MOTIVATIE… Alegerea bisericilor se bazeaza pe faptul ca, pentru a putea caracteriza niste momente/elemente ale unei perioade in raport cu o serie de evolutii arhitecturale, plastice (puse bineinteles in directa legatura cu istoria), este nevoie de folosirea unor puncte comune, care pot fi generalizate, pentru o serie intreaga de cazuri particulare. Astfel, am ales studiul bisericilor cu plan dreptunghiular (fara abside laterale) din Muntenia si Oltenia, tocmai pentru ca ofera o gama larga de oportunitati, pornind de la stabilirea originilor si a primelor elemente componente in legatura cu stilul local, posibilitatea de a discuta despre un moment de inceput care pare a fi propriu acestui loc, peste care s-au grefat elmente externe care ulterior au fost asimilate si modificate pentru a fi in legatura cu spiritul locului (si al veacului din care face parte). In aceeasi masura, identificarea clara si punctuala, precum si tipologia (destul de restransa am putea spune, restransa in sensul in care elemente caracteristice principale s-au perpetuat si nu au dat nastere unor variante cu totul si cu totul noi, ci mai degraba s-au transformat urmand insa in mare aceeasi linie principala) pot da nastere unui punct de vedere clar, obiectiv si aproape fara echivoc in ceea ce priveste o astfel de abordare.

Pentru aceasta, am ales spre studiu urmatoarele biserici: 1. Biserica Bistrita - Valcea (1507) - ca reprezentanta si punct de plecare in descrierea evolutiva a unui tip de plan arhaic, fara elemente volumetrice dezvoltate pe inaltime, tipologie care de altfel probabil contrar asteptarilor s-a perpetuat pana in secolul al XVIII-lea inclusiv, dar care nu a putut face pe deplin fata asaltului influentelor venite din diverse parti exterioare; 2. Biserica Sfantul Nicolae din Targoviste (sec.17), ca facand parte din aceeasi linie tipologica ca biseica mai sus numita, insa care intruneste o serie de calitati evolutive in plastica arhitecturala care pot descrie un "punct culminant" pe acest traseu evolutiv (din punct de vedere spatial, formal, dar si al decoratiunii exterioare; 3. Paraclisul Mitropoliei Bucuresti (sec.18)- ca exponenta a unei tipologii care are aceeasi conformatie generala a planului dar care manifesat vadite elemente volumetrice dezvoltate pe inaltime (turla); tipologie insa destul de rar intalnita, si aceasta doar in secolele XVI si XVII (motiv pentru care ne vom limita la analiza unei singure biserici din aceasta tipologie); 4. Biserica Doamnei din Bucuresti(sec.17), ca exponenta a tipului de biserica cu plan dreptunghiular si cu turn clopotnita peste pronaos, tip de biserica care a "sarit" peste secolul al XVI-lea, fiind direct descendent al tipului anuntat de Biserica San Nicoara din Curtea de Arges, prezentand elemente definitorii ale acestei linii tipologice; 5. Biserica din Chiciora, Valcea (sec.18), pe aceeasi linie tipologica cu Biserica Doamnei, numai ca un secol mai tarziu, considerand-o pe aceasta ca un ultimo element pe scara evolutiva a acestei tipologii; 6. Biserica Domneasca din Targoviste (sec.16) - ca exponent al tipului de plan cruce greaca inscrisa, cu volumetrie aparte, cu o vadita influenta constantinopolitana, caruia influente majore autohtone in alcatuire nu putem spune ca au fost aduse, urmand in parte aceeasi structura majora planimetrica si volumetrica, ci mai degraba se poate urmari pe ea o dezvoltare logica, necesara, spatiala si functionala.

Dupa aceasta prezentare generala a fiecarei biserici alese pentru studiu, si dupa enuntarea si stabilirea unor caracteristici si proportii generale, este necesara incercarea de realizare a unei sinteze care sa incerce sa stabileasca niste trasee evolutive majore, commune sau nu, pentru toate aceste biserici.

1. Caracteristici volumetrice principale fatada de S - se remarca diferentierea unor tipuri diverse de biserici fara abside laterale, in care volumetria si monumentalitatea sunt date (pe langa dimensiunile generale ale constructiei) de modul de amplasare al elementelor verticale volumetrice, adica turla Pantocratorului de pe naos si turnul-clopotnita de pe pronaos. astfel se remarca tendinta generala de concentrare a punctului maxim de inaltime inspre fatada de v, mai aproape de pronaos si de naos care primesc de regula acest tip de acoperire.

2. Raportul elementelor de fatada – se poate remarca o evolutie dimensiunile generale ale bisericilor, care tind sa devina din ce in ce mai mari, motiv pentru care se remarca o tendinta de lungire a fatadelor de S si N, dand nastere unor proportii pe inaltime care in sec. 16-17 incep de la aproape 1/3 si ajung sa depaseasca in sec. 18 1/4 (o singura interventie se impune aici: vorbim de biserica de la Valcea, din sec. 16, in care nu a fost probabil voita nici o proportie insa in care acest raport este evident mai restrans – aceasta este accentuat si de dimensiunile reduse ale acesteia - ceea ce a dus la un raport de 1/2 ). In aceeasi masura, daca este sa vorbim de raportul dintre inaltimea registrelor fatadelor si lungimea fatadei de S, observam ca acesta s-a dezvoltat in aceeasi masura si probabil proportional cu modul in care s-a dezvoltat raportul intre inaltimea registrelor si inaltimea la cornisa a bisericilor (astfel, daca in primele secole exista tendinta de egalitate pe inaltime a celor doua register, si raportul despre care am vorbit mai inainte se pastreaza egal pentru ambele registre, spre deosebire de bisericile de secol 18, in care raportul de pe registrul superior prezinta o valoare mai redusa decat cel de pe regisatrul inferior).

3. Raportul registrelor orizontale de pe fatada de sud - se remarca o evolutie compozitionala a acestor doua registre in sensul modificarii proportiilor lor unul fata de celalalt si fata de intreaga inaltime a cladirii, astfel incat se poate spune ca daca, cu precadere in secolele 16 si 17 aceste doua registre despartite de brau aveau cam aceeasi dimensiuni si implicit cam aceeasi proportie rlativ la intreaga inaltime a bisericilor, in secolul 18 registrul inferior este mai zvelt decat cel superior (o astfel de conformatie diferentiata a registrelor o intalnim insa in secolul 17 la Biserica Doamnei din Bucuresti, aceasta fiind una din bisericile in care s-au anuntat noile elemente si directii compozitionale ce vor fi folosite cu precadere in secolul 18);

4. Raportul golurilor ferestrelor, cu si fara ancadramente - se remarca o evolutie a raportului dintre inaltimea si latimea golului de geam, si respectiv a ancadramentului acestuia; daca la inceput - in secolul 16, in prima dintre cele 6 biserici studiate- putem vorbi despre o relativa proportionalitate intre goluri si ancadramente, ulterior in secolele urmatoare(vorbim acuma despre primele trei tipuri de biserici din tabel) se remarca faptul ca in ceea ce priveste raportul laturilor ancadramentelor, proportia H/L se pastreaza undeva in jur de 2 (nu vorbim aici de ferestrele turlelor, care au o cu totul alta alcatuire), in timp ce raportul dintre laturile efective ale geamului se mareste si este mult mai zvelt, aproape in toate cazurile depasind valoarea 3. Aceste valori se regasesc si in cazul bisericilor cu plan cruce greaca, in special la nivelul registrului orizontal inferior, mai zvelt, influentate foarte mult de filiera constantinoplolitana, insa parca mai des se intalnesc asemanari intre proportiile golurilor si ale ancadramentelor al caror raport se invarte in jurul valorilor 1 - 1,3.

5. Raportul elementelor pridvorului/panourilor decorative din fatada - panourile decorative din fatada, raportul lor, este strict dependent de modul de impartire al registrelor orizontale ale fatadei; astfel putem spune ca, in cazul bisericilor cu plan dreptunghiular, atunci cand registrele orizontale au aproximativ aceeasi dimensiune panourile decorative la randul lor au aceeasi proportie - de regula se invarte in jurul valorilor de 1,5 - 2; in situatia in care aceste registre nu sunt la fel (indiferent daca vorbim de pridvor sau de partea de camp a fatadei bisericii), panourile de la partea superioara isi pierd din zveltete fata de la cele de la partea inferioara (aceasta in cazul in care in registrul inferior exista astfel de decoratiuni). In ceea ce priveste arcadele pridvorului, nu stim daca se poate afirma cu certitudine ca exista o regula definitorie de compunere a lor, insa cert este ca ele sunt in stransa legatura cu valorile si proportiile constructiei, in special raportul latime totala/inaltime totala.

In concluzie: Din ceea ce am prezentat mai inainte se poate remarca o evolutie tipologica care se manifesta nu atat la nivelul planimetriei (acesta ramane de regula cu aceeasi conformatie, ceea ce se modifica sunt dimensiunile generale), cat la nivelul volumetriei – dezvoltare pe inaltime, aparitia elementelor marcatoare in aceasta a treia dimensiune : turla Pantocratorului si/sau turla care adaposteste clopotnita (sau, dupa caz, mai multe turle in cazul bisericilor cu plan in cruce greaca inscrisa). In aceeasi masura, aceasta dezvoltare pana la urma tipologica este necesar a fi pusa in stransa legatura cu evolutia “gustului” si a tehnicilor decorative ale perioadei (dictate bineinteles de cele mai multe ori de influente datorate politicului si legaturilor interne si externe), ajungandu-se astfel la o segmentare si la o dezvolare extraordinara a elementelor de plastica arhitecturala a fatadei (brau, cornisa, soclu, pridvor etc.)