protectia consumatorului

7
Protectia consumatorului Pentru a vă putea proteja şi apăra interesele, în calitate de beneficiari ai unor piese şi componente auto, autoturisme şi prestări de service auto, important este să cunoaşteţi atât drepturile consumatorilor cât şi obligaţiile agenţilor economici. Însuşirea acestor cunoştinţe vă transformă într-un consumator avizat, informat şi activ social care nu mai este în pericol de a deveni o victimă a acelor agenţi economici care utilizează practici comerciale incorecte. Vă prezentăm în cele ce urmează principalele drepturi ale consumatorilor şi obligaţiile de ordin general ale agenţilor economici rezultate din Ordonanţa Guvernului 21/1992 aprobată prin legea 11/1994. Principalele drepturi ale consumatorilor sunt: de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime; de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori; de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate; de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generale de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege; de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor în scopul apărării intereselor lor. Drepturile consumatorilor la încheierea de contracte : libertatea de a lua decizii, la achiziţionarea de produse şi servicii,fără a li se impune în contracte clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora; de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor;

Upload: adi

Post on 27-Sep-2015

8 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

Principalele drepturi ale consumatorilor sunt:• de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;• de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;• de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;• de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generale de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;• de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor în scopul apărării intereselor lor.

TRANSCRIPT

Protectia consumatorului

Pentru a v putea proteja i apra interesele, n calitate de beneficiari ai unor piese i componente auto, autoturisme i prestri de service auto, important este s cunoatei att drepturile consumatorilor ct i obligaiile agenilor economici.nsuirea acestor cunotine v transform ntr-un consumator avizat, informat i activ social care nu mai este n pericol de a deveni o victim a acelor ageni economici care utilizeaz practici comerciale incorecte. V prezentm n cele ce urmeaz principalele drepturi ale consumatorilor i obligaiile de ordin general ale agenilor economici rezultate din Ordonana Guvernului 21/1992 aprobat prin legea 11/1994.

Principalele drepturi ale consumatorilor sunt: de a fi protejai mpotriva riscului de a achiziiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea s le prejudicieze viaa, sntatea sau securitatea ori s le afecteze drepturile i interesele legitime; de a fi informai complet, corect i precis asupra caracteristicilor eseniale ale produselor i serviciilor, astfel nct decizia pe care o adopta n legtur cu acestea s corespund ct mai bine nevoilor lor, precum i de a fi educai n calitatea lor de consumatori; de a avea acces la piee care le asigur o gam variat de produse i servicii de calitate; de a fi despgubii pentru prejudiciile generale de calitatea necorespunztoare a produselor i serviciilor, folosind n acest scop mijloacele prevzute de lege; de a se organiza n asociaii pentru protecia consumatorilor n scopul aprrii intereselor lor.

Drepturile consumatorilor la ncheierea de contracte: libertatea de a lua decizii, la achiziionarea de produse i servicii,fr a li se impune n contracte clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive n vnzare, de natur a influena opiunea acestora; de a beneficia de o redactare clar i precis a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative i condiiile de garanie, indicarea exact a preului sau tarifului, precum i stabilirea cu exactitate a condiiilor de credit i a dobnzilor; de a fi exonerai de plata produselor i serviciilor care nu au fost solicitate i acceptate; de a fi despgubii pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale; de a li se asigura service-ul necesar i piese de schimb pe toat durata medie de utilizare a produsului, stabilit n documentele tehnice normative sau declarat de ctre productor ori convenit ntre pri; de a plti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiaz, sume stabilite cu exactitate, n prealabil; majorarea preului stabilit iniial numai cu acordul consumatorului.

Protecia intereselor economice ale consumatorilor consumatorii au dreptul de a pretinde agenilor economici remedierea sau nlocuirea gratuit a produselor i serviciilor obinute, precum i despgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienelor constatate n cadrul termenului de garanie. Dup expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau nlocuirea produselor care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse aprute pe durata medie de utilizare a acestora; remedierea deficienelor aprute n cadrul termenului de garanie la produsele de larg consum, inclusiv a celor de folosin ndelungat, i care nu sunt imputabile consumatorilor, se fac ntr-un termen maxim stabilit de ctre organul administraiei publice abilitat s ndeplineasc politica de protecie a consumatorilor; pentru celelalte produse, termenul de remediere va fi cel stabilit n contract; n cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alineatul precedent curge de la data finalizrii expertizei tehnice efectuat de un organism tehnic neutru; n cazul produselor la care termenul de nefuncionare din cauza deficienelor aprute n cadrul termenului de garanie, depete 10% din acest etrmen, vnztorul este obligat, la cererea consumatorului, s le nlocuiasc sau s restituie contravaloarea acestora. Timpul de nefuncionare, menionat la alineatul precedent, prelungete n mod corespunztor termenul de garanie i curge din momentul sesizrii vnztorului, pn la aducerea produsului n stare de utilizare normal; restituirea contravalorii sau nlocuirea produsului achiziionat sau serviciului prestat se face imediat dup constatarea imposibilitii folosirii acestuia, dac aceast situaie nu este imputabil consumatorului; consumatorul poate solicita plata unor despgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziiilor legale, n cazul remedierii ori a nlocuirii produselor sau serviciilor necorespunztoare.

Informarea i educarea consumatorilor: consumatorii au dreptul de a fi informai n mod complet, corect i precis asupra caracteristicilor eseniale ale produselor i serviciilor oferite de ctre agenii economici, astfel nct s aibe posibilitatea de a face o alegere raional, n conformitate cu interesele lor, ntre produsele i serviciile oferite i s fie n msur s le utilizeze, potrivit destinaiei acestora, n deplin securitate; informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizeaz, n mod obligatoriu, prin elemente de identificare i caracterizare ale acestora, care se nscriu la vedere, dup caz, pe produs, etichet, ambalaj de vnzare sau n cartea tehnic, instruciunile de folosire ori altele asemenea, ce nsoesc produsul, n funcie de natura acestuia; informaiile trebuie s fie nscrise n limba romn, indiferent de ara de origine a produsului; informaiile trebuie s fie complete, corecte, precise i explicite i s cuprind denumirea produsului, marca productorului, cantitatea, preul, termenul de garanie sau de valabilitate i, dup caz, principalele caracteristici tehnice i calitative, eventualele riscuri previzibile, contraindicaii i modul de utilizare, de manipulare, de conservare sau de pstrare, precum i alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse. Produsele de folosin ndelungat sunt nsoite i de "declaraia de conformitate", "certificat de garanie" i dup caz "carte tehnic" sau "instruciuni de folosire", redactate n limba romn, care cuprind principalele caracteristici ale produsului, condiiile de instalare, exploatare, ntreinere, data fabricaiei, termenul de garanie i eventualele riscuri ce pot aprea n urma nerespectrii instruciunilor;

Agenii economici sunt obligai: s comercializeze numai produse i servicii testate i certificate conform normelor legale i care respect condiiile calitative prevzute n contracte, astfel nct acestea s nu afecteze viaa, sntatea sau securitatea consumatorilor; s opreasc livrrile respectiv s retrag de pe pia sau de la beneficiari produsele la care organismele abilitate de lege sau specialitii proprii au constatat nendeplinirea caracteristicilor calitative prescrise sau care ar putea afecta viaa, sntatea sau securitatea consumatorilor; s anune imediat, existena pe pia a oricrui produs de care au cunotin c a afectat sau poate afecta viaa, sntatea sau securitatea consumatorilor; n relaiile cu consumatorii, agenii economici au obligaia de a se comporta n mod corect i de a nu folosi practici comerciale abuzive; vnztorul asigur toate operaiunile necesare repunerii n funciune, nlocuirii produselor ori remedierii serviciilor reclamate n cadrul termenului de garanie sau de valabilitate, respectiv pentru vicii ascunse n cadrul duratei medii de utilizare, precum i a celor ocazionate de transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea, ambalarea acestora; vnztorul suport i cheltuielile legate de acestea, situaie care nu l exonereaz de rspundere pe productor; agenii economici sunt obligai s demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumprrii, modul de utilizare i funcionalitatea produselor ce urmeaz a fi vndute; la lansarea pe pia a produselor, acetia sunt obligai s efectueze demonstraii de utilizare.

Obligaiile specifice ale agenilor economici privind producerea, comercializarea i servisarea produselor de folosin ndelungat sunt prezentate i n HG 394/1995 completat cu HG 876/1996, astfel: productorii sunt obligai s stabileasc n documentele tehnice normative i s declare, n documentele de nsoire a produselor n circuitul comercial, durata medie de utilizare a produselor n circuitul comercial, durata medie de utilizare a produselor de folosin ndelungat destinate consumatorilor; productorii vor asigura unitilor service autorizate documentaia de remedieri, catalogul pieselor de schimb, lista utilajelor i mijloacelor de msurare corespunztoare, precum i instruirea depanatorilor; productorii au obligaia de a asigura, att pe durata de fabricaie, ct i dup ncetarea acesteia, pentru o perioad cel puin egal cu durata medie de utilizare, calculat de la data vnzrii ultimului lot de produse, direct sau prin teri abilitai, piesele de schimb aferente i service-ul necesar produselor de folosin ndelungat; productorii pieselor de schimb, precum i unitile service care execut reparaii n termen de garanie pentru produsele de folosin ndelungat sunt obligai s obin abilitarea de la productorul produsului final. Abilitarea se face dup o procedur stabilit de productorul produsului de folosin ndelungat. Piesele de schimb vor fi fabricate i omologate numai dup documentaia tehnic a fabricantului produsului de folosin ndelungat, sau care a fost vizat de acesta; productorii produselor de folosin ndelungat au obligaia s supravegheze respectarea condiiilor n care au fost abilitai productorii pieselor de schimb si unitile service.

Certificatul de garanie ce va fi predat consumatorului trebuie s menioneze dup caz, numrul certificatului de conformitate, s fie semnat i tampilat de productor i de vnztor. Certificatul de garanie trebuie s precizeze elementele de identificare a produsului, durata medie de utilizare, termenul de garanie, modalitatea de asigurare a garaniei (ntreinere, reparaii, nlocuire), inclusiv denumirea i adresa unitii specializate cu care exist ncheiat contractul de service, precum i rubrici pentru evidena activitilor de service prestate asupra produsului respectiv. Vanztorul este obligat fa de consumator ca, pentru produsele reclamate n cadrul termenului de garanie, s asigure i s suporte toate cheltuielile pentru punerea n funciune, ntreinerea, repararea sau nlocuirea acestora, precum i cheltuielile de manipulare, diagnosticare, expertizare, montare, ambalare i transport aferente (se excepteaz asigurarea transportului pentru produsele cu o greutate brut mai mic de 10 kg.Vnztorul este obligat s asigure repararea sau nlocuirea gratuit a produselor i dup expirarea termenului de garanie, n cazul n care defeciunea s-a datorat unor vicii ascunse aprute n cadrul duratei medii de utilizare a acestora i confirmate prin expertize tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. Durata termenului de garanie se prelungete cu timpul scurs de la data la care consumatorul a reclamat produsul i pn la data repunerii acestuia n stare de funcionare; prelungirea termenului de garanie se nscrie n certificatul de garanie de ctre unitile service abilitate. Vnztorul este exonerat de obligaiile privind garania, dac defectarea s-a produs din vina consumatorului . Produsele defectate n cadrul termenului de garanie, atunci cnd nu pot fi reparate sau cnd perioada de nefuncionare din cauza deficienelor aprute n termenul de garanie depete 10% din termenul de garanie, la cererea consumatorului, vor fi nlocuite de vnztor sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea actualizat a produsului respectiv; restituirea contravalorii actualizate a produsului se va face, la cererea consumatorului i n cazul unor defeciuni repetate (cel puin 3 defecte n prima jumtate a perioadei de garanie) sau n cazul defectrii produsului care a fost deja nlocuit. Produsele care nlocuiesc produsele defecte n cadrul termenului de garanie vor beneficia de un nou termen de garanie, care curge de la data preschimbrii produsului.Pentru bunurile de folosin ndelungat noi, obinute prin tragere la sori, la tombole, ctigate la concursuri, ctiguri la CEC, Loto Prono i similare, sau acordate cu reducere de pre ori gratuite de ctre agenii economici, termenul de garanie curge de la data intrrii bunului respectiv n posesia ctigtorului.Prestatorii vor asigura consumatorilor servicii de ntreinere sau reparare a produselor de folosin ndelungat numai pe baz de contract, care trebuie s cuprind toate elementele de identificare i caracterizare necesare derulrii corecte a acestor activiti; pentru produsele aflate n perioada de garanie, certificatul de garanie ine loc de contract, n care prestatorii vor face meniuni cu privire la repararea sau ntreinerea acestora.Prestatorii de servicii au obilgaia de a utiliza, la efectuarea lucrrilor de service, numai piese de schimb nsoite de documente de atestare a calitii i certificate de garanie acordate de productorii acestora; n cazul pieselor de schimb, prestatorii au obligaia s se asigure c acestea sunt fabricate de agenii economici abilitai n acest scop de productorii bunurilor de folosin ndelungat.Prestatorii de servicii sunt obligai s acorde i s nscrie pe nota de comand sau pe orice alte acte termenul de garanie pentru lucrrile de service efectuate, dup cum urmeaz: n cazult lucrrilor de service care impun utilizarea unor piese de schimb, prestatorii de servicii vor acorda termene de garanie a cror durat va fi egal cu durata de garanie acordat de furnizorii pieselor de schimb respective; n cazul lucrrilor de service care nu necesit utilizarea unor piese de schimb, prestatorii de servicii vor acorda obligatoriu garanie pentru lucrrile de service, care va fi de cel puin 3 luni.Prestatorii de servicii au obligaia de a afia n unitate lista lucrrilor de servicce pe care le pot efectua asupra produselor de folosin ndelungat, cu menionarea termenului de garanie, precum i a tarifelor aferente.Prestatorii de servicii au obligaia s efectueze operainuile de service asupra produselor de folosin ndelungat aflate n perioada de garanie, n cel mult 10 zile de la data nregistrrii reclamaiei consumatorului.Prevederile prezentei hotrri se aplic i pentru produsele cumprate pentru nevoi proprii de ctre instituii i organizaii, persoane juridice (cmine, cree, grdinie, coli, spitale, cluburi, uniti militare, sindicate, asociaii de locatari), care reprezint interesul unor colectiviti e consumatori de persoane fizice, precum i de ctre agenii economici care procur produsele prevzute n anexa pentru nevoi proprii.Orice reclamaie a consumatorilor, fcut n cadrul termenului de garanie, n legtur cu modul de efectuare a lucrrilor de service, nesoluionat de unitatea prestatoare n termen de 10 zile de la data nregistrrii, va fi adresat vnztorului care a comercializat produsul sau, dup caz, organului teritorial al Oficiului pentru Protecia Consumatorilor.