PROTECŢIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI

Subiecte examen

1. Mecanisme de protecţie a dreptului la viaţă

2. Drepturile şi obligaţiile statelor pentru protecţia dreptului la viaţăStatele au atat obligatii negative, cat si obligatii pozitive: nu trebuie doar sa se abtina de a provoca moartea in mod intentionat dar trebuie sa ia si masurile necesare pentru protectia vietii. O obligatie pozitiva este reprezentata de protejarea individului de actele criminale ale altui individ insa trebuie luat in vedere si faptul ca statul nu poate garanta prevenirea oricarei posibilitati de violenta. Statele trebuie sa intervina activ in garantarea dreptului la viata prin sanctionarea celor vinovati si luarea unor masuri preventive corespunzatoare. Alte obligatii pozitive pot viza crearea unui sistem judiciar independent si eficient in vederea stabilirii cauzei mortii si a pedepsirii celor vinovati. O alta obligatiew este cea de organizare a anchetelor impotriva celor care au adus atingere vietii persoanei si in corelatie de a luat masuri preventive necesare pentru a proteja acele persoane. Dreptul la viata a unei persoane este protejat pana in momentul mortii. Statul are dreptul de a restrange drepturile la viata prin: recurgerea la forta in momentele cand aceasta este absolut necesara pentru a asigura apararea persoanei, pentru a efectua arestari legale sau pentru impiedicarea evadarii unei persoane detinute cat si recurgerea la forta pentru reprimarea revoltelor. Curtea Europeana a Drepturilor Omului autorizeaza decesul rezultat si din acte licite de razboi pentru a inlatura pericolul public.

3. Criterii convenţionale şi jurisprudenţiale de protecţie a persoanelor împotriva torturii

Conventia Europeana a Drepturilor Omului interzice tortura si alte tratamente sau pedepse inumane sau degradante. Aceasta precizare este deci un drept intangibil si reprezinta dreptul unei persoane de a nu suferi un tratament contrar demnitatii umane. Jurisprudenta in materie a Comisiei si Curtii Europene a impus ca si criteriu determinant pentru interzicerea torturii si a altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante gradul de gravitate al suferintelor provocate.

4. Criteriile convenţionale şi jurisprudenţiale de protecţie a persoanelor împotriva sclaviei şi a muncii forţateSclavia poate fi definita ca si starea sau conditia unui individ asupra caruia se exercita atributele dreptului de proprietate sau unele dintre acestea. A reduce o peroana la starea de sclav implica nerecunoasterea personalitatii sale juridice. Munca fortatat este orice munca sau serviciu cerut unei persoane sub amenintarea oricarei pedepse si pentru care persoana

respectiva nu s-a oferit voluntar. In doctrina s-a considerat ca poate fi vorba de munca fortata sau obligatorie chiar si prezenta consimtamantului persoanei daca munca respectiva este injusta sau opresiva avand un caracter de pedeapsa sau de sicana.

5. Excepţiile de la munca forţată şi obligaţii

Sunt: a) munca in timpul detentiei (include si munca minorilor sau vagabonzilor supusi detentiei legale);

b) serviciul militar sau serviciul unui obiector de constiinta;

c) serviciul cerut in caz de criza sau calamitati naturale in interesul comunitatii;

d) munca rezultata din obligatiile civice normale (de exemplu obligatia impusa de stat proprietarului, de a intretine o cladire);

Din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului rezulta ca munca unui avocat numit din oficiu si remunerat rezonabil nu constituie munca fortata sau oboligatorie. De asemena nici intreruperea platii ajutorului de somaj pe motiv ca persoana in cauza a refuzat o angajare nu constituie o astfel de munca.

6. Conţinutul dreptului la libertate şi siguranţă din perspectiva Convenţiei şi jurisprudenţei CEDO. (Art. 5) – sistematic, doar elementele importante.

Prevederile CEDO sunt destinate protectiei libertatii fizice a oricarei persoane impotriva arstarii sau etentiei arbitrare sau abuzive. Notiunea de libertate desemneaza in primul rand libertatea fizica a persoanei. Principiul respectarii libertatii persoanei este esential intr-o societrate democratica, nimeni neputand fi privat de libertatea sa in mod arbitrar. De la principiul garantarii liberatii pot exista inca si exceptii prevazute de lege si executate in conformitate cu legea. In anumite cazuri, legate in special de protectia ordinii publice, privarea de libertate este permisa. Protectia libertatii persoanei presupune si existenta unor garantii ale persoanei supuse detentiei: posibilitatea de a ataca masurile luate impotriva libertatii sale, dreptul la compensatie in cazul detentiei ilegale.

7. Obligaţiile pozitive şi negative ale statelor în ce priveşte protecţia dreptului la libertate şi siguranţă

- In primul rand, statul nu trebuie sa restrictioneze libertatea persoanei. - Statul are obligatia pozitiva de a proteja persoanele ce se afla sub jurisdictia lor, de

privarile de libertate de catre alti particulari (incriminarea rapirilor);- Obligatia pozitiva a statului de a proteja copiii impotrtiva detentiei private aplicate de

parinti;- Obligatia statului de a informa persoanele in cel mai scurt timp posibil asupra motivelor

arestarii sau detinerii si a oricarei acuzatii impotriva ei;- Obligatia statului de a acorda despagubiri victimelor detinute ilegal.

8. Excepţiile aplicabile dreptului la libertate şi siguranţă ( fiecare literă de la art. 5)- sistematic

Dreptul la libertate şi la siguranţă

Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării ;

b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ;

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive de banuiala ca acesta a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa ce a savarsit-o;

d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor

e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;

f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

9. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind protecţia persoanelor arestate- Parag.2, art.5- Parag.3, art. 5 (habeas corpus)

Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

10. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind dreptul la reparaţieDreptul la despagubiri presupune reunirea unor conditii:- Sa existe o incalcare a conditiilor prevazute de celelalte dispozitii ale articolului referitor

la dreptul la libertate;- Aceasta incalcare sa fi produs un prejudiciu.

Cu privire la natura compensatiei, aceasta este de regula financiara. Statul poate cere persoanei interesate sa dovedeasca intinderea prejudiciului predus, iar Curtea Europeana recunoaste statelor o larga marja de apreciere in aceasta materie.

Si in aprecierea intinderii dezpagubirilor, Curtea trimite la legislatiile nationale, de aceea exista divergente.Spre exemplu, unele cazuri se refera doar la detentia in cazuri contrare dispozitiilor conventionale.

11. Conţinutul dreptului la un proces echitabil în Convenţie 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

12. Conţinutul dreptului la un proces echitabil în jurisprudenţa CEDO (art.6, alin.1)

13. Definirea dreptului la un proces echitabil în Convenţie şi jurisprudenţa CEDODreptul la un proces echitabil este un drept de o importanta considerabila ocupand un loc deosebit intr-o societate democratica si intr-un stat de drept. Procesul echitabil este un drept fundamental, un ideal de justitie adevara facuta cu respectarea drepturilor omului. Acest drept este in acelasi timp o garantie a exercitarii celorlalte drepturi prevazute in conventie. In jurisprudenta Curtii Europene, a fost stabilit o exceptie de ordine publica europeana, instituind obligatia instantelor nationale de a nu acorda executarea unei hotarari judecatoresti straine contrara dispozitiilor conventii.

14. Trăsăturile dreptului la un proces echitabil (parag.1, art. 6)- Dreptul de a fi judecat de un tribunal independent si impartial prevazut de lege;- Dreptul de a fi judecat intr-un termen optim si previzibil;- Publicitatea procedurii.

15. Excepţii de la caracterul public al şedinţei de judecată- Accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei sau publicului in timpul procesului, in

intertesul moralitatii, ordinii publice sau sigurantei nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor o cer, sau cand acest lucru este considerat necesar de catre tribunal in vederea unei mai bune realizari a justitie. Doua dintre exceptiile recunoscute de Curtea Europeana sunt: atunci cand persoana interesata renunta la dreptul la o audiere publica si in cazul apelului.

16. Definiţi prezumţia de nevinovăţie prin prisma practicii CEDOOrice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa este legal stabilita. Curtea a aratat ca prezumtia de nevinovatie presupune printre altele ca membrii tribunalului sa nu aiba nicio idee preconceputa ca inculpatul a savarsit infractiunea de care este acuzat. Aceasta obligatie o au pe langa instantele judecatoresti orice reprezentanti ai autoritatilor publice precum si persoanele private. Curtea a arata ca prezumtia nu este incalcata daca instanta face referire in hotararea sa privind o infractiune comisa de un tert, la implicarea reclamantului care nu a fost inca judecat pentru acea infractiune. S-a stabilit ca masura confiscarii unor bunuri dispuse impotriva reclamantului dupa ce fusese achitat, a constituit o incalcare a prezumtiei de vinovatie.

17. Drepturile procedurale ale acuzatului în procesul penalOrice acuzat are, mai ales, dreptul :a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ;b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

18. Dreptul la tribunal ca drept de acces liber la justiţie în practica CEDODreptul de acces liber la justitie presupune dreptul de acces la un tribunal, drept ce trebuie asigurat in mode efectiv fara niciun fel de piedici. Acest drept nu este insa absolut, putand exista unele limitari, spre exemplu imunitatea parlamentara sau imunitatea magistratilor. - Un tribunal prevazut de lege, Curtea a stabilit ca notiunea acopera si instantele speciale

ca si tribunalele arbitrale cu competenta obligatorie;- Un tribunal independent: pentru determinarea independentei unui tribunal, judecatorii

euroeni iau in considerare modul de desemnare a membrilor sai, durata mandatului acestora, inamovibilitatea judecatorilor precum si existenta unor garantii impotrtiva presiunilor externe in indeplinirea functiior jurisdictionale ale tribunalului.

- Un tribunal impartial: Curtea a precizat ca orice judecator care are motive de a se teme de o lipsa de impartialitate din partea sa, trebuie sa se abtina; spre exemplu, daca a mai participat la judecarea cauzei.

19. Principiul egalităţii la arme în practica CEDO. Ce înseamnă?Dreptul la un proces echitabil implica posibilitatea oricareia dintre parti de a-si expune cauza in fata tribunalului, in conditii care sa nu o dezavantajeze in fata partii adverse, iar Curtea Europeana a stabilit ca egalitatea armelor este un principiu fundamental al procesului echitabil. Acest lucru presupune si rspectatea altor garantii, cum ar fi dreptul la aparare si contradictorialitate. Impune un echilibru intre acuzator si persoana in cauza.

20. Termenul rezonabil în practica CEDO ( + optim şi previzibil). Ce înseamnă?Orice persoana are dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabul, atat in materie penala cat si in materie civila. Pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, judecatorii europeni utilizeaza diverse criterii, printre care: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si comportamentul autoritatilor competente. Numai atunci cand acesta din urma sta la baza unui temren apreciaz ca nerezonabil, va fi antreenata raspunderea statului. In aprecierea caracterului rezonabil al termenului, Curtea are in vedere si numarul etapelor de parcurs pana la terminarea procesului.

21. Conţinutul principiului „nici o pedeapsă fără lege” în convenţie şi practica CEDO (nulla poena sine lege). (art.7)1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

22. Dreptul la apărare a persoanelor acuzate în materie penală, în Convenţie şi practica CEDOOrice acuzat are, mai ales, dreptul :a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ;b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

23. Conţinutul şi trăsăturile dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, în convenţie şi practica CEDO (art.8)Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. El include, in primul rand, dreptul la secretul vietii private dar si dreptul la identitatea personala, dreptul la integritatea fizica si morala, dreptul la imagine precum si mai nou, dreptul la un mediu sanatos dedus ca un drept de sine statator din jurisprudenta Curtii. De asemenea, acesta a inclus in aceasta sfera de protectie dreptul la libertatea circulatiei, dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a-si mentine modul de viata traditional. Respectul vietii familiale impune statului obligatia de a actiona astfel incat sa permita celor interesati sa duca o viata familiala normala si de a dezvolta relatii efectiv in cadrul acesteia.

In jurisprudenta de la Strasbourg, deptul la respectul vietii familiale apare in multiple dimensiuni: dreptul la casataorie si de a intemeia o familie, dreptul parintilor de a relationa cu copiii lor, dreptul copilului natural.

24. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind limitarea dreptului la viaţă privată şi de familie (parag.2, alin.8)Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.Rezulta deci, ca o actiune a statului care aduce atingere dreptului persoanei la respectul vietii private, trebuie sa indeplineasca unele conditii iar curtea verifica foarte riguros existenta lor: ingerinta sa fie prevazuta de lege, sa fie necesara intr-o societate democratica si sa aiba un scop legitim.

25. Conţinutul şi trăsăturile dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, în convenţie şi practica CEDO (art.9)Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie ; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.Curtea Europeana a amintit ca dreptul la libertatea de religie exclude o apreciere din partea statului cu privire la legitimitatea credintelor religioase sau la modalitatile de exprimare alw acestora si a inclus aici si dreptul persoanei de a nu divulga religia.

26. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind limitarea dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religieLibertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.Acest text de lege a fost aplicat destul de rar pana in prezent de Curtea Europeana.

27. Conţinutul şi trăsăturile dreptului la libertatea de exprimare, în convenţie şi practica CEDO (art. 10)1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.Potrivit opiniei CEDO, imprtanta libertatii de exprimare este considerabila: ea este fundamentul esential al unei societati democratice si una dintre conditiile primordiale ale progresului si implinirii fiecaruia. Curtea a subliniat ca aceasta cuprinde dreptul de a avea si de a-si exprima opinia dar si dreptul la informare.

28. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind limitarea dreptului la libertatea de exprimareExercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Curtea europeana a apreciat ca acest drept poate fi incalcat printr-o larga varietate de masuri impotriva persoanelor care si-au exprimat aceasta libertate, masuri ce constituie ingerinta din partea autoritatilor publice: actiuni civile si penale, confiscarea de bunuri, interdictia de difuzare a unei informatii, etc. Cele trei conditii cumulative impuse de lege pentru limitare sunt: sa fie prevazuta de lege, sa aiba un scop legitim, sa fie necesara intr-o socitetate democratica pentru indeplinirea scopului urmarit.

29. Conţinutul şi trăsăturile dreptului la libertatea de întrunire şi de asociere în convenţie şi practica CEDO (art.11)Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Principala obligatie a statelor in privinta libertatii de asociere este de a se abtine de la orice atingere adusa exercitarii acestei libertati precum si oricaror activitati care fac obiectul asociatiilor recunoscute. Statele au si obligatia pozitiva de a crea un cadru juridic pentru crearea si functionarea tuturor formelor de asociere. Una din problemele care se poate ridica in acest caz este cea a dreptului de a nu se asocia, in care Curtea prevde o abordare de la caz la caz a acestei libertati negative de asociere. De asemenea, Curtea a aratat ca aceasta libertate nu ocroteste dreptul la greva si permite statului sa aleaga alte mijloace pentru a garanta protectia acordata de un sindicat intereselor profesionale ale membrilor sai.

30. Reguli convenţionale şi jurisprudenţiale privind limitarea dreptului la libertatea de întrunire şi de asociereExercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Curtea a aratat ca trebuie sa existe un echilibru echitabil intre masurile restrictive luate de state si dreptul persoanelor de a-si face cunoscute convingerile prin intruniri pasnice. Statele au libertatea de a alege forma pe care o considera adecvata pentru manifestatiile licite dar care nu trebuie garantate in mod absolut.

31. Conţinutul şi limitele dreptului la un recurs efectiv în convenţie şi jurisprudenţa CEDOOrice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.In jurisprudenta recenta a Curtii, dreptul la un recurs efectiv a fost consolidat prin asocierea lui cu dreptul la executarea hotararilor judecatoresti interne. Se impune statelor in primul rand, crearea unei cai procedurale generale, pentru a-si vedea reparate prejudiciile provocate de eventualele incalcari ale unor drepturi. Garantia acestui drept nu se extinde si asupra efectelor unui recurs in fata instantelor nationale. Ramane la aprecierea statelor stabilirea consecintelor constatarii unei violari a conventiei: anularea actului incriminat, sanctiuni impuse autorilor sai, acordarea de despagubiri, etc. Aceste consecinte ale exercitarii recursului trebuie sa fie de asa natura incat sa nu afecteze caracterul efectiv al acestuia, sa poata aduce o rezolvare favorabila reclamantului, in cazul in care se constata violarea conventiei.

32. Definiţia şi aplicabilitatea dreptului la un recurs efectivTermenul de recurs folosit este interpretat intr-un sens extensiv de catre CEDO si cuprinde orice procedeu prin care un act constitutiv al unei violari a conventiei este supus unei instante competente pentru a se obtine dupa caz incetarea violarii, anularea ori modificarea actului sau repararea pagubei. Cat priveste caracterul efectiv al recursului acesa se apreciaza de la caz la caz. Va fi considerat efectiv de regula, un recurs care are nu doar o existenta in fapt ci care este accesibil si adecvat. Curtea a aratat ca acest drept garanteaza doar recursurile impotriva modalitatilor de aplicare a legislatiei interne si nu a continutului acesteia. De asemenea vizeaza si asigurarea cailor de recurs efectiv impotriva incalcarii drepturilor individului de catre alti indivizi in temeiul efectului orizontal al conventiei. Aplicabilitatea mai depinde si de caracterul plangerii privind violarea unui drept. Astfel, in opinia Curtii Europene, nu este suficient ca individul sa pretinda violarea unui drept, ci acesta trebuie in mod plauzibil sa fie sustinuta cu privire la o astfel de violare.

33. Art. 14 – definiţie, trăsături, limite.Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.Principiul egalitatii de tratament este incalcat daca distinctia facuta nu are o justificare obiectiva si rezonabila. Trebuie identificat un scop legitim al diferentierii de tratament precum si o relatie rezonabila de proportionalitate intre tratamentul propriu-zis si scopul urmarit.

Discriminarea pozitiva este justificata de o situatie preexistenta si este destinata sa restabileasca egalitatea mentionata, de exemplu o asemenea discriminare poate fi prevazuta in favoarea femeilor. Discriminarea nu este interzisa decat atunci cand ea este practicata asupra unui drept sau libertate consacrate de lege. Cu toate acestea, Curtea a stabilit ca nu este imposibila o aplicare oarecdum autonoma a acestui drept. Toate persoanele aflate sub jurisdictia statelor contractante vor putea invoca in fata curtii incalcarea principiului non discriminarii, nu doar cu privire la drepturile si libertatile prevazute de conventie, ci si la orice drept prevazut de dreptul intern al statului respectiv.

34. Protocolul nr. 1 – conţinutul convenţional şi trăsăturile desprinse din jurisprudenţa CEDO pentru protecţia proprietăţiiOrice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor si a altor contributii sau a amenzilor. Cu privire la dreptul de a dispune de proprietate, Curtea si-a exprimat pozitie astfel: dreptul de a dispune de proprietate constituie un aspect traditional si fundamental al dreptului de proprietate. Dreptul de a dispune include raporturile juridice ale proprietarului cu alte persoane in cadrul succesiunii, vanzarii, inchirierii, uzufructului. Etc. Pentru a putea face obiectul acestui drept, bunuriule trebuie sa aiba valoare economica si sa fie alienabile. Privarea de proprietate sau deposedarea poate fi definita ca lipsirea persoanei de obiectul dreptului sau de proprietate si implica inlaturarea tuturor atributelor dreptului de proprietate. Curtea considera deposedare numai atunci cand toate drepturile legitime ale proprietarului sunt stinse prin dispozitia legii sau prin exercitarea autoritatii legale, cu acelasi efect.

35. Definiţia convenţională şi jurisprudenţială a dreptului la alegeri libereStatele contractante se angajeaza sa organizeze la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret in conditii care asa asigure libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Formularea este restrictiva, dar Curtea a largit aplicarea acestei clauze politice a conventiei. Astfel, judecatorii europeni amintitnd ca acest drept este de o importanta capitala pentru un regim cu adevarat democratic, au afirmat ca el este direct aplicabil. Autoritatile europene au precizat ca el nu cuprinde numai drepturile la vot, dar si dreptul de a candida. De asemenea, s-a hotarat ca votul obligatoriu nu este contrar acestui drept si ca acesta nu garanteaza niciun drept general de consultare populara mai ales pe calea referendumului.Curtea exercita un control asupra acestui drept, acesta nefiind absolut: verifica daca masurile de limitare impuse de state sunt prevazute de lege, daca au un scop legitim si daca sunt proportionale cu scopul urmarit.

36. Conţinut şi trăsături pentru interdicţia privării de libertate pentru datoriiNimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala.

37. Definiţie şi trăsături ale libertăţii dreptului la circulaţie în Convenţie şi practica CEDO

Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat, are dreptul sa circule in mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.

38. Excepţii convenţionale şi jurisprudenţiale ale libertăţii la circulaţieExercitarea dreptului la libera circulatie nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora. Acest drept, in anumite zone determinate poate sa faca obiectul unor restrangeri prevazute de lege care sunt justificare de interesul public intr-o societate democratica.

39. Conţinutul şi trăsăturile interdicţiei expulzării propriilor cetăţeniNimeni nu poate fi expulzat printr-o masura individuala sau colectiva, de pe teritoriul statului a carui cetatean este. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al carui cetatean este.

40. Art. 1, Protocolul 7 – garanţii procedurale în cazul expulzării străinilorUn strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat, nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii si el trebuie sa poata: - Sa prezinte motivele care pledeaza impotriva explulzarii sale;- Sa ceara examinarea cazului sau;- Sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia sau

mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea acestor drepturi, atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice, sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala.

41. Definiţie şi trăsături ale dreptului a două grade de jurisdicţie în materie penalăOrice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal, are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinvatie sau a condamnarii de catre o justitie superioara. Exercitarea acestui drept inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. Acest drept poate face obiectul unor exceptii in cazul infractiunilor minore asa cum acestea sunt definite de lege sau cand cel interesat a fost judecat in prima instanta de catre cea mai inalta jurisdictie ori a fost declarat vinovat si condamnat ca urmare a unui recurs impotriva achitarii sale.

42. Conţinutul dreptului la despăgubiri în caz de eroare judiciară. Corelaţia art. 3 cu art.5, parag. 3.Atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare

judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari, este despagubita, conform legii sau practicii in vigoare, in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.

43. No bis in idem – definiţie şi trăsături. (art.4, Protocol 7) – dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua oriNimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat, pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat, printr-o hotarare definitiva, conform legii si a procedurii penale ale acestui stat. Totui nu impiedica deschiderea procesului conform legii si a procedurii penale a statului respectiv daca fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata. Nu este ingaduita nicio derogare.