa locului în întreprinderi, fie spontan sau după ce s-a primit o

plângere.

2. Danemarca1

Legislaţia daneză a fost, în general, în conformitate cu Directiva. Au fost unele restricţii în

ceea ce priveşte interdicţia de a angaja copiii care fac obiectul şcolarizării obligatorii complete şi

perioadele de repaus şi informare pentru reprezentanţii legali ai copiilor.

Potrivit autorităţilor daneze, transpunerea Directivei şi diversele acţiuni din partea agenţilor

de monitorizare au crescut gradul de conştientizare al protecţiei tinerilor la locul de muncă. Rata

ocupării forţei de muncă pentru persoanele sub 18 ani este în creştere, ajungându-se ca în

proporţie de 71% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani să efectueze munci uşoare, în

timpul lor liber.

Deşi este foarte dificil să se obţină statistici de încredere cu privire la tineri, accidentele la

locul de muncă, în general, sunt în scădere. Inspectoratul Teritorial de Muncă îşi va concentra

atenţia asupra protecţiei tinerilor.

3. Germania2

Au fost luate mai multe măsuri precise în ceea ce priveşte munca pe care o pot realiza copiii

care nu au împlinit vârsta de 15 ani, precum şi a perioadelor de odihnă. În celelalte cazuri,

legislaţia germană s-a conformat Directivei.

Publicaţii cu privire la conţinutul Directivei şi al legislaţiei germane au fost emise de către

Ministerul Muncii, precum şi de către landuri. Clarificările cu privire la munca pe care o pot

presta copiii au fost, în general, acceptate. Au existat şi unele reticenţe din partea

reprezentanţilor legali ai copiilor şi a angajatorilor, în ceea ce privesc prevederile legate de

muncile uşoare, interzicerea muncii în zilele de sâmbătă, precum şi motivul pentru care timpul

de lucru pentru tineri este mai puţin flexibil decât cel al lucrătorilor adulţi. De asemenea, s-a

observat o reticenţă din partea angajatorilor în privinţa tinerilor care sunt subiecţii unor restricţii

şi măsuri de protecţie. Aceştia preferă să angajeze persoane care au peste 18 ani şi care pot lucra

cu program normal.

Landurile sunt responsabile pentru monitorizarea legislaţiei privind protecţia lucrătorilor

tineri. În conformitate cu acestea, angajatorii, în general, par să respecte legislaţia de transpunere

1 http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy2 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

10

a Directivei, deşi unele landuri au raportat dificultăţi în monitorizare, acestea pronunţându-se în

favoarea introducerii în Directivă a unei obligaţii explicite pentru angajatori, prin care aceştia să

declare timpul de muncă pentru tineri. Au fost aduse foarte puţine informaţii la cunoştinţa

autorităţilor de monitorizare cu privire la locul de muncă în gospodării şi întreprinderi agricole

familiale, precum şi în asociaţii în ceea ce îi priveşte pe tineri.

4. Grecia1

Cele mai multe dintre dispoziţiile Directivei au fost deja reglementate de legislaţia greacă.

Transpunerea Directivei a contribuit la realizarea unui cadru juridic modern şi sistematizat al

protecţiei tinerilor încadraţi în muncă. O organizare mult mai eficientă a avut loc începând cu

data de 1 iulie 1999, prin reforma inspectoratelor de muncă.

Ocuparea forţei de muncă de către tineri în Grecia este relativ scăzută, mai puţin de 1% din

forţa de muncă. Există suspiciuni că angajatorii nu respectă procedurile impuse de lege şi că fac

abuzuri în privinţa serviciilor casnice prestate într-o gospodărie privată de către minori. Firmele

mici, de multe ori, nu reuşesc să păstreze documentaţia privind muncitorii tineri aşa cum este

impus de legislaţia greacă.

În ceea ce priveşte viitoarele acţiuni, autorităţile elene consideră că este necesară

introducerea unor dispoziţii mai stricte în cadrul Directivei, precum şi devoltarea unor mai bune

practici pentru asigurarea respectării cerinţelor de către angajatori.2

5. Spania3

Transpunerea Directivei nu a avut nici un impact semnificativ în legislaţia spaniolă.

Posibilitatea de a exclude unele categorii de muncă din domeniul de aplicare în conformitate cu

art. 2 din directivă, nu a fost utilizată în Spania.

Au fost depuse eforturi pentru integrarea în sistemul educaţional a sănătăţii şi securităţii,

ambele în manieră preventivă.

Din 1987, patru anchete naţionale, au fost efectuate în ceea ce priveşte condiţiile de muncă.

Una dintre problemele studiate a fost vârsta lucrătorilor, obţinându-se o mulţime de informaţii cu

privire la muncitorii tineri. Transpunerea Directivei, precum şi monitorizarea par a nu întâmpina

probleme.

6. Franţa4

1 http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy2 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ3 http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy4 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

11

Unele modificări tehnice au fost realizate în ceea ce priveşte timpul de lucru pentru tineri,

precum şi în ceea ce priveşte activităţile culturale sau similare. În afara acestor modificări,

legislaţia franceză a fost, în conformitate cu Directiva, ea fiind transpusă în întregime în 2001.

În conformitate cu partenerii sociali din Franţa, au apărut unele dificultăţi de ordin practic în

ceea ce priveşte organizarea muncii pentru tinerii lucrători, legat de faptul că aceştia au un timp

de lucru mai scurt decât lucrătorii obişnuiţi. S-a dovedit, de asemenea, uneori dificil de a le

acorda două zile consecutive de repaus în unele sectoare. Cu toate acestea, nu au fost probleme

fundamentale în ceea ce priveşte aplicarea Directivei.

7. Irlanda

Transpunerea Directivei a condus la modificări substanţiale în legislaţia irlandeză, însă nu au

fost întâlnite dificultăţi specifice în acest proces. Au fost luate acţiuni pentru a difuza informaţii

cu privire la noua legislaţie şi s-a realizat un cod de bune practici în ceea ce priveşte ocuparea

forţei de muncă a persoanelor, ce a intrat în vigoare în 2001.

Un aspect pozitiv menţionat de autorităţile irlandeze este faptul că informaţiile cu privire la

noile reglementări sunt uşor de obţinut de către publicul larg dar şi de către organizaţiile care

apară drepturile persoanelor tinere. Pe de altă parte, un aspect negativ este reprezentat de dorinţa

tinerilor de a fi independenţi din punct de vedere financiar, dorinţă ce are de multe ori prioritate

faţă de preocupările legate de conformitatea cu legislaţia. Irlanda a propus crearea unui grup de

experţi care să compare şi să discute experienţele cu privire la protecţia copiilor şi a tinerilor.

Congresul Irlandez al Sindicatelor (ICTU) afirmă că există dificultăţi în ceea ce priveşte

monitorizarea. În opinia ICTU, cele mai multe încălcări ale legislaţiei apar pe timp de noapte,

când, practic, nu se efectuează inspecţii.1

8. Italia2

Italia subliniază faptul că punerea în aplicare a Directivei a adus inovaţii utile în domeniul

protecţiei pentru copii şi adolescenţi la locul de muncă. Un efect negativ a fost totuşi, că

angajatorii au preferat să concedieze sau să nu recruteze minori, mai degrabă decât să aplice

regulile stricte care rezultă din Directivă. Pentru prevenirea creşterii riscului muncii clandestine

s-a impus o monitorizare mai eficientă. Având în vedere aceste probleme, o parte a legislaţiei de

punere în aplicare a Directivei a fost amânată până în octombrie 2000.

1 Idem.2 Idem.

12

În afară de monitorizarea de către inspectoratele de muncă, mai multe măsuri au fost luate cu

scoul de coordonare sistematică a tuturor operaţiunilor în domeniul muncii copiilor.

9. Luxemburg1

Au fost necesare unele amendamente la vechea lege din 1969, în scopul de a transpune

Directiva, dar o nouă lege privind protecţia tinerilor lucrători a fost adoptată în 2001, lege ce

îmbunătăţeşte protecţia lucrătorilor tineri şi prevede o monitorizare mai eficientă. Noua lege

permite autorizaţii individuale de muncă pentru copii, cu caracter cultural, artistic, sportiv,

publicitate sau zone de modă. De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să facă o evaluare a

riscurilor în cazul în care angajează adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

Transpunerea Directivei nu a provocat probleme speciale. Impactul noii legislaţii nu este încă

vizibil.

10. Olanda2

Olanda subliniază că legislaţia de transpunere a Directivei este mai flexibilă şi generală, în

comparaţie cu vechea legislaţie. Acest lucru este în beneficiul lucrătorilor tineri, care sunt mai

bine pregătiţi şi instruiţi pentru lucrările efectuate de către lucrătorii adulţi. De asemenea, legea

oferă o acoperire mai bună pentru noi tehnologii şi procese. Au fost efectuate mai multe anchete

şi inspecţii care i-au vizat în mod special pe tinerii lucrători. Cele mai frecvente pericole din

domeniul muncii sunt agresiunea şi violenţa, iar Inspectoratul de Muncă, responsabil cu

monitorizarea legii, va acorda o atenţie deosebită acestor aspecte.

Au fost emise publicaţii cu privire la noua legislaţie, informaţiile fiind disponibile şi pe

internet.

11. Austria3

Legislaţia austriacă a trebuit modificată în mai multe puncte pentru a transpune Directiva, de

exemplu în ceea ce priveşte vârsta minimă pentru ocuparea forţei de muncă, evaluarea riscurilor

pentru angajatori şi a perioadelor de odihnă.

Transpunerea nu a provocat probleme speciale. Măsurile de protecţie, cum sunt interdicţiile

şi restricţiile privind ocuparea forţei de muncă nu au avut efecte negative asupra formării

profesionale a tinerilor.

12. Portugalia4

1 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ.2 Idem.3 Idem.4 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

13

Legislaţia portugheză a fost modificată pentru a transpune Directiva. Raportul portughez

conţine informaţii detaliate cu privire la măsurile luate la nivel naţional, în vederea eradicării

muncii copiilor, care implică toate nivelurile societăţii.

Pentru inspectorii din domeniul muncii principala provocare o reprezintă eradicarea muncii

copiilor şi protecţia tinerilor lucrători, în special în sectorul rural, fiind cazuri în care copiii şi

adolescenţii încă câştigă o parte semnificativă a venitului familiei. Pentru aceasta este necesară

participarea actorilor sociali şi evoluţia mentalităţii antreprenorilor şi a familiilor lor.

13. Finlanda1

Finlanda a modificat legile sale în ceea ce priveşte reglementarea timpului de lucru, a

perioadelor de odihnă şi muncă în caz de forţă majoră, însă cele mai multe dintre cerinţele

Directivei au fost deja îndeplinite de către legislaţia finlandeză.

Potrivit autorităţilor finlandeze, este foarte greu de spus dacă transpunerea Directivei nu a

avut nici un impact în Finlanda. Numărul de accidente şi de boli industriale a rămas în linii mari

acelaşi. Monitorizarea este realizată de către autorităţile de siguranţă industrială, iar inspectorii

sunt continuu instruiţi.

14. Suedia2

Pentru transpunerea Directivei au fost făcute modificări cu privire la timpul de lucru şi

introducerea limitei de vârstă de 15 ani în legislaţia naţională. În timpul acestui proces,

interdicţiile cu privire la locul de muncă pentru muncitorii tineri au fost revizuite. S-a stabilit că

reprezentanţii legali vor fi informaţi cu privire la măsurile de protecţie de la locul de muncă al

tinerilor şi se vor efectua controale medicale dacă este necesar.

În prezent, există reguli speciale cu privire la protejarea lucrătorilor tineri.

Cu toate acestea, numărul de accidente legate de muncitorii tineri a crescut cu 30% în

perioada 1996-1999, iar rata de ocupare a forţei de muncă aparţinând persoanelor cu vârste

cuprinse între 16-17 ani a crescut cu 12% în acestă perioadă.

15. Regatul Unit3

În multe din cazuri, legislaţia britanică a fost în concordanţă cu prevederile Directivei, însă

au avut loc unele modificări cu privire la perioadele de odihnă şi la restricţiile impuse pentru

1 Idem.2 Idem.3 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ

14

copiii cu vârsta de 13 ani. Începând cu anul 2000, copiilor nu li s-a mai permis să lucreze în

agricultură, horticultură fără ca munca lor să fie delimitată de o anumită perioadă de timp.

Transpunerea directivei nu a avut efecte negative în legislaţia Regatului Unit.

Legislaţia din Irlanda de Nord nu este însă în deplină concordanţă cu Directiva, dat fiind

faptul că legislaţia naţională permite copiilor care au sub 15 ani să muncească 17 ore pe

săptămână şi 19 ore pentru cei care au peste 15 ani. Deşi nu există dovezi că un copil lucrează

peste 12 ore săptămânal, autorităţile britanice vor lua măsurile necesare pentru modificarea

legislaţiei şi îmbunătăţirea ei.

În concluzie, în majoritatea ţărilor membre, transpunerea Directivei nu a pus probleme, unele

legislaţii naţionale având deja baze solide în domeniul protecţiei tinerilor încadraţi în muncă, în

timp ce altele au suferit modificări în acest domeniu.

15